FLHIERHL SI OORHNHL Llll HORE9
amintesc bine, dragă Oana, Do-
acă- mi
rina şi Andrei, v-am rămas dator cu po-
vestirea despre sfârşitul iui Horea.
Cum am spus, răscoala pornită de el, împreu-
nă cu Cloşca şi Crişan, a înspăimântat foarte tare
pe grofii bogaţi. Şi au văzut multe castele pârjolite,
multe averi pierdute, viaţa ameninţată în fiecare
clipă. Dar ei s-au bucurat foarte tare când armata
împăratului i-a înfrânt pe ţărani.
Şi pentru că se temeau ca nu cumva răscoa­
la să izbucnească din nou, în primăvară au căutat
să-i prindă pe Horea, Cloşca şi Crişan, căpeteniile
răscoalei.
Aceştia erau bine adăpostiţi în pădurile din
munţi. Şi nu i-ar fi găsit, dacă nu s-ar fi aflat un tră­
dător. Pentru bani, acest nemernic a arătat urmă­
ritorilor adăpostul. Şi aşa, cei trei conducători ai
marii răscoale ţărăneşti au fost prinşi. Le-au legat
mâinile şi picioarele în cătuşe de fier şi i-au por-
nit spre Alba Iulia. Soldaţi călări, armaţi cu bice şi
puşti, îi trăgeau de lanţuri, legate de gât.
Foarte, foarte ostenit, Horea mai mult se târa
decât mergea. Gleznele îi sângerau din pricina că­
tuşelor; mâinile îi amorţeau sub povara fierului,
iar gâtui îi înţepenise în cătuşă. Se simţea nedrep-
tăţit, umilit şi înjosit. Ştia că-1 duceau la moar-
te, deşi nu săvârşise nimic altceva decât căutase
dreptatea pentru cei obijduiţi. Peste toate acestea îi
mai chinuia şi o sete grozavă; de-abia aştepta să în-
tâlnească în cale un izvor să şi-o potolească. După
o îndelungă suferinţă, iată, în sfârşit, un izvor, la
marginea drumului. Un şipot cu apă multă, lim-
pede şi rece.
Horea s-a oprit şi s-a aplecat să bea apă. Dar
soldatul călare, care-1ţinea legat, a smucit lanţul şi
nu 1-a lăsat nici să atingă apa, ca să-şi răcorească
•
buzele.
Horea 1-a privit cu mânie şi a rostit:
,, Seca"tur","
a.
Se zice că, din clipa aceea, izvorul a încetat să
mai curgă: a secat. Aşa că nici cei care-1 păzeau pe
• Horea n-au mai avut cu ce-şi potoli setea.
• 133
•
1
Mergând înainte spre Alba Iulia, ca să-şi mai
aline durerea şi arşiţa setei, Horea a scos fluierul
din brâu şi a început să cânte. Nu mai putea cânta
ca mai înainte; îl încurcau cătuşele. Totuşi, ţăranii
au cunoscut că-i fluierul lui Horea şi doinele lui
de durere şi jale. Şi îndată, de prin case, de prin
grădini, de după arbori au început să se ivească as-
cultători: bătrâni, flăcăi, femei, fete, copii. Şopteau:
,,Auziţi! Fluierul lui Horea... Fluier vrăjit. ..
Fluierul răscoalei care zice doine despre durerea şi
dreptatea românilor:'
Temându-se ca asemenea cântare din fluier să
nu fie semnal de nouă răscoală, un soldati -a smuls
fluierul de la gură, 1-a rupt şi 1-a azvârlit cu ciudă
într-o râpă.
Horea a rostit doar un cuvânt:
" t"amatule.,"
,, Blas
Se zice că, după câteva minute, calul acelui
soldat a sărit în sus, aruncându-şi stăpânul într-o
prăpastie, de unde nimeni nu 1-a mai scos.
După ce i-au ţinut o vreme la închisoare, pe
Horea şi Cloşca i-au supus la cea mai cumplită pe-
deapsă: i-au strivit cu roata de vii.
Horea nu s-a văitat, n-a gemut; a îndurat
schingiuirea cu o răbdare neînchipuită. A şoptit
doar atât:
"Mor pentru popor..:'
De aceea poporul nu 1-a uitat şi nu-l va uita
niciodată. L-a aşezat printre marii eroi ai istoriei
şi ai patriei, i-a cântat faptele şi numele în doine
de slavă.
Gorunul din Ţebea, de sub care a pornit răs­
coala, îngrijit de români, trăieşte încă şi azi.
De asemenea, se mai spune că un om de ome-
nie ar fi dres fluierul lui Horea şi 1-ar fi aşezat pe
o stâncă în vârful Detunatelor. Glasul lui vrăjit se
aude şi astăzi, în bătaia vântului, cântând drepta-
tea şi libertatea românilor.