Metodele paraclinice de investigaţii în psihiatrie, metodele de cercetări epidemiologice în psihiatrie, metode

de cercetări genetice în psihiatrie.

Metodele paraclinice de investigaţii în psihiatrie

Pentru stabilirea diagnosticului este necesar de a efectua următoarele investigaţii: examinarea
anamnezei, examinarea somatică, neurologică, examinarea psihicului, analizarea datelor investigaţiilor
de laborator.
In psihiatrie anamneză este un instrument activ în stabilirea diagnosticului, tratamentul şi aprecierea
debutului şi a evoluţiei maladiei. Medicul trebuie să stabilească un contact psihic cu pacientul, să creeze
un climat de încredere reciprocă.
In timpul convorbirii cu pacientul medicul trebuie să fie calm, binevoitor. Mai întâi se precizează:
numele, prenumele, adresa, locul de muncă, profesia, motivele internării sau adresării la medic. Pentru a
preciza unele date obiective şi de comportament patologic al bolnavu lui, când acesta refuză să le
numească sau le simulează, se interoghează rudele. Dacă bolnavul a fost internat de mai multe ori,
datele anamnezice trebuie verificate din foaia de observaţie. Anamneză trebuie să cuprindă date despre
dezvoltarea şi condiţiile de dezvoltare şi de viaţă ale pacientului de la naştere până la data examinării.
Este necesar de a preciza circumstanţele în care iniţial au apărut boala şi condiţiile în care a trăit
bolnavul în perioada respectivă. Anamneză amănunţită, sistematizată cronologic, permite aprecierea
perioadei premorbide şi a evoluţiei bolii.
Anamneză este investigaţia principală în psihiatrie şi cuprinde metode subiective şi obiective. în
culegerea datelor anamnezei are însemnătate vârsta, sexul, starea psihică. O atenţie deosebită trebuie
acordată copiilor cu dereglări psihice, precizându-se cum se simte copilul acasă, la şcoală. în acest sens,
atitudinea medicului prezintă o relaţie medic-copil. Informaţia de la părinţi şi rude se obţine în absenţa
copilului. Are mare importanţă stabilirea circumstanţelor apariţiei primelor simptome şi sindroame.
Trebuie menţionat faptul că informaţia despre manifestă rile anormale comunicată de către părinţi este
întrucâtva subiectivă în cazul când este vorba de obrăznicie, irascibilitate, agresivitate şi nesu punere
(nu reprezintă întotdeauna adevărul), deseori reflectând relaţiile necorespunzătoare dintre părinţi şi
copii. De aceea, medicul psihiatru trebuie să lase părintele să vorbească liber, spontan, dezvăluind
problemele familiare. Medicul psihiatru trebuie să analizeze sănătatea minta lă, dezvoltarea, adaptarea
socială a fraţilor sau a surorilor bolnavului. Se va preciza evoluţia sarcinii, naşterii, circumstanţele
primului ţipăt, adaptarea la viaţa extrauterină; vârsta la care a început să ţină capul, să şadă, să meargă,
să vorbească (primele cuvinte, primele propoziţii), modul de autodeservire, de manipulare a jucăriilor.
Se vor afla condiţiile de viaţă: locuinţa, starea familială, atmosfera familială, relaţiile cu ceilalţi membri
ai familiei. în baza anamnezei se va stabili tipul de personalitate premorbidă (în adolescentă),
dispoziţia, echilibrul afectiv, intensitatea emoţională, iniţiativa personală, tendinţe egocentrice, în -
chiderea în sine sau colectivismul, comunicabilitatea. Totodată trebuie analizată anamneză bolilor
suportate: bronhopneumoniile, otitele, traumatismul cranio-cerebral, dispepsiile, stările toxice,
intervenţiile chirurgicale, afecţiunile febrile etc.
Apoi se trece la stabilirea istoricului bolii, analizând cauza şi con diţiile sociale sau familiale când au
apărut primele simptome. Se va acorda atenţie vârstei la care a apărut maladia: pubertatea, adolescenţa,
maturitatea, pentru a stabili starea critică în care s-a dezvoltat simpto matologia patologică. Dacă din
anamneză aflăm că bolnavul a avut în trecut dereglări psihice, trebuie de precizat cauza, intensitatea,
durata, simptomatica, metodele de tratament aplicate şi cu ce s-a terminat: vin decare, remisiune,
invaliditate.
Investigarea bolnavului se continuă cu examinarea sistemului somatic, studiind partea morfologic-
generală: forma feţei şi a craniului: asimetria, microcefalia, macrocefalia, exoftalmia, blefarospasmul,
forma nasului, frunţii, urechilor, buzelor şi particularităţile cavităţii bucale.
O importanţă deosebită are examinarea sistemului nervos. Iniţial se examinează nervii cranieni, apoi se
trece la cercetarea văzului, gustului, mirosului, care pot prezenta dereglări în caz de epilepsie, isterie,
schizofrenie, psihoze somatogene. Concomitent se cercetează reflexele cutanate, patelare, ahiliene.
Abolirea, atenuarea reflexelor osteotendi-noase apar la alcoolici, narcomani, toxicomani, la bolnavi cu
psihoze toxicoinfecţioase. In stabilirea stărilor comatoase, cură insulinică, epi lepsie, isterie, leziuni
vasculare, tumoare, degenerare cerebrală, are importanţă studierea reflexelor mucoase. Nu va fi trecută
cu vederea analiza reflexelor patologice ale lui Babinski, Oppenheim, Lordon, Schafer, Rosalimo,
Marinescu-Radovici care apar la bolnavii cu leziuni organice atroflce: boala Pick, Alzheimer,
Huntington, Parkinson. Este necesar de a atrage atenţia la dezvoltarea limbajului, care poate fi dereglat
la bolnavii cu diferite maladii psihoneurologice: dizartrii, vorbirea pe silabe, palilalia (repetarea
ultimului cuvânt din propoziţie), logoclonia, afonia, balbismul etc.
în paralel cu examinarea stărilor somatice, neurologice, se indică o serie de investigaţii paraclinice:
hemoleucograma, glicemia, electrocardiograma, analiza urinei (17-cetosteroizi, 17-oxicetosteroizi,
progesteron), electroencefalograma, craniograma şi diferite analize biochimi ce. Examinarea stării
psihice se începe la primul contact cu bolnavul. Se atrage atenţia la expresiile mimice şi pantomimice:
mimica veselă, tristă, inhibată, mimica săracă, paralizată, zâmbet nemotivat, scârbos, diferite gesturi
pantomimice, impulsive, poziţie excesiv încordată. în timpul convorbirii observăm orientarea în timp,
spaţiu, personalitate.

Metode de cercetări epidemiologice în psihiatrie

Termenul „epidemiologie" este mai specific pentru maladiile infecţioase, însă în ultimii ani se foloseşte
şi în psihiatrie sub formă de „epidemiologie psihiatrică", care studiază multe întrebări sociale: prevalen -
ta morbidităţii, letalitatea (mortalitatea), incidenţa morbidităţii, factorii de risc etc. Datele
epidemiologice pot fi folosite la precizarea manifestărilor unei boli mintale; stabilirea riscului morbid,
precizarea diagnosticului, evidenţierea unor factori cauzali, clasificarea bolilor psihice.
Epidemiologia psihiatrică studiază diferite variante de boli psihice în populaţie, analizează şi cercetează
relaţiile dintre stările morbide dintr-o comunitate, riscurile individuale de incidenţă a morbidităţii,
identificarea sindroamelor în grupuri de populaţie.
Studiile epidemiologice pot fi considerate drept metode de investiga ţie deosebit de importante pentru
comunicare, constituindu-se în adevărate „postulate ale psihiatriei moderne" . în baza cercetărilor
epidemiologice psihiatrice s-au elaborat multe programe naţionale de protecţie a sănătăţii mintale, s-a
realizat clasificarea bolilor psihice DSM - III; CIM - 9; ICD - 10. Cu ajutorul studiilor epidemiologice
(Institutul Naţional de Sănătate Mentală SUA, 1970) s-a stabilit că în populaţia generală bolnavii de
schizofrenie constituie 1%; riscul incidenţei morbidităţii (într-un moment oarecare al vieţii) este de
10%, aproximativ 500 000 de locuitori ai planetei sunt supuşi riscului de îmbolnăvire psi hică. Riscul de
a face o psihoză maniaco-depresivă este de 1,8% (3,4% bărbaţi şi 2,5% femei). După Brânzei şi Sârbu
(1981), 5,8% din populaţia globului este afectată de retard mintal semnificativ clinic.
Nica-Udangiu (1983) cu ajutorul metodei epidemiologice a studiat starea mintală în mediul studenţesc
şi a stabilit o prevalentă a afecţiunilor psihice de 4,44%, dintre care 0,46% psihoze, 0,42% psihopatii,
0,078% epilepsie şi 3,4% neuroze (cu predominanţa formelor neurastenice, isterice şi obsesiv-fobice).
Morbiditatea afecţiunilor psihice la facultăţile netehnice a fost mai mare decât la facultăţile cu profil
„tehnic" (20,55% faţă de 17,02%). La facultăţile netehnice sunt mai frecvente psihozele - 10,98% faţă
de 10,38% şi psihopatiile - 5,35% faţă de 2,35%.
Compararea rezultatelor obţinute prin metoda epidemiologică printre studenţi şi populaţia generală de
aceeaşi vârstă (grupul 21-25 ani), a arătat că epilepsia şi psihopatiile se întâlnesc cu aceeaşi frecvenţă,
însă nevrozele sunt de 4,4 ori mai frecvente la studenţi (13,96% faţă de 3,14%). Incidenţa psihozelor
schizofrene la studenţi a fost de 0,0093%, iar printre tinerii de rând - 0,667%.
în epidemologia psihiatrică se folosesc următoarele metode de in vestigaţie: activă, pasivă şi combinată.
Metoda activă presupune investigarea directă a datelor de boală psihică. Metoda pasivă se realizează prin
prelucrarea datelor din foile de observaţie, fişe de ambulator. Metoda combinată reprezintă îmbinarea
datelor obţinute prin metodele amintite mai sus.
Pentru studierea epidemiologică se foloseşte informaţia primară şi secundară. Informaţia primară poate fi
obţinută prin studierea unui anumit grup de bolnavi, iar cea secundară prin folosirea fişelor de
ambulator, de staţionar, cartelelor de dispensarizare F 030-1-u psih. din dispensare sau din cabinetele
psihiatrice şi narcologice din raioane. Trebuie menţionat faptul că datele trebuie să corespundă unei
asistenţe psihiatrice îndelungate, până la 10 ani, acordate bolnavilor. Dacă o parte din bolnavi (grupul
planificat) nu sunt luaţi la evidenţă pe un teritoriu sau sector concret, se vor mobiliza specialişti pentru
înregistrarea pacienţilor conform unui program special. Cu ajutorul metodelor epidemio logice putem
studia serviciul asistenţei psihiatrice în diferite instituţii şi putem aprecia promptitudinea evidenţierii
bolnavilor psihici, diagnosticarea la timp şi prescrierea tratamentului.
Metodele epidemiologice se folosesc la aprecierea formelor de reabilitare socială a bolnavilor psihici,
rolului diferitor factori în acuti-zarea bolilor mintale. Investigaţiile epidemiologico-psihiatrice permit
evidenţierea factorilor sociali care favorizează apariţia bolilor psihice, în SUA cu ajutorul metodei
epidemiologice s-a stabilit că bolnavii cu schizofrenie, alcoolism, narcomanii, psihoze presenile, se
întâlnesc mai des în rândurile populaţiei sărace, iar cu neuroze - printre cei bogaţi.
Prin metoda epidemiologică a fost demonstrat că incidenţa morbidi tăţii prin schizofrenie ajunge la 15-
20 cazuri pe an la 10 000 populaţie. Se observă creşterea numărului de bolnavi în cazul eredităţii
agravate. Studiile epidemiologice au arătat că în Rusia schizofrenia în oraşe atinge nivelul de 8,2 cazuri
la 10 000 populaţie (8,44% femei şi 7,04% bărbaţi). Până la 30 ani - 3,7 cazuri la 10 000; de la 30 până
la 50 ani - 10,8; la o vârstă mai înaintată - 10,6.
Rolul factorilor sociali în etiologia bolilor psihice se determină în baza aşa-numitei metode
„transculturală", care analizează răspândirea, specificul clinic al bolilor psihice în diferite ţări sau
regiuni cu statut social-economic diferit. Prin intermediul metodei „transculturale" s-a aflat că incidenţa
şi prevalenta morbidităţii în ţările Africii este identică cu cea din ţările europene. In ţările Africii se
întâlnesc mai des dereglări de conştiinţă şi sindroame catatonice . în ultimii ani se acordă o atenţie
deosebită studierii epidemiologice a bolnavilor cu psihoze senile, presenile, psihopatii, neuroze,
somatogenii şi riscului criminogen al bolnavilor cu diferite dereglări psihice.
în epidemiologia psihiatrică este folosită şi metoda de „identifica re" care se compune din:
Schema de convorbire cu multiple întrebări standard (se identifi că simptomele, sindroamele).
întocmirea cartelelor cu un program prestabilit de fixare a simptomelor, sindroamelor specifice pentru o
anumită maladie psihică.
Indicii principali ai statisticii epidemiologice (prevalenta morbidită ţii, incidenţa morbidităţii,
răspândirea, factorii de risc) arată calitatea îmbolnăvirii într-o perioadă de timp anumită. Prevalenta
morbidităţii arată calitatea generală a bolnavilor psihici în populaţie. Riscul incidenţei mor bidităţii
poate fi aflat cu ajutorul formulei Nainberg.
Unele ameliorări ale sistemului de asistenţă psihiatrică şi narcologi că din Republica Moldova au fost
determinate de cercetările epidemiologice. în Republica Moldova s-a studiat în plan epidemiologie (M.I.
Moroşan, 1997) rolul factorilor demografici, psihologici, culturali, biologici şi de risc în dezvoltarea
alcoolismului.
Rezultatele obţinute (4552 persoane) după un program special au arătat:
Bărbaţii consumă alcool de 2,2 ori mai frecvent decât femeile.
Intensitatea maximă a consumului nesistematic de alcool se înregistrează la vârsta de 19-20 ani.
Frecvenţa beţiei habituale este mai mare în localităţile rurale.
Debutul alcoolizării mai frecvent are loc la vârsta de 16-17 ani.
Consumul nesistematic s-a resfrâns negativ asupra educaţiei co piilor în familie.
Factorii de risc: vârsta 40-54 ani, caracter accentuat, conflicte familiale, beţie permanentă.
Analiza dinamicii incidenţei morbidităţii alcoolismului cronic arată scăderea de 2 ori către 1984 şi
menţinerea la acest nivel în 1990. Intre anii 1991-1992 se înregistrează scăderea acestui indice de 4 ori
faţă de 1984. începând cu 1993, nivelul incidenţei morbidităţii prin alcoolism cronic creşte, atingând în
1994 un nivel de 2 ori mai mare decât în 1992. După 1992 indicii incidenţei morbidităţii prin psihoze
alcoolice cresc mai repede, decât ai incidenţei morbidităţii prin alcoolism cronic, dovadă a activităţii
scăzute a serviciului medical în depistarea şi evidenţa bolna vilor cu alcoolism cronic (F. Popuşoi, M.
Moroşanu, T. Vasiliev, 1995).
Studiile epidemiologice efectuate în Republica Moldova în perioa da 1998-2000 au permis determinarea
incidenţei morbidităţii şi letal ită-ţii de pe urma tulburărilor psihice la 100 000 populaţie. Datele
obţinute sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Anii Schizofrenie Dereglări psihotice organice Dereglări limitrofe Oligofrenii Letalitatea

1998 11,5 32,4 302,3 54,7 1,3
1999 11,9 29,3 220,4 39,5 2,2
2000 12,3 33,6 208,2 57,2 1,9
Studiile epidemiologice permit evidenţierea psihopatologiei, facto rilor de risc, letalităţii de pe urma
afecţiunilor pshice şi au un scop de constatare şi acţiune.

Metode de cercetări genetice în psihiatrie

Genetica psihiatrică studiază în primul rând bolile psihice transmise prin ereditate, iar rezultatele
obţinute facilitează precizarea etiologiei, patogeniei, clinicii şi evoluţiei bolilor mintale. Factorii
genetici pot fi influenţaţi şi de factori exogeni.
în psihiatrie se folosesc următoarele metode de cercetări genetice:
Clinico-genealogică (cercetări epidemio-familiale).
Studiul adopţiilor.
Determinări enzimatice.
Determinarea cariotipului.