Începutul unei prietenii (lectură didactică)

Din fericire, există fiul doamnei Truchi. Locuiește peste drum, deasupra brutăriei părinților săi.
Are șaptesprezece ani, dar arată mult mai tânăr. Când am venit să locuiesc aici, el a început să-
mi trimită scrisori. Nu le-a pus în cutia poștală, ci le-a lăsat în fața ușii, când a știut că ies. Pe
plic, mi-a pus numele: mademoiselle Zayane. Se numește Lucien. Nu mai merge la liceu,
lucrează la brutărie. Are deja pielea foarte albă, de parcă ar fi purtat făină.

Îmi place foarte mult bunica lui. Este o bătrână italiană, cu părul negru vopsit în bandă. Este
îmbrăcată în negru, cu guler din dantelă și un șorț mic. Cu fața ovală, pare că a venit dintr-un alt
secol sau de pe o masă. Este întotdeauna dulce și zâmbitoare. La început, când am venit să
locuiesc la Lojă, aveam să cumpăr pâine de la ea când am ajuns acasă de la liceu. Mi-a spus:
„Signorina”. Când eram bolnavă, ea mă întreba despre știrile mele: "Cum este Signorina?" "

Lucien mi-a trimis scrisori în fiecare zi, mi s-a părut amuzant. Nu îndrăznea să vorbească cu
mine. A scris lucruri ciudate, poezii, cu rime, a spus că păream că vin de pe altă planetă, că
sunt din țară în altă parte, a spus că vrea să învețe ceea ce eu știa din altă lume. Punea elipse
peste tot. A fost puțin dificil de înțeles. Uneori, când intram în brutărie, îl vedeam în fundul
magazinului, în pantaloni scurți și cămașă din cauza căldurii din cuptor.

Într-o zi, mi-a vorbit, mi-a împrumutat motoreta lui. Era un vechi Peugeot Baby, modelul cu
carterele rotunjite, pe care îl revopsise în portocaliu. Mi-a spus: „Dacă vrei, ți-l dau”. Nu
călărisem niciodată cu un motoret. Mi-a arătat cum să folosesc mânerul pentru schimbarea
vitezelor.

Îmi amintesc de prima dată când am ieșit cu Baby Peugeot, m-am plimbat în jurul orașului
vechi, apoi am condus pe trotuar de-a lungul mării. Era o zi de iarnă, gri și rece. Nu era nimeni
în afară de pescărușii care alergau peste pietricele. Am condus cu viteza maximă, în mijlocul
mașinilor oprite. A fost frumos, nu mai simțisem asta până acum. Eram liber, puteam merge
oriunde doream, până la capătul orașului, la dealuri, în cartiere necunoscute.