Sunteți pe pagina 1din 7

Reguli de securitate electrică

 
Nu utilizați aparatele electrice în apropierea surselor
de apă: apa în combinație cu electricitatea reprezintă
un pericol mortal.

 
Pentru folosirea unui aparat electric este absolut necesar
să aveți mâinile și picioarele uscate, de asemenea, este
preferabil să purtați încălțăminte.

Înainte de a conecta un aparat electric verificați dacă


acesta nu este umed și nu-l folosiți niciodată în timp ce
sunteți în cadă sau sub jetul de duș. Când udați florile,
aveți grijă să nu îndreptați jetul de apă în direcția
cablurilor, cutiei de contoare, a cutiilor de cuplaj electric,
etc.

În baie asigurați-vă că țevile de apă rece și caldă, canalele


de scurgere, ramele metalice ale ușilor și ferestrelor,
calorifere, etc., sunt conectate între ele și cu rețeaua de la
sol.  
 
În bucătărie folosiți aparatele electrice cât mai departe de
chiuvetă.
 
 
Folosiți electrocasnicele cu precauție:

 
Asigurați-vă ca tensiunea electrocasnicelor dvs. este cea
potrivită pentru casa Dvs. și că dispuneți de putere
electrică suficientă.
 
Dacă trebuie să le folosiți, deconectați-le apucând de
ștecherul ce le conectează la perete: niciodată nu trageți
direct de cablu.

Folosiți conexiunea la sol a aparatelor Dvs., dacă


construcția instalației este prevăzută cu o astfel de
conexiune și dispuneți de condițiile necesare pentru
realizarea ei. Mai mult, dacă înlocuiți o priză prevăzută cu
conexiune la sol, atunci înlocuiți-o cu una similară.

Poziționați electrocasnicele, în special cuptoarele,


televizoarele și sistemele stereo la o distanță suficientă de
la perete pentru a evita supraîncălzirea acestora. Dacă
apare fum sau simțiți vreun miros neobișnuit, deconectați-
le imediat și duceți-le la o revizie tehnică.

 
Protejați bebelușii și copiii mici de electricitate:

 
Aveți grijă ca copiii Dvs. să nu folosească jucăriile
electrice, ce pot fi conectate la rețea, decât sub
supravegherea permanentă a Dvs.
 
Țineți copiii la distanță de prize și cabluri electrice, mai
ales, în camera de joacă a acestora și acoperiți-le, pe cât
este posibil, cu bandă izolantă sau capac pentru priză.
 
Asigurați-vă că, copiii nu se joacă lângă televizor sau
culcați în fața lui. Este un obiect foarte greu dacă cade
peste un copil, iar la modelele mai vechi tubul catodic ar
putea exploda, dacă este lovit puternic în timp ce este
conectat.
 
Lăsați fierul de călcat să se răcească într-o încăpere
separată, departe de accesul copiilor.
 
 
În afara casei, aveți grijă la infrastructurile electrice:

 
Turnurile, stâlpii electrici și transformatoarele sunt
periculoase: nu intrați și nu urcați pe ele, nu aruncați cu
pietre sau alte obiecte în acestea, si nu le folosiți ca
suport.

În zonele situate sub linia electrică nu vă jucați cu obiecte


ce ar putea să o atingă (bețe, comete, avioane teledirijate,
baloane, etc.).
Dacă cutia de conexiune a unui felinar este deschisă, nu o
atingeți în niciun caz.

Dacă găsiți un cablu la pământ, nu-l atingeți; anunțați


compania electrică.

Nu permiteți copiilor să înalțe zmei ori să se joace în


apropierea liniilor electrice aeriene.

Nu interveniți în instalațiile electrice, aceste intenții se pot


solda cu electrocutări.
 
 
Întrețineți instalația Dvs. electrică în siguranță:

 
Asigurați-vă ca întrerupătorul general și panoul de control
și protecție sunt poziționate într-un punct accesibil, pe
care îl cunosc toți membrii familiei.
 
Cel puțin o dată pe lună, verificați dacă diferențialul
funcționează corect. Apăsați butonul de verificare (de
obicei, este de culoare galbenă, gri sau neagră) și, dacă
diferențialul se declanșează, atunci totul funcționează
bine. În caz contrar, chemați un electrician autorizat
pentru a revizui instalația.
 
Dacă veți lucra cu instalația, stingeți întrerupătorul. De
exemplu, executați această manevră înainte de schimbarea
unui bec.
 
Nu blocați întrerupătoarele automate, pentru ca acestea să
poată funcționa în cazul unei avarii a instalației.
 
Nu folosiți niciodată aparate cu cabluri uzate, ace rupte,
prize deteriorate etc.
 
Dacă un aparat vă dă „dureri de cap”, deconectați-l
imediat și apelați un electrician.
 
Nu supraîncărcați instalațiile electrice și nu treceți
cablurile electrice pe sub covoare.
 
Folosiți, când acest lucru este posibil, o priză pentru
fiecare receptor. Conexiunile multiple pot provoca
supraîncălzirea.
 
Verificați dacă lămpile de masă sau de podea
funcționează și plasați-le la o distanță suficientă de
perdele și pereți.
 
Nu plasați ecrane sau cabluri electrice în apropierea
surselor de căldură.
 
Dacă nu folosiți fierul de călcat, fie chiar și pentru un
singur minut, nu uitați sa-l deconectați și să-l lăsați într-un
loc sigur.
 
Nu conectați mai multe aparate electrice la o singură priză
- această acțiune poate provoca incendii.
 
 
În caz de accident electric:

 
Dacă puteți, întrerupeți sursa de alimentare cu curent.
Dacă nu, luați victima de îmbrăcăminte și trageți de ea
fără a intra în contact cu pielea acesteia. Dacă este
necesar, acoperiți părțile descoperite cu haine uscate
înainte de a o atinge.
 
În cazul unui incendiu electric, folosiți un extinctor pentru
a stinge focul.
 
Nu folosiți niciodată apa pentru a stinge un incendiu
electric.
 
Dacă se produce o arsură localizată, înainte de a o trata,
spălați-vă pe mâini minuțios. Răciți arsura cu apă sau
gheață, curățați spațiul din jurul acesteia cu un șervețel
umed și pulverizați cu soluție antiseptică. După aceasta,
acoperiți arsura cu o țesătură sterilă și de bumbac. Nu
atingeți arsura, nici bășicile ce se formează în jurul
acesteia. Dacă arsura este gravă, nu aplicați cremă și
mergeți la un centru de asistență medicală.
 
Apelați la furnizor după ajutor sau consultații la
numărul de telefon (+373) 22 43 11 11.

S-ar putea să vă placă și