Sunteți pe pagina 1din 4

Realismul este un curent literar care ia nastere in secolul al XIX-lea ca reactie impotriva

romantismului. Astfel, sensibilitatea subiectiva, imaginatiei debordanta, emotia si reveria


specifice romantismului, curent literar studiat in lectia precedenta, sunt inlocuite cu
obiectivismul relatarii, constiinta lucida, verosimilitatea faptelor.

Daca poezia este o specie literara cultivata cu predilectie de marii romantici, scriitori realisti
plaseaza in prim-planul preocuparilor romanul. Totodata, vom sesiza elemente realiste in
dramaturgie, in schita si nuvela. Revenind la roman, realismul prefera prefera romanul-fluviu,
desfasurat pe planuri narative multiple, cu actiune dezvoltata, ampla si personaje numeroase.
In romanul realist sunt reconstituite cu minutiozitate amanuntele, realitatile, detaliile unei
epoci istorice.

Personajele sunt descrise atent, cu lux de detalii, de la aspectul fizic, pana la creionarea
acestora prin actiuni, replici, ganduri, de la descrierea hainelor, pana la dezvaluirea mimicii.

Marii reprezentanti ai realismului in literatura universala sunt: Balzac, Dickens, Stendhal,


Flaubert, Tolstoi, Dostoievski.

Elemente definitorii ale realismului:

naratorul este omniscient, omniprezent, stie ce gandesc, ce fac, ce au de gand sa faca


personajele. El le hotaraste destinul, perspectiva narativa fiind de tip demiurgic (naratorul este
omnipotent, se comporta ca un Dumnezeu). Perspectiva narativa este una obiectiva detasata.
Aceste doua caracteristici confera veridicitate operei

naratorul este preocupat de problematica sociala, construind astfel tablouri-fresca ale unei
societatii

este creata iluzia de realitate, prin dezvaluirea unor scene, imagini verosimile, desprinse din
realitate. Banalul, rutina cotidiana, aspectele traiului obisnuit fac parte din zugravirea unui
tablou realist, care da impresia de adevar

actiunea se desfasoara pe mai multe planuri, este creata prin fapte, intamplari si personaje
preluate din realitatea imediata
incipitul operei literare realiste introduce cititorul in iluzia vietii reale

este utilizata cu preponderenta naratiunea, epicul, in detrimentul analizei. Sunt povestite in


mod coerent, usor de inteles, evenimente din viata personajelor, precum si relatiile dintre
acestea

personajele din operele realiste sunt reprezentative pentru o tipologie umana, sunt caractere si
se supun valorilor etice si morale ale colectivitatii din care face parte

personajul realist este creionat in stransa legatura cu mediul in care traieste; personajele sunt
tipice, in situatii tipice

constructia romanului realist este echilibrata, se observa precizia, detaliul, veridicitatea,


transparenta

expresiile artistice, figurile de stil au rol caracterizator si nu de infrumusetare a limbajului

Ion: un roman realist, o fresca a satului ardelean

In literatura roman scriitorii reprezentativi ai realismului sunt: Nicolae Filimon, I.L.Caragiale,


Ion Creanga, loan Slavici, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Calinescu,
Marin Preda.

Poate cea mai reprezentativa opera a lui Liviu Rebreanu este "Ion", un roman realist care
aduce in atentia cititorului realitatile satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea,
ilustrand evenimentele importante din viata omului, obiceiuri, relatii de familie, destine
individuale si colectivul rural.

Asadar este construit un tablou al realitatii epocii, printr-o actiune desfasurata pe mai multe
planuri, cu conficte si o intriga ampla si complicata. Principalul mod de expunere este
naratiunea, iar personajele sunt creionate direct, prin descriere, si indirect, din propriile
actiuni, ganduri si vorbe.
Perspectiva narativa este una realista, cea a naratorului omniscient si omniprezent.
Evenimentele sunt relatate la persoana a III-a, romanul avand un caracter obiectiv, fara
interventii subiectice ale naratorului.

Perspectiva temporala este reala si cronologica. Povestirea faptelor are loc in ordinea derularii
lor, iar perspectiva spatiula dezvaluie un loc real, deschis, cel al satului Pripas, precum si unul
imaginar, inchis, cel al trairilor, al constiintei personajelor.

Dupa cum am punctat in elementele definitorii ale realismului, incipitul romanului realist,
simetric cu sfarsitul, are rolul de a ne introduce intr-o realitate verosimila, naratiunea incepand
descrierea drumului care duce spre satul Pripas:

"Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga,
pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul
peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga
spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin
trecatoarea Barladului".

Cu o structura bine echilibrata, in doua parti intitulate sugestiv Glasul Pamantului si Glasul
iubirii, romanul prezinta treisprezece capitole care au titluri-sinteza: "Inceputul", "Sfarsitul",
"Rusinea", "Nunta", "Streangul", "Vasile", "George", "Blestemul" etc. Aceste titluri-rezumat
sunt obiective, nu lasa loc interpretatilor si au rolul de a anunta un nou eveniment prin care
trec personajele.

In realizarea tabloului satului transilvanean inainte de razboi, considerata o adevarata epopee


a satului dintre munti, un rol important il joaca creionarea ierarhiilor sociale dupa locul unde
stau, cu cine vorbesc oamenii: primarul sta cu batranii fruntasi, barbatii isi scot palariile la
apropierea preotului Belciug si a familiei Herdelea, invatatorul satului. Astfel, sunt surprinse
in mod realist, verosimil si complex toate straturile lumii taranesti: intelectualitatea
taraneasca: invatatorul, preotul, apoi autoritatile: primarul, notarul, liota politicienilor in
goana dupa voturi; de asemenea, datinile, cutumele ardelene specifice, legate de hora, nunta,
inmormantare.

Ion, personajul principal al romanului cu acelasi nume, duce doua batalii sufletesti: patima,
iubirea pentru pamant (care se dovedeste a fi mai puternica) si dragostea pentru Florica, fata
fara zestre. Dupa ce pune ochii pe averea Anei si se casatoreste cu ea, patima pentru pamant
se manifesta intr-un gest de adorare: saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere
nesfarsita".
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt "glas", iubirea patimasa pentru Florica,
conduce eroul catre un destin tragic: Ion este omorat cu sapa de George, dupa ce zdruncina
atatea familii, precum si intreaga comunitate.

Caracterul lui Ion, patimile si simtirile sale sunt descrise atat direct de narator, cat si prin
actiunile, vorbele si gandurile personajului: "Adica ce ar fi oare daca as lua pe Florica si am
fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta? [...] Si sa raman tot calic... pentru o
muiere!...".

Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se supune respectului pentru adevar, prin precizia
termenilor si a expresiilor. Iar daca figurile de stil isi fac loc, acestea au rolul de a contura cat
mai obiectiv si mai complet caracterul personajelor. Aceste doua aspecte, precum si cele
mentionate mai sus asigura caracterul realist, obiectiv, verosimil al romanului Ion.