PROIECT DIDACTIC

al cursului (prelegerii)
(8ore)
Autor:
Cebotari Valentina, conf. universitar,
i.

Tema: Clasificări ale regimurilor matrimoniale.

1. Obiectivele:
 să reproducă criteriile de clasificare ale regimurilor matrimoniale;
 să explice importanţa clasificării regimurilor matrimoniale;
 să identifice regimul matrimonial de comunitate a bunurilor;
 să elucideze esenţa regimului matrimonial de separaţie;
 să stabilească regimul matrimonial mixt;
 să identifice trăsăturile comune a tuturor regimurilor matrimoniale.
2. Bibliografia:
1. Cebotari V. Dreptul familiei. Ediţia a III-a. Revăzută şi
completată.– Chişinău, 2014, p.103-136.
2. Filipescu Ion P. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti, : Editura
ALL, 1996, p.1-10;
3. Crăciunescu C-M. Regimuri matrimoniale. Bucureşti; ALL
Beck, 2000, 173 p.;
4. Banciu A. A. Raporturile patrimoniale dintre soţi potrivit
noului Cod civil. Bucureşti, Hamangiu, 2011, 181 p.;
5. Pisarenco Olga. Aspecte conceptuale privind momentul
stabilirii, modificării şi încetării regimului matrimonial
contractual.// Revista Naţională de Drept. Nr.7, 2012 pag 52-61;
6. Pisarenco Olga. Evoluţia istorico-juridică a instituţiei regimului
matrimonial contractual.// Revista Naţională de Drept. Nr.5,
2012, pag. 39-47.
7. Pisarenco Olga. Noţiuni generale privind institutul regimului
matrimonial contractual.//Analele ştiinţifice ale Catedrei Drept
Patrimonial UT – Chişinău. Prag, 2011, p.107-111.
8. Vasilescu P. Regimuri matrimoniale.Parte generală.-Bucureşti,
Rosetti, 2003
9. Бондов С. Н. Брачный договор. Москва.Юнити – Дана.
2000. 95 р;
10. Функ Я.И. Брачный договор. 2-е издание. Минск: Амалфея.
2003.

3. Teze principale:
1. Noţiuni generale privind clasificarea regimurilor matrimoniale;
2. Regimuri matrimoniale de comunitate - funcţionarea, încetarea;
3. Regimuri matrimoniale de separaţie – funcţionarea, încetarea;
4. Regimuri matrimoniale mixte;
5. Inventar sumar al regimurilor existente astăzi.
.
4. Probleme, abordări care depăşesc cadrul curricular, dar pot constitui sfera de interes
al unor studenţi:

 Regimurile matrimoniale în legislaţia diferitor state.

1
 Clasificări ale regimurilor matrimoniale
Rezumatul punctelor-cheie:

1. Criteriile de clasificare a regimurilor matrimoniale.

2. Regimul matrimonial de comunitate: formarea ,funcționarea și lichidarea.
3. Regimul matrimonial de separație: formarea ,funcționarea și lichidarea
4. Regimul matrimonial mixt: formarea ,funcționarea și lichidarea
.
Obiectivele:
să reproducă criteriile de clasificare ale regimurilor matrimoniale;
să explice importanţa clasificării regimurilor matrimoniale;
să identifice regimul matrimonial de comunitate a bunurilor;
să elucideze esenţa regimului matrimonial de separaţie;
să stabilească regimul matrimonial mixt;
să identifice trăsăturile comune a tuturor regimurilor matrimoniale;
să argumenteze avantajele și inconvenientele fiecărui tip de regim matrimonial.

.
Repere de conținut:
1. Criterii de clasificare. A clasifica, în general, înseamnă a sistematiza, a aranja într-o anumită
ordine, a determina în ce grup, în ce categorie poate fi împărțit un tot întreg1. A clasifica regimurile
matrimoniale înseamnă a le uni sau separa după anumite criterii, pentru a scoate în evidență
avantajele și înconvenientele fiecăruia, ceea ce ar permite aplicarea cât mai efectivă a normelor
juridice care reglementează această instituție.
Oricât de variabile în conținut și structură ar fi raporturile patrimoniale, concret aplicabile, o
încercare de sistematizare și clasificare a acestora este necesară și posibilă. Numai așa pot fi
selectate regulile generale aplicabile unui anumit tip de regim matrimonial. Este posibilă încercarea
de clasificare, pentru că, indiferent de denumirea lor concretă, regimurile matrimoniale au un set de
caracteristici care le pot diferenția.
Încercarea de clasificare a regimurilor matrimonoale impune un studiu al normelor de drept,
general și obiectiv, care reglementează raporturile patrimoniale dintre soți. Împărțirea poate fi
făcută după gradul de libertate permis de aceste norme, care definesc un sistem național de drept
al familiei în ansamblul său.Dacă o perioadă îndelungată normele dreptului familiei, atât în țara
noastră , cat și în țările europene se mențineau conservatiste și erau inflexibile, astăzi, în majoritatea
legislațiilor s-au produs schimbări radicale și s-au stabilit norme de drept flexibile. Aceste din urmă
recunosc principiul libertății persoanei în cadrul raporturilor patrimoniale de familie,
consacrând,deci, principiul libertății alegerii regimului matrimonial. Sistemele inflexibile sunt astăzi
pe cale de dispariție, deoarece ele consacră doar un singur regim matrimonial care este legal și
obligatoriu.

1
Negru B., Negru A., Teoria general a dreptului și statului.- Chișinău, Bon Offices. 2006, p.286

2
 Libertatea alegerii regimului matrimonial este un principiu care asigură instituirea unui regim
matrimonial concret, pentru fiecare cuplu în scopul satisfacerii nevoilor soților și care corespunde
mentalităților și posibilităților lor. Alegerea de către soți sau viitori soți a regimului matrimonial
concret se realizează prin încheierea unui contract matrimonial.
Libertatea de a alege regimul matrimonial concret poate fi foarte largă, în sensul că permite
alegerea unuia dintre regimurile matrimoniale reglementate alternativ prin lege sau combinarea
acestora și crearea unui regim matrimonial ”nenumit” ori poate să fie mai restrânsă, în sensul că
permite alegerea doar a unui regim matrimonial expres prevăzut de lege2.
Primul criteriu care poate fi folosit în clasificarea regimurilor matrimoniale este cel al sursei,
adică al izvorului concret al efectelor unui regim matrimonial aplicabil în raporturile dintre soți.
După acest criteriu regimurile matrimoniale pot fi clasificate în: legale și convenționale. Atât în țara
noastră cât și peste hotare legislațiile cuprind mai multe tipuri de regimuri matrimoniale. Acestea
pot fi două sau mai multe, însă doar unul dintre ele poate fi legal, deoarece dacă soții sunt inerți
juridic cu ocazia încheierii căsătoriei și, nu-i interesează problemele care pot apărea în legătură cu
drepturile și obligațiile lor patrimoniale rezultate din căsătorie, ei vor fi considerați căsătoriți sub
regimul legal care este unic și se aplică întotdeauna în tăcerea soților. Unicitatea regimului
matrimonial legal este o chestiune de pragmatism juridic. Dacă se vor adopta două sau mai multe
regimuri matrimoniale legale, acestea ar fi convenționale, pentru că soții vor trebui să aleagă
aplicarea unuia dintre acestea în raporturile dintre ei, printr-un act juridic care nu ar putea fi decât o
convenție matrimonială. Și siguranța circuitului civil, cât și drepturile terților care contractează cu
soții sunt asigurate când există o singură alternativă - un singur regim matrimonial legal sau unul
convențional ( cu toate că în unele țări pot exista mai multe schițe de regimuri matrimoniale pe care
soții le pot activa prin încheierea unei convenții, adică tot convenționale sunt).
Regimurile matrimoniale convenționale coexistă necesar cu cele legale și au o natură juridică
voluntară, ele concretizându-se în convențiile matrimoniale pe care viitorii soți sau soții pot să le
încheie. Ele sunt mărturia exercițiului libertății de opțiune a soților, care conform principiului
libertății alegerii regimului matrimonial au posibilitatea de a săvârși orice convenție matrimonială
care consideră ei că reflectă cel mai bine interesul lor patrimonial. Se mai întâlnește în legislația de
familie noțiunea de regim matrimonial alternativ, este situația când legiuitorul încearcă să ușureze
alegerea unui regim matrimonial concret prin aceea că oferă soților o schiță a raporturilor lor
patrimoniale, iar ei urmează să aleagă, fie un regim concret, fie unul care să conține norme hibride ,
dar oricum este un regim convențional.

2
Nicolescu Cr.,Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod Civil roman.-București, Universul
juridic, 2012, p.23.

3
 Un alt criteriu folosit la clasificare este gradul de maleabilitate (adaptabilitate) –
posibilitatea soților de a schimba regimul matrimonial. După acest criteriu regimurile
matrimoniale sînt de două feluri:
a) Regimuri matrimoniale mutabile (transformabile). Aceste regimuri matrimoniale pot fi
modificate sau chiar înlocuite de soţi, în timpul căsătoriei, cu un alt regim matrimonial. Majoritatea
sistemelor de drept reglementează caracterul mutabil al regimului matrimonial.3
b) Regimuri matrimoniale imutabile (constante). Acest tip de regim matrimonial este
caracterizat prin „pietrificarea” sa, legea interzicînd soţilor orice derogare de la regimul care li se
aplică, indiferent că acesta este rezultatul alegerii lor sau al prevederilor legii. Caracterul imutabil al
regimului matrimonial a fost cunoscut şi de unele sisteme de drept democratice, care au renunţat
însă la acest tip de reglementare; în general, însă, acesta este o caracteristică a sistemelor de drept
inflexibile, proprii societăţilor totalitare, cum a fost cazul României înainte de
prin existenţa unui drept de proprietate comună a soţilor asupra bunurilor dobîndite în timpul
căsătoriei1989.4
Criteriul structurii interne a regimului matrimonial este cel mai complex dintre cele care
determină clasificarea regimurilor matrimoniale şi duce la identificarea mai multor categorii şi
subcategorii ale acestora:
a) Regimuri matrimoniale de comunitate. Acestea sînt caracterizate. Ele pot fi, la rîndul lor,
clasificate după întinderea comunităţii de bunuri a soţilor în:
- regimuri de comunitate universală, în cadrul cărora toate bunurile soţilor sînt bunuri
comune; deşi foarte rar întîlnite, se poate spune că, în cadrul lor, operează practic o
„confuziune” totală între patrimoniile soţilor, fiind indiferente data dobîndirii bunurilor sau
natura lor (cu excepţia bunurilor de uz personal);
- regimuri de comunitate parţială, caracterizate prin prezenţa, în patrimoniul soţilor, atît
a bunurilor comune (de regulă, cele dobîndite în timpul căsătoriei), cît şi a unor bunuri proprii
(determinate ca atare de data dobîndirii sau de natura lor). În cadrul acestor regimuri,
patrimoniul fiecărui soţ cuprinde dreptul asupra bunurilor sale proprii, precum şi dreptul
asupra părţii ce îi revine din bunurile comune. În funcție de nivelul proporționalității, se
cunosc două tipuri ale regimurilor de comunitate parțială:
 regimul proprietății în devălmășie, potrivit căruia bunurile dobîndite de către soți în
timpul căsătoriei sînt bunuri comune, iar în caz de divorț se împart în cote egale; și
 regimul proprietății pe cote-părți, potrivit căruia fiecare soţ dispune de dreptul la o cotă-
parte din bunurile matrimoniale, alta decît ½ din proprietatea comună.
3
Pisarenco O.,Tipurile de regimuri matrimoniale contractuale în legislația diferitor state în Revista Națională de Drept,
2012, nr.9., p.53-62.
4
Neagu N., Dreptul familiei. Note de curs. – Constanța: Universitatea Andrei Șaguna, 2010, p.63-65; p.63-64.

4
 - regimuri de comunitate restrînsă, potrivit cărora sînt proprietate comună a ambilor
soţi doar bunurile expres menționate în contractul matrimonial.
b) Regimuri matrimoniale de separaţie a bunurilor. În cadrul acestor regimuri, soţii au numai
bunuri proprii, indiferent de data dobîndirii sau natura lor. Cu alte cuvinte, nu există o masă de
bunuri comune; dacă soţii au în proprietate comună anumite bunuri, asupra acestora poartă un drept
de proprietate comună pe cote părţi, iar în patrimoniul fiecărui soţ intră cota parte ideală şi abstractă
din dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.
c) Regimuri matrimoniale mixte (eclectice), care îmbină separația de bunuri din timpul
căsătoriei cu principiul de comunitate ce se manifestă la desfacerea acesteia. Acestea sînt regimuri
eterogene, caracterizate prin „sincretismul” regulilor specifice celor două categorii de regimuri
descrise mai sus: cele de comunitate şi cele de separaţie. După izvorul eterogenităţii lor, ele pot fi
subclasificate în două categorii:
- regimuri matrimoniale al căror caracter eterogen este intrinsec, adică face parte din
natura sa intimă, cum este regimul participării la achiziţii. Cunoscut de legislaţii ca cele din
Germania, Elveţia sau Quebec (unde este reglementat ca regim legal, supletiv) sau Franţa
(unde are caracter convenţional) regimul participării la achiziţii este, pe parcursul său, un
regim de separaţie de bunuri, pentru ca la momentul încetării sale să se facă o evaluare a
bunurilor fiecărui soţ, raportată la momentul începutului regimului matrimonial. Dacă
creşterea în valoare a bunurilor unui soţ este mai mare decît a celuilalt, cel dintîi va plăti celui
din urmă jumătate din această diferenţă de valoare. Se poate spune că regimul matrimonial al
participării la achiziţii este unul ideal, deoarece îmbină independenţa patrimonială a soţilor,
proprie regimurilor de separaţie, cu ideea de comunitate, specifică solidarităţii şi comuniunii
familiale.
- regimuri matrimoniale al căror caracter eterogen este extrinsec, fiind determinat ca atare
de soţi, care adaugă unui regim matrimonial dominant o serie de reguli specifice altui regim.
Aceasta este situaţia regimului dotal, un regim de separaţie de bunuri caracterizat prin
inalienabilitatea bunurilor dotale. În cadrul acestui regim, soţii puteau conveni asupra unei
„societăţi de achiziţii”, asemănătoare, ca efecte, cu regimul participării la achiziţii, descris mai
sus.5
După criteriul numărului de regimuri matrimoniale recunoscute de lege, regimurile
matrimoniale sînt de două feluri:
a) Regimuri matrimoniale moniste. După cum arată şi noţiunea, acestea sînt regimuri
matrimoniale unice, prevăzute ca atare de lege, şi, pe cale de consecinţă, obligatorii, deoarece soţii
nu au posibilitatea de a alege între mai multe regimuri matrimoniale. În statele cu regim
matrimonial monist legea nu recunoaște convențiile între soți și interzice încheierea de acorduri
5
Neagu N., op.cit., p.64.

5
matrimoniale sub sancțiunea nulității. Ele sînt specifice sistemelor legale inflexibile, de sorginte
totalitară, dar pot fi întîlnite accidental şi în societăţi democratice. Asemenea interdicții au fost
prezente în legislațiile fostelor state comuniste. Spre exemplu, România abia prin Codul civil din
2009 a renunțat la această interdicție, acordînd cetățenilor săi dreptul de a-și alege propriul regim
matrimonial.
b) Regimuri matrimoniale pluraliste. În cadrul acestora, legiuitorul reglementează două sau
mai multe regimuri matrimoniale, unul este regimul legal, care se aplică în lipsa convenţiei părţilor,
iar celelate sînt regimuri convenţionale, care pot fi alese sau create prin convenţia părţilor.6
Din multitudinea clasificărilor analizate supra concluzionăm că legislațiile statelor abordează
în mod diferit instituția regimului matrimonial. Astfel, sînt state ce aplică principiul unicității
regimului matrimonial, potrivit căruia asupra căsătoriilor încheiate în statul respectiv se aplică doar
un singur regim matrimonial,7 care, de fapt, reprezintă regimul matrimonial legal și unic aplicabil
tuturor căsătoriilor, precum sînt și state care aplică principiul pluralității regimurilor matrimoniale,
potrivit căruia, pe lîngă regimul matrimonial legal, legislația pune la dispoziția soților dreptul ca
prin convenție să modifice regimul matrimonial legal, să aleagă un alt regim matrimonial
convenabil ambilor sau să-și creeze propriul regim matrimonial.
2. Regimurile matrimoniale de comunitate se cunosc, practic, în toate legislațiile lumii și în
mai multe țări ele formează regimul legal al bunurilor soților. Acolo unde regimul legal este de altă
natură, comunitatea poate apărea ca regim convențional. Motivele care îi determină pe soți să aleagă
sau tacit să accepte acest regim decurg din însăși esența căsătoriei care are drept scop întemeierea
unei familii. Și, dacă soții urmăresc o comunitate a intereselor personale, reieșind din viziunea lor
asupra ceea ce este căsătoria și, planurile de viață profesională ei vor opta pentru o comunitate de
bunuri în căsătorie. Legislațiile care reglementează regimurile matrimoniale de comunitate diferă,
uneori chiar esențial, dar ,totuși au unele aspecte comune care pot fi evidenșiate.
a) starea patrimonială de comunitate se caracterizează8- în principiu prin aceea că ea permite
distingerea a trei categorii de bunuri independente:
- masa patrimonială a soțului;
- masa patrimonială a soției;
- masa patrimonială comună a acestora.
Regimurile de comunitate pot fi subclasificate după întinderea masei de bunuri.Dacă aceasta
cuprinde toate bunurile soților vom fi în prezența unei comunități universale, adică toate bunurile

6
Neagu N., op.cit., p.64-65.
7
În sistemul de drept francez au existat tentative de a recunoaște pentru două regimuri matrimoniale statutul de regim
legal (în același timp), însă, datorită dificultăților de ordin practic pe care le suscita s-a renunțat la această idee.
(Crăciunescu C-M., op.cit., p.11)
8
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu A., Tratat de drept civil roman, vol.III, ed.ALL, București, 1998, p.214-
220

6
soților vor fi comune indiferent de data și titlul dobândirii; iar dacă regimul de comunitate cuprinde
numai anumite bunuri dobândite în timpul căsătoriei – va fi o comunitate cu titlu universal.
Comunitatea universală se întâlnește foarte rar și este, de regulă, reglementată prin convenție
matrimonială. Ea este universală nu doar prin activul său ,dar și prin pasiv. Astfel, toate datoriile
contractate de oricare dintre soți vor fi considerate comune. Dinamica pasivului dacă este
convențională va funcționa conform teoriei obligațiilor din dreptul civil, iar în cazul comunității
legale sar putea să existe excepții (cum ar fi considerarea unei obligații ca fiind proprii, care să fie
ferită creditorii personali ai unuia dintre soți). Comunitatea universală se întâlnește astăzi în Țările
de Jos; Danemarca; Norvegia; Brazilia; Uruguay; Finlanda; Suedia etc.
Comunitatea matrimonială, de cele mai multe ori, ar fi redusă la unele bunuri și datorii ale
soților. Esta comod să se vorbească de bunuri comune ale soților pentru a se sublinia efectele pe
care regimul matrimonial de comunitate le produce, decât să se analizeze individual, starea de
coproprietate ca un drept propriu.
Bunurile pot fi comune în unele cazuri după originea lor, iar în altele după natura lor. Prin
originea bunului înțelegem un criteriu temporal, nu cel,care să valorifice sursele utilizate în
dobândirea lui. Astfel sunt bunuri comune cele care au fost dobândite, de oricare dintre soți în
timpul căsătoriei.
Natura bunului este și ea o caracteristică esențială a acestuia care să-l plaseze într-o categorie
civilă, clasică de împărțire a bunurilor. Spre exemplu bunurile mobile se deosebesc de cele imobile
și , anume prin regulile de gestiune (administrare), de aceea criteriul naturii bunului este greu de
folosit pentru a determina exhaustiv soarta comunității și regulile concret aplicabile. Totuși , natura
bunului este folosită ca un criteriu subsecvent, fiindcă unele imobile sunt esențial legate de ducerea
traiului conjugal împreună și ajută la definirea locuinței de familie și la stabilirea unei reglementări
deosebite ce influențează regimul matrimonial. În materia regimurilor matrimoniale întâlnim ideea
că un bun va fi imobil nu numai datorită faptului că el nu poate fi deplasat, dar și datorită faptului că
este afectat exploatării sau utilizării în ansamblu cu un bun nemișcător. Criteriul determinării
utilizării unui bun într-un anumit scop poate implica și un element subiectiv- voința de afectare a
unui bun într-un scop anumit, alături de însușirea obiectivă, fizică a bunului, de a se prete la o
asemenea afectațiune9.
Un alt criteriu folosit pentru departajarea masei de bunuri comune de bunurile proprii soților,
este cel al titlului dobândirii. În regula generală vor fi bunuri comune cele achiziționate cu titlu
oneros, indiferent de specia concretă a titlului. Și intpă în această categorie, în special contractele
oneroase, indiferent dacă sunt sau numite: vindere, locație , leasing etc. Modurile de dobândire
gratuită au menirea de a majora masa bunurilor soțului gratificat sau beneficiar.

9
Vasilescu P., op.cit.,p.80

7
 Istoric se poate observa că anumite instituții juridice au fost aduse pe lume tocmai cu scopul ca
anumite bunuri să aibă o anumită destinație și să întărească solidaritatea de familie. .Astfel se face
ca unele bunuri să fie păstrate în familie indiferent de starea civilă a beneficiarului, se dă preferință
familiei de origine față de familia de căsătorie. Criteriile analizate au o serie de avantaje și
neajunsuri, dar prin îmbinarea lor se încearcă o delimitare mai simplă și mai echitabilă pentru soți, a
achizițiilor de bunurile proprii a celor căsătoriți.
Există și bunuri mixte care cuprind categoriile de drepturi care au vocația să aparțină în același
timp comunității conjugale și unuia dintre soți (spre exemplu – dreptul de autor). Sunt și bunuri
comune care sunt administrate de către un singur soț, ca și când ar fi proprii doar acestuia. Spre
exemplu, un automobil cumpărat în timpul căsătoriei va fi, de regulă, un bun comun. Dar acesta va
fi înmatriculat pe numele unuia dintre soți care îl va folosi exclusiv( va face singur revizii tehnice,
reparații, asigurări etc.), va face acte de dispoziție (vindere, gajare, donație etc.) fără concursul sau
știrea celuilalt soț sau chiar împotriva voinței exprese a acestuia. Aici acționează regulile
mandatului tacit reciproc dintre soți.
Ultima categorie de bunuri care se mai înâlnesc în comunitate sunt bunurile proprii datoare
comunității .Acestea sunt bunuri proprii prin natura lor, care au fost achiziționate cu venituri
comune soților. După primul criteriu, ele ar trebui să aparțină sferei bunurilor proprii, după cel de al
doilea criteriu, asemenea bunuri sunt comune. Acestea sunt bunurile de uz personal care au fost
dobândite în timpul căsătoriei din venituri comune. Ele vor rămâne personale și în cazul încetării
raporturilor matrimoniale dintre soți. Dacă la partaj unuia dintre soți i se acordă bunurile de uz
personal acest soț poate deveni debitor față de celălalt.Este mecanismul care în dreptul francez
poartă denumirea de recompensă datorată comunității și face ca aceste bunuri să fie proprii în natură
și comune în valoare.
Este specific pentru regimurile matrimoniale de comunitate să se sprijine pe o prezumție legală de
achiziții, ceea ce presupune că orice bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți este bun
comun. Prezumția de comunitate poate fi înlăturată, prin texte speciale ale legii care ar indica
mecanismele juridice admisibile de delimitare a bunurilor proprii de cele comune. Cert este că lipsa
acestora nu înlătură prezumția de comunitate.
Între soți prezumția de comunitate are rolul de a reglementa repartizarea activului patrimonial între
aceștea, în special cu ocazia sistării comunității, iar față de terți – din presupunerea legală de
comunitate decurge o prezumție de putere cu privire la gestionarea bunurilor matrimoniale de către
soți.
Pentru a soluționa litigiile apărute dintre soți și creditorii personali și cei comuni ai lor se preferă ca
pasivul comunității să fie mai strict reglementat decât obligațiile solidare din dreptul civil. Mai

8
multe legislații preferă regula conform căreia orice datorie a unui soț se socotește proprie a acestuia,
dacă nu se dovedește a fi comună.
b) funcționarea regimului matrimonial de comunitate datorită a două mase de bunuri, implică o
divizare a regululor de gestiune a bunurilor, după cum ne referim la bunurile comune sau la cele
proprii soților. Specific este setul de reguli care face posibilă administrarea masei comune,
bunurilor proprii aplicându-li-se dreptul civil. Astfel, pentru bunurile proprii,soții vor păstra
independența patrimonială, având posibilitatea să exercite orice act de folosință sau dispoziție,
potrivit intereselor personale. Cu toate acestea datorită comunității de viață care există între soți se
poate ca și în administrare bunurilor proprii să existe o interferență de iure sau de facto între soți.10
Această interferență este evidentă în cazul bunurilor care se plasează intermediar între masa comună
și bunurile proprii. De exemplu, bunurile folosite de un singur soț, dar comune în valoare vor fi de
fapt administrate de către un singur soț și soții pot chiar transfera libertatea de a gestiona bunurile
proprii de la unul la celălalt, sau poate fi încheiat un contract de mandat (tacit sau expres), care are
drept obiect gestionarea bunurilor unuia dintre soți de către celălalt.
Interpătrunderea intereselor juridice ale soților cu referire la bunurile proprii fiecăruia se poate
realiza nu numai pe calea actului juridic, ci și prin intermediul instanței. Aceasta în condițiile, în
care unul dintre soți este abilitat să administreze sau chiar să dispună de bunurile soțului când acesta
nu este în stare fizic sau juridic să vadă de bunurile sale. Este cazul aflării persoanei sub ocrotire
judiciară, când un soț înfăptuiește ocrotirea față de celălalt; când impune urgența unele acte
materiale sau chiar juridice necesare conservării unui bun propriu, acte care se vor săvârși de către
soțul neproprietar. În toate ceste cazuri se vor aplica regulile gestiunii de afaceri prevăzute de Codul
civil.
Dar dacă unul dintre soți se va amesteca nedorit și inoportun în administrarea bunurilor celuilalt
soț, în această situație se pot aplica regulile răspunderii civile delictuale, desigur, dacă sunt întrunite
elementele constitutive ale acesteia.
Specific regimului matrimonial de comunitate este, însă, setul de regulă care reglementează
puterea de gestiune a soților față de bunurile comune. Ca rezultat al egalității conjugale, fiecare soț
poate exercita aceleași prerogative de gestiune asupra masei comune de bunuri. Puterile de
administrare aparțin juridic ambilor soți, dar se exercită practic autonom. Limitele legale ale
desfășurării administrării independente a bunurilor comune sunt trasate de regulile imperative, care
indică cazurile când este nevoie ca puterile de gestiune să fie exercitate expres și simultan de către
soți (spre exemplu, art. 87 Cod civil francez cere acordul ambilor soți în contracte privind locuința
soților; donații; convenții prin care un soț se oblidă în calitate de gerant sau codebitor). Din motive
care țin de viața zi cu zi și ca o recunoaștere a independenței persoanei căsătorite este limpede că

10
Vasilescu P., op.cit… p.87

9
oricare dintre soți, va putea efectua acte materiale sau juridice cu privire la bunurile comune., În
plus, siguranța circuitului civil înpune că fiecare soț să fie investit cu puterea de a acționa și pentru
celălalt. Solidaritatea în gestiunea masei comune se realizează prin aplicarea regulilor de cogestiune
prin evidențierea actelor care pot fi săvârșite doar dacă soții acționează juridic împreună și simultan.
În unele legislații există reguli de administrare ce au drept scop protejarea intereselor familiei, prin
limitarea libertății soților de a înstrăina bunuri sau a contracta obligații, sau chiar de a cumpăra în
rate unele bunuri costisitoare pentru menaj fără acordul expres al ambilor soți.
Gestionarea comună a bunurilor se realizează prin instituții care împrumută unele caracteristici
importante din materia mandatului. Prevederea conform căreia soții pot face acte de folosință,
administrare sau chiar de dispoziție asupra bunurilor comune în mod separat și independent
prezumă că soțul care acționează are și consimțământul celuilalt soț. Este ideea de mandat tacit
considerat reciproc ( unii autori consideră că este o reprezentare legală) 11, care are un avanraj: este
simplă și permite explicarea efectelor actelor juridice de gestiune, atât față de terți, contractanți, cât
și față de soțul care a lipsit la încheierea operațiunii. Este de subliniat că gestiunea independentă a
bunurilor comune are o limită legală trasată în funcție de natura bunului comun și de actul juridic
concret încheiat. Regula nu va funcționa atunci când sunt de încheiat acte juridice de dispoziție cu
privire la bunurile imobile comune, sau bunuri care au o valoare pecuniară însemnată. Sancțiunea
nerespectării regulii de cogestiune este nulitatea relativă, iar unii autori propun inopozabilitatea
actului juridic ( Vasilescu P., p.91 ).
În concluzie subliniem, că puterile de gestiune ale soților în cadrul regimului de comunitate
sunt repartizate și exercitate după cum este vorba de bunuri proprii sau comune cu efortul de a
păstra un just echilibru între autonomia și independența de acțiune a soților.
c) încetarea efectelor regimului matrimonial de comunitate.
Lichidarea regimului matrimonial de comunitate implică:
1) determinarea bunurilor proprii în caz că există dubii cu privire la apartenența exclusivă a
acestora la patrimoniul unuia dintre soți;
2) înpărțirea bunurilor achiziționate în coproprietate, care au format masa comună, respectiv,
transformarea indiviziunii într-un drept deplin și exclusiv pentru fiecare soț;
3) plata reciprocă a datoriilor proprii contractate între soți în cursul căsătoriei;
4) plata creditorilor comuni soților pentru datoriile contractate sub titlul de sarcini ale căsătoriei sau
ale celor impuse de comunitatea de bunuri.
Prima operațiune este de esență. Partajul matrimonial, deși împrumută o serie de caracteristici de la
cel succesoral, poate comporta o sumedenie de reguli specifice. Inițial partajul este legat de
determinarea componenței masei de împărțit, prin delimitarea masei comune de bunurile proprii,

11
Banciu A., Raporturile patrimoniale dintre soți potrivit noului Cod civil.- Bucurști, Editura Hamangiu, 2011, p.39

10
aspect care teoretic poate fi foarte simplu, dar care practic poate ridica o sumedenie de probleme
spinoase. Aici trebuie de menționat, că dacă în timpul funcționării regimului matrimonial prezumția
de comunitate joacă în favoarea soților, a vieții lor patrimoniale comune, acum ea se întoarce în
contra interesului fiecăruia: trebuie probată și justificată eliminarea din comunitate a bunurilor
proprii de către fiecare soț în parte.
Primul efect al încetării regimurilor matrimoniale de comunitate este transformarea masei de bunuri
comune într-o indiviziune postcomunitară între persoanele cărora le-au aparținut bunurile anterior.
Se determină activul și pasivul comunității, pot apărea litigii care sunt soluționate prin aplicarea
normelor dreptului civil în privința creanțelor și a obligațiilor. Sunt respectate câteva reguli cum ar
fi: fructele bunului comun sunt tot comune; subrogația reală etc. Pentru ca subrogația reală să
acționeze trebuie să fie reunite elementul subiectiv care se referă la voința soților ca un bun
achiziționat să înlocuiască fie un bun propriu, fie unul comun și elementul obiectiv – să existe
legătura juridică între bunul de înlocuit și bunul care înlocuiește. Subrogația urmărește recâștigarea
echilibrului în natură între cele două mase de bunuri.
Alt mecanism întâlnit la lichidarea regimului matrimonial de comunitate este recompensa
datorată comunității. Deosebirea dintre aceasta și subrogația reală constă în faptul că prima asigură
un echilibru valoric, prin echivalent între masa bunurilor prorii și masa bunurilor comune; iar cea de
a doua asigură acest echilibru în natură.
Creanțele șiobligațiile proprii soților nu țin de recompense, ci de tehnica partajului, la fel și
creanțele și obligațiile care există reciproc între soți. Recompensele presupuncreanțe și datorii ale
soților față de comunitate. În general recompensele funcționează în baza principiilor împrumutate
de la îmbogățirea nejustificată.
Uneori, la partaj nu se dorește egalitatea urmărindu-se careva dezechilibru pecuniar – acest
procedeu este denumit avantaj matrimonial. Este un câștig patrimonial pe care unul dintre soți îl
obține cu ocazia lichidării comunității, ca urmare a unei clauze speciale a contractului matrimonial.
Avantajul matrimonial poate fi compatibil doar cu regimurile matrimoniale flexibile.
Un alt mecanism al lichidării comunității de bunuri este clauza de prelevare în schimbul unei
despăgubiri. Aceasta are un titlu oneros, deoarece asigură doar prelevarea în natură a unui bun, cu
obligația dobânditorului de a despăgubi proporțional masa bunurilor comune. Se aplică în condițiile
când unul dintre soți dorește neapărat să păstreze un anumit bun din comunitate.
Și, în sfârșit rămâne activul net al indiviziunii postcomunitare care va fi supus partajului între
soți – fie în cote-părți egale (cel mai des întâlnite), fie în cote diferențiate în dependență de
contribuția fiecăruia la achiziții. Se determină cota ce urmează să îi revină fiecăriua dintre soți, apoi
se împart bunurile in concreto. Împărțirea se face prin formarea de loturi care dau sau nu dreptul la
sultă.

11
12