Sarcina electrică

Sarcina electrică este o mărime fizică scalară asociată proprietăţii măsurabile, numită stare de
electrizare. Ea se notează cu Q sau q.
Unitatea de măsură pentru sarcina electrică în S.I. este coulomb (C).
Legea conservării sarcinii electrice
Pentru o distribuţie oarecare de sarcina electrică, aflată într-un sistem izolat electric, legea
conservării sarcinii electrice se poate exprima astfel: suma algebrica a sarcinilor electrice din
sistem rămâne constantă.
Proprietăţile sarcinii electrice
Existenţa ei în cele două forme numite sarcina pozitivă şi sarcina negativă
Fizicienii contemporani consideră sarcinile pozitive şi negative ca fiind manifestări opuse ale
aceleiaşi calităţi, aşa cum „dreapta” şi „stânga” sunt manifestări opuse ale proprietăţii de
simetrie. Sarcina pe care o numim negativă, poate fi, la fel de bine numită pozitivă şi invers,
alegerea fiind o „întâmplare istorică”.

Conservarea sarcinii electrice

Conservarea sarcinii electrice exprimă faptul că aceasta nu poate fi creată (nu există surse de
sarcină electrică) şi nici nu poate fi distrusă. Dacă în interiorul sistemului izolat electric se află
mai multe corpuri, ele pot face schimb de sarcina electrică, dar astfel încât, pe întregul sistem
electric, sarcina este constantă.
Structura granulară a sarcinii electrice
La începutul studiului fenomenelor electrice sarcina electrică a fost considerată un fluid, aşa cum
ar fi de exemplu, aerul sau apa. Acest model a fost util la acea vreme.
Sinteza fenomenelor electromagnetice va fi realizată de fizicianul englez J.C. Maxwell (1831-
1879) transferând în domeniu electric modelul matematic aplicat în mecanica fluidelor.
Fenomenele descoperite la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secoului XX în fizică au
condus la descoperirea electronului.
Interacţiunea electrostatică
Corpurile electrizate interacţionează între ele. Legea interacţiunii electrostatice a fost descoperită
de către Charles Augustin de Coulomb (1735 – 1806).
Sarcina este un termen tehnic utilizat pentru a indica faptul că există forţe electrice ce se exercită
asupra unui obiect. Spunem acest lucru pentru a se face distincția de utilizarea comună, în care
termenul este folosit fără discriminare pentru orice problemă de ordin electric. De exemplu, deşi
în limbajul cotidian vorbim de „încărcarea” unei baterii, ne dăm totuşi seama că aceasta nu
posedă sarcină electrică, tehnic vorbind; de pildă, ea nu exercită nicio forţă electrică asupra unei
benzi pregătite în prealabil, aşa cum este descris la subpunctul anterior.

Două tipuri de sarcină

Se pot aduna o mulţime de date privind forţele electrice exercitate între diferite corpuri încărcate
diferit. De exemplu, am descoperit că blana pisicii frecată de blana unui iepure va atrage sticla,
dacă aceasta din urmă a fost frecată anterior de mătase. 

Cum putem înţelege ceva din toate acestea? Lucrurile sunt simple dacă observăm că sunt doar
două tipuri de sarcini electrice. Să presupunem că frecarea blănii de pisică de blana de iepure
reprezintă modelul A, iar frecarea sticlei de o bucată de mătase reprezintă modelul B. Vom vedea
că nu există niciun model „C”. Orice obiect electrificat prin orice metodă se va comporta ca
modelul A, atrăgând obiecte pe care A le atrage şi respingându-le pe acelea pe care A le respinge
sau se comportă ca modelul B, arătând aceleaşi forţe de atracţie şi respingere ca şi B. Modelele A
şi B sunt întotdeauna caracterizate de interacţiuni opuse. Dacă A atrage vreun obiect încărcat
electric, atunci cu siguranţă B îl va respinge şi viceversa.

Coulombul

Deşi sunt doar două tipuri de sarcini, fiecare tip poate exista în cantităţi diferite. Unitatea de măsură
pentru sarcina electrică este  coulombul, definit după cum urmează:

                    Un coulomb (C) reprezintă cantitatea de sarcină electrică care face ca o forţă de 9,0×109  N
este exercitată între două corpuri punctiforme cu sarcina de 1 C, aflate la distanţa de 1 m.

Cantitatea de sarcină se notează cu q. Factorul numeric din definiţie este o constantă. Definiţia este
atribuită corpurilor punctiforme (corpuri foarte mici), deoarece, în caz contrar, distanţa între diferite
părţi ale corpurilor respective ar deveni inegală.

Modelul a două tipuri de particule încărcate electric

Experimentele arată ca toate metodele de a freca sau a încărca electric în alt fel obiecte implică două
obiecte şi ambele vor sfârşi încărcate electric. Dacă un obiect va acumula o anumită cantitate  de un
anumit tip de sarcină, atunci celălalt va fi încărcat cu aceeaşi cantitate, dar alt tip de sarcină. Acest
lucru lasă loc multor  interpretări, dar ideea este că elementele fundamentale ale materiei sunt de
două feluri, fiecare cu tipul său de sarcină. Prin frecatul obiectelor între ele se transferă anumite
particule de la unul la celălalt. Aşadar, un obiect neîncărcat electric poate avea o mare cantitate ale
ambelor tipuri de sarcină, însă cantităţile sunt egale şi sunt distribuite în acelaşi fel în acesta. Din
moment ce A respinge orice obiect pe care B îl atrage, şi viceversa, atunci forţa rezultantă dintre acest
obiect şi oricare altul va fi egală cu 0. Restul capitolului detaliază acest model şi discută despre modul
în care aceste particule misterioase pot fi înţelese că fiind părţi integrante ale atomilor.

Utilizarea semnului "+" şi "-" pentru sarcină

Deoarece cele două tipuri de sarcină tind să îşi anuleze forţele reciproc, are sens să utilizăm semnele
"+" şi "-" şi să discutăm despre sarcina totală a unui obiect. Este la alegerea fiecăruia cum pune
semnul "+" şi "-". Benjamin Franklin a decis să folosească semnul negativ pentru obiectul A, dar asta
nu are importanţă atâta timp cât rezultatele sunt consecvente. Un obiect cu o sarcină totală egală cu
0 (are aceeaşi cantitate ale ambelor tipuri de sarcină) este neutru din punct de vedere electric.

Conservarea sarcinii

Experimentele arată ca folosind semnele “+” şi “-“, cantitatea totală de sarcină se conservă. De aceea
atunci când frecăm două obiecte neîncărcate electric, unul obţine o anumită cantitate al unui tip de
sarcină, iar celălalt o cantitate egală al celuilalt tip de sarcină. Conservarea sarcinii pare firească în
modelul nostru în care materia este formată din particule pozitive şi negative. Dacă sarcina de pe
fiecare particulă este caracteristică acelui tip de particulă, iar dacă particulele nu pot fi nici create, nici
divizate, atunci conservarea sarcinii este iminentă.

Forţe electrice care implică obiecte neutre din punct de vedere electric

Aşa cum este arătat în figura b, un obiect încărcat electric poate atrage obiecte neîncărcate. Cum este
posibil? Explicaţia este că, deşi hârtia are o sarcină totală egală cu 0, are cel puţin câteva particule
care au libertate de mişcare.
În figura c presupunem că banda este încărcată cu sarcină pozitivă. Particulele mobile din hârtie vor
răspunde forţelor din bandă, făcând ca un capăt al hârtiei să devină încărcat cu sarcină negativă, iar
celălalt cu sarcină pozitivă. Forţa de atracţie între hârtie şi bandă este mai puternică decât forţa de
respingere, deoarece capătul încărcat negativ este mai aproape de bandă.

b/ O bucată de bandă încărcată atrage bucăţi de hârtie neîncărcate electric

c/ Hârtia are sarcina totală nulă, dar are câteva particule care au libertate de mişcare

 
d/ Modelul unui atom: hidrogen (primul) şi heliu (al doilea). La această mărime, orbitele electronilor
ar fi de mărimea unui campus universitar.

Atomul şi particulele subatomice

Odată am avut un student al cărui tată a fost electrician. Mi-a spus că tatăl său nu a crezut niciodată
că electronii ar genera curentul electric prin cablu, deoarece cablul este solid, iar particulele care
treceau prin el l-ar perfora atât de mult încât l-ar descompune. Poate părea că aş vrea să râd de tatăl
lui, dar de fapt el semăna mai mult cu modelul omului de ştiinţă sceptic: nu voia să aducă ipoteze mai
complicate decât era necesar pentru a-i explica observaţiile. Înainte de 1905 fizicienii se aflau exact în
aceeaşi situaţie. Ştiau totul despre circuitele electrice, şi chiar au inventat radioul, dar nu ştiau nimic
despre particulele subatomice. Cu alte cuvinte, chiar nu prea contează faptul că energia electrică este
formată din particule încărcate cu sarcini, şi nici ce sunt aceste particule. Cu toate acestea, se pot evita
unele confuzii trecându-se în revistă modul în care este alcătuit atomul:

Protonul
Sarcina electrică: +e
Masa, în funcţie masa protonului: 1
Poziţia în atom: în nucleu

Neutronul
Sarcina electrică: 0
Masa, în funcţie masa protonului: 1,001
Poziţia în atom: în nucleu
Electronul
Sarcina electrică: -e
Masa, în funcţie masa protonului: 1/1836
Poziţia în atom: orbitează nucleul

Simbolul "e" din tabel este abrevierea pentru 1,60x10-19C. În 1911 fizicianul Robert Millikan a
descoperit că orice obiect (a folosit picături de ulei) ar avea o sarcină care este multiplă de acest
număr, şi astăzi interpretăm aceasta ca fiind o consecinţă a faptului că materia este formată din
atomi, iar atomii la rândul lor sunt alcătuiţi din particule a căror sarcina este „+” şi “-“ această
valoare.