CAUZE ȘI FORME DE MANIFESTARE A DEGRADĂRII

INFRASTRUCTURII CONSTRUCȚIILOR

3.1 Considerații generale

Cauzele și formele de manifestare ale degradării construcțiilor în general și
ale infrastructurii construcțiilor în special, sunt deosebite de variate datorită
multitudinii și complexității factorilor de exploatare.
Cunoașterea cauzelor de degradare a infrastructurii construcțiilor este
importantă și necesară în alegerea și proiectarea soluției/soluțiilor de restabilire a
caracteristicii/caracteristicilor de performanță afectată/afectate în procesul de
exploatare.
Soluția/soluțiile de reabilitare proiectată/proiactate se alege/aleg în urma
derulării unui proces de analiză și optimizare bazat pe criterii de ordin tehnic,
tehnologic, de condiții specifice locale și economice.
3.2. Cauzele degradării infrastructurii construcțiilor.
Plecând de la cauzele degradării construcțiilor în general, cele referitoare la
infrastructura construcțiilor, se pot datora:
● reducerii capacității portante a terenului de fundare;
● alegerii unui sistem inadecvat de fundare;
● agresivității apelor subterane și/sau terenului de fundare;
● suprasarcinilor la nivelul fundațiilor;
● reducerii capacității portante a sistemului structural de fundare;
● lucrărilor de amenajare a subsolurilor;
● greșelilor de execuție;
● tasărilor suplimentare ale terenului de fundare;
● nerespectării adâncimii de îngheț;
● necunoașterii caracteristicilor reale ale terenului de fundare,
● acțiunilor excepționale;
● alcătuirii și exploatării necorespunzătoare a subsolurilor.
3.2.1 Reducerea capacității portante a terenului de fundare.
Capacitatea portantă a terenului de fundare poate fi diminuată în exploatare
datorită unui complex de factori ce se pot manifesta singular sau sinergetic,
instantaneu sau în timp, precum:
● infiltrațiile de apă pluvială sau din topirea zăpezii;
● întreținerea și exploatarea defectuoasă a instalațiilor de canalizare, apă
potabilă, încălzire etc.;
 ● scurgerile necontrolate de apă din înstalațiile de canalizare, apă
potabilă, încălzire, etc., defecte;
● aplicarea superficială sau inadecvată a măsurilor de protecție
suplimentară pentru construcțiile fundate pe pământuri cu sensibilitate
la umezire (PSU);
● existența unor defecte nedepistate în fază de studiu geotehnic, în
pământul situat sub amprenta la sol a construcției.

3.2.2. Alegerea unui sistem inadecvat de fundare.

Sistemul suprastructură-substructură-fundații-teren de fundare, trebuie să
constituie un ansamblu solidar în procesul de preluare și transmitere a acțiunilor
exterioare în condiții de exploatare normală a construcției.
Incompatibilitatea între aceste componente ale ansamblului, pot genera la
nivelul fundațiilor stări de eforturi și deformații peste valorile admisibile, cu
posibilitatea înregistrării în timp a unei anumite stări de degradare.
Din acest punct de vedere, concepția și proiectarea sistemului structural
devine esențială în comportarea de ansamblu a sistemului construit și condițiile
reale de teren.
Astfel, în cazul structurilor cu pereți portanți din beton armat, având
capacități de rezistență și rigiditate diferite, este recomandabilă sporirea
rigidității la nivelui infrastructurii, printr-un sistem de tip „cutie rigidă” realizată
din planseul peste subsol, pereții de subsol și fundații de tip radier general [8].
De asemenea, în cazul fundațiilor izolate, de suprafață sau în adâncime, se
recomandă realizarea unor grinzi de legătură după ambele direcții sau legătură
continuă de tip radier general.

3.2.3. Agresivitatea apelor subterane și/sau a terenului de fundare.

Apele subterane, respectiv pământul din vecinătatea fundațiilor pot conține
elemente, substanțe sau produse chimice agresive pentru materialul/materialele
din care este realizată fundația.
Contactul direct al agenților agresivi conținuți în apa subterană sau teren,
cu fundația sau peretii de subsol, poate iniția procesul de degradare al
materialului/materialelor din care este realizată fundația, după
mecanismul/mecanismele prezentat/prezentate în Cap.2, funcție de natura
agentului de agresivitate.
 Eliminarea sau diminuarea proceselor de degradare se poate face printr-o
cunoaștere inițială completă a compoziției pământului și a apelor subterane,
respectiv prin măsuri de protecție aplicate în faza de edificare a infrastructurii.

3.2.4. Suprasarcinile la nivelul fundațiilor.

Creșterea încărcărilor la nivelul fundațiilor se poate datora:
● schimbării destinației construcției, prin trecerea de la o funcțiune
inferioară la una superioară;
● supraetajărilor efectuate asupra construcțiilor;
● efectuarea unor lucrări de consolidare;
● exploatarea necorespunzătoare a construcției.
Creșterea încărcărilor la nivelul fundațiilor, peste cele considerate la
proiectare, conduce la înregistrarea unor stări de eforturi și deformații
suplimentare, cu posibilitatea depășirii capacității de rezistență și deformație,
respectiv la apariția fisurilor la nivelul fundațiilor și a tasării suplimentare a
terenului.

3.2.5. Reducerea capacității portante a sistemului structural de

fundare.
Fundațiile ca elemente structurale asigură preluarea acțiunilor transmise de
construcție și transferarea către terenul pe care sunt așezate, în condiții de
rezistență, rigiditate și stabilitate corespunzătoare.
Eventualele lucrări efectuate în vecinătatea construcțiilor existente,
conduse necorespunzător și fără măsuri de protecție adecvate , pot conduce la
diminuarea capacității portante a sistemului structural.

3.2.6. Amenajarea necorespunzătoare a subsolurilor.

Lucrările de amenajare/edificare a subsolurilor, conduse necorespunzător,
determină stări de eforturi și deformații la nivelul elementelor infrastructurii ce
pot conduce la depășirea capacității de rezistență și deformație, respectiv la
apariția fisurilor și inițierea procesului de degradare.

3.2.7. Greșelile de execuție.

Acestea reprezintă importante cauze de degradare ale infrastructurii
construcțiilor și se pot datora:
● nerespectării adâncimii de fundare;
● nerespectării formei și dimensiunilor geometrice ale fundației, conform
proiect;
 ● utilizarea la realizarea fundațiilor a unor materiale cu caracteristici
inferioare celor prescrise;
● nerespectarea armării elementelor de infrastructură, față de proiectul de
execuție;
● nerespectarea condițiilor tehnice privind tehnologia de lucru aplicată;
● nerespectarea condițiilor privind lucrul pe timp friguros;
● nerespectarea condițiilor privind lucrul sub sau în prezența apei, etc.

3.2.8. Tasările suplimentare ale terenului de fundare.

Tasările terenului de fundare, peste valorile previzionate la proiectare, se
pot datora apariției în exploatare a unor acțiuni vibratorii, produse de:
● circulația rutieră desfășurată în apropiere și la intensitate mai mare fata
de cea preconizată;
● loviturile aplicate în capul piloților prefabricați în procesul de
introducere în teren prin batere;
● funcționarea în regim dinamic a unor echipamente/utilaje ce fac parte
din fluxul tehnologic de lucru desfășurat în construcție

3.2.9. Nerespectarea adâncimii de îngheț.

Mărirea de volum a apei din pământ, prin îngheț, cu aproximativ 9%,
determină tensiuni suplimentare la nivelul tălpi fundației și generarea unor
solicitări suplimentare în corpul fundației, iar ciclurile îngheț-dezgheț pot
conduce la apariția fisurilor, crăpăturilor și desprinderi de material, cu afectarea
în sens negativ a capacității de rezistență și deformație.

3.2.10. Necunoașterea caracteristicilor reale ale terenului de fundare.

Efectuarea defectuoasă și/sau în număr insuficient a forajelor geotehnice
efectuate pe amplasament inainte de edificarea constructiei, pot conduce la
nedepistarea unor eventuale găuri/caverne, incluziuni de pământ moale și/sau la
stabilirea incorectă a stratificației și caracteristicilor fizico-mecanice ale
pământului, iar datele furnizate să conducă la rezultate eronate privind evaluarea
capacității portante și de deformabilitate.

3.2.11. Acțiunile excepționale.

Conform celor prezentate în Cap.5, acțiunile excepționale datorate

seismelor, inundațiilor, alunecărilor de teren, exploziilor, cedărilor de reazeme,
etc. constituie cauze majore, uneori cu efecte imprevizibile privind gradul de
degradare a construcțiilor

3.2.12. Alcătuirea și exploatarea necorespunzătoare a subsolurilor.

Alcătuirea improprie și exploatarea necorespunzătoare a subsolurilor se
poate datora:
● lipsei sau insuficienței sistemelor de aerisire și ventilare
manuală/mecanică;
● poziționării incorecte a sistemelor de aerisire și ventilare
manuală/mecanică;
● lipsei sau stării tehnice defectuoasă a hidroizolațiilor orizontale și
verticale;
● alcătuirii incorecte a elementelor separatoare de mediul exterior sau de
spații încălzite/mai puțin încălzite, cu favorizarea formării condensului
superficial sau pe grosimea elementului;
● temperaturii interioare ale spațiilor încălzite sub limita formării
condensului superficial;
● inexistenței sau grosimii insuficient a stratului termoizolant, în cazul
subsolurilor încălzite,
● nerealizării schimburilor orare de aer, etc.
Toate aspectele semnalate, pot genera formarea condensului, igrasiei,
mucegaiului, iar acumularea umidității pe grosimea elementelor exterioare poate
conduce în urma ciclurilor îngheț-dezgheț la afectarea caracteristicilor mecanice.

3.3. Formele de manifestare ale degradării infrastructurii

construcțiilor.
Formele uzuale de manifestare ale degradării infrastructurii construcțiilor
sunt prezentate succint în cele ce urmeaza

3.3.1. Eroziunea fundațiilor din piatră [9].

Această formă de manifestare este specifică fundațiilor din piatră și se
datorează în principal alterării mecanice și prin dizolvare/levigare a
componenței mineralogice de esență moale din structura pietrei.
Procesul de eroziune se manifestă în timp și este favorizat în prezența
ciclurilor îngheț-dezgheț și de ponderea componentei moi in raport cu cea tare.

3.3.2. Măcinarea fundațiilor și a pereților de subsol din zidăria de

cărămidă [9].
 Zidăriile din cărămidă se comportă ca un bun volant de umiditate, având
capacitatea de a acumula și ceda ușor apa conținută în pori.

În cazul fundațiilor și a pereților de subsol, apa conținută în pământ, urcă

prin capilaritate și se poate acumula în timp, în porii blocurilor din cărămidă, iar
în urma ciclurilor îngheț-dezgheț, se produce degradarea zidăriei prin exfolieri și
desprinderi de material, cu reducerea semnificativă a rezistențelor mecanice.
Dacă hidroizoliile verticale și orizontale ale pereților de subsol prezintă
defecte sau lipsesc, procesele de degradare ale zidăriilor sunt mai severe și se
produc cu viteză mult mai mare.
Procesul de degradare prin măcinare a fundațiilor și a pereților de subsol
din zidărie de cărămidă, este favorizat de conținutul de apă din pământ,
condițiile de climă, numărul ciclurilor îngheț-dezgheț și viteza de propagare a
înghețului.
Această formă de degradare este specifică clădirilor vechi situate cu
precădere în mediul urban și zone puternic antropizate.

3.3.3. Putrezirea infrastructurii din lemn [9].

Această formă de degradare este întâlnită în cazul piloților și a radierelor
din lemn, ca urmare a ciupercilor care se dezvoltă și se hrănesc cu masa
lemnoasă.
Condițiile optime de dezvoltare a ciupercilor sunt reprezentate de
temperatură, cuprinsă între (90 – 40)0C, umiditate, minim 20%, respectiv
prezența oxigenului, drept care procesul de putrezire a infrastructurilor din lemn
se manifestă cu precadere în zona de variație a nivelului apei.

3.3.4. Umezirea infrastructurilor din zidărie de piatră și cărămidă, cu

mortar pe bază de var sau de argilă.
Conținutul ridicat de umiditate în infrastructurile din zidărie de piatră și
cărămidă, cu mortar pe bază de var gras sau argilă, determină ascensiunea
capilară a apei și difuzia în exterior atunci când această tendință nu este
împiedicată.
Dacă în urma unor lucrări de modernizare/amenajare a subsolurilor, prin
aplicarea unor straturi protectoare (tencuieli cu mortar de ciment) sau a
lucrărilor de sistematizare în jurul clădirii (trotuare/platforme din asfalt, etc.),
tendința de migrare a apei spre exterior este împiedicată, procesul de ascensiune
capilară va continua, până la întrunirea condițiilor de difuzie a apei din masa
zidăriei.
 În zonele de difuzie a apei în exterior, se produc depuneri de săruri, care
determină apariția eflorescențelor (pete de culoare deschisă) exfolierilor și
desprinderilor de material din masa peretelui.

3.3.5. Dezvoltarea tasărilor suplimentare.

Înregistrarea tasărilor suplimentare ale terenului de fundare se poate datora,
prin [9]:
● scăderea nivelului apelor subterane ca urmare a lucrărilor de
amenajare/sistematizare, prin lucrari de drenaje, epuismente, avand ca
efect modificarea presiunii apei din pori;
● dezafectarea prin demolare a construcțiilor învecinate determină o
decomprimare a amplasamentului eliberat, respectiv înregistrarea unor
deplasări de jos în sus a terenului de sub construcțiile rămase;
● fundarea pe terenuri cu capacitate portantă redusă, pentru care edificrea
construcției s-a facut fără o dimensionare bazată pe studii geotehnice
judicioase sau chiar inexistente;
● necunoașterea la data edificării construcției a existenței unei stratificații
neuniforme pe amplasamentul construcției;
● creșterea încărcărilor peste cele considerate la proiectare, ca urmare a
schmbării destinației construcției, a supraetajărilor, a lucrărilor de
consolidare, etc.;
● manifestarea unor acțiuni excepționale: seism, alunecări de teren,
inundatii, explozii, cedări de reazeme, etc. la parametrii superiori celor
considerați la proiectare sau care nu au intrat în gruparea de calcul a
acțiunilor.

4 EVALUAREA STĂRII TEHNICE A CONSTRUCȚIILOR

4.1 Aspecte generale

Ca urmare a acțiunii factorilor mediului de exploatare și naturali,
construcțiile vor înregistra stări de degradare care se pot încadra sau pot excede
degradările previzionate la proiectare.
Dacă degradările înregistrate sunt observate la timp și se încadrează în cele
preconizate la proiectare, restabilirea stării normale de exploatare se realizează
prin măsuri de întreținere/interventii uzuale.
Atunci când starea de degradare înregistrată determină depășirea capacității
de rezistență, rigiditate, stabilitate pentru elementele structurale, părți ale
construcției sau a construcției în general, restabilirea criteriilor de siguranță în
exploatare este absolut necesară și obligatorie.
Prin urmare, reabilitarea structurala a unei construcții în general, presupune
măsuri de refacere/restabilire a exigențelor de performanță afectate, asigurând
astfel condiții de exploatare normale, la parametrii anticipați la proiectare.
Activitatea de reabilitare prin soluțiile tehnice proiectate, este precedată de
activitatea de evaluare a stării construcției, efectuata de către o persoana
autorizata în acest sens, denumit „expert”.

Atribuirea calității de expert tehnic, este atributul autorităților publice și se

acordă în urma unei/unor proceduri specifice.

4.2 Necesitatea evaluării stării tehnice a construcțiilor

Evaluarea stării tehnice a construcțiilor reprezintă un proces de verificare și
analiză, efectuat de expert, ca urmare a:
 apariției unor defecte vizibile în elementele structurale ale
construcției datorita acțiunii singulare sau sinergetice, instantaneu
sau în timp, a cauzei de degradare;
 schimbării destinației construcției în întregime sau părți ale acesteia;
 constatărilor și sesizărilor de către proprietarul, beneficiarul sau
utilizatorul construcției, respectiv a reprezentanților autorităților
publice cu atribuții în acest sens, privind existența unor elemente
structurale subdimensionate sau suprasolicitate;
 apariției și menifestării unei acțiuni excepționale: seism, alunecare de
teren, inundații, explozii, prăbușiri de mine sau caverne, etc.;
 acțiunii altor cauze susceptibile de a genera stări importante de
degradare în elementele structurale ale construcției;
 solicitării exprese a proprietarului, beneficiarului sau utilizatorului,
privind evaluarea stării tehnice a construcției, in vederea cunoasterii
nivelului de siguranță în exploatare pe care acesta îl prezintă.
Printre cauzele ce pot genera inițierea procesului de evaluare a stării
tehnice a construcțiilor, acțiunea seismică este reprezentativă datorită
manifestării imprevizibile și la parametrii de cunoaștere limitată, iar la nivelul
țării noastre întreg teritoriu este caracterizat de valori deloc neglijabile ale
accelerației de proiectare a terenului.

4.3 Principii metodologice de evaluare a stării tehnice a construcțiilor

Procesul de evaluare se face pe baza unor principii specifice, comune
acestui tip de activitate, derulat în etape de lucru [9].
 4.3.1 Principii comune în procesul de evaluare a stării tehnice a
construcțiilor
Procesul de evaluare se efectuează:
a. în etape succesive de lucru;
b. pe niveluri de cunoaștere;
c. în etape procedurale.
a. Evaluarea în etape succesive, presupune o abordare graduală a procesului
de cunoaștere, de la o cunoaștere limitată, la o cunoaștere normală, până la o
cunoaștere completă;

b. Evaluarea pe niveluri de cunoaștere presupune o succesiune de etape de

lucru, respectiv;

b.1 cunoașterea datelor inițiale privind construcția investigată și a

prescripțiilor tehnice valabile la data edificării,
b.2 evaluarea preliminară calitativă, prin investigații și observații
vizuale în teren:
b.3 evaluări calitative suplimentare, efectuate prin sondaje amănunțite,
decopertări, prelevări de probe, măsurători etc.;
b.4 evaluări analitice/evaluarianalitice de detaliu, de varietate și
complexitate ridicată.
c. Procedurile de evaluare menționate la punctele a, b pot fi considerate
independent sau grupate, în funcție de situația concretă anaalizată.

b.1 Date inițiale privind construcția

Datele inițiale sunt colectate pe baza documentației existente în Cartea
tehnică, a datelor privind urmărirea comportării în exploatare a construcției, a
informațiilor furnizate de administrație, a informațiilor privind comportarea unor
clădiri vecine în condiții similare de exploatare, etc.
Sintetizarea datelor inițiale colectate, furnizează informații privind [9]:

 anul proiectării și execuției construcției;

 numele proiectanților și a executanților construcției;
 destinația și amplasamentul construcției;
 descrierea construcției: alcătuire ahitectual-structurală, dimensiuni în
plan, regim de înălțime, etc.;
 durata și tehnologiile de execuție aplicate;
 încadrarea construcției în prevederile normative în vigoare;
 evenimente intervenite în timpul exploatării construcției;
 caracteristicile materialelor conform proiectului de execuție;
  caracteristicile privind amplasamentul construcției (geotehnice,
hidrologice, geologice etc.).

b.2 Evaluarea preliminară calitativă a construcției investigate

Aceasă etapă a procesului de evaluare a stării construcției se face în teren,
prin investigații vizuale, măsurători, observații, având la bază proiectul de
execuție, iar în lipsa acestuia prin întocmirea de relevee, urmărind identificarea:
 elementelor structurale verticale și orizontale;
 sistemului de fundare;
 prezența elementelor prefabricate și a sistemelor de îmbinare;
 elementelor de închidere și compartimentare;
 elementelor de finisaj;
 sistemelor de izolare termică, hidrofugă, fonică, etc.
Identificarea elementelor precizate, conform proiectului de execuție este
dublată de întocmirea releveelor pe baza măsurătorilor și investigațiilor la fața
locului, urmărind depistarea eventualelor abateri de la proiectul de execuție, a
modificărilor intervenite pe parcursul exploatării fără documentație prealabilă
întocmită și aprobată.
Procesul de evaluare preliminară calitativă trebuie să evidențieze și starea
de conservare a elementelor structurale și a construcției în ansamblu, prin
întocmirea releveelor privind:
 deplasările/deformațiile înregistrate de construcție;
 existența și poziția fisurilor/crăpăturilor;
 descrierea terenului de fundare și a nivelului apelor subterane, prin
procedee de investigare specifice (foraje, sondaje etc.);
 existența infiltrațiilor și scurgerilor de apă;
 starea tehnică a lucrărilor de izolații;
 degradările aferente acțiunii agresive a factorilor mediului de
exploatare;
 degradările aferente factorilor biologici;
 inexistența sau abateri privind poziția și dimensiunile geometrice ale
elementelor structurale fata de proiect;
 dezaxări ale elementelor structurale;
 abateri de la verticalitate/planeitate a elementelor structurale;
 efectele acțiunilor excepționale (cutremure, explozii, alunecări de
teren, incendii, cedări de reazeme, etc).
Analiza preliminară calitativă trebuie să evidențieze prin releveele
întocmite, degradările și avariile confirmate, precum:

 natura și poziția defectelor constatate;

  mărimea defectelor constatate: săgeți, dezaxări, deschiderea și
extinderea fisurilor, etc.;
 lipsa unor elemente/piese de asamblare (șuruburi, piulițe, nituri,
cordoane de sudură etc.);
 starea de degradare a betonului și armăturii;
 starea de degradare a elementelor din lemn;
 starea de degradare a sistemelor de izolații;
 starea de degradare a elementelor de protecție și finisaj;
 starea de degradare a sistemelor de instalații.
Valorile caracteristicilor fizice, chimice și mecanice ale materialelor ce
intră în componența elementelor structurale, se vor considera la valorile din
proiect, dacă elementele nu prezintă degradări, in caz contrar, caracteristicile de
material se vor stabili prin determinări experimentale.
Determinările experimentale pot fi efectuate, pe materiale prin încercări
nedistructive sau distructive sau pe elemente, efectuate „în situ”.
Determinările „în situ” efectuate pe elemente/structură pot conduce la
stabilirea unor caracteristici utile pentru calculul static sau a caracteristicilor
dinamice.
Atunci când studiile geotehnice analizate sunt insuficiente sau lipsesc și se
consideră oportună refacerea acestora, se va trece la derularea investigațiilor în
acest sens.

b.3 Evaluările calitative de detaliu

Evaluările analitice de detaliu se efectuează atunci când se consideră
necesară extinderea investigațiilor calitative preliminare, prin decopertări,
desfaceri ale straturilor protectoare/finisaj în vederea efectuării amănunțite a
unor măsurători, inspecții, prelevări de probe și determinări suplimentare
nedistructive și/sau distructive, efectuate în laborator și/sau „în situ”.
Derularea procesului de evaluare calitativă, conduce la stabilirea gradului
de îndeplinire a criteriilor de conformare și alcătuire structurală de ansamblu și
pe componente, a constructiei în acord cu prevederile normative în vigoare,
reflectat printr-un indicator R1, denumit „gradul de îndeplinire a condițiilor de
alcătuire seismică”.
Atribuire punctelor pentru indicatorul R1 se face după o serie de condiții de
alcătuire, cuprinse în lista tipului de construcție analizată, conform P100/3 –
2008 [10].
Valorile cumulate pentru indicatorul R1, conduc alături de indicatorii R2 și
R3 la încadrarea construcției investigate într-o clasă de risc seismic.
 Pentru indicatorul R1, valorile asociate clasei de risc seismic sunt date în
Tabelul 3.1 [10].
Tabelul 3.3 indicatorul R1 – valori asociate clasei de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV

Valori R1

<30 30 - 60 61 - 90 91 - 100

Starea de degradare a construcției, conform descrierii și a releveelor

întocmite în procesul de evaluare calitativă, conduce la stabilirea „gradului de
afectare structurală”, reflectat prin indicatorul R2 [10].
Valorile indicatorului R2, asociate clasei de risc seismic, rezultă în urma
punctelor atribuite diferitelor degradări structurale și nestructurale, cuprinse în
lista specifică tipului de construcție investigată, sunt redate în Tabelul 3.2 [10].
Tabelul 3.2 Indicatorul R2 – valori asociate clasei de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV
Valori R2
<40 40 - 70 71 - 90 91 - 100

Valorile indicatorilor R1, R2, rezultate în urma evaluărilor calitative,

conduc alături de indicatorul R3, stabilit prin evaluări analitice, la încadrarea
construcției analizate într-o clasă de risc seismic.

b.3 Evaluări analitice privind construcția investigată

Evaluările analitice preliminare și detaliate conduc la stabilirea pentru
construcție, elemente, secțiuni caracteristice, a unui raport între forța
generalizată capabilă și forța generalizată efectivă pe care construcția,
elementele, secțiunile caracteristice trebuie să o preia în conformitate cu
prescripțiile normative în vigoare la data investigației.
Forța generalizată capabilă, exprimată printr-un efort secțional capabil se
determină pe baza dimensiunilor relevate și a caracteristicilor mecanice și de
material stabilite experimental sau la valorile din proiect, dacă nu sunt constatate
degradării.
Forța generalizată efectivă, exprimată printr-un efort secțional de calcul
(proiectare) se determină cu valorile acțiunilor stabilite conform prevederilor
normative în vigoare la data investigației.
Eforturile secționale se determină prin calcul static în urma modelării
structurii privind schema statică (plană, spațială), modelarea maselor și a
rigidităților.
Metodologiile de evaluare analitică pot fi:
 metidologie de nivel 1;
 metidologie de nivel 2;
 metidologie de nivel 3.

Metodologia de nivel 1, presupune determinarea forței tăietoare de bază,

prin metoda de calcul elastic, cu forțe static echivalente și este aplicabilă
construcțiilor care se încadrează în criteriile prevăzute în P100/1 – 2013 [8].
Calculul seismic derulat prin această metodă presupune comportarea
elastică a structurii.
Metodologia de nivel 2 se bazează pe efectuarea calculului seismic prin
metoda de calcul modal cu spectre de răspuns și este aplicabilă construcțiilor
care se încadrează în criteriile prevăzute în P100/1 – 2013 [8].
Verificările efectuate sunt la nivel de rezistențe și deplasări laterale pentru
stări limită ultime (ULS) și la nivel de deplasări laterale pentru stări limită de
serviciu (SLS).
Metodologia de nivel 3 se aplică în cazul construcțiilor importante și de
complexitate ridicată, și se bazează pe comportarea inelastică a structurii.
Pentru evaluarea analitică se va utiliza una din metodologiile de mai sus, în
funcție de situația concretă investigată și de condițiile prescriptive de
aplicabilitate a metodei de calcul seismic.
În urma derulării procesului de evaluare analitică a construcției investigate,
printr-o metodologie de lucru, se determină gradul de asigurare structurală
seismică, reflectat prin indicatorul R3, pentru care valorile asociate clasei de risc
seismic sunt prezentate în Tabelul 3.3
Tabelul 3.3 Indicatorul R3 – valori asociate clasei de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV
 Valori R3%

<35 35 - 65 66 - 90 91 - 100

Intervenția de reabilitare structurală, în vederea restabilirii capacității de

rezistență este necesară dacă valoarea gradului de asigurare structurală seismică
R3, determinat prin calcul, respectă inegalitatea [10]:

R3 < 0,65 – pentru cutremure subcustrale Vrancea (4.1);

R3 < 0,70 – pentru cutremure de suprafață Banat (4.2).

Rezultatul evaluărilor calitative și analitice, exprimat prin indicatorii R1,

R2, R3, reflectă gradul de vulnerabilitate a construcției sau părți din aceasta în
raport cu intensitatea cutremurului proiectat, precum și nivelul de siguranță în
exploatare în general.
Valorile indicatorilor R1, R2, R3, conduc la încadrarea construcției într-o
clasă de risc seismic, astfel[10]:
 Clasa Rs I – caracterizată prin risc major de prăbușire în
raport cu acțiunea seismică de calcul;
 Clasa Rs II – caracterizată prin degradări majore, cu
probabilitate redusă de prăbușire;
 Clasa Rs III – caracterizată prin degradări structurale care
nu afectează semnificativ siguranța în exploatare, iar
degradările nestructurale sunt importante;
 Clasa Rs IV – caracterizată printr-un răspuns seismic
similar construcțiilor proiectate în acord cu prescripțiile
normative în vigoare.
Exigențele de performanță asociate evaluării seismice a construcțiilor
existente sunt reflectate prin trei niveluri de performanță [1]:
 nivel de performanță de siguranță a vieții (ULS);
 nivel de performanță de limitare a degradărilor ´(SLS);
 nivel de performanță de prevenire a prăbușirii, asociat stării limită de
pre-colaps (SLPP).
Rezultatul evaluării stării tehnice a construcțiilor se concretizează într-un
document denumit Raport de expertiză.

4.4 Raportul de expertiză tehnică

Pentru a cuprinde într-o formă sistematizată rezultatul evaluării calitative și
analitice, Raportul de expertiză tehnică este structurat pe mai multe capitole[9].
 A. Obiectivul/motivația/scopul – cuprinde date de identificare a
obiectului investigat, cauza/cauzele care au determinat inițierea
procesului de evaluare și scopul urmărit.
B. Date și informații care au stat la baza expertizei tehnice
Vor fi cuprinse toate documentele consultate de expert:
 cartea tehnică a construcției;
 raportul geotehnic;
 date privind istoricul construcției;
 relevee efectuate la fața locului;
 buletine de analize de laborator și „ în situ”;
 documente privind eventuale modificări, transformări;
 informații culese la fața locului, etc.
C. Descrierea construcției
În acest capitol sunt cuprinse date privind:
 amplasamentul construcției;
 formă în plan și elevație;
 alcătuire structurală/închideri/compartimentări/finisaje;
 modificări/transformări/consolidări;
 alte date relevante.
D. Descrierea degradărilor și avariilor constatate
În cuprinsul acestui capitol se va face o descriere în detaliu, însoțită de
relevee/poze, a degradărilor și avariilor consemnate la fața locului.
E. Rezultatele evaluării calitative
Conținutul acestui capitol se bazează, pe:
 documentația consultativă: cartea tehnică, relevee întocmite în lipsa
proiectului de execuție;
 releveele degradărilor întocmite la fața locului;
 inspecții vizuale, observații, măsurători;
 informații culese la fața locului: proprietar, beneficiar, utilizatori,
privind comportarea în exploatare a construcției, în condiții normale
sau la acțiuni excepționale.
F. Breviarul de calcul
În acest capitol sunt cuprinse rezultatele calcului analitic obținute în
faza de evaluare: metodele de calcul utilizate, modelarea construcției,
caracteristicile dimensionale și de material utilizate în calcul, încercări
nedistructive și/sau distructive efectuate, programe de calcul utilizate,
acțiuni de calcul, etc.
G. Concluzii
În cadrul acestui capitol sunt formulate concluziile generale desprinse în urma
evaluărilor calitative și cantitative, precum și măsurile de intervenție propuse.
Măsurile de intervenție conținute în capitolul „Concluzii” sunt la nivel
de soluții de principiu, nu de detaliu, soluțiile de reabilitare structurală
propriu-zisă vor fi detaliate prin proiect, întocmit în acest sens de către
un proiectant de specialitate, care va respecta propunerile formulate de
expert.