Amariei Andreea

Limba și literatura română-literatură universală și comparată

Despre un anumit sentiment al morții

Oceanografie – Mircea Eliade

„Miracolul morții nu constă în ceea ce sfârșește ea, ci în ceea ce începe” 1. Prin acest citat,
Mircea Eliade nu prezintă moartea ca un sfârșit total, ca o pierdere în neant, ci mai degrabă ca un
nou început. De cele mai multe ori, cuvântul moarte aduce un sentiment de frică, de neîncredere,
iar cei mai mulți oamenii evită să vorbească despre acest subiect. Eliade mărturisește faptul că
„de-a lungul vieții a cunoscut de mai multe ori fenomenele morții: agonia, stingerea, oprirea pe
loc”. Toate aceste etape ale vieții, cele în care ne simțim triști, fără speranță, fără soluții, acele
clipe în care credem că nu mai avem nicio șansă, ne pregătesc pentru alte momente mai
înspăimântătoare: pentru moarte, pentru tot ceea ce înseamnă oprirea experiențelor biologice „am
murit de atâtea ori până acum, încât moartea cea adevărată nu mă mai poate înspăimânta”.

Adevărata problemă nu este moartea în sine, ci ceea ce ne așteaptă după ea. În timpul
vieții, atunci când trecem prin diferite momente care ni se par imposibil de rezolvat, dar totuși
trecem peste ele prin diferite metode, râmânem cu aceleași viziuni, cu același caracter moral,
structurile sunt cele care diferă. Atunci când trecem prin moarte începe de fapt „ceva” care este
total diferit de ceea ce am văzut, simțit, trăit până în acel moment. Consider că omul este
înfricoșat de acest „ceva”, de această lume nouă despre care nu a mai auzit; frica de a se
confrunta cu situații pe care nu le poate controla. Eliade se întreabă dacă „adevărata esență a
vieții nu este tot una cu esența morții”. Oamenii în general privesc viața ca pe o permanentă
trecere, un flux continuu de experiențe și trăiri, iar moartea ca un maximum de neființă, ca un
absolut negativ. Percepția asupra morții este negativă din cauza faptului că nimeni nu s-a întors
să ne povestească de fapt, ce înseamnă acest lucru.

„Moartea ni se prezintă ca un miracol”, deoarece ne introduce în „acel ceva” pe care

poate că noi l-am căutat tot timpul de-a lungul vieții. Acest miracol este de fapt răsturnarea vieții,
mai exact o răsturnarea a valorilor. Dacă viața este un flux continuu, atunci omul va încerca pe
cât posibil să facă parte din sfera perfecționistă, plină de fapte bune. Ajuns în pragul morții,
bagajul de bunătate acumulat e posibil să fie inutil, nefolositor. Putem să ne raportăm și la omul
1
Mircea Eliade Oceanografie, Editura Humanitas, București, 1991, pag 91.

1
Amariei Andreea
Limba și literatura română-literatură universală și comparată

care muncește toată viața pentru a strânge avere, dar după ce va trece prin moarte, toți banii vor
fi pierduți. El se trezește într-o altă lume, cu alte valori, unde ascensiunea este total diferită.
Perfecțiunea la care tindem cu toții, ne poate dezamăgi după moarte. Dacă de-a lungul vieții
încercăm să ajungem la cel mai înalt nivel al cunoașterii, al stării financiare, a bunătății,
miracolul, adică moartea ne poate situa pe cea mai joasă scară a perfecțiunii.

În opinia mea, Mircea Eliade prin capitolul Despre un anumit sentiment al morții din
volumul Oceanografie a vrut să sublinieze faptul că oamenii în timpul vieții încercă să atingă
perfecțiunea prin diferite moduri și pentru a se compara cu alte persoane. Prin simplu fapt al
morții, o bătrână fără educație poate ajunge la același nivel cu un mare intelectual, sau poate
chiar mai sus de acesta; un om al străzii poate să strălucească după moarte la fel de mult cum a
strălucit Bergson în timpul vieții, iar toate aceste exemple ar putea continua fără oprire. De aceea
Eliade numește moartea ca un fiind un miracol; iar acest paradox poate duce la nenumărate
închipuiri.