* VILLON

"Mais ou sont les neiges "

Hoinar vestit, poet la drumul mare,

Ce-ai pus din timp popia la chiochini,
C-o mână umbli lumii-n buzunare
Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.

Dai, hăituit ca lupul pe la stână,

Târcoale-n târg dughenilor cu şunci,
Spăsit le-adulmeci plin de râvnă, până
Ce-n ele cangea deştetor ţi-arunci.

Soi uliţarnic ce-şi înjură prada,

Chefliu stricat cu visul strălucit,
Ca un tâlhar ascuţi, oţel, balada,
Să ne-o împlânţi în piept ca pe-un cuţit.

Ibovnic scump al ocnei, bun din fire,

Dar înhăitat cu îngerii pierduţi,
Te cuibăreşti prin putrede tractire,
Să plângi pe neaua anilor trecuţi.

De gât cu zorii pleci la dănţuit,

În glas de liturghie, geamparale...
Ţi-a sufletul un bâlci dezlănţuit
În nava unei vaste catedrale.

Parcă to văd maestru-n furtişaguri,

Edec de han şi-al juzilor vrăjmaş,
Tras din spelunci ca un guzgan din faguri
Scrâşnind sub biciul asprului armaş.
Risipitor cum n-a fost vistiernic,
Măreţ golan cu aurul în gând,
Tu îţi iubeşti viaţa de nemernic
Şi ştii să mori, drag păduchios, sperând.

Şi-n timp ce-ţi pun în zbilţ cerbicea bravă

Şi se gătesc să te ridice-n furci,
Tu, mai isteţ, furând un vraf de slavă,
Pe scări de rime veacurile urci.

1942, septembrie 12

* MICHELANGELO
 Aluat în mâini argila necurată
Şi ca pe-o jertă a zvârlit-o-n foc,
Din brazda flăcărilor albe, iată
A răsărit o frumuseţe-n loc.

Întreabă aprig pietrele cu dalta

Ca pe-un oracol somnoros de greu,

Le răscoleşte una după alta,
Răspunsul, pururi urma unui zeu.

Ca-n nişte porţi izbeşte cu ciocanul

Şi ploi de aşchii împrejuru-i curg...
Prin colbul orb ce-i bântuie aleanul
Zvâcneşte-n el străbunul demiurg.

Oriunde bate, sparge şi pătrunde

Adânc sub coaja îndârjitei humi,
Ecou, îndată împietrit răspunde
Conturul vag al unei alte lumi.

1948, februarie

*ACTORUL

Îşi leapădă coroana cu purpura regală,

Şi toată măscuiala de slavă şi lumină
Cu care-nflăcărase fremătătoarea sală,
Şi vlăguit se-ntoarce la muceda cabină.

În orice miez de noapte cuţit de ghilotină

Cortina îi retează viaţa triumfală,
Truncheatu-i geniu moare în uliţa haină
Şi cezarul i-o umbră în lumea zilei goală.

Bătăi târzii din palme îi mai trimet ecoul,

Mulţimile grăbite se-nghesuiesc la scară
Şi somnorosul teatru stă pleoapele să-nchidă.

El, despuiat de aripi, biet fluture de seară,

Cu smucituri amare îmbracă-ncet sacoul
Şi, iarăşi, vierme, intră în vechea cristalidă.

1942, martie 3 Bucureşti

TEMPLUL
 Lasă de acum
Piatră şi argil,
Cată-ţi subtil
Sprijin de fum.

Stâlpi, zidării,
Turle.. de loc.
La temelii,
Limbi mari de foc.

Jertfa? de gând.
Nici un amvon:
Singurul zvon
Duhul trecând.

Cu chin şi azur
Acoperit,
L-a ctitorit
Sufletul pur.

Aici s-aşează
Dorul ucis
Şi-ngenunchează
Vis după vis.

Pară şi nor,
Urcă la cer
Templul, uşor
Mongolfier.

1943, iulie 20

* ÎNALTELE NELINIŞTI
Înaltele nelinişti din plopi s-au deşteptat
Şi-n ierburile prinse de presimţiri strecoară
Cu şoşote, un tremur de gând întunecat,
Şi carnea goală-a verii deodată se-nfioară.

Ce uneltiri apasă şi cine stă la pândă?

O clipă heleşteul se face de pământ,
Sibilă prinsă-n spasme cu frunza spumegândă,
O plută despletită profetizează-n vânt.

Surd, în zăduful zării s-a zvârcolit o zvoană:

Furtuna-n cap cu goarne zbucnite din senin
Galopuri nevăzute, bubuitoare zboruri...

Crunt, Nordul îşi răstoarnă cumplita lui bulboană

Din care grele armii de nori vuind în coruri
Cu tolbele de ploaie şi grindeni pline vin.

1943, iulie 25

ALBA IARNĂ DUNĂREANĂ

A1bă iarnă dunăreană

Cu zăpezi până la brâu
Culcă-n sarica bălană
Bărăganele de grâu.

Năpădind zbătăi şi rosturi,

Neaua urcă reci minuni :
Mistuiţi în adăposturi,
Oameni şi sălbăticiuni.
Peste sate fâră vaduri
Îşi azvârle din duium
Uriaşele plocaduri
Găurite rar de-un fum.

Nimeni liniştea nu sfarmă,

Doar ca-n some nedesluşit
Îşi descarcă-n gol o armă
Chiotul înăbuşit.

Curge viscol ca pe vrană.

Nevăzută s-a închis
Ţara fară de prihană
În omăt ca într-un vis.

Iar la guri de văi, pe laturi,

Într-o noapte s-au durat
Strălucite-nvoalte caturi
Pentru Crivăţ-împărat.

Fulger alb, întreaga zare

Intră-n ochi, un junghi tăios,
Albul a atât de tare,
Că ajunge veninos.

Şi-n cumplita lor albeţe

Dorm adânci pustietăţi;
Pun troienii vămi răzleţe
Între mari singurătăţi.

Românească iarnă veche,

Albe lumi, fără drumeţi...
Trece-un lup într-o ureche
Pe gorgane de nămeţi.

1943, ianuarie 11 Bucuresti

*BIVOLII

Domol se mişcă zeii nomolului fecund.

Le picură pe frunte amurgul luat în coarne,
Că parc-ar vrea deodată în aur să se-ntoarne
Elementarul negru ce-a răbufnit din fund.

Sălbatica stihie din smârcuri s-a ales,

Ia chipuri smoala hâdă şi umblă pe picioare,
Mugesc către lumină huidume visătoare,
Noroi cu ochi nostalgici porneşte peste şes.

Ies doi, ba trei... O turmă, haotice vedenii,

De vărsători zănatici scăpaţi de dedesupt
Îşi scrie zodiacul cu mâlul tot ce-a supt.

Pe drumurile noastre... Spăimântătoare genii

Aduc în sate noaptea dospită-n vrăji de stele.
Opriţi la porţi, aşteaptă, ca soarta-n ceasuri grele.

1948, august 3 Bucureşti

DODONA

De-ar şti stejarul ghinda cui slujeşte...

Rodesc tot mai puţin şi tot mai rar,
Aceeaşi sevă crudă urcă, dar
Până ajunge-n vârf se-nţelepţeşte.

Mă zbuciumă oracole-n zadar,

Secura lumii singură-mi luceşte,
Iar fi-voi lemn ce-n ţăndări putrezeşte,
Auguste reverii s-or face jar.

Nu mă strujiţi în schiptru triumfal.

O, ce-aţi iacut ? Vedenii mă frământă
E un palat clădit de salamandre.

Acolo-ntre meseni, sub policandre,

Mâreţ şi-n mâini cu magicul pocal,
Stă veacul, sus, se clatină şi cântă.

1944, ianuarie 25
*BASM

La miezul nopţii-n iezer de cleştar

Furiş se scaldă fata de pescar,
Cămaşa, fota, smulse, mototol,
Din stuf duc dorul trupului ei gol.

Pe limpezimea sânilor ce ies

Bujori de apă alte strafe ţes.
Ea când se joacă sub poleiul pal

Cu mingea lunii azvârlită-n val,

Când fulg de auroră grins pe lac,

0 poartă, plută,unda după plac
De-i licăre peste genuni hoinar
Seninul părului de chihlimbar,

Când, albă vidră, se repede-n fund,

Unde ţipari de raze se ascund,
Cu degete urzite în voloc
Să-şi dibuie sălbaticul noroc.

Bat mrenele picioarelor argint?

Ea-şi subţiază-notul spre alint,
Lin se lungeşte-n spume ca-n crivat,
Şi strânge-n brţae valul fermecat,

Şi-şi mângâie iubitul diafan

Cu-a palmelor căuşe de mărgean,

Se arcuieşte peste el atât

Că stele-i vin la umeri şi la gât,
Şi cum ia-n piept molatecul talaz,
Luceaf'ărul i-atârnă de grurnaz.

Cât zuliari pe-alaiul ei cerese

Clăbuci de nuferi o învăluiese
Cresc inelate apele de spasm,
Ea tot mai singură-i ca într-un brim.
Atunci, ca să-şi viseze visul tot,
Ea-şi face-un leneş din înot,
Şi o păleşte spaima ca un dor;
De s-ar ivi acum un zburător!

Zvâcnind întreagă, scote boiul şui,

Dar nici un făt-frumos la pândă nu-i,
Doar din tufiş privighetori mlădii
Întind liane lungi de melodii.

Şi-aprins de dragul ei, tot cerul greu

Cu zodiile lui se mută-n heleşteu.

1941, ianuarie 15-20 Bucureşti

*VERSURI PE TABLOUL UNUI PRIMITIV

Adam se deşteaptă; îl arde lin coasts,
Femeia din faţă senină-i zâmbeşte,
Uimit, el se-ntreabă, ca-n vis, ce e asta ?
Bălaie şi goală, la ce foloseşte ?
Deodată privirea în miez îşi ţinteşte,
Stă gol de răsunet o clipă; din casta
Fiinţă-i un licăr de jinduri ţâşneşte...

Iar Eva, pătrunsă de dulcea săgeată,

Vărsându-şi pe spate a pletelor unde,
Îşi plimbă surâsul cu-o graţie-nceată,
Pe sâni, peste coapse, pe trupu-i oriunde,
Să afle ce taină-i deschisă... şi, iată,
Ferindu-şi ruşinea cu palme plăpânde,
Mai mult o arată decât şi-o ascunde.

1958, martie 2, duminică