Nuvela istorică - Alexandru Lăpuşneanul

I. Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte prin care să prezinţi

particularităţile nuvelei istorice, prin referire la o operă studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– Prezentarea a două trăsături ale nuvelei istorice prezente în nuvela studiată;
– Ilustrarea a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale nuvelei
studiate (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului,
perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbajul personajelor etc.).
– Evidenţierea relaţiei dintre două personaje, prin comentarea a două secvenţe
semnificative pentru evoluţia conflictului;

I. Alexandru Lăpuşneanul – particularităţile nuvelei istorice/romantice

1. Introducerea
Nuvela istorică are ca trăsătură fundamentală veridicitatea faptelor prezentate,
majoritatea fiind atestate de documentele vremii evocate. Scriitorul are ca izvor de inspiraţie
cronici, letopiseţe, documente de epocă, mărturii etc. Pe marginea acestora intervine însă cu
amănunte inventate, dând de multe ori un alt curs evenimentelor, creând noi personaje,
conflicte, relaţii, astfel încât să învăluie faptul istoric nud într-o atmosferă credibilă, autentică,
captivantă pentru cititor. Culoarea locală şi de epocă este conturată în primul rând prin
limbajul arhaic, dar şi prin descrierea unor obiceiuri, a vestimentaţiei, a obiectelor etc.
Alexandru Lăpuşneanul de C. Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română, o
capodoperă a speciei şi un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior (de exemplu: Al.
Odobescu). Publicată în primul număr al Daciei literare (1840), nuvela ilustrează două idei
formulate în Introducţie: promovarea unei literaturi originale şi inspiraţia din istoria
naţională. Nuvela a fost inclusă în ciclul Fragmente istorice, din volumul alcătuit chiar de
autor în 1857, Păcatele tinereţilor, alături de alte texte narative de inspiraţie istorică:
Aprodul Purice, Sobieski şi romanii, Regele Poloniei şi domnul Moldovei. Această operă
literară este o nuvelă istorică de factură romantică pentru că este inspirată din trecutul
istoric: tema, subiectul, personajele şi culoarea epocii (mentalităţi, comportamente, relaţii
sociale, obiceiuri, vestimentaţie, limbaj – arhaisme lexicale, arhaisme semantice).
2. Cuprinsul
a) Trăsăturile nuvelei istorice
Principala trăsătură a nuvelei istorice este inspiraţia din istoria ţării, caracteristică
susţinută şi de Mihail Kogălniceanu în Introducţiune la Dacia literară. Sursele de inspiraţie
ale operei sunt Letopiseţul Ţării Moldovei de Miron Costin de unde prelucrează scena uciderii
lui Batişte Veveli în timpul domniei lui Alexandru Iliaş. În schimb, imaginea personalităţii
domnitorului Alexandru Lăpuşneanul este conturată din Letopiseţul Ţării Moldovei de
Grigore Ureche. Tot din cronica lui Ureche, Negruzzi preia scene, fapte şi replici (de
exemplu: mottoul capitolului I şi al IV-lea), dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul
la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă.
Tema nuvelei este, de asemenea, o trăsătură care încadrează opera lui Negruzzi în
nuvela istorică. Nuvela are ca temă evocarea artistică a unei perioade zbuciumate din istoria
Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea; cea de-a doua domnie a lui Alexandru
Lăpuşneanul (1564-1569), lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele
deţinerii puterii de un domnitor crud, tiran.
b) Elementele de structură şi limbaj
Naratorul este omniscient, heterodiegetic, sobru, detaşat, predominant obiectiv, dar
subiectivează uşor naraţiunea prin epitetele de caracterizare (de exemplu: „tiran”, „curtezan”,
„mişelul boier”, „deşănţată cuvântare”). Naraţiunea la persoana a III-a, focalizare zero,
viziunea „dindărăt” susţin perspectiva narativă obiectivă.
Pauza descriptivă este o descriere statică inclusă în naraţiune, având ca efect crearea
suspansului printr-un moment de aşteptare. Este cazul portretului fizic al doamnei Ruxanda,
realizat înaintea discuţiei cu domnitorul (în capitolul al II-lea). Alte funcţii ale descrierii sunt:
funcţia anticipativă a descrierii vestimentaţiei domnitorului şi funcţia simbolică, realizată prin
descrierea romantică a cetăţii Hotinului: „Cetatea era mută şi pustie ca un mormânt de urieş.
Nu se auzea decât murmura valurilor Nistrului, ce izbea regulat stâncoasele ei coaste, sure şi
goale, şi strigătul monoton al ostaşilor de strajă, carii întru lumina crepusculului se zăreau
răzămaţi pe lungile lor lance.”
Echilibrul compoziţional este realizat prin segmentarea textului narativ în cele patru
capitole, care fixează momentele subiectului. Capitolele poartă câte un moto semnificativ,
care le rezumă şi care constituie replici rostite de anumite personaje: capitolul I - „Dacă voi
nu mă vreţi, eu vă vreu...” (răspunsul dat de Lăpuşneanul soliei de boieri care îi ceruse să se
întoarcă de unde a venit pentru că „norodul” nu îl vrea); capitolul al II-lea - „Ai să dai samă,
Doamnă!” (avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxanda,
pentru că nu ia atitudine faţă de crimele soţului său); capitolul al III-lea - „Capul lui Moţoc
vrem...” (cererea vindicativă a norodului care găseşte în Motoc un vinovat pentru toate
nemulţumirile); capitolul al IV-lea - „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”
(ameninţarea rostită de Lăpuşneanul care, bolnav, fusese călugărit potrivit obiceiului, dar
pierduse astfel puterea domnească).
Conflictul nuvelei este complex şi pune în lumină personalitatea puternică a
personajului principal. Conflictul exterior, principal este de ordin social: lupta pentru putere
între domnitor şi boieri. Dar intenţia, bună în aparenţă, este dublată de setea de răzbunare a
domnitorului (sursa conflictului interior) care îşi schimbă comportamentul în a doua domnie
şi devine un tiran. Conflictul secundar, între domnitor şi Motoc (boierul care îl trădase), este
anunţat în primul capitol şi încheiat în capitolul al III-lea.
c) Relaţiile dintre două personaje
Personajul principal al nuvelei este Alexandru Lăpuşneanul, domnul Moldovei.
Relaţia acestuia cu celelalte personaje evidenţiază trăsăturile care-l individualizează în
nuvelă. Un procedeu specific romantismului este antiteza, iar autorul se foloseşte de acesta
pentru a decela cruzimea (altă caracteristică romantică) personajului în raport cu blândeţea şi
duioşia domniţei Ruxanda. Alexandru Lăpuşneanul s-a căsătorit cu aceasta pentru ca să atragă
poporul de partea lui. Relaţiile dintre cele două personaje sunt reci, distante, domnitorul
dispreţuind chiar sensibilitatea domniţei. Atunci când aceasta îi cere să nu mai verse sânge,
domnitorul îi promite un leac pentru frica sa şi îi arată piramida din capetele boierilor. Din
cauza cruzimii sale, în final domniţa Ruxanda complotează cu duşmanii soţului şi îl otrăveşte
pe acesta.
3. Concluzia
În concluzie, prima nuvelă istorică din literatura română nu aduce în faţa
contemporanilor un model de patriotism, ci un antimodel de conducător (ca un avertisment
adresat contemporanilor într-o perioadă de efervescenţă revoluţionară) şi reconstituie
culoarea de epocă, în aspectul ei documentar. Fiind o nuvelă de factură romantică, nuvela este
inspirată din istoria naţională, sunt prezente personaje excepţionale în situaţii excepţionale,
personajul principal este construit prin antiteză. Valoarea nuvelei a fost evidenţiată de criticul
George Călinescu care afirma că această operă ar fi devenit o scriere celebră „ca şi Hamlet
dacă ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale”.
 II. Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularităţile de
construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă istorică studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– Ilustrarea a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale nuvelei
studiate, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict,
relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de
caracterizare, registre stilistice, limbajul personajelor etc.).
– Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, în relaţie cu
tema nuvelei;
– Evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două
episoade/citate/secvenţe
comentate;

II. Caracterizarea personajului

1. Introducere
Personajul literar este principalul actant al operelor epice şi dramatice, un tip uman
semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice şi morale distincte, pus în lumină printr-un
şir de întâmplări situate într-un cadru temporal şi social. Termenul de personaj provine din
latinescul persona care înseamnă mască, rol, deoarece în Antichitate personajele purtau măşti
atunci când interpretau un rol. Personajele există doar în lumea ficţională a operei literare, nu
au consistenţă, dar mimează realitatea, fapt ce l-a determinat pe Roland Barthes să le
numească fiinţe de hârtie. Clasificarea personajelor se poate face după diverse criterii,
existând astfel următoarele tipuri de personaje: pozitive, negative, reale, principale, episodice,
plate, rotunde, epice, dramatice etc.
În nuvela Alexandru Lăpuşneanul sunt prezente personaje specifice nuvelei istorice:
domnitori, boieri, protagonist, antagonist, personaj eponim, personaj romantic, personaj
colectiv etc. Această nuvelă a fost publicată în primul număr al Daciei literare (1840), apoi a
fost inclusă în ciclul Fragmente istorice, din volumul alcătuit chiar de autor în 1857,
Păcatele tinereţilor, alături de alte texte narative de inspiraţie istorică: Aprodul Purice,
Sobieski şi romanii, Regele Poloniei şi domnul Moldovei.
2. Cuprins
a) Două elemente de structură şi limbaj – cf. supra.
b) Statutul social, psihologic şi moral
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
eponim, antitetic, rotund, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu:
scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc, scena morţii domnitorului otrăvit).
Întruchipează tipul domnitorului tiran şi crud. El este construit din contraste şi are o
psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice, „un damnat” romantic (G. Călinescu).
Statutul social este prezentat direct de către narator încă din incipit: domn mazilit
care doreşte să recucerească tronul Moldovei şi nu se intimidează în faţa boierilor care îi
transmit că ţara nu-l vrea. Acesta reuşeşte să urce pe tronul Moldovei pentru a doua oară şi
conduce ţara pentru cinci ani. Este căsătorit cu domniţa Ruxanda, fiica lui Petru Rareş, şi au
un fiu.
Statutul moral al personajului reiese din faptele, gândurile şi atitudinea personajului.
Astfel, Alexandru Lăpuşneanul este un personaj negativ, un antagonist, un făţarnic care nu se
teme nici de boieri, nici de Dumnezeu, de aceea sărută icoanele cu emoţie pentru ca ulterior
să decapiteze boierii pe care i-a invitat la masă.
Din punct de vedere psihologic, personajul este tipul domnitorului crud şi tiran, cu o
voinţă puternică şi cu spirit vindicativ, trăsături ce reies în mod indirect din faptele şi vorbele
acestuia. Alexandru Lăpuşneanul este descris şi în mod direct de către narator care redă
gândurile şi mimica personajului: “În minutul acela el era foarte galben la faţă”, “sângele într-
însul începu a fierbe”. De asemenea, mitropolitul Teofan îl caracterizează direct: “Crud şi
cumplit este omul acesta, fiica mea”.
c) Principala trăsătură a personajului
Principala trăsătură a lui Alexandru Lăpuşneanul este cruzimea, tirania. Ajuns pe
tronul Moldovei, acesta este hotărât să se răzbune pe toţi boierii care l-au trădat în prima
domnie. Acesta dă dovadă de cruzime atât atunci când torturează sau ucide boierii, cât şi
atunci când îi promite domniţei Ruxanda un leac de frică. Cruzimea lui este plânsă atât de
femeile boierilor ucişi, cât şi de mitropolitul Teofan. De asemenea, crud este domnitorul şi
faţă de vornicul Moţoc. deşi se ţine de cuvânt şi nu îl omoară aşa cum i-a făgăduit în incipit,
Alexandru Lăpuşneanul nu pierde ocazia de a se răzbuna pe acesta atunci când mulţimea cere
capul boierului. Astfel, acesta îl dă mulţimii care îl omoară. Nici faţă de familie personajul nu
are o altă atitudine. În finalul operei, atunci când se trezeşte călugărit, domnitorul o ameninţă
pe domniţa Ruxanda că o va omorî, împreună cu fiul ei.
3. Concluzia
În concluzie, monumentalitatea personajului principal al nuvelei lui Costache
Negruzzi, tiranismul acestuia, excepţionalitatea romantică, forţa de a-şi duce la bun sfârşit
planurile, atât de ocupare a tronului, cât şi de pedepsire a boierilor fac din Alexandru
Lăpuşneanul un personaj remarcabil. Pentru zugrăvirea acestuia, autorul foloseşte atât
mijloacele de caracterizare directă, făcută de narator, de alte personaje, cât şi cele indirecte
care reies din gândurile, faptele şi atitudinile personajului, după cum am arătat mai sus.