Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Libertatea Privită Ca Participare Partea 1 - Drepturile Politice
Libertatea Privită Ca Participare Partea 1 - Drepturile Politice
1 Dreptul de vot și dreptul de a fi ales reprezintă o sinteză a părții corespunzătoare a lucrării conf. dr. Elena Mădălina NICA,
Drept electoral, ediția a doua revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2016, pp. 109 – 225, 270-278.
c. Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ........................ 24
d. Candidaturile independente ......................................................................... 26
D. Consideraţii generale privind dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în
Parlamentul European şi la alegerile locale în cadrul Uniunii Europene ............ 26
a. Dreptul de a alege și dreptul de a fi ales pentru Parlamentul European ...... 26
b. Dreptul de a alege și de a fi ales la alegerile locale în cadrul Uniunii
Europene .......................................................................................................... 27
§2. Dreptul de inițiativă normativă .......................................................................... 28
§3. Dreptul de a norma (referendum constituțional și referendum legislativ) ......... 28
Secțiunea 3. Capacitatea juridic garnatată de a te opune puterii.................................. 28
§1. Dreptul de moțiune ............................................................................................ 28
§2. Dreptul de a rezista opresiunii ........................................................................... 28
Secțiunea 4. Dreptul de petiționare .............................................................................. 29
6 P. Martin, Les systèmes électoraux, Ed. Montchrestien, Paris, 1997, par. 17.
prezumaţi că deţin capacitatea intelectuală pentru a-şi exprima votul. Aşa cum este impusă
constituţional, condiţia capacităţii intelectuale este reluată şi la nivel legislativ.
30. Capacitatea morală, numită şi demnitate electorală, are ca scop să ateste existenţa unui minimum
de ataşament al alegătorului faţă de stat, specific legăturii de loialitate şi a cărui absenţă atrage
imposibilitatea de a vota, absenţa constatându-se prin condamnarea cetăţeanului pentru săvârşirea
anumitor infracţiuni. Nedemnitatea, lipsa capacităţii morale, nu poate fi constatată decât prin hotărâre
judecătorească definitivă. Nu vor putea exercita dreptul de vot persoanele condamnate definitiv la
pierderea drepturilor electorale, pe toată perioada stabilită prin hotărârea judecătorească de
condamnare. În sistemul român, condiţia capacităţii morale, interzicerea drepturilor electorale poate
interveni fie ca pedeapsă complementară, fie ca pedeapsă accesorie. Persoanele lipsite de drepturile
electorale prin hotărâre judecătorească definitivă nu participă la vot şi nu sunt avute în vedere la
stabilirea numărului total al alegătorilor, pe întreaga durată stabilită prin hotărâre. Persoanele care se
află în stare de arest preventiv, protejate de prezumţia de nevinovăţie, pot exercita dreptul de vot, în
cazul lor aplicându-se dispoziţiile privind urna specială. Odată cu introducerea în dreptul român a
măsurii preventive a arestului la domiciliu, aceleaşi reguli li se aplică şi persoanelor împotriva cărora
s-a luat această măsură.
31. Sunt considerate incapacităţi electorale atât lipsa capacităţii mintale, cât şi nedemnitatea – lipsa
capacităţii morale. Votarea de către persoanele care nu au exerciţiul dreptului de vot constituie, în
sistemul român, infracţiune, tentativa fiind şi ea pedepsită.
32. Astfel precizate, condiţiile minimale ale exercitării dreptului de a alege sunt conforme cu exigenţele
instituite de art. 53 din Constituţie, referitor la condiţiile restrângerii exerciţiului drepturilor şi
libertăţilor.
d. Universalitatea sufragiului şi cetăţenii din străinătate în statele membre ale Consiliului
Europei
33. Pentru a stabili întinderea reală a universalităţii sufragiului nu este de ajuns să fie cunoscute şi aplicate
condiţiile capacităţii electorale, ci trebuie stabilit şi dacă teritoriul constituie sau nu un factor în raport
de care este restrâns exerciţiul dreptului de a alege. Cu alte cuvinte, trebuie răspuns la întrebarea:
«Depinde exercitarea dreptului de vot de situarea alegătorilor cetăţeni ai unui stat pe teritoriul statului
ai căror cetăţeni sunt şi în care se organizează alegeri sau cetăţenii unui stat care locuiesc pe teritoriul
altui stat nu pot vota la alegerile din statul ai cărui cetăţeni sunt?». Înţelegerea universalităţii
sufragiului depinde de abordarea problemei exercitării dreptului de vot de către cetăţenii aflaţi în
străinătate.
34. Facilitatea exercitării dreptului de vot se realizează în contemporaneitate prin diferite variante de
votare – votul electronic, inclusiv prin internet, votul prin corespondenţă, votul prin mandat – care
urmăresc tocmai efectivizarea acestui drept fundamental, susţinându-i deci universalitatea, indiferent
că este vorba despre cetăţeni aflaţi în străinătate sau nu.
35. În ceea ce priveşte sistemul nostru electoral, având în vedere că reglementarea constituţională din
România nu distinge, cu ocazia garantării dreptului de a alege, în funcţie de situarea alegătorilor
români în ţară sau în afara acesteia, cetăţenii români din străinătate au drept de vot, pe care îl exercită
în mod clasic la secţiile de votare din străinătate, dar şi prin corespondenţă poştală, în baza introducerii
în legislaţie a acestei variante de vot în anul 2015.
B. Egalitatea votului
36. Cucerire istoric anevoioasă, egalitatea votului a presupus, evolutiv, eliminarea sufragiului censitar şi
renunţarea treptată la restricţiile impuse caracterului universal al votului, în raport cu criteriile deja
analizate. Votul egal reprezintă o particularizare a egalităţii în drepturi.În sistemul român, egalitatea
votului are ca fundament constituţional egalitatea garantată de art. 16 și unitatea poporului român,
impusă ca fundament al statului de art. 4(1), care are drept consecinţă unitatea corpului politic şi a
reprezentării poporului.
37. Curtea Constituţională a decis7 că egalitatea votului „are o dublă accepţiune: pe de o parte, fiecare
alegător are dreptul la un singur vot, iar, pe de altă parte, fiecare deputat sau senator trebuie să fie
7 Decizia nr. 1233 din 6 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 849 din 8 decembrie 2009, în care se citează Decizia nr.
2/1992.
desemnat în cadrul unor circumscripţii electorale egale ca populaţie, şi nu ca număr de alegători”.
Comisia de la Veneţia a apreciat că sufragiul egal cuprinde8 „egalitatea votului: fiecare alegător are,
în principiu, dreptul la un singur vot. În cazul în care sistemul electoral acordă alegătorilor dreptul la
mai multe voturi, fiecare alegător beneficiază de acelaşi număr de voturi”, şi „egalitatea puterii
electorale: mandatele trebuie repartizate în mod egal pentru toate circumscripţiile electorale”.
a. Unicitatea votului
38. Caracterul unic al votului, de esenţa caracterului său egal în valoare, presupune că fiecare cetăţean are
dreptul la un singur vot pentru alegerea unuia şi aceluiaşi organ, sufragiului astfel exprimat
recunoscându-i-se aceeaşi valoare, pe întreg teritoriul statului, în cazul tuturor cetăţenilor. În acest
sens trebuie interpretată indivizibilitatea corpului politic, garantată prin instituirea unităţii poporului
ca fundament al statului, în art. 4 alin. (1) din Constituție, precum şi indivizibilitatea poporului, a
teritoriului şi a suveranităţii, garantate în art. 1 alin. (1) al Legii supreme, care dispune că România
este stat unitar şi indivizibil.
39. Consecinţa unicităţii – a singularităţii votului – este interdicţia ca alegătorul să voteze de mai multe
ori în acelaşi loc sau simultan în mai multe locuri. Legislaţia electorală română instituie expres
caracterul unic al votului în cazul tuturor tipurilor de alegeri. În scopul prevenirii exercitării dreptului
de vot de mai multe ori în cadrul aceloraşi alegeri, în 2015 a fost introdus Sistemul informatic de
monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, a cărui implementare şi gestionare este
asigurată de către Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii
Speciale şi al Institutului Naţional de Statistică. Protecţia singularităţii votului este asigurată de
incriminarea ca infracţiune a exercitării de către alegător a dreptului său de vot de două sau de mai
multe ori în ziua alegerilor, precum şi a introducerii în urnă, de către orice persoană, alegător sau nu,
a mai multor buletine de vot decât au dreptul alegătorii, tentativa fiind pedepsită.
40. Egalitatea dreptului de vot, a sufragiului şi caracterul unic al votului nu sunt înfrânte în sistemele care
permit votul separat, adică votarea pentru candidaţii aleşi de pe mai multe liste de candidaţi. Egalitatea
votului este respectată şi în sistemele care practică scrutine mixte, în care alegătorul votează o parte
dintre reprezentanţi conform scrutinului majoritar, iar pe cealaltă parte conform reprezentării
proporţionale, astfel încât electorul dispune de două buletine de vot, corespunzătoare celor două
sufragii pe care le exprimă.
41. În România sunt interzise atât votul plural, cât şi votul multiplu, ca variante istorice ale votului unic.
b. Egalitatea reprezentării corpului politic. Egalitatea puterii electorale
42. Egalitatea sufragiului impune reprezentarea egală a corpului politic, egalitatea puterii electorale, astfel
încât circumscripţiile electorale trebuie să fie delimitate respectând echilibrul demografic şi egala
reprezentare a populaţiei. Curtea Constituţională a apreciat, încă din 1992, că, „potrivit prevederilor
art. 2 din Constituţia României, suveranitatea naţională aparţine întregului popor român, şi nu numai
celor care, dispunând de dreptul de vot, sunt în măsură să participe la alegeri”.
43. În cazul utilizării reprezentării proporţionale, întrucât circumscripţiile electorale au populaţii diferite
ca număr, pentru asigurarea egalei reprezentări se foloseşte norma de reprezentare, care trebuie să fie
aceeaşi pe tot teritoriul statului, în virtutea egalităţii şi a nediscriminării în materia drepturilor politice.
44. Gruparea legală a alegătorilor, în vederea exercitării votului în colegii electorale, pe diverse criterii –
profesional, religios, de avere –, constituie încălcări ale egalităţii sufragiului, ale egalei reprezentări
şi, totodată, restrângeri ale universalităţii sufragiului, întrucât colegiile inegale ca număr de alegători
aleg un număr egal de reprezentanţi, iar colegiile egale ca număr de alegători aleg un număr inegal de
reprezentanţi.
45. Gruparea alegătorilor în raport de criteriul profesional instituie o reprezentare a intereselor
profesionale în ansamblul reprezentativ, ce poate fi moderată sau integrală9. Sistemul colegiilor
electorale profesionale, aplicat în România sub imperiul Constituţiei din 1938, presupunea o
reprezentare profesională moderată, pentru a fi alegător pentru Adunarea Deputaţilor trebuind să se
facă dovada instruirii şcolare (alegătorul să ştie să scrie şi să citească), iar gruparea în colegii
10 Decizia nr. 799/2015, publicată în M. Of. nr. 862 din 19 noiembrie 2015.
11 Ibidem.
în cabina de vot, ulterior verificării identităţii, şi introducerea personală, de către alegător, a buletinului
de vot în urnă.
52. Regula în sistemele electorale actuale este că identitatea alegătorului trebuie să fie mai întâi cunoscută,
în acest sens legislaţia electorală română actuală instituind mai multe garanţii procedurale: registrul
electoral, în vederea păstrării evidenţei persoanelor cu drept de vot; listele electorale, întocmite în baza
datelor din Registrul electoral şi folosite în ziua votării; registrul secţiilor de votare; sistemul
informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal; obligaţia verificării
actului de identitate înainte şi în vederea exercitării materiale a votării, care, în lipsa actului de
identitate, nu se poate realiza; obligaţia alegătorului de a semna în lista electorală sau tabelul electoral,
după caz, în vederea primirii buletinului de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT”; regula
prezenţei în cabina de vot exclusiv a persoanei alegătorului; împăturirea buletinului de vot şi
introducerea acestuia în urnă de către alegător; aplicarea de către membrii biroului electoral al secţiei
de votare a timbrului autocolant şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT” pe versoul cărţii de identitate;
dreptul de a contesta identitatea persoanei care se prezintă la vot; garanţiile specifice în cazul
exercitării votului prin corespondenţă.
53. De la principiu există mai multe excepţii. Este vorba mai întâi de posibilitatea ca alegătorul să fie
însoţit în cabina de vot de o altă persoană care să îl ajute să voteze, numai în situaţia în care alegătorul
nu poate, din motive temeinice constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, să
voteze singur. În această situaţie, alegătorul poate să cheme în cabina de votare un singur însoţitor,
ales de el, pentru a-l ajuta, însoţitorul neputând să facă parte din anumite categorii de persoane. Cu
privire la acest din urmă aspect, legislaţia electorală română nu este, din păcate, uniformă.
54. Mai apoi, este vorba despre tehnici de votare electronică – e-voting –, inclusiv prin internet, dar şi de
alte modalităţi tehnologice (telefon, fax) de exercitare a dreptului de vot, variante de materializare a
votării concepute în special în contextul societăţii globalizate şi tehnologizate pentru a asigura accesul
la vot, pentru a susţine efectivitatea dreptului de vot pentru categorii de persoane care nu se pot deplasa
la secţia de votare, fie că se află în străinătate, fie că nu se află în străinătate. Aceste modalităţi de
exercitare a dreptului de vot trebuie astfel concepute încât să respecte caracterul universal, secret, egal
şi liber exprimat al votului, nefiind decât mecanisme tehnice de exercitare a dreptului de vot concepute
pentru ca exercitarea votului să fie cât mai efectivă, deci tocmai pentru a susţine libertatea votului şi
universalitatea sa. Din această perspectivă, variantele neclasice de votare, inclusiv cea care presupune
utilizarea internetului, prezintă limite şi provocări specifice raportate în special la secretul votului şi
la caracterul corect şi transparent al procedurii de votare, componentă a libertăţii şi corectitudinii
alegerilor, instituite constituțional în art. 2 alin. (1) din Legea supremă.
55. Ne vom referi la mecanisme de „vot extern” care sunt regrupabile sub această denumire tocmai pentru
a evidenţia diferenţa faţă de modalitatea clasică de exercitare a dreptului de vot prin deplasarea la
urne. Dintre aceste mecanisme, folosirea urnei mobile este varianta clasică, ce se regăseşte şi în
sistemul român; acesteia i se alătură, începând cu 2015, votul prin corespondenţă poştală.
56. Se consideră că exercitarea dreptului de vot la secţiile de votare din străinătate este tot un mecanism
de vot extern, având în vedere că nu se realizează în ţara a cărei cetăţenie o au alegătorii în cauză.
Aceste mecanisme de vot extern, destinate în principal, dar nu exclusiv, alegătorilor aflaţi în
străinătate, au fost clasificate în: vot personal prin deplasarea la secţia de votare din străinătate; votul
prin poştă; votul prin proxy (când alegătorului care trăieşte sau se află în străinătate i se poate permite
să aleagă o persoană care să depună votul în locul său la o secţie de votare din ţară sau din străinătate);
votul prin mijloace electronice precum internetul, asistenţi personali digitali, telefon, telefon mobil
sau fax (Australia şi Noua Zeelandă, însă doar în anumite circumstanţe şi doar la cerere)12. Aceste
modalităţi de votare se pot aplica, de la un sistem naţional la altul, fie în cazul tuturor tipurilor de
alegeri şi inclusiv la referendum, fie doar pentru anumite tipuri de alegeri (de obicei cele naţionale)13.
12 International Institute for Democracy and Electoral Assistance, Instituto Federal Electoral Mexico, Voting from abroad,
The International IDEA Handbook, 2007, pp. 6-7. La p. 8, metodele de vot extern sunt definite ca „proceduri care permit
unor alegători sau tuturor alegătorilor dintr-o ţară care sunt temporar sau permanent în străinătate să îşi exercite drepturile
electorale din afara teritoriului naţional”. Materialul este disponibil la adresa
http://www.idea.int/sites/default/files/publications/voting-from-abroad-the-international-idea-handbook.pdf.
13 Ibidem, pp. 11- 251, pentru o abordare amănunţită şi comparatistă la nivel universal, inclusiv prin prezentarea de studii de
caz care implică raportarea şi la comportamentul electoratului, a acestor metode de „vot extern”.
b.2. Urna specială
57. În principiu, utilizarea urnei mobile prezintă risc mare de fraudă, astfel cum s-a remarcat şi la nivelul
Consiliului Europei, Comisia de la Veneţia nerecomandând utilizarea urnelor mobile, insistând însă
ca în cazul utilizării acestor urne să fie respectate condiţii stricte.
58. Utilizând terminologia de urnă specială, sistemul român instituie următoarele categorii de beneficiari
ai exercitării votării cu utilizarea urnei speciale: alegătorii care în ziua votării nu se pot deplasa, din
cauză de boală sau invaliditate, la sediul secţiei de votare unde au dreptul, conform legii, să voteze;
cetăţenii reţinuţi; cetăţenii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă; cetăţenii asupra cărora
s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu şi cetăţenii care execută o pedeapsă privativă de
libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale. Folosirea urnei speciale pentru a vota este
condiţionată de solicitarea expresă din partea alegătorului, prin cerere scrisă, care trebuie însoţită, în
cazul persoanelor netransportabile din motive de boală sau invaliditate, de copii ale unor acte medicale
sau de alte acte oficiale din care să rezulte că sunt netransportabile şi de aprobarea acordată de către
preşedintele biroului secţiei de votare. Deplasarea efectivă a urnei speciale la locul unde se află
alegătorul se face exclusiv de o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral, în cazul
alegerilor parlamentare şi locale aceştia fiind însoţiţi, pentru pază, de personalul structurilor
Ministerului Afacerilor Interne.
59. Cumulativ, trebuie respectat principiul unicităţii urnei speciale în raza unei singure secţii de votare,
urna specială deplasându-se exclusiv în raza teritorială arondată la respectiva secţie de votare.
Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei, transportarea
acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, inclusiv dincolo de
raza teritorială arondată secţiei de votare în cauză, sunt incriminate ca infracţiuni, tentativa fiind
pedepsită.
b.3. Votul prin corespondenţă poştală în România
60. Considerat mai puţin favorabil secretului votului şi verificării respectării caracterului său personal
decât varianta urnei mobile, votul prin corespondenţă în modalitatea sa clasică, prin poștă, încă
folosit de multe democraţii consolidate, presupune ca votul să fie trimis prin poştă, pentru a fi
preîntâmpinate fraudele luându-se măsura plicurilor duble sau a scrisorilor recomandate. Comisia de
la Veneţia este circumspectă în privinţa acestei modalităţi de votare.
61. Încă din 2012, Curtea Constituţională atrăgea atenţia14 că „în cadrul preocupărilor de revizuire a
legislaţiei electorale, o atenţie sporită trebuie acordată posibilităţii cetăţenilor români cu drept de vot
care domiciliază în străinătate de a-şi exercita dreptul de vot, în cadrul unei proceduri speciale, care
să se desfăşoare în corelare cu orele oficiale ale României între care se desfăşoară procesul de votare”.
Împiedicarea exercitării dreptului fundamental de vot al cetăţenilor români din străinătate la alegerile
prezidențiale din 2014 a constituit unul dintre motivele pentru care Autoritatea Electorală Permanentă,
în concluziile Raportului privind alegerile prezidenţiale din 2014, prezentat Parlamentului15, a afirmat:
„În statele europene şi nu numai, inovaţiile în materie de metode de votare au contribuit la
multiplicarea alternativelor pe care alegătorii aflaţi în străinătate le au la dispoziţie pentru a vota.
Astfel, alegătorii din străinătate pot vota anticipat la secţia de votare, pot vota prin corespondenţă
sau prin intermediul internetului (s.n.). .... În cazul României, Autoritatea Electorală Permanentă
poate concepe şi oferi alegătorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate instrumente de
înregistrare eficiente, care să reducă povara administrativă pe care aceştia ar trebui să o suporte pentru
a îndeplini formalităţile legale”. În finele raportului, Autoritatea a conchis în sensul că: „Apreciem că
toate metodele alternative de vot comportă riscuri şi vulnerabilităţi care, în cazul în care nu sunt
înţelese şi adresate, pot avea efecte adverse celor intenţionate de implementatorii lor. Practicile altor
state în materie nu pot fi transferate de plano în procesele electorale din România, fiind necesară atât
o largă dezbatere, cât şi campanii de informare a cetăţenilor”.
14 Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 90 din 3 februarie 2012.
15 Conform Raportului Autorităţii Electorale Permanente privind alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014, p.
56, disponibil la adresa http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2016/07/Raportalegeri- prezidentiale-
2014.pdf. Raportul prezintă (pp. 50-53) în ce au constat disfuncţionalităţile, accentuând refuzul unora dintre reprezentanţii
partidelor politice de a participa la al doilea tur de scrutin sau imposibilitatea preşedinţilor secţiilor de votare de a
contacta unii dintre membrii birourilor electorale, precum şi istoricul întâlnirilor dintre Biroul Electoral Central,
Ministerul Afacerilor Externe şi Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, inclusiv propunerile avansate de
către Biroul Electoral Central pentru eficientizarea organizării celui de-al doilea tur de scrutin.
62. Larga dezbatere nu a fost atât de largă, ci, din păcate, aproape absentă, iar măsuri legislative au fost
adoptate un an mai târziu şi nu au vizat „procesele electorale” la care se referea Autoritatea Electorală
Permanentă, ci doar procesul electoral privind alegerea deputaţilor şi a senatorilor.
63. Astfel, a fost adoptată Legea votului prin corespondență la alegerile parlamentare (Legea nr.
288/2015), ce se afla într-un „travaliu” de 8 ani. În cazul alegerilor prezidențiale, votul prin
corespondență a fost introdus în 2019.
b.4. Votul automatizat şi votul electronic
64. Poziţia de principiu a Comisiei de la Veneţia în materia votului electronic, exprimată la începutul
anilor 200016, a fost că avantajul metodelor de votare electronică şi mecanică „apare atunci când un
număr de alegeri sunt desfăşurate concomitent, chiar dacă anumite măsuri de precauţie sunt necesare
pentru a minimaliza riscul fraudelor, de exemplu, prin acordarea posibilităţii alegătorului de a-şi
verifica votul imediat după depunere (…) Indiferent de mijloacele utilizate, confidenţialitatea votării
trebuie să fie garantată”.
65. În practica electorală la nivel mondial, varianta exprimării votului prin diferite mijloace electronice –
e-voting – este din ce în ce mai larg folosită17, cu toate că în anumite state de drept europene însăşi
justiţia constituţională a stopat procesul de implementare a votului electronic18.
66. În România există un singur precedent, în materie referendară, de folosire a votului electronic, cu
ocazia referendumului obligatoriu pentru revizuirea Constituţiei din 2003. Cu acea ocazie, votul prin
mijloace electronice a fost folosit în baza O.U.G. nr. 93/2003 pentru exprimarea votului prin mijloace
electronice la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, act normativ de unică
aplicabilitate.
67. În ce priveşte o soluţie specific românească referitoare la introducerea votului electronic prin internet
în materia alegerilor, Senatul României a respins o propunere legislativă în acest sens19, nesusţinută
de Guvern. Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor a dat aviz
negativ, pe motiv că propunerea era neconstituţională, întrucât nu asigura secretul votului, iar Comisia
juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei a adoptat un raport de respingere. S-a reţinut şi că nu
erau asigurate mijloacele financiare necesare implementării măsurilor stabilite de iniţiativa legislativă.
În aprilie 2008, Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă, de atunci nemaiexistând nicio
iniţiativă legislativă în sensul introducerii votului prin internet.
68. Pornind de la poziţionarea de principiu a Curţii Constituţionale în materia secretului votului, precum
şi în particular cu privire la secretul votului prin corespondenţă introdus în sistemul român, într-o
contribuţie doctrinară s-a concluzionat realist-optimist: „noile legi electorale dispun o anumită infuzie
de tehnologii în procesul electoral, chiar dacă nu în forma e-voting-ului ori a counting-ului. Mai mult
decât atât, chiar şi Curtea Constituţională nu a promovat în jurisprudenţa sa o interpretare prea strictă
şi restrictivă privind secretul votului. De fapt, Curtea pare să favorizeze aceste stimulente care
urmăresc să întărească participarea politică la procesele electorale, ceea ce este văzut ca un element
constitutiv al unei societăţi democratice sănătoase. Astfel, se poate spune că dispunem deja de
premisele unei dezbateri mai inclusive, detaliate şi tehnice privind introducerea procedurilor de e-
16
CDL-AD (2002) 23 rev, par. 42-44.
17 Pentru o prezentare a argumentelor în favoarea şi împotriva e-voting-ului, precum şi a utilizării acestuia, până în 2007, în
Austria, Estonia, Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, SUA, Australia, Noua Zeelandă şi Singapore, a se vedea N. Braun, E-
voting and external voting, în International Institute for Democracy and Electoral Asistance, Instituto Federal Electoral
Mexico, Voting from abroad, op. cit., pp. 217-225.
18 Un exemplu în acest sens este Germania, unde eşecul votului prin utilizarea maşinilor de vot electronic s-a datorat deciziei
Tribunalului constituţional, prin care s-a reţinut că utilizarea maşinilor de vot electronic la alegerile celui de-al
şaisprezecelea Bundestag nu a fost compatibilă cu exigenţele constituţionale ale utilizării maşinilor de vot, întrucât
acestea nu au facilitat o monitorizare efectivă a alegerilor şi nici o verificare de încredere a rezultatului alegerilor. Despre
această poziţionare a jurisdicţiei constituţionale federale germane s-a concluzionat că „demonstrează că problema
secretului votului şi, odată cu ea, cea a securităţii sistemului împotriva manipulării au o greutate constituţională enormă şi
implică riscuri de mare nivel care trebuie să fie luate în consideraţie în mod exhaustiv înainte de introducerea unui nou
sistem de e-voting în Germania”, conform S. Seedorf, Electoral Law and new technologies: legal challenges. The case of
Germany: the road not taken, în Expert electoral, ediţie specială 2016, pp. 131-138, material disponibil la adresa
http://www.roaep.ro/prezentare/wp content/uploads/2016/08/Expert_Electoral_Ed_%20Speciala%20 2016.pdf.
19 Propunerea legislativă privind votul electronic este disponibilă la adresa
de alegător, sub sancţiunea amenzii, al cărei cuantum varia de la 20 de lei la 500 de lei.
23 Acest aspect l-am semnalat şi în E.M. Nica, Avatarurile modalităţii de scrutin în cazul alegerilor parlamentare după
Revoluţia română din anul 1989, în G. Gîrleşteanu (coord.), Tradiţiile democratice ale poporului român şi idealurile
Revoluţiei din decembrie 1989, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, pp. 72-74.
sufragiului. Caracterul liber exprimat al sufragiului credem să se referă la imposibilitatea constrângerii
alegătorului în momentul exprimării sufragiului său şi cu privire la conţinutul acestui sufragiu, nu şi
la posibilitatea statului de a institui obligaţia pentru alegători de a-şi exprima sufragiul, de a exercita
actul de a vota, de a participa.
76. Considerăm validă interpretarea conform căreia opusul obligativităţii votului este caracterul
facultativ, şi nu caracterul liber exprimat al sufragiului. Caracterul liber exprimat al sufragiului se
impune a fi respectat atât în cazul votului facultativ, cât şi în cazul votului obligatoriu.
Compatibilitatea caracterului liber al sufragiului exprimat cu votul obligatoriu şi obligaţia de a
respecta caracterul liber exprimat al sufragiului şi în cazul votului obligatoriu este susţinută procedural
prin aceea că, în cazul practicării votului obligatoriu, fie buletinul de vot este astfel conceput încât să
conţină opţiunea conform căreia alegătorul nu se recunoaşte în niciunul dintre candidaţi/niciuna dintre
listele de candidaţi, fie este reglementat votul alb, care, în esenţă şi dincolo de denumirile pe care le
poate primi şi care variază de la un sistem la altul, atestă că alegătorul nu optează pentru niciun
candidat/nicio listă de candidaţi.
77. În doctrina română, precum şi la nivelul agenţilor implicaţi în producerea de norme, este majoritară
interpretarea conform căreia între caracterul liber exprimat al sufragiului şi caracterul facultativ al
votului există identitate, primul reducându-se la al doilea. Constituţia României nu impune însă
expressis verbis caracterul facultativ al votului, ci caracterul liber exprimat al sufragiului. Acest lucru
permite, în opinia noastră, o interpretare de genul celei pe care am realizat-o anterior.
78. Curtea Constituţională este însă de altă părere, exprimată în contextul referirii la referendum.
Considerentul Curţii trebuie însă amintit şi aici, pentru valoarea sa principială, cât timp referirea s-a
făcut, cu acea ocazie, la dreptul la vot, şi nu strict la exercitarea acestuia în materie referendară, Curtea
nedistingând atunci între această materie şi cea electorală: legea supremă „consacră dreptul de vot, şi
nu obligaţia de a vota, astfel că ţine de voinţa fiecărui cetăţean de a decide în mod liber dacă îşi exercită
acest drept”, cetăţeanul neputând fi „obligat să îl exercite sau, dimpotrivă, să nu îl exercite, din
moment ce art. 30 alin. (2) din Constituţie garantează libertatea conştiinţei”24. Cu alte cuvinte,
caracterul facultativ al votului se sprijină pe libertatea conştiinţei, Curtea neafirmând în mod explicit
că se sprijină pe caracterul liber exprimat al sufragiului.
79. La polul opus, încă din 1971, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, într-o abordare mai
nuanţată a libertăţii conştiinţei, că votul obligatoriu nu constituie o încălcare a „libertăţii de gândire,
conştiinţă şi religie”, protejate de art. 9 din Convenţie, cu condiţia ca numai participarea să fie
obligatorie, cetăţeanul având posibilitatea de a da un vot alb sau nul”25. Altfel spus, Curtea consideră
că trebuie protejată alegerea pe care o face alegătorul când exprimă sufragiul, iar nu alegerea de a vota
sau nu, care deci este compatibilă cu caracterul liber exprimat al votului.
80. Iniţiative legislative în sensul introducerii votului obligatoriu au existat în România, fără să fi fost
însoţite de dezbatere publică efectivă, consistentă. În 2012, procedura legislativă privind iniţiativa de
a modifica Legea nr. 35/2008 în sensul introducerii votului obligatoriu a încetat prin respingerea
definitivă de către Camera Deputaţilor. Guvernul nu a susţinut iniţiativa legislativă şi a interpretat
caracterul liber exprimat al votului suprapunându-l cu caracterul opţional, facultativ al acestuia. În
aprilie 2015, Senatul a adoptat iniţiativa unor deputaţi şi senatori de modificare a Legii nr. 35/2008 în
sensul introducerii votului obligatoriu, însă procedura legislativă la nivelul Camerei Deputaţilor s-a
oprit în punctul nerespectării termenelor pentru depunerea de amendamente de către Comisia Comună
a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale,
propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea
partidelor politice şi a campaniilor electorale. Guvernul şi-a menţinut opinia conform căreia între
caracterul facultativ şi cel liber exprimat al votului există identitate şi deci a reiterat că votul
obligatoriu ar fi neconstituţional26.
81. În opinia noastră, excesul de liberalism voluntarist greşit înţeles ca autonomie a individului care îl
separă de comunitatea inclusiv politică din care face parte nu trebuie preferat în dauna libertăţii de
24 Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, publicată în M. Of. nr. 407 din 5 iulie 2013.
25 Cazul X c. Austriei, precizat în The Electoral Commission, Compulsory voting around the world, Research report, iunie
2006, disponibilă la adresa
http://www.electoralcommission.org.uk/__data/assets/electoral_commission_pdf_file/0020/16157/ECCompVotingfinal_2
2225-16484__E__N__S__W__.pdf. p. 10. Comisia Electorală este un organism independent al Parlamentului britanic.
26 Disponibil la adresa http://www.cdep.ro/proiecte/2015/300/70/3/pvg453.pdf.
participare prin care individul cetăţean este cooptat la exerciţiul puterii prin actul de a o crea în comun
cu egalii săi. În ce măsură însă votul obligatoriu este un remediu la absenteism rămâne de descoperit.
Aşa fiind, votul obligatoriu, care credem că nu este incompatibil cu specificul libertăţii de participare,
căci nu obligă la exprimarea unei anumite opţiuni politice, neafectând conţinutul sufragiului, ci doar
exercitarea actului exprimării sale, ar trebui să facă obiectul unei dezbateri publice reale şi consistente.
Ceea ce dorim să subliniem este că deschiderea către practica participării efective la actul democratic
creează un cadru prielnic pentru a favoriza măcar punerea în discuţie inclusiv a votului obligatoriu,
fie şi numai pentru a afla care este realmente poziţionarea actorilor politici asupra subiectului (prin
actori politici înţelegem şi elementele societăţii civile). În România de azi ar trebui să putem măcar
afla şi, cum impune principiul democratic, discuta dacă şi cine şi de ce ar fi de acord cu votul
obligatoriu, pentru a discerne dacă a obliga cetăţeanul să voteze echivalează cu a-l obliga să vrea să
participe sau doar cu a-l stimula să interiorizeze valoarea actului participării democratice într-un
sistem care încă se află departe de a se fi consolidat, în care civismul şi cultura democratică sunt încă
în curs de cristalizare.
E. Sufragiul direct – sufragiul indirect
82. Expresie a caracterului personal al votului, sufragiul direct, regulă a majorităţii democraţiilor actuale,
presupune că între alegător şi ales nu există niciun intermediar (delegaţi sau reprezentanţi ai
alegătorului), astfel încât votul exprimă de manieră nemijlocită opinia politică aprobatoare sau
dezaprobatoare a electorului faţă de candidatul sau candidaţii în alegeri.
83. În termenii Curţii Constituţionale 27, caracterul direct al votului „vizează exprimarea directă,
nemijlocită a dreptului de vot, fiind consecinţa caracterului său personal opus votului mijlocit sau
delegat, elemente care circumscriu votul indirect.”
84. Deşi deloc incompatibil cu democraţia, sufragiul indirect, mai puţin practicat în epoca actuală,
presupune interpunerea între alegători şi aleşi a unui corp electoral intermediar, astfel încât alegătorii
îşi aleg mai întâi reprezentanţii, membri ai corpului intermediar, urmând ca în cea de-a doua fază a
alegerilor aceştia din urmă să îi aleagă propriu-zis pe aleşi. Votul indirect poate implica mai multe
grade, atunci existând mai multe corpuri electorale intermediare care rezultă unele din altele. Corpul
electoral intermediar poate fi specializat, atunci când este creat prin alegeri exclusiv în scopul alegerii
reprezentanţilor sau nespecializat, atunci când este ales pentru a îndeplini şi alte funcţii în afara
alegerii reprezentanţilor.
85. De regulă, sufragiul indirect este folosit pentru alegerea celei de-a doua Camere a Parlamentului, fie
pentru a da seama de caracterul federal al formei de stat şi a asigura participarea statelor federate la
legislativul federal (e.g., India), fie, în cadrul statelor unitare, pentru a asigura reprezentarea
parlamentară a subdiviziunilor statului, în încercarea de a echilibra raporturile dintre acesta şi
colectivităţile teritoriale (e.g., Franţa, Japonia)28. Corpul electoral intermediar poate fi specializat,
atunci când este creat prin alegeri exclusiv în scopul alegerii reprezentanţilor (alegerile prezidenţiale
din SUA), sau nespecializat, atunci când este ales pentru a îndeplini şi alte funcţii în afara alegerii
reprezentanţilor (alegerile senatoriale din Franţa, colegiul senatorial, corp electoral intermediar, fiind
format din deputaţi, consilieri regionali, consilieri generali şi delegaţi ai consiliilor municipale sau
supleanţi ai acestor delegaţi).
86. În cazul alegerilor prezidenţiale americane, sufragiul indirect este utilizat cu scopul asigurării
principiului participării statelor federate la executivul federal29.
87. Votul indirect a fost practicat în România sub imperiul Constituţiei din 1866 pentru alegerea
care-l va alege pe Preşedinte, numărul acestora fiind egal, la nivelul fiecărui stat federat în parte, cu numărul de senatori
şi de reprezentanţi ai statului respectiv în cadrul Congresului. Districtul Columbia, care nu alege nici senatori, nici
reprezentanţi în Congres, are dreptul de a desemna 3 mari electori, conform celui de-al 23-lea amendament al Constituţiei
(introdus în 1969). Marii electori nu pot fi membri ai Congresului şi nici funcţionari federali, în anumite state numele lor
nefiind cunoscut de către corpul electoral format din cetăţeni. Pentru alegerea lor se practică, în majoritatea statelor,
scrutinul majoritar de listă la un singur tur. Conform celui de-al 12-lea amendament (1804), marii electori aleg
Preşedintele şi Vicepreşedintele statului federal prin buletine de vot separate, proclamarea rezultatelor alegerilor având
loc, conform celui de-al 20-lea amendament, pe data de 6 ianuarie în faţa camerelor reunite sub preşedinţia preşedintelui
Senatului.
membrilor Adunării Deputaţilor de către alegătorii din Colegiul IV. Sub imperiul Constituţiei din
1923, o parte dintre senatori erau aleşi prin vot indirect30. Sub imperiul Legii nr. 70/1991, sufragiul
indirect a fost practicat pentru alegerea consiliilor judeţene de către un corp de electori format din
totalitatea membrilor consiliilor locale din judeţul respectiv. În prezent, votul indirect se practică în
România în cazul alegerilor locale în ceea ce priveşte alegerea vicepreşedinţilor consiliilor judeţene
(aleşi de către consiliile judeţene) şi a viceprimarilor (aleşi de către consiliile locale). În cazul
preşedinţilor consiliilor judeţene, revenirea la votul indirect s-a făcut în cursul anului 2015, după o
perioadă de două cicluri electorale în care acesta, deşi nu era nominalizat explicit în Constituţie ca
organ prin care se realizează autonomia locală la nivelul judeţelor, era ales prin vot direct, în baza
unei noutăţi legislative introduse în 2008.
88. În răspuns la susţinerea că alegerea prin vot uninominal direct a preşedintelui consiliului judeţean îi
conferă acestuia „un caracter instituţional propriu, nemaifiind membru al Consiliului judeţean,
instituţia ca atare nefiind prevăzută în Constituţie”, Curtea Constituțională a considerat că se afla în
prezenţa unor „reglementări de susţinere a dispoziţiilor constituţionale privitoare la autonomia
locală”31.
89. Odată cu adoptarea Codului administrativ, alegerea prin vot direct a președintelui Consiliului Județean
a fost reintrodusă.
F. Caracterul liber exprimat al sufragiului
90. Caracterul liber exprimat al votului este abordat de o anumită parte a doctrinei uzând de terminologia
de „sinceritate” a sufragiului, de „onestitate”, pentru a accentua faptul că libera exprimare a votului
semnifică posibilitatea pentru alegător de a-şi exprima, în momentul votării, propria opţiune politică,
fără nicio constrângere, influenţă sau presiune, fie ea şi psihologică. Ca şi în dreptul comparat, şi în
sistemul electoral român este incriminată ca infracţiune „coruperea alegătorilor”, definită ca „oferirea
sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu
voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat”. Din categoria bunurilor la care se referă
legea sunt exceptate expres bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni
politice.
91. În scopul asigurării efectivităţii caracterului liber exprimat al votului converg toate exigenţele pe care
le impun celelalte trăsături ale sufragiului. În vederea, dacă nu a eliminării, cel puţin a reducerii
presiunilor psihologice asupra alegătorilor, inclusiv a celor care se pot exercita înaintea actului
material al votării, converg dispoziţiile constituţionale, legislative, precum şi infralegislative
referitoare la desfăşurarea echitabilă şi transparentă a campaniei electorale şi în special la finanţarea
acesteia, astfel încât electorii să nu fie nici manipulaţi, nici influenţaţi, în momentul exercitării
dreptului de vot, de forţa financiară, a competitorilor electorali.
92. Libertatea votului şi caracterul liber exprimat al acestuia reclamă organizarea corectă a alegerilor
libere: întreaga organizare şi desfăşurare a alegerilor trebuie să fie riguroasă, să instituie o procedură
de votare cât mai simplă pentru alegător, pentru ca dreptul de vot să fie efectiv şi deci să nu fie permise
neregularităţi prin care votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor să nu mai fie expresia convingerilor
politice sincere ale alegătorilor, ci a fraudării electorale. Curtea Constituţională a reţinut că „o
procedură greoaie de vot, determinată de numărul mare de buletine de vot, ca şi autorităţile publice
diferite cu privire la care alegătorii trebuie să îşi manifeste în acelaşi timp opţiunea, pot avea ca efect
împiedicarea liberei exprimări a opiniei acestora”32.
93. Caracterul liber exprimat al sufragiului nu trebuie confundat nici cu caracterul facultativ al votului şi
nici cu libertatea sufragiului, concept mai larg, care presupune nu numai ca opţiunea din conţinutul
sufragiului să fie liberă, adică la latitudinea exclusivă a persoanei care o exprimă, ci şi posibilitatea de
a exercita în concret şi efectiv votul, actul votării, materializat în varianta specifică (fie cea clasică,
prezentarea la urne, fie alte variante de votare). Caracterul efectiv al exerciţiului dreptului de vot
30 Membrii aleşi în consiliile judeţene şi membrii aleşi în consiliile comunale urbane şi rurale, reuniţi într-un singur colegiu,
alegeau câte un senator pentru fiecare judeţ (art. 69); membrii camerelor de comerţ, de industrie, de muncă şi de
agricultură, întruniţi în colegii separate, alegeau din sânul lor câte un senator de fiecare categorie şi pentru fiecare
circumscripţie electorală, numărul acestor circumscripţii neputând fi mai mare de 6 (art. 70); profesorii din universităţi
alegeau, la nivelul universităţii, câte un senator (art. 71).
31 Decizia nr. 305 din 12 martie 2008, publicată în M. Of. nr. 213 din 20 martie 2008.
32 Decizia nr. 51/2012, citată anterior.
impune nu doar respectarea tuturor trăsăturilor dreptului de vot şi, corelativ, ale dreptului de a fi ales,
ci şi drepturi electorale subiective specifice. Acestea din urmă privesc accesul la locul desfăşurării
operaţiunilor electorale pe care le presupune actul material al exerciţiului dreptului de a alege sau,
respectiv, accesul la mecanismele de votare, atunci când votarea nu este localizată la o secţie de votare
clasică (de pildă, în cazul votului prin corespondenţă), precum şi executarea operaţiunilor pe care le
presupune votarea, indiferent de modalitatea concretă în care se realizează aceasta (dacă în varianta
clasică sau prin metode de vot extern). Libertatea exercitării votului este deci în corelaţie indisolubilă
cu libertatea alegerilor, dependentă de caracterul lor corect şi periodic.
94. În sistemul român exercitarea dreptului de vot este protejată în mod egal cu exercitarea dreptului de a
fi ales, inclusiv prin incriminarea ca infracţiune a împiedicării acestora prin orice mijloace, tentativa
fiind pedepsit. În acelaşi scop, este incriminat ca infracţiune şi atacul, prin orice mijloace, asupra
localului secţiei de votare, tentativa fiind pedepsită.
95. Voturile nule, precum şi cele albe sunt şi ele manifestări ale caracterului liber exprimat al votului.
Votul alb este distinct de votul nul şi se situează „la jumătatea drumului între abstenţionism şi
participare la vot”, în sensul chiar al unei forme de „abstenţionism activ (spre deosebire de cel pasiv,
care se manifestă prin neprezentare”, fiind, aşadar, un „protest explicit”, un vot negativ33.
96. Votul alb este reglementat doar în cazul alegerilor parlamentare, fiind introdus, prin Legea nr.
35/2008: voturile albe sunt evidenţiate distinct de cele nule în procesul-verbal de constatare a
rezultatului alegerilor; Legea nr. 208/2015 păstrează votul alb şi îl reglementează la fel, în aceleaşi
condiţii, fără să facă vreo referire la semnificaţia distincţiei dintre voturile albe şi cele nule.
97. În anul 2013 au existat două încercări de ameliorare a regimului juridic al votului alb: prima propunere
legislativă prevedea ca pe buletinul de vot să fie înscris un patrulater final cu menţiunea „niciunul” şi
voturile exprimate pentru această opţiune să fie considerate valabil exprimate, propunere considerată
neconstituţională în punctul de vedere al Guvernului. A doua propunere de modificare a regimului
juridic al votului alb, din 2015, se corelează cu propunerea care viza introducerea votului obligatoriu.
Se propunea34 ca „odată cu introducerea votului obligatoriu, pe buletinele de vot trebuie introdusă o
căsuţă pentru aşa-zisul «vot alb» (ca, de exemplu: Suedia). Un astfel de vot ar reprezenta o sancţiune
pentru clasa politică, care ar deveni mai responsabilă faţă de cetăţeni (sic!) ale căror interese le
reprezintă.” Guvernul s-a opus.
98. Ne alăturăm opiniei35 care susţine că ar trebui ca legea să reglementeze mai eficient votul alb,
considerând că varianta combinării sale cu votul obligatoriu ar merita să facă obiectul unei dezbateri
în contextul conştientizării din ce în ce mai largi a imperativului eficientizării participării în alegeri.
§2. Dreptul de a alege
99. Constituția României nu tratează dreptul de a alege ca un drept distinct, ci doar dreptul de a vota.
Totuși, ea face o referire de principiu la alegeri, în dispoziția art. 2(1), conform căreia „suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin
alegeri libere, periodice şi corecte […]”. Art. 2(1) creează o dependență a organelor ce exercită
suveranitatea faţă de puterea de a alege a cetățenilor: organele reprezentative nu pot rezulta decât din
alegeri.
100. Aceast mod de reglementare a alegerilor i-a făcut pe unii să fie ironici. Astfel, domnul Văsălie Moiş
afirma, în timpul dezbaterilor Legii de revizuire, că „textul este complet inutil […]; nu ştiu cine îmi
poate explica dacă sunt şi alegeri neperiodice sau alegeri incorecte”36. El poate fi însă util, pentru că
impune un caracter rezonabil al calendarului electoral, conform căruia, după cum se exprima Consiliul
constituţional francez, „cetăţenii trebuie să-şi exercite dreptul de vot conform unei periodicităţi
rezonabile”37.
101. O altă consecinţă a dispoziţiei constituţionale este faptul că organele reprezentative rezultă doar din
alegeri, că deci sunt prohibite orice norme legale care ar institui mandate de senator ori deputat de
drept. Curtea Constituţională s-a pronunţat indirect în acest sens când a judecat constituţionalitatea
33 M. Kivu, Votul alb – început de dezbatere, Expert electoral nr. 1/2015, p. 34, material disponibil la adresa
http://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2015/03/Expert_Electoral_nr.1_din_2015.pdf.
34 Citată anterior şi disponibilă la adresa http://www.cdep.ro/proiecte/2015/300/70/3/em453.pdf.
35 M. Kivu, op. cit., p. 41..
36 Camera Deputaţilor, şedinţa din 25.06.2003.
37 citat din Renoux, Th., Villiers, M. de, Code constitutionnel, op. cit., p. 342)
asimilării organizaţiilor minorităţilor naţionale cu partidele politice în ceea ce priveşte operaţiunile
electorale. Astfel Curtea afirmă că este „relevant că reprezentarea minorităţilor naţionale în Camera
Deputaţilor nu se realizează automat şi necondiţionat, întrucât, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 68/1992, «Organizaţiile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, legal constituite,
care nu au obţinut în alegeri (s.n.) cel puţin un mandat de deputat sau de senator, au dreptul, împreună,
potrivit art. 59 alin. (2) din Constituţie, la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un
număr de voturi egal cu cel puţin 5% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru
alegerea unui deputat". Aşadar, dispoziţiile art. 59 alin. (2) din Constituţie nu au semnificaţia creării
unor locuri pentru «deputaţi de drept»” (s.n.)38.
102. O consecinţă distinctă este că doar organele alese exercită suveranitatea naţională. Sunt excluşi deci
de la exerciţiul acestei suveranităţi cei care sunt numiţi: miniştrii, alţi funcţionari publici, judecătorii
etc. Parlamentul este un astfel de organ reprezentativ, căci el este calificat chiar de către Constituţie
nu doar ca «reprezentativ», ci ca «suprem» în ordinea reprezentării. Preşedintele României este şi el
organ reprezentativ al poporului român, căci este ales prin vot universal direct şi exercită atribuţii ce
exprimă direct suveranitatea naţională. Curtea Constituţională este clară în acest sens: „Dreptul
Preşedintelui de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de
interes naţional, ca un drept exclusiv, se fundamentează nu numai pe dispoziţiile art. 80 din
Constituţie, ci şi pe alte dispoziţii constituţionale, şi anume: prin legitimarea electorală egală cu
legitimarea Parlamentului - art. 81 alin. (1), precum şi prin alegerea Preşedintelui care se încadrează
în categoria autorităţilor reprezentative prin intermediul cărora poporul exercită suveranitatea
naţională - art. 2 alin. (1), ceea ce conferă Preşedintelui României «un statut constituţional care
legitimează exerciţiul unor atribuţii fără a fi necesară intervenţia altei autorităţi», el reprezentând statul
roman”39.
103. Faptul că doar organele reprezentative ale poporului român pot exercita suveranitatea naţională nu
înseamnă că celelalte organe ale statului nu exercită în sfera lor de competenţă suveranitatea statală.
Ele fac un asemenea exerciţiu dar nu în numele poporului. Transferul de competenţe este posibil de
altfel nu doar către organele statului, ci şi către organisme internaţionale. Astfel, Curtea
Constituţională afirma că sunt posibile „actele de transfer al unor atribuţii către structurile Uniunii
Europene”, dacă prin acest transfer „acestea nu dobândesc, prin înzestrare, o «supracompetenţă», o
suveranitate proprie”40.
104. Pe de altă parte, sunt reprezentanţi ai poporului doar cei care pot exercita competenţe în numele
naţiunii. Sunt deci excluşi cei care exercită competenţe într-o adunare aleasă care exercită o
competenţă locală. Comisia de redactarea a proiectului de constituţie afirma astfel, când se propusese
ca să se introducă în art. 2 expresia «organe de stat reprezentative», că amendamentul nu poate fi
primit căci „primarul sau un consiliul local comunal, dacă sunt alese prin vot în circumscripţiile
respective, sunt organe «reprezentative», dar ele nu exercită suveranitatea”41. Sunt excluşi de la
exerciţiul suveranităţii naţionale şi cei care, aleşi fiind, exercită competenţe în afara cadrului
instituţiilor statului, de exemplu parlamentarii europeni. Aceştia nu exercită suveranitatea naţională ci
doar o competenţă, participând doar în mod derivat la exerciţiul suveranităţii naţionale.
105. Alegerile politice cunosc, în consecință, grade de politizare. Este clar că, în viziunea constituțională
românească, alegerile «naționale» sunt politice într-un grad pe care alegerile locale nu îl pot atinge;
este motivul pentru care în cadrul lor drepturile politice nu sunt strict dependente de cetățenie, în timp
ce cele pentru Parlament și Președinte sunt. Alegerile europene, deși politice, nu au acest caracter în
același fel ca alegerile naționale; ele creează o reprezentare a cetățenilor, dar nu crează o reprezentare
a națiunii. Alegerile directe sunt reprezentative într-un alt mod decât cele indirecte; de aceea Guvernul,
ales indirect, nu are aceeași legitimitate în ordinea reprezentării națiunii ca Parlementul, ales direct,
sau ca Președintele, deși cele două organe exercită, cel puțin în optica majorității doctrinei și practicii
constituționale românești, aceeași funcție, cea executivă.
45 Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004, publicată în M. Of. nr. 969 din 21 octombrie 2004, ale cărei considerente au fost
menţinute şi în Decizia nr. 353 din 3 aprilie 2007, publicată în M. Of. nr. 281 din 26 aprilie 2007.
Constituţie], la indivizibilitatea poporului şi a teritoriului [art. 1 alin. (1) din Constituţie]. Prin
caracterul excesiv, această condiţionare afectează, de fapt, însăşi existenţa drepturilor în cauză. O
asemenea condiţionare conduce la o colectivizare a drepturilor în cauză, la legarea exerciţiului lor de
situarea şi ponderea grupului minoritar în teritoriu. Raţionamentul consfinţit prin Decizia nr. 75/2015
în materia partidelor politice și depunerea listelor de susținători ar trebui să fie aplicat în ce priveşte
legiferarea sferei acelor asemenea organizaţii care pot susţine candidaţi în alegeri. În acelaşi sens
merge şi recomandarea Comisiei de la Veneţia.
147. Condiţia utilităţii publice a fost introdusă prin Legea nr. 35/2008, adoptată cu doar 7 luni înainte de
alegeri, prin angajarea răspunderii Guvernului. Introducerea pentru organizaţiile cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite care pot susţine candidaţi în alegeri a condiţiei de
a fi de utilitate publică a creat un regim discriminatoriu în raport cu legislaţia anterioară în materia
alegerilor parlamentare şi locale. Acest regim discriminatoriu a fost sancţionat de către Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 21 aprilie 201546, însă, din păcate, nu ca soluţie per
se, despre care Curtea a considerat că ţine de marja de apreciere a statului român, fiind de acord că
urmărea un scop legitim, ci din cauza momentului în care a fost introdusă, prin raportare la data
desfăşurării alegerilor şi la exigenţa stabilităţii legislative, astfel cum a fost stabilită de Comisia de la
Veneţia, la care Curtea se şi raportează expres.
148. În esenţă, instanţa europeană a reţinut că este încălcat dreptul de a fi ales garantat de art. 3 din
Protocolul nr. 1 al Convenţiei şi art. 14 din Convenţie referitor la nediscriminare, întrucât diferenţa de
tratament între organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale deja reprezentate în
Parlament şi cele care, neavând reprezentare în Parlament, trebuiau să îndeplinească inclusiv condiţia
nouă de a fi de utilitate publică (pe lângă cea a numărului de membri şi dispersia lor teritorială) era
disproporţionată în raport de scopul legitim urmărit. În speţă era în cauză dreptul de a fi ales al unui
cetăţean român aparţinând minorităţii turce şi care făcea parte dintr-o organizaţie a cetăţenilor
aparţinând acestei minorităţi care nu dobândise statutul de utilitate publică, organizaţie din partea
căreia candidase la alegerile precedente, obţinând mandatul, însă din partea căreia nu mai putea
candida în 2008, dat fiind că organizaţia respectivă nu obţinuse calitatea de a fi de utilitate publică şi
deci nu putea participa în alegeri.
149. Curtea a reţinut că noua condiţie – statutul de utilitate publică – urmăreşte un scop legitim, astfel
cum a fost precizat de Guvernul României – asigurarea dreptului la reprezentare efectivă al
organizaţiilor încă nereprezentate în Parlament şi evitarea candidaturilor lipsite de seriozitate –, însă
introducerea cu puţin timp înainte de data desfăşurării alegerilor a noii condiţii pentru a participa în
alegeri nu este concordantă cu stabilitatea temporală de care trebuie să beneficieze, întocmai precum
şi celelalte elemente fundamentale ale sistemului electoral, şi condiţiile în care formaţiunile politice
se pot prezenta în alegeri, ceea ce poate duce, în cazuri extreme, la eliminarea din oficiu a partidelor
şi coaliţiilor din opoziţie care beneficiază de o susţinere populară importantă şi astfel la favorizarea
formaţiunilor politice aflate la putere. Curtea a remarcat noutatea condiţiei de utilitate publică,
comparativ cu legislaţia anterioară (din 2004) şi introducerea ei cu mai puţin de un an înainte de
alegeri, contrar stabilităţii în materie electorală şi a observat totodată că în speţă nu i se putea imputa
organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale turce că nu prevăzuse că i s-ar fi cerut, cu 7
luni înainte de alegerile din 2008, să întrunească un criteriu nou, şi anume să fi desfăşurat anterior,
pentru cel puţin 3 ani, activităţi semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice
scopului său, criteriu necesar, conform legislaţiei române, pentru acordarea caracterului de utilitate
publică organizaţiei, mai ales cât timp respectivele activităţi nu erau obligatorii, prin lege, ci ţinea de
libertatea fiecărei organizaţii de a-şi stabili obiectivele şi activităţile, precum şi durata acestora, în
funcţie inclusiv de resursele de care dispun. Concluzia Curţii a mers în sensul că prin modificarea
legislaţiei electorale cu 7 luni înainte de alegerile din 2008, autorităţile nu au dat organizaţiei
reclamante ocazia să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să-şi poată obţine statutul de utilitate
publică, ceea ce a creat o imposibilitate obiectivă de a-l obţine, aşa încât noua condiţie impusă de lege
organizaţiei reclamante, spre deosebire de organizaţiile minorităţilor naţionale deja reprezentate în
46 Cererea nr. 16632/09, Cauza Danis şi Asociaţia Persoanelor de Origine Turcă c. României, disponibilă la adresa
http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"itemid":["001-153920"]}. Cauza a fost semnalată cu ocazia abordării dreptului de a fi
ales, pentru a exemplifica discriminarea în materia alegerilor parlamentare, de către R.-F. Geamănu, Elemente de drept
electoral. Infracţiuni electorale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015, pp. 102-104.
Parlament, este o măsură disproporţionată în raport de scopul urmărit.
d. Candidaturile independente
150. În scopul asigurării reprezentativităţii candidaturii, precum şi a caracterului său serios, pentru a
candida în alegeri, candidaţii independenţi trebuie să facă dovada susţinerii din partea unui anumit
număr de cetăţeni cu drept de vot, a căror adeziune se dă pe propria lor răspundere şi care sunt înscrişi,
în acest scop, pe listele de susţinători.
151. În Decizia nr. 288/2016, Curtea Constituţională a reţinut, cu titlu de principiu: „legislaţia electorală
din România a stabilit şi stabileşte condiţia prezentării unei liste de susţinători la depunerea
candidaturii de către candidaţii independenţi, condiţie ce a fost constatată în mod consecvent ca fiind
constituţională, inclusiv în privinţa candidaţilor independenţi la funcţia de primar”. Fundamentul
justificativ al acestei soluţii legislative este, în opinia Curţii, acela că „reprezintă o modalitate prin
care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi care
previne, totodată, exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, asigurând accesul efectiv la exerciţiul
acestui drept persoanelor care, într-adevăr, beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului”.
152. Cu privire la soluţia legislativă conform căreia numărul susţinătorilor candidaţilor independenţi
trebuie să fie acelaşi cu numărul susţinătorilor candidaţilor propuşi de partide politice, alianţe politice,
alianţe electorale şi organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, Curtea
Constituţională a apreciat că uniformitatea aplicării soluţiei în cauză nu constituie o încălcare a
egalităţii instituite de art. 16 din Constituţie și nu este de natură să restricţioneze în mod excesiv dreptul
de a fi ales al candidaţilor independenţi. Curtea deja se pronunţase în sensul că „procentul stabilit de
legea română se află la limita superioară a pragului reţinut mai sus (minimum 1% din alegători),
precum şi instituirea unei condiţii subsidiare referitoare la numărul minim de susţinători … ţine de
marja de apreciere a legiuitorului şi vizează asigurarea unei minime reprezentativităţi a candidaţilor
la funcţiile elective”.
153. Respectarea cumulativă a exigenţelor legale referitoare susţinători, la numărul acestora, precum şi
la întocmirea listelor de susţinători şi numărul de exemplare în care trebuie depuse odată cu
candidaturile, indiferent că acestea sunt independente sau nu, condiţionează înregistrarea însăşi a
candidaturilor. Curtea a reţinut, cu titlu de principiu, că „depunerea candidaturii face parte din
procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă constituie o
condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional de a fi ales”.
D. Consideraţii generale privind dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în Parlamentul
European şi la alegerile locale în cadrul Uniunii Europene
154. Existenţa Uniunii Europene ca organizaţie supranaţională de integrare impune două corective
principiului condiţionării existenţei şi exerciţiului dreptului de a alege şi de a fi ales de calitatea de
cetăţean al unui stat membru.
a. Dreptul de a alege și dreptul de a fi ales pentru Parlamentul European
155. Considerate drepturi ce concură la dispariţia criteriului naţionalităţii în materia libertăţii de
participare cetăţeneşti47, prin care se creează la nivel european un corp politic distinct de cele ale
statelor membre, „manifestarea cea mai semnificativă a consacrării cetăţeniei Uniunii”48, dreptul de a
alege şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European sunt recunoscute de către o parte a
doctrinei române ca nefiind drepturi exclusiv politice „în sensul primar şi tradiţional al termenului”,
întrucât „aşa cum sunt reglementate în art. 38 din Constituţia revizuită, nu pot avea semnificaţia unei
reale participări a cetăţenilor români la exercitarea puterii de stat, nici chiar în ceea ce priveşte
atribuţiile transferate către instituţiile comunitare sau competenţele decizionale exercitate în comun
cu celelalte state membre, şi aceasta pentru că Parlamentul European nu beneficiază decât de un
caracter democratic în privinţa desemnării membrilor săi, fără a avea şi rolul de autentic legiuitor”49.
47 D. Rousseau, Liberté politique et droit de vote, în R. Cabrillac, M.-A. Frison Roche, Th. Revet, Libertés et droits
fondamentaux, 7e éd., Ed. Dalloz, Paris, 2001, pp. 292-293.
48 R. Kovar, D. Simon, La citoyenneté européenne, CDE 1993, nr. 3-4, p. 306-309, citat de Y. Lécuyer, op. cit., p. 106.
49 Şt. Deaconu, E.S. Tănăsescu, Articolul 38, op. cit., p. 351. În acelaşi sens, a se vedea Şt. Deaconu, Instituţii politice, op.
cit., pp.132-133.
156. Suntem de acord cu această calificare, precum şi cu argumentele pe care se bazează, şi anume cel al
titularilor drepturilor – cetăţenii europeni, respectiv faptul că aceste drepturi implică o participare la
un proces electoral menit să desemneze un organ reprezentativ continental, şi nu o participare la
exercitarea suveranităţii de stat. Acest din urmă argument a fost de altfel înaintat de către Consiliul
Constituţional francez cu ocazia statuării în sensul constituţionalităţii recunoaşterii dreptului de vot
pentru Parlamentul European în favoarea străinilor comunitari în Franţa, considerându-se că
Parlamentul European nu concurează la exerciţiul suveranităţii naţionale, cât timp este fundamentat
pe angajamente internaţionale50.
157. Actualmente, dreptul fiecărui cetăţean al Uniunii de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul
European în statul său membru de reşedinţă este recunoscut în temeiul articolului 20 alineatul (2)
litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi al articolului 39 alineatul (1) din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: „Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a alege şi de
a fi ales în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, în statul membru în care acesta îşi are
reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat”.
158. Ca regulă, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a alege şi a fi ales pentru Parlamentul European
sunt în primul rând cele reglementate la nivel naţional în statele membre pentru alegerile interne,
cărora li se adaugă dispoziţiile din Uniunii Europene. Reamintim că în sistemul român art. 38 din
Constituţie garantează aceste două noi drepturi politice pentru cetăţenii români, iar art. 148 alin. (2)
şi (3) din legea supremă le consacră pentru cetăţenii europeni.
159. În practică, exerciţiul efectiv al dreptului de a alege pentru Parlamentul European depinde în mod
considerabil nu atât de inexistenţa încă a unor reglementări perfect uniforme în statele membre, cât
mai degrabă de caracteristicile generale ale acestor alegeri, în opoziţie cu trăsăturile alegerilor
naţionale. Astfel, alegerile pentru Parlamentul European au un caracter mai puţin personalizat, datorat
faptului că numai în cazul alegerii Parlamentelor naţionale cetăţenii capătă implicit control asupra
guvernului naţional, organ învestit de către Parlament. În al doilea rând, construcţia europeană rămâne
mai puţin apropiată de cetăţeni, fiind mai greu de înţeles tehnic, politic şi juridic decât sistemele
constituţionale naţionale. Deseori, mai buna cunoaştere a sistemului politic şi electoral naţional a făcut
ca votul cetăţenilor europeni pentru alegerile europene să se exercite de preferinţă în statul de
cetăţenie, şi nu în statul de reşedinţă. Mai mult, similar absenteismului din ce în ce mai semnificativ
în cazul alegerilor naţionale din statele membre, problema neexercitării dreptului de a alege pentru
Parlamentul European, fie în ţara de reşedinţă, fie în statul de cetăţenie, rămâne încă acută, în special
din cauza slabei participări la vot a cetăţenilor celor mai recente state membre3. În România, la
alegerile din 2014, prezenţa la vot a fost de 32,44%, în creştere cu 6 procente faţă de alegerile pentru
membrii din România în Parlamentul European din anul 2009, când s-a înregistrat un procent de
27,21%4.
b. Dreptul de a alege și de a fi ales la alegerile locale în cadrul Uniunii Europene
160. Dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale este garantat şi în articolul 40 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: „Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a alege şi de
a fi ales în cadrul alegerilor locale în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii
ca şi resortisanţii acestui stat”.
161. Art. 16 alin. (4) din Constituţia României le garantează acestor cetăţeni dreptul de a alege şi de a fi
aleşi în autorităţile administraţiei publice locale în următorii termeni: „în condiţiile aderării României
la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege
şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale”. În baza acestui fundament constituţional,
Legea 67/2004 privind alegerile locale prevedea că cetăţenii oricărui stat membru al Uniunii
Europene, care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în alegerile
locale în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, însă numai pentru funcţia de consilier local şi consilier
judeţean. În sistemul român, aceste restricţii se justificau printr-o opţiune care doar urmau exemplul
dreptului comparat din mai multe state membre ale Uniunii Europene, nefiind vorba de faptul că
participarea la alegerile locale ar fi implicat, aşa cum în continuare nu implică, exerciţiul suveranităţii
50 Decizia din 9 aprilie 1992 Maastricht I, aşa cum este precizată sintetic de L. Favoreu, P. Gaïa, Droit des libertés
fondamentales, 1 éd., Dalloz, Paris, 2000, p. 270 şi de D. Rousseau, Liberté politique et droit de vote, op. cit., pp. 292-
293.
naţionale de manieră implicită, întrucât primarii nu sunt, spre deosebire de sistemul francez, corp
electoral intermediar în cazul alegerilor parlamentare.
162. Probabil legiuitorul a avut în vedere aceste aspecte când, în 2015, a ales, de manieră salutară, să
elimine restricţia în cauză, aşa încât legea actualmente în vigoare prevede: „Cetăţenii Uniunii
Europene au dreptul de a fi aleşi în funcţia de primar, consilier local şi consilier judeţean” (art. 5 alin.
(2) din Legea nr. 115/2015).
§2. Dreptul de inițiativă normativă
163. Participarea la exercițiul puterii politice are ca scop participarea subiecților constrângerii la crearea
normelor juridice care îi vor constrânge. Prima formă de realizare a acestui scop este participarea la
inițierea procedurii de adoptare a normelor. Din ce în ce mai multe sisteme constituționale prevăd
proceduri de inițiativă legislativă populară.
164. În cazul României formele de inițiativă normativă populară prevăzute de Constituție sunt inițiativa
legislativă populară și inițiativa populară de revizuire a Constituției. Prima este reglementată de art.
74 în următorii termeni: (1) Iniţiativa legislativă aparţine […] unui număr de cel puţin 100.000 de
cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină
din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul
Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. (2) Nu
pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional,
amnistia şi graţierea”. Cea de a doua formă de inițiativă este reglementată de art. 150 în următorii
termeni: „(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată […] de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de
vot. (2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din
judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel
puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.” Voi reveni asupra acestor instituții mai târziu.
§3. Dreptul de a norma (referendum constituțional și referendum legislativ)
165. Cea de a doua formă de participare a subiecților la crearea normelor care îi vor constrânge este cea
a referendumului legislativ și a referendumului constituțional. De data aceasta, subiecții votează legea
obișnuită sau legea de revizuire a Constituției.
166. Unele sisteme nu cunosc referendumul legislativ. Este și cazul sistemului românesc, care este
interpretat de către Curtea Constituțională în sensul limitării referendumului prevăzut de art. 90C la
probleme de interes național, cu excluderea din sfera acestor probleme a votării legilor. Ceea ce poate
fi supus referendumului sunt alegerile politice ale subiecților, care vor sta la baza construirii
principiilor viitoarelor normări, dar nu normele însele.
167. În schimb, sistemul constituțional românesc inversează logica atunci când este vorba de revizuirea
Constituției, rupând tradiția antebelică, potrivit căreia revizuirea era făcută de o adunare specială de
revizuire care era rezultatul unor alegeri care erau dedicate stabilirii de către cetățeni a direcțiilor
politice ale revizuirii. Acum Parlamentul stabilește direcțiile politice, votează legea de revizuire,
încadrat de controlul CCR și apoi legea este în mod obligatoriu referendumului.
Secțiunea 3. Capacitatea juridic garnatată de a te opune puterii
§1. Dreptul de moțiune
168. Unele sisteme constituționale instituie un drept politic distinct: dreptul de a iniția și adopta o moțiune
populară contra aleșilor pe durata mandatului acestora. Adoptarea moțiunii atrage revocarea
mandatului alesului. Ea poate privi un reprezentat sau poate privi toată adunarea reprezentativă.
169. Concepută ca un mijloc de tragere la răspundere din punct de vedere politic a reprezentanților pe
durata mandatului, moțiunea populară reprezintă o corecție a guvernământului reprezentativ, care
poate fi importantă.
170. Sistemul românesc a instituit o formă de revocare populară a mandatului Președintelui Românei, pe
care o voi studia mai târziu, dar nu a instituit o formă similară pentru parlamentari.
§2. Dreptul de a rezista opresiunii
171. Acest drept politic era instituit de Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789, în timpul
Revoluției franceze ca unul dintre drepturile naturale și imprescriptibile ale omului. Declarația este în
vigoare în Franța, ea fiind parte a blocului de constituționalitate. Astfel, art. 2 din Declarația dispune:
„Scopul oricărei asocieri politice este conservarea drepturilor naturale și imprescriptibile ale omului.
Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranța și rezistența la opresiune.”
172. Rezistența la opresiune este reflexul necesității legitimării puterii de către cei care îi sunt supuși. Ea
este subînțeleasă în toate constituțiile democrațiilor liberale, fiind deci material constituțională. Doar
o putere legitimată este o putere legitimă. A contrario, o putere care își oprimă supușii în loc să-i
guverneze este o putere care nu mai este legitimată, deci care nu mai este legitimă. Unei astfel de
puteri cetățenii au dreptul să-i reziste.
173. Este clar că rezistența poate îmbrăca forma unei revoluții. Dar care sunt mijloacele juridic valide ale
acestei rezistențe este subiect de controversă. Dispoziția din Declarație și-a văzut consacrată valoarea
juridică prin jurisprudența Consiliului Constituțional francez51, dar ea nu a dat prilejul niciunei aplicări
directe în jurisprudență. R. Chapus a propus52 ca să fie atașate dreptului de rezistență contra opresiunii
dreptul de a ataca actele opresive în justiție și dreptul, care se transformă și într-o obligație, de a nu te
supune ordinelor ilegale.
Secțiunea 4. Dreptul de petiționare
174. Dreptul de a adresa petiții este un drept politic, dar și un drept-garanție. El este, pe de o parte, un
drept prin exercitarea căruia subiecții pot cere autorităților să facă anumite alegeri politice și, pe de
altă parte, un drept prin exercitarea căruia subiecții pot tinde la apărarea drepturilor lor altfel decât
prin recurgerea la instanța de judecată.
175. Constituția României reglementează dreptul de petiționare în art. 51: „(1) Cetăţenii au dreptul să se
adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. (2) Organizaţiile
legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. (3)
Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă. (4) Autorităţile publice au obligaţia să
răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.”
176. Conduita protejată de această dispoziție constituțională este, în mod evident, prea puțin precizată.
Ea nu se confundă cu drepturile exclusiv politice, dar nici cu alte forme de protecție juridică acordată
unor drepturi. Obligație corelativă este, la rândul ei, vagă. Textul ar trebui precizat, pentru ca acest
drept să poată cea efecte juridice clare. Mai întâi, ar trebui ca latura politică a dreptului să fie
accentuată, în așa fel încât el să se transforme într-un drept de a iniția dezbaterea politică, echivalent
cu cel acordat cetățenilor de a iniția legiferarea. Mai apoi, ar trebui accentuată distinct latura lui de
drept-garanție, care ar presupune, cum este cazul altor sisteme constituționale, un drept la utilizarea
procedurilor alternative de soluționare a conflictelor juridice față de cea garantată de art. 21, accesul
liber la justiție.