13-05-2021

Expesionismul german
La începutul sec XX, Germania devine d p d v industrial cea mai dezvoltată țară din
Europa, care în dorința de a se impune împotriva Angliei, va declanșa cele două conflicte
mondiale, care vor duce la reîmpărțirea lumii. Căderea Republicii de la Weimar și venirea la
putere a nazismului au avut consecințe dezastroase pentru destinul țării, ducând la
ostracizarea Germaniei pe plan mondial, iar la finalul celui de-al Doilea Război Mondial,
marile puteri învingătoare au scindat Germania în două state: Republica F Germană și RDG,
formate oficial în 1949 și care au existat separat până la demolarea zidului Berlinului în 1989
și reîntregirea Germaniei în 1990.

Aceste evenimente și-au pus amprenta și asupra dezvoltării culturii germane, oamenii
de cultură reacționând în chip diferit la aceste evenimente. Cu toate că a existat și o cultură
influențată de ideologia nazistă adevărata cultură germană a valorificat cele mai bune tradiții
naționale și universale dând lumii valori care promovează un spirit novator, însă îndatorat
înaltelor idealuri didactice ale iluminismului german.

La sfârșitul sex XIX și începutul sec XX literatura germană traversează una dintre
cele mia importante etape ale prefacerii sale. După o perioadă de relativă retragere din prim-
planul literaturii europene, care a urmat strălucitei epoci romantice, literatura germană se
impune din nou printr-un proces dinamic și complex, în care se afirmă plenar curente noi
precum naturalismul, decadentismul, simbolismul, impresionismul, neoromantismul și
expresionismul. Prin cei mai de seamă reprezentanți ai săi literatura germană a reacționat în
mod diferit la evenimentele care au avut loc pe parcursul secolului în țară și în lume. O parte
dintre scriitori au aderat la mișcările de stânga împărtășind idei socialiste și contribuind la
crearea unei literaturi socialiste. În timp ce o parte mai restrânsă a susținut ideile de dreapta,
alții au susținut ideologia nazistă. Majoritatea scriitorilor germani au respins ideologia nazistă
fiind nevoiți să-și părăsească țara și să își continue activitatea literară în emigrație. Curentele
moderniste în Germania, indiferent de denumirea și strategiile lor, au drept punct comun
încercarea scriitorilor de a conștientiza tragedia Germaniei de a înțelege și incrimina esența
nazismului pe care îl demască prin diverse forme, și de a pune deschis problema
responsabilității pentru crimele săvârșite, promovând idealurile umanismului clasic german.

Dintre curentele moderniste cel care deschide practic secolul XX în Germania este
neoromantismul, care se conturează cu claritate la 1906 și despre care Nicolae Balotă susține
că este „deopotrivă de anti-naturalism și de neunitar în formele lui de manifestare ca și
13-05-2021

impresionismul și simbolismul. Neoromantismul nu caută aspectele hidoase ale vieții ci pe

cele frumoase pe care poeții le zugrăvesc cu un optimism de viață ades umanism. Chiar dacă
recurg și la unele pârghii iraționaliste ale romanticilor.” (Nicolae Balotă – Arte poetice ale
secolului XX). Acesta spune „expresionismul este în primul rând, o izbucnire de dinamism, o
descătușare afectivă, patos împins până la extaz, la țipăt, țipăt e un cuvânt tipic al
manifestărilor expresioniste” .

Expresionismul este o formă de manifestare a artei avangardiste la începutul secolului

XX aproximativ între anii 1905-1925. Centrul său a fost Germania de unde s-a extins și în
alte țări preponderent în cele incorporate în imperiul austro-ungar. A cuprins toate ARTELE,
doar literatura.

Expresionismul d p d v strict literar apare ca un curent reacție împotriva

naturalismului și a impresionismului, respingând înțelegerea artei ca reproducere sau copie a
lumii exterioare, în cazul naturalismului sau ca redare a impresiilor directe produse de această
lume reală în cazul impresionismului, expresioniștii consideră că în cazul unei opere de artă
prioritatea nu aparține realității ci artistului. Procesul de creație presupune o mișcare din
interior spre exterior și nu din exterior spre interior. Expresionistul încearcă să pătrundă
dincolo de lumea reală în căutarea esenței sau a consistenței interioare a lucrurilor. Paradoxul
acestei literaturi este afirmația că realitatea prinde contur ca și întregul cosmos din lumea
interioară a artistului.

Bertold Brecht afirmă că „lumea începe în fiecare om”, scandalizați de degradarea și

disperarea socială pe care le văd în jurul lor, expresioniștii se revoltă împotriva unei civilizații
care strivește tot ceea ce s-a făcut. Ei promovează un ideal de viață nouă, de iubire și înfrățire.

Hermann Bahr unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai expresionismului notează
că „noi nu mai trăim, am trăit. Nu mai avem libertate, nu mai știm să ne decidem, omul e
lipsit de suflet, natura e lipsită de om. Niciodată n-a existat o epocă mai răscolită de
disperarea de oroarea morții. Nicicând o mai sepulcrală liniște n-a mai domnit peste lume.
Nicicând omul n-a fost mai mic. Nicicând mai neliniștit; nicicând bucuria n-a fost mai
absentă și libertatea mai moartă. Și iată disperarea urlând: omul își cere urlând sufletul un
strigăt de suferință se înalță din timpul nostru; chiar și arta urlă în întuneric, cheamă în ajutor,
invocă spiritul: este expresionismul” .

Principalele teme și motive ale literaturii expresioniste sunt: critica societății burgheze
și a valorilor acestora, a statului atotputernic care se face vinovat de degradarea membrilor
13-05-2021

comunităților pe care o conduce, conflictul dintre generații manifestat aici prin protestul
tinerilor împotriva părinților; altă temă: orașului, descriere burgului german sub asediu, dar și
respingerea vieții urbane. Critica oricărei forme de sclavie, socială, politică și economică, în
paralel cu promovarea unei arte puse în serviciul idealurilor de dreptate și solidaritate. Nu în
ultimul rând: boala colectivă, socială, războiul și moartea, haosul și absurditatea existenței.

Diferiți ca individualități creatoare, poeții germani Gottfried Benn, Georg Trakl,

Georg Heym, Franz Werfel, Jojannes Becher, Bertold Brecht au înnoit poezia nu numai d p d
v tematic ci și formal. Pentru a exprima cât mai adecvat impulsul interior al eului,
expresioniștii creează imagini îndrăznețe și neobișnuite, imagini foarte impactante, simplifică
sintaxa poetică, practică acumulările lexicale. Astfel, ei au încercat să realizeze o amplă
reformă a limbajului artistic, deschizând calea spre o estetică semantică, adică o estetică a
semnului.