RECENZIE ASUPRA LUCRĂRII LUI SIGMUND FREUD DOSTOEVSKI ȘI PARICIDUL

Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei. Și-a luat numele de "Sigmund" abia la
vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea
și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său.

Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și silitor. Șase ani la rând a fost
primul din clasă, iar la terminarea școlii cunoștea 6 limbi. Viața de familie se organiza în
funcție de programul său de studiu. El își lua masa de seară separat de restul familiei, iar
pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.

Freud a studiat medicina în Viena. În cursul celui de al treilea an de studii a început să

lucreze în laboratorul de fiziologie, fiind în special preocupat de funcțiunea Sistemului
Nervos Central. În 1885 obține un post de docent la Universitatea din Viena și - având o
bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale
sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata
anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să studieze isteria,
fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.

În 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări

cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că aplica metodele și concepțiile lui Charcot,
socotite neortodoxe de către corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăți din partea
colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost
acceptate cu multă reticență.

Cunoscând bibliografia lui Freud, ne este mai ușor să înțelegem Operele sale și modul său de
a interpreta diferite aspecte ale personalității umane.

Una dintre ele e eseul Dostoievski și Paricidul, apărut în 1928. Freud face o interpretare a
operei scriitorului rus prin lumina propriei biografii. Freud susținea că Dostoievski ar fi
suferit de conflict oedipian, iar aceasta s-a reflectat în romanul Frații Karamazov.

Așa dar, distingem următoarele concepte de bază abordate în lucrare:

Complexul oedipian

Sadismul

Homosexualitatea latentă
Isteria

Sentiment de culpabilitate

Ambivalența

Conform altor surse, se consideră că Freud considera că în ce priveşte personalitatea celui

care l-a scris, punctul ei slab ar fi, faptul că în loc să fi devenit un învăţător, un eliberator,
prin inteligenţa superioară şi dragostea sa faţă de oameni, Dostoievski s-a supus autorităţii
lumeşti, religioase, venerând până la urmă ţarul şi Dumnezeul creştin. Ce vrea Freud să
spună? Dostoievski s-a limitat la a alege calea uşoară? Şi-a pus singur piedică unui destin mai
grandios?

Freud justifică chiar prezenţa unui sado-masochism pornit din instinctul extrem de distructiv
al autorului: sadic cu ceilalţi în lucruri banale, şi sadic cu el însuşi, deci masochist cu sine în
lucrurile mari, păstrând totuşi blândeţe şi generozitate faţă de ceilalţi în lucrurile importante,
după ce îşi canaliza instinctul distructiv (din nefericire) către sine.

Crizele thanatice iar apoi cele epileptice ar fi fost de asemean un mod de autopedepsire , din
motiv că și-a dorit ca tatăl să moară. Astfel, Dostoievski prea locul tatălui în ipostază de mort
prin intermediul acestor crize.

Din cauza acestor conflicte nerezolvate, Dostoievski suferea de o nevroză gravă. Iar
epilepsiile de care suferea, Freud consideră că ar fi fost un simptom al nevrozei, din grupa
istero-epilepsiilor, adică a isteriilor grave, conform lucrării.

ÎN operă, se vorbește și despre ambivalența sentimentelor autorului față de tată. Pe de-o parte
îl ura, văzând în el un rival care trebuie înlăturat, și iubire, găsinf în tată o figură-model
demnă de urmat. Neprelucrarea acestor stări și frica de castrare generează complexul
oedipian.

Intensificarea fricii de castrare și de tatăl duce la dorințe bisexuale. Freud explică că

Dostoievski ar fi dorit să preai poziția mamei și să preia iubirea sexuală a tatălui pentru ea.
Această dorință homosexuală e refulată și se manifestă în prieteniile pe care le/a avut autorul
cu bărbații pe parcursul vieții. Homosexualitatea latentă se manifesta prin tratamentul blând
și capacitatea profundă de înțelegere a persoanelor de sex masculin.
Freud presupune că tatăl lui Dostoievski a fost aspru și autoritar, violent, nemilos. Astfel
supraeul autorului preia aceste caracteristci și devine sadic, iar eul - masochist. Supraeul
simte culpabilitate și pedepsește eul.

E de asemenea, arhicunoscut că Dostoievski era un jucător plin de azart(jocuri de noroc). În

Germania este casinoul din Baden-Baden, iar autorul e renumit pentru faptul că și-a lăsat
acolo toți banii. Lucrarea lui Freud se încheie în următorul mod:

´Dacă patima de nedominat a jocului, care oferă...prilejul autopedepsirii, e o repetare a

compulsiunii masturbatorii, ... nu ne miră locul important care i-a revenit în viața lui
Dostoievski. Nu cunoaștem niciun caz grav de nevroză la care să nu fi contribuit satisfacția
autoerotică a copilării și pubertății, iar relația dintre eforturile de a o repriama și frica de
tată este atât de cunoscută, încțt e suficient să o menționăm.´

Mie mi-a fost interesant și în același timp dificil să citesc lucrarea. După lectura ei rămâne o
senzație de sec, gol și tristețe, lipsă de sens. În același timp, această lucrarea explică practic
nisște concepte psihanalitice iar pentru un psiholog o găsesc utilă pentru că îl ajută să
înțeleagă și să simtă în practica de cabinet un pic mai bine persoana din fața lui, să explice
crizele prin care a trecut și să ghideze terapia.

Părerea mea finală este că Dostoievski a fost o persoană care nu s-a iubit și respectat pe sine.
Altfel, și-ar fi putut trece peste sentimente de culpabilitate și nu ar fi fost atat de sadic cu sine.
Dorințele, sentimentele și senzațiile refulate nasc gânduri și din fericire romane memorabile.

Prețul a fost o viață de om.