Călătoria şi aventura sunt două mari teme, congenere, uneori greu de separat, ale cunoaşterii umane, transpuse în opere

literare din
cele mai vechi timpuri. Dorinţa de cunoaştere se materializează, de regulă, într-un proces de explorare, într-o călătorie în spaţiu, dar şi
cu gândul, către teritorii şi domenii necunoscute. Călătoria, deplasarea în spaţiu şi (sau) în timp implică, aproape inevitabil, aventura,
îndrăzneala, riscul, primejdia, angajarea fiinţei umane, a eroului în acţiuni palpitante, pline de interes şi de farmec

Aşadar, călătoria este tema şarpantă care desface spaţii noi, face posibilă întâlnirea cu  celălalt, ridică problema identităţii culturale, „poate să le ofere celor care ştiu să vadă
o deschidere spre o lume care nu e decât un sistem de oglinzi, un sine care dezvăluie şi se mărturiseşte” (p. 206), mediază cunoaşterea şi „valorizarea” teritoriilor şi
obiceiurilor naţionale, impulsionează punerea lor în „texte ilustrative, nu simbolice”.

Călătoria este drumul pe care îl face un om, folosind orice mijloc, în locuri relativ depărtate din punct de vedere geografic.

Referindu-ne, însă, la perimetrul interiorității, călătoria poate fi definită ca un demers inițiatic, o evadare din concret într-o lume exotică și îndepartată. Ea
presupune o căutare a unui obiect miraculos și în egală măsură, o căutare de sine:''Călătoria simbolizează deci o aventură și o cercetare, fie că este vorba despre
o comoară sau de o simplă dorință concretă sau spirituală.'' (Jean Chevalier)