~ANn TYnOR VL9niiTIIRES~Y
9 TRE~YT OLTYL
· ragii mei, vă povestesc acum despre
Tudor Vladimirescu. El a condus o
revoluţie, adică o răzvrătire a poporului îm-
potriva boierilor şi a turcilor.
Pe atunci, poporul era asuprit de boieri
şi de sultan. Chiar voievozii nu se mai ridi-
cau dintre români, ci sultanul ne trimitea,
ca domnitori , oameni de-ai săi, de alt neam.
Acestor domnitori li s-a zis fanarioţi. Nici nu
vă daţi seama ce greu, ce umilitor, ce dureros
este să ai conducător străin de neamul tău.
N -are nici o grijă pentru viaţa oamenilor şi
nici o milă pentru biata ţară. Vrea numai să
ia, să smulgă, să strângă averi pentru el şi ai
lui, lăsând pe români în lipsuri şi suferinţă. Şi
dacă domnitori i şi boierii cei mari se îmbogă­
ţeau jefuind ţara, bietul popor român suferea
sărăcia şi foamea.
În acele vremi de restriste, trăia un bărbat
îndrăzneţ, conducător de ostaşi, de panduri.
Se numea Tudor Vladimirescu. El s-a ridicat
semeţ împotriva asupritoril or şi a zis:
"Până aici, hapsânilor şi lupilor şi şerpilor
veninoşi! Cu arma vă vom alunga din ţară!"
A zis şi a chemat poporul la arme. La gla-
sul lui s-au răsculat mulţi bărbaţi înarmaţi,
care cu ce au putut: furci, coase, topoare,
sape ...
Cu aceşti răsculaţi şi cu pandurii săi, Tu-
dor Vladimire scu a făcut o adevărată oaste.
Cu ea a pornit din Oltenia spre Bucureşti, cu
gând să-i alunge pe boierii răi, pe fanarioţi şi
pe turci.
Când a ajuns la râul Olt, s-a oprit să pre-
gătească trecerea: adică să facă plute şi bărci.
Când plutele şi bărcile au fost gata, un
pandur din straja lui Tudor a văzut că, în mij-
locul râului, cineva se lupta din greu cu valu-
rile, parcă ar fi vrut să treacă Oltul înot.
135
A dat de ştire căpitanului.
Acesta a trimis doi panduri cu o barcă să-I
aducă la mal.
Apropiind u-se, cei din barcă au văzut că
aceea care voia să treacă Oltul înot era o fată.
Au ajutat -o să iasă la mal. Aici, sleită de
• '-"• A \.1
puten, a gra1t m şoapta:
"Duceţi- mă la domnul Tudor:'
Pandurii s-au mirat:
"Ce treabă ai tu cu domnul Tudor?"
"Îl paşte o mare primejdie... primejdie de
moarte': a gemut fata, gata să leşine.
"Aiurează!" a strigat unul din panduri şi
s-a repezit la dânsa şi i-a înfipt sabia în coas-
tă. Şi ar fi ucis-o pe loc, de nu 1-ar fi oprit alţi
panduri.
Văzând mânia pandurulu i, Tudor Vladi-
mirescu a întrebat, răstit:
"De ce loveşti o femeie cu sabia?"
.
"O sp1oana, . . Tu d ore.'"
"Spioană? Aduceţi -o aici, la cercetare:'
Doi bărbaţi o aduseră mai aproape.
"Spune, fată, cum te cheamă?" a întrebat
Tudor.
"Sunt Leana din Drăgăneşti, grăi fata. În
satul nostru au poposit mii de poteraşi, cu po-
runcă de la domnie să te lovească, acum, la
trecerea Oltului. Să te prindă şi să te omoare:'
"De unde ştii, Leano?" a întrebat Tudor,
descălecând de pe armăsarullui alb.
"Am auzit pe mai-marel e poteraşilor, pe
căpitanul lor, zicând către ai lui: "El, adică
domnia ta, Tudore, o să treacă Oltul cu cea
dintâi plută. Voi pândiţi în sălcii şi vă repeziţi,
ca lupii... În tabăra lui, adică a domniei tale,
Tudore, îl avem iscoadă pe Busuioc, care-i stă
în preajmă şi- i va înfige pumnalul în spate,
tocmai la coborârea de pe plută .. :'
 "Busuioc, ai zis? întrebă Vladimirescu,
încruntând sprâncenele şi împroşcând flăcări
din ochi. Ai auzit tu bine, Leano?"
,,Am auzit bine.. :' adeveri fata şi căzu jos,
istovită de puteri. Sângele îi năvăli pe gură;
gemu de trei ori şi-şi dete sufletul. N-a mai
avut când afla că pandurul care o lovise cu sa-
bia se numea Busuioc.
Tudor însă îl zări cum cerca să fugă şi po-
runci, cu străşnicie:
,,Prindeţi-1 şi aduceţi-lla judecată!"
N-a fost greu să-I dovedească pe acel Bu-
suioc ceea ce era: iscoadă si
, trădător.
Pandurii i-au dat pedeapsa meritată:
ştreangul.
Cu durere, Vladimirescu a poruncit să se sape
mormânt pentru Leana, la rădăcina unui plop
înalt, pe malul Oltului. După ce au îngropat-o
acolo, cu grijă şi cinste, ca pe o eroină, Tudor a zis:
,,Cu viaţa ta ai izbăvit şi ai ajutat revolu-
ţia. Fii binecuvântată, Leano, fată din Drăgă­
neşti!"

____ .. __ _
-

•
•
-

138