Forme și etape de dezvoltare:

Antichitatea greco-latină: mai întîi, techne

hermeneutike, știință practică (artă), sistem

Hermeneutica –
de competențe și abilități de înțelegere și
interpretare;
Hermeneutica tradițională, o disciplină
practică, specializată în interpretarea textelor
de diferite proveniențe, ale cărei începuturi

artă și /sau
datează din Antichitate și se încheie odată cu
hermeneutica modernă, întemeiată de
Friedrich Schleiermacher la începutul sec. al
XIX-lea. Tipologie, ramuri: hermeneutica
religioasă, hermeneutica juridică și

știință a
hermeneutica filologico-retorică
Hermeneutica modernă: din sec. XIX și până
astăzi. Devine o disciplină teoretică.
Principalii reprezentanți ai hermeneuticii
moderne: Friedrich Daniel Ernst

interpretării
Schleiermacher (1768-1834); Wilhelm Dilthey
(1833-1911); Martin Heidegger (1889-1976),
Hans-Georg Gadamer (1900-2002), Paul
Ricœur (1913-2005)