Curs Regimuri Matrimoniale Profesor Anitei

UNIVERSITATEA „DUNAREA DE JOS” GALATI
FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, SOCIALE SI POLITICE

ANUL IV, DREPT
PROF. UNIV. DR. NADIA-CERASELA ANITEI
REGIMURI MATRIMONIALE
Suport de curs
Precizări
În elaborarea cursului pentru o mai ușoară înțelegere de către studenți a acestei

discipline complexe se fac referi la spețe din practica judiciara; se pun întrebari și se
dau răspunsuri; se dau exemple articole din Codul civil; Codul de procedura civilă;
diferite legi interne dar se au în vedere și reglementările europene în domeniu.
Suportul de curs de regimuri matrimoniale reprezintă extras din monografiile
Regimuri matrimoniale, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012; Convenția matrimoniala
Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012 si Dreptul familiei Editura Hamangiu, Bucuresti,
2012publicate la edituri recunoscute CNCSIS.
 Obiectivele cursului
1. Obiectivul general al disciplinei
Însuşirea conceptelor fundamentale pentru teoria si practica in domeniul

regimurilor matrimoniale.
Studiul, interpretarea, corelarea, aplicarea şi compararea regimurilor
matrimoniale la nivel naţional, european şi international.
2. Obiectivele specifice al disciplinei
La finalul cursului, studenţii vor fi capabili:

 Să definească noţiunile, principiile, teoriile cu privire la regimurile matrimoniale;
 Să utilizeze conceptele și teoriile din domeniul juridic, pentru explicarea şi
interpretarea textelor de lege (normelor juridice) naţionale, europene şi
internaţionale in domeniul regimurilor matrimoniale;
 Să identifice corect reglementările în vigoare româneşti, europene şi internaţionale
din domeniul regimurilor matrimoniale cu valorificarea acestora în comunicarea
profesională specifică acestui domeniu;
 Să identifice instituţiile specifice regimurilor matrimoniale din sistemul de drept
românesc şi european şi a principalelor instrumente juridice internaţionale din acest
domeniu;
 Să explice şi să interpreteze modul în care fenomenul juridic specific regimurilor
matrimoniale din spaţiul românesc, european şi internaţional se intersectează cu
situaţiile de fapt întâlnite în alte domenii (modul în care o situaţie de fapt dobândeşte
semnificaţii în plan juridic);
 Să soluţioneze problemele specifice regimurilor matrimoniale pe care le ridică
situaţiile de fapt, prin utilizarea raţionamentelor juridice specifice;
 Să elaborreze un studiu şi/sau proiect profesional specific studierii regimurilor
matrimoniale pornind de la încadrarea juridică a unei situaţii de fapt din acest
domeniu;
 Să realizeze un proiect sau un studiu specific domeniului instutitilor fundamentale
din domeniul regimurilor matrimoniale privind rezolvarea problemelor juridice pe care
le ridică o situaţie de fapt concretă din acest domeniu.
 Competenţe specifice
Cursul vizează dobândirea de către studenţi a următoarelor competenţe

specifice:
1. Competenţe profesionale
C3: Aplicarea legislaţiei româneşti, a legislaţiei europene şi a celorlalte

instrumente juridice internaţionale:
1.C3.1. Identificarea normelor juridice din sistemul de drept românesc şi european şi a
principalelor instrumente juridice internaţionale din domeniul regimurilor matrimoniale
1.C3.2. Explicarea şi interpretarea normelor juridice naţionale, a celor europene şi a
prevederilor internaţionale prin utilizarea cunoştinţelor însuşite în domeniu.
1.C3.3. Identificare prevederilor legale din legislaţia românească, europeană sau
internaţională privind regimurile matrimoniale şi aplicarea lor într-un context determinat
1.C3.4. Realizarea studiului juridic şi distingerea între prevederile relevante faţă de cele
irelevante care au incidenţă în rezolvarea unor situaţii specifice domeniului .
1.C3.5. Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea legislaţiei româneşti şi a celei
europene şi internaţionale în vigoare din domeniul institutiilo fundamentale din materia
regimurilor matrimoniale.
2. C4: Interpretarea, corelarea şi compararea instituţiilor juridice din dreptul
naţional, dreptul european şi dreptul altor state
2.C4.1. Definirea conceptelor şi analiza acestora, precum şi a metodelor şi teoriilor
utilizate în interpretarea şi compararea regimurilor matrimoniale la nivel naţional,
european dar şi al altor state
2.C4.2. Interpretarea raportului dintre regimurile matrimoniale la nivel naţional,
european şi al altor state prin utilizarea metodelor comparative şi interpretative.
2.C4.3 Realizarea de corelaţii şi comparaţii între regimurile matrimoniale din sistemul de
drept naţional, european şi al altor state, într-un context determinat, cu utilizarea
metodelor şi tehnicilor specifice
2.C4.4 Interpretarea şi evaluarea metodelor specifice ce pot fi utilizate pentru
determinarea raportului dintre regimurile matrimoniale la nivel naţional, european şi al
altor state
2.C4.5. Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea metodelor de comparare a
legislaţiei specifice insitutilor fundamentale din domeniu.
2.C4.6. Realizarea unui proiect sau a unui studiu privind raportul dintre instituţiile care
colaborează la nivel naţional, european şi al altor state din domeniul regimurilor
matrimoniale.
2. Competenţe transversale
CT1. Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil, cu
respectarea regulilor deontologice specifice domeniului
1.CT1.1. Elaborarea unei lucrări de specialitate cu respectarea obiectivelor, a
termenelor şi a regulilor deontologice.
2. CT2: Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă (cu elemente de
interdisciplinaritate), cu respectarea palierelor ierarhice
2.CT2.1. Realizarea unui proiect, a unei activităţi în echipă, cu identificarea rolurilor
profesionale specifice domeniului insitutilor fundamentale din dreptul familei.
3. CT3. Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare şi a surselor de informare şi de
formare profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă străină de
circulaţie internaţională.
3.CT3.1. Elaborarea, tehnoredactarea şi susţinerea în limba română şi/sau într-o limbă
străină a unei lucrări de specialitate pe o temă actuală din domeniul institutiilor
fundamentale din dreptul familiei.
 Conţinutul cursului Regimuri matrimoniale
Cursul Regimuri matrimoniale ste structurat în unităţi de învăţare împărțite la

randul lor în capitole iar acestea împărțite în secțiuni, subsecțiuni și paragrafe.
Unitățile ți capitolele aferente acestora sunt:
UNITATEA 1. Noţiuni generale despre căsătorie
UNITATEA 2. Efectele căsătoriei

UNITATEA 3. Notiuni generale despre regimurile matrimoniale
UNITATEA 4. Clasificarea regimurilor matrimoniale
UNITATEA 5. Modificarea, efectele, incetarea si lichidarea regimului matrimonial
UNITATEA 6. Notiuni generale despre convenția matrimoniala
 Resurse si mijloace de lucru:

Suportul de curs va fi distribuit studentilor in format electronic, conținând
informații teoretice de bază, exemple și spețe, întrebări și teme de control.
In cadrul întâlnirilor cu studenții vor fi explicate și exemplificate noțunile teoretice
cu incidență în materie, în scopul ințelegerii facile și însușirii noțiunilor fundamentale.
 Metoda de evaluare:
Colocviul semestrial se va susține prin prezentarea unui referat. Notarea se va
face de la nota 10.00 la nota 4.00.
UNITATEA 1. Noţiuni generale despre căsătorie
1. Aspecte introductive despre instituţia căsătoriei
1. Precizari prealabile
În primele pravile scrise în limba română s-a acordat o importanţă deosebită

căsătoriei, aceasta fiind studiată atât sub aspectul condiţiilor pentru încheiere validă a
ei, a efectelor pe care le produce şi a cauzelor pentru care poate fi desfăcută.
În legiuirile româneşti de la începutul sec. al XIX – lea instituţia căsătoriei a fost
şi mai amănunţit reglementată iar definiţia acestei instituţii a devenit extrem de explicită
şi completă.
Codul civil Al. I. Cuza (1865) nu conţinea o definiţie expresă a căsătoriei.
Codul familiei atribuie termenului de căsătorie două înţelesuri:
1. de act juridic, prin care viitorii soţi consimt să se căsătorească în condiţiile şi în
formele prevăzute de lege (art. 3 – 18 C. fam.);
2. situaţie juridică, adică un statut legal al soţilor (art. 25 -36).
Codul familiei nu definea noţiunea de căsătorie dar doctrina din dreptul românesc a
suplinit acest gol. Astfel, căsătoria este definită drept acordul de voinţă dintre un bărbat
şi o femeie, realizat în condiţiile şi cu solemnităţile prevăzute de lege, în scopul de a
întemeia o familie.
Noul Cod civil reglementează în art. 259 instituţia căsătoriei: „(1) Căsătoria este
uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii. (2)
Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. (3)
Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei
civile. (4) Condiţiile de încheiere şi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin
prezentul cod. (5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească
a morţii unuia dintre soţi. (6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii”.
Potrivit alin. (1) al art. 259 noul C. civ., căsătoria este consimţită între un bărbat şi o
femeie, încheiată în condiţiile legii. Termenul de „uniune” din cuprinsul definiţiei
sugerează dubla accepţiune legală a „căsătoriei”, de act juridic şi de statut juridic. Se
observă că şi noua reglementare respinge ideea unei căsătorii între persoane de
acelaşi sex.
Scopul căsătoriei, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, este de a „întemeia o familie”.
Perspectiva legiuitorului asupra căsătoriei rămâne fidelă tradiţiei creştine şi concepţiei
ce a stat la baza Codului civil Napoleon, deşi, în contextul secolului al XXI-lea, căsătoria
poate reprezenta şi un mijloc de a uni destinele a doi oameni, fără ca aceştia să dea
naştere în mod necesar unor urmaşi.
Dispoziţiile menţionate mai sus sunt în acord cu dispoziţiile art. 48
alin. (2) din Constituţia României.
2. Caracterele juridice ale căsătoriei
Din definiţia căsătoriei rezultă că aceasta are următoarele caractere juridice:

1. căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie;
2. căsătoria este liber consimţită ;
3. căsătoria este momogamă;
4. căsătoria se încheie în formele cerute de lege;
5. căsătoria are un caracter civil;
6. căsătoria se încheie pe viaţă;
7. căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi între bărbat şi femeie;
8. căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii .
2.Încheierea căsătoriei
Încheierea unei căsătorii valabile presupune existenţa a trei condiţii:

1. condiţii de fond;
2. lipsa impedimentelor;
3. condiţii de formă.
1. Condiţiile de fond necesare încheierii căsătoriei
Potrivit dispoziţiilor legale, condiţiile de fond necesare încheierii căsătoriei sunt:

– diferenţierea de sex;
– vârsta matrimonială;
– consimţământul viitorilor soţi.
1. Diferenţierea de sex
Diferenţierea de sex este o condiţie de fond virtuală şi dirimantă, rezultând atât din
interpretarea dispoziţiilor vechiului Cod al familiei, cât şi din prima parte a art. 271 noul
C. civ. Dovada îndeplinirii ei rezultă din certificatele de naştere ale viitorilor soţi, care
atestă şi sexul persoanei.
2. Vârsta matrimonială
Vârsta matrimonială este o condiţie expresă şi dirimantă. Atât Codul familiei, precum
şi dispoziţiile din noul Cod civil stabilesc ca vârsta minimă pentru încheierea căsătoriei
să fie 18 ani. Totuşi, prin excepţie, pentru motive temeinice (de exemplu, sarcina
femeii), minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz
medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui. De asemenea, în
această situaţie, este nevoie, potrivit alin. (2) al art. 272 noul C. civ., de autorizarea
instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care
unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra
acestei divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului. În cazul în care unul
dintre părinţi este decedat sau nu îşi poate manifesta voinţa, este suficientă
încuviinţarea celuilalt părinte.
Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este
necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite
drepturile părinteşti.
În situaţia în care căsătoria se încheie între cetăţeni români aflaţi la bordul unei nave
româneşti, dar în afara graniţelor ţării, dispensa de vârstă se acordă de căpitanul navei.
O limită maximă până la care se poate încheia căsătoria nu este stabilită, ceea ce
înseamnă că se pot încheia căsătorii până la o vârstă înaintată şi chiar, in extremis,
înainte de moarte. În aceste cazuri, se legalizează de obicei situaţii de fapt preexistente
(de exemplu, legalizarea unei legături de concubinaj notorie şi îndelungată). De
asemenea, legea nu stabileşte nicio diferenţă maximă de vârstă între soţi, de unde con-
cluzia că încheierea căsătoriei poate avea loc indiferent de diferenţa de vârstă care
există între ei.
3. Consimţământul viitorilor soţi

Consimţământul viitorilor soţi este o condiţie expresă şi dirimantă. Acesta este
reglementat de dispoziţiile art. 271 noul C. civ., dar şi de art. 16 parag. 1 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, care stipulează: „căsătoria nu poate fi încheiată decât
cu consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi”. De asemenea, Convenţia privind
consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor
dispune în art. 1 parag. 1: „căsătoria nu se poate încheia decât cu liberul şi deplinul
consimţământ al viitorilor soţi”.
Viitorii soţi trebuie să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-şi da
consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de
stare civilă. Poate fi martor la încheierea căsătoriei orice persoană care are capacitate
deplină de exerciţiu. Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul în
vederea încheierii căsătoriei. Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii,
precum şi cei care, din cauza unei deficienţe psihice sau fizice, nu sunt apţi să ateste că
au fost martori la încheierea căsătoriei.
Pentru a fi valabil exprimat, consimţământul trebuie să îndeplinească anumite
condiţii:
– să fie neviciat;
– să fie actual;
– să fie dat personal şi simultan de viitori soţi;
– să fie constatat în mod direct de ofiţerul de stare civilă.
Comunicarea reciprocă a stării de sănătate se realizează prin depunerea ca anexă la
declaraţia de căsătorie, care cuprinde şi menţiunea „declarăm că am luat cunoştinţă
reciproc de starea sănătăţii noastre în vederea încheierii căsătoriei”, a actelor medicale
cuprinzând rezultatul examenelor medicale pe care viitorii soţi trebuie să le facă în
vederea încheierii căsătoriei.
2. Lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei
Impedimentele la încheierea căsătoriei sunt acele împrejurări expres

prevăzute de lege, a căror existenţă împiedică încheierea căsătoriei. Sunt condiţii
negative, numai lipsa lor determinându-l pe ofiţerul de stare civilă să încheie căsătoria.
Impedimentele se invocă împotriva viitorilor soţi pe calea opoziţiei la căsătorie sau din
oficiu de către delegatul stării civile.
Impedimentele la încheierea căsătoriei sunt acele împrejurări expres
prevăzute de lege, a căror existenţă împiedică încheierea căsătoriei. Sunt condiţii
negative, numai lipsa lor determinându-l pe ofiţerul de stare civilă să încheie căsătoria.
Impedimentele se invocă împotriva viitorilor soţi pe calea opoziţiei la căsătorie sau din
oficiu de către delegatul stării civile.
Literatura de specialitate clasifică impedimentele la încheierea căsătoriei în funcţie de
următoarele criterii:
a) în funcţie de sancţiunea care intervine în cazul încheierii căsătoriei cu ignorarea
impedimentelor, avem:
– impedimente dirimante – sunt acelea care, prezente fiind la încheierea căsătoriei,
atrag nulitatea absolută a acesteia, şi anume: existenţa unei căsătorii anterioare
nedesfăcute; rudenia firească în grad prohibit de lege; rudenia izvorâtă din adopţie;
alienaţia şi debilitatea mintală sau lipsa temporară a facultăţilor mintale;
– impedimente prohibitive – sunt acelea care nu atrag nulitatea căsătoriei, ci numai
sancţiuni de natură administrativă, aplicabile funcţionarului care a încheiat căsătoria în
pofida reglementărilor legale. Sunt impedimente prohibitive: adopţia; căsătoria dintre
copiii adoptatorului şi adoptat sau copiii săi, căsătoria între copiii adoptaţi de aceeaşi
persoană şi relaţia izvorâtă din tutelă;
b) în funcţie de persoanele între care există impedimentele, avem:
– impedimente absolute – acelea care împiedică încheierea căsătoriei unei persoane
cu orice altă persoană, ca: starea de persoană căsătorită şi alienaţia sau debilitatea
mintală ori lipsa temporară a facultăţilor mintale;
– impedimente relative – sunt acelea care opresc căsătoria unei persoane numai cu
o anumită categorie de alte persoane, ca: rudenia firească, adopţia şi tutela;
c) în funcţie de domeniul relaţiilor sociale din care izvorăsc anumite impedimente,
acestea se clasifică în:
– impedimente de ordin biologic: relaţia de rudenie firească, care împiedică
încheierea căsătoriei atât din raţiuni de ordin moral, dar şi biologic;
– impedimente de ordin moral: tutela şi adopţia;
– impedimente de ordin psihic: alienaţia sau debilitatea mintală, atât din considerente
de ordin biologic, psihic şi moral.
Se observă că această ultimă clasificare nu este absolută şi că unele condiţii pot fi
cuprinse în mai multe categorii.
Constituie impedimente la căsătorie:
– existenţa unei căsătorii anterioare nedesfăcute (starea de bigamie);
– interzicerea căsătoriei între rude;
– interzicerea căsătoriei între rudele prin adopţie;
– interzicerea căsătoriei între tutore şi persoana minoră;
– interzicerea căsătoriei alienatului mintal şi debilului mintal;
– interzicerea căsătoriei persoanelor lipsite temporar de discernământ;
– interzicerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex;
– interzicerea parteneriatelor civile între persoane de sex opus sau de acelaşi sex.
3. Prezentarea lipsei impedimentelor la încheierea căsătoriei
1. Existenţa unei căsătorii anterioare nedesfăcute (starea de bigamie) .
În situaţia în care o persoană este căsătorită nu poate încheia o nouă căsătorie
întrucât se încalcă principiul monogamiei.
2. Interzicerea căsătoriei între rude. Căsătoria este interzisă între rudele
apropiate.
3. Interzicerea căsătoriei între rudele prin adopţie. Este interzisă căsătoria
între: adoptator şi adoptat; ascendenţii adoptatorului şi adoptat; adoptator şi
descendenţii adoptatului; ascendenţii adoptatorului şi descendenţii adoptatului; copii
celui care adoptă şi adoptat; copii celui care adoptă şi copii adoptatului precum şi între
cei adoptaţi de aceeaşi persoană.
4. Interzicerea căsătoriei între tutore şi persoana minoră. Legiuitorul a
înţeles să oprească căsătoria încheierea căsătoriei şi minorul aflat sub tutela sa,
deoarece perspectiva unei astfel de căsătorii ar aduce minorului prejudicii morale
(fiindcă tutorele trebuie să se îngrijească de minor întocmai ca un părinte) sau chiar
materiale.
5. Interzicerea căsătoriei alienatului mintal şi debilului mintal. Alienaţia şi
debilitatea mintală constituie impediment la căsătorie atât în cazul în care au fost
constatate prin procedura specială a interdicţiei, cât şi în cazul în care nu au fost
constatate printr-o asemenea procedură, deoarece legea nu distinge.
6. Interzicerea căsătoriei persoanelor lipsite temporar de
discernământ. Lipsa vremelnică a facultăţilor mintale constituie o piedică legală
temporară la încheierea căsătoriei.
7. Interzicerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. În situaţia în care
cei doi viitori soţi sunt de acelaşi sex căsătoria lor nu va putea avea loc fiind lovită de
nulitate absolută.
2..2.4. Dovada inexistenţei impedimentelor la încheierea căsătoriei

Viitorii soţi au obligaţia de a preciza în declaraţia de căsătorie că nu există nicio
piedică pentru încheierea căsătoriei.
Terţele persoane sau ofiţerul de stare civilă vor putea face dovada existenţei
unor asemenea împrejurări.
Dacă în urma verificărilor pe care ofiţerul de stare civilă este obligat să le facă
se va constata existenţa unui impediment la încheierea căsătoriei, cererea de a încheia
căsătoria va fi respinsă.
3. Condiţiile de formă necesare încheierii căsătoriei
Condiţiile de formă ale actului juridic al căsătoriei se referă la procedura de

încheiere a căsătoriei, desfăşurată în etape, prin care se urmăreşte, pe de o parte,
asigurarea respectării condiţiilor de fond prescrise de lege (existenţa condiţiilor de fond
şi lipsa impedimentelor), iar pe de altă parte garantarea recunoaşterii publice a
căsătoriei şi întocmirea înscrisului doveditor al acesteia.
Condiţiile de formă ale actului juridic al căsătoriei se referă la procedura de
încheiere a căsătoriei, desfăşurată în etape, prin care se urmăreşte, pe de o parte,
asigurarea respectării condiţiilor de fond prescrise de lege (existenţa condiţiilor de fond
şi lipsa impedimentelor), iar, pe de altă parte, garantarea recunoaşterii publice a
căsătoriei şi întocmirea înscrisului doveditor al acesteia.
În prima etapă, pregătitoare, sunt îndeplinite o serie de formalităţi prealabile şi
necesare încheierii căsătoriei: depunerea declaraţiei de căsătorie de către viitorii soţi;
îndeplinirea de către ofiţerul de stare civilă a îndatoririlor impuse de lege cu privire la
verificarea îndeplinirii condiţiilor de valabilitate a căsătoriei şi de asigurare a elementelor
de publicitate a încheierii căsătoriei.
În cea de-a doua etapă are loc încheierea propriu-zisă a căsătoriei, în condiţii de
solemnitate şi publicitate. Imediat după încheierea căsătoriei este întocmit actul de stare
civilă doveditor.
Întrebări si teme de control
1. Cum definim căsătoria?

2. Care sunt caracterele juridice ale căsătoriei?
3. Prezentaţi condiţiile de fond necesare încheierii căsătoriei.
4. Prezentaţi lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei.
5. Prezentaţi condiţiile de formă necesare încheierii căsătoriei.
Bibliografie selectiva
N-C., Anitei. Dreptul familiei, editura Hamangiu, Bucuresti, 2012, pp. 1-62.
M., Avram. Drept civil. Familia, Hamangiu, Bucuresti, 2013. pp.2-60
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a 8-a revizuită şi completată,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pp.3-57.
Al Bacaci. VC, Dumitrache C.C. Hageanu, Dreptul familiei, ed. a 7-a, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2012, p. 1-50.
E. Florian, Dreptul familiei, ed. a 5-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 1-60.
UNITATEA 2. Efectele căsătoriei
1.Consideraţii privind efectele ale căsătoriei
Încheierea căsătoriei generează între cei care o încheie o multitudine de

raporturi, de natură diferită: socială, morală, juridică. Prin efecte juridice ale căsătoriei
înţelegem relaţiile de natură personală şi patrimonială care iau naştere între soţi ca
urmare a încheierii căsătoriei.
Relaţiile ce se nasc între soţi în timpul căsătoriei, în contextul legislaţiei actuale,
stau sub semnul egalităţii dintre bărbat şi femeie.
Efectele căsătoriei sunt reglementate în Codul civil în Titlul II, intitulat „Căsătoria”,
Capitolul V fiind dedicat drepturilor şi îndatoririlor personale ale soţilor (art. 307-311) şi
Capitolul VI drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale soţilor (art. 312-372). De
asemenea, Codul civil consacră efectelor căsătoriei şi alte articole din diferite capitole,
de exemplu: art. 1031 prevede că orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă
numai în timpul căsătoriei, art. 970-974 stabileşte vocaţia succesorală a soţului supra-
vieţuitor şi dreptul la abitaţie al acestuia.
Efectele căsătoriei sunt reglementate şi în unele acte normative internaţionale la
care România este parte sau pe care le-a ratificat ori la care a aderat, şi anume:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 16), Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice (art. 23 parag. 4 şi art. 24), Pactul internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale (art. 10 parag. 1) etc.
2. Categorii de raporturi între care se produc efectele căsătoriei
În raport de sfera persoanelor între care se produc aceste efecte, distingem

următoarele categorii de raporturi:
1. raporturi dintre soţi;
2. raporturi dintre soţi şi copii lor;
3. raporturile dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ (raporturi de afinitate);
d. raporturi dintre membrii familiei şi alte persoane fizice sau juridice.
1. Efectele căsătoriei în materia raporturilor dintre soţi se referă la:
a. relaţiile personale;
b. relaţiile patrimoniale;
c. capacitatea de exerciţiu.
2. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi
1. Consideraţii generale
Efectele personale reprezintă categoria principală a consecinţelor căsătoriei,
care îşi subordonează clasa efectelor patrimoniale şi care se materializează într-un
spectru larg de relaţii conjugale lipsite de conţinut economic, evaluarea lor în bani fiind
imposibilă. Cele mai importante relaţii din această categorie sunt reglementate explicit
sau doar implicit de către sistemul de drept românesc, restul fiind guvernate doar de
norme religioase şi morale. Întreaga reglementare juridică este subordonată principiului
egalităţii soţilor în căsătorie, căruia îi corespunde obligaţia soţilor de a hotărî de comun
acord în orice problemă legată de căsătorie. Principiul egalităţii soţilor presupune
caracterul reciproc al majorităţii drepturilor şi obligaţiilor cu caracter strict personal,
neevaluabile în bani, pe care le creează între soţi căsătoria.
Doctrina de dreptul familiei consideră că prin efectele personale ale căsătoriei trebuie
să înţelegem în principal următoarele obligaţii nepatrimoniale, pe care soţii şi le asumă
prin căsătorie:
– acordarea sprijinului moral reciproc;
– fidelitatea;
– locuinţa comună;
– îndatoririle conjugale;
– obligaţia de a hotărî asupra numelui pe care soţii îl vor purta în căsătorie.
În doctrină se mai arată că principiul egalităţii soţilor se opune producerii
următoarelor efecte personale ale căsătoriei:
– controlul exercitat de un soţ asupra corespondenţei şi a celorlalte relaţii sociale ale
celuilalt soţ;
– autorizarea unui soţ de către celălalt în vederea alegerii unei profesii;
– dobândirea de către un soţ a cetăţeniei celuilalt soţ doar prin actul căsătoriei.
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie consacră şi o
obligaţie personală care îi revine numai bărbatului. Este vorba despre respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale femeii [art. 2 alin. (2) din lege].
2. Reglementarea relaţiilor personale între soţi
Ţinând cont de dispoziţiile din noul Codul civil, considerăm că relaţiile personale
dintre soţi presupun existenţa următoarelor obligaţii:
– de a lua deciziile împreună (art. 308 noul C. civ.);
– de a-şi acorda respect şi sprijin moral [309 alin. (1) noul C. civ.];
– de fidelitate [art. 309 alin. (1) noul C. civ.];
– de a locui împreună [art. 309 alin. (2) noul C. civ.];
– de a avea împreună relaţii sexuale liber consimţite [art. 197 alin. (2) lit. b 1) C. pen.];
– independenţa soţilor (art. 310 noul C. civ.);
– de a hotărî asupra numelui pe care îl vor purta în căsătorie (art. 311 noul C. civ.).
3. Noţiunea, clasificarea şi conţinutul relaţiilor patrimoniale dintre soţi

Căsătoria produce profunde modificări în statutul patrimonial al persoanei, creând o
configuraţie specifică a drepturilor şi obligaţiilor, distinctă de statutul persoanelor
celibatare, chiar dacă acestea trăiesc într-o uniune de fapt.
S-a arătat că, dintre toate actele şi faptele juridice care dau naştere raporturilor
juridice de familie, căsătoria produce cele mai numeroase efecte patrimoniale asupra
persoanei. Pe de o parte, în timpul căsătoriei se nasc drepturi şi obligaţii patrimoniale
între soţi, circumscrise vieţii de familie în cadrul cărora raporturile afective dintre soţi
prevalează adeseori asupra intereselor individuale; pe de altă parte, persoana care intră
cu terţii în reţeaua de raporturi juridice care formează circuitul civil nu poate fi privită ca
un cocontractant obişnuit. Chiar şi atunci când un soţ încheie singur un act juridic, nu se
poate face abstracţie nici de faptul că, în realitate, soţii constituie „o unitate”, de natură
să „perturbe” standardele operaţiunilor juridice curente.
Prin relaţii patrimoniale dintre soţi înţelegem totalitatea raporturilor sociale evaluabile
în bani, care se nasc între cele două persoane de sex opus unite prin actul juridic al
căsătoriei. Aceste raporturi patrimoniale, care îi transformă pe soţi din doi actori
independenţi ai vieţii sociale într-o unitate economică şi de acţiune, influenţează
ansamblul relaţiilor cu caracter pecuniar între terţi şi unul şi ambii soţi. Atât de
covârşitoare este această influenţă, încât relaţiile care au conţinut economic stabilite
între soţi şi terţi sfârşesc prin a fi absorbite în sfera noţiunii de „relaţii patrimoniale dintre
soţi”.
În concluzie, relaţiile patrimoniale dintre soţi sunt reprezentate de totalitatea
raporturilor juridice cu caracter patrimonial care se stabilesc între soţi, dar şi între soţi
(consideraţi împreună sau separat) şi terţi, drept consecinţă a încheierii căsătoriei.
Numeroasele raporturi patrimoniale care iau fiinţă între soţi în timpul căsătoriei pot fi
cuprinse în trei categorii:
– raporturi care se nasc cu privire la contribuţia soţilor la cheltuielile căsniciei;
– raporturi cu privire la bunurile lor;
– raporturi privitoare la obligaţia reciprocă de întreţinere.
Conţinutul raporturilor patrimoniale dintre soţi este format din drepturi şi obligaţii cu
caracter patrimonial.
În mod tradiţional, aşa cu am menţionat în secţiunea referitoare la relaţiile personale
dintre soţi, şi în cazul drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale sunt analizate numai
obligaţiile, drepturile corelative fiind subînţelese.
Legiuitorul român, prin dispoziţiile noului Cod civil, a reconsiderat a raporturile de
familie prin revenirea la tradiţionala lor includere în Codul civil, ceea ce tinde să confere
din nou căsătoriei un caracter de contract. În noul Cod civil, Capitolul VI din Titlul II al
Cărţii a II-a este denumit „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”, iar prevederile
sale se referă la următoarele aspecte:
– Secţiunea 1 „Dispoziţii comune” (art. 312-338);
– Secţiunea a 2-a „Regimul comunităţii legale” (art. 339-359);
– Secţiunea a 3-a „Regimul separaţiei de bunuri” (art. 360-365);
– Secţiunea a 4-a „Regimul comunităţii convenţionale” (art. 366-368);
– Secţiunea a 5-a „Modificarea regimului matrimonial” (art. 369-372).
Întrebări si teme de control
1.Ce se înţelege prin noţiunea de efecte ale căsătoriei?

2. Între ce categorii de raporturi căsătoria produce efecte?
3. Ce se înţelege prin noţiunea de efecte personale ale căsătoriei.
4. Prezentaţi relaţiile personale dintre soţi.
6. Ce se înţelege prin noţiunea de relaţii patrimoniale?
7. Clasificaţi raporturile patrimoniale dintre soţi.
N-C., Anitei. Regimurile matrimoniale potrivit noului Cod civil, Editura Hamangiu,
Bucuresti, 2012, pp. 18-41.
M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, p.
1-70.
A.AL. Banciu, Raporturile patrimoniale dintre soţi potrivit noului Cod civil, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 12-37.
UNITATEA 3. Notiuni generale despre regimurile matrimoniale
1. Notiunea de regim matrionial
Noţiunea de relaţii patrimoniale dintre soţi este în strânsă legătură cu o altă

noţiune de mare importanţă pentru studiul de faţă, şi anume noţiunea de regim
matrimonial. În ultimii 50 de ani, specialiştii români au echivalat noţiunea de relaţii
patrimoniale dintre soţi cu noţiunea de regim matrimonial. Doctrina română
contemporană este cu mult mai nuanţată decât în trecut cât priveşte noţiunile de regim
matrimonial şi relaţii patrimoniale dintre soţi, susţinând că între cele două există legături
destul de strânse, dar nu de identitate. Astfel, prin regim matrimonial ar trebui să
desemnăm un sistem de reguli juridice care guvernează efectele patrimoniale ale
căsătoriei, dar nu oricare efecte (sunt unele raporturi pecuniare care nu interesează
regimurile matrimoniale, de exemplu, obligaţia de întreţinere dintre soţi, ca şi acelea la
care sunt ţinuţi aceştia faţă de alte persoane: copii, afini etc.). Consecinţa: regimul
matrimonial este o parte a regulilor care orânduiesc „relaţiile patrimoniale dintre soţi”,
relaţii care, în ansamblul lor, constituie substanţa mai multor materii şi discipline: dreptul
patrimonial al familiei, dreptul succesoral etc. Ca atare, noţiunea de regim matrimonial
poate fi receptată într-un sens restrâns, după cum poate avea şi o semnificaţie mai
largă. În sens restrâns – accepţiune preferată de autor –, prin regim matrimonial se
înţelege un ansamblu de norme juridice care guvernează raporturile dintre soţi cu privire
la drepturile şi obligaţiile pecuniare ale vieţii conjugale, precum şi relaţiile care privesc
gestionarea acestora. În sens larg, trebuie acceptată ideea că regimurile matrimoniale
privesc în plus şi raporturile pecuniare dintre soţi şi terţi, indiferent dacă acestea sunt
persoane complet străine de căsătorie sau persoane cu anumite legături juridice cu
aceasta.
Autorii români în mod majoritar definesc regimul matrimonial ca totalitatea
normelor juridice ce reglementează relaţiile dintre soţi cu privire la bunurile lor şi cele ce
se stabilesc între soţi, pe de o parte, şi terţe persoane, pe de altă parte, privind, de
asemenea, bunurile soţilor. Plecând de la dispoziţiile legale în vigoare, alt autor
consideră că regimul juridic matrimonial este alcătuit din totalitatea normelor juridice ce
reglementează drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor.
Rezultă că noţiunea de regim matrimonial are o gamă largă de înţelesuri, de la
cel mai extins, cuprinzând totalitatea regulilor care reglementează relaţiile patrimoniale
născute din căsătorie, până la cel mai restrâns, care se referă doar la regulile privind
bunurile soţilor, excluzându-se alte raporturi patrimoniale existente între soţi (cum ar fi
cele rezultând din obligaţia de întreţinere, din donaţii, legate etc.) sau relaţiile
patrimoniale dintre soţi şi copiii lor.
În baza celor menţionate mai sus, vom încerca să conturăm o definiţie proprie a
regimului matrimonial: considerăm că prin regim matrimonial se înţelege totalitatea
normelor juridice care reglementează raporturile stabilite între soţi sau între unul sau
ambii soţi, pe de o parte, şi terţe persoane, pe de altă parte, raporturi ce au drept obiect
bunuri existente în momentul încheierii căsătoriei sau dobândite pe parcursul acesteia,
precum şi obligaţiile contractate în legătură cu aceste bunuri sau în vederea îndeplinirii
sarcinilor căsătoriei.
Regimul matrimonial în general va fi supus următoarelor reguli:
– după încheierea căsătoriei, soţii vor declara regimul matrimonial ales, despre care
se face vorbire pe actul de căsătorie;
– indiferent de regimul matrimonial ales, soţii nu vor putea deroga de la dispoziţiile
legale stipulate pentru acel regim;
– între soţi, regimul matrimonial ales va produce efecte numai din ziua încheierii
căsătoriei, iar faţă de terţi numai de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate
prevăzute de lege;
– regimul matrimonial ales va putea fi schimbat ori de câte ori soţii doresc, dar numai
după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei şi numai prin act autentic notarial;
– un soţ va putea să dea mandat celuilalt soţ să îl reprezinte pentru exercitarea
drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial;
– dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, celălalt soţ va
putea obţine încuviinţarea instanţei să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe
care le are potrivit regimului matrimonial. Prin această hotărâre judecătorească se vor
stabili condiţiile, întinderea şi perioada de valabilitate a mandatului judiciar. Acest
mandat va înceta atunci când soţul reprezentat se va afla în situaţia de a-şi exprima
voinţa sau atunci când va fi numit un tutore ori un curator;
– instanţa de judecată, la cererea unui soţ, va putea să condiţioneze actele de
dispoziţie ale celuilalt soţ de consimţământul expres al acestuia. Măsura va fi dispusă
numai dacă unul dintre soţi încheie acte juridice prin care sunt puse în pericol grav
interesele familiei şi numai pentru o durată determinată. Actele încheiate cu
nerespectarea hotărârii judecătoreşti vor fi nule absolut. Dreptul la acţiune se va
prescrie în termen de un an, care va începe să curgă de la data când soţul vătămat a
luat cunoştinţă de existenţa actului;
– regimul matrimonial va înceta prin anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei şi
se va lichida, potrivit legii, în caz de încetare sau de schimbare.
Noul Cod civil aşează la baza raporturilor patrimoniale dintre soţi principiul
autonomiei de voinţă, preconizând o adevărată reformă legislativă a regimului
matrimonial în România. Prin regimul matrimonial pe care îl instituie, noul Cod civil se
supune tendinţei legislaţiilor moderne de a crea un triplu echilibru:
– între soţi: apariţia convenţiilor matrimoniale a dus la adoptarea unor norme juridice
mai flexibile, care permit soţilor o anume libertate de a alege regimul raporturilor
patrimoniale dintre ei;
– în interiorul familiei: pentru protecţia intereselor majore ale familiei,
s-a recurs la norme imperative ce prevăd limitări şi interdicţii (art. 321-322 referitoare la
locuinţa familiei – noţiune nouă în dreptul românesc, art. 316 referitor la actele de
dispoziţie care pun în pericol grav interesele familiei);
– între familie şi societate-terţi: prin stabilirea unor cerinţe de formă a actelor juridice,
inclusiv a convenţiilor matrimoniale ce se încheie prin act notarial şi cu obligaţia
publicităţii lor.
2. Obiectul regimurilor matrimoniale
Regimul matrimonial este puntea de legătură dintre dreptul familiei, redus la cel
al căsătoriei, şi dreptul civil clasic conceput ca drept patrimonial. El împrumută
caracteristici de la ambele sisteme, încercând să îşi dezvolte o fizionomie juridică
proprie. Astfel, regimul matrimonial constituie o reglementare pecuniară a statutului
conjugal. Din acest punct de vedere, se poate decela un obiect specific oricărui regim
matrimonial, obiect care se divide într-unul material şi celălalt juridic.
În sens material, regimul matrimonial reglementează ansamblul bunurilor soţilor,
deci totalitatea bunurilor soţului şi soţiei, indiferent de data şi de modul de dobândire a
acestora. Obiectul său îl formează, prin urmare, toate bunurile pe care soţii le aveau în
momentul încheierii căsătoriei, precum şi cele dobândite de ei în timpul căsătoriei,
împreună sau separat, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Este vorba, în general, despre
ansamblul drepturilor pecuniare aparţinând unei persoane, acestea fiind în special drep-
turile reale asupra bunurilor mobile şi imobile, drepturile de proprietate intelectuală,
drepturile pecuniare legate de activitatea de acţionar într-o societate sau de membru
într-o societate de persoane, ca şi drepturile decurgând din creanţe de orice natură. În
cazul proprietăţii colective, drepturile vor consta fie în părţi din coproprietate, fie în
părţile cuvenite din proprietatea comună, proprietatea putând fi generată de o
indiviziune de familie, o comunitate ereditară, rezultând dintr-o succesiune sau raportu-
rile care unesc membrii unei societăţi simple, în nume colectiv sau în comandită.
În sens juridic, regimul matrimonial supune bunurile soţilor unor reguli având un
obiect propriu, dar formând împreună un tot coerent. O parte dintre aceste reguli se
referă la proprietatea asupra bunurilor, ele guvernând separaţia bunurilor sau
compunerea patrimoniilor. Cu ajutorul lor se poate stabili dacă anumite bunuri pe care
soţii le-au avut în momentul încheierii căsătoriei sau le-au dobândit ulterior, în timpul
căsătoriei, rămân proprii fiecăruia sau intră, în totalitate sau în parte, în masa comună.
În acelaşi timp, aceste reguli guvernează repartizarea pasivului patrimonial.
3. Principiile care guverneaza regimurile matrimoniale
În funcţie de diversitatea regimurilor matrimoniale concrete, de asemănările şi

deosebirile care pot apărea între diferitele reglementări naţionale, în literatura de
specialitate s-a arătat că este îngăduit să decelăm anumite reguli generale, care se pot
regăsi în orice structură a unui regim matrimonial. Variaţiunea principiilor ţine nu numai
de sistemele concrete de drept obiectiv, ci şi de evoluţia socială, de modul cum
societatea a înţeles să acorde consacrare, mai mult sau mai puţin nuanţată, rolului şi
locului bărbatului şi femeii în instituţia căsătoriei, a atenţiei pe care a înţeles să o acorde
înseşi acestei instituţii.
Principiile care guvernează regimurile matrimoniale sunt:
a) Principiul egalităţii în drepturi dintre soţi. Acest principiu este consacrat în art. 48
din Constituţie şi de diferite acte internaţionale la care România este parte, spre
exemplu: art. 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 24 parag. 4 din
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Astfel, egalitatea în drepturi
nu este altceva decât garanţia că cetăţenii vor putea să îşi exercite toate drepturile
prevăzute de Constituţie, de legi şi alte acte normative, fără distincţie de naţionalitate,
rasă, religie, grad de cultură sau profesiune. Egalitatea în drepturi existentă între soţi
are o aplicabilitate pentru întreaga sferă de raporturi juridice nepatrimoniale şi
patrimoniale reglementate de dreptul familiei. În privinţa regimurilor matrimoniale,
egalitatea în drepturi dintre soţi se reflectă sub mai multe aspecte:
– soţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii patrimoniale care decurg, prin efectul legii, din
căsătorie;
– natura juridică a bunurilor dobândite de unul dintre soţi sau a datoriilor asumate de
unul dintre soţi ori a datoriilor asumate de unul dintre soţi sub imperiul unui regim
matrimonial nu diferă după cum acestea aparţin bărbatului sau femeii;
– puterile fiecăruia dintre soţi asupra bunurilor pe care le deţine în mod exclusiv sau
împreună cu celălalt soţ nu diferă pe criteriul sexului. Principal, indiferent de „puterea lui
economică”, fiecare soţ are aceeaşi „putere juridică”, adică aceleaşi drepturi şi aceleaşi
modalităţi de exercitare a drepturilor asupra bunurilor sale.
b) Principiul libertăţii alegerii regimului matrimonial. Din punctul de vedere al
dreptului privat, libertatea regimului matrimonial este legată de libertatea convenţională
şi autonomia de voinţă. Astfel, soţii au posibilitatea de a alege regimul matrimonial care
li se va aplica in concreto în relaţiile dintre ei.
c) Principul mutabilităţii (modificării) regimului matrimonial. Libertatea alegerii
regimului matrimonial implică, în principiu, şi posibilitatea soţilor de a modifica în timpul
căsătoriei regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit.
d) Principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei. Regimul
matrimonial este subordonat scopului căsătoriei (si nuptiae sequantur) şi intereselor
familiei. Relaţiile patrimoniale dintre soţi sunt accesorii raporturilor nepatrimoniale şi au
menirea de a susţine familia din punct de vedere material, economic. De aici decurg
două consecinţe esenţiale:
– nu există regim matrimonial în afara căsătoriei. Efectele oricărui regim matrimonial,
fie convenţional, fie legal, se produc doar de la data încheierii căsătoriei şi se întind în
timp până la data încetării, desfacerii sau desfiinţării căsătoriei, neputând supravieţui
acesteia;
– scopul convenţiei matrimoniale este subordonat scopului căsătoriei, deci familiei,
nefiind admisă deturnarea ei de la această finalitate.
4. Începutul şi sfârşitul aplicării în timp a regimului matrimonial
Ca o consecinţă a caracterului său, regimul matrimonial nu se poate aplica decât

din momentul încheierii căsătoriei, deoarece aceasta este data de la care se poate vorbi
de efecte juridice, atât extrapatrimoniale, cât şi patrimoniale, între soţi.
Pentru regimurile matrimoniale legale, regula este că se aplică automat din
momentul consumării celebrării căsătoriei, fără vreo manifestare de voinţă specială din
partea soţilor. Din momentul epuizării efectelor căsătoriei, indiferent de cauzele
concrete: divorţ, nulitate, moartea unui soţ etc., regimul matrimonial legal îşi va înceta
efectele la data la care se consideră căsătoria desfăcută, desfiinţată sau încetată.
Pentru regimurile matrimoniale alternative, actul de alegere a regimului matri-
monial iese din discuţie sau din analiză, deoarece efectele care interesează aici vor fi
cele ale regimului ales, iar nu cele ale actului în sine.
În cazul regimurilor matrimoniale de tip convenţional, datorită faptului că
contractul de căsătorie se încheie îndeobşte înainte de celebrarea căsătoriei, regula nu
mai ţine de evidenţă, ci de aplicarea principiului accesorialităţii regimului matrimonial la
instituţia căsătoriei (si nuptiae sequantur).
Diferenţe între regimul matrimonial legal şi regimul matrimonial convenţional pot
fi stabilite şi din punctul de vedere al opozabilităţii sale. Astfel, dacă regimul matrimonial
legal este opozabile erga omnes de plin drept, convenţiile matrimoniale îşi realizează
opozabilitatea prin îndeplinirea anumitor formalităţi legale.
În cazul modificării regimului matrimonial, datorită faptului că ea intervine în
timpul căsătoriei, punctul de plecare a efectelor de schimbare a regimului este cel al
realizării formalităţilor prescrise de către lege, de obicei el coincizând cu data omologării
judiciare a modificării regimului matrimonial iniţial.
Aplicarea în timp a regimului matrimonial este determinată de durata căsătoriei.
În situaţia în care intervine o modificare a regimului matrimonial în timpul
căsătoriei, faţă de terţi modificările se vor produce de la data la care se îndeplinesc
formele de publicitate legală cerute pentru astfel de situaţii. Aceste forme de publicitate
se realizează de regulă ulterior momentului în care schimbarea regimului matrimonial a
devenit efectivă între soţi. Din acest motiv, regimul matrimonial va putea produce efecte
cu începere de la două momente diferite, după cum este vorba de raporturile dintre soţi
sau relaţiile dintre aceştia şi terţi.
În concluzie, regimurile matrimoniale sunt dependente şi temporal de instituţia
căsătoriei. Începutul aplicării unui regim poate depinde de soarta căsătoriei, iar cauzele
de încetare sau desfiinţare a acesteia sunt comune, ele determinând şi încetarea
regimului matrimonial concret aplicabil.
5. Libertatea alegerii regimului matrimonial
Libertatea alegerii regimului matrimonial asigură instituirea unui regim matri-

monial concret adaptat nevoilor soţilor, mentalităţilor şi posibilităţilor lor şi, de aceea,
regimurile matrimoniale bazate pe acest principiu sunt preferabile regimurilor
matrimoniale legale, unice şi imperative. Iar alegerea are întotdeauna o natură
convenţională, realizându-se prin încheierea unei convenţii matrimoniale. Libertatea de
a alege regimul matrimonial concret poate fi foarte largă, în sensul că permite alegerea
unuia dintre regimurile matrimoniale reglementate alternativ prin lege sau combinarea
acestora şi crearea unui regim matrimonial „nenumit”, sau poate fi mai restrânsă, în
sensul că permite alegerea doar a unui regim matrimonial expres prevăzut de lege. Pe
de altă parte, această libertate nu este absolută, ci limitată de instituirea unui corp de
norme imperative (nucleul dur al regimurilor matrimoniale) de la care nu se poate
deroga prin convenţie matrimonială şi care alcătuieşte regimul primar. Pentru situaţiile
în care, prin convenţie matrimonială, nu s-a ales un regim matrimonial concret, prin lege
este indicat regimul matrimonial aplicabil soţilor, care constituie astfel regimul
matrimonial legal.
Din dispoziţiile alin. (1) al art. 312 noul C. civ. observăm că viitorii soţi au
posibilitatea de a alege ca regim matrimonial comunitatea legală, separaţia de bunuri
sau comunitatea convenţională. Aşa cum reiese din dispoziţiile art. 329 noul C. civ., soţii
au posibilitatea alegerii prin convenţie matrimonială ca regim matrimonial fie regimul
separaţiei de bunuri, fie regimul comunităţii convenţionale. Excepţie de la această
regulă îl constituie regimul comunităţii legale. Deci, dacă soţii nu au ales până în ziua
încheierii căsătoriei, prin convenţie matrimonială, unul dintre cele două regimuri
matrimoniale, li se aplică regimul comunităţii legale.
Întrebări
1. Notiunea de regim matrionial.

2. Regulile la care este supus regimul matrimonial.
3. Principiile care guverneaza regimurile matrimoniale.
4. Începutul şi sfârşitul aplicării în timp a regimului matrimonial.
5. Libertatea alegerii regimului matrimonial.
1-70.
UNITATEA 4. Clasificarea regimurilor matrimoniale
1. Clasificarea regimurilor matrimoniale

1. Precizări prealabile
Noul Cod civil, ţinând seama de prevederile convenţiilor internaţionale în materie
la care România este parte şi de principiile conţinute de recomandările europene în
domeniu, a înlocuit reglementarea din Codul familiei cu reglementare modernă
armonizată cu normele dreptului european. Astfel, potrivit art. 312 noul C. civ., „ (1) Viitorii
soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comu-
nitatea convenţională. (2) Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de
la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Din dispoziţiile art. 312 alin. (1) noul C. civ. rezultă că viitorii soţi pot alege ca
regim matrimonial comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea
convenţională. Observăm că prin dispoziţiile art. 312 noul
C. civ. se instituie un regim legal, şi anume regimul comunităţii de bunuri, şi două tipuri
de regimuri convenţionale: regimul separaţiei de bunuri şi regimul comunităţii
convenţionale (acesta din urmă cuprinde derogări convenţionale de la regimul
comunităţii de bunuri).
Aşa cum arătat anterior, potrivit art. 312 alin. (1) noul C. civ., viitorii soţi au
posibilitatea de a opta pentru alegerea regimului comunităţii convenţionale între mai
multe regimuri matrimoniale, răspunzând astfel necesităţii permanente de adaptare a
legislaţiei actuale la necesităţile social-economice şi la tendinţa manifestată în acest
domeniu pe plan european.
2. Regimul primar imperativ
Alineatul (2) al art. 312 noul C. civ. dispune că, indiferent de regimul matrimonial
ales, nu se poate deroga de la dispoziţiile acestei secţiuni. Observăm că în această
secţiune este reglementat regimul primar, pe care îl definim ca fiind totalitatea normelor
juridice care reglementează raporturile stabilite între soţi sau între unul sau ambii soţi,
pe de o parte, şi terţe persoane, pe de altă parte, raporturi ce au drept obiect bunuri
existente în momentul încheierii căsătoriei, dobândite pe parcursul acesteia, precum şi
obligaţiile contractate în legătură cu aceste bunuri sau în vederea îndeplinirii sarcinilor
căsătoriei şi care se aplică tuturor căsătoriilor, indiferent de regimul matrimonial căruia îi
sunt supuşi soţii.
Regimul primar imperativ prezintă următoarele trăsături:
a) este primar în dublu sens:
– în primul sens, este aplicabil înaintea oricăror alte reguli, dispoziţiile care îl compun
fiind aplicabile înaintea altor prevederi legale în materie sau stipulaţii din cuprinsul
convenţiilor matrimoniale. Explicaţia acestui caracter rezidă în aceea că regimul primar
este un efect legal al căsătoriei, aplicându-se automat soţilor pe data încheierii
căsătoriei, independent de regimul matrimonial aplicabil in concreto;
– în al doilea sens, este comun tuturor regimurilor matrimoniale şi constituie baza
acestora, cuprinzând drepturile şi libertăţile fundamentale valabile în toate raporturile
patrimoniale dintre soţi;
b) este imperativ, adică se aplică în mod obligatoriu, normele juridice care îl
reprezintă fiind deci de ordine publică, cu excepţia cazurilor în care legea permite
părţilor să deroge prin convenţia lor.
Regimul primar nu poate fi considerat un tip anume de regim matrimonial care să
organizeze raporturile patrimoniale dintre soţi sau dintre aceştia şi terţi, ci el
reglementează în principal regulile elementare care guvernează aceste raporturi, la
modul general şi obligatoriu, ca efect al încheierii căsătoriei sub incidenţa legii unui stat
care a stabilit aceste reguli.
Regimului primar i se mai spune şi regim primar imperativ, deoarece normelor lui
generale sunt obligaţi să se supună ambii soţi, ca simplu efect al căsătoriei. Soţii ar
trebui să conformeze normelor general obligatorii ale regimului primar orice convenţie
matrimonială ar încheia, prin care şi-ar reglementa în mod corect modul de organizare a
raporturilor patrimoniale dintre ei sau raporturile cu terţii.
2. Dreptul de folosinţă asupra locuinţei
Noţiunea de locuinţă a familiei este, aşadar, o noţiune de fapt, iar nu de drept, şi

este locuinţa unde familia trăieşte efectiv. Numai astfel normele de protecţie îşi găsesc
raţiunea aplicării lor, pentru că ceea ce se protejează este un interes comun al familiei.
Având în vedere principiul potrivit căruia soţii decid de comun acord în tot ceea ce
priveşte căsătoria rezultă că locuinţa familiei este aleasă de soţi de comun acord, fie că
este vorba de locuinţa de origine (iniţială), fie de schimbarea acesteia.
Domiciliul persoanei fizice înseamnă adresa unde este situat centrul de
greutate al vieţii sociale şi economice a persoanei fizice. Locuirea persoanei la această
adresă numai trebuie să fie permanentă.
Dreptul de folosinţă asupra locuinţei poate fi dobândit potrivit Legii nr. 114/1996
sau potrivit dreptului comun art. 1410 – 1453 din Codul civil - în cazul locuinţelor
proprietate particulară situate în mediul rural, precum şi a celor din mediul urban care la
data de 1 ianuarie 1990 nu au format obiectul unui contract de închiriere.
În literatura de specialitate se precizează că dreptul de folosinţă asupra locuinţei
aparţinea tuturor membrilor familiei, chiar dacă contractul de închiriere fusese încheiat
anterior căsătoriei, în consecinţă dreptul în discuţie se afla într-o stare de indiviziune sui
generis ai cărei subiecţi sunt toţi membrii familiei, fără a fi stabilită vreo cotă – parte
cuvenită fiecăruia, chiar dacă împărţirea în fapt a locuinţei ar fi posibilă.
În ceea ce priveşte dreptul de folosinţă asupra locuinţei dobândit în condiţiile
Codului civil, caracterul de bun propriu sau de bun comun se determină în funcţie de
momentul încheierii contractului de locaţiune, cât priveşte contractele de închiriere
încheiate în condiţiile derogării de la dreptul comun, drepturile conferite de acestea nu
pot fi incluse nici în masa bunurilor comune nici în masa bunurilor proprii. Dreptul de
folosinţă asupra locuinţei este bun comun dacă contractul de închiriere s-a încheiat în
timpul căsătoriei şi este bun propriu dacă acesta s-a încheiat înainte de căsătorie.
Dreptul de folosinţă locativă aparţine tuturor membrilor de familie, fiecare având
un drept de folosinţă propriu asupra locuinţei. Soţul dobândeşte aşadar, în baza
contractului de închiriere, alături de titularul contractului de închiriere şi de ceilalţi
membri de familie, un drept propriu de folosinţă asupra locuinţei, fără a deosebi după
cum contractul de închiriere s-a încheiat înaintea căsătoriei sau în timpul acesteia.
Ca membri de familie soţii sunt supuşi – în principiu – în raporturile lor locative,
aceloraşi reguli ca şi ceilalţi membri de familie. Ca atare ei au drepturi locative proprii şi
egale indiferent de calitatea de titular al contractului de închiriere a unuia dintre ei.
3. Discuţii cu privire la locuinţa familiei
Din dispoziţiile art. 321 alin. 2 şi 322 alin. 1şi 2 din noul Codul civil observăm că
locuinţa familiei în mod imperativ are un regim juridic special. Astfel, chiar dacă unul
dintre soţi este proprietar exclusiv al imobilului ce constituie locuinţa familiei, el nu o va
putea înstrăina singur, fără consimţământul scris al celuilalt soţ, care nu este proprietar.
De acelaşi regim se bucură şi bunurile care mobilează casa.
Nerespectarea acestor dispoziţii din alin. 1 şi 2 ale art. 322 din Codul civil atrage
sancţiunea nulităţii relative dacă soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea
actului cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă despre
aceasta, totuşi nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.
Ţinând cont de comentariile din literatura de specialitate şi practica judiciară în
domeniu în privinţa locuinţei familiei vom supune analizei următoarele probleme care
impun anumite discuţii:
a. posibilitatea unui soţ de a cere evacuarea celuilalt soţ din locuinţa familiei;
b. situaţia în care locuinţa familiei este proprietate comună a soţilor;
c. situaţia în care locuinţa familiei este proprietate proprie a unuia dintre soţi;
d. situaţia în care locuinţa familiei este deţinută în temeiul unui contract de închiriere.
4. Cheltuielile căsătoriei
Ducerea vieţii în comun, sub acelaşi acoperiş, precum şi întreţinerea familiei, cu

sau fără copii, presupun - în mod logic – ca soţii să aibă o serie de cheltuieli.
Asemenea cheltuieli ale menajului sau sarcini ale căsătoriei sunt tradiţional incluse în
regimul primar imperativ. Cheltuielile sau sarcinile căsătoriei se apreciază în mod
concret, în funcţie de nivelul de viaţă al soţilor, de posibilităţile lor patrimoniale concrete
şi de nevoile specifice pe care fiecare cuplu le are.
În înţelesul sintagmei de „cheltuieli ale căsătoriei” va putea fi determinat, fără
putinţă de tăgadă, ca vizând într-un sens larg: cheltuielile pentru ducerea traiului în
comun sub acelaşi acoperiş, cheltuielile pentru creşterea copiilor, dar şi întreţinerea ce
soţii şi-o datorează reciproc, chiar şi în condiţiile speciale ale întreţinerii după divorţ.
3. Regimul comunităţii legale
La baza relaţiilor patrimoniale dintre soţi rămâne ca regim matrimonial regimul

comunităţii legale, care cuprinde bunurile dobândite de fiecare dintre soţi în timpul
căsătoriei, cu excepţia celor prevăzute de lege ce constituie bunurile proprii ale fiecăruia
dintre soţi. Acestui regim i s-au adus o serie de îmbunătăţiri. De exemplu, s-a prevăzut
expres că soţii, împreună sau asociaţi cu alte persoane, pot constitui societăţi, asociaţii
sau fundaţii, în condiţiile legii, aducând ca aport bunuri comune, da, cu acordul ambilor
soţi.
La baza regimului comunităţii legale stau următoarele principii:
a) principiul egalităţii dintre soţi, care este consacrat de art. 308 noul
C. civ. şi presupune următoarele:
– bunurile soţilor sunt comune sau proprii fără a deosebi după cum au fost dobândite
de bărbat sau de femeie;
– administrarea, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor comune sunt reglementate
astfel încât fiecăruia dintre soţi să i se confere practic aceleaşi puteri asupra bunurilor
comune;
– la desfacerea căsătoriei prin divorţ, în cazul desfiinţării sau la încetarea căsătoriei,
când se pune problema lichidării regimului matrimonial şi împărţirii bunurilor comune, nu
se poate face nicio discriminare bazată pe sex. Aceasta nu înseamnă însă că bunurile
se vor împărţi întotdeauna în cote egale, deoarece criteriul în raport cu care se va
determina cota de proprietate a fiecărui soţ din bunurile comune este contribuţia
efectivă pe care fiecare a avut-o la dobândirea şi conservarea acestor bunuri;
b) principiul subordonării raporturilor patrimoniale dintre soţi raporturilor personale
dintre soţi. Astfel, comunitatea de bunuri a fost reglementată ca o masă de bunuri
afectată realizării sarcinilor căsătoriei;
c) principiul recunoaşterii muncii oricăruia dintre soţi în gospodărie. Potrivit acestui
principiu, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 326 noul
C. civ., munca oricăruia dintre soţi în gospodărie constituie o contribuţie la dobândirea
bunurilor comune;
d) principiul exercitării drepturilor şi al îndeplinirii obligaţiilor părinteşti faţă de copiii
lor. Drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt recunoscute privitor la persoana copilului,
precum şi privitor la patrimoniul acestuia. Distincţia între cele două categorii de drepturi
este utilă, mai cu seamă în cazul scindării ocrotirii părinteşti, când are loc o repartizare
a drepturilor şi îndatoririlor specifice între cei doi părinţi ori între aceştia (sau unul dintre
ei) şi o terţă persoană care asigură protecţia alternativă a copilului. Potrivit acestui
principiu, se poate stabili contribuţia financiară a fiecărui soţ la creşterea şi educarea
copiilor.
3. Trasaturile regimului comunităţii legale
Regimul comunităţii legale prezintă următoarele trăsături juridice:

a) este un regim de comunitate parţială, deoarece:
– în ceea ce priveşte bunurile, soţii au, potrivit noului Cod civil, două categorii de
bunuri: bunuri comune (art. 339) şi bunuri proprii (art. 340). Regula este că bunurile sunt
comune, iar excepţia că anumite categorii de bunuri sunt proprii. Este deci un regim
precumpănitor de comunitate, în care separaţia de bunuri are un caracter limitat,
subsidiar;
– soţii au două categorii de datorii: datorii comune (art. 351) şi datorii proprii (art.
352);
b) este un regim legal. Caracterul legal a regimului comunităţii legale trebuie înţeles
în contextul în care viitorii soţi sau soţii în timpul căsătoriei au posibilitatea de a opta
pentru un anumit regim matrimonial. Astfel, potrivit art. 312 alin. (1) noul C. civ., „Viitorii
soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau
comunitatea convenţională”. Cu toate acestea, aplicarea regimului legal nu este, din
punct de vedere juridic, un efect al opţiunii viitorilor soţi (un fel de convenţie matrimo-
nială tacită), astfel cum lasă să se creadă art. 312 alin. (1), ci este o consecinţă legală a
căsătoriei, în lipsa unei convenţii matrimoniale;
c) este un regim mutabil şi flexibil. Regimul comunităţii legale poate fi schimbat în
timpul căsătoriei prin convenţie matrimonială cu un alt regim matrimonial, în anumite
condiţii şi în anumite limite. Potrivit art. 359 noul C. civ., orice convenţie contrară
dispoziţiilor prezentei secţiuni (este vorba de regimul comunităţii legale) este lovită de
nulitate absolută, în măsura în acre nu este compatibilă cu regimul comunităţii
convenţionale. Acest articol trebuie privit în corelaţie cu art. 366-368 din noul Cod civil,
care permit să se deroge de la regimul comunităţii legale în anumite condiţii şi în
anumite limite.
d) este un regim imperativ limitat. Din coroborarea art. 312 alin. (1) cu art. 332 alin.
(1) noul C. civ., potrivit căruia „Prin convenţie matrimonială nu se poate deroga, sub
sancţiunea nulităţii absolute, de la dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales
decât în cazurile anume prevăzute de lege”, rezultă că o convenţie matrimonială prin
care s-ar opta pentru un alt regim matrimonial decât cel prevăzut de lege este lovită de
nulitate. De exemplu, viitorii soţi sau soţii nu ar putea opta pentru regimul participării la
achiziţii. Totuşi, prin convenţie matrimonială, soţii pot lărgi sau restrânge comunitatea
legală de bunuri, pot institui obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea
anumitor acte de administrare, pot să convină includerea unei clauze de preciput sau să
stabilească modalitatea de lichidare a comunităţii convenţionale. Deci caracterul
imperativ al regimului comunităţii legale este limitat de faptul că viitorii soţi sau soţii au
posibilitatea de a reglementa, prin convenţie matrimonială, anumite aspecte derogatorii
de la dispoziţiile regimului comunităţii legale.
4. Încetarea regimului comunităţii legale
Analizând dispoziţiile art. 319 din noul Cod civil referitoare la încetarea regimului
matrimonial observăm că, fie că este vorba de: regimul matrimonial legal, regimul
matrimonial al comunităţii convenţionale sau regimul matrimonial al separaţiei de
bunuri oricare dintre ele încetează prin:
a. moartea unuia sau ambilor soţi, caz în care şi căsătoria încetează;
b. divorţ;
c. constatarea nulităţii sau pronunţarea anulării căsătoriei;
d. modificarea regimului comunităţii legale în condiţiile legii în timpul căsătoriei.
Din momentul epuizării efectelor căsătoriei indiferent de cauzele concrete: divorţ,
nulitate, moartea unui soţ, etc., regimul matrimonial îşi va înceta efectele la data la care
se consideră căsătoria desfăcută, desfiinţată sau încetată.
Când efect al decesului unuia dintre soţi comunitatea încetează deoarece şi
căsătoria încetează.
Ca efect al divorţului potrivit art. 385 din noul Cod civil prevede încetarea regimului
matrimonial. Ca urmare, hotărârea judecătorească de divorţ, produce efecte începând
cu data introducerii cererii de divorţ, însă, faţă de terţi, potrivit art. 387 din noul Cod civil,
hotărârea de divorţ produce efecte de la data îndeplinirii formelor de publicitate
prevăzute de lege prin art. 291, 334 şi 335 din noul Cod civil.
Totuşi, potrivit art. 385 alin. 2 din noul Cod civil oricare dintre soţi sau amândoi,
împreună pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la
data separaţiei în fapt. De asemenea, aceste dispoziţii se aplică şi în cazul divorţului
prin acordul soţilor, dacă aceştia au convenit astfel.
De asemenea, potrivit art. 355 alin 1 din noul Cod civil când comunitatea
încetează, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial
iar conform alin. 3 al aceluiaşi articol când comunitatea încetează prin decesul unuia
dintre soţi, lichidarea se face între soţul supraveţuitor şi moştenitorii soţului decedat.
Astfel, obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori proporţional cu cotele ce le
revin din moştenire. Deci, mai întâi se stabileşte cota care revine fiecăruia dintre soţi din
comunitatea de bunuri; apoi cota de comunitate care revine soţului decedat se include
în masa succesorală.
Dacă regimul matrimonial încetează prin desfacerea căsătoriei foştii soţi rămân
coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei ce revine
fiecăruia potrivit art. 356 din noul Cod civil.
De asemenea, alin. 2 al art. 355 din noul Cod civil dispune că până la finalizarea
lichidării, comunitatea subzistă atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor. Din
dispoziţiile acestui aliniat observăm că se face distincţie între: încetarea regimului
matrimonial şi încetarea comunităţii de bunuri.
Deşi textul se referă doar la desfacerea căsătoriei, el este aplicabil şi în cazul
desfiinţării căsătoriei putative, când se aplică prin asemănare dispoziţiile de la divorţ
potrivit art. 304 alin. 2 din noul Cod civil.
În cazul anulării căsătoriei, anularea operând retroactiv, căsătoria este
considerată inexistentă şi astfel regimul matrimonial este inexistent.
4. Lichidarea si modificarea regimului comunităţii legale
Regimul matrimonial în caz de încetare sau de schimbare se lichidează prin

următoarele modalităţi:
 prin bună învoială, prin înscris autentic notarial;
 pe cale judecătorească, hotărârea judecătorească definitivă constituind actul de
lichidare.
Potrivit art. 355 alin 1 din noul Cod civil când comunitatea încetează, aceasta se
lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial iar potrivit alin. 3 al
aceluiaşi articol obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori proporţional cu
cotele ce le revin din moştenire.
Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face
între soţul supraveţuitor şi moştenitorii soţului decedat. Astfel, potrivit art. 355 alin. 3 din
noul Cod civil obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori proporţional cu cotele
ce le revin din moştenire.
Modurile de lichidare şi partajare a bunurilor sunt guvernate de dispoziţiile art.
320 din noul Cod civil, completate cu dispoziţiile dreptului comun privitoare la partaj.
De asemenea, alin. 2 al art. 355 din noul Cod civil dispune că până la finalizarea
lichidării, comunitatea subzistă atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor. Din
dispoziţiile acestui aliniat observăm că se face distincţie între: încetarea regimului
matrimonial şi încetarea comunităţii de bunuri.
În situaţia în care regimul comunităţii legale încetează prin decesul unuia dintre
soţi lichidarea se face între soţul supraveţuitor şi moştenitorii soţului decedat. În acest
caz, potrivit art. 355 alin. 3 obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori
proporţional cu cotele ce el revin din moştenire.
În situaţia în care regimul comunităţii legale încetează ca efect al divorţului foştii
soţi rămân coproprietari în devălmăşie supra bunurilor comune până la stabilirea cotei
ce revine fiecăruia, regulă stabilită de art. 356 din noul Cod civil.
După încetarea comunităţii regulile specifice acesteia sunt aplicabile numai
bunurilor comune dobândite în timpul acesteia.
Bunurile dobândite după divorţ sau în cazul căsătoriei putative, după desfiinţarea
acesteia, sunt proprietate exclusivă a fiecăruia dintre soţi şi numai alimentează
comunitatea de bunuri.
Tot astfel, nu sunt bunuri comune bunurile dobândite după înlocuirea comunităţii
cu separaţia de bunuri.
Dacă regimul matrimonial încetează prin desfacerea căsătoriei foştii soţi rămân
fiecăruia. Deci, în conformitate cu dispoziţiile art. 357 alin. 1 din noul Cod civil în cadrul
lichidării comunităţii fiecare dintre soţi îşi va prelua bunurile sale proprii, după care se
va proceda la partajul bunurilor comune, după criteriul contribuţiei fiecărui soţ la
dobândirea bunurilor comune şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.
În cazul anulării căsătoriei regimul matrimonial fiind inexistent va fi o lichidare
între soţi de facto şi nu de iure, după regulile unei indiviziuni sau societăţi de fapt, între
terţi.
În cazul căsătoriei putative când ambii soţi au fost de bună-credinţă la lichidare,
se aplică regulile de la divorţ. Între aceştia, data încetării comunităţii este aceea a
introducerii acţiunii în anulare. Când doar unul dintre soţi este considerat de bună-
credinţă, doar ac3sta se va prevala de efectele regimului matrimonial şi de o lichidare a
comunităţii după regulile de la divorţ.
Totuşi în privinţa art. 358 din noul Cod civil trebuie să menţionăm că deşi se
prevede posibilitatea împărţirii bunurilor comune, în tot sau în parte, în timpul căsătoriei
prin bună învoială a soţilor şi prin act încheiat în formă autentică notarială ori pe cale
judecătorească în caz de neînţelegere, regimul comunităţii potrivit alin. 4 al acestui
articol, nu încetează decât în condiţiile legii chiar dacă toate bunurile comune au fost
împărţite potrivit acestui articol.
Art. 369 alin. 1 din noul Cod civil dispune: „După cel puţin un an de la încheierea
căsătoriei, soţii pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent
cu un alt regim matrimonial ori să-l modifice, cu respectarea condiţiilor prevăzute de
lege pentru încheierea convenţiilor matrimoniale”.
Observăm că, regimul matrimonial poate fi schimbat sau modificat cu un alt
regim matrimonial ori de câte ori soţii doresc după cel puţin un an de la încheierea
căsătoriei dar cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea
convenţiilor matrimoniale
Modificarea regimului matrimonial atrage după sine încetarea vechiului regim de
comunitate numai în cazul în care noul regim adoptat este de tip separatist. În acest
caz, încetarea comunităţii va fi data îndeplinirii formalităţilor cerute de lege pentru
publicitatea convenţiei matrimoniale prin care se face schimbarea regimului.
Faţă de terţi, nicio modificare a regimului matrimonial nu poate fi opusă dacă
este făcută în frauda intereselor acestora (art. 369 alin. 4 din noul Cod civil).
În cazul modificării regimului matrimonial de către un soţ minor, se înţelege prin
data încetării comunităţii data când rămâne definitivă hotărârea prin care instanţa
tutelară încuviinţează modificarea regimului matrimonial prin convenţie matrimonială
(art. 337), regim care anterior fusese încuviinţat şi de ocrotitorul legal al soţului minor.
Observăm că din dispoziţiile art. 359 din noul Cod civil este nulă absolut orice
convenţie contrară dispoziţiilor referitoare la regimul comunităţii legale , în măsura în
care nu este compatibilă cu regimul comunităţii convenţionale. Deci, regimul comunităţii
legale se va aplica în toate situaţiile în care, viitorii soţi nu optează pentru regimul
separaţiei de bunuri sau pentru regimul comunităţii convenţionale.
4. Regimul comunităţii convenţionale
Regimul comunităţii convenţionale este aplicabil atunci când prin convenţie
matrimonială se derogă de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale, iar convenţia
matrimonială încheiată în acest caz poate restrânge sau lărgi comunitatea de bunuri.
Pentru alegerea regimului comunităţii convenţionale, soţii trebuie să încheie o
convenţie matrimonială fie înainte de căsătorie [art. 312 alin. (2) NCC], fie în timpul
căsătoriei, după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei [art. 369 alin. (1) NCC].
Regimul comunităţii convenţionale poate fi ales de viitorii soţi sau de soţi prin încheierea
unei convenţii matrimoniale.
Prin dispoziţiile art. 367 NCC, cu denumirea marginală „Obiectul convenţiei
matrimoniale”, sunt prevăzute o serie de drepturi şi obligaţii ale soţilor care au caracter
limitativ, deoarece, potrivit art. 366 NCC, derogările de la regimul comunităţii legale sunt
permise „în condiţiile şi limítele prevăzute în prezenta secţiune”. Prin această tehnică de
reglementare, libertatea de acţiune a soţilor este îngrădită, stipulaţiile convenţionale
trebuind să se circumscrie perimetrului îngust trastrasat de legiuitor. Se impune totuşi
precizarea că, în funcţie de interesele concrete, opţiunea soţilor poate viza una sau mai
multe dintre clauzele prevăzute la art. 367 lit. a)-e), fiind permisă, aşadar, cumularea lor,
după cum rezultă expres din partea introductivă a acelui articol.
În timpul căsătoriei, regimul comunităţii convenţionale poate fi schimbat cu un alt
regim matrimonial, prin act autentic notarial şi cu respectarea condiţiilor prevăzute
pentru încheierea convenţiilor matrimoniale. Toate aspectele care nu au făcut obiectul
unor derogări convenţionale vor fi supuse dispoziţiilor privind regimul comunităţii legale
de bunuri. În funcţie de interesele patrimoniale concrete, de aspiraţiile, mentalităţile ori
alte circumstanţe particulare, soţii pot opta pentru o comunitate de bunuri mai extinsă
sau mai restrânsă decât cea legală. Soţii pot combina, în limitele art. 367 NCC,
clauzele comunităţii convenţionale, dar cu respectarea anumitor dispoziţii (cele
referitoare la ordinea publică din structura regimului primar imperativ, care vizează
compoziţia comunităţii convenţionale, gestiunea comunităţii convenţionale, lichidarea şi
partajul regimului matrimonial convenţional).
2. Clauze referitoare la compoziţia comunităţii
Preliminarii
În funcţie de interesele patrimoniale concrete, de aspiraţiile, mentalităţile ori alte
circumstanţe particulare, soţii pot opta pentru o comunitate de bunuri mai extinsă sau
mai restrânsă decât cea legală.
Soţii pot combina în limitele art. 367 din noul Cod civil, clauzele comunităţii
convenţionale dar cu respectarea anumitor dispoziţii (dispoziţiile referitoare la ordinea
publică din structura regimului primar imperativ care vizează: compoziţia comunităţii
convenţionale, gestiunea comunităţii convenţionale, lichidarea şi partajul regimului
matrimonial convenţional).
Comunitatea extinsă
În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională ca regim matrimonial,
derogarea de la regimul comunităţii legale poate viza, potrivit art. 367 din noul Cod civil:
a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor
proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor prevăzute la
art. 340 lit. b) şi c);
b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia
matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul
căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor prevăzute la art. 351 lit. c);
c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de
administrare; în acest caz, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima
voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie singur actul, însă
numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă; d) includerea clauzei de
preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este
posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;
e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.
În privinţa pasivului comunitar întrucât legea este lacunară, prin apelul la
regulile clasice de interpretare a normelor juridice, precum şi la principiile dreptului
comun, par a se contura două soluţii:
 Astfel în condiţiile în care aspectele privitoare la datoriile soţilor nu se regăsesc în
enumerarea de la art. 367 lit a)-e), dat fiind caracterul de excepţie, al acestei
prevederi, aparent nu ar fi permisă niciun fel de derogare pe cale convenţională de
la dispoziţiile care configurează regimul juridic al datoriilor soţilor în cadrul regimului
comunităţii legale, respectiv art. 351-254 din noul Cod civil. Aşadar, aceste prevederi
imperative ar urma să se aplice tale quale şi în situaţia în care prin convenţie
matrimonială soţii au optat pentru regimul comunităţii extinse. Remediul pentru
creditorii personali ai soţilor va fi acela de a cere împărţirea bunurilor comune ale
soţilor, în măsura în care bunurile proprii sunt neîndestulătoare potrivit art. 353 din
noul Cod civil. Evident soluţia nu este foarte confortabilă pentru creditori în condiţiile
în care cu cât comunitatea convenţională este mai extinsă, cu atât masa bunurilor
proprii este mai redusă şi deci posibilităţile lor de urmărire în fapt a bunurilor proprii
mai limitate. Cea mai prudentă soluţie pentru creditori, în condiţiile unei comunităţi
convenţionale, este aceea de a contracta cu ambii soţi, pentru ca datoria să fie
comună în sensul art. 351 lit b) din noul Cod civil, ori de câte ori datoria nu poate fi
încadrată în celelalte categorii de datorii prevăzute la art. 351 din noul Cod civil.
 A doua soluţie are ca fundament corelaţia logică activ-pasiv: extensia activului
comunitar ar trebui să determine sporirea cu aceeaşi proporţie a pasivului
matrimonial, căci ubi emolumentum ibi e tonus esse debet. În priivnţa posibilităţii
soţilor de a-şi regla pe cale convenţională modalitatea de determinare şi suportare a
datoriilor, se poate considera că intenţia legiuitorului nu a fost una restrictivă, o atare
clauză la extensia pasivului comunitar neintrând în sfera de aplicare a art. 359 din
noul Cod civil pentru a fi sancţionată cu nulitatea absolută, ci în perimetrul libertăţii
de voinţă a soţilor. Într-adevăr, potrivit art. 368 din noul Cod civil regimul comunităţii
convenţionale se completează cu dispoziţiile legale privind regimul comunităţii
legale, iar art. 359 din noul Cod civil sancţionează cu nulitatea doar convenţia
contrară regimului comunităţii legale care nu este compatibilă cu regimul comunităţii
convenţionale. Or, în ceea ce priveşte convenţiile cu privire la datoriile comune ale
soţilor, nu se poate susţine că acestea nu sunt compatibile cu regimul comunităţii
convenţionale, ci dimpotrivă.
În situaţia în care s-a adoptat această din urmă interpretare se impun a fi făcute
unele precizări:
 Potrivit art. 335 alin. 2 din noul Cod civil „convenţia matrimonială nu poate fi opusă
terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu oricare dintre soţi înainte de
încheierea căsătoriei”. Această dispoziţie cu caracter imperativ, de la care nu sunt
admise derogări, presupune că orice clauze din cuprinsul convenţiei matrimoniale
prin care s-ar stipula preluarea în cadrul pasivului comunitar a nunei datorii proprii a
unuia dintre soţi anterioare căsătoriei sunt inopozabile creditorilor soţului respectiv,
aceştia păstrându-şi calitatea de creditori personali; strict din perspectiva
creditorului, căsătoria nu va antrena o transformare/reconfigurare a conţinutului
raporturilor patrimoniale în care să fie implicat soţul debitor. Norma juridică
analizată prezintă un pronunţat caracter de protecţie a creditorilor, intenţia
legiuitorului fiind aceea de împiedica lezarea intereselor acestora printr-un
comportament abuziv şi fraudulos al soţilor;
 Dacă în ceea ce priveşte urmărirea bunurilor pentru satisfacerea creanţei –aspect
care interesează raporturile dintre soţi, pe de o parte, şi creditori, pe de altă parte -
nu sunt permise derogări convenţionale, apreciem că nu există niciun fel de
impediment legal ca în privinţa contribuţiei la suportarea datoriilor-aspect care
interesează raporturile dintre soţi - aceştia să indice, în cadrul convenţiei
matrimoniale, că anumite datorii personale expres prevăzute, vor fi acoperite din
masa bunurilor comune.
Comunitatea restrânsă
Art. 367 lit. b) din noul Cod civil permite soţilor stipularea unor clauze convenţionale
vizând „restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în
convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte
sau în timpul căsătoriei.”
Regimul comunităţii convenţionale are vocaţia de a asigura un grad mai pronunţat
de coeziune patrimonială în comparaţie cu regimul separaţiei de bunuri dar şi o mai
mare libertate prin raportare la regimul comunităţi legale ori acela al comunităţii extinse.
Acest tip de regim ar putea fi adoptat de acei soţi care urmăresc o împletire parţială a
intereselor lor patrimoniale, de independenţă ale fiecăruia dintre ei.
În cuprinsul convenţiei matrimoniale este necesar ca bunurile ce voi intra în
structura activului comunitar potrivit voinţei soţilor, să fie foarte clar de determinate: în
cazul bunurilor prezente, prin descrierea elementelor relevante de individualizare a lor;
pentru bunurile viitoare, prin precizarea criteriilor generice care să permită identificarea
acestora, evident, la momentul dobândirii, care prin ipoteză este ulterior datei de
încheiere a convenţiei matrimoniale; (spre exemplu soţii pot stipula intrarea în
comunitate a unui fond de comerţ care nu există la momentul instituirii clauzei).
Neîndoielnic un rol important va avea notarul public chemat să autentifice convenţia
matrimonială, menirea lui fiind aceea de a surprinde fidel intenţia soţilor şi de a
configura în mod corespunzător toate aceste clauze.
În concluzie în baza celor expuse mai sus, admitem că, şi în absenţa unor
dispoziţii legale exprese, soţii vor putea stabili modalităţile de suportare a datoriilor
prezente (contemporane încheierii convenţiei matrimoniale) precum şi cele viitoare
(care urmează a fi asumate în timpul funcţionării regimului comunităţii restrânse).
Invocând aceleaşi principiu director al corelaţiei logice dintre activ şi pasiv, o diminuare
a activului comunitar trebuie să conducă la o reducere corespunzătoare a pasivului
matrimonial.
Se vor aplica dispoziţiile art. 368 din noul Cod civil referitoare la regimul
comunităţii legale pentru toate celelalte chestiuni juridice care nu au făcut obiectul unor
stipulaţii exprese (spre exemplu, administrarea bunurilor comune, lichidarea comunităţii
convenţionale)
3. Modalităţi privind încetarea, lichidarea şi partajul regimului comunităţii

convenţionale
Alături de stabilirea compoziţiei patrimoniului fiecărui soţ şi de gestiunea bunurilor

care intră în structura activului comunitar, o a treia problemă importantă a oricărui regim
matrimonial, în special a celor de tip comunitar, vizează lichidarea şi partajul comunităţii
de bunuri (fie ea legală sau convenţională). Lichidarea regimului matrimonial are loc
după încetarea sa ori, în unele cazuri, odată cu aceasta şi constă în evaluarea şi
împărţirea bunurilor soţilor. Conform art. 320, teza I, din noul Cod civil - text cu vocaţie
generală de aplicare – „în caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se
lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neînţelegere, pe cale judiciară.”
Rezultă aşadar, că normele juridice în materia lichidării regimului matrimonial nu au
caracter de ordine publică, fiind permisă, aşa cum prevede art. 367 lit. e), stipularea în
cuprinsul convenţiei matrimoniale a modalităţii concrete în care soţii înţeleg să
procedeze la lichidarea comunităţii convenţionale.
Având în vedere că există foarte multe modalităţi de lichidare a regimului
comunităţii convenţionale, vom menţiona exemplificativ următoarele clauze care pot fi
stipulate de soţi în cuprinsul convenţiei matrimoniale privind lichidarea acestui tip de
regim:
 Potrivit dispoziţiilor art. 333 alin.1 din noul Cod civil preciputul operează în
favoarea soţului supraveţuitor, indiferent dacă acesta este soţul sau soţia, cu atât
mai mult cu cât soţii nu pot avea nicio certitudine în această privinţă la momentul
încheierii contractului de căsătorie. Deci, această clauză operează şi în cadrul
regimului comunităţii convenţionale;
 Partajarea bunurilor în cote egale indiferent de contribuţia fiecăruia la dobândirea
bunurilor comune şi la îndeplinirea obligaţiilor comune;
 Unul dintre soţi să primească nuda proprietate iar celălalt uzufructul;
 Stabilirea unor cote inegale potrivit cărora ar urma să se partajeze bunurile
comune (spre exemplu (1/4 şi ¾). Apreciem că stipularea unei asemenea
clauze nu aduce prejudicii principiului egalităţii soţilor, din moment ce chiar
criteriul legal de determinare a cotei - părţi ce revine fiecărui soţ, consacrat de
art. 357 alin. 2 din noul Cod civil are în vedere contribuţia efectivă a fiecăruia
dintre ei, care prin ipoteză poate fi diferită. Prin adoptarea acestei clauze de
partaj inegal soţii pot viza, spre exemplu, restabilirea echilibrului patrimonial rupt
de o inegalitate a aporturilor în comunitate. Drept urmare considerăm că o
asemenea clauză este în principiu valabilă, cu excepţia situaţiei în care poate fi
dovedită intenţia frauduloasă a soţilor;
 Clauza de prelevare, la partaj, a unor bunuri, prin derogare de la regulile privind
atribuirea bunurilor.
În concluzie, observăm că utilitatea practică a atribuirii unor astfel de clauze este
evidentă, fiind îndeobşte cunoscut în general că procesele de partajare a bunurilor
comune a soţilor sunt complexe, costisitoare şi de durată.
5. Regimul separaţiei de bunuri
Regimul separaţiei de bunuri este caracterizat prin aceea că fiecare dintre soţi este
proprietar exclusiv atât al bunurilor sale prezente, cât şi al celor pe care le dobândeşte
singur după încheierea căsătoriei, la adoptarea acestui regim soţii fiind obligaţi să
întocmească un inventar al bunurilor mobile ce aparţin fiecăruia la data încheierii
căsătoriei.
Regimul separaţiei de bunuri se situează la antipodul regimurilor comunitare, este un
regim separatist, cel mai individualist şi care oferă cea mai mare independenţă
patrimonială soţilor, tinzând să realizeze cea mai completă disociere a intereselor
acestora.
În literatura de specialitate franceză se arată că separaţia de bunuri este mai puţin un
regim decât o absenţă contrară naturii lucrurilor, căci este inevitabil ca viaţa comună să
antreneze o anumită unitate de interese şi mai ales o anumită confuziune a intereselor.
Totuşi, opinia specialistului de mai sus a fost contestată de întreaga doctrină franceză,
care este unanimă în a considera că separaţia de bunuri este un veritabil regim matri-
monial, datorită unor dispoziţii ca acelea care se referă la contribuţia la cheltuielile
căsătoriei, solidaritatea menajeră, protecţia căminului familial, transferuri judiciare de
putere, care arată că bunurile soţilor sunt grevate de o afectaţiune familială, de
existenţa unei prezumţii de indiviziune şi supuse recurgerii la diverse mecanisme, cum
ar fi îmbogăţirea fără justă cauză sau societatea de fapt, care dezvoltă un spirit
comunitar.
Deşi principiul separatist, care stă la baza acestui regim, este în sine a priori o
negaţie a oricărui regim matrimonial, este adevărat că raporturile pecuniare dintre soţii
aflaţi sub regimul separaţiei de bunuri sunt cu totul diferite decât cele dintre două
persoane străine una faţă de alta.
În cadrul regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi păstrează
administrarea independentă şi proprietatea exclusivă asupra bunurilor sale, putând
dispune discreţionar de acestea.
În concluzie, noutatea legislativă a noului Cod civil român şi care a reformat
reglementarea din Codul familiei a raporturilor patrimoniale dintre soţi constă în
posibilitatea viitorilor soţi de a opta între mai multe regimuri matrimoniale, răspunzând
astfel necesităţii permanente de adaptare a legislaţiei actuale la cerinţele social-
economice şi la tendinţa manifestată în acest domeniu pe plan european
2. Temeiul juridic al separaţiei de bunuri
Regimul separaţiei de bunuri este un regim conveţional deoarece izvorăşte din

convenţia matrimonială.
Totuşi menţionăm că temeiul juridic al regimului separaţiei de bunuri îl poate
constitui şi hotărârea judecătorească prin care instanţa, la cerea unuia dintre soţi,
pronunţă separaţia de bunuri „atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol
interesele patrimoniale ale familiei” potrivit art. 370 alin. 1 din noul Cod civil.
Indiferent de sorgintea convenţională sau judiciară, efectele produse sunt
aceleaşi. Astfel potrivit art. 370 alin. 1 din noul Cod civil „separaţia de bunuri pronunţată
de către instanţă face ca regimul matrimonial anterior să înceteze, iar soţilor li se aplică
regimul matrimonial prevăzut la art. 360 – 365”.
Chiar şi în cazul soţilor căsătoriţi sub imperiul regimului separaţiei de bunuri,
starea de persoană căsătorită induce în mod necesar anumite modificări în statutul
patrimonial al fiecăruia dintre ei. În principiu, existenţa şi funcţionarea acestui regim
matrimonial nu activează nici un mecanism original, ecuaţiile de natură patrimonială
care se formează în raporturile dintre soţi sau între aceştia şi terţe persoane găsindu-şi
rezolvarea prin aplicarea regulilor din dreptul comun.
3. Caracterizarea regimului separaţiei de bunuri
Regimul separaţiei de bunuri este caracterizat prin:

 Separaţia de patrimonii a soţilor. deci, fiecare soţ are patrimoniu distinct şi
independent, care îi conferă acestuia proprietatea deplină şi exclusivă, cu toate
atributele ei, asupra patrimoniului său;
 Separaţia convenţională a patrimoniilor. Atunci când soţii stabilesc acest regim de
la început prin convenţie matrimonială ulterioară încheierii căsătoriei;
 Separaţia judecătorească atunci când separaţia de bunuri îşi are izvorul într-o
hotărâre judecătorească;
 Separaţia este întotdeauna ulterioară încheierii căsătoriei;
 Se poate pronunţa la cererea unuia dintre soţi, atunci când celălalt soţ încheie acte
care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei;
 Separaţia patrimoniilor există atât în privinţa activului cât şi în privinţa pasivului;
 Separaţia asupra bunurilor este regula iar comunitatea asupra bunurilor este
excepţia.
4. Regulile la care este circumscris regimul separaţiei de bunuri
Regimul separaţiei de bunuri, este circumscris următoarelor reguli:

 În cadrul acestui regim, fiecare dintre soţi va fi proprietarul exclusiv în privinţa
bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le
dobândeşte singur după această dată;
 Bunurile dobândite împreună de către soţi vor aparţine acestora în proprietate
comună pe cote părţi, în condiţiile legii;
 La adoptarea acestui regim, soţii vor trebui să întocmească un inventar al bunurilor
mobile ce aparţin fiecăruia dintre ei la data încheierii căsătoriei. Inventarul se va
putea întocmi şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei. În toate
cazurile însă, inventarul se va anexa la convenţia matrimonială, fiind supus, pentru
opozabilitatea faţă de terţi, la aceleaşi formalităţi de publicitate ca şi aceasta;
 În lipsa inventarului dreptul de proprietate exclusivă se va prezuma în favoarea
soţului posesor, dar numai până la proba contrarie. În schimb dacă bunul a fost
dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii de formă, de validitate
ori de publicitate, proprietatea exclusivă nu se va putea dovedi decât prin înscrisul
prevăzut de lege;
 Unul dintre soţi se va folosi de bunurile celuilalt soţ, fără împotrivirea acestuia din
urmă. El va avea obligaţiile unui uzufructuar cu excepţia obligaţiei de a face
inventarul bunurilor pe care le foloseşte şi de a constitui o garanţie pentru
îndeplinirea obligaţiilor pe care le are în calitate de uzufructuar. Acest soţ va fi dator
să restituie celuilalt soţ numai fructele şi veniturile existente la data solicitării lor de
către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial
 În ipoteza în care unul dintre soţi încheie un act prin care dobândeşte un bun
folosindu-se în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt soţ, acesta din urmă va
putea alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama
pentru sine proprietatea bunurilor achiziţionate şi a pretinde daune-interese de la
soţul achizitor. Această proprietate nu va putea fi reclamată decât înainte ca soţul
achizitor să dispună de bunul dobândit;
 Nici unul dintre soţi nu va putea fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de
celălalt soţ. Soţii însă vor răspunde solidar pentru obligaţiile asumate de oricare
dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de
creşterea şi educarea copiilor;
 La încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi va putea reţine
bunurile celuilalt până la acoperirea integrală a creanţelor pe care şi le datorează
unul altuia.
6. Lichidarea regimului separaţiei de bunuri
În condiţiile în care patrimoniile celor doi soţi sunt complet separate, neexistând
în principiu decât bunuri proprietate exclusivă, în cazul regimului separaţiei dizolvarea
nu ar trebui să implice o lichidare propriu-zisă. Cu toate acestea, viaţa în comun
determină o coeziune patrimonială mai mult sau mai puţin pronunţată chiar şi în cazul
acestui regim individualist, astfel că dizolvarea regimului reclamă cel mai adesea o
clarificare a legăturilor patrimoniale care au luat naştere între soţi.
Neexistând dispoziţii speciale în materie, considerăm că regimul separaţiei de
bunuri va fi lichidat potrivit dispoziţiilor din dreptul comun privitoare la partaj,
îmbogăţirea fără justă cauză, etc. Astfel, în baza acestor prevederi va fi efectuat partajul
bunurilor pe care soţii le-au dobândit în indiviziune şi tot dreptului comun (al obligaţiilor9
va fi supus regimul juridic al creanţelor existente între soţi.
Ţinând cont de dispoziţiile art. 360 din noul Cod civil se pare că pentru regimul
separaţiei de bunuri, nu sunt probleme, deoarece atât în cazul divorţului soţilor cât şi în
cazul schimbării excepţionale a regimului matrimonial lichidarea acestui regim
matrimonial pare să fie simplă. Afirmaţia este valabilă numai în măsura în care soţii şi-
au întocmit inventarele pretinse de lege şi au conservat probele privind dobândirea
bunurilor în timpul căsătoriei.
Lichidarea regimului matrimonial de separaţie implică, în principiu determinarea
bunurilor proprii, atunci când există dubii cu privire la apartenenţa lor în patrimoniul
unuia dintre soţi, apoi se face împărţirea bunurilor achiziţionate în coproprietate,
respectiv transformarea acestei coproprietăţi într-un drept deplin şi exclusiv pentru
fiecare soţ.
În materia regimului separaţiei de bunuri îşi găseşte aplicabilitate clauza de
preciput, având în vedere că, potrivit art. 333 alin. 1 din noul Cod civil aceasta poate
avea ca obiect unul sau mai multe dintre bunurile comune deţinute în coproprietate.
Pentru a înlătura orice posibilă interpretare echivocă, legiuitorul a prevăzut expres în
art. 365 din noul Cod civil şi un drept de retenţie în sensul că „ fiecare dintre soţi are un
drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe
care le au unul faţă de celălalt.” În cazul soţilor, fizionomia dreptului de retenţie pare a fi
una specială, cu o sferă de cuprindere mai întinsă faţă de cea conturată de dispoziţiile
dreptului comun: nu mai este vorba neapărat de un debitum cum re iunctum, deci de o
conexiune a datoriei cu lucrul, (condiţie esenţială pentru invocarea dreptului de
retenţie), ci de orice datorii pe care soţii le au unul faţă de altul, chiar fără legătură cu
lucrul reţinut.
Teme de control
1. Regimul primar imperativ.

2. Regimul comunităţii legale.
3. Regimul comunităţii legale.
4. Regimul comunităţii convenţionale.
5. Regimul separaţiei de bunuri.
N-C., Anitei. Dreptul familiei, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012, pp. 71-95.
Bucuresti, 2012, pp. 42-160.
70-396.
CM Craciunescu Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, pp 1-58
E. Florian, Regimuri matrioniale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 60-270.
P. Vasilescu Regimuri matrimoniale. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2009, pp. 56-106
UNITATEA 5. Modificarea, efectele, incetarea si lichidarea regimului

matrimonial
1. Modificarea (mutabilitatea) regimului matrimonial
Libertatea alegerii regimului matrimonial implică, în principiu, şi posibilitatea

soţilor de a-l modifica în timpul căsătoriei. Astfel, soţii au posibilitatea de a modifica
regimul matrimonial aplicabil lor, în mod concret atunci când relaţiile de familie o cer. De
obicei, această schimbare este supravegheată de către instanţă, care trebuie să o
încuviinţeze sau omologheze ulterior actului juridic de transformare a regimului matri-
monial. Modificarea regimului matrimonial se efectuează printr-o convenţie ma-
trimonială, cu respectarea condiţiilor de fond, de formă şi de publicitate cerute de lege la
adoptarea regimului matrimonial iniţial.
2. Efectele regimului matrimonial
Din analiza alin. (1) al art. 313 noul C. civ. rezultă că efectele oricărui regim
matrimonial – fie că este vorba de regimul matrimonial legal, regimul matrimonial al
comunităţii convenţionale sau regimul matrimonial al separaţiei de bunuri – se produc
doar de la data încheierii căsătoriei şi se întind în timp până la data încetării, desfacerii
sau desfiinţării căsătoriei, neputând supravieţui acesteia.
Analizând alin. (2) al art. 313 noul C. civ., observăm că, în situaţia în care
intervine o modificare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei, faţă de terţi
modificările se vor produce de la data la care se îndeplinesc formele de publicitate
legală cerute pentru astfel de situaţii. Aceste forme de publicitate se realizează de
regulă ulterior momentului în care schimbarea regimului matrimonial a devenit efectivă
între soţi. Din acest motiv, regimul matrimonial va putea produce efecte cu începere de
la două momente diferite, după cum este vorba de raporturile dintre soţi sau relaţiile
dintre aceştia şi terţi.
Ca excepţie de la alin. (1) şi (2) ale art. 313 noul C. civ., în cazul în care nu sunt
îndeplinite formalităţile de publicitate privind modificarea regimului matrimonial
respectiv, soţii vor fi consideraţi, în raport cu terţii de bună-credinţă, ca fiind căsătoriţi
sub regimul matrimonial al comunităţii legale.
3. Încetarea regimului matrimonial
Din momentul epuizării efectelor căsătoriei, indiferent de cauzele concrete: divorţ,

nulitate, moartea unui soţ etc., regimul matrimonial îşi va înceta efectele la data la care
se consideră căsătoria desfăcută, desfiinţată sau încetată.
Analizând dispoziţiile art. 319 noul C. civ. referitoare la încetarea regimului
matrimonial, observăm că, fie că este vorba de regimul matrimonial legal, regimul
matrimonial al comunităţii convenţionale sau regimul matrimonial al separaţiei de
bunuri, oricare dintre ele încetează prin:
– moartea unuia sau a ambilor soţi;
– divorţ;
– constatarea nulităţii sau pronunţarea anulării căsătoriei;
– modificarea regimului matrimonial respectiv, în condiţiile legii, în timpul căsătoriei.
Ca efect al decesului unuia dintre soţi comunitatea încetează, deoarece şi căsătoria
încetează. Ca efect al divorţului, art. 385 noul C. civ. prevede încetarea regimului
matrimonial. Ca urmare, hotărârea judecătorească de divorţ produce efecte începând
cu data introducerii cererii de divorţ, însă, faţă de terţi, potrivit art. 387 noul C. civ.,
hotărârea de divorţ produce efecte de la data îndeplinirii formelor de publicitate
prevăzute de lege prin art. 291, art. 334 şi art. 335 din acelaşi cod.
4. Lichidarea regimului matrimonial
În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează prin

următoarele modalităţi:
– prin bună învoială, prin înscris autentic notarial;
– pe cale judecătorească, hotărârea judecătorească definitivă constituind actul de
lichidare.
Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între
soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. Ca atare, potrivit alin. (3) al art. 355
noul C. civ., obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori proporţional cu cotele ce
le revin din moştenire.
Modurile de lichidare şi partajare a bunurilor sunt guvernate de dispoziţiile art. 320
noul C. civ., completate cu dispoziţiile dreptului comun privitoare la partaj.
Dacă regimul matrimonial încetează prin desfacerea căsătoriei, foştii soţi rămân
fiecăruia. Deci, în conformitate cu dispoziţiile
art. 357 alin. (1) noul C. civ., în cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi îşi va
prelua bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune, după
criteriul contribuţiei fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune şi la îndeplinirea
obligaţiilor comune. Aşadar, lichidarea comunităţii începe cu stabilirea masei de
împărţit, vor fi evaluate bunurile şi urmează a se atribui copartajanţilor, iar, ca ultimă
etapă, se va face împărţirea propriu-zisă a activului, cât şi a pasivului proporţional.
În cazul anulării căsătoriei, regimul matrimonial fiind inexistent, va fi o lichidare între
soţi de facto, şi nu de iure, după regulile unei indiviziuni sau societăţi de fapt între terţi.
În cazul căsătoriei putative, când ambii soţi au fost de bună-credinţă, la lichidare se
aplică regulile de la divorţ. Între aceştia, data încetării comunităţii este cea a introducerii
acţiunii în anulare. Când doar unul dintre soţi este considerat de bună-credinţă, doar
acesta se va prevala de efectele regimului matrimonial şi de o lichidare a comunităţii
după regulile de la divorţ.
Teme de control
1. Modificarea regimului matrimonial.
2. Efectele regimului matrimonial.
3. Incetarea regimului matrimonial.
4. Lichidarea regimului matrimonial.
Bibliografie selective
N-C., Anitei. Dreptul familiei, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012, pp. 71-95.
Bucuresti, 2012, pp. 42-160.
70-396.
Bucureşti, 2009, pp. 56-106
Unitatea . Noțiuni generale despre convenţia matrimoniala
1. Noţiunea de convenţie matrimoniala
Noţiunea de convenţie matrimoniala a fost definită de autori în mod diferit. Astfel, ea

este definită ca fiind „convenţia prin care viitorii soţi reglementează regimul lor
matrimonial, condiţia bunurilor lor prezente şi viitoare, în raporturile pecuniare ce izvorăsc
din căsătorie” sau „un contract condiţional, solemn şi irevocabil, prin care viitorii soţi
organizează capacitatea lor civilă şi determină, în privinţa bunurilor, consecinţele asocia-
ţiunii conjugale” ori „actul juridic prin care părţile îşi reglementează raporturile patrimoniale
esenţiale, care se vor desfăşura între ei în cursul căsătoriei”.
Într-o ultimă opinie, pe care o agreăm, convenţia matrimonială desemnează actul
convenţional prin care viitorii soţi, uzând de libertatea conferită de legiuitor, îşi stabilesc
regimul matrimonial propriu sau îşi modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial
sub care s-au căsătorit. În dreptul comparat, convenţia matrimonială este definită drept
acel contract prin care soţii adoptă un regim matrimonial particular, diferit de regimul
legal, dar care este, totuşi, prevăzut de legea internă aplicabilă relaţiilor pecuniare.
Din punctul de vedere al voinţelor implicate în formarea sa, convenţia matrimonială
este un act bilateral (contract), calificare predominantă pe care o regăsim atât în
doctrina veche, cât şi în dreptul comparat. S-a considerat că, în fapt, convenţia
matrimonială este un adevărat „pact de familie”, pentru că este important pentru soarta
familiei create prin căsătorie. Din punct de vedere sociologic, ideea de „pact de familie”
evocă şi influenţa pe care ascendenţii o exercitau asupra viitorilor soţi, astfel încât
apărea mai degrabă ca un aranjament între familiile viitorilor soţi decât ca un contract
încheiat între viitorii soţi. Cu timpul însă, această influenţă a scăzut considerabil.
Convenţia matrimonială, ca tipar juridic, poate să conţină şi dispoziţii de altă natură
decât cele prin care se reglementează raporturi patrimoniale decurgând din căsătorie,
precum donaţii reciproce între viitorii soţi sau donaţii făcute de alte persoane (de
exemplu, părinţi) viitorilor soţi sau unuia dintre aceştia ori alte dispoziţii care nu au nicio
legătură cu regimul matrimonial, precum recunoaşterea unui copil (care este un act
unilateral). Asemenea acte juridice îşi conservă natura juridică proprie, neputând altera
calificarea convenţiei matrimoniale şi nefiind, la rândul lor, alterate de împrejurarea că
îşi găsesc suportul juridic într-o convenţie matrimonială.
În ceea ce priveşte donaţiile făcute în vederea căsătoriei, potrivit
art. 1030 noul C. civ., donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia
încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie.
Asemenea donaţii pot fi făcute chiar prin convenţie matrimonială. Sancţiunea care
intervine, în cazul în care căsătoria nu se încheie, este caducitatea.
În concluzie, convenţia matrimonială ocupă un loc aparte în dreptul contractelor. Pe
de o parte, îi sunt aplicabile regulile generale din materia contractelor, iar, pe de altă
parte, este supusă unor multiple reglementări speciale.
2. Încheierea convenţiei matrimoniale
De regulă, convenţia matrimonială se încheie înainte de celebrarea căsătoriei. Ea

poate fi încheiată chiar în ziua căsătoriei, după cum poate fi încheiată şi în timpul
căsătoriei, când are efectul unei convenţii prin care se modifică regimul matrimonial.
La încheierea convenţiei matrimoniale de către minor trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:
minorul care a împlinit vârsta de 16 ani şi care, pentru motive temeinice, având
avizul medical şi acordul ocrotitorului legal, se poate căsători, poate încheia sau
modifica o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu
autorizarea instanţei de tutelă; în lipsa încuviinţării sau a autorizării, convenţia încheiată
de minor poate fi anulată în condiţiile prevăzute de lege;
acţiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea
căsătoriei. În privința restricţiilor privind încheierea convenţiei matrimoniale literatura de
specialitate precizează pot fi amalizate sub două aspecte: unul general, trasat prin
dispoziţiile art. 312 alin. (2) NCC, şi celălalt special, desprins din dispoziţiile art. 329-333
NCC. Altfel spus, soţii se pot bucura de libertatea alegerii regimului matrimonial în
sensul general, principal, alegând unul dintre regimurile matrimoniale alternative
prevăzute de art. 312 alin. (1) NCC, iar în mod special încheind o convenţie
matrimonială, conform art. 330 NCC, prin care îşi vor reglementa concret modul în care
înţeleg să îşi guverneze raporturile lor cu privire la bunuri, atunci când aleg regimul
separaţiei de bunuri ori regimul comunităţii convenţionale.
În concluzie, se poate spune că principiul libertăţii alegerii regimului matrimonial îşi
găseşte expresia şi în principiul libertăţii convenţiilor matrimoniale. Totuși legislatorii
noului Cod civil, prin art. 330, au limitat libertatea convenţiilor matrimoniale, sub
sancţiunea nulităţii absolute, de încheierea convenţiei prin înscris autentificat de notarul
public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu
procură autentică, specială şi având conţinut predeterminat.
3. Clauza de preciput
Clauza de preciput este, prin urmare, un acord de voinţe al soţilor, respectiv al

viitorilor soţi, acord prin care aceştia convin ca, la data decesului unuia dintre ei, soţul
supravieţuitor să preia unul sau mai multe bunuri determinate, înainte de partajul
moştenirii, fără a fi ţinut la plata vreunui echivalent către masa succesorală.
Părţile clauzei de preciput sunt: viitorii soţi, în cazul în care convenţia matrimonială în
care este stipulată clauza de preciput precede căsătoria; soţii, în cazul în care clauza de
preciput este cuprinsă într-un act autentic notarial, încheiat ulterior încheierii căsătoriei,
în vederea schimbării regimului matrimonial sau în cazul în care soţii decid asupra
stipulării unei clauze de preciput ulterior semnării convenţiei matrimoniale şi încheierii
căsătoriei.
Obiectul clauzei de preciput constă în dreptul soţului supravieţuitor de a prelua fără
plată anumite bunuri determinate, bunuri făcând parte din comunitatea de bunuri a
soţilor. În privința naturii juridice a clauzei de preciput literatura juridică considera clauza
de preciput ca fiind o liberalitate, pentru că, prin aceasta, asemănător donaţiei, se
creează o creştere patrimonială în partea soţului supravieţuitor, fără a datora soţului
predecedat o prestaţie echivalentă prin diminuarea patrimoniului (sau, mai bine zis, a
masei succesorale cuvenite moştenitorilor acestuia).
Natura de liberalitate se poate afirma şi pentru că preciputul, similar donaţiei sau
legatului, se încheie intuitu personae.
Tocmai din acest motiv, clauza de preciput devine caducă în caz de divorţ al soţilor,
când „comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor” potrivit art. 333 alin. (4) NCC,
situaţie în care nu s-ar putea imagina că soţii ar mai dori să se gratifice reciproc pentru
cazul morţii unuia dintre ei.
Caracterele juridice ale clauzei de preciput sunt:
a) caracter de convenţie cu titlu gratuit, aşa cum rezultă din art. 333 alin. (1) NCC;
b). caracter de liberalitate afectată de modalităţi (dublu condiţionată), deoarece,
pentru a se realiza, clauza de preciput ţine de un eveniment viitor şi nesigur, şi anume
predecesul unuia dintre soţ;
c) caracter aleatoriu în ceea ce priveşte persoana beneficiarului, deoarece nu se
cunoaşte în momentul stipulării care dintre soţi va deceda primul;
d) caracter specific raporturilor patrimoniale de familie, întrucât numai soţii sau viitorii
soţi pot stipula o asemenea clauză;
e) caracter special derogator de la liberalităţile de drept comun, deoarece nu se
poate identifica nici cu donaţia, nici cu testamentul ca liberalităţi de drept comun, ci este
privită ca o liberalitate specială care izvorăşte numai dintr-o convenţie matrimonială,
f) caracter translativ de proprietate, astfel, ceea ce se transmite este cota-parte de
proprietate asupra bunului obiect al clauzei, şi nu întreg bunul, deoarece soţul
supravieţuitor are deja partea sa de proprietate asupra bunului, potrivit art. 333 alin. (1)
NCC.
Studiind literatura de specialitate și articolele NCC putem concluziona că este
compatibilă clauza de preciput cu toate cele trei tipuri de regimuri matrimoniale, cu
precizarea că, în acest caz, poate fi inserată clauza de preciput numai într-o convenţie
post maritală de modificare a regimului matrimonial.
Regulile cu privire la executarea clauzei de preciput sunt inserate în art. 333 alin. (5)
NCC, Se observă că legiuitorul lămureşte în mod limpede că regimul bunurilor comune,
ce fac obiectul clauzei în timpul vieţii soţilor, este identic cu cel al tuturor celorlalte
bunuri comune, adică exclude orice idee de eventuală indisponibilizare
4. Modificarea convenţiei matrimoniale
În privinţa modificării convenţiei matrimoniale, va trebui să distingem între

modificarea convenţiei încheiate înaintea încheierii căsătoriei şi modificarea celei
încheiate în timpul căsătoriei.
Modificarea convenţiei matrimoniale înainte de căsătorie poate să aibă ca obiect
chiar înlocuirea regimului matrimonial iniţial ales de soţi, după cum poate să privească
anumite modificări în cadrul aceluiaşi regim matrimonial (de exemplu, în cadrul
regimului comunităţii convenţionale viitorii soţi adaugă sau, după caz, elimină clauza de
preciput).
În schimb, modificarea se realizează în timpul căsătoriei după ce regimul matrimonial
ales la încheierea căsătoriei şi-a produs efecte. Şi aceasta presupune încheierea unei
convenţii, care trebuie să îndeplinească toate condiţiile convenţiei matrimoniale.
Modificarea convenţională a regimului matrimonial se va putea efectua după cel puţin
un an de la încheierea căsătoriei, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru
convenţiile matrimoniale.
Modificarea judiciară a regimului matrimonial se va efectua pe cale judiciară prin
trecerea de la regimul comunităţii de bunuri la regimul separaţiei de bunuri, la cererea
unuia dintre soţi, dacă, prin actele încheiate, celălalt soţ pune în pericol interesele
patrimoniale ale familiei.
5. Publicitatea ale convenţiei matrimoniale
Pentru a produce efecte faţă de terţi, de regulă, convenţiile matrimoniale sunt

supuse unor condiţiilor de publicitate prescrise de lege. Acestea trebuie respectate atât
pentru convenţia matrimonială iniţială, cât şi pentru eventualele modificări ale acesteia.
Formalităţile de publicitate se clasifică în două categorii: formalităţi generale, care
sunt direct legate de căsătorie; formalităţi speciale, pentru anumite categorii de
persoane (comercianţi) sau bunuri.
Nerespectarea acestor formalităţi atrage inopozabilitatea, potrivit art. 335 NCC. Se
poate lesne observa că publicitatea prezintă interes în cazul regimurilor matrimoniale
convenţionale, ceea ce coincide cu publicitatea convenţiei matrimoniale. În cazul în care
s-a optat pentru regimul matrimonial al comunităţii legale, lipsa îndeplinirii formalităţilor
de publicítate este practic indiferentă, având în vedere că, în lumina art. 313 alin. (3),
neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face oricum aplicabil regimul matrimonial al
comunităţii legale în raport cu terţii.
Dacă nu s-ar da această soluţie, ar însemna ca soţii să fie trataţi drept concubini,
ceea ce contravine principiului potrivit căruia căsătoria presupune şi existenţa unui
regim matrimonial.
În sfârşit, art. 313 NCC consacră expres sistemul publicităţii bazat pe cunoaşterea
efectivă (concepţia subiectivă) a regimului matrimonial de către terţi, ceea ce reprezintă
o îndepărtare de la concepţia obiectivă a publicităţii. Aceasta înseamnă că terţii care au
cunoscut regimul matrimonial convenţional nu se pot prevala de neîndeplinirea
formalităţilor de publicitate pentru a invoca inopozabilitatea acestuia.
Potrivit dispoziţiilor noului Cod civil, atât publicitatea regimului matrimonial, cât şi
publicitatea convenţiilor matrimoniale se realizează prin menţiune pe actul de căsătorie,
cât şi prin înscriere în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale. În privinţa
convenţiilor matrimoniale, pe lângă publicitatea pe marginea actului de căsătorie, noul
Cod civil instituie un sistem de publicitate şi prin registrul special.
Formalităţi speciale sunt prevăzute pentru comercianţi, prin menţiune în registrul
comerţului cu privire la regimul matrimonial ales. Astfel, o persoană căsătorită care
devine comerciant trebuie să ceară înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor
privind regimul său matrimonial. De asemenea, publicitatea convenţiei matrimoniale un
exclude respectarea şi a celorlalte formalităţi de publicítate imobiliară sau mobiliară,
dacă este cazul.
6. Efectele convenţiei matrimoniale
Regimurile matrimoniale produc acelaşi efect, indiferent de sorgintea lor concretă.

Prin urmare, efectele convenţiei matrimoniale se vor concretiza într-un statut patrimonial
de comunitate sau de separaţie ori mixt între soţi.
Pot fi însă şi situaţii în care efectele convenţiei matrimoniale să fie diferite.
Efectele în timp ale convenţiei matrimoniale coincid cu întinderea în timp a regimului
matrimonial.
Convenţia matrimonială încheiată înainte de încheierea căsătoriei va produce efecte
juridice între soţi de la data încheierii căsătoriei, iar faţă de terţi de la data îndeplinirii
formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
Convenţia matrimonială încheiată pe parcursul existenţei căsătoriei produce efecte
juridice de la data încheierii convenţiei. Încetarea aplicării respectivului regim
matrimonial va avea loc, între soţi, fie la data stabilită de părţi prin convenţia
matrimonială care respectă formalităţile de publicitate prevăzute de lege, fie de la data
introducerii cererii de divorţ ori de la data separării în fapt a soţilor, în condiţiile legii, fie
de la data anulării ori constatării nulităţii căsătoriei, fie de la data încetării căsătoriei prin
decesul unuia dintre soţi, fie la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin
care a fost dispusă modificarea judiciară a regimului matrimonial. Acesta nu este însă şi
momentul în care vor înceta efectele convenţiei matrimoniale, ele producându-se în
continuare, până la terminarea lichidării regimului matrimonial aplicat. De asemenea,
vor rămâne în vigoare unele prevederi care reprezintă alte acte juridice înglobate în
acestea, care îşi pot produce efectele independent de regimul matrimonial aplicat.
Faţă de terţi, perioada producerii efectelor convenţiei matrimoniale este condiţionată
de data la care se realizează formele de publicitate prevăzute de lege sau la care terţii
au cunoscut-o pe altă cale; ideal ar fi ca aceste date să coincidă, astfel încât să nu
existe perioade în care între soţi să se aplice convenţia matrimonială, iar faţă de terţi
acestea să nu îşi găsească aplicare, consecinţa constând în aplicarea între soţi a unui
regim matrimonial convenţional, iar faţă de terţi a regimului matrimonial legal.
Totuşi, în noul Cod civil, legiuitorul român a găsit o soluţie pentru ca acelaşi regim
matrimonial convenţional să îşi producă efectele în acelaşi timp, atât faţă de părţi, cât şi
faţă de terţi, în situaţia în care terţii l-au cunoscut pe altă cale.
Ca efect al încetării regimului matrimonial, acesta va intra, în mod logic, în lichidare.
Regulile de aplicat sunt cele convenţionale, stabilite de către părţi prin convenţia lor
matrimonială, de exemplu, prin clauza de preciput, iar în situaţia în care soţii au omis să
stipuleze asemenea clauze, se va aplica dreptul comun în materie.
7. Sancţiunile aplicabile convenţiei matrimoniale
Sancţiunea generală care intervine în cazul încălcării condiţiilor de validitate a

convenţiei matrimoniale este nulitatea.
Nulitatea convenţiei poate îmbrăca fie forma nulităţii absolute, fie forma nulităţii
relative.
Cazurile de nulitate absolută sunt: lipsa consimţământului; nerespectarea
condiţiilor privind limitele de ordine publică ale încheierii convenţiei matrimoniale; lipsa
formei autentice notariale, precum şi lipsa procurii autentice şi speciale, atunci când
convenţia se încheie prin mandatar.
Nulitatea relativă intervine în cazul viciilor de consimţământ, precum şi în cazul
minorului care încheie convenţia matrimonială fără respectarea formelor de abilitare
prevăzute de lege (încuviinţarea părinţilor şi autorizarea instanţei de tutelă).
Nulitatea convenţiei matrimoniale nu se confundă cu caducitatea.
Convenţia matrimonială este însă caducă numai atunci când părţile au renunţat
la căsătoria proiectată,ceea ce este o chestiune de fapt. Cu toate acestea, vor
supravieţui şi vor produce efecte actele juridice independente de regimul matrimonial,
cuprinse într-o convenţie matrimonială şi pe care părţile nu le-au subordonat încheierii
căsătoriei.
Literatura de specialitate defineşte simulaţia ca fiind operaţiunea în virtutea
căreia, printr-un contract aparent, se creează o situaţie juridică diferită de cea
adevărată, cuprinsă în actul ascuns, dar real.
Ţinând cont de scopul urmărit de părţi, s-a subliniat că, pentru existenţa
simulaţiei, este necesară efectuarea a două operaţiuni care se juxtapun: prima
reprezintă expresia voinţei reale care a determinat naşterea actului juridic, iar cea de-a
doua exprimă voinţa de a ascunde, faţă de terţi, adevărata înfăţişare a actului juridic şi
de a crea o aparenţă statornică, dar neconformă realităţii.
Convenţia matrimonială având şi ea o natură juridică civilă, înseamnă că şi ei îi
sunt aplicabile condiţiile simulaţiei din dreptul comun; adică actul secret trebuie să fie
contemporan cu actul aparent, deci să fie anterior sau cel puţin concomitent cu acesta,
pentru că, în cazul în care ar surveni ulterior, nu ar face altceva decât să modifice un
act anterior, convenit în realitate, ceea ce la convenţiile matrimoniale se poate face doar
printr-o nouă convenţie; contraînscrisul trebuie să fie secret, adică existenţa lui să nu fie
menţionată nici prin actul aparent, nici prin diverse forme de publicitate (transcriere,
intabulare, primirea de dată certă); părţile trebuie să fie de acord asupra simulaţiei, ceea
ce presupune intenţia comună de a simula (animo simulandi), materializată în acordul
simulator. În esenţă, mecanismul simulaţiei are în vedere ipoteza în care părţile încheie
public (aparent) o convenţie matrimonială şi aleg un regim matrimonial, îndeplinind
toate formalităţile de publicitate în vederea opozabilităţii faţă de terţi, iar, pe de altă
parte (concomitent sau anterior), se înţeleg ca, în realitate, între ele să se aplice un alt
regim matrimonial (secret).
Soluţia este aceea din dreptul comun, în sensul că regimul matrimonial secret va
produce efecte doar între soţi, neputând fi opus terţilor de bună-credinţă, faţă de care
produce efecte doar regimul matrimonial pentru care au fost îndeplinite formalităţile de
publicitate.
Dacă în contractele civile de drept comun simulaţia poate îmbrăca una dintre
cele trei forme cunoscute: fictivitatea, deghizarea şi interpunerea de persoane,
observăm că, în privinţa convenţiei matrimoniale, cea de-a treia formă este exclusă
datorită, în primul rând, caracterului intuitu personae al acestor convenţii, în care numai
soţii pot fi părţi, nu şi alte persoane interpuse.
Lipsa formalităţilor de publicitate atrage inopozabilitatea faţă de terţi a regimului
matrimonial instituit prin convenţia matrimonială, soţii fiind consideraţi căsătoriţi sub
imperiul regimului matrimonial legal.
De remarcat este faptul că lipsa formalităţilor de publicitate nu poate fi invocată
decât de terţi faţă de soţi, iar nu de către un soţ faţă de celălalt soţ sau de către soţi în
contra terţilor.
Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii să fie consideraţi în raport
cu terţii ca fiind căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial legal.
Pe de altă parte, chiar şi atunci când sunt îndeplinite formalităţile de publicitate,
convenţia matrimonială nu poate fi opusă creditorilor unuia dintre soţi, cu privire la
actele încheiate înainte de căsătorie.
Gajul general al creditorilor chirografari ai fiecăruia dintre soţi, pentru creanţele
născute înainte de căsătorie, nu poate fi, aşadar, restrâns prin convenţie matrimonială,
ei fiind îndreptăţiţi să urmărească bunurile soţului debitor, indiferent de natura pe care
aceste bunuri o dobândesc prin efectul convenţiei matrimoniale.
Intrebari
1. Definiti notiunea de convenţie matrimoniala.

2. Ce stiti despre incheierea convenţiei matrimoniale?
3. Ce reprezinta clauza de preciput?
4. Ce stiti despre modificarea convenţiei matrimoniale?
5. Ce intelegeti prin publicitatea ale convenţiei matrimoniale?
6. Ce efecte produce convenţia matrimoniala?
7. Care sunt sancţiunile aplicabile convenţiei matrimoniale?
N-C., Anitei. Convenția matrimoniala potrivit noului Cod civil, Editura Hamangiu,
70-396.
C.M. Crăciunescu, M.G. Berindei, Convenţia matrimonială. Consideraţiicritice, în Noul
Cod civil. Comentarii (coord. M. Uliescu), ed. a 2-a,revăzută şi adăugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2011, p. 392-430.
Bucureşti, 2009, pp. 182-255
Bibliografie selectivă
I. Tratate, cursuri, monografii şi articole ştiinţifice
Ion Albu, Dreptul familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975;

Dimitrie Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol.
III, Partea I, Ed. Socec, Bucureşti, 1916;
Nadia Cerasela Aniţei, Matrimonial Regimes under the Provisions of the New
Romanian Civil Code, Ed. Lambert, Germania, 2012;
Nadia Cerasela Aniţei, Private International Law. The law applicable to property
relations between spouses under international treaties, conventions and regulations,
Editura Lambert Germania, 2012;
Nadia Cerasela Aniţei, Marriage agreement under the provisions of the Romanian
Civil Code Editura Lambert, Germania, 2012;
Nadia Cerasela Aniţei, Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;
Nadia Cerasela Aniţei, Regimurile matrimoniale potrivit noului Cod civil Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012;
Nadia Cerasela Aniţei, Convenţia matrimonială potrivit noului Cod civil, Ed.
Nadia Cerasela Aniţei, Regimurile matrimoniale potrivit dispoziţiilor din noul Cod civil,
Ed. Lumen, Iaşi, 2011;
Nadia Cerasela Aniţei, Drept procedural fiscal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
Marieta Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Ed. All Beck, Bucureşti,
2001;
Marieta Avram, Flavius Baias, Cristina Nicolescu, Modificările aduse Codului familiei
prin Legea nr. 288/2008, în Dreptul nr. 3/2008;
Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2010;
Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituţia familiei în noul Cod civil. Manual
pentru uzul formatorilor S.N.G., Bucureşti, 2010;
Maria Banciu, Adrian Alexandru Banciu Dreptul familiei conform noului Cod civil, Ed.
Bucureşti, 2012.
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruţa Hageanu, Dreptul
familiei, ed. a 6-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009;
Vasile Barbu, De bono coniugali. O istorie a familiei din Ţara Românească în secolul
al XVII-lea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2003;
Eugen A. Barasch, Ioan Nestor, Savelly Zilberstein, Ocrotirea părintească, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1960;
Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil şi subiectele dreptului
civil, ed. a 5-a revizuită şi adăugită, Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti,
1998;
Şerban Beligrădeanu, Regimul juridic actual al atribuirii locuinţei comune a soţilor, în
Dreptul nr. 5/1998;
Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Vol. I. Drepturi şi libertăţi,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
Teodor Bodoaşcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005;
Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001;
Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil român, Ed. All Beck, Bucureşti,
1998;
C.M. Crăciunescu, M.G. Berindei, Convenţia matrimonială. Consideraţiicritice, în Noul
Cod civil. Comentarii (coord. M. Uliescu), ed. a 2-a,revăzută şi adăugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2011, p. 392-430.
Cristiana Mihaela Crăciunescu, Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureşti,
2000;
Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă,
ed. a 3-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005;
Nadia Cerasela Dariescu, Cosmin Dariescu, Roxana Alina Petraru, Dreptul familiei,
Ed. Lumen, Iaşi, 2009;
Nadia Cerasela Dariescu, Raporturile patrimoniale dintre soţii străini având aceeaşi
cetăţenie şi cu domiciliul în România, Ed. Lumen, Iaşi, 2006;
Nadia Cerasela Dariescu, Convenţia matrimonială în dreptul internaţional privat, Ed.
Lumen, Iaşi, 2007;
Nadia Cerasela Dariescu, Relaţiile patrimoniale dintre soţi în dreptul internaţional
privat, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
Francisc Deak, Moştenirea legală, Ed. Academica, Bucureşti, 1996;
Ion Dogaru, Întreţinere, drept şi obligaţie legală, Ed. Scrisul Românesc, Craiova,
1978;
Georges A.L. Droz, Les régimes matrimoniaux en Droit international privé comparé,
în Recueil des cours de L’Académie de droit international de la Haye, Tome 143, 1974,
III;
Mihail Eliescu, Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul R.S.R., Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966;
E. Florian, Regimuri matrioniale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015
E. Florian, Dreptul familiei, ed. a 5-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a 8-a revizuită şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006;
Ion P. Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Ed. All Beck,
Bucureşti, 1998;
Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox. Legislaţie şi administraţie bisericească, vol. II,
Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990;
Emese Florian, Dreptul familiei, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
Gabriela Cristina Frenţiu, Bogdan Dumitru Moloman, Elemente de dreptul familiei şi
de procedură civilă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008;
Constanţa Ghiţulescu, În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în
Ţara Românească în secolul al XVIII-lea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004;
Mihai V. Jakotă, Drept roman, Ed. Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi;
Dan Lupaşcu, Dreptul familiei, ed. a 4-a amendată şi actualizată, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2009;
Nigel V. Lowe, Gillian Douglas, Bromley’s Family Law, 10th ed., Oxford University
Press;
Ion F. Popa, Discuţii privind cauza morală şi ilicită în raporturile contractuale dintre
concubini, în Dreptul nr. 10/2001;
Dumitru Rizeanu, Dumitru Protopopescu, Raporturile patrimoniale dintre soţi în
lumina Codului familiei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1963;
Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2004;
Dumitru Stăniloaie, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. III, București, 1978;
Andrei Stănoiu, Maria Voinea, Sociologia familiei, T.U.B., Bucureşti, 1983;
Paul Vasilescu, Regimuri matrimoniale. Partea generală, Ed. Rosetti, Bucureşti,
2003;
Paul Vasilescu, Regimuri matrimoniale. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2009.
II. Legislaţie
Constituția României.
Codul civil – Legea nr. 287/2009, republicată (M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011).
Noul Cod de procedură civilă (2012) care va intra in vigoare la data de 15 iulie 2012,
publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 15/07/2010.
Normele metodologice privind Registrului naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi

procedura de înscriere şi consultare a acestuia Aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei
nr. 1786/C/2011 (M. Of. nr. 666 din 19 septembrie 2011).

Curs Regimuri Matrimoniale Profesor Anitei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Regimuri Matrimoniale Profesor Anitei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „DUNAREA DE JOS” GALATI

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, SOCIALE SI POLITICE

PROF. UNIV. DR. NADIA-CERASELA ANITEI

În elaborarea cursului pentru o mai ușoară înțelegere de către studenți a acestei

1. Obiectivul general al disciplinei

Însuşirea conceptelor fundamentale pentru teoria si practica in domeniul

2. Obiectivele specifice al disciplinei

La finalul cursului, studenţii vor fi capabili:

Cursul vizează dobândirea de către studenţi a următoarelor competenţe

C3: Aplicarea legislaţiei româneşti, a legislaţiei europene şi a celorlalte

 Conţinutul cursului Regimuri matrimoniale

Cursul Regimuri matrimoniale ste structurat în unităţi de învăţare împărțite la

UNITATEA 1. Noţiuni generale despre căsătorie

UNITATEA 2. Efectele căsătoriei

 Resurse si mijloace de lucru:

1. Aspecte introductive despre instituţia căsătoriei

În primele pravile scrise în limba română s-a acordat o importanţă deosebită

Din definiţia căsătoriei rezultă că aceasta are următoarele caractere juridice:

Încheierea unei căsătorii valabile presupune existenţa a trei condiţii:

1. Condiţiile de fond necesare încheierii căsătoriei

Potrivit dispoziţiilor legale, condiţiile de fond necesare încheierii căsătoriei sunt:

3. Consimţământul viitorilor soţi

2. Lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei

Impedimentele la încheierea căsătoriei sunt acele împrejurări expres

2..2.4. Dovada inexistenţei impedimentelor la încheierea căsătoriei

3. Condiţiile de formă necesare încheierii căsătoriei

Condiţiile de formă ale actului juridic al căsătoriei se referă la procedura de

Întrebări si teme de control

1. Cum definim căsătoria?

1.Consideraţii privind efectele ale căsătoriei

Încheierea căsătoriei generează între cei care o încheie o multitudine de

2. Categorii de raporturi între care se produc efectele căsătoriei

În raport de sfera persoanelor între care se produc aceste efecte, distingem

2. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi

2. Reglementarea relaţiilor personale între soţi

3. Noţiunea, clasificarea şi conţinutul relaţiilor patrimoniale dintre soţi

Întrebări si teme de control

1.Ce se înţelege prin noţiunea de efecte ale căsătoriei?

UNITATEA 3. Notiuni generale despre regimurile matrimoniale

1. Notiunea de regim matrionial

Noţiunea de relaţii patrimoniale dintre soţi este în strânsă legătură cu o altă

2. Obiectul regimurilor matrimoniale

3. Principiile care guverneaza regimurile matrimoniale

În funcţie de diversitatea regimurilor matrimoniale concrete, de asemănările şi

4. Începutul şi sfârşitul aplicării în timp a regimului matrimonial

Ca o consecinţă a caracterului său, regimul matrimonial nu se poate aplica decât

5. Libertatea alegerii regimului matrimonial

Libertatea alegerii regimului matrimonial asigură instituirea unui regim matri-

1. Notiunea de regim matrionial.

1. Clasificarea regimurilor matrimoniale

2. Regimul primar imperativ

2. Dreptul de folosinţă asupra locuinţei

Noţiunea de locuinţă a familiei este, aşadar, o noţiune de fapt, iar nu de drept, şi

3. Discuţii cu privire la locuinţa familiei

Ducerea vieţii în comun, sub acelaşi acoperiş, precum şi întreţinerea familiei, cu

La baza relaţiilor patrimoniale dintre soţi rămâne ca regim matrimonial regimul

3. Trasaturile regimului comunităţii legale

Regimul comunităţii legale prezintă următoarele trăsături juridice:

4. Încetarea regimului comunităţii legale

4. Lichidarea si modificarea regimului comunităţii legale

Regimul matrimonial în caz de încetare sau de schimbare se lichidează prin

4. Regimul comunităţii convenţionale

2. Clauze referitoare la compoziţia comunităţii