LP 11.

PRODUSELE ALIMENTARE TRATATE CU RADIAȚII IONIZANTE

Iradierea este tratamentul fizic al alimentelor cu radiații ionizante cu energie mare pentru:

 a distruge microorganisme, virusuri, bacterii sau insecte

 a prevenirea germinării și încolțirea cartofilor, cepei și usturoiului

 a încetini maturarea și îmbătrânirea fructelor și legumelor

 a prelungi perioada de valabilitate și a preveni bolile transmise prin carne, păsări de

curte și fructe de mare

Utilizarea sa este limitată, dar autorizată în multe țări.

Tratarea alimentelor cu radiații ionizante poate fi autorizată dacă:

 există o nevoie tehnologică rezonabilă

 nu prezintă pericol pentru sănătate

 beneficiază consumatorii

 nu înlocuiește igiena, sănătatea sau buna fabricare sau practicile agricole

Alimentele iradiate sau unul care conține ingrediente iradiate trebuie să fie etichetate.

Iradierea alimentelor nu are nicio legătură cu contaminarea radioactivă a alimentelor rezultate

în urma unei deversări de material radioctiv sau a unui accident.

Sinteză privind:

Directiva 1999/2/CE privind iradierea produselor și ingredientelor alimentare

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Directiva stabilește condițiile pentru fabricarea, comercializarea, importul și etichetarea

obligatorie a produselor alimentare tratate cu radiații ionizante, un proces utilizat pentru a
reduce numărul microorganismelor patogene în alimente și a prelungi termenul de valabilitate
al alimentelor.

ASPECTE-CHEIE

Domeniul de aplicare

Directiva NU se aplică în cazul:

- produselor alimentare expuse radiației ionizante generate de dispozitive de măsurare sau de
inspectare, în anumite limite;
- produselor alimentare preparate pentru bolnavii care au nevoie de o hrană sterilă sub
supraveghere medicală.

Anexa la Directiva 1999/3/CE, o directivă de punere în aplicare, cuprinde o listă inițială a

produselor alimentare a căror iradiere este permisă, precum ierburile aromatice uscate,
mirodeniile și condimentele vegetale.

Autorizații și unități aprobate

Iradierea produselor alimentare este permisă numai în unitățile aprobate de autoritățile

țărilor UE. Odată aprobate facilitățile, țările UE transmit Comisiei Europene o listă a
acestora. Comisia publică lista unităților aprobate.

Decizia 2002/840/CE permite ca produsele alimentare să fie iradiate în țări din afara UE și
apoi importate în UE, cât timp acestea întrunesc normele UE și sunt iradiate într-o unitate
aprobată, inclusă în anexa la decizie.

Înregistrarea

Unitățile de iradiere trebuie să păstreze o evidență a informațiilor specificate pentru fiecare

sursă de radiații ionizante (adică natura și cantitatea produselor alimentare iradiate, date
pentru controlul procesului de iradiere etc.).

Această evidență trebuie păstrată timp de cinci ani. Comisia, asistată de Comitetul permanent
pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale (PAFF), adoptă norme
detaliate privind păstrarea evidenței.

Cererea de introducere pe piață a produselor alimentare iradiate

Produsele și ingredientele alimentare iradiate pot fi introduse pe piața UE numai dacă respectă
directiva, care prevede:

 condițiile pentru autorizarea iradierii produselor alimentare (necesitatea tehnologică,

beneficiul pentru consumator etc.) și scopurile în care este permisă iradierea (pentru
reducerea riscului unor boli, pentru îndepărtarea din produsele alimentare a
organismelor dăunătoare);
 necesitatea ca produsele alimentare să fie într-o formă corespunzătoare de salubritate,
iar iradierea să nu fie utilizată ca înlocuitor al măsurilor de igienă;
 posibilitatea de a combina iradierea cu tratarea chimică, dar numai dacă respectiva
tratare se face în alt scop;
 sursele de radiații ionizante (raze gama, raze X și electroni cu anumite caracteristici);
 dozimetria (determinarea dozei medii totale absorbite și a procedurilor de măsurare a
acesteia). De asemenea, directiva prevede că doza de radiație maximă pentru
produsele alimentare poate fi aplicată în doze parțiale.

Etichetarea și ambalarea

Cuvintele „tratat prin ionizare” sau „tratat cu radiații ionizante” trebuie să apară:
  pe eticheta ambalajului;
 în documentele care însoțesc produsele alimentare iradiate sau produsele alimentare
care conțin ingrediente iradiate.

Produsele destinate vânzării către consumatorul final trebuie să întrunească cerințele

Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 privind informațiile cu privire la produsele alimentare
care trebuie furnizate consumatorilor.

Produsele care nu sunt destinate vânzării către consumatorul final trebuie marcate
astfel încât să se indice faptul că au fost iradiate, precum și denumirea și adresa unității
în care a avut loc iradierea.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se aplică de la 20 martie 1999. Țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația

națională până la 20 septembrie 2000 (normele care permit comercializarea și utilizarea
produselor alimentare iradiate) și până la 20 martie 2001 (normele de interzicere a
comercializării și a utilizării produselor alimentare iradiate neconforme cu această directivă).

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 1999/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 februarie 1999 de

apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele și ingredientele alimentare tratate
cu radiații ionizante (JO L 66, 13.3.1999, pp. 16-23)

Modificările succesive aduse Directivei 1999/2/CE au fost integrate în textul de bază. Această
versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Directiva 1999/3/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 februarie 1999 de

stabilire a unei liste comunitare cu produsele și ingredientele alimentare tratate cu radiații
ionizante (JO L 66, 13.3.1999, pp. 24-25)

Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25

octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de
modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului
European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei
90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a
Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale
Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO L 304, 22.11.2011, pp. 18-
63)