* Religia arabilor.

Islamul *

- 600 milioane de credincioşi (1982). Îşi revendică paternitatea de la Avraam, prin Ismael, fiul lui
Agar (agareni). Este cult recunsocut în România.

* 1. Arabia înainte de Mahomed *

- Arabii aveau un sistem tribal întemeiat pe confederaţii de triburi şi pe obiceiuri cu putere de

lege. Erau lupte continue între triburi, orice ofensă adusă membrului unui trib fiind răzbunată
de întregul trib. Erau foarte războinici. Poligamia şi concubinajul erau admise şi practicate.
Femeia avea o situaţie foarte grea; naşterea fetelor era socotită blestem, fiind adesea îngropate
de vii.

- Situaţia economică era dezastruoasă.

- Din punct de vedere religios, arabii profesau un polidemonism - adorarea unor fiinţe
supranaturale care locuiau în arbori, râuri şi pietre: Wadd, Suwa, Yaghuth, Yauc etc. La Mecca
se afla Kaaba, piatra neagră (bazalt). În mai multe triburi erau adorate al-Lat (zeiţa), al-Uzza
(steaua dimineţii, Venus), al-Manat (destinul). Aceste divinităţi sunt numite în Coran "fiicele lui
Allah". Deasupra tuturor se afla Allah, "zeul".

- Arabii credeau în nenumărate spirite (jinn), bune sau rele. Cel mai rău spirit era Ghul, de sex
feminin (locuia în deşerturi, prindea şi-l devora pe călător).

- Cultul era practicat într-un cort roşu, pe care arabii îl duceau cu ei, fiind nomazi. Cei sedentari
aveau adevărate sanctuare, înconjurate de "împrejmuirea sfântă" (hinah). Sanctuarul era de
formă cubică. Zeitatea era reprezentată printr-un bloc de piatră. La Mecca existau 360 de
chipuri idoleşti. Sacerdoţiul era organizat numai la Mecca şi era format din familii nobile.
Îngrijitorul templului şi al tradiţiilor se numea sadin.

- În epoca veche se aduceau sacrificii omeneşti, ulterior înlocuite de jertfe de animale: oi, boi şi
mai ales cămile. Existau ceremonii (ocolirea locului sfânt, alergarea între un sanctuar şi altul),
practici divinatorii (trasul la sorţi cu săgeţi fără vârf), ghicitori, sărbători, pelerinaje, ceremonii
anuale. Se făceau pelerinaje la Mecca o dată pe an, la care participau arabi din toată peninsula,
care profitau de pacea religioasă de 4 luni (înainte, în timpul şi după sărbătoare); se ocolea de 7
ori Kaaba, piatra neagră era sărutată, se bea apă din izvorul Zamzam şi se făcea o cursă între
două localităţi de lângă Mecca. Aveau loc schimburi comerciale şi se uşura calea spre
monoteism.

1
- Arabii credeau în viaţa viitoare: se ofereau morţilor alimente, pe mormântul defunctului era
sacrificat calul său şi erau rupte armele lui.

- După cucerirea Palestinei de către romani, arabii s-au refugiat la Hedjaz, Khaibar şi Yathrib; în
ultimele două oraşe, jumătate din populaţie era evreiască. De asemenea, în Yemen erau mulţi
evrei, care chiar au pus mâna pe conducere de câteva ori. Şi creştinismul era prezent în Arabia,
mai ales prin pustnici ai deşertului. Mahomed avea informaţii despre creştinism, cel puţin din
auzite.

- Hanifii formau elita spirituală arabă, care lupta împotriva idolatriei populare, propovăduind
monoteismul. Unii dintre hanifi vor îmbrăţişa creştinismul. Mai târziu, Mahomed va folosi acest
cuvânt pentru a-i numi pe cei care urmau adevărata învăţătură islamică. Mahomed însuşi s-a
considerat hanif, propovăduitor al adevăratei religii, aceea a lui Avraam, părintele arabilor,
învăţătură falsificată de arabi şi creştini.

* 2. Mahomed *

- Mahomed (Muhhamad - "cel lăudat") este un personaj istoric. S-a născut pe la 570, în tribul
kurraişiţilor; pe tatăl lui îl chema Abdallah, şi pe mamă, Amina. A rămas orfan de mic, fiind
crescut de rude sărace, şi protejat de unchiul să Abu Talib. Păzea oile şi caprele rudelor sale. La
24 de ani a intrat în serviciul unei văduve bogate, Khadija, cu care s-a şi căsătorit (Mohamed
avea 25 de ani, Khadija 40). A avut doi băieţi, care au murit la vârstă fragedă, şi 4 fete, dintre
care doar una, Fatima, a supravieţuit.

- Criza sufletească a lui Mahomed s-a dezlănţuit pe la 40 de ani. Se retrăgea o lună pe an în

cavernele muntelui Hira, de lângă Mecca, unde ducea o asceză severă. I se arată îngerul Gabriel,
care îi dă o carte, şi îl forţează să repete primele 5 versuri din sura "Sângelui închegat" (Sura 96,
1-5). Mai târziu, îngerul îi porunceşte să propovăduiască. Timp de 3 ani, le propovăduieşte
apropiaţilor, apoi în public.

- Învăţătura lui Mahomed: Dumnezeu este unic, S-a revelat şi altor profeţi, iar acum l-a ales pe
Mahomed să le propovăduiască arabilor monoteismul. Omul trebuie să se supună lui
Dumnezeu cu toată fiinţa sa, să lase totul în voia lui Dumnezeu. Islam înseamnă supunerea
totală faţă de Dumnezeu. Practici şi comandamente morale: spălări rituale, rugăciuni, recitări
din Coran, practicarea dreptăţii, milostenia etc.

- Primii lui adepţi au fost Khadija, fiicele sale, cei doi fii adoptivi Ali şi Zaid, şi prietenul său, Abu-
Bakr. Doi unchi (între care Abu-Talib) l-au respins şi au încercat să-l convingă să renunţe la
propovăduire. Kurraişiţii s-au opus puternic învăţăturilor lui Mahomed şi lui Mahomed însuşi.
2
Unii dintre adepţii lui au fugit în Abisinia. O vreme a predicat într-o casă particulară. Mahomed
a declarat solemn că al-Lat, al-Uzza şi al-Manat sunt mijlocitoare între credincioşi şi Allah, dar
crede, mai târziu, că a fost înşelat de diavol. Este respins de locuitorii localităţii Taif (120 km de
Mecca), şi tratează cu conducătorii cetăţii Yathrib să propovăduiască acolo. Kurraişiţii află de
această înţelegere şi se hotărăsc să-l omoare. Mahomed află de aceste planuri şi fuge
(emigrarea lui Mahomed la Iathreb se numeşte Hejira, hijra=emigrare) la Yathrib, în 622. Îşi
rupe, astfel, legăturile tribale - începutul erei musulmane. De acum înainte, Yathrib se va numi
Medina (Madinat al-Nabi - "oraşul profetului").

- Acum începe partea politică a vieţii lui Mahomed. Face ordine în treburile interne ale oraşului,
rânduieşte un loc de cult, impune rugăciuni rituale la anumite ore ale zilei. Reglemenetază
postul şi milostenia, după modelul iudaic. Iniţial se poartă bine cu evreii, apoi îi persecută şi îi
măcelăreşte. Luptă, de asemenea, şi împotriva meccanilor. Are loc lupta de la Badr (300 de
luptători din Medina i-au învins pe cei 1000 de luptători din Mecca) - se spune că îngerii l-au
ajutat pe Mahomed. În 630, Mecca se predă forţelor lui. Distruge idolii de la Kaaba şi rânduieşte
cultul "lui Avraam". Reşedinţa şi-o păstrează la Medina. Începe expansiunea în întreaga Arabie.
Moare la 8 iunie 632, la Medina. Mormântul lui Mahomed devine al doilea loc sfânt al
musulmanilor, după Mecca.

* 3. Organizarea şi răspândirea Islamului *

- Mahomed nu a avut descendenţi pe linie masculină şi nu şi-a lăsat succesor. Abu-Bakr a fost
ales succesor sau locţiitor (khalifa) al profetului. L-a înfrânt pe Heraclius şi a cucerit Siria. După
moartea lui (634) urmează Omar (cucereşte Mesopotamia, Persia, Palestina şi Egiptul. Moare în
644, înjunghiat în moscheea din Medina), Othman (mort 656), Ali (vărul şi ginerele lui
Mahomed - căsătorit cu Fatima.). Împotriva lui Ali s-au răsculat Muawiya din familia Umayya,
guvernatorul Siriei. Ali moare înjunghiat într-o moschee, şi este urmat de Muawiya, care
guvernează de la Damasc. Primii 4 califi au fost ortodocşi. Muawiya întemeiază dinastia
Omeiadă. Sunt abandonate principiile democratice ale primilor 4 califi.

- Mahomed a spus că cei de altă credinţă trebuiau convertiţi, făcuţi robi sau puşi să plătească
tribut. Turcii devin cei mai zeloşi apărători ai Islamului. În Orient, Islamul ajunge în India, China,
Malaezia şi Filipine.

3
* 4. Izvoarele de credinţă ale Islamismului *

- Coranul. Învăţătura lui Mahomed a fost fixată în scris de secretarul său Zaid, pe pergament,
bucăţi de scândură, omoplat de cămilă etc.; primii 3 califi au strâns aceste însemnări şi le-au
redactat sub titlul al-Quran ("recitare", "ceea ce trebuie citit"). Meritul cel mai mare l-a avut
Othman. Coranul are 114 capitole, numite sure, împărţite în 6219 versete. Nu s-a ţinut seama
de conţinut, ci la început au fost puse surele lungi, iar la final, cele scurte. Forma literară este
proza ritmată. Cel mai des recitate sure sunt prima şi a 92-a.

- Hadith. ("comunicare", "istorisire") Conţine tradiţiile orale, care consemnează cum se aplică
cele scrise în Coran.

- Igma. Conţine consensul erudiţilor musulmani dintr-o anumită epocă, cu privire la probleme
mai noi, care nu-şi au răspunsul în Coran şi Hadith.

* 5. Doctrina islamică *

- Islamismul este un sincretism, cu elemente preluate din iudaism, Biblie şi Talmud, creştinism,
din tradiţia perşilor şi din vechile tradiţii ale arabilor.

- 2 formule de credinţă, dintre care cea mai scurtă se numeşte shahada - "Nu este Dumnezeu
afară de Allah şi Mahomed este profetul său".

- Dumnezeu. Este unic şi antropomorfic (antropomorfismul s-a mai atenuat cu vremea).

Dumnezeu are 99 de atribute; el a creat lumea dintr-un fum care umplea spaţiul. Ordinea
creaţiei: apa, pământul, munţii, vieţuitoarele, omul. Predestinaţie: faptele oamenilor nu sunt
libere. Allah creează faptele oamenilor, şi aceştia le execută în mod inevitabil. Mai nou,
predestinaţia a fost atenuată.

- Îngerii. Creaţi de Dumnezeu din lumină. Căpetenia lor este Gabriel (Jibril). Alţi îngeri: Israfil,
Iblis (îngerul căzut, Lucifer). Musulmanii cred în spirite (jinn), create de Dumnezeu din foc. Cei
mai mulţi dintre ei sunt răi, şi sunt conduşi de Iblis.

- Profeţii. Sunt de două feluri: profeţi (nabi) şi trimişii lui Dumnezeu către popor (rasul). Coranul
numeşte 25 de profeţi şi trimişi, dar tradiţia spune că numărul lor este de sute de mii. 6 sunt
principali: Adam, Noe, Avraam, Moise (Tora), Iisus (Evanghelia), Mahomed (numit în Coran
"Khatam", "sigiliu", "pecete", cel cu care se încheie şirul proorocilor).

4
- Cărţile sfinte. Şi Biblia este carte sfântă, falsificată de evrei şi creştini. Coranul, cartea sfântă
prin excelenţă, este necreat şi veşnic. Cuprinde revelaţia perfectă, întreagă, a Cărţii veşnice. El
abrogă toate celelalte cărţi sfinte, care sunt incomplete, rău înţelese şi falsificate.

- Eshatologia. Plină de elemente iudaice şi creştine. După moarte, sufletele merg la judecata
particulară, în faţa îngerilor Nakir şi Munkar. Apoi sufletele rămân în mormânt, într-un fel de
beţie sau somn al morţii până la judecata de apoi. Sufletele profeţilor şi ale martirilor sunt
scutite de judecata particulară, şi merg direct în paradis. La final va veni Mahdi, cel condus de
Allah, un fel de Mesia islamic, care va converti lumea la islamism. Iisus se va coborî din cer, va
răpune monstrul şi se va arăta oamenilor la moscheea din Damasc, apoi va rămâne 40 de ani pe
pământ. Există un loc intermediar, araf, un fel de purgatoriu - influenţă persană.

- Iadul va fi depopulat treptat şi va înceta să mai existe. Oricum, eshatologia nu primeşte mare
importanţă în Coran.

* 6. Legea islamică *

- Sharia împarte faptele oamenilor în obligatorii, recomandate, îngăduite, condamnabile şi

interzise.

Fapte obligatorii: 5 obligaţii rituale - stâlpii credinţei:

1. Mărturisirea credinţei, prin shahada;

2 Rugăciunea rituală (salat), de 5 ori pe zi, la anumite ore, cu faţa spre Mecca;

3 Milostenia (zakat) - impozit legal proporţional, perceput asupra produselor agricole,

vitelor, aurului, argintului şi mărfurilor. Statele moderne musulmane au renunţat la acest
impozit;

4. Postul (saum), obligatoriu de la vârsta de 14 ani în sus. Scutiţi bătrânii, femeile

însărcinate şi cele care alăptează, călătorii, soldaţii în timp de război. Aceştia din urmă pot să
postească altă dată sau să plătească o sumă. Postul musulman durează o lună - Ramadan.
Începe în fiecare zi în zori, exact în momentul în care este destulă lumină pentru a deosebi un fir
alb de unul negru, şi durează până după apusul soarelui. În post, musulmanul nu are voie să
mănânce nimic, să bea, să miroasă parfumuri, să fumeze sau să aibă coontact sexual. Noaptea
poate.

5. Pelerinajul la Mecca (hajj, hadji), obligatoriu cel puţin o dată în viaţă.

5
 (6.) Unii adaugă şi războiul sfânt, djihadul, o datorie a comunităţii musulmane. Cine
moare în jihad merge în rai. Prin jihad, musulmanii au creat califatul şi imperiul otoman.

- Alte reguli: oprirea consumului cărnii de porc şi a animalelor care nu au fost ucise la
vânătoare; interzicerea băuturilor alcoolice, condamnarea jocurilor de noroc şi a cametei;
admiterea poligamiei (musulman liber 4 soţii, sclav 2); căsătoria nu are caracter religios
(contract cu 2 martori, fără ca soţia să fie neapărat de faţă; dota se dă de către soţ soţiei.
Femeia nu se poate căsători cu un bărbat de altă credinţă, bărbatul se poate căsători cu o
evreică sau creştină. Dezlegarea căsătoriei se face când bărbatul spune de 3 ori "te repudiez".
Recăsătorirea cu femeia repudiată este foarte aspru criticată. Voalul negru nu este prescris de
Coran. În familie, tatăl are autoritate absolută), legea talionului este menţinută.

* 7. Schisme şi secte *

- Haridjiţii ("rebelii"), la început în număr de 12.000, s-au separat după alegerea lui Othman.
Cereau ca alegerea califului să se facă din popor, după merite religioase, nu dintre rudele lui
Mahomed sau din tribul kurraişiţilor. Cereau ca mandatul califului să fie revocabil. Rigorişti.

- Şiiţii ("sectanţii") sunt partizanii lui Ali; îi acordă o cinste egală cu aceea datorată lui
Mahomed. Îl aşteaptă pe Mahdi.

- Şiismul s-a ramificat în mai multe secte: ismailiţi (sectă secretă), din care au ieşit carmaţii,
druzii şi asasinii (la aceştia din urmă, neofiţii foloseau haşiş).

- Unii credincioşi au rămas neutri: mutaziliţi. Au devenit eretici în sec. 8. Raţionalişti

(interpretează Coranul prin filosofie), susţin că Coranul este creat, şi resping predestinaţia.

- Wahhabiţii erau rigizi, şi respingeau cultul sfinţilor, al mormintelor, împodobirea moscheilor şi

luxul în general. Au pus stăpânire pe Mecca şi Medina, au distrus monumentele şi mormântul
lui Mahomed şi au stăpânit întreaga Arabie, dar au fost învinşi, în 1818, de otomani (Ali al
Egiptului). Numiţi "protestantismul Islamului" - respingeau orice tradiţie.

* 8. Mistica islamică *

- Sufismul. Mistica islamică a înflorit în afara Arabiei, în Siria şi mai ales în Persia. De la începutul
sec. 8, misticii au început să fie numiţi sufişti, de la numele îmbrăcămintei de lână aspră (suf),
pe care o purtau, imitându-i pe călugării creştini. Alte denumiri: fachiri (arab), dervişi (persan).
Sufismul a ajuns, cu vremea, o religie aparte: panteism (cufundare în nonexistenţă - fana, sau în

6
realitatea absolută). Unii sufişti s-au autointitulat Dumnezeu (ex. Hussain ibn Mansur al-Halladj,
crucificat în 922 pentru că s-a autodeclarat Dumnezeu). Al-Ghazali (1058-1112; "Renaşterea
fiinţei religioase" - codul misticii musulmane) a sistematizat doctrina sufistă şi a pus-o în acord
cu ortodoxia musulmană.

- Confreriile religioase. Apar în sec. 12 şi 13, dar şi mai târziu, şi chiar în vremea noastră.
Numeroase. Formate numai din bărbaţi. Membrii confreriilor islamice sunt căsătoriţi şi trăiesc
la casele lor. Se adună o dată sau de mai multe ori pe săptămână. Cei mai cunoscuţi: dervişii
învârtitori ai confreriei Mawlawiya.

- Cultul sfinţilor. (wali) Sfinţii sunt întemeietorii de confrerii şi marii mistici; mormintele lor sunt
locuri de pelerinaj. Cultul relicvelor (spadă, pereche de pantofi, fire de păr din barba lui
Mahomed, autografe ale primilor califi), al steagului verde al profetului (sangiak scerif).

- Babismul şi bahaismul. În sec. 19, mistica islamică a cunoscut o puternică înflorire în Persia,
prin babism şi bahaism.

1. Babismul a fost întemeiat de Mirza Ali Mohhamed (1820-1850), care se dădea pe sine
drept "poartă" (Bab), prin care se face cunoscută doctrina imamului ascuns (Mahdi). Bab a fost
arestat şi executat la 9 iulie 1850.

2. Bahai. Un succesor al lui Bab, Baha Ullah ("splendoarea lui Dumnezeu"), a fost alungat
din Persia şi şi-a continuat propovăduirea în Turcia, la Adrianopol, unde a întemeiat o sectă.
Doctrina sa, ruptă cu totul de Islam, are caracter umanitar şi pacifist. Exilat de turci la Sf. Ioan de
Acra, unde moare în 1892. Fiul cel mare, Abd ul-Baha ("servitorul splendorii") preia conducerea.

* 9. Cultul *

- Locurile de cult. Musulmanii se pot ruga în orice loc curat din punct de vedere religios. La
început, clădirea specială se numea masdjid (locul "unde se îngenunchează"), mai târziu a
devenit moschee. Moscheile principale, "catedralele", se numesc geamii (djami). Moscheile au
o tindă şi o sală de rugăciune. Mai târziu s-au adăugat cupola şi minaretele ("minara" far).
Moscheea lui Omar a fost construită pe la 690, pe locul templului lui Solomon. În interiorul
moscheii, partea cea mai importantă este firida (mihrab), care indică direcţia (kiblah, qiblah)
spre Mecca.

- Oficianţii cultului. Islamul nu are un sacerdoţiu propriu-zis. Imamul este conducătorul

rugăciunilor publice; este căsătorit, nu poartă haine speciale. Imamul care conduce rugăciunile
de vineri şi din sărbători se numeşte khatib; cel care predică este şeic (sheykh "bătrân"), iar cel

7
care cheamă lumea la rugăciune, din minaret, se numeşte muezin (muazzin). Şeful religios al
unei comunităţi mai mari este muftiul sau cadiul (mufti (- cu umlaut: u:) în turcă, cadi în arabă
"judecător"); al întregii comunităţi islamice dintr-o ţară, mare muftiu (în Turcia se numea
Sheykh-ul-Islam).

- Riturile. Cel mai important este rugăciunea (salat), de 5 ori pe zi: înainte de răsăritul soarelui,
la amiază, în mijlocul după-amiezei, după apusul soarelui şi după căderea întunericului.
Momentele sunt anunţate de muezin. Înainte de rugăciune au loc spălări (cu apă curată şi, la
nevoie, cu nisip): faţa, mâinile până la coate, se umezeşte capul cu mâna dreaptă udă, apoi se
spală picioarele până la genunchi. În cazul unei impurităţi sexuale are loc o baie generală.
Hainele trebuie să fie curate; petele de sânge, saliva sau alte murdării fac ca rugăciunea să fie
ineficace. Alt rit este citirea din Coran. La rugăciunea de vineri trebuie să fie prezenţi cel puţin
40 de credincioşi, dar pot fi şi mai puţini, în cazuri excepţionale.

- Sărbătorile. Vinerea (nu are caracter sacru; nu se întrerupe munca). 7 sărbători principale: 10
a primei luni, naşterea şi moartea lui Mahomed, ziua diplomei, ziua destinului, nopţile care
preced marele şi micul Bairam. Micul Bairam, după Ramadan, durează 3 zile. Marele Bairam are
loc în timpul pelerinajului la Mecca, şi durează 4 zile.

* 10. Obiceiuri cu prilejul naşterii, căsătoriei şi morţii *

- La naşterea unui copil, se şopteşte în urechea acestuia shahada. În a 8-a zi se sacrifică 2

berbeci sau 2 capre, şi se taie în mod solemn părul copilului. Se dă nume copilului şi are loc
circumcizia (aceasta ori în ziua a 7-a, ori a 14-a, ori în anul al 7-lea).

- Timp de o săptămână după nuntă, soţia stă închisă în casă, după care are loc un rit de
purificare.

- Nu se obişnuieşte doliu.

* 11. Situaţia actuală a Islamismului *

- 10% dintre musulmani sunt şiiţi, majoritatea fiind sunniţi. 600 milioane în 1982.

- Azi Islamul tinde să se adapteze la lumea modernă, dar sunt dificultăţi şi conflicte.