Nr____ / ___________

TEMA PROIECTULUI:

LUPUS ERITEMATOS DISEMINAT

EXAMEN
DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE A ABSOLVENŢILOR
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI POSTLICEAL NIVEL 5

Îndrumator de proiect Dr. Cozma Georgeta

Candidat Matei Sebastian-Georgian
Clasa III-B
Forma de invătământ ZI
Profil ASISTENT MEDICAL GENERALIST
Domeniu SĂNĂTATE ŞI ASISTENTĂ PEDAGOGICĂ
Calificarea profesională ASISTENT MEDICAL GENERALIST
Anul absolvirii 2016
 CUPRINS

ARGUMENT 3
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE PIELII
4
1.1. Anatomia Pielii 4
1.2. Noţiuni despre boală: Lupus eritematos diseminat 8
1. Definiție 8
2. Etiologie 8
3. Forme clinice 9
4. Diagnosticul 10
5. Simptome 11
6. Evoluţie. Prognostic 12
7. Tratament 13
CAPITOLUL II
15
ÎNGRIJIRI GENERALE ACORDAT PACIENŢILOR CU LUPUSUL ERITEMATOS DISEMINAT
2.1. Supravegherea funcţiilor vitale 15
2.2. Alimentaţia bolnavului 18
2.3. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului 18
2.4. Recoltarea produselor biologice şi patologice 19
2.5. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de lupusul eritematos diseminat 19
2.6. Educație pentru sănătate. Profilaxia lupusului eritematos diseminat 23
CAPITOLUL III
24
ÎNGRIJIRI SPECIFICE
Cazul 1. Plan de îngrijire 24
Cazul 2. Plan de îngrijire 36
Cazul 3. Plan de îngrijire 46
CAPITOLUL IV
NORME DE SĂNĂTATE șI SECURITATE ÎN MUNCĂ DE PREVENIRE șI STINGERE A 56
INCENDILOR
4.1.Norme de sănătate și securitate în muncă 56
4.2.Prevenirea și stingerea incendiilor 58
4.3. Aplicarea normelor de protecţie a muncii 59
4.4. Aplicarea normelor PSI 59
4.5. Aplicarea procedurilor de intervenţie 59
CAPITOLUL V. CONCLUZII 61
BIBLIOGRAFIE 62

2
 ARGUMENT

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri: o persoană de

conducere va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu regularitate a unui complex de exerciţii şi
asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei greutăţi normale şi a unei condiţii
fizice bune.
Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa
vătămărilor şi a bolilor.
Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să
adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică, de exemplu: evitarea ţigărilor, a
consumului de alcool şi alimentaţia moderată.
Punctul de vedere modern este acela că sănătatea are câteva dimensiuni: emoţională,
intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare contribuind la condiţia de bunăstare a unei
persoane.
Lupusul eritematos diseminat sau LED este o boală cronică ce se manifestă prin
inflamaţie, durere şi leziuni ale ţesuturilor din întregul organism. Lupusul este o boală autoimună
în care sistemul imunitar al bolnavului nu reuşeşte să facă diferenţa între ţesuturile proprii şi
intruşi, atacându-le.
Lupusul eritematos diseminat afectează rinichii, inima, plămânii şi celulele sanguine. Deşi
o parte dintre bolnavii cu lupus prezintă simptome uşoare, boala se poate agrava. În cazul
majorităţii bolnavilor, monitorizarea bolii şi administrarea unui tratament de întreţinere controlează
simptomatologia şi previne apariţia leziunilor severe ale organelor.
Există cinci tipuri de lupus eritematos, şi anume: diseminat, discoid/cutanat, subacut
discoid, indus medicamentos diseminat şi neonatal. Lucrarea de diploma se va referi numai la cel
diseminat, considerat cel mai sever si totodată cel mai des întâlnit.
Lupusul eritematos continuă mereu să fie o cauză frecventă a internărilor de urgenţă în
secţiile de urgenţă şi este un factor foarte important în morbiditatea şi mortalitatea pacienţilor.
În formele recente de boala se întâlnesc leziuni de tip inflamator, mai ales la nivelul
parenchimului nervos, în substanţă albă, sub formă de procese infiltrative, în jurul vaselor mici
precapilare şi capilare şi în jurul venulelor. În timpul inflamaţiei din sistemul nervos al bolnavilor
cu Lupus eritematos, limfocitele T, microgliile şi macrofagele pun în libertate cantităţi mari de
glutamat, care activează receptorii alfa-amino-3hidroxi-5metil-4 isoxazolepropionic acid, mediind
(crescând) toxicitatea indusă de neurotransmiţătorii excitatori tip glutamat.
Cauza acestei afecţiuni este necunoscută, dar se crede că implică trei factori:
vulnerabilitatea genetică (moştenire de prea multe gene susceptibile şi prea puţine gene de
protecţie), vreo formă de expunere la unul sau mai mulţi agenţi patogeni din mediu şi dezvoltarea
răspunsului imunologic patogen direcţionat împotriva sistemului imun.

3
 CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI
FIZIOLOGIE ALE PIELII

1.1. Anatomia Pielii

Țesutul cutanat este un înveliş de tip membranos, conjunctivo-epitelial continuu care
acoperă în întregime suprafaţa corpului uman. El se continuă la nivelul cavitaţiilor naturale cu
semimucoasele şi mucoasele, iar greutatea este de 14-16 kg –fiind cel mai greu dintre organele
corpului omenesc. Din cele 14-16 kg, 75% reprezintă hipodermul (cu variaţii largi în raport cu
corpolenţa), 23% reprezintă dermul şi sub 2% reprezintă epidermul.
Țesutul cutanat este caracterizat printr-o rezistenţă crescută şi o elesticitate remarcabilă,
având o grosime variabilă în concordanţă cu regiunea anatomică, sex, vârstă și rasă. De exemplu:
este mai subţire pe faţă, frunte, organe genitale şi mai groasă pe toracele anterior, abdomen și
marile pliuri.
Astfel, în zone de maximă presiune grosimea pielii poate ajunge până la 5mm iar în zone
precum pleoape sau prepuţ măsoară 0, 2 mm. Dintre straturile pielii cel mai subţire este epidermul
între 0, 03 mm şi 1 mm, dermul este ceva mai gros între 0, 5 şi 0, 8 mm la faţă până la 2 mm pe
torace.
La examenul vizual pe suprafaţa pielii putem observa o multitudine de pliuri de diverse
adâncimi sau lungimi. O împărţire a lor se poate face în cute congenitale sau structurale şi
funcţionale, ultimele apărând odată cu îmbătrânirea şi pierderea elasticităţii pielii.
Se decriu pliuri mari precum cele inghino-crurale, poplitee, axilare, interfesiere şi şanţuri
fine, microcute, ce se văd cu ajutorul lupei. Pliurile mari prezintă o serie de particularităţi
fiziopatologice precum: pH alcain sau neutru, umiditate mai crescută ca restul tegumentului,
piloyitate mai accentuată, fapte pentru care are o susceptibilitate mai mare la diverse afecţiuni:
micoye, intertrigo.
Microcutele sunt deosebit de numeroase şi realizează un desen romboidal denumit
“cadrilajul normal al pielii”, pe întreaga suprafaţă corporal, reunind orificiile porilor, cu excepţia
plantelor şi palmelor unde se descriu bine cunoscutele amprente. Aceste cute mici constituie
expresia unei elasticităţi normale. În ceea ce privesc palmele şi plantele microcutele sunt dispuse
paralel, în linii arcuate, juxtapuse delimitând mici proeminenţe regulate, numite “creşte palmare”
care în ansamblul lord au naştere unui desen specific individului, cu o determinare genetică. La
nivelul pavilioanelor urechilor şi în jurul unghiilor lipsesc şanţurile fine, pielea având un luciu
special.
Cutele funcţionale (ridurile) apar în urma procesului de îmbătrânire odată cu pierderea
elasticităţii pielii.

Culoarea pielii este influenţată de o serie de factori precum cantitatea de pigment

melanic care conferă nuanţe de la alb până şa negru (excess de melanină) şi de modul de dispunere
al melanosomilor Cantitatea de melanină este determinată genetic însă se apreciayă că variaţia
culorii tegumentului se face şi în raport cu regounea geografică şi reprezintă o reacţie de adaptare a
organismului la condiţiile din mediul extern. Cantitatea de melaină poate fi influenţată şi de
cantitatea de radiaţii ultraviolete pe care tegumentul o recepţionează.
Alţi factori care influenţează culoarea tegumentului sunt gradul de vascularizaţie capilară
ce conferă o coloraţie roz-roşie-, cantitatea de hemoglobin paloarea specifică anemiilor -, grosimea
pielii: pielea copiilor mici este roză, pielea de pe regiunea volară are o coloraşie gălbuie prin
prezenţa unui strat cornos mai bogat. Abundenţa stratului granulos conferă pielii o coloraţie albă.
Mucoasele permit perceperea vascularizaţiei din profunzime fapt pentru care au acea coloraţie

4
roşie prin faptul că sunt mai subţiri decât epidermul şi ca melania, keratina şi keratohialina lipsesc
de la nivelul mucoaselor.
Sistemul pilar a pierdut în ziua de astăzi rolul de înveliş protector. De la naştere şi până la
pubertate perii se canotează la nivelul scalpului, sprâncene, gene. După pubertate perii vor fi găsiţi
şi în zonele axilare, genito-pubiene, faţă -la bărbaţi, în restul tegumentului fiind distribuiţi
neuniform cu dezvoltare şi densitate reduse. Pielea păroasă cu foliculi piloşi şi glande sebacee nu
preyină organe de simţ încapsulate. Pielea prezintă o elesticitate caracteristică datorită căreia pielea
este depresibilă, precum şi o mobilitate faţă de planurile profunde.

STRUCTURA MICROSCOPICĂ A PIELII.

Pielea este constituită din trei înveluşuri: epidermul de origine ectodermică, dermul şi
hipodermul-stratul celular subcutanat- care sunt de origine (mezodermică mezenchimală)
Epidermul: - este alcătuit dintr-un epiteliu pluristratificat şi pavimentos, cornificat,
celulele sale fiind în permanentă regenerare.
Acest strat nu conţine vase sagvine, nutriţia celulelor fiind reazizată prin difuzarea limfei
interstiţiale din derm, de la nivelul membranei bazele şi prin spaţiile dintre celule vitale ale acestui
strat -de aproximativ 10mm – în cazul lezării stricte ale acestui strat neânregistrându-se hemoragii
ci doar o exoxeroză limfatică. La nivelul epidermului segăsesc două tipuri de linii celulare:
keratinocitele şi dendrocitele. Aceasta din urmă sunt celule cu prelungiri citoplasmice, dendritele,
din care fac parte melanocitele, celule Langherhans şi celulele Merkel.

Figura 1.1. Epiderm, structură normală.

Figura 1.2. Structura epidermului în dermatomiozită

Keratinocitele sunt marea majoritate a populaţiei celulare- 99% şi provin din stratul bazal.
Ele iau naştere din diviziunea celulelor din stratul bazal. Celulele fiice vor fi împinse spre suprafaţă
5
realizând o mişcare lentă ascendentă, continuă, fiecare celulă parcurgând toată grosimea
eăidermului. Reânnoirea epidermică sau ''turn-over-ul '' durează în mod normal 25-30 zile, însă în
unele afecţiuni în care intra şi psoriazisul se constată starea de parakeratoză ce reprezintă un ''turn-
over'' mult accelerat cu o durată de numai 3-4 zile. Aceste constaări au fost realizate prin studii cu
izotopi marcaţi în special cu glicocol sau glicină marcată cu izotopi de carbon radioactiv.
Funcţia keratinocitelor este de a sintetiza şi mai apoi de a stoca keratina, care este o
scleroproteină fibrilară cu rol de susţinere şi protecţie. Evoluţia acestor celule epidermice porneşte
de la nivelul membranei bazele cu keratinoblaşti, trec în stratul spinos în keratinocite şi sfârşesc în
stratul cornos ca şi cornocite. Markerii ultrastructurali ai keratinelor sunt tonofilamentele, granule
de keratohialină şi keratinosomii.
Melanocitele reprezintă aproximativ 1% din populaţia celulară epidermică şi au rolul de a
elabora pigmentul melanic. Aceasta urmeayă a fi stocat de celulele epidermice din stratul bazal cu
precădere cât şi de către macrotagele dermice, care devin în acest fel melanofore.
Pornind de la nivelul joncţiunii dermoepidermice spre exterior putem să identificăm patru
straturi cu morfologie propie: stratul bazal sau germinativ, stratul spinos sau corpul mucos al lui
Malpighi, stratul granulos, stratul lucidum-cu predominanţă la nivelulregiunilor volare-şi stratul
cornos.
Stratul bazal este cel mai profund, este în contact direct cu membrana bazală şi are
aproximativ 0, 18-0. 003 mm. Celulele din acest strat au o mărime de 5-6 u, au formă cilindrică,
voluminoase, îinalte, perpendiculare pe membrana bazală. Citoplasma lor este bazofilă, ARN-ul
fiind bogat reprezentat alături de ribozomi. La nivelul lor se remarcă o serie de semne care trădează
o intensă activitate biologică: nucleii fiind în mitoză -aproximativ una din 200-600 celule fiind în
această stare, nucleul situat apical prezintă numeroşi nucleoli şi cromatină.
Proporţia de celule aflate în mitoză reprezintă indexul mitotic care creşte o dată cu
înaintarea în vârstă. La microscopul optic nucleul apare ca având o dublă membrană, cu o
multitudine de pori şi granule ribozomale în timp ce carioplasma conşine cromatină şi suc nuclear.
Cromatina are în alcătuire lanţuri plicaturate şi laxe de acid dezoxiribonucleic. În ceea ce privesc
nucleolii aceştia au în compoziţie fragmente de ARN şi proteine dar nu sunt delimitaţi de o
membrană propie. Între celulele din stratul bazal întâlnim melanocite şi terminaţii senzoriale:
corpusculii Merkel-Ranvier.
În ceea ce priveşte stratul bazal al mucoaselor se întâlneşte o structură asemănătoare dar
cu câteva modificări şi anume cornificarea este absentă, iar la 99% dintre femei găsim cromatina
sexuală, componentă a heterocromozomului X.
La microscopul electronic keratinocitul se relevă a avea trei structuri principale şi anume:
glicolema, plasmolema-alcătuieşte baza organizării membranei celulare, citoscheletul-format din
proteine fosforilate.
Primul strat apare încărcat majoritar negativ, cu rol în schimbările de ioni. Cel de-al doilea
strat este de natură lipido-protetică trilaminată, cu rolde permeabilitate selectivă şi pe de altă
îndeplineşte şi o funcţie de rezistenţă celulară prin flexibilitatea ce o are.
Între celule conexiunea este realizată cu ajutorul unor întrepătrunderi ale prelungirilor
digitiforme ale membranei celulare, fapt observat tot la microscopul electronic, rezultatul fiind o
foarte bună rezistenţă a acestui strat.
Se descriu deasemenea nişte formaţiuni cu rol deosebit în adezivitatea celulară şi anume
desmozomii ce prezintă o mare capacitate de interaderare, fară însă a impieta asupra schimburilor
intracelulare sau deplasarea substanţelor de la o celulă la alta. Localizarea acestor desmozomi – cu
o grosime de 15 nµ-este la nivel epidermal, mai précis la locul în care celulele vin în contact intim.
Stratul cornos disjunct este limita superioară până la care desmozomii pot fi întâlniţi. Componenţa
desmozomiilor se rezumă la ciment intercelular precum şi componente ale membranelor celulare.
În exterior, extracelular, în zona celulară sunt înconjuraţi de discurile M iar median sunt înconjuraţi
de glicozide densificate.
O pereche de plăci împreună formează desmozomii ce în planul microscopiei optice
corespund nodulului Bizzozero. Deoarece celulele din epiderm sunt într-o continuă mişcare,
deplasându-se una în raport cu alta, tranformându-se mereu, aceste punţi descrise anterior nu rămân
6
a fi structuri fixe, ci dimpotrivă sunt în continuă dezintegrare pentru că ulterior să se refacă cu
dinamica celulară.
Tot electronomicroscopia a relevat şi prezenţa tonofilamentelor care se disting uşor prin
dispoziţia lor paralelă cu axul mare al celulei, uneori grupându-se în mănunchiuri ce ar corespunde
filamentelor spiralate descrise de Herxheimer, străbătând celula între cei doi poli. Grosimea
tonofilamentelor ajunge la 50 Ĺ spre baza stratului şi solidarizarea lor se face prin densificări în
formă de disc plas, alemei din componenţa desmozomiilor.
Se mai descriu şi semidesmozomi care reprezintă variante de desmozomi dar care au rolul
de a lega celulele bazale de membrana bazală şi a fixa tonofilamentele. Astfel se realizează şi
aderenţa epidermului la derm, iar prin propietăţile stratului cel mai bazal al epidermului care
conţine celule disparate în strânsă legătură cu membrana bazală şi cu dermul papilar sunt posibile o
serie de legături funcţionale cum ar fi schimbul nutritiv cu dermul subiacent.
Stratul spinos este următorul strat al epidermului şi este numit împreună cu cel bazal strat
malpighinian. Acest strat spinos ia naştere odată cu alunecarea şi proliferarea în exterior a celulelor
stratuli bazal. Cuprinde aporximativ 6+15 straturi celulare măsurând 0, 015-0, 5 mm. Celulele
situate mai în profunzime au forma poliedrică, mari dispuse în mozaic şi odată cum înaintarea spre
suprafaţă devin mai turtite şi mai puţin vitale. Sunt uşor mai mari decât celulele bazale: 10-15µ şi
nu au nucleu în creştere. În acest strat se descrie “sistemul lacunar epidermic” ce este format din
rare cellule limfocitare şi polinucleare, terminaţii nervoase amielinice şi limfă interstiţială.
Citoplasma celuleor conţine tonofilamente şi tonofibrile cu rol în sinteza keratinei, precum şi corpii
lui Odland (keratozomi)ce intervin şi ei în keratinogeneză.
Stratul granulor (Langherhans) măsoară 0, 1 mm şi conţine 1- 5 rânduri de celule turtite,
abundente în keratohialină. În acest strat nu mai predomină procesele de keratinizare grăbită.
Filetele nervoase se opresc la nivel.
Stratul lucidum demunit şi stratuş cornos bazal se află deasupra stratului granulos. Este
mai evident la nivelul regiunilor volare. Acest strat este ultimul strat în care întâlnim elemente
vitale şi împreună cu sratul cornos alcătuieşte „bariera epidermică”.
Stratul cornos este dispus la suprafaţa pielii şi conţine 4-10 rânduri celulare. Grosimea lui
este de 0, 18 mm. Conţine două sub-straturi: cornos profund sau conjunct şi cornos superficial sau
disjunct sau exfoliator. Celulele cornoase au forma de solzi, nu au nucleu, iar citoplasma conţine
multe osmiofile-lipoide şi colesterol.
Stratul funcţional este situat deasupra celui cornos şi este rezultatul secreţiei sudoripare şi
sebacee şi a debriurilor celulelor cornoase şi a substanţei intercelulare.
Dermul şi hipodermul reprezintă celelalte două componente al țesutului cutanat.
Conţin substanţa fundamentală –gel de mucopolizaharizi, cu grad mare de polimerizare,
semilichid; elemente celulare –histiocite, fibroblaşti şi mastocite; şi fibre –de colagen, elestice şi de
reticulină.
Dermul cuprinde trei porţiuni: dermul papilar - cu papile dormice ce se întrepătrund cu
epidermul, dermul subpapilar şi corionul dermic.

VASCULARIZAREA ŞI INERVAŢIA PIELII

Vasele sangvine şi limfatice formează două plexuri paralele cu suprafaţa pielii: unul
superficial, subpapilar, şi altul profund, subdermic. Arterele ascendente traversează vertical dând
naştere plexului subpapilar de unde pleacă câte o arteriolă terminală pentru fiecare papilă dermică
unde se va capilariza şi va forma o venulă ce va alcătui plexul venos subpapilar, de unde se
formează o venă descendentă ce va da naştere plexului venos profund. Limfaticele au acelaşi
traiect cu vasele sangvine cu excepţia că nu prezintă strat musculos.
Nervii citanaţi sunt senzitivi (conectaţi sistemului cerebrospinal), motori (vegetativi), şi
secretori. Pot fi mielinici sau amielinici, liberi sau corpusculari: specializaţi pentru fiecare senzaţie
în parte.

FIZIOLOGIA TEGUMENTULUI

7
 Funcţiile pielii sunt biochimice şi clasice. Funcţiile biochimice sunt reprezentate de
sinteză de keratina şi melanogeneză. Sinteza de keratină are ca bază aminoacizi sulfuraţi ca
cisteina, cistina, metionina şi altele, etapele sunt enzimatice şi au la bază legătura dintre două
funcţii-SH Cu eliminarea a doi atomi de H şi apariţia unei funcţii S-S. În această funcţie intervin
EGF şi vitamina A cu derivaţii ei.
Melanogeneza are ca suport melanocitele. Precursorul este tirozina din melanozon ce va
da 18 produşi intermediari dirijaţi de cuproenzime. Melanina fie va rămâne în melanozom fie se va
transfera keratinocitelor învecinate sau va fi preluată de histiocitele din derm.
Funcţiile clasice sunt externe precum cele de protecţie – protecţia mecanică, protecţia
termică. Protecţia antiactinică, protectică electrică, protecţia chimică, protecţia biologică-şi funcţia
senzitivă. Funcţiile clasice interne sunt funcţia de termoreglare, funcţia excretorie. Se mai descrie
şi un rol imunologic şi un rol respirator al tegumentului.

ANEXELE PIELII
Anexele pielii sunt de tip glandular:
- glandele sebacee şi sudoripare şi de tip cornos;
- părul şi unghiile.
Glandele sudoripare sunt de două tipuri:

- ecrine –întinse pe toată suprafaţa corpului, funcţionale de la naştere şi

- - apocrine situate axiliar, perigenital ce vor intra în funcţiune la pubertate.
Glandele sebacee au o structură acinoasă, se află situate în yonele seboreice, ungând firul
de păr cu secreţiile lor.

Firul de păr prezintă o tijă (aeriană) şi o rădăcină cu bulbul firului de păr unde pătrunde
pachetul neurovascular. Firul de păr este bine ancorat în saculn folicular prin mijloace de adeziune.
Unghia este o lamă cornoasă din sclerokeratină, situată pe aptul unghial. Porţiunea
vizibilă se numeşte lama unghială, sub ea se află şanţul subunghial, porţiunea ascunsă de piele se
numeşte rădăcina unghiei, porţiunea profundă se numeşte matricea unghială.

1.2. Noţiuni despre boală: Lupus eritematos diseminat

1. Definiţie
Lupus eritematos diseminat (LED este o boală autoimuna care afectează mai multe organe
şi sisteme. Este mai frecvent la femei, nu are o cauză cunoscută şi are o legătură aparte cu câteva
gene ale răspunsului imun. Unele sisteme afectate frecvent sunt reprezentate de sistemul nervos
central şi periferic, plămân, cord, rinichi, piele, seroase şi elementele figurate ale sângelui. Multe
alte sisteme pot fi afectate, deşi cu o frecvenţă mai mică.

2. Etiopatogenie
Patogenia LED este complexă, leziunile tisulare fiind cauzate de autoanticorpi patogenici,
complexe imune şi limfocite T. Caracteristicile care conferă acestor proteine şi celule patogenitate
sunt puţin înţelese.Se pare că pentru a rezulta factorii patogeni este necesară interacţiunea între
multiple gene de susceptibilitate şi genele adiţionale le permit persistenta. De asemenea se pare ca
factorii de mediu în interacţiune cu genele de susceptibilitate sunt necesari pentru a iniţia sau
perpetua boala în multe cazuri.
FACTORII GENETICI
Ca şi în cazul altor boli autoimune, susceptibilitatea pentru LED depinde de gene multiple.
Genele de susceptibilitate se definesc ca gene care cresc riscul relativ pentru boala, chiar
dacă majoritatea oamenilor cu aceste gene sunt sănătoşi. Bazându-se pe concordanţă bolii la
gemenii mono şi dizigoţi, experţii estimează că un individ trebuie să moştenească minimum
3-4 asemenea gene pentru a dezvolta boala. Argumentele pentru predispoziţia genetică
includ următoarele:

8
 · o creştere de 3 până la 10 ori în apariţia manifestărilor clinice la gemenii monozigoţi faţă
de cei dizigoţi;
· faptul că 10-16% din pacienţii cu LED au rude de gradul 1 sau 2 afectate de boală
(rudele de gradul 1 au riscul relativ pentru LED de 8-9)
· studiile de "linkage" ce asociază boala cu gene şi haplotipuri specifice.

FACTORII DE MEDIU
Faptul că gemenii monozigoţi nu au o concordanţă de 100 % pentru manifestările clinice
de LED sugerează că factorii de mediu joacă un rol în patogenia bolii. Doi dintre aceşti factori au o
implicare clară; razele ultraviolete (RUV) şi sexul.
* RUV - 70 % din pacienţii cu LED au boală declanşată de expunerea la RUV.Spectrul de
RUV B poate fi mai important decât de UV A în activarea bolii la om. Deşi pacienţii pot fi sfătuiţi
să evite atât UVA, cât şi UVB, unele date sugerează că expunerea la UVA poate fi benefică.
Expunerea ADN la RUV creşte dimerii de timină, ceea ce face ADN mai imunogenic. Expunerea
pielii la RUV duce la deplasarea antigenelor Ro (SS-A) şi La (SS-B) şi C4RNP pe suprafaţa
keratinocitelor, unde pot fi legate de celulele T sensibilizate sau de anticorpi, rezultând dermatita
lupica. Leziunile celulare induse de UV cresc de asemenea eliberarea de proteine denaturate de
şocul caloric care participa la activarea celulelor T autoreactive.

3. Forme clinice
- Lupus eritematos cronic (sunt afectate doar tegumentele, evoluţia este cronica iar
prognosticul este bun).
- Lupus eritematos subacut (prezintă predominant interesarea tegumentelor, dar este
posibilă şi afectarea sistemica).
- Lupus eritematos diseminat (formă cu evoluţia cea mai gravă, cuprinzând atât
tegumentele, cât şi organele interne).

LUPUSUL ERITEMATOS CRONIC

Lupus eritrematos cronic (LEC) este forma clinica de lupus cea mai frecvent întâlnită în
practică medicală şi mai ales dermatologica, fiind apanajul vârstei adulte. Ea îmbraca un aspect
clinic caracteristic, în care sunt afectate numai tegumentele, leziunile sunt localizate pe zonele
fotoexpuse (extremitatea cefalică, decolteu, dosul mâinilor etc.) şi sunt reprezentate de plăci
eritematoase bine delimitate, izolate sau confluenţe, acoperite de o scuamă groasă de culoare gri-
murdar, foarte aderenta, aspră la palpare, marcând mai mult sau mai puţin eritemul. La
desprinderea scuamei, se observa, pe faţă de aderenţă, prelungiri keratozice, care corespund
orificiilor foliculare dilatate (aspect de limba de pisică). În evoluţie, în centrul leziunilor
apare atrofia cicatriciala, uneori cu aspect leucodermic, brăzdată de teleangiectazii.
Leziunile cutanate nu sunt însoţite de nici o simptomatologie subiectivă, localizarea lor la
nivelul extremităţii cefalice definind forma localizată a bolii, iar extinderea pe trunchi şi membre
formă de lupus cronic diseminat.
Pentru diagnosticul pozitiv, pe lângă aspectul clinic şi localizarea caracteristică a
leziunilor, sunt necesare o serie de investigaţii atât pentru confirmarea bolii, cât şi în vederea
stabilirii extensiei acesteia.
Examenul histopatologic. Pentru a evita diferite confuzii, biopsia tegumentului în
vederea examenelor histopatologice trebuie efectuată din leziuni cu o vechime mai mare de 1 lună.
Examinarea acesteia va evidenţia hiperkeratoza ortokeratozica, în regiunea orificiilor foliculare,
atrofia epidermului cu vacuolizarea evidentă a stratului bazal rectiliniu. În derm, este prezent un
infiltrat limfocitar perianexial, însoţit de edem cu dilataţia capilarelor din stratul superficial al
dermului şi degenerescenta colagenului. Coloraţia PAS arata îngroşarea zonei membranei bazale şi
prezenta de depozite fibrinoide în peretele vascular. Rareori, se remarca leziuni microscopice de tip
lichenoid pe mucoase şi pe dosul mâinilor.

9
 Imunofluorescenţa directă din pielea lezională evidenţiază în 90% din cazuri, de-a lungul
joncţiunii dermoepidermice, depozite în banda alcătuite din IgG, IgM şi uneori IgA, alături de
complement (C1q, C3, C4) şi componente ale complexului de atac membranar (C5, C9).
Nu sunt prezente modificări în tegumentele non-lezionale şi trebuie avut în vedere că, în
10-20% din cazuri, atunci când leziunile au o vechime mai mică de 1 lună, după tratamente cu
dermatocorticoizi sau în formele foarte vechi, cicatriciale, testul poate fi negativ.
Modificările hematologice, imunologice sau biochimice sunt absente, dar studiile
efectuate au relevat că, la 7,3% din pacienţii cu LEC, este posibilă transformarea sistemica şi, din
această cauză, este necesar, atât la stabilirea diagnosticului, cât şi periodic în evoluţie, să fie
urmărite posibilele modificări ale acestora.
LUPUSUL ERITEMATOS SUBACUT
În lupusul eritematos subacut, sunt prezente modificări clinice şi biologice intermediare
între formele cronică şi sistemica. Se caracterizează prin fotosensibilitate cutanată, dar pot fi
prezente leziuni şi pe zonele acoperite. Aspectul erupţiei cutanate este destul de caracteristic
îmbrăcând fie aspect de plăci şi placarde policiclice, cu veziculo-cruste în periferie, având astfel
caracter inelar centrifug (erythema gyratum), fie sunt placi eritemato-scuamoase bine delimitate de
aspect psoriaziform.
Investigaţiile de laborator pot releva un uşor grad de anemie hemolitica, leucopenie cu
limfopenie, VSH moderat crescută, uneori celule lupice prezente şi o hipergammaglobulinemie.
Aceste modificări nu sunt obligatorii.
Imunofenotiparea poate să evidenţieze predominanta anumitor tipuri de HLA, studii de
specialitate efectuate arătând ca HLA-A1, B2 şi DR sunt prezente în 60-80% din cazuri.
Examenul histopatologic releva o hiperkeratoza foliculara mai diminuata decât în LEC,
necroza stratului bazal şi un infiltrat perivascular moderat la nivelul dermului superficial.
Imunofluorescenţa directă arată modificări tipice: „banda lupica” la nivelul joncţiunii
dermoepidermice, alcătuită din IgG. Prin comparaţie cu lupusul cronic, în formă subacuta
imunofluorescenţa este pozitivă în 46% din cazuri şi în tegumentul fără leziuni, dar expus la soare,
şi în 26% din cazuri şi în pielea sănătoasă şi neexpusa la soare.
Imunologic, celulele lupice pot fi prezente alături de autoanticorpi antinucleari, cu
specificitate pentru formele fotosensibile fiind anticorpii anti-Ro/SSA.
Sunt prezenţi markeri biologici caracteristici – anticorpi antinucleari, şi anume:
- Anticorpi anti-Ro (SSA), care se întâlnesc în 82% din cazuri şi releva fotosensibilitatea
cutanată;
- Anticorpi anti-La (SSB), în 25% din cazuri;
- Anticorpi anti-histone, care pot fi evidenţiaţi, atunci când în apariţia şi întreţinerea bolii
sunt implicate diverse medicamente şi, îndeosebi, diuretice tiazidice, inhibitori ai enzimei de
conversie, tuberculostatice.
LUPUSUL ERITEMATOS SISTEMIC
Lupusul eritematos sistemic (LED afectează, în principal, femeile tinere, debutul poate fi
marcat de astenie, febra prelungită, scădere în greutate, iar boala însumează o serie întreagă de
manifestări clinice sistemice şi cutanate.

4. Diagnosticul
Diagnosticul iniţial de LED depinde de modul de prezentare clinică. Un studiu arata ca
durata medie între apariţia simptomelor şi diagnostic este de 5 ani. Lupusul nu este întotdeauna
evident la prima prezntare a pacientului şi pot fi necesare urmărirea pacientului, examinare clinică
şi evauare serologica pentru a finaliza diagnosticul. Nu este neobişnuit ca pacienţii să se preznte cu
manifestări izolate precum artralgie, fenomen Raynaud, stare de hipercoagulabilitate, febră de
origine necunoscută sau manifestări respiratorii precum dispnee şi revărsate pleurale.
Pe scurt, variatele manifestări clinice ale LED pot face diagnosticul dificil. Starea
pacientului este adesea diagnosticata greşit ca poliartrita reumatoida, febră de cauză necunoscută
sau fibromialgie sau pacientul poate cere un consult psihiatric pentru o afecţiune psihosomatică.
Datele de laborator precum testul pentru sifilis fals pozitiv, scăderea numărului plachetelor,
10
creşterea timpului parţial de tromboplastina sau leucopenie pot sugera multe alte boli mai frecvente
decât LED
Diagnosticul de LED este de fapt un diagnostic clinic care se bazează pe un istoric atent şi
un examen fizic amănunţit. Deoarece anticorpii sunt foarte frecvent asociaţi cu absenţa bolii, ei
înşişi nu pot pune diagnosticul, dar îl pot susţine. Un istoric al ingestiei de medicamente este
important deoarece lupusul indus medicamentos reversibil reprezintă 10% din cazuri şi este adesea
întâlnit la pacienţi vârstnici, în special bărbaţi. Lupusul poate fi asociat cu alte suferinţe care pot
apare la membrii familiei pacientului. Acestea includ poliartrita reumatoida, scleroza multiplă,
purpura trombocitopenica idiopatica, febra reumatică"overlap syndromes" (ex. Sdr.
Sjogren), sclerodermia, bolile inflamatorii musculare. La aceste boli exista de asemenea o asociere
cu antigenele HLA -D

SISTEMUL NERVOS CENTRAL

Manifestările neuropsihice apar la 66% din pacienţii cu LED. Fiziopatologia acestor
manifestări clinice nu este în întregime înţeleasă, oricum tromboza şi vasculita nu sunt responsabile
de manifestări neuropsihice observate. Manifestările din partea SNC includ convulsii, tulburări
psihice şi afectarea nervilor cranieni. Frecvenţa afectării organice a SNC în LED a fost apreciată
între 35-75%. Sistemul nervos periferic este afectat în peste 18% din cazuri.
Convulsiile se întâlnesc la 15-20% din pacienţii cu LED. Fiziopatologia acestor
manifestări clinice nu este în întregime înţeleasă, oricum tromboza şi vasculita nu sunt responsabile
de manifestări neuropsihice observate. Manifestările din partea SNC includ convulsii, tulburări
psihice şi afectarea nervilor cranieni. Frecvenţa afectării organice a SNC în LED a fost apreciată
între 35-75%.
Sistemul nervos periferic este afectat la peste 18% din pacienţi. Convulsiile se întâlnesc la
15-20 % din pacienţii cu LED. Acestea pot avea cauze variate: boala lupica prin vasculita lupica
sau tromboza acută, corticoterapia şi hipertensiunea consecutivă, o problemă metabolică
concomitenta, precum uremia. Cel mai frecvent întâlnite sunt convulsiile tonico-clonice de tipul "
grand mal", dar au fost raportate şi alte tipuri precum convulsiile jacksoniene, psihomotorii şi
crizele de absenţa. Ocazional, pacienţii cu LED se pot prezenta cu "status epilepticus".

5. Simptome
Simptomele sunt în general moderate şi asemănătoare lupusului la bătrâni. Pacienţii se
prezintă cu oboseala, febră, artralgie şi afectare pleuropericardica. Afectarea SNC sau renala se
întâlneşte rar. De asemenea sunt neobişnuite leucopenia, ulceraţiile cutaneo-mucoase şi anemia.
Multe rapoarte descriu apariţia simptomelor minore şi DAN pozitivi. Mult mai important,
manifestările clinice dispar după întreruperea medicamentului. Modificările serologice pot persista
un an după întreruperea tratamentului declanşator.
Anticorpii anti histone se găsesc la 95% din pacienţii cu LED indus medicamentos.
Anticorpii anti-H2A şi anti H2B se întâlnesc la pacienţii care iau procainamida, pe când anticorpii
sunt îndreptaţi împotriva histonelor H1 şi complexului H3H4 la cei ce iau hidralazina. Deşi
anticorpii anti-AND nativ au fost descrişi la cei ce iau izoniazida, anticorpii sunt cel mai frecvent
îndreptaţi împotriva ADNss.
În privinţa procainamidei, 80-100% din pacienţi dezvolta AAN şi 25% au manifestări
lupus-like. Numai 40% au boală severă. La pacienţii cu ingestie de hidralazina 14% vor avea
anticorpi şi 4% fac lupus. Anticorpii induşi de procainamida şi boala consecutivă depind de
fenotipul acetilator, la acetilatorii rapizi apărând mai rar AAN. În LED indus medicamentos nu
exista titruri scăzute de complement.
· Sindromul antifosfolipidic
Sindromul antifosfolipidic se caracterizează prin tromboze arteriale şi venoase (adesea
multiple) şi avorturi spontane recurente, frecvent însoţite de trombocitopenie. Serologic este
caracteristica prezenta anticorpilor antifosfolipide (aPL) şi anume anticoagulanţii lupici (LA),
anticorpi anticardiolipine (aCL) sau anticorpi împotriva altor fosfolipide încărcate negativ (ex.
Fosfatidilserina, fosfatidilinozitol, acid fosfatidic). Un test fals pozitiv pentru lues şi anticorpi
11
împotriva altor fosfolipide precum fosfatidiletanolamina sau împotriva mitocondriilor (tipul M5)
pot deasemenea fi întâlniţi ocazional la pacienţii cu acest sindrom.
Pentru detectarea aPL sunt utilizate trei metode de bază. Cele mai vechi teste sunt cele
care detectează rezultatele fals pozitive pentru lues. Testele serologice pentru lues includ VDRL
(Veneral Disease Research Laboratories) testul Wasserman (fixarea complementului). Pacienţii
care au testul serologic pozitiv pentru sifilis, dar testul de absorbţie a anticorpilor antitreponema cu
fluorescentă (FTA-ABS) sau testul de imobilizare pentru treponema pallidum negative se
considera că au testul serologic pentru sifilis fals pozitiv.
Al doilea grup de teste constau în inhibarea coagulării în vitro cauzată de LA. Aici intră
timpul parţial de tromboplastina (PTT), timpul de tromboplastina parţial activată (aPTT).
Al treilea grup cuprinde teste imunologice ce utilizează fosfolipide purificate ca antigene,
cel mai frecvent utilizate fiind cardiolipinele.
Se pare că testele pentru LA şi aCL detectează anticorpi cu specificitate încrucişată, dar
rezultatele acestor teste diferă destul de frecvent, astfel încât pentru decelarea tuturor persoanelor
cu sindrom antifosfolipidic se recomanda efectuarea ambelor teste.
Anticorpii aPL sunt un grup heterogen de anticorpi cu diferite caracteristici. Deoarece
doar o mică parte din pacienţii cu aPL au complicaţii trombotice, o explicaţie posibilă pentru
diferenţa între anticorpii "inocenţi"; şi cei "patogenici" poate consta în caracteristici izotipice
diferite, ca şi variaţii ale titrului, specificităţii pentru substrat, avidităţii, idiotipului şi asocierea cu
factori genetici şi de mediu. De exemplu izotipul IgG al aCL este cel mai frecvent însoţit de
sindrom antifosfolipidic. Mai rar sindromul poate fi caracterizat de prezenţa IgM sau IgA aCL. Cu
cât nivelul de IgG aCL este mai crescut, cu atât este mai mare probabilitatea de
sindromantifosfolipidic. În schimb nivelele scăzute nu împiedica apariţia sindromului.
Mecanismul exact prin care aPL produc manifestările clinice ale sindromului
antifosfolipide este încă necunoscut. Nu se ştie exact dacă aceşti anticorpi sunt cauza principală a
ocluziei vasculare sau sunt doar un epifenomen ce însoţeşte perturbările imunologice de bază,
apărând alături de alţi antianticorpi. Oricum, sindromul antifosfolipidic indus experimental la
animale pare să confirme rolul patogenic al aPL.
Trombozele venoase din sindromul antifosfolipidic afectează de regulă venele profunde
ale membrelor inferioare şi mai rar venele axilare, renale, cave, hepatice sau retiniene.
Tromboflebitele recurente pot fi prima manifestare a bolii şi se complica uneori cu embolie
pulmonară. Trombozele arteriale afectează în special arterele cerebrale şi excepţional marele
trunchiuri arteriale.
Pentru punerea diagnosticului de sindrom antifosfolipidic pacientul trebuie să prezinte cel
puţin o manifestare clinică şi una de laborator pe parcursul bolii. Testul pentru anticorpi
antifosfolipide trebuie să fie pozitiv la cel puţin două recoltări făcute la interval mai mare de 3 luni.
CLINIC LABORATOR
  Tromboze nervoase Anticorpi anti-cardiolipine IgG
    (titruri medii crescute)
  Tromboze arteriale Anticorpi anti-cardiolipine IgM
     (titruri medii crescute)
  Avorturi spontane recurente Test pozitiv pentru anticoagulanţii
   Lupici
  Trombocitopenie

6. Evoluţie. Prognostic
Prognosticul bolii este în general dictat de leziunile renale, neurologice şi cardiace.
La unii pacienţi cu nefrita lupica este mai adecvată recomandarea pentru dializa sau
transplantul renal decât tratamentul imunosupresiv. Pacienţii care se prezintă cu nivelul creatininei
serice 2,4 mg/dl, la care creatinina a crescut lent într-o perioadă de câţiva ani au de obicei leziuni
renale ireversibile. Rasă neagră şi hematocritul peste 26% de asemenea prezintă risc crescut pentru
afectare renală în stadiu avansat. Inversibilitatea leziunilor poate fi confirmată de un scor de
cronicitate crescut şi scorul de activitate scăzut la biopsia renală. Rata de supravieţuire la 2 ani la
12
pacienţii cu LED cu transplant renal este de 85%, la cei cu grefa renala rata de supravieţuire la 1 an
şi la 5 ani fiind de 68% şi 54%. O scădere a scorului de activitate a bolii sau a numărului de pusee
de boala apare de obicei după iniţierea dializei sau transplant.
Decesul este crescut cel mai frecvent de infecţii sau nefrita severă. Alte manifestări ale
LED care sunt de obicei fatale includ cardita, pneumonita, hipertensiunea pulmonară, cerebrita,
AVC, infarctul miocardic, perforaţia intestinală în zonele cu vasculita şi trombozele arteriale
extracraniene.
Prognosticul pacienţilor cu LED a fost considerabil îmbunătăţit în ultimele patru decade.
Vârstnicii, bărbaţii şi pacienţii cu venituri mici ce nu beneficiază de asistenţă medicală adecvată au
cea mai mare rata de mortalitate. Ratele de supravieţuire actuale trebuie comparate cu cele
raportate de Harvey în 1954, acestea fiind de 78% la 1 an şi 52% la 4 ani.

7. Tratament
Deoarece multe intervenţii terapeutice la pacienţii cu LED se asociază cu efecte secundare
nedorite semnificative, medicul trebuie să hotărască mai întâi dacă pacientul are nevoie de
tratament şi, dacă da, dacă e suficient tratamentul conservator sau e necesară imunosupresie
agresivă.
În general pacienţii cu manifestări de LED care nu ameninţă viaţa şi e improbabil să se
asocieze cu leziuni de organ trebuie tratate conservator. În cazul în care calitatea vieţii este afectată
e indicat să se ia măsuri conservatoare precum: analgetice, steroizi local, AINS, ssalicilati,
antimalarice, creme cu ecran solar. Dacă boala ameninţa viaţa sau dacă există risc crescut de
leziuni de organ ireversibile se impune intervenţia terapeutică agresivă. Terapia agresivă consta de
obicei în imunosupresie. Câteva subseturi clinice de LED au fost recunoscute ca fiind insuficient
tratate cu imunosupresie sau terapiile alternative sunt de preferat. Cel mai bun exemplu de astfel de
situaţie se referă la persoanele cu tromboze recurente.
TRATAMENTUL CONSERVATOR
· Artrita, artralgia şi mialgia
L a pacienţii cu simptome moderate administrarea de analgetice, AINS, inclusiv salicilaţi
pot îmbunătăţii starea pacientului, deşi nici unul dintre acestea nu e la fel de eficient ca
glucocorticoizii
Salicilaţii neacetilati deoarece inhiba mai puţin decât cei acetilati sinteza de
prostaglandine, iar tulburările gastrointestinale sunt mai rare. De obicei ei nu afectează funcţia
renală sau a plachetelor.
Utilizarea AINS necesita precauţii speciale la cei cu LED. Ibuprofenul, tolmetinul şi
sulindacul pot duce la meningita aseptică. Prin efectele lor pe prostaglandinele renale AINS pot
reduce rata filtrării glomerulare şi fluxul sanguin renal, în special la cei ce au nefrita clinică sau
subclinica, cei ce iau diuretice, care au insuficienta cardiacă congestiva sau ciroza. De asemenea,
incidenta hepatotoxicitatii este crescută, manifestându-se prin creşterea transaminazelor, fără
leziuni hepatice ireversibile. La pacienţii cu LED ce iau AINS trebuie monitorizate regulat funcţiile
renale, hepatica şi efectele adverse digestive.
La mulţi pacienţi simptomele musculoscheletale nu răspund bine la terapia cu AINS,
antimalaricele fiind mai eficiente. Hidroxiclorochina este preferată, având o toxicitate retiniană mai
redusă decât clorochina. Doza utilă pentru artrita este 400 mg zilnic. Dacă nu răspunde în 6 luni se
întrerupe tratamentul. Dacă pacientul răspunde şi tratamentul durează mai mult de 6 luni este
necesar control oftalmologic regulat. Dacă antimalaricul este eficient doza trebuie scăzută periodic
sau întrerupt dacă dispar simptomele, deoarece toxicitatea e cumulativa. Unii pacienţi cu artrită sau
artralgie nu răspund la AINS şi antimalarice, necesitând doze scăzute de glucocorticoizi (15 mg
zilnic) atunci când calitatea vieţii e afectată prin durere
· Lupusul cutanat
Peste 70% din pacienţii cu LED au fotosensibilitate. Puseele de LED pot fi cauzate de
UV, infraroşii, căldura sau lumina fluorescentă. Unii pacienţi sunt sensibili la UVA, alţii la UVB
sau la ambele. Aceştia trebuie să reducă expunerea la soare purtând haine protectoare, să utilizeze
creme protectoare şi să evite expunerea directă.
13
 Glucocorticoizii local, incluzând creme, unguente şi injecţii în leziunile cutanate severe,
sunt utile în dermatita lupica.
Agenţii antimalarici sunt utili la unii pacienţi cu dermatita lupica, având efecte
antiinflamatorii, imunosupresive şi de ecran solar. Dozele iniţiale sunt hidroxiclorochina 400
mg/zi, clorochina fosfat 500 mg/zi quinacrina 100 mg/zi. După obţinerea controlului asupra bolii
dozele trebuie scăzute treptat sau scăzută frecvenţa de administrare.
Pentru detectarea precoce a efectelor adverse retiniene trebuie efectuat examen
oftalmologic periodic. Ele apar la 10% din pacienţii care primesc clorochina şi mult mai rar la cei
cu hidroxiclorochina. Dacă apar manifestări terapia trebuie oprită sau scăzute dozele zilnice. Alte
efecte adverse constau în tulburări gastrointestinale, rash, neuropatie periferică şi miopatia
muşchiului scheletic sau cardiac, anemie aplastică şi tulburări de pigmentare.
TERAPIA AGRESIVĂ
Instituirea terapiei agresive, începând cu doze mari de glucocorticoizi, trebuie realizată ori
de câte ori un pacient are o formă de LED care îi ameninţa viaţa şi care e probabil să răspundă la
corticoizi. Unele manifestări nu răspund la glucocorticoizi (ex. Glomenulonefrita membranoasa,
ocluzia vasculară), iar altele răspund, însa pot să nu fie atât de severe încât să necesite doze mari de
corticoizi (ex. Anemie hemolitica cu hematocrit 30-34% şi fără simptome, trombocitopenie 50000-
120000 celule/mm3  şi fără sângerări, glomenulonefrita mezangiala şi tulburările cognitive
moderate).
Trebuie excluse infecţiile cauzate de manifestările de LED, în special în prezenţa
infiltratelor pulmonare, stare de confuzie, hematurie cu piurie şi febra. Prezenţa condiţiilor
patologice asociate creşte riscurile corticoterapiei, aici fiind incluse infecţiile, hipertensiunea,
diabetul zaharat, obezitatea, osteoporoza şi bolile psihice.
Primul pas în instituirea terapiei agresive consta în doze mari de corticoizi, uneori
adăugându-se şi medicamente citotoxice.
· Glucocorticoizii
Exista 3 modalităţi de a administra glucocorticoizii în LED. Prima modalitate consta în
administrarea de doze mari de glucocorticoizi oral (prednison, prednisolon, metilprednisolon),
zilnic 1-2 mg/Kg (40-100 mg prednison/zi) în doze divizate. Controlul bolii se obţine rapid: 5-10
zile pentru afectarea hematologică sau a SNC sau pentru vasculita şi în 3-10 săptămâni pentru
glomenulonefrita. Efectele adverse sunt însa însemnate: infecţii, hiperglicemie, psihoze,
hipertensiune, creştere în greutate, hipopotasemie, fragilitate cutanată, osteoporoza, osteonecroza
aseptică, cicluri menstruale neregulate, crampe musculare, acnee, hirsutism, cataractă, transpiraţii,
insomnii.
A doua modalitate este pulsterapia cu metilprednisolon administrat intravenos 500-1000/zi
timp de 3-5 zile. Apoi se continua cu glucocorticoid oral 1-1,5 mg/Kg/zi. Aceasta pulsterapie
intravenoasa are ca avantaje instalarea rapidă a efectelor, uneori mai rapid decât la terapia orală
zilnică cu doze mari. Unele cazuri care nu răspund la glucocorticoizi în doze mari pot răspunde la
puls-terapie. Efectele adverse sunt aceleaşi ca la terapia cu doze mari, însa este posibil să se scadă
dozele mai rapid.
A treia modalitate consta în administrarea concomitentă a glucocorticoizilor, după una din
primele două scheme, cu un medicament citotoxic.
După ce s-a obţinut controlul simptomelor se începe scăderea dozelor de glucocorticoizi şi
administrarea unei singure doze zilnice dimineaţa. Reducerea dozelor se face cu 10 mg/săptămâna
până la doza de 30 mg/zi, apoi cu 2,5 mg/săptămână până la 20 mg/zi. Sub această doza se reduce
cu 1 mg/săptămână. Când este posibil se poate trece şi la terapia alternativă.

14
 CAPITOLUL II
ÎNGRIJIRI GENERALE ACORDAT PACIENŢILOR CU
LUPUSUL ERITEMATOS DISEMINAT

Internarea bolnavului
Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţă bolnavului; el se desparte
de mediul său obişnuit şi este nevoit să recurgă la ajutorul unor oameni străini.
Internarea se face pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie. Bolnavii internaţi
sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de internări, unde se completează şi foaia
de observaţie clinică cu datele de identitate ale bolnavului.
Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă, care va culege datele
anamnetice de la bolnav său însoţitor şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul
prezumtiv necesar şi din punctul de vedere al dirijării bonavului în secţiile de spital. În vederea
examinării clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenţă medicală ajută bolnavul să se dezbrace.
După ce a fost culcat bolnavul în pat, asistenţă medicală întocmeşte foaia de temperatură,
determina greutatea bolnavului, măsoară T0, pulsul, T.A., iar datele obţinute le notează în foaie de
observaţie.
Asistenţă medicală va linişţi şi membrii familiei pacientului, asigurându-i asupra îngrijirii
de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicându-le numărul salonului în care a fost
internat bolnavul şi orarul vizitelor.
Primirea bolnavilor în secţie şi iniţierea lor în obiceiurile secţiei, reprezintă un moment
hotărâtor în caşţigarea încrederii bolnavului în personalul medico-sanitar.

2.1. Supravegherea funcţiilor vitale

1. Observarea şi notarea respiraţiei
Scopul: Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Respiraţia reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător,
necesar proceselor de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat în urma
arderilor celulare.
Elemente de apreciat: Tipul respiraţiei, amplitudinea mişcărilor respiratorii, ritmul,
frecvenţa.
Materiale necesare: Ceas cu secundar, pix de culoare verde, foaie de
temperatură/carneţel individual.
Intervenţiile asistentei: Aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce
urmează a fi efectuată.
• Plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui.
• Numărarea inspiraţiilor timp de un minut.
• Consemnarea valorii obişnuite printr-un punct pe foia de temperatură (fiecare linie
orizontală a foii reprezintă o respiraţie).
• Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbii.
• În alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile
respiraţiei; ex: Rd=20 resp. /min
Rs=18 resp. /min
• Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.

2. Măsurarea şi notarea pulsului

Scop: Evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat: Ritmicitate, frecvenţă, celeritate, amplitudine.

15
 Locurile de măsurat: Măsurarea se face la artera radială sau aceeaşi succesiune de timp
la alte artere: temporală, carotidă, cubitală, humerală, radială, femurală, poplitee, tibială
posterioară, pedioasă.
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, sincronă cu sistola ventriculară ce ia
naștere în urma conflictului dintre sângele existent în sistemul arterial și cel trimis de către inimă în
timpul sistolei.
Materiale necesare: Ceas cu secundar, pix de culoare roşie, foaie de temperatură/carnețel
individual.
Intervenţiile asistentei:
- Pregătirea psihică a bolnavului
- Asigurarea repausului fizic şi psihic al bolnavului timp de 10-15 min.
- Spălarea pe mâini
- Reperarea arterei
- Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei
- Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor.
- Numărarea pulsaţiilor timp de un minut
- Consemnarea valorilor obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii
- Unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei
- Consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului:
ex: Pd=80 b/min
Ps=90 b/min-puls regulat

3. Măsurarea şi notarea temperaturii

Scop: Evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locul de măsurat:
- Cavităţi semiînchise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;
- Cavităţi închise: rect, vagin.
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură
prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcția organismului care menține echilibrul între producerea
căldurii (termogeneza) și pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante
(homeotermie).
Materiale necesare: termometru maximal, casoleta cu tampoane de vată şi comprese
sterile, recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %), tăviţa renală, flacon cu alcool
medicinal, ceas, foaie de observaţie, pix de culoare albastră, carnețel individual.
Intervenţiile asistentei
- Pregătirea materialelor lângă bolnav.
- Pregătirea psihică a bolnavului.
- Spălarea pe mâini.
- Se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o compresă
prin tamponare, se scutură.
- Se verifică dacă este în rezervor mercur.
A) Pentru măsurarea în axilă:
- Se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie şezândă.
- Se ridică braţul bolnavului.
- Se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului.
- Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele.
- Se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui.
- La pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de
către asistentă.
- Termometrul se menţine timp de 10 min.
B) Pentru măsurarea în cavitatea bucală
16
 - Se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei
dentare.
- Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.
- Se menţine termometrul timp de 5 min.

4. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale (TA)

SCOP - evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii determinată de

elasticitatea şi calibrul vaselor).
Tensiunea arterială = presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali,
determinată de patru factori:
1) debitul cardiac
2) forța de contracție a inimii
3) elasticitatea și calibrul vaselor de sânge
4) vâscozitatea sângelui

5. DETERMINAREA CANTITĂŢII DE URINĂ PE 24 ORE (măsurarea diurezei)

Diureza = procesul de formare și eliminare a urinei din organism timp de
24 ore.
Urina = lichidul format de rinichi prin filtrarea sângelui, în care sunt eliminate substanțele
rezultate din metabolismul intermediar proteic, inutile și toxice pentru organism, și excretat de
aparatul renal. Tulburările metabolismului intermediar influenţează cantitatea și calitatea urinei
eliminate.
Micțiune = actul fiziologic, conștient de eliminare a urinei.
Scop:
- Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a apartului renal;
- Cunoaşterea volumului diurezei;
- Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidelor în organism = bilanţul lichidian.

6. OBSERVAREA ŞI NOTAREA SCAUNULUI

SCAUNUL = resturile alimentelor supuse procesului de digestie, eliminate din organism
prin anus, prin actul defecației.
Scopul = obținerea de informații necesare pentru stabilirea diagnosticului și urmărirea
evoluției bolilor tubului digestiv și glandelor anexe acestuia.
Urmărirea tranzitului intestinal se face prin:
- Observarea caracterelor scaunelor şi notarea scaunelor în foaia de temperatură.

7. Observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului

Scopul acestei observări este recunoaşterea şi descoperirea unor manifestări patologice la
nivelul tegumentelor/mucoaselor, care aduse la cunoştinţa medicului permit stabilirea
diagnosticului şi prevenirea unor complicaţii.

Intervenţiile nursei:
- bolnavul nu trebuie să devină o sursă de infecţie pentru cei din jur; astfel, leziunile cutanate
sunt dezinfectate corespunzător şi pansate steril; zonele indemne vor fi igienizate.
- bolnavul va fi echilibrat nutriţional (alimentaţie bogată în proteine, fructe)
- produsele pentru laborator trebuie corect recoltate şi prelucrate (crustele, puroiul, firele de
păr).
- fiecare pacient trebuie să beneficieze de articolele şi asistenţa necesară îngrijirii părului,
unghiilor, gurii, dinţilor; dacă pacientul este imobilizat la pat, toaleta sa este efectuată pe
regiuni, la pat, de către nursa.
- administrează, la indicaţia medicului, medicamentele, unguentele, soluţiile, pudrele şi
monitorizează răspunsul la tratament.
17
 2.2. Alimentația bolnavului
Regimul alimentar în lupusul eritematos diseminat la bolnavii sub tratament cu
corticosteroizi este desodat, hipoglucidic, hiperproteic, cu suplimente de calciu, potasiu și fosfor.

2.3. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică (de
sinteză, transformate într-o formă de administrare (preparate solide sau soluții) prescrise de medic.
Scopul administrării: prevenirea îmbolnăvirilor, ameliorarea bolilor, vindecarea bolilor,
prin acțiune locală sau generală.
Căile de administrare: - calea digestivă- orală, sublinguală, gastrică, intestinală, rectală
- local - pe tegumente și mucoase
- respiratorie
- urinară
- parenterală – sub forma injecțiilor intradermice, subcutanate, intramusculare, intravenoase
(executate de asistenţă medicală) și injecții intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene,
intraosoase (executate de medic)
Reguli de administrare a medicamentelor
Prin respectarea unor reguli, se evită greșelile care pot avea efecte nedorite asupra
pacientului, uneori efecte letale.
Asistenta:
- respectă medicamentul prescris de medic
- identifică medicamentul prescris după etichetă, formă de prezentare, culoare, miros,
consistență
- verifică calitatea medicamentelor solide, observând integritatea, culoarea medimentelor
solide; sedimentarea, tulburarea, opalescența medicamentelor sub formă de soluție
- respectă căile de administrare prescrise de medic
- respectă orarul și ritmul de administrare a medicamentelor pentru a se menține concentrația
constantă în sânge, având în vedere timpul și căile de eliminare a medicamentelor
- respectă doza de medicament - doza unică și doza/24 de ore
- respectă somnul fiziologică al pacientului - organizează administrarea în afara orelor de
somn (se trezește pacientul în cazul administrării antibioticelor, chimioterapicelor cu ore
fixe de administrare)
- evită incompatibilitățile medicamentoase datorate asocierilor unor soluții medicamentoase
în aceeași seringă, în același pahar
- servește pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe cale orală
- respectă următoarea succesiune în administrarea medicamentelor: pe cale orală – solide,
lichide, apoi injecții, după care se administrează ovule vaginale, supozitoare
- informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce privește efectul urmărit și
efectele secundare
- anunță imediat medicul privind greșelile produse în administrarea medicamentelor legate de
doză, calea și tehnica de administrare
- administrează imediat soluțiile injectabile aspirate din fiole, flacoane
- respectă măsurile de asepsie, de igienă, pentru a preveni infecțiile intraspitalicești

Căile de hidratare ale organismului sunt:

1. Orală - este calea fiziologică de administrarea lichidelor
- se renunță la această cale în caz de vărsături, stenoză pilorică, negativism din partea
pacientului, stenoză esofagiană
2. Duodenală – este administrarea lichidelor prin sondă duodenală
- lichidele se administrează picătură cu picătură într-un ritm de 60-100 de picături pe minut
- se menține temperatura lichidului în timpul administrării
3. Rectală – se face prin clismă
4. Subcutanată – se face prin perfuzie
18
- resorbția lichidului este lentă
- se face în anumite condiții speciale, când nu se poate hidrata pacientul pe alte căi
5. Perfuzia intravenoasă

2.4. Recoltarea produselor biologice și patologice

Importanța examenelor de laborator sunt:
- completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective
- confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
- relflectă evoluția bolii și eficacitatea tratamentului
- confirmă vindecarea
- semnalează apariția unor complicații
- permit depistarea îmbolnăvirilor infecțioase ca și a persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
patogeni
Rolul asistentului medical în recoltarea produselor biologice și patologice: - asistentul
medical trebuie să respecte următoarele reguli:
- orarul recoltărilor
- pregătirea psihică – informarea pacientului
- pregătirea fizică, regim alimentar, repaus la pat, așezarea în poziție corespunzătoare în funcție
de recoltare
- pregătirea materialelor și instrumentelor necesare recoltării
- efectuarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism
- completarea imediată și corectă a buletinului de analiză care va cuprinde: numele și prenumele
pacientului, numărul salonului și al patului, natura produsului, analiza cerută, data recoltării
- etichetarea produsului prin scriere directă pe recipient sau pe etichete bine fixate de acesta
- expedierea și transportul produselor recoltate se va face astfel încât acestea să ajungă la
laborator în starea în care au fost prelevate din organism
- să fie trimise imediat, pentru a se evita alterarea produselor recoltate, iar când se transportă în
altă unitate, să le ambaleze corespunzător
Produsele recoltate pentru examene bacteriologice nu se amestecă cu substanțe antiseptice
sau fixatoare; recipientele în care se recoltează se sterilizează la pupinel.
Recoltarea produselor pentru examene bacteriologice se va face în condiții de perfectă
asepsie și urmărindu-se că produsul recoltat să nuu se suprainfecteze cu germeni proveniți din aer,
de pe instrumente, de la bolnavi sau de la asistentă.

2.5. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de lupusul eritematos

diseminat
Hemodializa (rinichiul artificial)
Hemodializa este o metodă de tratament a bolii cronice de rinichi care constă în schimbul
de apă și solvenți între sângele bolnavului și o soluție cu o compoziție în electroliți analogă cele a
plasmei normale (soluție de dializă sau dializant), printr-o membrană semipermeabilă. Porii
membranei semipermeabile permit moleculelor de apă și soluțiilor cu greutate moleculară mică să
treacă din sânge în soluția de dializă dar soluții cu greutate moleculară mare cum ar fi proteinele și
elementele figurate ale sângelui sunt reținute în sânge. În timpul dializei sângele curge de-a lungul
unei fețe a membranei semipermeabile (sintetică sau semisintetică), în timp ce pe cealaltă parte a
membranei se deplasează în contracurent, soluția cristaloidă (lichidul de dializă).
Obiectivele tratamentului prin dializa sunt:
1. Controlul nivelurilor serice ale unui număr limitat de substanţe
2. Menţinerea balantei hidrice şi electrolitice
3. Corectarea acidozei metabolice
Este cea mai eficace metodă de epurare extrarenală: epurează sângele în afara
organismului.

Rolul asistenţei medicale ăn pregătirea și efectuarea hemodializei

19
 Pregătirea aparaturii și materialelor:
- asistenta medicală pregătește aparatul pentru executarea hemodializei (după o prealabilă
sterilizre a tuburilor, pieselor și sticlăriei)
- pregătește soluția dializantă formată din clorură de sodiu, clorură de potasiu, clorură de
magneziu, clorură de calciu, bicarbonat de sodiu și glucoză, realizând un mediu ușor
hipertonic
Cantitatea care se folosește o dată este în funcție de tipul de aparat (poate fi chiar 100 de
litri)
- se pregătesc 500 ml sânge izogrup proaspăt; instrumente și materiale pentru anestezie
locală și descoperirea chirurgicală a vaselor la care se leagă aparatul (de obicei se
folosesc artera radială și o venă a aceluiași antebraț); canulă arterială și venoasă din
plastic, trusă de urgență, aparat de tensiune arterială
Pregătirea pacientului:
- se face pregătirea psihică a bolnavului, dacă starea generală o permite și i se
administrează un calmant
- înainte de începerea intervenției asistena medicală va recolta sânge pentru determinarea
ureei, a creatininei, a clorului, a sodiului, a potasiului și a rezervei alcaline,
hemogramei, hematocritului
- bolnavul este așezat într-un pat balanță deoarece se cântărește în timpul dializei, comod
pentru că ședința durează 6-8 ore. Capul și toracele vor fi ușor ridicate, iar membrele
superioare fixate în poziții accesibile denudării vaselor
Aplicarea tehnicii:
- Se umple tubul de celofan cu sânge proaspăt conservat
- Se pregătește câmpul operator și se servește medicul pentru descoperirea chirurgicală a
arterei și a venei
- Medicul fixează cele două canule
- Se racordează tubulatura aparatului la cele două canule
- Se dă drumul la sângele arterial al bolnavului în aparat. Pe măsură ce sângele bolnavului
pătrunde în aparat, sângele conservat din tubul de celofan intră în vena bolnavului.
Viteza optimă de curgere a sângelui prin aparat este de 100-150 ml/minut
Rolul asistenţei medicale în timpul ședinței de hemodializă:
- Asistenta medicală controlează din 15 în 15 minute pulsul, tensiunea arterială,
temperatura, respirația
- Urmărește comportamentul bolnavului
- Din oră în oră recoltează sânge pentru determinarea hematocritului (există pericol de
hiperhidratare sau hemoliză)
- Administrează, la indicația medicului, mici unități de heparină și antibiotice
- Urmărește funcționalitatea aparatului, pentru că pot să survină unele incidente (rupere a
membranei, scăderea debitului de sânge, coagularea sângelui în aparat)
Într-o ședință de hemodializă se pot elimina din organism 60-100 g uree. Rinichiul
artificial poate fi utilizat și pentru eliminarea din organism a substanțelor barbiturice sau alte
substanțe medicamentoase (în caz de intoxicație). Hemodializa se poate face zilnic sau la două zile.
Câteva ședințe de hemodializă pot reface funcția renală.

Administrarea medicamentelor pe suprafața tegumentelor

Scop: -pe suprafața tegumentelor, se aplică medicamentele care au efect local la acest
nivel
Formă de prezentare a medicamentelor:
- Lichide: se administrează prin badijonare, compresa medicamentoasă
- Pudre
- Unguente, paste
- Mixturi
- Săpunuri medicinale
20
 - Creioane caustice
- Băi medicinale
Pregătirea administrării:
- Materiale: -materiale pentru protecția patului – mușama, aleză
- Instrumentar și materiale sterile - pense porttampon, spatulă, comprese, tampoane,
mănuși de cauciuc
- Pudriere cu capac perforat
- Taviță renală
- Prosop de baie

- Pacientul:
- Se informează asupra efectelor medicamentelor
- Se așează într-o poziţie care să permită aplicarea medicamentelor

Aplicarea medicamentelor:
- Asistenta alege instrumentele, în funcție de formă de prezentare a medicamentelor
- Badijonarea constă în întinderea unei soluții medicamentoase cu ajutorul unui tampon
montat pe porttampon (ex. Tincture de iod, violet de genţiana, albastru de metil)
- Compresa medicamentoasă constă în îmbibarea soluției medicamentoase într-un strat
textil mai gros, care apoi se aplică pe tegumentul bolnavului. Are acțiune sicativă, dezinfectantă,
antipruriginoasa, antiinflamatoare (ex. Burow, Rivanol)
- Pudrajul reprezintă presărarea medicamentelor sub formă de pudră pe piele cu ajutorul
tampoanelor sau cutiilor cu capac perforat. Acțiunea pudrelor poate fi de combatere a pruritului, de
absorbție a grăsimilor, de uscare și răcorire a pielii (ex. Pudră de tâlc, talc mentolat, oxid de zinc)
- Unguentele şi pastele se aplică, cu ajutorul spatulelor, pe suprafaţa tegumentelor, într-un
strat subţire (unguentele sunt preparate din substanţa medicamentoasă, înglobată în vaselină,
lanolina; paştele conţin grăsimi şi pudre)
- Mixturile se întind cu ajutorul tampoanelor montate pe porttamon sau cu mâna îmbrăcată
în mănușă, în funcție de suprafața pielii. După aplicare, pielea se lasă să se usuce
- Săpunurile medicinale sunt utilizate atât pentru spălarea pielii, cât și pentru obținerea
unui efect medicamentos. Săpunul este întins pe piele, lăsat să se usuce și îndepărtat după câteva
ore sau 1-2 zile
- Creioanele caustice sunt introduse în tuburi protectoare, ele au acțiune de distrugere a
țesutului granular sau de favorizare a epitelizării unor suprafețe ulcerate (ex. Creioane cu nitrat de
argint, cu sulfat de cupru)
- Băile medicinale se utilizează pentru efectul calmant, dezinfectant, decongestiv,
antipruriginos. Se pot face băi parțiale sau complete. Se folosesc substanțe medicamentoase sau
dezinfectante, infuzii de plante pregătite la temperatura corpului
Îngrijirea pacientului ulterior aplicării medicamentelor pe piele:
- Acoperirea regiunii cu comprese mari de tifon
- Urmărirea efectului local
- Sesizarea unor efecte secundare apărute (prurit, reacție alergică)
- Schimbarea periodică a compreselor medicamentoase
- Compresele medicamentoase vor fi stoarse pentru a preveni macerarea pielii
- Tampoanele se îmbiba prin turnarea cu soluție și nu prin introducerea lor în borcanul cu
soluție
- Mixturile se agită înainte de utilizare
DE EVITAT:
- Păstrarea unguentelor la temperaturi ridicate
- Folosirea aceluiași tampon pentru badijonarea mai multor regiuni bolnave

21
 Perfuzia intravenoasă
Definiţie: Calea intravenoasă denumită “LINIA VIEŢII”, consta în introducerea soluţiilor
medicamentoase picătură cu picătură în circulația sanguine pentru reechilibrarea hidroelectrolitică
şi volemică a organismului.
Scop:
- Hidratarea şi mineralizarea organismului;
- Administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
- Depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
- Completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală.
- Alimentarea pe cale parenterală
Pregătirea materialelor
- material pentru puncţia venoasă
- perfuzor, branula, fluturaş
- seringi şi ace de unică folosinţă
- soluţie perfuzabilă
- romplast, fixator transparent pentru cateter
- stativ

Pregătirea psihică şi fizica a bolnavului.

- Se explica bolnavului necesitatea tehnicii.
- Se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu membrul în care se va
efectua perfuzia în abducţie.
Efectuarea perfuziei
- Spalarea pe mâini cu apa şi săpun, mănuşi
- Se examinează calitatea venelor.
- Se aplica garoul de cauciuc la nivelul braţului.
- Se aseptizează plica cotului cu pad alcoolizat
- Se cere bolnavului să închidă pumnul
- Se efectuează puncţia venei alese.
- Se verifica poziţia acului în venă
- Se îndepărtează garoul şi se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.
- Se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează viteza
de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de necesitate.
- Se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de piele
bolnavului
- Se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.
- Daca este necesar se pregăteşte cel de-al II-lea flacon cu substanţa medicamentoasă,
încălzindu-l la temperatura corpului.
- Inainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor şi se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.
- Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare trebuia să se
petreacă cât mai repede, pentru a nu se coagulă sângele refulat din ac şi se reglează din nou viteza
de perfuzat a lichidului
- Inainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercita o persiune asupra venei
puncţionate cu un tampon îmbibat în alcool şi printr-o mişcare bruscă, se extrage acul din venă în
direcţia axului vasului, se aplică un pansament steril şi se fixează cu romplast.
Calcularea ritmului de administrare a soluţiilor perfuzabile (rata de flux):
• Formula 1: total soluţie/total ore=ml/oră
• Formula 2: ml/oră x factor picurator=picături/oră
• Formula 3: total soluţie x factor picurator: nr. ore x 60min=picături/min
• Unde factor picurator:
• Picurator copii=micro=60pic/ml
• Picurator adulti-macro-15pic/ml
22
 • Picurator sânge=10picaturi/ml
• Exemplu-un pacient are prescris 1000mlde soluţie de administrat în 6 ore
Picături/minut=1000 x 15: 6 x60=aprox 42

Îngrijirea bolnavului după tehnica

- Se aşează bolnavul confortabil în pat
- Se administrează bolnavului lichide călduţe (dacă este permis).
- Se supraveghează bolnavul.

2.6. Educație pentru sănătate. Profilaxia lupusului eritematos diseminat

În prezent, lupusul eritematos diseminat nu poate fi prevenit. Aceasta este o boală despre
care nu se știe foarte multe.
Externarea pacientului
Pentru asistentul medical specialist, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie o
preocupare, aşa cum s-a arătat că trebuie să fie şi primirea acestuia.
Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc dată externării,
se pot deplasa singuri însă cu dificultate din cauza parezelor a diferite porţiuni ale corpului.
În aceste situaţii, asistentul medical specialist trebuie să se ocupe că formele de externare
efectuate de medic să ajungă la bolnavi la timp, să dea unele lămuriri suplimentare, dacă bolnavul
nu a înţeles perfect lămuririle date şi scrise de medic şi, prin atitudinea să, să arate bolnavului
preocuparea pe care o are faţă de el până în momentul când acesta paraseşte spitalul.

23
 CAPITOLUL III
ÎNGRIJIRI SPECIFICE

CAZUL I

Prezentarea cazului
 D.I., femeie 30 ani
MOTIVELE INTERNĂRII
- Oligoanurie
- Transpiraţii, greţuri, vărsături, frisoane
ISTORICUL BOLII
1997 se pune diagnosticul de LED cu manifestări cutanate, renale şi serozita şi se face
tratament cu prednison şi pulsterapie cu prednol, în acel moment prezenta erupţiei
maculopapuloasa la nivelul fetei, membrelor superioare şi toracelui, febră, retenţie azotată,
albuminurie, serozita (pericardita lichidiană cu fenomene de tamponada cardiacă). Evoluţia sub
tratament este favorabilă. În urmă cu o săptămână apar acuzele actuale după o amigdalită.
CLINIC
- TA - 110/70, AV - 84/minut
- Diureza - 2000 ml/24h
PARACLINIC
- Hb - 13g/dl, LC - 8800/mm3
- VSH - 70 mm/h
- Fibrinogen - 583 mg/dl
- Uree - 45 mg/dl
- Creatinina - 1,56 mg/dl
- AC anti ADN nativ +
- FR latex +++
- Crioglobuline, criofibrinogen pozitive
- Albuminurie - 2,5g/zi
DIAGNOSTIC
LED cu nefropatie lupica

TRATAMENT
Metilprednisolon (1,5 g pev)
Prednison
Eritromicina
EVOLUŢIE: Favorabilă, uree - 40 mg/dl, creatinina 0,6 mg/dl

Observarea clinică privind cele 14 nevoi fundamentale

Nr. Nevoia Manifestări de dependenţă
crt.
1. De a se alimenta şi hidrata - dureri abdominale
- inapetenţă
- scădere în greutate
2. De a dormi şi a se odihni - anxietate
- durere
- stare depresivă
- dificultate în a stăpâni stresul
3. De a elimina - metroragii intermitente
- deshidratare
24
 - polakiurie
4. De a evita pericolele - dureri
- astenie
- risc de infecţii
- nelinişte, teamă
- anemie
5. De a fi util - neputinţă, sentiment de incompetenţă
- astenie, fatigabilitate
6. De a se mişca şi a menţine o bună - oboseală – slăbiciune
postură - lipsa interesului
- durere
7. De a avea tegumente curate şi integre - sângerare intermitentă
- transpiraţii
- deshidratare
- perturbarea imaginii de sine

OBIECTIVE URMĂRITE LA ÎNRGIJIREA BOLNAVEI

Þ echilibrarea psihică a pacientei
Þ tratarea polakiuriei
Þ calmarea durerilor
Þ oprirea sângerării vaginale
Þ suprimarea pe cât posibil a tumorei
Þ asigurarea unui somn odihnitor
Þ pacienta să fie încurajată
Þ administrarea corectă a tratamentului.

25
 Þ PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nr. crt. Numele şi Diagnostic medical: Lupus Bolnavă preluată în îngrijire la data de: 28.11.2015.
dată prenumele eritematos
bolnavei: C.A.
Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare
nursing autonome şi
delegate
1 -inadaptarea - să-i asigur - am asigurat - la internare bolnavă este îngrijorată în
la condiţiile condiţii salonul privinţa pronosticului bolii, dar în urma
28.11 de spitalizare favorabile - am asigurat informaţiilor primite, a atenţiei acordate
datorită de bolnavei un pat şi a îngrijirilor corespunzătoare ea are încredere
ruperii de spitalizare confortabil şi în personalul medical şi se adaptează la
mediul - lenjerie de lenjerie de pat condiţiile de spitalizare.
familial şi a pat şi corp curată
lipsei de curate - i-am prezentat
cunoaştere - să-i asigur bolnavi care aveau
- anxietate linişte şi aer aceeaşi boală
- curat - am informat-o
fatigabilitate - să pun despre boală
- cefalee bolnavă în - am liniştit-o
- dezorientare legătură cu psihic
alţi bolnavi - i-am administrat
cu aceeaşi Mialgin la indicaţia
boală medicului
26
 - să-i dau - T.A = 150/70 mm
informaţii Hg
despre boală - A.V = 70/min
- T = 37,2 grade
Celsius

2. -modificarea - să - i-am explicat - în urma recoltării analizelor rezultatele au fost:

constantelor pregătesc bolnavei tehnica de VSH = 24mm/h (5-10mm/h)
29.11 biologice - bolnavă recoltare a L = 7000(6-8mii)
problemă psihic şi analizelor şi i-am Hb = 12,3g%(12-14%)
potenţială fizic spus că nu are voie Monocite = 8%(4-8%)
- astenie - să să mănânce înainte Limfocite = 17%(26%)
pregătesc de recoltare VDRL – negativ
materialele - am pregătit Glicemie – 85mg/dl (70-110)
necesare materialele necesare Sumar urină:
recoltării recoltării - reacţie neutră - albumină - abs
produselor - la indicaţia - glucoză – abs
de laborator medicului am - pigmenţi biliari – abs.
- măsurarea recoltat sânge În sediment: - hematii 8-10/câmp
funcţiilor pentru: VSH, Hb, - leucocite 34/câmp
vitale Ht, L, M, L uree
sangvină, glicemie,

27
 VDRL şi urină
pentru sumar urină.
- T.A = 130/80 mm
Hg
- A.V = 75 b/ min
- T = 36,9 grade
Celsius
3. - modificarea - să - am pregătit - valorile funcţiilor vitale uşor modificate:
30.11 funcţiilor pregătesc bolnavă fizic T.A.=140/100mmHg-150/80mmHg
vitale – materialul şi - i-am explica în ce T = 36,8 grade C
problemă instrumentar constau tehnicile R = 96 pulsaţii/min
potenţială ul necesar - am pregătit P = 19 respiraţii/min
măsurării materialul necesar
funcţiilor - am măsurat şi
vitale notat funcţiile vitale
- să în foaia de
pregătesc temperatură anexată
bolnavă la foaia de
fizic observaţie a
- să măsor bolnavei
funcţiile
vitale
4. - disconfort - pacienta să - i-am asigurat - bolnavă acuză dureri abdominale în

28
 abdominal aibă o stare repaus fizic şi primele zile de spitalizare dar după
01.12 datorită de confort psihic intervenţiile efectuate şi medicamentele
durerii fizic, să se - i-am asigurat administrate durerile se ameliorează
abdominale poată regim dietetic
din regiunea alimenta hipercaloric
hipogastrică - să - am pregătit
-meteorism diminueze pacienta pentru
abdominal durerea explorări
- funcţionale
hiperpigmenta - am administrat
tie medicaţia prescrisă
de medic:
meprobamat-cp-
3/zi, ibuprofen-dj-
200mg-2ori/zi,
mialgin-f.-2ml 1/zi-
i.v;
- la indicaţia
medicului am
însoţit bolnavă la
Rx pulmonar, ECO-
abdominal. EKG
- la indicaţia

29
 medicului am
efectuat spălătura
vaginală , apoi am
folosit pansament
absorbant.

5. - scurgeri de - pacienta să - i-am asigurat - la internare pacienta prezenta

02.12 proteine aibă o stare repaus la pat adesea metroragii spontane dar pe parcursul spitalizării
neadecvate în de bine, de - am observat în urma administrării corecte a tratamentului,
urină confort şi numărul şi la externare
- dureri în securitate cantitatea pacienta nu mai prezintă metroragii
abdomnenul - pacienta să metroragiilor - în primele zile bolnavă este neliniştită în ceea ce priveşte
inferior aibă o stare - am pregătit şedinţele de curie-terapie pe care trebuie să le facă,
- senzaţie de de bine pacienta fizic şi dar
greaţă psihic psihic ăn scopul în urma discuţiilor purtate despre acest
- dificultate - să observ intervenţiilor: tratament s-a mai liniştit
în a stăpâni eliminările examen genital, - a suportat bine şedinţele de curie terapie
stresul cantitativ şi examenul secreţiei - uşoară modificare a funcţiilor vitale
calitativ vaginale, al urinii, - T.A = 150/90 mm Hg
- să efectuez examinări - P = 85 b/min
pansament radiologice - T = 37,1 grade Celsius
absorbant - liniştea pacientei - R = 19/min

30
 în legătură cu
problema să
- însoţirea pacientei
la examene de
curie-terapie
- administrarea
corectă a
tratamentului la
indicaţia medicului:
cloramfenicol-1f/zi-
local; adrenostazin-
f-5ml în perfuzie
venoasă lentă.
6. - deficit de - pacienta să - - am făcut bilanţul - pacienta este echilibrată nutriţional
03.12 volum fie zilnic între lichidele - la externare nu prezintă semne de deshidratare
lichidian echilibrată ingerate şi cele
datorită volemic şi eliminate (ingesta-
inapetenţei, nutriţional excreta)
transpiraţiilor corespunzăt - am administrat pe
- manifestat or cale parentală
prin astenie soluţiile perfuzabile
- tegumente prescrise:
uscate ser glocozat

31
 5%;viţ.B1,B6,C şi
am administrat
hidroxin-2cp/zi
7. - anxietate - să - am învăţat-o să - pacienta este echilibrată psihic
04.12 datorită diminuez păstreze raportul - cunoaşte regimul de viaţă impus
necunoaşterii anxietatea fizic şi psihic - cooperează cu personalul medical
prognosticului - să o - i-am favorizat un - funcţii vitale în limite normale.
bolii informez climat de linişte şi - T.A = 130/75 mm Hg
manifestată despre securitate - A.V = 70/min
prin măsurile de - am pregătit-o - T = 37.2 grade Celsius
îngrijorare,tea prevenire a psihic în vederea
mă, nelinişte complicaţiil tuturor
or investigaţiilor şi
- să tratamentelor
cunoască - am informat-o
regimul de despre boală şi
viaţă pe care regimul de viaţă
trebuie să-l - la indicaţia
respecte medicului am
măsurarea administrat
funcţiilor tratamentul:
vitale jidroxizin-2cp/zi
pentru a diminua

32
 anxietatea
- am măsurat
funcţiile vitale
8. - posibilitatea - să asigur - repaus la pat - la externare bolnavă nu prezintă complicaţii
05.12 apariţiei unor repaus la pat - am supravegheat - funcţii vitale în limite normale.
complicaţii - să previn funcţiile vitale, - T.A = 130/70 mm Hg
infecţiile diureza - A.V = 70/min
- să respecte - i-am indicat - T= 36.9 grade Celsius
regimul regimul dietetic
dietetic - la indicaţiile
- pacienta să medicului am
prezinte administrat
perioade de medicaţia pentru
acalmie cât infecţia urinară:
mai lungi antibiotice:
kanamicină-fl-
1g/zi-i.m., efitar-
i.m. la 12h
9. -alterarea,stă - să - am urmărit - după câteva zile de spitalizare cantitatea şi ritmul
06.12 rii generale urmăresc funcţiile vitale ale metroragiilor se diminuează, iar la externare bolnavă
datorită bolii starea bolnavei nu mai prezintă metroragii, iar starea de astenie
generală a - am urmărit se ameliorează.
bolnavei caracterele

33
- să nu mai metroragiilor
prezinte
astenie

34
 Epicriza:
Bolnava se internează în data de 28.11.2015 în secţia oncologie cu fenomene de evoluţie
la nivelul ţesuturilor.
Evoluează fără fenomene clinice iradiere sau semitardive. În paralel se efectuează
tratament conform antibiogramei cu kanamicină 1g/24h pentru infecţie urinară cu germeni în
grupul Klebsiella. Va reveni pentru evaluare şi decizie terapeutică pe data de 2.02.2016.
Diagnostic la externare:
- Lupus eritematos
- Carcinom atipic nediferenţiat
Recomandări:
- urmarea tratamentului conform indicaţiilor
- regim alimentar
- evitarea alcoolului şi al tutunului
- evitarea efortului fizic
- interzis contact sexual timp de 6 săptămâni.
- revenirea la control după 4 săptămâni.

35
 CAZUL II

I. Culegerea datelor

Nume: C.
Prenume: A.
Domiciliu: Reşiţa, Str. Galaţi, nr.10
Loc de muncă: Elevă
Stare civilă: Necăsătorită.
Data naşterii: 23.04.1994.
Vârsta: 18 ani.
Grup sanguin: B III pozitiv.
Alergic la: neagă
Data internării: 7.04.2012
Data externării: 9.04.2012
Număr zile spitalizare: 3
Diagnostic la internare: Lupus eritematos diseminat
Motivele internării:
- Disfagie;
- Mialgii și impotență funcțională la membrele inferioare;
- Hemoptizii și hematurii recente.

II. Anamneza
1. Antecedente heredocolaterale: neagă
2. Antecedente personale fiziologice: menarha la 14 ani.
Antecedente personale patologice: hepatită virală la 10 ani.
3. Condiţii de viaţă şi muncă: bune

Istoricul bolii: Pacienta a început să prezinte în urmă cu 3 luni hematemeză pentru care a
fost internată cu suspiciunea de T.B.C. pulmonar ce a fost infirmată, fiind tratată cu Prednison 60
mg/ zi. După o lună a prezentat un accident vascular cerebral ( hemipareză) pentru care a fost
internată la Spitalul Județean unde pareza s-a remis. Bolnava a început să prezinte însă hematurie
macroscopică și a fost din nou internată, unde, în cursul terapiei începe să aibă mialgii importante
cu impotență funcțională, precum și disfagie pentru lichide și solide. Se ridică suspiciunea unei
vasculite diseminate și rămâne internată pentru investigații.
Condiţii de viaţă şi mediu: bune.

III. Examen clinic general

Stare generală: alterată;
Talie: 165 cm.; Greutate - 57 kg.
Stare de nutriţie: influenţată.
Stare de conştienţă: păstrată.
Erupție eritematoasă la nivelul feței și toracelui posterior.
Ţesut conjunctiv adipos: normal
Sistem ganglionar: nepalpabil.

36
 Sistem muscular: mialgii importante cu impotență funcțională la nivelul coapselor și
membrelor superioare.
Sistem osteoarticular: integru, impotență funcțională.
Aparat respirator: torace normal conformat; 16 respiraţii/minut.
Aparat cardiovascular: zgomote cardiace ritmice, T.A. 135/60 mm Hg.
Aparat digestiv: tranzit intestinal lent
Ficat, căi biliare, splină în limite normale.
Aparat urogenital: lojă libere
Sistem nervos, endocrin, organe de simţ: reflexe osteotendinoase reduse .

IV. Investigaţii paraclinice

Examene de laborator: 7.04.2012
- Hb – 6,2 g/dl ;
- Leucocite – 2800/ mm3;
- Trombocite – 200.000/ mm3;
- Crifibrinogen prezent cu crioprecipitate;

Nevoile fundamentale afectate:

1. Nevoia de a bea și a mânca;
2. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură;
3. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele;
4. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație;
5. Nevoia de a elimina;
6. Nevoia de a practica religia;
7. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea;
8. Nevoia de a evita pericolele.

Problemele pacientei:
- alimentație inadecvată prin deficit;
- postură inadecvată;
- alterarea integrității tegumentare;
- alterarea funcției respiratorii;
- alterarea funcției renale;
- tulburări spirituale;
- cunoștințe insuficiente;
- disconfort.

Manifestări de dependenţă:
- disfagie pentru solide;
- mialgii;
- erupție eritematoasă la nivelul feței și a toracelui posterior;
- impotență funcțională marcată la nivelul coapselor și membrelor superioare;
- hemoptizii;
- hematurii.

37
 Îngrijirea pacientei cu lupus eritematos diseminat. Prima zi de spitalizare

Nevoia fundamentală Diagnostic de Obiective Intervenţiile asistentei Evaluare

afectată nursing autonome şi delegate
1. Nevoia de a bea şi a - alimentație - pacienta să aibă o Intervenţii autonome: - în urma intervențiilor
mânca inadecvată prin alimentație -informez pacienta asupra autonome și delegate revine
deficit cauzată de corespunzătoare regimului igieno-dietetic pe apetitul pacientului.
disfagie și calitativ și cantitativ. care trebuie să-l urmeze și să-l
manifestată prin respecte;
astenie progresivă, - în prima săptămână de boală,
paloarea regimul va fi hidro-lacto-
tegumentelor. zaharat (în prima și a doua zi va
urma o dietă hidrică);
- îndrum pacienta să facă
gargară cu antiseptice;
- urmăresc orarul și distribuția
meselor, mesele vor fi dese și
reduse cantitativ;
- monitorizez funcțiile vitale și
vegetative și notez în foaia de
observație valorile obținute;
- cântăresc zilnic pacientul.
Intervenţii delegate:
- deoarece pacientul necesită un
aport crescut de vitamine, la
indicația medicului
administrez:
Vitamina B1, B6 (I.M.) 1 fiolă/
zi, C, glucoză 5% în perfuzie.
- la indicația medicului
administrez Diazepam 1 fiolă
I.V., Ciclofosfamidă 200 mg.

38
2. Nevoia de a se - postură inadecvată - pacienta să aibă Intervenţii autonome: -s-au recoltat produse
mișca și a avea o bună manifestată prin tonusul muscular și - asigur un mediu de securitate, biologice pentru analize de
postură mialgii și impotență forța musculară așezând pacienta într-o poziție laborator;
funcțională la păstrată și să comodă și care să-i faciliteze - pacienta prezintă o poziție
membrele inferioare, redobândească o respirația; corespunzătoare, înțelege
slăbiciune marcată. poziție corectă a - păstrez o igienă riguroasă a necesitatea efectuării
corpului; tegumentelor și mucoaselor și exercițiilor și cooperează în
- pacienta să-și observ colorația, aspectul și acest sens.
mențină integritatea starea de hidratare;
tegumentară și a - manifest înțelegere și răbdare
activității articulare. cu pacienta și verific
reactivitatea acesteia la stimuli
externi;
- planific un program de
exerciții în funcție de cauza
imobilizării și de capacitatea
pacientei;
- explic pacientei necesitatea
păstrării repausului la pat și îi
propun activități cu mobilizare
cât mai redusă;
- pregătesc pacienta și recoltez
produse biologice și patologice
pentru analize de laborator;
- liniștesc pacienta când este
agitată și o ajut în satisfacerea
nevoilor fundamentale dacă
aceasta nu poate.
Intervenţii delegate:
- efectuez, la indicația
medicului, mișcări pasive și
active la nivelul membrelor
inferioare și superioare.
- la indicația medicului continui
să administrez Diazepam 1
fiolă I.V., Ciclofosfamidă 200
39
 mg.
3. Nevoia de a fi curat - alterarea integrității - pacienta să prezinte Intervenţii autonome: - pacienta nu a prezentat
și îngrijit tegumentare tegumente și mucoase - asigur menținerea modificări patologice care
manifestată prin integre și curate; tegumentelor într-o perfectă să indice suprainfecția;
erupție eritematoasă - pacienta să nu devină stare de igienă, prin toaleta - pacienta a înțeles regulile
la nivelul feței și sursă de infecție pentru zilnică pe regiuni; de prevenire a infecțiilor și
toracelui posterior. alte persoane. - asigur permanent lenjerie le-a respectat pe toată
curată de pat și de corp perioada spitalizării.
pacientei;
- respect condițiile de aplicare a
tratamentului local și general;
- urmăresc permanent starea
tegumentelor și a mucoaselor
pacientei;
- explic pacientei necesitatea și
o încurajez în permanență;
- informez pacienta despre
boală, căile de transmitere și
modul de tratare a bolii;
- educ pacienta să nu
împrumute și să nu folosească
obiecte personale ale unei alte
persoane;
- mă asigur că pacienta a înțeles
indicațiile oferite și urmăresc ca
acestea să fie respectate;
- folosesc echipament de
protecție pentru îngrijirile
acordate pacientei.
Intervenţii delegate:
- la indicaţia medicului
administrez tratament local cu
soluții antiseptice, alcool iodat,
talc mentolat.

40
 Îngrijirea pacientei cu lupus eritematos diseminat. A doua zi de spitalizare

Nevoia fundamentală Diagnostic de Obiective Intervenţiile asistentei Evaluare

afectată nursing autonome şi delegate
1. Nevoia de a respira -risc crescut de - prevenirea asfixiei și Intervenţii autonome: -funcțiile vitale sunt în
și a avea o bună alterare a funcției asigurarea confortului - pregătesc pacienta pentru limite normale
circulație respiratorii favorizat general; explorări; - pacienta nu a mai vărsat și
de hemoptizie - pacienta va fi plasată într-o a încercat să se mobilizeze
cameră aerisită, îi asigur parțial.
confortul și supravegherea
atentă, permanentă a stării
generale;
- asigur poziția de drenaj
postural pentru a favoriza
eliminarea secrețiilor, se vor
aprecia cantitatea și aspectul
acestora;
-ajut în dezobstruarea căilor
respiratorii de cheaguri;
- monitorizez funcțiile vitale;
- liniștesc și încurajez pacientul
să respire;
- asigur o alimentație și o
hidratare corespunzătoare
pentru a preveni dezechilibrul
hidro-electrolitic.
Intervenţii delegate:
- la indicația medicului
administrez perfuzii cu glucoză
10%- 500 ml; Triferment 3 tb.,
Prednol 250 ml.

41
2. Nevoia de a elimina - alterarea funcției -pacienta să nu Intervenţii autonome: -pacienta elimină urină în
renale cauzată de un prezinte hematurie. - asigur condiții de mediu cantitate și aspect normal.
proces infecțios corespunzătoare;
manifestat prin urini - asigur și explic necesitatea
hipercrome respectării repausului la pat;
- măsor și supraveghez funcțiile
vitale;
- asigur pregătirea fizică și
psihică pentru investigații
clinice și paraclinice;
- asigur hidratare
corespunzătoare oral și
parenteral;
- instruiesc bolnava să-și
efectueze igiena locală după
fiecare eliminare;
- instruiesc pacienta cum să
colecteze urina pentru examene
de laborator;
- urmăresc diureza calitativ și
cantitativ.

Intervenţii delegate:
- administrez medicaţia
prescrisa de medic: PEV cu
soluții hidroelectrolitice,
antibiotice conform
antibiogramei;
- informez pacienta referitor la
evoluția bolii sale şi asupra
necesității respectării şi
continuării tratamentului
prescris de medic.

3. Nevoia de a - tulburări spirituale - pacienta să-și Intervenţii autonome: -pacienta interacționează

practica religia mnifestate prin exprime speranța în -structurez comunicarea cu corespunzător cu cei
42
negarea și refuzul valorile credinței sale pacienta în termeni apropiați apropiați și cu personalul
responsabilității, și în resursele sale și acesteia și sistemului său de medical;
perceperea boliica pe în resursele sale valori și credințe; - pacienta este orientată
o pedeapsă, furie, interioare; - dezvolt cu pacienta o relație temporo-spațial și prezintă o
ostilitate. - pacienta să exprime bazată pe încredere ceea ce îi stare de bine din punct de
o stare de bine reduce acesteia sentimentul de vedere spiritual.
spiritual. izolare și îi îmbunătățește starea
sa spirituală;
- evaluez implicațiile spirituale
ale bolii și tratamentul prescris;
- evaluez problemele familiale
și financiare ale pacientei și ale
familiei sale;
- susțin speranța pacientei de a
face față realității și de a o
accepta așa cum este;
- orientez permanent pacienta la
mediul înconjurător și la
realitate;
- încurajez pacienta în asumarea
responsabilităților propriului
comportament;
- facilitez comunicarea între
pacientă și familie.

Îngrijirea pacientei cu lupus eritematos diseminat. A treia zi de spitalizare

43
Nevoia fundamentală Diagnostic de Obiective Intervenţiile asistentei Evaluare
afectată nursing autonome si delegate

1. Nevoia de a învăța - cunoștințe - pacienta să cunoască Intervenţii autonome: - pacienta a fost receptivă la
cum să-ți păstrezi insuficiente cauzată regimul igieno-dietetic - explorez nivelul de cunoștințe informațiile furnizate, a
sănătatea de lipsa și să-l respecte; al pacientei; înțeles importanța
informațiilor; - identific manifestările de respectării unui regim de
dependență, sursele lor de viață sănătos, benefic
dificultate, interacțiunile lor cu refacerii.
alte nevoi;
- stimulez dorința de
cunoaștere;
- motivez importanța
acumulării de noi cunoștințe;
- conștientizez pacienta asupra
propriei ei responsabilități
privind sănătatea;
- organizez activități educative,
folosind metodele de
învățământ cunoscute;
- verific dacă pacienta a înțeles
corect mesajul transmis și dacă
și-a însușit noile cunoștințe.
2.Nevoia de a evita - intoleranță la efort -creșterea toleranței la Intervenţii autonome: - pacienta execută mici
pericolele manifestată prin efort a pacientei; - asigur un regim adecvat; activități pe timpul zilei.
astenie, anxietate, - pacienta să - mențin repausul fizic și
oboseală. beneficieze de îngrijiri emoțional prin reducerea
pentru a evita riscul de activității, oferirea unui mediu
complicații. liniștit, relaxant;
- îi vorbesc calm pacientei
pentru a-i îndepărta teama,
pentru a se liniști și pentru a-și
recăpăta încrederea în sine;
- încerc să-i înlătur teama
referitoare la spitalizare și
tratament;
44
 - încurajez pacienta să-și
exprime gândurile și
sentimentele în legătură cu
problema sa;
- ofer informații despre boală;
Intervenții delegate:
- administrez medicamentele
prescrise, urmărind efectele
adverse.

Epicriză:

Pacienta în vârstă de 18 de ani se internează pentru disfagie, mialgii și impotență funcțională la membrele inferioare,
hemoptizii și hematurii recente. Se instituie tratament cu Manitol, Glucoză 5% în perfuzie, Diazepam I.V., Prednol 250 mg.
Se externează cu stare generală bună, hematuria și hemoptizia dispar, pacienta având perioade de liniște.
Recomandări:
- Tratament permanent conform rețetei ( Prednison 5 mg – 5 cp/ zi; Imuran 50 mg – 2 cp/zi);
- Regim igieno-dietetic hiposodat, normocaloric.
- Se interzice expunerea la soare;
- Se evită frigul și umezeală.
Se revine la control peste 6 luni.

45
 CAZUL III

I. Culegerea datelor

Nume: S.
Prenume: R.
Domiciliu: Reşiţa, P-ţa. Traian-Vuia, nr.3
Loc de muncă: Croitoreasă.
Data naşterii: 17.10.1972
Stare civilă: căsătorită.
Vârsta: 41 ani
Grup sanguin: O I pozitiv.
Data internării: 11.01.2016
Data externării: 13.01.2016
Număr zile spitalizare:3
Diagnostic la internare: Lupus eritematos diseminat
Motivele internării
- grețuri, vărsături, inapetență;
- cefalee importantă cu caracter de apăsare.
←
II. Anamneza
1. Antecedente heredocolaterale: nesemnificative.
2. Antecedente personale fiziologice: menarha la 13 ani.
Antecedente personale patologice: neagă.
3. Condiţii de viaţă şi muncă: bune.

Istoricul bolii: Pacienta în vârstă de 41 de ani a fost diagnosticată cu L.E.S. în octombrie

1994, cu debutul bolii în aprilie 1994 cu afectare renală atunci interpretată ca GNA. Tabloul
clinic s-a completat progresiv cu afectare cutanată, alopecie, pulmonară ( pneumonită lupică)
ceea ce a permis diagnosticul. Tratamentul de fond al bolii a fost cu Prednison și Ciclofosfamidă.
În urmă cu o săptămână pacienta a întrerupt tratamentul, după câteva zile prezentând fenomene
de encefalopatie hipertensivă (greață, vomă, inapetență, cefalee), ceea ce determină internarea
actuală.
Condiţii de viaţă şi mediu: bune.

III. Examen clinic general

Stare generală: alterată;
Talie: 170 cm.; Greutate: 75 kg.
Stare de nutriţie: influenţată.
Stare de conştienţă: păstrată.
Facies hiperemic.
Ţesut conjunctiv adipos: edeme
Sistem ganglionar: nepalpabil.
Sistem muscular: normal reprezentat.
Sistem osteoarticular: mobil, integru.
Aparat respirator: torace normal conformat; 19 respiraţii/minut.
Aparat cardiovascular: zgomote cardiace ritmice, T.A. 220/120 mm Hg.

46
Aparat digestiv: tranzit intestinal lent
Ficat, căi biliare, splină în limite normale.
Aparat urogenital: lojă libere
Sistem nervos, endocrin, organe de simţ: reflexe osteotendinoase prezente.

IV. Investigaţii paraclinice

Examene de laborator: 11.01.2016.
- Uree – 200 mg/ dl;
- Creatinină – 6,25 mg/ dl;
- Acid uric – 6,8 mg/ dl;
- Na – 136 mEq/l;
- K – 6,5 mEq/l;
- Hb – 7,2 g/dl;
- Reticulocite – 3%;
- VSH – 60 mm/h;
- Proteinurie – 5,4 g/ dl;
- Ex.sumar urină – densitate – 1002;

Nevoile fundamentale afectate:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație
2. Nevoia de a bea și a mânca
3. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale
4. Nevoia de a dormi și a se odihni
5. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele
6. Nevoia de a comunica
7. Nevoia de a evita pericolele

Problemele pacientei:
- alterarea funcției respiratorii și cardiace;
- alimentație insuficientă calitativ și cantitativ;
- hipertermie;
- tulburări ale ritmului de somn;
- carență de igienă;
- comunicare ineficace la nivel afectiv;
- anxietate.
Manifestări de dependenţă:
- grețuri, vărsături, inapetență;
- cefalee importantă cu caracter de apăsare;
- stare generală alterată;
- facies hiperemic;
- agitație;
- T.A.- 220/120 mm Hg;
- edeme gambiere;
- dispnee;
- febră, frison.

47
 Îngrijirea pacientei cu lupus eritematos diseminat. Prima zi de spitalizare

Nevoia fundamentală Diagnostic de nursing Obiective Intervenţiile asistentei Evaluare

afectată autonome şi delegate
1. Nevoia de a respira - alterarea funcției -reluarea funcției Intervenţii autonume: - starea pacientei s-a
și a avea o bună respiratorii și cardiace și a - aerisesc salonul; ameliorat după administrarea
circulație cardiace manifestată respirației normale; - asigur o temperatură și o umiditate de Manitol.
prin tulburări de ritm, - monitorizarea în adecvată în salon;
dispnee, special a tensiunii - asigur repaus la pat;
hipertensiune arteriale și a - poziționez pacienta într-o poziție
arterială frecvenței cardiace. corespunzătoare, care să-i faciliteze
respirația;
- monitorizez funcțiile vitale, în
special a tensiunii arteriale, și le
notez în foaia de observație;
- calmez pacienta și o sfătuiesc în
efectuarea exercițiilor respiratorii,
pentru a combate dispneea;
- supraveghez pacienta.

Intervenţii delegate:
- pregătesc materiale sterile pentru
recoltare și recoltez sânge pentru
examenele recomandate;
-administrez diuretice, hipotensoare
la indicația medicului, Manitol,
administrat prin perfuzie venoasă;
-pentru tratamentul lupusului
administrez, la indicația medicului,
Ciclofosfamidă – 1,2 g PEV și
Metilprednisolon ( pulsterapie);
- informez medicul în legătură cu
orice schimbare în starea pacientei.

48
2. Nevoia de a bea și a - alimentație - pacienta să se Intervenţii autonome: - pacienta este încă
mânca insuficientă, atât alimenteze și să se - asigur un microclimat adecvat, inapetentă.
calitativ, cât și hidrateze aerisesc salonul;
cantitativ cauzată de corespunzător - explic pacientei și aparținătorilor
un proces infecțios, importanța consumului de lichide în
necunoașterea unei cantități mici și repetate pentru a se
alimentații și rehidrata;
hidratări - asigur o alimentație diversificată și
corespunzătoare echilibrată;
manifestată prin - stimulez apetitul pacientei prin
inapetență, scădere în crearea de condiții optime în salon.
greutate, stare Intervenţii delegate:
generală alterată - la indicația medicului administrez
vitamine B1, B12 - 1 fiolă pe zi și
PEV cu ser glucozat 5 %- 500 ml.
3. Nevoia de a - hipertermie cauzată - pacienta să-și Intervenţii autonome: -pe parcursul spitalizării
menține temperatura de un proces infecțios normalizeze cît mai - asigur repausul la pat în perioada febra s-a menținut la valori
corpului în limite manifestată prin curând posibil febrilă; destul de ridicate , dar apoi
normale transpirații temperatura - aerisesc încăperea, mai ales au scăzut progresiv.
abundente, febră, corpului și să o dimineața și seara;
frisoane, creșterea mențină în limite - măsor temperatura și notez
temperaturii corpului normale; valoarea obținută în foaia de
peste limite normale. - pacienta să fie observație;
echilibrată hidro- - pentru combaterea frisoanelor
electrolitic. încălzesc pacienta cu una sau mai
multe pături în plus și cu sticle cu
apă călduță;
- asigur lenjerie de pat și de corp
curată și uscată, pe care le schimb
ori de câte ori este nevoie;
- calculez bilanțul ingesta-excreta pe
24 h;
- servesc pacientul cu ceaiuri
neăndulcite și vitaminizante pentru

49
 a compensa pierderile apei din
organism;

Intervenţii delegate:
- la indicaţia medicului administrez
Paracetamol 1 tb/ 6 ore, Algocalmin
250 mg / 6 ore;
- pentru tratamentul lupusului
administrez, la indicația medicului,
Ciclofosfamidă – 1,2 g PEV și
Metilprednisolon ( pulsterapie);
- observ efectul medicației asupra
organismului;
- mențin intervențiile cu rol propriu
și delegat și în zilele următoare.

50
 Îngrijirea pacientei cu lupus eritematos diseminat. A doua zi de spitalizare

Nevoia fundamentală Diagnostic de Obiective Intervenţiile asistentei Evaluare

afectată nursing autonome şi delegate
1. Nevoia de a bea și a - eliminare - pacienta să aibă o Intervenţii autonome: - în urma intervențiilor
mânca inadecvată stare de bine, -amplasez pacienta într-un salon aplicate, grețurile și
manifestată prin grețurile și mic, mai liniștit,unde odihna fizică văsăturile s-au diminuat.
grețuri și vărsături vărsăturile să se și psihică este asigurată; - se continuă tratamentul.
diminueze, să-și - poziția cea mai bună în pat este în
amelioreze decubit dorsal, această poziție
disconfortul asigurând o bună irigare a ficatului;
abdominal, să se - învăț pacienta să evite mișcările
poată alimenta bruște care necesită un efort mare;
natural. - ajut pacienta în timpul vărsăturilor,
sprijinind-o, îi recomand să inspire
profund;
- efectuez toaleta bucală, cu
îndepărtarea protezei, dacă este
cazul;
- previn vărsătura prin administrarea
frecventă de mici cantități de lichide
reci;
- aerisesc camera, protejez lenjeria
patului cu mușama și aleză.

Intervenţii delegate:
- la indicația medicului administrez
medicamente antiemetice, vitamine,
alimentez parenteral pacienta,
instituind perfuzii endovenoase cu
ser glucozat 5%- 500 ml;

51
 - administrez medicația prescrisă de
medic pentru tratarea lupusului:
Ciclofosfamidă – 1,2 g PEV și
Metilprednisolon ( pulsterapie);
2. Nevoia de a dormi - tulburări ale - pacienta să Intervenţii autonome: - pacienta a avut un somn
și a se odihni ritmului de somn prezinte un somn - mențin condițiile necesar, agitat cu treziri frecvente în
cauzată de cefalee, calitativ și respectând deprinderile și dorințele cursul nopții;
anxietate moderată cantitativ în limite pacientei; - pe parcursul tratamentului,
manifestată prin ore fiziologice de 7-8 - observ dacă perioadele de pacienta beneficiază de un
insuficiente de somn ore pe noapte relaxare,odihnă sunt în raport cu somn odihnitor, fără treziri
calitativ și cantitativ necesitățile organismului și nocturne.
întocmesc un program de odihnă
corespunzător organismului;
- înlătur stimulii externi, auditivi,
vizuali ce ar putea perturba somnul;
- învăț pacientul să practice tehnici
de relaxare, exerciții respiratorii cu
5-10 minute înainte de culcare;
- observ și notez calitatea, orarul și
gradul de satisfacere a celorlalte
nevoi.
Intervenţii delegate:
- administrez la indicaţia medicului
AINS ( Ibuprofen 3 comprimate pe
zi), Fenobarbital ( 1 fiolă – I.M);
- observ efectul medicației;

52
3. Nevoia de a fi curat, - dificultate în a-și - pacienta să Intervenţii autonome: - pacienta își efectuează
îngrijit, de a proteja acorda îngrijiri de prezinte tegumente - susțin pacienta și o ajut la nevoie singură toaleta corporală;
tegumentele şi igienă manifestată și mucoase curate și pentru efectuarea toaletei corporale - pacienta prezintă o stare de
mucoasele prin edeme, aspect să i se amelioreze zilnice; bine fizic și psihic;
neîngrijit edemele - schimb lenjeria de pat și de corp - edemele s-au retras, iar
ori de câte ori este nevoie; circulația sangvină s-a
- inspectez tegumentele pacientei în normalizat.
vederea eventualelor semne de
escare;
- aplic comprese reci la nivelul
edemelor și asigur o poziție mai
ridicată de planul corpului a
membrelor inferioare, pentru a
favoriza circulația sangvină;
- sfătuiesc pacienta să elimine
sărurile și grăsimile din alimentație.
←

53
 Îngrijirea pacientei cu lupus eritematos diseminat. A treia zi de spitalizare

Nevoia fundamentală Diagnostic de nursing Obiective Intervenţiile asistentei Evaluare

afectată autonome şi delegate
1. Nevoia de a evita - anxietate datorată - pacienta să aibă o - am asigurat un climat de liniște și
pericolele bolii și necunoașterii stare de bine psihic de securitate;
acesteia manifestată pe toată perioada - am încurajat pacienta să-și
prin teamă, neliniște, spitalizării exprime temerile;
agitație - am oferit informații despre boală;
- am facilitat vizitele familiei;
- am încurajat pacienta să facă
plimbări în aer liber, să efectueze
activități recreative;
- am facilitat contactul cu echipa
medicală.
Intervenţii delegate:
- administrez medicaţia prescrisă de
medic.
2. Nevoia de a - comunicare - pacienta să Intervenţii autonome: - la internare, pacienta era
comunica ineficace la nivel comunice eficient - creez un mediu de siguranță, necomunicativă, apatică,
afectiv cauzată de începând cu ziua liniște, să inducă bolnavei o stare de după care a început să
mediul spitalicesc, următoare confort fizic și psihic; colaboreze cu echipa de
anxietate, manifestată - conving pacienta să comunice cu îngrijire și cu anturajul.
prin izolare, echipa de îngrijire și să fie sociabilă
singurătate, facies cu ceilalți pacienți din salon;
trist. - iau legătura cu familia și cu
prietenii, sfătuindu-i să o viziteze;
- dau posibilitatea bolnavei să își
exprime nevoile, sentimentele și
dorințele sale;
- îi dau posibilitatea să ia singură
decizii.

54
 Epicriză:
Pacienta în vârstă de 41 de ani, aflată în evidența spitalului din octombrie 1994
cu Lupus eritematos diseminat se internează având următoarele simptome: grețuri,
vărsături, inapetență, cefalee importantă cu caracter de apăsare, T.A.- 220/ 120 mm Hg.
Pe parcursul internării se administrează Ciclofosfamidă 1,2 g P.E.V și
Metilprednisolon (pulsterapie), Manitol, Furosemid, hipotensoare. Sub acest tratament se
corectează tulburările hidro-electrolitice și scade tensiunea arterială.
Recomandări:
- Se evită frigul, umezeala și efortul fizic;
- Regim alimentare hiposodat, hipolipidic;
- Tratament cu Prednison 5 mg- 3 cp/ zi; Imuran 50 mg – 2 cp/ zi; Aspenter 75
mg – 1 cp/ zi; Ramipril 2,5 mg – 1 cp/ zi;
- Dispensarizare prin medicul de familie;
- Măsurare periodică a tensiunii arteriale;
- Revine la control peste 6 luni.

55
 CAPITOLUL IV
NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ DE
PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR

4.1.Norme de sănătate și securitate în muncă

Art.254 Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
în toate aspectele legate de muncă. În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul trebuie să
ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi
sănătăţii în muncă.

Art.255 În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare

pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire
a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a
organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia.
Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute pe baza următoarelor
principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de
muncă şi alegerea echipamentelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu
precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive precum şi a reducerii efectelor
acestora asupra sănătăţii;
e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii ;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este
mai puţin periculos;
g) planificarea prevenirii;
h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de
protecţie individuală;
i) aducerea la cunoştinţă salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare .

Art.256 Angajatorul raspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi

securităţii în muncă.
Art.257 Angajatorul are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente
de muncă şi boli profesionale, în condiţiile legii.
Art.258 Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Instruirea se realizează obligatoriu în cazul
noilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor care îşi
reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se
efectuează îmainte de începerea efectivă a activităţii. Instruirea este obligatorie şi în
situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.
Art.259 Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze
securitatea şi sănătatea salariaţilor.

56
 Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor,
utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi
securităţii salariaţilor.
Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în
caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor,
precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.
Art.260 Angajatorul are obligatia de a asigura materialele igienic-sanitare şi
alimentaţie de protecţie conform prevederilor legale.
Art.261 Angajatorul trebuie să asigure supravegherea medicală corespunzătoare a
riscurilor pentru sănătate la care angajaţii sunt expuşi în timpul lucrului.
Art.262 Angajatorul trebuie să asigure întocmirea fişei de expunere la riscuri
profesionale pentru fiecare angajat expres şi completarea acestuia de fiecare dată când se
produc schimbări în procesul muncii.
Art.263Angajatorul organizează şi ia măsuri prin intermediul comitetului de
securitate şi sănătate în munca şi cabinetului de medicina muncii efectuarea controalelor
periodice a stării de sănătate a angajaţilor de la toate locurile de muncă, la periodicitatea
prevazută de lege.
Art.264 Angajatorul ia măsuri ca normele specifice de sănătate şi securitate în
muncă să fie afişate la fiecare loc de muncă.
Art.265 Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se organizează potrivit
prevederilor Legii nr. 319 / 2006 şi a normelor de aplicare a acestuia şi are în princial
următoarele atribuţii:
- aprobă programul anual de securitate şi sănătate în muncă ;
- urmăreşte aplicarea acestui program, inclusiv alocarea mijloacelor necesare
prevederilor lui şi eficienţa acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de
muncă;
- urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind
securitatea şi sănătatea în muncă;
- analizează factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, existenţi la
locurile de muncă;
- analizează propunerile salariaţilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi a
îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
- efectuează cercetări proprii asupra accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor
profesionale;
- efectuează inspecţii proprii privind aplicarea şi respectarea normelor de securitate
şi sănătate în muncă;
- informează inspectoratele de protecţie a muncii despre starea protecţiei muncii în
propria unitate;
- realizează cadrul de participare a salariaţilor la luarea unor hotărâri care vizează
schimbări ale procesului de producţie ( organizatorice, tehnologice, privind materiile prime
utilizate, etc..), cu implicaţii în domeniul protecţiei muncii;
- dezbate raportul, scris, prezentat Comitetului de securitate şi sănătate în muncă de
către conducătorul unităţii cel puţin o dată pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii
în muncă, acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat precum şi
programul de protecţie a muncii pentru anul următor; un exemplar din acest raport trebuie
prezentat inspectoratului teritorial de protecţie a muncii;
- verifică aplicarea normativului-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului
individual de protecţie, ţinând seama de factorii de risc identificaţi;
- verifică reintegrarea sau menţinerea în muncă a salariaţilor care au suferit
accidente de muncă ce au avut ca efect diminuarea capacităţii de muncă.

57
 4.2.Prevenirea și stingerea incendiilor
Art.268 Urmare a apariţiei Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva
incendiilor, unităţii îi revin următoarele obligaţii privind realizarea măsurilor ce se impun
în domeniul apărării împotriva incendiilor :

Obligaţiile managerului:
ART. 19 Administratorul sau conducătorul instituţiei, după caz, are următoarele
obligaţii
principale:
a) să stabilească, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare
pentru apărarea împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar
modificări şi să le aducă la cunoştinţă salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane
interesate;
b) să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi să
asigure corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor;
c) să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute
de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în cazul
anulării avizelor ori a autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de construcţii sau
oprirea funcţionării ori utilizări construcţiilor sau amenajărilor respective;
d) să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de
prevenire împotriva incendiilor, să prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi să nu
îngreuneze sau să obstrucţioneze în niciun fel efectuarea acestora;
e) să permită alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenţie în situaţii de
urgenţă;
f) să întocmească, să actualizeze permanent şi să transmită inspectoratului lista cu
substanţele periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă,
cu menţiuni privind: proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care
le prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie recomandate, metodele de
intervenţie şi prim ajutor, substanţele pentru stingere, neutralizare sau decontaminare;
g) să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească
atribuţiile ce revin salariaţilor la locurile de muncă;
h) să verifice dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind
măsurile de apărare împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri
semnalate corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care
au acces în unitatea sa;
i) să asigure constituirea, conform art. 12 alin. (2), cu avizul inspectoratului, a
serviciului de urgenţă privat, precum şi funcţionarea acestuia conform reglementărilor în
vigoare ori să încheie contract cu un alt serviciu de urgenţă voluntar sau privat, capabil să
intervină operativ şi eficace pentru stingerea incendiilor;
j) să asigure întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru
aplicarea acestora în orice moment;
k) să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în scop de
recunoaştere, instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice
de intervenţie organizate de acesta;
l) să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare
împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;
m) să asigure pregătirea şi antrenarea serviciului de urgenţă privat pentru
intervenţie;
n) să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor
mijloacele tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie
specifice riscurilor care decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi
antidotul şi medicamentele pentru acordarea primului ajutor;

58
 o) să stabilească şi să transmită către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii
produselor sale regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora,
corelate cu riscurile la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor
respective;
p) să informeze de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi
stingerea cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare
să completeze şi să trimită acestuia raportul de intervenţie;
q) să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva
incendiilor, certificate conform legii;
r) să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva
incendiilor.

4.3. Aplicarea normelor de protecţie a muncii

- Normele de protecție a muncii sunt însuşite şi aplicate conform muncii
specificului locului de muncă.
- Normele de protecție a muncii sunt însuşite şi aplicate în corelație cu aparatura şi
instalațiile folosite.
- Normele de protecție a muncii sunt însuşite şi aplicate în corelație cu tipurile de
accidente ce pot surveni.
- Echipamentul de protecție este folosit şi păstrat în conformitate cu normele de
protecţie a muncii.

4.4. Aplicarea normelor P.S.I

- Echipamentul de stingere a incendiilor este menţinut în stare de funcţionare.
- Normele PSI sunt însuşite conform specificului fiecărui loc de muncă.
- Normele PSI sunt însuşite în corelație cu aparatura şi instalațiile

4.5.Aplicarea procedurilor de intervenţie

- Procedurile de intervenţie sunt stabilite în corelaţie cu situaţiile create şi
prevederile normelor.
- Intervenţiile sunt efectuate cu promptitudine pentru eliminarea situaţiilor de risc.
- Evacuarea în caz de incendiu se realizează conform planurilor afişate la loc
vizibil.
- Primul ajutor în caz de accident se acordă conform tipului

Gama de variabile
Accidente : de tip mecanic, arsuri, electrocutări, asfixii, intoxicaţii, etc.
Echipament de protecţie : halate, şorţuri, mănuşi de cauciuc, bonete, etc.
Aparate şi instalaţii: perfuzoare, aparatura pentru realizarea explorărilor
funcţionale, aparatura pentru sterilizare, etc.
Echipament de stingere a incendiilor: extinctoare, hidranţi, rezervoare de apă,
găleţi, furtunuri, lăzi cu nisip, lopeţi, etc.

Cunoştinţe :
- normele de PM şi PSI cu caracter general şi cele specifice locului de muncă
- modul de utilizare a echipamentelor de PM şi PSI
- planurile de evacuare în caz de incendiu - componenţa echipelor de intervenţie în
caz de accidente sau incendii
- proceduri de acordare a primului ajutor

59
 Evaluarea va urmări:
- capacitatea de întrebuinţare corectă şi operativă a echipamentelor de PM şi PSI
pentru înlăturarea factorilor de risc
- capacitatea de organizare a evacuării în caz de incendiu pentru eliminarea panicii
şi evitarea producerii de noi accidente
- capacitatea de reacţie în situaţii limită de stres, autocontrolul, echilibrul personal.

60
 CAPITOLUL V
CONCLUZII

Boala constiuie o preocupare, nu numai a medicilor din variate specialități

(interniști, experimentări și epidemiologi, fiziologi și biochimiști) cât și pentru cadrele
medii sanitare datorită ajutorului pe care îl acordăm în faza de prespitalizare.
Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să
adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică, de exemplu: evitarea ţigărilor, a
consumului de alcool şi o alimentaţia moderată.
Punctul de vedere modern este acela că sănătatea are câteva dimensiuni:
emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare contribuind la condiţia de
bunăstare a unei persoane.
Lupusul eritematos diseminat este o boală diseminată, de cauză necunoscută, ce
afectează unul sau mai multe aparate, caracterizată printr-o evoluţie în pusee succesive şi
prezenţa frecventă a anticorpilor antinucleari (AAN).
Lupusul eritematos diseminat sau LED este o boală cronică ce se manifestă prin
inflamaţie, durere şi leziuni ale ţesuturilor din întregul organism. Lupusul este o boală
autoimună în care sistemul imunitar al bolnavului nu reuşeşte să facă diferenţa între
ţesuturile proprii şi intruşi, atacându-le.
Lupusul eritematos diseminat afectează rinichii, inima, plămânii şi celulele
sanguine. Deşi o parte dintre bolnavii cu lupus prezintă simptome uşoare, boala se poate
agrava. În cazul majorităţii bolnavilor, monitorizarea bolii şi administrarea unui tratament
de întreţinere controlează simptomatologia şi previne apariţia leziunilor severe ale
organelor.
Există cinci tipuri de lupus eritematos, şi anume: diseminat, discoid/cutanat,
subacut discoid, indus medicamentos diseminat şi neonatal. Lucrarea de diploma se va
referi numai la cel diseminat, considerat cel mai sever si totodată cel mai des întâlnit.
Severitatea bolii este foarte variabilă, de la forme benigne, cu afectare limitată,
cutanată şi articulară, la forme cu afectări viscerale multiple. Manifestările clinice ale LED
sunt de o mare diversitate, cuprinzând semne generale: astenie, febră, scădere ponderală şi
semne ale afectării de organ şi sistem: articulare, cutanate şi mucoase, musculare, pleuro-
cardio-pulmonare, vasculare, abdominale, hematologice, renale şi neuropsihice.
Tratamentul LED depinde de localizarea şi severitatea bolii. Nu există tratament
curativ. Remisiunile complete sunt rare. Astfel pacientul şi medicul trebuie să adopte o
strategie terapeutică care să controleze puseele acute severe de boală  şi să stabilească
strategii de întreţinere în care simptomele să fie suprimate la un nivel acceptabil.
•    Cele mai multe cazuri de lupus eritematos diseminat au fost femei cu vârsta
între 30-40 ani.
•    Cele mai frecvente comorbidităţi au fost: osteoporoza şi infecţiile;
•     Exceptând antimalaricele, azatioprina a fost cel mai frecvent agent terapeutic
folosit la pacienţii cu afectări organice majore;
•    Statinele pot avea un rol antiinflamator important în LED.

61
 BIBLIOGRAFIE

1. Agenda medicală – Editura Bucureşti 2016

2. Baltă G, Stănescu M. O, Kyowski A, Titircă L – Tehnici speciale de îngrijire
a bolnavilor, Editura medicală, Bucureşti 1998
3. Colţoiu A. - ,,Dermatoze dispoziţionale”, Editura Medicală Bucureşti, 1973:
207- 309;
4. Conu A. - ,,Sindroame hemoragice. Dermato- venerologie”, XI, 6, 1964: 521-
531;
5. Conu A. - ,,Lupusul eritematos” - Vol. Consfătuirii asupra ,,Patologiei
ţesutului conjunctiv”, Braşov, 1969: 35-62;
6. Corneliu Borundel -Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editia a
III-a, All Medical, Bucuresti - Bic All 2000
7. Daschievici Silvian, Mihăilescu M. – Chirurgie şi specialităţi înrudite,
Manual pentru cadre medii şi şcolile postliceale sanitare, Editura medicală,
Bucureşti, 1997
8. Feldioreanu F.,. Popescu Th, Vasilescu S.– Manual de medicină infantilă
pentru şcolile de asistente medicale, Editura Medicală Bucureşti.
9. Georgescu N. – Curs de ortopedie, UMF. Iaşi
10. Iftimie Mircea, G. Niculescu – Compendiu de anatomie, Editura ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1988.
11. Mesrobeanu I. Berceanu, St. - ,, Imunologie şi imunopatologie”, Editura
Medic, 1968: 59-83;
12. Mozes C.– Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura ALL, Bucureşti 1997
13. Sepulveda S., Richer F. şi colaboratorii – Ghid practic de medicină de urgenţă
prespitalicească. Editura Libra, Bucureşti, 1995.
14. ROGOZEA L. , OGLINDĂ T.; Îngrijirea pacienţilor, Braşov: Romprint,
2004; vol II;
15. TITIRCĂ L.; Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti, 1997;
16. TITIRCĂ L.; Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali,
Editura Viaţa Medicală Românească Bucureşti, 2000;
17. TITIRCĂ L.; Breviar de explorări funcţionale şi de îngrijiri speciale acordate
bolnavilor, Editura Viaţa Medicală Românească Bucureşti, 1994;
18. TITIRCĂ L.; Manual de îngrijiri speciale acordate de asistenţii medicali,
Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2001, ediția a2-a;
19. VASILE D., GRIGORIU M.; Chirurgie şi specialităţi înrudite, Ed. Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1993;

62