Dreptul succesoral – Testamentul

Generalitati:

1. Testamentul este un act juridic unic, deoarece a fost conceput de autorul său în perspectiva morții.
Testatorul își exprimă, într-o manieră solemnă și obligatorie, dispozițiile care doreste sa fie respectate
„pentru timpul în care nu mai există” (C. civ., Art. 895).
Ultimele vointe, odată încorporate într-o matriță testamentară, sunt impuse - cu excepția cazului în care
există obiecții la ordinea publică - celor vii, în special moștenitorilor legali.

Caracterele juridice

2. Act unilateral. În tradiția franceză, testamentul este un act juridic substanțial care decurge din voința
unică a testatorului.
Astfel, testamentul nu se poate baza, ca într-un contract, pe voința unei părți co-contractante. Vorbind de
dincolo de mormânt, testatorul nu are altă opțiune decât să se bazeze pe memoria și autoritatea celor care
îl supraviețuiesc pentru a asigura respectul pentru voința sa supremă. Executarea testamentului revine, în
principiu, moștenitorilor legali, cărora li se atribuie sechestrul asupra întregii moșteniri (Vezi nu. Cazul
uimitor al fundației Dupré: Civ. 1re, 14 mai 1991, nr.90-13.135, Bull. civ. I, nr. 159; D. 1992. 149,
nota crit. Agostini).
Dar persoana care testează are uneori prudența de a desemna în fapt un executor responsabil de
„supravegherea sau îndeplinirea execuției dorințelor sale” (C. civ., Art. 1025, al. 1).

3. Act solemn. Deasemenea , testamentul este și un act solemn, pentru că voința testatorului nu face parte
dintr-un dialog, dar totusi este impusa o formă scrisa. In lipsa formei scrise, conform legii franceze, survine
nulitatea. Scopul formalismului testamentar este eliminarea oricărei incertitudini cu privire la existența și
conținutul dispozițiilor postume.
---Recursul la solemnitate este aici fără excepție. După cum a subliniat pe bună dreptate un autor, „nu
există sacralitate fără rit, nu există testament fără formă” (Ph. MALAURIE, nota ss Civ. 1 re, 8 martie 1988,
D. 1989. 111).

4. Testamentul este un act pe cauza de moarte. Înainte de moartea autorului său, testamentul nu
produce niciun efect. Daca testatorul considera ca testamentul nu este perfect, este liber să-l modifice sau
să-l distrugă. Doar atunci când testatorul moare, testamentul capătă forță juridică.

5. Articolul 895 din Codul civil prevede că „testamentul este un act prin care testatorul dispune, pentru perioada în
care nu va mai exista, de toate sau de o parte din bunurile sau drepturile sale și că poate revocați ”(formulare ușor
revizuită de legea nr. 2006-728 din 23 iunie 2006).

6. Stângăcia lexicală a codificatorilor este totuși scuzabilă în măsura în care, pe de o parte, nu există moștenire fără
voință (despre ineficacitatea moștenirii indirecte: Civ. 1re, 17 septembrie 2003, nr. 01-11.001, Bull. Civ. I, nr. 182; D.
2003. 2986, nota Nicod), pe de altă parte, marea majoritate a testamentelor conțin legate. După cum a observat
Pierre VOIRIN, „dacă articolul 895 include noțiunea de moștenire în definiția testamentului, este pentru că consideră
acest act în cea mai obișnuită dintre cererile sale” (nota ss Cerința 20 iulie . 1943, prec.).

7. Existența legală a testamentului (considerat ca negocium) este sub rezerva îndeplinirii a două condiții, care sunt
răspândite în timp: redactarea unei scrieri testamentare (cu alte cuvinte, un instrument), apoi moartea autorului său.
În timpul vieții testatorului, testamentul este doar un act imperfect, provizoriu, întotdeauna revocabil. Nu conferă
niciun drept beneficiarilor dispozițiilor pe care le conține. Testatorul poate, în orice moment și oricare ar fi cauza (fie
că este nemulțumirea temporară), să reconsidere clauzele testamentului său, pentru a le modifică sau le distruge.

8. Dualitatea temporală a testamentului se reflectă asupra aplicării legii în timp. În ceea ce privește solemnitățile
actului testamentar, este necesar să se pună în aplicare adagiul tempus regit actum: forma testamentului este
stabilită de legea în vigoare la redactare.
Un testament obișnuit ca forma, ramane valabil din ziua infiintarii sale, chiar dacă moartea testatorului are loc după
intrarea în vigoare a unei noi legi care supune actul de ultimă voință unor forme mai riguroase.
Dimpotrivă, un testament care a fost formal neregulat în ziua în care a fost făcut nu a putut fi salvat prin
promulgarea unei noi legi cu prescripțiile pe care le-ar satisface.

9. În ceea ce privește eficiența substanțială a testamentului, soluția este în mod firesc diferită: trebuie să se țină
seama de legislația în vigoare în ziua morții testatorului. După cum a explicat foarte bine Curtea de Casație,
„testamentul nu intră în vigoare decât la data morții testatorului; în consecință, efectele moștenirilor pe care le
conține sunt supuse legii în vigoare la momentul acestui deces ”(Civ. 1, 4 mai 1970, nr. 68-13.753, D. 1970. 601, nota
bretonă) .

10. Pe parcursul vieții sale, testatorul este, prin urmare, obligat să se asigure că ultimele sale dorințe sunt actualizate.
Atunci când o nouă lege ii schimbă situația personală, depinde de el să reacționeze, dacă este necesar, scriind un
nou testament. În caz contrar, orice modificare a legislației de moștenire efectuată înainte de moartea sa este
considerată aprobată tacit de către acesta (a se vedea nr. Civ. 1re, 18 mai 2011, nr 10-18.137, Dr. fam. 2011. Com.
115, nota Beignier).

11.

Secțiunea 1 – Pregătirea-confectionarea testamentului

---12. Testatorul POate modifica testamentul pana cand acesta capata forta juridical, sub unele condiții de fond dar
mai ales de forma, o voință postumă.

Art.1 – Vointa testamentara.

13. Manifestarea vointei - Orice testament trebuie să includă o declarație de voință din partea autorului său. După
cum se explică în articolul 895 din Codul civil, testatorul este cel care se exprimă personal în testamentul său. El nu
poate lăsa această îngrijire unui terț, deoarece nu este permisă testarea de către comisar.

--14. Testamentul permite exteriorizarea tuturor felurilor de dispozitii ale ultimei vointe. Ordinea publică și, în
special, ordinea publică de succesiune, constituie cadrul său natural. Testatorul nu poate pretinde ca vointa lui
testamentara sa fie realizata, nici măcar prin stipularea unei pedepse care amenință moștenitorul care refuză să
execute testamentul.
Curtea de Casație învață „că o clauză penală, privând de drepturile sale în moștenire un moștenitor care contestă
dispozițiile testamentare, este considerată nescrisă atunci când tinde să asigure executarea celor care încalcă ordinea
publică”

15. Presiunile exercitate asupra testatorului, atunci când modifică caracterul (fraudă) sau libertatea (violența)
consimțământului, pot atrage nulitatea actului de ultimă voință (C. civ., Art. 901), precum și posibilele sancțiuni
penale.
În conformitate cu dreptul comun, autorul testamentului se presupune că este capabil (C. civ., Art. 902) și cu o minte
sănătoasă (Cererea 28 ianuarie 1901, DP 1901. 1. 504. - A se vedea mai jos, nr. 21 s.). Dar aceste calități i se refuză
adesea, după moartea sa, prin moștenitori protestanți. De acolo, un litigiu abundent și, trebuie recunoscut, nu
întotdeauna este respectata voința testamentară.

Consimțământul testatorului
16. Articolul 901 din Codul civil indică faptul că, „pentru a inocmi un testament , este necesar fii sănătos/ sa ”. În caz
contrar, dispozitiile testamentare sunt declaate nule.
Cu toate acestea, este destul de frecvent ca succesorii evitati de testator să aducă în judecată un testament care le
împiedică speranțele, sub pretextul eronat că nu a fost pe deplin consimțit de către decedat. ---Sunt cu atât mai
înclinați să invoce nebunia minții, încât jurisprudența a adoptat o concepție foarte largă a acesteia. Conform Curții de
Casație, „include toate soiurile de afecțiuni mentale prin efectul cărora mintea părții care dispunea ar fi fost obsedată
sau facultatea sa de discernământ perturbată” (Civ. 4 februarie 1941, DA 1941. 113).

17. Ca de obicei, povara dovezii lipsei discernamantului cade asupra celui care pretinde modificarea testamentului
(Civ. 1
re, 2 dec 1992, nr. 91-11.428, Bull. civ. I, nr. 299; D. 1993. 409, nota Boulanger; RTD civ. 1993. 328, obs. J. Hauser;
Defrénois 1993. 725, obs. J. Massip).
Cu toate acestea, într-un efort de a atenua această povară, instanțele inversează regula atunci când testatorul se afla
într-o stare obișnuită de demență sau slăbiciune mentală în momentul redactării testamentului. Lipsa
discernamantului este apoi presupusă și revine destinatarului să demonstreze că testamentul a fost intocmit într-un
interval lucid (Civ. 5 decembrie 1949, Bull.civ. I, nr. 349; D 1950. 57; RTD civ. 1950. 214, obs. R. Savatier).

--18. În cazul unui fapt material, dovada modificării sanatatii mentale este gratuita; judecătorii de proces evaluează
suveran circumstanțele invocate de părți. Din 1964, încălcând jurisprudența anterioară, Curtea de Casație a
considerat că regulile secretului medical nu împiedică moștenitorii testatorului să recurgă la un certificat al medicului
curant (Civ. 1).re, 26 mai 1964, Bull. civ. I, nr. 276; JCP 1964. II. 13751, concl. Lindon; RTD civ. 1965. 162, obs.
Savatier. - Civ. 1, 2 martie 2004, nr.01-00.333, Bull. civ. I, nr.69; Defrénois 2004, art. 38012, nr. 76, obs. Massip; AJ
fam. 2004. 186, obs.F. Bicheron).

19.

20. Termenul de prescripție pentru o acțiune pentru nulitatea unui testament pentru a demnstra lipsa de
discernamant a fost mult timp discutată. Jurisprudența a considerat mai întâi că, testamentul nefiind „un acord”, a
scăpat de prescripția prescurtată a articolului 1304 din Codul civil pentru a intra sub prescripția de treizeci de ani - la
momentul respectiv prescripția dreptului comun.
Dar această jurisprudență tradițională, care este fundamental discutabilă, a fost abandonată de Curtea de
Reglementare în 2005 (Civ. 1re, 11 ianuarie 2005, nr. 01-13.133, Bull.civ. I, nr. 23; D. 2005. 1207, notă Thomat-
Raynaud; Dr. fam. 2005, nr. 63, nota Beignier; Defrénois 2005, art. 38184, nr. 38, obs. Massip; AJfam. 2005. 146, obs.
F. Bicheron).
Prescriptia de 5 ani are avantajul de a supune regulelor identice donatiile intre vii si testamentele. Dupa legea din 17
iunie 2008, perioada de cinci ani devenind perioada de drept comun, problema nu mai este dezbătută. Este
important de precizat însă că moartea testatorului constituie punctul de plecare al acțiunii în nulitate (Civ. 1re, 20
martie 2013, nr. 11-28.318, Bull. Civ. I, nr. 56; Dr.
fam. 2013. Com. 77, notează Maria; AJ fam. 2013. 240, obs. C. Vernières) și că, atunci când este prescrisă, excepția
nulității permite în continuare moștenitorilor să se opună pretențiilor legatarilor (Civ. 1re, 14 ianuarie 2015, nr. 13-
26.279, Dr. fam. 2015. Com. 77, nota Beignier; AJ fam. 2015. 169, obs. J. Casey; RTD civ. 2015. 609, obs. H. Barbier).

§ 2 - Capacitatea testatorului
21.Capacitatea testatorului prezintă o originalitate incontestabilă. Fiind fructul unei personae ce se afla față
în față cu moartea, testamentul nu găzduiește nici o reprezentare, nici măcar o asistență.
Ca rezultat este un regim mai liberal decât pentru capacitatea de a dona: dacă cineva consideră că o
persoana este suficient de lucidă pentru a testa, trebuie să o poată face singur; iar dacă nu este, nu trebuie
să poată testa deloc. Această dublă considerație are un impact atât asupra capacității minorului (vezi infra,
nr. 22 f.), cât și asupa adultului protejat (Vezi infra, nr. 25 f.).

A - Capacitatea testamentară a minorului

22. Conform articolului 903 din Codul civil, minorii cu vârsta sub șaisprezece ani sunt, în principiu, incapabili
de liberă dispoziție. În special, i se interzice să facă mosteniri. Între șaisprezece și optsprezece ani, în
măsura în care nu a fost emancipat (altfel este pe deplin capabil să dispună prin donații: C. civ., Art. 413-6),
minorul beneficiază de o capacitate testamentară limitat. Articolul 904 din Codul civil prevede că i se
permite să testeze „până la jumătate din bunurile pe care legea le permite adultului să dispuna”.
Datorită acestei capacități pe jumătate, minorul neemancipat cu vârsta de peste șaisprezece ani poate lăsa
moștenire, oricui consideră de cuviință, jumătate din cota normală disponibilă. Desființarea rezervei pentru
ascendenți (inclusiv cea a tatălui și a mamei) prin legea nr.o 2006-728 din 23 iunie 2006 (JO 24 iunie) a
crescut indirect - în ciuda stabilirii dreptului de returnare în temeiul articolului 738-2 din codul civil -
această libertate testamentară.
--În absența unui copil, este permis unui minor de șaisprezece ani (de la 1 ianuarie 2007) să distribuie prin
testament jumătate din bunurile sale mostenite.

23. Ca și consimțământul, capacitatea testamentară este evaluată în ziua întocmirii testamentului și nu în

ziua morții. În consecință, un testament făcut de un minor de cincisprezece ani este viciat, chiar dacă acesta
moare după împlinirea a șaisprezece ani. În mod similar, un testament acordat la vârsta de șaptesprezece
ani este valabil doar pentru jumătate din porțiunea disponibilă, chiar dacă testatorul moare după imlinirea
majoratului.

24. Legea din 28 octombrie 1916 a adoptat un regim excepțional pentru minorul care este chemat pentru o
campanie militară. În perioada ostilităților, el este de fapt autorizat să „dispună de aceeași porțiune din
bunuri ca și când ar fi major, în favoarea oricăruia dintre părinții săi sau a mai multor dintre ei până la
gradul al șaselea inclusiv sau chiar în favoarea soțului său ”(C. civ., art. 904, alin. 2). „În absența rudelor la
gradul al șaselea inclusiv, minorul poate dispune ca un adult” (C. civ., Art. 904, al. 3); adică i se permite să
instituie persoana la alegere.

B - Capacitatea testamentară a adultului protejat

25. Capacitatea de testare a adultului protejat variază în funcție de dacă este plasat sub
regim de tutelă (a se vedea infra, nr. 26 și urm.) sau curatela (a se vedea infra,
30 de ani).
În ceea ce privește adultul sub protecție legală, capacitatea sa de a dispunerea prin testament nu face
obiectul niciunei restricții.

1 ° - Major plasat sub regim de tutelă

26. Reglementarea capacității testamentare a adulților sub tutelă a
cunoscute, în ultimii ani, schimbări semnificative. Legiuitorul a dorit să faciliteze exteriorizarea ultimelor
sale dorințe. Desigur, principiul general a rămas neschimbat: voința întocmită după deschiderea tutelei de
către adult, acționând din proprie inițiativă, este nulă. Dar posibilitățile de derogare de la această regulă au
fost extinse treptat.
27. Îngrijorat de extinderea libertății de acțiune a adultului sub tutelă, legea
Nr. 2006-728 din 23 iunie 2006 (intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007) prevede ca consiliul de familie tb să
autorizeze exercitarea facultății de testare. Însă, pentru a preveni eventualele presiuni, legiuitorul din 2006
considerase potrivit să adauge că persoana incapabilă va beneficia apoi de „asistența tutorelui” (C. civ.,
Fost art. 504, al. 1). Această intervenție a unui terț într-un act eminamente personal nu a fost binevenită;
deoarece a plasat tutorele într-o situație deosebit de delicată. În schimb, aceeasi lege intenționa, de
asemenea, să promoveze revocabilitatea liberă a testamentului de catre persoana incapabila.
---Acesta este motivul pentru care a recunoscut că adultul în tutelă ar putea întotdeauna
continua singur, fără asistență, la revocarea acestuia.
28. Legea nr. 2007-308 din 5 martie 2007, de reformare a protecției sistemul juridic pentru adulți (JO 7
martie), la rândul său a relaxat regimul aplicabil voinței unui adult aflat sub tutelă.
Intrata în vigoare de la 1 ianuarie 2009, a păstrat majoritatea prevederilor legii din 2006: menține
autorizația consiliului de familie pentru facultatea de a testa și exercitarea liberă de către persoana
incapabilă a dreptului de revocare. Pe de altă parte, elimină cerința inoportună de „asistență a tutorelui” la
redactarea testamentului (C. civ., Art. 476, alin. 2).
În continuare, articolul 476, paragraful 2, din Codul civil prevede că persoana aflată sub tutelă „nu își poate
face testamentul singura după deschiderea tutelei fără autorizarea judecătorului sau a consiliului de
familie, dacă a fost constituit, sub pedeapsa cu nulitatea actului. Tutorul nu o poate asista sau reprezenta
cu această ocazie ”. Iar paragraful 3 adaugă: „Totuși, ea singură poate revoca testamentul făcut înainte sau
după deschiderea tutelei”.

29. Pentru testamentele făcute înainte de deschiderea tutelei, legiuitor contemporan, consacrând soluția
reținută în mod tradițional în jurisprudență (Req. 19 ianuarie 1937, DP 1937. 1. 33, nota Savatier), s-a
pronuntat în direcția validității lor.
În formularea sa rezultată din reforma din 2007, articolul 476, paragraful 4, din codul civil prevede că
„testamentul făcut anterior rămâne valabil”. Cu toate acestea, un astfel de act testamentar nu este imun la
contestare. Plasarea sub tutela autorului său îl face deosebit de vulnerabil. Pe de o parte, aceasta atrage
nulitatea dacă se „stabilește că, de la deschiderea tutelei, cauza care a determinat testatorul să dispună a
dispărut” (C. civ., Art. 476, alin. 4).

2 ° - Major sub curatelă

30. Știm că, în materie de donație inter vivos, o persoană cu vârsta deplină sub curatelă este, de regulă,
incapabilă de exercițiu; nu poate face donații decât cu ajutorul curatorului său (C. civ., art. 470, alin. 2).
În schimb, legea exclude incapacitatea atunci când vine vorba de testare.
Articolul 470 alineatul (1) din Codul civil permite unui adult aflat sub curatela sa dispuna singur prin voință,
cu condiția să aibă discernamant.
31.

Art. 2 - Formalismul testamentului.

32.Condiția valabilității testamentului. - Pentru a-și vedea ultimile intenții respectate, testatorul trebuie să
le consacre într-o matriță care să le protejeze de contestare.
Formalismul testamentar, care garantează autoritatea și loialitatea actului post-mortem, răspunde la acest
imperativ al păcii sociale (a se vedea infra, nr. 36 f.).
Formalismul testamentelor este destul de diferit de cel al darurilor intre vii: pe de o parte, este mai
restrictiv, deoarece nu există excepții (nu există o voință non-solemnă); pe de altă parte, este mai flexibilă,
deoarece legea oferă testatorului alegerea între mai multe forme juridice (a se vedea infra, nr. 52 f.).

33. Testamentul se supune unui formalism strict. Încălcarea solemnităților impusă de codul civil atrage
după sine nulitatea declarației de testament (C. civ., art. 1001). Mai exact, această sancțiune este analizată
într-o nulitate absolută,/ în regimul parțial derogatoriu.

34. De vreme ce testamentul devine perfect numai dupa moartea autorului său, poate fi contestat judiciar
numai de la acea dată. Acțiunea în nulitate este apoi deschisă oricărei persoane interesate, în special
moștenitorilor evacuați și legatarilor; în plus, judecătorul poate ridica din oficiu încălcarea solemnității
(pentru încălcarea articolului 970 din codul civil: Civ.re, 24 februarie 1998, nr. 95-18.936, Bull. civ. I, nr. 79;
D. 2000. 428, obs. M. Nicod).
35. În timpul vieții sale, testatorul nu poate confirma un testament neregulat în formă (aplicarea prin
analogie a articolului 1339 din Codul civil privind donațiile). Dacă dorește să-și salveze ultimele dorințe,
trebuie să facă un nou testament, având grijă, de data aceasta, să respecte scrupulos formalismul. După
moartea testatorului, moștenitorii săi, pe de altă parte, au posibilitatea de a confirma, în măsura în care au
cunoștință despre defect, actul formal imperfect.
-- Jurisprudența a extins în mod legitim confirmarea post-mortem la testament, adoptată prin articolul
1340 din codul civil pentru o donație nulă (Cererea 13 martie 1816, S. 1816. 168. - Cererea 7 noiembrie
1853, DP 1854. 1 27; S. 1853. 1. 684).
--Fără îndoială, există o obligație firească pentru cei vii de a respecta voința morților - chiar dacă sunt
stingheri exteriorizați.

§ 1er- Principii comune

36. Solemnitatea tinde să garanteze exteriorizarea liberă a ultimei dorinte, apoi conservarea acesteia până
la moarte (vezi mai jos, nr.os 42 s.).
Aceste două obiective explică de ce legislația franceză interzice testamentele conjunctive (vezi mai jos, nr.
37 f.) Și testamentele verbale (vezi mai jos, nr. 39 f.).

A - Interzicerea testamentului conjunctiv

37. Articolul 968 din Codul civil interzice ca două sau mai multe personae sa testează printr-un singur act,
fie în beneficiul unei terțe părți, fie ca asigurarea reciprocă.
Interdicția se referă, în primul rând, la exteriorizarea voinței testamentare a soților.
Destinată, teoretic, să protejeze sinceritatea și revocabilitatea măsurilor luate, interzicerea testamentelor
conjunctive este, în zilele noastre, mai jenantă decât utilă. În special, aceasta împiedică practicarea
testamentelor comune pentru soții în proprietatea comună.
/Conștient de dezavantajele regulii, jurisprudența tinde să neutralizeze riscurile de anihilare a voinței
printr-o interpretare foarte restrictivă a conceptului de conjuncție.

Actualizare:
Anularea unui testament conjunctiv: consecințe. – Pentru asigura executarea prevederilor ultimelor
dorințe exprimate într-un testament afectat de un viciu de forma, testatorul trebuie să reitereze în mod
expres toate aceste prevederi în scris satisfăcând conditiilr de forma ale testamentului. Dispozițiile care nu
sunt incluse în mod expres nu pot „reînvia” printr-o simplă referire la dispozițiile testamentului nul (Civ.
1re, 31 martie 2016, nr. 15-17.039, AJ fam. 2016. 265, obs. Levillain; RTD civ. 2016. 428 , obs. Grimaldi).

Interzicerea testamentelor conjunctive și a drepturilor fundamentale.

Actul semnat de două persoane care moștenesc reciproc toate bunurile lor nu poate fi considerat ca un
testament, din cauza interzicerii testamente conjunctive formulate de articolul 968 din codul civil.
Acest text nu încalcă nici dreptul la viața privată și de familie, nici dreptul la proprietate, atâta timp cât
testatorul își păstrează libera dispoziție a bunurilor sale. Mai mult, articolul 1 din Protocolul nr. 1
suplimentar la Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și
libertățile fundamentale nu garantează dreptul de a dobândi proprietăți prin succesiune intestinală sau
donații (Civ. 1 re, 4 iul. 2018, nr. 17-22.934, D. 2018. 1491; AJ fam. 2018. 474, obs. Aluatul; Dalloz actualité,
5 Sep 2018, obs. Guiguet-Schielé).

38. Conform Cour de cassation, există doar o voință conjunctivă atunci când cel puțin două dorințe sunt
exprimate, într-un mod inseparabil, într-un singur corp de text (Civ. 1re, 21 aprilie 1971, nr. 70-10.213, JCP
1973. II. 17328, nota Dagot) - în acest sens, interdicția legală se referă atât la formă (un singur instrument),
cât și la substanță (un singur negocium). Concret, nulitatea se produce numai în prezența, după dispozițiile
testamentare comune, a două semnături care materializează o voință indivizibilă de a dispune. În
consecință, instanțele validează actul scris la plural, dar semnat de un singur soț (TGI Paris, 30 aprilie 1981,
Gaz. Pal. 1982. 1. 256), actul cuprinzând două semnături, dar reglementând doar moșia soțului (Paris, 27
aprilie 1984, Defrénois 1985. 438, nota D. Talon). La fel, ei recunosc eficacitatea a două testamente
identice.
scrise în contemplare reciprocă, dar pe pagini separate (Civ. 2 mai 1842, S. 1842. 1.553), chiar pe aceeași
foaie, dar separat (una pe față, cealaltă pe spate: Cererea 21 iulie 1851, DP 1851. 1.267; S. 1851. 1.570).

B - Interzicerea testamentului verbal

39. Legea franceză interzice testamentul verbal sau nuncupativ. Articolul 969 din Codul civil prevede, de
fapt, doar trei forme de testare, toate trei scrise. (Ainsi que l'indique l'article 969 du code civil, « un testament
pourra être olographe, ou fait par acte public ou dans la forme mystique » )
Numai scrisul este o garanție a durabilității.
40. În dreptul intern, o dispoziție de ultimă oră formata intr-o maniera orală este astfel viciată de nulitate
(Cererea 19 noiembrie 1867, DP 1868. 1. 216; S. 1868. 1. 27).
Nu este posibil să testați nici în fața martorilor, nici cu ajutorul unui magnetofon sau a unui proces
audiovizual (a se vedea invaliditatea testamentului video, Căutare scrisă. ; JCP 1987. IV. 22). Totuși, în astfel
de circumstanțe, moștenitorilor testatorului le este permis să execute cu bună știință legatul verbal.
Jurisprudența vede adesea în ea o obligație naturală, care poate servi drept cauză pentru o obligație civilă
valabilă (Civ. 1re, 22 iunie 2004, nr. 01-14.031, Bull. Civ. I, nr. 180; D. 2004. 2953, nota Nicod; JCP 2004. II.
10165, nota Serial).

41. În dreptul internațional privat, Curtea de Casație a decis anterior că ordinea publică franceză nu
împiedica eficacitatea formelor orale străine, cel puțin atunci când circumstanțele specifice o justifică (Civ.
1re, 21 aprilie 1959, D 1959. 521, nota Ph. Malaurie). De la intrarea în vigoare a Convenției de la Haga din 5
octombrie 1961 (19 noiembrie 1967), o persoană franceză poate folosi o formă nuncupativă străină doar în
circumstanțe excepționale (Franța a păstrat rezervarea articolului 10 din convenție), cum ar fi inundații,
războaie sau epidemii.

C - Conservarea testamentului
42.Decalajul - de o durată mai mult sau mai puțin lungă - între redactarea
scrierea testamentului și decesul constituitorului creează un risc dublu pentru testamentul emis. În primul
rând, ne putem teme că actul devolutiv se va pierde (vezi infra, nr. 43 f.). Cum să găsim, zece ani,
cincisprezece ani sau mai mult, după pregătirea sa, voința stabilită de cujus? În al doilea rând, ne putem
teme de alterarea sau distrugerea suportului instrumental, mai ales dacă testamentul este descoperit de
foști moștenitori (vezi infra, nr. 48 f.).

1 ° - Metode de depozitare
43. Păstrarea testamentului prin act public este asigurată de notar, care nu poate renunța la procesul-
verbal, nici măcar la cererea clientului său.
Testamentele olografice, mistice și internaționale nu oferă aceleași garanții. Dezavantajul major al acestor
forme de testare este tocmai vulnerabilitatea valorilor mobiliare private. Pentru a evita pierderea sau
distrugerea, cel mai bun remediu este de a face un depozit notarial de acte testamentare. Acest depozit se
face fie în mod voluntar, înainte de deces, fie legal, după apariția acestuia.
44. Mulți testatori au luat inițiativa de a transmite, pe parcursul vieții lor, dispozițiile lor finale în mâinile
unui terț, în special a unui notar. Depunând testamentul pentru studiu, răsplătitorul intenționează să se
protejeze împotriva amenințării de ofilire care cântărește asupra oricărei scrieri private (vezi cep., Cu
privire la eventuala răspundere a notarului în caz de pierdere: Civ. 1, 23 nov. 1977, JCP 1979. II. 19243, nota
Dagot). Atunci când un testament olograf este transmis notarului în scopuri de conservare într-un plic
închis, funcționarul public nu poate fi criticat pentru faptul că nu a verificat regularitatea formală (Civ. 1).
re, 22 martie 2005, nr. 03-19.907, Bull. civ. I, nr. 154).

45. În același spirit, articolul 1007 din codul civil, care prezidează deschiderea și executarea testamentelor
olografice și mistice, impune oricărei persoane aflate în posesia testamentului unei persoane decedate să o
depună în mâinile unui notar. Funcționarul public trebuie să întocmească apoi raportul oficial al deschiderii
și starea testamentului, specificând circumstanțele depozitului. Testamentul și ptocesul verbal sunt
păstrate în rândul minutelor sale. Apoi, în termen de o lună, notarul trebuie să trimită o copie a procesului-
verbal și o copie a testamentului către grefierul înaltei instanțe a locului de deschidere a succesiunii, care
va păstra și aceste documente în gradul de minutele sale. Aceste diferite precauții - a căror eficacitate este,
desigur, limitată - nu afectează în niciun fel validitatea actului testamentar (Civ. 1re, 5 apr. 2012, nr. 11-
12.931).

46. Pentru a garanta executarea actelor testamentare aflate în custodia lor, notarii au înființat în 1975, prin aplicarea
timpurie a Convenției de la Basel din 16 mai 1972, „referitoare la instituirea unui sistem de înregistrarea
testamentelor ”(JO 16 mai 1976; JCP 1976. III. 44316), un dosar central al dispozițiilor privind ultima voință. Acest
fișier îndeplinește o dublă misiune: înregistrarea testamentelor și a instituțiilor contractuale; informează, după
decesul testatorului, terții interesați (notar, moștenitori, creditori) despre existența mostenirii.

Dosarul persoanei indică numele, prenumele, data și locul nașterii și precizează notarul care detine testamentul.

47. În Franța (unde Convenția de la Basel a intrat în vigoare în 1976), înregistrarea în dosar se face la cererea
notarului (testament autentic) sau a notarului depozitar (testamente olografice, mistice sau internaționale). Dar
trebuie remarcat faptul că, în acest al doilea caz, testatorul are dreptul să se opună înregistrării testamentului pe
care îl lasă în depozit - cu condiția semnării unei descărcări(dovada) la notar.