UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CURSUL
DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE
PRINCIPALE

RAPORT
MECANISMELE DE GARANTARE A DREPTULUI DE PROPRIETATE
PRIN PRISMA CONVENȚIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
ȘI LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ

Dr.,conf. Tatiana Tabuncic

Bobescu Mihaela
Grupa 1805, anul II
Data remiterii: 29.11.2019
 2

Cuprins:
Introducere.......................................................................................................................................3

Noțiunea dreptului de proprietate....................................................................................................4

Protecția proprietății prin prisma Convenției Europene..................................................................9

Concluzii........................................................................................................................................11

Bibliografie:...................................................................................................................................12
 3

Introducere

Dreptul de proprietate rămâne a fi, până în prezent, cea mai discutată instituţie a dreptului
civil, reeşind din etapele istoriei sale de dezvoltare considerabile.

Apărută în același timp cu apariția omului pe pământ, proprietatea stă la baza dezvoltării
societății omenești și reprezintă una dintre problemele fundamentale ale existenței individuale
și ale societății umane.

Proprietatea l-a însoţit pe om din zorile civilizaţiei. El este singura fiinţă care, dotată cu
raţiune, a pus stăpânire nu numai pe mediul său natural, ci şi pe celelalte fiinţe. Asupra a tot
ce-l înconjoară, asupra a tot ce descoperă s-a declarat stăpân şi aplică sau cere aplicarea faţă
de alţi semeni a normelor sociale prin intermediul puterii, la început a comunităţilor obşteşti,
mai apoi a statului.

Proprietatea reprezintă o noțiune esențială care dă expresie accesului suprem al omului,

luat individual sau în colectivitate, la însușirea bunurilor naturale sau create prin activitatea
umană.

Cunoaștera istoriei dreptului de proprietate ajută la înțelegerea dreptului actual al

proprietății. Juristul francez Eugène Lerminier considera că:”Dreptul trebuie studiat istoric,
fără cunoașterea istoriei, a ceea ce a fost și a durat înainte de noi, am rămâne întotdeauna
incompleți, ignoranți și nedrepți, dacă am încerca să disprețuim trecutul, am pierde înțelegerea
prezentului și a propriilor noastre legi.”1

Proprietatea a fost percepută de oameni încă din momentul în care au ieşit din starea
primitivă, ca ceva absolut necesar vieţii. La început, omul nu a putut trăi fără bunuri, iar mai
apoi
progresa, decât apropriindu-şi bunurile ce îl înconjurau, iar forma juridică, care
corespunde noţiunii economice, sociale, generale de apropriere este dreptul de proprietate.

Era o perioadă cand discursul public era dominat de ideea proprietății: cată proprietate
există există, de unde provine, cui îi aparține, cine o merită, de cine trebuie administrată, cum
trebuie taxată etc. În Republica Moldova, care trece prin etapele de aderare la Uniunea
Europeană, spiritul timpului este agitat de chestiunea proprietăţii. 2

1
Adela Pârlică, Evoluția dreptului de proprietate, 07.09.2017
2
Ctitor Natalia, Esența Dreptului de Proprietate private și reglementarea acestuia în Republica Moldova,
Chișinău , 2005
 4

Noțiunea dreptului de proprietate. Considerații generale

Pană în prezent, în nici o sursă nu există o concepție unanimă privind definirea dreptului
de proprietate. Posibil, aceasta se datorește și importanței majore a termenului ce urmează a fi
definit, precum și a faptului că legiuitorul nu întotdeauna utilizează în noțiunea dreptului de
proprietate elementele caracteristice numai acestui drept.

Dreptul de proprietate este strâns legat de patrimoniu şi în doctrina română s-a considerat
că este strâns legat de persoana titularului.

În dreptul francez actual se reţine o definiţie sintetică a proprietăţii,  care este: “dreptul în

temeiul căruia un lucru este supus în mod absolut şi exclusiv voinţei şi activităţii unei
persoane”.  Sunt şi autori români care au acceptat această definiţie, în care se observă că nu
este necesară includerea caracterului absolut, exclusiv şi perpetuu. Astfel, el este formulat ca
fiind un drept real, potrivit căruia titularul se poate bucura şi poate dispune de lucrul său în
condiţiile legii, cu respectul drepturilor omului.3 Din această definiţie s-ar deduce şi caracterul
absolut. Este o încercare a autorului de a da o definiţie de integrare într-un context mai larg al
tendinţei întregii noastre legislaţii.

Dreptul de proprietate este definit ca fiind acel drept subiectiv care dă expresie apropierii
unui lucru, permitând titularului său să exercite posesia, să folosească şi să dispună de acel
lucru, în putere proprie şi în inters propriu, în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pornind de la cele expuse, putem defini dreptul de proprietate ca drept subiectiv ce

conferă titularului exercitarea în putere proprie și în interes propriu a atributelor de posesie,
folosință și dispoziție asupra bunurilor sale în limtele stabilite de lege.

Definiţia dată duce la concluzia exercitării celor trei atribute, în putere proprie şi în interes
propriu, fie că ele sunt exercitate nemijlocit, fie că sunt exercitate prin intermediul persoanelor
în favoarea cărora s-au constituit anumite drepturi reale.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt cele care îl deosebesc de celelalte

drepturi reale.

3
M. Cosmovic:,Drept civil. Drepturi reale. Obligaţii, Ed. am II-a, 1995, p. 17
 5

Pornind de la conținutul art. 315-376 Codul Civil al Republicii Moldova 4, al Hotărarii

Curții Constituționale nr. 110 din 25.01.1996 evidențiem următoarele caractere ale dreptului
de proprietate:

a) caracterul absolut ;
b) caracterul exclusiv ;
c) caracterul perpetuu .

Caracterul absolut

Dreptul de proprietate este unul subiectiv, care face parte din categoria drepturilor
absolute. Fiind un drept absolut, are particularitățile acestor drepturi. Acest caracter decurge
din prevederile art. 1, alin (3) al Legii cu privire la proprietate (în continuare Legea nr.
459/1991 care dispune: „Proprietarul are dreptul să exercite față de bunurile sale orice acțiuni
care nu contravin legilor și nu dăunează sănătății oamenilor și mediului înconjurător”. 5 Prin
termenul absolut se înțelege „independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici
unei restricții, care nu are limite”.6

Termenul “absolut” însă poate fi înțeles și ca opozabil terților. Dreptul de proprietate este
absolut, fiindcă este recunoscut titularului său în raporturile cu toți ceilalți, obligați să nu facă
nimic de natură a-l încălca.

Concluzia finală care se impune în legătură cu caracterul absolut al dreptului de

proprietate este că, în conținutul său, dreptul de proprietate nu e absolut, neîngrădit, ci,
dimpotrivă, e limitat, conform legii. Dreptul de proprietate e absolut în sensul că este opozabil
tuturor persoanelor.

Caracterul exclusiv

În Hotărarea Curții Constituționale nr 110 din 25.01.1996, se spune că proprietarul

exercită asupra bunurilor sale atributele dreptului de proprietate (posesiunea, folosința și
dispoziția) în mod exclusiv și perpetuu, prin putere proprie și interes propriu, în codițiile legii.
Astfel, putem afirma că caracterul exclusiv al dreptului de proprietate permite titularului să
facă ceea ce vrea cu bunul său, în limitele prevăzute de lege și să nu dăuneze sănătății
oamenilor și mediului, precum și să nu aducă atingere drepturilor alte persoane.
4
Codul Civil al Republicii Moldova, Publicat : 01.03.2019 în Monitorul Oficial Nr. 66-75, art Nr : 132, Data
intrarii in vigoare : 01.03.2019
5
Legea cu privire la proprietate nr. 459, Publicat : 30.06.1991 în Monitorul Oficial Nr. 3-6, art Nr:22,  Abrogată
prin LP54-XVI din 02.03.07, MO43-46/30.03.07 art.188
6
Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, București, 1996, p.3; Liviu Pop., p.36.
 6

Se presupune că titularul acestui drept îşi exercită prerogativele excluzând orice altă
persoană de la acest exerciţiu, în sensul că sunt independente de orice puteri ale altei persoane
asupra bunului respectiv, în afară de cazurile când se constituie dezmembrăminte, toate
celelalte persoane sunt înlăturate, ele avand doar obligația de a nu împiedica exercitarea
dreptului de proprietate. El poate să facă cu lucrul său tot ce nu este oprit şi să împiedice pe
terţi de a se atinge de dânsul, însă în exerciţiul acestui drept nu poate atinge sau îngrădi
drepturile şi interesele altora.7

Caracterul perpetuu

Se presupune, în primul rand, că dreptul de proprietate durează atata timp cat există bunul,
în al doilea rand, că dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz.

Perpetuitatea nu împiedică transmiterea dreptului de proprietate de la un titular la altul și

presupune că acest drept va exista atata timp cat există bunul, indiferent de schimbul
titularilor săi. Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate este înţeles în sensul că durata
sa nu are limită în timp, el nu se pierde prin neîntrebuinţare sau prin moartea titularului.
Aceasta nu înseamnă că proprietatea este întotdeauna şi tot timpul a aceluiaşi titular; căci
proprietarul poate să moară şi să transmită atunci lucrul său moştenitorului; el îl poate
înstrăina acel lucru unei alte persoane. Prin aceasta dreptul însuşi nu este menit să se stingă; el
se perpetuează, adică se transmite.

Atributele dreptlui de proprietate

Articolul 1 al Legii nr. 459 din 22.01.1991 prevede conţinutul juridic al dreptului de
proprietate care îl constituie cele trei atribute ce aparţin titularului: posesia, folosinţa şi
dispoziţia (jus utendi, fruendi et abutendi), atribute acordate şi apărate faţă de orice încălcare
prin norme juridice.

1.1 Posesia
Posesia, ca atribut al dreptului de proprietate, implică, din  partea titularului dreptului,
exerciţiul unei stăpâniri efective asupra  bunului în materialitatea sa, din punct de vedere fizic
sau economic, direct sau mijlocit, la locul aşezării permanente a persoanei sau în orice altă
parte.

7
D. Alexandresco: Explicaţiunea dreptului civil român, vol.III, partea I, Ed. Socec, 1997, p. 231 – 233
 7

Posesiunea oferă proprietarului posibilitatea de a stăpani în fapt binul. O asemenea

stăpanire îi poate aparține direct și nemijlocit, exercitandu-l în interes propriu și în putere
proprie. Proprietarul însă poate conveni ca stăpanirea de fapt să fie exercitată și de o altă
persoană, dar în numele și în interesul său.

S-a relevat faptul că posesiunea este un important atribut al dreptului de proprietate,

fiindcă în cazul în care e lipsit de posesiune, proprietarul e lipsit de posibilitatea de a-și
exercita dreptul de proprietate. Neavandu-l în proprietate, nu poți folosi bunul, nici dispune de
el.

1.2 Folosința
Doctrina definește folosința ca fiind prerogativa în al cărei temei proprietarul poate
întrebuința bunul în interesul său, percepandu-I fructele. Într-o altă opinie, folosința oferă
proprietarului facultatea de a întrebuința bunul său, culegand sau percepand în proprietate
toate fructele pe care acestea le aduce, dreptul proprietarului de a sustrage calitățile utile
bunului și a culege fructele generate de acesta.8 

Ca atribut al dreptului de proprietate, acesta conferă titularului a acestuia, de a-şi însuşi

fructele şi veniturile pe care acesta le produce, în scopul posibilitatea de a utiliza economic
bunul său, potrivit cu destinaţia economică satisfacerii necesităţilor sale materiale şi spirituale.

Dreptul de folosință, ca și dreptul de posesiune, poate fi transmis de proprietar unor alte

persoane. După cum am relatat, folosirea bunului, de regulă, nu poate fi exercitată fără
posedarea bunului.

1.3 Dispoziția
Dispoziţia, se înțelege ca posibilitatea stabilirii statutului juridic, al bunurilor (vanzare,
transmitere prin moștenire, donare). Ca rezultatul al exercitării dreptului de dispoziție,
proprietarul intră în relații juridice cu persoane terțe.

Dreptul de dispoziție este unul dintre cele mai importante atribute ale proprietarului.
Anume prin el proprietarul proprietarul se deosebește în mare măsură de alți posesori titulari
(de fapt, în unele cazuri, și aceștia pot dispune de bunuri, dar cu o singură condiție: această
împuternicire să fie data de către proprietarul bunului).

8
Arapu Elena, Cara Aliona, Cazac Octavian, Sergiu Baieș, Drepturile reale principale (Scheme, spețe, teste),
USM, Chișinău-2016, pag. 14
 8

Atributele dreptului de proprietate pot aparţine unei singure persoane sau pot fi separate,
aparţinând la mai multe persoane, ca urmare a voinţei titularului dreptului, voinţa exprimată
într-o  anumită formă, prevăzută în mod expres de lege.  Deşi cele trei atribute nu epuizează
complet conţinutul juridic al dreptului de proprietate, totuşi ele exprimă ceea ce este esenţial
şi au un rol deosebit de important nu numai în realizarea raporturilor de proprietate privată dar
şi în privinţa exercitării dreptului de proprietate publică.

Protecția proprietății prin prisma Convenției Europene

 9

Art. 1 “Protecţia proprietăţii” nr. 1 reglementează următoarele: Orice persoană fizică sau
juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa
decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile
generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor
de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform
interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a
amenzilor.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează dreptul de proprietate. Alte instrumente
internaţionale privind drepturile omului, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
recunosc, de asemenea, dreptul de proprietate. Cu toate acestea, nici Pactul internaţional cu
privire la drepturile civile şi politice şi nici Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale nu au făcut vreo referire la protecţia proprietăţii. Protocolul în
cauză este în vigoare pentru Republica Moldova din momentul ratificării Convenției –
12.09.1997, în privința protecţiei proprietăţii fiind pronunţate 104 hotărâri împotriva
Republicii Moldova până la data de 1 ianuarie 2016.

Din practica Curţii rezultă că art. 1 din Protocolul nr.1 cuprinde trei reguli distincte.
Pentru prima dată acestea au fost analizate în cauza Sporrong şi Lonnroth v. Suedia 9, care este
una dintre cele mai importante hotărâri ale Curţii în legătură cu prezentul articol. Regulile
sunt definite în modul următor:

– Prima regulă, care este de natură generală, enunţă principiul respectării bunurilor; este
prevăzută în prima teză din primul paragraf.

– A doua regulă se referă la privarea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; apare în

a doua teză a aceluiaşi alineat.

– Cea de a treia regulă recunoaşte că statele au dreptul, între altele, să controleze utilizarea
proprietăţii în conformitate cu interesul general, prin aplicarea unor astfel de legi pe care le
consideră necesare în acest scop; este conţinută în al doilea paragraf.

Astfel, analizând dacă a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea
examinează în primul rând dacă există vreun drept de proprietate care se încadrează în
domeniul de aplicare al acestei dispoziţii. În al doilea rând, se ia în considerare dacă a avut loc

9
Cauza Sporrong şi Lonnroth v. Suedia, hotărârea din 23/09/1982.
 10

o ingerinţă în acea posesie şi, în cele din urmă, natura acestei ingerinţe (adică, care dintre cele
trei reguli se aplică).
 11

Concluzii

În concluzie, pot spune că trecerea la  economia de piaţă în Moldova a generat mari
schimbări în toate sferele vieţii sociale: crearea noilor unităţi economice, modificarea
organizaţiilor  statale, adoptarea noului Cod civil. Dezvoltarea normală a vieţii sociale
necesită respectarea normelor de conduită. Odată cu procesul de restructurare, s-au produs
schimbări esenţiale şi în societate.

Astfel, un accent important al societăţii este proprietatea în noile ei forme recunoscute şi

ocrotite atât prin legea fundamentală, cît şi prin alte legi speciale.

Fiind o totalitate de bunuri cei aparţin unui proprietar, noţiunea de proprietate poate fi
folosită în mai multe sensuri. Însă în majoritatea lor proprietatea este un fapt constant şi
univers în toate ţările şi în toate timpurile. Cu cît omul se dezvoltă şi păşeşte pe calea
progresului, cu atât el simte în inima sa dorinţa de a fi proprietar şi de a munci zi şi noapte
spre a atinge scopul. El uită necazul şi durerea muncii, când se gândeşte că rezultatul muncii
sale are să-i dea un patrimoniu care să-i înlesnească traiul şi să-l facă neatârnat. Ideea de
proprietate îndeamnă deci pe om la muncă şi îi face  această muncă mai uşoară. Proprietatea
este deci naturală şi necesară omului; fără dânsa organizaţia socială este fără neputinţă. Sensul
invers al acestei noţiuni a încercat să fie demonstrat în socialism, unde proprietatea putea
aparţine doar statului, iar cea personală trebuia să dispună în comunism. Această idee a făcut
să dispară simţul de proprietar, stăpân şi a dus la distrugerea socialismului.

În ansamblu relaţiilor de producere alături de schimbul de activitate dintre oameni şi

relaţiile repartiţie, relaţiile de proprietate constituie elementul cel mai important  al acestora,
baza tuturor celorlalte relaţii de producţie.

De aceea şi dreptul de proprietate trebuie să fie cunoscut, în toate formele şi caracterele

sale specifice.

Dreptul de proprietate, în general, cît şi formele sale în particular, atinge orice persoană
atât fizică cât şi juridică. Dat fiind faptul că atât noul Cod civil al R.M. cît şi alte acte
normative conţin unele modificări cu privire la dreptul de proprietate.
 12

Bibliografie:

I. Acte normative:
1. Hotărârea Curții Constituționale, nr. 110 din 25.01.1996
2. Legea cu privire la proprietate, nr. 59-XII din 22.01.1991, Monitorul Oficial
nr. 3-4-5-6 din 30.06.1991

II. Manuale:
1. Sergiu Baieș, Victor Volcinschi, Aurel Băieșu, Valentina Cebotari, Ion Crețu,
Dreptul Civil, drepturi reale. Teoria Generală a Obligațiilor, V.II ed. A 3-a,
Chișinău-2005
2. Ctitor Natalia, Esența Dreptului de Proprietate Privată și reglementarea
acestuia în Republica Moldova, Chișinău-2005
3. Adela Pârlică, Evoluția Dreptului de Proprietate, 17.09.2017
4. Teză de an, Dreptul de Proprietate
5. Arapu Elena, Cara Aliona, Cazac Octavian, Sergiu Baieș, Drepturile reale
principale (Scheme, spețe, teste), USM, Chișinău-2016
6. Mihai Poalelungi, Lilia Grimalschi, Stas Splavnic, Diana Sârcu, Alexandra
Nica, Olga Dorul, COMENTARIU ASUPRA HOTĂRÂRILOR CURȚII
EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI VERSUS REPUBLICA
MOLDOVA, CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI,
Concluzii şi recomandări, 2017