Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Termenul de WDM este frecvent aplicat unui purtator optic (care este de obicei descris de
lungimea sa de unda), in timp ce divizarea frecventei de multiplexare în mod obisnuit se aplica
la un purtator de radio (care este mai des descris de frecventa). Deoarece lungimea de unda si
frecventa sunt legate una de alta printr-o simpla relatie directa si inversa, in care produsul
dintre frecventa si lungimea de unda este egal cu c (viteza de propagare a luminii), cei doi
termeni descriu defapt acelasi concept.
Prin fibra optica simpla intelegem un mediu optic transparent, de mare lungime, indicele de
refractie constant sau radial variabil, cu secţiunea transversala circular simetrica separat de un
alt material cu indicele de refractie constant si mai mic, pentru ca la suprafata de separare sa se
produca reflexia totala a radiatiei luminoase, fara pierderi.
Structura fibrei Propagarea luminii in fibra
Observam in imaginea de mai sus structura unei fibre optice si dimensiunile in grosime pentru
toate elementele. Invelisul fibrei (Jacket) are dimensiunea de 400*10 -6 m, amortizorul (Buffer)
are dimensiunea de 250*10-6 m, placarea miezului (Cladding) are dimensiunea de 125*10 -6 m,
iar miezul (Core) are doar grosimea de 8*10-6 m. Miezul este format dintr-un mediu optic,
pentru ca lumina sa poata fi reflectata. In acelasi timp fibra optica se poate indoi fara ca miezul
sa se sparga, dar datorita indoirii a fibrei foarte mult, lumina nu va mai putea sa se reflecte in
sensul care trebuie, si se va reflecta inapoi la emitator, din zona unde a fost indoita.
O fibra optica poate fi asociata cu un ghid de unda dielectric folosit pentru propagarea energiei
electromagnetice la frecvente optice. O fibra optica este un ghid de unda dielectric (nu conduce
electricitatea), fabricată din sticla sau din plastic.
Lungimea de undă:
Lumina care pot fi văzuta de ochiul liber este declarata a fi în spectrul vizibil. În spectrul vizibil,
lungimea de undă poate fi descrisă de culoarea luminii.
Transmisia fibrei optice utilizează lungimi de undă care sunt deasupra spectrului vizibil al
luminii, astfel nedetectabile cu ochiul liber. Lungimile de undă tipice de transmisie optica sunt
de 850 de nanometri, 1310 nm, și 1550 nm.
Laserele si de LED-urile (diode emițătoare de lumină) sunt folosite pentru a transmite lumina
prin fibra optica. Laserele sunt de obicei utilizate pentru 1310 sau 1550 nanometri, aplicatii
single-mode. LED-urile sunt folosite pentru 850 sau 1300 nanometri aplicatii multimode.
-multiplexarea a mai multor λ, diferite, provenind din regiunea spectrala acoperita de benzile
conventionale O pana la L, pe o singura fibra optica, simultan
-capacitatea fibrei este nelimitata, datorita pierderilor mici; capacitatea de transmisie este
limitata de echipamentele electronice de emisie-receptie (tip raspuns pentru modularea
semnalului = cel mult 8 biti pe sec -> limitare la aprox. 10 GHz sau 10Gbps) In consecinta fibra ar
putea transmite de 10.000 ori mai multa informative
Avantaje ale fibrei optice: rate mai mari de date; pierderi scăzute; izolarea electrică; distante
lungi; greutate /dimensiune scazuta; libertatea la interferențe; securitate.
Algoritmul de codare:
Algoritmul de codare a fost inventat si patentat de IBM
Acest tip de codare este folosita in transmisia datelor pe Fiber Channel (viteze de pana la
1Gbps), ESCON (200 Mbps) si Gigabit Ethernet
Procesul de codare asigura ca exista secventa de sincronizare (semnalul de clock) in sirul de
date astfel incat receptorul sa poata decoda corect informatia trimisa => emisie pe distante
mari si rata mica de erori.
Probleme ale semnalului de baza care determina utilizarea unui mecanism de obtinere a
semnalului de clock la receptor pentru o decodare corecta : - Secvente mari de ‘0’
-Secvente mari de ‘1’
Exemple de codare:
Codarea 8b/9b se bazeaza pe codarea 5b/6b si 3b/4b.
Acest tip de codare foloseste 2 tipuri de caractere : speciale si de date
Multiplexor Add-Drop
În sistemele WDM, fiecare canal optic rămâne independent de celelalte anale optice ca şi când
ar utiliza propria sa pereche de fibre. Sistemele WDM digitale permit rate de bit şi protocoale
de acces independente pe aceeaşi fibră optică.
De aceea diferitele formate de date optice digitale, utilizând diferite rate de date, pot fi
transmise în formatele lor iniţiale prin aceeaşi fibră.
Proprietati:
Cresterea capacitatii – daca o lungime de unda suporta o transmisie independenta de zeci
Gbps, atunci fibra suporta o transmisie care creste cu fiecare lungime de unda aditional
(crestere latime de banda);
Transparenta - fiecare canal de transmisie suporta orice format de transmisie simultan si
independent: informatie analogica, date digitale sincrone, asincrone;
Rutare de lungimi de unda – calea de transmisie a unui semnal poate fi rutata (route / switch /
cross-routing) prin conversia de lungime de unda la nodurile intermediare ale retelei;
Scalabilitate – adaugare usoara de echipamente, atunci cand e nevoie, pentru marirea
capacitatii si extinderii retelei.
Evolutia WDM:
Conceptul a fost publicat pentru prima dată în 1978, și până în 1980 sistemele WDM au fost
realizate în laborator. Primele sisteme WDM au folosit doar două semnale. Sistemele moderne
pot ocupa de până la 160 de semnale și se poate extinde, astfel, un sistem de bază de 10 Gbit/s
într-o singură pereche de fibre de peste 1,6 Tbit/s.
Spre sfarsitul anilor 90, fenomenul Internet a dus la cresterea semnificativa a traficului retelelor
internationale. Desi initial Internetul furniza servicii de comunicatii militare sau pentru
comunitatea stiintifica, potentialul sau enorm de a absorbi aproape orice capacitate de banda
disponibila a devenit evident odata ce WWW a devenit o sursa de informatii practic infinita
pentru marele public. Chiar si cei mai entuziasti previzionisti ai expansiunii debitelor au fost
prinsi pe picior gresit.
Fibra optica a devenit mediul preferat pentru acest volum urias de trafic. TDM (Time Division
Multiplexing) a fost cea mai practica cale de a diviza capacitatea impresionanta a unei singure
fibre optice in canale de comunicatii. Aceasta tehnologie este limitata totusi de complexitatea
crescuta a echipamentelor de modulare si de multiplexare la rate inalte. Multiplexarea in
diviziune de lungime de unda (Wavelength–Division Multiplexing) este astazi o abordare
complementara ce isi demonstreaza potentialul.
WDM se bazeaza pe abilitatea unei fibre optice de a transporta mai multe lungimi de unda
diferite (culori) simultan, fara interferente mutuale. Fiecare lungime de unda reprezinta un
canal optic in fibra. Cateva metode optice sunt disponibile pentru a combina canalele
individuale intr-o fibra si de a le extrage la punctul destinat de-a lungul unei retele. Tehnologia
WDM a evoluat astfel ca separatia lungimilor de unda ale canalelor poate fi foarte mica–
fractiuni de nm-dand nastere la DWDM (dense wavelength-division multiplexing). Sunt deja
disponibile pe piata retele in care fibre individuale transporta mai mult decat 100 de canale
optice independente, ca si acelea ce transmit bidirectional in aceeasi fibra. Si acesta este doar
inceputul.
2.Multiplexare
2.1.Conceptul de multiplexare.
Prin multiplexare se pot transmite si receptiona mai multe semnale utilizand aceeasi fibra
(figura de mai jos). Acest lucru se poate obtine prin marcarea fiecarui semnal cu o eticheta ce
poate fi recunoscuta de receptor.
Daca frecventele semnalelor purtatoare au valori mult diferite intre ele (diferente de sute GHz),
multiplexarea este numita multiplexare prin divizarea lungimilor de unda (WDM).
Un sistem WDM utilizeaza surse de lumina cu diferite lungimi de unda, fiecare modulata de un
anumit semnal.
Undele modulate sunt ”amestecate” in fibra optica utilizand cuplorii optici.
Demultiplexarea este realizata la receptor prin utilizarea unui filtru optic (si nu electronic ca
pana acum) care separa diferitele lungimi de unda pe diferiti detectori.
2.2.Multiplexare cu divizarea lungimii de unda WDM
WDM permite un număr de canale care să trimită la diferite lungimi de undă în aceeaşi fibră,
într-o singură direcţie sau în ambele direcţii, dublând capacitatea.
Pot fi folosite fie între 2 - 10 canale care au o separare între ele de lungime de undă cuprinsă
între 5 - 50 nm sau 5 – 100 canale cu lungimea de undă de separare între canale de 0,1 - 5 nm).
WDM se bazeaza pe abilitatea unei fibre optice de a transporta mai multe lungimi de unda
diferite (culori) simultan, fara interferente mutuale. Fiecare lungime de unda reprezinta un
canal optic in fibra.
Protocolul IP peste reţele WDM unde pachetele IP sunt direct transportate prin tehnologia
WDM oferă infrastructură pentru următoarea generaţie Internet.
3.Time-Division Multiplexing
TDM este de tip de multiplexare, care transmite simultan semnale multiple pe o cale de
transmisie unica prin atribuirea fiecarui flux un interval de timp diferit.
Metoda TDM de a creste capacitatea retelei se bazeaza pe adaugarea de noi canale, prin
subdivizarea acelora care exista deja, dar implicand cresterea costurilor echipamentelor si a
complexitatii semnalului/ protocolului. WDM, pe de alta parte, transmite in mod simplu mai
multe semnale de-a lungul fibrei, fara implicatii de sincronizare sau protocol. Bineinteles,
tehnicile TDM sunt aplicate canalelor WDM individuale spre a realiza o mai mare flexibilitate in
atribuirea debitelor utilizatorilor particulari.
Pentru TDM, lungimea de undă este unică pe fibră pe cand la WDM avem lungimi de undă
multiple pe fibră 2, 4, 16, 64 etc. Atat pentru WDM cat si pentru TDM avem canale multiple pe
fibră. TDM multiplexeaza semnale sincrone si asincrone intr-o singura rata de biti mai mare, pe
cand WDM multiplexeaza mai multe semnale intr-o singura fibra. WDM poate transporta mai
multe protocoale.
Metoda de multiplexare TDM cu divizarea timpului este limitată pentru cerinţele tot mai
crescute de transmisii de mare capacitate.
O alternativă interesantă, pentru viteza de biţi în jurul a 10 Gbps o reprezintă combinarea TDM
cu WDM.
Bibliografie:
1. www.google.ro
2. www.wikipedia.com
5. www.cisco.netacad.ro
4.1 Introducere
DWDM (dense wavelength division multiplexing) este o inovație importantă în
rețele optice și ce poate oferi foarte multe beneficii.
Retele de acces
La celălalt capăt al spectrului sunt rețelele de acces. Aceste rețele sunt cel mai
aproape de utilizatorii finali, la marginea retelelor metropolitane Ele sunt caracterizate
prin diverse protocoale și infrastructuri, și acopera un spectru larg de valori. Clienții
variază de la utilizatorii casnici la mari corporații și instituții.
Retelele Metropolitane(MAN)
Puterea Economica
In secolul 21,este foarte cunoscut faptu ca serviciile de informatii pot avea acces
in interiorul oricarui computer legat la internet.Informatia,care ramane o unealta
importanta,a devenit foarte usor de accesat.
Avantajele DWDM
4.2Fundamante/Functionalitate DWDM
Apariția DWDM este una dintre cele mai recente și importante fenomene în dezvoltarea
tehnologiei de transmisie prin fibra optica.
WDM a aparut la sfârșitul anilor 1980, folosind cele două lungimi de undă pe
scară largă in gama 1310 nm și 1550 nm (sau 850 nm și 1310 nm),uneori numit de bandă
largă WDM. Figura 2-2 prezintă un exemplu din acest formular simplu pentru WDM. Una
dintre pereche de fibre este folosita pentru a transmite și una este folosit pentru a
primi. Aceasta este cea mai eficientă amenajarea și cea mai intalnita în sistemele
DWDM.
Cresterea capacitatii fibrei
Sistemul îndeplinește următoarele funcții principale:
Pe lângă aceste funcții, un sistem DWDM trebuie să fie echipat cu interfețe client-
linie pentru a primi semnalul de intrare. Această funcție este realizată de transpondere.
Pe partea DWDM sunt interfețe pentru fibra optică care leagă sistemele DWDM.
Gigabit Ethernet
DWDM in viitor:
DWDM va continua să ofere lățime de bandă pentru cantități mari de date. De fapt,
capacitatea sistemelor va crește pe măsură ce tehnologiile avansate care permit
spațierea mai aproape, și, prin urmare, un număr mai mare de lungimi de unda. De
asemenea, DWDM se deplasează dincolo de transport pentru a deveni baza pentru
toate retelele optice.
5.1. CWDM(introducere)
Original, termenul de „coarse wavelength divion multiplexing” a fost foarte generic
și putea fi definit în mai multe felur. În general aceste definiții aveau în comun faptul ca
alegerea canalului de spatiere si a frecventei de stabilitate nu erau o solutie pentru
alegerea amplificatoarele dopate cu erbium. Dupa ce termenul de CWDM a fost
standardizat, un canal de spatiere folosit a fost CWDM(ITU-T G.694.2), folosind lungimi
de unda de la 1270 nm pana la 1610 nm cu o spatiere de canal de 20 nm. Multe dintre
lungimile de unda mai mici de 1470 nm sunt considerate ineficiente pentru modelele
G.652 mai vechi, datorita atenuarii marite in spatiul banda de 1270-1470 nm.
Fibrele mai noi care sunt conforme cu standardele G.652.C si G.652.D, cum ar fi
Corning SMF-28e si Samsung Widepass aproape au eliminat varful de inec al atenuarii si
permit functionarea optima a tuturor canalelor ITU CWDM a retelelor metropolitane.
Nivelul fizic de 10Gbit/s a aplicatiei Ethernet LX-4 este un exemplu de sistem CWDM in
care patru lungimi de unda apropiate de 1310 nm fiecare pot facilita un trafic de 3.125
gigabiti pe secunda de date.
Dintre beneficiile pe care le ofera CWDM-ul probabil cea mai importanta dintre
ele este caracteristica sa de a mari latimea benzii pe fibra optica existenta de pana la de
16 ori mai mult. In acelasi timp partea pasiva a tehnologiei nu necesita o configurare
specifica si cel mai important nu consuma energie electrica.
5.2.2. Functionare
5.2.3. Beneficii
Multi consumatori folosesc transmitatori optici mici (SFP) care sunt bazati pe o
lungime de unda specifica. Totusi exista produse cum ar fi cele de la compania
Transition Networks care au instalate solutia CWDM astfel incat pot folosi convertoare
optice pentru a schimba semnalul de la cel electric la cel optic si pentru a folosi
lungimea de unda dorita.
5.3. iWDM-PON(introducere)
WDM-PON este în curs de dezvoltare ca o soluție pe termen lung, de preferat
pentru, rețele scalabile ridicate de acces capacitate. Singurul mod că furnizorii de servicii
vor putea costa în mod eficient scară pentru a satisface cerințele de lățime de bandă
necesare astăzi și în viitor va fi de a utiliza fibre, plante pasiv, și dedicarea de o lungime
de undă pentru fiecare client.
5.3.1. Caracteristici
Simplitatea operationala:
o lungime de undă;
• Tehnologia Auto-Lambda - auto-reglare Optica incolor reduce costurile și
implementare / complexitate care economisesc .
Platforma deschisa:
Protectie investita:
Eficacitatea costului:
Diferentierea proprietatilor:
Flexibilitate:
Aria solutiilor: