Sunteți pe pagina 1din 21

Politica de extindere a UE

Uniunea Europeană de astăzi, cu 28 de state membre şi o populaţie de aproximativ 500 de milioane de locuitori este
rezultatul unui proces de integrare şi extindere de peste jumătate de secol, aflat în continuă evoluţie.

Statele membre UE au convenit ca perspectiva aderării la UE să existe pentru Balcanii de Vest – Croaţia, Republica
Macedonia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Kosovo* (în virtutea rezoluţiei 1244 a Consiliului de
Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite) –, ca şi pentru Turcia şi Islanda (în martie 2015, Islanda a notificat PRES
CONS UE asupra deciziei de retragere a candidaturii). Aderarea va fi posibilă numai dacă sunt satisfăcute
toate criteriile agreate necesare.

Croaţia a devenit la 1 iulie 2013 cel de-al 28-lea stat membru al UE. Negocierile de aderare au debutat la 3
octombrie 2005 şi s-au finalizat la 30 iunie 2011. Tratatul de Aderare a Croaţiei la UE a fost semnat la Bruxelles, la
data de 9 decembrie 2011.

În prezent, Turcia, Republica Macedonia, Muntenegru şi Serbia sunt state candidate.

Negocierile de aderare cu Turcia au început la 3 octombrie 2005. Republica Macedonia a devenit ţară candidată în
decembrie 2005, însă negocierile de aderare nu au început încă. Muntenegru a devenit stat candidat în decembrie
2010, iar negocierile de aderare au fost deschise la 29 iunie 2012. Serbia a obţinut statutul de stat candidat la 2
martie 2012, iar negocierile de aderare au fost lansate formal la 21 ianuarie 2014.

Celelalte ţări din Balcanii de Vest sunt considerate ţări potenţial candidate, cu perspectiva de a deveni membre ale
UE, de îndată ce vor fi pregătite.

Poziţia României: România sprijină o politică a „uşilor deschise” pentru statele care au voinţa şi capacitatea de a
îndeplini criteriile agreate de extindere a UE.

Procesul de stabilizare şi asociere este un proces stabilit de UE cu toate ţările din Balcanii de Vest, inclusiv cu
entitatea Kosovo* care are drept obiectiv apropierea progresivă a acestora de UE. Datorită acestui proces, aceste
ţări se bucură deja de acces liber la piaţa unică a UE pentru aproape toate exporturile lor, precum şi de sprijin
financiar din partea UE pentru eforturile depuse în direcţia realizării reformelor. Piesa centrală a procesului constă în
încheierea unui acord de stabilizare şi asociere, o relaţie contractuală care stabileşte drepturi şi obligaţii reciproce.
Acordurile de stabilizare şi asociere se concentrează asupra respectării principiilor democratice esenţiale şi a
elementelor centrale ale pieţei unice europene.

 
Procesul de extindere

Candidaţii trebuie să demonstreze că vor fi capabili să-şi asume în întregime rolul de membri ai Uniunii. Pentru
aceasta trebuie să obţină sprijinul cetăţenilor şi să respecte standarde şi norme europene stricte de ordin politic,
juridic şi tehnic.

Ţările care doresc să adere la UE pot parcurge diversele etape ale procesului de integrare doar după ce toate
condiţiile pentru fiecare etapă au fost respectate. Procedurile de admitere în UE sunt complexe, garantând că noile
state membre aderă numai atunci când îndeplinesc toate cerinţele şi doar după ce instituţiile UE, guvernele statelor
membre şi guvernele ţărilor în cauză îşi vor fi exprimat acordul în mod activ. Astfel, perspectiva integrării acţionează
ca un stimulent pentru promovarea reformelor. Politica UE cu privire la extindere garantează faptul că acest proces
este gestionat foarte riguros, astfel încât procesul de aderare să aducă beneficii ambelor părţi implicate, UE şi ţărilor
în curs de aderare.
 

Etapele extinderii UE
 În 1951, şase ţări – Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos – au întemeiat Comunitatea
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi, ulterior, în 1957, Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea
Europeană a Energiei Atomice.
 Au urmat şase valuri de extindere succesive:

1973 – Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit

1981 – Grecia

1986 – Spania şi Portugalia

1995 – Austria, Finlanda şi Suedia

2004 – Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia. A fost o
extindere istorică, o reunificare a Europei după zeci de ani de separare. La 1 ianuarie 2007, aderarea României şi
Bulgariei la UE a încheiat acest proces istoric.

2013 – Croaţia

La 10 noiembrie 2015, Comisia Europeană a publicat cel mai recent „Pachet anual privind Extinderea Uniunii
Europene” care cuprinde „Strategia pentru extinderea UE”, precum şi rapoarte de progres pentru fiecare dintre
statele candidate şi potenţialii candidaţi (http://ec.europa.eu/enlargement/countries/package/index_en.htm).  Pachetul
reprezintă primul exerciţiu de acest tip al actualului colegiu al Comisiei Europene. Acesta reconfirmă importanţa
acordată politicii de extindere a UE, ca instrument politic al Uniunii care a contribuit şi contribuie nemijlocit la
promovarea păcii, securităţii, stabilităţii şi prosperităţii in Europa şi care oferă, de asemenea, oportunităţi sporite
economice şi comerciale atât Uniunii, cât şi statelor care aspiră la aderare. Totodată, prezentul pachet de evaluări ale
Comisiei trebuie înţeles ca un instrument practic, de sprijin nemijlocit şi de stimulare a reformelor atât de dificile şi de
complexe pentru statele candidate şi potenţialii candidaţi.

România consideră că statele candidate şi potenţialii candidaţi au nevoie, mai mult ca oricând, de un mesaj politic de
sprijin din partea UE în direcţia avansării procesului de extindere, aspect cu atât mai important pe fondul crizelor
complexe din vecinătatea estică şi sudică a Uniunii Europene, în mod deosebit criza migraţiei.
Premisele extinderii UE

Procesul de extindere a UE a pornit din dorința clară de a crea premisele necesare unei uniuni cât mai
strânse a popoarelor europene. Condițiile de bază pentru extinderea Uniunii Europene au fost stipulate
prin Tratatul privind Uniunea Europeană care prevede că: "orice stat european poate cere să devină
membru al Uniunii". În acest sens, statul interesat își adresează cererea de aderare Consiliului UE, care se
pronunță în unanimitate, după consultarea Comisiei Europene și obținerea avizului conform din partea
Parlamentului European. Decizia Legislativului european se adoptă în condițiile întrunirii majorității
absolute a membrilor săi. Uniunea Europeană de astăzi, are 28 de state membre și o populație de
aproximativ 520 de milioane de locuitori, este mai sigură, mai prosperă, mai puternică și exercită o mai
mare influență decât Comunitatea Economică Europeană (CEE) de acum 50 de ani, cu 6 state membre și
o populație de mai puțin de 200 de milioane de locuitori. Uniunea Europeană este deschisă oricărui
stat europeancare îndeplinește criteriile democratice, politice și economice pentru dobândirea calității de
membru. De asemenea, înaintea fiecărei extinderi, Uniunea Europeană elaboreaza capacitatea de
absorbție a noilor membri, precum și abilitatea propriilor instituții de a funcționa corespunzător în
continuare. Extinderile succesive au întărit democrația, au conferit securitate Europei și au sporit
potențialul său comercial și de creștere economică.

Motivele extinderii UE

Extinderea Uniunii Europene este rezultatul hotărârii de a împărți cu alte state beneficiile obținute
de Europa Occidentală prin crearea unei zone stabile, unde războiul a devenit imposibil. Uniunea
Europeană are responsabilitatea de a ajuta țările vecine să se dezvolte din punct de vedere economic și
democratic, în paralel cu promovarea stabilității și securității. Acest ideal își are rădăcinile în experiența
acumulată datorită tulburărilor manifestate pe continentul european în anii interbelici, a distrugerilor
cauzate de Al Doilea Război Mondial și a optimismului care a început să se manifeste în perioada de după
război. Pacea și stabilitatea constituie premisele unei economii prospere, reciproca fiind în egală măsură
valabilă. Raționamentul țărilor fondatoare ale Uniunii Europene s-a bazat pe logica faptului că integrarea
economiilor din Europa Occidentală ar preveni războiul și ar crea pace, stabilitate și prosperitate pentru
toți cetățenii, pretutindeni în Europa. Această viziune este în continuare importantă, după cum a
demonstrat-o și dezintegrarea violentă a Iugoslaviei.

Istoricul procesului de extindere

În prezent, Uniunea are 28 membri, dintre care sase membri fondatori din 1951:

 Franța,

  Germania,
  Italia,
  Olanda,
  Belgia
  Luxemburg.

Alte trei state au aderat succesiv: 1973:  Irlanda,


  Regatul Unit,
  Danemarca

Prima extindere a CE (1973)

La o prima privire asupra tratatelor fondatoare ale Consiliului Europei se poate constata ca Marea
Britanie este cea mai notabila absenta in randul membrilor CEE. Marea Britanie se percepea pe sine ca o
putere mondiala în perioada postbelică, iî continuarea unei epoci trecute în care fusese un mare imperiu.
Aceasta situație se schimbă însă, iar episodul crizei de Suez din 1956 a jucat un rol important. Criza
Suezului a fost declanșată de naționalizarea canalului de către Egipt sub conducerea președintelui
Nasser. Franța și Marea Britanie au vrut să-l răstoarne de la putere pe Nasser. Israelul a sprijinit efortul
lor, invadând Peninsula Sinai. Franța și Marea Britanie au oferit sprijin militar și ocupă Canalul Suez.
Opinia publică internațională își manifestă oprobriul, sub influenta dată de Statele Unite ale Americii.
Înfruntarea de putere la scară internațională a aratat Marii Britanii că pierduse din putere și că va trebui
să își reconsidere strategia.

Marea Britanie nu s-a alăturat celor 6 state europene în 1957 și pentru că doreau să fie independente și
sub nicio forma sub dominația franceză care se prefigura pe continentul european. Marea Britanie nu era
împotriva cooperării, ci era precaută la o apropiere prea mare ca aceea declarată de Monnet și mai ales nu
voia o cooperare condusă de francezi.

Pierderea puterii sale coloniale, temerea că va ramane izolată și nu va fi parte a jocului de putere european
au determinat Marea Britanie să fie foarte decisă în anii '60 să devină membră în Consiliul Europei. Tările
mai mici din Consiliu ar fi dorit intrarea Marii Britanii pentru că ar fi contrabalansat puterea celor mari,
în principal a Frantei și a Germaniei.

Marea Britanie era interesată să îi fie protejate interesele și legaturile cu Commonwealth-ul.

Marea Britanie era membra fondatoare a AELS (EFTA) alături


de Austria, Danemarca, Elveția, Norvegia, Portugalia, Suedia. Dar AELS nu avea o structură instituțională
asemanatoare cu Consiliul Europei. Deși au fost operate tăieri de tarife interne AELS, organizația părea ca
fiind ineficientă: membri AELS făceau mai mult comerț cu țări CE decât între ele.

În 1963, s-a încheiat o întelegere franco-germană. Charles de Gaulle și Adenauer semnează un tratat de


prietenie franco-german. În acest context Franța se opune aderării Marii Britanii la Uniunea Europeană.
Sunt respinse la pachet și aplicațile venite din Danemarca și Irlanda. Marea Britanie a reaplicat în 1967.
Din nou se izbește de veto-ul francez. Este vorba despre teama francezilor de faptul că Marea Britanie ar fi
reprezentat un concurent la poziția dominantă a Frantei. Franța nu dorea întărirea rolului Statelor Unite
ale Americii în Europa, prin Marea Britanie.

În 1969, Charles de Gaulle nu mai este preșidentle Franței. Marea Britanie aplică din


nou. Irlanda, Danemarca, Norvegia își reînnoiesc candidaturile pentru calitatea de membru al CE.
Intrarea Marii Britanii înConsiliul Europei a fost favorizată de venirea la președinția Franței a lui Georges
Pompidou, dar și de faptul că Franța începea să aibă temeri că puterea Germaniei a crescut atât de mult
încât are nevoie să contrabalanseze această putere împreuna cu Marea Britanie. Exista și temerea că
venirea la putere a social-democraților în Germania și a lui Willy Brandt va însemna apropierea lui de Est
și va destabiliza Consiliul Europei.
Pe acest fond, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca devin membri ai CE în ianuarie 1973. Norvegia, în
ciuda dorinței liderilor politici, a renunțat la candidatură în urma unui referendum organizat în
septembrie 1972, când cetățenii norvegieni au respins-o. În urma acestei prime extinderi, Comunitățile
Europene sunt alcătuite din 9 membri. Ca performanță economică, cele trei noi membre, au scăazut
media CE de până atunci. Este vorba în primul rând de Irlanda, care era o țară relativ săracă și Marea
Britanie, care era pe o pantă descendentă, economic vorbind, în perioada postbelică.

 1981:
  Grecia

A doua extindere (1981)

Este un val mic de extindere, cu o singură țară, Grecia. Ea ceruse asocierea la Consiliul Europei încă
din 1959. Inițial, a fost respinsă datorită faptului că economia sa era subdezvoltată în comparație cu cei
șase.Grecia devine membră asociată din 1961. Foarte probabil ca ar fi devenit mai repede membră dacă nu
ar fi intervenit lovitura de stat militară din 1967 și care a menținut Grecia într-un regim autoritar–militar
până în1974. Este vorba despre „regimul coloneilor” și care pretindea că protejează Grecia de comunism.
Pe perioada acestui regim s-au înregistrat violări flagrante ale drepturilor omului dar și o administrație
ineficientă.

Înlăturarea regimului autoritar nu a fost lipsită de turbulențe, antrenând revolte chiar în interiorul
militarilor. Până în 1973, Grecia a fost condus de Georgios Papadopoulos, dar care a fost înlăturat de
brigadierul Dimitros Ioannides. Acesta încearcă și înlăturarea arhiepiscopului Macarios III, care
conducea Ciprul. În contextul acestei crize, dar și a gravelor încălcări a drepturilor omului în Cipru în
timpul coloniilor, Turciainvadează Ciprul în 1974. Grecia iese din criză prin întoarcerea la putere a lui
Constantin Karamanlis, care a avut rolul istoric de a superviza reîntoarcerea la democrație.

Negocierile dintre Consiliul Europei și Grecia au fost începute în 1976. Grecia nu era o țară bogată,
dimpotrivă. Turismul nu reprezenta nici pe departe ceea ce reprezinta azi ca și contribuție la venitul
național. Grecia devine membră a CE în 1981.

 1986:
  Spania,
  Portugalia

A treia extindere (1986)

Este vorba despre valul alcătuit din cele doua țări iberice: Spania și Portugalia. Ambele ceruseră asociere
încă din 1962. Abia din 1970, respectiv 1973, cele doua țări obțin statutul de comerț preferențial
cu Consiliul Europei, constând în scutirea de taxe și tarife la exportul din aceste țări către țările
comunitare.

Dupa înlaturarea regimurilor dictatoriale a fost luata în considerare aplicația celor doua state iberice.
Ambele erau relativ sărace, deși în trecutul lor fuseseră puteri coloniale. În Portugalia, unul din motivele
pentru care s-a prăbușit regimul Salazar a fost incapacitatea guvernamentala și militară de a face față
problemelor puse de coloniile Mozambic și Angola si de lupta lor pentru independență (obtinuță în
1975). Spania, sub conducerea Generalului Francisco Franco și a ideilor sale, a trecut printr-o perioadă
dificilă economic în a doua jumătate a anilor '50 și '60, datorită orientarii politicii economice
spre autarhie. Regimul Franco s-a încheiat, la moartea generalului în 1975 și a beneficiat de o tranziție
pașnică spre democrație, la care au colaborat diferitele elite spaniole – militare, religioase, politice,
inclusiv casa regală.

Consiliul Europei a încurajat procesele de democratizare în ambele tari. Negocierile de aderare


a Spaniei și Portugaliei au fost demarate în anii 1978-1979. Ele devin membre ale CE in 1986. Prin aceasta
s-a ajuns la dublarea membrilor CE și aceasta a avut drept consecințe: creșterea influenței CE în lume
(devenise cel mai mare bloc comercial din lume); complicarea procedurilor decizionale în organismele
politice; reducerea influenței Frantei și Germaniei; schimbarea echilibrului economic în interior – prin
intrarea unor tari mai putin dezvoltate – Grecia (1981), Spania, Portugalia (1986). În opinia multor
europeni, era timpul pentru suspendarea extinderii și pentru adâncirea integrării.

În același deceniu al valurilor doi și trei ale extinderii, au mai depus aplicații de
membru: Turcia în 1987, Austria în 1989, Cipru și Malta în 1990.

 1995:
  Finlanda,
  Suedia,
  Austria.

A patra extindere (1995)

A patra extindere a Uniunii Europene are un caracter aparte față de celelalte trei care au precedat-o: este
vorba despre extinderea CEE cu 3 țări bogate, al caror Produs Intern Brut depășea semnificativ media
PIB-ului țărilor UE la acel moment.

De asemenea, mai este distinct acest val și prin faptul că este primul val post-1989, când Zidul Berlinului a
reunit estul și vestul Europei. Toate cele trei țări care au intrat in UE în 1995 – Austria, Finlanda, Suedia –
erau țări neutre, care în sfârșit au putut să iși manifeste liber opțiunea pentru intrarea în Comunitîțile
Europene. Intrarea lor a avut consecințe în ce privește interesul dat de Consiliul Europei pentru estul
Europei și o strângere a relațiilor economice dintre CE și aceste țări. Prima extindere a Uniunii Europene
în est a fost plănuită pentru 1 mai 2004.
Negocierile de aderare au fost închise definitiv pentru toate statele. Au aderat:

  Polonia,
  Slovenia ,
  Ungaria,
  Malta ,
  Cipru,
  Letonia,
  Estonia,
  Lituania,
  Cehia,
  Slovacia.
La 1 ianuarie 2007, au aderat alte două state la Uniunea Europeană:
  România,
  Bulgaria.
Bulgaria și România au încheiat negocierile de aderare la UE și au aderat împreună la Uniunea
Europeană în ianuarie 2007. Într-o ceremonie desfășurată la 25 aprilie în Luxemburg, România și
Bulgaria, împreună cu țările membre ale UE, au semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, care a
intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. Acesta prevăzuse însă clauze de salvgardare ce ar fi putut întârzia
aderarea cu un an. Cele mai problematice capitole au fost Justiția și Afacerile Interne și Politica în
Domeniul Concurenței.
La 1 iulie 2013, a aderat încă un stat la Uniunea Europeană:
  Croația.
Extinderi viitoare
Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambițiile europene ale Turciei datează
de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri preliminare pe 3 octombrie 2005.
Totuși, analiștii consideră ca această țară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de
reforme economice și sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de țară candidată, Turcia
a implementat reforme permanente în privința drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit
drepturi culturale minorității kurde, și a avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuși, datorită
diferențelor religioase și culturale în relație cu Europa, Turcia se lovește de o opoziție puternică din partea
guvernelor conservatoare și religioase ale statelor membre, în
special Franța, Germania, Austria, Grecia, Cipru și Slovenia.
Macedonia: Pe 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat,
fosta Republică iugoslavă a Macedoniei devenind astfel cea de a treia republică ex-iugoslavă care câștigă
acest statut.
Republica Moldova este un potențial candidat la aderarea în Uniunea Europeană, în care aceste două
structuri vecine au stabilit un acord de cooperare, menit să îmbunătățească relațiile dintre cele 2 entități.
Aceasta este totodată un membru al Acordul Central European al Comerțului Liber ( și al Parteneriatului
pentru pace (program lansat de NATO).
Serbia este un candidat oficial la aderarea în Uniunea Europeană. Serbia a inceput negocieri preliminare
pe 21 ianuarie 2012.
Albania a fost un potențial candidat la aderarea în Uniunea Europeană începând cu ianuarie 2003, și este un aplicant
oficial pentru aderarea la UE de la data de28 aprilie 2014.
Ucraina este un potențial candidat la aderarea în Uniunea Europeană, dar din cauza presiunilor făcute de Rusia,
refuză asocierea cu UE. Acest lucru declanșează proteste în lanț în Kiev.
Muntenegru este un candidat oficial la aderarea în Uniunea Europeană. În 2010 în urma unui referendum, 76,2% din
populație a decis că drumul țării este integrarea europeană. Muntenegru a inceput negocieri preliminare pe 29 iunie
2012.

Bosnia și Herțegovina este un potențial candidat la aderare în Uniunea Europeană. În prezent, Bosnia-Herțegovina a


angajat un proces de negocieri cu UE vizând, pe termen lung integrarea sa în cadrul Uniunii.
Georgia este un aspirant și eligibil candidat la aderare în Uniunea Europeană, dar o piedică sunt cele două
republici separatiste, Abhazia și Osetia de Sud. Totuși, în noiembrie 2010 a semnat acordul de asociere cu
UE

CRITERIILE DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

După cum demonstrează extinderile precedente ale UE, aderarea la UE reprezintă


un proces îndelungat şi complicat de ajustare a tuturor domeniilor interne ale
statelor candidate la principiile, valorile şi standardele UE. Doar în acest caz
integrarea ulterioară a noilor ţări membre nu va avea pentru ele consecinţe
dureroase şi nu va afecta integritatea sistemului european. Pentru a orienta statele
candidate asupra reformelor care trebuie îndeplinite în vederea aderării la UE,
Uniunea a stabilit cîteva criterii de aderare. Criteriile obligatorii pentru aderarea la
Uniunea Europeană formalizate la summitul de la Copenhaga sunt următoarele
[Tratatul asupra UE, art. 49]:
1. Criteriul politic: existenţa unor instituţii stabile, care ar fi garante ale
democraţiei, supremaţia legii, drepturile omului şi protecţia minorităţilor. Acest
criteriu a fost desfăşurat mai târziu în Tratatul de la Amsterdam, declarându-se
că „Uniunea este fondată în baza condiţiilor de libertate, democraţie,
respectarea drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale, supremaţiei legii,
principii care sunt comune pentru toate statele membre” (art.6). Orice stat
european care respectă aceste principii poate deveni membru al Uniunii.
2. Criteriul economic: existenţa unei economii de piaţă funcţionale, capabile să
facă faţă presiunilor competitive şi forţelor de piaţă din cadrul UE.
3. Capacitatea de adoptare integrală a acquis-ului comunitar; aderarea la
obiectivele politice, economice şi monetare ale UE.
Ulterior la Consiliile Europene, care au urmat celui de la Copenhaga, criteriile de
mai sus au fost completate cu încă unul:
4. Existenţa unor structuri administrative şi judiciare car vor permite
adoptarea şi aplicarea acquis-ului comunitar.
Această condiţie urma să asigure că extinderea Uniunii Europene nu va periclita
realizările Comunităţii şi procesul de integrare, convenit la Maastricht.
Consiliul European de la Luxembourg, din decembrie 1997, a decis completarea
criteriilor de la Copenhaga cu o nouă condiţie – capacitatea UE de accepta noi
membri, aceasta însemnînd sporirea angajamentului UE în procesul de extindere.
Criteriile expuse la summitul de la Copenhaga vin să completeze condiţia de bază
pentru a deveni membru al UE o constituie identitatea europeană, care a fost
consacrată prin Tratatul de la Roma din 1958, art. 237 („orice stat european poate
deveni membru al Uniunii Europene”).
Îndeplinirea criteriilor de aderare de către statele candidate este monitorizată de
Comisia Europeană, care anual publică Rapoarte de Ţară privind succesele
înregistrate de statele candidate în acest domeniu.
Condiţia înaintată UE:
Capacitatea UE de a absoarbe noii membri şi de a menţine, în acelaşi timp, procesul
de integrare.
- Extinderea nu trebuie să fie mai costisitoare decât procesul de integrare
- Extinderea nu trebuie să pericliteze realizările Comunităţii şi procesul de integrare
convenit la Maastricht.

Uniunea îşi rezervă dreptul de a decide momentul la care va fi pregătită pentru a


accepta noi membri.

Aderarea la UE – procesul de aderare


SINTEZĂ PRIVIND:
Tratatul privind Uniunea Europeană – aderarea la UE
SINTEZĂ
CARE ESTE ROLUL TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ (TUE)?
— Articolul 49 prevede temeiul juridic pentru aderarea oricărui stat european la UE.
— Articolul 2 stabilește valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană (UE).
ASPECTE-CHEIE
Eligibilitatea
Țara solicitantă trebuie:
— să fie un stat din regiunea geografică a Europei;
— să respecte și să fie angajată față de valorile stabilite în articolul 2 al TUE, respectiv: respectarea
demnității umane, a libertății, a democrației, a egalității și a statului de drept; respectarea drepturilor
omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, și respectarea unei societăți
caracterizate prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și
bărbați.
Țara solicitantă trebuie, de asemenea, să îndeplinească criteriile de eligibilitate ale UE. Acestea
sunt cunoscute sub denumirea „criteriile de la Copenhaga”, întrucât au fost definite de Consiliul
European care a avut loc în Copenhaga în iunie 1993. Aceste criterii sunt următoarele:
— stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și
protejarea minorităților;
— o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței din cadrul
UE;
— abilitatea de a-și asuma și de a pune în aplicare în mod eficace obligațiile asociate calității de stat
membru, inclusiv obiectivele uniunii politice, economice și monetare.
Consiliul European care a avut loc la Madrid în decembrie 1995 a adăugat faptul că țara
candidată trebuie să poată aplica dreptul UE și să poată asigura că dreptul UE transpus în
legislația națională este pus în aplicare în mod eficace prin intermediul structurilor administrative
și judiciare corespunzătoare.
UE își rezervă dreptul de a decide când țara candidată îndeplinește criteriile de aderare. De
asemenea, UE însăși trebuie să poată integra membri noi.
Procedura
1. Aplicarea
Țara europeană care îndeplinește criteriile din articolul 2 al TUE depune o cerere formală
Consiliului. Consiliul notifică Parlamentul European, Comisia și parlamentele naționale cu privire la
această cerere.
2. Statutul de țară candidată
Statutul de țară candidată este acordat de Consiliul European în urma unui aviz favorabil din
partea Comisiei și în urma aprobării de către Parlamentul European.
3. Negocieri
Negocierile sunt deschise în urma unei decizii unanime a Consiliului European și ca urmare a
unei recomandări favorabile din partea Parlamentului European.
Negocierile au loc în cadrul unor conferințe interguvernamentale între guvernele țărilor UE și
guvernul țării candidate. Acquis-ul (corpusul legislativ al UE) este împărțit pe domenii politice,
fiecare dintre acestea negociindu-se separat. (Există în prezent 35 de domenii politicesau
„capitole”.)
Pe parcursul fazei de preaderare, Comisia monitorizează eforturile țării candidate depuse
pentru implementarea acquis-ului. Aceasta, de asemenea, asistă țara candidată pe parcursul
procesului, furnizând instrumente de finanțare preaderare, precum TAIEX.
Dispoziții tranzitorii – părțile, de asemenea, dezbat dacă anumite norme pot fi introduse treptat
(și modalitatea de introducere) pentru a acorda noului membru sau țărilor UE existente timp să
se adapteze. Acest aspect se discută, în principal, pe parcursul etapelor finale ale negocierilor.

4. Procesul de monitorizare
Așa-numitul proces de monitorizare se desfășoară în paralel cu negocierile. Acesta prevede
verificarea transpunerii în legea țării candidate a articolelor acquis-ului, enumerate într-un anumit
capitol. Doar atunci când țara candidată demonstrează că a pus deja în aplicare un capitol
din acquis, sau că îl va pune în aplicare până la data aderării, acest capitol se va închide
provizoriu. Fac excepție cazurile în care o țară candidată stabilește acorduri speciale cu privire
la o parte din acquis.
Comisia notifică Consiliul și Parlamentul European pe parcursul procesului, în special prin
intermediul rapoartelor anuale privind progresul. Țara candidată elaborează, de asemenea,
programe anuale naționale care cuprind evaluarea propriului progres cu privire la
implementarea diverselor capitole ale acquis-ului.
5. Aderarea
Obiectivul final al negocierilor este pregătirea tratatului de aderare. Aderarea trebuie aprobată
în mod unanim de către Consiliu și trebuie să primească aprobarea Parlamentului European.
Tratatul este semnat ulterior de fiecare dintre țările UE și de țara care aderă și este ratificat de
fiecare țară UE și de țara care aderă, fiecare în conformitate cu propriile proceduri
constituționale.
Politique d'élargissement de l'UE

L'Union européenne aujourd'hui, avec 28 Etats membres et une population d'environ 500 millions d'habitants, est le
résultat d'un processus d'intégration et l'élargissement de plus d'un demi-siècle, ce qui est en constante évolution.
États membres ont convenu que la perspective d'adhésion à l'UE d'être disponible pour le Western Balkans-Croatie,
Macédoine, Albanie, Bosnie-Herzégovine, Monténégro, Serbie, Kosovo (selon la résolution 1244 du Conseil de
sécurité des Nations Unies), ainsi que la Turquie et Islande (en mars 2015, Islande notifié la décision de presse REC
UE d'un retrait de la candidature). Adhésion ne sera possible que si ils sont satisfaits de tous les les
critères convenues.
Croatie qu'il est devenu le 1er juillet 2013 le 28e État membre de l'Union européenne. Négociations d'adhésion
a débuté le 3 octobre 2005 et a pris fin le 30 juin 2011. Traité d'adhésion de la Croatie à l'UE, a été signé à Bruxelles
le 9 décembre 2011.
Actuellement, La Turquie , La République de Macédoine , Monténégro et La Serbie sont des pays candidats.
Négociations d'adhésion avec la Turquie a commencé le 3 octobre 2005. La République de Macédoine est devenue
pays candidat en décembre 2005, mais les négociations d'adhésion n'ont pas encore commencé. Le Monténégro est
devenu un pays candidat en décembre 2010, et les négociations d'adhésion ont été ouverts le 29 juin 2012. La
Serbie a obtenu le statut de pays candidat le 2 mars 2012, et les négociations d'adhésion ont été officiellement
lancées le 21 janvier 2014.
Autres pays des Balkans occidentaux sont considérés comme des candidats potentiels dans la perspective de
devenir membres de l'UE une fois qu'elles seront établies.
Emplacement de la Roumanie i: la Roumanie soutient une politique de « portes ouvertes » pour les Etats qui ont la
volonté et la capacité de répondre aux critères convenus pour l'élargissement de l'UE.
Le processus de stabilisation et d'association c'est un processus mis en place par l'UE avec tous les pays des
Balkans occidentaux, y compris l'entité Kosovo *, qui vise au rapprochement progressif de leur Union. Grâce à ce
processus, ces pays bénéficient déjà libre accès au marché unique européen pour pratiquement toutes leurs
exportations, ainsi que soutien financier de l'UE pour les efforts accomplis dans la réalisation des réformes. La pièce
maîtresse du processus réside dans la conclusion d'un accord de stabilisation et d'association, la relation
contractuelle qui fixe les droits et obligations réciproques. Accords de stabilisation et d'association seront concentrera
sur le respect des principes démocratiques essentiels et des éléments de marché unique de l'UE de base.
 Le processus d'élargissement
Les candidats doivent démontrer qu'ils seront en mesure d'assumer le rôle des membres effectifs de l'Union. Pour ce
faire, vous devez obtenir l'appui des citoyens et répondre aux strictes normes européennes et les normes de la
politique, juridique et technique.
Pays désireux d'adhérer à l'Union européenne peuvent parcourir les différentes étapes du processus d'intégration
seulement une fois que toutes les conditions pour chaque étape ont été observées. Procédures d'admission dans
l'Union européenne sont complexes, veiller à ce que les nouveaux États membres adhèrent seulement lorsque vous
rencontrez toutes les exigences et seulement après les institutions de l'UE, les États membres, les gouvernements et
les gouvernements des pays concernés sera accord activement exprimé. Ainsi, l'intégration agissent comme un
stimulant pour promouvoir des réformes. Politique de l'UE en ce qui concerne l'élargissement fera en sorte que ce
processus est géré de manière très rigoureuse, afin que le processus d'adhésion à profitable aux deux parties, l'UE
et les pays adhérents.
 
 

Étapes de l'élargissement de l'UE

         En 1951, six pays-Belgique, Allemagne, France, Italie, Luxembourg et le Pays-Bas-ont fondent la Communauté
européenne du charbon et acier et, plus tard, en 1957, la Communauté économique européenne et la Communauté
européenne de l'énergie atomique.

         Ils ont suivi six vagues successives d'élargissement :

1973 -Danemark, Irlande et Royaume Uni

1981 -Grèce

1986 -Espagne et Portugal

1995 -Autriche, Finlande et Suède

2004 -La République tchèque, Estonie, Chypre, Lettonie, Lituanie, Hongrie, Malte, Pologne, Slovénie et
Slovaquie. C'était un élargissement historique, une réunification de l'Europe après des décennies de séparation. Le
1er janvier 2007, l'adhésion de la Roumanie et de la Bulgarie à l'UE a conclu ce processus.

2013 -Croatie

 10 novembre 2010, la Commission européenne a publié le dernier paquet élargissement annuel de l'Union
européenne, stratégie de l'élargissement de l'Union européenne "qui comprend" et les progrès des rapports pour
chacun des pays candidats et candidats potentiels
(http://ec.europa.eu/enlargement/countries/package/index_en.htm). L'ensemble représente le premier exercice du
genre du Collège présent de la Commission européenne. Il a réaffirmé l'importance accordée à l'élargissement de
l'Union européenne, comme un instrument politique de l'Union qui a contribué et contribue directement à la
promotion de la paix, de sécurité, de stabilité et de prospérité en Europe et qui propose aussi amélioré économique
et d'opportunités à la fois l'Union et les États qui aspirent à l'adhésion commerciales. Dans le même temps, ce
paquet, les évaluations de la Commission doivent être comprises comme un outil pratique, un soutien direct et
réformes incitatives si difficiles et complexes pour les pays candidats et candidats potentiels,.

La Roumanie estime que les pays candidats et candidats potentiels dans le besoin, plus que jamais, un message
politique de soutiennent de l'UE en direction de l'état d'avancement du processus d'élargissement, qui est d'autant
plus importante au milieu de la crise dans l'est et le sud du quartier de l'Union européenne, en particulier la crise de
la migration.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Conditions préalables à l'élargissement de l'UE

UE le processus d'élargissement est parti de la volonté de créer des conditions claires nécessaires à une
Union plus proche des peuples européens. Les exigences de base pour l'élargissement de l'Union
européenne ont été fixées par le traité sur l'Union européenne, qui stipule que: « Tout État européen
demandera peut-être de devenir membre de l'Union. » En ce sens, l'État concerné doit demander à
l'adhésion du Conseil de l'UE, qui se prononce à l'unanimité après consultation de la Commission et avis
conforme du Parlement européen. Décision du Parlement européen est arrêtée en vertu de la majorité
absolue des membres de l'Assemblée. Aujourd'hui, l'Union européenne dispose de 28 Etats membres et
environ 520 millions d'habitants, est plus sûr, plus prospère, plus puissant et exerce une influence plus
grande que la Communauté économique européenne (CEE), 50 ans, avec 6 États membres et une
population de moins de 200 millions d'habitants. L'Union européenne est ouvert à tout
Etateuropéennerépondant aux critères de démocratiquepolitique et économique, pour l'acquisition
de l'adhésion. En outre, avant chaque élargissement, l'Union européenne a développé la capacité à
absorber de nouveaux membres, ainsi que la capacité de ses propres institutions de fonctionner
correctement. Les élargissements successifs ont renforcé la démocratie, a donné la sécuritéd'Europe et
augmenté son potentiel pour le commerce et la croissance économique.

Les raisons de l'élargissement de l'UE

Élargissement de l'UE est le résultat de la décision de partager avec d'autres pays les avantages
obtenus Europe de l'Ouest en créant une écurie, où la guerre est devenue impossible. L'Union
européenne a la responsabilité d'aider les pays voisins à se développer à partir un économiquement et
démocratiquement, en parallèle avec la promotion de la stabilité et la sécurité. Cet idéal est enraciné dans
l'expérience acquise grâce à des troubles de continent européens qui se manifestés dans l'entre-deux-
guerres, les dégâts causés par la seconde guerre mondiale et l'optimisme qui a commencé à se manifester
à la suite de la guerre.Paix et la stabilité constituent la prémisse d'une économie prospère, l'inverse étant
également valide. Maintenant, retour au pays fondateurs de l'Union européenne était fondée sur la
logique qui empêcherait l'intégration des économies en Europe de l'ouest de guerre et créer la paix, de
stabilité et de prospérité pour tous les citoyens, tout au long de l' Yougoslavie .

Histoire du processus d'élargissement

Actuellement, l'Union a 28 membres, dont six membres fondateurs de 1951 :

 France,
           Allemagne,

           Italie,

           Pays-Bas,
           Belgique

           Luxembourg.

Trois autres États ont rejoint successivement : 1973 :   Irlande ,


           UK,

           Danemark

Le premier élargissement de la Communauté européenne (1973)

à un premier regard sur les traités fondateurs de le Le Conseil de l'Europe il est possible de conclure que
la France est l'absence plus notable parmi les membres de la EEC. On croit que le Royaume-Uni lui-même
comme une puissance mondiale dans l'après-guerre, une continuation des époques passées CI qui avait
un grand empire. Cette situation change, cependant et la crise de Suez de 1956 il a joué un rôle
important. La crise de Suez il a été déclenché par la nationalisation du Canal de Egypte sous la direction
du Président Nasser. France et le France ont voulu renverser Nasser de puissance sur. Israël prise en
charge de leurs efforts, envahir de et du États-Unis. Face à la puissance internationale a montré la
Grande-Bretagne qui avait perdu le pouvoir et qu'il aurait à repenser sa stratégie.

United Kingdom là, il rejoint les six pays européens 1957 et parce qu'ils voulaient être indépendante et
sous quelque forme conformément à l'article Français en vue sur le continent européen. Royaume-Uni
n'était pas contre la coopération, mais s'est montré prudent à sa fin, trop haut comme indiqué par Jean
Monnet et surtout ne voulait pas une coopérative gérée par les Français.

La perte de sa puissance coloniale, craint qui restera isolé et ne fera pas partie du jeu de puissance
européenne déterminée United Kingdom à trancher dans les années 1960 pour devenir un membre de
la du France et Allemagne .

United Kingdom il s'inquiétait protéger les intérêts et les connexions avec . du Commonwealth

United Kingdom il est le membre fondateur de l'AELE (AELE),


avec Autriche, Danemark, Suisse, Norvège, Portugal, Suède. Mais il n'avait pas une structure de l'AELE
institutionnel comme du IMAGE que les uns avec les autres.

En 1963 , se termina par un accord franco-allemand. Charles de Gaulle et Adenauer signée un traité


d'amitié franco-allemand.Dans ce contexte France s'oppose à l'adhésion de la Grande-Bretagne à l'Union
européenne. Le paquet sera rejeté et aplicațile deDanemark et Irlande. United Kingdom il rétabli
dans 1967. Une fois de plus frappant veto Français. Il s'agit de la peur Français que le Royaume-Uni serait
un concurrent de la position dominante de la France. France ne pas de renforcer le rôle de les États-
Unis en Europe, par la Royaume-Uni .

En 1969 Charles de Gaulle n'est plus preșidentle France . France s'applique à


nouveau. Irlande , Danemark , La Norvègerenouveler ses candidats à l'adhésion de l'EC. Entrée de la
Grande-Bretagne enLe Conseil de l'Europe a été favorisée depuis sa présidence de France Georges
Pompidou, mais aussi par le fait que France a commencé à avoir des préoccupations qui la force de
l'Allemagne est passé tellement de choses qu'il a besoin pour contrer ce pouvoir avec le Royaume-Uni. Il
utilisé pour être craint que son arrivée au pouvoir des sociaux-démocrates en Allemagne et Willy Brandt
signifiera sa proximité et déstabiliseront Du Conseil de l'Europe .
Dans ce contexte, United Kingdom , Irlande et Danemark deviennent membres de la Communauté
européenne en janvier 1973.La Norvège en dépit de la volonté des dirigeants politiques, il démissionne de
suit de candidature un référendum qui s'est tenu en septembre 1972 lorsque les citoyens norvégiens ont
rejeté. Suite à ce premier élargissement, Communautés européennes composé de 9 membres. Comme la
performance économique, les trois nouveaux membres, ont scăazut média d'IMAGE. Il s'agit
principalement de Irlande, qui était un pays relativement pauvre et le France, qui se trouvait sur une
pente descendante, économiquement parlant, dans la période d'après-guerre.     

1981: Grèce

Deuxième extension (1981)

C'est une petite vague de l'élargissement, avec un seul pays, La Grèce . Elle avait demandé à l'Association
à Du Conseil de l'Europe depuis 1959. Au départ, il a été rejeté parce que son économie était sous-
développée en comparaison avec les six. La Grèce obtient les associés membre de 1961. Très probable
qu'il aurait été plus rapide si le membre ne serait pas un coup d'Etat militaire a eu lieu de 1967 et qui
entretien Grèce à un régime autoritaire militaire en1974. Il s'agit de « régime des colonels » et qui se
prétendait protéger Grèce du . Pe perioada acestui regim s-au înregistrat violări flagrante ale drepturilor
omului dar și o administrație ineficientă.comunism

Suppression de l'autoritaire régime n'était pas dépourvu de turbulence, ce qui entraîne des émeutes au
sein de l'armée. Jusqu'à ce que 1973, Grèce a Georgios Papadopoulos, mais fut renversé par le général de
brigade Ioannides Daniel. Il essaie et supprimant l'archevêque Macarios III, qui a gouverné Chypre. Dans
le cadre de cette crise, mais aussi à la lutte contre les violations majeures des droits de l'homme
dans Chypre pendant les colonies, Turquieenvahit Chypre en 1974. La Grèce sortir de la crise par le retour
au pouvoir de Constantine Karamanlis, qui a pris le rôle de l'historien pour superviser le retour à la la
démocratie .

Négociations entre Le Conseil de l'Europe et Grèce ont déjà été lancés dans 1976. La Grèce n'était pas un
pays riche, au contraire.Tourisme était loin de ce qu'il représente aujourd'hui comme une contribution au
revenu national. Grèce devienne un membre de la ce en 1981 .

         1986:
           Espagne,
           Portugal

La troisième extension (1986)

Il s'agit d'une vague consistant en deux pays ibériques : Espagne et Portugal. Tous deux étaient
Association depuis 1962. Barely de 1970, respectivement , en 1973, les deux pays a obtenu le statut de
commerce préférentiel avec Du Conseil de l'Europe, consistant en l'exemption de taxes et de droits de
douane sur les exportations de ces pays vers les pays de la communauté.

Après le retrait de la régimes dictatorial a été pris en compte dans l'application des deux États
ibérique. Les deux étaient relativement pauvres, bien que leurs origines étaient des puissances
coloniales. En Portugal, une des raisons pour que le régime s'est effondré de Salazar a été l'incapacité du
gouvernement et des militaires pour faire face aux problèmes posés par les colonies
de Mozambique et Angola et leur lutte pour l'indépendance (1975 obtinuță). Espagne sous la direction du
général Francisco Franco et ses idées, il a traversé une période économique difficile dans la seconde
moitié des années 1950 et 1960 en raison de l'orientation de la politique économique vers autarcie. Le
régime de Franco a pris fin, la mort du général en 1975 et apprécié une transition pacifique vers la
démocratie, sur lequel ils travaillaient divers élite militaire, espagnol-religieuses, politiques, y compris la
maison royale.

Le Conseil de l'Europe il a encouragé la démocratisation des processus dans les deux pays. Négociations
sur l'adhésion deEspagne et Portugal ont été lancés dans les années 1978-1979. Ils deviennent membres
de la Communauté européenne en 1986.C'est venu doublement des utilisateurs qui et il a eu des
conséquences : de plus en plus ce qui influence dans le monde (il est devenu le plus grand bloc
commercial du monde) ; procédures de décision compliquées dans les instances politiques ; réduire
l'influence de France et Allemagne; modification des équilibres économiques à l'intérieur-moins mis au
point par entrer dans certains pays - Grèce (1981), Espagne(1), Portugal (1986). De l'avis de beaucoup
d'européens, il était temps pour suspendre l'élargissement et l'approfondissement de l'intégration  ordre.

Dans la même décennie des deuxième et troisième vagues d'élargissement, ont également déposé une
demande d'adhésion :Turquie en 1987, Autriche en 1989, Chypre et Malte en 1990 .

         1995:
           Finlande,
           Suède,
           Autriche.

La quatrième extension (1995)

La quatrième extension de la L'Union européenne il a un caractère distinctif par rapport à l'autre de trois
qui l'ont précédé : il s'agit de l'extension de la EEC avec 3 pays, dont le produit intérieur brut dépasse
nettement le PIB moyen des pays de l'UE à ce moment-là.

C'est aussi nettement cette vague et le fait que c'est la première vague, après 1989, quand Le mur de
Berlin l'oriental et occidental l'Europe. Les trois pays qui sont entrés dans l'UE
en 1995 - Autriche, Finlande, Suède -pays neutres qui ont finalement pu manifester son option gratuite
pour l'ouverture de la Comunitîțile européenne. Leur entrée a eu des conséquences en termes d'intérêt
donné par Du Conseil de l'Europe pour l'Europe de l'est et un resserrement des relations économiques
entre la Communauté européenne et ces pays. Le premier élargissement de l'Union européenne à l'est
était prévu pour le 1 mai, 2004 .
Négociations d'adhésion ont été fermées en permanence pour tous les États. Inscrit le :

           Pologne,
           Slovénie ,
           Hongrie,
           Malte ,
           Chypre,
           Lettonie,
           Estonie,
           Lituanie,
           République tchèque,
           Slovaquie.

à 1 janvier 2007, rejoint les deux autres États en l'Union européenne :


           Roumanie,

           Bulgarie.

Bulgarie et Roumanie ont conclu les négociations d'adhésion avec l'UE et réunies en l'Union en


janvier 2007. Lors d'une cérémonie menée sur 25 avril en Luxembourg, Roumanie et Bulgarie, ainsi que
les pays membres de l'UE ont signé le traité d'adhésion à l'Union européenne, entré en vigueur le 1er
janvier 2007. Toutefois, cette prévu des clauses de sauvegarde qui pourrait retarder l'adhésion d'un an.
chapitres plus problématiques sont la justice et des affaires intérieures et la politique de concurrence.
à 1er juillet 2007 2013, s'est joint à un autre État à l'Union européenne :
           Croatie (Hrvatska).

Expansions futures
La Turquie c'est un candidat officiel à l'adhésion à le UE. Les ambitions européennes de la Turquie dans
les accords Ankara de1963. La Turquie a entamé des négociations préliminaires sur 3
octobre 2005. Toutefois, les analystes considèrent que ce pays ne rejoindra pas plus tôt que 2015, en
raison du grand nombre de réformes économiques et sociales qu'elle doit entreprendre. D'un pays
candidat réfugié, la Turquie a mis en place des réformes permanentes en ce qui concerne les droits de
l'homme, a aboli la peine de mort, a offert les droits culturels des minorités à kurdeet a avancé de régler le
différend. Cependant, religieuse et culturelle des différences en ce qui concerne l'Europe, les pistes de
Turquie encontre forte opposition des religieux et conservateurs des gouvernements des États membres,
en particulier France, Allemagne, Autriche, Grèce, Chypre et Slovénie .
Macédoine : Sur Le 9 novembre 2005, La Commission européenne a recommandé l'octroi du statut de
pays candidat, l'ancienne République yougoslave de Macédoine, devenant ainsi la troisième ex-
Républiqueyougoslave de gagner ce statut.
La République de Moldova c'est un candidat potentiel à l'adhésion à l'Union européenne, ces deux
structures voisines ont établi un accord de coopération visant à améliorer les relations entre les deux
entités. Il est également membre de l'accord de commerce de l'Europe centrale (et du partenariat pour la
paix (programme lancé par l'OTAN).
La Serbie c'est un candidat officiel à l'adhésion en l'Union européenne. La Serbie a entamé des
négociations préliminaires le 21 janvier 2012 .
Albanie c'était un candidat potentiel à l'adhésion à l'Union depuis janvier 2003, et est un candidat officiel à
l'adhésion à compter du28 avril2014 .
L'Ukraine c'est un candidat potentiel à l'adhésion à l'Union européenne, mais à cause des pressions faites par , la de
la chaîne en Kiev .
Monténégro c'est un candidat officiel à l'adhésion en l'Union européenne. En 2010 suit un référendum, 76,2 % de la
population a décidé que la façon dont le pays est l'intégration européenne. Monténégro a entamé les négociations
préliminaires sur 29 juin 2012.

Bosnie-Herzégovine c'est un candidat potentiel à l'adhésion à l'Union européenne. Actuellement, la Bosnie-


Herzégovine a entrepris un processus de négociations avec l'Union européenne visant à l'intégration à long terme
dans l'Union.

La Géorgie est un aspirant candidat éligible dans l'Union européenne, mais un obstacle sont les deux
républiques séparatistes,Abkhazie et de l' 2010 il a signé l'accord d'association avec l'UE

LES CRITÈRES D'ADHÉSION À L'UNION EUROPÉENNE

Tel que démontré par les précédents élargissements de l'Union européenne,


adhésion à l'UE représente un processus long et compliqué d'ajustement de toutes
les régions de l'intérieur des pays candidats pour les principes, les valeurs et les
normes de l'UE. Seulement dans ce cas l'intégration des nouveaux pays membres
aura des conséquences douloureuses pour eux et n'affectera pas l'intégrité du
système. Pour guider les pays candidats sur les réformes qui doivent être
respectées à l'adhésion à l'UE, l'Union a fixé certains critères pour l'adhésion. Les
critères obligatoires pour entrer dans l'Union européenne officialisée lors du
sommet de Copenhague sont les suivantes [Traité sur l'Union européenne, art.
49] :
1. Critères politiques : l'existence d'institutions stables qui seraient garants de la
démocratie, la primauté du droit, droits de l'homme et protection des
minorités. Ce critère a été développé plus tard dans Le traité d'Amsterdam,
déclarant que "l'Union est fondée sur la base des conditions de liberté, de
démocratie, de respect des droits de l'homme et des libertés fondamentales, de
l'état de droit, principes qui sont communs à tous les États membres » (art.
6). Tout État européen qui respecte ces principes peut devenir membre de
l'Union.
2. Critères économiques : l'existence d'une économie de marché fonctionnelle,
capable de faire face aux pressions concurrentielles et de commercialiser des
forces au sein de l'UE.
3. La possibilité d'adoption plénière de l'acquis communautaire  objectifs de
la politique ; adhésion à Union européenne économique et monétaire,.
Par la suite les conseils européens, qui ont suivi celui de Copenhague, les critères
énumérés ci-dessus ont été complétées par une autre :
4. L'existence de structures judiciaires et administratives permettra aux
voitures et l'application de l'acquis communautaire.
Cette condition était d'assurer que l'élargissement ne compromettra pas les
réalisations du processus d'intégration communautaire convenu à Maastricht.
Le Conseil européen de Luxembourg en décembre 1997, a décidé à la fin des
critères de Copenhague avec une nouvelle condition - capacité de l'UE d'accepter
de nouveaux membres, ce sens accroître l'engagement du processus de
l'élargissement de l'UE.
Critères exposés au sommet de Copenhague viennent compléter la condition de
base pour l'adhésion de l'Union européenne est l' identité européenne, qui est
consacré dans le traité de Rome en 1958, art. 237 (« tout État européen peut
devenir membre de l'Union européenne »).
Qui satisfont aux critères d'adhésion des pays candidats est surveillé par la
Commission européenne, qui publie chaque année des rapports
nationaux concernant les réalisations des pays candidats dans ce domaine.
L'UE a soumis à la condition :
Capacité de l'UE à absorber de nouveaux membres et maintenir en même temps, le
processus d'intégration.
- L'élargissement ne devrait pas être plus coûteux que le processus d'intégration
-L'extension ne doit pas mettre en danger les réalisations de la communauté
intégration processus convenu à Maastricht.
L'Union réserve le droit de décider quand il sera prêt à accepter de nouveaux
membres.
 

Participation au processus d'adhésion à l'UE


RÉSUMÉ :
Traité sur l'Union européenne-adhésion à l'UE
SYNTHÈSE
QUEL EST LE RÔLE DU TRAITÉ SUR L'UNION EUROPÉENNE (TUE) ?

— Article 49 fournit la base juridique pour l'adhésion de tout Etat européen à rejoindre l'UE.

— Article 2 établit les valeurs sur lesquels elle repose et l'Union européenne (UE).

PRINCIPAUX ASPECTS
Admissibilité
Le pays demandeur doit :

— d'être un Etat de la région géographique de l'Europe ;

— de respecter et d'être validées par rapport aux valeurs définies à l'article 2 du traité UE, à savoir :
respect de la dignité humaine, de liberté, de démocratie, le égal et l'état de droit taux de
conformité ; droits de l'homme y compris les droits des personnes appartenant à des minorités et une
société caractérisée par le pluralisme, la non-discrimination, la tolérance, justice, solidarité et égalité
entre les femmes et les hommes .

Le pays demandeur doit également répondre aux critères d'admissibilité de l'UE. Ceux-ci sont


connus comme les "critères de Copenhague », telle que définie par le Conseil européen qui s'est
tenue à Copenhague en juin 1993. Ces critères sont les suivants :

— des institutions stables garantissant la démocratie, la primauté du droit, droits de l'homme et le


respect et la protection des minorités ;

— une économie de marché et les capacités pour faire face à fonctionne bien concours et les forces du
marché au sein de l'UE ;

— la capacité de prendre et de s'acquitter efficacement des obligations associées à la qualité de l'État


membre, y compris les objectifs politiques de l'Union, économique et monétaire .
Le Conseil européen qui s'est tenue à Madrid en décembre 1995, elle a ajouté que le pays
candidat doit être en mesure d'appliquer le droit communautaire et veille à ce que droit
communautaire transposée dans la législation nationale est mis en oeuvre efficacement par le
biais de structures administratives et judiciaires appropriées.
L'UE réserve le droit de décider quand le pays demandeur remplit les critères d'adhésion. L'UE
elle-même doit être en mesure d'intégrer de nouveaux membres.

Procédure

1. L'application de la

Le pays européen qui répond aux critères énoncés à l'article 2 du traité UE soumet une
demande officielle au Conseil.La Commission avise Parlement européen, la Commission
et parlements nationaux relativement à cette demande.

2. Le statut de pays candidat

Le statut de pays candidat est accordé par le Conseil européen, après avis favorable de
la Commission et après approbation par le Parlement européen.

3. Négociations

Négociations sont ouverts après une décision unanime le Conseil européen et suite a des


recommandations favorables du Parlement européen.
Négociations se déroulent dans le cadre de la Conférence intergouvernementale entre les
gouvernements de l'UE et le gouvernement du pays candidat. L'Acquis (base juridique de l'UE
de base) est divisé sur les domaines politiques, chacun d'eux séparément negociindu. (Il y a
actuellement 35 domaines politiques ou "chapitres".)

Au cours de la phase de préadhésion, la Commission évalue périodiquement les efforts


déployés par le pays candidat pour la mise en œuvre de l'acquis  . Il aide aussi le pays du
candidat tout au long du processus, en fournissant des instruments financiers de préadhésion,
telles que TAIEX .

Dispositions transitoires-parties ont également débattu si certaines règles peuvent être


introduites graduellement (et comment) d'accorder des nouveaux membres de l'UE ou de pays
déjà temps de s'adapter. Cette question est discutée, principalement au cours de la phase
finale des négociations.
 

4. Surveillance du processus

Le soi-disant processus de suivi a lieu en parallèle aux négociations. Il permet de vérifier de


transposition dans le droit du pays demandeur de acquisrépertoriées dans un chapitre
particulier. Seulement quand le pays demandeur démontre qu'il a déjà mis en place un chapitre
de l'acquis communautaire, ou qui vous mettra en place jusqu'à la date d'adhésion, le présent
chapitre se ferme. Sont exclus où un pays candidat énonce des dispositions spéciales en ce qui
concerne la partie de l'acquis communautaire  .

La Commission informe le Conseil et le Parlement européen tout au long du processus, en


particulier grâce à des rapports annuels sur les progrès accomplis. le pays candidat doit, en
outre, les programmes nationaux comprennent l'évaluation annuelle de ses propres progrès en
ce qui concerne la mise en œuvre des divers chapitres de la l'acquis  .

5. Se joindre à

L'objectif ultime des négociations est la préparation du traité d'adhésion. Adhésion doit être
approuvée à l'unanimité par le Conseil et doit être l'approbation de le Parlement européen. Le
traité est signé par chacun des pays de l'UE et des pays adhérents et est ratifié par tous les
pays de l'UE et les pays adhérents, chacun conformément à ses procédures constitutionnelles.