Studii

reactualizare PUG Vlăhița Proiect nr.
25/2012
STUDII DE FUNDAMENTARE
CADRUL NATURAL
RISCURI NATURALE
ECHIPARE HIDROEDILITARĂ
GOSPODĂRIREA APELOR
MEDIU
2018
1
Proiect nr. 25/2012
Denumirea lucrării:
Reactualizare Plan Urbanistic General Vlăhița
Beneficiar:
orașul Vlăhița
Primărie: str. Turnătorilor nr. 20
Proiectant general:
KONTUR srl
Miercurea Ciuc, Aleea Pictor Nagy István nr. 26B
Șef proiect: arh. Bakó Lóránt

ARX srl
Tîrgu-Mureș, str. Frunzei nr. 5
Proiectant de specialitate, colaborator:

ing. Kelemen Árpád
F4 (002/2005) – echiparea tehnică a teritoriului
G1 (002/2005) – echipare edilitară
Data: 2018 octombrie
2
Proiect nr. 25/2012
Reactualizare PUG Vlăhița
LISTA DE SEMNĂTURI
Coordonator general: tehn. Leitmann Péter

KONTUR srl, Miercurea-Ciuc
Șef proiect: arh. Bakó Lóránt

ARX srl, Tg. Mureș
Elaborator: ing. Kelemen Árpád
3
Proiect nr. 25/2012
Cuprins
A. Partea scrisă
1. Elemente ale cadrului natural

1.1. Încadrarea în teritoriu
1.2. Relieful
1.3. Geologia
1.4. Clima
1.5. Condițiile pedogeografice-solurile
1.6. Litologia (stratificația) – condiții geotehnice
1.7. Vegetația
1.8. Fauna
1.9. Utilizarea terenului
1.10. Hidrologie-hidrografie
1.11. Hidrogeologia
1.12. Hidromorfometria și -morfografia bazinelor hidrografice
1.12.1. Rețeaua hidrografică naturală
1.12.2. Rețeaua hidrografică artificială - Canalul Vîrghiș
1.13. Apele minerale
1.13.1. Introducere
1.13.2. Apele minerale din orașul Vlăhița și Minele Lueta
1.13.3. Apele minerale din Băile Homorod
1.14. Resurse minerale
2. Riscuri naturale
2.1. Cutremure
2.2. Alunecări de teren
2.3. Inundații
2.4. Incendii de pădure (forestiere)
2.5. Schimbări climatice
3. Echipare hidroedilitară
3.1. Alimentare cu apă
3.1.1. Orașul Vlăhița
3.1.2. Minele Lueta
3.1.3. Băile Homorod
3.1.4. Trupul Gheopiu (Gyepű)
3.1.5. Trupul Harghita Mădăraș și trupurile satelit
3.2. Canalizare menajeră
3.2.2. Minele Lueta
3.3. Canalizare pluvială
3.3.2. Minele Lueta
4
3.4. Lucrări hidrotehnice
3.4.1.1. Derivații
3.4.1.2. Folosințe hidromecanice diverse
3.4.1.3. Folosințe hidromecanice – forje (Vashámor)
3.4.1.4. Folosințe hidroenergetice
3.4.1.5. Alte tipuri de construcții hidrotehnice
3.4.2. Minele Lueta
3.4.3.2. Folosințe hidromecanice
3.5. Dezvoltarea echipării hidroedilitare
3.5.1. Alimentare cu apă
3.5.1.1. Orașul Vlăhița
3.5.1.2. Minele Lueta
3.5.1.3. Băile Homorod
3.5.1.4. Trupul Gheopiu (Gyepű)
3.5.1.5. Trupul Harghita Mădăraș și trupurile satelit
3.5.2. Canalizare menajeră
3.5.3. Canalizare pluvială
3.5.3.1. Calitatea apelor pluviale
3.6. Dezvoltarea echipării hidrotehnice
3.6.1. Considerații generale
3.6.3. Minele Lueta
4. Aspecte de gospodărire a apelor
4.1. Considerații generale
4.2. Gospodărirea cantitativă a apelor
4.2.1. Generalități
4.2.2. Gospodărirea cantitativă a apelor mici
4.2.2.1. Rîul Vîrghiș și Homorodul Mic
4.2.2.2. Rîul Homorodul Mare
4.2.3. Gospodărirea apelor subterane
4.2.4. Gospodărirea apelor minerale
4.2.5. Gospodărirea apelor mari
4.3. Gospodărirea calitativă a apelor
4.3.1. Gospodărirea calitativă a apelor de suprafață
5
4.3.2. Gospodărirea calitativă a apelor subterane
4.3.3. Gospodărirea calitativă a apelor minerale
5. Aspecte de mediu
5.1. Habitate și specii caracteristice
5.1.1. Prezentarea habitatelor și speciilor caracteristice
5.1.2. Analiza distribuției faunei protejate
5.2. Arii și zone protejate
5.2.1. Introducere
5.2.2. Valori şi beneficii asociate ariilor protejate
5.2.3. Presiuni și amenințări asupra ariilor protejate
5.2.4. Managementul ariilor protejate
5.2.5. Arii protejate în zona studiată
5.2.5.1. ROSCI 0090 Harghita Mădăraș
5.2.5.2. ROSPA 0034 Depresiunea și Munții Ciucului
5.2.5.3. Poiana narciselor de la Vlăhița (Lueta)
5.2.5.4. Mlaștina Dumbrava Harghitei
5.2.5.5. Rezervația geologică Szeltersz
5.2.6. Alte aspecte de arii protejate
5.3. Tendințe climatice
5.4. Păduri
5.4.1. Efectul pădurilor asupra bilanțului de dioxid de carbon (CO2)
5.4.2. Efectele schimbării climatice asupra pădurii
5.5. Vulnerabilitatea urbană și adaptare
5.5.1. Factori de vulnerabilitate urbană
5.5.2. Măsuri de adaptare-infrastructura verde
5.5.2.1. Zonele verzi urbane
5.5.2.2. Apa și orașele
5.5.2.3. Activitatea turistică
5.5.2.4. Green Cities Index
6. Surse de documentare
7. Anexe
Tabele
Figuri
Fotografii
Exceptînd mențiunile exprese, fotografiile au fost realizate de elaborator.
Fotografiile reprezentînd speciile de floră și faună au fost preluate de pe internet.
6
B. Partea desenată
1. H01. Plan de situație alimentare cu apă Vlăhița, înainte de 2005; scara 1:5000, 1:25000
2. H02. Plan de situație alimentare cu apă Vlăhița, existentă după dezvoltările din 2005; scara
1:5000, 1:25000
3. H03. Profil tehnologic sistem de alimentare cu apă Vlăhița existent, după dezvoltări
4. H04. Plan de situație canalizare menajeră și pluvială Vlăhița, înainte de 2005; scara 1:5000,
1:25000
5. H05. Plan de situație canalizare menajeră și pluvială Vlăhița, existentă după dezvoltările din
2005; scara 1:5000, 1:25000
6. H06a. Plan de situație alimentare cu apă existentă Băile Homorod; scara 1:5000
7. H06b. Plan de situație canalizare menajeră și pluvială existentă Băile Homorod; scara 1:5000
8. H07. Plan de situație alimentare cu apă Vlăhița, propusă; scara 1:5000, 1:25000
9. H07a. Profil tehnologic sistem de alimentare cu apă Vlăhița, propus în PUG
10. H08. Plan de situație canalizare menajeră și pluvială Vlăhița, propusă; scara 1:5000, 1:25000
11. H09a. Plan de situație alimentare cu apă propusă Băile Homorod; scara 1:5000
12. H09b. Plan de situație canalizare menajeră și pluvială propusă Băile Homorod; scara 1:5000
7
Proiect nr. 25/2012
MEMORIU GENERAL
1. Elemente ale cadrului natural
1.1. Încadrarea în teritoriu
Teritoriul administrativ al unității

administrativ-teritoriale (UAT, cod SIRUTA 83749)
orașul Vlăhița (Szentegyháza) se află în partea central-
sudică a județului Harghita, în zona piemontală sudică
a masivului Harghita centrală, în centrul Lazului (laz -
podiș, pămînt desțelenit, cultivat sau acoperit cu iarbă)
Vlăhița, pe interfluviul rîurilor Vîrghiș-Homorodul
Mic.
Încadrarea localității Vlăhița în cadrul
României și județului Harghita se poate urmări în
figura 1. Orașul Vlăhița se află aproximativ la
jumătatea drumului dintre municipiul reședință de județ
Miercurea-Ciuc, la 28 km de acesta și la 24 km de
municipiul Odorheiu Secuiesc, la intersecția dintre
drumul național DN 13A și drumul județean DJ 132.
Teritoriul administrativ al orașului Vlăhița se
învecinează cu opt unități administrativ-teritoriale
(UAT): la nord (N) cu cel al comunei Racu (Csíkrákos),
la nord-est (NE) cu al comunei Siculeni (Madéfalva), la est (E) cu al comunei Ciceu (Csíkcsicsó), la
sud-est (SE) pe o lățime foarte îngustă cu al municipiului Miercurea-Ciuc (Csíkszereda), la sud (S)
și sud-vest (SW) cu al comunei Lueta (Lövéte), la vest (W) cu al comunei Căpîlnița (Kápolnásfalu),
iar la nord-vest. (NW) cu al comunei Zetea (Zetelaka). În cel mai îndepărtat colț nordic al
perimetrului există un punct de Quadruplex Confinium (punct comun a patru teritorii), în care se
întîlnesc teritoriile administrative a patru unități administrativ-teritoriale (UAT), respectiv Vlăhița,
Racu, Mădăraș (Csíkmadaras) și Zetea (Zetelaka). Întinderea maximă a teritoriului de bază
aproximativ de formă trapezoidală este de cca. 10,1 km pe direcția E-V și de cca. 13,7 km pe
direcția N-S. Lungimea perimetrului administrativ este de cca. 43 km, iar suprafața cca. 74 km2.
O particularitate aparte a organizării teritoriului administrativ este acela că, acesta se
compune din trei zone distincte, respectiv cea de bază a orașului de reședință, la 5,1 km spre sud pe
valea rîului Homorodul Mic localitatea componentă Minele Lueta, la 5,8 km spre vest localitatea
componentă Băile Homorod, trupul Gheopiu (Gyepű) la 6 km spre sud-est, și trupurile Harghita
Mădăraș la o distanță între 10,8-15,4 km spre nord pe valea rîului Vîrghiș. La aceste zone
construibile se mai adaugă alte 11 trupuri de intravilan, dintre care trei la vest în apropierea zonei
centrale a localității Băile Homorod și 8 în interiorul perimetrului administrativ al orașului. Minele
Lueta se află în interiorul perimetrului administrativ al comunei Lueta, iar Băile Homorod cu cele
trei trupuri aferente în interiorul perimetrului administrativ al comunei Căpîlnița. Limita acestor
intravilane constituie în același timp și limita perimetrului administrativ secundar.
Intravilanele din interiorul teritoriului administrativ de bază sînt grupate în alte trei zone
8
distincte: orașul, trupul Gheopiu și un grup de 8 trupuri de intravilan ale stațiunii turistice Harghita
Mădăraș în nordul teritoriului, destinate sporturilor de iarnă, în bazinul superior al rîului Vîrghiș.
Deși administrativ aparține de orașul Vlăhița, localitatea Băile Homorod este împărțită
administrativ între oraș și comunele Căpîlnița și - în zona sudică, pe valea rîului Homorodul Mare
(care pe acest sector poartă denumirea de Valea Ilona) - comuna Mărtiniș. La fel, Minele Lueta este
împărțită administrativ între oraș și comuna Lueta. Dintre trupurile stațiunii turistice Harghita
Mădăraș, trupul nordic extrem se întinde de fapt și pe teritoriile administrative ale comunelor
Căpîlnița și Zetea, unul și pe teritoriul administrativ al comunei Căpîlnița, însă prin dezvoltarea
propusă prin PUZ Munții Harghitei, grupului de trupuri i se vor adăuga altele pe teritoriul
administrativ al comunelor Mădăraș și Racu.
Orașul Vlăhița (Szentegyháza) are în
componență trei localități și 12 trupuri de intravilan.
Localitățile sînt: orașul Vlăhița, situat pe interfluviul
și pe valea rîurilor Vîrghiș și Homorodul Mic, la o
altitudine medie de 855 mdMN (metri deasupra Mării
Negre) (între 753-975 mdMN), fiind localitatea de la
cea mai mare altitudine din județul Harghita,
localitatea Băile Homorod (Homoródfürdő) spre
vest, cu statut de stațiune turistică de interes local
(conform HGR 1122/2002), dezvoltată pe valea rîului
Homorodul Mare, la intersecția dintre drumul
național DN 13A și drumul județean DJ 131A, la o
altitudine medie de 720 mdMN (între 665-778
mdMN, iar prin dezvoltarea propusă în aval prin PUZ
Munții Harghitei, 640 mdMN), și localitata Minele
Lueta (Lövétebánya, odinioară Rókaváros (în
românește Orașul Vulpilor, denumirea sugerînd
modul de exploatare a minereurilor de fier prin
multiple galerii individuale)) spre sud, pe valea rîului
Homorodul Mic, de-a lungul drumului județean DJ
132, la o altitudine medie de 680 mdMN (între 652-
715 mdMN, însă extremele apaținînd UAT Lueta între
645-755 mdMN). Denumirea veche a localității era Minereni (Bányatelep). Dintre trupurile de
intravilan se remarcă Gheopiu (Gheapiu, Ghiepi) (Gyepű) la sud-est, la o altitudine de 860 mdMN,
lîngă DN 13A, singura cu denumire proprie dintre cele 12 trupuri de intravilan. Încadrarea
localităților componente în raport cu teritoriul administrativ al orașului este reprezentată în figura 2.
1.2. Relieful
Avînd în vedere faptul că, zona studiată face parte din arealul analizat în cadrul
documentației urbanistice precedente PUZ Munții Harghitei, acest capitol s-a preluat în esența lui
din acel proiect.
Relieful dominant al teritoriului este reprezentat de unitatea montană a munților vulcanici
Harghita. Altitudinile scad pe direcția N-S și W-E, astfel direcția generală a scăderii altitudinii
rezultă pe direcția NNE-SSW, între 1759-850 mdMN. Vîrfurile cele mai importante la limita
teritoriului administrativ sînt, în ordinea acelor de ceasornic, la nord Harghita Mădăraș (Madarasi
Hargita, Kereszthegy, Kápolna-hegy) (1800 mdMN), Stînca Bufniței (Kis Bagoly Kő) (1663
mdMN), Harghita Racul (Rákosi Hargita, Galusa-tető) (1756 mdMN), la est Colțul Teșit (Harghita
Siculeni) (Madéfalvi Hargita, Tetőfenyő) (1709 mdMN), urmat de vîrful Madéfalvi Csompó (1680
mdMN), Harghita Ciceu (Csicsói Hargita, Bélhavas, Asztalkő teteje) (1759 mdMN) cu releu TV,
vîrful cu releurile de TV și telecomunicații (1794 mdMN), Cetatea Bufniței (Nagy Bagoly Kő)
9
(1679 mdMN), Siles Viso (Szeles Vésze) (1490 mdMN) și spre interior Fagul Roșu (Veresbükk)
(1336 mdMN), urmate spre sud, la nord de DN 13A Piatra Cornului (Somche) (Somkő) (896
mdMN), Fîntîna Craiului (Király kútja) (956 mdMN), un vîrf cu altitudinea de 906 mdMN și Csere
tető (925 mdMN), la SE Lazul Vlăhița (Bánya-tető) (858,5 mdMN), la vest, imediat la nord de DN
13A un vîrf cu altitudinea de 875 mdMN, apoi Cionca (Vîrful Mare Vlăhița) (Csonka) (1007
mdMN), apoi în interior Szénaság kősziklája (Csonka sarka teteje) (1122 mdMN), dublat în exterior
de vîrful Fagul Rotund (Kerek-bükk) (1106 mdMN), apoi Piatra Altarului (Oltárkő) (1363 mdMN),
Mita-kő teteje (1454 mdMN), Vîrful Mare (Ebédlőkő, Hegyes-kő) (1570 mdMN), Pintenul
Cazanului (Kazánsarka) (1510 mdMN) și Muntele Ascuțit (Mihályhavas) (1685 mdMN). La vest de
Minele Lueta se află vîrful Lueta Nord (Pokolláz) (875,5 mdMN). Băile Homorod sînt străjuite de
vîrfurile Laz Homorod (Homoród Láza) (861 mdMN) și unul de 792 mdMN la nord, Homorod
Tetio (Homoród) (890 mdMN) la est, un vîrf de 779 mdMN la SE, unul de 787 mdMN la sud, iar pe
Culmea Homorodului (Homoród gerinc) unul de 799 mdMN la vest și unul de 791 mdMN la NW.
Figura 3a prezintă sugestiv relieful zonei studiate în tente de culoare în relief, iar figura 3b din
Anexă ilustrează mai detaliat amplasarea formelor principale de relief, în raport și cu principalele
cursuri de apă din teritoriul studiat.
Teritoriul este caracterizat prin prezenţa a două
etaje geomorfologice principale, al conurilor şi al
platourilor vulcanice ale Munților Harghita. Masivul
Harghita prezintă două compartimente distincte, un
compartiment mai coborât, un platou cu relief plan de
750–1000 m altitudine şi un compartiment înalt de peste
1000 mdMN culminat la 1800 mdMN, constituit din
conuri vulcanice legate de o creastă - culme principală
înaltă. Dintre acestea se remarcă craterul vulcanic Mădăraș
de tip calderă, de peste 4 km diametru, cel mai frumos și
important crater al lanțului muntos vulcanic Căliman-
Gurghiu-Harghita, ce domină partea superioară a
teritoriului administrativ al UAT Vlăhița, străpuns la sud și
drenat de rîul Vîrghiș. Relieful în zona montană ridicată
este moderat-puternic fragmentată de văi şi de organisme
torenţiale. Marginea de est al Munţii Harghitei are un
aspect de relief colinar cu versanţii mediu-puternic
înclinate. Zona piemontană face parte din Platoul Harghita,
ce face trecerea spre vest la Depresiunea Odorhei. Treapta
platourilor vulcano–sedimentare ale Munților Harghita a
fost fragmentat de o reţea de văi paralele și dendritice de
văi adâncite în suprafeţe plane, rămînînd din ele interfluvii netede de tip „mesas”. Exemple în acest
sens constituie Lazul Vlăhița (Vargyasláza) în partea se SE a teritoriului, la est de valea rîului
Homorodul Mic, cu înălțimea medie de 850 mdMN, Lazul Iadului (Pokolláz) între valea rîurilor
Homorodul Mic și Homorodul Mare, cu înălțimea medie de 850 mdMN, precum și Platoul Țechend
(Cekend) la vest de valea rîului Homorodul Mare, cu înălțimea medie de 785 mdMN. Fruntea
platoului vulcanic este în general abrupt, local mai domol, care formează o zonă de trecere între
domeniul vulcanic şi cel sedimentar.
Energia de relief în zona înaltă a munților este relativ ridicată, generată de prezenţa
abrupturilor şi versanţilor structurali sau petrografici, cu valori moderate pe versanții vestici, între
350-800 m. În zona platourilor vulcanice aceasta are valori moderate spre mici, între 100-250 m,
coborînd chiar la 30-50 m. Valorile mai mari se întîlnesc pe văile rîurilor Vîrghiș, Homorodul Mic și
Homorodul Mare, care fierăstruiesc zona platourilor în parte sudică a teritoriului, pe cînd valorile
mici imprimă pe aceste tronsoane un traseu șerpuitor, sinuos cursurilor de apă, caracteristic zonelor
de șes.
Luncile sînt unități morfohidrografice de vîrstă trecentă (holocen), dezvoltate în lungul
văilor. În zona studiată acestea sînt înguste, cu dezvoltare mai mare pe sectoarele cu energie de
10
relief mică, precum sectorul rîului Vîrghiș între DN 13A și clădirea microhidrocentralei (MHC), al
rîului Zmeuriș între intersecția cu rîul Bogat (Pocad) și confluența cu rîul Vîrghiș, al rîului Bogat
între intersecția cu rîul Zmeuriș și confluența cu rîul Vîrghiș, al rîului Homorodul Mic între DN 13A
și limita intravilanului Vlăhița, al rîului Băile Homorod de-a lungul DN 13A și confluența cu rîul
Homorodul Mare, etc. Sînt frecvente zonele mlăştinoase, iar în partea superioară a văilor suprafaţa
este acoperită cu bolovani la zi.
1.3. Geologia
Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea din PUZ Munții Harghitei.

Teritoriul studiat se află în zona Munților Harghita. Munţii Harghita sînt de origine
vulcanică, aparţinînd lanţului vulcanic Căliman-Gurghiu-Harghita, ca rezultat al activităţii eruptive
petrecute la sfârşitul Neogenului şi la începutul Cuaternarului. Prima hartă geologică a Țării
Secuilor a fost realizată de geologul Herbich Ferenc în 1887 (născut la Pozsony-Bratislava, Slovacia
de azi), custodele adjunct al Muzeului Ardealului (azi Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei).
Zona este constituită din depozite rezultate din activitatea vulcanică neogenă, formate din
curgeri de lave consolidate şi din roci piroclastice din faze explozive. Lavele de andezite
consolidate formează strate sau bancuri masive fisurate sau separate pe plane practic orizontale sau
slab înclinate. Depozitele clastice sînt constituite din tufuri, tufite consolidate cu porozitate ridicată
sau brecii, pietrişuri cimentate cu materiale fine sau tufuri.
Materialele parentale de natură efuzivă
intermediare sînt compuse din andezite de diferite
variante, ca andezite cu piroxeni, andezite cu
amfiboli, andezite cu amfiboli şi piroxeni, andezite
dacitice şi depozite vulcanogen–sedimentare,
constituite din tufuri, tufite andezitice, aglomerate
vulcanice, brecii, pietriş andezitic, piroclastite,
blocuri, gresii şi nisipuri andezitice. În masivul
vulcanic Harghita tipul de rocă dominantă este
andezit cu piroxeni.
În partea superioară a formaţiunilor
vulcanogene s-au format prin alterare şi prin
dezagregare materiale de cuvertură, ca argile fine,
argile lutoase, argile cu pietriş şi nisip și materiale
parentale grosiere ca pietrişuri nisipoase
andezitice, pietrişuri andezitice cu blocuri cu
elemente colţuroase.
Materiale parentale de natura
sedimentară cantonate sub depozitele vulcanogene
sînt formate din depozite clastice neogene
stratificate, constituite din marne, argile, argile
marnoase, conglomerate, pietrişuri, luturi şi
nisipuri.
Rocile andezitice eruptive sunt slab
permeabile, prezintă fisuraţii, litoclazele de
dimensiuni variabile, prin care se infiltrează şi
circulă apele freatice.
Craterele şi crestele intermediare sînt formate din roci compacte, rezultate din curgeri de
lave. Aceste roci sunt reprezentate prin diferite varietăţi de andezite şi dacite. Partea superioară,
creasta vulcanică centrală este formată din roci cu compoziţie intermediară, mai acidă, din andezite
cu biotit şi amfiboli sau din andezite cu amfiboli şi biotit. Partea inferioară a craterelor vulcanice
este constituită din andezite mai bazice, din andezite cu piroxeni şi amfiboli şi andezite cu amfiboli
11
şi piroxeni. Centrele craterelor vulcanice sînt umplute cu piroclastite mai grosiere şi cu fragmente şi
nisipuri de andezite cu amfiboli şi biotit.
Structura geologică a perimetrului cartat este complicată şi prin sisteme de falii verticale,
cu sărituri ce pot fi de ordinul zecilor de metri și care pot fi sesizate pe văile rîurilor Chirui, Vîrghiș,
Homorodul Mic, Homorodul Mare și Băile Homorod. Faliile mai importante sînt orientate după
două direcții principale și anume WNW-ESE și NNE-SSW.
Depozitele vulcanogen-sedimentare s-au format prin depunerea în mediu acvatic în
Bazinul Transilvaniei al materialelor eruptive. Aceste depozite sînt constituite din tufuri, tufite
andezitice, aglomerate vulcanice, brecii, brecii piroclastice, microbrecii piroclastice, tufuri în
alternanţă cu conglomerate şi microconglomerate, pietriş andezitic, piroclastite, blocuri, gresii şi
nisipuri de natură andezitică. Ele formează o cuvertură de masă neomogenă relativ subţire, de
grosime de 100-200 m, local chiar peste 300-400 m. Datorită porozităţii mari, cuvertura prezintă şi
o permeabilitate ridicată. Cuvertura alcătuită din aglomerate şi piroclastite formează grohotişuri de
pantă la partea superioară, fiind acoperite la partea inferioară a pantelor cu strate de praf argilos şi
nisip.
Transformările secundare ale rocilor ca urmare a proceselor hidrotermale postvulcanice
precum caolinizarea, argilizarea, limonitizarea și oxidarea imprimă rocilor alterate o culoare
albicioasă ruginie-gălbuie. Opalizările locale sînt și ele rezultatul hidrotermalizării, iar în cuarţitele
secundare sînt acumulate minereu de sulf şi de limonit.
În zonele riverane văilor din versantul vestic al munţilor Harghita s-a creat un con de
dejecţie alcătuit din depozite proluvial-deluviale, ca rezultat al sedimentării materialului dezagregat
dealungul profilului de echilibru al văilor, materialul fiind în totalitate de natură andezitică.
Depozitele de terasă sînt formate din pietrişuri
nisipoase cu elemente andezitice slab rulate. Local sînt
prezente lentile nisipoase sau chiar orizonturi nisipoase
de nisip grosier, fin sau prăfos.
Depozitele aluviale sînt alcătuite din blocuri, pietrişuri
nisipoase cu elemente rulate de 2–40 cm diametru.
Depozitele grosiere aluviale sînt acoperite local sau la
baza versanţilor cu aluviuni mai fine, ca luturi, luturi
nisipoase şi cu luturi argiloase.
Muntele Harghita are un relief tînăr, cu energia de
relief mare, fragmentat de reţea de cursuri de ape, însă
datorită subasmentului (fundamentului) stîncos şi al
gradului de acoperire ridicat cu vegetaţie din zona
forestieră sau din zona păşunilor, eroziunea actuală de
suprafaţă şi de adîncime este limitată.
Eroziunea areală şi de adîncime se manifestă local pe
terenuri cu pante puternic înclinate şi datorită gradului
de acoperire cu vegetaţie slab sau incomplet. Se
manifestă mai accentuat în zone cu stratul vegetal degradat datorită păşunatului excesiv şi
neraţional, precum și în zonele de păduri defrișate. Eroziunea solurilor se manifestă local mai
puternic pe pantele mai abrupte sau puternic înclinate.
Morfodinamica actuală cuprinde cu precădere procesele geomorfologice de versant din
arealul montan, caracterizate prin frecvenţa crescută a proceselor de tipul celor gravitaţionale cum
ar fi prăbuşirile, alunecările etc., deosebit de active fiind procesele de torenţialitate cu realizarea
formelor de tip ogaş, ravenă și torent.
În figura 3 decupată din harta geologică a României la scara 1:200000 și figura 4 decupată
din harta geologică la scara 1:50000 este prezentată alcătuirea geologică la scară mare respectiv
mică a zonei.
Peisajul este determinat de relieful petrografic, specific depozitelor de roci cu puternic
caracter sculptural. Relieful vulcanic de tipul conurilor, calderelor şi platourilor vulcanice este
marcat de eroziune. Relieful nival apare pe crestele şi platourile înalte, unde zăpada acumulată
12
modelează forme de tipul circurilor nivale, morenelor nivale, grohotişuri, trepte de crioplanaţie, etc.
Relieful antropic reflectă acţiunea omului asupra mediului şi este corelat cu exploatarea
rocilor şi a altor elemente naturale. Formele reliefului antropic cele mai răspîndite sînt reprezentate
de forme de acumulare (movile, depozite de materiale), de excavare (cariere, pereţi de rocă
decopertaţi, galerii subterane) şi de nivelare (terase artificiale), etc.
1.4. Clima

Clima zonei studiate corespunde teritoriului județului Harghita, este temperat continentală
cu nuanțe oceanice, generate de masele de aer atlantice, cu circulaţie dominantă a aerului din nord-
vest, cu ierni aspre şi veri răcoroase, cu precipitaţii în tot cursul anului. Perimetrul studiat este situat
în zona climatologică de depresiune tipică, intramontană. După sistemul climatic modificat
Köppen-Geiger, teritoriul din zonele de depresiuni sau submontane se încadrează în zona Dfbk –
care are un climat boreal umed cu ierni aspre şi cu veri răcoroase. Zona montană situată între 800-
1000 mdMN se află în raionul Dfk’, caracterizată prin veri mai răcoroase, iar zona înaltă, de peste
1000 mdMN se încadrează în raionul Dfck’ caracterizată printr-un climat boreal răcoros.
Datele climatice pentru teritoriul studiat sînt luate din Atlasul Climatic al R.S.R şi Clima
României (2008).
Pe baza datelor cele mai recente (după atlasul Clima României - 2008) înregistrată în
perioada 1961–2000, valoarea medie temperaturilor în această zonă a scăzut cu 0,5...1,5 °C. În
zonele montane valoarea temperaturii din zonele joase scade cu cca. 2-4 °C, în funcţie de altitudine
şi expunere, temperatura medie anuală în zonele cele mai înalte (vîrful Harghita Mădăraș) fiind de
cca. -2...-1 °C, temperatura medie a lunii iulie fiind de 12-16 °C. Temperatura medie a lunii ianuarie
atinge valori de -9 °C pe vîrfurile înalte și -4 °C în zona piemontană.
Primul îngheţ se înregistrează, în medie, în decada a treia a lunii septembrie, iar ultimul în
prima decadă a lunii iunie, dar poate avea loc și în celelalte anotimpuri. Pe crestele cele mai înalte
însă se pot înregistra zile şi chiar intervale de îngheţ în timpul verii, astfel că datele extreme ale
perioadei cu îngheţ probabil pot coincide. Primele brume apar la începutul lunii septembrie. Durata
anuală a perioadei de îngheț este de cca. 160 zile în depresiunile intramontane și pînă la 1600 m
altitudine, peste care poate atinge 6-7 luni. În zonele joase suma anuală a temperaturilor medii
zilnice mai mari de 0 °C este sub 3.000 °C, a temperaturilor medii zilnice mai mari de 10 °C între
2.000-2.500 °C sau sub 2.400 °C, scăzînd odată cu creşterea altitudinii. Iarna temperatura medie
este mai ridicată pe glacisuri sau în zona montană comparativ cu depresiunea Ciucului. Vara acest
fenomen se inversează, temperatura fiind mai ridicată în depresiune şi mai coborîtă pe rama
muntoasă. Datorită acestui fenomen frecvenţa ceţurilor, umezeala relativă şi nebulozitatea este
ridicată. Numărul medie anual de zile cu aer acoperit este peste 150 zile.
Perioada de vegetație - în care temperatura medie zilnică este > 10 °C - este în medie de
144 zile, adică cca. 40 % din an. Cantitatea medie anuală a precipitațiilor în perioada de vegetație
este de 460-640 mm, crescînd cu altitudinea.
Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor în depresiunea Ciucului este relativ mică, de 601
mm/an (Staţia meteorologică Miercurea-Ciuc), însă pe baza datelor cele mai recente (după atlasul
Clima României - 2008) în perioada 1961–2000 cantitatea medie a precipitaţiilor înregistrate a
scăzut la valoarea de 563,5 mm, deci volumul precipitaţiilor prezintă tendinţe de scădere.
Cantitatea precipitaţiilor atmosferice are creşteri pe verticală către zonele montane unde
poate să atingă şi valori de 1200 mm/an. Cantităţile cele mai mari de precipitaţii dintr-un an sînt
distribuite în semestrul cald (circa 66 % din cantitatea anuală de precipitaţii se înregistrează în
intervalul iunie-septembrie), pe cînd iarna valorile medii lunare sînt mult mai reduse. Cu toate
acestea, precipitaţiile sub formă de zăpadă dau naştere unui strat de zăpadă apreciabil, care începe
să se constituie în a doua decadă a lunii decembrie. Stratul de zăpadă durează 80-120 zile pe
versantul vestic al Munților Harghita, 80-100 zile pe cel estic şi trece de 200 de zile pe culmi, la
peste 1600 m altitudine. Pe văile umbrite şi în zona craterelor fragmentate, deschise către N, zăpada
13
se poate menţine şi pînă în luna iunie. Acest fapt are o importanţă deosebită, căci consistenţa şi
durata stratului de zăpadă din jurul craterului Harghita-Mădăraş şi la poalele acestuia favorizează
practicarea sporturilor de iarnă - în special schiul alpin - şi a dus la dezvoltarea unei baze turistice
corespunzătoare pentru etapa actuală. Cele mai secetoase luni sînt noiembrie şi februarie, cu
precipitaţii medii lunare sub 30 mm, iar lunile iunie şi iulie sînt cele mai umede cu peste 90
mm/lună. Indicele de ariditate (Iar) anuală este de 38. Umiditatea relativă a aerului variază între 68-
90 %, ce poate crește cu altitudinea, fiind mai ridicată în lunile de iarnă.
Evapotranspiraţia potenţială este redusă, de 519,3 mm/an datorită temperaturilor mici şi a
vânturilor cu viteza redusă.
Circulaţia dominantă a maselor de aer este din direcţia N şi NW. Vînturile dominante sînt
din direcţiile V (10 %), NW (8 %), SW (7 %) şi N (6 %). Perioada de calm este lungă, de 66 %.
Viteza medie este de 3 m/s din N, 2 m/s din E, 1,9 m/s din NE şi 1,8 m/s din V. Pe versanţi sudici,
estici şi uneori nordici ai Munților Harghita sînt caracteristice vânturile de tip ”bora”, cu viteză
mare la coborîre şi efecte devastatoare pentru pădure. Iarna, datorită apariţiei şi persistenţei
inversiunilor termice în Depresiunea Ciuc, predomină calmul atmosferic însoţit de o valoare redusă
a nebulozităţii, ceea ce favorizează intensa circulaţie turistică din acest sezon. Brizele de vale au o
frecvenţă apreciabilă, ele reuşind în ascensiunea lor spre creste să risipească ceaţa ce se instalează
către poalele munţilor în intervalul ianuarie-martie, fapt ce contribuie la mărirea duratei de
strălucire a soarelui. Astfel durata medie de strălucire a soarelui este de 1400-1500 ore/an. Adesea
valurile de ceaţă formate pe platourile vulcanice din vest sînt împinse de curenţii de aer de pe văi
spre culmi sau chiar dincolo de acestea, către Depresiunea Ciuc.
Temperatura medie lunară şi anuală (ºC) (după Atlasul climatic) Precipitații medii lunare și anuale (mm/an) (după Atlasul climatic)
ZONA ZONA
Luna Piemontană Platoul Luna Piemontană Platoul
Montană Submontană Montană Submontană
și glacise vulcanic şi glacise vulcanic
I -6...-8 -4...-6 -6...-8 -6...-8 I 60...80 30...60 < 30 < 30
II -6...-8 -4...6 -3...4 -4...-6 II 50...60 40...50 30...40 20...30
III -2...-4 0...2 0...2 0...2 III 60...80 40...60 30...40 20...30
IV 2...4 4...6 5...7 6...8 IV 100...120 60...100 50...60 40...50
V 6...8 8...10 9...11 10...12 V 120...140 80...120 70...80 70...80
VI 10...12 12...14 14...16 14...16 VI 140...160 120...140 100...120 80...100
VII 12...14 14...16 16...18 16...18 VII 140...160 120...140 100...120 80...100
VIII 12...14 12...14 13...15 14...16 VIII 100...120 80...100 70...80 70...80
IX 8...10 10...12 11...12 12 IX 80...100 50...80 40...50 40...50
X 4...6 4...6 6...8 6...8 X 80...100 50...80 40...50 < 40
XI -1...0 0...1 0...2 0...2 XI 80...100 50...80 40...50 30...40
XII -4...-6 -2...-4 -4...6 -4...-6 XII 50...60 30...50 < 30 < 30
Anual 0...2 2...4 4...6 6 Anual 1000...1200 700...1000 600...700 600
Valorile climatice pentru Vlăhița se înscriu în cele generale ale zonei. Astfel, temperatura
medie multianuală este de 7,1 °C. Temperatura medie lunară a lunii celei mai reci - ianuarie,
coboară la -6 °C. Minimele zilnice scad frecvent în lunile de iarnă sub -30°C, iar maximele ating
uneori vara 35 °C. Numărul zilelor cu îngheţ ajunge în medie la 125 zile pe an. În perioada de iarnă
sînt frecvente inversiunile termice. Cantitatea medie a precipitaţiilor este cuprinsă între 580-660
mm. Media lunară minimă s-a înregistrat în luna februarie, iar cea maximă în luna iunie. Durata
stratului de zăpadă este cuprinsă între 114-140 zile pe an. Umezeala relativă a aerului este ridicată,
avînd valori medii de 88 % în ianuarie, 72 % în aprilie-iunie şi 80 % în octombrie.
Nebulozitatea este variabilă. Numărul de zile senine este de 80 zile pe an, iar al zilelor
acoperite 150 pe an. Starea aerului este caracterizată prin “calm”, cu o frecvenţă de 55,7 %.
Direcţiile predominante ale vîntului sînt cele de V și NW. Viteza medie a vîntului este de 2,9-3,5 m/
s (10-13 km/h).
14
Caracteristicile vînturilor
Direcţia UM N NE E SE S SW V NW Calm
Frecvenţa % 6 4 3 5,1 0,9 7 10 8 66
m/s 3 1,9 2 1 1,1 1,1 1,8 1,3
Viteza -
(km/h) (10,8) (6,8) (7,2) (3,6) (4) (4) (6,5) (4,7)
Date climatice pentru localitățile Vlăhița, Băile Homorod și Minele Lueta s-au găsit pe
internet. Acestea se prezintă în tabelele următoare. Aceste diagrame (meteograme, climograme) sînt
valoroase deoarece oferă o privire de ansamblu instantanee celor interesați de vizitarea locului și
planificarea vizitei. Meteogramele pentru orașul Vlăhița (meteoblue.com) se prezintă mai jos:
Alte surse (Weatherchart) furnizează cîte un grafic pentru precipitații respectiv

temperaturile medii:
15
Proiectul EU ThermoMap (http://www.thermomap-project.eu/tools/) furnizează de
asemenea date climatice globale și o climogramă pentru Vlăhița. Conform climogramei, precipitația
medie anuală este de 685 mm, temperatura medie anuală de 6,75 ºC și temperatura medie minimă
anuală a lunii celei mai reci (ianuarie), de -9 ºC.
Pentru stațiunea turistică Băile

Homorod, proiectul EU ThermoMap (http://www.thermomap-project.eu/tools/) furnizează datele
sintetice în graficul alăturat de sus.
Conform graficului citat, precipitația medie anuală este de 665 mm, temperatura medie
anuală de 6,92 ºC și temperatura medie minimă anuală a lunii celei mai reci (ianuarie), de -9 ºC.
Pentru stațiunea turistică Băile Homorod meteogramele (meteoblue.com) se prezintă în
graficele de mai jos:
16
Pentru localitatea Minele Lueta sînt indicate următoarele meteograme (meteoblue.com):
17
În privința expunerii zonei studiate la loviturile de trăznet indicatorii specifici s-au preluat
din O. ANRE 2/2003 de aprobare a „Normativului privind alegerea izolaţiei, coordonarea izolaţiei
şi protecţia instalaţiilor electroenergetice împotriva supratensiunilor” (NTE 001-03-00). Astfel, din
punct de vedere al numărului mediu anual al zilelor cu fulgere (oraje), conform hărții izokeraunice
(perioada 1968-1978), zona studiată se încadrează în zona A (cea mai severă), cu un număr de N k=
50 fulgere/an, iar din punct de vedere al duratei medii anuale a orajelor conform hărții
cronokeraunice (perioada 1968-1978), de asemenea în zona cea mai severă – A, cu cca. T o= 130
ore/an.
NOTE: Denumirea provine din cuvîntul din greaca veche κεραυνός (keraunós), care
înseamnă fulger, trăznet. Numărul (indicele) keraunic este un sistem de reprezentare a activității
18
orajoase (fulgerelor) într-o anumită zonă, bazată pe detecția sunetului produs de fulger. Astfel,
indicele keraunic nu face distincție între diferitele forme ale fulgerului, precum nor-nor sau nor-
pămînt. Pe baza observațiilor se admite că, numai cca 25 % dintre numărul fulgerelor produse este
de tip nor-pămînt. În prezent există sisteme moderne de detecție a fulgerelor, precum sistemele
terestre și detectori de fulger pe sateliți, care oferă o acuratețe mult sporită. Din acest motiv, în
prezent indicele keraunic este înlocuit de harta de densitate a fulgerelor (Flash Density map) sau
indicele aritmokeraunic – Ng, care reprezintă numărul de descărcări nor-pămînt pe 100 km2. În
literatura de specialitate se mai utilizează și indicatorul de densitate a fulgerelor, Ground flash
density (GFD), avînd ca unitate de măsură numărul fulgerelor/an·km2. Conform standardului
IEEE 998-1996, pentru zonele cu climă temperată indicele aritmokeraunic poate fi aproximat cu
formula Ng= 0,19Nk (Brooks 1950), respectiv cu formula Ng= 0,15Nk (Golde 1966).
Aplicînd cele două formule, pentru zona studiată indicele aritmokeraunic rezultă între N g=
9,5-7,5 descărcări/100 km2.
În literatura de specialitate notația folosită pentru Nk este Td.
Conform teoriilor de formare a fulgerelor, partea inferioară a norilor de furtună
(cumulonimbus) se încarcă de obicei cu sarcină negativă, iar pămîntul întotdeauna cu sarcină
pozitivă. În pondere covîrșitoare, fulgerele de tip nor-pămînt sînt negative (cca. 90 %), pornind de
la nor. Potrivit observațiilor foarte recente însă, acestea pot fi și fulgere pozitive, pornind de la
pămînt înspre nor. S-a constatat că, acestea sînt mult mai periculoase decît cele negative (de cîteva
zeci sau sute de ori). Pînă în prezent au fost identificate 5 situații de producere a fulgerelor
pozitive. Dintre acestea se pot enumera cele din sezonul rece (marea majoritate) și deasupra
zonelor cu incendii de pădure. În rest cercetătorii admit că, fulgerele pozitive rămîn deocamdată în
mare parte un mister.
Viteza fulgerului variază între 1/3-1/2 din viteza luminii de 300.000 km/s (3·108 m/s).
Pe plan mondial Elveția este în topul cercetărilor privind fulgerele și metodele de
protecție împotriva loviturilor de trăznet. În prezent, prin diverse programe de cercetare, pentru
Europa sînt produse diverse hărți privind fulgerele (G. Anderson and D. Klugmann: A European
lightning density analysis using 5 years of ATDnet data, 2013). Conform datelor din articolul citat,
pentru zona studiată, densitatea estimată a fulgerelor este de GFD= 8-12 fulgere/an·km2 (metoda
OTD), respectiv de GFD= 1,6-2,5 fulgere/an·km2 (metoda ATDnet), diferența medie între cele două
metode fiind de 4 fulgere/an·km2, rezultate din cauza metodei de determinare. Analiza lunară la
nivelul Europei pentru perioada 2008-2012 evidențiază pentru România și zona studiată lipsa
fulgerelor în lunile I,II,III, XI și XII și un maxim de cca. 10 fulgere/an·km2 în luna iulie.
Încărcările climatice
Conform normativului CR 1-1-3/2012 Cod de proiectare-Evaluarea acțiunii zăpezii asupra

construcțiilor cu m.c.u., armonizate cu standardul SR EN 1991-1-3:2005 (Eurocod 1) cu m.c.u.,
pentru zona de încărcare din zăpadă în care se încadrează teritoriul administrativ al orașului Vlăhița,
inclusiv localitățile componente Băile Homorod și Minele Lueta și trupul Gheapiu (avînd
altitudinea A≤ 1000 mdMN), valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe sol pentru intervalul
mediu de recurență IMR= 50 ani (respectiv probabilitate de depășire p= 2 %) este sk= 2 kN/m2
pentru construcții obișnuite. Pentru clădiri considerate de importanță specială valoarea sk se
determină pentru perioade IMR mai mari, printr-o formulă. Pentru altitudini A= 1000...1500 mdMN
inclusiv, valoarea sk se determină prin multiplicarea cu un coeficient supraunitar în funcție de
altitudine. Pentru zona superioară a teritoriului administrativ, cu A> 1500 mdMN, valoarea sk
trebuie determinat prin studii speciale. Valoarea încărcării din zăpadă pe acoperiș s se determină în
funcție de valoarea sk multiplicat cu factorul de importanță-expunere pentru acțiunea zăpezii, cu
coeficientul de expunere al construcției în amplasament, cu coeficientul de formă pentru încărcarea
din zăpada pe acoperiș și cu coeficientul termic.
Conform normativului CR 1-1-4/2012 Cod de proiectare-Evaluarea acțiunii vîntului asupra
construcțiilor cu m.c.u., armonizate cu SR EN 1991-1-4:2006 (Eurocod 1) cu m.c.u., pentru zona
eoliană în care se încadrează localitățile Vlăhița, Băile Homorod și Minele Lueta și trupul Gheopiu
19
(avînd altitudinea A≤ 1000 mdMN), valoarea de referință a presiunii dinamice a vîntului pentru
intervalul mediu de recurență IMR= 50 ani (respectiv probabilitate de depășire p= 2 %) este qb= 0,4
kPa. Pentru zona superioară a teritoriului administrativ, cu A> 1000 mdMN, valoarea qb trebuie
determinat prin studii speciale.
Adîncimea maximă de îngheț conform STAS 6054-77 este de 1,1 m.
1.5. Condițiile pedogeografice-solurile

În situația unui relief variat, puternic fragmentat și cu structura geologică variată, asociat
cu elementele de pantă, drenaj, expoziţie, ape freatice, vîrsta reliefului, procese de pantă şi de
eroziune, s-au creat condițiile fito-pedoclimatice complexe formării invelişului de sol cu
complexitate ridicată.
În România sistemul clasificării solurilor este unul morfogenetic, în care clasificarea
solurilor se face pe baza caracterului morfologic al profilului (Păunescu, 1975). Conform Hărții
solurilor (ICPA, 1986), în zona perimetrului studiat se găsesc următoarele tipuri principale de soluri,
specifice reliefului montan şi anume:
- soluri brune podzolice, ce se caracterizează printr-un proces redus de descompunere a
materiilor organice şi printr-o acumulare mai intensă a humusului (10–20 %), cu proprietăţi acide şi
chiar foarte acide
- soluri brune eu-mezobazice, soluri brune acide și soluri brune luvice cu un conţinut
ridicat de argilă (20–30 %) dispuse aproximativ uniform pe întreg profilul vertical
- andosoluri și soluri brune feriiluviale
- soluri brune luvice și soluri brune (argiloiluviale)
- erodisoluri și regosoluri
Solurile pe principalele trepte de relief se prezintă în continuare.
Zona montană
Aceasta este caracterizată de curgeri de lave andezitice constituite din roci andezitice cu
piroxeni, andezite cu piroxeni şi amfiboli, andezite cu amfiboli şi local dacite, iar piroclastitele sînt
constituite din fragmente de andezite de diferite tipuri (amfiboli cu piroxeni, amfiboli, biotit etc.). În
fracţiunea argiloasă al acestor soluri au fost puşi în evidenţă compuşi amorfi de tip allofanic,
caracterizaţi prin capacitatea mare de absorbţie.
În orizontul A are loc acumularea materialului organic slab–moderat descompus. În acest
areal are loc acumularea moderată-puternică de humus de tip mull forestier, alterarea intensă cu
formarea de argilă şi hidroxizi de fier şi mangan. Orizontul Bt datorită proceselor de acumulare a
argilei are permeabilitate redusă este mediu-puternic pseudogleizată cu acumulări de oxizi feri-
manganice.
Pe culmi sau pe terenuri cu pante puternic înclinate formate din roci vulcanogene neutre
andezitice sau din roci piroclastice s-au dezvoltat litosoluri, districambosoluri andice, preluvosoluri
scheletice, stagnice şi luvosoluri stagnice, scheletice. Districambosolurile, luvosolurile şi
preluvosolurile formate pe roci vulcanogene, andezitice cu un orizont A umbric, cu humus alcătuit
preponderent din acizi fulvici, mai puţin huminici, sînt sărace în cationi bazici şi sunt oligobazice,
slab saturate în baze. În general sînt soluri răspândite în zona montană vulcanică, situată în partea de
nord-vest şi de vest a terenului.
În zone cu pante slab înclinate, depresionare, la obârşia văilor datorită excesului de
umiditate s-au format preluvosoluri şi luvosoluri stagnice. În aceste zone au loc procese de eluviere,
argiloiluviere, levigarea carbonaţilor şi debazificarea complexului coloidal şi acidifierea soluţiei de
sol.
Zona submontană
În zona submontană de vest pe pantele relativ domoale ale conurilor şi glaciselor au evoluat
20
solurile levigate cu un orizont A umbric, cu humus alcătuit preponderent din acizi fulvici, mai puţin
huminici, sărace în cationi bazici. În această zonă s-au format eutricambosoluri scheletice,
preluvosoluri stagnice, luvosoluri tipice, albice.
Datorită pantelor şi zonelor depresionare sub influenţa apelor acumulate, stagnante sau
dezvoltat şi procese de pseudogleizare. Astfel s-au format preluvosoluri, luvosoluri şi
eutricambosoluri stagnice.
Luncile şi terasele
Pe terase şi lunci au evoluat aluviosoluri gleice, stagnosoluri şi gleisoluri, fiind caracteristice
procese de gleizare determinate de excesul de apă freatică local cu caracter ascensional sau procese
de pseudogleizare datorită apelor stagnante. În zonele mai umede, depresionare s-au format
histosoluri sau chiar turbării fosilizate.
Formarea aluviosolurilor este legată de procesele de aluvionare, care constau din depuneri
periodice de aluviuni, spălarea sărurilor solubile şi înlocuirea soluţiei de solului de către apele de
inundaţie.
Sub influenţa vegetaţiei bogate, în urma proceselor de descompunere şi humificare are loc o
acumulare a humusului. Fertilitatea solurilor este limitată de umiditatea excesivă şi de inundaţiile
frecvente.
Pe terase şi lunci rocile parentale carbonatice ca nisipuri, pietrişuri şi siltite sau rocile
piroclastice andezitice detritice dezagregate şi alterate, determină formarea orizontului molic, bogat
în humus, cu structură bine dezvoltată afînată, cu activitate biologică intensă, cu humus de tip mull-
calcic, acumulat în orizontul A.
Pe versanţii cu înclinare moderată şi pe terase, cu expoziţie estică sau nordică, nordvestică
cu precipitaţii mai abundente şi evapotranspiraţie mai redusă, în zonele mai umede s-au format
preluvosoluri stagnice, eutricambosoluri scheletice.
În văile afluente, în zonele plane şi în microdepresiuni izolate s-au dezvoltat gleisoluri şi
stagnosoluri unele cu aspecte amfigleice sau mlăştinoase. Sînt frecvente zonele mlăştinoase, iar în
partea superioară a văilor suprafaţa este acoperită cu bolovani la zi. Pe luncile rîurilor au evoluat
aluviosoluri gleice, prundic–gleice, stagnosoluri şi gleisoluri eutrice, mlăştinoase.
Harta zonei cu indicarea tipurilor principale de sol conform Hărții solurilor elaborat de
ICPA în 1986 este prezentată în figura 5a din Anexă, iar după ANPM - Sistem Integrat de Mediu în
figura 5b din Anexă. Din compararea acestora se poate observa creșterea gradului de acuratețe în
timp.
Datorită microclimei reci şi umede, a debazificării, levigării şi excesului de umiditate,
solurile din această zonă au fertilitate redusă, determinînd calitatea mediocră și redusă a terenurilor
agricole, acest lucru fiind ilustrat în figura 6 și figura 7 din Anexă. Se poate observa că, la o scară
între 0-100 nota de bonitare a terenurilor agricole din zonă nu trece de 10, iar potențialul productiv
al solurilor este redus. Excesul de umiditate permenentă variază între gradul ușor și mediu, cu
predominarea practic integrală în favoarea celui mediu.
În condițiile date, tipul de agricultură practicată este „agricultura eterogenă”, un amestec
între agricultura țărănească (aici predominantă) și asociații de proprietari relativ performante. Acest
fapt este ilustrat în figura 8 din Anexă. Astfel, producțiile cerealiere și furajere fiind reduse, acest
lucru limitează posibilitățile de creștere a animalelor, ceea ce are ca efect o încărcare redusă a
terenurilor agricole cu nutrienți (azot și fosfor). Gradul de încărcare al terenurilor agricole în
privința bovinelor, porcinelor și păsărilor se prezintă în figura 9 din Anexă. Din aceasta rezultă că
acesta se situează mult sub cea admisibilă, consecința fiind o posibilă micșorare a poluării apelor
subterane și de suprafață cu nutrienți.
1.6. Litologia (stratificația) – condiții geotehnice

Depozitele de cuvertură constituite din materiale aluviale, deluviale, coluviale şi
21
proluviale provin din rocile sedimentare sau vulcanogene dezagregate, în general de natura
andezitică.
Depozitele de cuvertură constituite în general din roci clastice provenite din rocile
sedimentare sau vulcanogene de natura andezitică sau sedimentară ca argile, argile nisipoase, argile
marnoase, nisipuri, nisipuri prăfoase, turbe, mâluri, pietrişuri, pietrişuri nisipoase şi pietrişuri cu
bolovăniş formează terenuri de fundaţii bune cu excepţia terenurilor cu orizonturi turboase, prafuri
nisipoase şi mîluri nisipoase. În aceste depozite sînt cantonate pînze de apă freatică.
Depozitele deluvio-coluviale formate s-au format în perioadă cuaternară, în zona alterării
şi erodării rocilor subiacente. Sînt în general depozite fine argilo-nisipoase, nisipuri fine-prăfoase
micacee carbonatice cu material scheletic colţuros constituit din elemente de gresii, calcare sau din
şisturi. La baza pantelor depozitele de cuvertură ating grosimi mai mari, constituite din argile, argile
marnoase, luturi sau nisipuri carbonatice sau local lipsite de carbonaţi sau chiar debazificate.
Exceptînd depozitele lagunare care prezintă o stratificaţie continuă, dar având grosimi
variabile, celelalte formaţiuni alcătuite din roci sedimentare coezive în alternanţă cu cele necoezive
prezintă toate tipurile de stratificaţie într-o dispoziţie spaţială neuniformă şi în acelaşi strat cu
frecvente variaţii de facies. Particularităţi ale stratificaţiei terenului considerat teren de fundare o
constituie prezenţa stratelor lenticulare cu dimensiuni şi forme variabile.
În zona montană şi submontană alunecările şi surpările în condiţii naturale sînt limitate sau
lipsesc datorită substratului dominant stâncos sau de bolovăniş–pietriş cu blocuri de andezit.
Depozitele argiloase asociate cu pante accentuate cu risc de declanşare a alunecărilor sînt răspândite
numai pe arii restrînse.
În condițiile arătate, stratificația terenului este în general consecventă de la E spre W, însă
cu o variabilitate destul de mare pe distanțe relativ mici, avînd la suprafață un strat vegetal de 0,2-
0,4 m grosime, urmat de o varietate de pămînturi de grosime și alternanță variabilă și de multe ori
cu structură lenticulară, de nisip cu pietriș în matrice argiloasă, pietriș cu nisip, de ordinul a 0,3-0,6
m, pietriș cu bolovăniș în matrice argiloasă de ordinul a 0,8-1,3 m, praf argilos nisipos mîlos de
ordinul a 1,2 m, aglomerate vulcanice în matrice nisipoasă de ordinul a 1,1-2,0 m, piroclastit cu
pietriș, nisip și blocuri, de ordinul a 0,5-2,0 m, pietriș cafeniu de ordinul a 1,5-3,5 m, argilă cenușie,
etc.
Adîncimea maximă de îngheț conform STAS 6054-77 este de 1,1 m. Astfel, dacă din alte
considerente nu rezultă altfel, adîncimea minimă a cotei de fundare față de cota terenului amenajat
trebuie să fie de 1,2 m.
Apele subterane din zonele riverane în general nu prezintă agresivitate naturală față de
betoane și metale. Un caz de excepție se întîlnește pe valea rîului Homorodul Mic spre ieșirea din
oraș, unde datorită interacțiunii dintre apele minerale ascensionale însoțite de degajări de bioxid de
carbon cu apele cursului deapă, se produce o agresivitate naturală carbonică intensă asupra
betoanelor și metalelor. Același fenomen este prezent și în Băile Homorod.
O zonă cu agresivitate a apelor subterane indusă de dizolvarea constituenților zgurei din
vechiul depozit de zgură al Uzinei metalurgice de către apele de precipitații infiltrate ar putea fi cea
adiacentă și cea din aval de acest depozit. Acest tip de agresivitate poate fi considerată ca una
„istorică”, persistînd încă multe decenii chiar după desființarea acestuia, încă în curs, prin excavarea
și utilizarea zgurii acide la umpluturi de drumuri și de complectare de terasamente. În acest sens se
menționează că, acest mod de utilizare nu este lipsită de neajunsuri, în primul rînd prin poluarea
apelor subterane cu substanțele acide dizolvate prin poluare dispersă, dar și prin tasări locale inegale
datorită dezagregării zgurei în timp.
Condiții de fundare
În vederea determinării condițiilor de fundare trebuie avute în vedere prevederile

normativului geotehnic NP 074-2014 Normativ privind documentațiile geotehnice pentru
construcții. Acesta precizează diferitele categorii de documentații în funcție de nivelul de detaliere,
aferente diferitelor tipuri de documentații pentru construcții. Normativul se bazează pe prevederile
Eurocode 7, cu particularizări la unele condiții speciale din România. Principiul de bază se bazează
22
pe un concept nou, cel al categoriei geotehnice, asociată cu noțiunea de risc geotehnic. În funcție
de complexitatea situației geotehnice și importanța construcției, sînt stabilite 3 categorii geotehnice:
categoria 1 - redusă, categoria 2 - moderat și categoria 3 - mare.
Conform standardului SR 11100-1:1993, zona studiată se încadrează în zona
macroseismică 6, iar conform normativului P 100-1/2013 în zona seismică de calcul E, cu perioada
de control (colț) a spectrului de răspuns pentru componenta orizontală a mișcării seismice TC= 0,7 s
și valoarea de vârf a accelerației absolute a terenului pentru proiectare ag cu intervalul mediu de
recurență IMR= 225 ani și 20 % probabilitate de depășire în 50 de ani ag= 0,15g m/s2, unde g= 9,81
m/s2 este accelerația gravitațională a Pămîntului la latitudinea României, coeficientul seismic
rezultînd Ks= 0,15. Valoarea de vîrf a accelerației pentru componenta verticală a mișcării terenului
avg se evaluează ca fiind: avg= 0,7ag= 0,7·0,15= 0,105 m/s2.
În privința capacității portante a terenului natural, datorită naturii rocilor, aceasta prezintă
în general valori mari ale presiunii convenționale de calcul, de ordinul P conv= 300-500 kPa, valori
mai mici avînd rocile coezive de tipul argilelor, argilelor prăfoase și prafurilor argiloase, de ordinul
Pconv= 180-250 kPa.
Bazate pe studiile geotehnice anterioare, în tabelul 1.6.1 se prezintă unele caracteristici
informative pentru cîteva tipuri de pămînturi din zona studiată, preluate din studiul GEOSERV SRL
Gheorgheni:
Tabelul 1.6.1. Caracteristici geotehnice informative pentru cîteva roci de fundare
Greutate Unghi de
volumetrică Modul de frecare
Indicele Coeziune Indice de Umiditate
Nr. în stare deformație liniară interioară
Denumire rocă de fundare porilor c consistență w
crt. naturală E φ
e (kPa) IC (%)
γ (kPa) (º)
(kN/m3)
1 nisip prăfos 16,0-19,2 0,45-0,79 10.000-27.500 16-25 - - 42,40
2 nisip argilos 15,9-18,8 0,65-1,15 8.000-15.000 17 20 0,79 31,28
3 praf argilos 18,8-19,7 0,55-0,85 12.000-20.000 16-22 44 0,76 24,49
4 praf și praf nisipos-argilos 18,9-20,5 0,55-1,27 22.000-30.000 16-25 44 0,84-0,89 27,74-32,9
5 argilă și argilă prăfoasă 18,8-19,8 0,72-0,81 8.000-25.000 15-18 35 0,52-0,95 16,65-33,4
6 pietriș 17,8-18,2 - 20.000-30.000 28-35 - - 34,72
7 bolovăniș cu pietriș 17,6-19,5 - 30.000-40.000 35-41 - - 34,72
8 blovăniș 17,4-19,0 - 40.000...> 50.000 39-43 - - 11,85
9 stîncă andezitică 24 - - - - - -
1.7. Vegetația

Flora şi fauna respectă zonalitatea geografică impusă de latitudine. Vegetaţia se
structureaza in trei etaje in funcţie de altitudine: etajul subalpin între 1600-1800 mdMN, etajul
pădurilor de molid la altitudini între 1200-1600 mdMN și etajul pădurilor de fag între 800-1200
mdMN.
Conform Hărţii de vegetaţie a României (1992), prezentată în figura 10a din Anexă,
vegetaţia teritoriului studiat cuprinde șase unităţi floristice. Conform Hărții vegetației naturale a
Europei (EuroVegMap 2) elaborată de Agenția Federală pentru Protecția Mediului din Germania
(Bundesamt für Naturschutz (BfN) / Federal Agency for Nature Conservation) în colaborare cu
specialiștii țărilor UE și actualizată în 2012, zona studiată cuprinde mai multe unități floristice,
prezentate în figura 10b din Anexă. Astfel se pot enumera unitățile D37 – păduri est- și sudcarpatice
de molid, F22 – păduri Hercynian-precarpatice de stejar pufos higrofil, F48 – păduri transilvane de
carpen și stejar pufos, F60 – păduri transilvane mixte de carpen și gorun, F125 – păduri precarpatice
de fag, și F135 - păduri carpatice de fag cu brad și molid. Din analiza hărții rezultă că în partea de
23
nord a teritoriului, care coincide cu bazinul superior al rîului Vîrghiș, domină pădurile de molid,
urmat spre centru și sud de pădurile carpatice de fag cu brad și molid, în timp de celelalte tipuri
formează unități compacte în exteriorul teritoriului studiat.
Sînt de remarcat diferențele între cele două hărți în privința limitelor arealelor unităților
floristice. Printre cauzele posibile pot fi diferența relativ mare de timp între cele două perioade de
evaluare, evoluția metodelor de investigare și precizia metodei de reprezentare grafică, precum și
probabil modificări intervenite în structura arealelor floristice.
Zona pădurilor de molid (D37)

Teritoriul studiat aparţine zonei forestiere, subzona molidişurilor, care în trecut a fost
acoperit în cea mai mare parte teritoriului. În prezent limita inferioară a pădurilor de molid
(közönséges lucfenyő) (Picea excelsa, Picea abies L.) coboară pînă la marginea teraselor. În zona
montană şi piemontană, în zona vulcanică mari suprafeţe au fost defrişate, care formează în prezent
păşuni şi fîneţe secundare extinse.
Particularităţile chimice ale substratului edafic se răsfrînge pregnant şi asupra sinuziei
ierboase, în compoziţia sa floristică fiind prezente numai specii acidofile. Se remarcă prin numărul
lor ridicat speciile caracteristice pentru alianţa Vaccinio-Piceetalia. În molidişurile care ajung în
contact cu pădurile de amestec, fag cu brad şi fag cu molid, penetrează atît specii caracteristice
pentru alianţa Symphyto-Fagion (păduri dacice de fag - dák bükkerdők), cît şi unele dintre speciile
apartenente ordinului Fagetalia. Specia caracteristică pentru molidişurile carpatine este Hieracium
rotundatum (Hieracium transsilvanicum Heuff.) (vulturică – erdélyi hölgymál), ea realizînd pe
alocuri şi acoperiri de până la 15 %.
În urma defrişărilor s-au dezvoltat pajişti şi fîneţe cu floră secundară, aparţinătoare
asociaţiilor Scorzonero-Festucetum nigricans (kontinentális sziknövényzet-nedves kaszálórét) şi
Violo declinatae-Nardetum (szőrfűgyep).
La altitudini mai coborîte, de regulă la contactul molidişurilor cu făgetele şi cu pădurile de
amestec, în locul molidişurilor s-au instalat pajiştile mezofile aparţinătoare asociaţiei Festuco-
Agrostietim capillaris (pionír és száraz gyepek, hegyi kaszálók, rét-legelők). Tot în zona
molidişurilor întîlnim unele fitocenoze semiarbustive cum sînt Campanulo abietinae-Juniperum şi
Campanulo-Vaccinietum myrtilli (nyáras-borókás erdős rét).
Păşunile şi fîneţele montane

se caracterizează prin graminee, cu plante mezofile şi mezohigrofile cu frunze late şi cu tufe înalte.
În partea superioară peste 900 mdMN sînt prezente asociaţii floristice de Potentillo-Festucetum,
Campanulo-Nardo-Festucetum şi Nardetum (magashegyi lejtősztyepprétek).
Local apar zone cu exces de umiditate cu vegetaţie de mlaştină, hidrofilă.
Asociaţii de Festucetum rubrae montanum s-au format în locurile unde au fost defrişate
molidişurile. Din acestea fac parte plante higrofile şi acidofile ca Festuca rubra (păiuș roșu-vörös
csenkesz), Agrostis tenuis (~ capillaris L., ~ sylvatica, ~ vulgaris) (iarba-cîmpului - cérnatippan),
Nardus stricta (părul porcului, țăpoșică, iarba vîntului - szőrfű), Luzula campestris (mălaiul cucului
- mezei perjeszittyó), Briza media (tremurici - rezgőfű), Campanula patula (Neocodon patulus (L.),
Rapunculus patulus (L.)) (clopoțel - terebélyes harangvirág), Carex pallescens (rogoz palid – fehér
sás), Veratrum album (Veratrum lobelianum Bernh.) (știrigoaie – fehér zászpa), Trollius europaeus
(bulbuci - európai (közönséges) zergeboglár), Hypericum maculatum (~ quadrangulum L., ~
dubium Leers) (sunătoare, pojarniță, barba-lupului, sovîrf-galben, trifoi-căpresc - pettyes (foltos)
orbáncfű), Ranunculus montanus (~ alpestris) (piciorul cocoșului de munte – havasi boglárka),
Antennaria dioica (L.) Gärtn. (parpian, talpa-mîţei - parlagi macskatalp), Potentilla erecta (cinci
degete – vérontó pimpó), de asemenea Dryopteris carthusiana (feriga cartuziană - szálkás pajzsika)
etc.
Suprafeţe mari sînt acoperite cu pajişti dominante de Nardus stricta cu multe specii acidofile
ca Orchis maculatus (Dactylorhiza maculata (L.) Soó) (poroinic - foltos ujjaskosbor), Gymnadenia
conopsea (L.) R. Br. (ura - szúnyoglábú bibircsvirág), Platanthera bifolia (L.) Rich. (stupiniță -
kétlevelű sarkvirág), Potentilla ternata K. Koch. (Potentilla aurea subsp. chrysocraspeda (Lehm.)
24
Nyman) (sclipeți de munte - pimpó), Achillea lingulata (coada șoricelului - nyelvlevelű cickafark),
etc. sînt prezente şi unele leguminoase Trifolium montanum (trifoi de munte – hegyi here),
Trifolium alpestre (trifoi alpin - bérci here), Trifolium pannonicum Jack. (trifoi panonic - magyar
here). Este de remarcat lipsa speciilor termofile şi mezofile.
Zona pădurilor de de fag (F125 și F135)

este răspîndită în zona submontană a terenului, în zonele mai coborîte. Zona este caracterizată prin
fag (közönséges bükk) (Fagus sylvatica) şi cu specii de Dentaria glandulosa (Cardamine
glanduligera O. Schwarz, Dentaria glandulosa Waldst. & Kit., Crucifera novemfolia
E.H.L.Krauseű) (breabăn - ikrás fogasír), Anemone hepatica (Hepatica nobilis Mill.) (popîlnic
iepuresc - nemes májvirág) şi Hedera helix (iederă - közönséges borostyán). Asociaţia Symphyto
cordati-Fagetum formează vegetaţia zonală din etajul montan mijlociu, izolat fiind prezente şi
specii de Abies alba Mill. (brad - közönséges jegenyefenyő) şi Picea excelsa (molid – lucfenyő).
În pădurile de fag se găsesc în amestec și specii de carpen (közönséges gyertyán) (Carpinus
betulus), gorun (kocsánytalan tölgy) (Quercus petraea) și stejar (kocsányos tölgy) (Quercus robur).
Stratul arbustiv este format din populaţia de Corylus avellana (alun - európai mogyoró),
Euonymus verrucosus (Euonymus europaeus var. leprosus L.f., Euonymus panonicus Scop. ex
C.F.Ludw.) (lemn rîios – bibircses kecskerágó), Crataegus sp. (păducel - galagonyafélék), Sorbus
aucuparia (scoruș - madárberkenye) şi Daphne mezereum (Daphne albiflora J.P.Wolff, Daphne
lateriflora Raf., Mezereum officinarum C.A. Mey., Thymelaea mezereum (L.) Scop.) (tulichină,
cleiță - farkasboroszlán).
Dintre speciile erbacee sînt caracteristice Festuca rubra (păiuș roșu – vörös csenkesz),
Pulmonaria rubra Schot. (mierea ursului - piros tüdőfű), Aconitum moldavicum Hack. (omag mov -
farkasölő (kárpáti) (moldvai) sisakvirág), Euphorbia sp. (laptele-cîinelui - kutyatejfélék), Silene sp.
(gușa porumbelului - habszegfűfélék), Ranunculus sp. (boglari – boglárkafélék) precum
Ranunculus ficaria (untișor - salátaboglárka). În văi, în zonele mai însorite este prezentă şi
Convallaria majalis (lăcrămioară – gyöngyvirág), Campanula serrata (clopoțel – harangvirág),
Ligularia sibirica (ligularia, curechi de munte, gălbenele - szibériai hamuvirág). În amestec cu
speciile erbacee crește și Onobrychis vicifolia (sparcetă – takarmánybaltacim).
Pajiştile sînt de origine secundară şi sînt bine reprezentate în toate etajele de vegetaţie. Pe
platoul vulcanic cea mai răspîndită asociaţie este de Agrostis-Festucetum rubrae (csenkeszes sziki
rét) cu Nardus stricta, Cynosurus cristatus (pieptănăriță - taréjos cincor), Genista tinctoria (drobiţă
- festő rekettye), Juniperus communis (ienupăr - közönséges boróka), etc. În locurile mai umede se
instalează Junco-Molinetum (szittyó-franciaperje rétek) cu Carex (rogoz – sásfélék) precum Carex
humilis (rogoz - lappangó sás, törpe sás) şi este prezentă şi specia relictă Achillea ptarmica
(rotoțele albe - kenyérbél cickafark).
Specii mezofile şi chiar specii hidrofile sînt reprezentate de asociaţia de Festuceto-
Caricetum humilis (csenkeszes-törpe sásos), asociaţia de Pediculari-Caricetum montane
(kakasteréjos-hegyi sásos) şi asociaţia de Festuca rubra-Agrostis tenuis (vörös csenkeszes-
cérnatippanos).
În zonele cu exces de umiditate, pe luncile, în zonele depresionare sau la baza pantelor sînt
răspîndite specii higrofile ca Phragmites communis (~ australis) (stuf, trestie - nád), Carex sp.
(rogoz - sásfélék), Equisetum palustre (barba ursului - mocsári zsurló), Equisetum maximum
(Equisetum telmateia Ehrh.) (coada-calului mare, părul porcului – óriás zsurló), Ranunculus acris
(~ acer) (piciorul-cocoşului – réti boglárka), Juncus sp. (pipirig – szittyófélék, kákafélék) precum
Juncus effusus (spetează - békaszittyó), Myosotis palustris (Myosotis scorpioides L.) (nu-mă-uita -
mocsári nefelejcs), Mentha aquatica (menta de apă - vízimenta, balzsamka), Meesia longiseta
(muschi de turbă, mosișoară - tőzegmohaféle, nincs magyar neve (hosszúszárú tőzegmoha)).
În zonele umede, în văile erozionale, pe soluri negre de fîneaţă este răspândită asociaţia cu
Festuca pratensis (păiuş de livezi – réti csenkesz) şi Carex sp. (sásfélék).
Pe solurile litice nisipoase carbonatice sînt răspândite specii calco- şi xerofile, ca Sesleria
rigida (coada-iepurelui – merev nyúlfarkfű, törékeny bibikra), Avenastrum decorum (Janka) Vierh.
(Helictotrichon decorum (Janka) Henrard) (ovăscior carpatic - díszes zabfű, tarka zab), Prunella
25
grandiflora (L.) Scholler (busuioc sălbatic - nagyvirágú gyíkfű), Onobrichis sp. (sparcetă -
baltacimfélék), Stachis sp. (stachis – tisztesfűfélék) precum Stachys officinalis (vindecea - orvosi
tisztesfű), Stachys sylvatica (balbisă - erdei tisztesfü) şi Dianthus sp. (garofița – szegfűfélék)
precum Dianthus alpinus (garofița - havasi szegfű).
Dintre plantele enumerate multe specii figurează pe listele plantelor ocrotite incluse în OUG
57/2007, precum și pe listele speciilor ocrotite în județul Harghita, conform HCJ Harghita
162/2005.
În figura 11a și figura11b din Anexă sînt prezentate cîteva dintre elementele floristice
caracteristice zonei studiate.
1.8. Fauna

Fauna cuprinde elemente caracteristice fiecărui etaj de vegetaţie. Zona forestieră este
populată cu ursul brun carpatin (kárpáti barnamedve) (Ursus arctos arctos), cervide, precum cerbul
(carpatin) (Cervus elaphus L.), lup (szürke farkas) (Canis lupus), rîsul carpatin (eurázsiai hiúz)
(Lynx lynx), jder (nyest) (Martes foina). În făgete şi gorunete fauna specifică este reprezentată dintre
mamifere de căprioara (őz) (Capreolus capreolus), mistreţul (vaddisznó) (Sus scrofa), lupul (szürke
farkas) (Canis lupus), vulpea (vörös róka) (Vulpes vulpes), veveriţa (európai mókus) (Sciurus
vulgaris), pîrşul (mogyorós pele) (Muscardinus avellanarius), şoarecele gulerat (sárganyakú
erdeiegér) (Apodemus flavicollis).
Păsările semnificative súnt cocoşul de munte (siketfajd) (Tetrao urogallus), ierunca
(császármadár) (Tetrastes bonasia), ciocănitoarea de munte (ciocănitoarea cu trei degete)
(háromujjú hőcsik, háromujjú harkály) (Picoides tridactylus), acvila de munte (szirti sas) (Aquila
chrysaetos), şorecarul (uliu) (egerészölyv) (Buteo buteo), huhurezul mare (uráli bagoly) (Strix
uralensis), alunarul (gaița de munte) (fenyőszajkó) (Nucifraga caryocatactes), piţigoiul de munte
(kormosfejű cinege) (Poecile montanus, Parus montanus), piţigoiul de brădet (fenyvescinege)
(Periparus ater, Parus ater), pitulicea de munte (Bonelli-füzike) (Phylloscopus bonelli) și
prundărașul gulerat mic (kis lile) (Charadrius dubius).
Dintre reptilele cele mai des întîlnite sînt vipera comună (keresztes vipera) (Vipera berus),
şopîrla de munte (șopârla vivipară) (elevenszülő gyík) (Zootoca vivipara, Lacerta vivipara), iar
dintre amfibieni tritonul de munte (sălămîzdră de munte) (alpesi gőte) (Triturus alpestris,
Ichthyosaura alpestris), triton carpatic (sălămîzdră carpatică) (kárpáti gőte) (Triturus montandoni,
Lissotriton montandoni), tritonul cu creastă (tarajos gőte) (Triturus cristatus), izvorașul (buhaiul) cu
burta galbenă (buhaiul de baltă cu burta galbenă) (sárgahasú unka) (Bombina variegata, Rana
variegata L., Bombina igneus var. brevipes Koch) etc.
Dintre fluturi se poate menționa albiliţa de pădure - (keleti) mustárlepke (Leptidea morsei,
Leptidea sinapis major, Leptidea morsei major), gălbiorul roşcat (narancslepke) (Colias
myrmidone).
Arealele puternic antropizate şi inlocuite cu culturi agricole sînt populate cu rozătoare,
insecte și numeroase specii de păsări.
Apele curgătoare reprezintă habitatul pentru cîteva specii de peşti adaptate acestor condiţii
de altitudine, cum ar fi păstrăvul indigen (păstrăvul de munte) (sebes pisztráng) (Salmo trutta fario),
păstrăvul curcubeu (szivárványos pisztráng) (Oncorhynchus mykiss), păstrăvul fîntînel (pataki
pisztráng, pataki szaibling) (Salvelinus fontinalis), zglăvoaca (zglăvoc) (botos kölönte, ördöghal)
(Cottus gobio), grindelul (molanul) (kövi csík) (Barbatula barbatula), cîra (kőfúró csík, törpecsík,
balkáni csík) (Sabanejewia aurata, Sabanejewia balcanica, Cobitis aurata balcanica Karaman),
boișteanul (fürge cselle) (Phoxinus phoxinus), beldița (sujtásos küsz) (Alburnoides bipunctatus),
oblețul (oblete, sorean) (szélhajtó küsz, fűzfahal, huszárkeszeg) (Alburnus alburnus), clean (fejes
domolykó) (Squalius cephalus, Leuciscus cephalus), chișcarul carpatic (cicar, țipar, cicălău, pișcar)
(kárpáti ingola) (Eudontomyzon danfordi, Petromyzon bergi Vladykov), porcușorul (fenékjáró küllő)
(Gobio gobio), cleanul (fejes domolykó) (Squalius cephalus, Leuciscus cephalus), mreana vînătă
26
(mreană pătată, moioagă) (Petényi-márna, magyar márna) (Barbus peloponnesius, Barbus
meridionalis rebeli (Koller), Barbus petenyi (Heckel), Barbus meridionalis petenyi (Heckel)).
Dintre rozătoarele adaptate la viața acvatică prezintă interes din ce în ce mai mult și castorul
(breb - hód) (Castor fiber), ca urmare a acțiunii de repopulare a unor rîuri, printre care și rîul Olt în
perioada 1998-2003, în cadrul unui program comun al ICAS Brașov și Ministerul Mediului din
Bavaria (Germania). În acest sens se menționează că, la capătul amonte al satului Comănești
(Homoródkeményfalva) aparținînd comunei Sînmartin (Homoródszentmárton), deja în anul 2007 s-
a constatat instalarea castorului, care a migrat cu succes în amonte pe rîul Homorodul Mare din Olt.
Acest fapt arată că, castorul a găsit un mediu prielnic instalării și supraviețuirii și ca atare nu este
exclus ca în cei 10 ani trecuți să fi cucerit și alte sectoare de rîu în amonte. Castorul este inclus pe
lista speciilor protejate din România (cu risc scăzut conform listei roșii IUCN), fiind inclusă într-o
asemenea listă aprobată prin HCJ Harghita 162/2005.
Dintre animalele sălbatice enumerate multe specii figurează pe listele animalelor ocrotite
listate în OUG 57/2007, precum și pe listele speciilor ocrotite în județul Harghita conform HCJ
Harghita 162/2005.
În figura 12a din Anexă sînt prezentate cîteva dintre animalele sălbatice care populează
zona, iar în figura 12b din Anexă speciile de pești care populează apele curgătoare, semnalate de
pescari și biologi cercetători.
1.9. Utilizarea terenului
Cadrul natural poate fi descris pe baza datelor de acoperire şi utilizare a terenurilor din
cadrul programului CORINE (Coordination of Information on the Environment Land Cover, CLC)
(Informaţii de Mediu Coordonate pentru Europa). Acest program furnizează un inventar detaliat al
tipurilor de acoperire și de utilizare a terenului prin așa-numitul sistem Corine Land Cover (CLC)
grupate în 44 de clase. Rezoluția utilizată (Minimum Mapping Unit-MMU) este de 25 ha pentru
elementele areale, respectiv lățimea de 100 m pentru elementele liniare (cum ar fi căile de
comunicații). Programul oferă și posibilitatea evidențierii modificărilor intervenite în timp, rezoluția
detectării modificării fiind de 5 ha. Programul a fost inițiat în anul 1985, primul set de hărți fiind
publicat în 1990, acesta fiind numit și an de referință, iar actualizările s-au făcut în 2000, 2006,
2009 și 2012. Datorită îmbunătățirii tehnicilor de detectare și prelucrare a datelor, intervalul dintre
momentul observației și publicare a scăzut la mai puțin de 3 ani.
Dată fiind rezoluția utilizată, prin interpretarea imaginilor satelitare, suprafețele mai mici
de 25 ha sînt incluse în cele mai apropiate (limitrofe) clase, ccea ce generează un anumit grad de
precizie (incertitudine) în privința valorii suprafețelor respective. Astfel în mod inerent, cele mai
mari incertitudini caracterizează rețelele infrastructurii de transport, spațiile verzi din zonele urbane,
cursurile de apă, zonele umede, pădurile, dar și unele tipuri de culturi. Conform Ursu Adrian et al.
[6.I.25], o carență a nomenclaturii CLC este aceea că, stabilirea categoriilor de utilizare a terenului
și eșantionarea au fost concepute pentru structurile spațiale ale Europei occidentale, ceea ce nu
corespunde întotdeauna realității țărilor est europene și ale celor din Europa Centrală. În acest sens,
cel mai important aspect este cel legat de caracterizarea localităților rurale, care nu au corespondent
în nomenclatura CLC. Acestea pot fi integrate în prezent în două clase, respectiv 112 (zone urbane
discontinue) sau 242 (arii agricole eterogene-agricultura complexă), însă satele nu corespund în
totalitate caracteristicilor definitorii ale acestora. Așezările rurale tipice din România pot fi integrate
în prezent doar fie în clasa 112 (ce ar caracteriza centrele comunelor mai dezvoltate), fie în clasa
242 (care ar caracteriza așezările mai risipite). În mare parte, aceasta este și situația orașului Vlăhița
în ceea ce privește zonele rurale ale intravilanului, dar și stațiunea Băile Homorod, precum și a
trupurilor de intravilan.
O altă observație ar fi aceea că, prin OUG 34/2013 de modificare și completarea a legii
fondului funciar 18/1991, aprobată cu m.c., prin legea 86/2014 cu m.c.u., privind organizarea și
exploatarea pajiștilor permanente din extravilanul localităților, fînețele și pășunile au fost comasate
în categoria pajiști, ceea ce nu corespunde întocmai cu clasa CLC 2.3.1 pășuni.
27
O a treia situație de neconcordanță cu clasificarea CLC este în legătură cu legea
46/2008/2015 a Codului silvic. Conform acestei legi, pe lîngă pădurile propriu-zise (în care arborii
trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie), în
terenurile forestiere sînt incluse și terenurile degradate, terenuri neîmpădurite stabilite în condiţiile
legii a fi împădurite, terenurile ocupate temporar şi cele afectate de sarcini şi/sau litigii, păstrăvării
și spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier, și terenurile acoperite cu păşuni
împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa ocupată
efectiv de vegetaţia forestieră, care însă nu sînt incluse în categoria păduri conform CLC. Conform
clasificării CLC, prin păduri se înțelege o suprafață acoperită cu arbori cu înălțimea în condiții
climatice normale de cel puțin 5 m și consistența (gradul de densitate a coroanei) de minim 30 %,
iar în cazul plantațiilor tinere un număr de cel puțin 500 bucăți/ha.
Pentru caracterizarea zonei studiate, ținînd cont de ritmul lent al evoluției schimbărilor în
privința amenajării teritoriului, s-a ales ca an de studiu 2006, considerat reprezentativ pentru
modificările intervenite în perioada 1990-2015. Utilizarea terenului în zona studiată este arătată în
figura 13 din Anexă. Datorită importanței speciale pentru orașul Văhița, pădurile au fost
reprezentate și separat în figura 14 din Anexă. După Global Forest Watch, în figura 14a din Anexă
se prezintă pierderile de suprafețe împădurite în zona teritoriului administrativ al orașului în
perioada 2000-2014, la un grad de densitate a coroanei de 30 %, iar în figura 14b din Anexă
pierderile la un grad de densitate a coroanei de 75 %, iar în figura 14c din Anexă în mod similar
aceleași date pentru Băile Homorod. Imaginile satelitare arată foarte bine că, defrișările sînt masive
și se concentrează în bazinul hidrografic a rîului Vîrghiș. Marile zone compacte de defrișări se află
în partea superioară a bazinului, la nord de cursul principal, pe versanții sudici ai munților Harghita.
La Băile Homorod defrișările sînt comasate în zona centrală, în jurul punctului de traversare a rîului
Homorodul Mare de către drumul național DN 13A, și îndeosebi pe valea afluentului de stînga
Băile Homorod, precum și în unghiul de confluență sudic al acestuia cu Homorodul Mare.
Imperfecțiunile obiective inerente clasificării și interpretării clasificării CLC aînt
evidențiate și în cazul nostru prin suprapunerea conturului intravilanelor cu imaginile satelitare. Ca
atare, precum și avînd în vedere observațiile anterioare referitoare la situațiile de neconcordanță
între clasificarea CLC și categorisirea terenurilor conform legislației românești, suprafețele rezultate
pot fi considerate doar orientative și nu pot fi utilizate ca elemente absolute sub aspect cantitativ în
compararea cifrelor rezultate din alte surse, cum ar fi cele oficiale obținute de la primărie, ci doar
calitativ. În ciuda neajunsurilor menționate, datele oferă elemente prețioase în studiul amenajării
teritoriului, oferind o imagine de ansamblu sugestivă în privința utilizării dominante a terenului și a
ponderii claselor de utilizare.
În completarea hărților, pentru caracterizarea teritoriului studiat, s-au întocmit tabele cu
clasele de utilizare atît pentru teritoriul administrativ al orașului, intravilanul localităților, cît și
pentru bazinele hidrografice ale cursurilor de apă studiate din zonă. Pentru teritoriul administrativ
datele sînt prezentate în tabelul 1.9.a, pentru intravilane în tabelele 1.9.b, 1.9.b.1, 1.9.c, 1.9.d și
1.9.e, iar pentru bazinele hidrografice, împreună cu elementele morfohidrografice ale acestora, în
tabelele aferente din capitulul 1.12.
Datele din tabelele de mai sus demonstrează carențele și imperfecțiunile clasificării CLC
arătate la începutul capitolului, care se manifestă cu precădere în cazul localităților rurale și
trupurilor de intravilan. Cu toate acestea, rămîne un instrument prețios în analiza teritorială.
Pa baza datelor furnizate de primăria orașului Vlăhița, bilanțul terenurilor are structura din
tabelul 1.9.f alcătuit conform Registrului Agricol, cap. II, pct. a, din 2014, respectiv tabelul 1.9.g
alcătuit conform „Registrului cadastral al parcelelor aflate pe teritoriul administrativ al Orașului
Vlăhița” nr. 479/1966, luat în evidența Consiliului Popular Vlăhița cu procesul verbal nr.
4040/18.10.1968. După cum se poate observa din compararea suprafeței totale din tabelul 1.9.g cu
cea furnizată de OJCPI Harghita, care reprezintă baza topografică pentru elaborarea prezentului
PUG, aceasta din urmă este mai mică cu 30,28 ha.
Tabelul 1.9.f. Bilanțul terenurilor UAT Vlăhița, conform Registrului Agricol
28
Categorii de teren Suprafața (ha)
TEREN AGRICOL
Teren arabil 567,48
Pășuni 1112,73
Fânețe 1963,93
Livezi 0,38
Gradini familiale 0,99
Total 3645,51
TEREN NEAGRICOL
Păduri 2196,64
Construcții 47,17
Terenuri degradate și neproductive 35,12
Total 2278,93
TOTAL 5924,44
Notă: Datele cu roșu, scrise cu caractere italice (înclinate) au fost completate de proiectant.
Tabelul 1.9.g. Bilanțul terenurilor UAT Vlăhița, conform evidențelor primăriei
Teritoriu administrativ (ha)
Categorii de folosință
Agricol Neagricol
Terenuri Teren cu Total
Terenuri
Arabil Pășuni Fînețe Livezi Păduri nepro- Drumuri construc-
cu ape
ductive ții
592,50 1039,37 1851,73 19,00 3558,89 36,55 105, 61 103,42 136,81 7443,88
Institutul Național de Statistică (6.I.29) furnizează următoarele date despre Vlăhița, extrase
în tabelele de mai jos. În legătură cu aceste date se face observația că, în conformitate cu precizarea
INSSE, acestea se referă la întregul UAT. În situația specială a UAT Vlăhița însă, localitățile
componente Minele Lueta și Băile Homorod se află în afara teritoriului administrativ al orașului
propriu-zis și ca atare suprafața intravilanului lor coincide cu teritoriul administrativ, care trebuie
adăugat la cel al orașului propriu-zis. În lipsa precizării INSSE, nu se poate ști dacă datele includ
sau nu suprafața localităților componente, astfel compararea lor cu datele din celelalte surse rămîn
sub semnul întrebării. Din compararea suprafeței totale pentru perioada 2010-2012 cu cea stabilită
în prezentul PUG conform tabelului 1.9.a, ar rezulta că și datele INSSE se referă doar la teritoriul
administrativ aferent orașului propriu-zis, însă cifra indicată pentru perioada 2013-2014 este foarte
apropiată cu suprafața cumulată a teritoriului administrativ al orașului prpriu-zis cu cele ale celor
două localități componente, fapt denotă o inconsecvență, ce adîncește confuzia în interpretarea
datelor. Aceeași observație se poate face și în privința suprafeței intravilanului, unde confuzia este și
mai mare.
- fondul funciar
Tabelul 1.9.h. Fondul funciar, conform INSSE
Categorie
agricol neagricol
păduri terenuri
An TOTAL
și altă degra- căi de
ape și ocupată
total arabil pășuni fînețe total vegeta- date și comunicații
bălți cu cții
ție fo- nepro- și CF
restieră ductive
2010-
7444 3505 560 1730 1215 3939 (3584 47 70 135 103
2012
2013-
7525 3591 548 1090 1953 3934 3577 47 70 137 103
2014
29
- suprafața cultivată cu principalele culturi:
Tabelul 1.9.i. Suprafața cultivată cu principalele culturi, conform INSSE
An 1990 2000 2003
grîu și grîu și grîu și
Cultura cartofi legume cartofi legume cartofi legume
secară secară secară
ha-% 200-54 152-41 20-5 120-52 100-43 10-4 120-52 100-43 10-4
- suprafața intravilanului:
Tabelul 1.9.j. Suprafața intravilanului, conform INSSE
an 1993-2001 2002-2012 2013 2014
ha 467 627 728 729
- suprafața spațiilor verzi:

Tabelul 1.9.k. Suprafața spațiilor verzi, conform INSSE
an 1993-2009 2010-2014
ha 32 34
- suprafața acoperită cu spații verzi per capita (m2/locuitor):

Tabelul 1.9.l. Supafața specifică a spațiilor verzi, conform INSSE
an 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
2
m /loc 40,39 40,13 40,21 40,42 40,66 40,85 41,01 41,12 41,38 41,4 41,67
an 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
2
m /loc 41,78 41,95 41,93 41,9 42 41,81 44,08 44,12 44,45 44,58 44,44
Observație: Din confruntarea numărului populației cu suprafața totală a spațiilor verzi din tabelul precedent rezultă cu
certitudine că, suprafețele specifice au rezultat din împărțirea celor totale cu numărul populației. În plus, cifrele
comportă incertitudinile arătate la începutul paragrafului, cu atît mai mult cu cît, suprafața specifică este reprezentativă
doar pe localități și nu pe ansamblul UAT. Pentru calculul suprafeței specifice de zonă verde pentru fiecare localitate în
parte este nevoie de hărți topografice de detaliu actualizate și recunoașteri pe teren, altfel principiile de inventariere a
zonelor verzi stabilite în legea 24/2007/2009 cu m.c.u și O. MDLPL 1549/2008 modificat prin O. MDRT 1466/2010
privind Normele tehnice pentru elaborarea Registrului local al spațiilor verzi nu vor putea fi puse în practică în mod
corespunzător.
Comparînd datele de mai sus rezultă că, în privința suprafeței teritoriului administrativ
există contradicții majore evidente între diferitele surse oficiale, practic imposibil de explicat.
1.10. Hidrologie-hidrografie
În acest capitol s-au preluat elemente din PUZ Munții Harghitei.

Teritoriul studiat face parte din bazinul hidrografic al rîului Olt, ce constituie emisarul
cursurilor de apă din zonă. Administrația Bazinală de Apă (ABA) Olt, cu sediul în Rîmnicu-Vîlcea,
răspunde de gestionarea apelor din acest bazin hidrografic. În cadrul bazinului, zona este arondată
Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Harghita, cu sediul în Miercurea-Ciuc.
Apele de suprafaţă de pe versanţii vestici ai Munților Harghita sînt colectate de rîurile cu
caracter permanent, respectiv de cele trei cursuri de apă principale Vîrghiş (Vargyas), Homorodul
Mic (Kis Homoród) și Homorodul Mare (Nagy Homoród), precum și de afluenții acestora.
30
Cursurile de apă în zona montană au un caracter de curs superior (cu văi adînci și înguste,
curs rapid cu multe praguri), iar în zona piemontană un caracter mediu şi chiar inferior (curs slab
meandrat, mai domol, cu albia săpată în luncile înguste, pe alocuri mlăştinoase).
Alimentarea rîurilor se face din ape de precipitaţii, primăvara preponderent din topirea
zăpezilor, şi parţial din ape freatice, în mod deosebit în perioadele reci (iarna). Alimentarea
subterană după Ujvári J. reprezintă o pondere însemnată, între 25-35 % din scurgerea medie anuală.
Viiturile maxime se produc în lunile aprilie-mai-iunie, medie vara, iar viiturile minime se produc
toamna şi iarna.
Tipul de regim hidrologic este carpatic, cu ape mari primăvara, cu ape mari de lungă
durată, cu viituri de vară şi toamnă de tip de alimentare pluvio-nivală (alimentare mixtă din ploi și
din topirea zăpezii) cu alimentare subterană moderată, simbolizat pz-s.
Densitatea reţelei hidrografice în zona de munte este de 2,3-3,5 km/km 2, iar scurgerea
specifică hidrică medie anuală de 3-5 l/s/km2 sau 100-160 mm/an, crescînd în zonele înalte de peste
1500 mdMN altitudine la 7-10 l/s/km2 sau 220-315 mm/an. Densitatea reţelei hidrografice în zona
piemontană este de 1,2-2,2 km/km2, iar scurgerea medie de 3-5 l/s/km2, datorită apariţiei apelor
subterane la baza conurilor de dejecţie. Aici se formează numeroase izvoare şi cursuri mici,
parazitare, cu regim torenţial.
Scurgerea minimă este de 0,5-2,0 l/s/km2.
Afluenţii din zona montană şi piemontană au lungimi reduse, cu pante longitudinale mari
și foarte mari, de 65-150 m/km în zona montană și medii-mari în zona piemontană, de 20-50 m/km
şi debite mici, însă cursuri permanente. Văile torențiale sînt de două tipuri: cu curgere permanentă și
nepermanentă.
Scurgerea maximă se produce primăvara (40-45 %), medie vara (25-30 %) şi iarna (20-25
%), iar minimă toamna (10-15 %). Volumul maxim anual, de cca. 40 % se înregistrează în sezonul
de primăvară, iar volumul minim anual de 10–15 %, în sezonul de iarnă.
Frecvenţa inundaţiilor este odată la peste 5 ani, însă pe sectoarele cu pante mici și pe
pîrîurile afluente mici frecvenţa este mai ridicată, de 1–3 ani. În bazinele hidrografice mici se pot
forma viituri rapide (flash-flood). O viitură produsă de ploi torenţiale poate fi considerată rapidă
atunci cînd sînt îndeplinite următoarele condiţii:
- suprafaţa bazinului de recepţie este cuprinsă între câţiva km2 şi 200 km2;
- timpul de concentrare este mai mic de 6 ore;
- durata ploii torenţiale este de maxim 3 ore;
- viitura este generată de o precipitaţie torenţială care depăşeşte 80-100 l/m2.
Elementele care favorizează producerea viiturilor rapide pot fi grupate în:

a) Caracteristici fizico-geografice ale bazinului şi reţelei hidrografice:
- suprafaţa bazinului;
- forma bazinului;
- factori geologici (roci cu permeabilitate mică);
- factori pedologici (soluri cu permeabilitate mică sau umectare);
- panta versanţilor;
- panta rîului principal;
- densitatea reţelei de drenaj;
- gradul de împădurire;
- utilizarea terenului;
- textura solului;
- capacitatea de înmagazinare a coloanei de sol.
b) Factori agravanţi (naturali şi antropici)
- naturali (umiditatea iniţială a solului din bazin, friabilitatea rocilor);
- antropici (lipsa măsurilor antierozionale şi de corectare a formaţiunilor torenţiale,
despăduririle excesive, practice agricole neadecvate).
În funcţie de distribuţia în timp a precipitaţiilor, viiturile sînt simple sau singulare
(caracterizate printr-un singur vîrf) şi complexe sau compuse (cu mai multe vîrfuri). Conform
31
prezentării AQUAPROIECT SA București a PPPDEI Olt, din analiza regimului viiturilor din ultimii
30-40 de ani rezultă următoarele:
- forma predominantă a undelor de
viitură este monoundă (cu un singur vîrf),
respectiv 98,22 % și în proporție de numai
1,78 % au fost înregistrate viituri de tip
pluriundă (cu mai multe vîrfuri)
- viiturile maxime se produc în
perioada mai-august, cu maximul în luna iulie,
urmată de iunie, mai și august, conform
graficului alăturat
- distribuția valorilor debitelor
maxime corespunzătoare viiturilor înregistrate la stațiile hidrometrice analizate din punct de vedere
al probabilităților de apariție aferente fiecărei stații hidrometrice arată că predomină cele cu
probabilitatea între 6-10 %, conform tabelului de mai jos:
Tabelul 1.10.1.
Probabilitatea de Număr de Pondere
apariție cazuri (%)
<1% 30 6,7
2-5 % 140 31,1
6-10 % 165 36,7
> 10 % 115 25,5
Total 450 100
- din punct de vedere al perioadei de apariție, cele mai multe viituri rapide au fost
înregistrate în perioada mai-august (perioada de maximă vegetație) cu un vîrf în luna iulie de 41 de
cazuri, conform graficului de deasupra; Dintr-un alt grafic rezultă că, din numărul total de cazuri
înregistrate, 5 au fost la SH Căpîlnița de pe Homorodul Mic, 2 la SH Băile Homorod pe rîul
Homorodul Mare și 3 pe rîul Vîrghiș la SH Vîrghiș (deși în grafic este trecut rîul Cormoș, acesta
probabil din cauza că este afluentul direct al Oltului, totuși din altitudinea SH de cca. 1000 mdMN
rezultă clar că este vorba despre rîul Vîrghiș)
- distribuția pe ani a numărului viiturilor rapide la stațiile hidrometrice indică o tendință
clară de creștere a numărului acestora.
Iarna sînt frecvente fenomenele de îngheţ, care imobilizează o mare parte a curgerii.
Durata podului de gheaţă este de 40-60 zile anual. În intervalele de dezgheț din perioada rece sau
primăvara la topirea gheții, sloiurile se pot acumula, formînd baraje de gheață (zăpoare), care pot
genera inundații în amonte prin ridicarea nivelului apei, iar la spargerea/distrugerea lor, inundații în
aval prin unda de viitură formată.
Procentul valorii scurgerii de iarnă scade vertiginos în raport cu altitudinea. Astfel, la
nivelul zonelor înalte aceasta este în jur de 10-13 %. În acest sens crește și stabilitatea perioadei
scurgerii minime din acest anotimp. Astfel debitele mici în perioada de iarnă sînt mai mari
comparativ cu cele din perioada de vară.
Stabilitatea păturii de zăpadă după criteriul Köppen, citat de Ujvári J., în zonele unde
temperatura medie a lunii celei mari reci este sub -5 ºC, este caracterizată ca stabilă, aceasta fiind
cazul zonei studiate.
Fenomenul de îngheț, formarea zaiului și podurilor de gheață pot fi caracterizate pe baza
datelor din Planul de amenajare a bazinului hidrografic (PABH) Olt, 2008, volumul 18, Anexa 13,
elaborat de INHGA București, astfel:
Tabelul 1.10.2. Date hidrologice pe cursurile de apă din zonă
32
Numărul
Durata medie
Stația mediu
Data medie de apariție Data medie a Data medie de apariție Data medie de apariție anuală a
Rîul hidro- anual al
a primului îngheț dispariției înghețului a zaiului a podurilor de gheață podurilor de
metrică zilelor cu
gheață
îngheț
Vîrghiș Vîrghiș 1.I. 20.XI. 10.III. 31.XII. 83 18.XII. 1.I. 31.XII. 55
Homorodul
Căpîlnița 1.I. 20.XI. 25.III. 31.XII. 94 13.II. 5.XII. 1.I. 18.XI. 66
Mic
Homorodul
Lueta 1.I. 6.XII. 25.III. 31.XII. 50 26.I. 10.XII. 9.I. 17.XII. 14
Mic
Homorodul Băile
1.I. 12.XI. 20.III. 31.XII. 81 8.I. 5.XII. 1.I. 15.XII. 38
Mare Homorod
Homorodul
Sînpaul 1.I. 12.XII. 15.III. 31.XII. 65 15.I. 20.XII. 1.I. 10.XII. 30
Mare
Apele de suprafaţă sînt slab mineralizate, cu concentrația sub 1 g/l.

În figura 15 din Anexă se arată caracterizarea hidrologică a rîurilor, decupată din Harta
debitelor rîurilor din România, elaborată prin anii 1980.
1.11. Hidrogeologia
Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea

din PUZ Munții Harghitei.
Caracteristicile hidrogeologice generale ale zonei
sînt determinate de alcătuirea geologică regională, dominată
de prezența unei succesiuni de formațiuni geologice foarte
variate din punctul de vedere al permeabilităților și a
capacității de înmagazinare a apelor subterane. Această
varietate a condițiilor hidrogeologice este complicată atît de
natura litologică a formațiunilor geologice, cît și de
aranjamentul structural tectonic al acestora. Harta
hidrogeologică a zonei, decupată din harta harta
hidrogeologică a României la scara 1:1000000 este prezentată
în figura 16.
Apele meteorice au o scurgere rapidă spre zonele
depresionare, iar cele infiltrate gravitaţional, alimentează
orizontul acvifer al cărui nivel hidrostatic se află la adîncimi
considerabile. Stratul continuu de sol vegetal şi argilos în
timpul şi după precipitaţii atmosferice devine temporar foarte
sensibil la umflări libere, pe o grosime de 0,50–0,60 m.
Circulația apelor subterane în andezite are loc în cea mai mare parte în zonele fisurate și
pe falii. Acumularea apelor freatice din andezite se face exclusiv pe seama precipitațiilor. Debitele
izvoarelor care apar în aceste depozite sînt mici, cu valori de pînă la 0,02 l/s.
În zonele montane superioare apele de fisuraţie sunt cantonate în roci eruptive şi în
depozite acoperitoare de cuvertură deluvială şi proluvială, găsindu-se la adîncimi mai mari de 2-10
m. Alimentarea este de origine pluvio-nivală şi în proporţie redusă de ape subterane montane de
adîncime (ape din roci stratificate). Apele de infiltraţii sînt cantonate în depozitele vulcanogene, în
andezite masive de diferite tipuri, în fisuri, crăpături, pori sau în rocile vulcanogen-sedimentare
piroclastice cu porozitate ridicată. Local pot fi cantonate şi în rocile detritice de cuvertură. Din
aceste acvifere apa subterană apare la zi sub formă de izvoare la rupturi de pante, la contactul cu
depozitele vulcanogene (curgeri de lave) sau cu roci argiloase slab permeabile sau impermeabile.
Un număr redus dintre aceste ultime iviri – cazul unei părți din apele minerale – își
datorează însă prezența lor la suprafață existenței unor zone tectonizate. Acest mod de apariție se
reflectă și în capacitatea de debitare a acestor izvoare. Acesta este cazul izvoarelor minerale din
33
Vlăhița, la care s-au înregistrat debite de pînă la 1,5 l/s.
Datorită pantelor accentuate, gradientul hidraulic prezintă valori ridicate, respectiv i= 0,7–
1,2 %. Debitul mediu unitar în zona montană are valori relativ ridicate, de 0,002-0,007 m3/s·m2, iar
în zonele centrale, la baza versanţilor acesta prezintă valori mai scăzute, de 0,002-0,005 m 3/s·m2.
Apele sînt slab mineralizate, sub 1 g/l, preponderent cu carbonaţi, şi cloruri de Ca, Mg, Na şi K.
Structura acviferă a platoului vulcanogen–sedimentar este caracterizată prin depozitele
piroclastice cu porozitate ridicată cu grosimea de 100-200 m, nivelul apelor subterane fiind la 20-50
m adîncime. Stratul acvifer este alimentat și din zonele montane (70 %) și din infiltrații, are o pantă
hidraulică mare, de i= 0,7–1,0 %, care spre zonele joase se diminuează rapid la valori de i= 0,2-0,3
%. În aceste zone datorită creşterii presiunii şi a drenajului subteran imperfect apa subterană este
ridicată la suprafaţă, formînd zone mlăştinoase, umede.
Izvoarele din aceste zone sînt permanente, cu variabilitatea în general crescîndă a debitului
în raport cu scăderea altitudinii, unde regimul precipitațiilor se resimte în mai mare măsură.
În zona platoului vulcanogen–sedimentar se întîlnesc și pînze de ape freatice suspendate
(intercalate între două straturi impermeabile, numite lentile), cu culcușul la adîncimi de 15-35 m, în
care nivelul apelor cu nivel liber, mai rar ușor ascensional se află la adîncimi de 3,5-22 m. Debitul
acestor acvifere este însă redus și limitat în timp (au durată de exploatare de doar cîteva decenii).
Dintre nenumăratele izvoare se pot aminti Vargyas feje, Király kútja, Csihányos kút,
Deszkás-kút, Szeles Vésze kútja, Kőris-kút, Mohos-kút, Királykút, etc. În stațiunea Băile Homorod,
pe valea rîului Homorodul Mare, pe tronsonul cunoscut sub numele de Valea Ilona, din cauza
situației geologice și hidrogeologice complicate se întîlnește un fenomen interesant, special și
anume că la distanța de doar cîțiva metri apare un izvor mineral și unul de apă dulce.
Apele freatice cantonate în depozitele de terasă şi de luncă formate din bolovănişuri,
pietrişuri nisipoase, nisipuri fine grosiere, prafuri, luturi şi luturi argiloase aluviale se află la 0,4–3
m adîncime. În unele sectoare, în zonele de contact cu alte structuri acvifere, apele au un caracter
uşor ascensional. Debitul mediu unitar în zona aluvială are valori relativ ridicate, de 0,01-0,004 m 3/
s·m2, iar în zona luncilor de 0,005-0,006 m 3/s·m2. Apa freatică este slab mineralizată, cu valori sub
1 g/l.
1.12. Hidromorfometria și -morfografia bazinelor hidrografice
1.12.1. Rețeaua hidrografică naturală
Rețeaua hidrografică este de tip paralel și dendritic, cu forma bazinelor hidrografice

alungită și puternic asimetrică în favoarea versantului stîng, în special al rîului Vîrghiș, iar în cazul
Homorodului Mare aproximativ la limita sudică a zonei studiate, și este prezentată în figura 17 din
Anexă.
Oraşul Vlăhița este amplasat pe interfluviul rîurilor Homorodul Mic şi Vîrghiş, în partea
superioară a bazinelor hidrografice. Intravilanul este străbătut la nord și la est de rîul Vîrghiș și de
rîul Homorodul Mic la SW.
Rîul Homorodul Mic (Kis Homoród) traversează în aval localitatea componentă Minele
Lueta.
Rîul Homorodul Mare (Nagy Homoród, Külső Homoród), împreună cu afluenții săi
traversează intravilanul localității componente – stațiune turistică Băile Homorod. Aceste trei
cursuri de apă principale traversează zona studiată pe direcția N-S, sub forma unei rețele paralele.
Rețeaua hidrografică a zonei orașului este complicată, datorită particularităților
geomorfologice ale platoului vulcanic, constînd din intersectarea naturală a cursurilor de apă și
interconectărilor artificiale care au utilizat configurația naturală a terenului. Acest fapt a dat și dă
naștere încă la ambiguități în alcătuirea hărților, fapt constatat chiar la hărțile militare și cadastrale
la diferite scări, precum și în descrierile din sursele bibliografice. Problema este complicată
suplimentar și de sumedenia de denumiri utilizate chiar de către localnici pentru diferite sectoare ale
34
aceluiași curs de apă sau ale cursurilor de apă diferite. Alte probleme rezultă din denumirile în
limba română, traducerile diferind de asemenea, de la o hartă la alta. În scopul clarificării acestor
aspecte, pe harta elaborată în cadrul acestui PUG s-a încercat prezentarea tuturor denumirilor
adunate, atît în limba maghiară, cît și în limba română. În scrierea pe hartă întîi s-a trecut varianta
oficială (unde aceasta există) sau denumirea consacrată, cea mai răspîndită pe plan local, urmate de
celelalte variante de denumiri. Primele sînt scrise cu caractere îngroșate.
Rîul Vîrghiș (Vardoș, Belșa-Vîrghiș) (Vargyas, Belső Vargyas, Nagylok) izvorăște din
versanții sudvestici ai Munților Harghita, colectînd apele din caldera vulcanică principală, pe care o
străpunge spre sud. Cursul incipient este cunoscut sub denumirea Pîrîul Negru (Fekete patak).
Rîul Vîrghiș este un curs de apă cadastrat, avînd codul VIII.1.67.7, fiind cel mai important afluent al
rîului Cormoș (Coșarul) (Kormos), afluent de ordinul 1 al rîului Olt. În legătură cu acest aspect este
interesant de menționat că, în lucrarea lui Ujvári J. Geografia apelor României (1972), rîul Vîrghiș
este considerat afluent direct al rîului Olt. Acest lucru este firesc deoarece, conform regulilor de
ierarhizare a cursurilor de apă, cursul principal se consideră pe firul afluentului principal, cu izvorul
situat la cea mai mare altitudine. Codificarea actuală însă consideră curs principal rîul Cormoș,
contrar regulilor hidrologice, în mod asemănător cu situația rîurilor Zmeuriș și Bogat. Confuzia
persistă însă în continuare, și nu numai în privința rîului Vîrghiș, deoarece în PABH Olt volumul 1A
Situația actuală a utilizării pe folosințe a resurselor de apă, elaborat de INHGA în 2008, la pagina 17
se menționează că, Vîrghișul (F= 512 km2, L= 40,1 km) este afluent direct al rîului Olt, avînd ca
principali afluenți de stînga Holoșagul (F= 23 km2, L= 8 km), Chiruiul (F= 76 km 2, L= 16 km) și
Cormoșul (F= 23 km2, L= 28,8 km), ca apoi la pagina 49 în tabelul cu stațiile hidrometrice la poz.
29 rîul Cormoș (cod cadastral (VIII.1.67) apare ca afluentul direct al Oltului, iar Vîrghișul (cod
cadastral (VIII.1.67.7) ca afluent al Cormoșului. Menționăm că, nici datele indicate pentru Holoșag,
Chirui și Cormoș nu sînt corecte.
Principalii afluenți de stînga de ordinul 1 ai Vîrghișului sînt Jóborvíz, (însemnînd apă
minerală bună), Hátulsó Mező (însemnînd Cîmpul din spate), Iova (Nagypatak, însemnînd Pîrîul
mare), Batiș (Batiz), Bogat (Pocat, Pocad, Bogatu) (Bogát, Pokád, Pokát, Külső Vargyas)
(Zmeuriș), Meleg Vargyas (însemnînd Vîrghișul Cald), Batiz (Batiș)), Chirui (Kiruly). Principalii
afluenți de dreapta de ordinul 1 sînt Nagykétág (însemnînd Ramificația mare) cu afluentul
Kiskétág (însemnînd Ramificația mică), Vîrghiș (Vargyas), Hitvány Borvíz (însemnînd Apă
minerală proastă), Catona (Katona), Ebédlőkő (însemnînd Piatra mesei), Toknál și Drumul
Vîrghiș (Vargyas útja). Colecția Foto 1-6 ilustrează aspectul albiei rîului Vîrghiș în zona studiată
în ordinea amonte-aval, Foto 1 oferind în același timp și aspectul unor fenomene de iarnă. În
perioada recunoașterilor pe teren cele două captări din rîul Vîrghiș erau în funcțiune în diverse
combinații, datorită lucrărilor de construcție în curs.
La rîndul lor, afluenții principali colectează afluenți secundari, mulți dintre aceștia avînd
denumiri. Astfel, afluentul principal de dreapta al rîului Bogat este rîul Zmeuriș, printre al căror
afluenți direcți de stînga se numără rîurile
Bélhavas, Holosag (Chiciloc) (Halaság,
Kicsi Lok) și Vereșcut (Roșu) (Vereskút
sau Vereskút árka). Afluentul Toknál,
numit în amonte Vész patak sau Köpő,
culege din dreapta un afluent secundar,
rîul Majzos. Pe teritoriul administrativ al
orașului izvoresc și afluenții secundari ai
rîului Vargyas, afluenți ai rîului Chirui, de
ordinul 1 ai acestuia, precum cei din
dreapta Ángyos - Hotarul (Hotarului)
(Határ) – Hoților (Tolvaioș) (Tolvajos) –
Fierăstrăul (Fűrész), constituind parțial
limita estică a teritoriului administrativ,
cu afluentul său de dreapta Zarand
(Lehetetlen patak), urmat de rîul Coves
35
(Covas) (Köves) - (Hotarului) (Határ) și cel mai important, Gheopiu (Gheapiu, Ghiepi) (Gyepű,
Kis Gyepű), cu afluenții lui de stînga Fierăstrăul (Fűrész) și de dreapta Fierăstrăul (Fűrész),
Pietrosul (Köves), Köves (însemnînd pietros) și Pîrîul Albastru (Kékvíz, Kék vize).
Trebuie evidențiat în mod deosebit confluența – sau mai precis intersecția dintre rîurile
Bogat și Zmeuriș. Cercetat la fața locului, aceasta pare a fi una naturală (Foto 7). Configurația
locului face ca debitele cursurilor de apă să se divizeze în ambele direcții începînd deja de la
debitele mici-medii, în funcție de aporturile de debit, configurația de moment a albiilor minore și
rezistențele locale, determinate de bolovanii din albii, iar la debitele mai mari și de vegetația
arborescentă. De asemenea, deși în punctul de confluență rîul Zmeuriș dinspre nord are bazinul
hidrografic mai mare, un aport de debit mult mai important, precum și un curs mai lung și izvorăște
de la cotă mult mai înaltă decît rîul Bogat, totuși, în evidențele oficiale actuale – cadastrul apelor,
rîul poartă la confluența cu Vîrghișul denumirea Bogat și nu invers. Considerat în mod oficial cursul
superior al rîului Bogat, este codificat în cadastrul apelor cu codul acestuia, respectiv VIII.1.67.7.1.
Observația de mai înainte se justifică prin aceea că, regulile prind hidrografia cursurilor de apă
prevăd tocmai invers. Pe harta hazardului și riscului la inundații, în amonte de confluență, rîul
Bogat este figurat ca atare cu traseul rîului Zmeuriș. Legătura de la această confluență la rîul
Vîrghiș spre vest este cunoscut și astăzi de localnici ca rîul Zmeuriș sau mai rar Holoșag. În anul
1969, în avizul de gospodărire a apelor emis pentru alimentarea cu apă a orașului Vlăhița, captarea
cu baraj de pe această legătură este specificată ca una de pe rîul Zmeuriș. Mai mult, pentru ca
descrierea situației hidrografice să fie și mai complicată, o derivație artificială mai recentă - folosind
configurația potrivită a terenului, din rîul Zmeuriș din amonte de confluența cu rîul Bogat, se varsă
în ramura spre Vîrghiș, în amonte de captare, scurtcircuitînd astfel această intersecție în amonte de
captarea Uzinei de Apă. Această informație ne conduce la concluzia firească după cum rîul Zmeuriș
din amonte de intersecția amintită este – sau cel puțin la aceea vreme a fost considerat cu continuare
de aici spre vest, împreunăcu acești 1,88 km , ca afluent direct al rîului Vîrghiș.
Colecția foto 8-10 oferă informații despre aspectul albiei rîului Zmeuriș în ordinea
amonte-aval. Se menționează că, în perioada recunoașterilor pe teren, captarea Zmeuriș era scoasă
din funcțiune, deci nu exista prelevare de debit.
Colecția foto 11-14 ilustrează configurația albiei rîului Bogat în ordinea amonte-aval. Se
menționează că, în perioada recunoașterii pe teren, crescătoria de pești (unitatea de acvacultură) a
SILVER FORLLE SRL era în plină extindere, fără prelevare de debit din rîul Bogat. Rîul Bogat este
un curs de apă cadastrat, avînd codul VIII.1.67.7.1.
Rețeaua hidrografică actuală poartă amprenta intervențiilor umane cu cîteva secole în
urmă.
Despre toate aceste intervenții de mare anvergură, în lucrarea sa monografică de proporții,
de descriere a Ținutului Secuiesc, Orbán Balázs scrie: „... de Szentegyházas Oláhfalunak nem volt
folyója, hová fürészeit, ezen életfeltételező eszközeit elhelyezze, lakosai tehát azon merész
gondolatra jöttek, hogy a Nagy erdő aljában lefolyó Vargyas patakát és a vele egyesülő Halaságot
roppant dugákkal (gátlás) eltérítvén eredeti irányától, bevették falujokba s ekként adtak lételt a
Nagy-Homoródnak, mely ezen eldugás nélkül nem léteznék.”, ceea ce în traducere liberă ar fi („...
dar deoarece Vlăhița nu avea rîu unde să-și așeze joagărele, aceste instrumente de susținere
existențială, locuitorii au ajuns deci la aceea idee îndrăzneață, ca deturnînd de la cursul lor
original pîrîul Vargyas curgînd în josul Pădurii mari și cu acesta împreunîndu-l Halaság prin
barări imense, i-au condus în satul lor și astfel au dat naștere Homorodului-Mare, care nu ar exista
fără această barare.”). De menționat că pînă și Orbán Balázs – cu 150 ani în urmă (!) a fost indus
în eroare de denumirile derutante, Homorodul-Mare așa cum a cunoscut el, poartă azi denumirea de
Homorodul Mic. În cazul rîului Holoșag se remarcă ambiguitatea datorită duplicității denumirilor,
Holoșagul fiind de fapt Zmeurișul.
În continuare Orbán Balázs mai amintește și de alte derivații, realizate de căpîlnițeni:
„Azonban az innenső oláhfalviak sem akarván e tekintetben hátra maradni, szintén elgátolták és a
homorodi fürdőnél lefolyó Rákos-Homorodba átvették a Száraz Sugó, Gerendely patak és Fenyéd-
vize egy részét. És ez utóbbi áttérítése a víznek még merészebb eszme volt, mert ezáltal a természet
rendes útját változtatták meg, s azon folyamatokat, melyek a Küküllőbe, s azzal együtt a Marosba
36
folytak, kitérítve természetes és földtani fekvés jelölte irányukból, egy egészen más folyam-régióba,
az Oltba téríték át.”... „Elgátolták volt… a Dezsák patakát is...”, ceea ce în traducere liberă ar fi
„Însă nici vlăhițenii de dincoace (căpîlnițenii, n.n.) nevrînd să rămînă în urmă în această privință,
la fel au barat și au condus în Rákos-Homorod ce curge lîngă Băile Homorod, o parte din apele
Száraz Sugó, Gerendely patak și Fenyéd-vize. Și devierea apelor acestuia din urmă a fost o idee și
mai îndrăzneață, deoarece prin aceasta au schimbat cursul natural al naturii și acele procese prin
care acestea au curs în Küküllő (Tîrnava) și cu acesta în Maros (Mureș), deturnîndu-le din cursul
lor natural și determinat de poziția geologică, și abătîndu-le într-o cu totul altă regiune fluvială, în
Olt (Olt).”... „... au barat și pîrîul Dezsák...”) Și aici se poate constata ambiguitatea denumirilor,
Rákos-Homoród fiind de fapt Homorodul Mare de astăzi. Dintre cursurile de apă amintite de acesta,
rîul Gerendely nu a putut fi identificat pe hărțile actuale. Száraz Sugó este foarte probabil Sáros
Sugó (Șugăul Noroios) de pe hărțile actuale, iar rîul Dezsák este Deság (Deșag)-ul de azi. Pe
secțiunea 43-46 a celei de-a treia ridicări topografice a imperiului habsburgic, efectuată în
Transilvania în perioada 1869-1873, se poate observa această derivație, arătată în figura 18, trecînd
în stînga cotelor 1123 și 1020. Lucrarea este într-adevăr una remarcabilă, dacă avem în vedere
numărul mare de cursuri de apă colectate, condițiile topografice, condițiile geologice și vegetația de
pădure, iar dintr-o încercare de reconstituire a traseului, cel mai probabil urmărind curbele de nivel,
rezultă un canal de aducțiune de cca. 4,5 km lungime. Pe secțiunea de hartă prezentată se poate
observa numărul mare de gatere acționate cu roți de apă, simbolizate prin cerculețe cu cîteva
aripioare radiale. În figura 18a se prezintă aceeași derivație, din aceeași perioadă, însă pe baza hărții
georeferențiate pentru Regatul Ungariei.
Toate aceste derivații au făcut obiectul
mai multor litigii, consemnate în documentele
vremii. Datorită faptului însă că prin derivația lor
vlăhițenii au sporit debitul natural al rîului
Homorodul Mic, dînd posibilitatea celor din aval
să poată instala și ei joagăre (gatere) și alte tipuri
de mori cu apă, aceștia erau obligați să plătească
tribut vlăhițenilor, acest privilegiu fiind legiferat
de domnitorii vremii.
Rîul Homoroul Mic (Racoțchiaș, Racoș,
Virgo) (Kis Homoród, Rakottyás, Rákos
Homoród, Rákos, Virgó) izvorăște din versanții
vestici ai Munților Harghita. Este un curs de apă
cadastrat, afluent de stînga de ordinul 1 al rîului
Homorod (care poartă această denumire începînd
de la confluența cu Homorodul Mic, cursul din
amonte fiind cunoscut sub numele Homorodul
Mare), avînd codul VIII.1.71.6. Amonte de
confluența cu principalul afluent de stînga de
ordinul 1 mai poartă numele de Virgó. Principalii afluenți de stînga de ordinul 1 sînt Cionca
(Csonka) (Kis Csonka, Racoș) (Rákos), Valea Rece (Hűvölgy, Hidegvölgy, Vízlok, Tó patak)
(Visloc) și Canalul Vîrghiș (Vargyas árok). Afluenții de dreapta sînt neînsemnați și nici nu s-au
aflat denumiri. Colecția foto 15-18 ilustrează aspectul albiei rîului Homorodul Mic în ordinea
amonte-aval. Este important de observat cum aportul Canalului Vîrghiș depășește cu mult debitul
natural al rîului din amonte de confluență. Se menționează că la data realizării fotografiei nr. 16,
ilustrînd albia Homorodului Mic în aval de confluența cu Canalul Vîrghiș, podul rutier peste Canal
de la vechea Uzină de Fier era în construcție, ocazie cu care canalul colector menajer principal al
orașului ce trecea pe sub pod era tăiat, iar lucrările de dezvoltare a stației de epurare erau în
construcție. Din aceste motive toată apa menajeră brută era deversată direct în cursurile de apă, ceea
ce confera culoarea gri apei rîului din foto 16.
Cel mai important afluent al rîului Homorodul Mic în această zonă este rîul Valea Rece
(Visloc), pe care în zona prezentată în Foto 19, respectiv amonte de podul rutier de pe drumul
37
național DN 13A, conform monografiei lui Orbán Balázs, în urmă cu peste 150 de ani era amenajat
un lac piscicol, realizat prin bararea frontală a văii late cu fund cvasiorizontal. Această afirmație
este susținută și de hărțile celei de-a doua ridicări topografice militare habsburgice, pe care rîul
apare cu denumirea de Tó patak (Pîrîul Lacului).
Rîul Homorodul Mare (Nagy Homoród, Külső
Homoród) izvorăște din versanții vestici ai Munților Harghita.
Oficial este denumit Homorod (Homoród), fiind cunoscut ca
atare numai în amonte de confluența cu rîul Homorodul Mic.
Este un curs de apă cadastrat, avînd codul VIII.1.71. Principalii
afluenți de stînga de ordinul 1 sînt Homorodul Cărbunești
(Szén Homoród) – (Racul Homorod) (Rákos Homoród), un curs
de apă cadastrat cu codul VIII.1.71.1, denumit spre izvoare pe
rînd Homorodul Cărbunești (Szén Homoród) – Segheinhaz
(Szegényház Homoród) – Racul Homorod (Rákos Homoród) -
Țechend (Cechend) (Cekend) - Potion (Pottyond), care preia din stînga afluenții Bükk mocsára și
Vegye patak. Băile Homorod (Fürdő Homoród) (Homorodul Mic, Chiș-Homorod) (Kis
Homoród, Belső Homoród) - Szarka (Coțofană), un curs de apă cadastrat cu codul VIII.1.71.2,
Pîrîul cu Hopuri (Gödrös patak) și Mărtiniș (Márton). La rîndul lui, rîul Băile Homorod preia
din stînga rîul Falbuc (Falbükk) și un torent mai important, căruia îi putem atribui denumirea
zonei, respectiv Kislikat, ce traversează centrul stațiunii și introdus în această zonă pe sub pîrtia de
schi în tub PVC 400 pe un traseu corectat, iar afluentul Pîrîul cu Hopuri preia din stînga pe rînd rîul
Tîrbucul Mare (Nagy Térbükk, Gidics) și Tîrbucul Mic (Kis Térbükk, Kis Gidics). Dintre
afluenții de dreapta de ordinul 1 cu denumiri putem aminti rîul Halas (Mihályfenyeje), Homorod
(Homoród)și Homorodul Mijlociu (Közbenső Homoród, Határ), toate în amonte de DN 13A,
apoi în aval de podul rutier rîul Cetății (Vár patak) și Valea Sărată (Sóskút, Szamosor). În
colecția Foto 20-28 se arată aspectul albiei rîului Homorodul Mare de-a lungul trosonului traversînd
stațiunea Băile Homorod, cunoscut sub numele Valea Ilona (Ileanei), în ordinea amonte-aval. Foto
26 oferă o imagine despre aspectul de iarnă a rîului. Se menționează că, la data recunoașterilor, din
amenajarea microhidroenergetică era realizat numai barajul, deci nu exista prelevare de debit, iar
stația de epurare nu era în stare de funcționare, astfel apele menajere brute erau deverstae în rîu fără
epurare. Colecția foto 29-37 ilustrează aspectul albiei rîului Băile Homorod în ordinea amonte-
aval. Se menționează că, la barajul de captare a Uzinei de Apă (abandonat) nu se face prelevare de
debit. Se remarcă alternanța tronsoanelor drastic artificializate din centrul stațiunii cu cele
seminaturale încă păstrate.
Rîul Homorodul Mijlociu (Közbenső Homoród) reprezintă o situație aparte, avînd
cursul practic pe creasta ce delimitează bazinele hidrografice ale Homorodului Mare și Tîrnavei
Mari (mai precis al unui important afluent al acestuia, Brădeștii Mari).
Deși este mai îndepărtat de limitele administrative, spre sud Homorodul Mare mai are un
afluent de stînga de ordinul 1 care merită să fie menționat deoarece drenează aria protejată Poiana
Narciselor (Nárciszrét) aflată pe teritoriul administrativ al comunei Lueta, și anume rîul Fîntîna
Albă (Fehérkút).
În scopul urmăririi regimului hidrologic al cursurilor de apă, în zona studiată există două
stații hidrometeorologice automate, una pe rîul Homorodul Mic în localitatea Căpîlnița, la 42 m
amonte de podul rutier de pe DN 13A, înființată în anul 1974 (foto 38-40) și una pe rîul Homorodul
Mare în localitatea Băile Homorod, la 176 m aval de podul rutier de pe DN 13A, înființată în anul
1974 (foto 41-43), avînd codul 42357.
Din colecția foto 38-40 se poate observa că, datorită condițiilor din amplasament, nu se
pot măsura cu acuratețe decît cel mult debitele mici ce nu depășesc cota albiei minore, peste care
obstacolele reprezentate de culeile punții, de garduri și construcții – inclusiv construcțiile stației din
albia majoră lată, introduc rezistențe mari în curgerea apelor, provocînd supraînălțarea nivelului
apei, în plus deschiderea mică a punții nu permite cuprinderea în zona de măsurare a întregii lățimi
a oglinzii apei. Astfel, înghesuit între construcții, stația nu permite măsurarea directă a debitelor
peste medii.
38
Imaginile din colecția foto 41-43 arată aceleași condiții ca cele de la stația hidrometrică de
pe rîul Homorodul Mic în localitatea Căpîlnița. Fotografia nu putea cuprinde și albia majoră stîngă
dinspre cabina stației, în lățime de cca. 25 m numai pînă la marginea rambleului scund al drumului
județean DJ 131A, iar în spatele cabinei se poate observa gardul din împletitură de sîrmă al
terenului de sport. În aceste condiții stația nu permite măsurarea directă a debitelor mari ce depășesc
debitul de umplere a albiei. Foto 43 surprinde o viitură mică și modul de lucru pe teren cu morișca
hidrometrică.
Principalele caracteristici hidrogeomorfologici ale principalelor cursuri de apă, studiate în

diferite secțiuni pînă la o secțiune din aval apropiată de limita perimetrului construibil, sînt cuprinse
în tabelele 1.12.1-1.12.37b, prezentate în Anexă. Calculele s-au făcut utilizînd hărțile topografice
militare la scara 1:25000, îndesite în intravilane la scara 1:1000. Bazinul hidrografic al rîului
Vîrghiș este studiat în tabelele 1.12.1- 1.12.14b, urmat de afluenții Zmeuriș în tabelele 1.12.15a-
1.12.17b, Bogat în tabelele 1.12.18a-1.12.18b, Holoșag în tabelul 1.12.19, Vereșcut în tabelul
1.12.20, Toknál în tabelul 1.12.21, rîul Homorodul Mic în tabelele 1.12.22-1.12.27b, urmat de
afluentul Visloc în tabelul 1.12.28, rîul Homorodul Mare în tabelele 1.12.29-1.12.34, urmat de
afluenții Băile Homorod în tabelele 1.12.35a-1.12.35b, cu afluentul Kislikat în tabelul 1.12.36 și rîul
Gheopiu în tabelele 1.12.37a-1.12.37b.
O primă concluzie a acestei analize scoate în evidență două caracteristici comune celor trei
cursuri de apă principale (Vîrghiș, Homorodul Mic și Homorodul Mare) și anume faptul că bazinele
hidrografice ale acestora au o formă mult alungită și că prezintă o asimetrie foarte pronunțată în
favoarea versantului stîng, în mod special însă în cazul rîurilor Homorodul Mare și Vîrghiș. În cazul
Vîrghișului, asimetria începe să se manifeste odată cu preluarea Zmeurișului, pînă acolo avînd o
simetrie aproape perfectă. Bazinul hidrografic al rîului Băile Homorod are o formă mult alungită cu
o alură specială, caracterizată printr-o gîtuire a bazinului în zona mijlocie, amonte de localitatea
Căpîlnița, cu lățimea în jur de abia 300 m.
Cel mai mult se schimbă forma bazinului hidrografic al rîului Vîrghiș, care în secțiunea
captării cu baraj al MHC are o formă practic circulară, care trece apoi brusc într-o formă alungită
îngustă pînă la confluența cu rîul Zmeuriș, prezentînd forma unui buzdugan. Numai după preluarea
rîului Zmeuriș forma bazinului hidrografic al rîului Vîrghiș capătă o formă alungită regulată.
La stabilirea caracteristicilor, în cazul rîurilor Vîrghiș și Homorodul Mic s-a ținut cont de
efectul de deconectare al Canalului Vîrghiș, respectiv a șanțurilor din zona clădirii MHC și Uzinei
de Apă (datorită amplasării podețelor pe drumul de exploatare de pe valea rîului Vîrghiș), ceea ce a
dublat numărul variantelor. În cazul rîului Vîrghiș se consideră de fiecare dată că, varianta reală este
39
cea considerînd efectul de deconectare al Canalului Vîrghiș, respectiv a șanțurilor, prin care
debușeul unor torenți sau văi seci a fost mutat înspre aval față de confluența lor naturală. Pentru rîul
Vîrghiș în secțiunea de confluență cu rîul Zmeuriș există posibilitatea reală a unui număr de 8
combinații, iar în secțiunea de confluență cu rîul Bogat, de asemenea 8 combinații. În cazul rîurilor
Zmeuriș și Bogat, începînd cu intersecția lor și la confluența lor cu rîul Vîrghiș există posibilitatea
reală a unui număr de 6 combinații. Toate acestea se datorează intersecției rîurilor Zmeuriș și Bogat,
ceea ce face imposibilă adoptarea unei singure variante în delimitarea bazinelor hidrografice. Acest
fapt are o importanță deosebită, deoarece influențează în mod direct determinarea debitelor în toată
gama, respectiv începînd cu cele mici și pînă la debitele maxime.
După cum rezultă din studiul bazinelor hidrografice, contribuția Canalului Vîrghiș are o
foarte mare importanță în cazul rîului Homorodul Mic, la care în secțiunea de confluență a rîului cu
Canalul aportul de suprafață al acestuia din urmă reprezintă 33,6 % din suprafața rîului din amonte
de confluență, iar în ultima secțiune studiată, la capătul aval al localității Minele Lueta, de 23,2 %.
Dar adevărata importanță a consecințelor datorate intersecției rîurilor Zmeuriș și Bogat
constă tocmai în influența pe care aceasta o are în determinarea debitelor caracteristice asigurate cu
diverse probabilități, mai precis în incertitudinea determinării valorii cît de cît reale ale acestora. În
acest sens se menționează că, debitele mici asigurate servesc la dimensionarea captărilor, la
stabilirea valorii debitelor ecologice (de curgere salubră) și a debitelor de servitute, iar debitele
maxime asigurate la dimensionarea lucrărilor de apărare și a construcțiilor hidrotehnice.
În scopul obținerii unor date hidrologice caracteristice, necesare analizei calitative în
gospodărirea apelor, pe baza datelor hidrogeomorfologice calculate în tabelele Anexă și a literaturii
de specialitate, unele debite caracteristice s-au determinat pentru cîteva secțiuni, pentru variantele
de bazine hidrografice confirmate de realitatea de pe teren, și care sînt prezentate în tabelele
1.12.39.1....1.12.39.7 din Anexă.
1.12.2. Rețeaua hidrografică artificială - Canalul Vîrghiș
Particularitatea localității din punct de vedere hidrografic constă în existența unui curs de
apă artificial, creat probabil încă din prima perioadă a formării așezării de la începutul sec. XIV, și
anume Canalul Vîrghiş (Vargyas árok), prezentat în figura 19 din Anexă. Toate amenajările
aferente erau în proprietatea comună a comunității. În prezent proprietarul Canalului Vîrghiș este
orașul Vlăhița.
Canalul Vîrghiș prezenta importanță nu numai pentru oraș, ci și pentru locuitorii din aval,
în mod deosebit cei mai apropiați, cei din Lueta, care pentru morile lor aveau nevoie de debitul
sporit al rîului Homorodul Mic, asigurat de Canal. Pentru a beneficia de debitul suplimentar,
luetenii plăteau tribut orașului conform unei convenții, constînd din făina măcinată acolo. În caz de
neplată, debitul Canalului era deviat într-un afluent al rîului Vîrghiș, printr-un canal de by-pas
controlat de o stavilă, și conform informațiilor disponibile, condus cel mai probabil între nr. 7-15 de
pe str. Salcîm, apoi în spatele curților într-un afluent secundar de dreapta al rîului Vîrghiș.
Canalul Vîrghiș nu este cadastrat. Acesta a servit atît ca sursă pentru alimentarea cu apă,
cît și ca sursă energetică pentru acționarea morilor de apă. În configurația actuală canalul
traversează orașul în plin centru pe toată lungimea cursului principal de 6,71 km, formînd 8 insule.
Ramura de captare superioară (nordică) are lungimea de cca. 1,9 km, care după un parcurs de cca.
1,16 km preia o ramură secundară, ramura mijlocie. Canalul mai are două ramuri, ce captează
debite suplimentare din rîul Vîrghiș, cea mijlocie cu lungimea de 0,27 km și cea mai din aval
(sudică) cu lungimea de 1,05 km, parcurgînd la rîndul lor intravilanul. Se pare că, la început a fost
realizate ramura nordică și cea mijlocie și ulterior ramura sudică. Lungimea Canalului Vîrghiș pe
ramura sudică este de 5,85 km, iar lungimea rețelei hidrografice de 8,76 km. Din suprafața totală a
bazinului hidrografic (b.h.) de 4,22 km2, Canalul decupează din b.h. al Vîrghișului 0,38 km2 (9 %) și
din cel al Homorodului Mic 3,84 km2 (91 %). Din suprafața propusă a intravilanului orașului de cca.
6,512 km2, o suprafață de 2,787 km2 (42,8 %) se suprapune cu b.h. al Canalului. Altfel spus, din
suprafața totală a b.h. al Canalului, suprafața intravilanului construit reprezintă 42,8 %.
40
Canalul Vîrghiș preia la rîndul lui pe parcurs cîțiva mici afluenți naturali, care îi aduc un
spor de debit prin mărimea bazinelor de colectare aferente.
Pentru evidențe statistice, în scopul cunoașterii resurselor de apă, conform SGA Harghita,
pe Canalul Vîrghiș se fac măsurători expediționare în două secțiuni: la podul de la intersecția
străzilor Ady Endre și intrarea Vitusok, și podul rutier de pe DN 13A. Se menționează însă că, în
acest sens există inadvertențe între informațiile furnizate de ISU „Oltul” Harghita și SGA Harghita.
Principalele caracteristici hidrogeomorfologici ale Canalului Vîrghiș sînt cuprinse în
tabelele 1.12.38a, 1.12.38b și 1.12.38c, prezentate în Anexă.
Ramura principală superioară (nordică, de dreapta) a Canalului are la rîndul ei o ramură
secundară, ramificînd din rîul Vîrghiș, niciuna dintre aceste puncte de derivație nefiind amenajată
prin lucrări stabile, permanente. În contrast, ramura sudică (de stînga) pornește din secțiunea de
confluență al rîului Zmeuriș cu rîul Vîrghiș, captarea fiind un adevărat nod hidrotehnic, constînd
dintr-un prag de fund din beton imediat aval de confluența celor două rîuri și un stăvilar, amplasat
într-o deschidere a zidului de sprijin de protecție de pe malul drept al rîului Vîrghiș, echipat cu o
stavilă plană din lemn, cu acționare manuală, însă cu mecanismul stricat. Cu ocazia a cel puțin 6
recunoașteri pe teren pe parcursul a 3 ani, stavila a fost găsită în diverse poziții de deschidere, cînd
ridicată complet deasaupra nivelului apei din rîu, cînd coborîtă în apă, lăsînd un orificiu înecat.
Conform informațiilor obținute de la SGA Harghita, în prezent manevrarea stavilei nu este
reglementată nici de organul de gospodărire a apelor, nici de Primăria orașului, proprietarul
Canalului Vîrghiș. Astfel, manevrarea stavilei este la aprecierea riveranilor. Cele două puncte de
derivație din amonte au fost amenajate într-o manieră remarcabilă, din bolovani mai mari, arătînd ca
niște repezișuri naturale și care permit migrația peștilor. În esență au fost alese amplasamente, unde
cotește rîul și nu Canalul, acesta din urmă continuînd practic pe direcția albiei din amonte al rîului.
Ramurile de derivație sînt adevărate canale de coastă, traversînd interfluviul slab conturat-
cvasiplat Vîrghiș-Homorodul Mic, ajungînd în punctul de confluență într-o vale naturală seacă, o
vale de eroziune în bazinul hidrografic al rîului Homorodul Mic.
Fiecare ramură de captare este prevăzută cu posibilitatea descărcării apei înapoi în rîul
Vîrghiș, funcționînd și ca preaplinuri în cazul în care debitele derivate ar fi prea mari. Dacă cele mai
multe de pe ramura superioară (fiind identificate două active și două temporare) au înfățișarea unui
rîu despletit, celelalte (prima pe ramura superioară, două pe ramura mijlocie și una pe ramura
inferioară) sînt noduri special amenajate sub forma unor praguri deversoare laterale, de la care apele
deversate sînt conduse înapoi în rîul Vîrghiș prin canale artificiale cu un număr variabil de trepte de
cădere, cu excepția deversorului de pe ramura superioară, care este un nod compact. Diferențele de
nivel la deversorii laterali au fost estimate la cca. 0,8 m la cel de pe ramura superioară, la cele de pe
ramura mijlocie la cca. 1,5 m la cel din amonte, la următorul de cca. 2,1 m, iar la cel de pe ramura
inferioară la cca. 4,8 m.
Canalul Vîrghiș prezintă astăzi o configurație extrem de variată a albiei, între cea naturală
și cea artificială, amenajarea porțiunilor de albie aferente parcelelor fiind la ora actuală la
latitudinea exclusivă a riveranilor, fără nicio concepție sau îndrumare din partea autorității locale.
Protecțiile de mal sînt foarte variate, în funcție de posibilitățile financiare, de acces și forța de
muncă disponibilă: înierbare, arbuști, arbori, zidărie uscată sau cu mortar de ciment din piatră brută
sau bolovani, zidărie din cărămizi de cofraj din beton umplut cu beton, zid din gabioane, zid de
sprijin din beton. Ramura de pe str. Primăverii a fost amenajată în anul 2015 prin construirea unui
zid de sprijin pe partea dinspre carosabil, după terminarea lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă și
de canalizare menajeră. Numeroasele pasaje ce asigură comunicarea între cele două maluri se
prezintă sub forma unor soluții constructive variate, începînd cu simplele bîrne, podețe simple din
scînduri pe bîrne, podețe tubulare din țevi metalice sau din beton, pînă la podețele dalate din beton
armat și chiar poduri din structuri flexibile din tablă de oțel ondulată și galvanizată cu secțiune
transversală semieliptică, aplicată recent la reconstrucția podurilor de pe drumul județean DJ 132
atît pe Canal, cît și pe rîul Homorodul Mic în aval. De asemenea, pentru utilizarea la maxim a
spațiului, unele construcții anexe precum grajduri sau șuri s-au extins deasupra albiei prin soluții în
consolă, sau au fost construite peste albie, însă s-au întîlnit și cel puțin trei cazuri în care clădiri de
locuit și chiar un snack bar, din cărămidă, au fost construite tocmai deasupra albiei. Sînt cazuri de
41
asemenea, cînd porțiuni mici ale albiei ce traversa curțile, au fost acoperite pentru a permite
utilizarea nestînjenită a incintei. În acest sens cel mai important exemplu este cel din vechea Uzina
de Fier, unde albia ce traversa incinta a fost introdusă într-o secțiune dreptunghiulară închisă din
beton armat pe o lungime de 170 m, peste care au fost construite și o parte din halele de producție.
Conform informațiilor obținute de la Primărie, pe acest tronson subteran soluția constructivă este cu
ziduri de sprijin independente pe care se sprijină o placă din beton armat, radierul (fundul albiei)
nefiind betonat. Podul de pe str. Gábor Áron/Spitalului (DJ 132) este alipit chesonului. La data
recunoașterii pe teren podul vechi din beton armat era demolat, fiind în curs înlocuirea lui cu o
structură flexibilă din tablă de oțel ondulat.
Pe majoritatea lungimii, Canalul Vîrghiș are malurile la cota terenului adiacent, putînd
primi gravitațional apele de șiroire din ploi. Cîteva excepții se concentrează pe tronsoane scurte: o
îndiguire recentă în dreptul platformei în rambleu a Uzinei de Apă, pe malul stîng în lungime de
cca. 65 m, cu înălțimea de cca. 1,0 m, pe brațul drept de-a lungul str. Ștrandului, între nr. 17-21A pe
o lungime de cca. 60 m, unde fiind amenajată între ziduri de sprijin din beton, malul drept este
ridicat față de cota terenului cu pînă la cca. 50 cm și o îndiguire pe malul drept de cca. 155 m
lungime cu înălțimea între cca. 0,8-1,2 m, începînd de la podețul de la str. Ștrandului nr. 25 și pînă
în dreptul terenului de sport. Pofilul longitudinal este în trepte, amenajate fie din necesitățile de
creare a unei căderi concentrate pentru nenumăratele mori de apă de odinioară (în majoritatea
covîrșitoare gatere și cîteva piui și mori de cereale), fie pentru amenajarea unor locuri de prelevare a
apei și pentru spălat rufe, fie pentru adaptarea la configurația naturală a terenului. Înălțimea acestora
variază de la 0,1 m pînă la peste 3,0 m. Identificarea pragurilor a fost mult îngreunată de accesul
limitat la tronsoanele prin parcele, motiv pentru care numărul pragurilor identificate poate fi
considerată mai mic decît cel real. Repartiția pragurilor de fund și a căderilor este pronunțat
neuniformă. Astfel, pe tronsonul ramurii superioare pînă la confluența cu ramura secundară mijlocie
s-au identificat cca. 10 praguri, densitatea medie rezultînd 1 prag/116 m, pe tronsonul din aval pînă
la confluența cu ramura inferioară cca. 17 praguri, cu o densitate de 1 prag/43 m. Pe ramura
mijlocie nu există praguri. Pe ramura inferioară au fost identificate cca. 11 praguri, densitatea
rezultînd la 1 prag/95 m. De la confluența celor două ramuri principale și pînă la confluența cu rîul
Homorodul Mic, pe lungimea totală a ramurilor de cca. 3,48 km s-a reușit identificarea unui număr
de cel puțin 120 praguri, densitatea medie a acestora rezultînd la 1 prag/29 m. Numărul total al
pragurilor identificate este de cel puțin 158 bucăți. Racordarea Canalului la rîul Homorodul Mic se
face printr-un ultim tronson scurt foarte abrupt cu multe trepte, de cca. 40 m lungime, dar cu o
diferență de nivel de peste 5,0 m.
Canalul Vîrghiș nu este un curs de apă lipsit de viață. Vegetația și pietrișul creează condiții
prielnice pentru susținerea unei faune acvatice modeste și constante. Alge, resturi vegetale,
fitoplancton, perifiton, moluște, crustacee, viermișori, zooplancton și larve de insecte asigură o
alimentație diversificată a peștilor ajunși în Canal. Pe sectoarele ferite de prezența frecventă a sau
de activitatea omului, apele sînt vizitate cu predilecție de familii întregi de rațe mari (vadkacsa,
tőkés réce) (Anas platyrhynchos). Un asemenea moment a fost surprins în noiembrie 2015 și pe foto
128, de pe sectorul din zona terenului de sport din str. Ștrandului.
Toate aceste elemente evidențiază importanța Canalului Vîrghiș în viața orașului și

în perioada actuală, deși în alt mod decît cel de odinioară. Printr-o amenajare atent
profesionistă, acesta va putea fi pusă și mai în evidență, asigurînd un coridor ecologic (coridor
verde) prin oraș, contribuind în mare măsură la îmbunătățirea microclimatului și
ambientului, oferind prin prezența luciului de apă și posibilitatea amenajării unor zone verzi
de recreere valoroase. De asemenea, printr-o amenajare inspirată, ecologică, Canalul va putea
contribui nu numai la ridicarea nivelului de confort în oraș, dar ar putea servi și ca un
obiectiv turistic inedit, unicat, foarte valoros, contribuind astfel la sporirea veniturilor
locuitorilor și orașului.
În colecția foto 44-135 sînt prezentate cîteva dintre toate elementele descrise mai sus.
Principiul urmărit în succesiunea fotografiilor a fost din amonte în aval, cele trei ramuri de captare
42
individual în sensul anterior, iar de la nodul din str. Primăverii nr. 11 cu prezentarea în paralel a
celor două brațe, în ordinea brațul stîng-brațul drept. Se menționează că, în perioada recunoșterii pe
teren pentru tronsonul final al Canalului, podul rutier de la ieșirea din vechea Uzină de Fier era în
reconstrucție. Cu această ocazie, la executarea săpăturilor pentru fundație, canalul colector menajer
principal al orașului a fost întrerupt, astfel că apele uzate menajere brute se scurgeau liber în Canal.
Din acest motiv apele Canalului căpătau culoarea gri, oglindite în fotografiile 130-135.
Calculele efectuate în cele trei secțiuni considerate caracteristice arată creșterea suprafeței
bazinului hidrografic aferent de la 0,93 km2 în secțiunea de confluență a celor două ramuri
principale, la 2,42 km2 în secțiunea podului rutier de pe drumul național DN 13A, pînă la 4,22 km 2
în secțiunea confluenței cu rîul Homorodul Mic. Astfel, la confluența cu rîul receptor, contribuția
Canalului Vîrghiș la suprafața bazinului hidrografic (b.h.) al acestuia se ridică la 37,6% raportată la
suprafața rîului receptor din amonte de confluență, de 11,22 km 2. Sub raportul debitelor mici însă,
constatările de pe teren indică o situație inversă, respectiv faptul că, aportul Canalului depășește pe
cel al rîului receptor.
Astfel rezultă că, existența Canalului Vîrghiș, realizînd o derivație importantă din rîul
Vîrghiș în rîul Homorodul Mic, are o influență decisivă asupra debitelor celor două cursuri de apă
pe întreg sectoarele din aval, prin modificarea substanțială a debitelor acestora în regim natural.
Această importanță este evidențiată și prin aceea că, acest Canal este menționat în PMBH Olt
printre derivații. Din acest motiv se consideră că, în scopul cunoașterii mai bune și mai corecte a
regimului hidrologic al celor două cursuri de apă, cu beneficii și în privința cunoașterii regimului
hidrologic al Canalului Vîrghiș, se justifică realizarea unui post hidrometric principal (de bază) pe
Canal, considerînd pentru amplasarea acestuia o secțiune imediat amonte de podul Kettősfűrész de
pe str. Ady Endre, precum și prin reabilitarea stăvilarului de pe ramura sudică, dotarea acestuia cu o
miră hidrometrică. Desigur, cea mai potrivită soluție va trebui definitivată cu reprezentanții SGA
Harghita, organ de gospodărire a apelor teritorial al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Olt.
Canalul Vîrghiș este prin excelență un curs de apă „urban”, cu un comportament
hidrologic și hidraulic special, studiat ca atare în mod distins în literatura de specialitate. Debitele
caracteristice, determinate ca pentru un curs de apă natural, cu neglijarea aporturilor din rîul
Vîrghiș, sînt prezentate în tabelul 1.12.40 de mai jos:
Tabelul 1.12.40. Debite caracteristice pe Canalul Vîrghiș
Debit mediu Debit mediu Debit maxim cu asigurarea de p%
Suprafața Altitudinea Debit lunar minim zilnic minim Qmax.p
bazinului medie a mediu anual cu anual cu (m3/s)
Rîu Secțiune hidrografic b.h. multianual asigurarea asigurarea
F A Q0 de 95% de 95%
1% 5% 10 %
(km2) (mdMN) (m3/s) QL.min.an.95 Qzi.min.an.95
(m3/s) 3
(m /s)
aval confluența ramurilor 0,93 924 0,011 - - 12 9 5,2
Canal Vîrghiș pod rutier DN 13A 2,42 909 0,028 - - 23 13 10
confluența Homorodul Mic 4,22 877 0,046 - - 31,5 18 13,5
În tabelul de mai sus debitele au fost estimate în ipoteza absenței vreunui aport din rîul
Vîrghiș. Acest lucru este doar parțial adevărat deoarece, numai derivația inferioară (de sud) este
controlată printr-o stavilă, celelalte două derivații primind apă în funcție de repartiția determinată de
debitele rîului Vîrghiș și condițiile momentane ale configurațiilor albiilor în punctele de derivație.
Oricum, în lipsa unor măsurători precise nu se poate estima debitul derivat de fiecare dintre cele trei
puncte existente.
Conform adresei SGA Harghita nr. 4743/DJ/18.11.2015.GRA, Canalul Vîrghiș tranzitează
anual din rîul Vîrghiș în rîul Homorodul Mic un volum de apă de V= 11,92·106 m3. Transformat în
debit mediu anual, acest volum reprezintă un debit de Q d.0= 0,378 m3/s. Conform informațiilor
obținute telefonic de la SGA Harghita, acest volum a fost determinat pe baza unor măsurători
ocazionale.
Conform PABH Olt, 2008, volumul 1A, pag. 129 jos, elaborat de INHGA, printre cele 8
derivații existente în b.h. Olt este enumerat și Canalul Vîrghiș, cu lungimea de 5,0 km, avînd
43
folosința principală alimentarea cu apă și asigurarea debitului de servitute (?) și debitul derivat de
Qd= 0,15 m3/s.
O măsurătoare expediționară proprie din 07.03.2014 în amonte de podul rutier boltit de la
limita amonte a incintei fostei Uzini de Fier a condus la un debit de Q= 0,325 m 3/s. Fiind într-o
perioadă relativ caldă, cînd topirea parțială a zăpezii determina un debit sporit pe rîul Vîrghiș,
putem trage concluzia că, în mod obișnuit debitele derivate sînt mai mici. Această concluzie este în
concordanță cu datele din PABH, însă contrară cifrei furnizate de SGA Harghita, care indică un
debit mediu cu 16,3 % mai mare, de unde ar rezulta că, diferența de debit se datorează aportului din
perioada apelor mari de pe rîul Vîrghiș, puțin probabil deoarece pe de o parte aceste perioade sînt
foarte scurte, iar pe de altă parte conform constatării pe teren, stavila de pe ramura sudică este
închisă de riverani chiar preventiv.
Efectul derivației debitelor nu este deloc neglijabil. Considerînd valorile extreme ale
debitelor medii estimate în secțiunea aval de confluență a rîului Vîrghiș cu derivația Zmeuriș și
debitul mediu derivat de Canal furnizat de SGA Harghita, rezultă că acesta reprezintă o pondere
între 91-49 % din debitul mediu multianual al rîului Vîrghiș, cu care suplimentează debitele minime
pe rîul Homorodul Mic.
Aceste constatări subliniază din nou necesitatea realizării unei debitmetrii corespunzătoare
pentru urmărirea debitelor derivate prin Canalul Vîrghiș, arătate anterior.
Importanța clarificării aspectelor evidențiate în paragrafele anterioare este subliniată și de
informația obținută telefonic de la SGA Harghita, conform căreia acesta a fixat pentru Primăria
Vlăhița un termen pînă în septembrie 2016 în scopul obținerii de către aceasta a autorizației de
gospodărire a apelor (de funcționare și exploatare în condiții reglementate) pentru Canalul Vîrghiș,
pe baza unei documentații tehnice întocmite de un proiectant atestat.
1.13. Apele minerale
1.13.1. Introducere
Apele minerale, o categorie apartă a apelor subterane, au în această zonă caracter artezian
sau ascensional şi sînt folosite în scop balnear, deși acest mod de folosire este slab dezvoltat.
Diferitele formaţiuni geologice străbătute le determină și gradul de mineralizare, cele din zona
studiată fiind clasificate ca ape sulfatate, clorurate sau bicarbonatate, alcaline și feruginoase și sînt
însoțite uneori de emanații mofetate de bioxid de carbon (CO2).
Apariția izvoarelor minerale se datorează faliilor de adîncime, ce pot fi de trei categorii:
falii care străbat întreaga crustă, falii regionale și falii locale (Pricăjan, 1974). În cazul izvoarelor
minerale din zonă cel mai important rol îl are falia de adîncime G 13 deoarece activitatea
postvulcanică a regiunilor eruptive neogene din județul Harghita este strîns legată de zona faliată a
acesteia. Această zonă faliată joacă un rol important în formarea, răspîndirea și apariția la zi a
dioxidului de carbon (CO2). După Pricăjan (1974), aparițiile apelor minerale carbogazoase și
emanațiilor de gaze uscate pot fi grupate de-a lungul a patru linii, care se prelungesc pînă aici din
județul Covasna. Dintre acestea rolul principal îl are în zonă linia a patra, intersectată local de alte
falii adînci. De asemenea, faliile sînt cauza existenței unor apariții de ape minerale cu temperaturi
diferite la distanțe uneori chiar mici, de ordinul a numai cîțiva metri. Astfel, localizarea izvoarelor
minerale și a emanațiilor de gaze și compoziția acestora pot furniza informații prețioase despre
poziția, tipul și adîncimea faliilor. Harta preluată în figura 20 din Anexă, reprodusă după (I.6.30),
deși concentrată pe inventarierea emanațiilor de gaze în raport cu structura geologică a zonei, se
consideră relevantă și pentru studierea izvoarelor minerale.
Probabil că, odată cu stabilirea omului pe aceste meleaguri, a descoperit și a utilizat și
apele minerale, descoperind și exploatînd apoi și depunerile hidrotermale limonitice (minereu de
fier de mlaștină, de obicei hematit, un oxid de fier - oxid feric (III) de culoare brun-ruginie, brun-
galbenă (Fe2O3), format prin dezagregarea chimică a piritului (sulfid de fier, FeS)), însoțite pe
alocuri și de depuneri hidrotermale de siderit (carbonat de fier, FeCO 3) la început chiar din aparițiile
44
de izvoare minerale.
Folosirea apelor minerale în scopuri terapeutice a cunoscut o continuă dezvoltare pînă în
secolul al XIX-lea, cunoscut ca “veacul de aur” pentru utilizarea apelor minerale, perioadă în care
se modernizează aproape toate staţiunile balneare cunoscute în prezent, ia amploare studiul ştiinţific
al majorităţii apelor minerale, iar balneo-fizioterapia se detaşează ca o ramură distinctă a ştiinţelor
medicale. Primele date cu caracter ştiinţific asupra surselor de apă minerală şi asupra efectelor lor
terapeutice care se referă la apele din Transilvania au fost publicate la Veneţia, în anul 1687, de
către Marco della Frata. Primele cercetări însă ale apelor minerale din Secuime încep abia în a doua
jumătate a secolului XVIII, în anul 1763, cînd Maria Tereza a Austriei a extins cercetările privind
apele minerale și asupra Transilvaniei. În 1771, medicul Lucas Wagner tipăreşte la Viena o lucrare
cu caracter general asupra unor zone cu ape minerale din ţara noastră: “Disertatis inauguratis
medico chimica de aquis medicalis Magni Principatus Transilvania”, iar H. I. Granty editează la
Viena “De aquis medicalis Transilvania”. Printre primele lucrări putem aminti cartea medicului și
botanistului vienez Heinrich Johann Crantz (1777) Gesundbrunnen der Oesterreichischen
Monarchie. Printre primele analize putem enumera și cele efectuate de medicul tîrgumureșan
Kibédi Mátyus István în volumul V. al lucrării Ó- és Új Diaetetica (Dietetica veche și nouă),
apărută în 1792, în care descrie peste 50 de izvoare minerale. Lucrarea medicului șef al
Transilvaniei, Nyulas Ferenc (1800), Az Erdély Országi Orvos Vizeknek Bontásáról Közönségesen
(Despre analiza apelor medicinale din Țara Ardealului, în general) este de o importanță deosebită.
Remarcabilă și deschizătoare de drumuri este lucrarea botanicului și chimistului Kitaibel Pál
Hydrographia Hungariae apărută în 1829, în care printre cele 150 de izvoare de ape minerale
analizate figurează și cele din Secuime. Orbán Balázs în lucrarea sa monografică de 6 volume din
1868 descrie toate băile de ape minerale vizitate, prezentînd amplasarea, obiceiurile și
recomandările legate de acestea, precum și compoziția chimică a unor izvoare minerale. Compoziția
chimică este preluată de el din lucrarea lui Pataki Sámuel din 1820 Descriptio physico-chemica
aquarum mineralium Magni Principatus Transylvanie. Zepeczaner Jenő (6.I.39) în articolul din
anul 2009 arată că, medicul ardelean Knöpfler Vilmos în anul 1856 a realizat prima hartă - colorată
geologică și balneară a Transilvaniei. Chimistul Hankó Vilmos care a efectuat analiza multor
izvoare din Secuime, publică la Cluj în anul 1891 lucrarea Az erdélyrészi fürdők és ásványvizek
leírása. Tot el prezintă băile din Secuime de la sfîrșitul secolului al XIX-lea în lucrarea sa
Székelyföld (Țara secuilor), publicată la Cluj în 1896. Între cele două războaie mondiale geologul
Bányai János (1934) și Gheorghe Atanasiu s-au ocupat amănunțit cu băile și izvoarele de ape
minerale din Secuime, urmați apoi de geologul Csajághy Gábor și chimistul Straub János în timpul
și în anii următori celui de-al doilea război mondial. După cel de-al doilea război mondial Bányai
János continuă cercetările privind apele minerale. Sub redacția lui Szabó et. alii (1957) apare
lucrarea de sinteză A Magyar Autonóm Tartománybeli ásványvizek és gázömlések (Apele minerale
și emanațiile de gaze din cuprinsul Regiunii Autonome Maghiare Mureș), descrierile cuprinzînd
mare parte a Țării Secuilor.
Volumul de cercetări Hargita megye természetes gyógytényezői (Factorii terapeutici
naturali ai județului Harghita) publicat la Miercurea Ciuc în 1974 cuprinde un număr de 51 lucrări
de specialitate despre apele minerale și emanațiile naturale de gaze de pe cuprinsul regiunii.
Kisgyörgy Zoltán și Kristó András în cartea lor Románia ásványvizei (Apele minerale ale
României), în capitolul A Kárpátok övezetének ásványvizei (Apele minerale din zona Carpaților)
prezintă și din Secuime aparițiile de ape minerale și hidrogeologia acestora. Volumul Ásványvizek
és gyógyvizek (Ape minerale și terapeutice) apărut sub redacția lui Borszéki Béla în 1979 prezintă
datele istorice și de îmbuteliere ale principalelor ape minerale din Secuime.
Artemiu Pricăjan în cele două lucrări de referință ale sale ”Apele minerale și termale din
România” (1973) și ”Substanțe minerale terapeutice din România” (1985), făcînd o sinteză a
întregii activități în domeniu, descrie în amănunțime apele minerale și băile din România, printre
care și cele din Secuime.
Originea apelor minerale din Secuime a preocupat naturaliștii încă din secolul al XVII-lea.
În privința determinării tipurilor apelor minerale și studierii originii acestora personalitățile
marcante sînt geologii Bányai János (1934) și Pricăjan Artemiu (1972), care au pus bazele ulterioare
45
ale studierii apelor minerale, care se continuă și în prezent. Bányai J. (1934) a emis ipoteza originii
meteorice a acestor ape minerale și termale și a explicat formarea lor prin infiltrarea apelor din
precipitații în zonele înalte ale munților în adîncime prin sistemul de crăpături, în urma căreia se
îmbogățesc cu bioxid de carbon (CO2) și substanțe dizolvate. Ipoteza lui a fost confirmată ulterior
de primele cercetări radioizotopice (Crăciun, Petre et. alii, 1989). Cercetările lui Kis Boglárka
Mercedesz și Kármán Krisztina (Acta Siculica 2012-2013, 33-38) privind determinările geochimice
ale izotopilor stabili (raportul izotopilor de oxigen și hidrogen din apă, 18O/16O, deuteriu/hidrogen
sau D/H) din apele minerale au cuprins și apele minerale din Băile Homorod. Prin reprezentarea
datelor măsurătorilor în sistemul de coordonate VSMOW (Vienna Standard Mean Ocean Water),
raportate la dreapta GMWL (Global Meteoric Water Line), rezultatele acestor cercetări
demonstrează originea meteorică a apelor minerale și din această zonă. De asemenea s-a putut
demonstra că, apele minerale din partea vestică a munții Harghita sînt în legătură cu depozitele
sedimentare miocene de sub depozitele sedimentare vulcanice neogene. În mineralele ce formează
rocile sedimentare fracțiunea δ18O (fracțiunea izotopului stabil de oxigen, 18O) este considerabil mai
mare față de apele meteorice, astfel pot contribui în mod esențial la îmbogățirea izotopului 18O din
apele minerale.
La definirea apelor minerale trei aspecte sînt luate în considerare: geologice, medicale și
sociale. Pînă la definiția actuală a apelor minerale, aceste aspecte au trecut prin multe schimbări de-
a lungul istoriei. Termenul de „apă minerală” a suferit în timp mutații, condiționate de modul de
utilizare a acesteia, care, dintr-un produs cu proprietăți curative, s-a transformat într-un produs
preponderent alimentar. În continuare, prezentarea pe scurt a evoluției definiției se bazează pe
lucrările 6.I.30-32.
Prima definiție a apelor minerale a fost dată de Hintz și Grünhut în cartea lor Deutscher
Bäderbuch, apărută în 1907, în care criteriile pentru desemnarea (delimitarea de la apa potabilă)
apelor minerale erau formulate astfel: să conțină multe substanțe dizolvate, în lipsa acestora să
conțină elemente rare, sau ca temperatura lor să fie mai mare comparativ cu cele obișnuite. Limita
de definire a apelor minerale, aceea de conținut minim de substanțe totale dizolvate de 1000 mg/l (1
g/l), devenită populară în secolul al XX-lea, este legată de numele medicului german prof. dr. Leo
Grünhut, sub a cărui supervizare a editat Institutul Fresenius documentul director Rezoluția de la
Bad Neuheim în data de 25.09.1911., care statuta că „În viața cotidiană prin apă minerală
înțelegem acele ape, a căror conținut în săruri solide dizolvate este 1 g la litru, sau conține 250 mg
dioxid de carbon liber, sau este diferențiată de apa potabilă obișnuită prin conținutul în substanțe
mai rare, sau temperatura ei este constant peste 20 ºC.” Dezvoltările ulterioare ale Rezoluției în
1922 și 1934 au devenit regulatorii și au constituit bazele sistemului regulatoriu ale industriei de
îmbuteliere în expnasiune explozivă (Michel, G. 1997). În Transilvania, în contrast, geologul
Bányai János (1934 și ulterior) preferă clasificarea apelor minerale pe baza originii lor, și
diferențiază în mod foarte clar apele curative de apele de masă și alte ape naturale. În anii 1940
mulți alți autori (DÁVID J. 1941; MOLL K. – GROÓ B. – KUNSZT J. 1941) preiau definițiile lui
aprofundate, centrate pe origini, a apelor minerale.
Principalele criterii care au stat inițial la baza definirii conceptului de „apă minerală”, care
au condus în timp la formarea a două școli de definire a apelor minerale, au fost cele legate de
compoziția chimică dată de mineralele solubilizate și de prezența dioxidului de carbon (școala
germană, bazată pe Rezoluția de la Bad Neuheim) sau de efectele ei terapeutice (școala franceză,
bazată pe lucrările oamenilor de știință francezi, sintetizate de CASTANY, G. și MARGAT, J. în
1977 în Dictionnaire français d’Hydrogéologie, care constituie și baza dicționarului științific de
specialitate multilingv al UNESCO). În literatura de specialitate românească pot fi regăsite
influențele ambelor școli de ape minerale.
Spre mijlocul secolului XX, odată cu sporirea numărului analizelor apelor minerale a
devenit din ce în ce mai evident că, limita minimă de 1000 mg/l a substanțelor minerale dizolvate,
formulată și adoptată de școala germană, este mult prea severă, astfel că multe dintre izvoarele de
ape minerale recunoscute pînă atunci n-ar mai corespunde acestui criteriu. Întărirea acestei opinii a
fost accentuată și de acele lobby provenite din partea îmbuteliatorilor de ape minerale, care au
încercat să convingă legiuitorii UE, ca să fie mai îngăduitori în desemnarea apelor minerale.
46
Astfel a apărut Directiva (apelor minerale naturale) 80/777/CEE, modificată prin Directiva
96/70/EC și Directiva 2003/40/EC, care trebuiau preluate și în legislația proprie a țărilor membre
ale UE. Azi ne aflăm în situația în care nu toate țările membre ale UE au preluat prevederile acestor
Directive. Directiva 2009/54/EC privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale
intenționat a reforma prevederile anterioare, practic repetă dispozițiile Directivei 80/777/CEE
modificate, diferențele constînd numai în procedurile administrative comunitare. Conform
specialiștilor, nu numai practica aplicării Directivei, dar și vechimea ei de peste 35 de ani
demonstrează faptul că, prevederile ei sînt depășite și conținutul nu reflectă situația reală a acestei
industrii cu totul speciale.
România a preluat prevederile acestor Directive prin HGR 1020/2005 pentru aprobarea
Normelor tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale. În cele ce urmează ne
concentrăm pe caracteristicile apelor minerale naturale la sursă, motivat de situația reală a
izvoarelor minerale din teritoriul studiat. Conform HGR 1020/2005, o apă minerală naturală este
definită conform Anexei 1, astfel:
„1. Prin apă minerală naturală se înţelege o apă pură din punct de vedere microbiologic, în
sensul art. 12 din norme, care îşi are originea într-un zăcământ/acvifer subteran şi este exploatată
prin una sau mai multe emergențe naturale ori foraje.
Apa minerală naturală se deosebeşte în mod evident de apa de băut obişnuită prin
următoarele caracteristici:
a) natura sa, caracterizată printr-un conţinut specific de săruri minerale dizolvate,
oligoelemente sau alţi constituenţi și, eventual, prin unele efecte asupra sănătăţii;
b) puritatea sa originară, ambele caracteristici fiind menţinute intacte datorită originii
subterane a acestei ape care trebuie să fie protejată de toate riscurile de poluare.
2. Caracteristicile prevăzute la pct. 1, care pot conferi apei minerale naturale proprietăţi
benefice pentru sănătate, trebuie evaluate:
a) din punct de vedere:
1. geologic şi hidrogeologic;
2. fizic, chimic şi fizico-chimic;
3. microbiologic;
4. dacă este cazul, farmacologic, fiziologic şi clinic;
b) conform cerinţelor enumerate la cap. II;
c) conform metodelor ştiinţifice aprobate de autoritatea competentă.
3. Compoziţia, temperatura şi alte caracteristici ale apei minerale naturale trebuie să
rămînă stabile în limitele fluctuaţiilor naturale. Acestea nu trebuie să fie afectate de posibilele
variaţii ale debitului sursei.
În sensul art. 12 din norme, prin conţinutul microbiologic normal al unei ape minerale
naturale se înţelege numărul populaţiei bacteriene sensibil constant la sursă, anterior oricărei
condiţionări, a cărei compoziţie calitativă şi cantitativă, luată în considerare la recunoaşterea acestor
ape, este verificată prin analize periodice.”,
și trebuie să corespundă următoarelor criterii:
„- art. 12 (1) Numărul total de colonii revitalizabile dintr-o apă minerală naturală la sursă
trebuie să corespundă populaţiei microbiene normale din apă şi să facă dovada existenţei unei
protecţii eficiente a sursei împotriva tuturor tipurilor de contaminare. Numărul total de colonii va fi
determinat conform prevederilor pct. 3.3 al cap. II din anexa nr. 1.
- art. 12 (3) La sursă, în mod normal (numărul total de germeni), aceste valori nu trebuie
să depăşească 20 germeni/ml, la o temperatură cuprinsă între 20 ºC-22 ºC, în 72 de ore, şi, respectiv,
5 germeni/ml, la o temperatură de 37 ºC, în 24 de ore, cu menţiunea că acestea trebuie considerate
valori de referinţă şi nu concentraţii maxime permise.
- art. 13 La sursă şi în timpul comercializării ei o apă minerală naturală nu trebuie să
conţină:
a) paraziţi şi microorganisme patogene;
b) Escherichia coli (E. coli) şi alte bacterii coliforme şi streptococi fecali în 250 ml de
eşantion examinat;
47
b) Escherichia coli şi alte bacterii coliforme şi streptococi fecali în 250 ml de eşantion
examinat;
c) bacterii anaerobe sulfitoreducatoare cu înmulţire prin spori în 50 ml de eşantion
examinat;
d) Pseudomonas aeruginosa în 250 ml de eşantion examinat.”
Art. 26 definește caracteristicile apei de izvor, astfel: „Termenul "apă de izvor" este
rezervat unei ape destinate consumului uman, în stare naturală şi îmbuteliată la sursă, care:
a) satisface condiţiile microbiologice prevăzute la art. 12 şi 13;
b) satisface condiţiile de exploatare prevăzute la pct. 2 şi 3 din anexa nr. 2, care vor fi
respectate în totalitate pentru apa de izvor;
...
e) îndeplineşte criteriile de potabilitate prevăzute în legislaţia românească, referitoare la
apele potabile.”
Apele minerale terapeutice sînt definite în HGR 1154/2004 privind aprobarea Normelor
tehnice unitare pentru realizarea documentaţiilor complexe de atestare a funcţionării staţiunilor
balneare, climatice şi balneoclimatice şi de organizare a întregii activităţi de utilizare a factorilor
naturali, după cum urmează:
„art. 44 (1) Apele minerale terapeutice sînt ape care provin dintr-o sursă naturală - izvor,
lac sau foraj şi îndeplinesc cel puţin una din următoarele condiţii:
a) mineralizare sau conţinut de săruri minerale dizolvate peste 1g/l;
b) prezenţa unor elemente chimice cu acţiune farmacologică cunoscută, în proporţii minim
necesare;
c) conţinut de gaze dizolvate cu efecte biologice, în concentraţii stabilite - 1000 mg CO 2/l,
1 mg H2S/l (hidrogen sulfurat);
d) temperaturi de peste 20 ºC, independent de conţinutul mineral, care le conferă
caracteristica de ape termale;
e) existenţa unei acţiuni terapeutice recunoscută ştiinţific, situaţie care conferă acestor ape
minerale terapeutice statutul de medicament, fiind interzisă orice modificare sau prelucrare prin
adăugare sau extragere de substanţe în afară de dioxidul de carbon.
art. 45 (1) În conformitate cu nivelul de mineralizare, apele minerale terapeutice se
clasifică în:
a) ape minerale cu mineralizări de peste 1 g/l substanţe solide dizolvate, subîmpărţite în:
ape minerale cu mineralizare medie de 1-15 g/l, ape minerale concentrate cu mineralizare de 15-35
g/l, ape minerale foarte concentrate cu mineralizare de 35-150 g/l şi ape minerale de mare
concentraţie cu mineralizare de peste 150 g/l;
b) ape minerale cu mineralizări sub 1 g/l substanţe solide dizolvate - oligominerale, care
au componenţi biologic activi care le imprimă caracterul specific, şi care sunt subîmpărţite în: ape
oligominerale sulfuroase, ape oligominerale feruginoase, ape oligominerale carbogazoase şi altele
asemenea şi ape oligominerale termale, în funcţie de temperatură.
(2) În conformitate cu compoziţia fizico-chimică, apele minerale terapeutice se clasifică
în:
a) oligometalice - acratice;
b) alcaline şi alcalinoteroase - bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene;
c) clorurate-sodice - sărate;
d) iodurate;
e) bromurate;
f) sulfatate;
g) feruginoase;
h) arsenicale;
i) sulfuroase;
j) carbogazoase;
k) radioactive.
48
art. 46 În funcţie de compoziţia chimică şi de concentraţia în substanţe minerale, apele
minerale terapeutice sînt utilizate în următoarele moduri:
a) cură internă pentru băut - crenoterapie, aerosoli şi inhalaţii;
b) administrare parenterală sub formă injectabilă;
c) cură externă sub formă de băi în căzi individuale, în bazine de balneaţie, în bazine
de kinetoterapie, în piscine şi solarii, precum şi sub formă de irigaţii medicinale;
d) pentru extragere de săruri sau gaze pentru cură sau pentru industrializare.”.
În România, pentru apele minerale naturale îmbuteliate destinate exclusiv consumului
alimentar s-a elaborat și standardul SR 4450:1997.
În recapitularea celor de mai sus se poate constata că în privința apelor minerale există o
legislație internațională contradictorie, iar în privința celei autohtone, citînd pe Adrian Feru (director
de cercetare la Societatea Națională a Apelor Minerale - SNAM), „foarte stufoasă, puțin ambiguă și
lăsînd loc la interpretări” și se poate spune că termenul de „apă minerală naturală” revine de acum
încolo exclusiv apelor minerale îmbuteliate, în definirea cărora devin prioritare criteriile privind
originea, puritatea, compoziția și constanța acesteia în timp, precum și condițiile de îmbuteliere,
accentul fiind însă deplasat în mod nejustificat pe îmbuteliere pentru consum alimentar, deservind
interesele producătorilor de asemenea ape. În acest sens există și o reglementare internațională,
CODEX STAN 108-1981, revizuit în 1997 și 2008, elaborat de Comitetul Codex Alimentarius al
Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) - World Health Organization (WHO), și Organizația
Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură - Food and Agriculture Organization of the
United Nations (FAO).
Mulți cercetători încearcă (deocamdată în zadar) să atragă atenția asupra faptului cum s-a
deplasat definirea apelor minerale naturale în direcția stabilirii unor criterii servind exclusiv
condițiile necesare îmbutelierii, sub sloganul protejării sănătății publice. Acest fapt este susținut de
creșterea explozivă a apelor minerale îmbuteliate cu grade de mineralizare reduse, în detrimentul
apelor puternic și mediu mineralizate, ponderea acestora ajungînd la nivelul UE în anul 2003 la
peste 60 % din total (Monique van der Aa, 2003), iar în România de la 16 % în 1997 la 49 % în
2011 (Ghidul apelor minerale, 2012).
În Transilvania sînt nenumărate izvoare minerale, care sînt utilizate intensiv de localnici,
existînd o tendință de utilizare a lor din ce în ce mai mult și de către oamenii venind de la distanțe
de zeci de kilometri, sau care posedă proprietăți sau compoziție mult mai avantajoase comparativ cu
cele îmbuteliate. După cum este susținut de sursele bibliografice vechi citate, foarte multe dintre ele
erau cercetate și urmărite prin analize de laborator, folosite în scop terapeutic, cu efecte benefice
demonstrate asupra sănătății, unele fiind cunoscute și peste hotare. Majoritatea reglementărilor nu
se referă la acestea, iar reglementările referitoare la apele îmbuteliate nu oglindesc nici pe departe
utilizarea lor în cură internă sau externă, compoziția lor foarte variată și unică. Avem de a face deci
cu nenumărate situații particulare neglijate, de „copiii orfani”, despre care nu se prea vorbește la
forurile de specialitate (6.I.32), însă a căror inventariere, analiză, punere în valoare și protecție este
foarte necesară.
În privința apelor minerale terapeutice, HGR 1154/2004 conține printre altele,

prevederi privind protecția stațiunilor balneare și a factorilor naturali terapeutici, perimetrele de
protecție sanitară, sistematizarea și organizarea stațiunilor balneare, climatice și balneoclimatice,
spațiile verzi, utilizarea substanțelor minerale (ape, nămoluri, gaze, turbă), captarea apelor minerale
terapeutice din izvoarele naturale și foraje, etc. și dispune, conform art. 132 (5) „Pentru fiecare
izvor trebuie să fie afişată denumirea acestuia şi compoziţia chimică a apei minerale captate.”
Nu este lipsit de interes menționarea faptului că, asemenea prevederi - dintre care multe de
mare actualitate și în zilele noastre, erau descrise cu o detaliere impresionantă de dr. chim. Hankó
Vilmos în cartea sa intitulată A fürdők helyes berendezése és az ásványvizek okszerű kezelése
(Instalațiile corecte ale băilor și tratarea rațională a apelor minerale), apărută la Cluj în anul 1900,
în editarea Societății Carpatine Ardelene.
În sprijinul promovării apelor minerale din Secuime, la Băile Szejke (Seiche), cunoscută
ca o veche așezare cu izvoare minerale curative, localitate componentă a Odorheiului Secuiesc,
49
aflată la 4 km de municipiu, la data de 21 mai 2008., într-o clădire cu două nivele, la inițiativa lui
Zepeczaner Jenő s-a deschis Muzeul apelor și băilor minerale (Ásványvíz- és Fürdőmúzeum), fiind
o secție a muzeului orășenesc Haáz Rezső din Odorheiu Secuiesc.
Revenind la zona studiată, o primă observație este aceea că, diferitele surse indică date
diferite, neclare și uneori contradictorii, atît ca număr, denumire, cît și amplasament. Din păcate
însă, cu toate eforturile depuse, încă nu s-a reușit clarificarea lor în întregime. Un lucru însă este
foarte adevărat în privința abundenței apelor minerale din Transilvania și anume, citînd pe istoricul
Mihály János, autorul multor articole despre apele minerale din împrejurimi: „Mai demult era un
proverb curent după care dacă în Secuime se înfige un băț în pămînt, în urma lui țîșnește apă
minerală”.
După Makfalvi și Péter (6.I.44), izvoarele minerale cunoscute din această zonă, situate la
cele mai mari altitudini din bazinul hidrografic al rîului Homorodul Mic, se află pe valea afluentului
de stînga, rîul Cionca (Racoș) (Csonka- sau Rákos-Homoród) la nord de Căpîlnița, în depozitele
vulcanice sedimentare de pe malul stîng al acestuia, cu caracter slab mineralizat, bicarbonatat, cu un
conținut de substanțe minerale de 1,7 g/l, din care dioxidul de carbon liber (CO2) 1,4 g/l. Vofkori
László (6.I.36) vorbește despre un izvor numit Felszeg la nord de Căpîlnița. Foarte probabil că
Makfalvi și Péter în lucrarea citată s-au referit la acesta.
Bányai János (6.I.34, 1957), referindu-se la noile cercetări biochimice menționează că,
acestea au demonstrat că micro- și ultramicroelementele din apele minerale, ca argintul (Ag),
cobaltul (Co), cromul (Cr), arsenul (As), etc., au un rol mult mai important în proprietățile curative
ale apelor minerale, ca macroelementele arhicunoscute pînă atunci.
Apele minerale din zonă apar la suprafață sub două forme: izvoare naturale și din foraje
hidrogeologice. În ambele categorii se deosebesc surse neamenajate și amenajate, utilizate și
neutilizate. Acestea se vor prezenta în continuare.
1.13.2. Apele minerale din orașul Vlăhița și Minele Lueta
Pînă în 1968, anul înființării orașului Vlăhița, orașul propriu-zis era cunoscut sub numele
celor două localități învecinate, așezate între rîurile Vîrghiș și Homorodul Mic, respectiv cea
nordică, Szentegyházasfalu (Satul Sfînta Biserică) și cea sudică, Újváros sau Szentkeresztbánya
(Orașul nou sau Minele Sfînta Cruce), astfel că sursele documentare vechi localizează izvoarele
după acestea. De asemenea, dată fiind legătura istorică inseparabilă între Rókaváros (însemnînd
orașul vulpilor, denumire dată de localnici din cauza galeriilor de mină căscate pe versanți),
devenit Minereni, apoi Minele Lueta, vechea colonie unde se extrăgea minereul de fier prelucrat la
Szentkeresztbánya, sursele documentare de multe ori localizează izvoarele relativ la acestea.
Avînd în vedere această moștenire istorică, pentru evitarea repetărilor, la prezentarea
generală a izvoarelor se procedează la fel.
În sec. XVIII-XIX două izvoare naturale erau cele mai cunoscute și utilizate în cură
externă sub formă de băi și cură internă pentru băut - crenoterapie: izvorul Lobogó și izvorul
Dobogó.
Orbán Balázs (6.I.21, 82-83) în 1868 prezintă cele două izvoare astfel:
„De nemcsak érczet, hanem egészséget is lehet itten aknázni, a mennyiben
Szentkeresztbányán sok jeles gyógyforrás fakad fel, azok közt első helyen megemlítjük a Homorod
jobb partján felbuzgó nevezetes Lobogóját, mely a vetkező házakkal környezett meglehetős
nagyságu tükörbe van felfogva. Szökelve buzog itt fel a több betegségekbe csudaszerü hatással biró
gyógyforrás, s nevezetes tünemény az, hogy közvetlen egymás közelében két forrás fakad fel, egyik
jéghideg, míg a másik oly meleg, hogy ha a homokba felkeressük, lábunkat csaknem elégeti, a kettő
egybe elegyedve egy 16-18 R. foku gyógyvizet állít elő, mely fürdésre igen kellemes (utalás dr.
Pataki vegyelemzésére)....
A lobogó közelében két ivó forrás is van, melyek azzal hasontartalmuak lehetnek; van
négy a fürdői vendégeknek lakul szolgáló épülete, különben a bányászok is nyaranta kapják
házaikat, s a fürdői idény alatt sok vendég szokta látogatni.
50
Szentkeresztbánya alsó felében egy másik hajtó tulajdonsággal biró forrás is van.
Ha a szűk sziklabérczek között festői zuhatagokba lerohanó Homoródot követjük,
negyedóra alatt a Dobogó nevet viseló alsó fürdőhöz érünk. Itt a rohanó patak fölé emelkedő szikla
élén, festőileg fekvő házcsoport és szűk fürdő-medencze van, melybe a patakmeder széléből egy
facsövön önerején nyomul fel azon pezsgő, s a testet csipő ásványos viz, mely nagy konyhasó
tartalommal birván görvély, giliszta kórban, s hülésekben is nagyon hatásos.
A viz felületét, ha csak 24 óráig áll is, egy vastag szivárványozó lepel vonja be, mi
kőolaj vagy naphta tartalomra mutatna.
Ivó vize alább a patak medrében sziklából fakadt fel. Igen kellemes izű savanyú viz,
mely facsatornába szorítva vagy 5 lábnyira emelkedik fel önerején, s ott kis csövön csergedez ezen
érdeme szerint nem eléggé méltányolt kristálytiszta forrás. Ezenkivül a patak medrében, a sziklák
oldalain mindenütt veres leülepedést hagyó más ásványos vizek is fakadnak fel.‟
ceea ce în traducere liberă ar suna:
„Dar nu numai minereu, ci și sănătate se poate exploata aici, în măsura în care în
Minele Sfînta Cruce țîșnesc multe izvoare curative bune, printre care amintim pe primul loc izvorul
renumit Lobogó ivindu-se pe malul drept al Homorodului (eronat, de fapt Canalul Vîrghiș, n.n.),
captat într-un bazin cu oglindă de apă (în românește nu există expresie pentru tükörfürdő; aceasta
înseamnă un bazin cu circumferința amenajată ca preaplin, ce asigură un luciu de apă cu nivel
constant, întins la cota coronamentului bazinului) de suprafață destulătoare înconjurată de casele
de dezbrăcare. Izvorul curativ cu efecte minunate asupra multor boli țîșneste aici săltîndu-se, și
este un fenomen însemnat că, în imediata apropiere apar două izvoare, unul rece ca gheața, în timp
ce celălalt este așa de cald încît, dacă intrăm în nisipul lui, aproape că ne arde picioarele, cele
două împreună prepară o apă curativă cu temperatura de 16-18ºR (ºR - grade Réaumur, 12,8-
14,4ºC, n.n.), fiind foarte plăcut pentru îmbăiere (a se vedea Tabelul 1.13.1)....
În apropierea pîlpîitorului mai există două izvoare pentru băut, care par să fie de
aceeași compoziție cu acela; există patru clădiri servind ca locuire pentru oaspeții stațiunii
balneare, de altfel și minerii primesc casele lor în fiecare vară, și pe timpul sezonului balnear este
vizitat de mulți oaspeți.
În partea de jos a Minei Sfînta Cruce mai există și un alt izvor cu proprietăți laxative.
Dacă urmărim Homorodul repezindu-se în cataracte pitorești printre pereții stîncoși
înguști, într-un sfert de oră ajungem la băile de jos purtînd numele Dobogó. Aici, la marginea
stîncii înălțîndu-se deasupra pîrîului repezind, există un grup de case așezate pitoresc și un bazin
îngust, în care apa efervescentă dînd senzație de pișcături, posedînd o mare cantitate de sare,
foarte eficientă în bolile de hipertrofie a ganglionului limfatic cauzat de tuberculoză, a paraziților
intestinali și răceli, urcă prin ascensiune printr-un tub din lemn.
Suprafața apei, în starea netulburată chiar abia după 24 de ore, este acoperită de un
văl gros irizat, care ar indica un conținut de petrol sau eter de petrol (petroleum).
Apa ei (a stațiunii, n.n.) pentru băut izvorăște mai jos dintr-o stîncă din albia pîrîului.
Este o apă acidulată deosebit de plăcută, care forțată într-un mic canal din lemn se ridică prin
ascensiune la o înălțime de cca. 5 picioare (cca. 1,58 m, n.n.), și acolo acest izvor cristalin
insuficient apreciat după calitățile sale, se scurge printr-o mică țeavă. În afară de aceasta peste tot
pe stîncile din albia pîrîului izvorăsc alte ape minerale lăsînd urme de depuneri roșiatice.”
După 28 de ani, în 1896 Hankó Vilmos (6.I.33, 92-95) a văzut cele două izvoare astfel:
„A telep (Szentkeresztbánya, n.n.) felső részében találjuk a hires Lobogó-fürdőt. A
fürdő egy kis telepet képez lakóházakkal, vendéglővel, fürdőházzal, tükörfürdővel, ivóborvíz-
kutakkal.
A fürdő vize egy sziklának két szomszédos nyilásából buzog fel. Az egyik nyiláson
előtörő viz meleg, a másikon felbuzogó hideg. A két forrás kellemes, langyos (20º R) vízzel tölti meg
a medenczét. A medenczéből rohamosan felszálló szédioxid állandó mozgásban tartja a víz
felszinét. A fürdő csakugyan megfelel nevének, mert ez a forrása lobog, mint az üstben fövő, forró,
buzogó viz.
A fürdő közvetlen környezete kopár; de 10 percznyi távolságra gyönyörü fenyvest
érünk. A Lobogó-fürdő langyos vasas savanyú vizét sokan használják a vidékről. A fürdő
51
Szentegyházas-Oláhfalu község tulajdona.
A szikla falak között néhol pompás zuhatagokban lerohanó Homoródot követve alig
néhány percz alatt a Dobogó-fürdő-re érünk; így nevezik, mert egyik vize a föld méhéből a paripa
vágtatását eszünkbe juttató dobogó-zajjal törtet elő.
A fürdő-telep, - melyet ujabban Székely-Fürednek is neveznek, - egy pompás fenyvessel
borított, bájos völgy ölén terűl el. Ilyen lehetett Tusnád gyermekéveiben ! Gyönyörű fekvés, pompás
fenyves-erdő, festői sziklacsoportok, kitűnő vizek, étheri tisztaságu levegő !
A fürdő-medencze, melyet kitűnő vasas savanyúvíz tölt meg, kőbe van foglalva. Ivó-
borvize a patak sziklamedréből tör elő nagy erővel. A telepet néhány uri-lak képezi csupán. A fürdő
Ugron Gábor képvizelőnek tulajdona és tuskulanuma.....
Dobogó-fürdőtől magasan kiugró, meredek, helyenkint félelmesen düledező sziklák
között visz útunk a völgyen lefelé. Nemsokára egy kis bánya-telepet érünk, egy pár épülettel, a
hegyoldalon tátongó üregekkel. Ez az úgynevezett Rókaváros. Itt fejtik azokat a vasköveket, a
melyekből Szentkeresztbányán vasat olvasztanak.”
„În partea de sus a coloniei (Minele Sfînta Cruce, n.n.) găsim vestita Băile Lobogó.
Băile constituie o mică colonie cu case de locuit, restaurant, clădirea de baie, baie cu oglindă de
apă, fîntîni pentru băut apă minerală.
Apa băii izvorăște din două crăpături învecinate ale unei stînci. Apa țîșnind dintr-una
dintre crăpături este caldă, cel din cealaltă crăpătură rece. Cele două izvoare umplu bazinul cu
apă plăcută, călduță 20ºR (16 ºC, n.n.). Dioxidul de carbon ridicîndu-se rapid în bazin ține mereu
în mișcare suprafața apei. Baia își merită într-adevăr numele, deoarece acest izvor al ei este în
clocot, precum apa fierbinte, în clocot, fierbînd în căldare.
Imediata împrejurime a băii este pustie; însă la o diatanță de 10 minute ajungem la un
brădet minunat. Apa călduță feruginoasă acidulată este folosită de mulți de prin partea locului.
Baia este proprietatea Satului Sfînta Biserică.
Urmîrind Homorodul repezindu-se pe alocuri în cataracte superbe printre pereții de
stîncă în cîteva minute ajungem la Băile Dobogó; este denumit așa pentru că una dintre apele sale
izbucnește din măruntaiele pămîntului cu un zgomot ce ne amintește de zgomotul tropăitor al
armăsarului în galop.
Colonia băii - care mai este numit mai nou și Székely-Füred (Baia Secuiului), - se
întinde la poalele unei văi fermecătoare acoperite cu un brădet splendid. Așa putea să arate
Tușnadul în anii copilăriei ! Amplasament minunat, pădure de brazi splendid, grupuri de stînci
pitorești, ape excelente, aer curat eteric !
Bazinul pentru băi, care este umplut de o apă feruginoasă acidulată excelentă, este
amenajat cu pereți din piatră. Apa minerală pentru băut țîșnește cu putere din albia stîncoasă a
pîrîului. Colonia este alcătuită doar din cîteva case de nobili. Băile sînt proprietatea, locuința de
vară a deputatului Ugron Gábor.....
De la Băile Dobogó drumul nostru în josul văii duce printre stînci proeminente,
abrupte, pe alocuri înspăimîntător de șubrede. Curînd ajungem la o mică colonie de mină, cu
cîteva clădiri, cu cavități cîscînde în versant. Acesta este așa-numitul Rókaváros (Orașul vulpilor).
Aici sînt extrase acele roci de fier, din care la Minele Sfînta Cruce se topește fier.”
Makfalvi Zoltán Péter Elek (6.I.44) în 1978 menționează că, în partea de sud al Vlăhiței,
pe valea rîului Homorodul Mic există un grup însemnat de izvoare minerale. Primul (izvorul
Hámori, n.n.) izvorăște pe malul stîng al rîului în spatele spitalului, cu un debit de 0,02 l/s (1,73 m 3/
zi), al doilea mai la sud de acesta de asemenea în imediata apropiere a albiei, cu un debit de 0,03 l/s
(2,6 m3/zi). Apa ambelor izvoare este de tip bicarbonatic, calcic, sodic, feruginos. Conținutul total al
substanțelor minerale dizolvate este de cca. 3 g/l, din care dioxidul de carbon liber reprezintă peste
1 g/l. Mai încolo autorii menționează că, pe valea rîului Homorodul Mic, la sud de spital, un foraj
geologic a adus la suprafață un izvor mineral (Lobogó, n.n.) cu temperatura de 18 ºC și debit de 1,5
l/s (130 m3/zi), fiind unul dintre izvoarele cu cel mai mare debit din zonă. Apa izvorului este de tip
bicarbonatic, clorosodic și feruginos, cu un conținut total de substanțe minerale dizolvate de 3,9 g/l,
din care dioxidul de carbon liber 1,6 g/l. Gazele libere însoțitoare conțin azot (nitrogen) în proporție
52
de 79 % și dioxid de carbon în proporție de 19 %, această emanație aflîndu-se printre cele de tip
bogate în azot. Răcită, este o apă minerală cu gust plăcut, consumat cu predilecție de către locuitorii
din împrejurimi. De asemenea, ei mai menționează că, lîngă pîrîul Vîrghiș, în partea de est a
Vlăhiței, două izvoare termale au fost descoperite prin două foraje de prospecțiuni geologice.
Forajul executat pe malul stîng al pîrîului (F7, n.n.), de la adîncimea de 502 m a adus la suprafață
un izvor cu temperatura de 32 ºC și debit de 1,5 l/s (130 m3/zi). Momentan (1978) temperatura apei
este de 30 ºC și debitul de 0,4 l/s (34,6 m3/zi). Este o apă slab mineralizată, bicarbonatată, alcalină.
Apa termală izbucnită pe malul drept al pîrîului Vîrghiș provine dintr-un foraj (F8, n.n.) cu
adîncimea de 276 m, de sub un strat de lavă cu grosimea de peste 20 m. Temperatura ei este de 26
ºC, iar debitul 25 l/s (2160 m3/zi), fiind de departe izvorul cu cel mai mare debit al județului
Harghita. Conținutul apei în total substanțe minerale dizolvate este redus. Este o apă slab
bicarbonatată, calcică și magneziană, bromurată. Apa forajului este utilizată la ștrandul sub aer liber
construit în anul 1976. Caracterul termal al izvoarelor minerale de la Vlăhița s-ar datora unei
anomalii geotermice locale. Caracterul artezian al forajelor se datorează condițiilor tectonice
favorabile. Despre ape termale în zona Vlăhiței găsim menținui și la Orbán Balázs (1863). Un foraj
geologic executat în anul 1964 pe platoul dintre Vîrghiș și Homorodul Mic a adus la suprafață un
izvor de apă termală (probabil forajul F713, n.n.) cu temperatura de 40 ºC, însă nu s-a mai trecut
la utilizarea ei, iar forajul a fost cimentat.
Vofkori László (6.I.36) în 1998 scria că, izvorul Dobogó (Băile Dobogó sau Székelyfüred
de odinioară) este un izvor acidulat bogat, cu caracter alcalin-calcic, captat într-un bazin circular și
are un debit de 200.000 l/zi. Altitudinea Băilor Dobogó, proprietatea deputatului Ugron Gábor, era
766 mdMN, iar viața balneară în jurul anilor 1909 animată. Oaspeții veneau din depărtări, în special
sașii din Rupea. În anul 1952, în urma unui foraj geologic cu adîncimea de 180 m, a erupt la
suprafață un izvor mineral artezian cu temperatura de 20-21 ºC, cu un debit zilnic de pînă la
250.000 l. În anul 1957 conținutul total în substanțe minerale dizolvate era de 2335, 34 mg/l. Băile
Lobogó de odinioară se afla pe malul drept al Canalului Vîrghiș, la cca. 200 m nord de Uzina de
Fier, bazat pe un izvor mineral carbogazos. Probabil că numele ei provine de la faptul că, oglinda
apei bazinului de îmbăiere era ținută în mișcare permanentă de emanațiile de dioxid de carbon.
Viața Băii era de scurtă durată, deși debitul grupului de izvoare calde și reci atingea 500.000l /zi.
Azi (1998), scrie Vofkori, apa feruginoasă-bicarbonatată acidulată a acestui izvor este utilizată
pentru băut. În apropiere se găsesc mai multe izvoare mici. În acest sens trebuie menționat că, din
discuțiile cu locuitorii din zonă reieșea că, prin 1970 acele izvoare practic numai existau, pe locul
lor fiind numai niște băltoace feruginoase. Vofkori mai menționează și faptul că, pe teritoriul Uzinei
de Fier mai exista un izvor mineral, fiind denumit chiar izvorul Uzinei. În legătură cu băile Perla
Vlăhiței sau Băile Majzos, autorul scrie că acesta a fost inaugurată la data de 27 iunie 1976, în
apropierea carierei părăsite Majzos, pe malul drept al pîrîului Vîrghiș.
Jánosi Csaba, Péter Éva, Jánosi Kincső, în articolul Székelyföldi fürdők (Băi din
Secuime), publicat în Anuarul Muzeului Secuiesc Ciuc 2005, pag. 583-596, menționează că în valea
Homorodului Mic, pe teritoriul Minelor Sfînta Cruce au existat două băi cunoscute, Lobogófürdő și
Dobogófürdő. În zilele noastre numai apele călduțe de tip amestecat bicarbonatate-sodice-calcice, -
clorosodice, respectiv bicarbonatate-sodice, -clorosodice ale izvoarelor mai aminteau de băile
renumite din sec. XIX, spun autorii. În această privință trebuie menționat că, din informațiile
obținute de la localnici ar rezulta că aceste izvoare ar fi dispărut cu mult înainte, de prin anii 1970.
Cu ocazia investigațiilor proprii din anul 2015 nu s-a mai putut identifica nicio urmă a acestor
izvoare. Astfel nu se poate ști la ce perioadă s-au referit mai exact autorii prin expresia „în zilele
noastre”.
Makfalvi Zoltán (6.I.40) scrie în 2005 că apele minerale din zona Vlăhiței și Băile
Homorod (izvoarele Lobogó și Mária) sînt de tip amestecat, calcice-magnezice, slab clorosodice,
feruginoase, carbogazoase, „de tip Szeltersz”. În această privință trebuie precizat că, apa minerală
„de tip Szeltersz”, (după numele localității Băile Szeltersz de pe valea rîului Vîrghiș la SE de
Vlăhița, componentă a comunei Lueta) desemnează o apă minerală cu caracteristicile aproape
identice cu cele din localitatea Niederselters din vestul Germaniei, cu ale ape minerale cunoscute și
utilizate încă din sec. XVI a fost comparată de către primii cercetători.
53
Alți autori mai menționează suplimentar și caracterul sulfuros al apelor minerale.
În privința frecventării acestor băi, istoricul Mihály János (Kirulyi fürdőélet a XVIII.
századtól az államosításig-Balneație la Chirui din secolul XVIII pînă la naționalizare. Studii istorice
și sociale AREOPOLISZ V., Miercurea Ciuc, 2006, 144-175) citînd pe Hankó menționează că: „A
segesvári, medgyesi, kőhalmi szász fürdővendégek el-el kirándultak az almási barlanghoz, a
Szentegyházasoláhfalu tulajdonát képező Lobogó-fürdőhöz, és a Kerekfenyő lövétei határrészen
lévő Dobogó-fürdőhöz („Székely-Füred”). Az utóbbi Ugron Gábor képviselő tulajdonában volt
(Hankó, 1891. 135-137.)”, adică „Oaspeții balneari sighișoreni, medieșeni, rupeni (care vizitau
Băile Chirui, n.n.) mai făceau excursii la Peștera Merești, la Băile Lobogó ce constituia
proprietatea Satului Sfînta Biserică, și la Băile Dobogó („Székely-Füred”) de pe parcela
Kerekfenyő (Bradul Rotund, n.n.) a Luetei. Cea din urmă era în proprietatea deputatului Ugron
Gábor (Hankó, 1891. 135-137.)”
După precizările lui Mihály János, „Az Ugron borvíz a szentegyházi Egészségügyi
Központon alul, az 1952-ben földtani kutatóforrás nyomán felszínre törő, Lobogó néven ismert
forrástól (a 24 órás hozama mintegy 250 000 liter) kb. 20-30 m távolságra, déli irányban volt lent,
a Kis-Homoród vize mellett, egy hatsarkú kőküpüben, az utóbbi pedig Lövétebányán alul, az út
külső szélénél, egy kővel kirakott 2x2 m-es medencében, s mintegy 1,5 m mélységben egy horgas
vascsövön csordogált. Innen hordták régebb ökrösszekérrel, valamint kétkerekű kis szekérrel
Lövétére az ivóvizet hosszú évtizedeken keresztül, s hasonlóképp itt töltötték meg üvegeiket a
Lövétéről gyalog munkába igyekvő bányászok.”, adică „Apa minerală Ugron, captată într-un
bazinaș hexagonal, se afla spre sud, la o distanță de cca. 25-30 m, lîngă albia rîului Homorodul
Mic, mai jos de la izvorul cunoscut sub numele Lobogó, izbucnit dintr-un foraj de prospecțiune
geologică executat în 1952 (debitul lui în 24 de ore este de cca. 250.000 l), mai jos de Centrul
Sanitar Vlăhița, iar cel din urmă (izvorul Küpüs sau Ladó-kút, n.n.) curgea printr-o țeavă curbată
din fier aflată la o adîncime de cca. 1,5 m într-un bazin pereat cu piatră de 2x2 m mai jos de
Minele Lueta. De aici era cărată apa de băut cu căruțe trase de boi, precum și cu mici căruțe pe
două roți la Lueta timp de decenii, și la fel aici își umpleau minerii buteliile din sticlă venind la
muncă pe jos de la Lueta.”
Jánosi-Péter-Berszán-Jánosi (6.I.38) în 2009 scriu că pe valea rîului Homorodul Mic
primele izvoare de ape minerale izbucnesc în împrejurimile Vlăhiței. Ei menționează că, izvoarele
de ape minerale bicarbonatate-clorosodice ale Băii Lobogó de odinioară au fost acoperite de
depozitele de zgură ale Uzinei de Fier. În acest sens trebuie precizat că, foarte probabil este vorba
de o eroare deoarece, toate celelalte surse independente descriu amplasamentul acestei foste Băi cu
suficientă precizie pentru ca să poată fi reprezentată azi cu o acuratețe acceptabilă. Drept urmare,
dar și mai mult, nu poate fi vorba despre același izvor deoarece halda de zgură a fostei Uzini de Fier
era (chiar pînă de curînd, cînd a fost practic integral exploatată în scopul utilizării zgurei în
umpluturile și fundația unor drumuri) amplasată pe malul stîng al rîului Homorodul Mic (acoperind
chiar albia minoră), pe cînd izvoarele Lobogó se află pe valea Canalului Vîrghiș, la peste 900 m
amonte de confluența cu Homorodul Mic, respectiv la o distanță aeriană de cca. 700 m de halda de
zgură. Ca urmare, avînd în vedere și informația din cartea lui Vofkori (6.I.36), nu poate fi vorba
decît despre un alt izvor - ceea ce este foarte probabil, numit chiar izvorul Uzinei (Üzemi forrás,
Üzem forrása). Această afirmație este întărită și de faptul că, vechile hărți cadastrale indică în mod
foarte clar că rîul Homorodul Mic avea sub halda de zgură, în amonte de Stația de epurare a apelor
uzate, unde demult fundul văii rîului se lărgise sub forma unui golfuleț, un meandru dublu sub
formă de S, iar majoritatea covîrșitoare a izvoarelor de apă minerală din întreaga zonă se ivesc în
albie sau în imediata apropiere a malurilor. Prin extinderea succesivă a haldei de zgură în decursul a
peste 100 de ani, albia minoră actuală a rîului Homorodul Mic a fost împinsă puternic înspre
versantul drept cu cca. 100 m. În continuare autorii menționează că, izvoarele minerale Dobogó au
temperatura de 14 °C. Apoi menționează despre două foraje geologice de explorare din 1952,
executate mai în aval, numite azi Lobogó, din care a izbucnit un izvor artezian cu debit mare, de 1,4
l/s și temperatura de 17 °C, din a cărui apă dioxidul de carbon liber era utilizat cîndva de Uzina de
Fier. Mai la sud de izvorul Dobogó, la locul numit Angol (Englezul) (explicat de Mihály János prin
aceea că, denumirea vine de la un anumit senior Lázár József, care trăia 9 ani în America împreună
54
cu cei trei frați ai săi și care a învățat cît de cît limba engleză și care locuia în apropiere), dintr-o
galerie de mină părăsită apare la suprafață cu debit mare o apă minerală cu conținut bogat în
fier cu temperatura de 19 °C (izvorul Bányatelep-Minele Lueta sau Kerekfenyő-Bradul Rotund,
n.n.), care este utilizată și pentru băi. Această apă de mină poate fi inclusă în categoria apelor
minerale de tip mixt sodice-calcice-magneziene-sulfatate-bicarbonatate-clorosodice. Vizavi de
școala din Minele Lueta (clădirea este fosta sală de ședințe și casă de cultură a sindicatelor, în care a
funcționat apoi o școală primară și grădiniță, azi într-una din aripi fiind amenajat muzeul școlar al
liceului Gábor Áron din Vlăhița, iar în cealaltă aripă o capelă a romano-catolicilor), pe malul stîng
al pîrîului (Homorodul Mic, n.n.) există o captare de apă minerală clorosodică-bicarbonatată cu
un conținut de dioxid de carbon de 1628 mg/l. În împrejurimile izvorului în albia Homorodului Mic
pot fi observate mai multe emanații de dioxid de carbon. În legătură cu acest izvor foarte probabil
este vorba despre o informație eronată a autorilor deoarece, din descrierea autorilor, coroborată cu
celelalte surse bibliografice reaultă că de fapt este vorba despre izvorul Küpüs, aflat mult mai jos,
la limita inferioară, sudică a localității Minele Lueta.
Aceiași autori menționează existența pe valea Vîrghișului a unui izvor mineral izbucnînd
din caldera vulcanică delimitată de vîrfurile Harghita Mădăraș, Harghita Racul și Harghita Ciceu, în
zona izvoarelor pîrîului Vîrghiș, fiind una dintre izvoarele minerale aflate la cele mai mari altitudini
din teritoriu (respectiv la cea mai mare altitudine din zona studiată, n.n.), izvorul mineral Csíkútja
(Drumul Ciucului), cu ape sodice-calcice-magneziene-bicarbonatice. Din această - din păcate
singură descriere găsită, utilizîndu-ne și după sugestia dată însuși de numele izvorului, chiar dacă
amplasamentul nu se poate stabili cu suficientă precizie, ar rezulta cu aproximație că altitudinea
izvorului ar fi la cca. 1600 mdMN.
Tot ei menționează că în partea estică a Vlăhiței pe Valea lărgită a rîului Vîrghiș, la locul
numit Sóhely (Locul sării), dintr-un foraj (F8, n.n.) executat pe malul drept al rîului în anul 1975 de
către IPEG (Intreprinderea de Prospecțiuni și Exploatări Geologice) Harghita, adîncit pînă la 276 m,
a izbucnit un izvor mineral artezian călduț (hipotermal) cu temperatura de 25,5 °C și debit de 25 l/s
(2160 m3/zi), de tip calcică-sodică-bicarbonatată carbogazoasă. Bazată pe această apă minerală, în
anul 1976 a luat ființă Ștrandul termal Vlăhița, devenită apoi Ștrandul Perla Vlăhiței, și care - după
numele unui loc din apropiere, mai este cunoscut, mai ales de către localnici, și sub numele de
Ștrandul Majzos. Ștrandul dispune de un bazin de 10x25 m și unul de 5x10 m - peste care s-a
construit un pavilion, iar cel mare poate fi acoperit cu o structură ușoară demontabilă, ceea ce
permite utilizarea bazinelor tot timpul anului. Ștrandul este în proprietatea orașului, însă este
administrat de un întreprinzător privat. În perioada trecută s-a constatat scăderea gradului de
mineralizare al izvorului, motiv pentru care se intenționează executarea unui alt foraj Mai la sud, la
o distanță de cca. 55 m la nord de drumul național DN 13A, pe malul stîng al rîului, amonte de
podul rutier, dintr-un foraj F7 izbucnește o apă minerală asemănătoare, de tip sodică-calcică-
bicarbonatată, care este utilizată pentru băut.
Autorii de mai sus mai prezintă și faptul că, prin forajele geologice de prospecțiune
executate pe platoul dintre Vîrghiș și oraș, aflat la sud de drumul național DN 13A, numit incorect
de ei Lazul Lueta (eronat, denumirea corectă fiind Lazul Vlăhița, n.n.), încă din anii 1960-1970 au
fost descoperite ape minerale arteziene de mare presiune. În anul 1997, dintr-un foraj hidrogeologic
executat de GEOLEX SA (fosta IPEG Harghita, n.n.), din
cauza unei tubații necorespunzătoare, a erupt doar puțină
apă minerală clorosodică, însoțită de gaze de dioxid de
carbon de mare presiune. În iarna anului 1997-1998 în jurul
forajului, din vaporii de apă s-a format un frumos crater din
gheață cu dimensiuni impresionante, ce se poate urmări în
foto 136. Pe baza informațiilor disponibile, și în special pe
cele dintr-un studiu elaborat de GEOSERV SRL din
Gheorgheni, deși anii indicați cu corespund întocmai, cel
mai probabil este vorba despre forajul F713.
Autorii citați mai înainte mai menționează un foraj de pe valea rîului Vîrghiș. Este vorba
despre un foraj din partea estică a orașului, la sud de drumul național DN 13A (forajul FA, n.n.),
55
prin care în toamna anului 2007 s-a încercat reforarea unui foraj mai vechi de prospecțiune în
căutarea de zăcămînte de minereuri de fier, prin care a fost descoperit o apă termală cu temperatura
de 41 °C. Amestecul de gaze de metan și dioxid de carbon avînd o presiune mare, a aruncat coloana
de apă conținînd bucăți de roci la peste 30 m înălțime.
Conform PUZ (6.A.11) elaborat în anul 2010 și proprietarului (un întreprinzător local din
Vlăhița), forajul amintit la alineatul precedent, FA, este amplasat pe parcela din str. Republicii nr.
58F, la o distanță de 99 m spre sud din axul drumului național DN 13A, cu o adîncime de 400 m,
furnizează o apă termală arteziană cu temperatura între 35-40 °C cu izbucnire intermitentă pînă la
înălțimea de 30 m și chiar cca. 40 m. Apa arteziană este însoțită de erupții puternice de gaze.
Debitul de apă al forajului este intermitent, cu o ciclicitate de cca. 6 ore de debitare continuă,
urmată de o acalmie de cca. o oră, timp necesar acumulării amestecului de gaze cu presiune mare.
Debitul mediu al izvorului este de 3,75 l/s (324 m3/zi). Pe amplasament se intenționează crearea
unei baze de recreere cu apă termală. În privința complexității geologice a zonei acest amplasament
mai oferă un exemplu, prin realizarea reușită a unui foraj pentru alimentarea incintei cu apă
potabilă, la numai 28 m, spre DN 13A, cu adîncimea de 50 m, tubat cu țeavă cu Ø 220 mm,
prevăzut cu tubaj de exploatare din țeavă PVC Ø 140 mm, prevăzut cu orificii drenante pe o
înălțime de 25 m și filtru din pietriș mărgăritar, și cimentat în scopul izolării stratului acvifer de
infiltrațiile de suprafață. Debitul forajului este de 1,0 l/s (86,4 m 3/zi). Forajul FA este luat în
evidența Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), fiind în curs aprobarea perimetrelor
de exploatare și de protecție hidrogeologică pe baza licenței de exploatare nr. 15429/2012 pentru
AUTO GASPAR srl din Vlăhița, comunicate prin adresa ANRM nr. 2308/25.02.2015. Perimetrele
aferente licenței indicate prin coordonatele geodezice în adresa ANRM nr. 2308/2015, transpuse pe
hartă arată că, perimetrul de protecție hidrogeologică aferent forajului hidrogeologic FA pe
aproximativ jumătate parte se împarte între intravilanul și extravilanul orașului.
Istoricul și muzeologul transilvănean Zepeczaner Jenő (6.I.39) în articolul din anul 2009
scrie:
⹂Barabás Endre, aki 1904-ben kiadta a megye közgazdasági leírását, 11 jelentősebb
fürdőhelyet és ásványvízforrást írt le, ezek a következők:....
Homoródfürdő, 120 lakószobával és vasas forrásokkal, pompás környezettel;
Lobogó fürdő, 17 vendégszobával, csak a vidékéről használják;
Dobogó fürdő (Székelyfüred), 9 vendégszobával rendelkezik;”
ceea ce în traducere liberă ar fi:
⹂Barabás Endre, care în 1904 a editat prezentarea economică a județului, a descris 11
locații de băi și izvoare de ape minerale mai importante, acestea fiind următoarele:....
Băile Homorod, cu 120 camere de locuit și izvoare feruginoase, împrejurimi
senzaționale;
Băile Lobogó, cu 17 camere de locuit, este folosit doar de prin împrejurimi;
Băile Dobogó (Székelyfüred), dispune de 9 camere de oaspeți;”
În studiul GAL „Homorod-Rika-Tîrnava”, pe pag. 14 sînt menționate următoarele izvoare
din:
- Vlăhița: Lobogó, Vajda (?), Jó (?)
- Minele Lueta: Minele Lueta, Küpüs (Ladó-kút) (după unele surse Ladók-kút, însă
aceasta ar putea fi o eroare, deoarece această denumire nu a putut fi documentată; pe hărțile din
prioada 1869-1887 există însă o denumire geografică, Ladó háta (Dealul lui Ladó), denumirea unui
deal la NE de Chirui, în unghiul de confluență a rîului Chirui cu Ilosza (Sfair Nad), de unde ar
rezulta cu mare probabilitate că denumirea izvoului ar fi fost de fapt Ladó-kút).
Într-un studiu geologic elaborat în jurul anului 2000 de către GEOSERV SRL din
Gheorgheni, sînt tratate și izvoarele de ape minerale din împrejurimi. Conform consultării cu
elaboratorul studiului, datele referitoare la izvoarele minerale au fost preluate din alte studii
anterioare, elaborate într-o perioadă de cîteva decenii (cca. 40 ani).
Astfel, este descris izvorul Lobogó din Vlăhița, situat pe malul drept al pîrîului Homorodul
Mic, la cca. 150 m aval de spital, la cota 785 mdMN (conform hărții, cota este cca. 775 mdMN,
56
n.n.). Captarea constă dintr-un puț din tuburi din beton cu diametrul Ø 90 cm, acoperit cu capac
metalic, scurgerea realizîndu-se prin trei țevi metalice. Debitul izvorului este de 0,777 l/s (67,1
m3/zi), temperatura de 14 °C, fiind din punct de vedere chimic de tip bicarbonatat, clorosodic
carbogazos, cu o mineralizare totală de 4158,84 mg/l, din care dioxid de carbon 1762 mg/l.
Izvorul Hámori se află în spatele spitalului Vlăhița, pe malul stîng al pîrîului Homorodul
Mic, la cota de 775 mdMN (conform hărții, cota este cca. 787 mdMN, n.n.). Aici se găsește un grup
de izvoare, captate înr-o excavație în aglomerate vulcanice. Debitul izvorului este de 0,01 l/s (0,86
m3/zi), apa are temperatura de 14 °C și este de tip clorosodică, bicarbonanată, carbogazoasă, cu o
mineralizare totală de 3516,83 mg/l.
Forajul F7 Vlăhița este situat pe malul stîng al pîrîului Vîrghiș, la cota de 815 mdMN,
amonte de DN13A. Forajul a fost executat în anul 1976 (fotografiile executate în octombrie 2105
arată inscripția: IPEG.H, F7, 1975, n.n.) și are o adîncime de 552 m. Din punct de vedere geologic
forajul a traversat formațiunea vulcanogen-sedimentară, constituită din alternanțe de aglomerate
andezitice și andezite piroxenice pînă la adîncimea de 507 m, urmînd nisipuri și gresii slab
cimentate. Debitul artezian al forajului este de 0,125 l/s ((10,8 m 3/zi), temperatura de 24 °C, iar apa
este bicarbonatată, sodică, calcică, slab carbogazoasă, cu o mineralizare totală de 2139,92 mg/l, din
care dioxid de carbon 836 mg/l.
Forajul F8 Ștrandul Vlăhița este situat pe malul drept al pîrului Vîrghiș, la cca. 600 m de
drumul național DN 13A, la cca. 300 amonte de forajul F7 (conform hărții, distanța este de cca. 530
m, n.n.), tot la cota de 815 mdMN (conform hărții, cota este cca. 827 mdMN, n.n.), în partea estică
a platoului Vargyas-láz. Forajul a fost săpat pînă la adîncimea de 540 m, din care în formațiunea
vulcanoclastică 500 m și în partea superioară a depozitelor de vîrstă pannoniană 40 m și a erupt
artezian cu un debit de 25 l/s (2160 m3/zi). Actualmente forajul este parțial colmatat, debitul
scăzîndu-se la 2,5 l/s (216 m3/zi). Apa are un caracter bicarbonatat calcic magnezian slab bromurat,
cu o mineralizare totală de 726 mg/l, temperatura apei fiind de 26 °C.
Forajul F713-Iaz de decantare Vlăhița a fost executat în anii 1980, pînă la adîncimea de 522
m și a traversat formațiunea vulcanogen-sedimentară pînă la adîncimea de 476,5 m, urmată de o
formațiune predominant argiloasă-marnoasă-nisipoasă pînă la adîncimea finală. Din marnele
argiloase situate la talpa forajului a avut loc o erupție de apă termală cu debit bogat, cu temperatura
de 30 °C și conținut ridicat de săruri. Forajul nefiind tubat, s-a deteriorat pe parcurs, gaura de foraj
surpîndu-se, oprind aproape total curgerea apei. Actualmente se începe executarea unui foraj
hidrogeologic pe acest amplasament, cu scopul de a recapta apa termală dispărută.
În Minele Lueta sînt descrise trei apariții. Izvorul de lîngă drum, Minele Lueta se găsește
pe malul stîng al pîrîului Homororul Mic, lîngă drumul județean Vlăhița-Lueta, la cota de 725
mdMN (conform hărții, cota este cca. 697 mdMN, n.n.). Izvorul este necaptat, apare în șanțul de la
marginea drumului, în apropierea galeriilor Lueta, amonte de podul peste pîrîul Homorodul Mic.
Debitul este apreciat la 10 l/s (864 m3/zi), apa fiind bicarbonatată, clorosodică, carbogazoasă, cu o
mineralizare totală de 4261,7 mg/l.
Din confruntarea informațiilor disponibile reiese că este vorba despre izvorul Bányatelep
sau Kerekfenyő (Izvorul Minele Lueta sau Bradul Rotund). În realitate emergența acestui
„izvor” se află într-una din galeriile de mină părăsită (probabil galeria Margit-táró), de unde apele ei
se scurg în șanțul drumului de acces la galeria de mină, apoi în șanțul drumului județean DJ 132, pe
care îl subtraversează printr-un podeț tubular și ajunge în rîul Homorodul Mic. Cu cîțiva ani în
urmă, aceste ape au fost captate parțial lîngă intrarea în podeț (după un parcurs la suprafață de peste
110 m) și conduse într-o țeavă prin podeț pe partea opusă, la amplasamentul de lîngă drumul
județean dintre acesta și albia rîului. Aici s-a realizat o amenajare frumoasă sub forma unei cuve
pătrate din zidărie din piatră brută, peste care s-a construit un mic pavilion deschis, acoperit cu
șindrilă. Din păcate, aceste ape sînt expuse permanent poluării de tot felul.
Celălalt izvor, Izvorul Minele Lueta (din confruntarea informațiilor rezultă că este izvorul
cunoscut sub numele Küpüs), se află în albia pîrîului Homorodul Mic, la cota de 715 mdMN (din
hartă rezultă cca. 667 mdMN), fiind captat pe malul drept al pîrîului într-un bazin confecționat din
scîndură, cu dimensiunile de 20x30 cm. Debitul izvorului este de 0,028 l/s (2,4 m 3/zi) și are un
caracter clorosodic, calcic, bicarbonatat, carbogazos, cu o mineralizare totală de 6638,57 mg/l.
57
Forajul F509 Lueta a fost ececutat pe malul stîng al pîrîului Homorodul Mic, lîngă actuala
brutărie, amenajată într-o fostă clădire a exploatării miniere, în depozitele de terasă ale pîrîului.
Forajul deversează artezian cu un debit de 0,625 l/s (54 m3/zi) o apă minerală sărată, bicarbonatată,
clorosodică, carbogazoasă, cu o mineralizare totală de 6401,51 mg/l.
În studiul geologic elaborat de GEOSERV SRL din Gheorgheni pentru un Plan
urbanistic zonal (PUZ) în zona Chirui, aparținînd comunei Lueta (6.A.13), sînt date și
coordonatele perimetrului de protecție hidrogeologică propuse pentru perimetrul "A" - Chirui și
"B" - Selters. Din transpunerea pe hartă rezultă că perimetrul de protecție hidrogeologică "B" -
Selters se extinde și pe teritoriul administrativ al orașului Vlăhița. Chiar dacă este deocamdată o
propunere, se recomandă ca la emiterea autorizațiilor de construcție să se ia în considerare acest
lucru, în colaborare cu primăria Lueta.
În tabelul 1.13.2. sînt redate caracteristicile și compoziția chimică a apelor minerale preluate
din studiul de mai sus.
În colecția de figuri 21-23 din Anexă pot fi urmărite amplasamentele celor două băi vestite
de odinioară - azi dispărute, din Vlăhița, Lobogó și Dobogó (Székelyfüred).
În colecția de figuri 24-27 din Anexă se prezintă aspectul celor două băi vestite de odinioară
- azi dispărute, din Vlăhița, Lobogó și Dobogó (Székelyfüred).
În tabelul 1.13.3 se prezintă centralizat toate izvoarele și forajele de apă minerală
inventariate în Vlăhița, în ordinea nord-sud. Cifrele în paranteză reprezintă datele altor surse
documentare, iar tipul apei minerale s-a considerat cel menționat îdentic de majoritatea surselor
documentare. Datele din paranteze scrise cu caractere oblice (italice) aparțin aceleași surse
documentare.
În figura 35 din Anexă se prezintă o hartă cu amplasamentul izvoarelor minerale din Vlăhița
și Minele Lueta, împreună cu limita perimetrelor de protecție hidrogeologică. De asemenea sînt
figurate și izvoarele minerale din împrejurimi, ale căror limită de protecție hidrogeologică se
suprapune parțial cu perimetrul construibil al orașului Vlăhița, avînd deci influență asupra
construibilității în zona respectivă prin regulile speciale care se impun conform reglementărilor în
vigoare.
În colecția foto 137-148 sînt prezentate fotografii ale cîtorva izvoare minerale identificate pe
teren în Vlăhița.
inventariate în Minele Lueta.
În colecția foto 149-154 se prezintă fotografiile izvoarelor minerale identificate în Minele
Lueta. Despre forajul F509 au putut fi făcute fotografii numai după accesul în incinta ABA Olt în
martie 2017. Acestea sînt prezentate în colecția foto 154a,b,c.
În privința calității apelor minerale datele recente sînt aproape ca și inexistente. În adresa
nr. 414/2015 DSP Harghita, ca răspuns la solicitarea adresată menționează doar că, în perioada
2011-2014 în orașul Vlăhița au fost analizate chimic 2 probe de apă minerală, dintre care unul a
prezentat o depășire la parametrul amoniu (peste 2 mg/l) și bacteriologic 3 probe, dintre care una
era corespunzătoare, iar celelalte două prezentînd depășiri (fără precizarea cifrelor) la bacterii
coliforme și numărul total de germeni. Din păcate nu sînt menționate date importante, precum
localizarea izvorului/izvoarelor, data exactă a recoltării, dacă prelevările s-au făcut din același izvor
sau nu, dacă prelevările probelor chimice s-au făcut simultan cu cele bacteriologice. În aceste
condiții putem doar presupune că ar putea fi vorba despre izvorul Lobogó sau forajul F8.
La recunoașterea de pe teren din luna august 2017, la izvorul Lobogó s-a constatat afișarea
bilingvă (română-maghiară) a unei analize de apă, prezentată în foto 148a. Mențiunea se referă doar
la faptul că, analizele au fost efectuate de DSP Harghita, la solicitarea primăriei Vlăhița, fără
indicarea datei. În tabelul 1.13.4a sînt preluate datele analizei conform afișării fotografiate. Se poate
constata că, parametri analizați sînt restrînși practic numai la cei mai importanți, identici cu cei ai
apei potabile.
Tabelul 1.13.4a. Analiza apei izvorului mineral Lobogó din 2017
58
Valori maxime
Indicatori (parametri)
UM Valori determinate admise conf. HGR
analizați
1020/2005
Amoniu (NH4+) mg/l 1,223 0,5
Nitriți (Azotiți) (NO2-) mg/l 0,03 0,1 (max. 0,50)*
Nitrați (Azotați) (NO3-) mg/l < 0,9 50 (max. 0,50)*
Cloruri mg/l 341,80 -
Oxidabilitate (KMnO4)
mg O2/l 1,35 3
(Indice de permen.)
pH - 5,97 -
Conductivitate μS/cm la 20ºC 2130 -
Fier total (Fe) mg/l (μg/lg/l) (9263,15) -
Mangan (Mn) mg/l (μg/lg/l) (383,39) 0,5 (500)
Indicatori microbiologici: Proba analizată CORESPUNDE din punct de vedere microbiologic
pentru parametrii analizați.**
NOTĂ: Notațiile și cifrele scrise cu litere înclinate în paranteză sînt cele preluate din
tabelul afișat la izvor.
* Valori greșite în paranteză, înscrise pe tabelul afișat la izvor.
** Text preluat întocmai de pe tabelul afișat la izvor.
1.13.3. Apele minerale din Băile Homorod
Din moment ce la limita vestică a localității au fost descoperite urme ale prezenței romane
(două fortificații mici de tip burgus care apărau drumul roman ce trecea pe aici, identificat aici pe
un sector al unui drum de exploatare peste dealul Țechend, ce face legătura spre Odorheiu
Secuiesc), se poate presupune cu foarte mare probabilitate că deja și romanii cunoșteau izvoarele
minerale din Băile Homorod.
Localitatea Băile Homorod este atestată ca stațiune turistică de interes local pe baza HGR
1122/2002.
Kővári László (6.I.41, 201-202) în anul 1853 scria:
⹂Homorod ma másod rangú borviz-fürdö: 1773 tájt az erdélyiek legkeresettebb fürdői
egyike. Már akkor épületekkel van ellátva.
Azon utvonalban esik, mely Székely-Udvarhelyröl Csíkba visz, Oláhfalu határán. Mint
az útas Oláhfalva felé tart, egy fenyveshez ér, s mellette völgybe lejt, melyben a Homorod szilaj vize
zúg délnyugotí irányban: az általa képzett völgyben, fenyvesek között van a kérdéses feredő.
Tulajdonosa Oláhfalu közönsége, s innen magyarázható az egykedvűség mely 40-50-re
terjedő lakszobái felett elömlik, innen az, hogy egy gyönyörü táj, e kellemes viz elvesztette egykori
hirnevét.
Egy kútja vau, hegyoldal aljában, küpübe foglalva. Vize bőv és tiszta, s helyben erős és
igen kellemes izü. Dr. Pataki szerint 9ºR. S következő alkat-részeket foglal magában:(a se vedea
Tabelul 1.13.2, n.n.).
Fürdőnek használt forrása, a Lobogó, innen félórára esik, dél felé. Szekérrel járni
hozzá igen bajos. E Lobogó felszíne pár négyszeg öl, vize nem setét, mint más Lobogóké. Kényelem
körüle semmi, ugy van, miként a természet alkotá.”
⹂Astăzi Homorod este o stațiune de rang secund: prin 1773 era una dintre cele mai
59
căutate băi ale ardelenilor. Încă de pe atunci este înzestrat cu clădiri.
Se află pe drumul care duce de la Odorheiu Secuiesc la Ciuc, la limita hotarului
Căpîlniței. Cum călătorul se îndreaptă spre Vlăhița, ajunge la un brădet, și coboară în vale pe
lîngă acesta, în care vuiesc apele neastîmpărate ale Homorodului, în direcția sudvestică: baia cu
pricina se află în valea creată de acesta, printre brădeți.
Proprietarul ei este comunitatea Căpîlniței, și de aici se trage indiferența în ceea ce
privește soarta celor 40-50 camere ale sale, de aici se trage faptul că acest peisaj minunat, această
apă plăcută și-a pierdut renumele de odinioară.
Are o singură fîntînă, la baza versantului, captat într-un bazinaș din piatră. Apele eie
sînt bogate și curate, și la locul apariției tare și cu gust deosebit de plăcut. După dr. Pataki are 9ºR
(7,2 ºC, n.n.). Și cuprinde următoarele componente (a se vedea Tabelul 1.13.2, n.n.).
Izvorul ei folosit pentru baie, Lobogó, se află spre sud, la jumătate de oră. De umblat
la ea cu căruța este prea anevoios. Suprafața acestei Lobogó este de doar cîțiva stînjeni-pătrați,
apa lui nu este întunecată, ca cea a altor Lobogó. Nu există comfort împrejur, este așa, cum a fost
creată de natură.”
Orbán Balázs (6.I.21, 71) în 1868 descrie așezarea în felul următor:
„Lenn a fenyves erdők árnyalta kies völgyben három zugva rohanó havasi patak
szakad egybe: a Rákos, Szenes, és Kis-Homorod, melyek egyesülten az innenső Homorodot (Kis-
Homorod) alkotják. A három folyamka összefolyása által képzett völgykebelbe vagy 15 falusias
kinézésü ház van festöi rendetlenségben szétszórva. Ez a homorodi fürdö, melynek bemeneténél
szerény kis kápolna és számos keresztfa figyelmezteti az utast, hogy a vallásos oláhfalviak területére
ért.
Homorod gyógyforrásai mind a keleti irányból lefolyó Kis-Homorod balpartján
fakadnak fel; van két (közből nyitott fedélzettel ellátott, csinos kőköpübe foglalt) ivó kútja, mind
kettő kristály tiszta, igen vízdús, s helyben oly erős, hogy nagy pohárral alig lehet egy huzamba ki
inni. Igen kár, hogy nem szállíthatók. A felső forrás vize jegecz-tiszta, de 24 óráig állva,
megzavarodik s szivárványló hártyát kap. Hévm. +9°R. Aránysulya 1,0022. 24 óra alatt 450 akót
ad (25470 l, n.n). Az alsó forrás szintén ily sajátságu, csakhogy valamivel hidegebb.
Van két Lobogója is, melyek mindenike csinos vetkező szobákkal ellátott svájczi
modorban épült kerítvénnyel van ellátva. A felső két fokkal melegebb az alsónál, rendszerént itt
kezdik a fürdést és az alsóban végzik; vegytartalmuk ugyanazonos lehet a közelökben lévő ivókutak
ásványos vizeivel.
Homorod a mult század közepetáján Erdély leglátogatottabb fürdője volt, s bár
versenytársai (Tusnád, Borszék, Korond) emelkedésével hanyatlott, de azért még most is a
Székelyföldnek igen kedvencz fürdője, hol nyári idény alatt mindég kedves társaság szokott egybe
jönni, melynek köréből a nagyobb fürdőhelyeken szokásos feszengés számüzve van.”
„Jos, în valea frumoasă umbrită de păduri de brad, trei pîrîuri se unesc: Rákos
(Racul), Szenes (Cărbunești), și Kis-Homorod (Homorodul Mic, una dintre celelalte denumiri
cunoscute ale rîului Băile Homorod, utilizată astăzi, n.n.),care odată unite constituie Homorodul de
dincoace (Homorodul Mic) (de fapt Homorodul Mare; autorul s-s înșelat, fiind și el încurcat de
multitudinea denumirilor folosite - și nu numai atunci, pentru același curs de apă, n.n.). La poalele
văii alcătuite de confluența celor trei rîurașe, într-o dezordine pitorească sînt împrăștiate
aproximativ 15 case cu înfățișare țărănească. Aceasta este baia homorod, la a cărei intrare o mică
capelă modestă și numeroase cruci avertizează călătorul că a ajuns pe teritoriul vlăhițenilor
religioși.
Toate izvoarele curative din Homorod izvorăsc pe malul stîng al pîrîului Kis-Homorod
(de fapt Băile Homorod, n.n.) curgînd dinspre est; există două (captate în drăguțe bazinașe din
piatră așezate în mijlocul unui șopron deschis) fîntîni pentru băut, ambele cu ape cristaline, cu
debit bogat, și la captare așa de efervescente încît, abia poate fi băute dintr-o dată cu un pahar
mare. Mare păcat că nu pot fi transportate. Apa izvorului de sus este cristalină ca gheața, dar
lăsată să stea 24 de ore, se tulbură și primește o peliculă irizîndă. Temperatura este +9°R (+7,2°C,
n.n.). Greutatea specifică este 1,0022. În 24 de ore furnizează 450 akó (25.470 l, n.n). Izvorul de jos
60
are o apă similară, doar că este puțin mai rece.
Are și două Lobogó (aici cu înțelesul de loc de baie, cu apă efervescentă dată de
conținutul de dioxid de carbon, n.n.), fiecare prevăzută cu împrejmuire din cabine de dezbrăcare
drăguțe, construită în stil elvețian. Cea de sus este mai caldă cu două grade, îmbăierea fiind
începută de obicei aici și terminată în cea de jos; compoziția chimică a lor ar putea fi identică cu
cea a izvoarelor pentru băut.
Homorodul la mijlocul secolului trecut (XVIII, n.n.) era cea mai vizitată stațiune
balneară a Transilvaniei și cu toate că prin creșterea importanței competitorilor (Tușnad, Borsec,
Corund) a mai decăzut, rămîne totuși o stațiune mult preferată în Țara Secuilor, unde în sezonul de
vară se aduna mereu o companie plăcută, lipsită de jena obișnuită în stațiunile mai mari.”
Observație: avînd în vedere prezentarea în perechi a izvoarelor și băilor, precum și
elementele oferite de celelalte surse, se poate presupune cu foarte mare probabilitate că, de fapt este
vorba despre numai două izvoare, și anume despre cele mai cunoscute, cu debitul cel mai mare:
izvoarele Lobogó (izvorul de sus) și Mária (izvorul de jos). Analiza chimică reprodusă de Orbán
Balázs după cele ale medicului clujean dr. Pataki Sámuel, medicul-șef al Transilvaniei, din 1820
(Descriptio physico-chemica aquarum mineralium Transsylvaniae. Jussu exc. r. gubernii in
compendium redacta. Pestini, 1820), este prezentat în Tabelul 1.13.5.
După 28 de ani, în 1896 Hankó Vilmos (6.I.33, 85-87) a văzut Băile Homorod astfel:
„A lerohanó patakok alkotta völgyek között terül el Kápolnás- és Szentegyházas-
Oláhfalu, egész a havasig nyuló takaros házaival, a napfényben ragyogó tornanyaival. Ezen
falvaktól félórányira, a Homoród és Szenes patakok által képezett szűk völgyben, a kis Homoród
balpartján van a homoródi fürdőtelep, 561 méter magasan a tenger színe felett.
A telep az udvarhelyi vasuti állomástól 17 kilométer távolságra esik.
A fürdőtelepet néhány festői rendetlenségben szétszórt csinos lakó- és fürdőház és egy
nagy vendéglő képezi. A források a Kis-Homoród balpartján buzognak fel. Ezek közül kettőt (alsó-
és felső-fürdő) fürdőnek használnak fel.
A kútak kőköpübe vannak foglalva, a fürdő források nők és férfiak számára elkülönített
tükör-fürdőkké átalakítva. A fürdőházban meleg kádfürdőket is készítenek....
Homoród nem luxus-fürdő; kitűnő vasas forrásait, pompás fenyvesét csak azok keresik
fel, kik igazán gyógyulni és üdülni akarnak.
A rendelkezésre álló lakó-szobák (80 szoba) egészségesek és olcsók; de
berendezésükben csak és kizárólag azt nyujtják, a mire szükség van. A vendéglő széles folyosója
esős időben fedett sétahelyűl szolgál.
A lakások úgy vannak berendezve, hogy mindenki otthon főzethet; a vendégek jó része
azonban inkább a vendéglő jó konyháját veszi igénybe. A koszt olcsó, ízletes, egészséges.
A mi a homoródi ásványvizeket illeti: azok a legkiválóbb vasas savanyúvizek közé
tartoznak; mint ilyenek a hirneves vildungeni, buziási, kryniczai ásványvizek mellett igen előkelő
helyet foglalnak el. Vastartalmuk az említett vizekénél jóval nagyobb.
A homoródi vizek közül a Gyárfás-forrás (Alsó-kút) meg a Mikó-forrás vizét egész
Erdélyben ismerik és használják, mint kitűnő élvezeti italt és páratlan hatású gyógyvizet.
A homoródi fürdőnek fenyves levegője, kitűnő összetételű szénsavas vasas fürdő- és
ivóvize bámulatos hatásúnak bizonyult az általános testi gyengeség esetében, vérszegénységben,
vesebajokban; élénkíti és előmozdítja az emésztést s a lélekzés szerveinek működését, erősítőleg hat
az emberi test egész idegrendszerére.
A fürdő Kápolnás-Oláhfalu község tulajdona.”
„Printre văile formate de pîrîurile repezînde se întind Căpîlnița și Vlăhița, cu casele
frumușice ajungînd pînă la munți, cu turnurile strălucind în soare. La jumătate de oră de la aceste
sate, în valea îngustă creată de pîrîurile Homoród (Homorodul Mare, n.n.) și Szenes (Cărbunești,
n.n.), pe malul stîng al Homorodului Mic (Băile Homorod, n.n.) se află stațiunea Homorod, la 561
m înălțime deasupra nivelului mării (eronat, corect este 720 mdMN, n.n.).
Stațiunea se află la 17 km de la stația de cale ferată Odorheiu Secuiesc.
Stațiunea este alcătuită din cîteva case de locuit și de îmbăiere și un restaurant mare
61
(restaurantul Rákossy, devenită după naționalizare vila nr. 7, demolat în 2013 la construcția
barajului de captare a microhidrocentralei, n.n.). Izvoarele se ivesc pe malul stîng al Kis-Homoród
(de fapt Băile Homorod, n.n.). Dintre acestea două (baia de jos și de sus) sînt utilizate pentru
îmbăiere.
Fîntînile sînt captate în bazinașe din piatră, izvoarele pentru băi transformate în
bazine de îmbăiere separate pentru femei și bărbați. În clădirea băii se pregătesc și băi calde în
căzi....
Homorodul nu este o stațiune balneară de lux; izvoarele ei feruginoase excelente,
brădeturile superbe sînt vizitate doar de cei care vor într-adevăr să se vindece și să se recreeze.
Camerele de locuit (80 de camere) disponibile sînt sănătoase și ieftine; însă în
amenajarea lor oferă doar și doar numai strictul necesar. Pe timp ploios coridorul lat al
restaurantului servește ca loc acoperit pentru plimbare.
Locuințele sînt astfel amenajate încît toată lumea poate să gătească acasă; o bună
parte a oaspeților preferă însă bucătăria bună a restaurantului. Meniul este ieftin, gustos și
sănătos.
În ceea ce privește apele minerale din Homorod: acestea aparțin printre cele mai bune
ape acidulate feruginoase; așa fiind ocupă un loc deosebit de select lîngă cele vildungele (Bad
Wildungen, Germania, n.n.), din Buziaș și kryniczene (Krynicza, Polonia, n.n.). Conținutul de fier
al acestor ape depășește cu mult pe cele ale acestora din urmă.
Dintre apele minerale din Homorod apele Izvorului Gyárfás (Alsó-kút) (Fîntîna de
Jos) și ale Izvorului Mikó sînt cunoscute și utilizate în întreaga Transilvanie, ca o băutură
excelentă de deliciu și ca apă minerală cu proprietăți curative fără pereche.
Aerul ozonat, apa minerală corbogazoasă feruginoasă de o compoziție excelentă
pentru băut și băi s-a dovedit a avea efect uimitor în cazul slăbiciunii corporale generale, anemie,
boli de rinichi; stimulează și favorizează digestia și organele respirației, are efect întăritor asupra
sistemului nervos al întregului corp omenesc.”
Geologul Bányai János (6.I.34) în cartea sa din 1957 la pag. 45 menționează că analizele
chimice ale apelor minerale din jurul munților Harghita, efectuate de chimistul Straub János din
Debrecen (Debrețin, Ungaria) au arătat că cele mai multe dintre acestea, inclusiv cele din Băile
Homorod, conțin și argint, cupru, arsen și staniu.
Într-un articol de ziar (Hargita, 1972.06.10.) dr. Konthur Bertalan, citînd un tabel de
situație din anul 1868 (VÉGKIMUTATÁS AZ 1868-IK ÉVI FÜRDÖI IDÉNY FELETT A
„HOMOROD” NEVÜ FÜRDÖN - Tabel final despre sezonul balnear din anul 1868 din stațiunea
numită „HOMOROD”) scrie că în acel an stațiunea a fost vizitată de 77 de oaspeți, reprezentînd
față de anul precedent o creștere cu 61 de persoane. Tot el scrie că în conformitate cu cercetările lui
Kozma Ferenc, în anul 1876 la Băile Homorod erau 260 de oaspeți. Raportările Camerei de Comerț
și Industrie din Tîrgu-Mureș arată o ușoară creștere a numărului vizitatorilor, astfel: (1891) 350,
(1895) 400, (1910) 360 era numărul vizitatorilor permanenți. În anul 1891 cantitatea zilnică de apă
minerală exploatată și transportată de aici în butoaie, ulcioare și sticle, în special la Odorheiu
Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Sighișoara și Rupea, era de 240 l. În anii 1936-1938 apa minerală a fost
comercializată pentru prima dată prin îmbuteliere LACRIMA HOMOROD. Autorul menționează
că, pe lîngă cele cinci izvoare mai însemnate din Băile Homorod, mai erau în evidență încă cinci.
Compoziția chimică a apei diferitelor izvoare nu este identică: datorită conținutului mare în dioxid
de carbon, apa izvorului Lobogó poate fi utilizată cu succes în boli de stomac; apa izvoarelor
Klotild și Anna este excelent în afecțiuni biliare și constipație cronică. Datorită conținutului
însemnat în litiu, apa izvorului Lobogó poate fi recomandat pentru cură de băut pentru bolnavii cu
litiază renală. La o temperatură adecvată, băile cu apă minerală carbogazoasă ar putea fi folosite în
bolile de circulație și tratamentul sanatorial al bolnavilor de inimă. De asemenea, băile cu apă
carbogazoasă în combinație cu clima subalpină de aici, ar putea fi utilizate în cazurile de
hipertiroidie și alte tulburări hormonale și nervoase. După naționalizare aici a funcționat școala
profesională a Uzinei de Fier. În iarna anului 1954 a funcționat aici cu caracter provizoriu un
dispensar pentru îngrijirea curativă a bolnavilor de tuberculoză. Pînă în anul 1960 stațiunea este în
proprietatea Comitetului Central al Sindicatelor (CCS). În această perioadă au fost construite
62
cantina, o terasă de vară și un garaj. După 1960 devine proprietatea Ministerului Învățămîntului,
care a transformat stațiunea în tabără de vară pentru școlari. În anul scrierii articolului, autorul
constată cu mîhnire cum stațiunea este lăsată în paragină: izvorul Klotild este îngropat în noroi,
captarea izvorului Lobogó a rămas fără capac, au dispărut tăblițele cu inscripționarea denumirii și
compoziției apei izvoarelor, recomandările medicale.
Makfalvi Zoltán Péter Elek (6.I.44) în 1978 menționează că, în partea sudică a stațiunii
Băile Homorod, pe valea rîului Homorodul Mare, din formațiunile vulcanice sedimentare
izbucnesc trei izvoare, însumînd un debit de 0,1 l/s (8,6 m 3/zi). Pe baza compoziției chimice aceste
ape minerale sînt de tip alcalin-bicarbonatice. Conținutul total în substanțe minerale dizolvate este
în jur de 3,4-4,4 g/l, din care dioxidul de carbon liber este de 1,2-1,5 g/l. Celălalt grup de izvoare
este amplasat pe valea pîrîului Băile Homorod, în apropierea confluenței cu rîul Homorodul
Mare, de asemenea în formațiuni vulcanice sedimentare. Din acest grup se cunosc șase izvoare, cu
ape bicarbonatice alcaline, cu un conținut total de substanțe minerale dizolvate între 2,8-4,5 g/l, din
care dioxidul de carbon liber între 0,8-2,1 g/l. Cele două izvoare cele mai importante sînt captate în
inele din beton, apa lor avînd un gust deosebit de plăcut și cu efect răcoritor, apa lor fiind
transportată în cantități însemnate în localitățile învecinate. Aceste două izvoare sînt prevăzute și cu
acoperiș de tip cupolă, construite cu gust. Vilele existente (1978) au fost construite după 1930.
Autorii menționează mai încolo că, pe valea pîrîului Băile Homorod, în direcția NE de la izvorul
principal, se mai cunoaște un izvor cu ape minerale de tip mixt, slab mineralizat, clorosodic,
bicarbonatic și debit redus. Conținutul total în substanțe minerale dizolvate este de 3,5 g/l, din care
dioxidul de carbon liber de 1,3 g/l. Din confruntarea susrselor de documentare și pe baza
recunoașterii pe teren rezultă că, acesta nu poate altul decît izvorul Felső Vészfarka (Vészfarka de
Sus). Autorii menționează că, în emanațiile de gaze libere ce însoțesc apele minerale din Băile
Homorod, dioxidul de carbon liber reprezintă între 51-63 %, iar azotul (nitrogenul) între 29-40 %.
După Makfalvi Zoltán (6.I.40, 2005), apele minerale de la Băile Homorod sînt de tip
„Szeltersz” - mixt, calcice, magneziene, slab clorosodice, feruginoase, carbogazoase și amintește
izvoarele Lobogó și Mária. În privința popularității, el citează lucrarea lui dr. Papp Samu și dr.
Hankó Vilmos „A magyar birodalom ásványvizei és fürdőhelyei” (Magyar Balneológiai Egyesület –
1907) (⹂Apele minerale și stațiunile balneare ale imperiului maghiar” publicate de Asociația
maghiară de balneologie - 1907), după care în perioada anilor 1893-1900, stațiunea Băile Homorod
figura, pe lîngă Bazna, Corund și Băile Malnaș printre stațiunile cu un număr sub 500 de oaspeți pe
an.
Profesorul de istorie Novák-Károly-István (6.I.42, 176-186) în 2006 scrie că:
⹂A Székelyudvarhelytől keletre fekvő Homoród borvizét ivásra és fürdésre egyaránt
használták. A messzi földről érkező gyógyulni vágyók „fából és deszkából öszsze-rakott nem kevés
alkalmatosságokban” szállhattak meg, az oláhfalviaktól és a városban olcsón vásárolhattak
élelmet. A homoródi vizet főleg belső panaszok enyhítésére használták, sokan üvegekbe, edényekbe
töltve szállították távolabbi vidékekre.
1891-ben a homoródi fürdõtelepet „néhány festői rendetlenségben szétszórt csinos lakó-
és fürdőház és egy nagy vendéglő képezi”. Homoród nem volt luxusfürdő, jellemzően a gyógyulni
vágyók keresték fel, a csak a legszükségesebbekkel felszerelt 120 szoba olcsó volt és tiszta. A
vendégek a vendéglőben 90 krajcárért fogyaszthattak egy ebédet, vagy főzhettek a szálláson. A
férfiak és nők számára különválasztott fürdőkben a hideg fürdő 10 krajcárba, a melegfürdő 30
krajcárba került. A dr. Solymosi Lajos által 1881-ben vegyelemzett borvizet vérszegénységre,
vesebajra, gyomorbántalmakra és idegerősítõként ajánlották. A forrásvizek forgalmazásával a
fürdőt is bérlõ Koncz Ármin gyógyszerész foglalkozott.
Homoródot 1895-ben 400 vendég látogatta, ez a szám elmaradt az előző esztendeitől. A
fürdő haszonbérletbe volt adva. Minden esztendőben történtek kisebb mértékű, de szükséges
javítások, a „fürdő jó hírnevének fenntartása, valamint a jövedelem fokozása” érdekében új
épületeket is emeltek. …
A 120 szobás Homoródot és a 60 szobás Szejkét csak rászoruló betegek látogatják, a két
székelyudvarhelyi fürdőt, a Solymossy Sóskertet és a Gergely Ferenc-féle Sósfürdőt csak a városiak
használják. .…
63
1902-ben, amikor Homoródfürdő kikerült Kápolnásoláhfalva igazgatása alól, Damokos
Andor alispán öt évre szóló fürdőrendezési tervet dolgozott ki. Már abban az esztendőben
megtörténtek az első intézkedések: feloldották a magánvillák kiadásának tilalmát, ami rögtön két új
villa építését eredményezte, a sétatéren játszóteret alakítottak ki, az Ilonavölgyben 6 méter széles, 8
km hosszú utat építettek, a fősétány két kilométerrel lett hosszabb, a melegfürdőhöz körszalont
építettek, a hidegfürdőhöz önműködő zuhanyt szereltek, felújították a teke- és teniszpályát. Mivel az
elégtelen hozam miatt a fürdővíz nem cserélődött elég gyorsan, a probléma megszüntetése
érdekében az alispán szakminisztériumi jelentést tett, ezután vízügyi és földtani szakemberek
végeztek felmérést, majd két mérnök elvégezte a szükséges munkálatokat.”
⹂Apa minerală a Homorodului aflat la est de Odorheiu Secuiesc, a fost folosită
deopotrivă pentru băut și îmbăiere. Cei doritori de vindecare sosiți de la mari îndepărtări s-au
putut caza ⹂în nu puține locuri potrivite asamblate din lemn și scînduri”, putînd cumpăra alimente
ieftin de la căpîlnițeni și din oraș. Apa din Homorod era utilizată preponderent pentru alinarea
suferințelor interne, umplută în sticle, recipiente, mulți transportînd la ținuturi mai îndepărtate.
În 1891 stațiunea balneară Homorod era alcătuită ⹂din cîteva case de locuit și de
îmbăiere împrăștiate într-o dezordine pitorească și un mare restaurant (restaurantul Rákossy,
devenită după naționalizare vila nr. 7, demolat în 2013 la construcția barajului de captare a
microhidrocentralei, n.n.).” Homorod nu era o stațiune balneară de lux, în mod tipic era vizitat de
cei doritori de vindecare, iar cele 120 de camere utilate numai cu cele strict necesare erau ieftine și
curate. Oaspeții puteau consuma la restaurant sau prepara la adăpost prînzul cu numai 90 de
creițare. În băile separate pentru femei și bărbați o baie rece costa 10 creițari și o baie caldă 30 de
creițari. Apa minerală analizată în 1981 de către dr. Solymosi Lajos era recomandată pentru
anemie, boli de rinichi, supărări de stomac și fortifiant de nervi. Cu comercializarea apelor
minerale se ocupa farmacistul Koncz Ármin, cel care închiria și băile.
În 1895 Homorodul era vizitat de 400 de oaspeți, acest număr fiind sub cel din anul
anterior. Băile erau date în arendă. În fiecare an, ⹂în interesul menținerii bunei renumi a Băii,
precum și al sporirii veniturilor” au fost ridicate noi clădiri....
Homorodul cu 120 de camere și Seiche cu 60 de camere este vizitat doar de bolnavii
nevoiași, cele două băi din Odorheiu Secuiesc grădina sărată Solymossy și băile sărate Gergely
Ferenc fiind folosite doar de orășeni....
În 1902, cînd Băile Homorod a fost detașată de sub administrația Căpîlniței, subprefectul
Damokos Andor a elaborat un plan de amenajare a Băilor pe cinci ani. Deja în acel an au fost
instituite primele dispoziții: a fost dezlegată interdicția arendării vilelor private, care a avut drept
rezultat imediat construirea a două vile noi, pe promenadă a fost amenajat un teren de joacă, pe
Valea Ilona (Ileana) (tronsonul de vale al rîului Homorodul Mare aval de podul rutier de pe drumul
național DN 13A, n.n.) a fost construit un drum cu lățimea de 6 m și lungimea de 8 km (azi drumul
județean DJ 131A, n.n.), aleea principală a devenit mai lungă cu 2 km, la clădirea băilor calde a
fost alipit un salon circular, la băile reci a fost montat duș automat, a fost reabilitat terenul de
popice și de tenis (lîngă restaurantul Rákossy, fosta vilă nr. 7, n.n.). Deoarece din cauza debitului
insuficient apa băilor nu s-a putut schimba suficient de rapid, subprefectul a făcut un raport la
ministerul de resort, după care specialiști hidrotehnicieni și geologi au făcut releveu, apoi doi
ingineri au executat lucrările necesare.”
Zepeczaner Jenő (6.I.39) în articolul din anul 2009 scrie:
⹂Homoród volt a századfordulón a megyei „intelligencia” találkozóhelye, ahova
távolabbi vidékekről is érkeztek pihenni, gyógyulni vágyók. Történetére vonatkozó, első adatok a
18. századból származnak. Tulajdonosa, bérlői nem tudnak nagyobb tőkét befektetni. Az Országos
Közegészségi Egyesület Kolozsvári Osztályának 1902-ben idelátogató bizottsága lehangoló képet
fest az uralkodó állapotokról. A fürdőtulajdonos Kápolnásfalu községnek 9 nagyobb villája van, 85
vendégszobával. Neveik: Nagy-szálloda, Hargita, Hosszúkaszárnya, Emeletes villa, Kossuth-villa,
Vörösmarty-villa, Csorgó-villa, Petőfi-villa, Jókai-villa. A tornácos székely faházak mintájára
épültek, de csak kettő fűthető. Felszerelésük hiányos, szegényes. Később a fürdő ellátottsága javul.
1898-ban Koncz Ármin udvarhelyi patikus vette bérbe. Jelentős volt a palackozott és
64
Székelyudvarhelyen vagy távolabbi vidékeken is forgalmazott ásványvize. Ebből 1892-ben 314.855
palackot töltöttek, ami az erdélyi forgalmazott ásványvizek 5 százaléka volt. Ma már
kihasználatlanok az egykori fürdő gyógy-tényezői, forrásai vizét a környékbeli lakosság ivóvízként
használja, fürdőmedencéi nincsenek.
Barabás Endre, aki 1904-ben kiadta a megye közgazdasági leírását, 11 jelentősebb
fürdőhelyet és ásványvízforrást írt le, ezek a következők:....
Homoródfürdő, 120 lakószobával és vasas forrásokkal, pompás környezettel;
Lobogó fürdő, 17 vendégszobával, csak a vidékéről használják;
Dobogó fürdő (Székelyfüred), 9 vendégszobával rendelkezik;
1902–1915 között, kiválasztva a „legjobb” évet, mikor a korabeli statisztikák szerint, a
székelyföldi fürdők látogatottsága a legnagyobb, Bálványosnak (1912) 842, Borszéknek (1911)
1832, Hargitafürdőnek (1902) 522, Előpataknak (1911) 2080, Homoródfürdőnek (1908) 583,
Kászonjakabfalvának (1912) 579, Szejkefürdőnek (1912) 155, Szovátának (1905) 2218, Zajzonnak
(1911) 1632, Tusnádnak (1908) 2959 állandó és ideiglenes vendége volt.”
⹂Homorod era la începutul secolului locul de întîlnire a ⹂inteligenței” județene, unde
veneau doritori de odihnă și recreere și de pe meleaguri mai îndepărtate. Primele date referitoare
la istoria sa provin din secolul 18. Proprietarul, arendașii ei, nu pot investi mai mult capital. Cu
ocazia vizitei din anul 1902, Comitetul Secției clujene al Asociației Sănătății Publice Naționale
prezintă un tablou deprimant despre situația dominantă. Căpîlnița, proprietarul Băilor, are 9 vile
mai mari, cu 85 de camere de oaspeți. Numele acestora: Nagy-szálloda (Hotelul Mare), Hargita
(Harghita), Hosszúkaszárnya (Cazarma Lungă), Emeletes villa (Vila etajată), Kossuth-villa (Vila
Kossuth), Vörösmarty-villa (Vila Vörösmarty), Csorgó-villa (Vila Șipot), Petőfi-villa (Vila Petőfi),
Jókai-villa (Vila Jókai). Acestea au fost construite după modelul caselor secuiești cu prispă, însă
doar două pot fi încălzite. Echipare lor este incompletă, sărăcăcioasă. Mai tîrziu dotarea Băii se
îmbunătățește. În 1898 a fost închiriat de către farmacistul Koncz Ármin din Odorheiu Secuiesc.
Era importantă cantitatea de apă îmbuteliată și comercializată și în Odorheiu Secuiesc sau
ținuturile mai îndepărtate. Din aceste ape în 1892 au fost îmbuteliate 314.855 butelii, care
reprezenta 5 % din apele ardelene comercializate. Azi factorii curativi ai fostei Băi sînt
neexploatate, apa izvoarelor ei este folosită de populația din împrejurimi, nu mai are bazine pentru
băi.
Barabás Endre, care în 1904 a editat prezentarea economică a județului, a descris 11
locații de băi și izvoare de ape minerale mai importante, acestea fiind următoarele:....
Băile Homorod, cu 120 camere de locuit și izvoare feruginoase, împrejurimi
senzaționale;
Băile Lobogó, cu 17 camere de locuit, este folosit doar de prin împrejurimi;
Băile Dobogó (Székelyfüred), dispune de 9 camere de oaspeți;
Între 1902-1915, selecționînd ⹂cel mai bun an”, cînd conform statisticilor contemporane,
frecventarea băilor din Secuime este cea mai mare, Bálványos (1912) avea 842, Borsec (1911)
1832, Harghita Băi (1902) 522, Vîlcele (1911) 2080, Băile Homorod (1908) 583, Iacobeni (1912)
579, Băile Seiche (1912) 155, Sovata (1905) 2218, Zizin (1911) 1632, Tușnad (1908) 2959 oaspeți
stabili și temporari.”
Jánosi-Péter-Berszán-Jánosi (6.I.38) în 2009 scriu că:
⹂GERGELYFFI, 1811-ben Szebenben kiadott De aquis et thermis mineralibus Terrae
Siculorum Transylvaniae című munkájában hét udvarhely széki borvízforrás, két homoródfürdői,
Lövéte határában a hámori, a kerulyi, a homoródalmás területéről a farkasmezői és
Szombatfalváról két forrás vizének vegyelemzését közli.
A Nagy-Homoród és a Szénhomoród összefolyásánál a Gödrös nevű helyen alakult ki a
borvizeiről nevezetes Homoródfürdő. Az 1903-ban használatban lévő, Domokos-forrás, Lőrinczy-
kút, József fhg.-kút, Mikes-Klotild-kút, Gyárfás-kút elnevezések nagy része mára már feledésbe
merült vagy megváltozott. A fürdőhely keleti részén feltörő Vészfarki borvíz nátrium-kálcium-
magnézium hidrogénkarbonát-klorid, az alatta lévő Csorgó borvíz nátrium-kálcium-magnézium-
klorid-hidrogénkarbonát típusú. A legismertebb Lobogó és a Mária források vize már nátrium-
65
magnézium-kálcium-hidrogénkarbonát-klorid jellegű. A Mária forrás melletti Hidegfürdő
medencéjének a vize nátrium-kálcium-magnézium-hidrogénkarbonát-klorid típusú. A fürdőtelep déli
Ilona-völgyi szakaszán tör fel a Klotild- vagy Főforrás, amelynek vize a kálcium-nátrium-
magnézium-klorid-hidrogén-karbonát típusú vizek csoportjába tartozik. Ezt a forrást nevezik még
Alsókútnak, Gyárfás-forrásnak és Fosó borvíznek is. Ennek a forrásnak a vizét a 19 század végén
kezdi el palackozni Koncz Ármin székelyudvarhelyi gyógyszerész. HANKÓ VILMOS szerint 1894-
ben a homoródi borvizet az „egész Erdély területén ismerik és használják". Ebben a időszakban a
Klotild évi forgalma 200.000 palack volt. A Klotild forrás mellett egykoron a Mária-forrás vizét is
palackozták. A két világháború közötti időszakban a homoródfürdői borvíz Lacrima Homorod és
Borviz de Homorod néven került forgalomba. A kétnyelvű, román és magyar feliratú címkén Hankó
Vilmos ajánlása olvasható. Napjainkban, ha nem is palackozzák, de nagy a forgalma a
homoródfürdői Lobogó, Mária-, Klotild- vagy Tábori források vizének. A környező, de még a
távolabbi, sőt egyes havasalföldi települések lakói is pillepalackba töltve, szekerekkel, gépkocsikkal
szállítják el saját használatra. A Klotild-forrástól délre több elhanyagolt kezdetleges foglalású
forrás ismert. Ezek közül a Kálmán-forrás, az Ilona-, a Fenyves- és a Tódor Sándor féle forrás
vize hasonló, kálcium-nátrium-magnézium-klorid-hidrogénkarbonát típusú.
A Nagy-Homoród jobboldali mellékvölgyében a Szénhomoród-patakban egyetlen
alacsony széndioxid tartalmú borvízforrás ismert. Az 1540-2110 mg/l széndioxid tartalmú homoródi
borvizek hőmérséklete 9-12°C.
Homoródfürdő: 1. Vészfarki, 2. Csorgóborvíz, 3. Lobogó forrás, 4. Máriaforrás, 5.
Hidegfürdő, 6. Melegfürdő, 7. Klotild-, Tábori vagy Főforrás, 8. Szénhomoródi borvíz, 9. Kálmán-
forrás, 10-11. Fenyves forrás, 12. Ilona-forrás, 13. Tódor Sándor borvize.”
„GERGELYFFI, în lucarea sa editată în Sibiu în 1811, De aquis et thermis mineralibus
Terrae Siculorum Transylvaniae, publică analiza chimică a șapte izvoare minerale din Scaunul
Odorhei, două din Băile Homorod, hámori de pe teritoriul Luetei, cel din Chirui, cel din zona
farkasmező din Merești, două din Szombatfalva (sat component al Odorheiului Secuiesc, n.n.).
Băile Homorod, renumit după izvoarele sale minerale, s-a format la confluența
Homorodului Cărbunești cu Homorodul Mare, pe locul numit Gödrös (Cu gropi, n.n.). Denumirile
curent utilizate în 1903, izvorul Domokos, fîntîna Lőrinczy, fîntîna arhiducele József, fîntîna
Mikes-Klotild, fîntîna Gyárfás, pînă în zilele noastre ori s-au schimbat ori au fost date uitării. Apa
izvorului Vészfarki emergînd în partea estică a stațiunii are un caracter sodic-calcic-magnezian-
bicarbonatic-clorosodic, izvorul mineral Csorgó (Șipot) de sub acesta este de tip sodic-calcic-
magnezian-clorosodic-bicarbonatat. Apa celor mai cunoscute izvoare de apă minerală, Lobogó și
Mária este deja de tip sodic-magnezian-calcic-bicarbonatic-clorosodic. Apa bazinului izvorului
Hidegfürdő de lîngă izvorul Mária este de tip sodic-calcic-magnezian-bicarbonatic-clorosodic. În
sectorul sudic valea Ilona izbucnește izvorul Klotild sau Izvorul Principal, ale cărui ape sînt de tip
calcic-sodic-magnezian-bicarbonatic-clorosodic. Acest izvor mai este denumit și Alsókút (Fîntîna
de Jos), Izvorul Gyárfás și Fosó borvíz (Izvorul purgativ). Apa acestui izvor a început să fie
îmbuteliat de farmacistul Koncz Ármin din Odorheiu Secuiesc la sfîrșitul secolului 19. După
HANKÓ VILMOS, în 1894, apa minerală din Băile Homorod „este cunoscută și utilizată pe
cuprinsul întregii Transilvanii”. În această perioadă comerțul anual al apei minerale Klotild era de
200.000 de butelii. Odinioară, pe lîngă apa minerală a izvorului Klotild, a fost îmbuteliată și apa
izvorului Maria. În perioada interbelică apa minerală din Băile Homorod era comercializată sub
denumirile Lacrima Homorod și Borviz de Homorod. Pe eticheta bilingvă inscripționată în limba
română și maghiară se putea citi recomandarea lui Hankó Vilmos. În zilele noastre, chiar dacă nu
se mai îmbuteliază, apa izvoarelor Lobogó, Mária, Klotild sau Tábori este de mare căutare.
Locuitorii așezărilor învecinate, dar și mai îndepărtate, și chiar ale unora din Muntenia, transportă
apa minerală în flacoane PET pentru uzul propriu cu căruțe și autoturisme. La sud de izvorul
Klotild se mai cunosc mai multe izvoare minerale neglijate, captate rudimentar. Dintre acestea, apa
izvoarelor minerale Kálmán, Ilona, Fenyves (Brădet) și Tódor Sándor este similară, de tip calcic-
sodic-magnezian-clorosodic-bicarbonatic.
Pe valea afluentului de dreapta (greșit, corect este de stînga, n.n.) al Homorodului Mare,
66
Homorodul Cărbunești, este cunoscut un singur izvor de apă minerală, avînd conținut scăzut de
dioxid de carbon. Temperatura apelor minerale cu un conținut de dioxid de carbon de 1540-2110
mg/l este de 9-12 °C.
Izvoare de apă minerală din Băile Homorod: 1. Vészfarki, 2. Csorgóborvíz (Șipot), 3.
Lobogó, 4. Mária, 5. Hidegfürdő (Baia Rece), 6. Melegfürdő (Baia Caldă), 7. Klotild, Tábori
(Tabără) sau Főforrás (Izvorul Principal), 8. Szénhomoródi borvíz (apa minerală Homorodul
Cărbunești), 9. Kálmán, 10-11. Fenyves (Brădet), 12. Ilona (Ileana), 13. Tódor Sándor.”.
Tabelul 1.13.6. Ape minerale îmbuteliate din Băile Homorod
Perioada documentată a
Localitate Denumire izvor Denumirea mărcii
îmbutelierii
înainte de 1990
Băile Homorod Klotild (Izvorul Principal) - 1881-1890
1900-1944
Băile Homorod Klotild Lacrima Homorod 1936-1938
Péter Elek și Makfalvi Zoltán (6.I.43) în această lucrare din 2009 publică la final și un
tabel (Tabel 1.13.6) cu izvoarele minerale ale căror ape era înbuteliată, din care se reproduce un
fragment referitor la apele minerale din Băile Homorod.
O broșură de popularizare a Băilor Homorod menționează că zoologul Frivaldszky János
în anul 1767 amintește izvoarele minerale de aici printre cele mai bogate izvoare minerale din
Transilvania. Se arată că, în anul 1876 stațiunea a găzduit 260 de oaspeți, iar în 1891, 350, tot în
acel an fiind comercializate și 59.455 butelii cu apă minerală carbogazoasă. În perioada interbelică
se construiesc multe vile, preponderent în Valea Ilona (pe rîul Homorodul Mare). Izvoarele de apă
minerală din valea pîrîului Băile Homorod, în ordinea de la nord la sud, sînt enumerate astfel:
Homoródi sau Vészfarki, Csorgó (Șipot), Lobogó sau Kápolnás, Mária sau Felső-kút (Maria
sau Fîntîna de Sus), izvoarele Hidegfürdő (Izvoarele Baia Rece), Forrás sau Klotild-forrás
(Izvor sau izvorul Klotild). Izvoarele de apă minerală din Valea Ilona sînt: Ilona-forrás, Fenyves-
forrás sau Kálmán-forrás (izvorul Brădet sau Kálmán), Tódor-féle forrás. Toate aceste izvoare
sînt caracterizate de proporția relativ mare a microelementelor.
Pe pagina de internet Wikipedia despre izvoarele de ape minerale din Băile Homorod se
menționează că acestea conțin și minerale rare, precum litiu, mangan, brom, iod. Localitatea este
ferită de vînturi, cu climă subalpină, fiind propice pentru recreere și refacere în stările
postoperatorii.
O altă sursă menționează că, izvorul Lobogó sau Kápolnás avînd debitul de 7.200 l/zi este
cel mai mare izvor din stațiune, iar debitul izvorului Mária ar fi de 6.000 l/zi.
Conform tăbliței afișate lîngă izvor, apa minerală a izvorului Lobogó este ușor
carbogazoasă, clorosodică, alcalină, feruginoasă, hipotonă, și este recomandat ca și crenoterapie
(cură de băut) pentru afecțiuni precum gastrite cronice cu hipoaciditate al intestinului subțire și
gros, afecțiuni cronice ale ficatului și căilor biliare, iar ca baie, în afecțiuni ale aparatului
cardiovascular.
La fel, tăblița afișată la izvorul Mária arată că, apa minerală a izvorului are caracter
carbogazos, clorosodic, alcalin, feruginos, hipoton, fiind recomandată în cură internă (băut) în cazul
gastritei cronice cu hipoaciditate și anaciditate, afecțiunii inflamatorii cronice ale intestinului subțire
și gros, afecțiunii cronice a ficatului și a căilor biliare, iar sub formă de băi în afecțiuni
cardiovasculare.
Faptul că, măcar cele mai cunoscute două izvoare sînt dotate cu panouri informative
referitoare la caracterizarea apelor minerale, considerăm că, următorul pas trebuie să conste din
afișarea pe lîngă aceasta, și a compoziției acestor ape, însoțite de informația privind doza zilnică
recomandată (DZR) (napi beviteli érték) (RDA – Recommended Dietary Allowance).
În studiul GAL „Homorod-Rika-Tîrnava”, pe pag. 14 sînt menționate izvoarele: Vészfarki
de Sus, Vészfarki de Jos, Vajas, Lobogó, Csorgó, Hidegfürdő, Ilona, Fenyőkút, Tódor Sándor,
Mária, Malom. În legătură cu această sursă se menționează că prin coroborare cu alte cîteva surse
67
bibliografice, s-a putut clarifica identificarea izvoarelor Vajas, Csorgó, Hidegfürdő, Fenyőkút și
Malom.
Cu ocazia investigațiilor proprii din 2015 la limita parcelei vilei nr. 21, în taluzul șanțului
drumului județean DJ 131A, s-a găsit un izvor mic. Coroborat cu informația de mai sus, probabil ar
putea fi vorba despre izvorul Malom, deoarece se află chiar vizavi de vechea moară cu apă de pe
malul opus, la parcela nr. 52.
Un ajutor neprețuit a fost primit de la localnicul Bence József din Băile Homorod, fost
administrator al Taberei școlare. Astfel s-a lămurit originea denumirii izvorului Vajas, cunoscut -
însă doar de vreo doi antreprenori locali, sub numele Zente, neregăsit însă în nicio sursă
documentară și necunoscut chiar și de localnici (cu excepția interlocutorului), și care are înțelesul
„Izvorul celor care aduc unt” din motivul simplu că vecinii căpîlnițeni, în drumul lor la Băile
Homorod ca să-și vîndă produsele lactate la oaspeții stațiunii, treceau pe o potecă de lîngă acest
izvor, de unde mai luau și apă pentru a-și potoli setea. De asemenea, cu ajutorul dînsului s-a putut
lămuri denumirea și legătura între locul și denumirea majorității izvoarelor și s-a putut releva Valea
Ilona a Homorodului Mare, atît din punct de vedere al izvoarelor de apă minerală, cît și a vechilor
amenajări hidraulice. Aceeași sursă a mai semnalat existența a două izvoare de apă minerală din
pivnița vilei nr. 19, arsă într-un incendiu din 17.09.1989.
Din discuțiile cu dătătorul numelui izvorului Tódor Sándor s-a aflat că, a descoperit
izvorul de apă minerală în anul 1980, săpînd după un izvor de apă dulce pentru gospodăria lui de la
nr. 53. Izvorul de apă minerală se află pe o terasă îngustă a versantului drept al rîului Homorodul
Mare, la cca. 7 m de malul drept abrupt de cca. 4 m înălțime a rîului și este captat și amenajat
îngrijit. Descoperitorul a menționat că, pînă în anul 1989 izvorul era vizitat anual de către o echipă
de cercetători din Oradea, iar apa analizată la un institut de acolo, iar de atunci nu au mai venit.
Izvorul de apă dulce descoperit de dînsul se află chiar deasupra izvorului de apă minerală, la o
distanță aeriană de cca. 8 m și diferență de nivel mai sus de cca. 3 m.
Denumirea izvoarelor Vészfarki provine de la denumirea dealului învecinat, Vészfarka
oldala (Coasta Lupilor) dintre drumul național DN 13A și rîul Băile Homorod.
Apa izvoarelor din Băile
Homorod este bogată în
minerale precum litiu (Li),
mangan (Mn), brom (Br), și
iod (I).
Conform adresei ANRM
nr. 2308/25.02.2015., pentru
resursele hidrominerale din
stațiunea Băile Homorod
există avizul ANRM nr.
2/04.11.1998. Conform
acestui aviz, resursele
hidrominerale existente luate
în evidența ANRM constau
din 12 izvoare de apă
minerală codificate, cu debite
cuprinse între 0,23-57,0 m3/zi
(0,0027-0,66 l/s), ale căror
ape din punct de vedere
hidrochimic sînt
carbogazoase, bicarbonatate,
sodice și/sau carbogazoase,
clorurate, sodice, cu
mineralizare între 3299,7-
4364,2 mg/l. Perimetrul de
protecție hidrogeologică
68
avizat se suprapune practic integral peste bazinul hidrografic al rîului Homorodul Mic, incluzînd
întreg intravilanul stațiunii, aproape integral intravilanul comunei Căpîlnița și alipit dinspre vest
limitei administrative a orașului Vlăhița. Primăria orașului a comunicat lista acestor izvoare
minerale, cuprinzînd codul, denumirea și localizarea acestora, precum și elaboratorul documentației
tehnice care a stat la baza emiterii avizului ANRM. Studiul intitulat „Documentație pentru
instituirea perimetrului de protecție hidrogeologică a zăcămîntului hidromineral Homorod-Băi,
județul Harghita” a fost elaborat de GEOLEX SA din Miercurea Ciuc. În adresa menționată ANRM
precizează că, pentru zăcămîntul hidromineral de la Băile Homorod nu au fost înregistrate
resurse/rezerve de apă minerală și dioxid de carbon (CO 2) mofetic, ANRM nu a acordat pînă în
prezent, licență de explorare/exploatare pentru resursele hidrominerale și că ANRM nu are pînă în
prezent o evidență geo-topografică (în coordonate STEREO 70) a acestor izvoare.
O caracterizare parțială a apelor minerale din Băile Homorod bazată pe diagrama
Langelier-Ludwig, în raport cu alte ape minerale din Secuime este prezentată în figura 20a.
În final, trebuie remarcat că, deși conform descrierilor vechi (de ex. Orbán Balázs, 1868)
menționeaă că toate izvoarele din Băile Homorod (pe atunci erau menționate doar cele de pe valea
rîului Băile Homorod) se află pe malul stîng al rîului Băile Homorod, așa cu este demonstrat și în
figura 33, azi două, respectiv Lobogó (cod ANRM 1102) și izvorul cu codul ANRM 1100, se află pe
malul drept, opus, fapt ce arată că în trecutul nu prea îndepărtat cursul rîului a fost modificat radical.
Ulterior, în perioada relativ recentă, între podul de pe drumul național DN 13A din zona Vészfarka
și confluență, cursul natural al rîului a mai fost modificat și rectificat.
În colecția de figuri 28-31 din Anexă sînt prezentate vechile hărți topografice cu Băile
Homorod.
În colecția de figuri 32-34 din Anexă sînt prezentate cîteva fotografii reprezentînd aspecte
din Băile Homorod de altădată, împreună cu vestitul restaurant Rákossy, devenită după
naționalizare vila nr. 7, demolată fără autorizație de demolare în 2013 cu ocazia construirii barajului
microhidrocentralei de pe Valea Ilona a rîului Homorodului Mare:
inventariate în Băile Homorod, în ordinea amonte-aval.
În figura 36 din Anexă este prezentată harta cu amplasamentul izvoarelor minerale din
Băile Homorod, împreună cu limita perimetrului de protecție hidrogeologică delimitat conform
avizului ANRM nr. 2/04.11.1998.
În colecția foto 155-190 sînt prezentate izvoarele minerale identificate pe teren în Băile
Homorod.
În privința calității apelor

minerale datele recente – cel puțin
publice sînt aproape ca și inexistente.
În adresa nr. 414/2015 DSP Harghita,
ca răspuns la solicitarea adresată
menționează doar că, în perioada 2011-
2014 în Băile Homorod a fost analizată
chimic și bacteriologic o singură probă
de apă minerală, prezentînd o depășire
la parametrul amoniu (peste 0,76 mg/l)
și la bacterii coliforme (fără precizarea
cifrei). Din păcate nu sînt menționate
date importante, precum
localizarea/denumirea izvorului, data
exactă a recoltării, dacă prelevarea
probelor chimice s-a făcut simultan cu
cea bacteriologică. În aceste condiții
putem doar presupune că toate
prelevările s-au făcut din izvorul Lobogó, cel mai cunoscut și frecventat.
69
La recunoașterea de pe teren din luna august 2017, la izvoarele Lobogó și Mária s-a
constatat afișarea bilingvă (română-maghiară) a unor analize de apă, prezentate în foto 164a și 175a.
Mențiunea se referă doar la faptul că, analizele au fost efectuate de DSP Harghita, la solicitarea
primăriei Vlăhița, fără indicarea datei.
În tabelul 1.13.7a sînt preluate datele analizei conform afișării fotografiate. Se poate
constata că, parametri analizați sînt restrînși practic numai la cei mai importanți, identici cu cei ai
apei potabile.
Tabelul 1.13.7a. Analiza apei izvoarelor minerale Lobogó și Mária din 2017
Valori determinate Valori maxime
Indicatori (parametri)
UM admise conf. HGR
analizați izvorul Lobogó izvorul Mária 1020/2005
+
Amoniu (NH ) 4 mg/l 0,684 0,673 0,5
Nitriți (Azotiți) (NO2-) mg/l 0,027 0,028 0,1 (max. 0,50)*
Nitrați (Azotați) (NO3-) mg/l < 0,9 < 0,9 50 (max. 0,50)*
Cloruri mg/l 354,40 300,20 -
Oxidabilitate (KMnO4)
mg O2/l 1,48 1,58 3
(Indice de permen.)
pH - 6,01 5,97 -
Conductivitate μS/cm la 20ºC 2430 2220 -
Fier total (Fe) mg/l (μg/lg/l) (13.565,90) (13.343,20) -
Mangan (Mn) mg/l (μg/lg/l) (521,26) (528,83) 0,5 (500)
Indicatori microbiologici: Proba analizată CORESPUNDE din punct de vedere microbiologic pentru parametrii
analizați.**
NOTĂ: Notațiile și cifrele scrise cu litere înclinate în paranteză sînt cele preluate din tabelul afișat la izvor.
* Valori greșite în paranteză, înscrise pe tabelul afișat la izvorul Mária.
** Text preluat întocmai de pe tabelul afișat la cele două izvoare.
1.14. Resurse minerale
Constituţia petrografică a teritoriului judeţului Harghita a determinat varietatea

zăcămintelor de substanţe minerale utile, care se regăsesc ca zăcăminte de minereuri, de
combustibil şi sub formă de roci utile.
În zona studiată se găsesc următoarele substanțe minerale utile:
- minereu de fier și de mangan: la Minele Lueta și Vlăhița
- roci utile (roci de construcții): andezite piroxenice, nisip și pietriș
- tuf andezitic: pe platoul Țechend (Cekend), în zona castrumurilor romane de la Băile Homorod
- turbă: în calderele vulcanice ale Munților Harghita, Căpîlnița
- opal: în fragmente izolate din aglomeratele andezitice la vest de Băile Homorod, pe platoul
Țechend (Cekend)
- ocru (galben de fier) ((sárga) vasokker): în apropiere spre SW, la nord de Băile Chirui, spre vest de
unghiul de confluență al rîurilor Hotarul (Coves) (Határ, Köves) și Chirui (Kiruly), vizavi cu
Mlaștina Dumbrava Harghitei (Hargitaliget, Szortyogó, Kamilla-liget) aflată spre est de unghiul de
confluență a pîrîului afluent de stînga La Moara de Vopsea (Festőmalom) cu rîul Chirui, și izvorul
de apă minerală La Moara de Vopsea (Festőmalom)
- pirită: La Vlăhița
- zăcăminte de mercur sub formă de cinabru: în caldera vulcanică Harghita Mădăraș
- caolinit: în caldera vulcanică Harghita Mădăraș
- zunyit: în caldera vulcanică Harghita Mădăraș
Minereul de fier se găsește aici sub formă de limonit (barnavasérc), sferosiderit (minereu
de mlaștină) (agyagvasérc-fehérvasérc), însoțit și de mangan. În Vlăhița sferosideritul era numit
„kékkő” (piatră vînătă), spre deosebire de „vereskő” (piatră roșie), format la suprafață. Minereurile
de fier de suprafață limonitice conțin fier în medie în proporție de 40-50 %, pe cînd sferosideritul
format în adîncime numai între cel mult 20-30 %. Fierul obținut din minereurile formate din
70
depunerile izvoarelor minerale este – conform specialiștilor, cel puțin de calitatea celei suedeze.
Secretul a fost dezlegat numai în primele decenii ale secolului XX, din cercetările geochimiștilor
sovietici, și anume că, apele minerale mai aduc la suprafață o serie de alte metale ce se precipită din
soluție împreună cu fierul. La topire, acestea rămîn în soluție cu fierul, formînd un feroaliaj cu
proprietăți speciale. Acestea sînt de exemplu sub formă de macroelemente precum manganul (Mn),
acidul silicic (H4O4Si), fosforul (P), și micro- și ultramicroelemente, precum argintul (Ag), cobaltul
(Co), cromul (Cr), arsenul (As), etc.
Exploatarea acestor minereuri s-afăcut începînd din 1720 și pînă în trecutul recent (1984).
Aceste minereuri se găsesc în cantități relativ importante la est de rîul Homorodul Mic,
sub forma unor lentile și
concrețiuni în medie de 0,5
m grosime, pînă la o
adîncime de cca. 300 m.
Zonele identificate prin
foraje geologice, aflate în
exploatare în anii trecuți,
împreună zu zonele propuse
pentru rezervare și
perimetrul pilierului de
siguranță minieră, preluate
din proiectul SSL nr. 6457
„Schița de sistematizare a
orașului Vlăhița”, elaborat
de fostul Institut de
Proiectare Județean (IPJ)
Mureș în anul 1972 se arată
în figura 37 din Anexă.
Localizarea zăcămîntelor de
fier în contextul geologic al
zonei este ilustrată în figura
37a. Exploatarea minereului prin galerii, deschise în versantul stîng al rîului, au determinat și
denumirea localității de azi Minele Lueta, ca Rókaváros (Orașul vulpilor, prin asemănarea
numeroaselor intrări de galerii cu vizuina acestor animale). Mineritul industrial datează din 1838.
Colecția foto 191-192 ilustrează o galerie veche și una nouă, Gusztáv főtáró (Galeria principală
Gusztáv). Datorită nerentabilității exploatării, minele de fier au fost închise definitiv în 31.12.1984.
(conform paginii de internet http://victorian.fortunecity.com/seurat/587/regio/falvak/szentegy.htm ,
care citează lucrarea lui Vajda Lajos „A Szentkeresztbányai Vasgyártás Története”).
Andezitele piroxenice sînt materiale excelente pentru pavaje sau alte tipuri de pietre de
construcție cioplite și pentru piatră concasată utilizată în patul căilor ferate sau în betoane rezistente
la uzură. Ele se găsesc în
cantități mari în caldera
vulcanică de sub vîrful Harghita
Mădăraș. De asemenea, datorită
durității și porozității fiind foarte
potrivite pentru pietre de moară,
erau folosite și pentru
confecționarea acestora. În
colecția foto 193-195 se prezintă
pietrele de moară din două
amplasamente, din Vlăhița din
str. Harghia nr. 9, de la o moară
veche de pe Canalul Vîrghiș și de asemenea de la o moară de apă veche din Băile Homorod nr. 52,
de pe rîul Homorodul Mare din zona Valea Ilona.
71
Andezitul cu amfiboli și biotit se găsește la Vlăhița, unde a și fost exploatat în carierele
Majzos azi abandonate din zona Kőbánya (Cariera), la est de localitate, în versantul stîng al rîului
Vîrghiș, la cca. 450 m spre nord de drumul național DN 13A, în apropierea ștrandului termal Perla
Vlăhiței.
Datorită erupțiilor repetate, andezitele de Harghita au o structură în plăci subțiri suprapuse.
Asemenea apariții sînt frecvente la Vlăhița, unde mai demult, podețele erau construite din asemenea
plăci, cu grosimea de cca. 10 cm.
În perioada recentă au fost autorizate trei cariere de andezit, una în zona Fagul Roșu
(Veresbükk), una în zona Pados și cealaltă în zona Miklós. Cariera din zona Fagul Roșu se află în
zona vîrfului Fagii Roșii, între rîurile Vîrghiș și Köves, afluent de dreapta al rîului Gheopiu
(Gyepű), în extravilan, în exploatarea firmei BAUMARK srl din comuna Gheorghe Doja (Dózsa
György), județul Mureș, în prezent cu activitatea de exploatare sistată. Pentru amplasamentul exact
nu s-au putut obține informații. Cariera din zona Pados se află la est de vîrful Fagii Roșii pe malul
drept al rîului Köves, afluent de dreapta al rîului Gheopiu (Gyepű), la cca. 1,7 km amonte de
traversarea acestuia a drumului național DN 13A, avînd o suprafață de 1,76 ha din extravilan (din
care 1,12 ha fîneață și 0,64 ha neproductiv), fiind în exploatarea firmei PADOS PLUS srl din
comuna Brădești, satul Tîrnovița. Andezitul este exploatat începînd din 15.02.2016. pentru piatră
ornamentală și pentru fabricarea de agregate minerale concasate de pietriș și nisip într-o stație de
concasare și sortare. Cariera din zona Miklós, denumit „Dealul Stejar” (Csere) se află în versantul
stîng al rîului Vîrghiș, la cca. 500 m în direcția NNE de ștrandul termal Perla Vlăhiței, este o carieră
veche, redeschisă în 2017. Andezitul se exploatează de pe o suprafață de cca. 0,15 ha pentru plăci
ornamentale de către firma PIATRA ANDEZIT srl din Lueta.
Pietrișul și nisipul în zonă se află îndeosebi în albia rîurilor. Deoarece exploatarea lor din
albii este interzisă în scopul protejării mediului acvatic, iar în luncile înguste se găsesc în amestec
cu pămînturile argiloase și blocurile mari de roci, exploatarea industrială este și neeconomică.
Tuful andezitic (andezittufa) rezultă din cenușa vulcanică sedimentată în apă, avînd
aspect de cretă. În zona Băile Homorod se găsește în amestec cu sfărîmiturile andezitice, păstrînd și
amprente de frunze. Aceste depozite se extind spre sud, pe valea rîului Homorodul Mare, formînd la
Mărtiniș (Homoródszentmárton) pe dealul deasupra vechii mori, la locul numit Kőlik (însemnînd
Gaura de Piatră), un strat comapct de cca. 2 m grosime.
Tuful andezitic poate fi folosit ca adaos în rețetele de ciment, în special în cele utilizate
sub apă, precum și ca adaos în tencuielile exterioare șprițuite, cărora le asigură o rezistență mare la
intemperii.
Turba (tőzeg, turfa) este o varietate de cărbune inferior, o rocă sedimentară de culoare
cafenie-închisă sau neagră, care s-a format prin descompunerea lentă și carbonizarea parțială a
materialului vegetal acumulat în mlaștini neaerisite (în lipsa oxigenului, respectiv în condiții
anaerobe), prin procese biologice, chimice și fizice. Varietatea de turbă matură, cu conținut redus de
materii organice și puternic transformată se mai numește și kotu. Un loc mlăștinos, bogat în
vegetație, din ale cărei resturi se formează turba, respectiv o regiune bogată în turbă, poartă
denumirea de turbărie.
Formarea și calitățile turbei depind de altitudine. Astfel, în zonele depresionare de pe
luncile joase ale rîurilor de deal și de șes, îmbibate sau aflate permanent sub apă, din vegetația
specifică acidofilă se formează turba de luncă. În zona de munte, turba se formează preponderent
din varietățile de mușchi (Sphagnum, Polytrichastrum formosum) și ferigi (Dryopteris filix-mas), de
unde numele de turbă de mușchi (Sphagnopsida). Cele mai mari și mai groase colonii de acest ultim
tip se găsesc în calderele vulcanice ale Munților Harghita. Acestea au conservat foarte bine multe
dintre plantele ultimei ere glaciare.
Turba are mai multe întrebuințări, dintre care pot fi amintite următoarele:
- drept combustibil; Turba uscată presată are o putere calorifică (conținut de energie)
în medie de 20-22 MJ/kg (4780-5250 kcal/kg), mai mare ca a lemnului și comparativă cu cea a
cărbunelui brun.
- ca așternut pentru animale
- ca îngrășămînt natural; Îngrășămîntul natural obținut din așternutul pentru animale,
72
îmbibat cu purinul, este mult mai eficace comparativ cu orice alt îngrășămînt chimic.
- ca inoculant în haznale în zonele izolate, fără canalizare menajeră; Măcinată direct
sau resturile din alte tipuri de utilizări, introduse în haznale absorb amoniacul, astfel practic
eliminînd mirosul înțepător și îmbunătățesc calitățile de îngrășămînt natural al acestui nămol. Astfel,
acest nămol devine un îngrășămînt natural valoros.
- ca suport pentru creșterea florilor
După calitățile sale de îngrășămînt natural, turba poate fi: oligotrofă (săracă în materii
nutritive), mezotrofă (de tranziție) și eutrofă (bogată în materii nutritive). Folosirea turbei în
agricultură și horticultură îmbunătățește structura solului, crește capacitatea de reținere a apei. Solul
devine mai aerisit și reține mai bine elementele nutritive. Se folosește mai ales pentru îmbunătățirea
solului în grădini, spații verzi și pentru pregătirea substraturilor de creștere a plantelor. Esențiale sînt
capacitate de absorbție ridicată pentru apă, de 700-800 %, și capacitatea ridicată de schimb ionic.
Capacitatea ridicată de reținere a apei și de absorbție minerală face ca turba să funcționeze ca un
rezervor de apă și hrană eliberînd din complexul absorbant substanțele minerale pe măsura
consumului.
Deși se găsește în cantități relativ mari, totuși turba din zonă nu pretează pentru exploatare
industrială. În schimb, zonele respective sînt foarte potrivite pentru creșterea plantelor medicinale,
precum valeriana (orvosi macsakgyökér) (Valeriana officinalis), coada-zmeului (cala, rădăcina
șarpelui (mocsári kontyvirág) (Calla palustris), trifoiul de baltă (vidrafű, hármaslevelű vidrafű)
(Menyanthes trifoliata), angelică (buciniș, cucută mare) (orvosi angyalgyökér) (Angelica
archangelica L.), drosera (roua cerului) (kereklevelű harmatfű, hosszúlevelű harmatfű) (Drosera
rotundifolia, D. anglica), arnica ((hegyi) árnika) (Arnica montana), etc.
Opalul este un mineral amorf, fiind un silicat hidratat cu formula chimică SiO 2·nH2O.
Opalul se depune prin mecanisme hidrotermale la temperaturi relativ joase practic în fisurile
oricărei roci, însă cel mai frecvent fiind prezent în limonit, gresie, riolit, argilă și bazalt, însă se
poate forma și prin procese biochimice. Opalul se mai găsește și sub formă de tuberculi, bulbi,
noduli voluminoși. Prin procesele tectonice aceștia se pot fărîmița și ajunge la suprafață, putînd fi
astfel transportate de ape la distanțe mari de locul apariției. Opalele sînt foarte rare, de aceea nu se
exploatează pe cale industrială. Varianta de „opal de lemn” se formează prin fenomenul de
impregnare a lemnului cu silicați. Hidrofanul sau „opalul de apă” prezintă un joc de culori a luminii
asemănător apei.
Opalul este destul de răspîndit în zonă, însă datorită prezenței punctuale izolate nu se
pretează pentru exploatare industrială.
Ocrul (galben de fier) (vasokker) este o variantă a limonitului și conform observațiilor
aupra izvoarelor minerale din județul Harghita și Covasna, este depus de izvoarele minerale avînd o
temperatură călduță sau fierbinte (gheizire), acestea din urmă funcționînd în erele geologice trecute.
Ocrul de aici este de fapt o variantă de opal, opalul de ceară. Acest tip de ocru se găsește de fapt în
precipitatele mîloase feruginoase din jurul mai tuturor izvoarelor minerale din Harghita, însă
singurul depozit însemnat se află numai în zona vizavi de Mlaștina Dumbrava Harghitei. Acest ocru
se prelucra în secolele XVII-XX prin uscare și măcinare într-un atelier din apropierea izvorului La
Moara de Vopsea (Festőmalom), împrumutîndu-și numele izvorului și pîrîului. Din acest ocru
hidrotermal se preparau pigmenți de la culoarea galbenă pînă la roșu închis. Atelierul a funcționat
pînă în jurul anului 1910, după care producția se făcea sporadic, pe perioade scurte. În final, pînă la
începutul celui de-al doilea război mondial a funcționat numai exploatarea, minereul fiind
transportat în Germania, unde era folosit în amestec cu acid silicic pentru prepararea unor vopsele
speciale rezistente la intemperii (Bányai János, 6.I.34). Astăzi exploatarea ocrului a pierdut din
importanță.
Pirita (pirit) este un mineral din clasa sulfurilor, cu formula chmică FeS 2, de culoare
gălbui-arămie cu reflexe verzui și care cristalizează în sistemul cubic, fiind un material
semiconductor diamagnetic. Conținutul teoretic de fier este de 46,6 % și de sulf de 53,4 %. Este una
dintre cele mai răspîndite sulfuri, fiind întîlnită în roci magmatice și metamorfice bogate în
magneziu și fier (roci de culoare închisă), roci hidrotermale și roci sedimentare sau în acumulările
de cărbuni (pirita framboidală). De multe ori conține ca impurități cantități mici de cobalt (Co),
73
nichel (Ni), arsen (As), antimon (stibiu, Sb) și taliu (Tl) și mai rar metale însoțitoare ca aur (Au),
argint (Ag), cupru (Cu) și zinc (Zn).
Pirita este instabilă în mediul natural. Supusă fenomenelor de oxidare la suprafață, sau în
prezența apei de infiltrație, se transformă în hidroxid de fier amorf (limonit) după mai multe etape
intermediare. Expusă la acțiunea aerului și apei se descompune în oxid feros (wüstit, FeO) și sulfat.
Pirita poate fi oxidată în prezența oxigenului chiar și în straturile poroase de roci cu apă subterană.
Acest proces de o deosebită importanță în natură, este înlesnit și accelerat de bacteria
chemolitotrofă denitrificatoare Acidithiobacillus (ferrooxidans) capabilă să metabolizeze sulful și
fierul, folosind ca oxidant nitratul. Acesta este un proces de redoxireacție abiotică și bacteriană în
mai multe trepte, prin care în final conținutul de sulf al piritei se transformă în sulfat (SO 42-), iar
nitratul se reduce la azot molecular gazos (N2) și se elimină în atmosferă. Acest proces este denumit
„denitrificare” cu pirită. Întrucît în apa potabilă conținutul de nitrați maxim admis este de numai 50
mg/l în comparație cu cei 250 mg/l pentru sulfați, din punct de vedere al reducerii conținutului de
nitrați în apă denitrificarea cu pirită reprezintă o descărcare. Sulfatul rezultat din descompunerea
piritei reprezintă un pericol ridicat în natură, deoarece combinată cu apa formează acid sulfuric
(H2SO4), care produce impurificarea apei, și corodează betonul și metalul.
Cantitățile de pirită identificate în zonă nu se pretează pentru exploatare industrială.
Cinabrul (cinnabarit, cinóber) (sulfură de mercur, HgS) este un minereu moale, de
culoare roșie, a cărui conținut teoretic de mercur (Hg) este de 86,2 %. Cinabrul se formează în mod
deosebit prin procese hidrotermale, care constau într-un amestec de minerale topite, gaze vulcanice
și apă care rămîne în stare lichidă datorită prezenței presiunilor ridicate.
Pigmentul roșu obținut din cinabru este greu solubil în apă, din care cauză se poate folosi
pe scară largă în fabricarea vopselelor, acoperind bine substratul vopsit și fără pericolul de
intoxicație cu mercur. Mercurul mai este utilizat și în industria de medicamente, dar prezintă
importanță și în industria corpurilor de iluminat și altor ramuri ale tehnicii.
Cinabrul a fost identificat în partea de NE a vîrfului Harghita Mădăraș, sub vîrfurile ce
păstrează denumirea locului, respectiv Mina Mare (Bánya-tető) (1428 mdMN) și Mina Mică (Kis
Bánya-tető) (1337 mdMN), pe valea pîrîului Saroka (Sárogág, Sarokág), afluent de stînga al rîului
Ivó (Băutor), unde era exploatat și de localnici. După o lungă perioadă de întrerupere din cauza
scăderii cererii, intereseul industriei a atras din nou atenția asupra acestor zăcăminte. Astfel,
începînd din 1836 s-a început redeschiderea vechilor galerii surpate, iar exploatarea a durat pînă în
anul 1843. Despre volumul exploatării ne putem da seama știind că, 4 mineri în 5 zile au exploatat
20 tone de rocă cu conținut de cinabru (Bányai János, 6.I.34, 1957, după Orbán Balázs, 6.I.21,
1868). După Bányai János (6.I.34) cinabrul a fost semnalat și pe valea superioară a rîurilor Vîrghiș
și Hoților (Tolvajos).
Caolinitul (kaolinit) este un mineral format în general din silicați de aluminiu care se află
în regiunile umede, fiind un produs tipic al silicaților de aluminiu supus proceselor chimice cauzate
de intemperii, prin acțiunea acizilor sau proceselor de hidroliză, a mineralelor, ca cele din grupa
feldspatului, care umplu prin diageneză porii sedimentelor. Rocile de origine sînt frecvent roci
magmatice acide ca granit sau riolit, iar mineralele prezente fiind feldspatul și muscovitul.
Caolinitul este constituit din cristale microscopice, cu un habitus foios, cu formula chimică
Al4[(OH)8|Si4O10]. Cea mai impotantă utilizare a mineralului este obținerea porțelanului, sau ca
emulgant al vopselelor și materialelor plastice. Caolinitul mai este folosit în fabricarea hîrtiei, la
apretarea fibrelor textile, sau la fabricarea cărămizilor refractare. O utilizare importantă a
caolinitului în prezent este acoperirea hîrtiei cu un strat protector, azi 60 % din producția de caolin
servește la acest procedeu.
Zunyitul (zunyit) este un mineral din clasa silicaților, cu cristalizare în sistem cubic,
formula lui chimică fiind Al12[(OH)14|Cl|AlO4|Si5O16]. Esta una dintre raritățile geologice din această
zonă, însoțită și de caolinit. Zunyitul se formează din gresii argiloase cu conținut ridicat de aluminiu
și – cum este și cazul de față, prin transformarea hidrotermală a rocilor vulcanice prin dizolvare în
soluții bogate în clor și fluor. În structura vulcanică Vîrghiș (Harghita Mădăraș), pe o suprafață de
cca. 7 km2 activitatea postvulcanică a fost foarte intensă, care a condus la o puternică transformare
hidrotermală a rocilor andezitice (Karátson 1992, Szakács Seghedi 1995, citat de Jakab Gy., Laczkó
74
A-A, Zólya É-G, Zólya L. A., Pál-Molnár E., Zakariás L., în: A Székelyföld érctelepei (Zäcämintele
Ținutului Secuiesc), Földtani Közlöny 135/3, 459-478. (2005) Budapest). Ca rezultat al proceselor
de dezagregare, rocile caracteristice zonei sînt breciile de andezit hidrotermale, în care zunyitul s-a
depus sub formă de blocuri, fragmente, concrețiuni și filoane (Seghedi și Rădan 1992). Zunyitul
este însoțit de un conținut ridicat de arseniu (As), iar în același timp se poate observa și creșterea
concentrației de staniu (Sn) și nu în ultimul rînd, a aurului (Au). În perioada 1986-1988 s-au făcut și
explorări geologice, însă perimetrele au fost considerate fără perspective de exploatare din cauza
lipsei rezervelor. Duritatea mineralului este 7 pe scara Mohs, ceea ce îi permite tăierea sticlei. În
lumina ultravioletă (UV), zunyitul luminează fluorescent în culoarea roșu.
2. Riscuri naturale
Dezastrele naturale sînt fenomene naturale distructive, generatoare de pagube materiale şi

pierderi de vieţi omeneşti (ploi abundente, viituri, inundaţii, depuneri masive de zăpadă şi gheaţă,
alunecări de teren, cutremure de pămînt etc.).
În tratarea riscurilor naturale, elementele fundamentale studiate sînt riscul, hazardul și
vulnerabilitatea.
Riscul înseamnă probabilitatea apariției unor pierderi sau pagube. Riscul este caracterizat
prin probabilitate, expunere şi vulnerabilitate. În practică, expunerea este adeseori încorporată în
evaluarea consecinţelor, ca urmare riscul se consideră a avea două componente - probabilitatea de a
se produce un eveniment şi consecinţele (impactul). Riscul este definit ca produs între probabilitatea
de producere a fenomenului generator de pierderi umane şi pagubele materiale şi valoarea acestora.
HGR 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale,
instituţiilor publice şi operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei civile, în funcţie de
tipurile de riscuri specifice definește riscul astfel: „Anexă Art. 2 Prin risc se înţelege nivelul de
pierderi preconizat, în sens probabilistic, estimat în victime, proprietăţi distruse, activităţi
economice întrerupte, impact asupra mediului datorită manifestării unui hazard într-o anumită zonă
şi cu referire la o anumită perioadă de timp.”
Orice entitate care poate fi afectată de un fenomen şi poate suferi pagube (populaţie,
bunuri, habitate, etc.) se consideră receptori de risc.
Hazardul natural reprezintă posibilitatea de apariţie într-o zonă şi pe o perioadă
determinată a unui fenomen ce poate genera distrugeri. Măsura hazardului este probabilitatea de
depăşire a mărimii caracteristice a respectivului fenomen natural într-un areal şi într-un interval de
timp dat.
Hazardul antropic (generat de om) se referă la acele fenomene, de regulă naturale, a
căror variaţie aleatoare este modificată ca urmare a acţiunii omului. Plaja acestor fenomene este
foarte largă, plecînd de la modificarea regimului de precipitaţii ca urmare a încălzirii atmosferei
terestre (influenţa antropică uşoară) şi terminînd cu exploziile nucleare (influenţa antropică totală).
Vulnerabilitatea reprezintă sensibilitatea unei comunităţi în faţa unui fenomen,
susceptibilitate determinată de factori fizici, sociali, economici şi de mediu, respectiv gradul de
pierderi, între 0-100 %. Vulnerabilitatea este un unmăr adimensional subunitar, avînd valoarea 0
pentru elementele neafectate şi 1 pentru elementele afectate total.
Vulnerabilitatea, exprimată altfel, reprezintă susceptibilitatea obiectelor de a fi afectate
de cître hazard. Ca urmare a efectelor distructive ale hazardului, viețile și sănătatea oamenilor sînt
supuse uni risc direct, ca urmare a distrugerii clădirilor, recoltelor, șeptelului, echipamentelor și
uneltelor. În teorie, vulnerabilitatea se modifică în funcție de capacitatea de rezistență (reziliență) și
capacitatea de adaptare a receptorului de risc.
Hazard ridicat nu inseamnă întotdeuna risc ridicat ! Acest lucru se întîmplă atunci cînd
vulnerabilitatea este mică. Densitatea mică a populației, terenuri corect folosite, construcții sigure,
bine pregătite, vor duce la un risc scăzut, chiar în ariile de hazard ridicat.
75
HGR 642/2005 stipulează faptul că încadrarea în clase de risc a UAT, a instituţiilor publice
şi operatorilor economici se face în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a reglementării (termen
expirat în 13.07.2007.) de către aceștia în baza unui studiu de risc efectuat de către instituţii
abilitate, prin aplicarea criteriilor din Anexă. În prezent nu dispunem de o astfel de clasificare
pentru UAT Vlăhița.
2.1. Cutremure
Prin cutremur de pămînt (seism), se întelege o solicitare preponderent elastică a planetei

sub formă de vibrații, generată de cauze naturale. Termenul cutremur se folosește doar pentru acele
mișcări tectonice care provoacă daune majore, termenul seism pentru acelea care trec neobservate și
termenul mișcări non-seismice pentru cele provocate de om. Elementele principale ale unui
cutremur sînt:
- hipocentrul (focarul), reprezentînd punctul ipotetic din interiorul sau de pe suprafața
Pămîntului în care se produce cutremurul;
- epicentrul, reprezentat de proiecția focarului pe suprafața terestră;
- timpul la origine, adică momentul la care a avut loc inițierea cutremurului în focar,
folosind timpul universal (UT, Greenwich);
- energia degajată în focar (legată de magnitudinea cutremurului).
Focarul se caracterizează prin adîncime, iar epicentrul prin coordonatele geografice
(latitudine și longitudine). Efectul la suprafața terestră reprezintă intensitatea cutremurului (NEIC),
care este o măsură a modului în care evenimentul a fost resimțit (în particular, a pagubelor produse).
Cuantificarea intensității se face folosind o scara de intensități, cea mai utilizata fiind scara
Mercalli (modificată) (CMMD sau MM), care conține 12 nivele de intensitate notate cu cifre
romane de la I la XII. O altă scară de măsurare bazată pe observații este scara MSK (Medvedev-
Sponheuer-Kárnik), practic identică cu scara MM. Această scară este utilizată și în standardul SR
11100-1:1993 pentru macrozonarea teritoriului României. O altă scară de măsurare a cutremurelor
este scara Richter, caracterizînd magnitudinea cutremurelor, care este structurat pe 10 nivele de
energie, notate cu cifre arabe.
Tabelul 2.1.1. Scara de magnitudine Richter
Grad
magnitudine Descriere Efecte
Richter
< 2,0 micro microseisme; nu se simt
2,0–2,9 de obicei nu se simt, dar sînt măsurate/înregistrate
minor
3,0–3,9 adeseori se simt, dar rareori produc pagube
trepidații perceptibile ale obiectelor în interiorul clădirilor, zgomote prin lovire; pagube
4,0–4,9 ușor
importante sînt puțin probabile
pot provoca pagube importante, pe porțiuni restrînse, la clădirile prost construite și
5,0–5,9 moderat
pagube ușoare la clădirile bine construite
6,0–6,9 puternic pot provoca distrugeri în zone populate pe o rază de pînă la circa 160 km
7,0–7,9 major pot provoca distrugeri importante pe întinderi mari
8,0–8,9 pot provoca distrugeri importante în zone situate la sute de kilometri în jurul epicentrului
important
9,0–9,9 devastează zone pe o rază de mii de kilometri
≥ 10,0 devastator nu s-au înregistrat; posibilă devastare la scară planetară
Scara fiind logaritmică, magnitudinea se exprimă în numere fracționare cu o zecimală, de

ex. grad 3,4. Factorul de multiplicare a amplitudinii mișcării solului este de 10 de la un grad la altul,
iar a cantității de energie degajată de cutremure de grade succesive este 32. Astfel de exemplu, un
cutremur de 5 grade Richter are o energie de 32 ori mai mare ca unul de 4 grade și de cca. 1000
(322= 1024) ori mai mare ca unul de 3 grade. Diferența esențială între cele două scări de măsurare
este aceea că, în timp de scara Mercalli se bazează pe observația umană, scara Richter se bazează pe
76
măsurători (se măsoară amplitudinea mișcărilor scoarței terestre, respectiv a undelor P și S). Scara
de magnitudine Richter se arată în tabelul 2.1.1, iar scara de intensități Mercalli modificată și
comparația cu scara Richter în tabelul 2.1.2.
Tabelul 2.1.2. Scara de intensitate Mercalli modificată
Grad Descriere Efecte Magnitudine Richter
I instrumental cutremurul nu este perceput decît de puține persoane aflate în condiții favorabile 2-3
II slab se simte de puține persoane, în special de cele ce se găsesc la etajele superioare ale clădirilor 3-4
III perceptibil se percepe în interiorul clădirilor, mai pronunțat la etajele superioare; Durata poate fi apreciată. 4
în timpul zilei este resimțit de multe persoane care se află în interiorul clădirilor; În exterior puțin
IV moderat 4-5
perceptibil.
este simțit aproape de toți oamenii; Ușoare degradări ale tencuielilor, iar unele obiecte instabile
V destul de puternic 5-6
se răstoarnă.
mișcarea este simțită de toată lumea producînd panică; Tencuiala cade, clădirile suferă avarii.
VI puternic 6
Avarii însemnate la clădirile slab executate.
produce panică, iar oamenii părăsesc locuințele; Avarii ușoare pînă la moderate la structurile de
VII foarte puternic rezistență obișnuite. Avarii considerabile la construcțiile slab executate sau necorespunzător 6-7
proiectate. Coșurile se prăbușesc.
avarii ușoare la structurile proiectate seismic; Avarii considerabile la clădirile obișnuite.
VIII destructiv Prăbușirea structurilor de rezistență defectuos executate. Dislocări ale zidăriei de umplutură, 7
căderea coșurilor înalte, monumentelor etc.
avarii însemnate la structurile de rezistență proiectate antiseismic; Se produc înclinări ale
IX violent clădirilor cu schelet de rezistență bine proiectate. Distrugeri ale clădirilor slab executate. Crăpături 7-8
în pămînt. Conductele subterane se rup.
majoritatea construcțiilor proiectate antiseismic se distrug odată cu fundațiile; Pămîntul se crapă
X intens 8
puternic. Se produc alunecări de terenuri.
puține structuri de rezistență rămîn nedistruse. Apar falii la suprafața pămîntului. Conductele
XI extrem >8
subterane complet distruse. Prăbușiri și alunecări puternice ale terenului.
XII catastrofic distrugerea este aproape totală; Obiectele sunt azvîrlite în sus. Au loc modificări ale reliefului. >9
Din punct de vedere al genezei lor, cutremurele pot fi cosmice sau telurice. Primele sînt
generate de căderea meteoriților sau a altor corpuri cerești de dimensiuni apreciabile pe suprafața
Pămîntului. Cutremurele telurice sînt provocate de prăbusiri de stînci, fenomene carstice, vulcanism
sau mișcari tectonice.
Tot aici se include seismicitatea cu caracter aproximativ aleator indusă de activitatea
umană (antropice) - dar care sînt non-seismice, precum:
- traficul mijloacelor de transport (produc minicutremure)
- surparea lucrărilor miniere subterane,
- explozii dirijate în mineritul de suprafață (de ex. cariere),
- cedarea barajelor hidrotehnice.
Exploziile generate în cariere sau avînd alte cauze sînt însă tratate separat, făcînd obiectul
Seismologiei ingineresti. Prăbușirile de stînci în regiunile muntoase sau de-a lungul falezelor
generează cutremure de energie redusă și importanță strict locală. Fenomenele carstice au tot
importanta locală, dar uneori pot fi de magnitudini mari.
Cea mai importantă categorie de seisme, prin frecvența și energia degajată, o reprezintă
cutremurele tectonice. Dupa adîncimea focarului, seismele tectonice pot fi (Bullen, 1959):
- cutremure crustale (numite și normale sau superficiale), avînd focarul la adîncimi între 0-
70 km;
- cutremure intermediare, cu focarul între 70-300 km;
- cutremure adînci, cu focarul la peste 300 km.
Valoarea de 70 km grosime pentru crusta terestră este pur convențională, ea fiind variabilă
de la o regiune la alta. Cele mai multe modele crustale admit o crustă continentală de 33 km
grosime.
În România, cutremurele din zona epicentrală subcrustală Vrancea (VR) și zonele
adiacente sînt de tip crustale, așa cum se prezintă în figura 38 din Anexă, în care sînt trasate și faliile
cuprinzînd zona studiată. Activitatea seismică cea mai puternică din România se concentreză în
77
această zonă la adîncimi intermediare de 60-200 km.
Hazardul seismic (H) este definit prin probabilitatea de apariție a unui eveniment cu
potențial de distrugere într-o zonă definită și un interval de timp dat. Vulnerabilitatea se definește
prin gradul așteptat de pierderi datorită unui eveniment distrugător, unde: 0 înseamnă că nu avem
nici o pierdere, iar 1 reprezintă pierderea totală. Riscul seismic (RS) se definește prin gradul de
pierdere la un eveniment particular i cu probabilitatea de apariție Hi, adică, RS)i= VxHi. Riscul
seismic este o combinație între hazard și vulnerabilitate.
Epicentrele cutremurelor de pămînt de pe teritoriul României, produse între anii 984-
ianuarie 2013 sînt reproduse după Catalogul ROMPLUS în figura 39 din Anexă, pe care, în scopul
identificării lesnicioase a zonei studiate, s-a transpus conturul județului Harghita și limita teritoriului
administrativ. Se poate constata că, în zona studiată în intervalul de cca. 1000 de ani s-au produs
puține evenimente seismice.
În privința riscului de cutremure, conform standardului SR 11100-1:1993, zona studiată se
încadrează în zona macroseismică 6 pe scara MSK, iar conform normativului P 100-1/2013 în zona
seismică de calcul E, cu perioada de control (colț) TC= 0,7 s și valoarea de vârf a accelerației
absolute a terenului pentru proiectare ag= 0,15 m/s2 .
În privința cutremurelor non-seismice, vibrațiile induse de traficul rutier de pe drumul
național DN 13A în Vlăhița și Băile Homorod, respectiv pe drumul județean DJ 132 prin Vlăhița și
Minele Lueta reprezintă surse de risc prin vibrațiile provocate, ce trebuie avut în vedere la
proiectarea clădirilor adiacente. În privința efectelor similare pe drumul județean DJ 131A prin
Băile Homorod, acest risc deocamdată nu poate fi luat în seamă din cauza stării foarte proaste a
îmbrăcăminții pietruite degradate, însă pe viitor va trebui avut în vedere cu ocazia modernizării
drumului.
2.2. Alunecări de teren
În privința riscului la alunecări de teren, principalii factori de risc sînt eroziunea datorită
factorilor naturali, precum apele meteorice, pante cu înclinare mare, suprafețe denudate și factorii
antropici (despăduriri, măsuri agrotehnice necorespunzătoare precum arătura după pantă, excavări
adînci cu taluz aproape vertical, nesprijinit corespunzător, coborîrea rapidă a nivelului apei din
acumulări, coborîrea rapidă a nivelului apei subterane prin epuismente forțate, etc.).
Conform Legii 575/2001, în orașul Vlăhița potențialul de producere a alunecărilor este
mediu, nu există posibilitatea unor alunecări primare, dar există posibilitatea reactivării unor
alunecări anterioare. Pentru localitățile Băile Homorod și Minele Lueta și trupul Gheopiu nu se
consemnează asemenea riscuri naturale.
Pentru zona studiată detaliile referitoare la hazardul la alunecarea de teren s-au extras din
Raportul de mediu pentru PATJ Harghita, în care elaboratorul (necunoscut) citează sursa
„Identificarea şi delimitarea hazardurilor naturale. Hărţi de hazard la nivelul teritoriului judeţean”
de la MTTc. Conform HGR 447/2003 cu m.c.u., elaboratorul a estimat valoarea şi distribuţia
geografică a coeficienţilor de risc Ka÷h atribuiți factorilor determinanți pe baza criteriilor din actul
normativ pentru toți cei 8 coeficienți de risc, respectiv: litologic (K a), geomorfologic (Kb), structural
(Kc), hidrologic şi climatic (Kd), hidrogeologic (Ke), seismic (Kf), silvic (Kg) și antropic (Kh).
Coeficientul mediu de hazard la alunecarea de teren (Km) rezultă din introducerea celor 8 coeficienți
într-o formulă de calcul. Coeficienții de risc au valori între 0-1. Acești coeficienți, extrași din
lucrarea de mai sus, se prezintă în mozaicul din figura 40 din Anexă.
Din analiza valorilor factorului litologic Ka calculat pentru judeţul Harghita, se constată că
zona studiată se caracterizează printr-o probabilitate redusă (0,01-0,09) şi medie (0,15-0,30) de
producere a alunecărilor de teren care corespunde arealului montan constituit din roci cristaline
(şisturi cristaline, calcare cristaline, etc.), magmatite şi roci vulcanogen-sedimentare dar şi roci
sedimentare mezozoice (conglomerate, gresii, calcare, marne, etc.). Fîșia de-a lungul rîului Vîrghiș,
începînd aproximativ din dreptul captării Uzinei de Apă spre sud se caracterizează printr-o
probabilitate medie, iar cca. jumătatea inferioară a localității Minele Lueta se caracterizează prin
78
probabilitate medie-mare (0,31-0,50) și medie-mare (0,51-0,80).
Factorul geomorfologic Kb indică dominanţa suprafeţelor cu probabilitate foarte mare de
producere a alunecărilor de teren atât în zona montană, cât şi în cea a platourilor submontane, avînd
valori de peste 0,8. Restul teritoriului se caracterizează prin zone izolate răspîndite aleatoriu, cea cu
valoarea de 0,7 (risc mare) pe o zonă totuși cît-de-cît comapctă în partea de est a intravilanului
orașului, iar în rest cu valori sub 0,2 (preponderent redusă spre medie) se regăsesc pe spaţiile
interfluviule şi în luncile rîurilor caracterizate prin pante mai mici.
Factorul structural Kc are valori mici (0,05) în zona montană vulcanică şi cristalină,
indicînd probabilitate mică de producere a alunecărilor. Zona cu această valoare se prelungește ca o
limbă spre sud, de-a lungul rîului Homorodul Mic, cuprinzînd Minele Lueta. Valoarea de 0,35
(medie-mare) se concentrează în colțul SW a intravilanului teritoriului administrativ, la vest de
limita intravilanului și pe o arie restrînsă între oraș și trupul Gheopiu, determinată de prezenţa unor
structuri geologice complexe, cu strate înclinate, cutate şi faliate.
Factorul hidrologic-climatic Kd indică probabilitate mare (0,65-0,75) pentru zonele montane
unde cad cantităţi însemnate de precipitaţii. Cea mai mare parte a teritoriului se încadrează în
această zonă, din care extremitatea nordică cu valorile de peste 0,7. Aproximativ de la jumătatea
localității Minele Lueta spre sud începe o zonă mai îngustă și alungită, caracterizată prin valoarea
coeficientului de 0,55-0,60 (mare).
Factorul hidrogeologic Ke indică probabilitate medie-mare de producere a alunecărilor de
teren pentru judeţul Harghita, precum și în toată zona studiată, avînd valori de 0,4.
În corelare cu macrozonarea seismică, valoarea factorului seismic Kf pentru judeţul Harghita
este de 0,7-0,75, ceea ce determină o probabilitate mare de producere a alunecărilor de teren.
Întreaga zonă studiată este caracterizată prin valoarea 0,7 a acestui coeficient.
Factorul silvic Kg prezintă o răspîndire „peticită” și indică potenţial mediu de alunecare în
zona montană forestieră, avînd valoarea de 0,10-0,3, areal care este fragmentat de mici perimetre cu
valoarea factorului de 0,5 ce corespunde unui potenţial de alunecare mediu-mare. În această privință
teritoriul adimistrativ al orașului se împarte aprozimativ în două jumătăți de-a lungul unei linii
imaginare îmclinate pe direcția NW-SE. În colțul SW a teritoriului administrativ, separate de
Canalul Vîrghiș, se află două zone compacte caracterizate prin valoarea de 0,6-0,65 (mare) a acestui
coeficient, indicînd preponderent terenurile cu pajiștile secundare.
Din punct de vedere al factorului antropic, cea mai mare parte a teritoriului studiat se
caracterizează prin probabilitatea mică de producere a alunecărilor, cu valoarea de 0,10. Suprafeţele
ce corespund versanţilor reţelei hidrografice majore sînt încadrate la probabilitate medie-mare cu
valori de 0,31-0,5 pentru factorul analizat. Potenţial mare şi foarte mare de producere a unor
alunecări o deţin suprafeţe mici care corespund unor localităţi situate pe versanţi pentru care în
această zonă coeficientul antropic are valori de 0,45-0,5.
Pe baza coeficientului mediu de hazard la alunecarea de teren (Km), rezultat din agregarea
factorilor de mai sus rezultă zonarea teritoriului studiat sub aspectul potenţialului de alunecare.
Valorile acestui factor indică potenţial de alunecare redus spre medie (< 0,31) în cea mai mare parte
a teritoriului studiat, cu fîșia cu potențial redus traversînd teritoriul administrativ pe direcția NW-
SW pe o lățime de cca. 3 km. Potenţialul mediu-mare (0,31-0,5) caracterizează restul teritoriului
studiat, fiind răspîndit sub formă de fășii mai mult sau mai puțin înguste, alternat cu fîșii similare cu
potențial redus spre medie. Probabilitatea cea mai mică de producere a unor alunecări de teren
stabilită pe baza coeficientului mediu se regăseşte în zona montană vulcanică şi cristalino-
mezozoică.
2.3. Inundații
Inundațiile reprezintă și ele un facor de risc natural considerabil, fiind dezastrele naturale
cele mai răspîndite din punct de vedere geografic. Importanța lor a determinat elaborarea la nivelul
UE a unei Directive speciale, Directiva 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscului la
inundații, transpusă în legislația românească prin legea apelor 107/1996 cu m.c.u. Aplicare unitară a
79
acestei Directive la specificul țării este reglementată prin HGR 1309/2005 cu m.c.u., prin elaborarea
Planurilor de prevenire, protecție și diminuare a efectelor inundațiilor (PPPDEI), precum și alte
hotărîri de Guvern de detaliere.
Conform Directivei, evaluarea și gestionarea riscului de inundații se implementează în trei
etape, fiecare cu reactualizare la fiecare 6 ani:
- etapa 1 (finalizat 22.12.2011.): evaluarea preliminară a riscului la inundații (EPRI), în
care se identifică inundațiile istorice semnificative și se desemnează zonele cu risc potențial
semnificativ la inundații
- etapa 2 (finalizat 22.12.2013.): elaborarea hărților de hazard și de risc la inundații
- etapa 3 (finalizat 22.12.2015.): elaborarea planului de management al riscului la inundații
(PMRI)
Conform prevederilor HGR 447/2003 cu m.c.u, hărțile de risc și de hazard la alunecări de
teren și de inundații prevăd eșalonarea acestora, din cauza cheltuielilor foarte mari necesare
elaborării studiilor, chiar cu utilizarea tehnicii de calcul avansate, începînd cu zonele desemnate ca
avînd un risc potențial semnificativ la inundații.
Hărțile de risc și hazard la inundații au fost elaborate, conform Directivei 2007/60/CE,
pentru trei scenarii de inundabilitate:
- scenariul cu probabilitate mică (pentru debite maxime cu probabilitatea de depășire de
0,1 % sau 1 ‰ - respectiv inundații care se pot produce statistic odată la 1000 de ani)
- scenariul cu probabilitate medie (pentru debite maxime cu probabilitatea de depășire de 1
% - respectiv inundații care se pot produce statistic odată la 100 de ani)
- scenariul cu probabilitate mare (pentru debite maxime cu probabilitatea de depășire de 10
% - respectiv inundații care se pot produce statistic odată la 10 ani)
Pentru evitarea confuziilor se menționează că, Directiva 2007/60/CE nu prevede cifric
probabilități de depășire sau perioade de revenire, decît pentru probabilitatea medie, pentru care
indică doar: „perioada probabilă de revenire ≥ 100 ani”. Ca atare, pentru România, valorile cifrice
afectate celor trei probabilități de depășire au fost stabilite de autoritatea centrală de gospodărire a
apelor. Se menționează că, deși aceste hărți de hazard și de risc la inundații sînt documente publice,
ele au apărut abia foarte recent pe siturile de internet ale Consiliilor Județene și pe situl Ministerului
Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), însă într-un format greu de deslușit de către un utilizator
nespecialist, dar și nepotrivit pentru vizualizarea detaliilor.
În legătură cu aceste hărți de hazard și de risc trebuie subliniat faptul că, ele au doar
caracter general, de informare deoarece, gradul de detaliere a acestora (se elaborează pe baza
hărților la scara 1:25.0000) este cu totul insuficient pentru a putea servi ca bază a unei decizii finale
privind gradul de inundabilitate a zonei și pe baza acestuia, la proiectarea obiectivului afectat cu
respectarea prevederilor legii apelor 107/1996 cu m.c.u., a legii autorizării execuției construcțiilor
nr. 50/1991/1997/2004 cu m.c.u și a legii calității în construcții nr. 10/1995 cu m.c.u. Mai precis,
pentru promovarea investițiilor, în proiectare sînt necesare studii (topografice, hidrologice și
hidraulice) aprofundate la nivel local. În consecință, aceste hărți au menirea doar să indice
autorităților locale faptul că o zonă oarecare este sau nu expusă riscului la inundații,
neacoperirea unei zone nu conduce automat și neapărat la concluzia că zona respectivă nu
poate fi expusă riscului de inundații, și în niciun caz nu absolvă autoritățile locale de
obligativitatea pretinderii de la solicitanții de autorizații de construcții, obținerea de către
aceștia de la autoritățile de gospodărire a apelor a avizului de amplasare a obiectivelor în
albia majoră și a avizului de gospodărire a apelor, inclusiv de apărare împotriva inundațiilor,
precum nu absolvă nici solicitanții de obligativitatea obținerii de către aceștia a avizelor
respective de la autoritățile de gospodărire a apelor competente.
Este important de subliniat și faptul că, în privința determinării inundabilității unui tronson
de rîu, semnificația termenului „local” diferă de la caz la caz, în funcție de condițiile
topohidrografice și alte constrîngeri locale și care nu se rezumă doar la limitele incintei, socotite
de-a lungul cursului de apă. Aceste condiții topohidrografice și constrîngeri impun lungimea
minimă a sectorului necesar de studiat și în amonte și aval față de limitele obiectivului necesar de
apărat cu multe zeci de metri și chiar mult mai mult, în special în cazul podurilor. Acesta este
80
motivul pentru care o soluție de amenajare urbană sau teritorială bazată pe analiza inundabilității
extinsă pe întregul sector străbătut de un curs de apă este de preferat, datorită economicității net
superioare, unor soluții fragmentate în timp pe sectoare reduse, care se influențează reciproc de cele
mai multe ori negativ.
HGR 382/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind exigenţele minime de
conţinut ale documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru zonele de riscuri
naturale definește, printre altele, și următorii termeni:
- calea viiturii: (fîșia de teren, ce) corespunde unei viituri a cărei probabilitate de depăşire a
debitului maxim anual este mai mare de 50 % (respectiv cu repetabilitate statistică la 2 ani, n.n.)
- zonă frecvent inundabilă - corespunde unei viituri a cărei probabilitate de depăşire a
debitului maxim anual este între 10-50 % (respectiv cu repetabilitate statistică între 10-2 ani, n.n.)
- zonă potenţial inundabilă - corespunde unei viituri a cărei probabilitate de depăşire a
debitului maxim anual este pînă la 10 % (respectiv cu repetabilitate statistică de cel puțin 10 ani,
n.n.).
Conform Legii 575/2001 (PATN, capitolul V-Zone cu risc natural), dintre localitățile
componente, numai orașul Vlăhița este enumerat ca nefiind expus riscului de inundații pe cursurile
de apă, ci numai pe torenți. Aici este vorba despre o greșeală evidentă, contrazisă de alte documente
oficiale, după cum se va vedea în continuare.
În lucrarea „Studii privind
determinarea acțiunilor, măsurilor, opțiunilor
și soluțiilor pentru atingerea obiectivelor
gestionării integrate a resurselor de apă ale
bazinelor hidrografice - Districtul de bazin
hidrografic Olt, vol. 6 Managementul riscului
la inundații”, elaborat în 2009 de INHGA
București (în continuare Studii Olt 6), în zona
studiată din b.h. Olt sînt consemnate
următoarele inundații istorice semnificative:
1932, 1933, 1970 și 1975. În figura 41 se arată
numărul acestor inundații defalcat pe UAT
Vlăhița, extras din studiu, din care rezultă un
număr de 3 evenimente de acest tip. În tabelul
5 al studiului, printre zonele de risc la
inundații figurează orașul Vlăhița și comuna
Căpîlnița, cu rîul Homorodul Mic. Viituri cu
probabilități de depășire a debitelor maxime
anuale mai mici de 10 % dar care au afectat arii mai restrînse s-au produs și în anii 1972, 1991,
ianuarie-februarie 1998, martie 2000, 2007.
Conform prezentării PPPDEI Crișuri 2014 de către Asocierea HOUSE CONSTRUCT
INVEST ENVIRONMENT SRL-INCERTRANS SA, în anul 2005 în mai multe bazine hidrografice
s-au produs inundații cu probabilități de depășire între 1-0,5 %, printre care în iunie și în b.h. Olt.
Dintre zonele cu risc la inundații este semnalată doar una, pe rîul Homorodul Mic la
Vlăhița. Din descrierea obiectivelor afectate (exceptînd menționarea celor 5 drumuri județene, care
nu există, iar drumul județean DJ 132 nu intră în discuție) rezultă că, este vorba despre zona
limitrofă incintei vechii Uzini de Fier.
În Raportul - Evaluarea preliminară a riscului la inundații ABA Olt (EPRI), neavînd
menționat data elaborării, nu sînt consemnate evenimente istorice semnificative, iar în privința
zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații este menționată zona pe rîul Homorod
(Homorodul Mare) aval confluența cu rîul Băile Homorod, adică zona cunoscută de localnici sub
numele de Valea Ilona.
Conform adresei SGA Harghita nr. 4743/DJ/18.11.2015, pe raza orașului Vlăhița este
consemnată o singură inundație istorică, cea din perioada 29.03.-04.04.2006, datorată topirii bruște
a zăpezii. Alte inundații mai însemnate în zonă sînt următoarele:
81
- 28.07.2008 pe rîul Homorodul Mic
- 27.07.2010, din ploile căzute pe timpul nopții, cînd pe timpul zilei au fost înregistrate
precipitații de 31,2 l/m2 la Băile Homorod, 27,3 l/m2 la Căpîlnița, 23,6 l/m2 la Lueta, care au
determinat ape mari pe rîurile Vîrghiș, Homorodul Mic și Homorodul Mare, inclusiv afluenți,
precum și pe Canalul Vîrghiș; Aceste ploi abundente au generat inundații la stația hidrometrică
(SH) Băile Homorod de 14,8 m3/s (!).
- 19.06.2013, pe rîurile Homorodul Mic și Vîrghiș și Canalul Vîrghiș, cînd la (SH)
Căpîlnița de pe Homorodul Mic în intervalul 13:50-15:00 au fost înregistrate precipitații de 92 l/m 2.
Aceste ploi abundente au generat inundații la SH Căpîlnița de 3,72 m3/s (!).
În legătură cu datele de mai sus, evidențiate cu (!) se arată că, în secțiunile respective din
calculele proprii prezentate în tabelele 1.12.39.4, 1.12.39.5 și 1.12.39.6, chiar și debitele cu
probabilitatea de depășire de 10 % sînt mai mari, astfel:
- rîul Homorodul Mare, SH Băile Homorod: Q10= 42 m3/s
- rîul Homorodul Mic, SH Căpîlnița, Q10= 17 m3/s
- rîul Băile Homorod, la confluența cu Homorodul Mare, Q10= 23 m3/s,
ceea ce confirmă constatarea că în zona studiată inundabilitatea este un fenomen cu frecvență mică,
mult sub odată la 10 ani (respectiv cu probabilități mai mari de 10 %).
Deși nu sînt menționate în documentele oficiale, din presa de pe internet s-au găsit
informații și despre alte inundații produse în zonă, astfel:
- pe rîul Băile Homorod în zona Băile Homorod, în 2008.07.28.
- pe rîul Vîrghiș, în zona Vlăhița, în 08.06.2014.
- pe rîul Homorodul Mic în zona Căpîlnița și Vlăhița, în 19.06.2013 și 08.06.2014.
- pe rîul Homorodul Mare în zona Băile Homorod, în 19.06.2013 și 08.06.2014.
- pe rîul Băile Homorod în zona Băile Homorod, în 19.06.2013 și 08.06.2014; În legătură
cu inundația din 2014 este de subliniat că, aceasta s-a produs numai pe tronsoanele amenajate într-o
albie îngustată între ziduri de sprijin.
- pe torentul Kislikat în zona centrală Băile Homorod, în 08.06.2014.
- pe Canalul Vîrghiș, în Vlăhița, în data de 01.07.2010, cauzată de o ploaie torențială
începută pe la 16:30, apele revărsate revenind în albie după cca. 4-5 ore; Din articol, conform
afirmației primarului rezultă că, înainte cu o săptămînă a mai fost o inundație de mai mică
amploare. Coroborînd aceste informații cu cele culese pe teren se poate concluziona că, pe Canalul
Vîrghiș inundații se produc destul de frecvent, din cauza ploilor torențiale, însă rareori de amploarea
celei documentate și niciodată pe întreg traseul din intravilan.
- pe Canalul Vîrghiș, în Vlăhița, în data de 08.06.2014.
În orașul Vlăhița, o altă zonă expusă inundațiilor Canalului Vîrghiș (dar nu numai, după
cum demonstrează și cazul din 2010, înregistrată pe str. Bethlen Gábor) este pe str. Ștrandului, unde
pe malul drept scund în zona terenului de sport există și o îndiguire în lungime de cca. 155 m și
înălțime de pînă la cca.1,2 m, exemplificat în foto 127.
Însă se pare că la Băile Homorod cea mai mare inundație s-a produs în data de 01.08.1980,
cînd s-au revărsat apele rîurilor Homorodul Mare și afluenților, Băile Homorod și Homorodul
Cărbunești. Conform relatării localnicului Bence József, viitura de pe Homorodul Mare a fost așa de
violentă încît, aceasta a străpuns rambleul drumului național DN 13A la podul rutier, producînd o
breșă de cca. 20 m lățime prin ocolirea și avarierea gravă a podului pe partea dispre Miercurea Ciuc.
În studiul PATJ Harghita faza I - Studii de fundamentare, analiză și diagnoză (HALCROW
și INCD Urban-INCERC, 2010), referindu-se la sursa informațiilor, respectiv „Planul judeţean de
apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor, secetei hidrologice, accidentelor la construcţiile
hidrotehnice şi poluării accidentale pe cursurile de apă, Harghita” pentru perioada 2010-2013 şi
„Identificarea şi delimitarea hazardurilor naturale în Regiunea 7 Centru. Hărţi de hazard la nivelul
judeţului Harghita”- SC PRIMUL MERIDIAN SRL, anul 2010) (niciunul nu este disponibil
public), arată că, în ultima perioadă a fost afectată de inundaţii printre alte localități și orașul
Vlăhița, provocate de apele mari pe rîul Vîrghiș și pe Canalul Vîrghiș, în cazul din urmă fiind
menționat explicit str. Ștrandului.
Pentru exemplificarea unor viituri din zona studiată se atașează colecția foto 196-204.
82
Amenajarea albiei rîului Băile Homorod în localitatea omonimă cu greu poate fi
considerată lucrare de apărare împotriva inundațiilor, ea fiind concepută local și doar din
necesitățile dictate de nevoile de sistematizarea locală, după cum rezultă și din fotografia găsită pe
internet, ilustrînd o inundație în iunie 2014, care a afectat toate izvoarele minerale din vale. Tot aici,
introducerea unui torent (pîrîul Kislikat) într-un tub din PVC 400 mm pe o lungime de 53 m pe
tronsonul final în scopul amenajării pîrtiei de schi nu este de asemenea soluția cea mai potrivită de
apărare împotriva inundațiilor, după cum este ilustrată și pe fotografiile 138 și 142. De fiecare dată,
torentul a decopertat întreg pavajul din pavele decorative și a săpat și un șanț pe traseul conductei.
Șanțul care se vede pe foto 142 nu a fost săpat de om, ci de torent.
Trupul Gyepű (Gheopiu) este afectat de asemenea de inundațiile rîului Gyepű (Gheopiu).
Analizînd valorile debitelor maxime înregistrate în acest interval, precum și cursurile de
apă pe care s-au produs, în privința principalelor tendințe în producerea viiturilor în ultimii ani se
constată următoarele (Studii Olt 6):
- cele mai multe viituri continuă a se produce în cea mai mare parte în intervalul mai–iunie–
iulie, interval în care s-au manifestat și inundațiile istorice din anii 1970, 1975, 2005 si 2006;
- după anul 1981 a avut loc o deplasare parțială a perioadei de producere a viiturilor, din
intervalul mai–iulie către lunile martie–aprilie;
- apar mai des viituri în perioada de iarnă;
- crește ponderea viiturilor produse pe cursurile mici de apă sau pe afluenții unor cursuri
mari de apă și mai ales a viiturilor rapide (flash-floods).
În lucrarea Studii Olt 6 se prezintă rezultatele analizei de vulnerabilitate la inundații efectuat
la nivelul țării, prin care cele 11 districte/bazine hidrografice au fost ierarhizate în 5 clase de
vulnerabilitate, astfel:
- clasa V (punctaj 15) - vulnerabilitate foarte redusă – suprafața medie anuală inundată
reprezintă între 0,13 și 0,16 % din suprafața totală, respectiv agricolă a bazinului hidrografic;
numărul anual de evenimente este redus, dar ele sînt de intensitate mare;
- clasa IV (punctaj 16-25) – vulnerabilitate minoră – suprafața media anuală inundată este
cuprinsă între 0,06 și 0,29 % din suprafața totală a bazinului hidrografic, respectiv între 0,1 și 0,45
% din suprafața agricolă a spatiului hidrografic; numărul mediu anual al locuințelor distruse și
avariate la 1000 de hectare inundate este cuprins între 50 si 185 locuințe; numărul mediu anual al
evenimentelor ce provoacă inundații este cuprins între 0,33 si 1,22 evenimente/an;
- clasa III (punctaj 26-35) – vulnerabilitate moderată – suprafețele medii anuale inundate
reprezintă între 0,21 și 1,1 % din suprafața totală a bazinului hidrografic, respectiv între 0,33 și 1,60
% din suprafața arabilă; numărul mediu anual al locuințelor distruse ca urmare a inundațiilor se
situează între 23 și 136 locuințe distruse la 1000 hectare inundate; numărul mediu anual al
evenimentelor care provoacă inundații se situează între 0,45 și 1,19;
- clasa II (punctaj 36-45) – vulnerabilitate majoră – suprafața medie multianuală inundată
este cuprinsă între 0,24 și 0,49 % din suprafața totală a bazinului hidrografic, respectiv între 0,42 și
0,72 % din suprafața agricolă; numărul mediu multianual al locuințelor distruse de inundații este
cuprins între 55 și 122 locuințe distruse la 1000 hectare inundate; numărul mediu multianual al
evenimentelor majore care produc inundații este cuprins între 0,39 și 2,11;
- clasa I (punctaj > 45 puncte) – vulnerabilitate extremă – suprafața medie multianuală
inundată reprezintă 0,38 % din suprafața totală a bazinului hidrografic, respectiv 0,67 % din
suprafața agricolă; numărul mediu multianual al locuințelor distruse de inundații este de 161
locuințe distruse la 1000 hectare inundate; numărul mediu multianual al evenimentelor care
provoacă inundații depășește 1,8 evenimente pe an.
Pe baza acestei clasificări b.h. Olt, cu un punctaj de 20, a fost încadrat în clasa a IV-a de
vulnerabilitate la inundații. Viiturile mari din acest b.h. au o perioadă de revenire cuprinsă între o
dată la 33-83 de ani (respectiv probabilități între 3-1,2 %), cu preponderența celor de o dată la 38–
47 de ani (respectiv probabilități între 33-2,1 %). Suprafețele medii multianuale ce sînt inundate nu
sînt semnificative.
Desigur, aplicarea criteriilor la nivelul bazinelor hidrografice mai mici, cum ar fi Vîrghișul
sau Homoroadele ar putea conduce la rezultate diferite, respectiv la încadrarea lor într-o altă clasă
83
de vulnerabilitate la inundații, foarte probabil mai mică.
-----------------------------------
Mențiuni importante
Echiparea hidroedilitară, dar în general construcțiile hidrotehnice și obiectivele care
urmează a fi construite pe ape sau care au legătură cu apele, sînt supuse încadrării în categorii de
importanță conform standardului STAS 4273-83. Pe baza acestui standard se stabilesc debitele
maxime caracteristice necesare pentru dimensionarea (calculul și verificarea) lucrărilor de mai
înainte în scopul prevenirii și limitării pagubelor produse de inundații, cu diverse probabilități de
depășire. Practic acest lucru înseamnă că, unei clase de importanță mai mari (adică mai importante,
notată cu cifră mai mică) corespund debite maxime mai mari, adică cu o frecvență de producere
statistică mai rară. În mod simplificat, de exemplu, un grad de probabilitate de 1% înseamnă o
frecvență de repetiție (perioadă de revenire) odată la 100 ani, pe cînd unul de 5% o frecvență odată
la 20 ani, șamd. Se subliniază că frecvența de apariție este considerată numai din punct de
vedere statistic, deoarece în natură nimic nu garantează că un fenomen de o intensitate dată
nu se poate produce la intervale și mai mici.
Trebuie menționat însă că, sub aspectul gradului de probabilitate atribuit unui obiectiv
există contradicții între reglementările apărute ulterior, atît între acestea, cît și între acestea și
standardul. Astfel, HGR 447/2003 referitor la elaborarea hărților de risc la inundații, preia
prevederile standardului, pe cînd în HGR 663/2013 de modificare apar primele ambiguități în sensul
că, unele formulări trimit la standard, pe cînd altele vin în contradicție cu prevederile acestuia. În
contradicție totală cu prevederile standardului și HGR 447/2003 modificat, HGR 846/2010 pentru
aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung
statutează că „Pentru localităţi se adoptă conceptul că, pe termen lung, acestea vor fi apărate la
viituri cu o perioadă medie de revenire de cel puţin 1 la 100 de ani, în funcţie de rangul
localităţilor (definite conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările
ulterioare) pentru a asigura o dezvoltare durabilă”. Din formularea „cel puțin” rezultă evident că, în
contradicție cu prevederile actelor normative citate anterior, cea mai mică localitate va trebui
apărată la debitele maxime cu probabilitatea de depășire de cel puțin 1%.
În acest sens este important de subliniat că, și în acest caz, prevederile Directivei 2007/60/
CE inundaţii sînt preluate distorsionat și exagerat, fiindcă această Directivă nu prevede nicio
clasificare a obiectivelor de apărat și nici nu prevede vreo obligativitate în sensul adoptării unor
anumite perioade de revenire.
Acest aspect este foarte important deoarece adoptarea ca valoare minimă obligatorie a
frecvenței de apărare de 1% nu este justificată nici sub aspect social și nici sub aspect economic,
conducînd la necesitatea asigurării unor fonduri financiare nejustificate și nesustenabile economic
chiar de țările mult mai bogate ale UE (de altfel tocmai de aceea nici nu există asemenea prevederi
în Directivă), precum și la soluții de apărare extreme (a se vedea cazul rîurilor mici regularizate
Feernic, Răstolița sau Gurasada), ce contravin tuturor reglementărilor oficiale de gospodărire
rațională și durabilă a apelor și de protecție a mediului (natural și construit). Formularea „cel puţin
1 la 100 de ani, în funcţie de rangul localităţilor” este în sine ambiguă, deoarece indică de fapt
doar gradul minim de apărare ce se dorește a fi adoptat.
Nu există deocamdată nicio reglementare - cel puțin publică, referitoare la criteriile de
încadrare a localităților (deoarece cele citate se referă doar la localități, s-ar părea că în cazul
celorlaltor obiective se aplică standardul STAS 4273-83) în clase de importanță și debitele maxime
asigurate aferente, ceea ce face imposibilă precizările foarte necesare în acest sens și în acest PUG.
Se pare însă că, cel puțin neoficial, ar exista asemenea prevederi/reglementări. În prezentarea
AQUAPROIECT SA București a PPPDEI Olt, se arată că, cel puțin la nivelul b.h. Olt, există o
diferențiere clar definită comparativ cu formularea „cel puțin”, astfel:
- pentru localități municipii cu peste 75.000 locuitori, gradul de apărare este stabilit la
debitul maxim cu probabilitatea de depășire de 0,5 %
- pentru localități municipii cu peste 150.000 locuitori, gradul de apărare este stabilit la
debitul maxim cu probabilitatea de depășire de 0,2 %.
84
În prezentarea HYDRO ENVIRONMENT CONSULTING SRL București a PPPDEI
Mureș 2014, în privința diferențierii gradelor de apărare se menționează următoarele:
- pentru zonele urbane dezvoltate, în funcţie de rezultatele analizelor tehnico-economice,
gradul minim de apărare trebuie să fie pentru debitele maxime cu probabilitatea de depășire de
minimum 0,2 %
- pentru zonele urbane cu dezvoltare medie, gradul de apărare trebuie să fie pentru
debitele maxime cu probabilitatea de depășire de 0,5 %
- pentru zonele rurale, gradul de apărare trebuie să fie pentru debitele maxime cu
probabiltatea de depășire de 1 %
- pentru zonele agricole fără locuinţe sau bunuri sociale şi economice importante, gradul
de apărare trebuie să fie pentru debitele maxime cu probabiltatea de depășire de 10 %
Diferențierile de mai sus se regăsesc și în PPPDEI Banat.
În concluzie, se pare că, în contrast cu situația anterioară apariției Directivei Inundații
2007/60/EC, cînd stabilirea clasei de importanță a obiectivelor în privința apărării împotriva
inundațiilor și implicit a probabilității de depășire a debitelor maxime asociate se făcea practic
numai de către proiectant, în funcție de aplicarea criteriilor uniforme din standardul STAS 4273-
83, în prezent, încadrarea în clasa de importanță și stabilirea probabilității de depășire a debitului
maxim asociat se realizează de către autoritatea de gospodărire a apelor competentă sau de
autoritățile locale după caz, pe baza rezultatelor analizei hărților de hazard și de risc la inundații.
Avînd în vedere cele de mai sus, proiectantul prezentului studiu nu se poate pronunța
efectiv în privința gradului de apărare necesar de adoptat pentru fiecare dintre localitățile și
trupurile componente ale orașului Vlăhița. Cu titlu informativ, pentru orașul Vlăhița și
stațiunea turistică Băile Homorod se recomandă adoptarea gradului de apărare pentru
debitul maxim cu probabilitatea de depășire de 1 %, respectiv o repetabilitate statistică de
odată la 100 de ani. În aceeași idee, pentru trupul Gheopiu se recomandă doar amenajarea
strict necesară a malurilor. Pentru Canalul Vîrghiș, avînd în vedere cele trei noduri de
derivație și configurația acestora, precum și importanța ei ca derivație între două cursuri de
apă, în scopul determinării debitdelor derivate și a probabilității de depășire a debitului
maxim de calcul, se impun studii hidrologice și hidraulice detaliate. În toate cazurile însă este
foarte important ca la amenajări să se aplice cu prioritate soluțiile ecologice, cu evidențierea și
menținerea aspectului natural al cursurilor de apă.
-----------------------------------
În privința riscului la inundații, acesta există pentru toate localitățile componente. Din
acest punct de vedere cauzele majore pot fi grupate astfel:
- gradul scăzut de acoperire a terenului cu vegetație forestieră, zona figurînd printre
zonele cu cele mai mari defrișări în ultimele decenii; Aceste defrișări produc la rîndul lor și
„doborîturile de vînt” care amplifică scăderea capacității de reținere a apei și de reducere a scurgerii
de suprafață.
- structura geologică și compoziția litologică a zonei montane, care datorită stratului
acoperitor slab permeabil sau impermeabil nu permite o infiltrare masivă în subsol
- ploile torențiale violente de scurtă durată și de intensități extreme, ce cauzează
scurgeri rapide pe versanți și produc concentrarea debitelor într-un timp foarte scurt, producînd așa-
numitele „viituri rapide” (flash-flood)
- ninsorile abundente care formează un strat de zăpadă de 60-100 cm grosime;
Acestea la încălzirea vremii în combinație cu ploile calde se topesc brusc, provocînd în mod
frecvent viiturile de primăvară. Datorită variațiilor mari în timp și spațiu a temperaturii și a altor
elemente climatice, inundațiile practic se pot produce în orice perioadă a anului.
Dintre celelalte cauze de producere a inundațiilor se pot enumera:
- zăpoarele ce se pot forma prin aglomerarea podului de gheață sfărîmată în sloiuri în
perioadele dezgheț și acumulată de curentul de apă în zonele de albie cu schimbări bruște de
secțiune sau în meandre sau la poduri
- poduri necorespunzătoare, cu debușeu insuficient
85
- construcții și depozite de materiale în albia majoră sau chiar la limita malului
- amenajări locale executate fără cunoștințele minime de specialitate
Fenomenele meteorologice nefavorabile și extreme sînt amplificate de schimbările
climatice, după cum rezultă și din studiile Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a
apelor (INHGA) și a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) București, din care rezultă o
creștere a temperaturii și amplificarea amplitudinii de variație a distribuției în timp și spațiu a
precipitațiilor, de asemenea, devansarea perioadei viiturilor de primăvară.
Pentru zona studiată, pînă acum s-a putut obține numai harta zonelor inundabile de-a
lungul rîului Vîrghiș.
În realitate toate localitățile componente ale orașului Vlăhița sînt afectate de inundații, însă
în mod diferit pe tronsoane și în gradul de afectare.
2.4. Incendii de pădure (forestiere)
Incendiile de pădure nu sînt doar un răspuns la încălzirea globală ci ele au și un efect de

accentuare a acesteia. Este un mecanism pe care îl putem numi „feedback pozitiv”, adică
temperatura mediului, care contribuie semnificativ la susținerea și propagarea incendiilor de pădure
spontane, de exemplu, va fi la rîndul ei afectată în sens crescător de incendiile de pădure pe care le
alimentează. De asemenea, eliberarea masivă a dioxidului de carbon în porcesul de combustie
contribuie la creșterea semnificativă a efectului de seră. În ultimii 60 de ani, numărul incendiilor
izbucnite spontan, în zone nelocuite, a crescut semnificativ pe toate continentele.
Conform Regulamentului 2152/2003/CE privind supravegherea pădurilor și interacțiunile
ecologice în cadrul Comunității (Forest Focus), art. 2(d), incendiul forestier este definit astfel:
”„incendiu forestier” un incendiu care începe și se propagă în pădure sau în alte suprafețe
împădurite sau care începe pe alte suprafețe și se propagă în pădure și în alte suprafețe împădurite.
Definiția termenului „incendiu forestier” exclude: arderea dirijată sau controlată efectuată, în
general, cu scopul de a reduce sau elimina cantitatea de combustibil acumulată pe sol.”
Conform definiției IGSU, „Un incendiu este un fenomen care scapã de sub control omului,
atît ca duratã cît și ca întindere. Vorbim de incendii de pãdure atunci cînd este distrusã suprafața
minimã de un hectar și cel puțin o parte a pãrților superioare ale vegetației pitice, arbuștilor sau
arborilor.” În această definiție, suprafața minimă de 1 ha este în contradicție cu definiția pădurii
conform legii 46/2008/2015 a Codului silvic, în care aceasta are valoarea de 0,25 ha.
Conform HGR 2288/2004, incendiile de pădure constituie o situație de urgență din
categoria riscurilor naturale. Ordinul comun MAPDR+MAI 551+1475/2006 nu oferă o definiție și
oclasificare a incendiilor, în schimb la art. 94 precizează că „Metodele de intervenţie în condiţiile
unui incendiu de pădure se stabilesc în funcţie de dimensiunea incendiului şi felul acestuia
(incendiu de litieră, coronament, în plantaţii sau arboret, în păşune sau poiană, pe teren plan sau pe
versant cu pantă mare sau redusă, pe culme de deal sau în vale etc.).”, în articolele următoare
oferind informații sumare doar despre incendiile la litieră și cele de coronament. În scopul stabilirii
dotărilor mijloacelor de stingere necesare, la art. 100 se stipulează mărimea suprafeței pădurii și
numărul de incendii simultane arondate unei administrații de pădure. Astfel, pentru o suprafață de
150.000 ha se consideră un incendiu simultan, acesta fiind și cazul UAT Vlăhița. În „Planul de
analiză și acoperire riscuri județul Bistrița-Năsăud”, elaborat de ISU Bistrița-Năsăud, incendiile
forestiere sînt clasificate astfel:
- incendii pe sol sau de litieră (surface fires)
- incendii sub pătura de frunziș (ground fires)
- incendii de coronament (crown wildfires)
Incendiile de litieră sînt incendiile care cuprind vegetaţia de pe solul pădurii: arbuşti,
muşchi, licheni, ierburi, boschete, tufişuri, pătură moartă, cetină, uscăturile, resturile rămase la
exploatarea pădurii şi partea inferioară a copacilor. Dezvoltarea şi suprafaţa de întindere a
incendiului este în funcţie de gradul de uscăciune a vegetaţiei aflată la partea inferioară a copacilor.
Incendiul de litieră nu are un front continuu de înaintare, ci se propagă prin salturi, distrugînd
86
suprafeţe de forme variate şi pe direcţii diferite în funcţie şi de schimbările de sens curenţilor de aer.
După manifestarea lor, incendiile de litieră pot fi lente şi rapide.
La incendiile de litieră lente focul înaintează în mare măsură în direcţia vîntului cu viteză
redusă, câţiva zeci de metri pe oră. În direcţia opusă vîntului şi în părţile laterale, incendiul se
dezvoltă destul de slab. Regiunea devastată de un incendiu lent are o formă ovală. Flacăra atinge o
înălţime de la 0,1 m pînă la 2-3 m, uneori chiar mai mult, în funcţie de grosimea păturii moarte de
pe solul pădurii şi de mărimea vegetaţiei uscate aflate la partea inferioară a copacilor. Pe timpul
arderii se dezvoltă temperaturi de 800-1200 ºC în raport de esența lemnului, gradul de umiditate a
acestuia și de cantitățile de substanță supuse arderii; se degajă fum mult de culoare cenușiu închis.
În zona de ardere se consumă mari cantități de oxigen, fapt ce duce la un moment dat la apariția
fenomenului de absorbție a unei mari cantități de aer din zonele neincendiate și formarea vîrtejurilor
care ridică la mare înălțime, scîntei, jăratec sau bucăți de lemn în stare arzîndă și le poartă la
distanțe mari, unde căzînd generează noi focare de incendiu.
În cazul incendiilor de litieră rapide focul izbucneşte pe solul pădurii şi se propagă către
direcţia vîntului cu viteze care pot atinge pînă la 1 km/h. La aceste incendii arde pătura vie şi
moartă a solului. Această ardere se caracterizează printr-o înaintare rapidă a focului. Focul nu se
întinde deloc în direcţia opusă vîntului şi direcţiile laterale. Forma regiunii devastate de un incendiu
rapid de litieră este ovală ca şi în cazul incendiului lent, dar cu axa mare foarte dezvoltată. Înălţimea
flăcării depăşeşte 2 m. Acest incendii sînt caracterizate de viteza foarte mare de propagare. În acest
caz nu avem de-a face cu pătrunderea focului în masa lemnoasă și distrugerea ei totală, ci mai mult
cu o pîrjolire, adică numai cu arderea frunzișului uscat și a ramurilor tinere fără a fi distrus corpul
copacilor. Incendiul se propagă prin salturi în special în zonele de mare uscăciune, pe direcția
sensului de mișcare a curenților de aer, rămînînd suprafețe de litieră întinse neafectate de incendiu.
Incendiile de litieră se pot propaga la coronamentul copacilor neincendiați prin intermediul
arbuștilor ce au atins înălțimea coronamentelor în special în cazul incendiilor de rășinoase. Viteza
de propagare a incendiilor de litieră este influenţată de o serie întreagă de factori: felul, starea,
umiditatea şi cantitatea materialelor combustibile, schimbarea reliefului şi situaţiei atmosferice
(direcţia şi viteza vîntului, temperatura şi umiditatea aerului, radiaţiile solare).
Incendiile sub pătura de frunziş izbucnesc în special în pădurile seculare pe solul cărora
s-a depus de-a lungul anilor o pătură groasă de frunze uscate, crengi lemnoase, care au putrezit şi au
format un strat de putregai, sau chiar de turbă. Deci un incendiu sub pătura de frunziş sau de sol
reprezintă arderea stratului putrezit al solului, din care cauză poartă şi numele de incendiu de
putregai. Viteza incendiului subteran este mică, rar ajunge la cîteva sute de metri şi rar ajunge la 1
km în 24 ore. Înălţimea flăcării se schimbă în funcţie de pătura de deasupra solului şi de cantitatea
de lemn mort. La astfel de incendii, împreună cu stratul de putregai şi turbă, ard şi rădăcinile
copacilor, din care cauză cad trunchiurile copacilor. Acest tip de incendiu are ca indice de
manifestare din exterior îndeosebi fumul care iese prin diferite crăpături prin care de altfel se face și
alimentarea zonei de ardere cu oxigenul din atmosferă. Incendiul are o formă de manifestare
neregulată în funcție de crăpăturile în stratul mort și obstacolele pe care le întîlnește în cale.
Incendiile de coronament se manifestă la partea superioară a copacilor, cînd ard
coroanele. Ele produc mari pagube materiale şi greutăţi în replantarea pădurii. Incendiile de
coronament au loc îndeosebi în pădurile de răşinoase, dezvoltarea lor fiind mult favorizată prin
răşina conţinută în frunza, crengile şi trunchiul arborilor. Incendiul se transmite de la arbore la
arbore cu viteze care sînt în funcţie de viteza vîntului şi de poziţia pădurii din punct de vedere
topografic. După viteza cu care se manifestă, incendiile de coronament pot fi lente, rapide şi
violente. Incendiile de coronament în plină dezvoltare au forma unui zid de foc care înaintează
deasupra pădurii sub forma unui val uriaș. Asemenea incendii înaintează pe fronturi largi, mărimea
variind în funcție de deschiderea versanților și distrug totul în calea lor.
Incendiile de coronament lente se dezvoltă relativ încet. Viteza lor de înaintare în direcţia
vîntului este de până la 8 km/h. În direcţia opusă vîntului şi în părţi, incendiile se dezvoltă foarte
slab. Fumul are de obicei o nuanţă cenuşie închis. Forma suprafeţei păduroase care a suferit un
incendiu de coronament lent este în majoritatea cazurilor ovală.
La incendiul rapid de coronament ard efectiv coroanele copacilor. Se formează un val de
87
foc care înaintează rotindu-se parcă peste vîrfurile copacilor, aruncînd înaintea sa limbi de flăcări
care se scurg ca un curent peste coroanele acestora. În cazul unui incendiu rapid de coronament,
arde toată cetina răşinoaselor şi ramurile mici. Ramurile mai mari şi scoarţa pe trunchiurile
copacilor se carbonizează. Viteza de înaintare în direcţia vîntului este de 8-25 km/h. Forma regiunii
devastate de incendiu rapid de coronament este ovală, mult alungită. Fumul este deobicei de culoare
cenuşiu închis sau negru.
În cazul incendiilor de coronament violente viteza de înaintare a focului este pe fronturi
foarte largi şi ajunge la peste 25 km/h. În cazul incendiilor rapide şi violente de coronament pătura
moartă de pe solul pădurii arde parţial.
IGSU mai definește și alte două tipuri de incendiu forestier:

- incendiile combinate de litieră și coronament
- incendiile în zonele de doborîturi
Incendiile combinate de litieră și coronament apar mai des la pădurile tinere și de
rășinoase. Lăsăarișul și arbuștii sînt mediul favorabil de transmitere a incendiului la coroanele
arborilor. În ambele cazuri incendiul este transmis de la sol (lăstăriș, arbuști) la coroana copacilor cu
ajutorul căldurii care a dat posibilitatea distilării produselor volatile conținute de rășini, constituind
astfel un mediu propice de transmitere a flăcărilor la înălțime prin arderea gazelor volatile puse în
libertate. De fapt, acest proces are loc în mod continuu în cazul incendiilor mari de rășinoase, în
care coroanele se aprind instantaneu și dau aspectul de val de foc. La asemenea incendii acțiunea de
stingere este dificilă, fiind nevoie să se combine diferite metode și principii de stingere.
Incendiile în zonele de doborîturi apar în unele masive păduroase, unde pe suprafețe
uneori destul de mari, arborii au fost culcați la pămînt din diferite cauze. Zona de doborîturi
reprezintă fie o porțiune de pădure calamitată (ca urmare a unor furtuni însoțite de averse masive de
ploaie ce au doborît un însemnat număr de arbori și care nu pot fi curățați de crengi), fie o porțiune
de pădure în curs de exploatare în parchete în care operațiunea de tăiere nu este urmată imediat de
curățirea și scoaterea masei lemnoase din zonă, aceasta rămînînd pe locul de tăiere. Un incendiu
într-o zonă cu arbori doborîți are aspectul unui rug uriaș, arborii fiind bine prinși unii de alții prin
coroanele respective. Asemenea incendii dau mult de lucru în operațiunile de localizare și lichidare,
întrucît se dezvoltă repede din cauza existenței cetinei și a scoarței uscate a copacilor. În cazul în
care incendiul se află în plina dezvoltare, flăcările ating înălțimi mari în jur de 30 m, se degajă fum
și gaze toxice din zona incendiată.
După alte definiții se folosește expresia incendii la sol, care înglobează în două subcategorii
incendiile sub pătura de frunziș și incendiile cu cupaci doborîți.
În SUA, față de primele trei categorii de incendii date mai sus, se mai definește și incendiul
în pete (spotting fires), care pot fi produse de incendiile de coroană sau de vînt în funcție de
condițiile topografice. Aceste incendii sînt caracterizate prin aceea că mari bucăți de jăratec
incandescent sînt aruncate în fața focului principal în toate direcțiile și distanțe diferite, creînd
numeroase focare. Odată pornit acest fenomen, incendiile pot cuprinde rapid teritorii extinse,
deosebit de greu de stăpînit.
În Europa, în scopul managementului riscului la incendii forestiere s-a elaborat un sistem
informatic (European Forest Fire Information System - EFFIS), în care se utilizează clasificarea
bazată pe un indice de risc specific elaborat în Canada în 1976, introdus prima dată în Europa în
Franța în 1992.
Acest indice de risc specific se numește Indice Meteorologic de Incendiu Forestier
(Forest fire weather index - FWI). Indicele FWI este un număr întreg care definește clasa de
pericol la incendiu forestier, conform tabelului 2.4.1. Indicele FWI este calculat în funcție de 5
componenți. Primii 3 componenți sînt expresia numerică a umidității litierei și altor materiale
combustibile mărunte (crengi rupte, ace, nuiele, cu diametrul maxim de 1 cm, mănunchi de
vegetație ierboasă, etc.), a umidității medii a stratului organic superficial slab compactat și
umiditatea medie a stratului organic adînc, compactat. Ceilalți doi componenți sînt rata de dispersie
a focului în prezența materialului combustibil (adică vegetația lemnoasă) și intensitatea flăcării
frontale. Toți acești componenți se calculează cu formule dedicate pe baza unor diagrame,
88
combinate apoi pentru a da indicele FWI.
Tabelul 2.4.1. Indice Meteorologic de Incendiu Forestier (FWI)
Clasa de pericol
(risc) la incendiu foarte redus redus moderat ridicat foarte ridicat extrem
forestier
Indicele FWI 0-1 2-4 5-8 9-16 17-29 ≥ 30
Indicele FWI în 0 1-4 5-8 9-12 13-16 17-20
Franța absent foarte slab slab mediu mare foarte mare
Explicitate, clasele de risc la incendiu forestier sînt definite de Serviciul Canadian al

Pădurilor (http://atlas.nrcan.gc.ca), reproduse în tabelul 2.4.2:
Tabelul 2.4.2. Clasele de risc la incendiu forestier conform Serviciului Canadian al Pădurilor
Clasa de pericol
(risc) la incendiu Descriere
forestier
Risc nul, justificat de prezenţa stratului de zăpadă, temperaturi scăzute şi absenţa
foarte redus
materiei combustibile.
redus Nu sunt declarate incendii noi; viteza propagării focului e foarte lentă.
Pot ave loc incendii de suprafaţă moderate, dar echipele de intervenţie nu vor întâmpina
moderat
dificultăţi în lupta împotriva focului.
ridicat Pot avea loc incendii puternice la stingerea cărora e nevoie de un echipament special.
Pot ave loc incendii de intensităţi foarte mari, ce vor afecta pădurea şi viaţa sălbatică
foarte ridicat
adăpostită de aceasta; focul poate fi controlat numai cu mijloace aeriene.
Condiţii de aprindere sunt maxime şi orice tentativă de luptă împotriva focului de înaltă
extrem intensitate, precum şi împotriva propagării rapide a incendiului este imposibilă înainte
de ameliorarea situaţiei.
După alte surse (Urbano 1995), acest indice este unul dintre indicii ecometrici și este
denumit Indice Meteo Forestier (IMF). IMF este o estimare a riscului de ocurenţă pentru
producerea unui incendiu natural de pădure şi se calculează pornind de la indicii de umiditate ai
pădurii (frunze, ramuri, litieră, humus etc.), indicii de inflamabilitate şi proprietăţile de
comportament ale focului (viteza şi direcţia vîntului, propagare etc.), la care se pot adăuga alţi
factori climatici principali (temperatura, umiditate). Pentru fiecare dintre factorii luaţi în calcul se
acordă un punctaj convenţional, în general de la 0 la 5 (0-absent, 1-foarte slab, 2-slab, 3-mediu, 4-
favorabil, 5-foarte favorabil), se însumează şi se exprimă rezultatul final pe o scară numerică,
pentru care se face o reclasificare calitativă.
În sistemul EFFIS indicele FWI este utilizat pentru clasificarea condiției zilnice a pericolului
de incendiu forestier, exprimat prin indicele Gradul de severitate zilnică (Daily Severity Rating -
DSR). Acesta reflectă mai bine efortul necesar estimat pentru stingerea incendiului forestier.
Indicele FWI poate fi transformat printr-o ecuație exponențială simplă în indicele DSR, care se
consideră liniară în raport cu dificultatea de stingere. Prin medierea valorilor DSR din perioada
sezonului de incendiu, se obține indicele Gradul de severitate sezonal (Seasonal Severity Rating
- SSR), care permite compararea obiectivă a pericolului de incendiu forestier din fiecare an și de la
o regiune la alta.
Bazat pe datele colectate de la țările membre, Agenția Europeană de Mediu (European
Environmental Agency - EEA) a publicat în 2012 patru hărți interactive referitoare la incendiile
forestiere din Europa (http://www.eea.europa.eu/data-and-maps/indicators/forest-fire-danger-1/
assessment). Pe baza acestor hărți, pentru zona studiată rezultă următoarele concluzii:
- pericolul mediu de incendiu forestier în perioada 1981-2010 este caracterizat prin valoarea
89
SSR= 1-2
- tendința de modificare anuală a gradului de pericol al incendiului forestier SSR este de 1-2
% în jumătatea estică și între 2-3 % în jumătatea vestică a teritoriului
- modificările estimate în privința gradului de pericol la incendiu forestier SSR pentru
perioada 2071-2100 comparativ cu perioada 1961-1990, este de 60-80 % pentru jumătatea nordică,
respectiv între 80-100 % pentru jumătatea sudică a teritoriului
- gradul de severitate sezonală estimată pentru perioada 2071-2100 este de SSR= 1-2
Din raportul „Forest Fires in Europa 2010” (Report No 11, JRC 2011), de asemenea bazat pe
datele furnizate de țările membre ale UE, putem desprinde informații statistice pentru România, iar
din hărțile prezentate cîteva concluzii și pentru zona studiată. Astfel, pentru luna mai 2010 (an
secetos), se prezintă următoarele valori specifice:
- rezerva de apă în sol în orizontul 0-100 cm a fost între 1500-1800 m3/ha (150-180 l/m2)
- deviația temperaturii medii a lunii mai 2010 față de media multianuală a perioadei 1961-
1990 a fost de 1,1-1,5 ºC
- deviația precipitațiilor medii din luna mai 2010 față de media multianuală a perioadei
1961-1990 a fost de 0,1-25 % pe 2/3 din teritoriu, aproximativ de la rîul Vîrghiș spre est, între -
24,9-0 % în trestul teritoriului spre vest, aproximativ pînă la rîul Homorodul Mic și de aici spre vest
incluzînd localitatea Băile Homorod, în aceeași plajă de -24,9...0 %, însă peste normala perioadei
Valorile medii ale indicelui FWI pentru România în perioada 2006-2010 sînt ilustrate în
figura 42.
În lucrarea „Cercetări privind prevenirea și stingerea incendiilor de pădure” elaborat de

Nicolae Nanu (et alii), sînt prezentate date statistice asemănătoare pentru perioada 1956-1978.
Importanța lucrării pentru cazul nostru este aceea că, furnizează date nu numai pentru România, ci
și pentru Regiuni/județe (pînă la reorganizarea teritorială administrativă a României în 1968,
Regiunea Mureș Autonomă Maghiară includea și județul Harghita), respectiv pentru zona mai
restrînse, ca atare mai apropiate de zona cercetată. Pentru comparație, datele statistice referitoare la
suprafața arsă, numărul incendiilor și suprafața medie arsă la un incendiu de pădure se prezintă
alăturat pentru cele două perioade studiate, conform figurii 43 din Anexă.
Din punct de vedere al riscului la incendiu forestier, se remarcă faptul că în perioada 1956-
1978, pe o scară de periclitare între 1-7, județul Harghita era încadrat în gradul 5, ceea ce și în
clasificarea FWI ar putea fi asimilată cu un risc ridicat.
Cauzele care dau naştere la incendiile de pădure sînt variate. Schema armonizată a cauzelor
incendiilor forestiere în UE, adoptată pentru Baza de date a incendiilor forestiere din Europa -
EFFIS, este alcătuit pe 6 categorii, 8 grupe și 29 clase, codificate cu numere întregi din 3 cifre
conform tabelului 2.4.3 din Anexă. În mod similar este codificat și gradul de certitudine a cauzei
90
declasnșatoare a incendiului, printr-un număr întreg dintr-o singură cifră, conform tabelului 2.4.4:
Tabelul 2.4.4. Gradul de certitudine a cauzei declanșatoare a incendiului de pădure, sistem EFFIS
Cod Descriere
1 Nu este furnizată informație (gradul de certitudine nu este specificat)
2 Cauza nu a fost investigată (necunoscută, deoarece nu s-a efectuat o investigație)
Cauza nu a fost stabilită (necunoscută, deoarece investigația efectuată nu a putut
3
stabili cauza)
Cauză incertă (punctul de origine nu s-a putut stabili precis sau cauza s-a estimat pe
4
baza unor elemente ale investigației efectuate)
Cauză certă (punctul de origine a fost găsit și cauza a fost stabilită cu exactitate după
5
investigația efectuată)
Înainte de compararea cauzelor incendiilor forestiere între cele două perioade, respectiv
dinaninte și după 1989, trebuie precizat că, în primul caz (Nanu et alii) erau utilizate 3 categorii de
cauze: necunoscute, accidente și din neglijențe. Cauzele accidentale înglobeau categoriile noi
naturale, accidentale și reaprindere, iar cauzele din neglijențe noile categorii neglijențe și
intenționate. De asemenea, datele statistice pentru perioada 1962-1978 sînt date în procente (valori
relative), în timp ce datele pentru anii 2000 și 2010 în cifre întregi (valori absolute). Este important
de menționat că, în graficul cauzelor incendiilor forestiere din figura 44 (Forest Fires in Europa
2010), în contradicție cu clasificarea EFFIS, România a comasat cauzele naturale și accidentale, mai
mult, la cauzele umane utilizează termenii neclasificați „public” și „cauze criminale”, comasînd în
categoria „public” incendiile cauzate de turiști și copii. Analizînd informațiile cuprinse în tabel,
rezultă că foarte probabil termenul „cauze criminale” era utilizat în înțelesul termenului
„Intenționate” din clasificarea EFFIS. Din aceste motive, în scopul uniformizării datelor, în graficul
comparativ se va utiliza o combinație între cele două tipuri de evidențe, cu corectarea informațiilor
conform mențiunilor de mai sus și cu utilizarea clasificării EFFIS (cu codul în paranteză) în
procente (valori relative). Rezultatul se prezintă în figura 44 din Anexă.
Nicolae Nanu subliniază faptul îngrijorător că, ponderea maximă în declanșarea incendiilor
din neglijență și care au provocat și cele mai mari pagube, a revenit lucrărilor silvice, îndeosebi
celor din plantațiile forestiere (această categorie se regăsește la gospodărirea vegetației, cod 411),
reprezentînd o pondere din total de 21,9 %, respectiv 41,11 % din totalul cauzelor datorate
neglijenței.
Din graficul comparativ se mai desprind următoarele concluzii:
- față de periaoda anterioară, a crescut numărul incendiilor cu cauze rămase
neelucidate
- majoritatea covîrșitoare a incendiilor de pădure se datorează cauzelor umane
- dintre cauzele umane, față de perioada anterioară, a crescut numărul incendiilor
cauzate de neglijență și aceasta are o tendință crescătoare
- față de perioada anterioară, a crescut semnificativ numărul incendiilor agriculturale
(cod 412), acestea reprezentînd practicile nechibzuite ale populației din zonele rurale de a arde
deșeurile vegetale sau de desmiriștirea terenului prin incendierea vegetației, fără supravegherea
focului
- numărul incendiilor cauzate de turiști prezintă o tendință de scădere; Dacă în
perioada 1962-1978 ponderea acestei cauze era de 15,63 % din total (respectiv 81,93 % din cele
datorate pblicului), chiar dacă pentru anii 2000 și 2010 este specificată doar ponderea cumulată
atribuită publicului și altor cauze de neglijență, acestea incluzînd și cele cauzate de turiși, avînd o
pondere mai mică în total înseamnă că, s-a redus și numărul incendiilor atribuite turiștilor.
În ceea ce privește perioada de izbucnire a incendiilor în raport de condițiile meteorologice,
din concluziile celor două studii rezultă în mod clar sporirea numărului incendiilor în perioadele
calde ale anului, în care efectul de uscăciune este din ce în ce mai agravant. Astfel, dacă pentru
perioada 1962-1978 perioada maximă de declanșare a incendiilor forestiere era concentrată
primăvara, îndeosebi în lunile martie și aprilie, cu o pondere de 57 % din total, cînd și coeficientul
91
de uscăciune a aerului avea valorile maxime (pentru zona studiată < 20), în ultimele decenii
ponderea incendiilor din cauze naturale se mută în lunile mai-septembrie.
Analiza gradului de periclitare a zonelor construite de către incendiile forestiere este
recomandată de Agenția Europeană de Mediu (EEA) prin prevederea, în raport de perimetrul maxim
al incendiului, a unei zone de „interfață” cu lățimea de 3 km (ca o zonă de siguranță de primă
intervenție, ținînd cont de condițiile meteorologice de influențare a intensității și direcției de
propagare a incendiului și a timpului necesar organizării și desfășurării intervenției), zona tampon
de intervenție (buffer area) fiind considerată de 20 km. EEA furnizează hărți interactive cu zonele
de incendiu forestier, identificate prin recunoașteri satelitare. Astfel, pentru perioada 2000-2012 în
zona studiată a fost identificată o singură zonă de incendiu forestier. Pe baza informațiilor culese de
pe internet, acest perimetru, aflat la limita vestică a teritoriului administrativ, între zonele de obîrșie
ale rîurilor Homorodul Mare și Homorodul Mic, ar fi zona Csihányos, unde incendiul a izbucnit în
mijlocul lunii iulie 2012, suprafața arsă însumînd cca. 24 ha. Un alt incendiu a izbucnit la numai o
săptămînă, în zona „Pokád alja”, în zona de obîrșie a rîului Pokád (Bogat), afectînd o suprafață de
cca. 0,5 ha. Acesta nu mai figurează pe harta satelitară, fiind reprezentată pe baza informațiilor din
presă. Cauza cea mai probabilă se datorează rezoluției satelitare și scării maxime de reprezentare
limitate. Se pare că ambele incendii au fost provocate de culegătorii de afine. Harta cu aceste două
zone, cu reprezentarea zonelor de interfață pot fi urmărite în figura 45 din Anexă. Din analiza zonei
de interfață rezultă că, deși orașul Vlăhița nu este afectat, drumul de acces la zona turistică Harghita
Mădăraș se află în mijlocul acestei zone, putînd fi izolată în cazul unui incendiu forestier mai
dezvoltat și, de asemenea, însăși stațiunea și noile trupuri de intravilan preconizate în zonă în scopul
dezvoltării dotărilor turistice, putînd fi afectate.
2.5. Schimbări climatice
Schimbările climatice afectează în mod negativ întreg ecosistemul, sănătatea umană,

agricultura și economia. Agenția Europeană de Mediu (EEA) furnizează o serie de hărți interactive
privind schimbările climatice în Europa, inclusiv previziuni pînă în anul 2100. Aceste hărți reflectă
rezultatul mai multor scenarii climatice, încercînd extrapolarea fenomenului încălzirii globale pe
baza creșterii prognozate a cantității gazelor cu efect de seră. Elaborate pentru fiecare țară de
autoritatea de resort, pentru România de către Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie
(INMH), aceste hărți, decupate pentru zona studiată și prezentate în Anexă, sînt prezentate în
figurile 46-54 din Anexă.
Un alt set de date consultat se găsește în lucrarea „Schimbările climatice – de la bazele
fizice la riscuri și adaptare”, elaborat de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) în cadrul
proiectului «Evaluarea unitară a riscurilor la hazardurile naturale și pregătirea pentru gestionarea
situațiilor de urgență în macroregiunea Dunării» (Joint Disaster Management risk assessment and
preparedness in the Danube macro-region – SEERISK) din cadrul Programului de colaborare
transnațională din Sud-Estul Europei, și publicată în 2015. Studiul utilizează cel mai nou set de
scenarii, elaborat de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (Intergovernmental
Panel on Climate Change – IPCC) în cadrul celui de-al Patrulea Raport Global de Evaluare (Fourth
Assessment Report - AR4) în 2007. Acest set cuprinde 4 proiecții: RCP8.5, RCP6, RCP4.5 și
RCP2.6. Aceste noi scenarii au fost descrise de Moss și colaboratorii și numite „Căi reprezentative
de evoluție a concentrațiilor” (Representative Concentration Pathways – RCP). Scenariile de tip
RCP nu sînt legate de nici un scenariu socio-economic, dar fiecare dintre ele este în concordanță cu
multe tipuri de evoluții socio-economice, deoarece diferite schimbări socio-economice viitoare ar
putea conduce la schimbări similare în compoziția atmosferică.
În noua abordare se utilizează valoarea așa-numitului „forțaj radiativ” (radiative forcing)
(sau forțaj climatic), generat de modificarea în atmosferă a concentrației gazelor cu efect de seră
(GES, în engleză GHG – greenhouse gases). Forțajul radiativ este definit de IPCC ca „diferența
dintre insolația (solară) absorbită de Pămînt și energia radiată înapoi în spațiu”. În mod obișnuit
forțajul radiativ este cuantificat la nivelul tropopauzei (la o altitudine de 9-17 km) în watt pe metru
92
pătrat de suprafață terestră (W/m2). Astfel, cele 4 scenarii sînt codificate după valoarea forțajului
radiativ de 8,5-6-4,5-2,6 W/m2. În aceste scenarii sînt considerate două intervale din perioada
imediat următoare: intervalele 2021-2050 și 2070-2099, proiecțiile fiind raportate la media
intervalului 1971-2000. Se menționează că, studiul ANM oferă pentru teritoriul României date mai
precise, datorită pe de o parte teritoriului mai restrîns (sud-estul Europei), precum și a rezoluției
spațiale mai detaliate.
Estimarea modificărilor diferiților parametri climatici conform studiilor citate este
prezentată după cum urmează, figurile fiind prezentate în Anexă:
- figura 46. Estimarea modificării precipitațiilor și temperaturii medii pentru perioada
2021-2050; În cazul precipitațiilor, analiza scenariilor relevă o imagine mai puțin coerentă decît în
cazul temperaturii. Se constată că, în general, pe parcursul secolului XXI, în lunile de iarnă și
primăvară nu există o evoluție coerentă temporal în ceea ce privește tendința proiectată a mediilor
multiansamblu a precipitațiilor mediate pentru teritoriul României. În schimb, pentru lunile
sezonului cald există o tendință de diminuare a precipitațiilor care se accentuează, în general, spre
sfîrșitul secolului XXI. Astfel în scenariul climatic A1B (creșterea moderată a emisiilor de gaze cu
efect de seră în secolul 21), modificarea procentuală a precipitațiilor medii anuale preconizată
pentru perioada 2021-2050 în raport cu media perioadei 1961-1990 este estimată în plaja -5 %...5
%, iar a temperaturilor medii anuale în creștere cu 1,5-2 ºC.
- figura 47. Estimarea modificării sezonale a temperaturii medii pentru perioada 2021-
2050 și 2071-2100 în raport cu perioada 1961-1990; În privința temperaturii medii a aerului,
toate scenariile analizate relevă creșterea temperaturii medii anuale în România, evidențiind
sezonalitatea acestei creșteri: cea mai mare vara și iarna și semnificativ mai mică în lunile
octombrie și noiembrie. Prin proiectul CECILIA sînt prezentate modificările estimate pentru două
sezoane caracteristice: de iarnă (lunile decembrie-ianuarie-februarie) și de vară (lunile iunie-iulie-
august), prin izolinii. Pentru perioada de iarnă din perioada 2021-2050 se preconizează creșteri între
1,5-1,6 ºC, iar pentru cea de vară, 0,4-0,5 ºC. Pentru perioada 2071-2100 aceleași creșteri sînt
estimate la 3,4-3,5 ºC iarna și la 3,2-3,3 ºC vara. Se remarcă tendința de creștere mai mare în
perioada de iarnă.
- figura 47a. În condițiile reconsiderării pe plan internațional a scenariilor climatice pentru
perioada următoare, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a elaborat estimările pentru
modificarea precipitațiilor medii (a) și a temperaturii medii (b) pentru intervalele 2021-2050 și
2070-2099 în raport cu media intervalului 1971-2000, dintre care reproducem scenariul mediu RCP
4.5 și scenariul maxim RCP 8.5. În privința temperaturilor, în scenariul RCP8.5 pentru perioada de
iarnă a intervalului 2021-2050 creșterea medie a temperaturilor este estimat a fi cu pînă la 1,6 ºC,
iar pentru perioada de vară a intervalului 2070-2099 creșterea medie a temperaturilor este estimat a
fi de cca. 4 ºC.
- figura 48. Estimarea modificării sezonale a temperaturii maxime medii pentru perioada
2021-2050 și 2071-2100 în raport cu perioada 1961-1990; Pentru perioada de iarnă din perioada
2021-2050 se preconizează creșteri de cca. 1,5 ºC, iar pentru cea de vară, 0,4-0,5 ºC. Pentru
perioada 2071-2100 aceleași creșteri sînt estimate la 3,4-3,5 ºC iarna și la 3,2-3,3 ºC vara. Se
remarcă tendința de creștere mai accentuată în perioada de iarnă.
- figura 49. Estimarea modificării sezonale a temperaturii minime medii pentru perioada
2021-2050 și 2071-2100 în raport cu perioada 1961-1990; Pentru perioada de iarnă din perioada
2021-2050 se preconizează creșteri între 1,5-1,6 ºC, iar pentru cea de vară, 0,5-0,6 ºC. Pentru
perioada 2071-2100 aceleași creșteri sînt estimate la 3,5 ºC iarna și la cca. 3,2 ºC vara. Și în aceste
cazuri se remarcă tendința de creștere mai accentuată în perioada de iarnă.
- figura 50. Estimarea modificării procentuale a zilelor de vară călduroase, respectiv a
zilelor caniculare pentru perioada 2021-2050 și 2071-2100 în raport cu perioada 1961-1990;
Modificarea relativă (procentuală) sezonală a numărului zilelor de vară călduroase (cu T≥ 25 ºC)
este estimată pentru perioada 2021-2050 în raport cu perioada 1961-1990 la 1 %, iar pentru
perioada 2071-2100 între 4-8 %. La fel, modificarea relativă a numărului zileor de vară caniculare
(cu T≥ 30 ºC) este estimată pentru perioada 2021-2050 în raport cu perioada 1961-1990 la 1 %, iar
pentru perioada 2071-2100 între 4-8 %. Se remarcă creșteri mai accentuate în perioada de vară.
93
- figura 51. Estimarea modificării sezonale a precipitațiilor medii pentru perioada 2021-
2050 și 2071-2100 în raport cu perioada 1961-1990; Modificarea în precipitațiile de iarnă estimată
pentru perioada 2021-2050 comparativ cu perioada 1961-1990 este de 0,3-0,4 mm/zi, iar pentru
perioada 2071-2100, de 0,4-0,5 mm/zi. Aceleași modificări pentru perioada de vară din perioada
2021-2050 sînt estimate la -0,1 mm/zi, respectiv pentru perioada 2071-2100, de -0,5 mm/zi. Este de
subliniat tendința inversă față de cele ale temperaturilor, modificările deplasîndu-se vara în direcția
scăderii precipitațiilor.
- figura 51a. În condițiile reconsiderării pe plan internațional a scenariilor climatice pentru
perioada următoare, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a elaborat estimările pentru
modificarea precipitațiilor medii (a) și a temperaturii medii (b) pentru intervalele 2021-2050 și
2070-2099 în raport cu media intervalului 1971-2000, dintre care reproducem scenariul mediu RCP
4.5 și scenariul maxim RCP 8.5. În scenariul RCP4.5, pentru cantitatea medie de vară a
precipitațiilor rezultă o scădere pentru intervalele 2021-2050 și 2070-2099 între 0...-5 %, iar în
scenariul RCP8.5 pentru intervalul 2021-2050 o creștere de 0-5 %, respectiv pentru intervalul 2070-
2099 o scădere de 0...-5 % în jumătatea nordică și de -5...-10 % în jumătatea sudică a zonei studiate.
- figura 52. Estimarea modificării procentuale sezonale a zilelor ploioase pentru perioada
2021-2050 și 2071-2100 în raport cu perioada 1961-1990; Modificarea relativă (procentuală)
sezonală a numărului zilelor ploioase în perioada de iarnă pentru perioada 2021-2050 comparativ cu
perioada 1961-1990 este estimată la 2-3 %, iar pentru perioada 2071-2100, între 0-1 %. Aceleași
modificări pentru perioada de vară din perioada 2021-2050 sînt estimate la -1...-2 %, iar pentru
perioada 2071-2100, între -6...-7 %. În mod similar cu modificarea cantității precipitațiilor, se
subliniază tendința scăderii mai accentuate a numărului zilelor ploioase în perioada de vară.
- figura 53. Estimarea modificării sezonale a precipitațiilor totale maxime de 1 zi pentru
perioada 2021-2050 și 2071-2100 în raport cu perioada 1961-1990; Pentru aceste precipitații
maxime caracteristice, modificările estimate pentru perioada de iarnă din perioada 2021-2050 în
comparație cu perioada 1961-1990 reprezintă 4-2 mm/zi, iar pentru perioada 2071-2100, 6 mm/zi.
Aceleași valori din perioada de vară pentru perioada 2021-2050 sînt estimate între 0-4 mm/zi,
izolinia de 2 mm/zi trecînd prin mijlocul zonei studiate, rămînînd neschimbată pentru perioada
2071-2100, respectiv de 0 mm/zi.
- figura 54. Estimarea modificării sezonale a precipitațiilor totale maxime de 5 zile pentru
perioada 2021-2050 și 2071-2100 în raport cu perioada 1961-1990; Pentru aceste precipitații
maxime caracteristice, modificările estimate pentru perioada de iarnă din perioada 2021-2050 în
comparație cu perioada 1961-1990 reprezintă 4 mm, iar pentru perioada 2071-2100, 6 mm. Aceleași
valori din perioada de vară pentru ambele perioade de referință sînt estimate între 0-4 mm. Aceste
estimări arată tendința de accentuare a violenței ploilor torențiale, capabile să genereze inundații
catastrofale de tipul „flash-flood” (viituri rapide), adică acele tipuri de inundații, în care durata de
creștere a debitelor viiturii este foarte redusă, iar energia distructivă în consecință mult mai mare.
- figura 55a. Estimarea modificărilor în extremele de temperatură în intervalul 2021-2050
în condițiile scenariului RCP4.5, conform ANM; Tendințele viitoare ale numărului de zile cu
temperatura minimă mai mare de 20°C (indicele nopților tropicale), indică o creștere pe tot
teritoriul României, cu diferențe în magnitudine rezultate din efectul modulator al factorilor locali.
Acest tip de schimbare provoacă consecințe ce nu pot fi neglijate în cazul sănătății populației, dar și
al infrastructurii solicitate de acest stres termic. Tendințele observate în intervalul 1961-2013 pentru
numărul de nopți tropicale arată deja o creștere semnificativă. Pentru zona studiată, în condițiile
scenariului mediu RCP4.5, pentru perioada 2021-2050, se preconizează o creștere a numărului
zilelor cu temperatura minimă mai mare de 20 ºC, cu 0...3 zile, comparativ cu intervalul 1971-2000.
Pentru evidențierea tendințelor viitoare ale perioadelor cu valuri de căldură, așa cum sînt
ele definite în reglementările din România (cel puțin două zile consecutive cu temperatura maximă
mai mare sau egală cu 37 °C), din perspectiva sănătății publice, au fost analizate rezultatele a
modele regionale, în condițiile scenariilor RCP4.5 și RCP8.5. Rezultatele indică o creștere generală,
pe teritoriul României, a numărului zilelor definite ca aparținînd valurilor de căldură, în orizontul
2021-2050, comparativ cu intervalul 1971-2000. Creșterile sînt mai accentuate în regiunile
extracarpatice din sudul, sud-estul și vestul țării. Este interesant de remarcat că, pentru orizontul de
94
timp 2021-2050, nu există diferențe mari între rezultatele obținute în condițiile celor 2 scenarii
analizate, RCP 4.5 și RCP 8.5.
- figura 55b. Estimarea modificărilor în extremele de precipitații în intervalul 2021-2050
în condițiile scenariului RCP4.5, conform ANM; Pentru cazul proiecțiilor viitoare ale
precipitațiilor extreme, s-a ales pentru analiză indicele ce ilustrează numărul de zile pe an cu
precipitații ce depășesc cantitatea de 20 l/m2. Analiza rezultatelor a 4 experimente numerice cu 4
modele regionale, în condițiile scenariilor RCP 4.5 și RCP 8.5, sugerează pentru mijlocul secolului
(2021-2050), comparativ cu perioada de referință (1971-2000), o creștere a frecvenței de apariție a
episoadelor cu precipitații care depășesc în 24 de ore cantitatea de 20 l/m 2. Creșterea acoperă întreg
teritoriul țării, în condițiile scenariului RCP 8.5 și majoritatea regiunilor României, în condițiile
scenariului RCP 4.5. Creșterea numărului de zile cu episoade extreme de precipitații este mai mare
în zone de deal și munte și în apropierea coastei Mării Negre, comparativ cu cele de cîmpie, în toate
cele patru modele analizate. Creșterile sînt, în general, mai mari în condițiile scenariului RCP 8.5.
Pentru zona studiată, în condițiile scenariului mediu RCP4.5, pentru perioada 2021-2050, se
preconizează o creștere a numărului zilelor cu precipitații ce depășesc cantitatea de 20 l/m 2 în 24 de
ore, cu 1...1,5 zile, comparativ cu intervalul 1971-2000.
- figura 56. Reducerea medie a grosimii stratului de zăpadă; Variațiile grosimii stratului
sezonier de zăpadă (octombrie–aprilie) sînt legate, în general, de fluctuațiile de temperatură și
precipitații. În condițiile schimbării climatice actuale, proiectată la scara României, este de așteptat
ca factorul termic să aibă un impact dominant în configurarea evoluției viitoare a grosimii stratului
de zăpadă. Modelele climatice au fost studiate la o rezoluție spațială de 12,5 km. Conform studiului
ANM, în scenariul RCP4.5 pentru intervalul 2021-2050 această reducere se estimează între -30...-
40 % și pentru intervalul 2070-2099 între -50...-60 %, iar în scenariul RCP8.5 pentru intervalul
2021-2050 reducerea este estimată la -40...-50 % și pentru intervalul 2070-2099 între -70...-80 %.
Cercetătorii Dana și Mihai Micu de la Institutul de Geografie al Academiei Române într-
un studiu (Winter Temperature Trends in the Romanian Carpathians - A Climate Variability Index,
2008) arată că, studiile IPCC indică restrîngerea generală a regiunilor acoperite cu zăpadă, prin
creșterea altitudinii limitei inferioare a zăpezii cu cca. 150 m (Haerbeli, Beniston, 1998). În studiul
lor, autorii analizează modificările stratului de zăpadă în Carpați, pe baza datelor a 15 stații
meteorologice situate peste altitudinea de 1000 mdMN, din intervalul de observații 1961-2003 și
perioada de iarnă meteorologică (DJF). Pe baza acestor date autorii concluzionează că, în ciuda
variabilității anuale puternice a duratei acoperirii cu zăpadă, observațiile din perioada a 43 de ani
arată dominanța iernilor „normale”, o variație nesemnificativă a cantității de zăpadă, dar și faptul
că, modificările (deplasările) în regimul temperaturilor exercită o puternică influență asupra
caracterului iernilor și comportării stratului de zăpadă.
Stratul de zăpadă are și un rol protector asupra solului, prin influențarea temperaturii
acestuia, datorită conductivității termice mici. Astfel iarna, în funcție de grosimea și densitatea
stratului de zăpadă, solul acoperit poate avea temperatura chiar și cu 6 ºC mai mare decît solul
neacoperit. Influența stratului de zăpadă asupra regimului termic al solului este considerabilă, chiar
la o grosime de 1 cm. Astfel, la o grosime a stratului de zăpadă de 6 cm, răcirea solului se
diminuează cu 4 ºC, iar la 19 cm variațiile diurne devin foarte slabe, producerea maximelor și
minimelor întîrziindu-se cu cca. 24 de ore. Iarna, temperaturile la suprafața solului fără strat de
zăpadă pot atinge valori de risc pentru culturile care iernează sau pentru cele care se află în primele
faze de vegetație (înghețuri tîrzii de primăvară) sau ultimele faze de vegetație (înghețuri timpurii de
toamnă (Rodica Povară, 2006). Modificarea perioadei și duratei stratului de zăpadă are consecințe și
asupra florei și faunei.
În figura 56a se prezintă cîteva elemente privind tendința în extinderea suprafeței acoperite
cu zăpadă, modificările prognozate și tendința în modificarea volumului zăpezii în luna martie la
nivelul Europei. Datele arată o scădere a suprafeței acoperite cu zăpadă și micșorarea volumului
zăpezii în luna martie.
- figura 57. Nebulozitatea medie în intervalul mai 2007-august 2011. Conform studiului
„Principii și metode aplicate în spațializarea parametrilor climatici”, elaborat de cercetătorul
Alexandru Dumitrescu (ANM, 2012), nebulozitatea medie înregistrată în perioada respectivă este
95
de 64-65 % în partea sudică a zonei studiate și de 65-66 % în treimea nordică. Linia de separație a
celor două zone este aproximativ cea imaginară dintre vîrfurile Cetatea Bufniței la est și Piatra
Altarului la vest. Din datele prezentate rezultă că, în zonă predomină cerul mai mult acoperit.
Diferitele scenarii sugerează modificări de mică magnitudine a vitezei vîntului la 10 m
deasupra terenului (înălțimea de măsurare standard) pentru sfârșitul secolului (2071-2100) față de
perioada de referință 1971-2000. Astfel, media celor 4 modele climatice regionale folosite
sugerează o creștere a vitezei vântului de ordinul a 1 m/s în zonele extracarpatice ale României
precum și în cea mai mare parte a bazinului Mării Negre, însoțită de o ușoară scădere (- 0,5 m/s) în
zona Munților Carpați și Transilvania, dar și în estul și, izolat, în sudul Mării Negre.
3. Echipare hidroedilitară
În privința alimentării cu apă și de canalizare se precizează că, în cazul orașului Vlăhița

prin sintagma „existent(ă)” în mod convențional s-a considerat situația de după 2005, cînd s-a
început implementarea proiectelor majore de dezvoltare a sistemului de alimentare cu apă și de
canalizare menajeră și pînă în prezent, cînd practic sînt definitivate acțiunile de predare-preluare ale
acestor sisteme.
Pentru stațiunea Băile Homorod și localitatea componentă Minele Lueta, prin situația
existentă a echipării hidroedilitare se consideră cea din perioada elaborării prezentului PUG.
Pentru trupurile Gheopiu și stațiunea turistică Harghita Mădăraș prin situația existentă a
echipării hidroedilitare se consideră cea din perioada elaborării prezentului PUG.
3.1. Alimentare cu apă
3.1.1.a. Scurt istoric
Primii locuitori ai orașului de astăzi au putut constata deja cu peste 700 de ani în urmă că,
săparea de fîntîni pentru alimentarea cu apă nu poate fi o soluție din cauza terenului stîncos și lipsei
aproape totale a stratului freatic. Astfel singura soluție rămasă în acest scop a fost utilizarea apelor
curgătoare. Resursele bogate de apă de suprafață se află însă la nord de actualul drum național DN
13A, astfel că, primele stabilimente au fost construite în această zonă. Zona climatică și pămînturile
posibile de utilizat pentru agricultură fiind de slabă calitate deci nefavorabile culturilor agricole, în
schimb pădurile seculare întinse aflîndu-se în imediata apropiere, au determinat și ocupația
principală a locuitorilor, acesta devenind exploatarea și prelucrarea lemnului și creșterea animalelor,
în special bovine și ovine. Inițial prelucrarea lemnului se făcea manual. Cu timpul, creșterea cerinței
pentru lemn de construcții (grinzi fasonate, scînduri, șipci, etc.) a impus nevoia de mecanizare a
fasonării lemnului brut. Prelucrarea lemnului necesita mașini și utilaje adecvate, care la rîndul lor
aveau nevoie de o sursă de energie. Această sursă era la îndemînă prin cursurile de apă Vîrghiș,
Zmeuriș, Holoșag și Bogat. Acestea au fost amenajate printr-o serie de praguri și baraje din lemn
(numite în Secuime „dugás”), în scopul creerii căderii necesare roților de apă cu care erau acționate
gaterele, dar și morile de cereale. Tehnologia acționării mecanice cu roți de apă a apărut în bazinul
carpatic în secolele XVI-XV.
Dezvoltarea localității s-a făcut spre sud, pe valea naturală constituind un afluent al rîului
Homorodul Mic, adăpostită de pe platoul vulcanic, pe interfluviul rîurilor Vîrghiș și Homorodul
Mic, însă lipsită de apă. Gaterele ce urmau să fie construite aici aveau însă nevoie de cantități mari
de apă. Astfel, folosindu-se iscusit de condițiile topohidrografice favorabile, locuitorii au conectat
rîurile Zmeuriș și Bogat, ale căror ape le-au condus printr-un canal amenajat într-o zonă
96
depresionară și apoi aproximativ pe curba de nivel în rîul Vîrghiș, iar debitele astfel sporite în
continuare în valea cu pricina, dînd naștere Canalului Vîrghiș de astăzi. Deoarece utilizarea
energetică a apei pentru acționarea roților de apă nu polua apa, Canalul Vîrghiș putea fi utilizat și
pentru alimentarea cu apă potabilă.
Pînă la construirea Canalului Vîrghiș, alimentarea cu apă a populației se făcea numai din
trei fîntîni.
Deoarece numai gospodăriile limitrofe Canalului aveau acces direct la apă, pentru accesul
echitabil al celorlaltor gospodării, între aceste parcele au fost create fîșii libere. Distanța între aceste
fîșii de acces era astfel stabilită încît să asigure accesul altor 4-8 gospodării aflate la 20-100 m
distanță de transportat apa. Lățimea acestor fîșii de acces varia între 1,2-2,6 m. Cea mai mare parte
a acestora mai există și în zilele noastre, unele fiind închise cu porți din lemn detașabile, altele
închise și înglobate într-una din cele două parcele limitrofe.
Apa Canalului trebuia să rămînă de calitate potabilă inclusiv la ultima gospodărie din aval,
iar pentru a păstra apele curate, utilizarea acesteia era organizată într-un mod riguros special. În
acest sens, utilizarea primară era rezervată prelevării apei potabile necesare acoperirii nevoii zilnice
a fiecărei gospodării. Prelevarea în acest scop, care se făcea cu găleți și ciubere, era rezervată pentru
primele ore ale dimineții (orele 4-6), urmată de prelevarea apei necesare animalelor domestice.
Numai și numai după satisfacerea acestor nevoi se putea trece la spălatul rufelor și satisfacerii altor
necesități gospodărești care erau poluatoare de apă. În privința solidarității colective acest sistem
constituie un exemplu ieșit din comun. În acest mod de organizare a utilizării apei, dată fiind
importanța deosebită acordată apei potabile, această acțiune a și primit o denumire specială, numită
„első víz” (prima apă), denumire, care deși în prezent și-a pierdut semnificația, mai este cunoscută
și azi. Acest sistem a funcționat fără ca cineva să-o încalce, timp de peste 600 de ani.
Acțiunea „első víz” s-a păstrat pînă în jurul anului 1970, cînd - după declararea ca oraș în
anul 1968 - s-a început realizarea primului sistem centralizat de alimentare cu apă a localității. Pînă
în perioada dintre cele două războaie mondiale, principiile de utilizare a resursei de apă, în
succesiunea stabilită la nivelul comunității, era respectată cu strictețe de membrii acesteia, însă
ulterior, odată cu sporirea numărului populației, treptat acestea s-au disimulat pe neobservate,
declanșînd în perioada 1950-1960 și o epidemie hidrică de febră tifoidă afectînd peste 50 de
persoane. Din păcate, nici această epidemie nu a putut stopa poluarea apei, care se continuă chiar
mai accentuat în zilele noastre, semnele acesteia fiind vizibile peste tot de-a lungul Canalului
Vîrghiș.
Acțiunea „első víz” este un exemplu special al faptului, cum condițiile geografice pot
influența și determina organizarea administrativă și socială a unei comunități și persista timp de sute
de ani.
3.1.1.b. Sistemul inițial (pînă în 2005)
Pînă în anul 1971 oraşul nu avea un sistem centralizat de alimentare cu apă şi canalizare
menajeră. Alimentarea cu apă era asigurată în principal din Canalul Vîrghiș și izolat, unde condițiile
geotehnice și hidrogeologice au permis, prin fîntîni individuale, adîncite în stratul acvifer
superficial, cu potenţial redus. Deși pînă la realizarea primului sistem centralizat de alimentare cu
apă sursa principală era cea de suprafață, păstrată curată cu strictețe de către localnici, posibilitatea
producerii unor epidemii de origine hidrică nu era exclusă.
În perioada anilor 1965-1971, cînd a fost luată în discuție pentru prima dată realizarea unui
sistem modern de alimentare cu apă, inițial s-a preconizat alimentarea cu apă din sursă subterană.
Studiile efectuate de IPACH şi ISPIFGA Bucureşti în anii 1965-1970 pe baza forajelor
hidrogeologice au dovedit însă că, datorită condiţiilor geologice şi litologice nu se poate conta pe
existenţa unui strat acvifer continuu, iar capacitatea stratului acvifer interceptat era total insuficientă
chiar şi pentru necesităţile Uzinei. Una dintre aceste foraje, astăzi abandonată, se află lîngă
rezervoarele gemene de 2x500 m3 existente, pe partea dinspre stadion.
Primul sistem de alimentare cu apă şi canalizare menajeră a fost conceput şi realizat
conform principiilor sistemului socialist-comunist, exclusiv pentru necesităţile Uzinei Metalurgice,
97
ce includea şi cartierul de blocuri de locuinţe muncitoresc, împreună cu Spitalul și Maternitatea
orășenească amplasate la capătul aval al localității, pe valea rîului Homorodul Mic. Proiectul nr.
1040/1969 pentru alimentarea cu apă și canalizare menajeră a fost elaborat de ISPGC București și
executat de fostul TCI (Trustul de Construcții Industriale) Brașov. Lucrările au fost puse în
funcțiune în 1971-1972.
● Sursa de apă
Sursa de apă este cea de suprafață, din rîurile Vîrghiș și Zmeuriș, prin captările amplasate
la extremitățile nordică respectiv NE, din afara intravilanului.
Clasa de importanță a sistemului de alimentare cu apă stabilită pe baza standardului STAS
4273-61 era a III-a, pentru care gradul de asigurare a folosinței conform STAS 1343-66 rezulta de
95 %, determinînd debitul normat al sursei ca debitul mediu zilnic minim anual cu probabilitatea de
nedepăşire de 95 %.
Sursele au fost analizate în perioada 1965-1970 de IPACH și ISPIFGA București, care au
întocmit un studiu de gospodărire a apelor. Studiul a scos în evidență faptul că, rîul Vîrghiș singur
nu putea să asigure în regim natural cerința de apă nici măcar în prima etapă. De asemenea a
rezultat că, majorarea semnificativă a debitului sursei Vîrghiș s-ar putea obține numai în
următoarele variante:
- prin realizarea unei acumulări pe rîul Vîrghiș aval de confluența cu rîul Zmeuriș (cu
observația că, la vremea respectivă rîul Zmeuriș era considerat pe traseul rîului Bogat, cum este
considerat acesta astfel în prezent)
- prin aducerea unor debite suplimentare din bazinul hidrografic al rîului Tîrnava Mare
printr-o derivație cu pompare, fie din acumularea Zetea, fie de la Uzina de Apă Odorheiu Secuiesc
Conform lui Vofkori László (6.I.36), în 1968 mai era studiată și varianta unei acumulări în
zona Kádár, prin construirea unui baraj în aval de intersecția rîurilor Zmeuriș și Bogat. Este foarte
posibil însă să fie vorba despre studiul IPACH-ISPIFGA.
Deoarece aceste variante sînt foarte costisitoare, neeconomice, organul de gospodărire a
apelor a acceptat alimentarea cu apă în condițiile de subasigurare a sursei în varianta preconizată
cu captările din rîurile Vîrghiș și Zmeuriș.
● Alcătuirea sistemului de alimentare cu apă
Sistemul de alimentare cu apă conform proiectului original ISPGC s-a păstrat în esență
pînă la punerea în funcțiune (PIF) etapizată a dezvoltărilor majore începute în 2005. Modificările -
în măsura în care acestea au putut fi clarificate, sînt menționate la prezentarea componenteleor
sistemului. Investiția a fost finanțată integral din fondurile proprii ale Uzinei Metalurgice. Sistemul
de alimentare cu apă proiectat de ISPGC a fost pus în funcțiune conform datelor furnizate de
HARVIZ, la începutul anului 1972.
Sistemul de alimentare cu apă conform studiului ISPIFGA în 1969 era alcătuit din:
- captări de mal cu baraj frontal, pe Vîrghiș și Zmeuriș, compuse din: baraj frontal
(prag de fund) cu deschidere deversoare pentru ape mari și avancanal cu deschidere de spălare pe
malul drept, controlată de o stavilă plană; două prize laterale amplasate în deschiderea de spălare,
echipate cu grătare rare și stavile plane; deznisipator vertical dublu (fiecare compartiment cu
capacitatea integrală, pentru particule pînă la 0,2 mm), echipat cu hidroelevatoare pentru evacuarea
nisipului depus; cameră de încărcare; diguri de dirijare submersibile
- debit instalat captarea Vîrghiș, Qic= 70 l/s
- debit instalat captarea Zmeuriș, Qic= 80 l/s
Niciuna dintre cele două captări nu este prevăzut cu scară pentru pești, asemenea
dotări nefiind reglementate în legislația din perioada respectivă.
Observație: Conform PMBH Olt 2008, cele două captări sînt dublate „de o priză
orizontală pe talvegul rîului”, ceea ce cel mai probabil ar putea fi un dren de captare în albie
amonte de prag. Pe schema originală a ISPIFGA nu apar aceste prize suplimentare. Numai la
schema captării Vîrghiș este figurat un grătar rar orizontal în avancamera deznisipatoarelor, însă
98
acesta nu poate fi confundat cu un dren în albia rîului. De asemenea, această priză orizontală nu
apare nici în releveul executat în proiectul nr. 103/2013 faza DTAC „Lucrări la sursele de apă,
aducțiune și stații de tratare în Sîndominic și Vlăhița” elaborat de PECTA SRL Odorheiu Secuiesc.
Digurile de dirijare existau numai la captarea Vîrghiș. Conform PMBH Olt 2008, mai existau
„camere de sedimentare a a particulelor pînă la 0,2 m (este eronat menționată în loc de mm, n.n.)”,
însă este sigur că acestea au fost confundate cu camera de încărcare a aducțiunii. Pe fotografia din
PMBH Olt, realizată probabil înainte de 2008, pe pila dintre deversorul de ape mari și canalul de
captare apare o monoșină, vizavi de monoșina de acționare a grătarelor de la intrarea în camerele
de captare. Pe această bază rezultă că, priza orizontală de pe talvegul rîului era realizată imediat
amonte de pragul deversorului de ape mari.
Debitul de apă captat a fost avizat de OGA Harghita prin avizul de GA 1974/16/1973 la
valoarea de Qc= 42 l/s.
La plecarea aducțiunilor au fost prevăzute debitmetre cu canal PARSHALL.
- aducţiuni de apă brută, gravitaționale
Aducțiunea Vîrghiș era proiectată din conductă din oțel cu DN 150 în lungime totală de
576 m, din care lungimea debitmetrului de cca. 11 m. Aducțiunea Zmeuriș era proiectată din
conductă din oțel cu DN 250 cu lungimea de 1278 m, din care lungimea debitmetrului de cca. 10 m.
Această aducțiune era prevăzută cu 2 cămine de vane, ambele identificate pe teren. Aducțiunea
Zmeuriș ajungea la Uzină prin subtraversarea rîului Vîrghiș. Unul dintre căminele de vane este
amplasat pe malul stîng al rîului.
- capacitate aducțiune Vîrghiș (ISPIFGA): Qca= 15 l/s
- capacitate aducțiune Zmeuriș (ISPIFGA): Qca= 27 l/s
Conform studiului ISPIFGA, cele două aducțiuni erau interconectate într-un cămin de
vane la intrarea în Uzina de Apă. Se menționează că această soluție funcționează defectuos deoarece
orice variație pe una din ramuri se transmite instantaneu pe ramura cealaltă. Neajunsurile sînt
amplificate în cazul în care există diferență de nivel între cele două plecări, așa cum este și acest
caz, în care, conform studiului ISPIFGA, nivelul apei la plecarea din debitmetrul captării Vîrghiș
era cu cca. 2,6 m mai sus. Schimbările de debit și de modificare în timp a rezistenței conductei nu
pot fi echilibrate prin manevrarea vanelor din căminul de interconectare. Astfel modificările de
nivel din avalul debitmetrelor PARSHALL va influența direct funcționarea acestora, alterînd
măsurătorile. Acest rol de echilibrare automată numai prin echilibrare hidraulică gravitațională a
fost transferată în schimb în camera de amestec și de distribuție, ceea ce compensează parțial
neajunsul interconectării directe.
- staţie de tratare (Uzina de Apă) alcătuită din: cameră de amestec și de distribuție,
decantoare suspensionale radiale cu capacitatea de 24 l/s (2 buc cu D= 5,8 m), gospodărie de
reactivi (pentru sulfat de aluminiu - Al2(SO4)3·18H2O şi var stins - Ca(OH)2), completate în
proiectul ISPGC cu silice activă, filtre rapide deschise cu nivel constant cu capacitatea de 42 l/s (4
cuve de cîte 3x4=12 m2), instalaţie de dezinfectare prin clorinare finală cu clor gazos din butelii
mici (40 kg clor), în rezervorul tampon de sub filtre, avînd întregul circuit în regim gravitaţional
- rezervor de acumulare sub filtrele rapide, cu 2 cuve identice, cu capacitatea
3
totală de V= 350 m , cu rol de asigurare a apei pentru spălarea filtrelor rapide, pentru compensarea
consumului în rețeaua de distribuție și asigurarea volumului necesar stingerii incendiului din
exterior la colonia de locuințe, aferent debitului de 5 l/s
Capacitatea de tratare conform proiectului ISPIFGA era: Qct= 42 l/s, deși în realitate
aceasta era limitată la capacitatea obiectului tehnologic cea mai redusă, respectiv a decantoarelor.
- reţele de distribuţie din țevi oțel
- rezervor dublu semiîngropat din beton armat, de tip de trecere, de 2x500 m3
Conform studiului ISPIFGA, la plecarea conductei din rezervorul de compensare de sub
filtre era montat un debitmetru. Conducta era prevăzută din oțel cu DN 200 și lungime 2162,5 m
pînă la un cămin cu robinet regulator de presiune RRP 1, amplasat la cota teren 871,09 mdMB
(foarte probabil este vorba despre sistemul de referință Marea Baltică - mdMB, utlizată la aceea
vreme), aproximativ în dreptul nr. 78-80 str. Bethlen Gábor, de unde continua cu diametrul DN 250
în lungime de 3176,5 m pînă la căminul de ocolire (by-pass) al rezervorului de 2x500 m 3 amplasat
99
la cota teren 815,45 mdMB (conform proiect „Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și apă uzată
din localitatea Vlăhița”, releveu după execuție, 2015, cota este 816,10 mdMN) de pe str. Gábor
Áron între nr. 45 (Grădinița de copii) și nr. 47 (căminul cultural Bartók Béla). Cu cca. 320 m
dinaintea căminului de ocolire era prevăzută o ramificație cu detalii tehnice nespecificate (probabil
DN 100 și lungime de cca. spre „Colonia de locuințe”, cum era denumit cartierul de blocuri de
locuințe pentru muncitorii Uzinei, construit în perioada 1969-1971. Căminul de ocolire era echipat
și cu un regulator de presiune RRP 2, care intra automat în funcțiune în cazul scoaterii din funcțiune
al rezervorului. Imediat amonte de căminul de ocolire era prevăzută ramificația spre rezervor, cu
DN 200 și lungime de 420 m, controlată de un debitmetru.
Alimentarea Uzinei, Spitalului și Maternității se făcea din conducta de plecare din
rezervor. Această conductă avea diametrul DN 300 și lungimea de 420 m pînă la căminul cu
robinetul de reglare a presiunii RRP 2, continuat cu 118 m pînă la primul racord al Uzinei cu DN
100, apoi cu DN 175 în lungime de 185 m pînă la cel de-al doilea racord al Uzinei cu DN 175,
ambele racorduri fiind prevăzute cu debitmetru. De aici conducta continua cu DN 100 și lungime 38
m pînă la un alt cămin cu robinet regulator de presiune RRP 3, amplasat la cota teren 805,28
mdMB, continuat la 5 m pînă la un cămin cu debitmetru pentru cele două unități sanitare, amplasat
la cota teren 805,00 mdMB, aflate aproximativ la ramificația str. Muzeului (cota relevată ca mai sus
în 2015 este 806,40 mdMN). Din căminul cu debitmetru conducta, în lungime de 1012 m pînă la
capăt, avea diametrul DN 125. Cota terenului la Spital era de 875,00 mdMB, iar la Maternitate de
773,00 mdMB. Deoarece aceste cote se regăsesc abia la nr. 65-69 de pe str. Spitalului, este de
presupus că, aceste dotări erau doar în proiect la data elaborării proiectului alimentării cu apă.
Această presupunere este susținută de faptul că, incinta actuală a Spitalului (str. Spitalului nr. 53) se
află la cota terenului de 782,70-780,40 mdMN, la distanța de cca. 800 m de la căminul cu
debitmetru, însă este infirmată de faptul că, Spitalul ce avea și secție de maternitate, a fost construit
în 1952.
Conform proiectului nr. 2710/2012 „Raportul la bilanțul de mediu nivel I și nivel II aferent
stației de epurare și rețelei de canalizare menajeră în orașul Vlăhița, jud. Harghita” întocmit de
TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc se menționează că, rețelele de distribuție din zona
blocurilor erau prevăzute a fi dotate cu hidranți de incendiu exterior și fîntîni de băut, însă acestea
din urmă nu s-au realizat.
Rezervorul înmagazinează apa necesară pentru compensarea consumului și rezerva
intangibilă de incendiu, stabilit pentru Uzina de Fier. În proiectul nr. 2710/2012 se menționează
că, eliberarea rezervei intangibile de incendiu era rezolvată prin robineții de incendiu cu
acționare electrică DN 200, comandate din stația de pompare a Uzinei Metalurgice. În prezent
aceste instalații nu funcționează.
Cotele caracteristice în rezervorul de trecere erau după cum urmează:
- cota nivelului maxim, NMAX= 853,00 mdMB
- cota nivelului rezervei intangibile de incendiu, NINC= 851,50 mdMB (?)
- cota nivelului minim, egală cu cota radierului, NMIN= 848,70 mdMB (?)
Semnul întrebării se referă la faptul că, planșa originală conține erori de scriere. De
asemenea, cota radierului s-a determinat pe baza dimensiunilor dintr-un proiect tip din anii 1970,
nefiind sigur că, diametrul interior corespundea cu cel din proiectul ISPGC.
Lungimea totală a rețelelor ranificate proiectate se apreciază la cca. 7,8 km, din care cca.
5,0 km pînă la racordul cartierului, fără branșamente.
În concluzie, diferența de nivel de 159 m între cotele terenului extreme ale localității, de
932 mdMB la Uzina de Apă și Maternitatea de pe str. Spitalului, de 773 mdMB (conform ridicării
topografice de atunci), era fragmentată în rețeaua de distribuție în 4 zone de presiune, astfel:
- zona 0: între Uzina de apă și robinetul RRP 1 (de tranzit, fără branșamente)
- zona I: cartierul de blocuri
- zona II: Uzina de Fier
- zona III: Spitalul și Maternitatea orășenească
Debitul de incendiu exterior stabilit era de Qie= 10 l/s.
Debitele de calcul a rețelei au fost cele conform tabelului 3.1.1.1 (UF - Uzina de Fier),
100
alcătuit pe baza schemei originale:
Tabelul 3.1.1.1. Debitele de calcul al rețelei (ISPIFGA, 1969)
Tronson Tronson Tronson Tronson
Debit de Tronson Tronson
UM RRP 1-RRP 2 RRP 2 (rezervor) - racord 1 UF - racord 2 UF -
dimensionare UA-RRP 1 RRP 3-capăt rețea
rezervor 2x500 m3 racord 1 UF racord 2 UF RRP 3
Qzi.max l/s 38 34 - - - -
Qzi.max+Qi l/s 38+10= 48 34+10= 44 - - - -
Qo.max oraș l/s - - 30,6 17,3 4 4
Qo.max+Qi oraș l/s - - 30,6+10= 40,6 17,3+10= 27,3 4+10= 14 4+10= 14
Qo.max+Qi UF l/s - - 64,9 34,5 - -
Lungimea rețelelor de distribuție din oțel era conform tabelului 3.1.1.2:

Tabelul 3.1.1.2. Lungimea rețelelor de distribuție (ISPIFGA, 1969)
Lungimi (m)
DN 100
DN 300 DN 250 DN 200 DN 175 DN 125 Total
principale secundare
420 3176,5 2582,5 185 1012 161 263 7800
Schema-bloc a acestui sistem de alimentare cu apă este prezentată în figura 58, iar schema
verticală în figura 59, ambele din Anexă.
Situația în 1995, cînd RAPIDPROIECT srl Tg. Mureș a elaborat studiul de fezabilitate
(SF) nr. 460.1 „Extinderea alimentării cu apă în orașul Vlăhița”, în afară de cele descrise mai sus, se
prezenta după cum urmează.
Populația orașului comunicat de autorități era de 7559 locuitori (la analiza ulterioară s-a
dovedit că, acesta era numărul total pe UAT Vlăhița), din care cca. 2500-2800 de persoane lucrau la
METALURGICA SA (Uzina Metalurgică), restul în agricultură (zootehnie), la cîteva unități
industriale de importanță locală și în servicii. Populația în blocurile de locuințe era de 3338 locuitori
(cca. 44,2 %), iar în rest în locuințe individuale. Regimul de înălțime maxim era la blocurile de
locuințe, de P+4 (5 caturi), construite la cota cea mai înaltă din cartier. Lungimea tramei stradale era
de 23,0 km. Conform STAS 4273-83, lucrările de alimentare cu apă au fost încadrate în clasa a III-a
de importanță hidrotehnică. Conform standardelor STAS 1478-90 și STAS 1343/1-91 au rezultat
următoarele valori pentru debitul de stingere a incendiilor (tabel 3.1.1.3):
Tabelul 3.1.1.3. Debitul pentru stingerea din exterior a incendiilor
Oraș Uzina Metalurgică (UzM) Combinația oraș+UzM
Specificații UM incendiu incendiu incendiu incendiu incendiu incendiu
interior exterior interior exterior interior exterior
Qii Qie Qii Qie Qii Qie
Debitul unitar, q l/s 2,5 10 2,5 10 2,5 10
Numărul incendiilor simultane ni 1 1 2 1 2 1
Debit total, Q= n·q l/s 2,5 10 5 10 5 10
Cerința de apă calculată pentru situația existentă în 1995 și cea de perspectivă de 25 de

ani, anul 2020, era conform SF din 1995 după cum urmează (tabel 3.1.1.4):
Tabelul 3.1.1.4. Cerința de apă
Necesarul de apă Cerința de apă
Categorie consumator Qzi.max (l/s) Qs.zi.max (l/s)
1995 2020 1995 2020
Populație 27,2 36,7 32,90 44,45
Industrie (Uzina Metalurgică) 26,0 26,0 31,45 31,45
Total 53,2 62,7 64,35 75,90
Debit refacere incendiu, Qri - - 7,42 7,43
TOTAL - - 71,77 83,33
101
Proiectul nr. 460/1995 „Extinderea alimentării cu apă potabilă și a canalizării în orașul
Vlăhița-județul Harghita” elaborat de RAPIDPROIECT srl Tg. Mureș a obținut avizul de
gospodărire a apelor (GA) nr. 745/18.10.1995, eliberat de RA APELE ROMÂNE Filiala Apelor
Rîmnicu-Vîlcea.
Conform proiectului nr. 2710/2012 elaborat de TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc,
pentru debitele de refacere a incendiilor din surse au fost aprobate (fără menționarea autorității de
aprobare) următoarele valori:
- sursa Vîrghiș, QRI= 9,14 l/s
- sursa Zmeuriș, QRI= 5,9 l/s,
totalizînd QRI= 15,04 l/s.
Nu există o explicație plauzibilă pentru această defalcare, complet anacronică dealtfel,
deoarece în mod real nu există nicio posibilitate de control al suplimentării debitelor momentane și
cu atît mai puțin al valorii în sine a acestora, în cazul necesității de stingere a incendiilor, care în
cazul orașului pot avea două valori teoretice de calcul pentru incendiul exterior, de Qie= 5 (10) l/s,
respectiv în anumite cazuri debitul de stingere a incendiilor din interior, cu valoarea teoretică de
calcul de Qii= 2,5 l/s.
- sursa de apă
Deoarece soluţiile posibile pentru suplimentarea debitelor la surse sînt mult prea
costisitoare, după cum au demonstrat încă din prima fază studiile efectuate de IPACH şi ISPIFGA
Bucureşti în anii 1965-1970, situaţia de subasigurare a surselor a fost acceptată de organul central
de gospodărire a apelor (Consiliul Național al Apelor – CNA) și ulterior, prin acordul de principiu
nr. 30492/03.1987.
Avizul de gospodărire a apelor nr. 745/18.10.1995 a fost emis de RA APELE ROMÂNE
Filiala Apelor Rîmnicu-Vîlcea. Prin acest aviz, deși debitele arătate în tabelul 3.1.1.4 au fost
acceptate, ținînd cont de subasigurarea inevitabilă a sursei, debitul total captat s-a avizat la nivelul
maxim stabilit prin acordul de principiu al CNA nr. 30492/1987, respectiv Q tc= 54 l/s. Conform
mențiunii în avizul de GA 745/1995, debitele salubre de Q sal= 13 l/s pe rîul Vîrghiș și de Qsal= 10 l/s
pe rîul Zmeuriș au fost stabilite de AQUAPROIECT București prin adresa 4555/24.06.1991, iar
debitele normate de INMH București cel mai probabil în 1995. Totodată s-a restricționat debitul
necesar pentru Uzina Metalurgică de la 26 l/s la 17,3 l/s, urmînd ca diferența de 8,7 l/s să fie
asigurat de unitate prin alte moduri (retehnologizare, recirculare, captare independentă). Debitele
salubre pe cele două cursuri de apă în situația inițială au fost apreciate, conform detalierii în
capitolul 4.2.2.1, fiecare la Qsal= 19 l/s.
În scopul evidențierii situației reale a gradului de satisfacere a cerinței de apă s-a întocmit
tabelul 4.2.2.1.2, în capitolul privind gospodărirea apelor. Deși numai o parte din datele de bază sînt
oficiale, se apreciază că, rezultatele – chiar orientative, sînt elocvente și evidențiază concluziile
primului studiu de GA.
- captări
Conform HARVIZ SA (2015), captarea Vîrghiș în afară de deznisipator mai este prevăzută
și cu „camere de sedimentare a a particulelor pînă la 0,2 mm”, însă este sigur că acestea au fost
confundate cu camera de încărcare a aducțiunii.
Pe baza informațiilor obținute în faza de elaborare a proiectului, RAPIDPROIECT SRL
menționează că, la captarea Vîrghiș priza laterală este dublată de un dren de fund prevăzut cu filtru
invers, amplasat în albie în amonte de pragul de fund. Conform HARVIZ SA (2015), la captarea
Vîrghiș există și o priză orizontală pe talvegul rîului, alcătuită din două grătare orizontale duble, cu
un strat drenant între ele, așezate pe o galerie de captare sub fundul rîului, controlată de stavile
plane. Rolul acestei prize ar fi captarea apei în perioadele cu debite scăzute pe rîu și în special iarna,
cînd rîul este înghețat. În acest sens menționăm că, în afară de explicația puțin verosimilă, aceste
102
prize nu apar pe releveul PECTA srl din 2013. Însă aceste prize existau sub forma descrisă la
prezentarea inițială. Cauza probabilă pentru care această priză nu apare pe releveul PECTA srl, ar
putea fi aceea că, acesta, dar și proiectul de reconstrucție a captării, nu a fost făcut de un proiectant
de specialitate hidrotehnică, ci de unul de construcții civile.
Întreg echipamentul hidromecanic era ruginit, defect și parțial dezmembrat, în stare de
nefuncționare.
- aducțiuni de apă brută
Conform SF elaborat de RAPIDPROIECT SRL Tg. Mureș din 1995, ambele aducțiuni sînt
din PVC-M 210. Pentru aducțiunea Vîrghiș, proiectul PECTA srl din 2013 indică diametrul DN
200, fără menționarea materialului. Conform relatării constructorului din 2015, cu ocazia reabilitării
Uzinei de Apă, pe tronsonul între subtraversarea rîului Vîrghiș și incinta Uzinei de Apă această
aducțiune este din PVC 210 (ceea ce corespunde cu țeava PVC-M de tip PVC 60 PN 6 STAS
6675/1,2 standarde anulate). Debitmetrele PARSHALL există, dar nu sînt funcționale.
În proiectul nr. 2710/2012 „Raportul la bilanțul de mediu nivel I și nivel II aferent stației
de epurare și rețelei de canalizare menajeră în orașul Vlăhița, jud. Harghita” întocmit de TOTAL
PROIECT SRL Odorheiu Secuiesc se menționează că, în anumite condiții de debit, ambele
aducțiuni funcționează parțial cu nivel liber. Această mențiune este deosebit de importantă,
subliniind observațiile anterioare referitoare la camera de amestec dinaintea decantoarelor. Mai
precis, evidențiază una dintre dezavantajele lipsei acesteia și anume că, asigurarea funcționării
corecte a aducțiunilor nu se poate realiza prin manevrele manuale (după cum nici prin automatizare)
ale vanelor din căminul de interconectare. Funcționarea corectă a aducțiunilor este asigurată doar în
situația sub presiune pe toată lungimea, cu excluderea prezenței aerului ca factorul perturbator.
Debitele captate sînt contorizate împreună printr-un debitmetru tip ZENNER DN 200, montat pe
ramura comună. Conform RAPIDPROIECT SRL, parametrii aducțiunilor de apă brută erau
următoarele (tabel 3.1.1.5):
Tabelul 3.1.1.5. Parametrii aducțiunilor de apă brută
Conform studiu ISPIFGA Realizat (existent 1995)
Aducțiune material, capacitate material, capacitate lungime
diametru (l/s) diametru (l/s) (m)
Vîrghiș oțel DN 150 22,5 PVC-M 210 41 575/542
Zmeuriș oțel DN 250 50 PVC-M 210 23 1279/1261
Total - 72,5 - 64 1854/1803
NOTĂ: Valorile lungimile reprezintă lungimea totală, din care lungimea aval de
canalul de măsurare a debitelor tip PARSHALL.
Ambele aducțiuni sînt amplasate pe terenuri particulare.
- Uzina de Apă
Nu s-a construit camera de amestec și de distribuție, dozarea coagulanților făcîndu-se
direct la intrarea în decantoare. Ca urmare, rezultă perturbări în funcționarea hidraulică a
aducțiunilor și decantoarelor și o funcționare tehnologică defectuoasă a decantoarelor din cauza
inegalității debitelor și amestecării insuficiente a coagulanților.
Capacitatea decantoarelor suspensionale: Qds= 2x12= 24 l/s, forțat Qds= 2x17,5= 35 l/s.
Capacitatea filtrelor rapide: Qfr= 42 l/s (viteza de filtrare fiind de vf= 3,16 m/h).
În galeria de conducte a filtrelor unele conducte au diametre insuficiente, motiv pentru
care spălarea filtrelor este defectuoasă.
Gospodăria de reactivi a fost realizată numai parțial.
Din cauza drumului de acces în stare foarte proastă și a condițiilor meteorologice severe
pe timpul iernii, care izolau complet Uzina de Apă de localitate, printr-o improvizație care face
posibilă evitarea transportului buteliilor pe timp de iarnă, instalația de dezinfectare inițială cu clor
din butelii a fost înlocuită prin construirea unei încăperi auxiliare prin efort local pentru clorinare
din containere mari de 1000 kg clor, care însă nu respectă normele prescrise pentru asemenea
103
instalații. Mai mult, operatorul stației de tratare nici nu avea mijloc de transport autorizat în scopul
transportării clorului, fiind nevoit să apeleze la alte unități din județ. Acest provizorat nu asigură
nici cele mai elementare norme de siguranță și de protecție a mediului, în caz de avarie la instalație
existînd pericolul real de otrăvire în masă a populației.
Toate utilajele amortizate au fost înlocuite cu utilaje (pompe) necorespunzătoare, iar
instalațiile cu confecții metalice locale improvizate, necorespunzătoare.
Clădirea a fost realizată cu acoperiș terasă, care nu se pretează de loc la condițiile
climatice severe din zonă. Din această cauză, deși hidroizolația acoperișului a fost înlocuită de mai
multe ori, cu cheltuieli importante, degradarea clădirii nu a putut fi redusă, infiltrațiile prin acoperiș
agravînd în continuare deterioarea construcției.
- rețea de distribuție
TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc, debitele livrate în rețea sînt contorizate după cum
urmează:
- linia orașului: debitmetru ZENNER DN 150
- linia Uzinei Metalurgice: debitmetru MEINEKE DN 80
Configurația topografică a localității, determinînd dezvoltarea preponderent a unei trame
stradale paralele, nu este favorabilă realizării unei rețele inelare de bază. Închideri în inel pot fi
realizate local, mai puțin în partea superioară a orașului (existînd totuși și aici unele posibilități) și
mai mult în partea inferioară, în zona cartierului cu blocuri de locuințe și în zona Délő. În plus,
cotele terenului scad în direcția aval de Uzina de Apă, numărul consumatorilor crește înspre aval,
iar consumatorii cu consum specific mai mare se află de asemenea în partea aval al intravilanului.
În asemenea situații consumatorii din amonte sînt dezavantajați în favoarea zonelor inferioare.
Aceste condiții speciale determină o abordare deosebită în conceperea rețelei.
De la Uzina de Apă (staţia de tratare) pleacă două conducte: o aducţiune directă din oțel cu
DN 150 pentru apa tehnologică necesară exclusiv Uzinei de Metalurgice (noua denumire a vechii
Uzini de Fier) şi o altă conductă din oțel DN 200, care alimentează întreg oraşul şi rezervoarele
gemene de 2x500 m3. Această ultimă conductă era prevăzută cu un debitmetru, amplasat într-un
cămin în afara incintei Uzinei de Apă, la cca. 59 m de căminul de plecare.
Foarte probabil că, din cauza întreruperilor frecvente în alimentarea cu apă, datorate
deficiențelor de la captări, aducțiunile de apă brută și în special de la Uzina de Apă, dar și de pe
rețea, curînd Uzina Metalurgică și-a realizat o aducțiune independentă, directă, din țevi oțel DN
150, după unele informații numai pentru apă decantată. În proiectul nr. 2710/2012 se menționează
că, Uzina Metalurgică primește apă potabilă printr-o conductă independentă.
Rețeaua inițială a rămas pentru oraș și a fost extins prin efort local, fără a avea la bază un
concept general. Extinderile s-au făcut mai puțin pe străzi și mai mult prin curțile gospodăriilor,
unele ramificații din această categorie ajungînd chiar și la peste 250 m, cu diametre de 1¼″-1/2″.
Materialul conductelor stradale era oțelul, fonta, azbocimentul și mai recent, polietilena. Chiar și pe
străzi, diametrul utilizat rareori era de DN 100 sau DN 80, mai mult fiind de 2″ sau mai mici.
Aceasta în condițiile în care normele prevedeau un diametru minim de DN 100, pentru ca hidranții
de incendiu exterior să poată fi racordați și să permită livrarea debitului minim de 5 l/s. Materialul
utilizat preponderent era oțelul, dar în ultimele decenii, odată cu apariția conductelor din material
plastic (polietilenă), și acestea au căpătat utilizare. În proiectul de dezvoltare RAPIDPROIECT SRL
arată că, lungimea rețelelor publice (stradale) era de 14,7 km. Singura mențiune era că în această
lungime nu sînt incluse aducțiunile. Putem presupune doar că, referirea era la aducțiunile de apă
brută și nu se știe dacă aducțiunea directă a Uzinei Metalurgice era sau nu inclus în cifră sau în
mențiune. Cert este că, după 1990, odată cu declinul Uzinei Metalurgice, aducțiunea directă a
fabricii a fost interconectată cu rețelele orășenești, multe branșamente noi fiind racordate la această
conductă.
Rețelele sînt prevăzute cu robinete de secționare, închidere, de golire și de aerisire,
104
amplasate în cămine. Robineții de aerisire la subtraversarea str. Republicii (drumul național DN
13A) sînt prevăzute aerian, izolate termic împreună cu conductele.
Reţelele fiind vechi, funcţionînd fără zonarea inițială a presiunii (din cauza defecțiunii
robinetelor de reglare a presiunii), cu excepția rezervorului de 2x500 m 3, care a menținut totuși o
diferențiere pentru zona inferioară. Practic, cele 4 zone de presiune prevăzute inițial s-au redus la
două. Astfel, consumatorii pînă la acest rezervor erau alimentați direct la diferenţa de nivel de cca.
78 mCA dintre nivelul maxim al apei în rezervorul de compensare de sub filtre de 930,8 mdMB și
cota maximă a apei în rezervor de 853,00 mdMB (conform studiului ISPIFGA), iar zona inferioară
la diferența de nivel de 83 mCA dintre nivelul maxim al apei în rezervor și cota minimă a terenului
din partea aval a orașului, de 770 mdMN. În aceste condiții defecțiunile sînt frecvente, pierderile de
apă sînt mari şi furnizarea apei se face cu intermitenţă și cu multe dificultăți.
Rezervorul de 350 m3 (menționat în avizul de GA 745/1995 greșit, cu valoarea de 550 m 3)
cu 2 compartimente de sub filtre deservea în 1995 o zonă avînd cca. 94 % din populaţie, aflată în
amonte de rezervor, iar rezervoarele gemene de 2x500 m3 de deasupra cartierului de blocuri de
locuinţe, Uzina Metalurgică şi zona inferioară a oraşului, împreună cu restul populaţiei de cca. 6 %.
Pentru a avea o bază reală la dimensionarea rețelei de distribuție, după delimitarea zonelor
de presiune, proiectantul RAPIDPROIECT srl Tg. Mureș a întocmit și lista cu numărul aferent al
locuitorilor pe străzi. Avînd în vedere diferența de nivel de 155 m între cota superioară și inferioară
a terenului la limita intravilanului de atunci, respectiv 925 mdMN (932 mdMB conform ISPIFGA în
1965) și 770 mdMN, acesta s-a împărțit în 4 zone de presiune, în care presiunea statică a apei să nu
depășească valoarea de 60 mCA (metri coloană de apă), respectiv 6 bar. Deoarece la limita
intravilanului nu există cote de teren suficiente pentru amplasarea unor cămine de rupere a presiunii
cu nivel liber, zonele de presiune urmau să fie delimitate prin robinete de reglare (reducere) a
presiunii.
Deși pentru proiect au fost obținute obținut toate avizele, iar proiectul aprobat, însă din
lipsă permanentă de fonduri publice nu s-a mai realizat continuarea lui, fiind abandonat ulterior
datorită modificărilor substanțiale ale legislației și reglementărilor tehnice.
Datorită dificultăților în alimentarea cu apă, în special la periferia orașului, unitățile
private înființate în ultimii 10-15 ani se bazează pe alimentarea proprie din puțuri forate cu adîncimi
de pînă la 50 m. Aceste informații sumare s-au obținut din PUZ-rile găsite pe internet. SGA Olt nu a
furnizat asemenea informații solicitate.
3.1.1.c. Sistemul existent (după 2005)
Sistemul existent de alimentare cu apă a fost realizat din două surse de finanțare: OG
7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural cu m.c.u
(abrogat prin OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală) și POS
Mediu 2007-2013 - Axa Prioritară 1 „Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată”.
Proiectele de dezvoltare au fost elaborate astfel:
- Consorțiul EPTISA, MVV Energie AG, RODECO Consulting GmbH, proiectant de specialitate
HYDROTEAM srl din Miercurea Ciuc, proiect SF nr. 123051/2010 Extinderea și reabilitarea
infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita, măsura ISPA 2005/RO/16/P/PA/001-03
- Consorțiul EPTISA România SRL, EPTISA Servicios de Ingenieria SL Spania (proiectant
general), proiect Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și apă uzată în localitatea Vlăhița, 2012
- Asocierea IMPEX AURORA SRL, HIDROTRAN SRL Miercurea Ciuc (proiectant de
specialitate), contract nr. 54/2013 HR-VL-RB-05, proiect Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă
și apă uzată în localitateaVlăhița
- PECTA SRL Odorheiu Secuiesc, proiect PE+DE nr. 103/2013 Lucrări la sursele de apă, aducțiune
și stații de tratare în Sândominic și Vlăhița, subproiecte: Captare Vîrghiș, aducțiune și Stația de
Tratare Vlăhița
Proiectul „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita -
Aglomerarea Vlăhița” a obținut avizele de gospodărire a apelor (GA) nr. 272/23.08.2010 și nr.
516/16.01.2013 emise de ABA Olt, practic cu același conținut.
105
Proiectul „Lucrări la sursele de apă, aducțiune și stații de tratare în Vlăhița” a obținut
avizul de gospodărire a apelor nr. 595/09.12.2013 emis de ABA Olt.
În cele ce urmează se prezintă situația sistemului centralizat de alimentare cu apă,
comentată pe baza actelor de reglementare, a proiectelor elaborate și a constatărilor personale cu
ocazia recunoașterilor de pe teren.
● Sursa de apă
Sursa de apă s-a păstrat cea inițială, din ape de suprafață, respectiv rîurile Vîrghiș și
Zmeuriș. Datorită modificărilor esențiale în legislația de mediu și de gospodărire a apelor, condițiile
impuse pentru sursele de apă au suferit modificări semnificative. Astfel, în scopul protecției și
gospodăririi sustenabile a resurselor de apă și protecției mediului acvatic au fost impuse
reglementări noi referitoare la stabilirea debitelor salubre și/sau de servitute după caz.
Ca urmare, aceste debite ar fi trebuit să fie reconsiderate, ceea ce nu s-a întîmplat. Între
timp, valoarea debitului salubru a fost impus uniform pentru toată țara de ADMINISTRAȚIA
NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE (ANAR), prin Decizia directorului ANAR nr. 30/16.01.2012
(doar menționarea acesteia se face fără detalii, și ea numai în PMBH), cu obligativitate pentru
INHGA aflat în coordonarea ANAR. Acest debit salubru impus este debitul mediu zilnic anual cu
probabilitatea de nedepășire de 95 %.
Ținînd cont de capacitatea disponibilă a surselor de apă disponibile, pentru debitul salubru
organul de gospodărire a apelor a aceptat în 1969 valori foarte mici, probabil apropiate de valoarea
de Qsal= 13 l/s pe rîul Vîrghiș și de Qsal= 10 l/s pe rîul Zmeuriș, stabilite de AQUAPROIECT în
1991. În același timp, valoarea debitului mediu zilnic minim anual cu probabilitatea de nedepăşire
de 95 %, considerat la aceea vreme debitul normat față de care se determina debitul maxim posibil
de captat, era conform INMH de Qmed.zi.min.an.95%= 40 l/s pe rîul Vîrghiș, iar pe rîul Zmeuriş de
Qmed.zi.min.an.95%= 37 l/s, totalizînd 77 l/s.
În condițiile reglementărilor actuale, chiar în situația în care pentru valoarea debitului
salubru s-ar putea accepta valorile stabilite arbitrar de ANAR, care sînt puțin mai mari ca debitul
mediu zilnic minim anual cu aceeași probabilitate de nedepășire, rezultă situația absurdă, interesantă
și deosebit de îngrijorătoare că, aceste două surse de apă nu dispun de niciun strop de apă pentru
prelevare. Această situație este trecută sub tăcere de ABA Olt, care în avizele de gospodărire a
apelor nu pomenește nimic despre această situație foarte gravă pentru comunitate. Această situație
este și mai mult agravată de captarea microhidrocentralei în bazinul superior al rîului Vîrghiș,
combinată cu așa-numita „captare” nou realizată în cadrul proiectului de dezvoltare a sistemului de
alimentare cu apă, la 140 m în amonte de captarea veche a Uzinei de Apă. Aceste aspecte sînt tratate
detaliat în capitolul 4 privind gospodărirea apelor.
● Alcătuirea sistemului de alimentare cu apă
- captări
În tabelul 3.1.1.6 se prezintă comparativ prevederile principale ale avizelor de GA emise.

Se poate constata că, datele din tabelul 3.1.1.6 evidențiază neconcordanțele și aspectele
contradictorii între cele trei avize de gospodărire a apelor (GA) citate. În aceste avize se
menționează totuși faptul că, la data respectivă condițiile de captare sînt dificile.
Printre contradicțiile importante figurează și încadrarea diferită în clasa de importanță
hidrotehnică, cu efect determinant în dimensionarea hidraulică și de rezistență a lucrărilor, precum
și lipsa menționării în unele a capacităților obiectelor componente, deasemenea, indicarea unor
capacități diferite pentru același obiect. Nu mai puțin important este și faptul că, în niciuna dintre
cele trei avize de GA, autoritatea competentă nu specifică nici etapele de dezvoltare proiectate,
împreună cu cel mai important element, debitul cerinței de apă.
Tabelul 3.1.1.6. Compararea prevederilor de reglementare de GA
106
Aviz GA nr. 272/23.08.2010.
Specificații Aviz GA nr. 595/09.12.2013.
Aviz GA nr. 516/16.01.2013.
Clasa de importanță conform STAS IV III, din punct de vedere al apărării împotriva inundațiilor, pentru
4273-83 care conf. STAS 4068/2-87 probabilitatea de depășire a debitului
de calcul este 2% și a debitului de verificare 0,5%
Calitatea apei surselor, conf.
Normei NTPA 013-2002 cu m.c.u A1 -
Capacitatea captărilor (Q instalat):
- Vîrghiș, Qi= 70 l/s 70 l/s
- Zmeuriș, Qi= 80 l/s 40 l/s
Debitul furnizat în prezent de surse:
- Vîrghiș, Qs= 40 l/s -
- Zmeuriș, Qs= 18 l/s -
Capacitate aducțiuni:
- Vîrghiș, Qa= - -
- debit de dimensionare*, Qad= - 23,05 l/s= 83 m3/h
- debit de verificare*, Qav= - 31,72 l/s= 114,19 m3/h
- Zmeuriș, Qa= - -
Capacitatea stației de tratare, Qct= 32 l/s= 114 m3/h= 2.741 m3/zi 73,72 l/s
- linia existentă, Qt1= - 42 l/s
- linia proiectată, Qt2= - 31,72 l/s
* Conform SR 1343-1:2006, pentru aducțiuni nu există două valori pentru debitul de dimensionare, ci numai unul
singur, respectiv suma debitului cerinței maxim zilnice și a cerinței debitului de refacere a rezervei intangibile de
incendiu, respectiv QIC= Qs.zi.max+Qs.RI. De altfel și noțiunea de debit de dimensionare este utilizată confuz, deoarece
acesta este de fapt de două tipuri: de calcul și de verificare.
Este foarte important de subliniat faptul că, prin obligarea proprietarului amenajării
hidroenergetice, H2O ENERGY srl, să încheie cu HARVIZ SA o convenție de exploatare privind
exploatarea folosinței pentru asigurarea apei brute pe rîul Vîrghiș la captarea veche a Uzinei de
Apă a orașului, în autorizația de GA 245/25.10.2011 emis de ABA Olt pentru amenajarea
hidroenergetică de pe rîul Vîrghiș, captarea MHC devine automat și captarea pentru alimentarea
cu apă. În această situație conform legii, în jurul captării MHC trebuie instituite zonele de
protecție sanitară, iar organul de GA trebuia să oblige H2O ENERGY srl la instituirea fizică pe
teren a acestor zone, ceea ce s-a omis cu generozitate. În mod și mai curios, în avizele de GA
516/2013 și 595/2013, deși emise cu mult ulterior autorizației de GA 245/2011, nu se specifică
nimic despre acest aspect, deși conform reglementării, era obligatoriu menționarea subliniată a
acestui lucru, fiind vorba de cooperarea cu alte lucrări existente.
Nu este mai puțin important faptul că, amplasamentul clădirii MHC s-a avizat în
interiorul zonei de protecție sanitară cu regim sever a captării pentru alimentarea cu apă a
orașului, deși acest lucru este strict interzis de HGR 930/2005 privind protecția sanitară a
surselor de apă. Și aceasta în condițiile în care accesul la captare se poate face foarte anevoios și
numai prin zona clădirii MHC.
Deși nu este menționat în niciunul din cele trei avize de GA, zona captării Vîrghiș a fost
transformată radical, astfel:
- la cca. 140 amonte de captarea veche de pe rîul Vîrghiș (denumit în continuare captarea
nr. 1), s-a realizat o divizare în două brațe a albiei rîului, prin construirea la plecarea brațului nou,
conform proiectului PECTA srl nr. 103/2013 faza PE+DE, a unui prag de fund din beton de 30 cm
înălțime; Acest prag nu există pe teren.
- în punctul de divizare, pe brațul vechi s-a construit o „captare” nouă (denumit în
continuare captarea nr. 2)
Această „captare” constă dintr-un ștuț de conductă din oțel DN 500 mm încastrat într-un
zid de sprijin scund din beton. Zidul de sprijin amplasat pe malul drept al rîului are în plan orizontal
forma literei V cu brațele deschise sub un unghi de cca. 120º, orientate înspre amonte, ambele brațe
avînd cîte o frîntură, cu lățimea coronamentului de cca. 40 cm, lungimea totală de cca. 12 m, iar
cota medie la cca. 955,45 mdMN, conform verificării topografice efectuate. Zidul de sprijin susține
și digul din pămînt care barează frontal albia veche a rîului Vîrghiș în secțiunea derivației. Axul
107
orizontal al ștuțului face un unghi cu axul albiei amonte de cca. 60º. Intrarea în conductă este
protejată cu un grătar rar cu ochiul de cca. 100x100 mm, realizat din bare din oțel beton, sudate.
Cota nivelului apei la intrarea în ștuț, fixată de cota talvegului derivației, se află aproximativ la
numai cca. jumătatea înălțimii (diametrului) ștuțului. Astfel, conducta funcționează la ape mici,
adică tocmai la debitele critice din punct de vedere al alimentării cu apă, în mod nepermis, cu nivel
liber. Ștuțul se continuă sub digul frontal pînă la albia veche cu o conductă din oțel INOX cu
diametrul DN 500 în lungime de cca. 12,3 m, avînd la capăt un clapet batant terminal. La capătul
aval pe conductă este construit un cămin cu instalații hidraulice. Acestea constau dintr-un
turbidimetru montat pe o derivație cu diametru mic, intercalat între doi robineți clapetă fluture,
realizat în axul orizontal al conductei de captare și un robinet cu clapetă fluture în aval, acționat
electric.
În situația proiectată debitele mici ale rîului se divizează arbitrar între cele două direcții,
fără niciun control posibil. Conducta „captării” funcționînd la debite mici cu nivel liber, în
majoritatea timpului cu un grad de umplere sub 0,5 (adică umplut cu apă la cel mult pînă la
jumătatea diametrului), face imposibilă măsurarea turbidității. Nici măcar clapeta terminală nu
poate introduce o rezistență hidraulică suficient de mare pentru crearea unui remuu care să asigure
un grad de umplere de mimim (apreciat la) 0,8 care să asigure la rîndul lui punerea sub presiune a
derivației turbidimetrului. Astfel funcționarea turbidimetrului este compromisă. Acest turbidimetru
împreună cu cel de pe ieșirea apei turbinate în MHC fiind integrat în sistemul SCADA ce comandă
funcționarea Uzinei de Apă, înseamnă că prin nefuncționare compromite sistemul de comandă a
Uzinei. Pentru înlăturarea acestui neajuns, soluția salvatoare găsită a fost realizarea unui diguleț
improvizat la plecarea brațului ocolitor prin împingerea balastului de aluviuni cu un mic utilaj
terasier. Astfel întregul debit al rîului s-a dirijat în această „captare”. Chiar și așa, debitul rîului fiind
foarte scăzut, abia s-a putut realiza la intrarea în conductă un grad de umplere de cca. 0,9. Această
situație s-a putut constata la recunoașterea de pe teren din data de 14.20.2018 și ilustrată în foto 213
comparativ cu situația inițială de pe foto 212.
„Captarea” nu este dimensionată corespunzător clasei de importanță IV stipulat în avizele
de GA 272/2010 ți 515/2013, și cu atît mai puțin corespunzător clasei de importanță III stipulat în
avizul de GA 595/2013.
- în amonte de punctul de divizare albia veche a rîului a fost deviată pe un traseu
alăturat, prin săparea unui nou tronson de cca. 100 m lungime pe malul stîng, îndiguit pe malul
drept; Din configurația zonei se pare că această deviere a fost executată anterior, la construcția
aducțiunii microhidrocentralei (MHC).
- brațul nou din aval de punctul de divizare de la s-a săpat pe malul stîng, în lungime de
cca. 220 m, formînd o insulă cu albia veche, de care este separat doar de vechiul dig de remuu,
remodelat prin proiectul de dezvoltare
Lucrările descrise la cele patru liniuțe anterioare nu figurează în avizul de GA
595/2013.
- pragul de fund al captării vechi s-a supraînălțat (acest lucru este menționat doar în
avizul de GA 595/2013, însă fără niciun fel de detalii), conform proiectului PECTA srl nr. 103/2013
faza DTAC, cu 1,15 m, dublînd practic înălțimea de barare inițială
Pe baza foto 206 prezentată în Anexă, realizat de EPTISA în 2013 se vede însă că ulterior
construcției din 1972, pragul a fost supraînălțat, probabil din cauza colmatării în timp cu aluviunile
grosiere de bolovăniș, deși nu s-au putut obține informații în acest sens. Nu s-a găsit niciun
document cu modificarea pragului și nici acest fapt nu este menționat în avizele de GA, deși avizele
și autorizațiile de GA anterioare ar trebui să existe la autorități. În această situație la reconstrucția
pragului proiectantul a ținut cont de „situația existentă”.
Din confruntarea proiectului inițial cu situația actuală constatată la recunoașterea de pe
teren rezultă că, supraînălțarea este de 1,25 m, transformînd astfel pragul în baraj. Cota nivelului
normal de retenție (NNR) este mai jos față de coronament cu cca. 0,3 m, determinat de cota
coronamentului stavilei canalului de captare/spălare a prizei. De asemenea s-a demolat și reconstruit
canalul de captare cu lățimea de 1,5 m față de cea originală de 1,0 m, pila despărțitoare, frontul
deversant s-a mărit la 9,1 m prin demolarea culeii stîngi, care a fost reconstruită și înglobată în digul
108
de contur al lacului de acumulare creat. În mijlocul coronamentului s-a practicat o cunetă cu
lățimea de 2,0 m și cu cota coronamentului cu 7 cm mai jos, al cărui rol, îndoielnic de altfel, nu
este explicat nicăieri. O altă schimbare importantă este aceea că, drenurile de captare din spatele
pragului deversor au fost desființate. Deși în avizul de GA 595/2013 se precizează că, pentru
evacuarea apelor mari pragul se va echipa cu stavile basculante, acest lucru nu s-a realizat.
Se subliniază că, utilizarea formulării denumirii acestei construcții hidrotehnice, ca „prag
de fund” în avizele de GA diferă esențial de cea de „baraj”, utilizată în autorizația de GA nr.
37/29.09.2016. Însă, avînd în vedere prevederile legale, formularea utilizată în avizele de GA în
continuare și după transformarea pragului de fund în baraj, pare să nu fie întîmplătoare, avînd
menirea să „simplifice” mersul avizării. Acesta deoarece: (1) un prag de fund nu se echipează cu
stavile pentru evacuarea apelor mari (acest tip de construcție hidrotehnică se numește baraj deversor
mobil), (2) un prag de fund nu realizează acumulare de apă și (3) un baraj necesită o serie de
autorizații speciale pe linia de GA, printre care și autorizația de funcționare în siguranță. De altfel,
ABA Olt a făcut abstracție și de faptul că, toate aceste lucrări nu puteau să fie proiectate decît de un
specialist în hidrotehnică, ceea ce nu s-a întîmplat.
Este de menționat că, în ciuda prevederilor legale, în niciuna din avizele și
autorizațiile de GA nu s-a stipulat obligativitatea prevederii captărilor existente și a celei
proiectate pe Vîrghiș cu treceri pentru pești.
Conform realității de pe teren rezultă că, la modificările aduse captării vechi nu s-a
respectat cerința de dimensionare corespunzătoare clasei de importanță IV stipulat în avizele de GA
272/2010 ți 515/2013, și cu atît mai puțin conform clasei de importanță III stipulat în avizul de GA
595/2013.
Prin supraînălțarea pragului vechi, în spatele acestui mic baraj s-a creat un mic lac de
acumulare cu lungimea la NNR (nivel normal de retenție) de cca. 90 m, suprafața de cca. 1.500 m 2
(0,15 ha) și adîncimea maximă la baraj de cca. 1,85 m, cu volumul de apă acumulat apreciat la cca.
1.100 m3
- prin divizare, captarea veche rămasă pe tronsonul de albie naturală, a ajuns să se afle pe
un braț secundar, în lungime de cca. 230 m, transformată în mare parte într-un mic lac de acumulare
- unul dintre cele două debușee ai MHC (celălalt debușeu este condus înapoi în albia veche
printr-un canal artificial de cca. 300 m lungime, săpat în paralel pe malul drept) ale apelor turbinate
în MHC, este racordat la albia veche, devenită acum lac de acumulare, la cca. 79 m în amonte de
captare
Din configurația acestei scheme rezultă cu foarte mare probabilitate că, lucrările MHC și
ale captării au fost corelate deoarece, căci altfel nu ar fi fost nevoie de construirea evacuării MHC
sub forma unui canal (cu secțiune dreptunghiulară din beton armat) sub formă de Y.
- la capătul aval al debușeului MHC în lacul de acumulare creat s-a construit un cămin cu
două compartimente, adăpostînd în compartimentul uscat din dreapta un turbidimetru, iar în cel din
stînga avînd o vană-stăvilar acționată electric
- canalul de măsurare PARSHALL s-a abandonat
De asemenea, se poate constata în mod evident că, în această schemă, captarea

principală a alimentării cu apă a orașului este bazată pe restituția MHC și NU pe captarea
independentă de pe rîu, ceea ce este susținut și de proiectul de execuție nr. 103/2013. În proiectul
respectiv conceptul captării era bazat pe calitatea mai bună și relativ constantă a apelor
turbinate, datorită deznisipării acestora la captarea MHC, comparativ cu cea a rîului. Deși
acestea sînt descrise detaliat în proiectul 103/2013, în mod cel puțin curios, aceste detalii nu apar
de loc în niciuna din avizele de GA menționate. Mai mult, în avizul de GA 595/09.12.2013 nu
există nici măcar mențiuni referitoare la o captare nouă, respectiv cea denumită aici în mod
convențional nr. 2. Dacă ideea în sine putea părea bună, de fapt era fundamental greșită,
deoarece subordona un interes colectiv și o autoritate a statului unei entități private.
Captarea nouă și debușeul MHC sînt echipate cu turbidimetre conform proiectului PECTA
srl nr. 103/2013 faza PE+DE. Acestea sînt destinate a comanda funcționarea alternată a captărilor în
109
funcție de turbiditatea apei brute și tehnologia de tratare a acesteia.
Însă modul în care s-a conceput montarea acestora pune sub semnul întrebării
funcționalitatea acestora. Astfel, la „captarea” nouă (botezată arbitrar nr. 2, deoarece se află în
amonte de captarea veche), la debitele mici conducta de diametru DN 500 funcționează parțial
umplut, astfel că, în secțiunea turbidimetrului nivelul apei este sub cota ramificației pe care este
montat acesta, astfel că, în lipsa apei turbidimetrul nu poate măsura nimic. Clapeta terminală nu
poate asigura remuarea apei în conductă pentru punerea sub presiune a ramificației, iar robinetul
fluture nu este destinat reglării nivelului în conductă, ci numai pentru închiderea sau deschiderea
completă a acestei ramuri de alimentare, în funcție de turbiditatea apei. În cazul turbidimetrului de
pe debușeul MHC problema este la fel de complicată, deoarece menținerea în permanență sub
presiune a ramificației de măsurare implică reglajul complicat al vanei stăvilar de la capătul
debușeului, în funcție de debitul turbinat. Aceasta în situația în care din condiția de neînecare a
turbinei, canalul de evacuare este proiectat întotdeauna cu nivel liber. În ipoteza reglării nivelului
cu vana-stăvilar nu este exclus ca acest canal de evacuare să fie remuat în așa fel încît să
influențeze/înrăutățească funcționarea turbinei, ceea ce este de nepermis. Chiar și din prezentarea
sumară rezultă concepția fundamental greșită a montării celor două turbidimetre. Însă chiar în
ipoteza – pur teoretică de altfel, a posibilității asigurării funcționării corecte a celor două
turbidimetre, un lucru rămîne cert: turbiditatea apei brute captate a rîului la „captarea” nouă (nr.
2) practic întotdeauna va fi mai mare ca cea a apei deznisipate turbinate prin MHC, ceea ce ar
conduce la concluzia aprooape absurdă că de fapt, noua „captare” ar fi doar de formă (???!!!),
ceea ce ar și explica alcătuirea atît de izbitor de greșită a acesteia. Astfel această stare de fapt vine
în sprijinul ipotezei enunțate anterior, respectiv aceea că, de fapt, asigurarea apei brute destinate
alimentării cu apă a orașului s-a conceput a fi bazat în mod exclusiv pe funcționarea MHC,
respectiv de la captarea acesteia.
Captările Vîrghiș sînt ilustrate în colecția foto 205-213 din Anexă.
Captarea Zmeuriș nu a fost modernizată, fiind considerată de proiectant și ABA Olt
corespunzătoare pentru funcția de rezervă, conform prevederilor proiectului nr. 103/2013. În
contradicție cu acest aspect se subliniază că, în perioada de elaborare a acestui PUG, captarea
Zmeuriș se află într-o stare tehnică greu de imaginat. În cei cca. 45 de ani de funcționare, în
condițiile climatice severe caracteristice zonei, betoanele prezintă doar degradări locale, tencuielile
exfoliate local, în schimb echipamentele hidromecanice inițiale au dispărut, fiind înlocuite parțial de
confecții metalice improvizate de cea mai slabă calitate, grătarele prizei au fost înlocuite cu plasă
obișnuită din sîrmă zincată, clădirea deznisipatorului fiind într-o stare jalnică, cu acoperișul
„îmbunătățit” cu învelitoare din tablă zincată, ferestrele acoperite cu tablă și ușa întărită cu tablă
metalică. Bazinul disipator este blocat ochi cu bolovanii și deșeurile lemnoase, cota aglomerării
depășind pe malul stîng cota deversorului.
La canalul debitmetrului PARSHALL se constată neacoperirea cu pămînt prevăzut inițial
pentru protecția termică împotriva înghețului, lipsa parțială a acoperișului, colmatarea parțială și
plutitorul de măsurare a nivelului lipsă. În ciuda acestui fapt, atît în proiect, cît și în avizele de GA
emise se afirmă că, debitmetrul este funcțional.
Constatările descrise denotă o întreținere de cea mai slabă calitate, captarea apărînd ca un
obiectiv abandonat. Faptul că, mica acumulare de apă în spatele pragului nu este colmatat, precum
și configurația depozitului de bolovani din bazinul disipator de energie conduc la concluzia
probabilă că, în scopul menținerii funcționalității captării prin prevenirea colmatării canalului de
spălare, cuveta acumulării era decolmatată periodic manual, bolovanii nemaifiind evacuați, ci
aruncați în bazinul disipator, de unde viiturile pot să le antreneze în aval mai ușor.
Captarea este ilustrată în colecția 214-225 din Anexă.
Calitatea apei surselor
O indicație globală în privința calității apei surselor este oferită de tabelul prezentat în
figura 59.1, preluat din proiectul EPTISA nr. EP 1156035-A10/2013 „Documentație tehnică pentru
delimitarea perimetrelor de protecție sanitară privind sursele de apă aferente sistemului de
110
alimentare cu apă în orașul Vlăhița”. Din acest tabel rezultă că, rîul Vîrghiș, din punct de vedere al
stării ecologice este încadrată în clasa „bună”, din punct de vedere al stării chimice în clasa „G”
(good-bună), iar ca stare globală în clasa „stare bună”.
Calitatea apei surselor se stabilește pe baza Normelor de calitate pe care trebuie să le

îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare, NTPA 013-2002, aprobată prin HGR
100/2002 cu m.c.u.
În același timp, prin HGR 100/2002 cu m.c.u s-a aprobat și Normativul privind metodele
de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate
producerii de apă potabilă, NTPA 014-2002, precum și în Anexa 1a DEFINIREA
TEHNOLOGIILOR STANDARD DE TRATARE pentru transformarea apelor de suprafaţă de
categoriile A1, A2 şi A3 în apă potabilă, iar în Anexa 1b CARACTERISTICILE apei de suprafaţă
utilizate la obţinerea apei potabile, definite prin parametri (indicatori) fizico-chimici, biologici și
bacteriologici (microbiologici).
Conform Anexei 1a, cele trei tipuri de tehnologii sînt următoarele:
- categoria A1: tratare fizică simplă şi dezinfecţie (de exemplu: filtrare rapidă şi
dezinfecţie)
- categoria A2: tratare normală fizică, chimică şi dezinfecţie (de exemplu: preclorinare,
coagulare, floculare, decantare, filtrare, dezinfecţie (clorinare finală))
- categoria A3: tratare fizică, chimică avansată, preclorare şi dezinfecţie (de exemplu:
clorinare intermediară, coagulare, floculare, decantare, filtrare prin adsorbţie (pe cărbune activ),
dezinfecţie (ozonizare, clorinare finală))
Calitatea apei surselor în amonte de captare pe baza valorilor medii anuale ale indicatorilor
conform surselor oficiale se prezintă comparativ în tabelul 3.1.1.7:
Tabelul 3.1.1.7. Calitatea apei surselor
avize GA adresa SGA Harghita
PMBH Olt aviz GA
PMBH Olt etapa 2 272/2010 4743/
etapa 1 595/2013
și 516/2013 DJ/18.11.2015.GRA
Sursa de apă Categoria cerută apei Categoria sursei în funcție
Categoria realizată în
Categoria de suprafață în raport Categoria Categoria de tehnologia de
raport cu analizele
sursei cu tehnologia de sursei sursei potabilizare și conform
efectuate
potabilizare analizelor
A1, conf. analize
fizico-chimice
Vîrghiș A2 A2 A1 - A2
A2, conf. analize
bacteriologice
Zmeuriș A2 - - A1 - -
În timpul precipitațiilor abundente sau la topirea zăpezii turbiditățile cresc și depășesc

semnificativ valorile admise, care conduc la oprirea stației de tratare și în consecință la întreruperea
furnizării apei la consumatori.
111
În acest sens se menționează că, în tehnologia nouă de tratare este inclusă și filtrarea
cu cărbune activ și ozonizarea, ceea ce ar necesita, conform HGR 100/2002 cu m.c.u.,
încadrarea sursei în categoria A3, cea mai slabă. Acest lucru nu s-a întîmplat.
Din tabelul de mai sus se poate desprinde o concluzie importantă și anume că, există mari
contradicții între diferitele reglementări oficiale.
Cîteva date concrete privind calitatea apei brute captate se prezintă în subcapitolul care
tratează indicatorii sistemului de alimentare cu apă, pe baza proiectului EPTISA nr. EP 1156035-
A10/2013. Acesta din motivul evidențierii comparației între parametrii apei brute și apei tratate.
- aducțiuni de apă brută

În avizul de GA nr. 516/2013 referitor la aducțiunea existentă Vîrghiș, din conducte PVC
DN 150 (?) se menționează că, aceasta se va reabilita prin cămășuire interioară cu tub flexibil din
PAS (poliester armat cu fibre de sticlă). În schimb, în avizul de GA nr. 595/2013, fără a precizarea
captării de care aparțin, sînt menționate două aducțiuni existente din PVC cu DN 150 și DN 250 (?),
precizînd că, aducțiunea existentă Vîrghiș se va înlocui cu conducte din polietilenă HDPE D 250.
Proiectul realizat prevede înlocuirea aducțiunii Vîrghiș cu conducte din polietilenă HDPE
D 250. Aducțiunea Zmeuriș nu se modifică. Totuși, pe parcursul execuției s-a constatat că, aceasta
se suprapune cu lucrările proiectate, fiind nevoie de devierea ei pe o lungime de cca. 45 m. Cu
această ocazie s-a constatat că, aducțiunea existentă este din țevi PVC-M D 210.
Cu aceste observații, lungimea totală a noii aducțiuni Vîrghiș este de 565 m din conducte
HDPE D 250 mm, iar a aducțiunii Zmeuriș deviate în zona Uzinei de apă este de 1293 m, din care
1275 m aval de canalul de măsurare a debitelor tip PARSHALL, menținut. Din lungimea totală
1230 m este din conducte PVC-M D 210 mm, 45 m din conducte HDPE D 200 mm, iar racordul
dintre camera de captare și canalul de măsurare din țevi oțel DN 200 mm.
Debitmetrele tip canal PARSHALL nu funcționează, iar cel de pe aducțiunea Vîrghiș
înlocuită se abandonează. Nici acest aspect nu este tratat în avizele de GA.
- Uzina de Apă
Tehnologia de tratare depășită tehnologic nu poate face față calității extrem de variabile a
apei brute și nu are nici capacitatea necesară pentru acoperirea necesarului de apă preconizat.
Construcțiile sînt deteriorate, iar echipamentele uzate fizic și moral sînt înlocuite cu improvizații.
Construcțiile metalice sînt puternic corodate de rugină. Stația de clorinare nu are instalație de
depistare a scăpărilor accidentale de clor și nici instalație pentru neutralizarea scăpărilor de clor sau
a containerelor defecte. Instalațiile de automatizare lipsesc cu desăvîrșire, instalațiile hidraulice
funcționează defectuos, stația fiind operată exclusiv manual.
Reabilitarea și dezvoltarea Uzinei de Apă s-a făcut prin reabilitarea clădirii tehnologice
existente, în special prin modificarea filtrelor rapide existente și construirea unui pavilion
tehnologic nou. Prin construirea rezervorului de 2x750 m3 s-a renunțat la rezervoarele existente de
sub filtrele rapide existente.
Ca observație generală este de subliniat contradicția între cotele de nivel constatate în
cadrul aceluiași proiect elaborat de PECTA srl cu nr. 103/2013, constatate de pe diferitele planșe.
De asemenea, există neconcordanțe importante între schema tehnologică, partea scrisă și
planșele proiectului.
Prin reconsiderarea tehnologiei de tratare, noua linia tehnologică de tratare a apei constă în
prezent din două linii, după cum urmează:
- linia apei existentă – se păstrează ca rezervă

- două decantoare verticale suspensionale; Conform proiectului, această linie se
păstrează numai pentru situația de avarie. Efluentul decantoarelor este condus prin ocolirea filtrelor
rapide deschise cu nisip proiectate, direct la filtrele deschise cu cărbune activ granulat (CAG),
dimensionate pentru capacitatea proiectată a stației de tratare. Această soluție reprezintă unul
dintre dezavantajele majore ale tehnologiei de tratare.
Deși figurează în schema tehnologică, camera de amestec și de distribuție prevăzută în
112
proiectul inițial nu există, fapt constatat deja în 1995. O cameră de amestec și de distribuție
separată pentru linia veche nici nu a fost prevăzută și construită. Astfel, în cazul în care această
linie trebuie să fie pusă în funcțiune, personalul stației se va confrunta cu dificultăți majore
cauzate pe de o parte de presiunea din aducțiuni, pe de altă parte de lipsa camerei de amestec și
de distribuție, precum și de conducerea apei decantate direct la filtrele cu CAG.
- linia apei proiectată

- înlocuirea căminului de distribuție cu un cămin de interconectare; În acest cămin
cele două aducțiuni sînt interconectate prin robineți, apoi pe ramura comună spre tratare este
prevăzut un debitmetru electromagnetic. Astfel, prin abandonarea debitmetrului PARSHALL de pe
aducțiunea Vîrghiș, nu mai există posibilitatea măsurării individuale a debitelor captate conform
prevederilor legale, nici măcar teoretic.
Această soluție nu numai că nu corectează, ci perpetuează funcționarea nefavorabilă a
celor două aducțiuni, prin influențarea reciprocă a acestora din punct de vedere hidraulic pe
principiul vaselor comunicante. Acest fapt este demonstrat și de pierderile masive de apă în
căminul de linie de pe malul stîng al rîului Vîrghiș de pe aducțiunea Zmeuriș, explicabile prin
diferența de nivel între nivelul apei din deznisipatoarele celor două captări, cea Vîrghiș fiind la o
cotă mai mare cu cca. 4,0 m. Astfel o mare parte din apa captată din Vîrghiș se pierde înainte să
ajungă în Uzina de Apă.
- obiect monobloc cu două compartimente de egală capacitate, format din:
- cameră de admisie
- cameră de reacție rapidă
- cameră de reacție lentă
- decantor lamelar cu floculare lestată
- stație de preparare reactivi:
- coagulanți pentru procedul de decantare: clorură ferică și micronisip
Clorura ferică (FeCl2) este coagulantul pentru formarea flocoanelor, iar micronisipul este
utilizat opțional pentru îmbunătățirea formării nămolului.
Conform schemei tehnologice, coagulantul preparat se introduce în circuitul apei în
camera de admisie de pe linia nouă și în camera de amestec de pe linia existentă. După cum
această cameră de amestec nu există (fapt constatat încă din 1995), probabil că, introducerea
coagulantului se face direct în decantoare, însă acest lucru nu s-a putut afla de la HARVIZ SA.
În cazul introducerii directe a coagulantului în decantor, eficiența acestuia va fi compromisă din
cauza amestecării insuficiente.
- lapte de var (Ca(OH)2) pentru corectarea pH-ului apei tratate
Laptele de var se introduce în circuitul apei după filtrarea pe cărbune activ și înaintea
rezervoarelor de acumulare gemene de 2x750 m3. Corectarea pH-ului apei se face în limitele pH=
6,5-7,8.
- cameră de reacție dublă (primul compartiment de reacție rapidă și cel de-al doilea
cu reacție lentă) pentru amestecarea coagulantului cu apa brută, prevăzută la intrare cu o cameră de
admisie, cîte una pentru fiecare decantor
Singură, această cameră de admisie ar putea corecta parțial neajunsurile
interconectării aducțiunilor, conform celor descrise mai sus. În schimb, prin interconectarea
directă a aducțiunilor după căminul de intrare și interconectare în stație, datorită faptului că
nivelul apei pe linia tehnologică existentă se află la cote cu mult inferioare celei din camera de
admisie de pe linia nouă, această diferență de nivel fiind, chiar în ipoteza existenței camerei de
amestec vechi, de 3,5 m (dar în realitate tocmai nivelul apei din decantoarele existente, respectiv
cu 5,35 m), în cazul funcționării în paralel, linia existentă va „fura” toată apa (întreg debitul) de
la linia nouă. Acest neajuns nu poate fi corectat prin automatizarea reglării debitelor pe cele
două ramuri, decît eventual printr-un sistem foarte complicat și ca atare foarte costisitor, chiar
dacă se face abstracție de influența nemijlocită a reglării și asupra ramurilor din amonte, avînd
drept consecință compromiterea aducțiunilor, inclusiv a debitmetriei însăși.
Deoarece în situația normală imaginată de proiectant aceste decantoare nefiind
113
utilizate, ele pot fi izolate prin închiderea robineților de admisie. Însă în cazul în care este nevoie
de ele, în mod inevitabil se va ajunge în situația arătată mai sus.
- decantor lamelar cu strat de nămol lestat (sau cu floculare lestată), 2 cuve 3,4x4,3=
14,62 m2
- filtrare prin filtre rapide deschise cu nivel constant (3 cuve 2,5x4,0= 10 m2 fiecare)
Sub filtrele rapide cu nisip se prevede un rezervor tampon de 100 m 3 pentru acumularea
apelor de spălare ale filtrelor, din care apa decantată se recirculă la intrarea în camera de admisie,
iar nămolul este trimis la batalurile de nămol.
- bazin de contact pentru dezinfectarea cu ozon (O3)
- filtre rapide cu carbon activ granulat (CAG) (4 cuve 3x4=12 m2)
În acest scop se utilizează filtrele rapide cu nisip existente, transformate în consecință.
- dezinfectare cu clor gazos în recipiente (butoaie) de 500 kg clor (Cl)
Dezinfectarea cu clor gazos, în două trepte:
- preclorinare
În schema tehnologică preclorinarea se face în camera de admisie în camerele de reacție
din linia nouă, iar în profilul tehnologic la intrarea în filtrele rapide. Nu este prevăzută posibilitatea
preclorinării la linia veche, menținută ca rezervă.
- postclorinare, după filtrele cu cărbune activ și înaintea rezervoarelor de 2x750 m3
- linia nămolului, nouă (iaz/batal de nămol):

Este un bazin deschis din beton armat cu două compartimente de 2x220 m3, prevăzut cu un
dren filtrant.
Apele tehnologice, respectiv nămolul din decantoare (după separarea micronisipului cu
hidrociclon), supernatantul din decantoare și apele de spălare ale filtrelor cu nisip sînt decantate în
aceste bazine, iar apa colectată prin drenurile filtrante se evacuează în rîul Vîrghiș printr-un canal
subteran din țevi PVC cu D 250, în comun cu ocolirea (by-pass) stației în caz de avarii și ale apelor
de preaplin ale obiectelor tehnologice. Conform schemei tehnologice, apele de spălare ale filtrelor
cu CAG se evacuează direct în batalurile de nămol.
Apele uzate menajere de la personalul stației sînt epurate într-o ministație de epurare
biologică cu nămol activ de tip SBR. Capacitatea pusă în funcțiune este de 6 l.e. Apele epurate sînt
evacuate în rîul Vîrghiș în comun cu cele drenate din bazinele de nămol.
Apele pluviale de pe platforma Uzinei de Apă se evacuează în Canalul Vîrghiș printr-un
canal subteran din țevi PVC cu D 250.
Consumul anual de energie electrică la Uzina de Apă în 2014 a fost conform HARVIZ
SA de 35.018 kWh/an, cu care consumul specific de energie electrică rezultă la 0,024 kWh/m 3
socotită la capacitatea instalațiilor conform INSSE, respectiv de 0,153 kWh/m 3 socotită la volumul
total de apă ptabilă distribuită.
Uzina de Apă este ilustrată în colecția foto 226-232 din Anexă.
Rețeaua de distribuție existentă este realizată în proporție de cca. 70 % din conducte din
oțel și fontă. Aceste rețele sînt uzate, cu instalațiile hidraulice (robinete) defecte, ca urmare
defecțiunile sînt frecvente. Conform datelor furnizate pentru avizul de gospodărire a apelor, în
perioada 2010-2013 numărul intervențiilor era de 4-7 pe an. Se menționează că cifra minimă,
raportată la lungimea rețelei, corespunde practic unei situații normale în cazul unei rețele bine puse
la punct.
Pierderile pe rețeaua de distribuție erau, conform datelor furnizate pentru avizul de
gospodărire a apelor, de 54 % din debitul livrat în rețea. Se menționează că, aceste pierderi includ
de fiecare dată și cele prin preaplinul rezervoarelor de 2x500 m3.
Conform informațiilor disponibile, rezervoarele gemene existente sînt deteriorate,
prezentînd fisuri, cu tencuiala lipsă pe pereți. Nu există însă raport de expertiză de rezistență care să
confirme aceste afirmații. Vanele, conductele și confecțiile metalice sînt puternic corodate și nu
funcționează. Robineții cu flotor, cu rol de oprire a alimentării la nivelul maxim stabilit, nu
114
funcționează, cauzînd pierderi masive de apă prin preaplin, care suplimentează pierderile prin
structura din beton armat fisurată (acest ultim aspect nu a fost confirmat de vreun raport de
expertiză de rezistență).
Prevederile proiectului sînt următoarele:
- două rezervoare gemene noi de 2x750 m3, amplasate în incinta Uzinei de Apă
Rezervoarele îngropate din beton armat au secțiunea orizontală circulară cu diametrul
interior de 14,0 m și sînt de tip de capăt din punct de vedere tehnologic. Ele acumulează apa pentru
compensarea consumului în rețea, rezerva intangibilă de incendiu și apa pentru spălarea filtrelor și
celorlaltor consumuri tehnologice.
Spălarea filtrelor rapide cu nisip și a filtrelor cu CAG se face printr-un grup de pompare
amplasat la parterul camerei de vane. Aspirația apei tehnologice se face din ambele rezervoare prin
racorduri independente de alimentarea și conducta de plecare ale rezervorului. Printr-o instalație
hidrofor amplasată la parterul camerei de vane se alimentează instalația de preparare a reactivilor, a
laptelui de var și instalațiile sanitare interioare de apă potabilă. Conducta de aspirație a hidroforului
este racordată la conducta de aspirație a grupului de pompare.
Conform proiectului nr. 103/2013 PT+DE, volumul rezervei intangibile de incendiu,
corespunzător cotei generatoarei inferioare a conductei lirei de plecare a apei în caz de incendiu,
este de 2x372= 744 m3. Conform instalației hidraulice însă, în acest volum este cuprins și volumul
de apă tehnologică necesară spălării filtrelor cu nisip și cu cărbune activ granulat (CAG), deși acest
lucru nu este permis de reglementările tehnice în vigoare. Conform proiectului nr. 2710/2012
„Raportul la bilanțul de mediu nivel I și nivel II aferent stației de epurare și rețelei de canalizare
menajeră în orașul Vlăhița, jud. Harghita” întocmit de TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc,
volumul intangibil de incendiu este de 500 m3.
Conform HARVIZ SA, rezervorul este dotat cu instalație de măsurare continuă a nivelului
în rezervor, însă niciunul dintre cele trei nivele caracteristice, respectiv nivelul minim, nivelul de
incendiu și nivelul maxim, nu este măsurat distinct și afișat. Nu este prevăzută transmiterea
automată a celor trei nivele caracteristice la unitatea de pompieri. Robineții de incendiu se
manevrează manual. Nici instalația hidraulică și nici instalația de automatizare nu asigură separarea
volumului de apă tehnologică necesară spălării filtrelor de volumul intangibil de incendiu. În aceste
condiții este posibil ca în cazul funcționării pompelor de spălare, cu aspirație directă din rezervor,
nivelul apei să fie coborît sub nivelul rezervei intengibile de incendiu NINC, cota axului conductei
de aspirație aflîndu-se cu 0,98 m sub cota NINC, dacă acest lucru nu este împiedicat prin oprirea
automată a pompelor la NINC. Însă pentru protecția acestor pompe împotriva dezamorsării prin
antrenarea aerului în conducta de aspirație, o automatizare oricum ar fi necesară pentru oprire la un
nivel de apă cu abia 0,3 sub cota NINC. În acest caz cota lirei nu mai are nicio importanță în
stabilirea nivelului teoretic NINC, deci și a volumului teoretic, care este diminuat cu volumul de
apă aferent diferenței de nivel de 0,3 m, respectiv 2x46= 92 m3. Analizînd în continuare rezervorul
pe baza datelor din proiectul PECTA srl nr. 103/2013 PT+DE, s-au obținut rezultatele de mai jos:
- aria orizontală a unei cuve, cu diametrul interior de 14,0 m, A= 153,9 m2
- nivel maxim apă, NMAX= 931,37 mdMN
- nivel intangibil de incendiu, NINC= 928,90 mdMN
- nivel minim apă= cota radier rezervor, NMIN= 926,50 mdMN
- cotă ax conductă de plecare distribuție DN 250 prevăzută cu sorb, Caxd= 926,55 mdMN
- nivel minim apă, din condiția hidraulică de evitare a antrenării aerului în conducta de
plecare, NMINr= 927,23 mdMN
- înălțimea apei corespunzătoare volumului teoretic al rezervei intangibile de incendiu
(inclusiv volumul de apă tehnologică), Hit= 2,40 m
Observație: Din calculul 372/153,9= 2,42 m, se pare rotunjit în jos de proiectant.
- volumul teoretic al rezervei intangibile de incendiu, ce include și volumul de apă
tehnologică, calculat cu Hit, Vinc,t= 739 m3 (2x369,5 m3)
- înălțimea apei corespunzătoare volumului real al rezervei intangibile de incendiu
(inclusiv volumul de apă tehnologică), Hir= NINC-NMINr= 1,67 m
115
- volumul teoretic real al rezervei intangibile de incendiu, ce include și volumul de apă
tehnologică, calculat cu Hir, Vinc,r= 514 m3
- cotă ax conductă prelevare apă tehnologică DN 250, prevăzută cu sorb, C axt= 927,92
mdMN
- nivel minim exclusiv pentru rezerva intangibilă de incendiu, determinat din condiția
hidraulică de evitare a antrenării aerului în conductă, NINCe= 928,60 mdMN
- înălțimea apei corespunzătoare volumului real exclusiv al rezervei intangibile de
incendiu, Hire= 1,37 m
- volumul teoretic exclusiv al rezervei intangibile de incendiu, calculat cu H ire= 1,37 m,
Vinc,re= 421 m3
- volumul disponibil pentru rezerva de apă tehnologică, Vt,d= 93 m3
Aceste date trebuie comparate cu rezultatele calculelor privind determinarea volumului
rezervei intangibile de incendiu și a volumului de apă tehnologică. În lipsa acestor date nu se poate
trage o concluzie în privința alcătuirii hidraulice a rezervorului. Se pare însă că, volumul disponibil
pentru apa tehnologică este insuficientă pentru acoperirea necesarului. În schimb este o certitudine
faptul că, amplasarea conductei de plecare la cota din proiect s-a făcut incorect, deoarece nu permite
utilizarea întregului volum disponibil al rezervorului pînă la cota radierului.
Volumul mort, respectiv volumul pierdut reprezintă cel puțin 225 m 3, adică 15 % din
volumul total al rezervorului (!).
Este interesant de remarcat că, volumul rezervei intengibile de incendiu menționat în
proiectul 2710/2012, de 500 m3, putînd fi numai și o coincidență întîmplătoare, concordă foarte bine
cu valoarea teoretică reală calculată mai sus, de 514 m3.
Se menționează că, din ridicarea topografică realizată în cadrul acestui proiect în luna
mai 2015, pentru poziționarea rezervorului pe planul de situație, cînd cotele au putut fi luate pe
planșeul rezervorului parțial decofrat, rezultă diferențe de cotă mai înalte cu 0,2 m față de cele
din proiect, analizate mai sus.
- reabilitarea și extinderea rețelelor stradale

Noile rețele sînt prevăzute din țevi din polietilenă HDPE SDR17 PN10 cu diametrele D 63
(DN 50), D 75 (DN 65), D90 (DN 80), D 110 (DN 100), D 125, D 180 (DN 175) și D 225 (DN
200). (notația DN reprezintă diametrul nominal al conductelor, utilizată pentru caracterizarea
țevilor din oțel, tuburilor din fontă, azbociment și beton, fiind o valoarea teoretică, fictivă, dar
foarte apropiată de diametrul interior; cu notația D se notează diametrul exterior al conductelor
din orice fel de material platic, din care diametrul interior se obține prin scăderea din această cifră
a dublului grosimii pereților care este în funcție de clasa de rezistență și de presiune)
Rețeaua de distribuție a fost concepută în sistem ramificat. Numai în cîteva cazuri izolate
și pe zone restrînse s-a utilizat legarea în inel a conductelor. Deși trama stradală permitea, zone mari
sînt alimentate prin rețele ramificate, cu diametre foarte mici și lungimi mari. Astfel de exemplu,
deși rețele ramificate de la capetele rețelei principale, cu diametrul minim de DN 50 (D 63) nu pot
depăși 100 m lungime, conducta existentă pe str. Republicii (drumul național DN 13A) din
intersecția cu str. Primăverii și pînă la intersecția cu str. Petőfi Sándor, din polietilenă, în lungime de
cca. 170 m și diametru D 63, a fost prelungită prin proiect cu același material și diametru de cca.
300 m lungime, prin care lungimea totală a acestei ramuri a ajuns la cca. 500 m. Aceasta în
condițiile în care pe această stradă se află cele mai noi unități industriale, iar distanța pînă la limita
intravilanului (din intersecția cu str. Primăverii) este de cca. 1950 m.
Marea majoritate a noilor rețele au diametre sub diametrul nominal DN 100 (D 110),
contrar prevederilor obligatorii din reglementările tehnice în vigoare (vechi și noi), pentru ca
rețelele stradale să poată fi echipate cu hidranți de stingere din exterior a incendiilor. Singura
excepție o constituie str. Vînătorilor, între intersecțiile cu str. Ady Endre și str. Aurora, unde s-au
montat 3 hidranți de incendiu exterior pe o conductă nouă cu diametrul D 90 (DN 80) de aproape
200 m lungime, deși conform normelor erau suficienți numai doi. În rest, în proiect de altfel nici nu
s-a prevăzut echiparea rețelelor stradale cu hidranți de stingere a incendiilor pe tronsoanele cu
diametre sub D 110. Nu se cunoaște în ce măsură rețelele vechi păstrate sînt echipate cu hidranți de
116
stingere a incendiilor. Conform proiectului nr. 2710/2012 „Raportul la bilanțul de mediu nivel I și
nivel II aferent stației de epurare și rețelei de canalizare menajeră în orașul Vlăhița, jud. Harghita”
întocmit de TOTAL PROIECT SRL Odorheiu Secuiesc se menționează că, rețelele de distribuție din
zona blocurilor erau prevăzute în proiectul inițial a fi dotate cu hidranți de incendiu exterior și
fîntîni de băut, însă acestea din urmă nu s-au realizat. Dotarea rețelelor executate ulterior cu hidranți
de incendiu s-a făcut numai în punctele cele mai vulnerabile din oraș, respectiv pe str. Gábor Áron,
Eminescu, Turiștilor, Tineretului, etc., precum și în alte diferite zone din partea de sus a orașului 4
bucăți, stabilite de Consiliul Local. Lungimea totală a rețelelor de distribuție menționată este de
13,6 km.
În multe cazuri în care rețelele vechi existente au fost păstrate, conform informațiilor
disponibile, acestea reprezintă conducte ramificate de lungimi mari și diametre foarte mici, de
dimensiunea branșamentelor. Cazurile extreme se află pe str. Mihail Kogălniceanu, cu conducte din
oțel DN 25 în lungime de 303 m și pe str. și intr. Vitusok, pe care rețeaua veche păstrată este din
conducte din oțel cu diametrul DN 50, continuate cu diametru DN 25, totalizînd o lungime de 360
m. Se pare că și str. Aurora se încadrează în această categorie. Pe această stradă, în lungime de 780
m, există se pare, două ramuri de conducte, cea superioară racordată din str. Vănătorilor din oțel cu
DN 50 în lungime de cca. 600 m, și ramura inferioară racordată din str. Bethlen Gábor din conducte
din polietilenă cu D 63, combinate cu conducte din oțel cu DN 50, în lungime de cca. 170 m, făcînd
parte din aceeași zonă de presiune, lipsind o lungime de cca. 10 m prin care s-ar fi putut realiza
închiderea în inel.
Au fost păstrate și situații, dintre care exemplul extrem îl reprezintă Ștrandul termal Perla
Vlăhiței, inclusiv toată zona adiacentă cu dotări turistice, situate la capătul rețelei, sînt alimentate
printr-o conductă ramificată în lungime de peste 1,9 km, cu conducte din polietilenă avînd
diametrele (conform informațiilor furnizate de HARVIZ SA) D 63 de cca. 1240 m de la ramificația
spre unitatea industrială KARSAI Hargita Plast, D 75 în lungime de cca. 440 m de aici în amonte
pînă la parcela din str. Petőfi Sándor nr. 5, continuată cu D 90 prin parcelele private pînă la punctul
de racordare la rețeaua de pe str. Primăverii, în lungime de cca. 220 m. O bună parte din această
conductă improvizată este amplasată pe parcele private. Din punctul de ramificație amintit, unitatea
KARSAI Hargita Plast este alimentată printr-o altă ramură din conducte din polietilenă cu D 75 (D
90 ?) (conform informațiilor contradictorii obținute), avînd lungimea de cca. 160 m. Conform
HARVIZ SA, din punctul de ramificație a conductelor spre Ștrandul termal și unitatea KARSAI,
acele două ramuri reprezintă racorduri-branșamente proprietate privată a acestora. Tot din această
categorie de situații se află și zona Délő, unde, deși au fost proiectate și rețele noi, totuși s-a
menținut o ramură ramificată (cu tronsonul final pe str. Budai Nagy Antal) din conducte de
polietilenă de cca. 590 m lungime cu D 50, precum și o altă ramură ramificată de pe str. Muzeului,
din conducte din polietilenă cu D 63 în lungime totală de cca. 635 m, din care numai primul tronson
de cca. 90 m avea D 90. Ambele ramuri însă au fost racordate la conducta principală de pe str.
Gábor Áron printr-un racord comun din conducte din polietilenă cu D 110. O altă situația
asemănătoare există în zona str. Rákos, unde o conductă ramificată veche din oțel DN 50 de cca.
480 m lungime s-a prelungit cu conducte noi din polietilenă D 63 de cca. 410 m lungime, rezultînd
o ramificație de aproape 0,9 km lungime, fără niciun hidrant de incendiu exterior.
Este important de menționat că, soluția de amplificare a capacității conductelor de
distribuție prin amplasarea în paralel a unei conducte noi tot de diametru mic (de obicei fiind
vorba de diametre de DN 50...DN 80, dar cîteodată și mai mare) este cea mai proastă soluție
posibilă nu numai din punct de vedere hidraulic, dar și din punct de vedere al exploatării.
În situația de mai sus se află străzile Petőfi Sándor, Republicii, Uzinei, Berényi Margit,
Turnătorilor și Gábor Áron. Un exemplu concret în acest sens este cel de pe str. Petőfi Sándor, pe
care regimul de construcție este de numai un cat (nivel), respectiv parter (P) și pe care ultima
locuință se află la doar cca. 405 m de conducta principală de pe str. Primăverii, însă într-o poziție
favorabilă geodezic, cu cca. 7 m mai jos. Inițial, pe conducta stradală au fost racordați și doi
consumatori aflați la mare distanță și la cote și mai joase (KARSAI Hargita Plast și Ștrandul
termal), de asemenea prin conducte de diametru foarte mic (DN 50 și DN 65). Din acest moment,
datorită pierderilor de presiune mari, acești doi consumatori „au furat” apa de la consumatorii
117
casnici, care au fost nevoiți să-și monteze instalații hidrofor. Remedierea situației s-a „rezolvat” prin
dublarea conductei pe strada respectivă cu o altă conductă de diametru la fel de mic (DN 65),
servind numai pentru cei doi consumatori noncasnici.
Cel puțin după informațiile obținute se pare că (probabil din cunoașterea insuficientă a
rețelei vechi), unele legări în inel s-au realizat chiar prin branșamente (vechi și noi) cu diametrul
DN 25/D 32.
În cazul unor străzi, pe care ultimul consumator existent în prezent se află la distanțe
destul de mari în interiorul perimetrului construibil, rețelele stradale au fost proiectate cu capetele la
distanțe de zeci de metri înainte de ultimii consumatori, fiind „prelungite” de branșamente de zeci
de metri lungime în lungul străzii.
La amplasarea rețelelor nu s-a ținut cont de prevederile reglementărilor referitoare la
distanțele de protecție între rețele și între acestea și construcții. Aceste principii nu au fost aplicate
nici măcar pe străzile pe care acest lucru ar fi fost posibil de realizat.
Pe firul conductei de distribuție principale, lungimea dintre capetele extreme ale acesteia
(între Uzina de apă și capătul aval de pe str. Spitalului) este de 6,85 km.
Branșamentele au fost prevăzute din țevi din polietilenă HDPE SDR17 PN10, cu excepția
cîtorva consumatori mai importanți, cu diametrul D 32. Contorizarea consumatorilor se face prin
contoare individuale montate în cămine de branșament prefabricate din polietilenă cu diametrul de
600 mm, amplasate la limita exterioară a proprietății. Din motive de economie prost înțeleasă la
subtraversarea străzilor, branșamentele s-au realizat grupate, cu conductele urmînd după
subtraversare un traseu prelungit alipit construcțiilor, cu lungimi frecvent peste 20 m, unele lungimi,
chiar în cazul celor singulare, ajungînd să aibă chiar 48 m. Aceasta în condițiile în care
reglementările în vigoare limitează lungimea branșamentelor la 15 m, în caz contrar fiind
obligatorie montarea unui robinet de izolare suplimentar imediat după punctul de branșare.
Intravilanul a fost împărțit în 7 zone de presiune prin 6 robinete de reglare a presiunii
(RRP) amplasate în cămine de reglare a presiunii (CRP). La acestea se adaugă zona 0 alimentată
ulterior de la hidroforul Uzinei de apă, mărind numărul zonelor de presiune la 8. În lipsa
informației, codificarea zonelor de presiune s-a făcut pe criterii proprii. Astfel, s-a denumit zona 1
zona alimentată de rezervorul de 2x750 m3, zona 2 cea controlată de CRP 1, zona 3 controlată de
CRP 2, zona 4 controlată de CRP 3, zona 5 controlată de CRP 4, zona 6 controlată de CRP 6 și zona
7 controlată de CRP 5.
În această privință se menționează că, în zonele de presiune astfel delimitate presiunea
hidrostatică maximă este limitată în mod inexplicabil fie la valori mult sub cea maximă
admisibilă de 60 mCA, fie depășind cu mult aceasta, ceea ce, în afară de sporirea vulnerabilității
rețelei, este și o soluție neeconomică. Zonarea presiunii s-a fragmentat excesiv într-atît încît, una
dintre zone constă doar dintr-o singură stradă (zona de presiune 4 controlată de CRP 3, str.
Ștrandului), iar alta din două străzi (zona de presiune 6 controlată de CRP 6, str. Muzeului și
Eroilor).
Amplasamentul CRP este după cum urmează:
- CRP 1: intersecția str. Harghia - str. Dózsa György
- CRP 2: str. Bethlen Gábor, la 20 m amonte de intersecția cu intr. Vulturilor
- CRP 3: str. Ștrandului, la 28 m de intersecția cu str. Turnătorilor
- CRP 4: str. Gábor Áron nr. 47, în fața Căminului Cultural Bartók Béla, la 16 m aval
de racordurile rezervorului existent de 2x500 m3
- CRP 5: str. Spitalului nr. 21, la cca. 9 m aval de racordul str. Rákos
- CRP 6: str. Muzeului, la cca. 20 m aval de intersecția cu str. Podișului
Dintre cei 6 robineți de reglare a presiunii, 4 bucăți, respectiv cei din CRP 1, CRP 2, CRP
4 și CRP 5 sînt amplasați pe conducta principală de distribuție, iar cei din CRP 3 (str. Ștrandului) și
CRP 6 (str. Muzeului) pe ramuri secundare.
Conform HARVIZ SA, pentru siguranța în exploatare, acești robineți au fost dedublați în
cămine, iar funcționarea lor este comandată printr-un sistem de automatizare din centrul dispecer
din Uzina de Apă, la care robineții sînt conectați prin cabluri de automatizare subterane.
Conform informațiilor furnizate de HARVIZ SA, parametrii robineților de reglare a
118
presiunii sînt conform tabelului 3.1.1.8.
Tabelul 3.1.1.8. Caracteristicile robineților de reglare a presiunii în rețea
Diametru Domeniul de reglare
Diametru
interior Diametru (mCA)
Cotă ax conductă Viteza apei
Denumire Cotă teren conductă nominal Debit reglat
conductă stradală din prin robinet
cămin (mdMN) stradală din robinet RRP (l/s)
(mdMN) HDPE (m/s) de la la
HDPE (mm)
(mm)
(mm)
889,07 - 34,6 29
CRP 1 225 198,2 125 36,23 2,95
(888,85) (887,26) 39* 17*
860,74 - 40,1 15
CRP 2 225 198,2 100 29,37 3,74
(860,90) (859,44) 50* 38*
823,15 - 44,2 20
CRP 3 75 66,0 50 1,12 0,57
(819,85) (818,59) -* -*
816,76 - 49,3 35
CRP 4 125 110,2 50 8,15 4,15
(815,64) (814,26) 55* 45*
804,13 - 45,1 25
CRP 5 110 96,8 50 1,69 0,86
(804,00) (802,56) 45* 42*
809,63 - 39,5 20
CRP 6 63 55,4 50 1,15 0,59
(809,44) (808,03) 40* 38*
( ) conform postexecuție proiect
* informații alternative de la HARVIZ SA
NOTĂ Tabelul inițial a fost rearanjat și completat cu informații din proiect.
Nu s-a putut clarifica ce fel de debite reprezintă cifrele din tabel (debit de calcul sau debit
de verificare), dar rezultă clar că, ele nu se referă la situația de incendiu deoarece, numai valoarea
debitului de incendiu interior este de cel puțin 2,5 l/s, iar a celui exterior de 10 l/s. La fel nu s-a
putut clarifica principiul de bază al reglării acestor robineți montați în cascadă în circuitul hidraulic
al rețelei și nici în ce condiții tranzitează robineții de reglare a presiunii debitele de incendiu.
Nu s-a putut clarifica delimitarea zonelor de presiune și astfel observațiile pot fi alterate de
eventualele erori comise în delimitarea proprie făcută pe baza informațiilor disponibile. În tabelul
3.1.1.9 se poate urmări repartizarea populației pe cele 8 zone de presiune existente. Se poate
constata că zona 3, incluzînd zona centrală cu blocurile de locuințe, reprezintă de departe cea mai
mare pondere din totalul populației, respectiv 60,4 %, urmat de zona 2 cu 14,8 %, zona 1 cu 14,2 %,
zona 5 cu 4,3 %, zona 4 cu 2,2 %, zona 7 cu 2,0, %, zona 6 cu 1,9 % și zona 0 cu 0,2 %. Se
menționează că, repartiția actuală între zonele 1 și 0 este una provizorie, urmînd ca aceasta să se
modifice odată cu rezolvarea tehnic corectă în cel mai scurt timp posibil. Prin această rezolvare
trebuie înțeles faptul că, aspirația hidroforului nou trebuie să se facă din conducta de plecare a
rezervorului, grupul hidrofor trebuie să asigure și debitul pentru stingerea incendiilor din exterior,
iar instalațiile electrice aferente trebuie să corespundă prevederilor specifice instalațiilor de stingere
a incendiilor.
De asemenea, nu s-a putut clarifica nici sistemul de presiune utilizat pentru stingerea din
exterior a incendiilor, respectiv sistem de presiune înaltă ce poate asigura intervenția pentru stingere
direct la presiunea rețelei sau sistem de presiune joasă, în care doar presiunea minimă de 7 mCA
trebuie și poate fi asigurat la hidrantul de incendiu amplasat cel mai defavorabil în rețea.
- rezervor existent 2x500 m3

Acest rezervor geamăn nu a fost inclus în proiectul de dezvoltare. Astfel a rămas inclusă în
rețeaua de distribuție cu instalațiile hidraulice corodate, cu vanele defecte, aproape imposibil de
manevrat și cu instalațiile electrice defecte.
Rezervorul existent, de tip de trecere (foto 233-234), s-a păstrat în rețea, se pare fără
studierea posibilității de utilizare a avantajelor oferite de existența acestuia și fără studierea
conlucrării într-un sistem sectorizat prin robinete de reglare a presiunii.
Conform HARVIZ SA, ambele conducte de racord sînt din oțel, cu DN 200, construite
inițial, iar pe conducta de plecare a rezervorului nu există nicio legătură, numai pe conducta de
119
plecare. Pe conducta de alimentare însă se pare că sînt racordate două ramuri, una pe str. József
Attila, existentă din conducte din polietilenă cu D 90 și păstrată, legată în inel cu conducta
proiectată pe str. Podișului și cealaltă, de asemenea existentă și păstrată pe strada ce duce la fosta
platformă a Uzinei de flotație a minereului de pe dealul Lazul Vlăhița (Vargyasláza), la cota 850-
855 mdMN (deci parțial superioară cotei maxime a apei din rezervorul de 2x500 m 3), respectiv la
incinta SELWERK srl, printr-o conductă ramificată cu lungimea de cca. 800 m, din conducte de
polietilenă cu D 63. Neavînd racordați alți consumatori, această conductă este de fapt un
branșament prelungit (racord).
Din configurația rezultată după punerea în funcțiune a lucrărilor de dezvoltare proiectate

rezultă că, acest rezervor, prin conducta de alimentare existentă este încadrat în zona de presiune
controlată de CRP 2, însă fără funcționalitate. Acest lucru poate fi ilustrat prin compararea cotelor
conform informațiilor disponibile, conform tabelului 3.1.1.10.
Cotele din tabel reprezintă situația conform datelor furnizate de HARVIZ SA și din
proiectul de execuție nr. 103/2013 elaborat de PECTA srl.
Condiții simultane obligatorii:
Zav.RRP2 > Zam.RRP4 ; Zmax < Zav.RRP2 ; Zam.RRP4 ≤ Zmin
Tabelul 3.1.1.10.
Specificații UM CRP 2 CRP 4 Rezervor*
Cotă teren, CT mdMN 860,90 815,64 850,00
Cotă ax conductă, Cax mdMN 859,44 814,26 -
40,1 49,3
Presiune maximă amonte, Ham mCA -
(50) (55)
15 35
Presiune maximă reglată aval, Hav mCA -
(38) (45)
Cota maximă nivel static amonte RRP, 899,54 863,56
mdMN
Zam.RRP= Cax+Ham (909,44) (869,26)
Cota maximă nivel static aval RRP, 874,44 849,26
mdMN -
Zav.RRP= Cax+Hav (897,44) (859,26)
Cota nivel maxim apă în rezervor, Zmax mdMN - - 853,00
Cotă nivel incendiu în rezervor, Zinc mdMN - - 851,50
Cotă minimă apă în rezervor, Zmin mdMN - - 848,70
( ) conform informațiilor alternative de la HARVIZ SA
* Atenție ! Aceste cote sînt date în sistemul mdMB, ele nefiind verificate în
cadrul proiectelor de dezvoltare..
Din tabelul de mai jos rezultă evident că, în situația datelor disponibile, numai două dintre
aceste condiții sînt îndeplinite. Situația conflictuală rezultă din faptul că, din moment ce cota
maximă din amonte de CRP 4 se află deasupra cotei - chiar maximă a apei din rezervor, cu peste 10
m, rezultă că, rezervorul nu numai că nu poate debita în rețeaua din aval, ci - în situația robinetelor
cu plutitor defecte (cum este în prezent), pierde permanent prin preaplin debite și volume de apă
însemnate și în plus, astfel va reduce inevitabil și cota hidrostatică maximă din amonte de CRP 4 la
120
cota preaplinului, indiferent de reglajul RRP 4. Se pare că, cota maximă amonte de CRP 4 a fost
stabilită în ipoteza scurtcircuitării rezervorului. În condițiile arătate, rezervorul existent se află în
situația în care poate primi alimentare pe ambele conducte de legătură ale sale, în plus nu numai că
astfel nu mai poate îndeplini niciun rol în rețea, dar este și un punct de breșă ce creează numai
pierderi de apă incontrolabile.
O altă situația conflictuală, denotînd subdimensionarea rețelei, este demonstrată de
situația SELWERK srl. Deși acesta se află conform reglajului specificat de proiectant la o cotă cu
cca. 8,5 m mai jos (respectiv cu cca. 14,0 m conform HARVIZ SA) față de cota statică amonte de
CRP 4, iar cota maximă a terenului pe traseul racordului cu cca. 7,0 m (respectiv cca. 13,0 m) față
de cota statică amonte de CRP 4, conform reprezentantului firmei, o bună parte din timp nu are
presiune suficientă în incintă, fiind nevoit să-și monteze un rezervor tampon și o instalație hidrofor.
La fel este și situația cunoscută a racordului Ștrandului termal Perla Vlăhiței și incintei societății
KARSAI Harplast srl. În realitate, situații identice, cu presiuni disponibile insuficiente se regăsesc
pe întreg cuprinsul rețelei.
Altă situație conflictuală se datorează interconectării diferitelor zone de presiune. Un
exemplu în acest sens este cel al conductei de legătură dintre zonele de presiune controlate de CRP
2 și CRP 3, respectiv între str. Gábor Áron și Ștrandului pe lîngă Grădinița de copii. Alte posibile
exemple ar fi interconectarea zonelor de presiune controlate de CRP 2 și CRP 4 prin conducta de pe
str. József Attila-Podișului, precum și interconectarea zonelor de presiune controlate de CRP 4 și
CRP 6, respectiv între str. Budai Nagy Antal și str. Muzeului prin conducta de pe Intr. Cerbului. Din
analiza rețelei mai rezultă că, prin interconectările de pe str. József Attila și Intr. Cerbului se creează
legături de scurtcircuitare între patru zone de presiune, respectiv cele controlate de CRP 2, CRP 3,
CRP 4 și CRP 6. Dar interconectarea zonelor de presiune are și alte consecințe nedorite prin faptul
că, funcționarea robineților de reglare a presiunii de pe ramurile secundare influențează
funcționarea și a celorlaltor robineți de reglare a presiunii de pe ramura principală și invers.
O situație conflictuală deosebită o reprezintă setarea robineților de reglare a
presiunii din CRP 1 și CRP 2. În acest caz, conform datelor HARVIZ SA, presiunea amonte de
CRP 2 este mai mică decît presiunea aval de CRP 1. Acest reglaj înseamnă că, la CRP 2 se creează o
contrapresiune care face imposibilă alimentarea consumatorilor din aval de CRP 1.
Alte situații conflictuale sînt reprezentate de presiunile insuficiente respectiv execesiv
de mari în cadrul unei zone de presiune, avînd drept consecință utilizarea neeconomică a
presiunii disponibile. Și în această privință este valabilă observația că, analiza are în vedere
întotdeauna prevederile reglementate de diferitele acte normative de specialitate. Se constată astfel
că în zona 0 de presiune amonte de CRP 1, un număr destul de mare de consumatori nu pot fi
alimentați din rezervorul de 2x750 m3 amplasat în incinta Uzinei de apă, nici măcar la cota maximă
a apei în rezervor. Din acest motiv, HARVIZ SA a realizat o improvizație, prin prevederea unei
conducte pînă la nr. 58 de pe str. Turiștilor, racordată la hidroforul pentru serviciile interne ale
Uzinei. Această situație nu poate fi menținută respectiv nu poate fi acceptată decît ca un provizorat
de o durată cît mai scurtă deoarece pe lîngă faptul că suprasolicită hidroforul, nu rezolvă nici
alimentarea cu apă a întregii zone superioare și cu atît mai puțin a problemei stingerii incendiilor
din exeterior. Din analiza profilului tehnologic prezentat pe planșa H03, arătată și în Anexă, elaborat
pe baza datelor din proiectul PECTA srl PT+DE 103/2013 rezultă că, primele gospodării ce pot fi
alimentate în condiții reglementate din rezervor și numai în regim de construcție parter (P), sînt cele
cu nr. 32 (respectiv nr. 29 de vizavi).
Se constată că, în majoritatea zonelor de presiune, presiunea asigurată fie nu este
suficientă, fie este la limita de alimentare a unui regim de construcție parter (P) chiar în interiorul
intravilanului, ceea ce este un factor limitativ inacceptabil. O asemenea situație poate fi acceptată
doar la limitele extreme ale intravilanului, corespunzător capetelor de rețea. În acest sens cea mai
elocventă situație este cea a zonei 4 (aferentă str. Ștrandului), în care presiunea minimă este de abia
cca. 8,6 mCA, iar cea maximă sub 31 mCA. Neglijarea în proiect a zonelor periferice este cel mai
bine ilustrată de cazul zonei de presiune 7, în care locuințele existente la partea superioară a străzii
de păe versantul drept, cu plecare din curba str. Spitalului imediat aval de podul rutier peste rîul
Homorodul Mic, se află cu peste 2 m sub cota prevăzută de proiectant la CRP 5.
121
De asemenea, presiunea statică maximă în zona de presiune 3 (controlată de CRP 2) este
de cca. 68-72 mCA în funcție de datele proiectului respectiv HARVIZ SA, chiar la capetele actuale
ale rețelei, însă crește la cca. 74-94 mCA în aceleași ipoteze. Presiunea statică maximă în zona de
presiune 7 (controlată de CRP 5) este, la limita intravilanului, între cca. 75-92 m, în funcție de
datele proiectului respectiv HARVIZ SA, respectiv cu cca. 4 m mai mici de acestea la capătul actual
al rețelei.
Cea mai de sus zonă de presiune, zona 0 se află deci în amonte de CRP 1, între cota teren
935 mdMN (Uzina de apă), respectiv cca. 968 mdMN (la limita nordică nouă) și 889 mdMN, cu o
diferență de nivel de 46/81 m. Se poate constata că, prin proiectul de dezvoltare nu s-a rezolvat
integral nici problema alimentării cu apă a zonei superioare, la limita intravilanului, trasată la Uzina
de Apă în perioada elaborării proiectului. Acest fapt a fost constatat curînd de autorități, pentru a
cărui rezolvare s-a găsit și o rezolvare improvizată, constînd din racordarea unei conducte la
instalația hidrofor ce alimentează cu apă rețeaua internă a Uzinei. În locul unor racorduri
individuale, pompa acestui hidrofor aspiră din conducta de apă tehnologică, de spălare a filtrelor.
Această soluție reprezintă o vulnerabilitate deoarece, în cazul în care este nevoie de izolarea
aspirației pompelor tehnologice, Uzina de Apă rămîne fără alimentare cu apă potabilă, fără să mai
amintim și consumatorii exteriori racordați.
Conform HARVIZ SA, această conductă este din polietilenă HDPE cu D 50 (DN 40), cu
lungimea de cca. 305 m, cu posibilitatea alimentării gospodăriilor de pe str. Turiștilor pînă la nr. 58
inclusiv (respectiv nr. 57 de vizavi), unde cota terenului este de 922,0 mdMN (teoretic 9 parcele, din
care în prezent 7 pe partea numerelor pare). Nu se știe dacă hidroforul respectiv este capabil să
alimenteze și consumatorii exteriori. În viitor însă întreaga zonă superioară a zonei 0 de presiune va
trebui alimentată printr-un sistem bazat pe hidrofor, spoecial proiectat și construit în acest scop.
Astfel se poate considera în mod real că această zonă aparține unei zone de presiune suplimentare,
pe care o putem denumi arbitrar zona 0. Acest hidrofor nou va trebui să poată asigura și debitul
pentru stingerea incendiilor din exterior. În viitorul cît se poate de apropiat însă trebuie să se
delimiteze clar noua zonă de presiune 0, ce va trebui alimentată de la un hidrofor independent de cel
pentru serviciile Uzinei, capabil să asigure inclusiv debitul de incendiu exterior. Din analiza
profilului tehnologic prezentat pe planșa H03, arătată și în Anexă, rezultă că, limita inferioară a
acesteia corespunde cu gospodăriile nr. 34 (respectiv nr. 31 de vizavi), iar limita superioară de
construcție în regim parter (P) la cota de 960 mdMN de la partea inferioară a ultimei parcele din
intravilanul propus.
Contorizarea apei livrate în rețea se realizează cu un debitmetru electromagnetic amplasat
în camera de vane a rezervorului nou din incinta Uzinei de Apă. Nu s-a putut afla dacă consumatorii
de pe str. Turiștilor racordați ulterior pe instalația de hidrofor a Uzinei de Apă sînt sau nu contorizați
la plecarea conductei din incintă.
Despre indicatorii sistemului de alimentare cu apă
În privința lungimii rețelei de distribuție datele disponibile sînt și insuficiente, și neclare

și contradictorii. Astfel, conform avizului de GA nr. 516/2013, lungimea rețelelor reabilitate
(înlocuite) este de 8.660 m și a rețelelor noi de extindere, de 2.320 m. Avizul de GA nr. 595/2013 nu
are prevederi în acest sens.
Datele oficiale, inclusiv cele statistice, sînt alterate de faptul că, ele se referă la ansamblul
orașului Vlăhița ca unitate administrativă și nu ca localitate. În această situație toate datele, inclusiv
cele referitoare la populație, lungimea străzilor, lungimea rețelelor edilitare, mărimea suprafeței
zonelor verzi, etc., reprezintă cifre globale, ce nu pot fi utilizate în analiza necesară și cerută pe
fiecare localitate în parte. În privința lungimii tramei stradale s-a constatat de asemenea că, există
mari neconcordanțe între datele statistice și cele furnizate de primărie. Diferența, la valoarea totală
pentru UAT Vlăhița pare să se datoreze în principal modificării (în sensul reducerii) limitei
administrative comparativ cu situația din 1968, data înființării orașului. În acest sens se constată
mari diferențe și între cifrele furnizate de primărie și măsurătorile făcute pe harta PUG la scara
1:1000. S-a constatat că, aceste diferențe provin parțial din modificarea limitei intravilanelor, ce au
122
fost retrase respectiv extinse în anumite direcții, fără ca aceste modificări să fie operate și în
evidențele statistice, însă nu s-au putut lămuri cauzele diferențelor (în multe cazuri mari și foarte
mari) la străzile care se află integral în interiorul perimetrului construibil în sensul că, lungimile
măsurate sînt consecvent mai mari ca cele din evidențe.
De asemenea, diferențele între datele primăriei și măsurătorile proprii pot fi atribuite și
faptului că, nu s-au putut obține date concrete privind forma de proprietate a multor drumuri,
acestea fiind incluse în categoria drumurilor (străzilor) publice din intravilan. Cu astfel de date
statistice primare și calculele derivate sînt inevitabil alterate. Ca atare, cu toate încercările de
defalcare a datelor obținute pe localități, analiza prezentată în continuare trebuie privită prin prisma
observațiilor de mai sus. Se mai menționează că, datele INSSE se referă întotdeauna la situația din 1
ianuarie a fiecărui an, pe cînd celelalte surse în general nu precizează data exactă, ci numai anul.
Lungimea străzilor/drumurilor publice pentru UAT Vlăhița se prezintă în tabelul 3.1.1.11
din Anexă. Din lungimea tramei stradale fac parte și drumurile publice din categoria drumurilor
naționale, drumurilor județene și drumurilor comunale, care au un statut special în cadrul
localităților. Situația acestora este prezentată în tabelul 3.1.1.12 din Anexă.
Lungimea rețelelor de distribuție existente fără extinderile proiectate, pe categorii de
material și diametre, reprezentate pe hartă pe baza informațiilor obținute, inclusiv conform situației
postexecuție, este conform tabelului 3.1.1.13.
Din acest tabel se remarcă ponderea extrem de mare a rețelelor de distribuție cu diametre
sub DN 100 de pe terenurile publice, de 51,3 %. Acest fapt arată că, mai mult de jumătate din
lungimea rețelelor publice de apă, însumînd cca. 16 km de străzi, nu pot fi echipate cu hidranți de
stingere a incendiilor din exterior. Dacă analizăm ponderea acestor rețele din lungimea totală, atunci
situația este și mai gravă, ajungînd la 63,8 %. De asemenea, ponderea rețelelor amplasate pe
terenuri private reprezintă un procent mare, de 11,0 %.
Tabelul 3.1.1.13. Lungimea rețelelor publice de alimentare cu apă existente, fără extinderi
Lungimi pe categorie de material (m)
Diametru oțel fontă polietilenă HDPE
Specificații pe teren pe teren pe teren pe teren pe teren
pe teren public total total total
privat public privat public privat
DN 200 6366 - 6366 - - - - - -
171+5434*= 171+5434*=
DN 150 - - - - - - -
5605 5605
DN100/D110 2887 - 2887 246 - 246 236 - 236
DN80/D90 36 - 36 - - - 949 236 1185
DN65/D75 - - - - - - 2080+208 - 2288
DN50/D63 3862 231 4093 - - - 2036 - 2036
DN40/D50 1771 1465 3236 - - - 1434+305 44 1783
DN32/D40 502 800 1302 - - - - - -
DN25/D32 1745 1000 2745 - - - 749 78 827
17340+5434*= 20836+5434*= 7484+513= 7842+513=
Total 3.496 246 - 246 358
22.774 26.270 7.997 8.355
TOTAL total 34.871 / din care pe teren public 31.017
Pondere re- - - 13,3 - - 0 - - 4,3
țele pe teren
privat (%) total 3.854 m / 11,0 %
Pondere - 3.496/13,3 11.412/43,4 - - - - 358/4,3 8.119/97,2
rețele cu
diametre total pe teren privat 3.854 m / 11,0 %
< DN 100 total pe teren public 15.923 m / 51,3 %
L (m) / (%) total raportat la teren public 19.777 m / 63,8 % ; total raportat la total rețele 19.777 m / 56,7 %
* aducțiunea de apă industrială a Uzinei Metalurgice, inclusă în timp în rețeaua de distribuție orășenească
Din lungimea totală a rețelei, lungimea rețelelor de distribuție proiectate pe categorii de

material și diametre se arată în tabelul 3.1.1.14, pe baza datelor furnizate de HARVIZ SA:
123
Tabelul 3.1.1.14. Lungimea rețelelor de distribuție proiectate
Lungimi conducte din polietilenă HDPE (m) Ponderea Branșamente (buc)
diametrelor
Specificații
D 225 D 180 D 125 D 110 D 90 D 75 D63 Total < D110 D32 D63
L (m)/(%)
înlocuire 2.885 2.438 309 1.015 197 424 1.112 8.380 1.733 / 20,7 542 1
extindere - - - - 783 - 2.198 2.981 2.981 / 100 183 1
Total 2.885 2.438 309 1.015 980 424 3.310 11.361 4.714 / 41,5 725 2
Din tabelul de mai sus trebuie subliniat faptul că, toate extinderile de rețele au fost
proiectate cu diametre sub DN 100, care nu permit racordarea hidranților de stingere a incendiilor
din exterior, încălcînd prevederile legale în vigoare, iar ponderea rețelelor de distribuție noi cu
diametre mai mici de DN 100 este de 41,5 %, ceea ce înseamnă că, lungimea aferentă a străzilor de
peste 4,7 km, cuprinse în proiectul de dezvoltare, nu poate fi echipată cu hidranți de stingere a
incendiilor din exterior.
Lungimea rețelelor de distribuție existente, cu modificările aduse prin proiectele de
dezvoltare, pe categorii de material și diametre, reprezentate pe hartă pe baza informațiilor obținute,
inclusiv conform situației postexecuție, este conform tabelului 3.1.1.15.
Tabelul 3.1.1.15. Lungimea rețelelor publice de alimentare cu apă existente, după extinderi
Lungimi pe categorie de material (m)
oțel fontă polietilenă HDPE
Diametru
Specificații pe
pe teren pe teren pe teren pe teren pe teren
teren total total total
privat public privat public privat
public
DN200/D225 450 - 450 - - - 2885 - 2885
D 180 - - - - - - 2438 - 2438
DN 150 171 - 171 - - - - - -
D 125 - - - - - - 309 - 309
DN100/D110 2887 - 2887 246 - 246 1251 - 1251
DN80/D90 36 - 36 - - - 1929 236 2165
DN65/D75 - - - - - - 2504+208 - 2712
DN50/D63 2750 231 2981 - - - 5346 - 5346
DN40/D50 1771 1465 3236 - - - 1434+305 44 1783
DN32/D40 502 800 1302 - - - - - -
DN25/D32 1745 1000 2745 - - - 749 78 827
18845+513= 19203+513=
Total 10.312 3.496 13.808 246 - 246 358
19.358 19.716
TOTAL total 33.850 / din care pe teren public 29.996
Pondere - - 25,2 - - 0 - - 1,8
rețele pe te-
ren privat (%) total 3.854 m / 11,4 %
Pondere 3.496 10.380 358 12.833

- - - - -
rețele cu 25,2 74,7 1,8 65,1
diametre total pe teren privat 3.854 m / 11,4 %
< DN 100 total pe teren public 19.279 m / 57,0 %
L (m) / (%) total raportat la teren public 23.133 m / 77,1 % ; total raportat la total rețele 23.133 m / 68,3 %
Deși și acest tabel – din cauza caracterului informațiilor, poate fi considerat doar
orientativ, arată totuși un fapt deosebit de îngrijorător, și anume că, o pondere foarte mare a rețelelor
publice nu îndeplinește criteriul minim obligatoriu prevăzut de reglementările în vigoare privind
stingerea incendiilor din exterior. Este vorba despre aceea că, pentru a putea fi echipate cu hidranți
de incendiu exterior, rețelele publice trebuie să aibă diametrul nominal minim de DN 100. Ori, o
lungime considerabilă a rețelelor publice, reprezentînd o pondere de 68,3 %, are diametrul nominal
sub DN 100. Este și mai elocvent – din păcate în sens negativ, faptul că, în proiectele de
modernizare a rețelelor nu s-a concentrat pe rezolvarea nici a acestei probleme, așa cum rezultă din
124
tabelul 3.1.1.14. Acest lucru a condus în realitate la înrăutățirea situației atît din punct de vedere al
asigurării presiunii de serviviu în condițiile reglementate și în mod deosebit sub aspectul
posibilității de stingere incendiilor din exterior, fapt demonstrat și prin creșterea ponderii rețelelor
cu diametrul sub DN 100 de la 56,7 % la 68,3 %.
Se precizează că, lungimea totală simplă a rețelelor stradale reprezintă suma lungimii
ramurilor celor mai lungi de pe fiecare stradă în parte (deci fără lungimea ramurilor care multiplică
lungimea rețelei pe o anumită stradă), fiind în consecință mai mică decît lungimea totală. Această
valoare se folosește pentru calculul gradului de echipare a tramei stradale cu rețelele edilitare în
general, prin împărțirea acestei lungimi cu lungimea rețelei stradale. Este înțeles de la sine deci că,
acest indicator va avea întotdeauna valori de cel mult 100 %. În schimb, INSSE (6.I.29) consideră
lungimea simplă a conductelor de distribuție a apei ca fiind lungimea totală a rețelelor, chiar dacă
acestea sînt multiplicate pe anumite tronsoane de stradă. Acest mod de calcul nu are nicio legătură
cu realitatea numai și numai din motivul că, lungimea totală a rețelelor ar putea fi mai mare ca
lungimea străzilor, dintre care unele pot avea tronsoane fără rețele de apă. Gradul de dotare a
străzilor cu rețele de apă astfel calculat dă impresia că, toți consumatorii sînt alimentați cu apă, ceea
ce nu este adevărat.
Se subliniază că, în multe cazuri, cum este și la Vlăhița, rețelele stradale sînt continuate pe
terenuri particulare. Deși incluse în lungimea totală a rețelei, nici aceste lungimi nu se includ în
lungimea simplă a rețelei, tocmai pentru a nu altera sensul indicelui „grad de echipare”, care este
unul dintre indicatorii de calitate ai dotărilor de infrastructură. Lungimea tronsoanelor rețelelor de
apă de pe terenurile publice, reprezentate pe hartă conform informațiilor obținute, este de 29,996
km. Este de remarcat ponderea mare a rețelelor publice amplasate pe terenuri private, însumînd
3,854 km, reprezentînd o pondere de 11,4 % din lungimea totală a rețelelor de distribuție.
Tabelul 3.1.1.16. Gradul de echipare a rețelei stradale cu rețele de alimentare cu apă
Perioada
Specificații Sursa 1971- 1990- 1992- 1994- 1996- 1998- 2000- 2002- 2006- 2010- 2013-
2015
1972 1991 1993 1995 1997 1999 2001 2005 2009 2012 2014
INSSE (6.I.29) - - - - - - - - - - - -
Străzi, total oraș primărie - - - 23,0 - 26,42 - - - - 26,896 (26,896)
Vlăhița (km) măsurători pe
- - - (43,78)8 - 47,2 - - (51,8) - 51,8 (51,8)
hartă
INSSE - - - - - - - - - - - -
Lungime totală rețele primărie 7,81 - - 14,72 - - - - 28,9453 - - 31,9263
de apă (km) măsurători pe
- - - - - - - - 34,8715 - - 33,854
hartă
INSSE (6.I.29) - 32,0 32,0 34,2 34,2 35,6 39,4 39,5 39,5 39,5 39,5 -
Lungime totală simplă primărie 7,81 - - - - - - - - - - -
rețele apă (km) măsurători pe
- - - (22,73)7 - (24,13)7 - - (28,03)6 - (31,01) 31,01
hartă
Gradul de echipare a
pe baza
străzilor cu rețele de - - - 51,9 - 51,6 - - 54,1 - 59,9 59,9
măsurătorii
apă (%)
1
Conform proiect ISPGC, completate cu estimările privind rețelele aparținînd cartierului muncitoresc.
2
Conform proiect RAPIDPROIECT SRL Tg. Mureș.
3
Conform HARVIZ SA, lungimea totală executată pînă în 2009 inclusiv, iar între 2010-2015 au fost reabilitate
(înlocuite) 8,38 km rețele și realizate 2,981 km rețele noi. Nu este cunoscut dacă în lungimea dată pentru 2009 este sau
nu inclusă aducțiunea directă a Uzinei Metalurgice.
4
Include lungimea rețelelor existente înaintea modernizărilor și cei 2,981 km rețele noi, precum și extinderile făcute de
HARVIZ SA pe str. Turiștilor de la Uzina de Apă cu țevi din HDPE D 50 de 305 m și la capătul final pe str. Spitalului
cu țevi din HDPE D 75 de 208 m lungime.
5
Valoarea reprezintă, conform informațiilor obținute, lungimea rețelelor existente la sfîrșitul perioadei, inclusiv
aducțiunea directă a Uzinei Metalurgice incluse în decursul anilor în rețeaua de distribuție orășenească.
6
Valoare estimată, prin scăderea lungimii rețelelor noi.
7
Valoare estimată, prin scăderea din valoarea 6 a diferenței de dezvoltare conform INSSE.
8
Valoare estimată, prin scăderea diferenței din evidențele primăriei.
( ) Valori adoptate.
125
NOTĂ: Lungimea străzilor în acest tabel reprezintă suma lungimii străzilor din evidențele primăriei plus toate
drumurile publice din intravilan.
Pe baza informațiilor disponibile, corectate și completate, în tabelul 3.1.1.16 de mai sus se
încearcă să se arate gradul de echipare a rețelei stradale cu rețele de alimentare cu apă.
Cu metodologia de calcul al INSSE (6.I.29) menționată mai înainte, gradul de dotare a
tramei stradale cu rețele de alimentare cu apă rezultă în felul următor (tabel 3.1.1.17):
Tabelul 3.1.1.17. Gradul de dotare a tramei stradale cu rețele de alimentare cu apă (INSSE)
An / Perioadă 1990-1991 1992-1993 1994-1997 1998-1999 2000-2001 2002-2012 2013-2014
Grad de dotare a străzilor cu rețele de apă (%) 106,67 91,43 154,86 101,71 112,57 112,86 98,75
Cifrele din tabel indicînd un grad de dotare de peste 100 % (supraunitar) demonstrează
observațiile anterioare referitoare la inconsistența datelor - inclusiv statistice existente la diferite
autorități publice. De asemenea, în mod logic gradul de dotare a străzilor cu rețele de apă ar trebui
să prezinte o creștere consecventă, tabelul ne arată și o variație oscilatorie (creștere-scădere) mare
inexplicabilă a acestui indicator, subliniind și în acest fel neajunsurile semnalate anterior referitoare
la corectitudinea datelor oficiale.
În scopul determinării gradului de deservire a populației este nevoie de datele

referitoare la numărul populației, numărul gospodăriilor și numărul branșamentelor.
Datele sintetizate referitoare la numărul populației se prezintă în tabelul 3.1.1.18 din
Anexă, iar datele INSSE (6.I.29) referitoare la numărul locuințelor în tabelul 3.1.1.19 din Anexă.
Pentru calculele următoare, datele au fost extrase numai pentru anumiți ani caracteristici,
considerați reprezentativi, astfel:
- 1968, anul înființării orașului
- 1972, PIF a primelor instalații centralizate de alimentare cu apă și canalizare menajeră
- 1992, primul recensămînt după 1989
- 1995, anul elaborării primelor proiecte de dezvoltare a alimentării cu apă și canalizare
menajeră
- 1999, anul elaborării primului PUG după 1989
- 2002, cel de-al doilea recensămînt
- 2011, cel de-al treilea recensămînt
- 2014 și 2015, PIF a capacităților de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă și
canalizare menajeră
Cu mențiunile de mai sus, numărul locuințelor rezultă ca în tabelul 3.1.1.20 din Anexă, iar
datele de calcul finale adoptate privind numărul populației și locuințelor pentru cele două categorii
de locuințe - particulare și în blocuri este prezentat în tabelul 3.1.1.21 din Anexă.
Conform informațiilor furnizate de HARVIZ SA, în orașul Vlăhița numărul
branșamentelor, repartizate pe cele trei categorii de consumatori și gradul de contorizare aferent este
conform tabelului 3.1.1.22 din Anexă.
În privința blocurilor de locuințe situația branșamentelor de apă și a racordurilor de
canalizare este diferită de cea a gospodăriilor individuale și a altor categorii de consumatori prin
aceea că, nu toate blocurile cu 2 sau 3 scări au numai un singur branșament și un singur racord de
canalizare menajeră. Astfel, conform evidenței HARVIZ SA, dintre cele două Asociații de
proprietari (AP), blocurile de locuințe aparținînd AP nr. 1 dispun de 37 branșamente și 43 racorduri
de canalizare menajeră, iar cele aparținînd AP nr. 2 de 34 branșamente și 57 racorduri de canalizare
menajeră. Astfel, numărul branșamentelor la blocuri este în total 71, iar a racordurilor de canalizare
menajeră, 100.
Conform evidențelor primăriei, numărul blocurilor de locuințe este 44, la care putem
adăuga cele 7 clădiri cu locuințe multiple pentru închiriat, construite în 1960 și 1962 pentru
necesitățile Uzinei Metalurgice. Confruntînd aceste date, se poate observa o contradicție, deoarece
puține blocuri sînt construite cu două sau trei scări.
Datele HARVIZ SA referitoare la consumul de apă sînt preluate în tabelul 3.1.1.23,
126
amendate cu cîteva elemente în interesul clarității.
Tabelul 3.1.1.23.
Volume de apă (m3/an) / (l/s) Ponderea
producție brută producție netă vîndute pierderilor, NRW
Anul consum pierderi
(captată) (livrată în rețea) (facturate) (%)
tehnologic, Vt Vp= Vb-Vn Vp/Vn
Vb Vn= Vb-Vt Vv= Vn-Vp
2010* 351.450 / 11,11 0 351.450 / 11,11 243.568 / 7,70 107.882 / 3,41 69,30
2011 884.840 / 28,06 0 884.840 / 28,06 632.658 / 20,06 252.182 / 8,00 71,50
2012* 836.470 / 26,45 0 836.470 / 26,45 597.023 / 18,88 239.447 / 7,57 71,37
2013 471.978 / 14,97 0 471.978 / 14,97 253.112 / 8,03 218.866 / 6,94 53,63
2014* 824.320 / 26,07 0 824.320 / 26,07 618.538 / 19,56 205.782 / 6,51 75,04
2015 571.292 / 18,12 0 571.292 / 18,12 368.660 / 11,69 202.632 / 6,43 64,53
trim.I-II 2016* 43.825 / 2,79 0 43.825 / 2,79 25.083 / 1,60 18.742 / 1,19 57,23
* an bisect
NOTĂ: NRW- Non Revenue Water (apa care nu produce venit, conform cerințelor de raportare UE)
Este interesant de observat valoarea zero în coloana consumului tehnologic. Acest lucru
înseamnă - deși puțin credibil că, nu se spală filtrele cu nisip (deși trebuie spălate zilnic), nu se
folosește apă pentru consumul personalului de deservire, nu se utilizează apă pentru prepararea
coagulanților și soluției de clor, nu se utilizează apă pentru întreținerea incintei (desprăfuire zone
pavate și întreținere spații verzi) (toate acestea reprezentînd consum permanent), nu se spală
rezervorul de înmagazinare, nu s-a utilizat apă pentru spălarea și dezinfectarea rețelei după
intervenții și nu s-a utilizat apă pentru întreținerea rețelei de canalizare menajeră. Se pare că, toate
aceste consumuri au fost trecute la pierderi, ceea ce este eronat.
Unele date referitor la consumul de apă și caracteristicile acestuia în anul 2013 au fost
preluate din proiectul EPTISA nr. EP115035-A10/2013 Documentație tehnică pentru delimitarea
perimetrelor de protecție sanitară privind sursele de apă aferente sistemului de alimentare cu apă în
orașul Vlăhița.
În figura 59.3 pe baza datelor HARVIZ SA sînt prezentate graficul de variație zilnică pe
perioada anului calendaristic la ieșirea din Uzina de Apă ale debitelor pe cele două conducte de
127
plecare (DN 200 și DN 150) și suma acestora, măsurate cu debitmetrele electromagnetice amplasate
într-un cămin la cca. 60 m aval de clădire. Graficul a fost adnotat pentru clarificarea unor aspecte și
pentru public. Se precizează că, așa cum s-a arătat anterior, conducta cu DN 150 mm reprezintă
aducțiunea directă de apă industrială a Uzinei de Fier (METALURGICA), ce a fost integrată în timp
în rețeaua de distribuție a orașului. Alura graficului – în ciuda pierderilor masive de apă, ce atinge –
conform proiectului EPTISA chiar și 70 % din debitul total livrat, demonstrează faptul că orașul și-a
păstrat într-o oarecare mare măsură și caracterul rural, caracterizat prin aceea că, deși cca. 40 % din
populație locuiește în blocuri, împreună cu cealaltă parte utilizează în anotimpul vegetativ cantități
suplimentare de apă potabilă în grădinile proprii.
Curba consumului poate fi împărțită în 5 zone, dintre care trei paliere, astfel: perioada
ianuarie-aprilie, cu un debit mediu de cca. 30 l/s, aprilie-iunie, cu un debit mediu de cca. 27,5 l/s,
iunie-septembrie cu debit foarte variabil atingînd vîrfuri de 44 l/s, o perioadă de tranziție în lunile
septembrie-noiembrie, de scădere graduală a consumului sub forma unei curbe convexe și
noiembrie-decembrie reprezentînd perioada de consum minim cu un debit mediu de cca. 14 l/s. Se
mai remarcă distribuția și alura curbei debitelor pe cele două aducțiuni. Alura lor este aproape
paralelă, cu fluctuații pe conducta DN 150 foarte mici, în comparație cu cea de pe conducta
principală DN 200, precum și cu punctul de racord între perioada de scădere și cel minim mai puțin
evident. Astfel, în cele 5 perioade, debitele înregistrate pe conducta cu DN 150 erau de cca. 5 l/s,
cca. 3 l/s, perioada variabilă cu un debit mediu de cca. 8 l/s și vîrf de cca. 13 l/s, perioada de
tranziție și palierul minim cu un debit mediu de cca. 1,5 l/s. Raportul debitelor de pe cele două
conducte variază între 3-10, cu valoarea de 5 pe palierul de la începutul anului.
În legătură cu variația neobișnuită a debitelor, sesizabil în special în perioada aprilie-iunie
(în care în mod normal ar fi trebuit să fie mai mari față de perioada anterioară rece) trebuie
menționată că, în acest an au fost începute lucrările de reabilitare la Uzina de Apă. Din cauza
acestor lucrări au fost necesare restricționări de livrare pînă la oprirea completă a Uzinei. Astfel,
cele mai mari fluctuații punctuale, sub forma unor ace, reprezintă tocmai aceste momente.
În graficele din figura 59.4 din Anexă se prezintă rezultatele măsurătorilor efectuate cu
rezoluție orară pe perioada de 24 de ore a zilei de 04.04.2013, cu ajutorul unor debitmetre
ultrasonice montate pe cele două aducțiuni. Conform precizărilor din proiect, măsurătorile au fost
efectuate de colaboratorii EPTISA, fără dezvăluirea identității acestora. În lipsa precizărilor
cuvenite, putem presupune doar că, aceste măsurători au fost efectuate fie în căminul de ieșire alipit
clădirii tehnologice, fie în căminul debitmetrelor electromagnetice. În ambele cazuri, din cauza
insuficienței distanțelor minime necesare amonte-aval pentru limitarea efectului perturbațiilor,
rezultatele pot fi afectate de erori destul de mari. Cu toate acestea, rezultatele oferă informații
valoroase. Din graficul de variație zilnică pe conducta principală cu DN 200 mm se pot distinge
două intervale de minim, însă de valori diferite, între orele 1-6 cu cca. 19,5 l/s și 11-14 cu cca. 22
l/s, și două de maxim, între orele 8-930 și 18-21, cu valori aproximativ egale, de cca. 24 l/s. Se mai
poate observa de asemenea, o creștere mai lentă, graduală între orele 14-18, o descreștere puțin mai
abruptă între orele 21-1, o creștere mai abruptă între orele 6-8 și o scădere abruptă între orele 9 30-11.
Și acest grafic prezintă o specificitate prin relativa egalitate a celor două platouri de vîrf, diferența
mică între golurile de minim și alura aplatizată a acestora, precum și alura variațiilor, subliniind
lipsa unei activități industriale cît-de-cît consistente.
În graficele din figura 59.5 din Anexă sînt prezentate un grafic de variație orară a
consumului zilnic (debite) și a presiunii din rețea pentru ziua de 04.04.2013. Conform precizărilor
din proiect, măsurătorile au fost efectuate cu debitmetru ultrasonic de colaboratorii EPTISA, fără
dezvăluirea identității acestora. De asemenea, nu este precizată secțiunea de măsurare a debitului.
Avînd în vedere faptul că valorile sînt sistematic mai mari față de cele ale măsurătorilor de pe
conducta DN 200 și par să fie suma debitelor de pe cele două aducțiuni, putem presupune că fie
aceasta reprezintă suma celor două măsurători, fe (mai puțin probabil) rezultatul măsurătorilor pe
conducta DN 200 la ieșirea din Uzina de Apă, în amonte de interconectarea celor două aducțiuni. În
orice caz, din cauza insuficienței distanțelor minime necesare amonte-aval pentru limitarea efectului
perturbațiilor, rezultatele pot fi afectate de erori destul de mari. Alura curbei este similară cu cea a
HARVIZ, cu deosebirea că perioada minimă de dimineață are o formă ușor convexă, iar durata
128
perioadei de creștere de după-masă este mai mare, deci cu panta mai lină, cu prescurtarea
corespunzătoare a celor două perioade adiacente.
În privința curbei de presiune, de asemenea cu rezoluție orară, la fel nu este precizată
secțiunea de măsurare. Acest fapt este cu atît mai important cu cît, nu se poate observa o corelație
între alura curbei de debit și a celui de presiune. Aceasta din urmă prezintă o perioadă de maxim cu
alură concavă (bombată) între 32-38 mcA (3,2-3,8 bar) între orele 2230-730 și în rest aproape
constant între 30-32 mcA (3,0-3,2 bar).
Un alt indicator important al sistemului de alimentare cu apă este consumul specific de
apă pe cap de locuitor. Importanța acestui indicator constă în aceea că, arată pe de o parte
disponibilitatea capacităților de tratare, iar pe de altă parte, gradul de economisire a apei de către
consumatori.
Deși nu se dispune de date concrete privind numărul populației alimentate cu apă, avînd în
vedere ponderea actuală foarte redusă a consumului de apă aferent industriilor și serviciilor, se
consideră că, un calcul global poate furniza totuși date relevante. Cu aceste considerații, consumul
specific global de apă pentru oraș rezultă conform tabelului 3.1.1.24.
Conform HARVIZ SA, citînd proiectul de dezvoltare a sistemului de alimentare cu apă,
prin PIF a capacităților proiectate pierderile de apă se vor reduce de la 54 % la 19 %, gradul de
racordare a populației va spori de la 92 % la 98 %, iar gradul de contorizare a populației va crește
de la 52 % la 100 %.
Tabelul 3.1.1.24. Consumul specific global de apă în Vlăhița (date HARVIZ SA)
Volumul de apă Consum specific
Numărul populației
An vîndut (facturat) global de apă
(locuitori)
(m3/an) (l/om.zi)
2010* 107.882 (6.670) 44
2011 252.182 6.651 104
2012* 239.447 (6.640) 98,5
2013 218.866 (6.629) 90,5
2014* 205.782 6.618 85
2015 202.632 (6.618) 84
* an bisect; ( ) valori interpolate/apreciate
NOTĂ: Numărul populației reprezintă totalul populației localității.
În localitățile cu gospodării individuale cu curți și grădini, acest indicator oferă indicii

indirecte privind utilizarea sezonieră a apei potabile și în scopuri de irigații. Înserarea unor puncte
de măsură pe diferite tronsoane sau sectoare de rețea ce deservesc zone cu grade diferite de confort
poate conduce la o mai bună urmărire a consumurilor și stimularea economisirii apei prin diferite
mecanisme financiare (preț diferențiat, etc.).
În proiectul nr. 2710/2012 „Raportul la bilanțul de mediu nivel I și nivel II aferent stației
de epurare și rețelei de canalizare menajeră în orașul Vlăhița, jud. Harghita” întocmit de TOTAL
PROIECT srl Odorheiu Secuiesc se menționează că, populația deservită este de 6893 locuitori din
totalul de 7043 locuitori, la care se adaugă 98 agenți economici, majoritatea fiind contorizați.
Comparînd cifra totală a populației cu evidențele statistice rezultă că, acesta era la nivelul anului
2002. Diferența de populație nedeservită, de 150 persoane corespunde cu numărul populației din
Minele Lueta. Concluzia ar fi că, toată populația orașului și din Băile Homorod era deservită cu
alimentare cu apă, ceea ce nu este adevărat, fiind contrazis chiar de datele HARVIZ SA. Dar chiar și
evidențele HARVIZ SA sînt uneori incoerente.
Datele INSSE (6.I.29) privind capacitatea instalațiilor de producere a apei potabile,
cantitatea de apă distribuită consumatorilor și consumul de apă în UAT Vlăhița sînt prezentate în
tabelul 3.1.1.25. În legătură cu calculele privind consumul specific de apă se menționează că,
INSSE indicînd doar populația totală și nu populația alimentată, valorile rezultate sînt mai mici față
de cele reale. În ciuda acestui neajuns, aceste cifre furnizează informații utile despre evoluția acestui
indicator. Se poate constata astfel o scădere consecventă a consumului specific, ceea ce se explică
prin creșterea gradului de contorizare și a sporirii atenției consumatorilor în privința reducerii risipei
129
de apă.
Tabelul 3.1.1.25. Evoluția capacității instalațiilor și consumului de apă condorm INSSE
Consum
Capacitatea instalațiilor specific de apă
Consum specific de
de producere a apei Cantitatea de apă distribuită consumatorilor în UAT Vlăhița global
Numărul apă
potabile în UAT Vlăhița, q= V/N
Pierderi de populației q= Vp/N
C
total, V din care pentru populație, Vp apă a UAT
An
ponderea (C-V)/C Vlăhița
apei (%) N
(locuitori) l/om.zi a
m3/an a m3/zi m3/an m3/zi a m3/an m3/zi a distribuite m3/an l/om.zi a
populației a
Vp/V (%)
2000* 1.411.662 3.857 457.000 1.249 236.000 645 51,6 67,6 7.791 30,33 83 160
2001 1.407.805 3.857 423.000 1.159 241.000 660 57,0 70,0 7.754 31,16 85 149
2002 1.407.805 3.857 426.000 1.167 235.000 644 55,2 69,7 7.746 30,4 83 151
2003 1.407.805 3.857 452.000 1.238 268.000 734 59,3 67,9 7.694 34,9 96 161
2004* 1.411.662 3.857 408.000 1.115 257.000 702 63,0 71,1 7.679 33,55 92 145
2005 1.407.805 3.857 342.000 937 237.000 649 69,3 75,7 7.635 31,07 85 123
2006 1.407.805 3.857 323.000 885 225.000 616 69,7 77,0 7.624 29,48 81 116
2007 1.407.805 3.857 322.000 882 220.000 603 68,3 77,1 7.611 28,8 79 116
2008* 1.411.662 3.857 323.000 882 217.000 593 67,2 77,1 7.644 28,48 78 115
2009 1.407.805 3.857 314.000 860 255.000 699 81,2 77,7 7.632 33,32 91 113
2010 1.407.805 3.857 117.000 320 92.000 252 78,6 91,7 7.698 11,93 33 42
2011 1.407.805 3.857 145.000 397 118.000 323 81,4 89,7 7.721 15,31 42 51
2012* 1.471.320 4.020 225.000 615 202.000 552 89,8 84,7 7.684 26,41 72 80
2013 1.467.300 4.020 217.000 594 196.000 537 90,3 85,2 7.653 25,7 70 78
2014 1.467.300 4.020 229.000 627 176.000 482 76,9 84,4 7.643 23,01 63 82
* an bisect
a
valori calculate
Valorile brusc mai mici începînd cu anul 2010 coincid cu lucrările de modernizare a
Uzinei de Apă, cînd furnizarea apei era restrînsă datorită întreruperilor inevitabile determinate de
necesitățile tehnologice. Creșterea ulterioară a consumului specific indică punerea succesivă a
noilor instalații tehnologice. Datele furnizate de HARVIZ SA referitoare la numărul populației
deservite cu alimentare cu apă sînt cele din tabelul 3.1.1.26.
Tabelul 3.1.1.26. Numărul populației alimentate cu apă
Populație deser- Grad de deservire
Anul Localitatea Populație totală*
vită cu apă (%)
oraș Vlăhița 6618 - -
Băile Homorod 65 - -
2014
Minele Lueta 138 0 0
UAT Vlăhița 6821 (6820) 6395 93,75 (93,77)
2015
UAT Vlăhița 6821 (6820) 6433 94,31 (94,33)
VI.2016
UAT Vlăhița 6821 (6820) 6433 94,31 (94,33)
* valori adoptate conform datelor primăriei pentru 2013
( ) cifră indicată de HARVIZ SA ca fiind conform recensămîntului din 2011
NOTĂ: Numărul populației UAT Vlăhița conform datelor finale ale recen-
sămîntului din 2011 este de 6898 locuitori.
În Minele Lueta nu există sistem centralizat de alimentare cu apă.
Numărul populației s-a menționat numai pentru verificarea cifrei
globale a populației deservite indicate de HARVIZ SA.
În privința calității apei brute HARVIZ SA a furnizat date numai pentru anii 2008 și
130
2010. Acestea se referă la apa brută intrată în stație amestecată de la cele două captări, Vîrghiș și
Zmeuriș. Se menționează însă că, practic a funcționat numai captarea Vîrghiș. Datele pentru
decembrie 2008 (un singur set de analize punctuale), referitor la calitatea apei brute captate și cea a
apei tratate sînt prezentate în figura 59.2 din Anexă. Este de remarcat că, aceasta este singura ocazie
în care am putut dispune de date concrete pentru rîul Zmeuriș și tocmai de aceea sînt deosebit de
valoroase. Aceste date au fost preluate din proiectul EPTISA nr. EP115035-A10/2013 Documentație
tehnică pentru delimitarea perimetrelor de protecție sanitară privind sursele de apă aferente
sistemului de alimentare cu apă în orașul Vlăhița. Conform proiectului, analizele acestor ape au fost
executate de ICIM București. Datele pentru anul 2010 au fost prezentate pe baza legii
458/2002r2011 privind calitatea apei potabile, deși parametrii analizați trebuie prezentați conform
HGR 100/2002 cu mcu referitoare la Normele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele
de suprafaţă utilizate pentru potabilizare, NTPA 013-2002. Pentru comparație, în tabelul 3.1.1.27
din Anexă se prezintă parametrii ambelor reglementări.
În privința calității apei apei tratate, unele date furnizate de HARVIZ SA pentru perioada
2010-2015, prelucrate sînt prezentate în tabelul 3.1.1.28 din Anexă. Din tabelele cu rezultatele
analizelor prezentate de HARVIZ SA se pot trage următoarele concluzii mai importante:
- prezentarea nu este clară și consecventă; Deși se face referire la legea 458/2002r2011,
sînt trecuți și parametri reglementați prin HGR 100/2002 cu mcu. În cîteva cazuri se utilizează
denumiri diferite de cele din reglementări, iar la coliformi totali de exemplu determinarea s-a făcut
la 44 ºC, ceea ce în mod evident oferă valori mai mici comparativ cu cele reglementate la 37 ºC.
Alegerea temperaturii mai mari nu este motivată.
- parametri foarte importanți nu sînt analizați
- deși oferă informații suplimentare, se fac și determinări neprevăzute în niciuna dintre
cele două reglementări
- se remarcă ponderea foarte mare a analizelor neconforme, evidențiate cu roșu; Dintre
acestea trebuie subliniat în mod deosebit prezența frecventă a bacteriilor de streptococi fecali nu
numai în rețea, inclusiv rezervorul de 2x500 m3, ci chiar și la ieșirea din stație și în mod cu totul
deosebit, în rezervorul de 2x750 m3 de la plecarea conductei principale de distribuție, unde se face
clorinarea finală după ozonizare. Mai mult, chiar în situația în care clorul rezidual liber depășește cu
pînă la peste 2 ori valoarea CMA (concentrația maximă admisă) la ieșirea din rezervorul de 2x750
m3, în rețeaua de distribuție se regăsesc mai toate bacteriile periculoase, ceea ce arată că, apa
potabilă furnizată este frecvent necorespunzătoare din punct de vedere microbiologic. La rezervorul
existent de 2x500 m3 acest lucru este perfect explicabil prin faptul că, în realitate fiind izolat de
rețea, apa nu circulă în rezervor.
Frecventele rezultate neconforme sînt aparent inexplicabile, dacă avem în vedere
tehnologia modernă proiectată, condusă prin calculator, utilizînd filtrarea suplimentară cu CAG
și dezinfectarea apei cu pre- și postclorinare, precum și cu ozon. O explicație posibilă este în
legătură cu exploatarea filtrelor cu CAG, în care, conform literaturii de specialitate, se poate
forma biofilm cu bacterii periculoase. De asemenea, funcționarea și eficiența filtrelor cu CAG
este sensibil influențată de exploatarea obiectelor tehnologice premergătoare, inclusiv dozarea
coagulanților. De altfel exploatarea filtrelor cu CAG este oricum delicată, necesitînd experiență
și analize de laborator mai frecvente și mai complexe decît cele obligatorii oficial.
În același timp trebuie remarcat duritatea foarte redusă a apei brute, ceea ce se reduce și
mai mult după tratare, și care conduce la neconformitatea aparentă a rezultatelor. Observația se
impune din motivul că, valoarea minimă de 5 grade de duritate germană (în alte țări europene
valoarea minimă este mai mare), indicînd concentrația sărurilor de calciu și magneziu, este necesară
în scopul menținerii sănătoase a oaselor și dinților, dar și pentru îmbunătățirea unor procese
metabolice. (Un grad de duritate germană (ºdG) înseamnă că, într-un litru de apă cantitatea
tuturor sărurilor de calciu și magneziu este echivalentă cu o cantitate de 10 mg oxid de calciu
(CaO). Între 0-7 ºdG apa este considerată „moale”, nefiind necesară utilizarea diferitelor procedee
de dedurizare pentru utilizare în mașinile de spălat rufe și de vesele, precum și în instalațiile
individuale de încălzire cu apă caldă și de preparare a apei calde menajere prin centrale termice
131
murale (de perete)). O duritate mai mare, adică o cantitate mai mare de săruri de calciu (și de
magneziu), dar și hidrogencarbonați ar fi deci foarte necesară din punct de vedere medical
(fiziologic), fără a avea efect nefavorabil asupra instalațiilor de încălzire și de preparare a apei
calde menajere, în schimb cu influență pozitivă de dorit asupra sănătății umane.
Un alt set de date furnizate de HARVIZ SA pentru anul 2012, preluate din proiectul
EPTISA nr. EP115035-A10/2013, sînt prezentate în paralel pentru apa brută captată și cea tratată în
figura 59.6 (pH și substanțe organice), figura 59.7 (turbiditate), figura 59.8 (oxigen dizolvat), figura
59.9 (consumul biochimic de oxigen la 5 zile, CBO5), respectiv pentru apa tratată în figura 59.10
(clor rezidual) din Anexă. Datele prezintă interes deosebit prin prezentarea sub formă grafică a
variației parametrilor analizați zilnic în decursul anului calendaristic. În scopul îmbunătățirii
clarității prezentării, datele originale au fost adnotate. De asemenea este de menționat și faptul că,
apa brută rezultă numai de la captarea Vîrghiș. Se precizează că, pentru turbiditatea apei brute din
motive evidente nu sînt prevăzute valori reglementate, pentru oxigenul dizolvat nu există valori
reglementate nici pentru apa brută și nici pentru apa tratată, pentru CBO5 din apa tratată din motive
lesne de înțeles nu există valori reglementate, precum nici clorul rezidual legat nu este reglementat.
Desigur, aceasta nu înseamnă că datele suplimentare ar fi de prisos. Din contră, urmărirea
turbidității apei brute de exemplu oferă informații valoroase în privința luării deciziei de introducere
a predecantării, iar decelarea CBO5 în apa tratată arată existența unor probleme grave în tehnologia
de tratare și dezinfectare deoarece în mod normal în apa potabilă nu ar trebui să existe substanțe
organice. Rezultatele monitorizării arată că în general apele brute captate se încadrează în clasa de
calitate A2 privind calitatea apelor de suprafață utilizate pentru potabilizare.
Conform datelor de monitorizare de mai sus, chimismul apei brute captate se situează în
jurul valorii neutre, cu ușoare tendințe de alcalinizare în trimestrul II. Chimismul apei tratate
urmărește variația chimismului apei brute, însă cu cca. 0,5 unități pH spre aciditate, fapt ce se
datorează clorului utilizat pentru dezinfectare. Variația în ambele cazuri nu depășește în general o
unitate pH, încadrîndu-se lejer în plaja valorilor admise. În perioada martie-mai și un vîrf în luna
iulie se constată creșterea acidității apei potabile pînă la 6,2 peste valoarea admisă de 6,5.
Conținutul în susbstanțe organice se încadrează în limitele normale pentru apele rîurilor
din zona montană, prezentînd o fluctuație sezonieră, cu o creștere în perioada aprilie-iunie și
octombrie-noiembrie, respectiv scădere în lunile decembrie-martie. Materiile organice în suspensie
se datorează îndeosebi activităților forestiere, în cadrul cărora se tractează bușteni chiar și în albiile
cursurilor de apă. Creșterea naturală a concentrației în substanțe organice se datorează ploilor
torențiale care le antrenează în albii. Și în acest caz defrișările de păduri contribuie în mare măsură
la acumularea de materii organice. În apa potabilă, concentrația substanțelor organice oscilează în
jurul valorii maxime admise de 5 mg CCO/l. Din păcate nici din graficele prezentate și nici din
textul însoțitor nu rezultă unitatea de măsură a CCO (consumul chimic de oxigen) necesar pentru
oxidarea materiilor organice. Acest fapt este cu atăt mai important cu cît, reglementările pentru cele
două categorii de ape prevăd metode de oxidare diferite. În aceste condiții, prezentarea rezultatelor
pe același grafic nu oferă imaginea de comparație necesară. Putem presupune că din anumite motive
(de economie sau eventual de comoditate – metoda CCO-Cr este mai scumpă și durează mai mult,
sau poate chiar lipsa reactivului) și în cazul apei brute s-a utilizat aceeași metodă, respectiv CCO-
Mn. Pentru apa brută din surse de suuprafață oxidarea este reglementată prin metoda cu dicromat de
potasiu (K2Cr2O7), simbolizată CCO-Cr, în timp ce pentru apa potabilă prin metoda
permanganatului de potasiu (KMnO4), simbolizată CCO-Mn. Dicromatul de potasiu (kaliu) este un
oxidant mai puternic decît permanganatul de potasiu. Prin metoda CCO-Mn se pot oxida substanțele
organice biodegradabile și cca. 30-35 % din substanțele organice nebiodegradabile. Prin metoda
CCO-Cr pot oxida substanțele organice biodegradabile și cca. 60-70 % din substanțele organice
nebiodegradabile, printre care unii aminoacizi, acizi carboxilici saturaţi sau cetone, printre care și
cele care se regăsesc în deșeurile de lemn, care fie nu pot fi fie numai parțial pot fi oxidați prin
metoda CCO-Mn. Deși între CBO5 și CCO-Mn există o corelație foarte bună, aceasta nu se poate
observa din graficele respective. În schimb, există o corelație foarte strînsă între curba CCO a apei
brute și apei potabile, ceea ce ar arăta că la determinarea CCO a apei brute s-ar fi utilizat totuși
132
metoda cu CCO-Mn.
Turbiditatea apei are valori foarte mici, caracteristic apelor de munte, în general sub 5
UNT (unități nefelometrice de turbiditate) și preponderent în domeniul 1-3 UNT. Valori mai mari,
cu vîrfuri de 7-13 UNT se înregistrează în perioada aprilie-iunie, determinate de viiturile cauzate de
topirea zăpezii și ploilor torențiale. Turbiditatea crește semnificativ în lunile noiembrie și
decembrie, prezentînd un vîrf de 22 UNT, cauzat de exploatările forestiere. Dar chiar și așa, valorile
înregistrate sînt suficient de mici ca să nu pună probleme în procesul de decantare, însă acest lucru
este contrazis de calitatea apei potabile. Este de remarcat coincidența valorilor mai mari și în special
al vîrfurilor curbei substanțelor organice și turbidității, evidențiind o corelație logică strînsă între
acești indicatori. Turbiditatea apei tratate rareori depășește 2 UNT, situîndu-se preponderent sub
valoarea de 1 UNT, în consecință se încadrează lejer în valoarea maximă admisă de 5 UNT.
Valorile oxigenului dizolvat în apa brută și apa potabilă variază între 8-15 mg/l, în funcție
de anotimp, determinat de solubilitatea oxigenului în apă, care este în funcție de și invers
proporțională cu temperatura apei. Acest parametru nu este reglementat în niciuna dintre situații, din
motive evidente. Totuși, de exemplu, urmărirea acestui parametru oferă informații valoroase în
privința calității apei brute, indicînd din acest punct de vedere o calitate foarte bună, caracteristică
celor mai bune ape de munte. Ca și în cazul substanțelor organice, se poate observa o corelație și
mai strînsă, atît ca alură, cît și valorică, ceea ce nu este în concordanță cu ceilați parametri.
În documentația citată sînt prezentate și curbele consumului biochimic de oxigen la 5 zile
(CBO5). Se menționează că, pentru apa potabilă acest indicator nu este reglementat și aceasta din
motive evidente: în apa potabilă este interzisă existența materiilor organice deoarece acestea
înrăutățesc calitatea apei pe de o parte, iar pe de altă parte constituie suportul pentru proliferarea
microorganismelor patogene. Mai mult, din graficele prezentate se remarcă o corelație foarte strînsă
și o asemănare aproape identică între curba CBO5 a apei brute și apei potabile. În cîteva cazuri,
concentrația CBO5 a apei potabile întrece chiar pe cea a apei brute. Acest fapt demonstrează
existența unor grave probleme în tehnologia de tratare și dezinfecție a apei. În apa brută
concentrația CBO5 prezintă valori de obicei sub 2 mg/l și depășește o singură dată valoarea maximă
admisă de 5 mg/l, avînd 5,1 mg/l. Acest vîrf este înregistrat la sfîrșitul lui martie, în perioada
viiturilor de primăvară. Deși între CBO5 și CCO-Mn există o corelație foarte bună, aceasta nu se
poate observa din graficele respective. Acest lucru se datorează parțial probabil și numărului mult
mai mic al determinărilor de CBO5.
Grafice sînt prezentate și pentru clorul rezidual pentru apa potabilă. În aceeași diagramă
sînt reprezentate graficul de variație a clorului rezidual liber și al clorului rezidual legat, deși acesta
din urmă nu este reglementat. Valorile clorului rezidual liber se încadrează în general în plaja
reglementată între 0,1-0,5 mg/l, cu valori peste 0,3 mg/l. În cca. 48 % în decursul anului valorile
depășesc valoarea maximă admisă, fără însă a depăși 0,6 mg/l. Conform precizărilor din studiul
citat, supraclorarea se face deliberat, motivat de necesitatea respectării valorii minime și la capătul
cel mai îndepărtat al rețelei, la peste 6 km, precum și de starea avansată de uzură a acesteia din
conducte din oțel cu o vechime de cca. 40 de ani.
Conform studiului citat, determinarea amoniului, nitraților și nitriților se face periodic cu
frecvență scăzută deoarece valorile măsurate nu indică necesitatea monitorizării continue, fără însă
a oferi și cifre. În privința indicatorilor microbiologici (microorganisme patogene), în studiul citat
se menționează că, aceștia se încadrează în valorile normale, „reprezentative pentru ape de
suprafață clasificate în clasa de calitate A2, depășirile la parametri microbiologici se produc
numai în cazuri extreme datorate calității slabe ale rețelei de distribuție” (!?) (citat reprodus, n.n.).
Din mențiunea citată se desprinde concluzia că depășiri la indicatorii microbiologici se înregistrează
numai în rețeaua de distribuție. În legătură cu această mențiune este important de observat că, datele
HARVIZ prelucrate și prezentate în tabelul 3.1.1.28 din Anexă, discutat în paragraful anterior arată
sporirea constantă în timp a numărului depășirilor la acești indicatori în rețea, cu depășiri masive în
anii 2013-2015, în ciuda reabilitării Uzinei de Apă și a rețelei de distribuție, în care conductele
vechi din oțel au fost înlocuite cu conducte din polietilenă. În aceste condiții se poate conchide o
singură explicație și anume aceea că, în realitate aceste neajunsuri grave se datorează exclusiv
funcționării necorespunzătoare a tehnologiei modernizate și excluderea rezervorului existent de
133
2x500 m3 din circuitul activ prin segmentarea defectuoasă a rețelei cu robineții de reglare a
presiunii, așa cum acest aspect a fost tratat pe larg în subcapitolul referior la rețea.
În continuare, în privința calității apei potabile, pe site-ul Direcției de Sănătate Publică
(DSP) a județului Harghita la data elaborării prezentei documentații s-au găsit rezultatele activității
de control pe anii 2008-2010, în formatul de raportare la UE. Aceste date au fost prelucrate și
prezentate într-o formă mai ușor inteligibilă în tabelul nr. 3.1.1.29 din Anexă. Din păcate, DSP nu
menționează valori, ci numai numărul total al analizelor și al celor neconforme. Printre datele
prezentate figurează și cele referitoare la numărul populației (rezidente), numărul populației
(rezidente) alimentate cu apă și volumul de apă furnizat. Aceste date, confruntate cu cele din
evidențele HARVIZ SA, prezintă diferențe foarte de mari. În adresa nr. 414/2015 DSP Harghita, ca
răspuns la solicitarea adresată, a comunicat niște elemente privind calitatea apei potabile analizate
în perioada 2011-2014. Prin prelucrarea acestor date ușor confuze, se poate prezenta tabelul
3.1.1.30 din Anexă. În privința analizelor DSP menționează că probele de apă din sursele private,
precum și cele din rețeaua publică, solicitate de clienți, nu au cuprins toți parametri, ci numai cei
precizați de solicitanți. Din păcate, în ciuda cererii, informațiile nu sînt prezentate pe ani, nu se
precizează punctul de recoltare din rețea (intermediar, capăt sau chiar poate fi rezervor), numărul
analizelor conforme sînt date global și nu pe categorii de proveniență, nu este precizat numărul
analizelor neconforme pe parametrii analizați și la analizele fizico-chimice nu sînt date intervalele
depășirilor la parametri nominalizați.
În continuare DSP menționează că au mai fost analizate și 11 probe din punct de vedere al
radioactivității, în total 22 de analize, toate conforme. Din forma de prezentare din păcate nu rezultă
în mod explicit dacă probele pentru analiza unor parametri de radioactivitate provin integral din
localitate sau nu.
Schema-bloc a sistemului de alimentare cu apă realizat pe baza proiectelor de dezvoltare
se prezintă în figura 60 din Anexă, iar profilul tehnologic în planșa H03, precum și în Anexă.
Despre indicatorul „foarfeca hidroedilitară” se va vorbi la sfîrșitul capitolului 3.2.1.
Caracteristicile autorizate
Prin autorizația de GA nr. 37/29.09.2016 (cu valabilitate pînă la 08.06.2017.), ABA Olt a
stabilit următorii parametri pentru sistemul de alimentare cu apă:
Surse de apă, de suprafață:
- pr. Vîrghiș, debit instalat: Qi= 70 l/s
- pr. Zmeuriș, debit instalat: Qi= 80 l/s
Sursa Zmeuriș s-a păstrat în conservare, ca sursă suplimentară în caz de secetă și ca
sursă alternativă în caz de perturbări tehnologice la captarea Vîrghiș.
Aceasta în condițiile în care, așa cum s-a arătat în capitolele anterioare, singur, sursa
Vîrghiș nu poate asigura cerința de apă în condițiile stipulate în PMBH, respectiv fără
înrăutățirea stării corpului de apă în aval de captare, prin insuficiența debitului salubru.
Tabelul 3.1.1.30. Debite și volume de apă
Debite și volume autorizate Nrcesarul de Cerința de apă,
Debit
Debit zilnic Volum anual apă, Q Qs.
caracteristic
m3/zi l/s m3/an (m3/zi) (m3/zi)
maxim 2.160 25 790 2.160 2.160
mediu 1.500 18 568 1.500 1.500
minim 1.300 15 475 1.300 1.300
Debitul suplimentar pentru refacerea rezervei de incendiu: 15,04 l/s.
Observație importantă: Debitul suplimentar pentru refacerea rezervei de incendiu nu
apare în niciuna dintre avizele de gospodărire a apelor, însă este menționat de TOTAL
PROIECT srl. în raportula la bilanțul de mediu nr. 2710/2012 defalcat de cele două
surse (a se vedea cap. 3.1.1.b), ca fiind debite aprobate (fără precizarea autorității).
134
Instalații de captare
a) pîrîul Vîrghiș
- cămin turbidimetru 1
- cămin turbidimetru 2
- lac de acumulare și baraj din beton cu LxH= 10x2,40 m
- capacitate lac, V= 2.135 m3
Este important de observat utilizarea de către ABA Olt a formulării „baraj” în loc de „prag
de fund”. Formularea în acest caz este corectă, deoarece în contrast cu pragul de fund, barajul este
menit să asigure o acumulare de apă. Însă tocmai această formulare subliniază afirmația de mai
înainte, respectiv aceea că, în conformitate cu prevederile legale, pragul de fund existent trebuia să
fie supus unei expertize de specialitate hidrotehnică, intervențiile trebuiau să fie proiectate de către
un proiectant de specialitate hidrotehnică, iar pentru baraj trebuia obținut autorizația de funcționare
în siguranță, ceea ce nu s-au făcut.
În privința volumului de apă acumulat, în realitate, așa cum s-a arătat la prezentarea
sistemului de alimentare cu apă, acesta este apreciat la numai cca. 1.100 m3, corespunzător unei
suprafețe a luciului de apă la NNR (nivel normal de retenție) de cca. 1.500 m 2 (0,15 ha) și
adîncimea maximă la baraj de cca. 1,85 m.
- 2 camere de captare cu priză, deznisipator, 2 camere de sedimentare
b) pîrîul Zmeuriș
- 2 camere de captare cu priză, deznisipator, 2 camere de sedimentare
- prag de fund
- diguri submersibile pentru dirijarea apei la captare
Este foarte important de subliniat faptul că, prin obligarea proprietarului amenajării
hidroenergetice, H2O ENERGY srl, să încheie cu HARVIZ SA o convenție de exploatare privind
exploatarea folosinței pentru asigurarea apei brute pe rîul Vîrghiș la captarea veche a Uzinei de
Apă a orașului, în autorizația de GA 245/2011 emis de ABA Olt pentru amenajarea
hidroenergetică de pe rîul Vîrghiș, captarea MHC devine automat și captarea pentru alimentarea
cu apă. În această situație conform legii, în jurul captării MHC trebuie instituite zonele de
protecție sanitară, iar organul de GA trebuia să oblige H2O ENERGY srl la instituirea fizică pe
teren a acestor zone, ceea ce s-a omis cu generozitate.
Nu este mai puțin important faptul că, amplasamentul clădirii MHC a fost autorizat în
interiorul zonei de protecție sanitară cu regim sever a captării pentru alimentarea cu apă a
orașului, deși acest lucru este strict interzis de HGR 930/2005 privind protecția sanitară a
surselor de apă. Și aceasta în condițiile în care accesul la captare se poate face foarte anevoios și
numai prin zona clădirii MHC.
Aducțiuni
- Vîrghiș: conductă HDPE D 250, L= 571 m
- Zmeuriș: conductă PVC D 250 (în realitate PVC 210 PN 6), L= 1.276 m
Nu se menționează că, aducțiunea Vîrghiș este nouă, iar aducțiunea Zmeuriș a rămas cea
existentă, care în realitate are diametrul DN 200.
Stația de tratare
- capacitatea proiectată, Qzi.max= 31,72 l/s
- componentele liniei tehnologice de tratare: cămin de distribuție – cameră de admisie –
cameră de reacție bicompartimentate (coagulare și floculare), 4 linii (2 linii cameră de reacție rapidă
și 2 linii camera de reacție lentă) – decantoare, 4 buc (2 lamelare cu floculare balastată (corect:
lestată)+2 suspensionale verticale) – filtre rapide, 3 buc – stație suflante cu 1+1 agregate – stație de
ozonizare – bazin tampon ape uzate de la filtre, cu V= 100 m3 – adsorbanți CAG, corect: filtre
rapide cu CAG, 3 buc – stație de reactivi – sistem de coagulare cu clorură ferică – FeCl 2 și
micronisip pentru lestare – stație de clorinare cu clor gazos – iaz de nămol bicompartimentat pentru
deshidratarea nămolurilor recuperate de la spălarea filtrelor cu nisip și CAG, cu V= 2x210 m3
- rezervor bicompartimentat (corect: cu 2 compartimente) de 2x750 m3, din care rezerva
intangibilă de incendiu, Vi= 2x372= 744 m3
135
Nu se menționează următoarele aspecte:
- prin avizul de GA 595/2013, capacitatea proiectată a stației de tratare este de 73,72 l/s,
din care linia existentă 42 l/s și cea nouă 31,72 l/s
- cele două decantoare verticale suspensionale sînt obiecte existente, care prin proiect au
fost menținute pentru rezervă de capacitate, iar efluentul acestora este condus prin ocolirea filtrelor
rapide deschise cu nisip proiectate, direct la filtrele deschise cu cărbune activ granulat (CAG),
dimensionate pentru capacitatea proiectată a stației de tratare.
- filtrele rapide cu CAG au fost amenajate prin transformarea filtrelor rapide existente
Rețea de distribuție
- lungime totală 31,787 km, din conducte cu diametrul între DN 125...250 mm
- „Pe conducta principala de distributie este montata o valva de reducerea presiunii cu rol
de reglaj de debit tip CXPR model x-x-P-R ( x= 6-12. Pe reteaua de distributie sunt prevazute doua
bazine tampon de inmagazinare, cu capacitatea totala de 500 mc.”
- „Volumul intangibil: 744 mc”
Se subliniază faptul că, față de datele din autorizație, în realitate diametrul conductelor de
distribuție este între DN 32...200, iar lungimea totală, bazată pe informațiile furnizate de primărie și
HARVIZ SA, de 33,85 km. Este greșită și menționarea capacității rezervorului existent, care este un
rezervor geamăn, de 2x500 m3.
Nu se menționează în aviz faptul că, prin proiect orașul este zonificat în 7 zone de presiune
prin 6 robinete de reglare a presiunii, și nu unul. De fapt, din textul confuz citat nu se poate înțelege
nimic. În ceea ce privește mărimea volumului intangibil de incendiu, anterior s-a arătat că, acesta
include de fapt și volumul de apă de spălare a filtrelor rapide cu nisip și cu cărbune activ granulat
(CAG). Instalațiile hidraulice au fost concepute deficitar, astfel că, apa necesară spălării filtrelor se
consumă din volumul comun cu rezerva intangibilă de incendiu.
Canalizarea menajeră
Conform autorizației de GA, „Apa uzata din cadrul statiei de tratare este colectata intr-o
retea de canalizare, epurata intr-o ministatie de epurare si evacuata in pr.Varghis.”
Deși obligatoriu conform reglementărilor în vigoare, emitentul uită să precizeze atît tipul,
cît și capacitatea de epurare. Conform informațiilor obținute, la Uzina de Apă este instalată o
ministație de epurare biologică cu capacitatea de 6 l.e.
O omisiune deosebit de importantă a autorizației, cît și îndeosebi a autorizației de GA
nr. 245/25.10.2011 emisă pentru amenajarea hidroenergetică Vîrghiș (beneficiar H2O ENERGY
srl Miercurea Ciuc) este cea în legătură cu funcțiunea nouă a captării MHC, ca urmare a
obligării beneficiarului acestuia și implicit a HARVIZ SA (operatorul de apă și canalizare a
orașului Vlăhița) de către ABA Olt, de a încheia o convenție de exploatare în scopul exploatării
amenajării hidroenergetice (!!!) pentru asigurarea apei brute pe rîul Vîrghiș la captarea
alimentării cu apă a orașului, cităm: „TITULARUL AUTORIZATIEI ESTE OBLIGAT: ... Sa
încheie o conventie de exploatare cu SC HARVIZ SA privind exploatarea folosintei pentru
asigurarea apei brute de pe pr. Varghis la captarea alimentarii cu apa a localitatii Vlahita ...”.
Dincolo de absurditatea acestei obligații, în acest caz, captarea MHC devine automat și
captarea alimentării cu apă a orașului. În această situație trebuie aplicate prevederile HGR
930/2005 pentru instituirea la captare a perimetrelor de protecție sanitară, ceea ce nu s-a făcut.
Conform PUZ Munții Harghitei, structurile de cazare existente în oraș însumează 394
locuri, însă corectat la cca. 450 locuri, dintre care o parte importantă fiind concentrată în zona
Ștrandului Termal Perla Vlăhiței. Conform datelor furnizate de primărie, capacitatea de cazare
însumează 342 persoane. La capacitatea de cazare se adaugă capacitatea de alimentație publică în
cele 4 restaurante, dintre care 70 locuri la pensiunea Napsugár de lîngă Ștrandul Termal, 40 locuri la
Ștrandul termal Perla Vlăhiței, 80 locuri în restaurantul Szépasszony și 250 locuri în restaurantul
Velence, iar în total cca. 590 locuri (estimare proprie).
În cadrul PUZ nr. 955/2010 Ștrand termal Vlăhița, elaborat de KONTUR srl din Miercurea
136
Ciuc, pe un amplasament situat vizavi de cel existent, pe partea opusă a drumului de acces, se
prevede construirea unui bazin de înot nou cu apă termală cu suprafața de 900 m2 și extinderea
capacității de cazare existente de 126 locuri cu încă 130 locuri. Noi capacități de cazare și de
alimentație publică sînt prevăzute și în PUZ nr. 1049/2012 Construire camping turistic, servicii
turistice si de agrement, elaborat de ARHITECTURA srl din Miercurea Ciuc, pe un amplasament
situat în capătul estic al intravilanului, delimitat de DN 13A și rîul Vîrghiș. Capacitatea de cazare și
de alimentație publică, pe baza estimării proprii, este de cca. 300 locuri. Pe același amplasament, cu
aceeași destinație este elaborat un alt PUZ cu profil de servicii turistice, de către MODUL srl din
Miercurea Ciuc, avînd nr. 295/2012. Capacitatea de cazare a acestei amenajări pe baza estimării
proprii este de cca. 20 persoane. Tot în anul 2012 era în curs de elaborare de către KONTUR srl din
Miercurea Ciuc, un PUZ pentru înființarea unui ștrand, pe un amplasament de pe malul drept al
rîului Vîrghiș, alipit amplasamentului PUZ 1049/2012, cu capacitatea de primire pe baza estimărilor
proprii, de cca. 300 persoane, precum și a unei capacități de cazare și de alimentație publică pentru
cca. 150 persoane.
Prin proiectul nr. 453/2010, PUZ Bază de servicii pentru recreere cu apă termală, elaborat
de P.F.A. Herța Ioan-Paul, bazat pe un foraj hidrogeologic de apă termală, pe un amplasament situat
în partea estică a intravilanului, pe str. Republicii (DN 13A) nr. 58F, vizavi de KARSAI Hargita
Plast, se preconizează construirea unor piscine cu apă termală în suprafață totală de 1070 m 2, cu
capacitatea simultană de utilizare de 210 persoane, a unor capacități de cazare însumînd (pe baza
aprecierilor proprii) 155 locuri în apartamente și 50 locuri în corturi, precum și a unor capacități de
alimentație publică totalizînd cca. 420 locuri.
Aceste date suplimentează datele privind populația și industria, în funcție de care se
estimează necesitățile de alimentare cu apă și de canalizare menajeră.
3.1.1.d. Alimentarea cu apă industrială
Inițial, apa industrială a Uzinei de Fier, necesară pentru răcire în procesul tehnologic de
turnare a fierului, era asigurată din Canalul Vîrghiș. Ulterior, odată cu dezvoltarea Uzinei, cerințele
crescînde de apă, precum și cele privind siguranța în funcționare a sistemului de alimentare cu apă
au impus realizarea unui sistem bazat pe o sursă de apă mai bogată, pus în funcțiune în 1972,
utilizînd rîurile Vîrghiș și Zmeuriș.
Primul sistem a fost realizat prin anul 1960. Soluția adoptată a fost construirea unui prag
de fund de cca. 0,2 m înălțime pe brațul stîng, cu rol de menținere a unui nivel de apă minim
necesar pentru devierea apei pe un canal deschis pînă la incinta Uzinei. Prin 1963-1964, conform
informațiilor furnizate de primărie, cu ajutorul militarilor, sistemul inițial a fost mult îmbunătățit,
conform celor ce urmează.
- captare
Captarea s-a păstrat pe locul inițial și este amplasată la cca. 1,15 km amonte de confluența
Canalului cu rîul Homororul Mic, amonte de Uzină, la ultima confluență a ramurilor Canalului în
dreptul str. Ștrandului nr. 60.
Construcția este realizată sub forma unui stăvilar, prevăzut cu un deversor tip preaplin
pentru descărcarea apelor mari. Înălțimea barării era de cca. 1,3 m. Deschiderea stavilei este de 2,0
m, iar a deversorului de cca. 2,2 m. Deversorul se continuă cu un jgheab tip confuzor cu lungimea
de cca. 4,0 m. Acționarea stavilei plane metalice se făcea manual.
La ora actuală betoanele simple masive sînt puternic degradate, pilele deversorului și
pereții de dirijare subspălate, iar stavila și mecanismul de acționare lipsesc, numai cadrul metalic a
rămas din echipamentul hidromecanic.
- priza de apă
Priza de apă este amplasată în dreptul brațului stîng și constă dintr-o cuvă din beton armat
cu secțiunea orizontală dreptunghiulară cu dimensiunile de cca. 0,9x1,9 m, alipită peretelui frontal
de barare, în care se află orificiul de captare. Cuva este protejată cu un grătar des din bare din oțel
rotund, sub forma unei cupole trunchi de piramidă. Pe brațul stîng, alipit de cuvă în aval s-a păstrat
pragul de fund inițial de cca. 0,2 m înălțime.
137
Stăvilarul cu captarea sînt prezentate în colecția foto 235-243 din Anexă.
- aducțiune
Canalul de aducțiune deschis s-a transformat într-o aducțiune subterană. Aceasta este din
tuburi prefabricate din beton, cu secțiune probabil circulară (sau ovoidă ?) de dimensiune
necunscută, cu lungimea de 346 m pînă la deznisipatorul-decantor din incinta Uzinei. Traseul
aducțiunii subterane urmărește traseul original, traversează piața de zi și curtea grădiniței pe care o
părăsește între blocul nr. 16 de pe str. Gábor Áron și vechea cantină uzinală de la nr. 18. Două
șoproane deschise din piață și mare parte dintre garajele improvizate construite în deceniile recente
în spatele blocurilor sînt amplasate deasupra aducțiunii. Aducțiunea funcționa gravitațional la
secțiune plină.
- tratare
Tratarea apei era asigurată printr-o construcție monobloc multicompartimentată, asigurînd
deznisiparea și decantarea apei brute. Conducta de apă decantată, din țeavă oțel DN 100 ce asigura
legătura cu stația de tratare-pompare, pornea din compartimentul de plecare din avalul construcției.
În compartimentul de sosire al construcției era prevăzut un deversor preaplin, controlat de o stavilă
plană metalică. Deversorul preaplin era continuat de un jgheab deschis din beton armat cu secțiune
transversală dreptunghiulară pînă la un cămin apropiat, de unde surplusul de apă era condus înapoi
în Canalul Vîrghiș ce traversa incinta, printr-un canal subteran din tuburi din beton prefabricat cu
secțiune circulară cu diametrul probabil DN 800 și lungimea de 94 m.
- utilizare
După tratarea suplimentară, apa era pompată într-un castel de apă din beton armat tip
ciupercă, cu rezervorul de formă tronconică întoarsă.
Odată cu declinul Uzinei Metalurgice, și acest sistem de alimentare cu apă a fost neglijat,
apoi abandonat. În prezent ABA Olt nu ere în evidență această captare și nu a putut furniza nicio
informație despre acest sistem.
- alimentarea cu apă a Uzinei de flotație
Uzina de flotație se află pe dealul Lazul Vlăhița, pe partea opusă incintei furnalelor,
respectiv dincolo de strada Gábor Áron-Spitalului (DJ 132), pe versantul stîng al văii Canalului
Vîrghiș, la o cotă cu cca. 30 m mai sus. Distanța și diferența de nivel mari constituiau condiții
defavorabile în racordarea flotației la sistemul de alimentare cu apă a Uzinei. În aceste condiții
alimentarea cu apă industrială a Uzinei de flotație s-a rezolvat din rîul Homorodul Mic, dintr-o
captare și pompare dintr-o secțiune situată în aval de ultimele case de pe malul stîng al rîului.
Conducta de refulare condusă direct pe versant avea o lungime de cca. 900 m. Urmele captării nu
mai pot fi identificate azi. Flotația era deservită de două castele de apă cilindrice, fiecare cu o
capacitate probabil de 100 m3. În privința acestui sistem de alimentare cu apă nu s-au putut obține
nicun fel de informații.
Unele elemente ale acestor două sisteme de alimentare cu apă industrială sînt prezentate în
colecția foto 244-249 din Anexă.
3.1.2. Minele Lueta
Alimentarea cu apă a localității componente Minele Lueta este rezolvată în prezent prin
fîntîni individuale și din izvoare.
Prin Schița de sistematizare (SSL) nr. 415/17/1975, elaborat de Atelierul de proiectare
județean Harghita s-a propus alimentarea cu apă a localității pînă inclusiv la bufetul de la nr. 29,
aflat în aval de bifurcația drumului de acces la fostele post de transformare și hala compresoarelor
ale exploatării miniere, respectiv vizavi cu izvorul Küpüs (Ladó-kút), de la un izvor situat în amonte
cu cca. 560 m, aflat pe versant aproximativ în dreptul podului Margit (puțin mai jos de imobilul nr.
8). Zona deservită urma să fie cea din aval de casa nr. 9, respectiv din punctul în care conducta de
apă întîlnea drumul județean DJ 132, coborînd de la izvor. Se pare că, acest sistem pînă la urmă nu
s-a realizat.
138
3.1.3.a. Scurt istoric
Deși era cunoscută de mult după apele minerale, stațiunea turistică a cunoscut adevărata
dezvoltare abia în secolul XIX, cînd cele mai importante izvoare au fost captate și amenajate și au
fost construite o serie de vile, pavilioane și alei pietonale pentru plimbare. Apogeul dezvoltării a
fost atins în anii 1890. În perioada 1773-1968 era stațiunea de băi a comunei Căpîlnița, fiind
închiriat de conducerea comunei în 1892. Băile Homorod este menționat ca localitate în 1913. În
deceniul 1930 se construiesc o serie de vile noi, preponderent pe Valea Ilona. La cîțiva ani după
naționalizarea din 1951, vilele devin proprietatea Comitetului Central al Sindicatelor (CCS) între
1956-1961. În acești ani se construiesc o cantină, o terasă de vară și un garaj. După 1961 vilele
devin proprietatea Ministerului Culturii, care organizează aici primele tabere școlare de vară, iar din
1968 sînt preluate de Inspectoratul Școlar Județean Harghita. În 1968 stațiunea a fost anexată
orașului în formare, Vlăhița, destinația principală fiind determinată de existența taberei școlare.
În 1987 s-a construit Complexul (motelul) Homorod și prin construirea unui stăvilar pe
rîul Homorodul Mare în amonte de drumul național DN 13A, s-a amenajat un lac pentru plimbare
cu bărci și pentru asigurarea captării unui sistem de alimentare cu apă.
În jurul anului 2000 s-au concretizat primele realizări din inițiativa privată a d-lui Benedek
Lukács. Acestea s-au concentrat de-a lungul drumului național, în apropierea pensiunii Lobogó. Au
fost construite cîteva vile (case de vacanță) noi, centru wellness (SPA), teren de sport, două piscine
în aer liber. S-a amenajat o pîrtie de schi și un teren de echitație, cu grajduri pentru cai. Faptul că
Băile Homorod se mai află astăzi pe harta stațiunilor turistice, se datorează exclusiv inițiativei d-lui
Benedek Lukács. În zona vestică, pe platoul Sopárkút s-a construit o pensiune cu specific de
echitație, în proprietatea d-lui Szőcs Elek.
În 2006 s-au finalizat primele retrocedări de imobile naționalizate din numărul total de 43.
În jurul anului 2010 în cadrul programului „Drumul apelor minerale” s-a realizat
amenajarea pietonalului dintre zona Lobogó şi intrarea în Tabăra pentru copii, au fost construite şi
reconstruite pavilioane, băi tradiţionale în aer liber, alei pietonale, locuri de şezut şi amenajate zone
verzi.
Prin HGR 54/2012, dintre vilele și dotările existente, un număr de 13 imobile (vile)
împreună cu mijloacele fixe și dotările aferente au fost transferate în proprietatea publică a județului
Harghita, în administrarea Consiliului Județean Harghita. Conform CJH, printre mijloacele fixe
figurează și următoarele obiecte componente ale sistemelor de alimentare cu apă și canalizare
menajeră, fără însă a fi menționate expres în textul HGR 54/2012, astfel:
- „Casa de rezervoare captare 54 m3”
- „Aducția apa veche”
- „Rezervor de apă 2x50 m3”
- „Baraj conductă apă stația de clorurare”
- „Canal menajer decantor beton”.
În anul 2013, renumitul restaurant Rákossy, devenit după naționalizare vila nr. 7, amplasat
pe Valea Ilona, a fost demolat fără autorizație de H2O ENERGY srl, pe locul lui fiind construit
barajul unei microhidrocentrale pe rîul Homorodul Mare.
Alimentarea cu apă a stațiunii turistice pînă în anul 1971 era asigurată din fîntînile
individuale și izvoare. În privința capacității surselor de alimentare cu apă se pot menționa datele
din evidența Camerei de Comerț și de Industrie a orașului Tîrgu Mureș, conform căreia numărul
vizitatorilor permanenți în 1895 era de 400 de persoane, iar în 1910 de 360 persoane. Capacitatea
taberei școlare, organizate din 1950 a crescu de la an la an. În deceniul 1970 Tabăra era alcătuită din
43 de vile, cu 248 de camere, care puteau găzdui 1.100-1.200 de elevi împreună cu profesorii. În
perioada vacanțelor de iarnă puteau fi cazați 300-400 de copii și însoțitorii lor, aceasta limitat mai
mult de posibilitățile de încălzire.
Spre sfîrșitul anilor 1980 tabăra școlară a cunoscut o decădere drastică, cunoscînd o scurtă
perioadă de revigorare între 1992-1995 în care a găzduit tabăra studenților în organizarea KMDSz,
139
Asociația Studenților Maghiari din Cluj, cu colaborarea unor parteneri din centrele studențești
importante din țară, sub denumirea „Erdélyi Magyar Diáktalálkozó” (Întîlnirea studenților maghiari
din Transilvania). Pe durata acestor tabere, de cîte o săptămînă, numărul participanților a ajuns pînă
la 4.000 de persoane.
După cum se poate observa, nevoia cu adevărat stringentă a unui sistem centralizat de
alimentare cu apă s-a impus deja din anii primelor tabere școlare, capacitatea surselor locale
dovedindu-se cu totul insuficientă, fiind în parte amenințate de infestarea din cauza poluării
accentuate.
În timp au fost dezvoltate două sisteme centralizate de alimentare cu apă și a fost studiată
posibilitatea alimentării cu apă din rîul Homorodul Mare. Acestea se prezintă individual în
continuare. Trebuie menționat că, informațiile disponibile sînt incomplete, insuficiente și
contradictorii. În consecință toate mențiunile, în special cele referitoare la rețelele de distribuție,
trebuie citite ca atare.
În prezent, sistemul de alimentare cu apă și canalizare este concesionat pentru administrare
din partea Cosiliului Județean Harghita (CJH) prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Hargita
Víz către operatorul regional HARVIZ SA din Miercurea Ciuc.
3.1.3.b. Sistemul bazat pe sursa subterană
- sursa de apă
Conform informațiilor obținute, primul sistem centralizat de alimentare cu apă s-a realizat
în anul 1971 (1977 ?), bazat pe captarea apei subterane freatice, cantonată în versantul stîng al văii
rîului Băile Homorod. Nu este vorba despre izvoare, ci despre fîntîni săpate.
Sursa există în evidența ABA Olt. În studiul privind „Situația actuală a utilizării pe
folosințe a resurselor de apă”, volumul 1B-Anexe, elaborat în 2008 de INHGA București în cadrul
PABH Olt etapa 1, în Anexa 17 poz. 5 la pag. 140 sursa este menționată ca fiind în proprietatea
Administrației Taberei Școlare Miercurea Ciuc, cu indicativul „izv. 0005” în cadrul corpului de apă
subterană GWOT01, avînd starea „bună” și debitul Qs= 0,25 l/s (21,6 m3/zi). Starea „bună”
înseamnă că starea cantitativă și calitativă din punct de vedere chimic a corpului de apă subterană
este bună, respectiv că parametrii chimici de calitate se încadrează în limitele maxime admise.
La ora actuală este singura sursă de alimentare cu apă în funcțiune a localității.
În privința calității apei sursei dispunem doar de o singură informație, preluată din
proiectul EPTISA nr. 52/2013 (EP115035-A10) Studiu hidrogeologic necesar delimitării
perimetrelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică privind captările de ape subterane ale localităţii
Băile Homorod, care se referă la anul 2012 și pe care o prezentăm în figura 60.1 de mai jos.
Analiza se referă la doar o singură lună, iulie, probabil din motivul că aceasta este una
dintre lunile de aflux maxim de turiști.
- captare
Captarea constă din 3 captări izolate, sub forma constructivă de cămine din beton, situate
ca centru de greutate la cca. 615 m amonte pe firul văii de podul rutier de pe drumul național DN
13A, respectiv la o înălțime relativă față de talveg între cca. 7-10 m, iar cota relativă între ele de
0,75-1,5 m. Distanța de-a lungul văii între cea mai îndepărtată captare și cea mijlocie este de cca. 39
m, iar între aceasta și cea de-a treia de cca. 10 m. Cel mai îndepărtat cămin este de formă pătrată, iar
140
celelalte două circulare, avînd dimensiunile de 1,0 m, toate fiind acoperite cu plăci din beton armat
și prevăzute cu țevi de aerisire din oțel improvizate. Aducțiunile primare de la fiecare izvor sînt
racordate la un cămin colector prin conducte din țevi oțel, înlocuite ulterior probabil cu țevi din
polietilenă HDPE. Acest cămin se află la distanța de cca. 42 m înspre aval de cel mai apropiat cămin
de captare. Acesta este din beton armat, cu dimensiunile de cca. 2x3 m, acoperit cu un capac din
beton armat Apele colectate sînt conduse de aici la un rezervor printr-o conductă din polietilenă
HDPE de cca. 68 m lungime de-a lungul văii. Sistemul de aducțiuni funcționează gravitațional.
Căminele, cu excepția celui de colectare, au fost împrejmuite recent cu 3 rînduri de sîrmă ghimpată
galvanizată, fixate pe cîte 4 pari din lem brut de cca. 1,0 m înălțime, formînd un pătrat cu latura de
cca. 2,5 m, reprezentînd perimetrul de protecție sanitară cu regim sever.
Cota capacelor căminelor, ridicate topografic în sistemul de referință STEREO 1970 și
sistem de cote Marea Neagră 1975 (mdMN), în ordinea amonte-aval este 753,72 mdMN, 755,25
mdMN, 754,51 mdMN și 752,90 mdMN.
Captările sînt arătate în colecția foto 250-253 din Anexă.
- aducțiune
Lungimea însumată a aducțiunilor este de 245 m. Diametrul lor nu este cunoscută,
materialul (avînd în vedere perioada realizării) fiind din oțel, dacă ulterior nu au fost cumva
înlocuite cu țevi din polietilenă HDPE.
- rezervor-tratare
Rezervorul din beton armat arătată pe foto 254 este de
formă circulară, de tip semiîngropat, amplasat la baza versantului
și prevăzut cu cameră de vane supraterană din blocuri ceramice
din zgură granulată și țeavă de aerisire în centrul planșeului,
conform unui proiect-tip ISPGC București. Camera de vane nu
este tencuită. Capacitatea de înmagazinare a rezervorului este de
50 m3. Zona de protecție sanitară cu regim sever este realizată
printr-o împrejmuire din 3 rînduri de sîrmă ghimpată galvanizată,
fixată pe stîlpi din lemn rotund brut de cca. 1,5 m înălțime,
formînd un pătrat neregulat cu latura de 14,4 m. Împrejmuirea
este parțial distrusă. Cota planșeului rezervorului este 751,69
mdMN, iar cota terenului în dreptul porții împrejmuirii 748,89
mdMN. Din punct de vedere tehnologic, rezervorul este de tip de capăt.
Rezervorul dispune de instalații electrice de iluminat interior, alimentate printr-un cablu
subteran de la ultimul stîlp electric amplasat în dreptul imobilului nr. 40J, montat în șanț comun cu
noua conductă de distribuție începută din țevi de polietilenă HDPE D 110.
Tratarea apei constă în dezinfectarea cu o soluție de hipoclorit, prin picurare dintr-un
recipient amplasat în camera vanelor.
Conform informațiilor disponibile, captările și rezervorul sînt amplasate pe terenurile
proprietatea bisericii catolice, fără acceptul acesteia, fapt ce azi reprezintă un impediment cît se
poate de serios în ceea ce privește variantele de reabilitare și de extindere a sistemului de alimentare
cu apă.
Rețeaua de distribuție este de tip ramificat și funcționează la presiunea asigurată de
rezervor. Apreciind cota nivelului maxim al apei la cca. 751,0 mdMN, pentru cota teren la ultima
vilă de pe Valea Ilona, vila nr. 13, situată la limia inferioară a fostei Tabere Școlare (însă pe de parte
nu cea mai îndepărtată gospodărie) apreciat la cca. 695,0 mdMN, rezultă o presiune statică (adică la
consum zero) de cca. 56 mCA, apropiată de limita maximă de 60 mCA admisă de reglementările în
vigoare. Însă o serie de vile cu regim de înălțime P+1 din centrul stațiunii se află la cote teren de
cca. 747,0 mdMN, pentru care presiunea statică disponibilă este de doar cca. 4 mCA, total
insuficient chiar și pentru regimul de înălțime P (parter). Cea mai înaltă construcție, pensiunea
Lobogó, situată la cota teren apreciată la 720,0 mdMN, are un regim de înălțime de D+P+1+M (sau
141
P+2+M), la care presiunea statică disponibilă rezultă la cca. 31 mCA, insuficientă și aceasta pentru
alimentarea direct de la presiunea rețelei. Astfel, mai toți consumatorii importanți au nevoie de
instalații hidrofor proprii. Pensiunea Sopárkút situată la cota teren de cca. 772,0 mdMN este
alimentată printr-un hidrofor amplasat la colțul vilei nr. 4, la cota teren de cca. 707,0 mdMN. Se
pare că, o pensiune cu specific de echitație, amplasată pe malul drept al rîului Homorodul Mare, la
cca. 785 m amonte de podul rutier de pe drumul național DN 13A, ar avea asigurată alimentarea cu
apă prin prelungirea rețelei ce deservește Complexul Homorod, cu o conductă din PVC cu diametru
necunoscut, în lungime de cca. 823 m. Conducta alimentează un rezervor amplasat la cota de cca.
735,0 mdMN.
Materialul conductelor era inițial oțelul, însă în ultima perioadă unele tronsoane, precum și
extinderile au fost realizate din țevi din polietilenă HDPE. Diametrul conductei principale este DN
100, ramificațiile avînd dimensiunile conform informațiilor disponibile, oțel DN 50 și DN 32,
respectiv polietilenă HDPE D 110, D 63, D 50 și D 32. Ramificațiile secundare cu asemenea
diametre mici au lungimi de pînă la cîteva sute de metri, necorespunzătoare din punct de vedere
tehnic. După unele informații, pe ramura principală există hidranți de incendiu exterior, însă cea mai
mare parte a zonei nu este asigurată împotriva stingerii incendiilor din exterior de la hidranți.
Oricum, rezervorul nu are rezervă intangibilă de incendiu și nici chiar întreg volumul existent nu
este suficient în acest scop conform reglementărilor în vigoare.
După abandonarea sistemului de alimentare cu apă bazat pe sursa de suprafață, rețelele
aferente celor două sisteme de distribuție au fost interconectate, iar unele tronsoane abandonate,
ceea ce îngreunează și mai mult deslușirea configurației actuale a rețelei de distribuție. Cu toate
eforturile depuse, clarificarea unui asemenea sistem poate produce ulterior surprize neplăcute,
depășind orice imaginație. Astfel, începînd din centrul stațiunii, a fost abandonată și conducta de pe
Valea Ilona, care după unele informații a fost prelungită anterior cu țevi din PVC D 90,
necorespunzătoare din punct de vedere al necesității de stingere a incendiilor din exterior. Conform
HARVIZ SA, ultimul consumator alimentat în prezent în această zonă este vila nr. 20, printr-o
conductă din polietilenă HDPE D 63, pozată pe o stradă paralelă cu drumul județean DJ 131A.
Conform informațiilor obținute de la HARVIZ SA, s-a demarat o acțiune de extindere a
rețelei, printr-o conductă din polietilenă HDPE D 110 de la rezervorm prin realizarea unui prim
tronson de cca. 290 m lungime, amplasat pe malul drept al rîului Băile Homorod, pe stradă, oprit
temporar în dreptul casei nr. 40I în zona Vészfarka din lipsă de fonduri. De asemenea, în viitorul
foarte apropiat se intenționează prelungirea acestei conducte de distribuție cu același material și
diametru în continuare pe acel drum de acces pînă la drumul național DN 13A și de aici deasupra
zidului de sprijin de-a lungul drumului național pînă la conducta din HDPE D 63 ce subtraversează
acest drum în amonte de podul rutier peste rîul Homorodul Mare, în scopul alimentării Complexului
Homorod. Aceasta ar fi cea mai proastă soluție posibilă, deoarece oricum nu va putea rezolva
problema presiunii, fără să mai amintim lungimea foarte mare a tronsonului fără consumatori.
Ulterior soluția s-a modificat, conducta nouă fiind prelungită pînă în dreptul imobilului nr. 40D și
racordată la conducta veche din oțel prin traversarea din nou a rîului Băile Homorod. Astfel, prin
noua conductă din polietilenă HDPE D 110 de cca. 400 m lungime s-a înlocuit un tronson vechi din
conducte din oțel DN 100 de cca. 340 m lungime, cu avantajul alimentării cu apă a unor
consumatori noi.
Chiar și cu sistemul centralizat improvizat existent, care deservește practic numai zona
centrală de lîngă drumul național DN 13A, cea mai mare parte a gospodăriilor recurge în continuare
la fîntînile individuale și izvoare. În condițiile actuale este foarte probabil că mai există și
consumatori clandestini.
3.1.3.c. Sistemul bazat pe sursa de suprafață
● prima propunere
Prima propunere pentru alimentarea centralizată cu apă s-a formulat în Schița de

sistematizare (SSL) nr. 415/9/1975, elaborat de Atelierul de proiectare județean Harghita. Sursa
142
preconizată era rîul Homorodul Mare, cu captarea din lacul de acumulare creat de stăvilarul
amplasat în amonte de drumul național DN 13A. Din punctul de captare propus pe malul stîng,
vizavi cu capela catolică, apa era pompată în stația de tratare amplasată la cota de cca. 752 mdMN,
situată pe promontoriul din unghiul de confluență cu rîul Băile Homorod. Aici urma să fie amplasat
și rezervorul de înmagazinare, de tip de trecere, de unde stațiunea putea fi alimentată gravitațional.
Conducta de distribuție de la rezervor cobora paralel cu conducta de aducțiune, urmărind drumul
existent, după care subtraversa drumul național DN 13A în dreptul ramificației drumului județean
DJ 131A, pe lîngă care intra în centrul stațiunii. De aici conducta se ramifica spre centru stațiunii și
pe valea Homorodului Mare pînă la vila nr. 13, cu alte două ramuri secundare spre vila nr. 3 și vila
nr. 34. Se pare că, exceptînd stăvilarul, acest sistem pînă la urmă nu s-a realizat.
● a doua propunere
- sursa de apă
Sursa de apă a fost rîul Băile Homorod. Realizat – conform informațiilor, în 1982, la ora
actuală acest sistem este abandonat, fiind utilizate doar părți de tronsoane din rețeaua de distribuție.
Clasa de importanță a sistemului de alimentare cu apă stabilită pe baza standardului STAS
4273-61 era a IV-a, pentru care gradul de asigurare al folosinței conform STAS 1343-66 rezulta de
95 %, determinînd debitul normat al sursei ca debitul mediu zilnic minim anual cu probabilitatea de
nedepăşire de 95 %.
Nu s-a reușit obținerea informațiilor necesare de la ABA Olt nici în acest caz.
Pe baza calculelor proprii în tabelul 1.12.39.6, debitul mediu zilnic minim anual cu
probabilitatea de 95 % ar fi de cca. Qm.zi.min.95= 13 l/s.
O indicație globală în privința calității apei surselor este oferită de tabelul prezentat în
figura 59.1, preluat din proiectul EPTISA nr. EP 1156035-A10/2013 „Documentație tehnică pentru
delimitarea perimetrelor de protecție sanitară privind sursele de apă aferente sistemului de
alimentare cu apă în orașul Vlăhița”. Din acest tabel rezultă că, rîul Homorodul Mic, din punct de
vedere al stării ecologice este încadrată în clasa „moderată”, din punct de vedere al stării chimice în
clasa „G” (good-bună), iar ca stare globală în clasa „stare moderată”. De asemenea, conform
Planului de management al bazinului hidrografic Olt, etapa 2 (PMBH2), Anexa 6.1A și Anexa 6.2,
rîul Homorodul Mare este caracterizat conform sintezei din tabelul 3.1.3.0:
Tabelul 3.1.3.0. Caracterizarea stării apelor rîului Homorodul Mare
Bazin Codul corpului de Tipul corpului Starea Starea Starea
Cursul de apă Denumirea corpului de apă
hidrografic apă de apă ecologică chimică globală
Homorod cu afluenții Homorodul stare

Olt Homorod RORW8.1.71_B1 RO03 M G*
Cărbunești, Homorod Băi, Ghipeș moderată
NOTĂ: G – good (bună); M – moderată

* Stare așteptată pentru anul 2015.
- captare
Captarea - existentă și astăzi, a fost realizată din beton sub forma unui baraj deversor
frontal cu profil practic trapezoidal, cu captare laterală și deznisipator încorporat în zidul de dirijare
de pe malul stîng, la 87 m amonte de podul rutier de pe DN 13A. Cota coronamentului deversorului
de ape mari este, conform ridicării topografice efectuate, la 735,84 mdMN.
Captarea nu este prevăzută cu scară pentru pești, asemenea dotare nefiind reglementată în
legislația din perioada respectivă.
În prezent soarta barajului de captare este incertă, fiind înconjurat de proprietăți private, cu
gardul lipit de zidurile de dirijare, iar accesul este doar pietonal, însă și acesta anevoios.
Deși de pe planșele vechi s-a putut prelua perimetrul de protecție sanitară cu regim sever,
azi acesta este compromis prin construcțiile de pe malul drept, iar gardul nu mai există.
Captarea abandonată este prezentată în colecția foto 255-260 din Anexă.
143
- aducțiune
Apa deznisipată este condusă la Uzina de apă de pe malul stîng al rîului Băile Homorod,
amplasată la 125 m aval de podul rutier de pe DN 13A printr-o conductă din țevi oțel cu DN 100 cu
lungimea de 195 m. Conducta subtraversează drumul național DN 13A în spatele culeii podului
rutier. Cu excepția zonei drumului național și incintei Uzinei de Apă, aducțiunea este amplasată pe
terenuri proprietate particulară.
În prezent aducțiunea este abandonată.
- Uzina de Apă
Cota terenului incintei este cca. 730,0 mdMN. Tratarea apei consta aici în decantare și
filtrare în filtre lente deschise, apoi clorată și înmagazinată într-un rezervor de compensare
suprateran de 50 m3. Decantorul din beton armat era bicompartimentat, dimensiunile
compartimentelor conducînd la concluzia că fiecare era dimensionat la debitul total. Acest lucru
pare logic deoarece, decantoarele erau cu curățire manuală. În prezent decantorul este îngropat,
fiind acoperit cu pămînt.
Apa decantată era pompată în filtrele lente deschise cu pompe amplasate într-o stație de
pompare integrată la capătul aval al decantoarelor, cu cuvă subterană și clădire supraterană din
cărămidă. Filtrele lente deschise erau amplasate simetric de ambele părți ale clădirii centrale și
realizate cu partea superioară a camerei evazată pentru reducerea împingerii gheții pe timpul iernii.
În corpul central pe lîngă instalațiile hidraulice era amplasată și instalația de clorinare, precum și
stația de pompare finală, care alimenta rezervoarele de înălțime. Rolul rezervorului era cel mai
probabil acela de compensare pe perioada iernilor grele, în care înghețul putea scoate din funcțiune
captarea și de asigurare a timpului minim de contact de 30 min cu clorul.
Informațiile arată cel puțin două variante de incintă. Ambele arată că, azi fosta incintă este
ocupată parțial de construcții private. Din împrejmuirea inițială nu s-a mai păstrat nimic, iar accesul
rutier nu mai este posibil, terenurile fiind ocupate cu diferite amenajări particulare.
Deși de pe planșele vechi s-a putut prelua perimetrul de protecție sanitară cu regim sever,
acesta deși includea și un tronson din drumul național DN 13A, azi este ocupat în mare parte de
terenuri și construcții private.
Unele informații arată că, după realizarea captării de suprafață, conducta de apă de la
rezervorul sistemului captării subterane s-a racordat al stația de pompare, ceea ce arată că scopul a
fost integrarea acesteia în noul sistem, cu o singură rețea de distribuție.
Uzina de Apă dezafectată este prezentată în colecția foto 261-266 din Anexă.
- rețele de distribuție
Din rezervorul de compensare apa era pompată într-un rezervor de compensare geamăn
de 2x50 m3, amplasat subteran în zona centrală a stațiunii, la marginea pîrtiei de schi amenajate cu
cîțiva ani în urmă, la marginea drumului de acces de pe versantul drept al unui mic afluent
(Kislikat) al rîului Băile Homorod. Rezervorul este de tip trecere, cota lui, respectiv cota maximă a
apei apreciată la cca. 760,0 mdMN asigurînd alimentarea gravitațională a clădirilor Taberei școlare.
La recunoașterea pe teren rezervorul s-a găsit gol, ceea ce a permis observarea instalațiilor
hidraulice. Configurația acestora arată că, rezervoarele puteau asigura și rezerva intangibilă de
incendiu. Rezervorul este prezentat în colecția foto 267-271 din Anexă.
Întreg sistemul demonstrează o lucrare bine gîndită profesional.
Rețelele de distribuție erau realizate din conducte din oțel, cu diametrul DN 100 și
prevăzute cu hidranți de incendiu subteran, iar local, pentru cîteva grupuri de vile, DN 50. Ulterior
abandonării sistemului bazat pa sursa de suprafață, parte din această rețea a fost și ea abandonată,
însă parțial a fost inclusă în rețeaua de distribuție în funcțiune la ora actuală.
Acest sistem a funcționat bine și ulterior satisfăcător (în lipsa întreținerii corespunzătoare)
pînă la 1989, după care datorită neutilizării Taberei, întreg sistemul a fost scos din funcțiune și încet
abandonat. În prezent toate construcțiile există, în diferite stări de degradare și uzură, însă ele ar
putea fi reabilitate în cazul în care ar putea fi integrate în noul sistem necesar de realizat.
144
În Studiul de dezvoltare a localității Băile Homorod elaborat de VALLUM srl Miercurea
Ciuc în 2015, cu nr. 382, beneficiarul studiului fiind Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI)
Munții Harghita, s-a realizat și evaluarea stării fizice a imobilelor și mijloacelor fixe ale fostei
Tabere Școlare trecute în proprietatea județului Harghita cu scopul estimării cheltuielilor de
investiții necesare pentru demolarea, respectiv reabilitarea acestora, după caz. O parte din evaluare,
ce cuprinde și obiectele componente ale sistemelor de alimentare cu apă și canalizare menajeră, a
fost realizată de expertul tehnic ing. Benke István din Tîrgu-Mureș în anul 2014.
Tabelul 3.1.3.1. Evaluarea stării fizice a mijloacelor fixe din categoria lucrărilor hidrotehnice
Aria Starea clădirii Stare de
desfășu- conform fișei de funcțio- Grad de Grad de Propuneri
rată, Ad evaluare Concluziile nare: rezistență izolare
Nr. Regim de
Cod Denumire mijloc fix (m2) expertizei în funcțiu- la foc termică
crt. înălțime
structură finisaj tehnice din 2014 ne, F / (pe scara (pe scara
nefunc- I-V) A-G) intervenție funcțiune
(%) (%)
țional, Nf
Casa de rezervoare captare
1 M-11 S+P1 25,12 65 20 - Nf II4 G4 renovare6 HARVIZ
54 m3
cca.
2 M-12 Aducția apa veche - - - - Nf - - dezafectare -
1800 m
3 1 4 4 7
3 M-21 Rezervor de apă 2x50 m S+P 108,00 65 40 - Nf II G de vîndut -
4 M-22 146,50 - Nf demolare -
Baraj conductă apă stația de 178,70
clorurare 35,50
P2, P+11 17,60 50-75 25-40 II4 G4
Canal menajer decantor
5 M-23 D1 56,50 60-65 50-55 - F II4 G4 reabilitare8 HARVIZ
beton
6 M-17 Pod din beton armat P3 17,94 60-65 50-55 reparații curente F II5 - renovare pod
Pod din beton armat spre
7 M-18 P3 33,54 60-65 35-40 reparații curente F IV5 - renovare pod
vila 4, 5
Pod din beton armat spre
8 M-19 P3 16,56 90 75 întreținere F V5 - - pod
vila 41, 40
Starea construcțiilor
bună - necesită intervenții de reabilitare minime
acceptabilă - necesită intervenții importante, dar în limite rezonabile
degradată - necesită reparații/intervenții mari vile și mijloace fixe
foarte degradată - se poate reabilita numai cu un efort tehnic și financiar comparabil cu o investiție nouă preluate în amenajarea
distrugeri aproape iremediabile - reabilitarea necesită un efort asemănător realizării unei clădiri noi Taberei pentru tineret
distrugeri iremediabile
Observații:
S-au utilizat pe cît posibil culori identice cu cele din lucrarea originală.
1
Regimul de înălțime poate fi utilizat eventual doar pentru camera vanelor. Nu se aplică pentru rezervoare, decantoare,
baraje și alte lucrări similare.
2
Regimul de înălțime parter se referă probabil la clădirea stației de pompare, nenominalizată.
3
Regimul de înălțime nu se aplică pentru poduri.
4
Gradul de rezistență la foc și gradul de izolare termică nu se aplică pentru rezervoare, decantoare, baraje și alte lucrări
similare.
5
Gradul de rezistență la foc și gradul de izolare termică nu se aplică pentru poduri.
6
Aceste construcții pot fi eventual renovate, însă din moment ce captarea este cu totul insuficientă pentru acoperirea
cerinței de apă în viitor, dar și ținînd cont de situația conflictuală cu proprietarul terenurilor pe care sînt amplasate,
soluția finală ar fi cedarea acestora pentru utilizatorii din zonă, care este prevăzută în PUG Căpînița pentru extindere ca
trup intravilan destinat activităților turistice, fie în caz contrar dezafectarea lor.
7
Probabil aceasta ar putea fi o soluție. Însă trebuie avut în vedere faptul că, acest rezervor nu mai poate fi menținut și
integrat în noul sistem de alimentare cu apă deoarece volumul lui este total insuficient pentru necesitățile viitoare, iar
prin menținerea lui se ocupă inutil o suprafață de teren ce poate fi utilizată mult mai convenabil la pîrtia de schi.
Referitor la starea structurii, procentul indicat este valabil doar pentru suprastructură (cabina de manevră a vanelor, din
cărămidă), însă betonul în structura rezervorului este în stare bună. Cea mai adecvată postutilizare a acestui rezervor ar
putea fi în scopul înmagazinării apei pentru instalațiile de preparare a zăpezii artificiale.
8
Canalul menajer și decantorul existent sînt într-o stare reală de degradare foarte avansată, și ca urmare nu pot fi
menținute sub nicio formă. Canalul menajer din beton nu are etanșeitatea necesară impusă nici de reglementările tehnice
în vigoare și cu atît mai puțin de cerințele impuse de existența lui în cadrul perimetrului de protecție hidrogeologică cu
regim sever a izvoarelor de apă minerală. În privința decantorului, aflat și acesta în perimetrul de protecție cu regim
sever a izvoarelor minerale, în afara stării tehnice foarte șubrede, acesta nu numai că nu mai este corespunzător din
punct de vedere tehnologic sub aspectul eventualei încadrări într-o stație de epurare nouă, ci nu are asigurată nici zona
de protecție sanitară cu regim sever prevăzută pentru asemenea dotări, și se află și în interiorul zonei construite ce nu
145
permite racordarea gravitațională a consumatorilor din aval pe o distanță de 1,25 km respectiv 1,8 km în aval (conform
perimetrului intravilanului prevăzut în PUZ Munți Harghitei și PUG Vlăhița, respectiv cu extinderea prevăzută în PUG
Mărtiniș. Acesta a fost de altfel și motivul pentru care în PUZ Munții Harghitei și în PUG Mărtiniș noua stație de
epurare a fost prevăzută pe un amplasament situat în aval de limita nouă a intravilanului, la distanța de 300 m prevăzută
de legislația în vigoare. Un cîștig important al acestei propuneri este aceea că, stația de epurare va fi scoasă în afara
perimetrului de protecție hidrogeologică cu regim sever al izvoarelor minerale.
În tabelul 3.1.3.1 de mai sus se prezintă rezultatele acestor evaluări, preluate din Studiul
amintit. Din tabel se desprinde faptul că, obiectele evaluate se află într-o stare tehnică precară,
necesitînd – în cazul deciziei de menținere a lor, cheltuieli de investiții nejustificat de mari pentru
reabilitare. Se menționează că, în cazul podurilor vechi pe lîngă starea tehnică, capacitatea
debușeului reprezintă un criteriu cel puțin la fel foarte important. Acesta necesită analiza hidraulică
a podului, pentru care este nevoie de studiu hidraulic și topografic.
Mijloacele fixe din categoria lucrărilor hidroedilitare, evaluate sînt după cum urmează (s-a
păstrat denumirea originală din studiu):
- casa de rezervoare, captare 54 m3
- aducția apă veche
- rezervor de apă 2x50 m3
- baraj, conductă apă, stația de clorurare
- canal menajer, decantor beton
Deși nu fac parte din grupa lucrărilor hidroedilitare, fiind construcții de traversare a
cursurilor de apă (deci construcții în legătură cu apa), din categoria lucrărilor pentru transporturi, în
tabel s-au cuprins și podurile ce fac parte dintre mijloacele fixe cuprinde în HGR 54/2012. Acestea
sînt următoarele:
- pod din beton armat
- pod din beton armat spre vila 4,5 (pe rîul Homorodul Mare)
- pod din beton armat spre vila 41, 40 (pe rîul Băile Homorod)
Deși nu s-a putut afla exact, însă este foarte probabil că, podul codificat M-17 este cel de
pe rîul Homorodul Mare, amonte de barajul de captare a MHC, asigurînd accesul la vila nr. 7A.
Despre indicatorii sistemului de alimentare cu apă
În autorizația de GA nr. 12/2012 (expirat în 14.09.2015.), în privința sursei de apă se

menționează doar cea subterană, debitele autorizate privind alimentarea cu apă fiind:
Qzi.med= 64 m3/zi= 0,74 l/s
Qzi.max= 83,17 m3/zi= 0,96 l/s
Qzi.min= 25 m3/zi= 0,29 l/s
Qo.max= 10,39 m3/h= 2,89 l/s
Deoarece în autorizația de GA nu se precizează natura debitelor, avînd în vedere faptul că
din punct de vedere legal pentru captări se autorizează debitul maxim al cerinței de apă incluzînd și
debitul pentru refacerea rezervei intangibile de incendiu, se pare că, debitele autorizate se referă la
debitele necesarului de apă.
Conform avizului de GA menționat, măsurarea debitelor (fără precizarea locului în sistem)
se face cu un debitmetru DN 100. Ca atare, nu se știe dacă se contorizează debitele captate la
intrarea în rezervor sau debitele livrate din rezervor la consumatori. Oricum, asemenea valori nu pot
fi contorizate cu un debitmetru așa de mare cu precizia necesară. Acesta deoarece, conform
specificațiilor tehnice ale unor asemenea contoare, debitul minim, la care precizia de măsurare este
de ±5 %, este - în funcție de model, de 2-3 m3/h (0,555-0,833 l/s), iar debitul de pornire (la care
mecanismul contorului se pune în mișcare și începe să înregistreze) de 0,25-0,3 m 3/h (0,069-0,083 l/
s). În domeniul de sub debitul minim diagramele nici nu sînt trasate, tocmai pentru că erorile de
măsurare cresc exponențial și incontrolabil, dar și din cauză că, mecanismul nici nu mai
înregistrează. Ori, după cum se va vedea la tabelul cu producția de apă, debitul mediu zilnic se
situează sub limita de măsurare cu precizia garantată. Drept urmare, perioade foarte lungi din
decursul anului sînt fie contorizate cu o precizie de peste 10 %, fie rămîn necontorizate din cauza
146
faptului că mecanismul contorului nu se pune în mișcare.
Este important de subliniat că, în PMBH Olt, sursa subterană este cadastrată cu debitul
Qs= 0,25 l/s (21,6 m3/zi). Este evident că, există o contradicție între cele două seturi de date.
În privința calității apei potabile dispunem doar de o singură informație, preluată din
proiectul EPTISA nr. 52/2013 (EP115035-A10) Studiu hidrogeologic necesar delimitării
perimetrelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică privind captările de ape subterane ale localităţii
Băile Homorod, care se referă la anul 2012 și care este prezentată cu adnotările necesare în figura
60.2 de mai jos.
Tabelul prezentat în figura 60.2 reflectă perioada iulie-decembrie, respectiv perioada cu

cel mai mare aflux de turiști. Din tabel se poate constata că în valorile clorului rezidual liber sînt în
general mult sub valoara minimă necesară de 0,1 mg/l, reglementată în Legea 458/2002/2011 cu
mcu. Valoarea de 15 mg/l a clorului rezidual liber determinat în decembrie, depășind de 30 de ori
concentrația maximă admisă pare a fi un accident, însă contrazisă de decelarea la unul dintre
capetele rețelei a cel mai mare număr de germeni totali (colonii totale). Un fapt îngrijorător este
frecvența mare a rezultatelor neconforme privind microorganismele patogene.
În privința lungimii rețelei de distribuție datele disponibile sînt și insuficiente, și neclare
și contradictorii. Datele furnizate de HARVIZ SA, deși neclare în multe privințe, au fost de mare
ajutor. Acestea au fost corectate pe baza informațiilor din alte surse și a experienței, cunoscînd și
admițînd faptul că, realitatea ar putea fi mult diferită. Datele oficiale, inclusiv cele statistice, sînt
alterate de faptul că, ele se referă la ansamblul orașului Vlăhița ca unitate administrativă și nu ca
localitate. Ca urmare, datele utilizate aici au în vedere analiza detaliată făcută pentru UAT și
orașulVlăhița. Cu aceste observații, lungimea rețelelor de distribuție abandonate se estimează
conform tabelului 3.1.3.2:
Tabelul 3.1.3.2. Lungimea rețelelor de distribuție abandonate
Lungimi rețele abandonate (m)
oțel PVC-G
DN 100 DN 50 D 90 D 90 ? Total
2.242 93 281 405
2.335 686 3021
Informațiile primăriei semnalează o lungime de 2,95 km pentru rețeaua de distribuție și un

grad de echipare a străzilor cu rețele de apă de 50 %. Lungimea actuală a rețelelor de distribuție este
estimat pe baza informațiilor obținute conform tabelului 3.1.3.3.
Din lungimea totală estimată a rețelelor de distribuție în funcțiune, conform informațiilor
disponibile, doar cca. 1460 m (48,7 %) se află pe teren public. Din lungimea totală estimată a
rețelelor de distribuție în funcțiune, doar 1164 m (38,8 %) are diametrul necesar pentru a putea fi
echipată (teoretic) cu hidranți de incendiu exterior. Mențiunea din paranteză se referă la faptul că, în
configurația actuală a sistemului de distribuție - inclusiv rezervorul, o eventuală intervenție prin
147
racordarea mașinii de luptă a pompierilor la chiar cel mai apropiat hidrant de rezervor, va conduce
la crearea unui vid în rețea, cu posibile grave consecințe asupra rețelei. Aici s-a făcut abstracție de
faptul că, nici rezervorul nu are capacitatea necesară pentru asigurarea compensării și rezervei
intangibile impuse conform reglementărilor în vigoare.
Tabelul 3.1.3.3. Lungimea rețelelor de distribuție în funcțiune
Lungimi rețele de distribuție (m)
oțel polietilenă HDPE PVC
DN 100 DN 50 D 110 D 63 D 50 D 32 D? Total
765 486 399 476 400 472 823
1.251 1.747 (823) 2.998 (3.821)
În privința gradului de dotare (echipare) a tramei stradale cu rețele de distribuție nu

se pot face nici măcar aprecieri, date fiind și elementele incerte referitoare la lungimea tramei
stradale. Aceste date sînt prezentate la orașul Vlăhița, de unde se menționează doar că, în timp ce
datele primăriei indică o lungime totală de 4,75 km, măsurătorile pe hartă însumează 9,805 km.
Datele privind evoluția populației au fost extrase din tabelul întocmit pentru orașul Vlăhița
și se prezintă în tabelul 3.1.3.4 de mai jos.
Tabelul 3.1.3.4. Date privind populația
Numărul populației
Localitatea Sursa
1968 1972 1992 1995 1999 2002 2011 2014 2015 2016
Băile INSSE - - - - - - 84 - - -
Homorod primărie - - - - - 69 - - - -
Varga E. Árpád, 2007 1121 - 73 - - 69 - - - -
estimare proprie - - - 72 70 - - 652 652 652
valori de calcul 112 101 73 72 70 69 84 65 65 65
1
valoare dată pentru 1966
2
valoare adoptată pe baza cifrei din evidențele primăriei pentru anul 2013
Conform informațiilor furnizate de HARVIZ SA, numărul branșamentelor este repartizat

ca în tabelul 3.1.3.5 de mai jos, cu mențiunea că, toți acești consumatori sînt contorizați:
Tabelul 3.1.3.5. Numărul branșamentelor
Numărul branșamentelor
Anul agenți
populație instituții Total
economici
2014 11 4 2 17
2015 14 4 2 20
2016 14 4 2 20
Datele HARVIZ SA referitoare la consumul de apă sînt preluate în tabelul 3.1.3.6,

amendate cu cîteva elemente în interesul clarității:
Tabelul 3.1.3.6. Consumul de apă
Volume de apă (m3/an) ponderea
producție brută producție netă vîndute pierderilor, NRW
Anul consum pierderi
(captată) (livrată în rețea) (facturate) (%)
tehnologic, Vt Vp= Vb-Vn Vp/Vn
Vb Vn= Vb-Vt Vv= Vn-Vp
17.025
2014 0 17.025 7.961 9.064 46,76
(0,54 l/s)
23.079
2015 0 23.079 17.195 5.884 74,50
(0,73 l/s)
2.559
iunie 2016 0 2.559 2.160 399 84,41
(0,16 l/s)
NOTĂ: NRW- Non Revenue Water (apa care nu produce venit, conform cerințelor de raportare UE)
Cifrele demonstrează cît se poate de elocvent afirmațiile anterioare privind dificultățile de

148
exploatare a unui sistem improvizat, necunoscut într-o proporție destul de importantă. Este evident
că, pierderile înregistrate nu pot fi puse doar pe seama vechimii rețelei, ci și pe utilizarea unui
contor principal neadecvat, precum și a unor consumatori clandestini. De asemenea, datele pentru
anii întregi furnizează informații contradictorii cu evidența ABA Olt, conform căreia debitul sursei
este de Qs= 0,25 l/s. Acesta deoarece producția de apă brută (adică practic apa captată) nu poate fi
mai mare ca debitul sursei de apă.
Conform informațiilor obținute, în prezent, în perioadele de aflux mai mare de turiști,
alimentarea cu apă a consumatorilor existenți se face cu dificultăți datorită incapacității sursei de
apă subterane.
În privința calității apei potabile, HARVIZ SA nu a furnizat date. Direcția de Sănătate

Publică (DSP) a județului Harghita în adresa nr. 414/2015, ca răspuns la solicitarea adresată, a
comunicat niște elemente privind calitatea apei potabile analizate în perioada 2011-2014. DSP
menționează că, în această perioadă s-au făcut numai 2 analize, dar și acestea numai la solicitarea
unor clienți. Au fost analizați numai cîțiva parametri, precizați de clienți. Cele două probe au fost
corepunzătoare din punct de vedere chimic, iar una dintre acestea a prezentat depășire la parametrul
microbiologic enterococi, cu un număr de 1/100 ml. În continuare se menționează că au mai fost
analizate și 11 probe din punct de vedere al radioactivității, în total 22 de analize, toate conforme.
Din forma de prezentare din păcate nu rezultă în mod explicit dacă probele pentru analiza unor
parametri de radioactivitate provin integral din localitate sau nu.
De asemenea, în ciuda solicitării, informațiile nu sînt prezentate pe ani, nu se precizează
sursa (respectiv dacă probele provin din sistemul public operat de HARVIZ SA sau din alte surse),
punctul de recoltare din rețea (intermediar, capăt sau chiar poate fi rezervor), numărul analizelor
conforme sînt date global și nu pe categorii de proveniență.
Avînd în vedere cele de mai sus, rezolvarea corectă și în condiții de legalitate a

sistemelor de alimentare cu apă existente în viitor nu se va putea face practic decît prin
abandonarea celor existente și conceperea unui sistem unic, capabil să asigure alimentarea
centralizată cu apă nu numai pentru situația actuală, ci și cu rezerve suficiente - cel puțin la
componentele esențiale ce nu pot fi modulate, și pentru un viitor rezonabil. Eventuala posibilitate
de încadrare a unor tronsoane existente în sistemul nou trebuie analizată cu maximă precauție și
responsabilitate, luînd în considerare oportunitatea, relevanța și eficiența cheltuielilor necesare
pentru relevarea corectă a situației existente deoarece, după cum s-a demonstrat mai înainte,
datele existente nu sînt de încredere.
Conform PUZ Munții Harghitei, structurile de cazare existente însumează 417 locuri.
Amenajarea propusă a Taberei pentru copii și tineret în Studiul de dezvoltare a localității Băile
Homorod, elaborat de VALLUM srl în septembrie 2015, prevede aici o capacitate de cazare de 169
persoane, plus o capacitate de 20 de persoane în două locuințe de serviciu și protocol, iar la
camping de 100 persoane. Astfel capacitatea de cazare a stațiunii se ridică la 706 locuri. La aceasta
se adaugă capacitatea de alimentație publică a pensiunii Lobogó, de 64 locuri și ale Complexului
Homorod, de peste 100 locuri (60+150= 210 locuri, conform datelor Complexului), în total cca. 350
locuri (estimare proprie). În cadrul Taberei pentru copii și tineret se prevede o cantină-restaurant cu
capacitatea de 150-200 locuri, precum și extinderea acesteia cu o sală de conferințe cu capacitatea
de 200-250 persoane.
Aceste date suplimentează datele privind populația, în funcție de care se estimează
necesitățile de alimentare cu apă și de canalizare menajeră.
3.1.3.d. Alimentare cu apă nepotabilă
O captare de apă nepotabilă a fost construită prin 2010, probabil de BENLUMA srl, în
scopul asigurării apei pentru stropit spațiile verzi.
Captarea s-a construit alipit în aval de podul rutier de pe drumul național DN 13A din zona
149
Vészfarka și constă din:
- prag de captare cu lățimea de 1,0 m, pe toată lățimea deschiderii podului de 5,0 m, cu
înălțimea de cca. 0,7 m peste cota talvegului albiei, supraînălțat cu timpane de cca. 0,2 m înălțime
pe partea dreaptă și de cca. 0,45 m înălțime pe partea stîngă în scopul asigurării unei lame de apă de
grosime minimă pe deschiderea prizei
- priză de apă cu lățimea de 1,1 m amplasată dezaxat înspre malul drept, acoperit cu grătar
rar metalic
- jgheab de racord la deznisipator, înglobat în corpul pragului
- deznisipator, amplasat în albie la baza malului stîng, acoperit cu scînduri, prevăzut cu un
șibăr metalic pentru posibilitatea de golire
Conducta, de lungime, diametru și material necunoscute, este conducă pe malul stîng al
rîului Băile Homorod, lîngă terenul de sport, probabil pînă în zona cabinei inferioare a teleschiului.
Deși prin supraînălțarea talvegului, pragul de captare contribuie la asigurarea stabilității
podului rutier, prin protejarea subspălărilor culeilor, produse anterior, această captare va trebui
desființată în viitor.
Cel puțin trei motive impun desființarea ei: pragul întrerupe conectivitatea longitudinală a
rîului, produce un remuu la ape mari care sporesc pericolul inundației în amonte de pod și reduce în
mod nepermis secțiunea liberă a podului și prin aceasta capacitatea debușeului. Oricum, lucrările de
consolidare a culeilor prin subzidirea acestora, va necesita inevitabil desființarea captării în acel
moment.
Captarea este prezentată în colecția foto 272-275.
Trupul Gheopiu constînd practic numai din case de vacanță, deci cu locuire temporară, nu
dispune în prezent și nici nu are nevoie în viitor de un sistem centralizat de alimentare cu apă.
Consumatorii din această zonă se bazează pe fîntînile individuale și eventuale izvoare.
Trupul Harghita Mădăraș formează stațiunea turistică cu aceeași nume, fiind alcătuită de
cîteva pensiuni, cabane și case de vacanță particulare, unele dintre acestea avînd și restaurant cu
bucătărie proprie. Cabanele sînt răspîndite pe o suprafață aflată la cotele 1596-1630 mdMN. În
prezent trupul de intravilan aparține UAT-urilor Vlăhița, Căpîlnița și Zetea. Trupul de intravilan este
propus pentru reconfigurare prin PUZ Munții Harghitei. Informațiile au fost preluate din PUZ
Munții Harghitei, elaborat de VALLUM srl Miercurea Ciuc, colaboratorul pentru rețelele
hidroedilitare fiind ing. Tamás Anna de la HYDROTEAM srl Miercurea Ciuc, și au fost corectate
parțial și completate prin documentare proprie de la proprietarii pensiunilor și recunoaștere de pe
teren.
Aflate pe zona de creastă, capacitatea stratului acvifer freatic este foarte redusă și direct
influențată de cantitatea de precipitații. În aceste condiții, posibilitatea alimentării cu apă a stațiunii
este insuficientă și nesigură.
Zona nu dispune de sistem centralizat de alimentare cu apă, cu cîteva excepții fiecare
proprietar asigurîndu-și alimentarea cu apă individual, din izvoare, surse proprii. Deși în apropiere
există cîteva izvoare cu debit destul de mare (de exemplu cele două aflate la est de cabana
Salvamont al CJH, după unele informații chiar mai mare decît unele utilizate), totuși au fost
preferate cele la cotele superioare, de la care alimentarea clădirilor era posibilă gravitațional. Acest
lucru este explicabil dacă avem în vedere dificultățile legate de pomparea unor debite reduse la
înălțimi de peste 100 m, de siguranța alimentării cu energie electrică și de funcționare a sistemului
pe timp de iarnă în condiții meteorologice severe, care reprezintă vîrful de sezon.
Sistemele de alimentare cu apă despre care au putut fi obținute informații, sînt
150
următoarele:
- cabana turistică Harghita Mădăraș, alimentat de la un izvor situat spre NE de clădire, la
cca. 170 m distanță și la o cotă superioară, care permite alimentarea gravitațională; Apa captată este
înmagazinată într-un rezervor de compensare din beton armat.
- casa de oaspeți Major și Casa ocolului silvic din apropiere sînt racordați la sistemul de
alimentare cu apă al cabanei Harghita Mădăraș
- fostele cabane turistice ale Fabricii de mobilă și a Trustului de construcții din Odorheiu
Secuiesc, în prezent privatizate, amplasate spre E de Casa pădurarilor, dispun de un sistem de
alimentare cu apă comun, alimentat de la un izvor captat pe versant în direcția NE
- pensiunea Súgó este alimentată de la un izvor situat spre NV, la o distanță de cca. 695 m,
la nord de drumul asfaltat ce face legătura cu localitatea Ivó și la o cotă superioară, ce asigură
presiunea de serviciu necesară în regim gravitațional; Captarea izvorului pentru pensiunea Súgó a
fost realizată pe baza unui studiu și a unui proiect, avînd aviz de gospodărire a apelor emis de ABA
Mureș. Sporirea debitului izvorului s-a asigurat prin drenuri. Camera de captare are două
compartimente, compartimentul de captare și sedimentare prevăzut cu perete drenant și un
compartiment de priză, de unde pleacă o conductă de legătură la un rezervor de compensare
îngropat, din PAFSIN de 12 (20) m 3. Conducta de aducțiune din polietilenă HDPE D 110 trece
printr-un cămin de branșament. Înaintea căminului este montat un hidrant de incendiu subteran.
- pensiunea Nyírfa și cabana turistică GR21 sînt alimentate în comun din sistemul de
alimentare cu apă al pensiunii Súgó, realizat în comun de cei trei beneficiari
- pensiunea Pethő, alimentat de la un izvor situat la N, aflat la distanța de cca. 330 m la o
cotă superioară; Apa captată a izvorului trece printr-un rezervor de înmagazinare și compensare din
beton armat, de unde alimentarea pensiunii și a clădirii personalului de serviciu, aflată spre E la
distanța de cca. 55 m, se face printr-o aducțiune din țevi din polietilenă HDPE D 75. Presiunea
asigurată este de cca. 4 bar.
- cabana Serviciului Public SALVAMONT al județului Harghita este racordată la sistemul
de alimentare cu apă al pensiunii Pethő; Pentru situațiile de debit insuficient la captare, sînt
prevăzute 4 rezervoare din plastic de cîte 1 m3. Conform informațiilor obținute, în viitorul apropiat
se intenționează înlocuirea acestui provizorat cu o alimentare cu apă din sursă proprie, bazată pe un
foraj hidrogeologic.
- pensiunea Vitus dispune de un sistem de alimentare cu apă proprie, bazat pe captarea
unui izvor aflat deasupra cabanei turistice Harghita Mădăraș; Apa captată trece printr-un decantor
din beton armat, apoi intră într-un rezervor de înmagazinare și compensare din beton armat.
Conducta de aducțiune este din polietilenă HDPE, presiunea asigurată fiind de cca. 1,1 bar.
- cabana Asociației HARMONT de salvare montană din Odorheiu Secuiesc este racordată
la sistemul de alimentare cu apă al pensiunii Vitus
- pensiunea Gyopár dispune de asemenea de un sistem propriu de alimentare cu apă, bazat
pe captarea unui grup de 7 izvoare, aflate la NNE la distanța de cca. 80 m, sub pensiunea Vitus;
Cota izvoarelor asigură gravitațional presiunea necesară la clădire.
Conform informațiilor disponibile, cu excepția captării pensiunii Súgó, celelalte captări nu
sînt amenajate corespunzător și debitul lor este insuficient de cele mai multe ori. Din cauza
amenajării improvizate, fără asigurarea zonei de protecție sanitară cu regim sever, există
posibilitatea poluării apei subterane și riscul îmbolnăvirii consumatorilor.
Celelalte clădiri, în majoritatea lor case de vacanță particulare, cca. 8 la număr, dispun de
surse proprii de alimentare cu apă, individual sau în comun, despre care nu s-au putut obține
informații.
Cu excepția captării pensiunii Pethő, a cabanei Serviciului Public SALVAMONT al
județului Harghita și a unei case de vacanță particulare aflată spre sud la cca. 120 m, amplasate în
bazinul hidrografic al rîului Olt prin rîul Vîrghiș, toate celelalte captări cu evacuările aferente se află
în bazinul hidrografic al rîului Mureș, respectiv al afluentului acestuia, rîul Tîrnava Mare.
Conform PUZ Munții Harghitei, structurile de cazare existente însumează 337 locuri. La
aceasta se adaugă capacitatea de alimentație publică în cele cîteva restaurante ale pensiunilor,
151
însumînd 212 locuri. Capacitatea de primire a domeniului schiabil existent + propus, în funcție de
densitatea schiorilor pe pîrtie, este de circa 4500 schiori pe zi. Aceste date sînt cele în funcție de
care se estimează necesitățile de alimentare cu apă și de canalizare menajeră.
Celelalte 5 trupuri noi propuse nu vor avea funcțiuni de cazare ci numai de servire.
3.2. Canalizare menajeră
3.2.1.a. Sistemul inițial (pînă în 2005)
Canalizarea menajeră a locuințelor era rezolvată inițial prin sisteme individuale, respectiv
latrine uscate (practic niciuna neavînd cuvă etanșă) și puțuri absorbante. Prin infiltrarea apei uzate
brute în sol, acesta și apa subterană erau poluate și infestate dispersat pe o suprafață mare. Ulterior,
odată cu nevoia de modernizare a locuințelor, acestea au început să fie dotate cu instalații sanitare
interioare, la început numai cu o chiuvetă în bucătărie, apoi treptat s-au amenajat grupuri sanitare cu
căzi de baie și WC cu apă, alimentarea cu apă fiind asigurată din fîntînile proprii cu instalații
hidrofor. Cantitățile de ape uzate mult sporite erau evacuate în șanțurile și rigolele apropiate, prin
care ajungeau direct în apele de suprafață, declanșînd în perioada 1950-1960 și o epidemie hidrică
de febră tifoidă afectînd peste 50 de persoane.
Primele sisteme de canalizare au fost realizate prin anii 1960, constînd din fose septice.
Conform informațiilor disponibile, astfel de sisteme locale asigurau îndepărtarea și epurarea apelor
uzate menajere de la brutăria din str. 1 Mai nr. 5B (cu evacuare în Canalul Vîrghiș) printr-un canal
de 175 m lungime, grădinița de copii Nárcisz din str. Republicii nr. 24 (cu evacuare într-un afluent
nepermanent al rîului Valea Rece (Hűvölgy) printr-un canal de 154 m lungime, a imobilului (fostul
sediu al Cooperativei de Consum) de pe str. Republicii nr. 40 (cu evacuare în Canalul Vîrghiș)
printr-un canal de 66 m lungime, etc. Asemenea sisteme sînt menționate și în proiectul de dezvoltare
a sistemului de alimentare cu ap elaborat de RAPIDPROIECT srl în 1995. Despre soarta acestor
sisteme locale după realizarea recentă a dezvoltării ssistemului de canalizare menajeră nu s-au putut
obține informații concrete, cu excepția grădiniței. Primăria a confirmat că, grădinița Nárcisz nu a
fost racordată nici pînă în prezent la rețeaua publică de canalizare menajeră, fiind păstrat în
funcțiune vechiul sistem bazat pe fosa septică, cu evacuarea printr-un canal subteran din beton într-
un afluent intermitent al rîului Visloc.
Uzina de Apă dispunea de un sistem local de canalizare și epurare a apelor uzate menajere
provenite de la personalul stației. Fosa septică avea dimensiunile BxLxH= 2,4x4,8x2,55 m și 3
compartimente. Apa uzată epurată era evacuată printr-un canal subteran din beton în rîul Vîrghiș.
Uzina Metalurgică dispunea de un sistem de canalizare și epurare locală, stația de epurare
fiind amplasată cel mai probabil pe amplasamentul actualei stații de epurare.
Spitalul și Maternitatea orășenească erau deserviți încă din 1965 de o rețea de canalizare
gravitațională din tuburi prefabricate din beton DN 300 de 257 m lungime pe str. Spitalului (drumul
județean DJ 132), condusă la o stație de pompare amplasată la nr. 24. Nu s-u putut obține informații
despre faptul unde erau pompate aceste ape uzate. Din configurația terenului se pare că, refularea se
făcea la stația de epurare a Uzinei de Fier de pe amplasamentul unde s-a construit în 1972 prima
stație de epurare orășenească.
PUG elaborat în 1991, avizat de DUAT cu nr. 152/1991 și aprobat de CJH prin Decizia nr.
73/1991 nu a prevăzut rețele hidroedilitare pentru zonele studiate, dar încă neconstruite.
În asemenea condiții, cele mai multe sisteme locale de îndepărtare a apelor uzate menajere
realizate în ultimele decenii se bazeau și se bazează și în prezent pe colectarea în bazine
(considerate) etanșe, cu evacuarea periodică prin vidanjare. Conform informațiilor disponibile
(nimic de la ABA Olt), producători importanți de apă uzată menajeră, precum Ștrandul termal Perla
Vlăhiței (Szentegyháza Gyöngye), pensiunea Napsugár (însemnînd Rază de Soare), etc. dispun și în
zilele noastre de numai de astfel de sisteme., Ștrandul termal are se pare, chiar 4 bazine, (unele ?) cu
152
evacuare în rîul Vîrghiș. Se pare că, acesta este soluția utilizată și la baza sportivă din str.
Ștrandului, precum și la o serie de unități de cazare. Desigur, conform legislației în vigoare, la
asemenea cantități de ape uzate trebuie aplicate stații de epurare individuale, vidanjarea nefiind o
soluție realistă. Aceasta din simplul motiv că, pînă și cu utilizarea autovidanjoarelor de cea mai
mare capacitate, de 10 m3, vidanjarea ar trebui făcută zilnic non-stop sau în cazurile mai simple,
odată la căteva zile. Deoarece vidanjarea este o soluție costisitoare, beneficiarii de multe ori practică
diferite metode pentru reducerea cantității vidanjate, diferența fiind evacuată evident în sol sau în
șanțuri apropiate, poluînd solul, subsolul, apele de suprafață și apele subterane, în timp ce, în
evidențele oficiale figurează cu problema rezolvată.
Există însă și unele situații cînd, în lipsa canalizării publice sau imposibilitatea racordării
în condiții economice rezonabile la o canalizare publică, un beneficiar de la care rezultă cantități
mici de ape uzate, să se aplice soluția temporară, tranzitorie, de îndepărtare a acestor ape prin
vidanjare. În această situație se află de exemplu și unitatea KARSAI Hargita Plast, amplasată într-o
poziție defavorabilă, departe de rețeaua de canalizare și la o cotă mult prea joasă în raport cu
aceasta. Dar astfel era rezolvată și canalizarea menajeră a crescătoriei de păstrăvi SILVER
FORELLE, propusă în prezentul PUG pentru introducerea în intravilan.
Primul sistem de canalizare menajeră din oraş s-a realizat odată cu dezvoltarea Uzinei
Metalurgice, cînd – conform informațiilor furnizate de HARVIZ în 1972 s-au pus în funcțiune
primele rețele stradale, împreună cu o stație de epurare. Soluţia de ansamblu era subordonată
exclusiv intereselor şi necesităţilor Uzinei, ce includeau numai cartierul de blocuri de locuinţe
construit pentru familiile de muncitori.
Canalizarea existentă s-a conceput conform situaţiei topohidrografice a zonei, care prin
existența pantelor mari ale terenului și existența unui receptor chiar în mijlocul intravilanului
(Canalul Vîrghiș), favorizează sistemul divizor (separativ).
Astfel, sistemul de canalizare menajeră inițial era alcătuit din:
- reţea de canalizare
Rețeaua de bază era concepută în regim gravitațional, putîndu-se utiliza avantajos panta
mare a terenului în mod favorabil. Colectorul menajer principal era construit din tuburi din beton cu
DN 300 mm și lungimea de 1,2 km, cu plecare din intersecția str. Gábor Áron (DJ 132) cu str. M.
Eminescu. Rețelele secundare,cu diametrul DN 250 și DN 200 erau concentrate în zona cartierului
cu blocuri de locuințe muncitorești, în lungime de cca. 0,6 km. Astfel lungimea totală a canalizării
menajere (incluzînd rețelele aferente zonei aval) se apreciază la cca. 2,2 km.
Zona aval de podul rutier de peste rîul Homorodul Mic, unde se află și în prezent fostul
Spital și Maternitatea orășenească, fiind în aval de stația de epurare, era deservită de o reţea de
canalizare gravitaţională, racordată la o staţie de pompare a apelor uzate (SPau). Soluția
constructivă a acesteia consta dintr-o cuvă subterană și o clădire parter deasupra din cărămidă cu
acoperiș tip terasă, adăpostînd instalațiile electrice. Cuva de pompare este de secțiune orizontală
circulară cu diametrul interior de 4,0 m. Utilajul tehnologic era compus din 2 pompe de ape uzate
de fabricație AVERSA București, tip ACV 80D, una activă și una de rezervă caldă (1+1). Apele
uzate erau pompate de aici într-un cămin de canalizare de lîngă imobilul nr. 10 din str. Spitalului,
printr-o conductă de refulare din țevi oțel în lungime de 491 m. Lungimea totală a rețelei
gravitaționale aferente, din tuburi circulare din beton prefabricat era de 398 m, din care un prim
tronson cu DN 250 de 141 m, urmat de un tronson de 257 m cu DN 300.
În anul 1995, cînd RAPIDPROIECT srl a elaborat proiectele de dezvoltare ale sistemului
de alimentare cu apă a canalizării menajere, conform informațiilor obținute, lungimea totală a
rețelei de canalizare menajeră era de cca. 3,7 km, din care cca. 2,4 km erau concentrate în zona
cartierului de blocuri de locuințe. S-a constatat atunci că, stația de pompare nu funcționează, iar
utilajele lipsesc. Ca urmare, rîul Homorodul Mic era poluat cu apele uzate menajere ale spitalului,
evacuate direct, fără epurare. În acel proiect se mai menționează că, în anii 1988-1999 s-a executat
un colector menajer cu DN 300 pentru un ansamblu de locuințe la sud de str. Republicii. După 1989
proiectul ansamblului a fost abandonat. S-a apreciat că, o lungime de cca. 1,2 km din acest colector
153
va putea fi integrat în sistemul de canalizare proiectat. Analizînd informațiile disponibile se poate
conchide că, tronsoanele de canalizare menajeră la care s-a făcut referire erau realizate în urma
planurilor de sistematizare din 1972, în scopul echipării cartierului de blocuri prevăzut la sud de
drumul național DN 13A, în zonele Alszegi pityókás kert, Megyekert și Bence-kert. Acest colector
traversa zonele respective începînd de la Grădinița de copii Nárcisz, ieșind pe str. Berényi Margit
printre nr. 2 și 4 din str. Márton Áron, avînd lungimea de 583 m. Tronsonul prevăzut pentru
integrare în sistemul proiectat se referea la tronsonul de pe str. Berényi Margit (drumul județean DJ
132). Primăria nu a putut nici să confirme, nici să infirme aceste informații. Un tronson de cca. 0,7
km al colectorului menajer general de pe str. Gábor Áron (drumul județean DJ 132) era deteriorat,
necesitînd înlocuiri.
Mai există, în special în partea amonte a oraşului şi cîteva canalizări menajere locale, care
însă evacuează apele uzate direct în cursurile de apă, poluîndu-le pe întregul lor traseu prin
intravilan.
- stație de epurare
Receptorul (emisarul) apelor uzate este rîul Homorodul Mic, pentru care în secțiunea
stației debitul de diluție (definit ca debitul mediu lunar minim anual cu asigurarea de 95 %) stabilit
prin studiul hidrologic elaborat de INM București în 1995 era de Qd= Qm.L.min.an95= 14 l/s.
Stația de epurare a fost realizată odată cu primul sistem centralizat de alimentare cu apă și
canalizare menajeră prin investiția și pentru Uzina Metalurgică, puse în funcțiune în 1972. Aceasta a
fost amplasată la sud de incinta Uzinei, pe malul stîng al rîului Homorodul Mic, pe un amplasament
situat la marginea intravilanului încă de pe atunci, la cca. 100 m amonte de podul rutier peste rîul
Homorodul Mic și la 240 m amonte de confluența cu Canalul Vîrghiș, la cota generală de 795-796
mdMN. Aflată la baza versantului dealului ce delimitează bazinul hidrografic al Canalului Vîrghiș
de cel al rîului Homorodul Mic, deși sub limita de 300 m de zona locuită Délő, aceste zone fiind
ferite de piciorul dealului, amplasamentul stației a fost acceptat de organul de gospodărire a apelor.
Clasa de importanță a sistemului de canalizare s-a stabilit pe baza standardului STAS
4273-61 la clasa IV, pentru care conform STAS 4068-62 debitul maxim de calcul cu asigurarea de 5
% era de Qmax.c5= 37,9 m3/s și debitul maxim de verificare cu probabilitatea de depășire de Q max.v1=
69,8 m3/s. Studiul hidrologic nr. 251/1995 pentru proiectul de dezvoltare al RAPIDPROIECT srl a
fost elaborat de INM București.
Debitul de calcul al stației de epurare mecano-biologice cu nămol activ, prevăzut în
proiectul ISPGC era de Qc= Qu.zi.max= 18 l/s.
Avînd în vedere valoarea extrem de redusă a debitului de diluție, prin acordul de
gospodărire a apelor (GA) 206/1973, Oficiul de Gospodărire a Apelor (OGA) Miercurea Ciuc a
limitat debitele caracteristice de exploatare ale stației de epurare la:
- debit de calcul, Qc= Qu.zi.max= 14,8 l/s
- debit de verificare, Qv= Qu.o.max= 16,5 l/s
și parametrii principali ai apei uzate epurate la:
- materii în suspensie totale, cs.e= 30 mg/l
- materii organice exprimate în consum biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5), c o.e=
17 mg/l.
Se remarcă valoarea admisă foarte mică pentru suspensiile totale și încărcarea
organică, acestea cu scopul de a proteja mediul acvatic cu debite mici foarte reduse, în special în
situația normată, în care gradul de diluție g d= Qd/Qc= 14/14,8= 0,95 era subunitar, respectiv
debitul apelor uzate epurate era mai mare ca debitul minim normat (de diluție) al rîului receptor.
Obiectele componente pe linia tehnologică a apei uzate erau următoarele:

- treapta mecanică
- grătar des cu curățire manuală, cu 2 compartimente
- deznisipator-separator de grăsimi cu 2 compartimente
- debitmetru tip canal PARSHALL
- treapta biologică
154
- bazin de aerare combinat cu decantor secundar cu 2 compartimente
Bazinul combinat este de formă tronconică, cu baza mică la radier și dimensiunile
LxBxH= 17,0x16,6x3,55m, cu compartimentul de aerare central și două compartimente de decantor
secundar laterale. Introducerea apei uzate epurate mecanic se face printr-un jgheab central, iar
evacuarea apei decantate prin cîte un jgheab lateral din compartimentele de decantor secundar.
Volumul total al bazinului de aerare era de 360 m 3, iar a decantoarelor secundare de 140 m 3.
Introducerea oxigenului necesar era asigurată printr-un sistem de aerare de suprafață, cu 2 aeratoare
de cîte 22 kW/750 rpm, tip ARV-22.
Linia tehnologică a nămolului consta în esență dintr-o stație de pompare în cheson.
Nămolul activ în exces stabilizat prin aerare prelungită era evacuat din decantorul secundar manual,
la presiunea apei din bazin, în cuva stației de pompare tip cheson, amplasată în clădirea tehnologică.
Stația de pompare era echipată cu două pompe submersibile tip ACV 80-32D (1+1), care refulau
nămolul printr-o conductă la halda de zgură a Uzinei Metalurgice.
În clădirea de serviciu erau amenajate spații pentru laborator chimic, atelier electric, atelier
mecanic, birouri, vestiar și grup sanitar pentru personalul de exploatare.
Rezultatele analizelor în anii premergători primului proiect de dezvoltare (1995) au arătat
că stația de epurare funcționează necorespunzător, în apa epurată concentrațiile ssuspensiilor
depășind frecvent 50-100 mg/l, iar ale CBO5 oscila între 20-50 mg/l. Eficiența totală a stației era de
numai 20-40 % la suspensii și de 35-45 % la materia organică în CBO 5. Cauzele funcționării
defectuoase și cu eficiență scăzută erau:
- încărcarea relativ mare a apelor uzate influente cu suspensii
- debit efectiv considerabil mai mare față de cel proiectat, de ordinul 27,5 l/s
- secțiune tehnologică îngustă la treapta biologică, care la debitul de dimensionare de 18 l/
s asigura un timp de decantare de numai 2,2 ore (h), însă la debitele reale de numai 1,4 h.
Proiectul de dezvoltare inițial a fost elaborat de RAPIDPROIECT srl Tîrgu-Mureș, în faza
SF nr. 460/1995, conținînd și dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă. Proiectul a obținut avizul
de GA nr. 745/18.10.1995, emis de ANAR-Filiala teritorială Rîmnicu-Vîlcea, administratorul
bazinului hidrografic Olt din care face parte și rîul Homorodul Mic.
În privința canalizării, proiectul a prevăzut următoarele lucrări:
- canalizarea menajeră:
- prelungirea colectorului menajer principal pînă la capătul amonte al orașului
- extinderea rețelei de canalizare menajeră în lungime de 10 km
- reabilitarea stației de pompare ape uzate din str. Spitalului și construirea a două noi
tip cheson în str. Ștrandului și str. Muzeului
- reabilitarea canalelor menajere existente
- extinderea capacității stației de epurare existente la Qu.zi.max= 40 l/s, prin:
- grătar mecanic combinat cu deznisipator
- bazin de aerare nou
- două decantoare secundare longitudinale
- bazin de stabilizare aerobă a nămolului
- filtru-presă cu bandă pentru deshidratarea nămolului
- canalizarea pluvială, cu evacuarea în diverse puncte în Canalul Vîrghiș a unui debit
pluvial total de 2,56 m3/s, prin:
- extinderea rețelelor existente
- reabilitarea rețelelor existente
Acest proiect avea în vedere și lucrări colaterale pentru apărarea incintei stației de epurare
de amenințarea directă reprezentată de halda de zgură a Uzinei Metalurgice, cît și cea indirectă a
acestei halde reprezentată prin obturarea văii rîului Homorodul Mic, combinată cu cu pericolul de
inundare din cauza capacității insuficiente a albiei naturale a rîului, precum și construirea unui pod
nou peste albia regularizată în locul celui improvizat și total necorespunzător.
Halda de zgură s-a format inițial prin depozitarea la baza dealului, unde valea se lărgise
formînd o luncă de dimensiuni reduse pe malul stîng. Pe măsura avansării depozitului spre rîu, albia
minoră a acestuia a fost acoperită complet și împinsă spre versantul drept pe o lungime de cca. 460
155
m. La nivelul fundului general al văii apar rocile granulare din blocuri andezitice, foarte permeabile,
peste care rîul și-a depus aluviunile grosiere de bolovăniș cu pietriș, de asemenea foarte permeabil,
iar versanții sînt acoperiți cu depozite deluviale argiloase. Prin bararea văii, rîul fiind împins spre
versantul drept, în partea amonte pe o lungime de cca. 170 m, acesta și-a creat loc prin subspălarea
versantului, creînd un mal abrupt vertical instabil de 15-25 m înălțime. În partea aval, la debite mici
rîul și-a format un parcurs subteran de cca. 130 m prin halda de zgură. La debite mari însă, în
spatele haldei se formează un lac, presiunea apei producînd izvorîri pe taluzul abrupt cu înclinarea
de cca. 1:1,28 chiar și la înălțimi de 8-10 m deasupra bazei depozitului înalt de cca. 24 m. Drept
urmare se produc surpări locale bruște, blocuri mari de zgură se desprind și se rostogolesc în stație,
punînd în pericol clădirea de serviciu și postul de transformare, dar nu în ultimul rînd, viața
personalului de exploatare. Pericole la fel de mari erau reprezentate și de blocurile de zgură încinse,
care se prăvălesc în salturi pe taluz, sărind în incinta stației de epurare.
Schema-bloc a primului sistem de canalizare menajeră, realizat pe baza proiectelor
ISPIFGA și ISPGC, pusă în funcțiune în 1972, împreună cu dezvoltările ulterioare ale rețelei, se
prezintă în figura 61 din Anexă.
Stația de epurare este prezentată în colecția foto 276-281 din Anexă. Primele trei fotografii
înfățișează stația de epurare inițială în situația din anul 1995, anul în care au fost elaborate primele
proiecte de dezvoltare a alimentării cu apă și de canalizare menajeră, abandonate însă din cauza
lipsei de fonduri. Foto 276 înfățișează stația de epurare împreună cu împrejurimile. Se poate vedea
halda de zgură a Uzinei Metalurgica, înaltă de cca. 20 m, blocînd albia rîului Homorodul Mic și
periclitînd stația de epurare prin prăvălirea unor blocuri imense de zgură cu ocazia ploilor torențiale,
de asemenea prin inundare de unda de viitură formată prin deversarea bruscă a apei acumulate peste
blocajul haldei. Următoarele trei imagini (realizate de TOTAL PROIECT srl) arată unele detalii ale
stației de epurare în situația din anul 2012, în perioada elaborării proiectului de dezvoltare începute
în 2007. Foto 279 arată în funcționare bazinul monobloc al stației de epurare, precum și noua
clădire tehnologică începută și parțial finalizată. Foto 280 înfățișează canalul de măsurare
PARSHALL, iar foto 281 monoblocul bicompartimentat al deznisipatorului și separatorului de
grăsimi.
3.2.1.b. Sistemul existent (după 2005)
Sistemul existent de canalizare menajeră a fost realizat din două surse de finanțare: OG
7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural cu m.c.u.
(abrogat prin OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală) și POS
Mediu 2007-2013 - Axa Prioritară 1 „Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată”.
Proiectele de dezvoltare au fost elaborate astfel:
- Consorțiul EPTISA, MVV Energie AG, RODECO Consulting GmbH, proiect SF nr. 123051/2010
Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita, măsura ISPA
2005/RO/16/P/PA/001-03
- Consorțiul EPTISA România SRL, EPTISA Servicios de Ingenieria SL Spania (proiectant
general), proiect Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și apă uzată în localitateaVlăhița, 2012
- Asocierea IMPEX AURORA SRL, HIDROTRAN SRL Miercurea Ciuc (proiectant de
specialitate), contract nr. 54/2013 HR-VL-RB-05, proiect Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă
și apă uzată în localitateaVlăhița
- TOTAL PROIECT SRL Odorheiu Secuiesc, proiect în faza SF, PT+DE nr. 1763/2006 Realizarea
canalizării menajere în zona Nagyfalu și extinderea stației de epurare zona Délő
- ARENA Design SRL Brașov, proiect în faza SF nr. 61/2014 pentru reactualizarea SF 1763/2006
Realizarea canalizării menajere în zona Nagyfalu și extinderea stației de epurare zona Délő (ca
urmare a OUG 28/2013)
Proiectul „Realizarea canalizării menajere în zona Nagyfalu și extinderea stației de epurare
zona Délő” aobținut avizul de GA nr. 79/10.10.2006 emis de Direcția Apelor (DA) Olt - SGA
Harghita. Proiectul „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita -
Aglomerarea Vlăhița” a obținut avizele de gospodărire a apelor (GA) nr. 272/23.08.2010. și nr.
156
516/16.01.2013. emise de ABA Olt, practic cu același conținut.
Cel mai recent aviz de GA a fost emis de ABA Olt cu nr. 76/06.02.2015 pentru proiectul
„Reabilitarea și extinderea stației de epurare din Vlăhița”, proiectantul general fiind ADISS SA din
Tăuții Măgheruș și proiectantul de specialitate ARHIGRAF srl din Tg. Mureș.
În continuare se prezintă situația sistemului centralizat de canalizare menajeră, comentată
pe baza actelor de reglementare, a proiectelor elaborate și a constatărilor personale de pe teren.
- reţea de canalizare
TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc, pe baza informațiilor furnizate de primărie se
menționează că, lungimea totală a rețelei de canalizare menajeră existentă este de 4,7 km și se
concentrează în zona cartierului de blocuri de locuințe Mihai Eminescu. Din această lungime 1,4
km reprezintă colectorul menajer principal din tuburi din beton prefabricat cu diametrul DN 300, iar
restul de 3,3 km canale menajere secundare din tuburi prefabricate din beton simplu și azbociment
cu diametrul DN 200. Vîrsta canalelor existente conform HARVIZ SA este repartizată conform
tabelului 3.2.1.1, iar situația racordurilor, fără precizarea anului de către HARVIZ SA, se prezintă
conform tabelului 3.2.1.2 de mai jos:
Tabelul 3.2.1.1. Vîrsta canalelor
Perioada Procent (%)
1965-1980 78
1980-2000 22
Tabelul 3.2.1.2. Racordurile de canalizare

Categoria racordului
case blocuri de agenți
Total
particulare locuințe economici
18 45 28 91
Datele INSSE (6.I.29) referitoare la canalizare sînt și mai incorecte ca cele privind rețelele
de alimentare cu apă. Astfel, evidența statistică nu face diferență între canalizare menajeră, pluvială
sau de orice alt tip, ci le prezintă doar cumulat. În privința lungimii simple, INSSE nici nu mai
calculează grad de dotare, ceea ce - avînd în vedere cumularea lungimii tuturor tipurilor de
canalizare, pare un lucru logic. De asemenea, nici în acest caz nu se face diferențierea pe localitățile
componente ale UAT. Cu aceste considerații, datele INSSE (6.I.29) referitoare la lungimea rețelelor
de canalizare din UAT Vlăhița rezultă ca în tabelul 3.2.1.3:
Tabelul 3.2.1.3. Lungimea totală a rețelelor de canalizare din UAT Vlăhița
Perioada 1990-1994 1995-1999 2000-2001 2002-2014
Lungime (km) 5,6 9,1 10,8 10,9
Din măsurătoarea pe planșă a rețelei de canalizare existente transpuse pe baza

informațiilor obținute rezultă următarea componență a acesteia în 2015 (Tabel 3.2.1.4):
Tabelul 3.2.1.4. Rețeaua de canalizare menajeră existentă în oraș înaintea dezvoltărilor
Rețea sub
Rețea gravitațională (m)
presiune (m)
Total
beton prefabricat PVC SN4 oțel
DN 300 DN 250 DN 200 D 250 D 200 DN 80 (?)
1.910 1.620 2.182 142 352 491 6.697
5.712 494 491 6.697
6.206 491 6.697
NOTĂ: Din lungimea rețelei de canalizare menajeră din beton, un tronson de 257 m
157
cu DN 300 și unul cu DN 250 de 141 m lungime, totalizînd 398 m, aparțin
zonei deservite de stația de pompare.
Datele referitoare la lungimea rețelei de canalizare menajeră proiectate, după prelucrarea

datelor preluate din proiectele menționate și celor furnizate de HARVIZ SA, comparativ cu datele
obținute după PIF, grupate pe tipul materialului, inclusiv stațiile de pompare a apelor uzate, se
prezintă în tabelul 3.2.1.5.
Tabelul 3.2.1.5. Lungimea rețelei de canalizare menajeră proiectate
Lungime rețele (m)
SF 1763/2006 Datele primăriei privind programul
SF 61/2014 ARENA SRL HARVIZ SA
TOTALPROIECT SRL OG 7/2006
citînd DATE REALE
aprobarea REȚELE NOI
Memoriu tabel de pe date
Material / Diametru CL Vlăhița (conform
general planșa globale
Specificații conform SF conform PT final citarea SF de date PIF2 informațiilor
pct. 2.3.1. prezentare I-002, conform
1763/2006 1763/2006 OG 7/2006 1763/2006 aprobare a 2015 obținute)
proiect citînd SF progra-
indicatorilor
revizuit 1764/2006 melor
TE ai SF
1763/2006
D 315 - 1.338 1.5601 1.4071 1.5661 1.338 - - - 693
PVC SN4 D 250 1.555 1.502 350 1
772 1
7721 1.502 - 1.555 430 344
rețele
D 200 12.626 10.385 13.280 10.859 12.706 10.385 - 12.626 4.2533 16.191
gravita- OG 7/2006:
ționale D 160 - - - - - - - - 14,15 km - 50
D 110 - - - - - - - - - 718
Total 14.181 13.225 15.190 13.038 15.044 13.225 14,2 km 14.181 POS mediu 4.683 17.996
1:
HDPE D 110 - 143 153 153 153 143 - - 5,683 km - -
rețele sub D 90 - - - - - - - - - 281
presiune total:
(refulare D 63 556 508 1.166 1.166 1.166 508 - 556 19,833 km - 1.886
SP)
Total 556 651 1.319 1.319 1.319 651 0,56 km 556 - 2.167
TOTAL rețele 14.737 13.876 16.509 14.357 16.363 13.876 14,76 km 14.737 - 20.163
stații de
pompare buc 3 3 3 3 3 3 3 3 - 7 10
(SP)
1
lungimea s-a apreciat prin estimarea împărțirii lungimii totale indicate cu 2 diametre diferite pentru tronsoanele
respective
2
PIF-Punere în Funcțiune
3
din care 86 m cu rigiditatea SN8 pe str. Bradului cu subtraversarea rîului Vîrghiș și racordarea la SPauD
NOTĂ: În ultima coloană sînt trecute rețelele noi reabilitate și cele în extinderi, explicitate în tabelul următor.
Rețeaua de canalizare menajeră este împărțită în 11 bazine de canalizare, dintre care 10

bazine sînt deservite de stații de pompare. Dată fiind importanța acestui element, lungimea rețelelor
de canalizare s-a defalcat aferent fiecărui bazin de canalizare menajeră. De asemenea, pentru
bazinele deservite de stații de pompare s-a trecut și lungimea conductelor de refulare care întregesc
lungimea statistică a rețelelor de canalizare menajeră.
Situația rețelelor existente păstrate și a celor proiectate, preluate pe baza informațiilor
obținute, inclusiv a celor de pe planșele postexecuție și măsurate pe planșă este prezentată în tabelul
3.2.1.6 de mai jos, cu mențiunea că, lungimea rețelei de la Grădinița de copii Nárcisz, ieșind pe str.
Berényi Margit printre nr. 2 și 4 din str. Márton Áron, în lungime de 583 m (de situație incertă și pe
terenuri particulare) nu a fost inclusă.
Din tabelul 3.2.1.6 rezultă că, rețelele de canalizare vechi din tuburi prefabricate din beton
păstrate, cu diametrele de DN 200, 250 și 300 reprezintă doar 14,4 %, cele noi fiind din PVC cu D
315 (2,9 %), respectiv D 200, reprezentînd 82,7 %.
Din datele tabelului 3.2.1.6 se mai desprinde faptul că, din totalul rețelei de canalizare
menajeră gravitaționale de 23,963 km lungime, o lungime de 4,777 km, reprezentînd o pondere
însemnată de 19,9 %, aparține unor bazine de canalizare deservite prin pompare. În acest sens nu
este lipsit de importanță faptul că, în proiectul inițial de dezvoltare pron OG 7/2006 a mai fost
prevăzută încă o stație de pompare, cu amplasare pe str. Vînătorilor. Din fericire, la execuție s-a
158
putut evita acest lucru, însă cu prețul unei pante și adîncimi de pozare minime.
De asemenea, se poate constata lungimea foarte mare a conductelor de refulare, lungimea
majorității depășind 100 m, ajungînd chiar la 583 m. Acest aspect prezintă importanță din motivul
că, diametrele inevitabil mici sînt predispuse la înfundare, iar o eventuală intervenție de localizare și
de reparație este deosebit de dificilă datorită pozării acestora în carosabil, în unele cazuri chiar pe
străzi, dintre care unele se identifică cu drumul județean DJ 132.
Tabelul 3.2.1.6. Lungimea rețelelor de canalizare menajeră existente
Rețele noi în reabilitări și extinderi (m)
Rețele
aferente stațiilor de pompare în rețea de pe strada
Diame- exis- aferente
SPau3 SPauC4 SPauD Total rețele
Tip rețea Material tru tente direct SPau1 SPau2 SPauB SPauG
Repu- SPauA Spita- Bradului SPauE SPauF (m)
(mm) păstrate stației de Ștran- Petőfi Muzeu- Cuza
(m) epurare dului blicii Rákos lului (Har- Salcîm 8 Martie
Sándor lui Vodă
(DN13A) (DJ132) ghita)
beton DN 300 1.653 - - - - - - - - - - - 1.653
prefa- DN 250 1.065 - - - - - - - - - - - 1.065
bricat DN 200 730 - - - - - - - - - - - 730
Total 1 3.448 - - - - - - - - - - - 3.448
D 315 - 693 - - - - - - - - - - 693
D 250 1421 - - - - - 344 - - - - - 486
10863+
PVC 2101,3
D 200 12.574 - 192 504 664 162= 316 5565 214 57 28 16.4015
gravita- SN4 (48)
(1.248)
țional cu
nivel D 160 - - - - - - - - 50 - - - 50
liber D 110 - 1142 6042 - - - - - - - - - 718
352 1.4303
Total 2 13.381 6042 192 504 664 316 606 214 57 28 18.348
(190) (1.592)
3.800 1.430
TOTAL A 13.381 6042 192 504 664 316 606 214 57 28 21.796
(3.638) (1.592)
3.800
TOTAL A1 13.381 4.615 (4.777) 21.796
(3.638)
3.800
TOTAL A2 17.996 (18.158) 21.796
(3.638)
D 110 - - - - - - - - - - - - -
sub pre-
siune, HDPE D 90 - - 144 - - - 137 - - - - - 281
refulare D 63 - - - 213 223 583 - 487 98 233 25 24 1.886
pom- Total 3 - - 144 213 223 583 137 487 98 233 25 24 2.167
pare
Total 3A - - 2.167 2.167
3.800
TOTAL PARȚIAL 1 20.163 (20.325) 23.963
(3.638)
TOTAL PARȚIAL 2 23.963 23.963
3.800 1.567
TOTAL PARȚIAL 13.381 748 405 727 1.247 803 704 447 82 52 23.963
(3.638) (1.729)
3.800
TOTAL 13.381 6.782 (6.944) 23.963
(3.638)
1
informații nesigure
2
conform Raport la bilanțul de mediu nr. 2710/2012
3
lungimea existentă de 162 m este integrată în rețeaua aferentă SPauB
4
stație de pompare existentă, reabilitată
5
din care 86 m cu rigiditatea SN8 pe str. Bradului cu subtraversarea rîului Vîrghiș și racordarea la SPauD
NOTĂ: Lungimea conductelor de refulare este indicată planimetric, lungimea reală a acestora fiind mai mare datorită
tronsoanelor pe verticală necesare racordării la capete și în sub-/supratraversări după caz.
Stațiile de pompare au fost concepute cu cameră umedă echipate cu pompe submersibile.

Soluția lor constructivă este tip cheson circular din beton armat, monolit în cazul celei mai vechi din
str. Spitalului (SPauC conform codificării actuale), respectiv prefabricat în cazul celor noi.
Excepție constituie stația de pompare din str. Ștrandului (SPau1), de secțiune orizontală
dreptunghiulară din beton armat monolit. Principalele caracteristici ale stațiilor de pompare din
rețea conform proiectului SF 1763/2006 și avizelor de gospodărire a apelor emise sînt prezentate în
tabelul 3.2.1.7.
159
Tabelul 3.2.1.7. Principalele caracteristici ale stațiilor de pompare din rețea conform SF 1763/2006
aviz GA 79/2006 aviz GA 272/2010 aviz GA 516/2013 aviz GA 76/2015
Stația de pompare SF 1763/2006
DA Olt, SGA Harghita ABA Olt ABA Olt ABA Olt
existentă, str. Spitalului -
proiectată, SP1 Situația existentă:
Q= 2 l/s, H= 8 mCA 1
str. Vînătorilor 1 Stația de pompare
proiectată, SP2 existentă este
Q= 2 l/s, H= 9 mCA 1 dezafectată, fără
str. Petőfi Sándor 1
echipamente, structura
proiectată, SP3 necesită reabilitare; alte 3
Q= 2 l/s, H= 8 mCA 1
str. Ștrandului 1 Acte de reglementare stații de pompare noi: Acte de reglementare emise
proiectată, SP4 emise anterior: - SP 1: Q= 14 m3/zi (?!) anterior:
-
(str. Republicii ?) - aviz GA 79/2006 - SP 2: Q= 6 m3/zi (?!) - aviz GA 305/06.12.2010.
3 stații de pompare noi cu Pe traseul canalizării s-au - autorizație GA - SP 3: Q= 72 m3/zi (?!) ABA Olt
cameră umedă, echipate prevăzut 3 stații de 142/07.10.2009. DA Olt sînt în curs de execuție. 3 - aviz GA 516/2013
cu electropompe pompare. Aviz: Acte de reglementare ABA Olt
submersibile tocătoare, Reabilitarea stației de emise anterior: - autorizație GA
cîte 1 buc activă, plus 2 pompare SP, 2 stații de - aviz GA 79/2006 368/27.27.02.2013.
buc rezervă rece. pompare noi. 2 - autorizație GA ABA Olt
Caracteristicile pompelor: 142/07.10.2009. DA Olt
P1: P= 1,5 kW, Q= 5 l/s, Aviz:
H= 5 mCA Reabilitarea stației de
P2: P= 1,1 kW, Q= 5 l/s, pompare SP, 2 stații de
H= 5 mCA pompare noi.
(?!)
1
Datele tehnice, în lipsa denumirii asociate codificării stațiilor de pompare respective în SF 1763/2006, au putut fi
asociate stației de pompare respective prin coroborarea celorlaltor date tehnice și a datelor din proiectul nr. 2710/2012
„Raportul la bilanțul de mediu nivel I și nivel II aferent stației de epurare și rețelei de canalizare menajeră în orașul
Vlăhița, jud. Harghita” întocmit de TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc
2
Fiind vorba de reabilitare, în mod cert este vorba despre SP existentă din str. Spitalului.
3
Nu există alte precizări, astfel nu se știe unde se află cele 3 stații de pompare menționate, iar coincidența codificării cu
cele din prima coloană este pur întîmplătoare.
Se poate constata că, exceptînd stația de pompare SPauC-Spitalului, construit în 1972,

toate celelalte au fost proiectate, avizate și construite cu încălcarea a mai tuturor normelor tehnice în
vigoare. În general, amplasarea stațiilor de pompare nou proiectate s-a făcut în locuri complet
nepotrivite atît funcțional, cît și estetic, tablourile electrice fiind expuse pericolului avarierii de către
circulația pe drumurile publice, producînd un aspect vizual total nepotrivit unui ambient urban,
împiedicînd în același timp și amenajarea spațiului urban (străzi, alei pietonale și Canalul Vîrghiș).
Deși prin proiect accesul în cuvă s-a prevăzut prin supraînălțarea gurii de acces cu 30 cm deasupra
cotei terenului amenajat, prevenind astfel pătrunderea apelor meteorice în cuvă, acest lucru s-a
realizat doar la stațiile de pompare SpauD și SPau1, însă prin supraînălțarea cotei planșeului. În
mod similar, accesul neautorizat în cuvă nu este asigurat conform proiectului, pentru acces
utilizîndu-se capace din fontă pentru cămine de vizitare. În acest fel nu numai platforma interioară
concepută necorespunzător, dar și utilizarea capacelor de canalizare pentru acces împiedică
ridicarea pompelor pe șinele de ghidaj.
Unul dintre cele mai proaste exemple de amplasare îl oferă stația de pompare SPau1 de pe
str. Ștrandului, cu forma dreptunghiulară ridicată peste cota terenului cu cca. 0,4 m, amplasată chiar
în mijlocul străzii. La fel, nu mai puțin periculos sînt amplasate în mijlocul străzii și stațiile de
pompare SPauA (Rákos) și SPauE (Salcîm).
Pompele se pare că nu sînt de execuție antiexplozivă, cerută de normele tehnice în vigoare.
Platformele interioare pentru manevrarea vanelor nu asigură protecția personalului împotriva căderii
în bazin. Ventilarea naturală a cuvei s-a realizat din tuburi și fitinguri din PVC, îmbinate
demontabil, total neadecvate scopului. Acestea nu sînt prevăzute nici cu filtre pentru reținerea
mirosurilor, deși sînt amplasate în imediata apropiere a locuințelor. Stațiile de pompare SPauF (8
Martie) și SPau1 (Ștrandului) nu au nici coșurile de ventilație naturală, iar cele ale SPauA (Rákos)
și SPauE (Salcîm) în scopul evitării execuției în mijlocul străzii, sînt distanțate lateral, în
aliniamentul împrejmuirilor, cu elementele de protecție de capăt lipsă. Numai stația de pompare
SPauC din strada Spitalului este îngrădit. De asemenea, la acestea două din urmă postamentul și
tablourile electrice sînt executate în mod nepermis prin integrare în împrejmuiri.
160
Din analiza datelor existente și a configurației terenului se poate constata că, cel puțin 4
stații de pompare proiectate, respectiv D, E, F, și G puteau fi evitate dacă la proiectarea generală a
rețelei nu s-ar fi aplicat doar principiul urmăririi la adîncimi minime a suprafeței terenului. Printr-o
adîncire a radierului rețelei din aval pe numai cîțiva zeci de metri, aceste stații de pompare s-ar fi
putut economisi. În plus, adîncirea suplimentară a rețelei ar fi costat cu mult mai puțin decît stațiile
de pompare. Mai este de remarcat faptul că, dintre cele 10 stații de pompare numai două, SPauC
(Spitalului), existentă și reabilitată și nou proiectata SPauD (Bradului-Harghita) îndeplinesc criteriul
distanței de protecție sanitară. Toate celelalte, nou proiectate, sînt amplasate în condiții total
necorespunzătoare, uneori chiar în carosabilul străzilor (excepție SPau2-Petőfi Sándor și SPau3-
Republicii, rămase în stadiu de proiect și SPauB-Muzeului).
Dar cel mai important cîștig pierdut este cel legat de siguranța în funcționare a rețelei
de canalizare menajeră și a costurilor de exploatare și întreținere aferente, ce împovărează
cheltuielile generale pe toată durata de existență a rețelei. Aceste cheltuieli înrăutățesc
eficacitatea financiară și economică a operatorului și majorează în mod nejustificat costul apei
canalizate suportate de populație și de toți consumatorii în general.
Conform informațiilor obținute de la HARVIZ SA privind stațiile de pompare SPauA...
SPauG și proiectului SF 61/2014 referitor la SPau1...SPau3, principalele caracteristici ale stațiilor
de pompare existente sînt cele din tabelul 3.2.1.8.
Tabelul 3.2.1.8. Principalele caracteristici ale stațiilor de pompare ale apelor uzate din rețea
Caracteristici constructive Caracteristici hidraulice și tehnologice
Diame-
Adînci- tru con-
Denumire Dimen-
Adînci- me Înălțime Înălțime ductă de
Nr. stație Cotă siune Număr Debit Putere
me radier de pom- geode- refulare Observații
crt. pompare teren interioa- pompe instalat, instalată
cuvă canal pare, Hp zică Hg din
(SP) (mdMN) ră cuvă (buc) Qp (l/s) Pi kW)
(m) racord (mCA) (m) HDPE
(m)
(m) Dext/Dint
(mm)
SPauA - nu are generator de
1 809,35 Ø 1,5 4,8 3,7 1+1 2,0 13,5 6,07 2x2,2 63/58
Rákos rezervă
SPauB - are generator de
2 794,31 Ø 2,0 4,0 2,5 1+1 5,24 7,5 5,25 2x2,2 90/83
Muzeului rezervă
- construcție existentă,
transformată
SPauC
3 774,58 Ø 1,5 3,0 1,9 1+1 2,0 10,5 4,17 2x2,2 63/58 - PIF: 1965, 2008
Spitalului
- nu are generator de
rezervă
SPauD
- are generator de
4 Bradului 898,53 Ø 2,0 5,4 4,6 1+1 2,0 8,5 6,61 2x2,2 63/58
rezervă
(Harghita)
SPauE - nu are generator de
5 832,25 Ø 1,5 3,0 2,0 1+1 2,0 7,5 4,27 2x2,2 63/58
Salcîm rezervă
SPauF - nu are generator de
6 842,42 Ø 1,0 3,3 2,5 1+1 2,0 6,0 4,51 2x1,1 63/58
8 martie rezervă
SPauG - nu are generator de
7 898,99 Ø 0,8 3,1 2,5 1+0 2,0 5,5 4,36 1x1,1 63/58
Cuza Vodă rezervă
2 1 1 1
SPau1 Ø 2,0 2,0 8,0 5,0 - - construită 2008
8 3,241 1+1 90/83
Ștrandului ~3,5x3,5 1,39 5,0 - 2x1,5 - PIF 2016
SPau2 - nu este construită
Ø 1,41 3,281 2,01 9,01 5,01 -
9 Petőfi 1+0 63/58 - nu are prevăzut
Ø? 1,39 5,0 - 1x1,5
Sándor generator de rezervă
- nu este construită
SPau3
10 Ø? ? 63/58 - nu are prevăzut
Republicii
generator de rezervă
1
Conform SF 1763/2006
2
Conform SF 1763/2006, iar în varianta construită cu secțiune orizontală dreptunghiulară.
Dintre cele 8 stații de pompare funcționale numai două au fost prevăzute cu generator de
rezervă. Deși în proiectul 1763/2006 capacitatea de acumulare a cuvelor stațiilor de pompare a fost
dimensionată pentru o rezervă de avarie de 6 ore la debitul mediu zilnic total al bazinului de
canalizare aferent, acesta nu este suficient pentru depășirea fără probleme a perioadelor de
întrerupere a alimentării cu energie electrică. Toate stațiile de pompare (eventual cu excepția
SPauE ?) sînt alimentate direct din rețelele de distribuție stradale de joasă tensiune, cu curent
161
trifazic de 3x400 V. Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice,
aprobat prin O. ANRE 11/2016 definește întrerupere de alimentare ca o „situaţie în care valorile
efective ale tensiunilor de linie/fază din punctul de conectare sînt sub 5% din tensiunea de
referinţă” și limitează numărul anual al intervențiilor planificate cu durata maximă de 8 ore fiecare,
la 4 respectiv 6 ocazii în mediul urban și la 8 respectiv 10 ocazii în mediul rural. Pentru restabilirea
continuității în alimentarea cu energie electrică în cazul întreruperilor neplanificate (de ex. avarii,
n.n.) O. ANRE 11/2016 prevede o durată maximă de 8 ore pe timp favorabil în mediul urban și de
18 ore în mediul rural, iar pe timp nefavorabil 48 de ore în ambele cazuri, din momentul în care
operatorul de distribuție a luat cunoștință de producerea evenimentului. În cazul unor zone din oraș
din cauza secțiunii insuficiente a conductorilor și cablurilor rețelelor electrice de distribuție (RED),
asemenea situații de diminuare a tensiunii nominale sub limita de 5 % pot genera întreruperi
neplanificate destul de frecvent.
Deși rețeaua publică de distribuție de pe str. Spitalului a fost prelungită pînă la ultimele
locuințe, stația de pompare veche s-a păstrat pe vechiul amplasament. Astfel, o lungime de stradă
de 230 m deși dispune de rețele de alimentare cu apă, nu dispune și de rețele de canalizare
menajeră. În aceste condiții acest tronson de stradă completează lista altor tronsoane și mai
scurte, care au rămas fără posibilitatea de racordare la rețeaua de canalizare menajeră în
condiții rezonabile.
Un alt neajuns important al rețelelor proiectate este aceea că, pe cel puțin 1 km de străzi,
gospodăriile nu pot fi racordate la rețelele publice din cauza adîncimii insuficiente a acestora, avînd
nevoie de instalații de pompare individuale. Printre acestea se află chiar și Uzina de Apă, care își
rezolvă evacuarea apelor uzate printr-o ministație de epurare biologică cu nămol activ prin
procedeul secvențial (SBR) proprie cu capacitatea de 6 l.e. (locuitori echivalenți) în rîul Vîrghiș.
Aflată pe dealul Lazul Vlăhița (Vargyasláza), în incinta fostei Instalații de flotație a Uzinei
Metalurgice, aflată la o distanță de 525 m și la o diferență de nivel în sus de 37 m de primul punct
de racordare posibil la rețeaua de canalizare menajeră (str. Budai Nagy Antal), firma SELWERK srl
dispune de un sistem de canalizare menajeră cu evacuare proprie printr-o ministație de epurare
biologică tip SBR cu capacitatea de 15 l.e.
În tabelul 3.2.1.9 din Anexă se prezintă repartizarea populației la bazinele de canalizare.
În lipsa informațiilor actualizate privind repartiția populației pe străzi și a poziției racordurilor de
canalizare menajeră, acest tabel a fost alcătuit pe baza datelor privind repartizarea populației pe
străzi din cadrul proiectului de dezvoltare din 1995 (nefinalizat), informațiilor parțiale disponibile și
aprecierilor proprii. În aceste condiții rezultatele trebuie considerate ca aproximative, cu un oarecare
grad de incertitudine. Chiar și așa, din tabel rezultă că, marea majoritate a populației, în proporție de
83,9 % este deservită de o rețea de canalizare gravitațională, 14,45 % prin 10 stații de pompare
(dintre care numai 8 active, în funcțiune), iar restul de 1,65 % necanalizat din diverse motive.
Se mai constată din tabel că, stațiile de pompare SPauE (Salcîm), SpauF (8 Martie),
SPauG (Cuza Vodă), SPau2 (Petőfi Sándor) și SPau3 (Republicii) sînt destinate a deservi fiecare
între numai cca. 12-37 persoane. Aceste rezultate subliniază încă o dată afirmația anterioară despre
inutilitatea practică a acestor stații de pompare, dar și a stației de pompare SPauD (Bradului-
Harghita).
Stațiile de pompare a apelor uzate existente sînt ilustrate în colecția foto 282-291 din
Anexă.
Trebuie subliniat că, numărul populației efectiv racordate la rețeaua de canalizare
menajeră este mai mică în cazul unora dintre străzile prevăzute cu asemenea rețea. Deși cifra
populației necanalizate este foarte mică, ea nu reflectă situația reală, și anume că, cele mai
importante unități economice și de agrement se află în zonele periferice ale intravilanului, care deși
numai sezonal (datorită unităților de agrement), generează cantități importante de ape uzate
menajere. De asemenea, cea mai importantă zonă de extindere a intravilanului, în care se află și
unitățile menționate, prevăzută încă din PUG anterior din 1999, aflată spre est de axul N-S al
intravilanului reprezentat de str. Bethlen Gábor-Primăverii-DJ 132, nici nu poate fi canalizată în
mod real și economic la cu racordare la sistemul existent din motivul că, panta terenului scade
puternic spre est, fiind brăzdat și de cîteva cursuri de apă. În acest sens nerealizarea stațiilor de
162
pompare SPau2 (Petőfi Sándor) și SPau3 (Republicii) poate constitui o oportunitate, nefiind
necesare în concepția viitoare propusă a sistemului de canalizare. Avantajul constă în aceea că,
rețelele gravitaționale vor putea fi prelungite și integrate în sistemul de canalizare separat, propus în
zona estică a orașului.
Trebuie subliniat că, deși în PUG anterior din 1999, aprobat prin HCL 21/2001, respectiv
prin HCJ Harghita 1073/2000, s-a arătat că, partea estică a orașului începînd de la intersecția DN
13A cu DJ 132, din cauza pantei generale a terenului în scădere către rîul Vîrghiș și afluenții
acestuia nu poate fi canalizată, decît printr-un sistem separat, terminat cu o stație de epurare proprie
și pentru care au fost indicate trasee și amplasament, acest fapt a fost ignorat de toate autoritățile
competente și la toate nivelele. Din contră, prin proiectele de dezvoltare a canalizării menajere s-a
forțat canalizarea menajeră a acestei zone pînă la o distanță de cca. 380 m de intersecția în cauză,
prevăzînd 2 stații de pompare, una pe str. Petőfi Sándor (denumită în documente strada oraș-ștrand
(!)) și una pe str. Republicii (DN 13A). Conform informațiilor obținute de la HARVIZ SA, la ora
actuală deși canalizarea gravitațională a fost realizată parțial împreună cu conductele de refulare,
niciuna dintre aceste stații de pompare nu este construită.
În privința gradului de echipare (dotare) a tramei stradale cu rețele de canalizare

menajeră se menționează că, din lungimea totală prezentată anterior, o lungime totală de 1,423 km
este dublată pe străzile conform tabelului 3.2.1.10:
Tabelul 3.2.1.10. Lungimea canalelor menajere dublate
Lungimea canalelor menajere dublate pe străzile (m)
Total
Republicii Berényi (m)
Uzinei Eminescu
(DN 13A) Margit
677 127 570 49 1.423
O lungime de 40 m între str. Mihail Kogălniceanu și Tineretului este condus pe teren

privat. Cu aceste valori, lungimea simplă a rețelei de canalizare menajeră existentă rezultă (cu
excluderea bineînțeles și a conductelor de refulare) la 21.796-1423-40= 20.333 m= 20,333 km și în
continuare, gradul de echipare raportat la lungimea tramei stradale conform evidențelor primăriei,
de 26,896 km, la 75,6 %, iar cu lungimea măsurată a tuturor străzilor și drumurilor din intravilan de
51,8 km, la 39,2 %. Conform informațiilor furnizate de HARVIZ SA, în orașul Vlăhița numărul
racordurilor de canalizare menajeră, repartizate pe cele trei categorii de consumatori este conform
tabelului 3.2.1.11:
Tabelul 3.2.1.11. Numărul racordurilor de canalizare menajeră
Numărul racordurilor de canalizare menajeră
An agenți
populație instituții Total
economici
2014 35 56 8 99
2015 34 58 8 100
trim.I-II 2016 34 58 8 100
Deoarece nu toți consumatorii racordați la sistemul centralizat de alimentare cu apă,

precum și cu sisteme individuale de alimentare cu apă sînt racordați la sistemul centralizat de
canalizare menajeră, în paralel mai sînt în funcțiune și sistemele individuale de colectare și evacuare
a apelor uzate menajere (dintre care numai unele reușind să fie cunoscute), descrise mai sus.
La ora actuală, prin proiectul de dezvoltare finanțat prin Programul Operațional pentru
Pescuit (POP) 2007-2013 și cu sprijinul Guvernului României, unitatea de acvacultură SILVER
FORELLE srl urmează să fie dotată cu o ministație de epurare biologică bazată pe tehnologia cu
nămol activ de tip SBR, cu evacuare în rîul Bogat, la cca. 540 m amonte de confluența acestuia cu
rîul Vîrghiș, precum și cu o instalație de epurare biologică a apelor tehnologice rezultate din
procesul de producție.
În privința vidanjării din bazinele de colectare și instalațiile individuale de epurare a apelor
163
uzate nu s-au putut obține informații concrete și nicidecum complete. În prezent HARVIZ SA, deși
are în dotare un autovidanjor modern de mare capacitate (10 m 3), nu are contract de vidanjare cu
consumatorii din UAT Vlăhița. Pe baza informațiilor obținute de la unii consumatori (KARSAI
Hargita Plast), care are contract de vidanjare cu un agent economic autorizat, care la rîndul lui
transportă vidanja la stația de epurare a municipiului Odorheiu Secuiesc, pare probabil că, mai
există și alte asemenea cazuri.
- stația de epurare
HARVIZ SA nu a putut furniza date concrete privind capacitatea stației de epurare

dezvoltate, cu punere în funcțiune (PIF) în 2016. În acest sens s-au utilizat datele din proiectul SF
1763/2006, cele din proiectul SF 61/2014 de reactualizare a SF 1763/2006, precum și din avizele
gospodărire a apelor (GA) emise de ABA Olt pentru lucrările de canalizare menajeră.
Conform proiectului SF 1763/2006 elaborat de TOTALPROIECT srl Odorheiu Secuiesc,
stația de epurare existentă a fost dimensionată pentru debitul Qu.zi.max= 630 m3/zi (7,29 l/s, n.n.).
Conform proiectului SF 61/2014 elaborat de ARENA Design srl Brașov privind reactualizarea SF
1763/2006 și avizul de GA 76/06.02.2015 emis de ABA Olt, capacitatea stației de epurare mecano-
biologică proiectate existente este 16 l/s pentru un număr de 7.000 l.e.
În SF 1763/2006 elaborat de TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc, debitele
caracteristice de calcul privind canalizarea menajeră au fost considerate numai pentru zona
Nagyfalu din nordul orașului, pentru trei etape caracteristice: cea actuală și două etape de dezvoltare
în perspectiva a 10 și 25 de ani. Conform temei de proiectare, în privința debitelor de ape uzate
generate s-a optat pentru un scenariu de dezvoltare optimist, caracterizat prin: rata de creștere a
numărului populației de 0,4 % (0,5 % în breviarul de calcul), a consumatorilor din domeniul public
de 1 %, iar a micii industrii și zootehniei cu 2 %. Rata de creștere a confortului locuințelor s-a
considerat de 20 % pentru etapa de 10 ani și de 80 % pentru etapa de 25 ani. Din activitatea de
zootehnie s-au considerat de asemenea, numai apele uzate menajere provenite de la personalul de
exploatare. În calcul s-a avut în vedere și gradul de conectare diferențiat pentru diferitele categorii
de consumatori, diferențiat și pentru cele trei etape de calcul considerate. Numărul populației
existente în 2006 pentru zona Nagyfalu s-a considerat de 3.000 locuitori, din populația totală a
orașului de aproximativ 6.750 locuitori (valoare obținută prin interpolarea liniară între datele pentru
anii 2006 și 2013 în tabelul 3.1.1.16). Astfel debitele caracteristice pentru zona Nagyfalu pentru
aceste trei etape au rezultat ca în tabelul 3.2.1.12 din Anexă.
În același timp, proiectantul menționează că, stația de epurare existentă a fost
dimensionată pentru debitul Qu.zi.max= 630 m3/zi (7,29 l/s) și funcționează la capacitatea maximă (!)
și ca urmare nu va putea face debitelor totale canalizate, apreciate la cca. 1.200 m3/zi (13,89 l/s).
Cu toate aceste mențiuni și în ciuda faptului că proiectul conține chiar în denumire
expresia „extinderea stației de epurare”, din motive necunoscute debitele de dimensionare a
stației extinse erau stabilite, avizate și aprobate NUMAI pentru debitele suplimentare calculate,
cu neglijarea inexplicabilă a debitelor de canalizare deja intrate în stația de epurare existentă.
În privința capacității stației de epurare proiectate dispunem de următoarele date, preluate
din proiectele elaborate și avizele de GA emise, prezentate în tabelul 3.2.1.13 din Anexă.
Din compararea conținutului avizelor de gospodărire a apelor se poate constata
inconsistență și inconsecvență în stabilirea indicatorilor de calitate ale apelor uzate epurate și ale
valorilor limită admisibile ai acestora, nemaivorbind de ignorarea necesității primordiale, de
protecție a calității apei rîului receptor. Nu sînt mai puțin lipsite de importanță nici lipsurile,
neclaritățile și ambiguitățile în formularea textului avizelor de GA.
Una dintre lipsurile cele mai imprtante privește capacitatea stației de epurare. Dacă
comparăm capacitatea menționată în SF 61/2014 cu textul descriptiv al situației, capacitatea stației
de epurare rezultă ca suma dintre jumătatea de capacitate a treptei biologice realizată din OG
7/2006, de 17,0/2= 8,5 l/s și capacitatea suplimentară prevăzută în proiectul major (POS Mediu 1),
de 18,58 l/s, adică 8,5+18,58= 27,08 l/s= 2.340 m 3/zi, însă această cifră nu se regăsește în niciuna
dintre avizele de GA. Mai mult, din moment ce niciunul dintre avizele de GA ulterioare nu face
164
nicio referire la înlocuirea avizului de GA anterior, ar rezulta - cel puțin din punct de vedere al
debitului, că stația de epurare ar avea capacitatea specificată în avizul de GA 79/2006, respectiv
Qu.zi.max= 600 m3/zi= 6,94 l/s, adică de cca. 4 ori mai mică.
Dacă considerăm un calcul bazat pe numărul populației echivalente și încărcarea organică
biodegradabilă specifică aferentă prevăzută în Directiva apei uzate 91/271/CEE, preluată în
legislația românească prin legea apelor 196/1997 cu mcu și HGR 188/2002 cu mcu, definită prin
consumul biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5) de co= 60 gO2/l.e., rezultatul este și mai incoerent și
contradictoriu.
O altă observație ce se impune se referă la corelarea capacității stației de epurare și
parametrilor apei uzate epurate evacuate în raport cu caracteristicile hidrologice ale
receptorului, rîul Homorodul Mic. Această corelare privește nemijlocit aspectul de gospodărire
calitativă a apelor, ce se va dezvolta la capitolul 4. Astfel, debitul de diluție în secțiunea evacuării,
stabilit de INM București în 1995, ca fiind debitul mediu lunar minim anual cu probabilitatea de
nedepășire de 95 %, este de numai Q m.L.min.an.95= 14 l/s (!). În schimb, debitul total avizat al stației de
epurare este Qu.zi.max= 18,58 sau 27,08 l/s, mai mare ca debitul de diluție. Avînd în vedere acest
raport supraunitar, dacă se analizează valorile aprobate chiar și prin ultimul aviz de GA, nr.
76/2015, se observă imediat inconsecvența și inconsistența în stabilirea acestora. HGR 188/2002,
modificat esențial prin HGR 352/2005 prevede că, autoritatea de GA competentă, pentru a se
asigura că resursele de apă, care sînt şi receptoare pentru apele uzate, corespund din punct de vedere
al calităţii, reglementărilor în domeniu, poate stabili în avizele/autorizaţiile de gospodărire a apelor
prescripţii mai severe decît cele din reglementări. Cu toate aceste se observă că, în timp ce, la
suspensii totale s-a stabilit valoarea maximă mult mai puțin severă, dar prevăzută pentru stații de
epurare la altitudini de cca. două ori mai mari (deci contrar prevederii legale de bază), la reziduul
filtrat valoarea maximă s-a stabilit la jumătatea valorii normate (ceea ce este just), însă la azotul
total din nou s-a stabilit valoarea maximă. Dar la fel s-a întîmplat și în cazul avizului de GA
516/2013, în care toți indicatorii de calitate privind nutrienții (azotul și fosforul) au fost
regelementate la valorile maxime din normativ.
Comparînd valorile admise pentru principalii indicatori de calitate ai apelor uzate epurate
evacuate în 1973 (inițial) și în perioada 2006-2015 (modernizare), se poate constata că, valorile
recente sînt mult mai permisive decît cele inițiale. Astfel, față de concentrația de 30 mg/l pentru
suspensiile totale admisă inițial, noile reglementări prevăd 60 mg/l, deși din aplicarea corectă a
prevederilor legale rezulta 35 mg/l, iar la consumul biochimic de oxigen CBO5 față de concentrația
inițială de 17 mg/l, noile reglementări stabilesc 25 mg/l, aceasta în condițiile în care prevederile
legale dau posibilitatea autorității de gospodărire a apelor ca în situațiile justificate să stabilească
valori mai severe decît cele din reglementări.
O altă observație ce se impune se referă la corelarea capacității stației de epurare și
parametrilor apei uzate epurate evacuate în raport cu caracteristicile fizico-chimice ale rîului
receptor, Homorodul Mic. Din acest punct de vedere parametrul de calcul ce trebuie determinat în
scopul finalizării gradului de epurare minim necesar de îndeplinit prin tehnologia de epurare, este
concentrația apei rîului în oxigen dizolvat, care este elementul esențial în aprecierea capacității de
autoepurare a rîului. Deși la data elaborării proiectului concentrația minimă a oxigenului dizolvat în
apele de suprafață era reglementată deja prin O. MMGA 161/2006 pentru cele 5 clase de calitate
stabilite, considerarea acestui aspect nu este reflectat de niciunul dintre avizele de GA emise pentru
lucrările de dezvoltare a sistemului de canalizare menajeră. Semnele clare constatate ale începutului
eutrofizării apei rîului începînd cu secțiunea de evacuare a apelor uzate epurate din stația de epurare
demonstrează elocvent faptul că, în cazul stației de epurare existente, parametrul determinant al
gradului de epurare necesar pare să fie tocmai concentrația în oxigenul dizolvat. Chiar dacă în
aplicarea ulterioară a prevederilor O. MMGA 161/2006, criteriile și valorile parametrilor au fost
modificați și, contrar prevederilor ordinului, nepublicați în Monitorul Oficial al României (MO),
aceste elemente ar trebui să fie publice în PABH, și în orice caz, puse la dispoziția proiectantului.
În aceste condiții, chiar în ipoteza funcționării ireproșabile a stației de epurare, în

perioadele de ape minime, rîul va fi poluat în mod nepermis, efectul putînd deveni chiar foarte
165
periculos în special în perioada caldă a anului.
--------------------------------------------------------------------------
Înainte însă se impune o precizare referitoare la sensul termenilor „locuitor echivalent”
(l.e.) și „populație echivalentă”. Termenul „locuitor echivalent” a fost introdus prin Directiva apei
uzate 91/271/CEE cu intenția de uniformizare a legislației statelor membre în acest domeniu, a
oferi specialiștilor, autorităților competente și instituțiilor din domeniu un element de referință
comun, clar definit, care în același timp poate servi și la echivalarea încărcării apelor uzate în
materii organice provenite din diferite tipuri de utilizări casnice și din diferite industrii. Astfel
debitului de dimensionare a unei stații de epurare i se alătură și numărul populației echivalente.
Cantitatea specifică din Directivă se consideră produsă de o persoană „medie”, iar toate celelalte
surse poluante cu poluare organică sînt echivalate cu un „locuitor echivalent” pe baza acestei
cantități specifice, conform calculului exemplificativ următor:
- încărcare organică produsă de o activitate economică, Co= 20 kg CBO5/zi
- locuitori echivalenți, Nech= Co/co= 20·1000 g/60= 333 l.e.
- populația canalizată, N= 1.500 loc
- populația echivalentă canalizată, Ne= N+Nech= 1.500+333= 1.833 l.e.
- ponderea locuitorilor echivalenți din populația canalizată, p= 333/1.500= 22,2 %
Exemplul evidențiază justețea și importanța acestui mod de determinare a capacității de
încărcare organice a unei stații de epurare.
Nu toate activitățile umane generează o încărcare organică de 1 l.e. Birourile,
stadioanele, etc. de exemplu „produc” o încărcare organică mai mică de 1 l.e. pe o persoană
participantă. În normele tehnice ale țărilor occidentale aceste valori sînt stabilite detaliat.
Cu precizările de mai sus, calculele conduc la următoarele rezultate:
- SF 1763/2006: populația ce urmează a fi canalizată, N= 3.000 loc
- populația echivalentă, Ne= N= 3.000 l.e.
- încărcarea organică a stației de epurare, Co= Ne·co= 3000·60/1000= 180 kg CBO5/zi
- încărcarea organică a stației de epurare, conform proiect, Co= 122,01 kg CBO5/zi
- aviz GA 272/2010 și 515/2013: populație echivalentă, Ne= 7.600 l.e.
- încărcarea organică a stației de epurare, Co= 7600·60/1000= 456 kg CBO5/zi (!)
- SF 61/2014, privind stația de epurare realizată parțial
- încărcarea organică a stației de epurare, Co= 126 kg CBO5/zi
- populația echivalentă, Nech= Ne= Co/co= 126·1000 g/60= 2.100 l.e. (loc) (!),
ceea ce ar arăta că, cel mult 2.100 locuitori ar (putea) fi racordați la canalizarea
menajeră (!!!).
- SF 61/2014, privind dezvoltarea stației de epurare
- populația echivalentă, Nech= 7.600 l.e. (locuitori) (!)
- încărcarea organică a stației de epurare, Co= 444 kg CBO5/zi
- populația echivalentă, Nech= Ne= Co/co= 444·1000 g/60= 7.400 l.e. (loc) (!)
- populația orașului în 2014, conform tabelului 3.1.1.16, N= 6.618 loc, ceea ce ar
conduce la concluzia că, în ipoteza canalizării menajere integrale (100 %) a populației orașului,
ceea ce nu este adevărat, ar mai fi racordați la canalizarea menajeră unități economice ce produc în
total o cantitate de încărcare organică aferentă unei populații echivalente de: Nech= 7.400-6.618=
782 l.e., respectiv o încărcare organică aferentă de Co= 782·60/1000= 46,92≈ 47 CBO5/zi, ceea ce la
rîndul ei este foarte improbabil, dacă avem în vedere capacitatea extrem de mică a unei asemenea
mici industrii (brutărie, prelucrarea laptelui, șamd.).
- aviz GA 76/2015
- populația echivalentă, Ne= 7.400 l.e.
Această valoare corespunde cu rezultatul calculului cu datele SF 61/2014. Contradicția
aici se datorează suplimentar și faptului că, în proiect se subliniază faptul că, se referă doar la
suplimentarea capacității de epurare.
--------------------------------------------------------------------------
Conform cap. 2.3.3.9.5 din SF 1763/2006, apa potabilă necesară se asigură din sistemul
166
centralizat de alimentare cu apă, prin branșamentul existent. În acest sens însă nu există calcule.
Acest aspect nu apare în niciunul dintre avizele de GA. Conform informațiilor obținute de la
HARVIZ SA, operatorul a schimbat din fondurile proprii branșamentul existent din oțel cu DN 40
cu conducte din HDPE D 110.
Conform cap. 2.3.3.9.5 din SF 1763/2006, apa necesară pentru stins incendii și întreținerea
spațiilor verzi se va asigura prin pompare din rîul Homorodul Mic. În acest sens însă nu există
calcule. Acest aspect de prelevare a apei în asemenea scopuri din Homorodul Mic nu apare în
niciunul dintre avizele de GA.
Conform cap. 2.5.7 din SF 1763/2006, alimentarea cu apă tehnologică a stației de eprare
se va rezolva printr-un puț forat, echipat cu o electropompă submersibilă monofazică avînd P= 1,5
kW, Q= 5 l/s, H= 12 mCA, plus una de rezervă rece cu P= 1,1 kW, Q= 5 l/s, H= 12 mCA. În acest
sens însă nu există calcule. Acest aspect de prelevare a apei în asemenea scopuri din apa
subterană nu apare în niciunul dintre avizele de GA.
Stația de epurare proiectată și pusă în funcțiune este de tip cu epurare mecano-biologică cu
epurare avansată (treaptă terțiară pentru îndepărtarea avansată a nutrienților azot și fosfor) și linie
pentru tratarea nămolului. Cota generală a platformei stației de epurare existente conform ridicării
topografice executate în cadrul proiectului de dezvoltare este de 793-794 mdMN, cu 2,0 m mai jos
față de ridicarea topografică din 1995. Acest lucru demonstrează din nou că la compararea și
utilizarea cotelor din diferite etape trebuie să se procedeze cu prudență. Față de aceste cote noi,
conform proiectului, zona noilor obiecte tehnologice (din partea aval a incintei) urma să fie
sistematizată la cota generală de 796,0 mdMN.
În realitate, probabil din cauza constatării la execuție a faptului că, terenul incintei se află
de fapt la cotele proiectate (ceea ce ar conduce la concluzia foarte importantă că, ridicarea
topografică a fost fundamental greșită), toate obiectele tehnologice noi au fost executate suprateran
sau semiîngropat, fără umplutura înconjurătoare ce ar fi asigurat protecția termică neapărat necesară
bunei desfășurări a procesului de epurare.
În privința alcătuirii reale a stației de epurare puse în funcțiune HARVIZ SA nu a putut
furniza informații. Ca urmare, descrierea alcătuirii celei mai probabile a actualei stații de epurare
puse în funcțiune se bazează pe proiectele și avizele de gospodărire a apelor menționate, precum și
pe planșele proiectului în faza DTAC „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în
județul Harghita” - „Reabilitarea și extinderea stațiilor de epurare din Vlăhița și Mădăraș” (contract
CL7-HR-VL-P&DB) elaborat în 2015 de ADISS SA din Tăuții Măgheruș (MM) în calitate de
proiectant general și MULTINVEST srl Tg. Mureș în calitate de proiectant de specialitate (în
continuare DTAC-2015):
- linia (circuitul) apei uzate

- treapta mecanică
- grătar des cu curățire manuală, cu 2 compartimente, existent, se menține (?)
- deznisipator-separator de grăsimi cu 2 compartimente, existent, se menține (?)
- debitmetru PARSHALL, existent, se menține (?)
Aceste obiecte tehnologice sînt realizate într-o construcție supraterană (subterană conform
proiect) monobloc din beton armat.
NOTĂ: Conform proiectelor SF 61/2014 și DTAC-2015, aceste obiecte existente sînt
încadrate în circuitul apei uzate, fără nicio referire la intervențiile foarte necesare la acestea. De
altfel nici în proiectul SF 1763/2006 și nici în avizele de GA citate nu s-a regăsit vreo mențiune
în privința eventualelor intervenții foarte necesare la aceste obiecte tehnologice în funcțiune din
1972. Rămîn neexplicate și ce se întîmplă cu depunerile de pe grătarul cu curățire manuală și cu
grăsimile separate cu tehnologia veche, cu colectarea manuală a grăsimilor.
- grătar fin mecanic (sită cu ochiuri de 5 mm), cu deshidratarea mecanică a
depunerilor, instalat într-o clădire tehnologică nouă; Depunerile deshidratate sînt introduse în saci.
Debitul de calcul, Qc= 69,0 m3/h (19,17 l/s).
- cămin cu stație automată de prelevare probe de ape uzată
- stație pompare apă uzată, echipată cu 2+1 electropompe submersibile, prin
167
abandonarea celei noi executate anterior, din cauza capacității insuficiente; Este o construcție
semiîngropată (subterană conform proiect) din beton armat.
- cămin cu debitmetru electromagnetic DN 100, Q= 35 l/s (în SF 1763/2006 cu DN
150 și Q= 50 l/s)
- deznisipator-separator de grăsimi cu insuflare de aer, cu 1 compartiment și
capacitatea de Q= 80 l/s conform SF 1763/2006. Debitul de calcul, Q c= 69,0 m3/h (19,17 l/s). Este o
construcție semiîngropată (subterană conform proiect) din beton armat.
- cameră distribuție debite cu 3 compartimente: unul pentru bazinul de aerare
combinat cu decantor secundar executat în cadrul OG 7/2006, cu capacitatea de 8,5 l/s și două
pentru cele două obiecte asemănătoare noi, cu capacitate egală; Este o construcție supraterană
(subterană conform proiect) din beton armat.
- treapta biologică
- bazin de aerare combinat cu decantor secundar, executat în cadrul OG 7/2006, cu
capacitatea de 8,5 l/s
Bazinul de aerare și decantorul secundar sînt concentrice, cu compartimentul decantorului
secundar în interior. Forma în plan orizontal a bazinului din beton armat este circulară, cu diametrul
interior (util) al cilindrului de 11,0 m și adîncimea utilă a apei de 4,48 m. În centru se află
compartimentul decantorului secundar de tip vertical, de formă tronconică, cu diametrul la suprafață
de 6,5 m și adîncimea utilă a apei de 6,28 m. Este o construcție semiîngropată (subterană conform
proiect) din beton armat.
Oxigenul necesar proceselor biologice din bazinele de aerare este asigurat prin suflante
amplasate în clădirea tehnologică ce adăpostește și grătarul fin. Sînt prevăzute 2+1 unități.
- bazin de aerare combinat cu decantor secundar, executat în cadrul proiectului
major, 2 unități identice, cu capacitatea unitară apreciată la 18,58/2= 9,29 l/s
Această apreciere rezultă din valoarea debitului menționat în SF 61/2014. Tot acolo însă se
mai menționează faptul că, raportul debitelor între capacitatea parțial realizată din OG 7/2006 și
capacitatea suplimentară prin proiectul major (POS Mediu 1) este de cca. 25 %/75 %. Considerînd
însă cifrele date, capacitatea totală a stației de epurare ar rezulta la Q u.zi.max= 8,5+18,58= 27,08 l/s=
2.340 m3/zi. Astfel, capacitatea parțial realizată din OG 7/2006 ar fi de 8,5/27,08= 31,4 %, iar cea
suplimentară de 68,6 %.
Bazinul de aerare și decantorul secundar sînt concentrice, cu compartimentul decantorului
secundar în interior. Forma în plan orizontal a bazinului din beton armat este circulară, cu diametrul
interior (util) al cilindrului exterior de 19,8 m, diametrul cilindrului interior de 9,3 m și adîncimea
utilă a apei de 5,0 m. În centru se află compartimentul decantorului secundar de tip vertical, de
formă tronconică, cu diametrul la suprafață de 8,7 m. Este o construcție semiîngropată (subterană
conform proiect) din beton armat.
Oxigenul necesar proceselor biologice din bazinele de aerare este asigurat prin suflante
amplasate într-o stație de suflante independentă, avînd în configurație 2+1 agregate.
Din punct de vedere tehnologic, bazinele de aerare sînt cu aerare prelungită cu bule fine,
asigurînd stabilizarea aerobă a nămolului secundar, cu nitrificare-denitrificare realizată prin
funcționarea secvențială a aerării, asigurînd zonele anoxice necesare denitrificării.
Prin proiect s-a preconizat îndepărtarea biologică a fosforului în proporție de 40-60 %.
Îndepărtarea avansată a fosforului se asigură prin precipitarea chimică, cu adăugarea în decantorul
secundar a unui coagulant. În cele două proiecte sînt menționate 3 tipuri de coagulanți: sulfat de
aluminiu (Al(SO4)3), sulfat de fier (sub forma ferrisulfat sau sulfat feric - Fe 2(SO4)3), respectiv
clorură de fier (sub forma clorură ferică - FeCl3). Conform HARVIZ SA în prezent se utilizează
sulfatul de aluminiu. Acesta este pregătit într-o stație de dozare, amplasată în a doua clădire
tehnologică.
Nămolul activ este evacuat din toate decantoarele secundare prin sifonare (nu prin aerlift
cum se scrie greșit în proiect) și condus în stația de pompare nămol activ recirculat și nămol activ în
exces. De aici o parte din nămolul activ - nămolul recirculat, este pompat în distribuitorul de apă
uzată.
168
- bazin de contact pentru dezinfecția apei uzate epurate
Bazinul este o construcție supraterană (subterană conform proiect) din beton armat,
prevăzut cu șicane pentru asigurarea unui timp de contact de minimum 30 minute cu apa uzată
epurată.
Dezinfectantul utilizat este hipocloritul de sodiu (NaOCl), preparat într-o instalație
amplasată în a doua clădire tehnologică.
- canal de măsurare PARSHALL tip 3
Este o construcție supraterană (subterană conform proiect) din beton armat, alipit
bazinului de contact.
- gură de vărsare din beton armat
- linia (circuitul) nămolului

- stație pompare nămol activ, recirculat și în exces
Stația de pompare este cu cuvă umedă, comună pentru cele două grupuri de pompare,
echipată cu electropompe submersibile. Este o construcție semiîngropată (subterană conform
proiect) din beton armat. Pentru pomparea nămolului recirculat sînt prevăzute 2+1 unități, iar pentru
pomparea nămolului în exces 1+1 agregate. Pe conductele de refulare comune fiecărui grup de
pompare este montat cîte un debitmetru electromagnetic. Nămolul în exces este pompat în bazinul
de stocare a nămolului.
- bazin de stocare-concentrare nămol
Este o construcție cilindrică semiîngropată (subterană conform proiect), cu diametrul
interior de 7,5 m, adîncimea utilă de 4,32 m și volumul util de 150 m 3. Omogenizarea conținutului
este asigurat de un mixer cu turație lentă. Bazinul asigură reducerea umidității nămolului activ în
excces de la cca. 99,2 % la cca. 92 %, precum și stocarea nămolului produs pentru o durată de 3
zile. Supernatantul este introdus gravitațional în cuva stației de pompare a apei uzate.
- stație de deshidratare mecanică a nămolului
Stația este amplasată probabil într-o altă clădire tehnologică, fiind echipată cu un utilaj de
deshidratare cu bandă, care asigură reducerea umidității nămolului de la 92 % la cca. 75 %.
- stație de tratare a nămolului cu var
Stația constă dintr-un rezervor cilindric de 10 m3 pentru var nestins praf, dozator cu șnec
cu capacitatea de 15 kg/h și container de 3 m3 pentru amestecul de var cu nămol. Varul asigură
dezinfectarea și uscarea nămolului pînă la o umiditate de cca. 65 %.
- platformă depozitare nămol stabilizat
Platforma este o construcție tip șopron, cu suprafața dreptunghiulară cu dimensiunile de
19,0x8,0 m= 152 m2. Platforma este prevăzută cu pereți etanși pe 3 laturi, cu înălțimea de 3,0 m.
Înălțimea maximă a nămolului depozitat este de 1,5 m, rezultînd un volum de nămol de 220 m 3.
Conform avizului de GA 272/2010 și 516/2013, capacitatea platformei/depozitului trebuie să fie de
325 m3, suicient pentru 4 luni.
Platforma de depozitare a nămolului este carosabilă, permițînd evacuarea nămolului
stabilizat cu utilaje grele (de ex. cu încărcător frontal). Platforma este prevăzută cu un dren central,
apele drenate fiind conduse gravitațional în cuva stației de pompare a apei uzate.
Conform SF 61/2014, calculele hidraulice privind capacitatea albiei rîului Homorodul Mic
conduc la concluzia că, platforma stației de epurare este apărată împotriva inundațiilor la debitul
maxim cu asigurarea de 5 % corespunzător clasei de importanță IV, nefiind nevoie de lucrări
hidrotehnice. Proiectul, dar și avizele de GA nu menționează nimic despre necesitatea imperioasă de
înlocuire a podului de acces improvizat existent.
În privința evoluției volumelor și debitelor de apă uzată menajeră canalizate, la

intrarea în stația de epurare, datele furnizate de HARVIZ SA și ale INSSE (6.I.29) se prezintă în
tabelul 3.2.1.14. Pentru perioada 2005-2009 nu au fost furnizate date.
Scăderea bruscă a debitelor canalizate (influente în stația de epurare) începînd cu anul
2010, la valori sub 10 % se datorează devierii apelor uzate neepurate direct în emisar, în rîul
169
Homorodul Mic. datorită lucrărilor de modernizare și de extindere ale rețelei de canalizare și stației
de epurare.
Tabelul 3.2.1.14. Cantitatea apelor uzate menajere canalizate
Date INSSE (6.I.29) Date HARVIZ SA Debite
Perioada/An
(m3/zi) (m3/zi) (l/s)
1993-1995 1.555 - 18,0
1996* 1.555 18,0
1997 1.555 18,0
1998-1999 2.160 - 25,0
2000* 2.343 - 27,1
2001-2003 2.343 27,1
2004* 2.343 27,1
2010 - 193 2,23
2011 - 238 2,75
2012* - 223 2,58
2013 - 209 2,42
2014 - 198 2,29
* an bisect
În privința calității apei uzate brute și epurate, datele HARVIZ SA reprezentînd medii
anuale se prezintă în tabelul 3.2.1.15 din Anexă.
Din tabelele cu datele analizelor individuale se pot constata următoarele:
- în general valorile mari și depășirile se înregistrează în perioada caldă a anului
- o variație în cadrul unui an în limite extreme a unor indicatori de calitate;
De exemplu, în anul 2011 la intrarea în stația de epurare valorile extreme ale CCO-Mn au
fost 3,39-293,12 mg/l (raport 1:86), a CCO-Cr între 54,48-256,88 mg/l (1:4,7) și ale CBO 5 între
4,52-135,9 mg/l (1:30), iar în apa uzată epurată s-au situat pentru suspensiile totale între 4-263,7
mg/l (1:66), la CCO-Mn între 10,5-222,8 mg/l (1:21), pentru CCO-Cr între 59,3-464,5 mg/l (1:8),
și la CBO5 între 14,0-108,0 mg/l (1:7,7). Pentru anul 2012 la intrarea în stație variația CBO 5 a fost
între 27,3-102,3 mg/l (1:3,8), la suspensii totale între 20,0-106,0 mg/l (1:5,3), iar la ieșire valorile
pentru suspensii între 15,5-181,5 mg/l (1:11,7), la CCO-Cr între 11,5-224,5 mg/l (1:19,5). În 2013
în apa uzată epurată variația suspensiilor totale a înregistrat variații între 25,0-146,0 mg/l (1:5,8). În
2014 în apa brută variația CBO5 era între 40,0-400,0 mg/l (1:10), la CCO-Cr între 154-561 mg/l
(1:3,6), la suspensii între 63-1061 mg/l (1:16,8), iar la ieșire la suspensii între 16-393 mg/l (1:25), la
CBO5 între 7-171 mg/l (1:24,4) și la CCO-Cr între 60-570 mg/l (1:9,5). În anul 2015 variația în apa
uzată brută a CBO5 era între 70-165 mg/l (1:2,4), a CCO-Cr între 112-216 mg/l (1:2), iar la ieșire
pentru CBO5 între 40-270 mg/l (1:6,8) și a CCO-Cr între 75-506 mg/l (1:6,7).
- în anul 2014 valoarea medie a concentrației fosforului era mai mare la ieșire față de cea
de la intrare, ceea ce denotă proasta funcționare a treptei biologice
Din tabelele cu rezultatele analizelor prezentate de HARVIZ SA se pot trage următoarele
concluzii mai importante:
- prezentarea nu este clară și consecventă; În cîteva cazuri se utilizează denumiri diferite
de cele din reglementări.
- se fac și determinări neprevăzute în reglementări, în timp ce indicatori de calitate foarte
importanți nu sînt analizați
- în multe cazuri nu sînt analizați indicatorii și la intrarea în stația de epurare, iar astfel nu
se pot trage concluzii privind funcționarea tehnologiei de epurare
- se remarcă ponderea foarte mare a analizelor neconforme, evidențiate cu roșu; În multe
cazuri concentrațiile în efluent sînt mai mari ca în influentul stației.
- pentru 2012 se remarcă o contradicție evidentă între cele două seturi de date
- surprind valorile neconforme ce caracterizează funcționarea treptei biologice;
Datele arată funcționarea defectuoasă și ca urmare cu eficiență foarte scăzută în

special a treptei de epurare biologică. Acest fapt este în mare parte explicabil prin lipsa protecției
170
termice a bazinelor tehnologice. În condițiile climatice ale orașului (temperatura medie
multianuală de 7,1 °C, cu minimele zilnice ce scad frecvent în lunile de iarnă sub -30°C și
numărul mediu al zilelor cu îngheţ de 125 zile pe an), amplificată de efectul de răcire
suplimentar al vînturilor canalizate de-a lungul văii rîului Homorodul Mic, apa uzată răcită
puternic pe parcursul rețelei de canalizare se răcește și mai mult în bazine, ceea ce influențează
în mod negativ eficiența procesului de epurare biologică. În bazinul de aerare procesele
denitrificare-denitrificare se desfășoară mai dificil, fiind practic imposibile sub temperatura apei
de 12 °C, iar în decantorul secundar temperatura redusă iarna îngreunează precipitarea
fosforului și decantarea flocoanelor de nămol activ, iar vara aceste procese fiind îngreunate de
variația mare a temperaturii apei în bazine. Drept urmare, apa uzată epurată foarte probabil are
concentrația de azot și de fosfor peste limita maximă admisă. Acest fapt a putut fi constatat și cu
ocazia recunoașterii pe teren din luna martie 2017. Deși apa uzată pare aparent curată, radierul
gurii de vărsare este acoperită cu un strat gros de alge verzi, iar în albia rîului din aval au apărut
algele, ca semn al eutrofizării. Mirosul în zona stației este urît, pătrunzător. În foto 256-259 se
poate vedea că, dintre cele trei bazine combinate de aerare-decantor secundar ale treptei de
epurare biologică, numai cele două mari sînt echipate cu utilaje, iar dintre acestea funcționează
doar unul, iar la bazinul mic nu este executat nici măcar compartimentul interior de aerare.
Nivelul apei în bazinul în funcțiune este foarte coborît, iar pe suprafața apei plutesc flotanți și
spumă, aspecte care trădează funcționarea necorespunzătoare a stației. De asemenea, platforma
de depozitare temporară a nămolului este goală. În aceste privințe nu s-au putut obține
informații de la HARVIZ.
Frecventele rezultate neconforme sînt aparent inexplicabile, dacă avem în vedere

tehnologia modernă proiectată, condusă prin calculator, utilizînd alcătuiri constructive moderne,
utilaje performante și coagulant pentru îndepărtarea avansată a fosforului prin precipitare.
Pentru anul 2012 în Anexă se prezintă un tabel separat, reprezentînd datele comunicate de
România în cadrul raportării UE, cu prelucrarea datelor prezentate în limba engleză, preluate de pe
site-ul Agenției Europene de Mediu (EEA)
(http://www.eea.europa.eu/data-and-maps/uwwtd/interactive-maps/urban-waste-water-treatment-
maps-1), tabelul 3.2.1.16.
Consumul anual de energie electrică la stația de epurare în 2014 a fost conform

HARVIZ SA de 27.318 kWh/an, cu care consumul specific de energie electrică rezultă la 0,38 kWh/
m3 apă uzată epurată.
Nămolul rezultat a fost analizat în scopul determinării posibilității de utilizare în

agricultură. Conform proiectului nr. 2710/2012 „Raportul la bilanțul de mediu nivel I și nivel II
aferent stației de epurare și rețelei de canalizare menajeră în orașul Vlăhița, jud. Harghita” întocmit
de TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc, în anul 2012 laboratorul WESSLING România din Tg.
Mureș a efectuat o analiză chimică a nămolului stabilizat prelevat de la stația de epurare în data de
05.10.2012., rezultatele raportului de încercare nr. 122153/12.112012. fiind reproduse în tabelul
3.2.1.17 din Anexă. Concluzia analizelor a fost că, nămolul de la stația de apurare Vlăhița poate fi
utilizat în agricultură, bineînțeles cu respectarea reglementărilor tehnice privind tipurile de culturi și
condițiile de aplicare.
Caracteristicile autorizate
stabilit prametri pentru canalizarea menajeră și stația de epurare a orașului. Conform autorizației de
GA, „Apele uzate sunt colectate intr-o rețea de canalizare din tuburi de beton cu Dn=300 mm și
Dn=200 mm, avand lungimea totala de 24,05 km, cu descarcare în Stația de epurare.”.
În realitate, deși lungimea totală a rețelelor, preluată de la HARVIZ SA în tabelul 3.2.1.6,
de 23,963 km, este în bună concordanță cu valoarea din autorizație, în privința componenței există
171
mari diferențe. Astfel, rețelele de canalizare vechi păstrate, cu DN 200, 250 și 300 reprezintă doar
14,4 %, cele noi fiind din PVC cu D 315 (2,9 %), respectiv D 200, reprezentînd 82,7 %. De
asemenea, nu se pomenește nimic despre cele 10 stații de pompare a apelor uzate, dintre care 8
construite și în funcțiune.
Parametri autorizați sînt cuprinși în tabelele 3.2.1.18 (evacuarea apelor uzate menajere) și
3.2.1.19 (stația de epurare).
Tabelul 3.2.1.18. Evacuarea apelor uzate menajere
Volum total evacuat
Categoria apei
Receptor autorizat zilnic mediu zilnic maxim Anual
evacuate
m3/zi l/s m3/zi l/s mii m3/an
ape uzate urbane rîul Homorodul Mic 700 8 1.400 16 355,5
Tabelul 3.2.1.19. Parametrii stației de epurare mecano-biologică

Valori maxime
Valori maxime conform HGR
Nr. crt. Indicator de calitate UM
autorizate 188/2002, mod.
HGR 352/2005*
1 debit de calcul, Qu.zi.mzx l/s 18,58 -
2 pH - 6,5-8,5 6,5-8,5
3 materii în suspensie mg/l 60,0 35 (60)1
4 CBO5 mg/l 25,0 25,0
5 CCO-Cr mg/l 125,0 125,0
6 detergenți sintetici mg/l 0,5 0,5
7 azot amoniacal, NH4+ mg/l 3,0 2,0 (3,0)2
8 reziduu filtrat la 105 ºC mg/l 1000,0 2000,0
9 substanțe extractibile cu solvenți organici mg/l 20,0 20,0
* care aprobă Normativul NTPA 001 și Normele tehnice NTPA 011
1
valoarea între ( ) pentru stații de epurare cu 2.000-10.000 l.e. și la A > 1.500 mdMN
2
valoarea între ( ) pentru zone sensibile și 10.000-100.000 l.e.
Este de remarcat lipsa indicatorului fosfor, în contradicție cu prevederile avizelor de GA

emise la aprobarea investiției.
Pentru comparația cu prevederile normelor în vigoare, acești parametri s-au tecut și în
tabelul 3.2.1.15 din Anexă.
Apa uzată epurată se va dezinfecta cu hipoclorit de sodiu (conform HARVIZ SA,
mențiunea greșită din autorizația de GA cu „clor gazos” se va corecta de ABA Olt). În prezent
instalația de dozare a hipocloritului nu există, urmînd să fie instalată în viitor.
------------------------------------------------------------------
Deși în prezent modul de calcul al gradului de epurare necesar nu prevede obligativitatea
considerării unui anumit debit normat al emisarului, ci numai pe baza raportului dintre
concentrațiile impurificatorilor apei uzate canalizate și concentrațiile maxime admise, se consideră
totuși că, raportul dintre debitul apelor uzate epurate evacuate și un anumit debit caracteristic al
emisarului prezintă importanță în continuare. Cel mai bun argument în această privință ni-l oferă
tocmai situația orașușui Vlăhița. Înainte de adoptarea prevederilor Directivei apei uzate a UE,
91/271/CEE, transpusă în legislația românească prin HGR 188/2002 cu m.c.u, la determinarea
gradului de epurare necesar se utiliza raportul dintre debitul de diluție al rîului receptor
(menționat anterior, respectiv debitul mediu lunar minim anual cu asigurarea de 95 %, Q m.L.min.an95)
în secțiunea evacuării și debitul de calcul al apelor uzate (Q u.zi.max). Debitul de diluție stabilit în
1995 de INM București era de Qdil= 14 l/s. Pentru argumentarea considerațiilor se apreciază că,
valoarea actuală a debitului mediu lunar minim anual cu asigurarea de 95 % este aproximativ
egală cu cea stabilită în 1995. Cu aceste date, gradul de diluție pentru valoarea autorizată a
debitului apei uzate menajere canalizate rezultă de 14:16= 0,876, adică subunitar, iar în cazul
capacității stației de epurare, de 14:18,58= 0,753, și mai mic. Acest raport subunitar arată că, în
172
perioadele cu debit redus al rîului Homorodul Mic și în special din perioada caldă a anului, cînd
capacitatea de autoepurare a rîului scade în mod natural, un aport de ape uzate menajere, chiar
epurate, constituie un factor agravant deosebit de important, deloc neglijabil.
------------------------------------------------------------------
În privința apărării împotriva inundațiilor a stației de epurare se impun următoarele
precizări. În proiectul SF 1763/2006, dar nici în avizele de gospodărire a apelor emise nu se face
referire al acest aspect foarte important, obligatoriu de reglementat conform prevederilor legale în
vigoare. În proiectul SF 61/2014 se menționează următoarele: „Din calculele prezentate în Studiul
privind inundabilitatea terenului în zona stației de epurare, Capitolul 5, rezultă că (la) debitele de
calcul cu asigurarea de 5 % nu se produce inundarea platformei stației de epurare. Însă ținînd
cont de vitezele mari ce se înregistrează pe cursul de apă se propun lucrări de apărare de mal pe
malul stîng al pîrîului respectiv reabilitarea gurii de vărsare ape epurate și lucrări de stabilizare
ale malului pîrîului astfel încît să nu fie afectată gura de vărsare la o eventuală viitură.”
Față de cele de mai sus, în proiectul SF 460/1995 „Extinderea alimentării cu apă potabilă
și a canalizării menajere în orașul Vlăhița - județul Harghita”, elaborat de RAPIDPROIECT srl Tg.
Mureș, calculele hidraulice efectuate în regim natural au arătat în mod clar că, platforma stației de
epurare este inundabilă la debitul maxim de calcul cu probabilitatea de depășire de 5 %, aferent
clasei IV de importanță conform STAS 4273-83. De asemenea, podețul improvizat din deșeuri de
confecții metalice (constînd din elemente tubulare ale cazanelor de apă caldă tip METALICA
utilizate în centralele termice) și lemn nu are nici capacitatea, nici debușeul necesar și nici siguranța
necesară pentru asigurarea accesului permanent și în orice condiții meteorologice la stația de
epurare, fiind necesară regularizarea rîului Homorodul Mic. În plus, fiind o zonă locuită,
amenajarea albiei în zona respectivă trebuie să aibă în vedere - conform reglementărilor în vigoare
și faptul că, prin apărarea împotriva inundațiilor a incintei stației de epurare nu este permis
înrăutățirea situației zonei locuite de pe malul opus.
La stabilirea soluției de amenajare trebuia ținut cont și de gabaritul de lățime disponibilă
foarte redusă, cît și de gabaritele pe verticală ale podului nou. Debitele maxime au fost stabilite de
INM București și aveau următoarele valori: debitul maxim de calcul cu probabilitatea de depășire
de 5 %, Qmax5= 37,9 m3/s și debitul de verificare necesar dimensionării podului de acces, cu
probabilitatea de depășire de 1 %, Qmax1= 69,8 m3/s. Ca urmare, în proiectul respectiv s-a prevăzut
regularizarea rîului Homorodul Mic pe un tronson pînă la podul rutier de pe str. Spitalului, adoptînd
fortuit soluții radicale, precum și construirea unui pod nou din beton armat. Aceste lucrări au fost
avizate prin avizul de gospodărire a apelor nr. 745/18.10.1995 emis de ANAR Filiala Apelor
Rîmnicu-Vîlcea, însă prin tergiversarea realizării din lipsa permanentă a fondurilor necesare, din
cauza modificărilor legislative intervenite, era necesară reluarea proiectării de la început.
Pe baza acestor elemente se naște o îndoială serioasă privind corectitudinea calculelor

hidraulice menționate în SF 61/2014.
În încheiere se poate trage concluzia că, din păcate, și lucrările de dezvoltare a
canalizării menajere și stației de epurare ale orașului Vlăhița suferă de lipsurile proiectelor
elaborate și de gravele lipsuri, mergînd pînă la încălcarea legii în aplicarea preverilor legale
privind investițiile de către organele de avizare și de aprobare competente. În lipsa unei analize
pertinente, stația de epurare s-a păstrat pe amplasamentul inițial, în condițiile în care noile
reglementări impun condiții de mediu mult mai severe. Modernizarea sistemului de canalizare
menajeră s-a făcut fragmentat, fără analiza cu aprofundarea necesară a sistemului în ansamblu
și fără corelarea corespunzătoare între diferitele proiecte. Drept urmare, organizarea stației este
cît se poate de haotică și înghesuită. Pentru a se putea încadra în spațiul disponibil foarte limitat,
obiectele tehnologice au fost îndesate acolo unde a existat suprafața necesară, ceea ce a condus
la împrăștierea obiectelor tehnologice ale unei linii de la un capăt la altul al stației și ca urmare
la un sistem întortocheat de conducte și canale de legătură peste măsură de lungi. Stația de
epurare apare în prezent cu o organizare haotică inconsecventă și neclară.
Schema-bloc al sistemului de canalizare menajeră existentă, după punerea în funcțiune a

173
dezvoltărilor, este prezentată în figura 62 din Anexă. În colecția foto 292-302 din Anexă este
prezentată stația de epurare veche (SUD) din zona Délő în ultima etapă a modernizării și după
punerea în funcțiune. Foto 294 arată podul de acces, improvizat din elemente de cazan de încălzire
tip Metalica, așa cum era dinainte, la care numai podina este înlocuită cu niște scînduri. Foto 295
înfățișează albia rîului Homorodul Mic în amonte de stația de epurare, în dreptul haldei de zgură a
fostei Uzini Metalurgica. Fotografiile 297-300 înfățișează stația de epurare în funcțiune. Imaginile
arată că, dintre cele trei bazine combinate de aerare-decantare secundară numai o unitate de
capacitate (diametru) mai mare este în funcțiune, cealaltă unitate de capacitate mai mare este
neechipată, iar unitatea de capacitate mică din partea aval a stației nu are construit nici măcar
compartimentul interior de aerare. În foto 301 se poate vedea depunerea pe betonul gurii de vărsare
a unui strat gros de alge verzi, semn al unei epurări biologice insuficiente. Foto 302 surprinde albia
minoră recalibrată a rîului Homorodul Mic, precum și podul de acces modificat puțin tot prin
improvizații, într-o stare total necorespunzătoare. De asemenea, imaginile demonstrează și faptul că,
nu este rezolvată nici apărarea stației de epurare împotriva inundațiilor.
Conform PUZ Munții Harghitei, structurile de cazare existente în oraș însumează 394
locuri, însă corectat la cca. 450 locuri, dintre care o parte importantă fiind concentrată în zona
Ștrandului Termal Perla Vlăhiței. Conform datelor furnizate de primărie, capacitatea de cazare
însumează 342 persoane. La capacitatea de cazare se adaugă capacitatea de alimentație publică în
cele 4 restaurante, dintre care 70 locuri la pensiunea Napsugár de lîngă Ștrandul Termal, 40 locuri la
Ștrandul termal Perla Vlăhiței, 80 locuri în restaurantul Szépasszony și 250 locuri în restaurantul
Velence, iar în total cca. 590 locuri (estimare proprie).
În cadrul PUZ nr. 955/2010 Ștrand termal Vlăhița, elaborat de KONTUR srl din Miercurea
Ciuc, pe un amplasament situat vizavi de cel existent, pe partea opusă a drumului de acces, se
prevede construirea unui bazin de înot nou cu apă termală cu suprafața de 900 m2 și extinderea
capacității de cazare existente de 126 locuri cu încă 130 locuri.
Noi capacități de cazare și de alimentație publică sînt prevăzute și în PUZ nr. 1049/2012
Construire camping turistic, servicii turistice si de agrement, elaborat de ARHITECTURA srl din
Miercurea Ciuc, pe un amplasament situat în capătul estic al intravilanului, delimitat de DN 13A și
rîul Vîrghiș. Capacitatea de cazare și de alimentație publică, pe baza estimării proprii, este de cca.
300 locuri. Pe același amplasament, cu aceeași destinație este elaborat un alt PUZ cu profil de
servicii turistice, de către MODUL srl din Miercurea Ciuc, avînd nr. 295/2012. Capacitatea de
cazare a acestei amenajări pe baza estimării proprii este de cca. 20 persoane. Tot în anul 2012 era în
curs de elaborare de către KONTUR srl din Miercurea Ciuc, un PUZ pentru înființarea unui ștrand,
pe un amplasament de pe malul drept al rîului Vîrghiș, alipit amplasamentului PUZ 1049/2012, cu
capacitatea de primire pe baza estimărilor proprii, de cca. 300 persoane, precum și a unei capacități
de cazare și de alimentație publică pentru cca. 150 persoane.
Prin proiectul nr. 453/2010, PUZ Bază de servicii pentru recreere cu apă termală, elaborat
de P.F.A. Herța Ioan-Paul, bazat pe un foraj hidrogeologic de apă termală, pe un amplasament situat
în partea estică a intravilanului, pe str. Republicii (DN 13A) nr. 58F, vizavi de KARSAI Hargita
Plast, se preconizează construirea unor piscine cu apă termală în suprafață totală de 1070 m 2, cu
capacitatea simultană de utilizare de 210 persoane, a unor capacități de cazare însumînd (pe baza
aprecierilor proprii) 155 locuri în apartamente și 50 locuri în corturi, precum și a unor capacități de
alimentație publică totalizînd cca. 420 locuri.
Aceste date suplimentează datele privind populația și industria, în funcție de care se
estimează necesitățile de alimentare cu apă și de canalizare menajeră.
Despre „foarfeca hidroedilitară”
Un indicator foarte util despre evoluția și dinamica echipării hidroedilitare, dar și pentru
planificare este așa-numita „foarfecă hidroedilitară”. Acest termen nu este cunoscut în România,
însă în țările occidentale da, graficul nelipsind din nicio statistică oficială sau studiu de specialitate.
În Ungaria de exemplu, se numește „közműolló” (adoptat prin traducere liberă). Termenul
174
desemnează în general raportul dintre echiparea unei localității sau teritoriu cu sistem centralizat de
alimentare cu apă și de canalizare menajeră.
Tabelul 3.2.1.20. „Foarfeca hidroedilitară” a orașului Vlăhița
Populația Populația racordată la Populația racordată la Diferența apă-canal
Populația în blocuri de
totală a sistemul public de sistemul public de (foarfeca
n locuințe
orașului alimentare cu apă canalizare menajeră hidroedilitară)
(loc) (loc) (%) (loc) (%) (loc) (%) (%)
1968 1 5.270 730 13,8 - - - - -
1972 2 5.740 1.371 23,9 (1.371) 23,9 (1.371) 23,9 0
1992 7.319 3.098 42,3 (3.942) 53,8 (3.540) 48,4 5,4
1995 7.250 3.338 46,0 (4.182) 57,7 (3.790) 52,3 5,4
1999 6.984 3.177 45,5 (4.250) 60,8 (3.900) 55,8 5,0
2002 6.824 2.945 43,2 (4.320) 63,3 (4.050) 59,3 4,0
2011 6.651 2.700 40,6 (4.700) 70,7 (4.250) 63,9 6,8
(4.600) 69,5
2014 6.618 2.611 40,0 6.395 3 96,6 27,1
2.688 4 40,6
(5.600) 84,6
2015 (6.618) (2.611) 40,0 6.433 3 97,2 12,6
2.703 4 40,8
(6.290) 95,0
2016 (6.618) (2.611) 40,0 6.433 3 97,2 2,2
2.703 4 40,8
1
anul înființării orașului Vlăhița
2
anul punerii în funcțiune a primului sistem de alimentare cu apă și de canalizare menajeră
3
date furnizate de HARVIZ SA
4
cifre apreciate de HARVIZ SA pe baza debitelor influente în stația de epurare, reduse datorită lucrărilor
de modernizare și de extindere ale rețelei de canalizare menajeră și stației de epurare
NOTĂ: Datele privind populația totală, din care populația în blocuri de locuințe s-au preluat din tabelele
anterioare. Cifrele în ( ) au fost apreciate pe baza prelucrării informațiilor culese și au doar caracter informativ.
Există două tipuri principale de „foarfecă hidroedilitară”. Indicatorul „foarfeca

hidroedilitară primară” se referă la raportul dintre lungimea canalizării menajere exprimată în metri
și lungimea rețelei de apă exprimată în km. În cazul de față se analizează „foarfeca hidroedilitară
secundară”. Acest termen exprimă sugestiv diferența dintre numărul populației alimentate cu apă și
numărul populației racordate la sistemul de canalizare menajeră. Din graficul foarfecii hidroedilitare
se poate constata imediat evoluția, dinamica și stadiul alimentării cu apă și canalizării menajere
dintr-o localitate.
Chiar în lipsa multor date sau a unor date eronate, totuși se poate construi un asemenea
grafic pentru orașul Vlăhița. Rezultatul, deși comportă un grad de precizie destul de mic, totuși
poate fi considerat reprezentativ. Datele reprezentate grafic se prezintă tabelar în tabelul 3.2.1.20
precum și în figura 63.
175
Tabelul 3.2.1.20 și figura 63 s-au întocmit pentru perioada trecută de la înființarea orașului
din 1968 și cuprinde date pentru anumiți ani considerați relevanți în evoluția echipării
hidroedilitare. Anul 1972 de exemplu reprezintă anul punerii în funcțiune a primelor sisteme
centralizate de alimentare cu apă și de canalizare menajeră, realizate și destinate inițial numai
pentru deservirea Uzinei Metalurgice, motorul de odinioară a dezvoltării orașului. Aceste sisteme
deserveau nu numai fabrica, ci și colonia de muncitori, pentru care au fost construit un cartier de
blocuri de locuințe.
3.2.2. Minele Lueta
Prin Schița de sistematizare (SSL) nr. 415/17/1975, elaborat de Atelierul de proiectare

județean Harghita s-a propus canalizarea menajeră a localității și construirea unei stații de epurare în
aval de ultima casă din aval, nr. 41, lîngă rîul Homorodul Mic, în colțul aval al noului intravilan
propus prin prezentul proiect. Colectorul menajer urma să coboare pe versant de la ultima casă,
oblic spre stația de epurare, pe o lungime de cca. 165 m. Zona deservită era numai de la casa nr. 9,
respectiv din punctul în care conducta de apă întîlnea drumul județean DJ 132, coborînd de la izvor.
Se pare că, acest sistem pînă la urmă nu s-a realizat.
Nu s-au putut obține informații concrete despre situația canalizării menajere. Este foarte
probabil că, în prezent colectarea și evacuarea apelor uzate se face prin sisteme individuale,
constînd din bazine de colectare „etanșe”, cu vidanjare periodică și puțuri absorbante, eventual și
evacuări directe. Nici în acest caz nu s-au putut obține informații despre vidanjare.
Stațiunea Băile Homorod dispune în prezent de un sistem de canalizare menajeră

prevăzută cu o stație de epurare amplasată pe malul stîng al rîului Homorodul Mare, realizat
concomitent cu sistemul de alimentare cu apă și de asemenea, pentru deservirea Taberei școlare, din
1971. Ultima reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor, obținută de la HARVIZ SA,
operatorul sistemului de alimentare cu apă și de canalizare menajeră, este autorizația de GA
12/14.09.2012. (valabil pînă la 14.09.2015, în prezent expirată), care se referă atît la alimentarea cu
apă, cît și la canalizarea menajeră.
- rețea de canalizare
Inițial, vilele erau deservite de sisteme de canalizare menajeră locale, în majoritatea
cazurilor constînd din puțuri absorbante. Foarte probabil însă, avînd în vedere apropierea cursurilor
de apă, se poate presupune că îndepărtarea apelor uzate se făcea clandestin direct în cursurile de apă
deoarece întreținerea era anevoioasă și necesita și cheltuieli. Conform informațiilor disponibile, vila
nr. 20 era deservită de un dren absorbant, dar cu evacuare în rîul Homorodul Mare. Unele
gospodării erau dotate cu bazine de colectare cu vidanjare, ca de exemplu nr. 7A, care avea chiar 2
bazine. Complexul Homoród era dotat cu un bazin de vidanjare (după unele informații, decantor),
amplasat pe malul drept al Homorodului Mare imediat amonte de podul rutier de pe drumul național
DN 13 A, cu evacuare în rîu în aval de stăvilar. Avînd în vedere însă cantitatea de ape uzate, aproape
sigur că, acesta avea – în cazul variantei de bazin de colectare, și un racord clandestin de preaplin cu
evacuare în rîu.
În aceste condiții erau poluate solul, subsolul, apele de suprafață și subterane. Situația este
cu atît mai gravă cu cît, toată zona se află în interiorul perimetrului de protecție hidrogeologică a
izvoarelor minerale, stabilit de ANRM.
Canalizarea menajeră inițială a fost realizată din tuburi circulare din beton simplu
prefabricat cu diametrul DN 250 mm. Colectorul menajer principal pornea din zona vilelor nr. 40 și
nr. 41 din centrul stațiunii, urmărind rîul Băile Homorod pe malul stîng, continuat pe valea rîului
Homorodul Mare pe malul stîng de-a lungul drumului județean DJ 131A pînă la stația de epurare.
176
Lungimea colectorului menajer principal estimat pe baza informațiilor disponibile, era de 1,335 km.
Cu canalul de evacuare din stația de epurare, din același material și dimensiune, în lungime de cca.
59 m, lungimea totală a rețelei de canalizare rezulta la 1,394 km. Pe baza informațiilor privind
istoricul evoluției urbanistice putem presupune că, în primele două decenii de după realizare,
aceasta era și lungimea totală a rețelei de canalizare menajeră. Colectorul menajer subtraversează un
afluent al rîului Băile Homorod și 2 afluenți ai Homorodului Mare.
După construirea rețelei de canalizare menajeră și transformarea vilei nr. 23 în cantina
Taberei școlare, aceasta a fost dotată conform normelor în vigoare (asemena norme există și în
prezent) cu un sistem de preepurare înainte de racordarea la canalizarea menajeră, constînd din
deznisipator, urmat de separator de grăsimi. De asemenea, informațiile obținute arată că, o bună
parte dintre vile a fost racordată la rețeaua de canalizare menajeră.
Dezvoltările ulterioare, din tuburi circulare din beton simplu prefabricat cu DN 250 și
recent și din țevi din PVC D 200. HARVIZ SA nu a putut furniza informații concrete privind
lungimea și configurația rețelei, respectiv diametrul și materialul conductelor utilizate, ci doar
planșe din diferite etape. Astfel, atît lungimea, materialul tuburilor, cît și diametrul acestora se
bazează în mare parte pe aprecieri. Deși autorizația de GA 12/2012 menționează că o lungime de
590 m este realizată din țevi PVC-G cu D 200, acest lucru nu a putut fi confirmat de HARVIZ SA și
nu s-a putut localiza nici pe planșe. Cu aceste observații, datele referitoare la canalizarea menajeră
existentă din stațiune se prezintă în tabelul 3.2.3.1:
Tabelul 3.2.3.1. Rețeaua de canalizare menajeră existentă
beton (m) PVC (m) Total
DN 250 D 200 (m)
1.947 222 2.169
În prezent și Complexul Homoród este racordat la canalizarea menajeră prin preluarea

preaplinului bazinului de colectare într-o conductă din polietilenă HDPE D 110 de cca. 45 m
lungime, condusă aerian oblic pe sub și suspendată de structura podului rutier, continuat cu un canal
subteran între vila nr. 6 și rîu, cu subtraversarea afluentului Băile Homorod, se pare printr-o țeavă
din oțel DN 200. Lungimea totală a racordului este de cca. 257 m.
În ultimele decenii pe valea rîului Homorodul Mare care în această zonă aval de DN 13A
poartă denumira de „Valea Ileanei” (Ilona völgye), s-au construit foarte multe case de vacanță, dar
și locuințe, astfel că, zona (sau mai bine zis fîșia, datorită îngustimii văii) construită s-a extins cu
cca. 1,26 km în aval de actuala stație de epurare. Despre modaliatatea conceretă a evacuării apelor
uzate menajere nu dispunem de informații, însă foarte probabil că aceasta se limitează la evacuările
directe, bazine de colectare și eventual puțuri absorbante.
Conform HARVIZ SA, colectorul menajer principal este avariat într-o proporție destul de
mare. Constatările personale arată că, o cea mai mare a căminelor de vizitare este colmatată,
inclusiv cu pămînt, moloz și pietriș de la reparațiile drumului județean, lipsesc și capace din fontă.
Starea actuală a rețelei de canalizare reprezintă o sursă de poluare masivă a solului,
subsolului și apelor subterane, inclusiv a apelor minerale, tocmai în interiorul zonei protejate cu
regim sever și a zonei de protecție hidrogeologică a acestora.
- stația de epurare
Stația de epurare existentă constă dintr-un decantor etajat (IMHOFF sau EMSCHER) de
capacitate 1.500 l.e. (locuitori echivalenți) și un filtru biologic, putînd asigura deci o epurare
mecano-biologică a apelor uzate menajere. Evacuarea nămolului fermentat era rezolvată prin
sistemul consacrat la acest tip de decantor, respectiv prin sifonare asigurată de presiunea apei, într-
un cămin de colectare alăturat, de unde se putea îndepărta prin vidanjare.
În prezent construcțiile și instalațiile componente ale stației sînt într-o stare avansată de
degradare, nefuncționale, unele chiar lipsind. Betoanele, instalațiile hidraulice și confecțiile
metalice sînt intens corodate. O parte din instalațiile hidraulice și hidromecanice lipsesc.
Deși la o cotă destul de înaltă (adîncimea albiei minore fiind în această zonă de cca. 3-4
177
m), toate construcțiile stației de epurare se află într-o depresiune de mică adîncime din albia majoră
îngustă a rîului. În această situație stația de epurare este expusă inundațiilor la clasa de importanță a
obiectivului, aceasta fiind cel mai probabil clasa IV conform standardului STAS 4273-61, în vigoare
la aceea dată. Debitul maxim de calcul aferent acestei clase de importanță are asigurarea
(probabilitatea de depășire) de 5 %.
Apele epurate sînt evacuate în emisar, rîul Homorodul Mare, printr-o gură de vărsare aflată
la distanța în aval de stație de cca. 42 m, după subtraversarea drumului județean DJ 131A, printr-un
canal subteran din tuburi prefabricate din beton simplu cu DN 250 de cca. 59 m lungime. Ultimul
tronson al canalului, sub taluzul malului stîng este din țevi oțel DN 300 și este prevăzut la capătul
cu flanșă cu un clapet de reținere din tablă oțel (improvizat), găsit ridicat la data recunoașterii pe
teren. Se menționează că, la cca. 5 m în amonte și la o cotă puțin mai ridicată, se mai vede capătul
unei conducte din țeavă oțel se pare de același diametru, prevăzut de asemenea cu flanșă, însă fără
clapet. Aceasta pare să fie canalul de ocolire (by-pass) a stației de epurare, obturat în prezent în
căminul de deviere din amonte de stație, în acostamentul drumului județean DJ 131A.
În privința capacității stației de epurare toate evidențele disponibile și chiar autorizația de
GA menționează cifra de 500 l.e., cifră preluată din păcate ca atare în proiectul PUZ Munții
Harghitei și Studiul de dezvoltare a localității Băile Homorod, elaborate de VALLUM srl din
Miercurea-Ciuc. Avînd în vedere dimensiunile relevate și cele ale proiectului tip, această informație
este în mod cert eronată, capacitatea reală a decantorului fiind de 1.500 l.e.
În privința nămolului fermentat ce rezultă din decantare și fermentare, autorizația de GA
12/2012 menționează: „Nămolul rezultat de la stația de epurare se vidanjează periodic și se depune
pe platforma de uscare, după care se transportă la depozitul de deșeuri menajere autorizat cu care
localitatea are contract.” Pe amplasament nu s-a găsit nicio urmă a vreunei platforme de
depozitare, nu se știe care este depozitul de deșuri menajere autorizat și cu cine are contract
localitatea.
Acest sistem este de asemenea neîntreținut și practic abandonat, umplut aproape pînă la
refuz cu nămolul depus, neevacuat. Fermentarea nămolului este trădată de apariția bulelor de gaz pe
suprafața apei. În aceste condiții apele uzate ajung practic neepurate în emisar, constituind o sursă
de poluare concentrată a rîului receptor, Homorodul Mare.
Stația de epurare se află în interiorul zonei de protecție hidrogeologică. Perimetrul de
protecție sanitară cu regim sever constă la ora actuală dintr-o împrejmuire din 5 rînduri de sîrmă
ghimpată pe stîlpi (șpalieri) din beton armat, parțial distrusă, de formă dreptunghiulară cu laturile de
cca. 16,2x20,5 m, cu o suprafață de cca. 330 m 2. Latura lungă a incintei, cvasiparalelă cu drumul
județean DJ 131A se află la distanța de cca. 14,5 m de marginea drumului. Nu este respectată
distanța de protecție de 300 m față de zonele locuite, iar cu timpul stația de epurare a ajuns să se
afle în interiorul zonei locuite. Datele autorizate ala sistemului de canalizare prin autorizația de GA
12/2012 sînt reproduse în tabelul 3.2.3.2:
Tabelul 3.2.3.2. Datele autorizate ale sistemului de canalizare menajeră existent
Rețeaua de canalizaremenajeră Stația de epurare
autorizate;
conform NTPA
pentru impurificatori
001/2002 și
Parametri Indicatori de calitate UM valorile reprezintă
NTPA 011/2002,
concentrații medii
mod. 2005 3
zilnice
Qu.zi.med= 51,20 m3/zi= 0,59 l/s debit, Qu.zi.med m3/zi 4,4 -
Qu.zi.max= 66,54 m3/zi= 0,77 l/s pH - 6,5-8,5 6,5-8,5
Qu.zi.min= 20,0 m3/zi= 0,23 l/s
Qu.o.max= 8,31 m3/h= 2,31 l/s materii în suspensie (MS) mg/l 60 35,0 (60,0) 1
azot amoniacal, NH4+ mg/l 3 2,0 (3,0) 2
consum biochimic de oxigen la 5 zile, CBO5 mg/l 25 25,0
consum chimic de oxigen, CCO-Cr mg/l 125 125,0
reziduu filtrabil uscat la 105 ºC mg/l 2000 2000,0
1
valoarea între ( ) pentru stații de epurare cu 2.000-10.000 l.e. și la altitudini A > 1.500 mdMN
2
3
Valorile concentraţiilor reprezintă valori medii.
178
În scopul rezolvării în viitor a canalizării menajere a stațiunii conform cerințelor legale, în
PUZ Munții Harghitei elaborat de VALLUM srl Miercurea Ciuc s-a prevăzut un amplasament nou
pentru noua stație de epurare. Propunerea are în vedere extinderea printr-un PUZ a intravilanului
spre sud pe valea rîului Homorodul Mare cu cca. 675 m, pe teritoriul administrativ al comunei
Mărtiniș, de-a lungul drumului județean DJ 131A, amplasamentul propus pentru stația de epurare
fiind stabilit în aval de această limiă la 300 m conform prevederilor legale, pe malul drept al rîului
Homorodul Mare.
Stația de epurare existentă este ilustrată în colecția foto 303-308 din Anexă.
În privința capacității de epurare necesare în viitor se au în vedere estimările din PUZ
Munții Harghitei, completate cu mențiunile de la cap. 3.1.3. În plus față de aceste estimări, conform
celor expuse la cap. 3.5.1.3 va trebui considerat și aportul suplimentar de ape uzate menajere din
trupul de intravilan Kútmocsár al comunei Căpîlnița, estimat la cap. 3.5.23.
Trupul Gheopiu este constituit practic numai din case de vacanță, deci cu locuire
temporară. Pentru situația existentă a canalizării menajere nu dispunem de informații, însă este
foarte probabil că, evacuarea apelor uzate menajere este rezolvată prin sisteme individuale, constînd
din bazine de vidanjare „etanșe”, poate și puțuri absorbante. Aceste sisteme individuale reprezintă
surse de poluare a solului, subsolului, apelor subterane și de suprafață și se impune înlocuirea lor cît
mai grabnică cu sisteme conforme cu reglementările existente privind protecția mediului.
Aceste sisteme noi pot fi individuale sau colective, în funcție de decizia proprietarilor și
organului de GA.
Trupul Harghita Mădăraș formează stațiunea turistică cu aceeași nume, fiind alcătuită de
cîteva pensiuni, cabane și case de vacanță particulare, unele dintre acestea avînd și restaurant cu
bucătărie proprie. Cabanele sînt răspîndite pe o suprafață aflată la cotele 1630-1596 mdMN. În
prezent trupul de intravilan aparține UAT-urilor Vlăhița, Căpîlnița și Zetea. Trupul de intravilan este
propus pentru reconfigurare prin PUZ Munții Harghitei împreună cu sporirea numărului acestora cu
alte 5 zone, amplasate în bazinul superior al rîului Vîrghiș.
Informațiile au fost preluate din PUZ Munții Harghitei, elaborat de VALLUM srl
Miercurea Ciuc, colaboratorul pentru rețelele hidroedilitare fiind ing. Tamás Anna de la
HYDROTEAM srl Miercurea Ciuc, și au fost corectate parțial și completate prin documentare
proprie de la proprietarii pensiunilor.
Zona nu dispune de sistem centralizat de canalizare menajeră, cu cîteva excepții fiecare
proprietar asigurîndu-și evacuarea apelor uzate menajere prin sisteme locale proprii. Sistemele de
canalizare menajeră despre care au putut fi obținute informații, sînt următoarele:
- Cabana turistică Harghita Mădăraș dispune de o fosă septică cu 3 compartimente (după
alte informații, o ministație de epurare biologică), amplasată vizavi, dincolo de drumul de acces;
Conform administratorului cabanei, APM Harghita consideră că instalația de epurare este
corespunzătoare pentru capacitatea de cazare de 57 de persoane și restaurantul cu 100 de locuri cu
bucătărie proprie.
- casa de oaspeți Major este racordată la sistemul de canalizare menajeră al cabanei
Harghita Mădăraș
- Casa ocolului silvic dispune de un bazin vidanjabil amplasat în apropierea clădirii
- fosta cabană turistică a Fabricii de mobilă din Odorheiu Secuiesc, în prezent privatizat,
dispune de un bazin vidanjabil amplasat în apropierea clădirii
- fosta cabană turistică a Trustului de construcții din Odorheiu Secuiesc, în prezent
179
privatizat, dispune de un bazin vidanjabil amplasat în apropierea clădirii
- pensiunea Súgó dispune de o ministație de epurare biologică cu nămol activ cu
capacitatea de 25 l.e., de tip Bio Cleaner, amplasată în aval pe versant spre SW, la distanța de cca.
65 m. În proiect s-a prevăzut amplasarea lîngă clădire, cu evacuarea apelor uzate epurate în pîrîul
Súgó (Șopotul), cod hidro IV.1.96.7., printr-un canal subteran din țevi PVC D 110 de 138 m
lungime. Acest sistem a fost realizat pe baza unui studiu și a unui proiect, avînd aviz de gospodărire
a apelor emis de ABA Mureș. Trebuie menționat că, avînd în vedere capacitatea de cazare a
pensiunii, de 58 de persoane, plus restaurantul cu 72 de locuri cu bucătărie proprie, la care se
adaugă și capacitatea de cazare a pensiunii Nyírfa, de 16 persoane, cu bucătărie comună, capacitatea
instalației de epurare este cu totul insuficientă.
- pensiunea Nyírfa este racordată la sistemul de canalizare menajeră al pensiunii Súgó
- cabana turistică GR21 este deservită de un bazin de vidanjare
- pensiunea Pethő și clădirea personalului de serviciu, aflată spre E la distanța de cca. 55
m, dispun de un bazin de vidanjare comun (după alte informații, o ministație de epurare); Avînd în
vedere capacitatea de cazare de 39 de persoane și restaurantul cu 60 de locuri, cu bucătărie proprie,
plus clădirea personalului de serviciu, rezultă că bazinul de vidanjare nu poate face față debitului de
apă uzată deoarece, numai într-o zi medie, fără restaurant, debitul de ape uzate evacuat se apreciază
cca. 3-4 m3. În asemenea situații soluția cu bazinul de vidanjare nu este viabilă deoarece, costul
vidanjării este scump, iar în mod normal vidanjarea ar trebui făcută foarte frecvent.
- cabana Serviciului Public SALVAMONT al județului Harghita dispune de un bazin de
vidanjare
- pensiunea Vitus dispune de un bazin de vidanjare
- cabana Asociației HARMONT de salvare montană din Odorheiu Secuiesc este deservită
de un bazin de vidanjare
- pensiunea Gyopár dispune de asemenea de un bazin de vidanjare
Celelalte clădiri, în majoritatea lor case de vacanță particulare, cca. 8 la număr, dispun
probabil de bazine de vidanjare, însă despre care nu s-au putut obține informații.
Cu excepția pensiunii Pethő, cabanei Serviciului Public SALVAMONT al județului
Harghita și a unei case de vacanță particulare, amplasate în bazinul hidrografic al rîului Olt prin rîul
Vîrghiș, toate celelalte clădiri cu evacuările aferente se află în bazinul hidrografic al rîului Mureș,
fiind situate în bazinul hidrografic al afluentului acestuia, rîul Tîrnava Mare.
Avînd în vedere capacitatea maximă a unui autovidanjor, de 10 m3, în plin sezon turistic,
care în acest caz este perioada da iarnă, un bazin de vidanjare mai mare ar trebui vidanjat teoretic la
fiecare 2-4 zile, sau de mai multe ori zilnic la cîteva zile. Fără a ține cont de capacitatea de primire a
stațiilor de epurare orășenești posibili receptori, respectiv a municipiului Odorheiu Secuiesc, la cca.
40 km și a comunei Zetea cu Tîrnovița, la cca. 28 km, acest lucru însă este foarte improbabil, avînd
în vedere accesul anevoios pe timp de iarnă, chiar pe drumul asfaltat prin valea rîului Ivó, numărul
mare de vidanjări necesare în stațiune, precum și dotările întreprinzătorilor autorizați în acest sens,
care rareori dispun de capacități mai mari de 5 m 3. Deși stația de epurare a orașului Vlăhița este cea
mai apropiată, la 18,7 km (din care 12,75 km drum forestier neasfaltat), tronsonul superior al
acestui drum este inaccesibil autovidanjoarelor chiar pe timp uscat de vară. În legătură cu
posibilitatea primirii apelor uzate vidanjate la stațiile de epurare din zonă, este important de
menționat faptul că, niciuna dintre acestea nu dispune de dotările tehnologice necesare preluării în
bune condiții a vidanjei.
Capătul amonte al colectorului menajer al orașului Vlăhița, prelungit cu țevi PVC D 200
cu 3,256 km lungime, recent pus în funcțiune, totalizînd 6,46 km, se află în dreptul Uzinei de Apă,
la 13,0 km pe drumul forestier neasfaltat.
În avizul de GA nr. 104/03.09.2015 emis de ANAR pentru PUZ Munții Harghitei s-a
avizat varianta de evacuare a apelor uzate canalizate în sistemul public de canalizare menajeră a
orașului Vlăhița, implicînd un colector menajer de cca. 13 km lungime de-a lungul drumului de
acces la stațiune.
Conform PUZ Munții Harghitei, structurile de cazare existente însumează 337 locuri. La
180
aceasta se adaugă capacitatea de alimentație publică în cele cîteva restaurante ale pensiunilor,
însumînd 212 locuri. Aceste date sînt cele în funcție de care se estimează necesitățile de alimentare
cu apă și de canalizare menajeră.
Celelalte 5 trupuri noi propuse nu vor avea funcțiuni de cazare ci numai de servire. În
cazul acelora,. unde se va produce apă uzată menajeră, colectarea și evacuarea acestora se va
rezolva corespunzător situației individuale, conform reglementărilor tehnice în vigoare.
3.3. Canalizare pluvială
Rețele de canalizare pluvială executate pe bază de proiecte cu calcule de dimensionare

există numai în zona ansamblului de blocuri de locuințe. Acestea sînt reţele scurte care debuşează în
Canalul Vîrghiş. Acest sistem s-a completat în timp prin construirea în diferitele zone ale orașului
de canale pluviale îngropate scurte din beton și din PVC prin amenajarea unor tronsoane de șanțuri
și rigole, debușeul lor fiind de asemenea Canalul Vîrghiș. Aceste canale sînt pozate inevitabil la
adîncimi foarte mici, servind mai mult unor soluții temporare, nefiind corespunzătoare cerințelor
tehnice minime.
În mare parte a intravilanului colectarea și evacuarea apelor pluviale se face ori prin
șanțuri și rigole, ori în lipsa acestora prin scurgere dezordonată, neorganizată, la suprafață. Șanțurile
de gardă ce au menirea de apărare a intravilanului împotriva apelor se șiroire de pe versanții
înconjurători, lipsesc cu desăvîrșire.
În zona centrală, unde se află și cartierul cu blocuri de locuințe, iar versanții se
îndepărtează mai mult, la ploile torențiale apele meteorice de pe versanți se concentrează rapid,
inundînd străzile, pătrunzînd în subsolurile și chiar în parterul unor clădiri. La fel de grav este și
faptul că, aceste ape pătrund și în canalizarea menajeră, supraîncărcînd rețeaua de canalizare
menajeră și stația de epurare. Unele indicii în acest sens pot fi deduse și din analiza valorilor
concentrației suspensiilor totale, consumului chimic de oxigen și consumului biochimic de oxigen
în apa uzată intrată în stația de epurare, prezentate de HARVIZ SA cu defalcare lunară pentru
ultimii 5 ani, care confirmă constatările din 1995. Acest fapt explică parțial variația concentrației
indicatorilor în acele limite extreme, analizate la capitolul canalizare menajeră.
În anul 1995, cînd RAPIDPROIECT srl a elaborat proiectele de dezvoltare ale sistemului
de alimentare cu apă a canalizării menajere, conform informațiilor obținute, lungimea totală a
rețelei de canalizare pluvială era de cca. 3,6 km, din care cca. 1,24 km erau concentrate în zona
cartierului de blocuri de locuințe. În prezent nu s-au putut obține informații cît de cît aproximative
referitoare la această rețea de canalizare pluvială.
În acel proiect se mai menționează că, în anii 1988-1999 s-a executat un colector pluvial
cu DN 500 pentru un ansamblu de locuințe la sud de str. Republicii. După 1989 proiectul
ansamblului a fost abandonat. Analizînd informațiile disponibile se poate conchide că, tronsonul de
canal pluvial în cauză era realizat în urma planurilor de sistematizare din 1972, în scopul echipării
cartierului de blocuri prevăzut la sud de drumul național DN 13A, în zonele Alszegi pityókás kert,
Megyekert și Bence-kert. Acest colector era amplasat în paralel cu colectorul menajer, pornea din
zona grădiniței de copii Nárcisz de pe str. Republicii (DN 13A), traversa grădinile particulare,
ieșind pe str. Uzinei între nr. 58-60, cu descărcare în Canalul Vîrghiș, imediat aval de podul rutier
spre străzile Tineretului și Salcîm, avînd lungimea de cca. 720 m. Primăria nu a putut nici să
confirme, nici să infirme aceste informații.
În proiectul SF 460/1995 se mai menționează că, în zona cartierului de blocuri de locuințe
există 6 guri de vărsare ale canalelor pluviale în Canalul Vîrghiș. În această privință nu s-au putut
obține informații nici de le primărie și nici de la HARVIZ SA. Pentru îmbunătățirea canalizării
pluviale a zonei centrale, proiectul a prevăzut extinderea rețelei și reabilitarea celei existente. Toate
aceste lucrări au fost avizate prin avizul de GA 745/1995 emis de ANAR-Filiala teritorială Rîmnicu-
Vîlcea. Realizarea proiectului a tot fost amînată din lipsă de fonduri și ulterior abandonată din cauza
181
schimbărilor majore intervenite în legislație.
Cu observațiile de mai sus, precum și avînd în vedere că, în lipsă de informații, materialul
și diametrul canalelor s-a făcut doar prin apreciere, lungimea și componența rețelei existente de
canalizare pluvială se prezintă în tabelul 3.3.1.1.
Tabelul 3.3.1.1. Rețeaua de canalizare pluvială existentă
Lungimi (m)
Beton PVC
Total
DN 300 DN 400 DN 500 D 250
3.600
1.700 1.273 (720) 627
(4.320)
Pentru îmbunătățirea situației existente este nevoie de reamenajarea șanțurilor și rigolelor

existente, precum și realizarea altora noi, pe baza unui studiu și proiect de execuție de specialitate
adecvat. De asemenea, în mod preponderent în zonele centrale, unde evacuarea apelor pluviale se
impune preponderent prin canale subterane, analiza va trebui să se bazeze și pe o relevare detaliată
a rețelelor existente. Numai în acest mod se va putea stabili oportunitatea, necesitatea și
posibilitatea încadrării acestora în ansamblul noului sistem de canalizare pluvială. Acest studiu va
trebui să stabilească întîi organizarea generală a sistemului de evacuare a apelor pluviale și unde se
impune, reconsiderarea traseelor existente.
3.3.2. Minele Lueta
Evacuarea apelor pluviale se face în prezent prin șanțuri și rigole, precum și prin curgere
neorganizată pe suprafața terenului, receptorul apelor pluviale fiind rîul Homorodul Mic. În multe
locuri rigolele și șanțurile necesare lipsesc sau sînt colmatate. Pentru îmbunătățirea situației
existente este nevoie de reamenajarea acestora, precum și realizarea altora noi, pe baza unui studiu
și proiect de execuție de specialitate adecvat.
Evacuarea apelor pluviale se face în prezent predominant prin șanțuri și rigole, precum și
prin curgere neorganizată pe suprafața terenului, receptorii apelor pluviale fiind rîurile Băile
Homorod, Homorodul Cărbunești și Homorodul Mare, precum și în afluenții acestora. Conform
informațiilor disponibile, în zona centrală există un singur canal pluvial subteran, executat din
tuburi din beton simplu prefabricat cu DN 300 și lungime de cca. 64 m, care reprezintă tronsonul
final al șanțului amenajat de-a lungul laturii dinspre versant al aleii din centrul stațiunii,
subtraversează drumul județean DJ 131A și debușează în rîul Băile Homorod pe malul stîng,
imediat aval de podul rutier.
Pentru îmbunătățirea situației existente este nevoie de reamenajarea șanțurilor și rigolelor
existente, precum și realizarea altora noi, pe baza unui studiu și proiect de execuție de specialitate
adecvat. Acest studiu va trebui să stabilească întîi organizarea generală a sistemului de evacuare a
apelor pluviale și unde se impune, reconsiderarea traseelor existente.
Trupul Gheopiu este constituit practic numai din case de vacanță, deci cu locuire
temporară. Clădirile fiind răspîndite pe parcelele individuale, evacuarea apleo pluviale nu constituie
o problemă, aceasta fiind rezolvată neorganizat, prin scurgere liberă pe suprafața terenului.
Drumurile forestiere care străbat zona, sînt însoțite de șanțuri,prin care apele meteorice sînt
182
colectate și evacuate în cursurile de apă din zonă, respectiv rîul Ghepoiu (Gyepű) și Köves.
În trupul principal, existent, evacuarea apelor meteorice se face în mod neorganizat, prin
scurgere liberă pe suprafața terenului. Clădirile fiind răspîndite pe versanți, unele dintre ele și-au
mai amenajat rigole pe partea dinspre versanți în scopul protejării clădirii, care evacuează apele
colectate de asemenea pe versanți, unele în șanțul drumului de acces asfaltat dinspre Ivó.
Deși unitățile importante dispun și de parcări amenajate, acestea nu sînt prevăzute cu
instalații de separare a hidrocarburilor provenite din scurgerile accidentale.
3.4. Lucrări hidrotehnice
3.4.1.1. Derivații
Primele lucrări hidrotehnice pe teritoriului administrativ al orașului au apărut din

necesitatea de prelucrare a lemnului, aceasta fiind ocupația principală a populației stabilite pe aceste
teritorii. Cu trecerea timpului, odată cu dezvoltarea construcțiilor, cererea de scînduri și lemn
ecarisat devenea din ce în ce mai mare. Fasonarea manuală a lemnului cu fierăstraie și joagăre
manuale nu a mai putut face față cererii. Se impunea din ce în ce mai mult mecanizarea fasonării
lemnului brut. Utilizarea energiei apelor în acest scop era la îndemînă. În perioada gotică una dintre
invențiile cele mai importante ale industriei lemnului a fost gaterul cu apă. Prima semnalare și
reprezentare a unui gater cu apă se află în cartea arhitectului francez Villard de Honnecourt din anul
1235. Apariția primelor gatere cu apă în bazinul Carpatic datează din prima parte a secolului XV.
Au fost dezvoltate două tipuri consacrate de acționare, respectiv varianta venețiană, utilizînd
acționarea directă a joagărului, fără transmisie, cu roți de apă cu diametrul mic (60-90 cm), instalate
pe pîraie cu debit mic și curs rapid, respectiv varianta de Augsburg, utilizînd roți de apă de diametru
mare (2-5 m), cu acționarea joagărului prin transmisie prin roți dințate din lemn sau curea lată. În
Secuime s-a generalizat utilizarea variantei de Ausburg. Căderea de nivel necesară acționării roților
de apă era asigurată prin canale de coastă, urmărind curba de nivel sau canale de aducțiune din
lemn.
Aceste gatere au fost construite inițial pe cît posibil în imediata apropiere a pădurilor.
Odată cu exploatarea lemnului, limita pădurii s-a mutat din ce în ce mai sus, iar gaterele au urmat-o
prin demontarea și reconstruirea lor pe noul amplasament. Însă prin apropierea de izvoare, debitul
pîrîurilor devenea insuficient. În scopul suplimentării debitului au fost construite primele captări
secundare, sub forma unor baraje din lemn (denumite în Secuime „dugás”), apa derivată fiind adusă
în amonte de gaterul cu apă. Una dintre aceste derivații viza captarea apelor pîraielor Șugău și
Brădești (afluenți ai rîului Tîrnava Mare) și devierea lor în cursul superior al rîului Homorodul
Mare, arătată în figura 18. Această derivație reprezenta în același timp derivație între două bazine
hidrografice mari, respectiv între b.h. ale rîului Mureș (Tîrnava Mare fiind afluent al rîului Mureș)
și Olt. Această derivație a făcut obiectul unor litigii între locuitorii dintre cele două bazine. Această
derivație se afla pe teritoriul căpîlnițenilor, vecinii de vest.
Vlăhițenii nu aveau niciun curs de apă prin așezare, cele două cursuri de apă, Vîrghișul și
Homorodul Mic încadrau localitatea disnpre est și vest. Homorodul Mic nu avea debit suficient, iar
bazinul superior al Vîrghișului era foarte accidentat, brăzdat de văi adînci cu versanți abrupți, ce nu
permitea construirea unor derivații de coastă. Astfel, ei erau constrînși să găsească soluții în zona de
platou, amonte de actualul drum național DN 13A. Astfel au dat naștere la două derivații
importante, unice, de data aceasta în cadrul aceluiași bazin hidrografic (al rîului Olt), cea din rîul
Zmeuriș (Holoșag) în rîul Vîrghiș și din rîul Vîrghiș în continuare în rîul Homorodul Mic. Barajul
183
de deviere era construit amonte de confluența rîului Zmeuriș cu rîul Bogat. Derivația Zmeuriș-
Vîrghiș este condusă la început pe o vale erozională, continuată pe curba de nivel, racordîndu-se la
rîul Vîrghiș prin trepte multiple depășind 5,0 m diferență de nivel, lungimea totală fiind de 1,885
km. Nimic nu poate arăta mai mult importanța actuală a acestei derivații, decît faptul că, a doua
captare a Uzinei de Apă a fost construită pe această ramură, la 370 m aval de intersecția rîurilor
Zmeuriș și Bogat. Derivația Vîrghiș-Homorodul Mic este condusă pe valea unui afluent al
Homorodului Mic, o vale odată seacă, formată în mod natural. Aceste intervenții de mare anvergură
au fost descrise de baronul de Lengyelfalva (Polonița), etnograful Orbán Balázs în lucrarea sa
monografică de proporții de descriere a Ținutului Secuiesc în 6 volume, apărute între 1868-1873,
citate în capitolul 1.12.2. Azi barajul nu mai există, rămînînd însă un punct de intersecție important
între rîurile Zmeuriș și Bogat, împreună cu derivația veche spre rîul Vîrghiș, care azi par naturale.
Acest punct de intersecție este foarte important și azi din motivul că, aici se realizează pe de o parte
confluența rîurilor Zmeuriș și Bogat, iar pe de altă parte aici se realizează împărțirea în mod natural
deci arbitrar a debitelor în două direcții: pe cursul inferior al rîului Bogat și pe ramura deviată în rîul
Vîrghiș. Perioada 1860-1863 a fost o perioadă extrem de secetoasă. După Vofkori László (6.I.36)
intersecția a fost realizată artificial, prin devierea în 1863 a albiei rîului Bogat în ramura Zmeuriș
deja existentă, cu scopul suplimentării debitului pe Canalul Vîrghiș, necesar acționării roților de apă
ale morilor și în special a forjelor.
Derivația Vîrghiș-Homorodul Mic, cunoscut sub denumirea de Canalul Vîrghiș are
două ramuri principale și trei ramuri importante. Se pare că, prima dată a fost construită ramura
nordică, avînd secțiunea de captare pe rîul Vîrghiș în aval de captarea veche a Uzinei de Apă,
ramura mijlocie fiind o ramură secundară a acesteia. Socotită pe ramura nordică, lungimea
Canalului Vîrghiș seste de 6,7 km.
Ramura sudică pornește din intersecția confluenței derivației Zmeuriș cu Vîrghișul, dintr-
un adevărat nod hidrotehnic. Pe acest traseu, lungimea Canalului Vîrghiș este de 5,85 km. Nodul
hidrotehnic în forma actuală a fost (re)construit însă mult mai recent, dat fiind materialul utilizat,
betonul. În acest sens nu s-au putut obține informații de la primărie sau SGA Harghita. Nodul
hidrotehnic constă dintr-un prag de fund din beton, cu canal rapid, realizînd o diferență de nivel de
cca. 2,0 m pe o lungime de cca. 9,0 m. Forma în plan a canalului rapid este trapezoidală, cu lățimea
bazei mari, constituind intrarea pe prag, fiind de cca. 10,6 m, îngustîndu-se la cca. 5,0 m. Pragul
este încadrat pe ambele maluri de ziduri de dirijare din beton. Deschiderea de captare este
amenajată pe malul drept, într-o nișă în zidul de sprijin, cu lățimea de cca. 1,85 m.
Detalii au fost prezentate în capitolul 1.12.2. Conform adresei SGA Harghita nr.
4743/DJ/18.11.2015.GRA, Canalul Vîrghiș tranzitează anual din rîul Vîrghiș în rîul Homorodul Mic
un volum de apă de V= 11,92·106 m3. Transformat în debit mediu anual, acest volum corespunde
unui debit de Qd.0= 0,378 m3/s.
Conform PABH Olt, 2008, volumul 1A, pag. 129 jos, elaborat de INHGA, printre cele 8
derivații existente în b.h. Olt este enumerat și Canalul Vîrghiș, cu lungimea de 5,0 km, avînd
folosința principală alimentarea cu apă și asigurarea debitului de servitute (?) și debitul derivat de
Qd= 0,15 m3/s.
Efectul derivației debitelor nu este deloc neglijabil. Considerînd valorile extreme ale
debitelor medii estimate în secțiunea aval de confluența rîului Vîrghiș cu derivația Zmeuriș și
debitul mediu derivat de Canal furnizat de SGA Harghita, rezultă că acesta reprezintă o pondere
între 91-49 % din debitul mediu multianual al rîului Vîrghiș, cu care suplimentează debitele minime
pe rîul Homorodul Mic.
Aceste constatări subliniază din nou necesitatea realizării unei debitmetrii corespunzătoare
pentru urmărirea debitelor derivate prin Canalul Vîrghiș, arătate anterior.
O altă derivație remarcabilă în zonă, în legătură cu rîul Homorodul Mare care traversează
Băile Homorod, este canalul morilor din partea superioară a bazinului hidrografic al acestui rîu.
Canalul captează (în ordinea amonte-aval) rîurile Száraz Súgó (Șopotul noroios), Deság (Deșag) și
afluenții, Nagy Fenyéd (Brădeștii Mari, sau Fembedi în zona superioară), Hollós patak, Ruzsnya
patak sau Köves (Chebeș) și Hosszúbérc (Hosubeira), după care se racordează la un afluent al rîului
Nagy Homoród (Homorodul Mare), la cca. 300 m amonte de confluența cu acesta. Lungimea
184
derivației este de cca. 4,8 km (valoare mai exactă față de cea din figura 18) iar diferența de nivel
între cota de plecare de cca. 1082 mdMN și cota de sosire de cca. 942 mdMN, de cca. 140 m,
realizînd o pantă medie de cca. 2,9 %. Derivația este reprezentată și pe harta militară realizată cu
ocazia celei de-a treia ridicări habsburgice în Regatul Ungariei (perioada 1869-1887), preluate de pe
site-ul www.mapire.eu sub forma georeferențiată, decupată în figura 18a din Anexă.
3.4.1.2. Folosințe hidromecanice diverse
Primele folosințe hidromecanice erau morile de apă, acționînd gatere, mori de cereale,
piui, prese de ulei și forje. În zona studiată principala utilizare o reprezentau gaterele (joagărele)
cu apă. Mecanismele și principalele soluții de alcătuire ale acestor utilizări s-au cristalizat și
definitivat deja spre sfîrșitul secolului al XV-lea, iar construcția lor în ultimii 500 de ani nu s-a
schimbat aproape cu nimic (Pauló Tamás, 2011). La fel ca și în celelalte regiuni ale Transilvaniei,
acestea au fost acționate cu roți de apă de diametru mare (2-5 m), preponderent cu alimentare
superioară. În cazuri mai rare s-a utilizat și varianta de alimentare laterală (mijlocie, aproximativ la
nivelul axului roții). Captarea apei din cursurile de apă era realizată foarte simplu, prin construcții
de cele mai multe ori temporare. Acestea constau din praguri scunde de 20-40 cm înălțime, din
bolovani de rîu, uneori din bîrne din lemn rotund, folosindu-se iscusit de configurația naturală a
albiei și terenului. Dacă erau distruse de viituri, pragurile puteau fi ușor și repede reconstruite.
Canalul de aducțiune era construit preponderent din lemn, sub forma unui jgheab dreptunghiular cu
pantă foarte mică pentru a cîștiga o diferență de nivel cît mai mare pe o distanță cît mai scurtă.
Lungimea unor astfel de jgheaburi era de cîțiva zeci de metri, rareori ajungînd la 100 m sau mai
mult. Canalele de aducțiune mai lungi erau construite din pămînt acolo unde panta versanților
permitea acest lucru, prin realizarea unei terase, și de obicei la amplasamente cu durată de utilizare
mai îndelungată.
Aceste folosințe erau subordonate atît variațiilor hidrologice, cît și anotimpurilor. În
perioada rece, cînd înghețul bloca amenajările și mecanismele, funcționarea acestora stagna. De
asemenea, în perioadele secetoase, cînd debitele rîurilor erau foarte scăzute, aceste amenajări nu
mai puteau fi acționate din cauza puterii insuficiente dezvoltate de roțile de apă.
Gaterele (gáter, gatter, (vízi)fűrész) erau echipate de obicei cu un fierăstrău (joagăr),
acesta fiind cazul obișnuit al celor demontabile. Cele fixe, în funcție de debitul și căderea
disponibile, putînd fi echipate cu 2 sau chiar 3 fierăstraie.
La Vlăhița celălalt mod de construcție a amenajărilor hidromecanice era pe canale de
derivație, pe care acționările erau în trepte. Așa erau amenajate derivația Zmeuriș-Vîrghiș și Canalul
Vîrghiș. Surplusul de apă sau întregul debit în cazul scoaterii din funcțiune a uneia dintre amenajări
pentru reparații și întrețineri, era dirijat pe canale secundare, ce formeau insule cu canalul principal.
Pe derivația Zmeuriș-Vîrghiș se pare că, amenajările formau trei insule, din care azi există numai
una. Cealaltă ramură principală (activă) s-a colmatat în timp, însă mai poate fi urmărită și azi, pe
unele hărți apărînd chiar ca ramură activă. Pe Canalul Vîrghiș aceste insule s-au păstrat pînă în
zilele noastre, constituind un valoros element urbanistic bazat pe prezența apei.
După cum în Țara Secuilor pădurile erau împărțite în mici parcele private sau în
proprietatea comună a unei așezări (composesorat), gaterele aferente erau administrate în același
mod de organizare, respectiv în adimistrarea unei familii sau a unui composesorat. Gaterele mai
erau administrate în comun și sub formă de asociații, numite „cimboraság” (fîrtat). În acest caz unii
membri asigurau terenul, alții materialul de construcție, iar alții contribuiau cu forța lor de muncă.
Utilizarea acestor gatere era supusă unor reguli stricte și juste. Aceste reguli se refereau la perioada
de utilizare, modul de întreținere a albiei, etc. Morile de apă și gaterele constituiau bunuri de mare
valoare pentru comunitatea respectivă. În fiecare din localitățile din zonele împădurite erau cîteva
asemenea amenajări.
Conform unei surse de internet
(http://victorian.fortunecity.com/seurat/587/regio/falvak/szentegy.htm), citînd surse istorice
neprecizate, în anii 1860, pe lîngă piuile de postav și cergi, pieptănăriile de lînă și morile de apă,
aici a funcționat un număr de 61 de gatere cu apă de fîrtat, iar în anii 1930 au funcționat 16 piui de
185
postav. Conform lui Vofkori László (6.I.36), în 1903 pe rîul Vîrghiș au funcționat 5 gatere cu apă,
pe rîul Halaság (corect de fapt rîul Zmeuriș) 6, pe Canalul Vîrghiș în zona superioară a orașului -
Nagyfalu, 3 și în jos pînă la capătul aval al Minelui Lueta (Újváros, Rókaváros) alte 8 gatere cu apă,
la care se adaugă cele două forje cu apă. Conform unui catalog din 1906, în Vlăhița erau în
funcțiune numai gatere în număr de peste 50 (Pauló Tamás, 2011). Dintr-o altă evidență din 1909,
prezentată în tabelul 3.4.1.2.1, rezultă că, în Vlăhița erau în funcțiune 63 gatere cu apă, 2 gatere cu
abur, 14 mori de cereale și 3 piui, în total 82 de amenajări mecanice, dintre care 80 de amenajări
hidromecanice.
Tot după Vofkori știm că, în Minele Lueta în 1903 funcționau 3 gatere cu apă. Conform
unui document (o cerere din 29.05.1941. adresată autorităților din Budapesta de către 13 proprietari
de diverse folosințe hidromecanice), în localitate funcționau 4 gatere cu apă, cele ale lui Lázár
József Dénesfia (poreclit englezul) (din 1851), György József (din 1881), Demeter Lajos (din 1851)
și Mag Ferenc (din 1891). Etnograful Haáz Ferenc Rezső în lucrarea „A székely ványoló” (Piua
secuiască) menționează că, începînd de la capătul sudic al Vlăhiței, pe o distanță de cca. 8 km pe
valea rîului Homorodul Mic (pe care și el îl cunoștea după unele variante populare sub numele de
Homorodul Mare) funcționau neîncetat 15 piui, în sistem composesorat. După zgomotul necontenit
al piuilor acest tronson de vale era denumit Dobogó (tropotitor). Autorul prezintă una dintre cele
mai vechi și cea mai vestită piuă, cea a lui Lázár Dénes, poreclit după iscusința lui Esz Laji.
Trebuie menționat aici că, piuile cu apă (ványoló azaz dürückölő, döröckölő) sînt de două
feluri: cele cu ciubăr și cele mecanice. Cele cu ciubăr utilizau numai energia mecanică a unei lame
de apă în cădere în ciubăr, unde erau finisate cergile din lînă. Cele mecanice utilizau pentru
compactarea lînei pentru postav și cergi niște ciocane din lemn acționate de un arbore cu came, pus
în mișcare de o roată de apă. Din lista prezentată nu rezultă dacă acele piui erau cu mori de apă sau
nu. Avînd însă în vedere faptul că, postavul nu poate fi confecționat decît cu apă moale (de duritate
mică), iar apa cursurilor de apă din masivul Harghita este de duritate foarte mică, putem deduce că
majoritatea piuilor era mecanică, cîteva dintre ele avînd și ciubăr, potrivit pentru confecționarea
cergii. Mihály János în articolul său din 2010 „Lövétebánya: ványolók és borvizek”
(http://www.szekelyhon.ro/archivum/offline/cikk/89911/lovetebanya:-vanyolok-es-borvizek)
descrie că, piuile funcționau în două perioade din an: în sezonul de primăvară (martie-aprilie) și de
toamnă (august-noiembrie). Capacitatea de producție a unei piui într-un sezon era de cca. 1000-
1500 de vălătuci de postav, echivalent cu cca. 15.000-30.000 m (se menționează că, un vălătuc de
postav era echivalent cu cca. 20 m). Dintre cele cca. 15 piui de odinioară autorul menționează piua
lui Esz Laji, una dintre cele mai vechi din vale, în proprietatea familiei Lázár din Lueta, amplasată
puțin aval de izvorul mineral de foraj Lobogó de astăzi, care a funcționat pînă la sfîrșitul anilor
1950, avînd ca ultimul proprietar pe Orbán Károly, cumnatul lui Esz Laji. Această piuă, care astăzi
nu mai există, este arătată în colecția foto 309-311 din Anexă.
Conform lui Vofkori László (6.I.36), dintre piuile menționate în lista de mai sus, cea a lui
Sata Dénes a funcționat pînă în 1940, a lui Szőcs Dávid pînă în 1942, iar a lui Egyed István pînă în
1946. Tot după Vofkori știm că, în Minele Lueta, dintre piuile existente de odinioară, cea a lui Silye
(Sije) András (actualul proprietar, Silye Lőrinc fiind urmașul lui) a supraviețuit cel mai mult,
funcționînd pînă în anul 1980. Celelalte piui rămase în funcțiune după naționalizare au fost cele ale
lui Orbán Károly (pînă în 1950), György József (pînă în 1966), Buglya (Bugja) Ferenc(z) (pînă în
1966), Demeter János (pînă în 1947), Demeter Lajos (pînă în 1961) și Lázár István (pînă în 1961).
Conform unui document (o cerere din 29.05.1941. adresată autorităților din Budapesta de către 13
proprietari de diverse folosințe hidromecanice), piua lui Lázár József Dénesfia (poreclit englezul)
era în funcțiune din 1851, a lui Márton Alajos din 1871, a lui György József din 1881, a lui Lázár
Lajosné-György Anna (sora lui György József) din 1891, a lui Lázár József Tamás (împreună cu o
pieptănărie de lînă) din 1871, a lui Orbán János Károly din 1881, a lui Orbán Károly din 1881, a lui
Sije (Silye) András din 1901, a lui Demeter Lajos din 1851 și a lui Buglya Ferencz din 1861.
Piua lui Silye András figurează în Lista Monumentelor istorice (LMI-2010) la poziția 486
cu indicativul HR-II-m-B-12858, cu adresa din comuna Lueta nr. 340. Această adresă astăzi este
incorectă, deoarece Minele Lueta aparține orașului Vlăhița din 1968, adresa actuală fiind Minele
Lueta nr. 13. Astfel este necesară urgent corecția în consecință. Precizarea după cum piua cu acest
186
cod este întocmai piua lui Silye Lőrinc (urmașul lui Silye András), provine de la Direcția Județeană
de Cultură (DJC) Harghita. Conform eGISpat - Harta monumentelor istorice din România, furnizînd
și coordonatele geografice ale siturilor, piua este menționată cu două incinte, cea de N delimitat de
5 colțuri și cea de S delimitat de 11 colțuri. Transpunerea pe hartă arată că, incinta piuii este cea de
N, iar în incinta de S se află de fapt monumentul istoric „Cuptoarele minei vechi”, nenominalizat
(!). Incinta de N nu cuprinde și canalul morii. Este de menționat că, perimetrul indicat de primăria
orașului diferă esențial de cel după eGISpat, fiind mai complicat. Clădirea piuii se află pe malul
stîng al rîului Homorodul Mic și dispune atît de roată de apă care acționează ciocanele, cît și de
ciubăr. În LMI nu este menționat canalul de aducțiune (canalul morii), o componentă esențială a
amenajării. Piua se află în restaurare prin grija CJH, terminarea lucrărilor fiind preconizată la finele
anului 2017.
Piua lui Silye András funcționa în derivație cu cea a lui Demeter Lajos pe același canal de
aducțiune, în aval (respectiv la capătul aval) de cea alui Demeter. Magistratura comunei Lövéte
(Lueta) în actul nr. 1932/22.07.1941 confirmă dovada posedării de către Demeter Lajos, locuitor din
Lueta, a piuii din Minele Lueta. În documentația tehnică întocmită de operatorul topograf Moldovan
Fl. din Tg. Mureș la data de 23.10.1957 pentru obținerea dreptului de folosință a apei din partea
organului de gospodărire a apelor, pe numele soției lui Demeter Lajos, la adresa de atunci, Lueta nr.
763 (azi cu alt nr.), acesta prezintă planul de situație al ambelor piui, secțiunea verticală a piuii lui
Demeter, memoriu și breviar de calcul. Conform acestei documentații, lungimea canalului de
aducțiune era de 194,5 m și panta medie de i= 0,075. Aceasta este o valoare neverosimil de mare,
ceea ce conduce la ipoteza conform căreia aceasta a fost calculată cu diferența totală de nivel, ce
include și căderea concentrată la roata de apă a lui Silye. Astfel și debitul instalat calculat cu această
valoare a pantei rezultă exagerat de mare. Notînd cu zero debușeul canalului (respectiv capătul
aval), piua lui Silye era amplasată în amonte la 20 m, iar a lui Demeter, la 81,5 m amonte. La
debitul instalat de Qi= 0,75 m3/s și căderea brută de H b= 3,3 m, puterea brută la roată rezulta de 33
CP (24,3 kW), iar puterea netă dezvoltată de roata de apă era estimată la cca. 10 %, respectiv 3,3 CP
(2,43 kW). Din similaritatea roților se poate aprecia că, piua lui Silye avea aproximativ aceeași
putere. Ambele roți de apă erau de tip cu alimentare superioară. Ambele piui dispun(eau) de un
canal de ocolire și de preaplin. Ambii proprietari de azi au și cîte o machetă funcțională din lemn, de
construcție proprie.
Pe harta actuală, pe traseul reconstituit lungimea totală a canalului morilor rezultă la 209,5
m. Există modificări semnificative între soluția de ansamblu a amenajării autorizate în 1957 și
soluția actuală constatată pe teren. Clădirea piuii lui Demeter Lajos nu mai există. Canalul de
aducțiune original era fragmentat în două tronsoane independente. Canalul din amonte în lungime
de cca. 39 m conduce apa și actualmente la o nouă amenajare a lui Demeter. Din cauza unor
modificări intervenite în timp, alimentarea piuii lui Silye nu se mai face de la captarea comună de
odinioară, ci separat, printr-o captare nouă direct din rîul Homorodul Mic, din spatele unui prag de
cca. 1 m înălțime în aval de restituția piuii lui Demeter. Canalul de aducțiune pornește din acest
punct, astăzi fiind complet colmatat. Cu ocazia restaurării urmează ca acest canal să fie decolmatat
și reamenajat.
Cu ocazia recunoașterii de pe teren din 14.10.2018 s-a constatat că restaurarea piuii,
incluzînd clădirea, nu era terminată, și nici canalul de aducțiune nu era refăcut.
Colecția foto 312-320 ilustrează piua lui Demeter Lajos. Foto 312-315 reproduce - pe baza
fotografiilor proprietarului piua originală. Foto 316 arată modelul funcțional al piuii construit de
proprietar, foto 317 barajul original cu o vechime de peste 150 de ani și foto 318-320 celelalte
obiecte ale amenajării.
În colecția foto 321-326 se poate vedea piua lui Silye Lőrinc în starea păstrată pînă în
2009. Foto 322-325 au fost puse la dispoziție de DJC Harghita. Foto 326 arată modelul funcțional al
piuii, construit de proprietar. Colecția foto 327-338 ilustrează întreaga amenajare a piuii lui Silye
Lőrinc, constînd din captare, canal de aducțiune cu construcțiile anexe și clădirea piuii, realizate în
perioada 2015-2018. După cum se poate urmări pe fotografii, lucrările de reconstrucție erau
începute în 2015, în septembrie 2015 fiind terminată fundația clădirii pe vechiul amplasament. În
martie 2017 era terminată structura clădirii, inclusiv acoperișul, precum și fundația nodului de
187
alimentare a roții de apă și a canalului final de evacuare. De menționat că, geamurile încă nu erau
montate și nici compartimentarea interioară nu era făcută. Foto 327 arată pragul de captare în
octombrie 2018, iar foto 328-330 canalul de aducțiune colmatat în starea din martie 2017. Se
menționează însă că, starea canalului era identică și în octombrie 2018.
În figurile 64, 65 și 66 din Anexă sînt prezentate hărțile georeferențiate din trei perioade
ale ridicărilor militare habsburgice, respectiv prima sau iozefină (perioada 1766-1785), a doua sau
franciscană (perioada 1806-1869) și a treia sau francisco-iosefiană, în Regatul Ungariei (perioada
1869-1887), preluate de pe site-ul www.mapire.eu, evidențiind morile cu apă în zona Vlăhița. În
figura 67 din Anexă este prezentată harta georeferențiată cu zona Băile Homorod din perioada celei
de-a treia ridicări militare habsburgice în Regatul Ungariei, cu reprezentarea morilor cu apă.
Naționalizarea din 1948 practic a pus capăt funcționării acestor amenajări „capitaliste”. Au
fost oprite cu precădere gaterele, unele mori de cereale și piui funcționînd totuși în continuare, unele
chiar cîteva decenii la rînd, fiind tolerate de autorități, considerate ca utilități de mică meșteșugărie
de primă necesitate. Cu ocazia recunoașterilor pe teren, dintre vechile amenajări hidromecanice s-au
putut identifica 12 amplasamente.
Pentru utilizarea apei, proprietarii erau datori să plătească o taxă de utilizare a apei la
organul de gospodărire a apelor. Vofkori László (6.I.36) menționează de exemplu că, taxa pentru
fiecare gater era de 200-300 lei, care se plătea la Oficiul de gospodărire a apelor Brașov. Între 1945-
1948 această taxă trebuia plătită la Tg. Mureș.
După apariția legii apelor nr. 107/1995 cu m.c.u., conform acesteia este permisă
construirea și funcționarea și a acestor tipuri de amenajări, pe baza unei documentații tehnice,
funcționarea fiind condiționată de plata unei taxe de utilizare a apei pe baza unui abonament.
3.4.1.3. Folosințe hidromecanice – forje (Vashámor)
Faima Vlăhiței – deși astăzi din păcate putem vorbi despre aceasta numai la trecut, o
constituie forjele acționate cu roți de apă. Aceste construcții remarcabile, unice în această zonă, au
reprezentat industrializarea adevărată și baza dezvoltării economice și sociale a orașului, în același
timp însă, fiind singurele dotări industriale, au constituit în trecutul recent din păcate și decăderea
economică și demografică a localității. Soarta lor era în strînsă dependență de exploatarea
minereurilor de fier din Minele Lueta, care constituiau materia primă pentru produsele fabricate cu
ajutorul forjelor. Dintre acestea una era cea mai vestită, care a și supraviețuit vicisitudinilor vremii,
și a furnizat practic fără întrerupere uneltele gospodărești și alte piese meșteșugărești atît de
necesare populației, numită generic Vashámor.
Denumirea de „hámor” provinde din cuvîntul german „Hammer”, care înseamnă ciocan,
iar de aici „Vashámor” înseamnă ciocan de fier.
Deoarece existența forjelor era strîns legată nu numai de minele de fier, ci și de existența
Uzinei de fier (devenită după naționalizare Uzina Metalurgică), unde se producea fierul brut din
minereurile de fier exploatate în Minele Lueta, care era transformat prin forjare în diverse unelte,
precum sape, lopeți, topoare, tîrnăcoape, brăzdare (plug), cuțit de plug, etc., pe scurt se tratează în
paralel și istoria producerii și prelucrării fierului.
Industria fierului în Vlăhița s-a dezvoltat din meșteșugul prelucrării fierului din Lueta,
aflată la 8 km în aval pe valea rîului Homorodul Mic. La vremea aceea limita administrativă a
comunei se întindea pînă în zona confluenței Canalului Vîrghiș cu rîul Homorodul Mic. Prima
atestare documentară a unei forje cu apă în Minele Lueta (care a aparținut la vremea respectivă
comunei Lueta, azi orașului Vlăhița) datează din secolul XVI, cînd principele Transilvaniei, Báthori
Zsigmond, printr-un act de donație din 06.02.1591 („ferrifodina in teritorio et intra veras metas
eiusdem possessionis Leovete”) l-a recompensat pe locotenentul-major Székely Mózes pentru
credinciozitatea și serviciile sale. Azi nu se mai poate identifica cu suficientă precizie
amplasamentul acestei forje, rămînînd doar denumirea locului „Hámorkert” (Curtea forjei).
Odată cu decăderea industriei prelucrării fierului în alte părți ale Secuimii, datorită
epuizării pădurilor care furnizau lemnul necesar producerii cărbunelui de lemn pentru furnale, a
188
zăcămîntelor de fier și a insuficienței debitelor apelor curgătoare necesare acționării ciocanelor de
forje, construirea primelor furnale și forjelor cu apă în partea de sud a orașului de azi a condus și la
apariția așezării Sfînta Cruce (Szentkeresztbánya), care prin contopirea ulterioară cu așezarea din
partea de sus, Nagyfalu (Olahfalău Mare), constituind vatra orașului, a condus la formarea actualei
localități.
Cele mai importante surse bibliografice citează lucrarea de doctorat a istoricului Vajda
Lajos (născut la Szentdemeter-Dumitreni, comuna Bălăușeri-Balavásár, județul Mureș-Maros),
„Erdély bányászata és ércfeldolgozása 1848–1867 között” (Mineritul și prelucrarea minereurilor în
Transilvania între 1848-1867), a cărui rezumat a apărut în 1968, precum și celelalte lucrări
ulterioare ale sale.
Conform surselor bibliografice, întemeierea Uzinei de Fier datează de la începutul
secolului XIX. Primul furnal rudimentar era construit în 1825 în zona Kerekfenyő (bradul rotund),
în aval de actualul Vashámor, din acest motiv și-a sărbătorit Uzina în 1975 aniversarea a 150 de ani
de existență. Dar întemeietorul adevăratei Uzine de mai tîrziu a fost inginerul metalurgist (de
furnale) și de mine Gyertyánffy Jónás (născut în Sîntioana-Szászszentiván-Johannisdorf, comuna
Viișoara-Csatófalva-Hohndorf, județul Mureș-Maros), tînărul absolvent al facultății din
Selmecbánya (Banská Štiavnica, în Slovacia de astăzi, una dintre cele mai importante orașe miniere
din vechiul Regat al Ungariei), care a pus bazele acestei industrii din Vlăhița de azi în 1836.
Alegerea amplasamentului a fost făcută după o recunoaștere detaliată, luînd în considerare existența
apei ca forță motrice, a pădurilor pentru lemnul necesar, minele din Rókaváros (azi Minele Lueta),
dar și apropierea de drumul principal ce lega Odorheiu Secuiesc de Miercurea Ciuc (azi DN 13A)
(ce asigura un transport mai rapid și mai ieftin comparativ cu cel din Lueta). Producția s-a demarat
în 1838 prin construirea unui furnal și a unei Forje cu un ciocan acționat de roată de apă. Materiile
prime (cărbune, minereu, calcar) erau transportate la furnal cu vagoneți pe șine din lemn. Conform
lui Vajda Lajos (1976, 316.), această soluție ar putea fi considerată prima cale ferată a Transilvaniei.
Calcarul provenea de la cariera din Vîrghiș, aflată la 35 km. Este important de subliniat că, această
Forjă nu trebuie confundată cu Forja Vashámor. Pe baza acestei descrieri amplasamentul acestor
construcții se poate presupune în zona Délő. În scopul dezvoltării afacerii, Dávid, tatăl tînărului
Gyertyánffy, a înființat în 1844 „Lövétei Bányatársulat” (Asociația minieră Lueta) (după alte surse
„Gyertyánffy Dávid és részesei”, sau Gyertyánffy Dávid și partenerii lui), în care pe lîngă Jónás a
cooptat și pe fratele acestuia, Márton. În 1845 familia Gyertyánffy a cumpărat de la nobilul Ugron
István o fîneață de 80 iugări cadastrali (46 ha) situată în zona de confluență a Canalului Vîrghiș cu
rîul Homorodul Mic, înconjurat de păduri dese de fag, numită Kerekfenyő, pe care a fost întemeiată
Uzina actuală.
Despre începuturile și evoluția prelucrării fierului aici, Orbán Balázs (6.I.21, 1868, I.82.)
scrie: „E hely, hol most nagyszerű vasöntödék, füstölgő kohók zajos működése visszhangoztataja a
vidéket, hol terjedelmes bányatelep munkás népe sürög, hol száz meg száz szekér jön megy
érczkövet, szenet, vasat és öntvényeket hordva; még 1830-ban Ugron István kaszálója volt. Bár a
monda szerént ott még a dákoknak is volt bányájuk, sőt a mult században is Lövétének több,
kezdetleges modorban kezelt vaskohója volt, de azok megbuktával 1838-ban a Selmeczen végzett
Gyertyánffy Jónás kezdette rendszeresen művelni, s egész 1848-ig nagy sikerrel folytatta; azonban
forradalom után, mert ottan a nemzeti kormány ágyukat öntetett, üldözőbe vétetvén 1850-ben
brassai pénzváltó Demeter Miklós vette át, s folytatta 1855-ben történt haláláig, ekkor bukottnak
találtatván, hitelezői folytatták egy évig, mikor azt a brassai bányász és kohászati részvény-egylet
vette át 52,000 frtért, minden készlettel együtt, mely azt kellő nagyszerűséggel kezeli. Jelenben van
egy olvasztója (Hochofen), egy kupoló kemenczéje, 2 veretője, egy négy tüzű hengerműve,
készülőben egy tengely és szeggyár. Vasa, mivel szivós lágy, öntvényre igen alkalmatos, vert vasa
legközelebb áll a svéd vashoz. Nyers vastermelése évenkint 12,000 mázsa (2000 mázsa öntvény),
vont és vert vas 7-8000 mázsa készül évenként.”,
ceea ce în traducere liberă ar fi: „Acest loc, unde acum se aude ecoul produs de funcționarea
zgomotoasă a mărețe turnătorii și furnale fumegînde, unde mișună populația muncitoare a unei
vaste colonii miniere, unde se plimbă sute și sute de căruțe cărînd minereu de fier, cărbune, fier și
fonte; în 1830 încă era fîneața lui Ugron István. Deși conform legendei, acolo pînă și dacii aveau
189
mină, mai mult, chiar și în secolul trecut Lueta a avut mai multe furnale rudimentare, însă odată cu
falimentul acelora, începînd din 1838 au fost exploatate regulat de Gyertyánffy Jónás, absolvent la
Selmecz (Banská Štiavnica, Slovacia, n.n.), și continuat cu mare succes pînă în 1848; însă după
revoluție, deoarece acolo erau turnate tunuri pentru guvernul național (maghiar, n.n.), fiind luat în
urmărire, în 1850 a fost preluat și continuat de bancherul Demeter Miklós pînă la moartea sa din
1855, cînd fiind găsit falit, a fost continuat de creditorii lui timp de un an, cînd a fost preluat
împreună cu toate stocurile de asociația de acționari de minerit și metalurgie brașoveană pentru
52.000 de forinți, care o administrează cu excelența necesară. În prezent dispune de un furnal
(Hochofen), un cubilou, 2 forje, un laminor cu patru focuri, în pregătire o fabrică de arbori și cuie.
Deoarece fierul produs este tenace și moale, este foarte potrivit pentru fontă, fierul forjat fiind cel
mai apropiat de fierul suedez. Producția anuală de fier brut este 12.000 chintale (2000 chintale de
fontă), fier laminat și forjat se produce anual de 7000-8000 chintale.”
Hankó Vilmos în cartea sa din 1896 (6.I.33,92.) prezintă fabrica astfel:
„Az Oláhfalun át siető Nagy-Homoród irányában haladva egy negyedóra alatt
Szentkeresztbányán vagyunk. A fennsík szélén lerohanó víz mellett építették fel a kis telepet, hogy a
víz erejét is segítségűl vehessék a nagy munkához: a vasnak a feldolgozásához.
A telep, mely olvasztóból, öntő-, kovács-, lakatos-műhelyből és lakóházakból áll, Lánczky
Sándor tulajdona.
A vasgyár két gőzgépre és 10 vízi hajtó kerékre van berendezve, melyek együttvéve 52
lóerőt képviselnek s 5 vas-esztergát és gyalut, 3 fuvógépet, 2 furógépet, 6 hámorkalapácsot és 4
köszörűt tartanak működésben.
Kiolvasztásra 35-40% vastartalmu barna vaskövek kerülnek. Az olvasztónak tüzesen folyó
termékét: a nyersvasat öntésre, kovácsvas készítésére használják. Ez utóbbiból eszközöket:
különösen gazdasági eszközöket készítenek.”,
care în traducere liberă ar suna astfel:
„Avansînd în direcția Homorodului Mare (corect Homorodul Mic, n.n.), într-un sfert de
oră sîntem la Sfînta Cruce. Mica fabrică a fost construită lîngă apa repezindă de la marginea
platoului, pentru ca să poată lua în ajutor și munca apei pentru marea operă: prelucrarea fierului.
Colonia fabricii, constituit din furnal, ateliere de turnătorie, forjare și lăcătușerie și case
de locuit, este proprietatea lui Lánczky Sándor.
Fabrica de fier este bazată pe două mașini cu abur și 10 roți motrice de apă, care
împreună reprezintă 52 cai-putere (38,3 kW, n.n.) și mențin în funcționare 5 strungi și raboteze
pentru fier, 3 suflante, 2 mașini de găurit, 6 ciocane de forjă și 4 polizoare.
Pentru topire sînt folosite pietrele de fier brune cu conținut de fier de 35-40 %.
Produsul curgînd încins al furnalului: fonta brută este folosită pentru turnare, fabricarea
fierului forjat. Din cel din urmă se confecționează unelte: în special unelte gospodărești.”
Înființarea fabricii, prin cumpărarea terenului, obținerea drepturilor de minerit, a altor
aprobări necesare, realizarea construcțiilor precum și menținerea în funcțiune a întreprinderii au
consumat toată averea familiei, care s-a îndatorat atît de mult, încît au fost nevoiți să coopteze ca
partener pe Buda Dániel și pe brașoveanul Demeter Miklós, unul dintre creditori, care în contul
datoriilor a preluat deja întreaga afacere în 1847. În timpul revoluției din 1848-1849 aici au fost
turnate și ghiulele pentru tunurile fabricate de Gábor Áron (ofițer de artilerie, erou al revoluției
maghiare, născut la Bereck-Brețcu, jud. Covasna-Kovászna), motiv pentru care armatele rusești
chemate în ajutor de armata imperială habsburgică, drept represalii au incendiat Forja în toamna
anului 1849. După înăbușirea revoluției, Gyertyánffy Dávid, împreună cu cei doi fii ai lui a fost
întemnițat la Odorheiu Secuiesc.
În 14.05.1850 Demeter Miklós obține, în urma unui proces, toată averea urmașilor familiei
Gyertyánffy și dreptul de proprietate asupra Forjei. După aceasta, începînd din 1851 se apucă de
dezvoltarea afacerii, prin construirea pe teritoriul de azi a Uzinei Metalurgice a unui furnal, unei
turnătorii, două forje, unui atelier de lăcătușerie, unui atelier de tîmplărie și a 24 de locuințe pentru
muncitorii și familiile lor. În paralel în 1852 au sistat activitatea în prima Forjă reabilitată. În 1853 o
secetă mare a stopat funcționarea roților de apă. După moartea neașteptată a lui Demeter Miklós în
1854 (după unele surse, 1855), întreaga întreprindere a fost preluată de Rákovitz Albert și
190
partenerii, noua Uzină fiind inaugurată în data de 13.07.1855 (unele surse datează începerea
funcționării pentru 1853). În 1856 furnalul a funcționat timp de numai 12 săptămîni.
În 1857 produsele Uzinei au fost prezentate la expoziția industrială din Cluj (Kolozsvár).
În acest an scumpirea cărbunelui de lemn (mangal) a ajuns la cote și mai mari, care împreună cu
supraproducția celorlaltor fabrici a afectat competitivitatea Uzinei. Astfel în 1857 Uzina a ajuns la
un al treilea proprietar, Brassói Bánya- és Kohómű RT (Societatea pe Acțiuni Brașoveană de Mine
și Metalurgie), la care unul dintre acționari a fost inginerul de mine Zakariás Antal (născut la
Gheorgheni-Gyergyószentmiklós, județul Harghita-Hargita, proprietarul Minei Bălan-Balánbánya,
care a construit și furnalul de la Bodvaj de lîngă Herculian (Magyarhermány, județul Covasna-
Kovászna). Acționarul principal al societății era un consorțiu de bancheri austrieci și cehi, care după
1850 au preluat majoritatea industriei transilvănene. Directorul societății, Mannlicher Gusztáv, a
elaborat planuri importante pentru dezvoltarea industriei metalurgice, pe baza cărora în 1857 a fost
construită și Forja actuală Vashámor, dar și alte două forje noi, acționate de mașini cu abur (în
1858), furnalul mare, împreună cu un atelier de turnătorie, forjare și lăcătușerie. Suprafața zonei
miniere donate era de 190.583,800 m2. În 1863 erau în funcțiune deja 3 mașini cu abur.
Din cauza secetei prelungite din perioada 1860-1863, precum și ulterior a războiului
prusaco-austriac, producția de fier a scăzut drastic. Pentru suplimentarea debitului pe Canalul
Vîrghiș, în 1863 muncitorii au deviat apele rîului Bogat în ramificația deja existentă a rîului
Zmeuriș. În 1869 au fost construite un cuptor cupolă, 2 cuptoare de încălzire și un laminor. În 1871
Uzina a fost preluată de Hrobonyi Adolf, împreună cu ginerele său, Lántzky Sándor (după unele
surse, Lánczky), reușind redresarea activității, însă înrăutățirea situației economice a condus la
închiderea Uzinei între anii 1875-1876 (după unele surse, între 1875-1878). Împreună cu Lántzky
Sándor cu foarte mult sacrificiu, abia în 1878 au reușit repornirea Uzinei prin punerea în funcțiune a
două forje. Acestea sînt menționate în sursele bibliografice ca „Forja de jos” și „Forja de sus”, cea
din urmă fiind Vashámor. Cîteva surse precizează distanța între acestea ca fiind 3 km. Deoarece
amplasamentul uneia dintre ele, respectiv „Forja de sus”, adică Vashámor este cunoscut, studiind
harta și terenul, la distanța de 3 km, atît în amonte, cît și în aval, nu se poate identifica niciun
amplasament cît de cît verosimil. Avînd în vedere relatarea lui Mihály János în articolul „Romokban
hever a szentkeresztbányai vashámor” (revista Örökségünk, I. évf. 2007/1), care arată că, în zona
numită Bo(r)z bükke töve, la sud de Minele Lueta (unde cotitura pronunțată a rîului Homorodul Mic
era denumit de localnici Vasszarkanyar, după modul de apariție la suprafață a nodulilor metalifere
de fier), pe domeniul luetean al baronesei Wesselényi Kata din Sînpaul (Homoródszentpál) exista o
forjă, înființată în 1775, iar distanța de aici pînă la incinta Uzinei este de cca. 3 km, s-ar putea
presupune o confuzie în privința „Forjei de jos”. Tot aici a înființat în 1794 și nobilul Ugron Pál o
altă forjă. În schimb, la cca. 30 m în aval de „Forja de sus” există o „Forjă de jos”. Ipoteza se
bazează nu numai pe existența unui amplasament favorabil, identificat cu ocazia recunoașterilor de
pe teren, cît și pe unele fotografii din anii 1970, pe care se poate vedea o parte a unui stăvilar în aval
de clădirea Vashámor. Rămășițele acestui stăvilar mai pot fi văzute și astăzi în albia rîului
Homorodul Mic. Această ipoteză este susținută și de lucrarea lui Vofkori László (6.I.36).
În 1884 Uzina a atins cel mai mare nivel de producție. În 1885 conducerea Uzinei a fost
preluată de Lántzky Sándor, iar după moartea lui, de fiul său, József.
„Forja de sus”, adică Vashámor, funcționa cu 2 ciocane, 2 suflante cu casetă, acționate
de 3 roți de apă totalizînd 24 CP (17,7 kW) (cîte o roată la fiecare ciocan și una pentru suflante), și
un foc de reîncălzire, amplasată pe malul stîng al rîului Homorodul Mic, la cota de 785 mdMN.
Acesta se afla la cca. 300 m aval de furnalul de pe teritoriul actual al Uzinei. Stăvilarul acestei Forje
era construit la 40 m aval de confluența Canalului Vîrghiș cu rîul Homorodul Mic, respectiv la 81 m
aval de podul rutier al drumului județean DJ 132 peste rîu, fiind deteriorat foarte grav în 1973. Axul
roților de apă era confecționat din lemnul rezistent al stejarului cer.
În „Forja de jos”, amplasată tot pe malul stîng al rîului, cu 30 m aval de cea de sus, erau 3
ciocane, dintre care 2 acționate de roți de apă și una de o mașină cu abur. Fierul era pregătit pentru
forjare cu 2 focuri primare (de reîncălzire) (frisstűz) și 4 focuri de forjă (kovácstűz). Aburul a fost
produs într-un cazan montat deasupra celor două focuri primare. Cele 2 ciocane și suflantele cu
casetă erau acționate de 3 roți de apă, totalizînd 28 CP (20,6 kW). Această Forjă a funcționat pînă în
191
anul 1967.
Conform lui Demeter Csanád, în 1906 pe teritoriul Uzinei actuale a mai fost construită o
forjă cu 2 ciocane pentru confecționarea pieselor forjate brute, însă fără precizarea forței motrice. În
acest sens este de menționat că, pe harta georeferențiată din perioada celei de-a treia ridicări militare
habsburgice a Regatului Ungariei (1869-1887) sînt reprezentate două forje, una coincidînd cu
amplasamentul Vashámor și una la cca. 200 m amonte, pe Canalul Vîrghiș. Avînd în vedere
imprecizia cumulată a ridicării originale, combinată cu cea din georeferențiere, cu mare
probabilitate ar putea fi vorba tocmai despre cea de-a treia forjă, amintită de Hankó Vilmos. Astfel
anul construirii forjei cu 2 ciocane, respectiv 1906, pare inexactă în sensul că, forja respectivă ar fi
fost construită cu cîteva decenii mai devreme. Această posibilitate pare susținută și de Vofkori, care
menționează că, deja în 1903 erau în funcțiune 3 forje. Pe harta respectivă mai sînt figurate și
clădirile fabricii și ale coloniei de muncitori. Fabrica este reprezentată și literal, cu inițialele H.O.,
care în germană vine de la prescurtarea cuvîntului Hochofen (furnal). În schimb pe această hartă nu
apare „Forja de jos”, situată cu cca. 30 m aval de Vashámor, existentă și ea în aceea perioadă. O
posibilă explicație a aparentei scăpări s-ar datora scării hărții, la care distanța de 30 m era mult mai
mică în comparație cu mărimea semnului convențional. Conform lui Demeter Csanád într-un articol
din 2007 (http://www.muvelodes.ro/index.php/Cikk?id=466), astfel numărul forjelor la Vlăhița s-a
sporit la 3 în total, cu 18 ciocane. În schimb Hankó Vilmos în 1896 vorbește despre 10 roți de apă și
6 ciocane de forjă. Din coroborarea informațiilor, numărul ciocanelor după forța motrică ar fi fost
după Hankó în total 6, din care 5 ciocane acționate cu roți de apă, iar după Demeter în total 18
ciocane, dintre care probabil tot 5 ciocane acționate cu roți de apă și restul de 13 ciocane cu mașini
cu abur.
După moartea lui Hrobonyi Adolf, unicul proprietar al Uzinei a devenit familia Lántzky.
În 1909 Uzina a fost concesionată de comerciantul brașovean en-gros de produse din fier
Kamner & Jekelius, reprezentat de Gustav von Bömches (Bömches Gusztáv), care a denumit Uzina
„Szent-keresztbányai Vasöntöde és Szerhámorárugyár” (Turnătoria de fontă și Fabrica de produse
forjate Vlăhița). În primul război mondial cea mai mare parte a Uzinei a fost mistuită de flăcări.
În 1925 la inițiativa familiei Lántzky, Uzina a fost reorganizată în societate comercială, a
cărei acționar majoritar era firma Kamner & Jekelius. Ei au reușit să obțină rezultate frumoase, însă
criza economică izbucnită în 1930 a afectat foarte serios activitatea Uzinei. Reducerea salariilor a
condus la izbucnirea unei greve generale, în urma căreia în 1931 este cumpărată de Bömcher
Gusztáv, iar în 1933 Uzina a ajuns în proprietatea Brassói Általános Takarékpénztár (Casa Generală
de Economii Brașov, Sparcassa), apoi în proprietatea intreprinderii miniere (de cărbune) din
Petroșani (Petrozsény).
Din varianta tradusă în limba maghiară a Hotărîrii nr. 1081/04.04.1929 a Oficiului de
gospodărîrie a apelor IV Brașov din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice referitor la modificarea
Hotărîrii nr. 2598/1926(1927?) (ambiguitatea provine din menționarea diferită a anului în
document în două locuri , n.n.), privind autorizația folosințelor de apă ale Uzinei de Fier din Sfînta
Cruce aparținînd S.C. Uzinele de Fier Vlăchița cu centrul (sediul) în Brașov aflăm următoarele:
- documentația tehnică a fost întocmită de ing. Zayzon Géza
- folosința de apă există dinainte de 1866, fiind documentat însă în 1866 prin legea
maghiară a apelor promulgată în 1885 și înregistrată în cadastrul apelor nr. XXI/(2-5) al județului
Odorhei
- folosința este recunoscută prin Hotărîrea Oficiului de gospodărîrie a apelor IV Brașov al
Ministerului Lucrărilor Publice nr. 2598/1926(1927?)
- conform prevederilor legii apelor în vigoare în perioada anilor 1930, dreptul de folosință
era recunoscută pentru o perioadă de 50 ani
- folosința de apă și utilizările sînt de două tipuri:
- puterea hidraulică a apei este utilizată printr-o amenajare în cascadă cu 5 trepte
- apa este utilizată pentru alimentarea cu apă a cazanelor și răcirea utilajelor
- cele 5 trepte ale amenajării sînt descrise detaliat, cu referire al partea desenată, indicînd
amplasarea lucrărilor, materialul de construcție, cota coronamentului, lungimea, numărul,
dimensiunile și destinația deschiderilor lucrărilor de barare și căderea brută fiecare treaptă a
192
amenajării
- debitul instalat la fiecare treaptă era de Qi= 0,4 m3/s
- puterea netă a roților de apă la fiecare treaptă în ordinea amonte-aval, cu precizarea
numărului roților de apă după cum urmează:
- prima treaptă din amonte: 1 roată de apă cu alimentare superioară, cu puterea netă
(utilă) de Pu= 26 CP (19,1 kW), utilizată pentru acționarea diferitelor utilaje de prelucrare a fierului
- a doua treaptă: 1 roată de apă cu alimentare superioară, cu P u= 14 CP (10,3 kW),
utilizată pentru acționarea unui joagăr (gater)
- a treia treaptă: 1 roată de apă cu alimentare superioară, cu P u= 23 CP (16,9 kW),
utilizată pentru acționarea unei suflante de forjă
- a patra treaptă: 3 roți de apă cu alimentare superioară, cu Pu= 21 CP (15,5
kW), utilizată pentru necesitățile de funcționare ale „Forjei de sus” (adică Vashámor, n.n.)
- a cincia treaptă: 3 roți de apă cu alimentare superioară, cu P u= 20 CP (14,7
kW), utilizată pentru necesitățile de funcționare ale „Forjei de jos”
- debitul de apă utilizat pentru alimentarea și răcirea utilajelor nu poate depăși 10 l/s
- valabilitatea autorizației este de 50 ani, respectiv pînă la 31.12.1980, cu condiția ca
să poată fi prelungită în condițiile prevederilor legii energiei
- utilizările și folosințele autorizate nu pot fi cesionate sau închiriate, decît cu
aprobarea prealabilă a Ministerului Finanțelor, pe baza unei documentații
- drepturile și obligațiile stipulate în Hotărîre se transmit și moștenitorilor legali ai
beneficiarului
- beneficiarul este obligat la plata anuală anticipată a unei taxe de utilizare a apei de
3.210 lei
- la finalul Hotărîrii se stipulează că, aceasta se comunică și următoarelor părți
interesate: prefectului comitatului Odorhei, judecătoriei comunei Lueta, magistraturii din Vlăchița,
Uzinei de Fier Brașov și 14 locuitori nominalizați ai comunei Lueta (toți proprietari de piui și
gatere cu apă în aval de Forja de jos, n.n.).
Acest document aduce clarificări și precizări importante în documentarea informațiilor din
celelalte surse menționate. Astfel confirmă existența a 3 forje, confirmă informațiile lui Hankó
Vilmos referitor la existența a 3 forje și în 1896, aduce precizări importante în privința morilor de
apă aparținînd Uzinei de Fier, precum și a existenței altor 14 mori de apă de pe valea rîului
Homorodul Mic. Se menționează că, în privința denumirii Canalului Vîrghiș în document regăsim
denumirea greșită „Kis Homorod” (Homorodul Mic), regăsită și în alte surse bibliografice. În
privința morilor de apă, documentul precizează nu numai puterea tuturor acestora, ci și în mod
expres faptul că puterea specificată reprezintă valori utile (nete). Precizări foarte importante găsim
și în privința forjei Vashámor și a surorii acesteia imediat aval, atît în ceea ce privește
amplasamentul, cît și puterea roților de apă. Puterile indicate sînt mai mici comparativ cu cele
indicate în alte surse, însă mult mai veridice. Pe harta georeferențiată din perioada celei de-a treia
ridicări militare habsburgice prezentată în figura 66 din Anexă sînt reprezentate și cîteva dintre
amenajările din documentul citat, printre care forja Vashámor și moara de apă din treapta a treia.
Între 1940-1944 s-a lucrat în condiții dificile deoarece proprietarii au demontat și
transportat multe dintre utilajele Uzinei. În 1944 Uzina devenit aproape complet nefuncțională, în
urma războiului fiind distruse 4 ciocane. Numai forja Vashámor a scăpat de furia războiului,
funcționînd neîntrerupt pînă în 1990 (1992). Acesta a fost repusă în funcțiune în 1944, cu ajutorul
unuia dintre cele două generatoare electrice scăpat nevătămat, care a fost transportat aici de către
muncitori.
Uzina a fost naționalizată în 1948. Dezvoltările încep deja în 1949 prin construirea unei
noi turnătorii și ulterior în etape succesive a noi și noi unități de producție. O etapă importantă este
punerea în funcțiune în 1952 a două generatoare electrice cu motoare Diesel, care asigurau energia
electrică necesară funcționării Uzinei și cartierului muncitoresc. O altă etapă importantă este în anul
1972, cînd se construiește centrala termică și se pun în funcțiune primele sisteme centralizate de
alimentare cu apă și de canalizare menajeră ale orașului, deservind Uzina și cartierul muncitoresc
aferent.
193
Despre importanța Uzinei Metalurgice vorbește și faptul că, a fost înființată înainte celei
din Hunedoara. Importanța economică și socială locală a Uzinei, în afară de cantina orășenească,
electrificarea parțială a orașului de la centrala electrică a Uzinei (cartierul muncitoresc și dotările
din jurul Uzinei, precum cantina, etc.) (racordarea orașului la sistemul energetic național (SEN) s-a
realizat abia în 1965), construirea unui dispensar medical cu 25 paturi, înființarea spitalului și
maternității orășenești în 1952-1953 la insistențele Uzinei (s-a realizat în clădirile vilelor
naționalizate ale bisericii luterane din Sighișoara, unde se află și astăzi), susținerea unei grădinițe de
copii cu 120 de locuri, susținerii unei școli de ucenici (între 1948-1956), a unei școli de meserii,
apoi a unui liceu de specialitate din 1972, susținerea unei echipe de sport, a construirii unui cămin
pentru elevi, a unei cantine pentru elevi, a unui laborator, a inițierii și susținerii Festivalului
narciselor din iunie 1976, este oglindită și de numărul de locuri de muncă create, oglindit în tabelul
3.4.1.3.1.
Tabelul 3.4.1.3.1. Numărul populației din oraș și numărul angajaților Uzinei Metalurgice
1878-19182 1948-19803
An, perioadă 18561 1879- 1889- 1899- 19954 20075
1878 1879 1884 1892 1898 1905 1906 1918 1948 1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980
1888 1898 1908
Număr muncitoril
- - - - - - 1466 - - 837 - - 649 681 682 835 985 1085 1665 2389 - -
calificați
me- me- me-
2500-
Număr total angajați 143 90 121 540 die die 4386 452 die 3397 606 600 698 832 894 1007 1171 1226 1820 2530 694
2800
260 376 327
1665
73199
(1854)
8 2128 2289 2298 3506 4853 2993 50609 630710 665110
Număr populație (anul) (1992)7
1748 (1900) (1910) (1920) (1941) (1956) (1966) (1968) (1977) 11 (2011)
250
(1857)
1
Weisz Tádé: Az Erdélyrészi bányászat rövid ismertetése (Scurtă prezentare a mineritului transilvănean), A m. kir.
Földtani Intézet Évkönyve, IX. kötet, 1891 április, 159-160.o.
2
Vajda Lajos: Szentkeresztbánya munkássága a századfordulón (Muncitorimea Sfîntei Cruci la schimbarea de secol),
Korunk, 1981.05.
3
Demeter Csanád: Szentegyháza, a „csinált” város (Vlăhița, orașul „fabricat”), http://itthon.transindex.ro/?cikk=22473
4
RAPIDPROIECT srl Tg.Mureș, de la primărie
5
Szentkeresztbánya, http://victorian.fortunecity.com/seurat/587/regio/falvak/szentegy.htm
6
conform datelor Camerei de Comerț și Industrie Tg. Mureș
7
Bányászati és Kohászai Lapok, 1905 (Revista de Minerit și Metalurgie)
8
Vofkori László (6.I.36)
9
Varga. E. Árpád, 2007
10
INS
11
apreciere proprie, prin interpolare
NOTĂ: Numărul populației din tabel se referă exclusiv la populația orașului și nu la populația UAT Vlăhița.
Prin dotările cu unitățile de învățămînt Uzina a avut o contribuție importantă în educarea

tinerilor și formarea profesională a acestora, prin susținerea unităților sanitare la asistența medicală
nu numai a muncitorilor ci și a localității, prin construirea cantinei la îmbunătățirea asistenței
sociale și prin toate acestea, la ridicarea nivelului de trai al populației.
După cum rezultă din tabelul de mai sus, ponderea numărului angajaților Uzinei, chiar
dacă nu în întregime din oraș, a reprezentat o parte importantă din totalul populației, cu mențiunea
că, după 1948 practic toți angajații locuiau în oraș. Astfel, în perioada pînă în 1918, ponderea
personalului Uzinei din totalul populației oscila între 8,5-26,5 %, iar după 1948, între 18,4-39,1 %,
cu un minim de cca. 10,4 % în 2007. Însă importanța reală a existenței Uzinei rezultă din faptul că,
munca de acolo asigura baza traiului întregii familii. În analiza lui, Vajda Lajos arată că, cifrele
referitore la numărul angajaților rezultă din raportul anual al Uzinei, pe care aceasta trebuia să
depună la căpitănia minelor din Zlatna (Zalatna-Kleinschlatten, județul Alba), unde era arondată. De
asemenea, mai precizează că, variația mare a numărului muncitorilor se datorează nu numai
variației producției, ci în special numărului căruțașilor și a zilierilor necesari. În aceea vreme toate
transporturile erau făcute cu căruțe, iar sezonierii și zilierii erau necesari la tăierea și exploatarea
lemnului, producerea mangalului și alte munci ajutătoare. Astfel, de regulă, numărul muncitorilor
„externi” depășea numărul muncitorilor „interni”, adică a celor din Uzină și din mină. Deși de
194
calitatea mai bună ca în celelalte regiuni, datorită condițiilor geologice de formare, minereul de aici
necesita mai multă muncă pentru exploatare. Din acest motiv, la Vlăhița, în medie, numărul
lucrătorilor în minerit era cu 19,4 % mai mare față de numărul celor din metalurgie (58,7 % minerit,
41,3 % metalurgie), în timp ce, la nivelul Transilvaniei, situația era tocmai invers, cu 16,2 % mai
mare în favoarea celor din metalurgie (42,5 % minerit, 57,5 % metalurgie). Uzina asigura astfel un
loc de muncă pentru populația mai săracă a satelor vecine (Biserica Unită Mare sau Olahfalău Mare,
Lueta, Merești, Căpîlnița, dar și din multe alte sate din comitatul Csík (Ciuc). Astfel, transportul
materiilor prime (minereu, mangal, calcar, lemn), a produselor finite, tăierea lemnului și alte munci
necalificate asigurau traiul a 200-300 de locuitori din valea Homorodului Mic. Cu toate acestea,
munca la mină și la furnale era mai mult o activitatea adițională a locuitorilor, a căror activitate de
bază era prelucrarea lemnului și agricultura (în special creșterea animalelor). Acest fapt a constituit
al doilea motiv pentru gradul redus de competitivitate a Uzinei. Pentru îmbunătățirea situației au
fost aduși muncitori calificați de diferite naționalități din alte zone, pentru care au fost construite
locuințe. Astfel, majoritatea lor s-au stabilit aici, transmițînd meseria din tată-n fiu. În completare,
în scopul îmbunătățirii calității și creșterii eficienței producției, începînd din 1890 Uzina a angajat
un număr permanent de 20 de ucenici în meseriile necesare, iar din 1897 a condiționat angajarea de
absolvirea unor școli de meserii. Din 1975 a înființat un liceu profesional de metalurgie.
Dintre forjele existente cîndva, cel mai mult timp s-a păstrat una dintre forjele cu apă,
purtînd denumirea generică de Vashámor. Amenajarea constituie azi un monument de tehnică
industrială și este cuprinsă în lista monumentelor istorice din județul Harghita cu codul HR-II-m-B-
13009 sub denumirea „Forja veche” din str. Spitalului (DJ 132) nr. 9 (după numerotarea cadastrală
actuală, nr. 32), cu datarea cca. 1860. După cum se poate vedea, localizarea prin adresa poștală este
incorectă. Astfel este nevoie de efectuarea urgentă a corecției necesare în lista monumentelor
istorice (LMI). Perimetrul Forjei figurează în evidențele eGISpat - Harta monumentelor istorice din
România, furnizînd și coordonatele geografice ale siturilor, cu o incintă cu 4 colțuri, însă perimetrul
indicat de primăria orașului are o formă mult mai complicată cu 16 colțuri. În strînsă legătură cu
Forja se mai menționează și monumentul istoric „Cuptoarele minei vechi” cu codul HR-II-m-B-
13008, amplasat în zona „Bányatelep” și datat la începutul sec. XX. Este important de subliniat că,
în conformitate cu eGISpat - Harta monumentelor istorice din România, furnizînd și coordonatele
geografice ale siturilor, piua lui Silye Lőrinc din Minele Lueta, situată în amonte cu cca. 120 m (cod
LMI HR-II-m-B-12858), este menționată cu două incinte, cea de N delimitat de 5 colțuri și cea de S
delimitat de 11 colțuri, incintele fiind despărțite doar de podul peste rîul Homorodul Mic.
Transpunerea pe hartă arată că, incinta piuii este cea de N, iar în incinta de S se află de fapt
monumentul istoric „Cuptoarele minei vechi”, nenominalizat acolo, dar nici separat. Este de
menționat și faptul că, perimetrul indicat de primăria orașului diferă de cel după eGISpat, fiind
numai asemănător.
Forja Vashámor a trecut după naționalizarea în 1948 în proprietatea Uzinei Metalurgica
(adică a statului român), și a mai funcționat pînă în 1992 (după unele surse neconfirmate, 1990).
După privatizarea Uzinei Metalurgice, cumpărată (probabil) de o persoană privată, pînă în zilele
noastre – cel puțin conform informațiilor disponibile nu se mai știe nimic despre identitatea
proprietarului forjei Vashámor.
După 1968 Forja a fost restaurată cu ajutorul Comitetului de protecție a monumentelor
istorice și a fost transformat în muzeu viu, vizitatorii putînd urmări funcționarea forjei. În 1975
muzeologul specializat în monumente de tehnică industrială, Volker Wollmann scria despre
Vashámor: „Este un muzeu viu, care nu numai că evocă atmosfera capitalismului în ascensiune, dar
poate fi și o lecție demonstrativă reală a tehnologiei prelucrării fierului atît pentru specialiști, cît și
pentru cei laici interesați. Mai mult chiar, se poate vedea și o expoziție din produsul finit, iar dacă
este nevoie de și mai mult, la solicitarea vizitatorului se fabrică pe loc oricare dintre piese.
Conservarea, întreținerea și menținerea în funcțiune a acestui monument important și unic poate
constitui un exemplu de urmat atît pentru protecția monumentelor, cît și pentru muzeografia
națională.” (Revista muzeelor şi monumentelor, 1975. 2. sz. 35., citat conform lui Mihály János în:
Romokban hever a szentkeresztbányai vashámor, revista Örökségünk, I. évf. 2007/1). În 1986-1987,
János Pál, cu ajutorul directorului de atunci al Uzinei, Rus Sándor, au reparat Forja și au îmbunătățit
195
expoziția. În această stare era pînă în 1992 (acest an este întărit și de Mihály Zita de la DCJ
Harghita) (după unele surse neconfirmate, 1990), cînd Uzina Metalurgică, aflată într-o stare
economică dificilă, nu a mai putut asigura întreținerea și paza necesară, deși la aceea vreme era
singura Forjă în funcțiune în Europa. Conform articolului citat, în acel an încă mai existau
exponatele de piese forjate fixate pe plasa de sîrmă (după Mihály Zita de la DCJ Harghita, panourile
erau acoperite cu o țesătură de pînză aspră) agățată pe perete (cuțit de plug, mai multe feluri de
lopeți, cazma, topor, bardă nefinisată, ciocan, baros, mai multe feluri de sape, rangă, tîrnăcop,
arbore pentru căruțe, etc.), și într-un colț se putea observa și o bucată din ușa veche ornată cu cuie
forjate. Între 1992-1999 au dispărut pe rînd nu numai ramele ușilor și ferestrelor, ci și exponatele,
împreună chiar cu piesele metalice foarte grele, toate acestea ajungînd în centrul de colectare a
fierului vechi amenajat chiar în imediata vecinătate a Forjei, în ciuda tuturor eforturilor multor
persoane particulare, organizațiilor civile locale, Comisiei Naționale pentru Protecția Monumentelor
Istorice, lui Mihály Zita, colaboratorul Direcției Județene Harghita pentru Cultură, Culte și
Patrimoniului Cultural Național. (Poate nu este lipsit de interes de menționat faptul că, acest centru
de colectare a și fost desființat aproape imediat după dispariția ultimelor piese metalice ale forjei.)
Printr-o astfel de inițiativă a profesorului de muzică, întemeietorul și conducătorul Filarmoniei de
copii din Vlăhița, Haáz Sándor (născut la Odorheiu Secuiesc), între 1992-1995 cu ajutorul unui mic
grup de voluntari s-a reușit să se repare stăvilarul, canalul de aducțiune și ciocanele, de asemenea
acoperișul (pe care din țigle de culoare mai deschisă s-a format numele forjei, Vashámor), aducînd
din nou Forja în stare de funcționare. Însă în urma furturilor continue, în toamna anului 1998 au
rămas doar pereții goi. Deoarece cu puțin timp după renovare, deja în 1995 s-a furat mare parte din
acoperiș, împreună cu țiglele donate, structura din lem rămasă a putrezit și în februarie 1999 s-a
dărîmat, căzînd peste ciocanele din lemn masiv mucegăite. Uzina Metalurgică a cerut ajutorul
Comisiei Naționale pentru Protecția Monumentelor Istorice, care în anul 1999 a alocat 100 milioane
lei (vechi, respectiv 10 mii lei noi) pentru refacerea acoperișului. Însă ulterior și acesta a fost furat.
Pînă la începutul anului 2007 au fost furate stavilele din lemn ale stăvilarului, aproape toată
structura canalului de aducțiune din lemn, două dintre cele trei roți de apă din lemn, una dintre cele
trei ciocane masive din lemn, precum și cărămizile din pereții anexei care adăpostea cuptorul de
preîncălzire. Elementele din lemn rămase erau puternic putrezite și mucegăite. În 2014 deja și
pereții halei forjei erau parțial demolați pentru cărămizile și pietrele de construcții din ele, a dispărut
și a treia roată de apă, iar ultimele rămășițe ale structurilor din lemn mucegăite și putrezite abia se
mai pot recunoaște sub vegetația ce le-a invadat. Pînă în 2017 s-a putut constata o evoluție
constantă a furturilor de material de construcții din demolarea pereților.
----------------------------------------------------------------
O forjă era compusă dintr-un furnal și forja propriu-zisă. În furnal erau preîncălzite
piesele turnate de mici dimensiuni, de 2-5 kg, care erau apoi transformate în forjă în diverse
unelte. În forja acționată de roți cu apă, mișcarea de rotație a axului masiv din lem era
transformată în mișcare liniară în sus-jos de camele (dinți) din fier atașate unui inel metalic fixat
pe ax. Cama ridica brațul ciocanului, o grindă masivă din lemn, iar pe durata de rotație dintre
două came succesive, acesta cădea liber sub greutatea proprie. Din punct de vedere mecanic,
brațul ciocanului era o pîrghie cu două brațe, a cărui ax era fixat într-un cadru din lemn masiv. La
capătul opus al brațului era montat capul forjei, confecționat din fontă, în care exista un locaș ce
permitea fixarea diferitelor forme de ciocan, în funcție de necesități. Acest cap era din fier masiv,
ce contribuia la sporirea forței ciocanului. Sub ciocan era nicovala, confecționată din fontă, fixată
pe o fundație masivă capabilă să suporte loviturile puternice repetitive ale ciocanului. Pe această
nicovală era fixată piesa din fontă, cu adîncitura corespunzătoare formei piesei ce urma să fie
confecționată. În dreptul capătului opus al brațului, pe cadrul masiv era fixat un limitator exact la
înălțimea maximă a brațului, care prin lovirea acestuia primea un impuls suplimentar celui dat de
cel din rotație. Acționarea ciocanului se făcea din interior, printr-un braț din lemn, care din punct
devedere mecanic era de asemenea o pîrghie cu două brațe. Acest braț se mișca pe un ax montat
deasupra jgheabului de aducțiune care conducea apa la roțile de apă, iar acționarea brațului se
făcea cu ajutorul unei tije metalice cu cîrlig la capăt. Cînd brațul era tras în jos, ridica la celălalt
capătun dop din lemn care închidea un orificiu de pe radierul (fundul) jgheabului și permitea apei
196
să cadă pe paletele roții. Astfel, prin variația debitului de apă se putea modifica turația roții și
implicit, frecvența bătăii ciocanului de forjă. Pentru deservirea unui ciocan erau necesari deci 2
muncitori: unul care forma piesa de sub ciocan (meșterul) și altul care acționa ciocanul (ajutorul).
Din cauza zgomotului infernal, comunicarea între cei doi muncitori era posibil numai prin semnale
date din cap. Astfel productivitatea ciocanului depindea direct de abilitatea de comunicare și de
experiența muncitorului forjor. Productivitatea maximă a unui ciocan ajungea în condiții bune la
20-25 de piese pe oră.
----------------------------------------------------------------
În deceniul 1990 autoritățile au preconizat amenajarea unui muzeu al Uzinei și forjei în
clădirea din str. Republicii nr. 41, construită, după unele surse în 1866, fosta locuință de serviciu a
medicului dr. Rácz Zoltán din Odorheiu Secuiesc (Székelyudvarhely) (care se îngrijea de muncitorii
Uzinei și mineri pînă în 1948), aflată acum în proprietatea parohiei reformate, însă din varii motive,
această intenție nu s-a mai putut materializa. Clădirea este cunoscută de localnici și în zilele noastre
sub numele de „Rácz-ház” (Casa Rácz). În prezent, o emblemă de epocă din fier forjat amplasată pe
frontonul casei conține cifra anului 1888.
În figura 66 din Anexă este prezentată harta georeferențiată din perioada celei de-a treia
ridicări militare habsburgice sau francisco-iosefiană, în Regatul Ungariei (perioada 1869-1887), pe
care regăsim figurată și forja Vashámor. În colecția foto 339-379, grupată în patru serii, respectiv
339-350, 351-362, 363-367 și 368-379 este ilustrată forja Vashámor în diverse etape din perioada
anilor 1912-2017. Din păcate, nu s-a reușit să se găsească fotografii sau ilustrații cu forja Vashámor
dinainte de 1944. Deoarece din documentele scrise reiese că o altă forjă cu apă, Forja de Jos,
construită imediat aval de Vashámor, era identică cu aceasta, s-a înserat cartea poștală de pe foto
339 cu Forja de Jos din anul 1912. Foto 343 este singura care demonstrează cel mai bine legătura
strînsă între cele două forje, ilustrînd forja Vashámor (mai precis tronsonul terminal al canalului de
aducțiune al acesteia) prin prim-planul stăvilarului Forjei de Jos. Aceasta, împreună cu foto 342
demonstrează faptul că, ambele forje cuprinzînd întreaga lor amenajare, erau în stare foarte bună în
anul 1970.
În perioada elaborării PUG din amenajarea Forjei de Jos nu s-a mai găsit decît ruinele
stăvilarului, ilustrate pe foto 378-379, însă trebuie precizat că, din Forja de Jos deja în 1995 nu mai
existau decît aceste ruine. Foto 352 demonstrează că, în 1980 forja Vashámor era funcțională. Foto
356 arată un detaliu al uneia dintre cele trei roți de apă, care mai existau în diferite stări de
degradare în 1995. În foto 360 realizat tot în 1995 pot fi văzute cele două cuptoare (vetre) de
preîncălzire/încălzire a pieselor forjate. Foto 367 arată macheta mecanică a forjei Vashámor,
reprezentînd în general modul de acționare și de funcționare a unei forje cu apă (acționate cu roată
de apă), realizate de elevii liceului Gábor Áron din Vlăhița. Pe foto 371-372 arătînd interiorul
devastat al forjei, se mai poate vedea partea superioară a fundațiilor masive pe care se prijineau
nicovalele.
Pînă în prezent există o singură amenajare hidroenergetică, microhidrocentrala (MHC)

Vîrghiș. Beneficiarul amenajării este H2O ENERGY srl din Miercurea Ciuc, iar proiectantul
AQUA-INVEST srl din București în calitate de proiectant general și Universitatea Tehnică de
Construcții București (UTCB) în calitate de proiectant de specialitate. Amenajarea utilizează
potențialul hidroenergetic al rîului Vîrghiș și constă din: captare, aducțiune, centrală, canal de fugă.
Amenajarea este reglementată prin avizul de GA 302/26.11.2010, autorizația de GA 245/25.10.2011
(valabilă pînă la 25.10.2016.) emise de ABA Olt și acordul de mediu nr. 125/20.12.10.2010. emis de
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Harghita. Autorizația de consruire nr. 55/28.12.2010. a
fost emisă de Consiliul Județean Harghita (CJH).
Prezentarea amenajării se face pe baza avizului și autorizației de GA, cu caractere roșii
fiind trecute valorile efectiv realizate, existente. Debitele caracteristice pentru avizul de GA au fost
determinate de INHGA în studiul hidrologic nr. 5139/17.11.2010., iar debitele din autorizația de GA
nu sînt justificate cu un studiu hidrologic, acestea fiind prezentate în tabelul 3.4.1.4.1.
197
Tabelul 3.4.1.4.1. Debitele caracteristice ale rîului Vîrghiș la captarea MHC
Debit se servitute (debit
Debit maxim cu probabilitatea de depășire de p % Debit mediu multianual, mediu zilnic cu proba-
Qmax.p (m3/s) Q0 (m3/s) bilitatea de nedepășire de
95 %), Qm.zi.95 (l/s)
Rîul Secțiunea
INHGA 5139/2010 și aviz autorizație GA INHGA INHGA
autorizație
GA 302/2010 245/2011 5139/2010 5139/2010 autorizație
GA
și aviz GA și aviz GA GA 245/2011
5 1 5 1 245/2011
302/2010 302/2010
Vîrghiș cota 1200/1207 mdMN 42 77 34 63 0,31 - 31 47
NOTĂ: La cota corespunzătoare amplasamentului identificat pe baza hărții conform planului cadastral, de cca. 1200-
1205 mdMN, suprafața bazinului hidrografic aferent este de 12,1 km2.
Definiția debitului de servitute este conform Deciziei ANAR 30/16.01.2012.
În avizul și autorizația de GA nu este specificat definiția debitului de servitute, numai în

aviz se menționează că acesta a fost stabilit prin studiul INHGA. Este interesant de observat, cum s-
au modificat toate debitele caracteristice într-un an de zile, fără însă ca modificările să fi fost
justificate în autorizația de GA și fără să fie justificate de diferența de suprafață a bazinului
hidrografic aferente cotelor diferite rezultate din cele două acte de reglementare. Este important
de menționat și că, în conformitate cu prevederile legale, avizul de GA și autorizația de construire
sînt avize conforme, ceea ce înseamnă că, respectarea lor trebuie făcută și pretinsă de autoritățile
emitente ca atare, ad literam (verbatim). Acest lucru se pare că nu s-a întîmplat.
Dacă în privința debitelor maxime se constată faptul logic după cum la o suprafață de
bazin hidrografic mai mic debitele cu aceleași asigurări au valori mai mici, în schimb – deși mai
favorabil, în privința debitului de servitute se constată contrariul, ceea ce este imposibil practic.
Singurele explicații posibile ar putea fi acelea că, în acest caz s-a considerat fie o asigurare mai
mare la același debit caracteristic (de ex. 70 %), fie s-a considerat o altă categorie de debit
caracteristic (de ex. debitul mediu lunar cu un anumit grad de asigurare), fie eventual că, în primul
caz valoarea reprezintă de fapt debitul mediu zilnic minim anual.
Amplasamentul captării se află într-o zonă îngustă a văii, unde drumul forestier ce duce la
Stațiunea turistică Harghita Mădăraș abia încape lîngă albia minoră a rîului Vîrghiș, între versanții
abrupți stîncoși.
Principalele date constructive ale amenajării, conform celor două acte de reglementare din
punct de vedere al gospodăririi apelor, sînt prezentate în tabelul 3.4.1.4.2 din Anexă.
Din compararea soluțiilor și valorilor din cele două acte de reglementare pe linia de
gospodărire a apelor rezultă diferențe importante. Conform legii, aceste diferențe plasează proiectul
în ilegalitate deoarece, atît avizul/autorizația de GA cît și autorizația de construire sînt acte
conforme, ceea ce înseamnă că trebuie respectate întocmai, adică ad literam (verbatim).
Captarea se află la cca. 790 m aval de limita ariei naturale protejate NATURA 2000,
ROSPA0034 Depresiunea și Munții Ciucului și la marginea ariei naturale protejate NATURA 2000
ROSCI0090 Harghita Mădăraș, ce urmărește pe acest sector albia minoră a rîului Vîrghiș.
Captarea constă dintr-un prag de fund cu înălțimea de 1,45 m. Lățimea deschiderii avizate
nu este explicitat în aviz, fiind apreciat pe baza sumei lățimilor elementelor frontului de captare.
Frontul de descărcare a viiturilor este alăturat malului drept, urmat de scara de pești, apoi de un
perete despărțitor de 0,5 m lățime și de priza de apă.
Deversorul cu profil practicare rolul de a tranzita debitul maxim de calcul de 5 % și
debitul maxim de verificare de 1 % conform variantelor din tabelul 3.4.1.4.3, întocmit pe baza
avizului și autorizației de GA, completate cu calculele estimative proprii. Din compararea datele
hidrologice specificate în cele două acte de reglementare se observă imediat diferențele foarte mari
între valorile debitelor maxime, fără explicație plauzibilă.
Din datele prezentate în tabel se desprind concluzii importante în ceea ce privește atît
calitatea proiectului, a superficialității avizării, cît și mai ales consecințele grave asupra
inundabilității zonei, care s-a înrăutățit foarte mult în comparație cu situația dinaintea
amenajării. Astfel, în situația din avizul de GA, cota aripilor de încastrare (care încadrează
198
barajul și ar trebui să închidă frontul barat în versanți) este cu 1,0 m sub cota nivelului maxim al
apei la debitul maxim de calcul, în timp ce conform reglementărilor, ar trebui să fie peste cota
nivelului maxim al apei la debitul maxim de verificare. Dacă recalculăm cotele nivelului apelor
corespunzătoare lățimii deversorului efectiv realizate (la jumătate din cea avizată), rezultă cote și
mai înalte, de 5,16 m respectiv 5,86 m deasupra coronamentului deversorului. Faptul în sine că,
la emiterea autorizației de GA s-a constatat modificarea amplasamentului, la o cotă cu 7,0 m mai
sus față de cea avizată, precum și nerespectarea lățimii deversorului (redusă la jumătate din cea
avizată), constituie o ilegalitate flagrantă atît din punct de vedere al avizului de GA, cît și a
autorizației de construire. La fel, valorile debitelor maxime reduse nu sînt justificate de diferența
de bazin hidrografic. Dar chiar în aceste condiții, autoritatea de GA, contrar prevederilor legale,
uită să menționeze grosimea lamei deversante corespunzătoare debitului maxim de verificare,
deși cota superioară a aripilor de închidere în versanți trebuie să fie peste acel nivel. Calculînd
grosimea lamei deversante aferent debitului maxim de verificare rezultă valoarea de 2,62 m, cu
care cota nivelului maxim al apei depășește cota coronamentului aripilor de încastrare și în acest
caz. În această situație lipsa de menționare a acestei valori în autorizația de GA nu mai este o
surpriză.
Tabelul 3.4.1.4.3. Caracteristicile descărcătorului de ape mari
Conform autorizație GA Existent
Conform aviz GA 302/2010
Specificații UM 245/2011 realizat / calculat
calcul 5 % verificare 1 % calcul 5 % verificare 1 % calcul 5 % verificare 1 %
lățime deversor m 12,0 6,0 6,0
cotă coronament deversor, Z mdMN 1200,0 1207,0 ?
cotă coronament aripi de încastrare,
mdMN 1203,70 1209,0 ≈ Z+2,25 m
Zp
debit de dimensionare m3/s 42 77 34 63 - -
3,25 3,69 - - 5,16 5,86
grosime lamă deversantă, Hd m
- - 1,74 - 1,74 2,62
(1205,16) (1205,86)
1203,25 1203,69 - -
cotă nivel maxim apă, Zd= Z+Hd mdMN (1212,16) (1212,86)
- - 1208,74 - - (1209,62)
Cota superioară a planșeului deznisipatorului este realizată la cca. 0,45 m peste cota
pragului deversor, deci deznisipatorul este expus chiar și inundațiilor cu debite mai mici ca cea de
calcul. Aripa de pe malul drept nu este încastrată în versant din cauza drumului forestier. De
asemenea, cota drumului forestier de pe malul drept al rîului este la o cotă mult mai joasă,
aproximativ la cota superioară a planșeului deznisipatorului. În această situație, chiar dacă s-ar fi
respectat proiectul, apele mari ocolesc barajul, inundînd drumul forestier. Proiectul nu respectă nici
reglementările în vigoare care stipulează că, o amenajare nouă nu poate înrăutăți situația existentă a
celorlaltor lucrări existente aflate în zona de influență. Drumul forestier va fi inundat la ape mari atît
înspre amonte din cauza remuului (supraînălțarea de nivel) produs de deversor, cît și în aval din
cauza ocolirii captării.
Priza de apă este de tip tiroleză, echipat cu grătar des înclinat înspre aval.
Scara de pești a fost avizată cu condiția tranzitării în orice condiții a debitului de
servitute, cu cota pragului de intrare cu 25 cm mai jos față de cota pragului de captare, avizat egală
cu cota coronamentului deversorului. În situația reală, cota coronamentului prizei este mai coborîtă
față de cota coronamentului deversorului de ape mari cu cca. 0,5 m, iar cota pragului de intrare în
scara de pești se pare că se află la aceeași cotă cu cea a prizei. În plus, deschiderea reală a scării de
pești de 50 cm este îngustată la cca. 15 cm printr-un timpan din beton, adăugat ulterior. Dar cel mai
important aspect în ceea ce privește garantarea tranzitării debitului de servitute prin scara de pești,
în orice condiții hidraulice și de exploatare a MHC este cel al raportului cotelor pragului la intrarea
pe scara de pești și la intrarea în priză. În practică, acest fapt nu este garantat în varianta avizată.
Acesta din motivul existenței prizei de iarnă, care se află sub cota pragului scării de pești. Numai
dacă coronamentul peretelui deversor cu rol de preaplin dinaintea camerei de încărcare, amplasat la
capătul aval al deznisipatorului, este la o cotă superioară cotei coronamentului pragului de intrare în
199
scara pentru pești, soluția poate oferi o garanție relativă în privința alimentării acesteia fără
întrerupere și cu debitul minim avizat. Putem vorbi doar despre o garanție relativă deoarece în acest
caz - făcînd abstracție de celelalte aspecte hidraulice nefavorabile, reglajul debitelor în cele două
direcții - trecerea pentru pești și priza MHC, se poate asigura în mod cu totul și cu totul exclusiv
printr-o automatizare complicată. În această soluție constructivă este mult mai ușor de realizată o
exploatare care să diminueze și chiar să reducă la zero debitul de servitute avizat.
De la priza de apă apa captată ajunge în deznisipator, construit pe malul drept, apoi în
camera de încărcare a aducțiunii. Conform avizului de GA, deznisipatorul a fost proiectat pentru
reținerea aluviunilor de dimensiuni mici de clasa pietrișurilor, pînă la dimensiunea particulelor de
0,5 mm (nisip fin), cu o eficiență de 95 %. La capătul aval al deznisipatorului se află o deschidere
de spălare, controlată de o vană plană metalică, montată pe perete în exterior, cu debușare în albia
minoră în aval de pragul de captare.
Echipamentele hidromecanice montate nu sînt adecvate condițiilor de utilizare dificile pe
timp de iarnă.
Aducțiunea din tuburi PAFSIN (poliester armat cu fibre de sticlă) DN 600, în lungime de
cca. 5,2 km este pozată îngropat, intersectînd albia rîului Vîrghiș în două secțiuni. Traversările rîului
Vîrghiș au fost avizate prin subtraversare, însă prima traversare din amonte, situată la 1,53 km aval
de captare, este realizată ca o supratraversare la cca. 4,0 m amonte de podețul peste rîul Vîrghiș,
într-o curbă strînsă, cu deschiderea liberă între cele două masive de ancoraj de pe maluri de cca. 4,0
m și înălțimea liberă deasupra talvegului de numai cca. 1,3 m. În această situație, conducta din
traversare blochează curgerea apelor mari deși, conform reglementărilor tehnice ar fi trebuit să fie
montată la o înălțime cu cel puțin 1,0 m desupra nivelului maxim de calcul al apei corespunzător
clasei de importanță, respectiv nivelului de 5 %.
Subtraversarea rîului Vîrghiș se află la cca. 100 m amonte de clădirea centralei. Aici
conducta este protejată prin înglobare într-un masiv din beton armat, încadrat pe cele două maluri
de ziduri de sprijin din beton armat de 12 m lungime. Conducta în subtraversare are o pantă foarte
mare, extradosul masivului urmărind panta conductei, apărînd în albie ca un prag semiîngropat
puternic înclinat. În această zonă albia rîului Vîrghiș a fost deviată spre stînga pe un traseu nou de
peste 100 m lungime și la cote talveg mai ridicate, reducînd mult panta longitudinală a rîului.
Această deviere a necesitat astfel și îndiguirea malului drept pe o lungime de cca. 110 m, lăsînd în
exteriorul acestuia o zonă joasă care poate fi inundată la ape mari cu frecvență mare. Scurgerea
acestor ape este posibilă numai prin incinta centralei, cu pericolul real de inundare a acesteia.
Aducțiunea mai este protejată prin înglobare într-un masiv din beton armat și la 25 m aval de cea
avizată, în traversarea albiei vechi, de această dată cu îngropare mai adîncă.
Aducțiunea este pozată pe tronsoane lungi în acostamentul drumului forestier și pe
malurile albiei minore a rîului Vîrghiș. Deși avizul de gospodărire a apelor prevede că „După caz,
se vor prevedea lucrări de apărări de maluri pentru protecția aducțiunii.” și că traseul va fi marcat cu
borne, acestea nu s-au executat.
Centrala este amplasată pe o platformă amenajată pe malul drept al rîului Vîrghiș, la cca.
80 m amonte de captarea veche reabilitată a Uzinei de Apă. Clădirea cu regim de înălțime parter (P)
este o construcție cu cadre din beton armat și pereți portanți din zidărie de cărămidă cu acoperiș tip
șarpantă pe lemn în două ape cu învelitoare din țigle ceramice. Cota pardoselii se află la cota
generală a platformei. Conform avizului de GA, cota platformei trebuie să fie amenajată peste cota
nivelului maxim de verificare al apei corespunzător clasei de importanță, respectiv cu asigurarea de
1 % de 955 mdMN. Conform autorizației de GA, cota pardoselii centralei este 954,23 mdMN, fără
alte precizări. Postul de transformare PT 0,4/20 kV este zidit de tip PTAB (cod ELECTRICA:
PTAB 20), așezată pe o placă din beton armat lîngă peretele sudic, sub un șopron deschis din lemn
cu acoperiș înclinat și învelitoare din țiglă ceramică identică cu cea a centralei. Evacuarea energiei
electrice produse se face printr-un cablu subteran de 20 kV de 825 m lungime, racordat la LEA 20
kV existentă în punctul de racordare comun cu cel al Uzinei de Apă.
Centrala este de categorie CHEMP (Centrală HidroElectrică de Mică Putere), fiind
echipată cu o turbină tip PELTON cu 4 injectoare și generator sincron coaxial cu turbina.
Caracteristicile energetice ale amenajării sînt prezentate pe baza actelor de reglementare pe linia de
200
GA în tabelul 3.4.1.4.4.
Tabelul 3.4.1.4.4. Principalele caracteristici energetice ale CHEMP Vîrghiș
conform
conform aviz
Specificații UM autorizație GA
GA 302/2010
245/2011
Debit instalat, Qi m3/s 0,527 0,527
Cădere brută, Hb m - 252,77
Cădere netă, Hn m 221,66 232,12
Număr agregate (grup energetic), n buc 1 1
Putere netă instalată, Pi kW 960 994
Putere maximă turbină, Pt kW - 1.193
Producție energie electrică în anul mediu, Em MWh - 3.499
Randament mediu, η % - 88
Conducta de aducțiune este prevăzută înaintea turbinei cu un by-pass (ocolire) pentru

cazuri de avarie. Conform avizului și autorizației de GA, evacuarea apelor turbinate în rîu se face
printr-un bazin de liniștire și canal de fugă. În realitate nu există bazin de liniștire. Canalul de fugă
este diferit de varianta avizată și constă dintr-un canal cu secțiune dreptunghiulară din beton armat
sub formă de Y. Prin ramura principală cu secțiune închisă, cu lățimea utilă de cca. 2,25 m și cca.
15,5 m lungime se realizează evacuarea directă a apei turbinate în lacul de acumulare al captării
vechi reabilitate a Uzinei de Apă, fiind echipat la capăt cu o stavilă plană metalică cu acționare
manuală. La capătul galeriei, prin proiectul de modernizare a Uzinei de Apă, nr. 103/2013 elaborat
de PECTA srl, este construit alipit un cămin din beton armat cu 2 compartimente, în cel uscat fiind
montat un turbidimetru pentru comanda procesului tehnologic din Uzina de Apă. Compartimentul
umed este echipat la ieșire cu o stavilă plană metalică cu acționare electrică cu motor electric,
comandat de turbidimetru. Celalaltă ramură a galeriei de evacuare se ramifică din cea principală
spre dreapta sub un unghi de aproximativ 90º, acoperit parțial și echipat la capătul de ieșire cu o
stavilă plană cu acționare manuală. Această ramură a canalului de fugă este continuată cu un canal
deschis neamenajat din pămînt de 300 m lungime pînă la rîul Vîrghiș, ocolind spre aval captarea
Uzinei de Apă.
Amenajarea hidroenergetică este prezentată în colecția foto 380-391. Foto 380-382
ilustrează condițiile de iarnă ale captării din ianuarie 2015, iar foto 383-385 condițiile de primăvară
din aprilie 2015. Foto 382 și 385 arată racordarea defectuoasă a scării de pești la bieful amonte,
ceea ce împiedică migrarea peștilor atît în aval cît și în amonte. Foto 385 arată racordarea total
necorespunzătoare a scării de pești la albia aval, împiedicînd migrarea peștilor în amonte. Foto 386
arată traversarea albiei minore a rîului Vîrghiș cu conducta de aducțiune, drept în mijlocul înălțimii
albiei, obturînd secțiunea de curgere și expunînd conducta la pericolul avarierii de către bolovanii și
plutitorii lemnoși antrenați la viituri. Foto 388 arată subtraversarea albiei minore a rîului Vîrghiș cu
conducta de aducțiune înglobată într-un prag masiv înclinat din beton armat, la cca. 100 m amonte
de centrală. De asemenea se poate vedea că pe acest sector albia rîului a fost deviată pe malul stîng
și cu talvegul ridicat, necesitînd construirea unui dig pe malul drept spre versant (partea stîngă a
imaginii). Foto 390 ilustrează evacuarea tip Y din centrală, cu scopul de a permite două moduri de
operare în relația cu captarea Uzinei de Apă: evacuare direct în lacul captării Uzinei de Apă,
respectiv ocolirea acestei captări. Față de situația din ianuarie 2015, în luna august a aceluiași an
accesul rutier pe malul drept al lacului (din partea dreaptă a imaginii) era desființată, șanțul de
ocolire fiind complet deschis.
Pentru realizarea amenajării hidroenergetice, orașul Vlăhița a încheiat cu beneficiarul

acesteia o „Convenție de colaborare pentru dezvoltarea localității” în data de 28.09.2010,
menționată și în avizul și autorizația de GA. Este cel puțin curios faptul cum s-a ajuns la semnarea
acestei Convenții. În avizul de GA 302/26.11.2010 ABA Olt nu face nicio referire al faptul
deosebit de important că, MHC se află în zona de protecție sanitară cu regim sever. În
autorizația de GA nr. 245/25.10.2011 emitentul ABA Olt scrie în mod interesant că, „TITULARUL
AUTORIZATIEI (beneficiarul investiției, H2O ENERGY srl din Miercurea Ciuc, n.n.) ESTE
201
OBLIGAT: ... Sa incheie o conventie de exploatare cu SC HARVIZ SA privind exploatarea
folosintei pentru asigurarea apei brute de pe pr. Varghis la captarea alimentarii cu apa a
localitatii Vlahita ...”
Se pare că, prin această prevedere ABA Olt, încercînd să-și paseze responsabilitatea
exclusivă, împinge HARVIZ SA și în continuare, orașul Vlăhița, într-o relație de subordonare
ascunsă cu o entitate privată, cînd de fapt trebuia să oblige în mod clar, în virtutea prevederii
legale conform căreia nicio folosință ulterioară nu poate înrăutăți situația existentă, NUMAI și
NUMAI H2O ENERGY srl pentru restituirea apei turbinate în amonte de captarea existentă.
Fără a intra în detaliile acestei Convenții, se menționează că, aceasta conține prevederi cel puțin
discutabile în privința avantajelor aparente în favoarea orașului.
O omisiune deosebit de importantă a autorizației de GA nr. 245/25.10.2011 emisă pentru
amenajarea hidroenergetică Vîrghiș (beneficiar H2O ENERGY srl Miercurea Ciuc) este cea în
legătură cu funcțiunea nouă a captării MHC, ca urmare a obligării beneficiarului acestuia și
implicit a HARVIZ SA (operatorul de apă și canalizare a orașului Vlăhița) de către ABA Olt, de a
încheia o convenție de exploatare în scopul exploatării amenajării hidroenergetice (!!!) pentru
asigurarea apei brute pe rîul Vîrghiș la captarea alimentării cu apă a orașului (citat mai sus).
Dincolo de absurditatea acestei obligații, în acest caz, captarea MHC devine automat și
captarea alimentării cu apă a orașului. În această situație trebuie aplicate prevederile HGR
930/2005 pentru instituirea la captare a perimetrelor de protecție sanitară, ceea ce nu s-a făcut.
Mai mult, clădirea MHC a fost acceptat de oraș și avizat de ABA Olt cu amplasarea în interiorul
zonei de protecție sanitară cu regim sever a captării pentru alimentare cu apă a orașului, lucru
strict interzis de HGR 930/2005 chiar și în interiorul zonei de protecție cu regim de restricție.
Dar este important de menționat și faptul că, nici HARVIZ SA și nici autoritățile locale ale
orașului nu au sesizat acest lucru. După PIF a amenajării hidroenergetice în 2011, beneficiarul
acesteia a încheiat cu HARVIZ SA, operatorul de apă, o „Convenție de colaborare” în data de
22.03.2013 privind cooperarea în exploatarea combinată a MHC și captării pentru apa potabilă a
orașului. Convenția a fost semnată de reprezentantul HARVIZ SA cu mențiunea ca să se încheie și o
convenție de colaborare trilaterală între H2O ENERGY srl, oraș și HARVIZ SA. Rezultă că, situația
juridică a relației între părțile implicate s-ar complica și mai mult. Pînă în prezent nu se știe dacă
această convenție a fost încheiată sau nu.
Barajele de captare ale Uzinei de apă de pe rîul Vîrghiș și Zmeuriș au fost prezentate
succint în capitolele 3.1.1.b și 3.1.1.c. Ele sînt similare ca alcătuire, diferind numai lățimea frontului
deversant și cota de amplasare.
3.4.1.5.1. Barajul de captare Vîrghiș
A fost construit în 1971-1972, pe baza proiectului ISPGC București. Deoarece nu se

dispune de proiectul de execuție, descrierea se bazează pe studiul ISPIFGA din 1969, completată cu
un releveu topografic sumar cu ocazia recunoașterii de pe teren.
Barajul este o construcție din beton simplu și armat, de tip baraj frontal. Captarea se află
pe malul drept, pe malul stîng avînd inițial o culee cu aripi întoarse amonte aval. Pe lățimea
frontului barat sînt dispuse, începînd dinspre malul stîng, deversorul (descărcătorul) de ape mari și
canalul de acces la captare, separate de o pilă de 0,6 m grosime. Lățimea totală a frontului barat era
de cca. 11,2 m, din care lățimea frontului deversant de cca. 9,6 m și lățimea canalului de acces la
captare de 1,0 m. Deversorul de ape mari avea profil practic trapezoidal, cu racordare rotunjită la
creastă spre aval, cu înălțimea de cca. 1,0 m. Pe toată lățimea frontului barat era un disipator de
energie cu bazin.
Canalul de captare era echipat cu două stavile, una amonte și una aval. Stavilele erau plane
metalice, cu acționare manuală prin două lanțuri fixate la extremități. Cota coronamentului
stavilelor corespundea cu cota crestei deversorului de ape mari, asigurînd nivelul normal de retenție
202
(NNR). Radierul canalului era aproximativ la cota talvegului albiei, permițînd golirea lacului creat.
Priza de apă dublă era amplasată în culeea de pe malul drept, între cele două stavile, protejată cu
grătar des vertical, acționat manual cu palan cu monoșină montată pe doi stîlpi din beton armat. În
caz de nevoie, grătarul era înlocuit de un batardou, cu etanșare pe toate laturile. Camera de captare
cu deznisipatorul vertical și camera de încărcare a aducțiunii era o construcție monobloc din beton
armat, înglobată în structura culeii. Deasupra acestora era construită o clădire parter, care adăpostea
mecanismele de acționare manuală a stavilelor aferente deznisipatorului și camerei de încărcare.
Cotele menționate pentru situația inițială sînt foarte probabil în sistemul de referință Marea
Baltică, utilizat pe vremea respectivă în România. Cota coronamentului deversorului era probabil
950,70 mdMB. Cota debitului maxim cu probabilitatea de depășire de 1 % era de 951,70 mdMB, iar
a debitului maxim de 1 ‰ (0,1 %) de 952,60 mdMB. Cota platformei captării de pe malul stîng era
la cota corespunzătoare debitului maxim de 1 ‰, iar cota coronamentului culeii stîngi la cota
debitului maxim de 1 %. Din gradul de asigurare al debitelor maxime se poate deduce că, barajul
era încadrat în clasa de importanță III, pe baza standardului STAS 4273-61, în vigoare la data
proiectării.
Din fotografia captării, prezentată de ABA Olt în PMBH 2008, fără menționarea anului, se
poate observa că, mecanismele de acționare lipsesc respectiv sînt descomplectate și că pragul
bazinului disipator de energie este puternic degradat, fiind distrus pe cea mai mare parte a lățimii de
lolovănișul adus de viituri.
Pe baza proiectului PECTA srl nr. 103/2013 s-au făcut următoarele modificări: s-a
reconstruit zidul de dirijare de pe malul drept, canalul de captare s-a lărgit la lățimea de 1,5 m, pila
de separație s-a reconstruit cu grosimea medie de 0,7 m (cu fața dinspre canalul de captare paralel
cu culeea dreaptă și cealaltă cu evazare ușoară spre aval), lățimea pragului deversant a devenit 9,8
m, delimitat de zidul de dirijare de pe malul stîng cu grosimea coronamentului de 0,7 m, iar barajul
deversant s-a supraînălțat cu cc. 1,15 m. Cota inițială a coronamentului este trădată de infiltrațiile
permanente ce apar pe paramentul aval al barajului. Cota coronamentului barajului deversant este
doar cvasiorizontală, o linie ușor ondulată. În mijlocul deschiderii s-a realizat un decupaj de 2,0 m
lățime, cu cota coronamentului mai jos cu 7 cm, despre care nu se știe ce rol ar putea avea. Profilul
transversal al barajului este compus la coronament dintr-un contur circular cu raza de cca. 0,1 m
(apreciat) cu concavitatea în sus, continuat cu un contur circular cu raza de 4,53 m (conform
memoriului de rezistență), orientat cu convexitatea în sus și se pare tangențial la capătul aval al
profilului, care se termină cu un prag de cca. 0,6 m înălțime. Acest profil nu numai că este
contraindicat hidraulic, dar și reduce stabilitatea barajului. Bazinul disipator s-a înlocuit cu o
rizbermă, amintită în proiect, însă aceasta nu s-a realizat. Zidul de dirijare de pe malul stîng s-a
înglobat în digul de contur refăcut la cota cu cca. 0,4 m mai sus față de coronamentul barajului,
fiind astfel la o cotă cu 0,3 m mai jos față de cota coronamentului culeii de pe malul drept. Cota
coronamentului digului de închidere nu este orizontală, crescînd spre amonte. Aripile întoarse ale
culeii drepte și aripa aval a culeii stîngi sînt evazate sub un unghi de cca. 45º. Stavilele canalului de
captare și de golire a lacului sînt stavile plane metalice, acționate manual cu o tijă centrală filetată.
La fel sînt acționate și stavilele de la intrarea în camera de captare. Mecanismele utilizate sînt total
neadecvate utilizării în condițiile de exterior cu ierni grele.
Se menționează că, în avizul de GA 595/09.12.2013 modificarea nominalizată la
această captare preciza că, evacuarea apelor mari se va face prin echiparea pragului cu stavile
basculante, ceea ce nu s-a făcut.
Conform releveului topografic, cota coronamentului barajului este 952,34 mdMN, din care
rezultă că, înălțimea barajului este de cca. 2,15 m. Cota platformei este cu cca. 0,7 mai sus, la cota
953,04 mdMN. Cota NNR, asigurată de stavilele noi, este la cota de cca. 952,04 mdMN.
Prin supraînălțarea pragului vechi, în spatele acestui baraj s-a creat un mic lac de
acumulare cu lungimea de cca. 90 m, suprafața de cca. 1.500 m 2 (0,15 ha) și adîncimea maximă la
baraj de cca. 2,15 m.
Din alcătuirea și descrierea lucrărilor rezultă că, acestea au fost proiectate de un
203
nespecialist în lucrări hidrotehnice, fără cunoștințele elementare în acest domeniu, fapt cu
consecințe negative directe asupra exploatării. Dar cel mai grav lucru este că, soluția a și fost
avizată de organul de GA.
Calitatea și competența avizării sînt caracterizate și prin aceea că, despre modificările
aduse captării nu este menționat nimic concret în avizele de gospodărire a apelor, deși conform
reglementărilor în vigoare, aceste lucrări hidrotehnice trebuie să fie expertizate de specialiști atestați
în domeniu, iar proiectarea și verificare proiectelor lor nu poate fi făcută decît de ingineri de
specialitate hidrotehnică. Captarea este ilustrată în colecția foto 205-210 din Anexă.
3.4.1.5.2. Captarea secundară Vîrghiș
Această „captare”, numerotată cu 2 (cea veche din aval s-a numerotat cu 1), a fost
proiectată de PECTA srl în cadrul proiectului nr. 103/2013, cu scopul de prelevare a apei pentru
Uzina de Apă. Se menționează că, aceste lucrări nu sînt nominalizate în avizul de GA
595/09.12.2013. Nodul captării realizează divizarea în două a albiei minore a rîului Vîrghiș. Brațul
drept este albia veche, pe care este amplasată și captarea veche. Acest braț a devenit prin divizare un
braț secundar. Brațul stîng a devenit albia nouă a rîului, prin săparea unui canal de cca. 210 m
lungime. Conform proiectului amintit, la plecarea acestui braț s-a proiectat un prag de fund din
beton, cu înălțimea de 30 cm, însă acesta ori nu există pe teren, ori este acoperit cu aluviunile
grosiere de pietriș și bolovăniș.
„Captarea” propriu-zisă constă dintr-o conductă din oțel cu DN 500 (DN 600 conform
proiectului), înglobată în aripa laterală dreaptă a unui zid de sprijin cu forma în plan aproximativ de
forma literei V. Intrarea conductei este protejată de o plasă de armătură cu ochiuri pătrate cu latura
de 10 cm. Nu există niciun organ de închidere la intrare. Una dintre aripi închide frontal albia veche
a rîului, aripa laterală fiind deschisă sub un unghi de 30º (unghiul brațelor fiind de 120º). Lungimea
totală a zidului de sprijin este de 12,2 m, din care brațul frontal de 5,8 m. Pragul de pe brațul stîng
este deschis sub un unghi de cca. 23º față de brațul frontal al zidului de sprijin (unghiul cuprins fiind
de cca. 113º). Lungimea pragului (lățimea albiei la fund) este de 5,75 m.
Coronamentul zidului de sprijin nu este orizontal, variind, conform ridicării topografice,
între 955,41-955,52 mdMN, cota medie fiind 955,45 mdMN, lățimea medie fiind de 0,35 m. Pragul
stabilește nivelul apei la captare, putînd fi asimilat cu NNR. Această cotă corespunde aprximativ cu
axul conductei de captare (puțin mai sus), cota fiind cca. 954,50 mdMN, iar cota axului conductei
de captare cca. 954,45 mdMN. În această zonă zidul de sprijin constituie baza rambleului de
închidere a digului de contur. În dreptul captării, cota digului de închidere este de cca. 956,40
mdMN.
Conducta de captare trece printr-un cămin de măsurare din beton armat, în care pe
conductă este montat un turbidimetru, care comandă toată tehnologia Uzinei de Apă în tandem cu
cel de pe ieșirea canalului de fugă al MHC. Aici conducta este din oțel INOX cu Dn 500,
turbidimetrul fiind montat în axul ei orizontal. Înaintea turbidimetrului este montat un robinet
clapetă fluture, acționată electric. Căminul este înglobat în taluzul aval al digului de contur, cota
planșeului fiind la cota digului. La ieșirea din cămin, conducta este frîntă spre dreapta sub un unghi
de cca. 25º și este echipată cu un clapet terminal din tablă din oțel INOX. Lungimea totală a
conductei de captare este de cca. 12,3 m. Apa este evacuată într-un jgheab improvizat din pămînt,
căptușit cu un strat subțire din beton, cu lungimea de cca. 3,0 m și terminat cu un prag de cădere cu
înălțimea de cca. 0,6 m, continuat pînă în lacul de acumulare în albia veche a rîului. Acest prag nu
este protejat în niciun fel, rezultînd doar din diferența de cotă față de talvegul albiei vechi.
Din configurația prezentată rezultă că, această „captare” este vulnerabilă atît în perioada
caldă, fiind expusă colmatării de aluviunile transportate de rîu, cît și în perioada rece, fiind expusă
înghețului. În lipsa unui control, distribuția debitelor este aleatorie, în funcție de gradul de
colmatare al micului lac, de acumulările pe pragul de plecare al brațului stîng și de starea generală a
conductei de captare.
Din alcătuirea și descrierea lucrărilor rezultă că, acestea au fost proiectate de un
nespecialist în lucrări hidrotehnice, fără cunoștințele elementare în acest domeniu. Despre acest nod
204
de captare nu este menționat nimic concret în avizele de gospodărire a apelor, deși conform
reglementărilor în vigoare, aceste lucrări hidrotehnice nu pot fi proiectate, decît de ingineri de
specialitate hidrotehnică. „Captarea” proiectată și avizată sfidează ridicolul. În alcătuirea existentă
nici nu poate fi vorba despre exploatare. În alcătuirea proiectată și realizată, brațul activ al rîului
poate rămîne fără strop de apă perioade îndelungate, constituind în același timp o capcană sigură
pentru peștii din amonte, care odată ajunși în lac, nu mai pot migra înapoi prin conducta de captare.
Configurația actuală nu pemite nici migrarea peștilor pe brațul activ, de ocolire a lacului. Captarea
secundară este prezentată în colecția foto 211-213 din Anexă.
3.4.1.5.3. Barajul de captare Zmeuriș
A fost construit în 1971-1972, pe baza proiectului ISPGC București. Descrierea se bazează

pe studiul ISPIFGA din 1969, completată cu un releveu sumar cu ocazia recunoașterii de pe teren,
deoarece nu se dispune de proiectul de execuție.
Barajul este amplasat la 370 m aval de intersecția rîurilor Zmeuriș și Bogat și este o
construcție din beton simplu și armat, de tip baraj frontal. Captarea se află pe malul drept, înglobată
în culee, pe malul stîng fiind prevăzută o culee cu aripi întoarse amonte aval. Aripile întoarse ale
culeii stîngi și aripa aval a culeii drepte sînt evazate sub un unghi de 45º, iar aripa amonte a culeii
drepte sub un unghi de 30º. Pe lățimea frontului barat sînt dispuse, începînd dinspre malul stîng,
deversorul (descărcătorul) de ape mari și canalul de acces la captare, separate de o pilă de 0,4 m
grosime, profilată semiogival în amonte. Lățimea totală a frontului barat este de 9,4 m, din care
lățimea frontului deversant de 8,0 m și lățimea canalului de acces la captare de 1,0 m. Deversorul de
ape mari are profil practic trapezoidal, cu racordare rotunjită la creastă spre aval, cu înălțimea de
cca. 0,9 m. Pe toată lățimea frontului barat era un disipator de energie cu bazin.
Canalul de captare era echipat cu două stavile, una amonte și una aval. Stavilele erau plane
metalice, cu acționare manuală prin două lanțuri fixate la extremități. Cota coronamentului
stavilelor corespundea cu cota crestei deversorului de ape mari, asigurînd nivelul normal de retenție
(NNR). Radierul canalului era aproximativ la cota talvegului albiei, permițînd golirea lacului creat.
Priza de apă dublă era amplasată în culeea de pe malul drept, între cele două stavile, protejată cu
grătar des vertical, acționat manual cu palan cu monoșină montată pe doi stîlpi din beton armat. În
caz de nevoie, grătarul era înlocuit de un batardou, cu etanșare pe toate laturile. Camera de captare
cu deznisipatorul vertical și camera de încărcare a aducțiunii era o construcție monobloc din beton
armat, înglobată în structura culeii. Deasupra acestora era construită o clădire parter, care adăpostea
mecanismele de acționare manuală a stavilelor aferente deznisipatorului și camerei de încărcare.
Cotele menționate pentru situația inițială sînt foarte probabil în sistemul de referință Marea
Baltică, utilizat pe vremea respectivă în România. Cota coronamentului deversorului era probabil
947,45 mdMB. Cota debitului maxim cu probabilitatea de depășire de 1 % (pe planșă 10 %) era de
948,65 mdMB, iar a debitului maxim de 1 ‰ (pe planșă 1 %) de 949,35 mdMB. Cota platformei
captării de pe malul drept și cota coronamentului culeii stîngi erau la cota 949,65 mdMB. Pe malul
stîng era prevăzut un dig de închidere la cota coronamentului culeii, însă în prezent acesta nu este
închis în mal la cota orizontală. Deși pe planșă sînt menționate asigurările din paranteză, din
confruntarea cu cele pentru captarea Vîrghiș, cu standardul și ținînd cont de mărimea bazinului
hidrografic aferent, este mai mult ca verosimil o greșeală de scriere. Ca urmare, din gradul de
asigurare al debitelor maxime se poate deduce că, barajul era încadrat în clasa de importanță III, pe
baza standardului STAS 4273-61, în vigoare la data proiectării, identic cu barajul de pe Vîrghiș.
Din fotografia captării, prezentată de ABA Olt în PMBH 2008, fără menționarea anului, se
poate observa că, mecanismele de acționare lipsesc respectiv sînt descomplectate. Pragul disipator
de energie nu se poate observa din cauza colmatărilor masive cu bolovăniș. La recunoașterea de pe
teren din 2015 s-a constatat dispariția aproape totală a mecanismelor de acționare, rămînînd doar
cadrul acestora, grinda monoșină a dispărut, grătarele erau înlocuite cu plasă de sîrmă simplu
răsucită pentru garduri, pragul deversor și albia aval colmatată de bolovănișul adus de viituri.
205
Conform releveului topografic, cota coronamentului barajului este 948,00 mdMN, din care
rezultă cota coronamentului culeilor la cca. 950,20 mdMN, iar a talvegului, respectiv radierul
canalului de captare și de golire a lacului, la cca. 947,10 mdMN. Captarea este ilustrată în colecția
foto 214-225 din Anexă.
3.4.1.5.4. Barajul de captare al păstrăvăriei SILVER FORELLE
Amenajarea de piscicultură este amplasată la cca. 2,1 km spre nord de drumul național DN
13A, pe interfluviul rîurilor Bogat și a afluentului de stînga a acestuia, Meleg Vargyas. Funcționarea
păstrăvăriei este reglementată prin autorizația de GA nr. 10/23.02.2016, eliberată de SGA Harghita.
Conform autorizației, alimentarea cu apă a păstrăvăriei se face din rîul Bogat. Apele uzate
tehnologice sînt epurate într-o instalație de epuare mecano-biologică și evacuate în rîul Bogat.
Golirea bazinelor se face în rîul Meleg Vargyas. În tabelul 3.4.1.5.4.1 se prezintă debitele autorizate
preluate din autorizația citată.
Tabelul 3.4.1.5.4.1. Debite și volume autorizate
Total captat Volume captate Volume evacuate
Volum/debit din care pentru lunar zilnic Total lunar
UM
caracteristic total acoperire
umplere primenire (mii m3/L) (m3/zi) (mii m3/an) (mii m3/L)
pierderi
mii m3/an 1.302,25 6,35 1283,3 12,6 108 1283,3 106,9
mediu m3/zi 3.516 3.516
l/s 41,1
mii m3/an 2.701,35 6,35 2.682,4 12,6 224,6 2.682,4 223,5
maxim m3/zi 7.383,6 7.383,6
l/s 85,46
minim zilnic l/s 18
În legătură cu debitele autorizate se menționează că, în comparație cu debitul maxim zilnic

autorizat, de 85,46 l/s, pe baza datelor estimative din capitolul 1.12.1 rezultă că, debitul mediu lunar
minim anual cu asigurarea de 95% în secțiunea captării este de doar cca. 80 l/s, iar debitul mediu
zilnic minim anual cu aceeași asigurare de cca. 38 l/s. După cum reglementările prevăd
obligativitatea asigurării în aval de captare cel puțin a unui debit salubru, rezultă că în condițiile
autorizate albia aval în lungime de cca. 1 km pînă la confluența cu rîul Vîrghiș rămîne fără apă în
cea mai mare parte a anului. Mai mult, chiar prelevarea debitelor autorizate este imposibilă din
cauza debitelor naturale insuficiente.
În acest act oficial, descrierea amenajării nu numai că nu conține date importante, dar și
descrierea este foarte confuză, iar realitatea de pe teren este total diferită. În privința clarificării
acestor informații, beneficiarul nu a putut oferi niciun fel de sprijin, îndrumînd la actul de
reglementare. Din acest motiv în continuare se prezintă doar elementele nodului hidrotehnic al
captării pe baza recunoașterilor de pe teren din 2016 și 2018. Prezentarea elementelor nodului
captării se poate urmări în colecția foto 392-403 și 404-412, iar descrierea se face în ordinea
amonte-aval.
Nodul hidrotehnic este amplasat la limita amonte a incintei și este compus din următoarele
obiecte principale:
- prag de fund amonte
- canal de ocolire
- canal de descărcare ape mari în rîul Meleg Vargyas
- prag de fund aval
- canal de aducțiune
- două derivații-aducțiuni secundare din rîul Meleg Vargyas
Pragul de fund amonte este construit din zidărie de bolovani de rîu cu mortar de ciment,
avînd o înălțime de cca. 20 cm. Pragul este construit frontal pe albia minoră a rîului Bogat, cu
206
înălțimea umerilor de cca. 1 m și o deschidere de cca. 1,5 m și este prevăzut cu nișe de batardou din
oțel U. Pe o distanță de cca. 5-7 m în amonte ambele maluri au fost supraînălțate pînă la cca. 1,5-1,7
m cu balastul excavat din albie, depozitat fără compactare. Rolul acestui prag pare a fi stabilizarea
talvegului albiei la intrarea în canalul de descărcare. Prin introducerea de scînduri în nișe se poate
regla valoarea debitelor mari deviate spre canalul de descărcare. Unele detalii ale pragului pot fi
urmărite pe foto 394 și 396.
Canalul de ocolire constă dintr-o excavare a malului drept mai înalt (cca. 2-2,5 m) în
zona dintre cele două praguri, sub forma unui arc de cca. 13 m lungime, cu secțiune trapezoidală, cu
baza mică de cca. 1,5 m lățime și taluzul drept cu înclinarea de cca. 2:3 și taluzul stîng aproape
vertical, ambele taluze fiind fără protecție. Rolul acestui canal pare a fi asigurarea capacității de
tranzitare a albiei minore la ape mai mari, redusă din cauza îngustării de la prag. Unele detalii ale
canalului de ocolire pot fi urmărite pe foto 393, 395 și 403. După cum se poate vedea pe foto 393,
canalul de ocolire intră în funcțiune deja de la debitele mici spre medii.
Canalul de descărcare ape mari face legătura dintre rîurile Bogat și afluentul acestuia de
stînga, Meleg Vargyas. Lungimea canalului este de cca. 105 m. Intrarea în canal se face peste un
prag din beton cu înălțimea de cca. 60 cm și lățimea de cca. 4 m. Cota pragului este la o cotă cu cca.
10 cm mai sus de cota pragului de fund amonte. Construcția nu este etanșă, permițînd infiltrații
puternice la bază, care pot fi observate pe foto 398. Canalul este de formă trapezoidală, cu baza
mică de cca. 4 m și taluzele înclinate la cca. 1:1. Înălțimea malului stîng este de cca. 1 m și
corespunde cu cota terenului natural, în timp ce malul drept este amenajat la o cotă cu cca. 1,5 m
mai sus, la cota platformei bazinelor. Canalul este puternic colmatat de aluviunile transportate la
viituri, care cuprind întreg interfluviul. Taluzul drept este protejat cu un pereu zidit din bolovani de
rîu, pe o lungime de cca. 7 m de la prag.
Pragul de fund aval se află în aval de pragul din amonte la cca. 7,5 m și este construit din
zidărie din bolovani de rîu cu mortar de ciment. Înălțimea pragului este de cca. 40 cm, înălțimea
umerilor de cca. 40 cm și deschiderea de cca. 2 m. Pragul este construit frontal pe albia minoră a
rîului Bogat. Construcția nu este etanșă, permițînd pierderi masive prin infiltrațiile la bază. Umerii
prevăzuți cu nișe din profile U permit intraducerea unor scînduri de batardou de diferite înălțimi, cu
rol de reglare a debitelor captate. La recunoașterea de pe teren din octombrie 2018, după punerea în
funcțiune a amenajării, batardoul consta din două scînduri, obturînd întreaga secțiune a deschiderii.
Explicația este aceea că, debitele fiind foarte reduse, păstrăvăria avea nevoie de întregul debit. Însă
astfel în albia aval a rămas doar debitul pierdut prin infiltrațiile pe sub prag. Această stare de fapt
confirmă afirmațiile făcute la comentarea debitelor autorizate. Detaliile pragului pot fi urmărite pe
foto 401-406, iar albia aval de pragul de captare pe foto 411.
Canalul de aducțiune pornește de pe malul stîng al rîului, imediat amonte de pragul de
fund aval. Canalul are lungimea de cca. 29 m, din care cca. 21 m cu secțiune dreptunghiulară cu
lățimea de cca. 50 cm, asigurată prin pereți zidiți din bolovani de rîu cu mortar de ciment. Excepție
face intrarea, construită din beton, lățimea fiind de cca. 80 cm, fiind prevăzută cu nișe de batardou.
Cota pragului de intrare este aceeași ca cea a pragului de fund. Foto 406 ilustrează intrarea în
canalul de aducțiune, iar foto 407 aspectul acestuia. Fundul canalului este betonat pe lungimea
pereților verticali. Foto 408 arată pragul terminal cu înălțimea de cca. 0,8 m, la intrarea în lacul de
compensare. Acest prag este construit din bîrne și este parțial inundat la cota nivelului apei din lac
pe cca. jumătate din înălțime, conform foto 410.
La cca. 2 m amonte de pragul terminal este instalat un debitmetru tip canal
PARSHALL. Nivelul apei amonte de secțiunea îngustată a canalului de măsurare se măsoară cu un
nivelmetru ultrasonic. Din această măsurătoare rezultă adîncimea apei în amonte de secțiunea
îngustată, care apoi se transformă în debit prin formula hidraulică a canalului dee măsurare.
Debitmetrul este arătat pe foto 409-410. Acestea demonstrează instalarea incorectă a debitmetrului,
deoarece lipsesc tronsoanele de racordare amonte și aval. În lipsa acestora măsurătorile de nivel
furnizează valori arbitrare, fără nicio legătură cu realitatea. Ca urmare, debitmetrul astfel instalat
este nefuncțional.
Amenajarea mai dispune de două derivații-aducțiuni secundare, construite mai demult
și care nu sînt menționate în autorizația de GA. Acestea traversează secțiunea canalului de
207
descărcare aproximativ în zona mijlocie a acestuia și pot fi văzute în foto 398. Prima dintre acestea,
mai aproape de captarea din rîul Bogat, este din polietilenă HDPE cu diametrul D 315 (DN 300
mm), are lungimea de cca. 180 m și după subtraversarea canalului de aducțiune la protecția pragului
terminal, debușează în albia rîului Bogat în incintă, în aval de captarea cu prag. După modul de
racordare pare a fi cea mai veche, cu rolul probabil de suplimentare a debitelor pentru o captare mai
veche din incintă. În situația actuală se pare că nu are niciun rol funcțional. A doua aducțiune este
din PVC D 315, care debușează direct în lacul de compensare sub cota nivelului apei. Foto 412
arată debușeul acestei aducțiuni, cînd lacul era gol. La acel moment se putea observa o curgere
slabă, apreciată la cel mult 5 l/s. Lungimea aducțiunii este de cca. 100 m. Aceste lungimi s-au
apreciat prin prelungirea direcției vizibile observate pînă la intersecția cu rîul Meleg Vargyas.
Căutările privind punctele de plecare au rămas fără rezultat din cauza imposibilității de apropiere
datorită vegetației foarte dese și a unei fîșii mlăștinoase.
3.4.1.5.5. Barajul de la ștrandul Perla Vlăhiței
Acest baraj se află în incinta ștrandului, fiind construit într-o inflexiune a albiei, cu scopul
de a crea un mic lac de agrement pe rîul Vîrghiș. Barajul este construit din bîrne din lemn de brad
suprapuse orizontal, încastrate în mijlocul albiei și pe cele două maluri în masive din zidărie de
piatră brută. Forma în plan este ușor frîntă sub formă de V, cu vîrful spre aval. Înălțimea barajului
este de cca. 1,6 m. Pe partea dinspre malul stîng, unde s-a făcut excavarea pentru crearea cuvetei, în
fața barajului există un buzunar de cca. 3,7 m lățime și cu fundul cu cca. 30 cm mai sus față de
talvegul natural al albiei, cu scopul de a colecta și conduce apele deversate înapoi în albia naturală.
Lățimea frontului barat este de cca. 22 m, iar lungimea lacului creat, la cota
coronamentului, adică a NNR, este de cca. 55 m. Barajul reprezintă un obstacol de netrecut pentru
pești. Înălțimea malurilor este de abia 20-40 cm, ceea ce accentuează inundabilitatea incintei.
Căsuțele de cazare sînt amplasate chiar pe mal, fiind primele expuse inundațiilor.
În incintă, în amonte de acest baraj, mai sînt construite încă 5 praguri de cădere artificiale,
dintre care 4 cu înălțimea de cca. 30 cm și una de 10 cm, prima la 60 m amonte de baraj, urmat de
celelalte la distanțe variabile între cca. 4,2-30,3 m, pe o lungime totală a albiei de cca. 121 m. Astfel
distanța medie între praguri rezultă de cca. 15 m.
În incintă imediat aval de baraj se mai află două obstacole în calea apelor mari, un pod
pentru circulație și un pod de susținere a unei terase-restaurant construit peste albia minoră.
Deschiderea acestora este foarte mică, de cca. 4 m, iar înălțimea liberă cca. 2 m. Podul este de
construcție ușoară, susținută de culei șubrede. În amonte de baraj, tot în incintă, mai există două
podețe pietonale construite din bîrne, cu o deschidere de cca. 10-12 m. După alcătuirea lor, acestea
pot fi considerate construcții provizorii, cu efect perturbator nesemnificativ în calea apelor mari.
Barajul și celelalte construcții sînt ilustrate în colecția foto 413-421 din Anexă.
3.4.1.5.6. Stăvilarul forjei Vashámor
Stăvilarul este un component esențial din alcătuirea forjei Vashámor, construit în perioada
1857-1860. Acesta are rolul de a asigura forța motrică pentru acționarea ciocanelor de forjă.
Stăvilarul este amplasat pe rîul Homorodul Mic, la 40 m aval de confluența Canalului Vîrghiș.
Construcția este o combinație din beton masiv în amonte și zidărie din piatră brută în paramentul
aval, cu lungimea totală (pe lățimea albiei) de cca. 27 m, încastrat masiv în maluri. Grosimea
corpului stăvilarului este de cca. 2,5 m, iar a culeii de pe malul drept, de cca. 3,9 m. Forma în plan
este în V, cu vîrful orientat înspre amonte. Cele două deschideri cu stavile se află pe aripa dinspre
malul stîng, iar deversorul de preaplin pe cealaltă aripă.
Pe malul stîng este amplasată deschiderea de captare cu lățimea de 2,3 m, controlată de o
stavilă. În mijlocul albiei se află deschiderea de golire cu lățimea de 2,4 m, controlată de o stavilă.
Pe malul drept se află deschiderea de preaplin, sub forma unui deversor cu prag lat, cu lățimea
(deschiderea) de 2,1 m. Aceste deschideri sînt despărțite de pile masive din beton. Accesul peste
deschiderea de golire este asigurat cu o placă din beton armat, iar peste celelalte, cu podină din
208
lemn pe grinzi din lemn ecarisat.
Stavilele erau de tip plane cu acționare manuală, din scînduri groase din lemn de esență
tare, prinse cu chingi metalice. Cadrul stavilelor era împărțit în două cîmpuri, fiind confecționat din
grinzi din lemn de esență tare, solidarizat la partea superioară cu grinzi transversale din lemn și fixat
de structură cu tije de ancoraj metalice. Manevrarea stavilelor se făcea cu ajutorul unei manivele, ce
acționa un tambur din lemn de esență tare, pe care se înfășurau lanțurile de ridicare fixate de
chingile de solidarizare metalice. Fiecare stavilă era prinsă cu două lanțuri, în scopul prevenirii
blocării (înțepenirii) la ridicarea sau coborîrea panoului prin înclinarea acestuia.
La recunoașterile de pe teren din perioada 2014-2017 s-a putut constata o stare de
degradare avansată a structurii. Aceasta este grav avariată de viituri, fiind subspălată, tasată și rotită,
cu betonul puternic degradat și o parte din zidărie spălată. Din stavile au rămas doar o parte din
cadre, fără stîlpul din mijloc. Stavila deschiderii de golire este așezată pe un prag de cădere cu
înălțimea de cca. 1,5 m.
La cca. 5 m aval de clădirea forjei Vashámor, respectiv la cca. 60 m aval de stăvilarul
acesteia, există ruinele stăvilarului „Forjei de jos”, sora geamănă a Vashámor. Mai sînt în picioare o
parte din aripa de pe malul drept și una dintre pile ce delimitează deschiderea de golire, toată
construcția din beton masiv fiind subspălată. La fața aval a deschiderii de golire este format un prag
de cădere cu înălțimea de cca. 0,8 m.
În colecția foto 339-379 ilustrînd forja Vashámor sînt prezentate și cîteva fotografii cu cele
două stăvilare.
3.4.1.5.7. Stăvilarul Uzinei Metalurgice de pe Canalul Vîrghiș
Stăvilarul este amplasat la cca. 1,15 km amonte de confluența Canalului Vîrghiș cu rîul
Homororul Mic, amonte de Uzină, la ultima confluență a ramurilor Canalului în dreptul str.
Ștrandului nr. 60. De la acest stăvilar era asigurată alimentarea cu apă industrială a Uzinei, descrisă
la capitolul 3.1.1.d. Conform informațiilor obținute, în 1960 pentru captare s-a construit întîi un
prag de fund de cca. 0,2 m înălțime pe brațul stîng, cu rol de menținere a unui nivel de apă minim
necesar pentru devierea apei într-o cameră de captare. Prin 1963-1964, cu ajutorul militarilor,
sistemul inițial a fost mult îmbunătățit prin construirea stăvilarului și modificarea aducțiunii.
Stăvilarul este prevăzut cu un deversor tip preaplin pentru descărcarea apelor mari.
Înălțimea barării era de cca. 1,3 m. Deschiderea stavilei și deversorul preaplin sînt alăturate,
centrate pe albia aval, cu deversorul în stînga, fiind despărțite de un perete de dirijare cu grosimea
de cca. 1,25 m la intrare, îngustînd-se spre aval pînă la capătul jgheabului deversor. Deschiderea
stavilei de golire a cuvetei create este de 2,0 m, iar a deversorului de cca. 2,2 m. Deversorul se
continuă cu un jgheab confuzor cu lungimea de cca. 4,0 m. Acționarea stavilei plane metalice se
făcea manual. Ansamblul stăvilar-deversor este încadrat de ambele părți de un perete drept din
beton armat de 60 cm grosime și paramentul amonte vertical, realizînd o închidere frontală a albiei
Canalului la confluență de cca. 30 m lungime.
La ora actuală betoanele simple masive sînt puternic degradate, pilele deversorului și
pereții de dirijare subspălate, iar stavila și mecanismul de manevră lipsesc. Stăvilarul este ilustrat în
colecția foto 235-243 din Anexă.
3.4.2. Minele Lueta
Conform lui Vofkori László (6.I.36), aici în 1903 erau numai 9 clădiri și 3 gatere cu apă. În
1961 avea deja 39 clădiri, iar în 1968 (anul în care a fost anexată orașului nou înființat Vlăhița,
înainte aparținea de comuna Lueta din aval), pe malul stîng al rîului Homorodul Mic, 31 clădiri și
pe malul drept 50 clădiri. Vofkori mai menționează 7 piui, dintre care cea a lui Demeter János a
funcționat pînă în 1947, a lui Orbán Károly pînă în 1950, ale lui Demeter Lajos și Lázár István pînă
în 1961, ale lui György József și Bugja Ferenc pînă în 1966, iar cea a lui Silye Lőrinc pînă în 1980.
Dacă locul primelor 6 nu mai poate fi identificat astăzi, în schimb piua lui Silye Lőrinc
209
(urmașul lui Silye András) a rămas în picioare, fiind declarată monument istoric de tehnică
meșteșugărească și cuprinsă în lista monumentelor istorice naționale sub denumirea de Piuă, cu
adresa în satul Lueta nr. 340, comuna Lueta, cu codul HR-II-m-B-12858 din lista LMI. După cum
se poate vedea, localizarea este incorectă, ca și în cazul forjei Vashámor, însă în acest caz mult mai
complicată deoarece, se pare că aparține unei alte UAT. Astfel și în acest caz este nevoie de
efectuarea urgentă a corecției necesare în lista monumentelor istorice (LMI).
Piua lui Silye Lőrinc, precum și pragul cu canalul de captare a piuii (azi dispărute) a lui
Demeter Lajos sînt ilustrate în colecția foto 321-338 din Anexă.
În localitate s-a preconizat realizarea unei amenajări hidroenergetice pe rîul Homorodul

Mare, în prezent numai parțial executat. Este vorba despre amenajarea hidroenergetică (AHE)
„AHE Homorodul Mare”, concepută conform proiectului nr. 25/2010 elaborat de AQUA-INVEST
srl București, executantul fiind Xindex Eco srl Miercurea Ciuc (Budapesta ?), iar beneficiarul H2O
ENERGY srl Miercurea-Ciuc.
Pe lungimea totală a amenajării, de cca. 10 km, inițial se preconiza o amenajare în două
trepte, cu recaptarea apei imediat aval de restituția din centrala nr. 1, amonte. Pentru această soluție
ABA Olt a emis avizul de GA nr. 308/07.12.2010, titlul proiectului fiind „AHE pe rîul Homorodul
Mare, comuna Mărtiniș, jud. Harghita”. Pentru această variantă, Consiliul județean Harghita (CJH)
a emis certificatul de urbanism (CU) nr. 184/12.10.2010 pentru proiectul „AHE pe rîul Homorodul
Mare” și autorizația de construire (AC) nr. 2/07.01.2011 (cu termen de valabilitate 12 luni de la data
emiterii, respectiv 07.01.2012.) pentru obiectivul de investiție „Amenajare hidroenergetică pe rîul
Homorodul Mare jud. Harghita - lucrări în albia minoră și majoră a pîrîul Homorodul Mare”.
Ulterior, beneficiarul a reconsiderat proiectul, adoptînd noua variantă de amenajare cu o
singură treaptă, păstrînd însă lungimea totală a amenajării. Pentru această variantă ABA Olt a emis
avizul de GA nr. 537/05.04.2013 modificator al avizului de GA 308/2010 (după expirarea perioadei
de valabilitate a acestuia), cu perioada de valabilitate conform precizării emitentului: ”Avizul de
gospodărire a apelor modificator nu modifică perioada de valabilitate corespunzătoare avizului de
gospodărire a apelor în baza căruia a fost promovată lucrarea de investiție.”, adică data de
07.12.2012, emitentul aflîndu-se astfel în contradicție cu sine însuși. ABA Olt a emis avizul de GA
modificator 537/2013 cu 6 luni înainte de emiterea CU 172/2013, deși la data emiterii avizului, CU
184/2010 era de mult expirat. În niciuna dintre cele două avize de GA emise, ABA Olt nu
menționează existența postului hidrometric de bază existent pe rîul Homorodul Mare în imediata
apropiere a barajului. Pentru această variantă beneficiarul a obținut CU nr. 172/14.10.2013 emis de
CJ Harghita pentru „Amenajare hidroenergetică pe pîrîul Homorodul Mare compusă din captare,
conductă de aducțiune, casă de turbină, LES 20 kV și instalația de racordare la RED” (RED –
rețele electrice de distribuție, n.n.), cu mențiunea că, CU poate fi utilizat pentru scopul declarat
„Amenajare hidroenergetică pe pîrîul Homorodul Mare compusă din casă de turbină, LES 20 kV și
instalația de racordare la RED” și nu poate fi utilizat pentru scopul declarat „Amenajare
hidroenergetică pe pîrîul Homorodul Mare compusă din captare, conductă de aducțiune”, „întrucît
obiectivele Captare și Conducta de aducțiune au făcut obiectul Certificatului de Urbanism nr.
184/12.10.2010 și Autorizației de construire nr. 2/2011 pentru care a fost introdusă acțiunea în
anulare în contencios administrativ de către Instituția Prefectului județul Harghita în dosarul nr.
3090/96/2013, astfel încît acestea nu pot fi autorizate pînă la decizia definitivă a instanței.”. Nu
este lipsit de importanță a menționa și faptul că, APM Harghita a emis actul de reglementare (adresa
nr. 3126/30.04.2013) cu 6 luni înainte de emiterea CU 172/2013, deși la data emiterii adresei, CU
184/2010 era de mult expirat.
Chiar și în această situație însă, după cum rezultă din compararea datelor, autorizația de
construcție emisă pentru prima variantă era deja de mult expirată.
210
De fapt, amenajarea se desfășura pe teritoriul a trei UAT, respectiv Vlăhița (prin localitatea
componentă Băile Homorod), comuna Căpîlnița și comuna Mărtiniș, însă acest fapt nu rezultă clar
nici din avizele de GA și nici din AC, după cum nu există nici un fel de mențiuni clare și complete
cu privire la destinația și regimul de proprietate a terenurilor ce urmau să fie ocupate. Mai mult,
beneficiarul nici nu era titularul terenurilor ce urmau să fie ocupate, ceea ce îi putea conferi dreptul
de a executa construcții pe terenurile respective, deși legea prevede explicit această obligație. De
asemenea, barajul s-a construit pe locul unei foste vile, vila nr. 7 (în care funcționa renumitul
restaurant Rákossy), în proprietate particulară, naționalizată în 1948, cu procedurile de retrocedare
nefinalizate. Această construcție în stare acceptabilă, a fost demolată fără autorizație de demolare,
deoarece în AC emisă nu se poate regăsi nicio referire la existența acestei vile pe amplasament.
Cca. jumătate a amenajării, inclusiv barajul, se află în zona de protecție hidrogeologică a
zăcămîntelor de ape minerale, însă nu a fost obținut avizul ANRM, care – conform prevederilor
legale, condiționa atît emiterea avizului de GA, cît și a AC. Dar nu a fost obținut nici avizul
administratorului drumului județean (Direcția Drumuri Județene - DDJ) și nici acordul
proprietarilor de terenuri particulare. De asemenea, nici în avizele de GA și nici în AC nu sînt
precizate nici dacă ar exista și celelalte avize necesare conform legii, precum: avizul ELECTRICA
pentru coexistența rețelelor și racordarea MHC la sistemul energetic național (SEN), avizul
TRANSGAZ pentru coexistența rețelelor, avizul administrației ariei naturale protejate de interes
comunitar (situl) NATURA 2000 ROSPA 0027 Dealurile Homoroadelor, avizul autorității agricole
și silvice pentru ocupare și scoaterea din circuitul agricol și forestier după caz a terenurilor afectate
de construcțiile proiectate, avizul HARVIZ SA pentru coexistența rețelelor de alimentare cu apă și
de canalizare menajeră existente în localitatea Băile Homorod, nici avizul arheologic.
Atît avizul de GA, cît și AC au fost emise și cu încălcarea legii urbanismului 350/2001 cu
m.c.u și a autorizării executării construcțiilor 50/1991/1997/2004 cu m.c.u, deoarece contravin
prevederilor PUG aprobate. CJ Harghita menționează că CU 184/2010 se emite și pe baza
documentațiilor de urbanism Plan urbanistic general (PUG) nr. 170/2000 Vlăhița și PUG nr.
617/1999 Mărtiniș, iar în CU 172/2013 că acesta se emite și pe baza PUG nr. 170/2000 Vlăhița,
PUG nr. 51/1999 Căpîlnița și PUG nr. 617/1999 Mărtiniș, precum și în ambele cazuri, a avizului
favorabil al primarilor. Nu se cunoaște însă conținutul acestor avize. Legea prevede însă că nicio
investiție nu poate fi autorizată dacă nu se încadrează în prevederile PUG. Ori în aceste
documentații de urbanism nu există prevederi pentru asemenea funcțiuni. Conform legii, AHE putea
fi avizată doar dacă se încadra în prevederile PUG existente, însă înainte acestea trebuiau să fie
modificate prin Planuri urbanistice zonale (PUZ) aprobate prin care să se demonstreze că noua
funcțiune urbanistică (respectiv amenajarea hidroenergetică) este compatibilă cu funcțiunile
existente în zona respectivă și astfel să poată fi acceptată în cadrul PUG.
În procesul-verbal de control (PVC) nr. 20703/22.07.2013., ISC, Direcția Regională
Centru (DRC), prin Compartimentul Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor de Construcții
(CCICLC) Covasna, constată printre altele că, proiectul a fost elaborat pe un plan de situație sumar,
fără identificarea proprietarilor, neavizat de OCPI Harghita.
Un articol publicat pe site-ul Transindex în data de 28.08.2013 informează că, CJH a
publicat recent un comunicat de presă în care face cunoscut faptul că, din motivul nerespectării de
către beneficiar a prevederilor autorizației de construcție emise, aceasta și-a pierdut valabilitatea și
că, în perioada respectivă beneficiarul nu mai dispune de autorizație de construcție valabilă.
În condițiile arătate, beneficiarul a început construirea barajului în iunie 2013, prin
demolarea vilei nr. 7, adică după expirarea valabilității AC și avizului de GA, fără autorizație de
demolare. Barajul a și fost finalizat în acel an, însă celelalte obiecte componente, respectiv
aducțiunea, centrala și racordul de 20 kV nu s-au mai realizat.
În iulie 2013, cu foarte puțin timp după începerea lucrărilor la barajul din amonte,
proprietarii de terenuri din zonă și alte persoane interesate care au aflat doar atunci că se va construi
ceva în zonă și pe deasupra pe terenurile lor, au constatat că nu este afișat nici panoul de identificare
a investiției, obligatoriu conform legii.
Conform informațiilor disponibile, beneficiarul a intrat în posesia imobilului aferent vilei
nr. 7 printr-un contract de vînzare-cumpărare autentificat la notar public cu nr. 776/16.05.2013, deci
211
abia cu doi ani și jumătate după eliberarea CU 184/2010, avizului de GA 308/2010 și AC 2/2011.
Ceea ce rămîne însă de clarificat în continuare este printre altele aceea, dacă acel perimetru era într-
adevăr suficient pentru construcția barajului sau nu.
Comparînd situația reală a barajului cu conținutul avizelor de GA se constată că, acesta nu
corespunde nici ca amplasament, nici ca și cotă și parțial nici ca mod și dimensiuni de alcătuire,
deși atît avizul de GA, cît și AC sînt avize conforme, ceea ce înseamnă că trebuie respectate ad
literam (verbatim).
În prezentarea sumară, deoarece celelalte obiecte componente nu s-au realizat, se
concentrează pe baraj. Lucrarea a fost încadrată conform STAS în clasa de importanță IV, pentru
care conform STAS 4068/2-87, corespunde debitul maxim de calcul cu probabilitatea de depășire de
5 % și debitul maxim de verificare de 1 %.
Studiul hidrologic a fost elaborat de INHGA București, cu nr. 5366/29.11.2010, care
stabilește și debitul de servitute, simbolizat Q95%, fără alte precizări. În acest sens trebuie menționat
că, valoarea debitului salubru a fost impus uniform pentru toată țara de ANAR, fără nicio justificare
și fără a fi făcută public, prin Decizia directorului ANAR nr. 30/16.01.2012, cu obligativitate pentru
INHGA aflat în coordonarea ANAR. Acest debit impus este debitul mediu zilnic anual cu
probabilitatea de nedepășire de 95 %. În cazul AHE, debitul de servitute s-a considerat egal cu
debitul salubru, apreciind că nu există alte folosințe în aval. Aceste debite caracteristice se prezintă
în tabelul 3.4.3.1.1.
Tabelul 3.4.3.1.1. Debite caracteristice ale AHE Homorodul Mare
Suprafața b.h., F (km2) Debite caracteristice (m3/s)
conform debit maxim cu asigurarea
conform
PABH Olt, p (%), Qmax.p debit mediu
Nr. crt. Rîu Secțiune conform Tabel debit mediu
2008, Vol. zilnic anual cu
proiect 1.12.31 multianual,
1B, Anexa asigurarea de
25/2010 (calcul Q0 5 1
11, poz. 24, 95%, Qo.zi.an.95
propriu)
(INHGA)
1 Homorodul Mare captare 1 (baraj) 36 40,0 41,1 0,507 54,5 96 0,082
2* Homorodul Mare MHC 1 / captare 2 (baraj) 58 - - - - - -
3 Homorodul Mare MHC 2 - - - 0,702 68 120 0,175
* Deși în prima variantă era prevăzută, pentru această secțiune nu au fost furnizate debite caracteristice.
Principalele date constructive ale barajului, conform celor două acte de reglementare din
punct de vedere al gospodăririi apelor, sînt prezentate în tabelul 3.4.3.1.2 din Anexă, cu mențiunea
că cele reale sînt evidențiate prin litere roșii.
Din compararea soluțiilor și valorilor din cele două acte de reglementare pe linia de
gospodărire a apelor rezultă diferențe importante. Aceste diferențe demonstrează că, cele două
variante reprezintă două proiecte complet diferite, care necesitau – conform legii, reglementări de
asemenea, complet separate și nu actualizări prin „avize modificatoare”. Aceeași observație este
valabilă și în ceea ce privește CU și AC.
Barajul efectiv realizat este amplasat la cca. 260 m aval de podul rutier de pe drumul
național DN 13A, respectiv la cca. 185 m aval de confluența rîului Băile Homorod cu Homorodul
Mare. Barajul este amplasat asimetric față de albia existentă, cu meținerea malului drept al albiei
minore. Astfel pe malul stîng a fost necesară lărgirea albiei, care s-a realizat sub forma unui buzunar
în albia majoră, fiind limitat în amonte de existența podului vechi și drumul de acces la acesta,
extins în aval cu minimum necesar pentru a se putea dirija apele de la scara pentru pești și canalul
de golire, înapoi în albia minoră existentă, respectiv cca. 5,6 m la cota malului măsurat de la capătul
aval al scării pentru pești. Barajul deversor este realizat cu profil practic curbiliniu, cu concavitatea
în sus, terminat cu o trambulină cilindrică cu prag teșit.
La piciorul barajului, pe toată lățimea deschiderii frontului deversant, inclusiv scara de
pește, este prevăzută o rizbermă din anrocamente de cca. 7 m lungime. Deversorul de ape mari se
află pe malul drept, urmat de scara pentru pești și canalul de acces la priză (în același timp de
spălare și canal de golire a cuvetei). Deznisipatorul este alăturat canalului de acces la priză. Pe
212
malul drept barajul este delimitat de un zid de dirijare din beton armat, cu grosimea de 30 cm, care
în aval se închide în mal sub un unghi de cca. 45º, iar în amonte în culeea unui pod vechi șubred, cu
deschiderea de 5,5 m și lățimea de 4,35 m, aflat la distanța de cca. 10 m. Remuul creat de baraj la
cota NNR, respectiv coada cuvetei, se extinde în amonte dincolo de pod.
În ceea ce privește scara pentru pești, se menționează că, în contrast cu prevederile
avizelor de GA, lățimea deschiderii de acces s-a limitat printr-un perete frontal, la numai cca. 15 cm
în loc de 1,20 m respectiv 0,80 m specificate în avize. Fără a intra în detalii, se subliniază că, în
asemenea condiții migrația peștilor este imposibilă, chiar dacă ar ajunge pînă aici.
Dar cel mai important aspect în ceea ce privește garantarea tranzitării debitului de servitute
prin scara de pești, în orice condiții hidraulice și de exploatare a MHC este cel al raportului cotelor
pragului la intrarea pe scara de pești și la intrarea în priză. În practică, acest fapt nu este garantat în
niciuna dintre variantele avizate. Acesta din motivul existenței prizei de iarnă, care se află sub cota
pragului scării de pești. Numai dacă coronamentul peretelui deversor cu rol de preaplin dinaintea
camerei de încărcare, amplasat la capătul aval al deznisipatorului, este la o cotă superioară cotei
coronamentului pragului de intrare în scara pentru pești, soluția poate oferi o garanție relativă în
privința alimentării acesteia fără întrerupere și cu debitul minim avizat. Putem vorbi doar despre o
garanție relativă deoarece în acest caz - făcînd abstracție de celelalte aspecte hidraulice
nefavorabile, reglajul debitelor în cele două direcții - trecerea pentru pești și priza MHC, se poate
asigura în mod cu totul și cu totul exclusiv printr-o automatizare relativ complicată. În această
soluție constructivă este mult mai ușor de realizată o exploatare care să diminueze și chiar să reducă
la zero debitul de servitute avizat.
În condițiile de amplasare arătate, accesul apei la canalul de acces la priză se face
anevoios, favorizînd depunerile tocmai în fața canalului de acces. Pentru dirijarea apei la gura
canalului de acces, dinspre scara pentru pești s-a prevăzut o avanpilă de dirijare, evazată față de
culeea de pe malul stîng. Acesta, împreună cu zidul culeii drepte, este din beton armat de 30 cm
grosime, avansat în amonte cu 3,6 m față de peretele frontal al canalului. Canalul de acces este
prevăzut în amonte și în aval de cîte o vană plană metalică cu lățimea de 1,0 m, care controlează
orificiile de fund. Acționarea vanelor se face cu ajutorul unei tije filetate. Mecanismul de acționare
manual al vanei amonte este prin reductor melc, iar a celei din aval direct cu roata de manevră.
Accesul în deznisipator este controlat cu o vană plană metalică cu lățimea de 1,0 m,
acționat manual cu roata de manevră montată direct pe tija filetată. Spălarea și golirea
deznisipatorului se face printr-un orificiu de fund, controlat de o vană plană metalică de 0,6 m,
montată pe perete în exterior, cu debușare în albia minoră în aval de pragul de captare. Cota
radierului orificiului se află sub cota talvegului rîului, astfel că, spălarea aluviunilor nu se poate
realiza cît-decît eficient, numai la ape mici, dar și în acest caz remuat de nivelul apei în rîu, care
pătrunde în deznisipator.
Acționarea manuală a vanei se face cu ajutorul unei tije filetate și reductor cu melc. Aceste
echipamente hidromecanice nu sînt adecvate condițiilor de utilizare dificile pe timp de iarnă. De
asemenea, alcătuirea hidraulică a deznisipatorului este greșită, avînd drept consecință diminuarea
eficienței în ceea ce privește reducerea aluviunilor cu dimensiunile de pînă la 0,5 mm în proporție
de 95 %, prevăzută în proiect.
Priza de apă constă dintr-un orificiu dreptunghiular cu dimensiunile BxH= 6,0x0,8 m

(conform proiect), practicat în peretele canalului de acces și protejat de un grătar des din bare
verticale, cu un prag de cca. 20-30 cm mai sus față de cota radierului canalului de acces.
Distanța dintre baraj și postul hidrometric de bază din amonte rezultă de numai cca. 95 m,
existînd cu mare probabilitate posibilitatea afectării bunei funcționări a acestuia din urmă prin
modificarea nivelelor în regim natural începînd probabil deja chiar de la debitele mici, fie prin
remuul (supraînălțarea nivelului apelor) creat de baraj, fie prin inducerea unei depresiuni, ceea ce
este inacceptabil.
Conform informațiilor disponibile, acest post hidrometric face parte din proiectul integrat
de modernizare a sistemului informațional hidrologic WATMAN, finanțat din fonduri europene,
ceea ce ar fi trebuit să fie cunoscut de ABA Olt la emiterea avizului de GA.
213
Din cotele prezentate anterior rezultă că, diferența de cotă dintre talvegul albiei minore la
postul hidrometric (P.H.) și coronamentul barajului este de numai 0,34 m (cota talvegului la P.H.
fiind 701,85 mdMN), insuficient pentru prevenirea influenței negative a barajului în toată gama
debitelor, ceea ce confirmă presupunerile formulate mai sus.
Centrala este de categorie CHEMP (Centrală HidroElectrică de Mică Putere), fiind
echipată cu o turbină tip PELTON cu 4 injectoare și generator sincron coaxial cu turbina.
Caracteristicile energetice ale amenajării în varianta finală sînt prezentate pe baza avizului de GA
537/2013, în tabelul 3.4.3.1.3.
Tabelul 3.4.3.1.3. Principalele caracteristici energetice ale CHEMP Homorodul Mare
Specificații UM conform aviz GA 537/2013
Debit instalat, Qi m3/s 0,76
Cădere brută, Hb m 164,10
Cădere netă, Hn m 147,15
Număr agregate (grup energetic), n buc 1
Putere netă instalată, Pi kW 919
Producție energie electrică în anul mediu, Em MWh -
Aducțiune PAFSIN, diametru nominal, DN mm 800
Lungime aducțiune m 9.606
Cotă nivel maxim 1% la centrală mdMN 533,91
Cotă plaftormă centrală mdMN 534,00
Cotă ax turbină mdMN 534,90
Cotă restituție apă în rîu mdMN 531,00
În august 2015 s-a putut constata colmatarea puternică a cuvetei lacului cu aluviunile fine
transportate de rîu, formînd un depozit local pînă la cota coronamentului deversorului de ape mari,
care izolează un șenal îngust de acces la scara de pești de-a lungul peretelui canalului de acces la
priză și extinzînd pînă pe sub podul din amonte. Colmatarea ocupa deja cca. jumătate din volumul
cuvetei, la abia 2 ani după terminarea barajului. În vara anului 2015 au fost deschise parțial stavilele
canalului de acces la priză (în același timp canal de spălare și de golire a cuvetei), lăsînd scara de
pești fără apă. În această situație migrația peștilor este împiedicată total deoarece, ele nu pot învinge
nici curentul foarte puternic cu înălțime de doar cîțiva cm înălțime prin canalul betonat.
Aspectele arătate demonstrează că soluția proiectată pentru baraj este total greșită atît din
punct de vedere hidrotehnic, cît și hidraulic.
Barajul este prezentat în colecția foto 422-433 din Anexă. Fotografiile surprind aspecte din
toate cele patru anotimpuri din perioada 2015-2018. Foto 424 din aprilie 2015 arată că la debite
medii remuul barajului ajunge deja foarte aproape de secțiunea postului hidrometric de bază. Foto
431 arată la uscat detaliul intrării superioare a scării de pești, de 15 cm lățime. Foto 433 surprinde
scara de pești în octombrie 2018, cu stavila aval al canalului de spălare închisă. Se poate observa
obturarea secțiunii de intrare superioare cu detritus lemnos (crengi, plante ierboase, frunze), dar
erau îndesate și doze metalice de bere. Prin această îngrămădeală apa ajungea pe scara de pești prin
infiltrare.
3.4.3.2. Folosințe hidromecanice
Conform surselor documentare, și în zona localității Băile Homorod existau multe mori de
apă, majoritatea dintre acestea acționînd gatere. Aceste amenajări erau amplasate pe rîul Homorodul
Mare, singurul curs de apăcu debit suficient. Gaterele erau amplasate în amonte de localitate, iar
morile de cereale în aval de drumul național DN 13A, în zona numită Valea Ilona. Alcătuirea
amenajărilor era cea descrisă în capitolul 3.4.1.2. Soarta acestor amenajări a fost pecetluită de
naționalizarea din 1948, cînd au fost oprite. Doar cîteva dintre morile de cereale au mai funcționat și
ulterior timp de cîțiva ani. Dintre acestea mai există doar clădirea morii de la nr. 52, împreună cu
ruinele și rămășițele amenajării hidrotehnice aferente (canalul morii și roata hidraulică).
Amenajarea era alcătuită dintr-o captare cu prag, canal de aducțiune de coastă, roata de
214
apă, canal de fugă și clădirea morii. Captarea consta dintr-un prag scund de cca. 30 cm înălțime,
construit din bolovani. Soluția aceasta simplistă avea avantajul că se putea reface ușor dacă era
avariat de viituri. În același timp însă, nu întrerupea conectivitatea longitudinală a rîului, migrarea
peștilor nefiind deranjată. Captarea se afla la cca. 60 m aval de podul de la fosta vilă nr. 7,
actualmente în aval de barajul MHC Homorod. În prezent doar locul poate fi recunoscut după
îndrumarea morarului. Canalul de coastă de cca. 190 m lungime era derivat pe malul drept al rîului,
urmărind curba de nivel. Canalul era săpat în pămînt, fără pereu, fiind racordat la construcția roții
de apă imediat amonte de clădirea morii. Diferența de nivel realizată era de cca. 5-6 m. Construcția
roții de apă era o cameră deschisă dreptunghiulară din zidărie uscată din moloane, care asigura
prelungirea canalului de coastă cu cca. 8,5 m și sprijinea cu un zid vertical versantul la capătul aval
al canalului de coastă și asigura lateral fundațiile pentru axul roții și jgheabului de alimentare de
cca. 3 m lungime. Roata de apă era confecționat din lemn, avînd un arbore masiv din lemn, cu
secțiune transversală pătrată. Diametrul roții era de cca. 4,5 m, avînd alimentare superioară. Canalul
de fugă avea lungimea de cca. 15 m și avea secțiunea transversală trapezoidală, cu taluzurile
înclinate cca. 4:1, din zidărie uscată din bolovani ciopliți. Puterea roții era suficientă pentru
acționarea a două roți de moară, care se pot vedea și azi în curtea gospodăriei. Clădirea morii se află
vizavi de confluența unui afluent de stînga al Homorodului Mare. Azi clădirea morii servește ca
locuință, avînd accesul printr-un pod vizavi de vila nr. 21.
Harta georeferențiată din perioada celei de-a treia ridicări topografice militare habsburgice
(francisco-iosefiană) în Regatul Ungariei (1869-1887), prezentată în figura 67 din Anexă, conține și
reprezentarea acestei mori. În amonte de moară mai este reprezentat și un joagăr cu apă, avînd
înscris lîngă semnul convențional și literele S.M., aceasta fiind prescurtarea denumirii în limba
germană (Sägemühle). Din distanța dintre cele două mori se pare că, ele erau alimentate de către
același canal de aducțiune.
Amenajarea morii este ilustrată în colecția foto 434-442 din Anexă.
3.4.3.3.1. Barajul de captare al Uzinei de Apă
Barajul a fost construit pe rîul Băile Homorod în jurul anului 1982, ca parte a sistemului
centralizat de alimentare cu apă a Taberei școlare. Amplasamentul barajului este la 87 m amonte de
axul podului rutier de pe drumul național DN 13A, în zona denumită Vészfarka.
Captarea - existentă și astăzi, a fost realizată din beton sub forma unui baraj deversor
frontal cu profil practic trapezoidal, cu captare laterală și deznisipator încorporat pe malul stîng.
Cota coronamentului deversorului de ape mari este, conform ridicării topografice efectuate, la
735,84 mdMN. Cota coronamentului culeilor se apreciază la 736,70 mdMN, iar înălțimea barajului
la cca. 1,8 m.
Lățimea frontului barat este de 6,8 m, din care deversorul de ape mari dinspre malul drept
reprezintă 5,2 m, urmat de deschiderea de spălare controlată de o stavilă plană metalică cu acționare
manuală, cu lățimea de 0,9 m, separată de deschiderea pragului de captare de 0,5 m lățime printr-o
pilă cu grosimea de 0,2 m. În dreptul pragului de captare în culeea dreaptă este montată gura de
captare protejată de un grătar metalic des. Apa captată ajunge în deznisipator printr-o conductă din
oțel DN 150, prevăzută cu un robinet sertar amplasat în camera de acces al deznisipatorului. Întreg
frontul barat este continuat cu un bazin disipator de energie cu prag. Zidul de dirijare amonte de pe
malul stîng este evazat sub formă curbată.
În prezent barajul este avariat local la zidurile de dirijare ale culeilor, bazinul disipator
umplut pe jumătate cu nisip, iar bieful amonte colmatat. Mecanismul de acționare al stavilei de
spălare, montat pe traverse din 2 profile metalice U, este descomplectat.
Barajul este ilustrat în colecția foto 255-260 din Anexă.
215
3.4.3.3.2. Stăvilarul de pe Homorodul Mare
Conform informațiilor obținute, acest stăvilar s-ar fi construit în anii 1970-1980,

concomitent cu construirea Complexului Homorod. În Schița de sistematizare (SSL) nr. 415/9/1975,
elaborat de Atelierul de proiectare județean Harghita, adică în anul 1975 acest stăvilar este figurat ca
unul existent. Din aceste informații se poate conchide că, stăvilarul a fost construit în prima parte a
deceniului 1970. Prin SSL respectiv se și propune construirea unui debarcader în dreptul vechii
capele de pe malul drept.
Stăvilarul este amplasat pe rîul Homorodul Mare, la cca. 20 m amonte din axul podului
rutier de pe drumul național DN 13A, unde albia majoră de altfel îngustă, a rîului, se lărgea sub
formă de golf. Scopul lui era crearea unui mic lac de agrement în cadrul Taberei școlare. Suprafața
lacului se apreciază la cota NNR, corespunzătoare cotei crestei deversorilor, la cca. 3.300 m 2 (0,33
ha), iar adîncimea maximă de cca. 2,3 m.
Construcția este asimetrică atît în plan orizontal, cît și în plan vertical. Aceasta se compune
dintr-un stăvilar în centrul frontului barat și deversori laterali de ape mari, cu aripile de închidere în
cele două maluri curbate înspre amonte sub forma unor linii poligonale. Stăvilarul are în aval un
radier înclinat din beton, cu panta spre pod, la care se racordează printr-o treaptă de cădere de cca.
30 cm înălțime. Lățimea frontului barat este de 42 m, socotită la extremitățile construcției. Corpul
stăvilarului constă dintr-un perete vertical drept din beton armat, de 50 cm grosime, sprijinit în aval
de doi contraforți din beton simplu de 50 cm grosime, care încadrează deschiderea centrală, iar la
capetele porțiunii orizontale de alți doi contraforți perpendiculari. Contrafortul din dreapta este din
beton armat cu grosimea de 30 cm și 2,4 m lungime, iar cel stîng din zidărie din moloane înglobate
în beton simplu ciclopian, cu lățimea la coronament de 40 cm, cu secțiune transversală trapezoidală
și lungime de cca. 3,9 m. Peretele frontal depășește contraforții laterali sub forma unor umeri din
beton armat cu grosimea de 30 cm, coborîtoare în pantă abruptă, cu o înclinare în dreapta cu panta
de 1:1 (sub un unghi de 45º), iar spre dreapta cu o înclinare de 1:2 (sub un unghi de 30º), formînd
astfel un perete de formă trapezoidală în plan vertical. Umărul din dreapta este înclinat în plan
orizontal înspre amonte sub un unghi de 30º, în timp ce umărul din stînga se continuă în planul
vertical al peretelui frontal. Deversorul din dreapta este de secțiune transversală trapezoidală, cu
baza mică de cca. 2,6 m, cu înclinarea aripii drepte de cca. 1:3. Paramentul aval prelungit al
deversorului se termină cu un prag vertical de forma unui arc de cerc, pornind de la contrafortul
lateral, închis în zidul de sprijin de pe malul drept. Pragul este construit din moloane zidite cu
mortar de ciment. Înălțimea pragului descrește de la cca. 0,8 m lîngă contrafort, la cca. 0,6 m lîngă
zidul de sprijin. Deversorul din stînga este de secțiune transversală trapezoidală, cu baza mică de
cca. 5,8 m, cu înclinarea aripii stîngi de cca. 1:3. Paramentul aval prelungit al deversorului se
racordează la radierul din fața stăvilarului. Coronamentul deversoarelor este la aceeași cotă.
Structura este încadrată pe cele două maluri de ziduri de sprijin cu parament vertical,
racordate la culeile podului, formînd în plan orizontal o pîlnie. Zidul de sprijin de pe malul drept
este din zidărie de moloane cu mortar de ciment, cu lungimea totală de cca. 22 m, din care 18,6 m
aval de deversor, restul fiind încastrarea deversorului în mal. Zidul de sprijin de pe malul stîng este
din beton simplu pe lungimea de 21,7 m în aval de deversor și din zidărie de moloane cu mortar de
ciment, în lungime de 21 m în amonte de deversor, reprezentînd încastrarea deversorului în mal.
Spre deosebire de zidul de pe malul drept, zidul de pe malul stîng are o formă poligonală în plan
orizontal, tronsonul din aval avînd frîntura racordată cu arc de cerc, iar tronsonul din amonte frînturi
colțuroase.
În mijlocul peretelui frontal, încadrate de cele două contraforturi, sînt practicate două
orificii mari, dreptunghiulare, cu lățimea de 1,3 m. Înălțimea orificiului inferior este de cca. 2,0 m,
separat de orificiul superior de cca. 1,0 m înălțime de o grindă-timpan cu înălțimea de cca. 0,5 m.
Cota superioară a orificiului inferior corespunde aproximativ cu cota crestei deversoarelor, astfel
cota pragului orificiului inferior se găsește cu cca. 2,0 m mai jos față de cota coronamentului
deversoarelor. Acest orificiu era controlat de o stavilă plană, ale cărei ghidaje din profile metalice U
sînt amplasate în mijlocul peretelui frontal. Stavila era acționată manual, cu ajutorul unui lanț
înfășurat pe un tambur metalic, învîrtit cu o manivelă. În prezent stavila lipsește, iar mecanismul de
216
acționare este descomplectat. Manevrarea stavilei se făcea de pe o pasarelă din beton armat, cu
lățimea de 90 cm, realizat în consolă la peretele frontal. Accesul la pasarelă era posibil practic
numai de pe malul stîng, dar se făcea anevoios deoarece, trebuia mers pe deversor și apoi cățărat pe
umărul stîng al peretelui frontal. În aceste condiții, accesul pe pasarelă în condiții uscate era posibil
numai la ape foarte mici și numai dacă orificiul inferior era deschis suficient. În caz contrar accesul
era posibil numai cu cizme prin apa ce se deversa.
Stăvilarul nu este prevăzut cu scară pentru pești, asemenea dotare nefiind reglementată în
Structura peretelui frontal, deși mai îngrijit realizată, este degradată. Deversorii laterali și
radierul aval, din beton simplu, sînt puternic deteriorate din cauza calității slabe a betonului. În
radier sînt formate chiar goluri mari pe toată grosimea, de dimensiuni decimetrice, din care betonul
este spălat. Din aluviunile rîului în la s-a format o insulă, iar toată cuveta este invadată de vegetație
acvatică și arbuști.
Construcția a fost abandonată după 1990. În prezent nu s-a putut identifica proprietarul
stăvilarului. Stăvilarul este ilustrat în colecția foto 443-450 din Anexă în primăvara și vara anului
2015. Imaginile arată stăvilarul abandonat, cu stavila lipsă și lacul de agrement golit, invadat de
vegetație. Pe foto 443 și 447 se poate vede depozitul de material antiderapant, depozitat neconform
aici în fiecare an de Compania de Drumuri Naționale. Pe foto 448, înfățișînd podul de pe drumul
național DN 13A, văzut de pe stăvilar, se poate observa o conductă din polietilenă HDPE D110
traversînd oblic pe sub pod, fiind canalul menajer al pensiunii Homorod, care asigură racordarea
acesteia la colectorul menajer al stațiunii de pe malul stîng al rîului.
3.5. Dezvoltarea echipării hidroedilitare
3.5.1. Alimentare cu apă
Clasa de importanță a lucrărilor

Prin studiul ISPIFGA în 1969, lucrările de alimentare cu apă au fost încadrate conform
STAS 4273-61 în clasa a III-a de importanță.
În 1995, cu ocazia primului proiect de dezvoltare a sistemului de alimentare cu apă,
proiectantul RAPIDPROIECT srl a încadrat lucrările de alimentare cu apă conform STAS 4273-83,
în clasa a III-a. Această încadrare a fost determinată de existența industriei metalurgice, de
importanță națională.
În 2006, dată fiind dispariția – practic a Uzinei, stabilirea clasei de importanţă hidrotehnică
a lucrărilor de alimentare cu apă era determinată fără aportul acestei industrii și a rezultat conform
STAS 4273-83, pentru lucrări permanente şi definitive, clasa a IV-a. Încadrarea determină gradul de
asigurare și ca urmare, mărimea debitelor de dimensionare ale lucrărilor de captare, respectiv ale
debitelor de calcul ale lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor ale obiectelor componente ale
sistemului de alimentare cu apă.
Conform însă avizului de GA nr. 595/09.12.2013, clasa de importanță hidrotehnică a
sistemului de alimentare cu apă este III, din punct de vedere al apărării împotriva inundațiilor,
pentru care conform STAS 4068/2-87 probabilitatea de depășire a debitului de calcul este 2% și a
debitului de verificare 0,5%. Acest fapt contrazice prevederile avizelor de GA nr. 272/23.08.2010 și
nr. 516/16.01.2013, care stabilesc clasa a IV-a de importanță, pentru care debitul de calcul al
lucrărilor de captare are asigurarea (probabilitatea de depășire) de 5 %, iar cea de verificare de 1 %.
Conform standardului, pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor se consideră doar
debitul de calcul, cu asigurarea de 5 % pentru clasa a IV-a și de 2 % pentru clasa a III-a. În acest
ultim caz însă, există o contradicție între prevederile standardului, normativelor pe de o parte, și
cele ambigui și exagerate ale HGR 846/2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management
217
al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung. Aceasta prevede pentru asigurarea debitului de
calcul valoarea de cel puțin 1 % și chiar 0,5 %, ceea ce conduce la soluții și valori de investiții mult
disproporționate comparativ cu necesitățile reale. Acest aspect a fost tratat pe larg în capitolul 2.3
Inundații.
În autorizația de GA nr. 37/29.09.2016 (cu valabilitate pînă la 08.06.2017.) nu se
menționează clasa de importanță a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare menajeră.
În această privință se pot face următoarele mențiuni:
- clasa de importanță a sistemului de alimentare cu apă este ambiguă
- „captarea” nr. 1 proiectată de PECTA srl în cadrul proiectului nr. 103/2013 nu
corespunde sub nicio formă cu cerințele de dimensionare privind apărarea împotriva inundațiilor,
oricare ar fi încadrarea în clasa de importanță
- captarea veche, numerotată cu 2, modificată, nu necesită dimensionarea în privința
apărării împotriva inundațiilor, trebuie analizată numai situația acesteia de apărare împotriva
inundațiilor dinspre albia deviată în paralel dinspre stînga
- captarea Zmeuriș trebuie verificată la debitele maxime actualizate, pentru clasa de
importanță ce trebuie clarificată
Cerința de apă
Cerința de apă totală a orașului se apreciază în perspectiva a 25 ani. Considerînd anul de
bază anul 2017, anul de perspectivă rezultă 2042.
Pentru estimarea cerinței de apă a orașului se au în vedere rezultatele calculelor de debit
întocmite de TOTAL PROIECT srl în SF 1763/2006 Realizarea canalizării menajere în zona
Nagyfalu și extinderea stației de epurare zona Délő - județul Harghita. În acest calcul se adoptă
aceleași principii și ipoteze de calcul pentru etapa de perspectivă de 25 ani, respectiv rata de
creștere a populației de 5 ‰/an, rata de creștere a confortului de dotare a locuințelor cu instalații de
alimentare cu apă și canalizare de 80 %, rata de creștere a consumului din activități publice de 1 %,
activități industriale și de zootehnie de 2 %.
Dat fiind potențialul turistic al zonei și condițiilor propice pentru practicarea sporurilor de
iarnă, pe lîngă cerința de apă de bază a orașului trebuie avut în vedere și cerința de apă aferentă
acestor servicii, caracterizate printr-un grad mare de variație sezonală și zilnică. Conform
precizărilor de la sfîrșitul capitolului 3.1.1, structurile de cazare existente în oraș însumează cca.
450 locuri, iar capacitatea de alimentație publică cca. 550 locuri. La acestea se vor adăuga
capacitățile preconizate prin Planurile Urbanistice Zonale elaborate, care însumează cca. 1405
locuri de cazare și cca. 1460 locuri de alimentație publică, cu amplasare în zona de est a orașului. Se
apreciază că, prin dezvoltarea turismului, în special al celei de iarnă, ca urmare a realizării
propunerilor de dotare propuse în PUZ Munții Harghitei, aceste noi capacități se și vor realiza.
Avînd în vedere incertitudinea în special privind evoluția numărului populației și a
turiștilor, pentru etapa anului 2042 (anul de bază 2017+25 ani) se au în vedere anumiți coeficienți
de corecție.
Cu aceste considerente, pentru cerința de apă de bază în 2042 rezultă următoarele date:
- numărul populației zonei de dezvoltare conform SF 1763/2006
N1= 3000·(1+0,005)25= 3000·1,133= 3.400 locuitori
- numărul populației zonei orașului în anul de perspectivă considerat în SF 1763/2006
N2= 3000·(1+0,005)25= 3000·1,133= 3.400 locuitori
- numărul populației orașului în anul de bază 2006, interpolat liniar în lipsa datelor
N2006= 6761 loc
- numărul populației orașului în anul de perspectivă considerat în SF 1763/2006, anul
2031, respectiv adoptat pentru anul 2042
N2031= N2042= 6761·(1+0,005)25= 6761·1,133= 7.660 locuitori
- debitul cerinței de apă al zonei de dezvoltare pentru anul 2031 conform SF 1763/2006
Qs.zi.max= 617,35 m3/zi
- debitul cerinței de apă a orașului pentru anul 2031
Qs.zi.max= 7660/3400·617,35 m3/zi= 2,253·617,35 m3/zi= 1.390 m3/zi= 16,09 l/s
218
- debitul cerinței de apă a orașului pentru anul 2042; La estimarea valorii se estimează
generalizarea gradului de confort în privința dotării cu instalații interioare de alimentare cu apă și
canalizare, prin considerarea unui coeficient apreciat la 1,5.
Qs.zi.max= 1,5·1.390 m3/zi= 2.085 m3/zi= 24,13 l/s
Pentru estimarea cerinței de apă a capacităților turistice în 2042 se consideră realizate
integral propunerile din Planurile Urbanistice Zonale preconizate conform mențiunilor de la sfîrșitul
capitolului 3.1.1. Din defalcarea și regruparea datelor, rezultă următoarele capacități turistice:
- cazare: total 1405 locuri, din care în oraș 270 locuri, în zona de est 1135 locuri
- alimentație publică: total 1460 locuri, din care în oraș 480 locuri, în zona de est 980
locuri
Pentru calcul se va considera valoarea mai mare dintre cea rezultată cu amplificarea
capacităților existente cu rata de creștere a consumului din activități publice conform SF 1763/2006,
de 1 % și cele propuse prin PUZ-uri. Avem:
- capacitatea de cazare determinată cu rata de creștere
Cc= 450·(1+0,01)25= 450·1,28≈ 580 locuri < 1405
- capacitatea de alimentație publică determinată cu rata de creștere
Cap= 550·(1+0,01)25= 550·1,28= 705 locuri < 1460,
deci se vor considera valorile propuse prin PUZ-uri.
Cerința de apă aferentă serviciilor turistice se calculează cu formulele:
- cazare: Qs.zi.max= K·qs·Cc= 2·200·Cc/1000= 0,4·Cc m3/zi
- alimentație publică: Qs.zi.max= K·qs·Cap= 2·50·Cap/1000= 0,1·Cap m3/zi
și se centralizează în tabelul 3.5.1.1.1. Se menționează că, în cerința de apă a serviciilor turistice se
consideră inclusă și cea aferentă turiștilor venite într-o vizită de o zi.
Tabelul 3.5.1.1.1. Cerința de apă aferentă serviciilor turistice în 2042
Capacitate (loc) / Debitul cerinței de apă, Qs.zi.max
Tip consum zona est rest oraș Total
capacitate debit capacitate debit capacitate debit
Cazare 1.135 454,0 270 108,0 1.405 562,0
Alimentație publică 980 98,0 480 48,0 1.460 146,0
TOTAL (loc) / (m3/zi) 2.115 552,0 750 156,0 2.865 708,0
Total (l/s) - 6,39 - 1,81 - 8,2
Conform proiectului nr. 2710/2012 elaborat de TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc,
pentru debitele de refacere a incendiilor din surse au fost aprobate (fără menționarea autorității de
aprobare) următoarele valori:
- sursa Vîrghiș, QRI= 9,14 l/s
- sursa Zmeuriș, QRI= 5,9 l/s, totalizînd 15,04 l/s.
stabilit următorii parametri pentru sistemul de alimentare cu apă:
- surse de apă, de suprafață:
- pr. Vîrghiș, debit instalat captare: Qi= 70 l/s
- pr. Zmeuriș, debit instalat captare: Qi= 80 l/s
- sursa Zmeuriș se păstrează în conservare, ca sursă suplimentară în caz de secetă și ca
sursă alternativă în caz de perturbări tehnologice la captarea Vîrghiș.
- debitul suplimentar pentru refacerea rezervei intangibile de incendiu, QRI= 15,04 l/s
Conform reglementărilor în vigoare, debitul de apă pentru stingerea din exterior al
incendiilor pentru oraș este de Qie= 10 l/s.
În privința valorii debitului de refacere a rezervei intangibile de incendiu se menționează
pe de o parte faptul că, din sursele citate nu rezultă dacă acesta este necesarul sau cerința și dacă
această valoare corespunde duratei minime de 24 de ore sau nu. De altfel această valoare pare una
exagerat de mare, astfel putem considera că include și o rezervă de estimare.
Debitul total al cerinței de apă la sursă conform SR 1343-1:2006 se determină cu formula
QIC= Qs.zi.max+Qs.RI , pe baza căreia cerința totală la sursă a orașului pentru etapa de perspectivă a
219
anului 2042 rezultă conform tabelului 3.5.1.1.2.
Din datele tabelului rezultă că, ponderea cerinței de apă aferente serviciilor turistice
reprezintă un procent important, de cca. un sfert din cea totală, însă în realitate ponderea se
apreciază la cel puțin 30 %, deoarece asemenea servicii există și în oraș, nenominalizate separat.
Tabelul 3.5.1.1.2. Debitul cerinței de apă a orașului Vlăhița în 2042
Debitul cerinței de apă, QIC Pondere
Tip consum
m3/zi l/s (%)
Cerință de bază oraș 2.085 24,13 74,7
Cerință suplimentară servicii turistice 708 8,2 25,3
Total 1 2.793 32,33 100
Cerință debit refacere rezervă incendiu 1.300 15,04 -
TOTAL 4.093 47,37 -
Se menționează că, estimarea din tabel nu include și cerința de apă a localității

componente din aval, Minele Lueta. În varianta de alimentare cu apă a acestei localități din sistemul
centralizat de alimentare cu apă a orașului, trebuie considerat cerința de apă aferentă, estimată la
capitolul 3.5.1.2, respectiv: Qs.zi.max= 67,4 m3/zi= 0,78 l/s.
În această variantă, cerința totală netă a orașului rezultă:
Qs.zi.max= 2793+67,4 m3/zi≈ 2.860 m3/zi= 33,1 l/s.
În această variantă, cerința totală a orașului, inclusiv debitul de refacere a rezervei
intangibile de incendiu rezultă:
Qs.zi.max= 4093+67,4 m3/zi≈ 4.160 m3/zi= 48,14 l/s.
Diferența suplimentară de cca. 2,3 % se încadrează în marja de eroare a estimărilor, astfel
din punct de vedere al sursei și tratării nu induce probleme suplimentare.
În cazul rețelei de distribuție însă trebuie verificat efectul de tranzitare al debitului
suplimentar, inclusiv al debitului de incendiu exterior, de Qie= 5 l/s.
Capacitatea surselor de apă

În perioada elaborării primului proiect de alimentare centralizată cu apă a orașului
determinarea capacității normate a surselor de apă de suprafață era reglementată prin standardul
STAS 1343-66, în funcție de clasa de importanță a obiectivului determinat pe baza standardului
STAS 4273-61. Astfel, pentru clasa de importanță stabilită atunci, respectiv a III-a, gradul de
asigurare a folosinței conform STAS 1343-66 rezulta de 95 %, determinînd debitul normat al
sursei ca debitul mediu zilnic minim anual cu probabilitatea de nedepăşire de 95 % (Qm.zi.min.an.95).
Conform avizului de gospodărire a apelor nr. 745/18.10.1995 emis pentru primele proiecte de
dezvoltare ale sistemelor centralizate cu apă și canalizare menajeră, conform studiului hidrologic
elaborat de INMH București, valoarea acestui debit normat era:
în secţiunea de captare pe rîul Vîrghiş, Qmed.zi.min.an.95%= 40 l/s,
în secțiunea de captare pe rîul Zmeuriş, Qmed.zi.min.an.95%= 37 l/s,
totalizînd 77 l/s.
Observînd valoarea debitului minim stabilit pentru rîul Zmeuriș și avînd în vedere analiza
rețelei hidrografice se poate concluziona că, organul de gospodărire a apelor a considerat pentru rîul
Zmeuriș și bazinul hidrografic al rîului Bogat, ceea ce a determinat o valoare foarte probabil
supraevaluată. Se menționează că, deși prin prelucrarea datelor din șirul hidrologic prelungit cu
perioada trecută pînă azi, aceste valori pot diferi, însă nu în mod semnificativ. Astfel ele pot servi ca
o bază bună pentru analiza comparativă în obținerea de date calitative.
Debitul normat minim disponibil al sursei de apă era stabilit de la caz la caz, ţinînd cont de
necesitatea asigurării în aval de captare a unui debit minim, fie de servitute, fie de curgere salubră,
în cazul nostru fiind vorba de un debit de curgere salubră. Aprecierea debitelor salubre considerate
în studiul ISPIFGA din 1965-1970 se face pe baza datelor disponibile și s-a adoptat egal pentru cele
două rîuri, la: Qsal= 19 l/s pe rîul Vîrghiș. Cu aceste date debitul disponibil la captare a rezultat pe:
rîul Vîrghiș, de Qc= 40-19= 21 l/s, și pe
220
rîul Zmeuriș, de Qc= 37-19= 18 l/s,
în total: Qct= 21+18= 39 l/s
Ulterior, la elaborarea în 1995 de către RAPIDPROIECT srl Tg. Mureș a primului proiect
de dezvoltare a alimentării cu apă și canalizare menajeră centralizate, s-au utilizat valorile debitelor
salubre determinate de AQUAPROIECT București, transmise prin adresa nr. 4555/24.06.1991,
astfel:
Qsal= 13 l/s pe rîul Vîrghiș, și la
Qsal= 10 l/s pe rîul Zmeuriș.
Astfel debitul disponibil pentru captare a rezultat în total:
Qct= 2x27= 54 l/s,
compus din cel de pe:
rîul Vîrghiș, de Qc= 40-13= 27 l/s, și pe
rîul Zmeuriș, de Qc= 37-10= 27 l/s
În aceste condiţii, gradul real de satisfacere a cerinţei de apă rezultat pe baza debitelor
cerinței de apă determinat în 1995, a rezultat subunitar, adică 54/83,33= 0,648 sau 64,8 %, sau altfel
spus, s-a demonstrat și de această dată că, sursele erau subasigurate, fapt cunoscut și acceptat de
organul de gospodărire a apelor încă din 1969. Avizul de gospodărire a apelor nr. 745/18.10.1995 a
fost emis de RA APELE ROMÂNE Filiala Apelor Rîmnicu-Vîlcea. Prin acest aviz, deși debitele
arătate în tabelul 3.1.1.4 au fost acceptate, ținînd cont de subasigurarea inevitabilă a sursei, debitul
total captat s-a avizat la nivelul maxim stabilit în 1987 de CNA prin avizul de principiu nr.
30492/1987, respectiv Qtc= 54 l/s.
Conform datelor comparative prezentate în tabelul 3.1.1.6, avizele de GA emise pentru
proiectele de dezvoltare al sistemului de alimentare cu apă (nr. 272/23.08.2010, nr. 516/16.01.2013
și nr. 595/09.12.2013), precum și autorizația de GA nr. 37/29.09.2016 precizează valori diferite
pentru capacitatea instalată a celor două captări, fără însă a menționa nimic despre situația surselor
de apă. Altfel spus, în comparație cu poziția autorităților de GA anterioare, în prezent autoritățile de
GA nu-și asumă deschis, în scris, responsabilitatea pentru situația – de altfel în mod realist și
obiectiv inevitabil fortuit subasigurată, a surselor de apă.
Concret, este vorba despre situația actuală a raportului dintre capacitatea normată a
surselor de apă și cerința de apă în perspectivă. Conform Directivei Cadru a Apei 2000/60/EC,
transpusă în legislația românească prin legea apelor 107/1996 cu m.c.u., debitul salubru (sau de
curgere salubră sau debitul ecologic) se determină pe principii ecologice menite să asigure protecția
ecosistemelor acvatice. Deși acest principiu este prin excelență flexibil, prin Decizia directorului
ANAR nr. 30/16.01.2012, arbitrară și ascunsă de public, cu obligativitate pentru INHGA aflat în
coordonare, debitul impus pentru debitul salubru este debitul mediu zilnic anual cu probabilitatea
de nedepășire de 95 % (Qm.zi.an.95). Această valoare este mai mare ca debitul normat al sursei de apă
stabilit anterior prin standardul STAS 1343-66 (și ulterior prin varianta revizuită, STAS 1343/0-89,
în prezent abrogat). Însă aceste valori trebuiau să fie determinate și precizate conform
reglementărilor în vigoare, în mod obligatoriu, nu numai în proiectele și documentațiile privind
obținerea avizului/autorizației de GA, ci și în avizele și autorizația de GA menționate anterior,
tocmai pentru a atrage atenția autorităților locale și operatorului de apă-canal, HARVIZ SA, asupra
acestui aspect, pentru ca aceștia să se poată pregăti din timp pentru diminuarea efectelor negative
ivite în perioadele cu asemenea debite minime.
Avînd în vedere pe baza celor de mai sus faptul că, în secțiunea ambelor captări debitul
salubru Qsal> 40 l/s, rezultă situația absurdă că, în condițiile prevăzute de reglementările în
vigoare, niciunul dintre aceste cursuri de apă nu poate asigura în condițiile normate în regim
natural cerința de apă a orașului simultan cu lăsarea în albii a debitului salubru normat, nici în
etapa actuală și nici măcar cu împărțirea debitelor simultan la ambele captări (adică cu
înjumătățirea debitului cerinței de apă)
Observînd valoarea debitului salubru stabilit de autoritatea de GA prin autorizația de
GA 245/2011 pentru captarea MHC, de Qs= 47 l/s și datele hidrologice estimate pentru rîul
Vîrghiș în tabelul 1.12.39.1, acesta pare să fie tocmai debitul mediu zilnic anual cu asigurarea de
95 % în secțiunea captării Uzinei de Apă, fără considerarea efectului de prelevare în amonte
221
pentru MHC. Din aceste date pare să rezulte cu foarte mare probabilitate că, autoritatea de GA
dîndu-și seama ulterior eliberării avizului de GA 302/2010 de faptul că în secțiunea captării
Uzinei de Apă nu se poate asigura condiția debitului salubru și în scopul îmbunătățirii situației,
a „corectat” valoarea debitului salubru la captarea MHC, însă fără justificarea acțiunii, prin
sporirea valorii stabilite prin studiul hidrologic care a stat la baza avizului de GA 302/2010, cu
aproape 50 % !
Altfel spus, cel puțin în perioadele deficitare, ce pot avea o durată individuală estimată
de cel puțin două săptămîni, este obligatorie utilizarea simultană a celor două captări pentru a
nu lăsa albia rîului Vîrghiș în aval fără strop de apă.
Prin autorizația de GA 245/2011 ABA Olt obligă proprietarul MHC, H2O ENERGY srl, să
restituie debitele turbinate în amonte de captarea veche.
La cele două captări ale orașului sînt necesare îmbunătățiri în continuare, însă în
majoritatea lor complet diferite. La captarea Vîrghiș sînt posibile două variante:
- Varianta 1, recomandată
- păstrarea obligatorie a debușeului MHC în lacul captării vechi (nr. 1) și astfel
readucerea întregului debit al rîului în amonte de captare, pe baza principiului legiferat că, nicio
folosință ulterioară uneia existente nu poate înrăutăți situația existentă
- desființarea „captării” noi (nr. 2), nefuncționale, inclusiv a ramificației spre
tronsonul de albie ocolitoare a captării vechi
- modificarea barajului vechi reconstruit pentru a putea tranzita debitele maxime de
dimensionare corespunzătoare clasei de importanță hidrotehnică III
- refacerea conectivității rîului Vîrghiș prin construirea unei scări pentru pești la
barajul captării vechi nr. 1
- modificarea zonei de protecție sanitară cu regim sever în măsura posibilităților în
vederea respectării prevederilor legale în vigoare, cu derogare, prin excluderea din zona
împrejmuită a clădirii MHC
- realizarea unui drum de acces nou, separat pentru accesul în incinta captării
Vîrghiș, în lungime de cca. 110 m
- asigurarea zonei de protecție sanitară la conducta de aducțiune a apei brute conform
prevederilor legale în vigoare
Varianta are și avantajul deosebit că, elimină dependența alimentării cu apă a
orașului de funcționarea MHC și astfel nu va mai fi nevoie de protocolul de colaborare și nici
de instituirea zonelor de protecție sanitară la captarea MHC.
- varianta 2, studiată doar ca exercițiu pur teoretic

Această variantă constă din următoarele:
- refacerea completă a „captării” nr. 2, conform prevederilor legale, pentru a putea
tranzita debitele maxime de dimensionare corespunzătoare clasei de importanță hidrotehnică III
inclusiv asigurarea conectivității rîului prin construirea unei scări pentru pești
- desființarea ramificației spre tronsonul de albie ocolitoare a captării vechi, nr. 1
- modificarea barajului vechi reconstruit pentru a putea tranzita debitele maxime de
dimensionare corespunzătoare clasei de importanță hidrotehnică III
- refacerea conectivității rîului Vîrghiș prin construirea unei scări pentru pești la
barajul captării vechi nr. 1
- extinderea zonei de protecție sanitară cu regim sever la „captarea” nr. 2 în vederea
respectării prevederilor legale în vigoare
- modificarea zonei de protecție sanitară cu regim sever în măsura posibilităților în
vederea respectării prevederilor legale în vigoare, cu derogare, prin excluderea din zona
împrejmuită a clădirii MHC
- realizarea unui drum de acces nou, separat pentru accesul în incinta captării
Vîrghiș, în lungime de cca. 110 m
- asigurarea zonei de protecție sanitară la conducta de aducțiune a apei brute conform
222
prevederilor legale în vigoare
- instituirea zonelor de protecție sanitară la captarea MHC.
Mențiunea de exercițiu pur teoretic se referă la faptul că, din moment ce captarea veche
reabilitată asigură prelevarea debitului cerinței de apă, captarea nouă (nr. 2) nu-și mai are rostul.
La captarea Zmeuriș în ambele variante sînt necesare următoarele lucrări:

- reabilitarea completă a captării, incluzînd și asigurarea conectivității rîului prin
construirea unei scări pentru pești
- desființarea debitmetrului de tip canal PARSHALL de la plecarea aducțiunii
- reabilitarea aducțiunii de apă brută, inclusiv cu asigurarea zonei de protecție
sanitară conform prevederilor legale în vigoare
- modificarea zonei de protecție sanitară cu regim sever în vederea respectării
prevederilor legale în vigoare, cu derogare
- eliminarea sursei de poluare infecțioasă în amonte de captare.
Se consideră important de menționat că, din punct de vedere ecologic, sanitar și al
menținerii funcționalității este obligatorie utilizarea continuă a acestei surse împreună cu
sursa Vîrghiș.
Uzina de Apă (Stația de tratare)

Conform proiectului de execuție elaborat de PECTA srl din Odorheiu Secuiesc, nr.
103/2013, capacitatea de tratare pusă în funcțiune pe linia tehnologică nouă, avînd autorizația de
GA nr. 37/29.09.2016, este de
Qzi.max= 31,72 l/s.
S-au păstrat în continuare cele două decantoare suspensionale existente, însă fără
reabilitare și fără o încadrare corespunzătoare în linia tehnologică proiectată. Conform verificării
hidraulice și tehnologice efectuate de RAPIDPROIECT srl din Tg. Mureș în 1995, cu ocazia
primului proiect de dezvoltare (nefinalizat), capacitatea decantoarelor suspensionale, menționat în
capitolul 3.1.1.b este:
Qds= 2x12= 24 l/s și forțat Qds= 2x17,5= 35 l/s,
ceea ce arată că sînt capabile să preia întregul debit în caz de intervenții necesare la decantoarele
noi.
Din compararea debitului cerinței de apă în perspectiva anului 2042 cu capacitatea de
tratare existentă rezultă că, exceptînd debitul de refacere a rezervei intangibile de incendiu, aceasta
are capacitatea necesară și în perspectiva anului 2042.
În scopul corectării deficienței interconectării actuale directe între cele două aducțiuni de
apă brută și îmbunătățirii distribuției debitelor între cele două linii în caz de necesitate, este nevoie
de executarea următoarelor lucrări, în ambele variante:
- construirea unei camere de distribuție la intrarea în Uzina de Apă și racordarea
independentă la aceasta a celor două conducte de aducțiune
- alimentarea independentă a celor două linii tehnologice prin cîte un racord de la camera
de distribuție
- prevederea unui debitmetru electromagnetic pe conducta de aducțiune Zmeuriș.
Pentru ca în caz de necesitate linia veche să poată fi utilizată, este nevoie de executarea
următoarelor lucrări suplimentare, în ambele variante:
- construirea unei camere de reacție pentru decantoarele suspensionale existente (vechi)
- construirea unui distribuitor pentru cele două decantoare
- modificarea punctului de racordare prevăzut în proiectul PECTA srl nr. 103/2013, în
sensul desființării racordului decantorului de la filtrele finale cu CAG și racordarea ieșirii de la
decantoare la filtrele cu nisip, prin construirea unei stații de pompare intermediare.
În cazul în care analizele apei brute indică o frecvență inacceptabil de mare a perioadelor
cu turbidități mai mari ca cele admisibile pentru decantoarele existente, va fi nevoie de intercalarea
unui grup de două unități de predecantare, împreună cu camera de reacție și sistemul de dozare a
coagulanților aferente. Grupul de predecantoare precedat de camera de reacție se va intercala
223
imediat după prima cameră de distribuție de la intrarea în Uzina de Apă, iar coagulanții pot fi
asigurați printr-un racord separat de la instalația existentă.
În privința debitului de refacere a rezervei intangibile de incendiu se poate aplica
combinația favorabilă între prevederea standardului SR 1343-1:2006 în cazul insuficienței
capacității sursei de apă, conform căreia în asemenea cazuri durata de refacere a rezervei (cu efect
de reducere a debitului) se poate prelungi de la 24 h pînă la cel mult 72 h, împreună cu reducerea
debitelor de alimentare.
În vederea creșterii siguranței de alimentare a consumului propriu, este nevoie de
modificarea soluției actuale, prin desființarea punctului de racordare actuală a conductei de aspirație
al hidroforului de pe racordul conductei tehnologice din rezervorul de 2x750 m3. Dar în primul rînd,
trebuie desființat racordul conductei publice de alimentare cu apă a zonei 0 de presiune de pe acest
hidrofor și concomitent montarea unui grup hidrofor separat pentru această zonă de presiune,
extinsă în amonte prin limita nouă a intravilanului propus.
În zona studiată a UAT Vlăhița există dificultăți în prezent în ceea ce privește asigurarea
continuității alimentării cu energie electrică, motiv pentru care în Uzina de apă s-a prevăzut un
generator electric de avarie, cu funcționare automată, care se cuplează/decuplează automat la/de la
rețeaua de distribuție. Generatorul de avarie asigură doar funcțiile principale. Nu s-a putut afla dacă
în funcțiile principale sînt incluse sau nu și alimentarea cu energie electrică a automatizării
robineților de reglare a presiunii. Necesită analiză în continuare alegerea între opțiunile privind
eventuala amplificare a capacității generatorului de rezervă pentru acoperirea integrală a
necesităților de funcționare ale sistemului de alimentare cu apă și cea a creșterii siguranței în
alimentarea cu energie electrică din SEN, eventual chiar prin două linii de 20 kV independente.
Pentru îmbunătățirea siguranței în exploatare a rețelei de distribuție, de alimentare a
consumatorilor și în privința stingerii incendiilor din exterior, este nevoie de următoarele:
- reanalizarea integrală a actualului sistem hidraulic, nu numai în scopul reducerii
numărului zonelor de presiune (respectiv a robineților de reglare a presiunii), cît și în vederea
asigurării în zonele de presiune a unui regim de presiune ce satisface simultan criteriul presiunii de
utilizare minime la periferia zonelor, corespunzător regimului de construcție (numărul nivelelor
(caturilor) de P, P+1, etc., criteriul presiunii minime corespunzător sistemului de stingere indirectă a
incendiilor (adică 7 mCA) în punctul cel mai defavorabil al rețelei și criteriul presiunii maxime
admise de 60 mCA, ceea ce nu este respectat în actualul sistem proiectat în niciuna dintre cele 8
zone de presiune
- integrarea corespunzătoare a rezervorului existent de 2x500 m3 în sistemul modificat,
ceea ce va avea ca efect nu numai eliminarea unei surse de contaminare a rețelei cu bacterii
patogene, cît și îmbunătățirea alimentării cu apă a consumatorilor, precum și eliminarea unui punct
de pierderi necontrolate, și de asemenea completarea rezervei intangibile de incendiu lipsă în
rezervorul nou proiectat de 2x750 m3 din cauza conceperii greșite a bașei rezervorului și alcătuirii
defectuoase a instalației hidraulice
Prin includerea în sistem a rezervorului vechi de 2x500 m3 și reanalizarea volumelor
necesare de înmagazinat în cele două rezervoare gemene se va putea asigura – chiar și parțial și un
volum de rezervă pe durata perioadelor deficitare la sursele de apă.
- reabilitarea rezervorului existent de 2x500 m3, prin repararea construcției și înlocuirea
completă a instalației hidraulice, de ventilație, electrice și de automatizare
- echiparea celor două rezervoare gemene conform reglementărilor în vigoare, cu instalații
de măsurare continuă a nivelului capabile cu semnalizarea locală și la distanță la dispecer și la
pomperi a celor trei nivele caracteristice (nivel maxim, nivel intangibil, nivel minim)
- echiparea celor două rezervoare gemene conform reglementărilor în vigoare (prin
înlocuirea robineților în rezervorul de 2x750 m 3 și montarea unora noi în rezervorul de 2x500 m 3),
cu robineți cu acționare electrică locală și de la pompieri, concomitent cu modificarea
corespunzătoare a instalației electrice de alimentare de bază și de rezervă
- identificarea și eliminarea legăturilor nepermise între zonele de presiune, inclusiv prin
224
branșamente vechi
- reducerea la minimum posibil a lungimii rețelelor publice de pe proprietățile particulare,
prin reamplasarea acestora pe domeniul public, care însumează conform estimării din tabelul
3.1.1.14 cca. 3,8 km
- identificarea și eliminarea branșamentelor vechi, ramificate prin curtea gospodăriilor
- separarea branșamentelor ramificate și/sau unificate în branșamente individuale, conform
reglementărilor în vigoare
- construirea în Uzina de Apă a unui grup hidrofor separat pentru zona de presiune 0,
dimensionat corespunzător
- realizarea închiderii în inel a rețelei de distribuție în cadrul zonelor de presiune în toate
cazurile posibile
- înlocuirea conductelor de distribuție cu diametre sub DN 100 (D 110) cu conducte cu
diametrul minim de DN 100 (D 110), în unele cazuri fiind nevoie și de calcule de redimensionare,
în special a ramurilor spre zona de est, în prezent preponderent nealimentată respectiv alimentată
deficitar parțial (de exemplu, Ștrandul termal Perla Vlăhiței); Lungimea estimată a acestor conducte
conform estimării din tabelul 3.1.1.14 este de cca. 23 km în total, din care numai pe teren public
cca. 19 km. Se menționează că, prin aplicarea prevederilor în vigoare, lungimea necesară de înlocuit
este mai mică decît cea menționată, însă acest lucru necesită analiza fiecărei ramuri.
- extinderea rețelei de distribuție în scopul alimentării cu apă a întregii localități în
perspectivă, cu cca. 9,3 km.
Aceste îmbunătățiri pot fi realizate numai în varianta 1, în cazul rețelei de distribuție
neexistînd alternativă. Din reanalizarea configurației topografice a terenului din intravilan rezultă
că, numărul zonelor de presiune poate fi redus de la 8 din situația actuală, la numai 4 (5 dacă se
consideră separat cele două zone de presiune 3), cu avantajul suplimentar al optimizării alimentării
cu apă a localității componente Minele Lueta. Vor rezulta două zone de presiune 3, una aferentă
rezervorului existent reactivat și una în zona de est, controlat printr-un robinet de reglare a presiunii,
reglat la presiunea aval egală cu cota maximă a apei în rezervorul existent reactivat, respectiv 853
mdMN. Noua soluție propusă, pe lîngă avantajul îmbunătățirii alimentării cu apă a zonelor la cote
superioare (în special marginale) ale intravilanului prin asigurarea unor presiuni de serviciu cel
puțin la valorile minime necesare, permite reactivarea și încadrarea în schema rețelei și a
rezervorului existent de 2x500 m3, eliminat în prezent din circuitul activ datorită distribuției și
reglajelor robineților de reglare a presiunii. Zona cea mai înaltă de presiune din capătul nordic al
orașului s-a denumit „0” din motivul că nu se poate alimenta decît printr-o stație hidrofor amplasată
în camera de vane a rezervorului de 2x750 m3 din incinta Uzinei de Apă. În tabelul 3.5.1.1.1 se
prezintă situația propusă a rețelelor de distribuție noi în condițiile reconfigurării zonelor de
presiune, cu mențiunea că, aceasta nu conține rețelele existente ce trebuie neapărat desființate și
cele care pot fi menținute cu condiția confirmării prin calculul hidraulic:
Tabelul 3.5.1.1.1. Situația propusă a rețelelor de distribuție
Rețele existente Extinderi de rețele (m)
Zona de presiune propuse prin TOTAL
necesare de
PUG intravilan extravilan Total (m)
înlocuit (m)
0 - 2.245 - 2.245 2.245
1 3.520 4.445 - 4.445 7.965
2 6.505 15.730 665 16.395 22.900
aferent rezervorului de
4.265 3.860 - 3.860 8.125
2x500 m3
3
est 155 5.980 50 6.030 6.185
Total zona 3 4.420 9.840 50 9.890 14.310
4 210 240 - 240 450
TOTAL (m) 14.655 32.500 715 33.215 47.870
NOTĂ: Tabelul nu conține rețelele existente ce trebuie neapărat desființate și nici acelea ce pot fi menținute
cu condiția confirmării prin calculul hidraulic.
225
După cum rezultă din tabelul 3.5.1.1, pentru conformarea cu reglementările în vigoare,
indiferent de modificările propuse, este nevoie de înlocuirea unei lungimi de cca. 14,7 km din
rețelele existente, iar lungimea rețelelor de distribuție noi însumează cca. 33,2 km, din care în
extravilan cca. 0,7 km. Se menționează că, lungimea propusă a rețelelor noi include doar cele de pe
principalele străzi noi ce se vor înființa prin PUG și nu toate străzile noi necesare în viitor.
Dezvoltarea alimentării cu apă a localității depinde în mod hotărîtor de perspectivele de

dezvoltare. În acest sens se pare că, singura direcție de dezvoltare ar putea fi în sensul serviciilor
turistice, deoarece se pare că alimentarea cu apă a populației existente prin fîntîni și izvoare
individuale este satisfăcătoare. Pentru crearea și dezvoltarea serviciilor turistice există oportunitățile
datorită reconstruirii piuii monument istoric al lui Silye Lőrinc, a existenței monumentelor istorice
forja Vashámor („Forja veche”) și „Cuptoarele minei vechi”, estimînd că și acestea vor fi
reconstruite, precum și a celor preconizate prin PUZ Munții Harghitei. Amplificarea capacității
brutăriei amenajate într-una dintre halele fostei exploatări miniere este posibilă doar prin
prelungirea rețelei de distribuție a orașului Vlăhița.
Considerînd creșterea numărului populației permanente în perspectiva a 25 ani (anul 2042)
cu o rată de 2 ‰/an (față de 5 ‰/an pentru oraș) și crearea unor servicii turistice cu o capacitate
totală de cazare și de alimentație publică de 50 locuri, cerința de apă a localității se estimează după
cum urmează:
- numărul populației
N= 138·(1+0,002)25= 138·1,05= 145 locuitori
- cerința de apă a populației, inclusiv mica industrie locală
Qs.zi.max= K·qs·N= 2,2·125·145/1000= 39,9 m3/zi
- cerința de apă aferentă serviciilor turistice
Qs.zi.max= K·qs·C= 2,2·(200+50)·50/1000= 27,5 m3/zi
- total cerință
Qs.zi.max= 39,9+27,5= 67,4 m3/zi= 0,78 l/s
Se menționează că, în cerința de apă a serviciilor turistice se consideră inclusă și cea
aferentă turiștilor veniți într-o vizită de o zi.
Debitul pentru stingerea din exterior a incendiilor este, conform reglementărilor în
vigoare, Qie= 5 l/s.
Avînd în vedere cerințele crescute de consum preconizate în viitor și posibilitățile de
alimentare independentă de sistemul de alimentare cu apă a orașului, rezultă că, singura soluție
viabilă din punct de vedere tehnico-economic este cea a alimentării cu apă din sistemul de
alimentare cu apă a orașului. Influența extinderii rețelei de distribuție a orașului în localitate este
tratată în capitolul 3.5.1.1.
Determinat de diferența de nivel de peste 100 m la limita construibilă în cadrul limitei
intravilanului, în privința rețelei de distribuție se poate realiza o singură variantă, constînd din
prelungirea rețelei de distribuție a orașului și zonificarea pe trei zone de presiune prin trei robineți
de reglare a presiunii, dintre care unul la limita sudică a intravilanului orașului. În privința
amplasării celor doi robineți de reglare a presiunii se impun două mențiuni importante:
- numai cota lor poate fi considerată corectă, amplasamentul nu, și aceasta din cauza foarte
aproximativă a curbelor de nivel din baza topografică cadastrală
- căminul CRP5 din amonte nu se mai află în intravilanul părții din localitate, arondate
orașului după reconsiderarea limitelor cadastrale de la începutul anului 2018, ci în zona de
intravilan aparținînd comunei Lueta, intercalată între limita intravilanului orașului și noua limită a
părții arondate orașului, ceea ce amplifică importanța colaborării constructive oricum necesare între
autoritățile celor două UAT-uri
Cu observațiile de mai sus, căminul CRP5 cu cota terenului de 715 mdMN se va amplasa
în amonte și imediat lîngă primul pod rutier peste rîul Homorodul Mic în aval de oraș, iar căminul
226
CRP6 cu cota teren de 670 mdMN aproximativ în centrul localității aparținătoare cu limitele
reconfigurate, de asemenea lîngă drumul județean DJ 132.
Principalul avantaj al variantei constă în valoarea substanțial redusă a investiției.
Dezavantajul variantei constă în vulnerabilitatea rețelei afectînd siguranța în alimentarea
cu apă, determinată de necesitatea asigurării alimentării cu energie electrică a robineților de reglare
a presiunii.
Lungimea rețelelor de distribuție din conducte din polietilenă HDPE, cu diametrul DN 100
(D 110), socotită de la limita intravilanului orașului, se estimează la cca. 3,5 km, din care cca. 2,9
km de-a lungul drumului județean DJ 132. Din această lungime cca. 1,5 km reprezintă rețele în
extravilan, în zona drumului județean DJ 132.

Clasa de importanță a lucrărilor de alimentare cu apă a stațiunii turistice, pentru lucrări
permanente şi definitive, se încadrează conform standardului STAS 4273-83 în clasa a IV-a. Aferent
acestei încadrări, conform STAS 4068/2-87 debitul maxim de calcul are asigurarea de 5 %, iar
debitul maxim de verificare 1 %.
Cerința de apă
Cerința de apă totală a stațiunii se apreciază în perspectiva a 25 ani. Considerînd anul de
bază anul 2017, anul de perspectivă rezultă 2042. Funcțiunea de bază și dominantă a localității este
cea a serviciilor de turism. Bazată pe inițiativele particulare izolate existente, și potențialul turistic
atractiv al zonei, propunerile de dezvoltare a infrastructurii turistice prin PUZ Munții Harghitei
creează suportul și cadrul corespunzător pentru amplificarea și diversificarea serviciilor turistice în
viitor. De asemenea, se are în vedere și extinderea, de către primăria comunei Mărtiniș, a
intravilanului în partea aval pe teritoriul administrativ al comunei Mărtiniș.
Cu aceste considerente, cerința de apă a populației permanente se estimează în perspectiva
anului 2042 la:
- numărul populației în viitor: N= 1,5·65= 98≈ 100 locuitori
- cerința de apă se determină cu formula
Qs.zi.max= K·qs·N= 2·125·100/1000= 25 m3/zi= 0,29 l/s
- cazare: Qs.zi.max= K·qs·Cc= 2·qs·Cc
- alimentație publică: Qs.zi.max= K·qs·Cap= 2·qs·Cap
și se centralizează în tabelul 3.5.1.3.1. Capacitățile sînt cele preluate din PUZ Munții Harghitei și
Studiul de dezvoltare a localității Băile Homorod, elaborate de VALLUM srl din Miercurea Ciuc,
centralizate la sfîrșitul capitolului 3.1.3.c.
Tabelul 3.5.1.3.1. Cerința de apă aferentă serviciilor turistice în 2042
Consum
Capacitate Debitul cerinței de
Tip consum specific, qs
(loc/pers) apă
(l/om.zi)
Cazare particulari 417 200 166,8
Cazare Tabăra de tineret 189 200 75,6
Cazare camping 100 85 17,0
Sală conferințe 250 20 10,0
Alimentație publică 350/667 50 66,7
Cantină-restaurant Tabăra de tineret 200/260 50 26,0
TOTAL (m3/zi) - - 362,1
Total (l/s) - - 4,19
Se menționează că, în cerința de apă a serviciilor turistice se consideră inclusă și cea

aferentă turiștilor veniți într-o vizită de o zi. Cu datele de mai sus, cerința totală de apă a stațiunii în
227
viitor va fi:
Qs.zi.max= 25+362,1= 387,1 m3/zi= 4,48 l/s.
Conform calculului estimativ, ponderea cerinței de apă aferentă serviciilor turistice este de
cca. 93,5 %, respectiv în raport de peste 1:14, ceea ce atrage atenția asupra necesității conceperii
foarte flexibile a tratării în cadrul sistemului de alimentare cu apă. Este important de menționat că,
acest rezultat diferă esențial de cel al estimării făcute în Studiul de dezvoltare a localității Băile
Homorod, elaborat în 2015.
Apreciind conform reglementărilor în vigoare că, debitul de apă pentru stingerea din
exterior a incendiilor este de Qie= 5 l/s, în ipoteza duratei de refacere a rezervei intangibile de
incendiu de TRI= 24 h, debitul cerinței de apă pentru refacerea rezervei intangibile de incendiu
rezultă la cca. Qs.RI≈ 154,9 m3/zi= 1,79 l/s.
QIC= Qs.zi.max+Qs.RI , pe baza căreia cerința totală la sursă a localității pentru etapa de perspectivă a
anului 2042 rezultă conform tabelului 3.5.1.3.2.
Tabelul 3.5.1.3.2. Debitul cerinței de apă a localității Băile Homorod în 2042
Debitul cerinței de apă, QIC Pondere
Tip consum
m3/zi l/s (%)
Cerință de bază localitate 25 0,29 6,5
Cerință suplimentară servicii turistice 362,1 4,19 93,5
Total 1 387,1 4,48 100
Cerință debit refacere rezervă incendiu 154,9 1,79 -
TOTAL 542 6,27 -
Sursa de apă
Pentru alimentarea cu apă a localității în viitor pot fi avute în vedere în principiu trei surse
de apă, menționate în capitolul 3.1.3, respectiv: o sursă de apă subterană și două surse de apă de
suprafață, reprezentate de rîul Băile Homorod și rîul Homorodul Mare. Capacitatea acestor surse de
apă în comparație cu cerința de apă estimată pentru viitor este arătată în tabelul 3.5.1.3.3.
Analiza comparativă prezentată în tabelul 3.5.1.3.3 arată fără dubiu că, cerința de apă a
localității estimată pentru perspectiva de 25 ani nu poate fi asigurată în condiții satisfăcătoare decît
din rîul Homorodul Mare.
Desigur, contradicția dintre datele ABA Olt și HARVIZ SA referitoare la sursa de apă
subterană, utilizată în prezent pentru alimentarea cu apă a localității prin captarea a trei izvoare de
coastă arată că, aceasta ar dispune – chiar cu anumite rezerve în ceea ce privește acuratețea
măsurătorii de debit a HARVIZ SA, de capacitatea necesară satisfacerii cerinței actuale, însă cu
dificultăți majore în perioadele cu aflux mai mare de turiști.
Tabelul 3.5.1.3.3. Capacitatea surselor de apă disponibile
Capacitatea sursei de apă, Qcs (l/s)
Sursa subterană: „izv. 0005”
PABH Olt etapa 1, Studiu Sursa de suprafață
INHGA 2008 volum 1B Qm.zi.min.an.95%
Anexa 17 poz. 5
Cerința de
apă rîul Băile Homorod rîul Homorodul Mare
Qs (l/s) Debit maxim
captat, secțiunea
secțiunea captării
conform conform stăvilarului amonte secțiunea barajului
existente,
StudiuIui evidențe pod DN 13A, MHC, conform
abandonate, conf.
INHGA HARVIZ SA, conform tabel tabel 1.12.39.5.
tabel 1.12.39.6.
tabel 3.1.3.6. 1.12.39.5.
6,27 0,25 0,73 13 35 51
Pe Homorodul Mare s-ar mai putea considera și secțiunea amonte de confluența cu

Homorodul Cărbunești, însă aici pe de o parte amplasamentul implică mai multe dificultăți, iar pe
de altă parte se pierde aportul afluentului atît de necesar pentru suplimentarea debitului salubru
228
(ecologic). Această mențiune este subliniată de aportul afluentului Băile Homorod, care se varsăîn
Homorodul Mare între secțiunea stăvilarului și barajul MHC.
Chiar în situația în care la captarea din rîul Homorodul Mare pentru valoarea debitului
salubru se impune o valoare minimă, cea stabilită conform Deciziei directorului ANAR nr.
30/16.01.2012 (mai mare ca debitul Qm.zi.min.an.95%), totuși numai această sursă poate fi luată în mod
obiectiv și realist în considerare.
Se subliniază însă că, propunerea finală va trebui decisă printr-un studiu special complex,
ținînd cont de aspectele de gospodărire a apelor și de cerințele de protecție a mediului, avizat de
autoritățile de GA și de mediu. Acest studiu va trebui inițiat și finalizat cît mai curînd, deoarece el
va constitui baza proiectelor viitoare de alimentare cu apă și de canalizare menajeră a întregii zone,
reprezentată de stațiunea turistică Băile Homorod aparținînd orașului Vlăhița și trupul de intravilan
Kútmocsár al comunei Căpîlnița.
Captare
Capacitatea de captare se propune Qc= 8 l/s.
Pentru captarea apei din rîul Homorodul Mare pot fi luate în calcul două variante:
- varianta 1, propusă: utilizînd barajul MHC
În cazul acestei variante este nevoie de trecerea construcției și terenului din proprietatea
privată a firmei H2O ENERGY srl din Miercurea-Ciuc în proprietatea publică a orașului Vlăhița.
În această variantă se poate exploata avantajele oferite de existența prizei de apă,
combinată cu un deznisipator. Pentru adaptarea construcției la noile cerințe, sînt necesare
următoarele lucrări:
- modificarea formei biefului amonte pe malul stîng în scopul îmbunătățirii accesului apei
la priza de apă
- demolarea podului de acces la imobilul nr. 7A, cu capacitatea debușeului total
insuficientă și într-o stare tehnică șubredă; În acest fel se poate elimina un obstacol hidraulic cu
influență importantă asupra măsurătorilor la stația hidrometrică din amonte și care sporește
pericolul și gradul de inundabilitate a zonei, de asemenea va fi posibilă racordarea corespunzătoare
a secțiunii barajului la albia din amonte, îmbunătățind în mod determinant condițiile de acces și de
migrare a faunei acvatice prin scara pentru pești, fără a suprima posibilitatea accesului rutier la
imobil. Aceasta din urmă din motivul că, imobilul respectiv mai are un al doilea acces rutier
asigurat printr-un pod aflat în aval de baraj.
- îmbunătățirea racordării barajului la albia aval prin modificarea malului stîng; În această
situație se îmbunătățesc atît condițiile de evacuare a apelor mari, cît și condițiile de acces a faunei
piscicole la scara de pești.
- coborîrea cotei coronamentului pragului deversant – în cazul în care calculele arată
necesitatea, în scopul eliminării influenței asupra măsurătorilor la postul hidrometric din amonte
- modificarea secțiunii de intrare din amonte la scara de pești, restabilind funcționalitatea
acesteia
- modificări la compartimentul deznisipatorului; Avînd în vedere debitul captat foarte mic
în raport cu debitul instalat al captării pentru MHC (760 l/s), compartimentul existent poate fi
bicompartimentat, permițînd continuitatea funcționării prizei pe durata curățirii unui compartiment.
Fiecare compartiment va fi dimensionat la debitul instalat.
- transformarea camerei de încărcare a aducțiunii în compartiment de pompare a apei brute
deznisipate la Uzina de Apă
Lungimea aducțiunii în această variantă este de cca. 0,84 km.
În privința asigurării zonelor de protecție sanitară și în special al celei cu regim sever, la
toate sursele discutate trebuie admise inevitabil derogări. Zona de protecție sanitară cu regim sever
poate fi instituită pe acest amplasament mult mai favorabil în comparație cu varianta 2. Limita
amonte se stabilește la cca. 82 m față de cei 100 m reglementați, imediat aval de pasarela postului
hidrometric. Derogare este necesară și pe malul stîng, datorită apropierii drumului județean DJ 132,
229
unde limita se propune la 7 m din axul drumului. În acest perimetru este inclus inevitabil și un teren
de sport existent. Se consideră că, se poate permite utilizarea acestuia și în continuare, printr-un
acces controlat, cu respectarea strictă a normelor de conduită, de igienă și de protecție a mediului.
Ca măsuri compensatorii, terenul de sport se va împrejmui, iar la limita dinspre drumul județean DJ
132 a zonei protejate se propune plantarea în interior a unui gard viu și copaci.
Stăvilarul existent se propune pentru reabilitare. Pe lacul de retenție creat de stăvilar pot fi
admise activități nautice de genul plimbărilor cu barca cu vîsle, cu respectarea strictă a normelor de
conduită, de igienă și de protecție a mediului, similar altor asemenea situații, ca de exemplu cea de
la Tg. Mureș. De asemenea, pe maluri pot fi amenajate bănci pentru odihnă și recreere. Pentru
protecția sursei de apă se propune plantarea unui gard viu pe malul stîng dinspre drum, plantarea de
copaci pe maluri, balizaj de interdicție pe lac la 15 m amonte de stavilă, colectarea apelor pluviale
pe ambele maluri prin șanțuri și evacuarea acestora în aval de stăvilar, etc. De asemenea se va
prevedea și o scară pentru pești, precum și cu o golire de fund. Cuveta lacului se va reamenaja.
O lucrare necesară de cea mai mare importanță, conexă reabilitării stăvilarului, este și
reamenajarea albiei aval, inclusiv pe sub podul rutier de pe drumul național DN 13A. Numai în
acest mod se va putea restabili conectivitatea longitudinală a rîului, întreruptă din momentul
construirii podului și înrăutățită odată cu construirea stăvilarului cu peste 35 de ani în urmă. Prin
lucrările de reamenajare, talvegul betonat pe acest tronson de cca. 26 m lungime va trebui înlocuit
cu o protecție adecvată, cu rugozitate mărită rezistentă la eroziune, dar în același timp creînd
condiții similare unei albii cu talvegul pavat cu prundiș și bolovăniș. Fără această lucrare scara de
pești adăugită stăvilarului reabilitat nu va avea utilitate.
- varianta 2, studiată, dar nerecomandată: utilizînd stăvilarul
În cazul acestei variante este necesară clarificarea situației proprietății deoarece în cadrul
investigațiilor întreprinse pînă în prezent nu s-a reușit aflarea identității proprietarului. După
identificarea proprietarului, stăvilarul trebuie trecut în proprietatea publică a orașului Vlăhița.
În această variantă captarea poate fi combinată în mod avantajos cu reabilitarea
stăvilarului existent abandonat, conferind acestuia un dublu rol, prin reamenajarea lacului de
agrement. Captarea va fi prevăzută și cu un deznisipator cu două compartimente, fiecare
dimensionat la debitul instalat. Apa brută captată deznisipată se va transporta la noua Uzină de Apă
prin pompare, printr-o aducțiune de cca. 0,7 km lungime din conducte din polietilenă HDPE. Priza
de apă (punctul de captare) se propune a se amenaja pe malul stîng, unde există și condiții mai bune
pentru asigurarea zonei de protecție sanitară cu regim sever. Avînd în vedere variația consumului în
limite extrem de mari (în sezonul turistic și în afara acestuia), se propune instalarea unor pompe cu
turație variabilă prin convertizoare de frecvență.
Deși stăvilarul creează un mic lac de retenție, la determinarea zonei de protecție sanitară
cu regim sever se aplică prevederile pentru captări din rîuri, deoarece acest lac nu se poate asimila
cu un lac de acumulare. În privința asigurării zonelor de protecție sanitară și în special al celei cu
regim sever, în această variantă este nevoie de considerarea unor derogări mult mai severe în
comparație cu varianta 1. Acest fapt se datorează existenței unei străzi pe malul stîng, a hotelului
Homoród și a unei biserici pe malul drept, precum și a drumului național DN 13A în aval la distanță
mică de stăvilar. Chiar în condițiile zonei de protecție sanitară cu regim sever, marcat corespunzător,
pe lacul de retenție creat de stăvilar pot fi admise activități nautice de genul plimbărilor cu barca cu
vîsle, cu respectarea strictă a normelor de conduită, de igienă și de protecție a mediului, similar altor
asemenea situații, ca de exemplu cea de la Tg. Mureș. De asemenea, pe maluri pot fi amenajate
bănci pentru odihnă și recreere.
Printre măsurile de protecție compensatorii ce vor trebui aplicate se pot enumera:
plantarea în interior a unui gard viu pe malul stîng dinspre drum, plantarea de copaci pe maluri,
balizaj de interdicție pe lac la 15 m amonte de stavilă și priza de apă, colectarea apelor pluviale pe
ambele maluri prin șanțuri și evacuarea acestora în aval de stăvilar, etc.
Stăvilarul reabilitat se va prevedea pe malul opus prizei de apă cu o scară pentru pești,
precum și cu o golire de fund. Cuveta lacului va trebui reamenajată, ținînd cont de funcțiunile
230
preconizate.
O lucrare necesară de cea mai mare importanță, conexă reabilitării stăvilarului, este și
reamenajarea albiei aval, inclusiv pe sub podul rutier de pe drumul național DN 13A. Numai în
acest mod se va putea restabili conectivitatea longitudinală a rîului, întreruptă din momentul
construirii podului și înrăutățită odată cu construirea stăvilarului cu peste 35 de ani în urmă. Prin
lucrările de reamenajare, talvegul betonat pe acest tronson de cca. 26 m lungime va trebui înlocuit
cu o protecție adecvată, cu rugozitate mărită rezistentă la eroziune, dar în același timp creînd
condiții similare unei albii cu talvegul pavat cu prundiș și bolovăniș. Fără această lucrare scara de
pești adăugită stăvilarului reabilitat nu va avea utilitate.
Captarea cu baraj al MHC se va demola, restabilind albia naturală a rîului.
În ambele variante, captarea veche de pe rîul Băile Homorod, abandonată, va trebui să fie
demolată, restabilind albia naturală a rîului.
Uzina de Apă
Capacitatea de tratare modulată se propune Qct= 8 l/s.
Se consideră că, pentru amplasarea Uzinei de Apă cea mai avantajoasă soluție este cea pe
amplasamentul existent. Aici, prin analiza atentă a stării tehnice a construcțiilor existente și a
soluțiilor tehnologice pentru tratarea apei, pare foarte probabil că, unele dintre construcțiile
existente pot fi menținute și în viitor. Astfel se vor putea utiliza în cel mai economicos mod posibil
avantajele oferite de incinta existentă aflată în proprietate publică și cele aisgurate de construcțiile
existente cu posibilitatea de reabilitare chiar parțială.
Accesul vechi fiind ocupat de proprietăți private cu diverse amenajări, este nevoie de
construirea unui drum de acces nou de cca. 90 m lungime, cu racordare la drumul național DN 13A
de lîngă podul rutier din zona Vészfarka.
Pentru tratarea apei de suprafață se propune tehnologia clasică, constînd din: decantare,
filtrare în filtre rapide deschise cu nisip și dezinfectare cu clor gazos. Modularea capacității
obiectelor tehnologice se impune și din condiția adaptării economice la variația în limite extrem de
largi a consumului. Spălarea filtrelor se propune cu recuperarea apei de spălare. Nămolul rezultat
din tratarea apei se poate trata fie la amplasament, fie transporta la 8,3 km, la iazurile de
deshidratare ale Uzinei de Apă Vlăhița, care poate suporta această cantitate suplimentară.
Alimentarea rezervorului de acumulare se va rezolva prin pompare prin conducte din
polietilenă HDPE. Se recomandă utilizarea pompelor cu turație variabilă asigurată prin
convertizoare de frecvență, singura soluție viabilă ce permite adaptarea funcționării la variațiile
extreme ale consumului.
În zona studiată a UAT Vlăhița există dificultăți în prezent în ceea ce privește asigurarea
continuității alimentării cu energie electrică. În această situație este nevoie de analiza alegerii
între opțiunile privind dotarea Uzinei de Apă cu un generator de rezervă pentru acoperirea integrală
a necesităților de funcționare ale sistemului de alimentare cu apă (inclusiv captarea, stația de
hidrofor și rezervorul) și cea a creșterii siguranței în alimentarea cu energie electrică din SEN,
eventual chiar prin două linii de 20 kV independente.
Avînd în vedere configurația stelată a intravilanului, rețeaua de distribuție va fi ramificată,
cu posibilitatea realizării unor închideri în inel, localizate în zona centrală.
Diferența de nivel între limitele extreme ale intravilanului este de cca. 135 m, ceea ce
impune împărțirea intravilanului în cinci zone de presiune, cu impunerea regimului de construcție în
zonele periferice înalte ale zonelor delimitate prin robineți de reglare a presiunii, la cel mult P+1.
Trei zone de presiune vor fi alimentate din rețeaua de distribuție racordate la rezervor, dintre care
două prin fragmentarea cu robineți de reglare a presiunii, și două prin stații hidrofor. Zona
centralsudică se poate alimenta printr-o stație hidrofor amplasată în camera de vane a rezervorului,
iar trupurile de intravilan dinspre vest, situate la cote aproximativ între cca. 738-773 mdMN impun
crearea unei zone de presiune distincte, alimentate printr-o stație hidrofor cu aspirația din rețea,
amplasată tot lîngă vila 1. Se subliniază că, aceste considerente depind esențial de cotele reale. Ori
231
situația generală reprezentată de curbele de nivel de pe suportul topografic poate diferi cu pînă la 10
m de cea reală, după cum demonstrează și verificările topografice la captările din subteran existente.
În acele zone curbele de nivel au și fost corectate local, cu aproximație. Această constatare, identică
cu cea de la Vlăhița, subliniază încă o dată faptul că, la elaborarea proiectelor de alimentare cu apă
și de canalizare suportul topografic trebuie verificat și corectat în punctele esențiale chiar pentru
faza studiului de prefezabilitate.
Chiar și în această situație, determinat de ramura cea mai lungă și cu cea mai mare
diferență de nivel a intravilanului, respectiv cea de pe Valea Ilona (spre sud, de-a lungul drumului
județean DJ 131A), pentru zonificarea intravilanului, în zona 1 se propune adoptarea prin excepție,
a unei diferențe maxime de nivel de 65 mCA. În celelalte zone se va respecta valoarea maximă
admisă de 60 mCA (6 bar). Astfel, zona centrală pînă la barajul captării MHC și cea nordică,
reprezentînd ponderea cea mai mare a consumatorilor, precum și parcela nr. 45 din trupul de
intravilan se pot încadra în zona 1 de presiune, cu alimentare directă dintr-un rezervor, iar zonele de
presiune 2 și 3 vor putea fi alimentate indirect, printr-o singură conductă de distribuție principală,
prin robinet de reglare a presiunii.
Cele trei trupuri de intravilan dinspre vest, din zona 5 de presiune se vor alimenta printr-o
stație de hidrofor, amplasată lîngă vila nr. 1, într-o incintă împrejmuită la limita zonei de protecție
sanitară cu regim sever de 10 m conform reglementărilor în vigoare și echipată cu pompe cu turație
variabilă asigurată prin convertizoare de frecvență. Stația hidrofor existentă, improvizată în curtea
vilei nr. 4, care alimentează în prezent pensiunea Sopárkút, se va desființa, rolul ei fiind preluat de
noua stație hidrofor.
Parte din zona sudică a intravilanului, în care se află și rezervorul propus, constituind o
altă zonă de presiune 4, în prezent neconstruită și fără acces rutier, va putea fi alimentată cu apă de
asemenea, printr-o stație hidrofor, amplasată în camera de vane a rezervorului. Acest aspect va
trebui avut în vedere la proiectarea rezervorului.
La alcătuirea rețelei în viitor trebuie avut în vedere faptul că, numai eventual două
tronsoane scurte din centrul stațiunii, realizate relativ recent din țevi din polietilenă HDPE cu D
110, ar putea fi încadrate în schema nouă a acesteia. Alte tronsoane vor putea fi încadrate în schema
nouă numai prin înlocuirea diametrelor existente mici, necorespunzătoare din punct de vedere
tehnic și al cerințelor de stingere a incendiilor din exterior chiar în situația existentă. Cele mai multe
tronsoane vor trebui abandonate prin desființare.
Ținînd cont de reglementările în vigoare, inclusiv cele referitoare la obligativitatea
asigurării stingerii din exterior a incendiilor și cotele înalte de la periferia zonelor de presiune,
diametrul minim al conductelor de distribuție va trebui să fie de DN 100 mm, respectiv D 110.
Primele tronsoane de la rezervor vor trebui să aibă un diametru apreciat la DN 150 (D 160), ceea ce
va rezulta însă din calculele de dimensionare. Pentru materialul conductelor se va alege polietilena
HDPE. Cu aceste considerente, lungimea rețelelor de apă propuse în PUG rezultă din tabelul
centralizator 3.5.1.3.4:
Tabelul 3.5.1.3.4. Lungimea rețelelor de apă propuse în PUG
Conducte noi Conducte existente*
Cu posibilitate de
Aducțiune Rețele de distribuție
menținere**
TOTAL
Specificații Existente Total
Total (7+10)
necesar a Total (1+6)
D 110 D 160 D 110 Total D 63 D 110
fi înlocuite (4+5)
cu D 110*
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Aducțiune 455 - - 455 - 455 455 - 385 385 840
Zona 1 - 990 5.650 6.640 445 7.085 7.085 35 85 120 7.205
Zona 2 - - 2.160 2.160 335 2.495 2.495 60 - 60 2.555
Zona 3 - - 935 935 - 935 935 - - - 935
Zonele 4*** - - 1.030 1.030 - 1.030 1.030 - - - 1.030
TOTAL 455 990 9.775 10.885 780 11.665 12.000 95 470 565 12.565
232
* Nu sînt incluse rețelele ce trebuie desființate.
** Prin posibilitate de menținere se înțelege numai faptul că diametrul conductei corespunde reglementărilor tehnice și
nu și la starea tehnică rezultată din condițiile de execuție și de exploatare.
*** Numai zonele construite în prezent, din trupurile de intravilan. Cele două zone 4 sînt alimentate prin cîte o stație
hidrofor.
Din tabelul de mai sus rezultă că, lungimea totală necesară a rețelelor este de cca. 12,5 km,
din care aducțiunea prin pompare (din varianta 1 de captare, propusă) reprezintă 0,84 km. Din
totalul rețelei necesare 12,0 km reprezintă conducte noi, din care cca. 0,8 km prin înlocuirea
conductelor existente neconforme reglementărilor tehnice în vigoare, la care se adaugă cca. 0,56 km
rețele existente cu posibilitate de menținere (reutilizare). Ca urmare, la conductele existente cu
posibilitatea de menținere întîi trebuie verificate calitatea materialului polietilenei (PE80 sau
PE100), clasa de rezistență (SDR) și clasa de presiune (PN), care împreună cu evaluarea stării
tehnice vor determina în final posibilitatea de utilizare a acestora.
O lungime însemnată a rețelei va trebui amplasată pe parcelele private, însă preponderent
în zona de protecție a cursurilor de apă. Lățimea acestei fîșii, pe fiecare mal, prevăzută în legea
apelor 107/1996 cu m.c.u este de 15 m în cazul rîului Homorodul Mare și de 5 m pentru celelalte
cursuri de apă. Lungimea rețelelor de-a lungul drumului național DN 13A va fi de cca. 0,36 km. De
asemenea, o lungime de cca. 3,1 km trebuie amplasată în acostamentul drumului județean DJ 131A,
din care în intravilan cca. 2,3 km și restul în extravilan. Pentru deservirea trupurilor de intravilan o
lungime de cca. 1 km de rețele trebuie amplasate de asemenea în extravilan, de-a lungul drumurilor
de legătură. În mod similar, pentru legătura la rezervor și deservirea zonelor periferice, o lungime
de rețea de cca. 1,1 km va trebui amplasată în extravilan, la marginea drumurilor care delimitează
intravilanul. Astfel, lungimea totală a rețelelor din extravilan însumează cca. 2,9 km.
Rezervorul de înmagazinare va trebui să aibă estimativ

capacitatea de 400 m3, repartizată în două compartimente
gemene conform reglementărilor în vigoare. Avînd în vedere
poziția rezervorului în raport cu zona alimentată, se propune
tipul de contrarezervor, ceea ce mai are avantajul economisirii de
rețele de distribuție. Cota nivelului maxim al apei în rezervor se
propune, pe baza considerentelor anterioare, la 770 mdMN.
Această cotă poate fi asigurată pe un amplasament aflat într-o
zonă a intravilanului propus, deosebit de avantajos. Parcela
respectivă se află deasupra vilei nr. 30 și necesită amenajarea
unui drum de acces de numai cca. 140 m lungime, prin
ramificare de la un drum existent. Avînd în vedere condițțile
climatice severe din timpul iernii, se recomandă soluția de
rezervor din beton armat semiîngropat, față de soluția cu rezervor metalic suprateran, la care nu se
poate asigura nici protecția termică corespunzătoare a apei și de loc a racordurilor exterioare
supraterane. Amplasamentul propus este prezentat în foto 459.
Căminul CRP1 se va amplasa în dreptul vilei nr. 23, la cota 705 mdMN, iar căminul CRP2
la limita dintre perimetrul intravilanului propus prin PUG aferent orașului Vlăhița și cel în
completare spre sud, propus de comuna Mărtiniș, respectiv confluența Homorodului Mare cu
afluentul din stînga, Pîrîul cu Hopuri (Gödrös sau Gidics), la cota 660 mdMN. Conform mențiunilor
anterioare, cota căminului CRP2 comportă una dintre cele mai mari incertitudini ale bazei
topografice.
Se subliniază că, realizarea sistemului de alimentare cu apă propus, bazat pe
captarea din rîul Homorodul Mare, din condiția imperioasă de protecție a calității apei sursei
impune realizarea concomitentă a canalizării menajere a localității și al trupului de intravilan
Kútmocsár al comunei Căpîlnița. De altfel, canalizarea menajeră urgentă a trupului de
intravilan se impune chiar și din necesitatea de protecție a captărilor din subteran existente,
practic întreaga zonă fiind inclusă în zona de protecție hidrogeologică a acestei surse, aflată la
233
rîndul ei în interiorul zonei de protecție hidrogeologică a izvoarelor minerale.
De asemenea, se impune desființarea depozitului neconform de material
antiderapant al Companiei de Drumuri Naționale, lîngă podul rutier de pe DN 13A din aval
de stăvilar, în scopul eliminării sursei de poluare a apei rîului cu sărurile utilizate.
În soluția propusă, sistemul de alimentare cu apă bazat pe sursa de apă subterană existentă
se va putea utiliza foarte avantajos pentru alimentarea cu apă a trupului de intravilan Kútmocsár
al comunei Căpîlnița, în plină dezvoltare la est de intravilanul stațiunii, pe valea rîului Băile
Homorod, în cadrul căruia se și află de fapt aceste captări. Desigur, mai există și opțiunea trecerii în
viitor la racordarea la rețeaua de distribuție nouă a stațiunii.
Rezervoarele gemene existente de 2x50 m3 în prezent dezafectate vor putea fi utilizate
după reabilitare în scopul înmagazinării apei pentru utilizări nepotabile.
Soluția de principiu, propusă în PUZ Munții Harghitei, fără detaliile prezentate aici,
inclusiv cele referitoare la alimentarea din sursă de suprafață, a fost avizată favorabil de ANAR
București prin avizul de GA nr. 104/03.090.2015.
Captarea improvizată de la podul rutier pe DN 13A peste rîul Băile Homorod, pentru
alimentare cu apă nepotabilă în scopul întreținerii zonelor verzi și alte asemenea întrebuințări, se
va desființa, împreună cu conducta aferentă.
Funcția actuală a trupului Gheopiu, respectiv de odihnă și recreere în case de vacanță

individuale se va păstra și pentru viitor. Pentru acest tip de folosință sursa de apă disponibilă,
asigurată de apele subterane, este suficientă și pentru viitor. Exploatarea apei subterane se va putea
face în continuare prin fîntîni individuale și din eventuale izvoare din apropiere, fără afectarea
capacității (pericolului epuizării) sursei.

Clasa de importanță a lucrărilor de alimentare cu apă a stațiunii turistice, pentru lucrări
permanente şi definitive, se încadrează conform standardului STAS 4273-83 în clasa a IV-a.
Cerința de apă
Cerința de apă a stațiunii turistice cu funcțiune sportivă și de agrement (stațiune de schi) se
apreciază în perspectiva a 25 ani. Considerînd anul de bază anul 2017, anul de perspectivă rezultă
2042.
Conform PUZ Munții Harghitei, structurile de cazare existente în trupul principal de pe
cumpăna apelor însumează 337 locuri. La aceasta se adaugă capacitatea de alimentație publică în
cele cîteva restaurante ale pensiunilor, însumînd 212 locuri. Capacitatea de primire a domeniului
schiabil existent + propus, în funcție de densitatea schiorilor pe pîrtie, este de circa 4500 schiori pe
zi. Față de prevederile PUZ Munții Harghitei, la începutul anului 2018 autoritățile au modificat
radical configurația trupurilor de intravilan de pe teritoriul administrativ al UAT Vlăhița. Astfel
trupul principal de sub vîrful Stînca Bufniței a fost împărțit în două trupuri mai mici, iar în total au
rezultat 8 trupuri pe teritoriul administrativ al orașului. În privința dotării acestora, lipsa unor
informații la zi, se consideră cele inițiale, conform cărora numai trupul (acum cele două) de vîrf va
avea dotări de cazare și de alimentație publică, iar celelalte 6 nu vor avea funcțiuni de cazare ci
numai de servire.
Amplificarea capacităților de cazare și de alimentație publică într-o perspectivă de
dezvoltare de 25 ani se apreciază ca mai jos:
- capacitatea de cazare, cu o rată de creștere de 1 %/an
234
Cc= 337·(1+0,01)25= 337·1,28≈ 430 locuri
- capacitatea de alimentație publică amplificată cu 35 %
Cap= 1,35·212= 286≈ 290 locuri.
- cazare: Qs.zi.max= K·qs·Cc= 2·200·Cc/1000= 0,4·Cc m3/zi
- alimentație publică: Qs.zi.max= K·qs·Cap= 2·50·Cap/1000= 0,1·Cap m3/zi
- alimentație publică vizitatori de o zi:
Qs.zi.max= K·qs·Cap= 2·20·Cap/1000= 0,04·Cap m3/zi.
Estimînd că, debitul de apă pentru stingerea din exterior a incendiilor este de Q ie= 5 l/s, în
ipoteza duratei de refacere a rezervei intangibile de incendiu de TRI= 24 h, debitul cerinței de apă
pentru refacerea rezervei intangibile de incendiu rezultă la cca. Qs.RI≈ 196,2 m3/zi= 2,27 l/s.
QIC= Qs.zi.max+Qs.RI , pe baza căreia cerința totală la sursă a localității pentru etapa de perspectivă a
anului 2042 rezultă conform tabelului 3.5.1.5.1:
Tabelul 3.5.1.5.1. Cerința de apă estimată pentru anul 2042
Consum Debitul cerinței de apă, Qs
Capacitate
Tip consum specific, qs
(loc/pers) (m3/zi) (l/s)
(l/om.zi)
Cazare 430 200 172,0 -
Alimentație publică 290/430 50 43,0 -
Alimentație publică vizitatori de o zi 4070 20 162,8 -
Total 1 - - 377,8 4,37
Cerință debit refacere rezervă incendiu - - 196,2 2,27
TOTAL (m3/zi) - - 574 6,64
Sursa de apă
După cum izvoarele captate în zonă în prezent sînt total insuficiente chiar și pentru
satisfacerea necesităților actuale, iar acestea debitează numai din straturile acvifere superficiale,
freatice, fiind și dispersate pe un areal destul de întins, în viitor nu se poate baza pe ele.
Chiar și practica actuală demonstrează că, numai cîteva unități își pot asigura cît de cît
alimentarea individuală cu apă, majoritatea, chiar cele mai mari, utilizează în comun aceeași sursă
de apă. Astfel rezultă evident că pentru viitor, singura soluție viabilă pentru rezolvarea
corespunzătoare a alimentării cu apă a stațiunii este cea în sistem centralizat. În favoarea acestui
sistem este și faptul că, zona insulară a stațiunii se află în interiorul a două arii protejate din rețeaua
NATURA 2000.
Realizarea unui sistem centralizat de alimentare cu apă necesită și depinde esențial de
modul de conlucrare a proprietarilor de pensiuni și a ADI Munții Harghita. Se apreciază că, studiile
în acest sens ar trebui începute chiar acum, încercările de asigurare individuală a apei prin foraj
hidrogeologic, cum ar fi cea preconizată de către CJ Harghita pentru alimentarea cu apă a cabanei
Serviciului Public SALVAMONT al județului fiind un exemplu contrar prin excelență.
235
În această privință la recunoașterea de pe teren din 14.10.2018 s-a constatat că, în
apropierea colțului nordic stînga a cabanei Salvamont CJH est în curs de execuție un foraj
hidrogeologic, cu scop de alimentare cu apă. La data respectivă pînă la adîncimi de cîțiva zeci de
metri s-a forat numai în stîncă compactă, foarte slab fisurată, fără strop de apă. Adîncimea
preconizată a forajului era de 70-100 m. Instalația de foraj în lucru și carotele de stîncă compactă de
andezit traversate pot fi urmărite în colecția foto 460-461.
După cum utilizarea unei surse de suprafață nu pare o soluție viabilă din cauza costurilor
necesare mult disproporționate, în schimb cercetarea apelor subterane de adîncime ar putea oferi o
soluție viabilă. Această posibilitate este susținută și de caracteristicile hidrogeologice favorabile ale
zonei, prezentate în capitolul 1.11. Acest lucru necesită execuția a cîtorva foraje hidrogeologice de
cercetare și observarea continuă a evoluției nivelelor hidrostatice, hidrodinamice și a debitelor
pompate pe o perioadă de cel puțin un an de zile, însoțită și de cîteva determinări ale principalilor
parametri de calitate.
Sistemul de alimentare cu apă

Capacitatea de captare-tratare modulată se propune Qc= 7 l/s.
Captarea
Se apreciază că, apele subterane de adîncime exploatate prin cîteva foraje definitive vor
putea asigura în viitor cerința de apă a stațiunii. În scopul evitării problemelor create de conectarea
refulării pompelor din cele cîteva foraje (aflate la cote diferite, cu nivele hidrodinamice și debite
diferite) la o singură conductă de refulare comună, fiecare foraj va debita prin conductele proprii de
refulare într-o cameră de compensare, de unde debitul total captat va fi introdus în circuitul de
tratare a apei. Conform reglementărilor în vigoare, fiecare foraj va fi dotat cu un debitmetru
adecvat, montat pe refularea pompelor. Se recomandă utilizarea pompelor cu turație variabilă
asigurată prin convertizoare de frecvență, singura soluție viabilă ce permite adaptarea exploatării
puțurilor forate la variațiile extreme ale cerinței, fără pericolul înnisipării forajelor.
În jurul forajelor se va împrejmui perimetrul de protecție sanitară cu regim sever, de formă
circulară cu raza de 10 m, delimita și semnaliza zonele de protecție sanitară cu regim de restricție și
cea hidrogeologică, pe baza unor studii de specialitate.
Tratarea apei se va asigura pe baza parametrilor de calitate ai apei brute. Tehnologia
trebuie să fie foarte flexibilă, ținînd cont de variațiile cerinței în limite foarte largi. Foarte probabil
că apa subterană captată nu va necesita decît dezinfectarea cu clor, impusă pentru sisteme destinate
alimentării centralizate cu apă a colectivităților publice. Soluția apreciată ca fiind cea mai adecvată
este aceea a preparării locale a clorului. În orice variantă însă, trebuie asigurată continuitatea
neîntreruptă a alimentării cu energie electrică, aceasta reprezentînd o condiție esențială în privința
siguranței în exploatare. Alimentarea rezervorului se va rezolva prin pompare prin conducte din
polietilenă HDPE. Se recomandă utilizarea pompelor cu turație variabilă asigurată prin
convertizoare de frecvență, singura soluție viabilă ce permite adaptarea funcționării la variațiile
extreme ale consumului.
Pentru înmagazinarea apei este nevoie de construirea unui rezervor nou. Determinată de
necesitatea compensării variației consumului și de asigurare a volumului intangibil de incendiu,
volumul total al rezervorului rezultă la 400 m3, repartizat recomandabil în două unități gemene de
2x200 m3. Din punct de vedere tehnologic, avînd în vedere configurația zonei și amplasamentul
posibil al rezervorului în raport cu consumatorii, se recomandă adoptarea alcătuirii ca
contrarezervor. Prin acest mod de rezolvare se va putea economisi o lungime de conductă de cîteva
sute de metri. Avînd în vedere condițțile climatice severe din timpul iernii, se recomandă soluția de
rezervor din beton armat semiîngropat, față de soluția cu rezervor metalic suprateran, care - deși
permite o durată de execuție mult mai mică, însă este foarte vulnerabilă din cauza problemelor
legate de necesitatea asigurării unei protecții termice reale și durabile atît a cuvelor, cît și îndeosebi
a racordurilor exterioare supraterane.
Diferența de nivel în cadrul acestei zone permite utilizarea unei singure zone de presiune,
alimentate direct la presiunea din rezervorul de înălțime. Cota nivelului maxim al apei în rezervor se
propune la 1650 mdMN. Această cotă permite alimentarea gravitațională și a pensiunii Pethő, avînd
236
un regim de construcție P+2, amplasate cel mai sus, aproximativ la cota 1630 mdMN.
Rețeaua de distribuție se propune din conducte din polietilenă HDPE, cu dimensiunea
minimă reglementată, de DN 100 (D 110), primul tronson de la rezervor necesitînd diametre mai
mari, estimativ DN 150 (D 160), determinate pe bază de calcul.
Dacă în privința lungimii aducțiunilor de apă brută de la puțurile forate și de la camera de
compensare la Stația de tratare nu se pot face aprecieri, în schimb lungimea rețelei de disribuție de
tip inelar-ramificat poate fi estimată la cca. 2,3 km.
Celelalte 5 trupuri noi propuse nu vor avea funcțiuni de cazare ci numai de servire. Astfel
alimentarea lor cu apă poate fi rezolvată prin apă îmbuteliată.
Siguranța în alimentarea cu energie electrică a stațiunii necesită și aici o analiză
pertinentă în privința adoptării deciziei între dotarea cu generator de rezervă și creșterea gradului de
siguranță a alimentării cu energie electrică din SEN. În proiectul PUZ Munții Harghitei s-a propus
rezolvarea alimentării cu energie electrică a stațiunii din 4 direcții, prin prelungirea liniilor de 20 kV
dinspre orașul Vlăhița pe valea Vîrghișului, prin construirea unor linii noi dinspre bazinul Ciucului,
respectiv localitățile Mădăraș, Siculeni și Miercurea Ciuc (prin prelungirea liniilor existente pînă la
Harghita Băi). Prin aprobarea PUZ, se consideră că decizia în acest sens a fost luată.
Soluția de principiu, propusă în PUZ Munții Harghitei, fără detaliile prezentate aici, a fost
avizată favorabil de ANAR București prin avizul de GA nr. 104/03.090.2015.
3.5.2. Canalizare menajeră

Prin studiul ISPIFGA în 1969, lucrările de canalizare menajeră au fost încadrate conform
STAS 4273-61 în clasa a IV-a de importanță.
proiectantul RAPIDPROIECT srl a încadrat lucrările de canalizare menajeră conform STAS 4273-
83, în clasa a IV-a de importanță, aceasta fiind adoptată ulterior și în proiectele de dezvoltare reluate
în 2006. Încadrarea determină gradul de asigurare și ca urmare, mărimea debitelor de calcul și de
verificare ale lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor ale obiectelor componente ale sistemului
de canalizare. Astfel conform STAS 4068/2-87 asigurarea (probabilitatea de depășire) debitului de
calcul este de 5 %, iar cea de verificare de 1 %.
debitul de calcul. În acest ultim caz însă, există o contradicție între prevederile standardului,
normativelor pe de o parte, și cele ambigui și exagerate ale HGR 846/2010 pentru aprobarea
Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung. Aceasta
prevede pentru asigurarea debitului de calcul valoarea de cel puțin 1 % și chiar 0,5 %, ceea ce
conduce la soluții și valori de investiții mult disproporționate comparativ cu necesitățile reale. Acest
aspect a fost tratat pe larg în capitolul 2.3 Inundații.
Debite de canalizare menajeră
Debitul apelor uzate menajere ale orașului se apreciază în perspectiva a 25 ani.

Considerînd anul de bază anul 2017, anul de perspectivă rezultă 2042.
Pentru estimarea debitului apelor uzate menajere ale orașului se au în vedere rezultatele
calculelor de debit întocmite de TOTAL PROIECT srl în SF 1763/2006 Realizarea canalizării
menajere în zona Nagyfalu și extinderea stației de epurare zona Délő - județul Harghita. În acest
calcul se adoptă aceleași principii și ipoteze de calcul pentru etapa de perspectivă de 25 ani,
respectiv rata de creștere a populației de 5 ‰/an, rata de creștere a confortului de dotare a
locuințelor cu instalații de alimentare cu apă și canalizare de 80 %, rata de creștere a consumului din
activități publice de 1 %, activități industriale și de zootehnie de 2 %.
237
Dat fiind potențialul turistic al zonei și condițiilor propice pentru practicarea sporturilor de
iarnă, pe lîngă debitele de ape uzate menajere de bază ale orașului trebuie avut în vedere și debitul
apelor uzate menajere aferente acestor servicii, caracterizate printr-un grad mare de variație
sezonală și zilnică. În acest sens se subliniază faptul că, noile capacități de servicii turistice
preconizate prin Planurile Urbanistice Zonale elaborate, care însumează cca. 1405 locuri de cazare
și cca. 1460 locuri de alimentație publică, se concentrează în zona de est a orașului, nestudiată și
necanalizată prin proiectele de dezvoltare puse în funcțiune.
Datorită configurației terenului, zona de intravilan aflată la est de axul vertical al orașului,
reprezentat de străzile Turiștilor-Harghita-Bethlen Gábor-Primăverii-DJ 132 (str. Uzinei-Berényi
Margit-Turnătorilor-Gábor Áron) prezintă o cădere generală destul de pronunțată spre est, ceea ce
face imposibilă canalizarea menajeră a acestei zone împreună cu restul orașului. Acest aspect
deosebit de important a fost subliniat în primul proiect de dezvoltare a canalizării menajere, elaborat
de RAPIDPROIECT srl din Tg.Mureș în 1995, nefinalizat însă din lipsă de fonduri.
Un alt aspect la fel de important se alătură acestei particularități, ca o consecință a PUZ

Munții Harghitei, elaborat de VALLUM srl din Miercurea Ciuc. Și anume, este vorba despre soluția
propusă pentru canalizarea menajeră a stațiunii turistice Harghita Mădăraș, constînd din racordarea
acestei zone la sistemul de canalizare menajeră a orașului. Soluția a fost avizată favorabil prin
avizul de GA nr. 104/03.09.2015 emis de ANAR București.
Conform standardului SR 1846-1:2006, debitul apelor uzate menajere se consideră egal cu
debitul cerinței de apă, respectiv: Qu= Qs.
Cu considerentele de mai sus, la calculul debitului apelor uzate menajere se vor utiliza
rezultatele calculelor de estimare a debitului cerinței de apă de la capitolul 3.5.1.1.
Astfel numărul populației orașului considerat în anul de perspectivă 2042 este:
N2042= 6761·(1+0,005)25= 6761·1,133= 7.660 locuitori
Debitul de bază al apelor uzate menajere ale orașului pentru anul 2042 este egal cu cerința
de apă:
Qu.zi.max= Qs.zi.max= 2.085 m3/zi= 24,13 l/s
Debitul total al apelor uzate menajere ale orașului pentru anul 2042 în varianta 2 rezultă
prin considerarea unui spor de cca. 5 % aferent serviciilor de întreținere a rețelei de canalizare:
Qu.zi.max= 1,05·2.085 m3/zi= 2190 m3/zi= 25,35 l/s
Pentru studiul variantelor de dezvoltare a canalizării menajere, este nevoie de
determinarea debitului apelor uzate menajere aferent zonelor superioare și de est ale orașului. Acest
lucru se va face pe baza numărului de locuitori, pornind de la datele tabelului 3.2.1.9, rezultînd
pentru varianta 1 datele prezentate în tabelele 3.5.2.1.1 și 3.5.2.1.2.
Numărul populației în viitor din cele două zone de canalizare se va estima considerînd că o
parte mai mare a sporului populației se va concentra în zona de est, prin construirea de noi locuințe.
În această ipoteză vom avea:
- numărul populației aferente zonei de canalizare existente
N1= 0,95·5854·(1+0,005)25= 0,97·5854·1,133= 0,97·6633≈ 6.430 locuitori
- numărul populației aferente zonei de canalizare est
N2= 7660-6430= 1.230 locuitori.
Debitul de canalizare menajeră a celor două zone de canalizare ale orașului se estimează
prin regula de trei simplă:
- debitul apelor uzate menajere aferente zonei de canalizare existente
Qu.zi.max= 6430/7660·2085 m3/zi= 0,839·2085 m3/zi= 1.750 m3/zi= 20,25 l/s
- debitul apelor uzate menajere aferente zonei de canalizare propuse
Qu.zi.max= 2085-1750= 335 m3/zi= 3,88 l/s
Debitul apelor uzate menajere aferent serviciilor turistice în etapa de perspectivă este egal
cu debitul cerinței de apă conform tabelului 3.5.1.1.1, reprodus în tabelul 3.5.2.1.3:
Tabelul 3.5.2.1.3. Debitul apelor uzate menajere aferent serviciilor turistice în 2042
238
Capacitate (loc) / Debit ape uzate menajere, Qu.zi.max (m3/zi)
Tip consum zona est rest oraș Total
capacitate debit capacitate debit capacitate debit
Cazare 1.135 454,0 270 108,0 1.405 562,0
Alimentație publică 980 98,0 480 48,0 1.460 146,0
TOTAL (loc) / (m3/zi) 2.115 552,0 750 156,0 2.865 708,0
Total (l/s) - 6,39 - 1,81 - 8,2
Debitul apelor uzate menajere în viitor pentru cele două zone de canalizare ale orașului,
respectiv celor două stații de epurare se determină conform tabelului 3.5.2.1.4, în care s-u mai
considerat și debitele aferente necesităților tehnologice de întreținere a rețelei.
Din tabelul de mai jos se poate observa că în viitor, în varianta propusă, în timp ce în cazul
zonei racordate la stația de epurare existentă, din debitul total al apelor uzate menajere cea mai mare
pondere o reprezintă cel aferent orașului (populație+servicii+industrie locală), în cazul stației de
epurare propuse este invers, respectiv cca. 2/3 din debitul total îl reprezintă cel aferent serviciilor
turistice de cazare și alimentație publică.
Tabelul 3.5.2.1.4. Debitul de bază al apelor uzate menajere aferent celor două stații de epurare
Debit de calcul aferent stației de epurare existente, Debit de calcul aferent stației de epurare propuse,
Tip consum Qu.zi.max Qu.zi.max
(m3/zi) (l/s) Pondere (%) (m3/zi) (l/s) Pondere (%)
Oraș 1.750 20,25 91,8 335 3,88 37,8
Servicii turistice 156 1,81 8,2 552 6,39 62,2
Total 1 1.906 22,06 100 887 10,27 100
Întreținere rețele 5 % 94 1.09 - 43 0,50 -
TOTAL 2.000 23,15 - 930 10,77 -
În varianta de racordare a apelor uzate menajere ale stațiunii Harghita Mădăraș la sistemul
de canalizare al orașului Vlăhița, avizată în cadrul PUZ Munții Harghitei, debitul aferent celor două
sisteme de canalizare propuse prin prezentul PUG rezultă conform tabelului 3.5.2.1.5, în care
debitul stațiunii s-a preluat din capitolul 3.5.2.5:
Tabelul 3.5.2.1.5. Debitul apelor uzate menajere aferent celor două stații de epurare în var. 1 și 2
Varianta 1 Varianta 2
Debit de calcul aferent stației de Debit de calcul aferent stației de Debit de calcul aferent stației de Debit de calcul aferent stației de
Specificații epurare existente, Qu.zi.max epurare propuse, Qu.zi.max epurare existente, Qu.zi.max epurare propuse, Qu.zi.max
Pondere Pondere Pondere Pondere
(m3/zi) (l/s) (m3/zi) (l/s) (m3/zi) (l/s) (m3/zi) (l/s)
(%) (%) (%) (%)
Oraș 2.000 23,15 100 930 10,77 70,2 2.930 33,91 88,1 - - -
Harghita Mădăraș - - - 395 4,57 29,8 395 4,57 11,9 - - -
TOTAL 2.000 23,15 100 1.325 15,34 100 3.325 38,48 100 - - -
Calitatea apelor uzate menajere canalizate

Calitatea apelor uzate menajere rezultă dintr-un calcul, bazat pe un concept nou, introdus
prin Directiva apei uzate 91/271/CEE, preluată în legislația românească prin legea apelor 196/1997
cu mcu și HGR 188/2002 cu mcu, caracterizat prin termenul „locuitor echivalent (l.e.)”, definit prin
consumul biochimic de oxigen la 5 zile (CBO 5) de co= 60 gO2/l.e. Acest indicator exprimă
încărcarea apelor uzate cu materii organice, „produse” într-o zi de către o ființă umană.
Prin acest termen universal toate tipurile de poluări cu materii organice pot fi aduse la un
numitor comun și astfel servi ca un termen de comparație – singurul termen echivoc, a stațiilor de
epurare. Ca urmare este evident că, numărul de locuitori echivalenți aferent unei stații de epurare nu
poate fi niciodată mai mic ca numărul populației efectiv racordate. De asemenea, prin existența unei
corelații în limite restrînse între încărcarea cu materii organice și alți cîțiva parametri de bază, acest
indicator servește și ca unul de control pentru autoritatea de GA. Acești parametri principali sînt
indicați în normativele de proiectare. Așa cum s-a arătat în capitolul 3.2.1.b, deși calculele de
proiectare a dezvoltării stației de epurare conțin greșeli evidente din acest punct de vedere, acest
fapt a fost ignorat de autoritatea de GA.
239
În majoritatea țărilor UE, normativele de proiectare specifice conțin prevederi și pentru
calculul numărului de locuitori echivalenți. Normativele românești nu conțin asemenea prevederi.
În afara parametrului CBO5, pentru caracterizarea apelor uzate menajere sînt utilizați și alți
parametri (indicatori), precum temperatura, chimismul exprimat în unități pH, materii în suspensie,
azot (nitrogen) amoniacal, fosfor total, sulfuri și hidrogen sulfurat, substanțe extractibile cu solvenți
organici (grăsimi), detergenți sintetici biodegradabili, unele metale grele, clor rezidual liber, etc.
Pentru determinarea numărului de locuitori echivalenți, trebuie cunoscute numărul
populației, numărul, tipul și capacitatea unităților de industrie alimentară, numărul și capacitatea
unităților de patiserie-cofetărie, numărul și capacitatea unităților de alimentație publică, numărul,
tipul și capacitatea unităților de cazare pentru turiști, și altele asemenea.
În final, caracteristicile apelor uzate menajere canalizate trebuie să se încadreze în limitele
maxime admise stabilite în normativul NTPA 002/2002 cu mcu.
Pentru a se încadra în limitele maxime admise, toate unitățile care evacuează ape uzate
compatibile cu apele uzate menajere (unități de procesare a cărnii – abatoare, carmangerii, unități de
prelucrare a laptelui, laboratoare de patiserii și cofetării, etc.) trebuie să-și asigure preepurarea
apelor uzate înainte de evacuarea acestora în canalizarea publică pînă la limita maximă admisă în
normativul NTPA 002/2002 cu mcu. Obligații asemănătoare sînt prevăzute în O. MS 119/2014 cu
mcu și pentru unitățile sanitare, ale căror ape uzate trebuie dezinfectate înainte de evacuarea în
rețeaua de canalizare menajeră publică, astfel: „art. 31 Apele uzate provenite de la unităţile sanitare
(spitale de boli infecţioase, sanatorii antituberculoase, spitale de ftiziologie, laboratoare care
lucrează cu produse patologice etc.), precum şi de la orice unităţi care, prin specificul lor,
contaminează apele reziduale cu agenţi patogeni sau poluează cu substanţe chimice şi/sau
radioactive, se vor trata în incinta unităţilor respective, asigurîndu-se dezinfecţia şi
decontaminarea, după caz, înainte de evacuarea în colectorul stradal.”, precum și în normativul
NTPA 001/2002 (aprobat prin HGR 188/2002 cu mcu).
Trebuie subliniat că, aportul maxim de ape uzate menajere se preconizează în perioada de
iarnă și preponderent din stațiunea Harghita Mădăraș, fapt ce are o influență mare asupra
temperaturii apelor uzate menajere, în sensul scăderii acesteia. Acest aspect prezintă o importanță
deosebită prin faptul că, îndepărtarea avansată a azotului este practic imposibilă la temperatura apei
uzate sub 12 ºC.
Rețeaua de canalizare
Rețeaua de canalizare a orașului se va dezvolta și în viitor în sistem separativ (divizor).
Rețelele noi de canalizare menajeră se propun a se realiza din țevi PVC D 200 și D 250, cu
căminele de curățire din material plastic (PVC sau HDPE) cu diametrul D 400 și căminele de
vizitare din elemente de beton prefabricat cu diametrul D 1000, îmbinate cu inele din cauciuc.
Pentru viitor se propune împărțirea intravilanului orașului în două zone mari de
canalizare. Propunerea are în vedere specificul configurației terenului, ce are o pantă generală
accentuată spre est din intersecția DN 13A-DJ 132. Pe baza acestei împărțiri rezultă două variante
pentru dezvoltarea sistemului de canalizare menajeră a orașului.
Conform HGR 188/2002 cu mcu, în zonele cu rețea publică de canalizare toate
gospodăriile și unitățile socio-economice trebuie să se racordeze la aceasta, concomitent cu
desființarea instalației individuale de evacuare/epurare unde aceasta există.
Varianta 1, propusă
Un dezavantaj relativ în realizarea în zona de est a unui sistem centralizat de

infrastructură edilitară în general, din care face parte și canalizarea menajeră, se datorează formei
total neadecvate a acestei zone a intravilanului, îngreunată și de fragmentarea densă a reliefului de
văile cursurilor de apă, afluenți ai rîului Vîrghiș.
În această variantă zona de est se canalizează complet independent de sistemul de
canalizare menajeră existent, cu racordare la o stație de epurare proprie, nouă, denumită
convențional EST. Avînd în vedere necesitatea de protecție a calității apei rîului Homorodul Mic –
240
emisarul stației de epurare existente, precum și posibila îmbunătățire a rețelei de canalizare
menajeră existente, în această variantă se propune degrevarea sistemului existent de zona superioară
a orașului, reprezentată de străzile Turiștilor, Intr. Rîndunicii, Bradului, Harghita, Voinței, Carpați și
Vînătorilor și racordarea acesteia la sistemul de canalizare propus, inclusiv a rețelei de canalizare
menajeră de la stațiunea Harghita Mădăraș. Soluția de principiu a racordării stațiunii turistice la
sistemul de canalizare al orașului propusă în PUZ Munții Harghitei, fără detaliile prezentate aici, a
fost avizată favorabil de ANAR București prin avizul de GA nr. 104/03.090.2015.
În scopul degrevării stației de epurare existente de debitele de ape uzate aferente zonei
superioare, este nevoie de întreruperea continuității canalului menajer de pe str. Harghita în dreptul
nr. 77 și devierea pe str. Carpați prin construirea unui canal de cca. 30 m lungime și devierea
canalului de pe str. Carpați pe str. Vînătorilor, prin înlocuirea unui tronson de canal de pe această
stradă de cca. 80 m lungime, cu inversarea sensului de curgere. Acest lucru reprezintă un prim
avantaj al variantei.
Pe lîngă avantajul reducerii debitelor aferente stației de epurare existente, propunerea mai
are avantajul posibilității de eliminare a stațiilor de pompare SPauD-Bradului (Harghita) și SPauG-
Cuza Vodă existente în funcțiune, ale căror zone de servire vor putea fi incluse fără pompare în zona
de canalizare est. Un alt avantaj este reprezentat de eliminarea, mai precis posibilitatea eliminării, a
altor două stații de pompare, SPau2 din str. Petőfi Sándor și SPau3 din str. Republicii (DN 13A).
Prevăzute în proiectele de dezvoltare, însă neconstruite încă, prin adoptarea soluției din această
variantă, nici nu ar mai fi nevoie de acestea. În situația proiectată, aceste două stații de pompare nu
puteau deservi mai mult de cca. 60 persoane, în timp de cheltuielile de exploatare și întreținere,
amplificate de deversările de ape uzate brute din cauza deselor întreruperi în alimentarea cu energie
electrică, ar fi înrăutățit și mai mult economicitatea sistemului, generînd și poluarea nepermisă a
mediului.
În restul rețelei de canalizare menajeră existente, cu racordare la stația de epurare
existentă, pentru viitor se propun următoarele soluții de dezvoltare:
- clarificarea situației canalului menajer din tuburi din beton prefabricat cu DN 300 mm, în
lungime de cca. 570 m, probabil existent, dintre grădinița de copii Nárcisz, prin releveu topografic
și tehnic, în scopul studierii posibilității de utilizare și încadrare în rețeaua de canalizare menajeră
existentă
- mutarea stației de pompare SPauA-Rákos pe un amplasament corespunzător, inclusiv
echiparea cu un generator de rezervă și extinderea zonei de canalizare menajeră existentă deservite;
Există posibilitatea utilizării generatorului de rezervă a stației de pompare SPauD propusă pentru
desființare.
- mutarea stației de pompare SPauB-Muzeului împreună cu generatorul de rezervă de pe
str. Muzeului la capătul străzii, în zona Vashámor; Acest lucru va face posibilă canalizarea integrală
a str. Muzeului, precum și canalizarea menajeră a 8 gospodării de pe str. Budai Nagy Antal, în
prezent necanalizate din cauza configurației nefavorabile a terenului și economisirea astfel a altor 2
stații de pompare noi
- mutarea stației de pompare SPauC-Spitalului, inclusiv echiparea cu un generator de
rezervă la capătul aval a orașului de-a lungul str. Spitalului (DJ 132); Acest lucru va permite
canalizarea menajeră a altor 8-10 gospodării existente din aval, necanalizate în prezent și
economisirea astfel a unei noi stații de pompare. Există posibilitatea utilizării generatorului de
rezervă a stației de pompare SPauD propusă pentru desființare.
- desființarea stației de pompare SPauD-Bradului (Harghita), prin reconsiderarea
canalizării menajere a tronsonului din str. Voinței aferent Canalului Vîrghiș
- desființarea stației de pompare SPauE-Salcîm de pe str. Salcîm și prelungirea canalului
gravitațional aferent pînă la canalul de pe str. Tineretului
- desființarea stației de pompare SPauG-Cuza Vodă, prin înlocuirea unui tronson de cca.
80 m lungime și racordarea la acesta a tronsonului de canal aferent stației de pompare desființate,
prin subtraversarea Canalului Vîrghiș, printr-un tronson de cca. 30 m lungime
- canalizarea zonei de vest a intravilanului delimitat de DN 13A, rîul Visloc și un alt
afluent al rîului Homorodul Mic cu racordare la o stație de pompare nouă SPauR, cu refulare pe
241
canalul menajer existent de pe str. Márton Áron, printr-o conductă din polietilenă HDPE în lungime
de cca. 0,19 km
- racordarea canalului menajer de la stațiunea Harghita Mădăraș la capătul amonte al
rețelei prelungite pînă la limita intravilanului de pe str. Turiștilor, printr-un canal subteran cu
lungimea de cca. 9,2 km (pînă la capătul actual al canalului menajer existent cca. 9,9 km)
- în zonele periferice fără posibilitate de racordare la rețeaua de bază sau cu desimea foarte
mică a construcțiilor și cu perspectiva îndesirii practic nulă, se propune soluția de canalizare
menajeră cu deservirea imobilelor cu instalații de epurare biologică individuale sau colective
(deservind în comun mai multe gospodării), cu evacuare în emisarii limitrofi, pe baza unor avize de
GA emise de autoritatea competentă
Ca urmare a debitelor sporite, tronsoanele existente în oraș vor trebui verificate și din
punct de vedere al respectării gradului de umplere maxim admis.
În configurația propusă, orașul va fi deservit de două stații de epurare, cu un total cel mai
probabil de 20 de bazine de canalizare, dintre care două de bază gravitaționale, după cum urmează:
- stația de epurare existentă (SUD)
- cu bazin de canalizare de bază cu rețea în sistem gravitațional, cu 6 subbazine
deservite de stații de pompare
- stația de epurare nouă, EST
- cu bazin de canalizare de bază cu rețea în sistem gravitațional
- 4 bazine de canalizare deservite de cîte o instalație de epurare biologică, astfel: 3
existente, la Uzina de Apă, la păstrăvăria Silver Forelle, incinta de pe Lazul Vlăhița și unul nou
propus în partea de sud pe valea rîului Homorodul Mic, pe malul stîng
- un bazin de canalizare special, cel al MHC Vîrghiș, deservit și în prezent printr-o toaletă
ecologică
- 7 bazine de canalizare, probabil, dispersate la limita estică a intravilanului, în care
gospodăriile vor fi dotate cu instalații de epurare individuală și/sau colectivă
Se menționează că în zonele cu canalizare gravitațională, din cauza adîncimilor
insuficiente existente (de ex. str. Ștrandului și altele) unele gospodării nu vor putea fi racordate decît
prin pompare individuală. Prin proiectarea atentă a rețelelor noi astfel de situații vor putea fi
complet evitate sau eventual limitate numai la cazuri izolate.
De asemenea, din motive obiective și anume din imposibilitatea aprecierii lungimii
rețelelor din bazinele de canalizare propuse a fi deservite de instalații de epurare biologică, tabelul
nu conține nici lungimea acestor rețele.
Rețelele din intravilan se vor amplasa pe străzi cu respectarea distanțelor de protecție și de
coezistență conform reglementărilor în vigoare. Rețelele din extravilan se vor amplasa în zona
drumurilor de exploatare existente.
Vor rămîne 5 stații de pompare, dintre care 3 (SPauA, SPauB și SPauC) vor trebui
reamplasate, la care se adaugă o stație de pompare nouă, SPauR în partea central-vestică, lîngă un
afluent de stînga a rîului Homorodul Mic. Toate stațiile de pompare vor fi prevăzute cu generator de
rezervă. Conductele de refulare ale celor 3 stații de pompare reamplasate necesită prelungiri cu țevi
din HDPE totalizînd cca. 0,6 km. Deși se propune menținerea stației de pompare SPauF-8 Martie,
aceasta se face doar din lipsa datelor necesare analizării posibilității de racordare a rețelei aferente
la cea de bază.
În această privință este necesară analizarea cotelor de radier existente, insistînd asupra
posibilităților de racordare gravitațională a zonei aferente SPauF și eliminarea acestei stații de
pompare. În ceea ce privește stația de pompare SPau-Ștrandului, deși nu s-a propus reamplasarea
acesteia, se consideră totuși necesară studierea în viitor a acestei posibilități. Două argumente vin în
favoarea mutării acesteia în aval de terenul de sport: dotările existente și mai ales cele viitoare ale
terenului de sport nu pot fi racordate la rețeaua aferentă decît numai prin pompare și din condiții
urbanistice (estetică, igienă). Incinta stațiilor de pompare reamplasate va fi obligatoriu împrejmuită,
amplasamentul lor fiind ales astfel încît să se poată asigura în cît mai mare măsură zona de protecție
sanitară de 10 m conform reglementărilor în vigoare, iar la cele păstrate se va studia de la caz la caz
posibilitatea împrejmuirii sau aplicarea unor măsuri compensatorii.
242
Lungimea rețelei necesare din PVC în zona de canalizare EST rezultă aproximativ la 15,1
km, din care în extravilan, în zona drumurilor de exploatare existente cca. 1,4 km. Pentru
canalizarea acestei zone va fi nevoie de modificări în rețeaua actuală, necesitînd înlocuirea a cca.
1,4 km canale de pe traseul colectorului general EST, cu diametrul D 250.
Tabelul 3.5.2.1.6. Situația propusă a rețelelor de canalizare menajeră
Lungime rețea (m)
Tip bazin
Zona de intravilan existentă păstrată Zona de intravilan EST
Codificare Tip Material și TOTAL
și denumire intervenție diametru (m)
Specificații Intravilan Extravilan Total Intravilan Extravilan Total
stație de
pompare
PVC 250 - - - 1.420 - 1.420 1.420
înlocuire PVC 200 165 - 165 - - - 165
Total 1 165 - 165 1.420 - 1.420 1.585
gravitațional - PVC 250 620 - 620 8.515 1.425 9.940 10.560
PVC 200 6.645 - 6.645 3.780 - 3.780 10.425
rețele noi
Total 2 7.265 - 7.265 12.295 1.425 13.720 20.985
Total I 7.430 - 7.430 13.715 1.425 15.140 22.570
PVC 250 465 - 465 - - - 465
PVC 200 1.530 - 1.530 - - - 1.530
SPauA* Total 1 1.995 - 1.995 - - - 1.995
rețele noi
Rákos refulare***
10 - 10 - - - 10
HDPE
Total A 2.005 - 2.005 - - - 2.005
PVC 250 205 - 205 - - - 205
PVC 200 1.260 - 1.260 - - - 1.260
SPauB* Total 1 1.465 - 1.465 - - - 1.465
rețele noi
Muzeului refulare***
120 - 120 - - - 120
HDPE
Total B 1.585 - 1.585 - - - 1.585
PVC 200 945 - 945 - - - 945
cu pompare SPauC* refulare***
rețele noi 245 - 245 - - - 245
Spitalului HDPE
Total C 1.190 - 1.190 - - - 1.190
PVC 250 1.320 470 1.790 - - - 1.790
PVC 200 485 5 490 - - - 490
Total 1 1.805 475 2.280 - - - 2.280
SPauR** rețele noi
refulare***
- 190 190 - - - 190
HDPE
Total D 1.805 665 2.470 - - - 2.470
PVC 250 1.990 470 2.460 - - - 2.460
Total PVC PVC 200 4.220 5 4.225 - - - 4.225
Total IIa 6.210 475 6.685 - - - 6.685
Total HDPE refulare*** 375 190 565 - - - 565
Total II 6.585 665 7.250 - - - 7.250
PVC 250 - - - 1.420 - 1.420 1.420
înlocuire PVC 200 165 - 165 - - - 165
Total 165 - 165 1.420 - 1.420 1.585
TOTAL PVC
PVC 250 2.610 470 3.080 8.515 1.425 9.940 13.020
rețele noi PVC 200 10.865 5 10.870 3.780 - 3.780 14.650
Total 12.625 1.325 13.950 12.295 1.425 13.720 27.670
PVC 13.640 475 14.115 13.715 1.425 15.140 29.255
TOTAL GENERAL
HDPE 375 190 565 - - - 565
TOTAL 14.015 665 14.680 13.715 1.425 15.140 29.820
NOTĂ: Tabelul nu conține nu conține toate rețelele existente ce ar trebui să fie înlocuite pentru a corespunde
reglementărilor în vigoare, numai acelea care trebuie înlocuite în mod obligatoriu, rețelele propuse pentru desființare și
243
rețelele din bazinele de canalizare propuse a fi deservite de instalații de epurare biologică.
* Stații de pompare reamplasate.
** Stație de pompare nouă.
*** Numai prelungirea.
Se menționează că, cele 4 bazine de canalizare din această parte a intravilanului unde
curbele de nivel sînt foarte incerte, ca urmare foarte probabil în soluție cu instalații de epurare
biologică individuale și/sau colective, prin ridicarea topografică completă a zonei, ar putea fi
racordate la rețeaua gravitațională aferentă stației de epurare EST prin cîte o stație de pompare,
soluție cu avantaje nete evidente atît economic, cît și din cel al protecției mediului acvatic.
În tabelul 3.5.2.1.6 se prezintă situația propusă a rețelelor de canalizare menajeră noi în
condițiile reconfigurării bazinelor de canalizare, cu mențiunea că, acesta nu conține toate rețelele
existente ce ar trebui să fie înlocuite pentru a corespunde reglementărilor în vigoare, numai acelea
care trebuie înlocuite în mod obligatoriu, precum nici rețelele propuse pentru desființare.
Varianta 2, nerecomandată, studiată doar ca exercițiu pur teoretic
Aceasta constă în extinderea rețelei de canalizare menajeră, cu racordarea integrală la

sistemul existent. În acest scop se propun următoarele soluții de dezvoltare:
- în privința rețelei, identic ca în varianta 1
- racordarea zonei de est la sistemul existent prin pompare
Zona de est, canalizată identic ca în varianta 1, va fi deservită de o singură stație de
pompare, amplasată la limita sudică a zonei de intravilan, lîngă podul peste rîul Toknál, care va
refula apele uzate în canalul menajer prelungit pe str. József Attila, lîngă cimitir, printr-o conductă
din polietilenă HDPE în lungime de cca. 2,3 km, din care cca. 0,8 km în extravilan, pe un drum de
cîmp. Echiparea stației de pompare se propune cu 3 (2+1) electropompe cu turație variabilă prin
convertizoare de frecvență. Alimentarea cu energie electrică a acestei stații de pompare de mare
capacitate se va putea asigura în condiții avantajoase, din postul de transformare existent PT 1
Selters. Se subliniază că, în acest caz, tronsonul de canal între punctul de racordare a conductei de
refulare și punctul de racordare la colectorul menajer existent de pe str. Gábor Áron va trebui
dimensionat în consecință, necesitînd foarte probabil un diametru de DN 300 (D 315), inclusiv prin
înlocuirea canalului menajer existent prin cartier, cu DN 200, în lungime de cca. 195 m.
Incinta stației de pompare va fi împrejmuită la limita de protecție sanitară de 10 m
conform reglementării în vigoare.
Mențiunea de exercițiu pur teoretic din punct de vedere al rețelei se referă la faptul că, pe
de o parte soluția este foarte vulnerabilă în exploatare din cauza conductei de refulare foarte lungi,
iar pe de altă parte, exploatarea stației de pompare necesită costuri mari ca urmare a consumului
mare de energie electrică, ceea ce diminuează inevitabil și mai mult economicitatea în ansamblu a
canalizării menajere.
Stația de epurare
Variantele de dezvoltare a canalizării menajere în viitor presupun și reconsiderarea stației
de epurare existente. Ambele variante au în vedere varianta de racordare a stațiunii Harghita
Mădăraș.
Varianta 1, propusă
În această variantă se propune descongestionarea stației de epurare existente, denumită

generic din acest moment „Stația de epurare SUD” și construirea unei stații de epurare noi,
denumită generic „Stația de epurare EST”.
În această soluție, debitul de calcul al apelor uzate menajere aferente Stației de epurare
SUD se va putea reduce de la 3.325 m3/zi= 38,48 l/s la 2.000 m3/zi= 23,15 l/s, adică la cca. 60 %. În
această situație, debitul de calcul avizat al stației de epurare existente, 1.600 m3/zi, va crește cu
244
numai 400 m3/zi, reprezentînd 25 %. Se menționează că, deși această creștere nu este binevenită
deoarece agravează și mai mult în viitor calitatea apei rîului Homorodul Mic, reprezintă totuși un
cîștig important în raport cu cei 3.325 m 3/zi. Astfel, raportul de diluție se va modifica după cum
urmează:
14:23,15, respectiv 0,604:1,
ceea ce arată că, în perioadele de ape mici, debitul apelor uzate va depăși debitul minim normat cu
peste 65 %.
Se apreciază că, pentru îmbunătățirea situației se impune ca la dezvoltarea capacității
Stației de epurare sud să fie impuse concentrații de impurificatori mai mici ca cele autorizate în
prezent. Gradul de epurare necesar rezultă din compararea concentrațiilor impurificatorilor apei
uzate influente cu cele maxime admise la evacuare, conform normativului NTPA 001/2002 și
normelor NTPA 011/2002, cu mcu. De asemenea, se impune verificarea gradului de epurare necesar
și prin prisma prevederilor normativului NP 133/2-2013 (Normativ privind proiectarea, execuţia şi
exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare a localităţilor. Partea a II-a: Sisteme de
canalizare a localităţilor, aprobat prin O. MDRAP 2901/2013) și O. MMGA 161/2006 privind
concentrația minimă a oxigenului dizolvat în apele de suprafață pentru clasa de calitate a rîului
receptor, Homorodul Mic, stabilită de autoritatea de GA dintre cele 5 clase de calitate reglementate.
Chiar dacă în aplicarea ulterioară a prevederilor O. MMGA 161/2006, criteriile și valorile
parametrilor au fost modificați și, contrar prevederilor ordinului, nepublicați în Monitorul Oficial al
României (MO), aceste elemente ar trebui să fie publice în PABH, și în orice caz, puse la dispoziția
proiectantului. Este de evidențiat faptul că, prin normativul NP 133/2-2013 se introduce din nou
obligativitatea considerării distanței de amestec și al calculului gradului de epurare necesar și
din punct de vedere al oxigenului dizolvat, însă de această dată debitul de diluție normat al rîului
este definit ca debitul mediu lunar cu asigurarea de 95 % (față de prevederile de dinainte, în care
debitul de diluție normat al rîului era definit ca debitul mediu lunar minim anual cu asigurarea
de 95 %, care este mai mic, deci cu rezultate mai severe față de noua definiție).
Se apreciază că, obiectele tehnologice existente permit adaptarea stației la debitele
crescute și la gradele de epurare mai severe, fără extinderea incintei.
Cu ocazia amplificării capacității de epurare, se va acorda o atenție deosebită asigurării
protecției termice a obiectelor tehnologice, ca una dintre condițiile de bază ale modalității de
îmbunătățire a eficienței acestora.
Stația de epurare sud va trebui să fie echipată în viitor în mod corespunzător în vederea
primirii cantităților suplimentare de nămol proaspăt rezultate de la instalațiile de epurare din
localitatea Minele Lueta și transportate aici cu autovidanjorul, la o distanță medie de cca. 2,7 km.
De asemenea, este nevoie și de rezolvarea corespunzătoare a apărării incintei stației de
epurare împotriva inundațiilor, în strînsă concordanță cu cerințele de apărare împotriva inundațiilor
și a zonei adiacente a străzii Rákos, iar concomitent, în strînsă legătură cu regularizarea rîului, și
reconstruirea din temelii a podului de acces actual, improvizat.
O posibilitate de îmbunătățire cît de cît a situației ar putea consta din îmbunătățirea
gradului de diluție în raport cu apele emisarului. Acest lucru se poate obține prin aportul Canalului
Vîrghiș, care aduce un aport important de debit derivat din rîul Vîrghiș. Prin creșterea debitelor
minime se îmbunătățește gradul de diluție, cu efect pozitiv, favorabil asupra îmbunătățirii calității
apei rîului Homorodul Mic. În acest scop punctul de evacuare actual va trebui mutat în aval de
confluența rîului Homorodul Mic cu Canalul Vîrghiș, mai exact în aval de stăvilarul forjei
Vashámor. Zona intermediară însă nu este deloc favorabilă unei prelungiri gravitaționale pe malul
stîng din cauza unor construcții existente pe mal, adîncimii necesare foarte mari în condiții de teren
stîncos și necesității de subtraversare a albiei Canalului Vîrghiș. Prelungirea canalului de evacuare
pe malul drept implică subtraversarea albiei rîului Homorodul Mic, necesitatea pozării la adîncimi
foarte mari în condițiile unui teren stîncos și existenței proprietăților particulare pe mal. În condițiile
arătate, singura soluție fezabilă pare a fi prin pompare. Conducta de refulare de diametru mic poate
fi pozată pe podul de acces la stația de epurare, care oricum trebuie reconstruită din temelii, apoi
pozată la doar adîncimea de îngheț de-a lungul drumului județean DJ 132 fie cel puțin pînă la aleea
de acces la stăvilar, fie mai în aval, pe un drum de acces la rîu. Lungimea conductei în aceste
245
ipoteze ar fi de cca. 300 m, respectiv cca. 400 m.
Prin alegerea secțiunii de evacuare din stația de epurare sud, sînt posibile deci două
subvariante:
- varianta 1a: menținerea secțiunii de evacuare existente în amonte de confluența cu
Canalul Vîrghiș
- varianta 1b: mutarea secțiunii de evacuare existente în aval de confluența cu Canalul
Vîrghiș cu cca. 100 m
Stația de epurare EST urmează să preia apele uzate canalizate din zona de nord și de est
a orașului. Debitul de calcul al stației de epurare ar fi, conform tabelului centralizator 3.5.2.1.5, de
Qu.zi.max= 1.325 m3/s= 15,34 l/s, iar emisarul (receptorul) apelor uzate epurate va fi rîul Vîrghiș,
imediat amonte de confluența cu rîul Toknál. Conform tabelului 1.12.39.1, debitul de diluție al
rîului Vîrghiș în această secțiune, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș, este
estimativ de 177 l/s. Astfel gradul de diluție rezultă de 177:15,34= 11,5:1, un raport foarte favorabil.
Gradul de epurare necesar rezultă din compararea concentrațiilor impurificatorilor apei
normelor NTPA 011/2002, cu mcu. De asemenea, avînd în vedere faptul că, evacuarea apelor uzate
se face în interiorul perimetrului de protecție hidrogeologică a izvoarelor minerale din aval, se
consideră necesară și verificarea gradului de epurare necesar prin prisma prevederilor normativului
NP 133/2-2013 (Normativ privind proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor de alimentare cu
apă şi canalizare a localităţilor. Partea a II-a: Sisteme de canalizare a localităţilor, aprobat prin O.
MDRAP 2901/2013) și O. MMGA 161/2006 privind concentrația minimă a oxigenului dizolvat în
apele de suprafață pentru clasa de calitate a rîului Vîrghiș, stabilită de autoritatea de GA dintre cele
5 clase de calitate reglementate. Chiar dacă în aplicarea ulterioară a prevederilor O. MMGA
161/2006, criteriile și valorile parametrilor au fost modificați și, contrar prevederilor ordinului,
nepublicați în Monitorul Oficial al României (MO), aceste elemente ar trebui să fie publice în
PABH, și în orice caz, puse la dispoziția proiectantului.
Amplasată în unghiul de confluență al celor două rîuri, incinta se află în interiorul
perimetrului intravilanului definitivat cadastral-topografic primit în martie 2018 și poate fi
amenajată pe o platformă la o cotă neinundabilă la debitul de calcul corespunzător clasei de
importanță IV. forma și dimensiunile incintei sînt determinate de respectarea zonei de protecție a
rîurilor conform legii apelor 107/1996 cu mcu, de 5 m față de malul albiei minore a rîului Toknál și
de 15 m în cazul rîului Vîrghiș, precum și de necesitățile de deviere a conductei magistrale de gaz
metan. Suprafața necesară pentru stația de epurare se estimează la cca. 2.230 m 2. Desigur,
definitivarea soluției se va face pe baza unei ridicări topografice a zonei la scara 1:500, necesară
pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
Asigurarea amplasamentului necesită devierea conductei magistrale de gaz metan din țevi
oțel cu diametrul DN 300, în lungime de cca. 214 m, inclusiv cu subtraversarea albiei rîului Vîrghiș.
Suprafața este suficientă și pentru amplasarea construcțiilor aferente prelucrării finale și depozitării
temporare a nămolului rezultat din procesul de epurare, înainte de îndepărtarea acestuia pentru
utilizare ca îngrășămînt.
Situat pe teritoriul administrativ al orașului Vlăhița, incinta stației de epurare va fi
despărțită de limita intravilanului printr-o fîșie de protecție plantată cu arbori și arbuști cu lățimea
de minim 25 m. Acest amplasament se află în interiorul zonei de protecție hidrogeologică propuse
pentru izvoarele de apă minerală din zona Selters (Szeltersz) de-a lungul rîului Vîrghiș.
Alimentarea cu energie electrică a stației de epurare se va putea asigura în condiții
avantajoase, din postul de transformare existent PT1 Selters din imediata apropiere, la numai cca.
80 m, însă va trebui echipată și cu generator de avarie în scopul asigurării continuității neîntrerupte
cu energie electrică, cu o putere egală cu cea instalată a stației.
Deși acest amplasament necesită derogarea de la normele sanitare în vigoare care prevăd o
distanță minimă de protecție de 300 m, se apreciază că, în condițiile existente în zonă, varianta
prezintă următoarele avantaje:
- se află în interiorul teritoriului administrativ al UAT Vlăhița
- alimentarea cu energie electrică se poate asigura în condiții foarte avantajoase
246
Zona amplasamentului este prezentată în colecția foto 451-453.
Varianta 2, studiată doar ca exercițiu pur teoretic
Această variantă prevede o singură stație de epurare pentru oraș, prin dezvoltarea
capacității celei existente. În această soluție, debitul de calcul al apelor uzate menajere aferente
Stației de epurare sud (existente) va crește de la 1.600 m 3/zi= 18,58 l/s la 3.325 m3/zi= 38,48 l/s,
adică de peste două ori.
Se apreciază că, pentru îmbunătățirea situației se impune ca la dezvoltarea capacității
Stației de epurare sud să fie impuse concentrații de impurificatori mai mici ca cele autorizate în
prezent. Gradul de epurare necesar rezultă din compararea concentrațiilor impurificatorilor apei
Homorodul Mic, stabilită de autoritatea de GA dintre cele 5 clase de calitate reglementate.
proiectantului.
Cu ocazia amplificării capacității de epurare, se va acorda o atenție deosebită asigurării
protecției termice a obiectelor tehnologice, ca una dintre condițiile de bază ale modalității de
îmbunătățire a eficienței acestora. Însă cea mai mare problemă este aceea a capacității de epurare și
de adaptare a tehnologiei la schimbarea regimului hidrologic, hidraulic și a caracteristicilor apelor
uzate menajere, determinate de variațiile sezoniere ale debitelor canalizate.
În privința amplasamentului nu par a exista probleme de spațiu, deoarece pe
amplasamentul haldei de zgură de furnal eliberată prin excavarea și transportarea acesteia (lucru
care practic s-a și încheiat) ar exista teren disponibil. În schimb, amplificarea capacității în situația
în care deja de decenii amplasamentul stației de epurare a fost încorporat în interiorul zonei locuite,
iar argumentul inițial de aprobare derogatorie în privința perimetrului de protecție sanitară nu mai
poate fi invocată în mod realist și responsabil, constituie un argument defavorabil în adoptarea
acestei variante.
Prin creșterea debitelor apelor uzate menajere, raportul de diluție se va modifica după cum
urmează:
14:38,48, respectiv 0,364:1 sau 2,74:1,
ceea ce arată că, în perioadele de ape mici, debitul apelor uzate va depăși debitul minim normat de
cca. 3 ori, iar perioadele în care debitul emisarului (rîul Homorodul Mic) va fi egalat de debitul
apelor uzate epurate se vor înmulți și prelungi foarte mult.
247
Conform tabelului 1.12.39.4, debitul mediu multianual (debitul modul) apreciat al rîului
Homorodul Mic în secțiunea amonte de confluența cu rîul Vîrghiș este de Q 0= 134 l/s, abia de cca.
3,5 ori mai mare ca debitul de calcul în viitor al apelor uzate epurate evacuate. Acest raport arată că,
suma perioadelor în care debitul de calcul al apelor uzate epurate va egala și depăși debitul rîului, va
reprezenta cca. 25-30 % din cele 365 de zile ale anului.
A treia posibilitate de îmbunătățire cît de cît a situației ar putea consta din îmbunătățirea
gradului de diluție în raport cu apele emisarului. Acest lucru se poate obține prin aportul Canalului
Vîrghiș, care aduce un aport important de debit derivat din rîul Vîrghiș. Prin creșterea debitelor
minime se îmbunătățește gradul de diluție, cu efect pozitiv, favorabil asupra îmbunătățirii calității
apei rîului Homorodul Mic.
În acest scop punctul de evacuare actual va trebui mutat în aval de confluența rîului
Homorodul Mic cu Canalul Vîrghiș, mai exact în aval de stăvilarul forjei Vashámor. Zona
intermediară însă nu este deloc favorabilă unei prelungiri gravitaționale pe malul stîng din cauza
unor construcții existente pe mal, adîncimii necesare foarte mari în condiții de teren stîncos și
necesității de subtraversare a albiei Canalului Vîrghiș. Prelungirea canalului de evacuare pe malul
drept implică subtraversarea albiei rîului Homorodul Mic, necesitatea pozării la adîncimi foarte
mari în condițiile unui teren stîncos și existenței proprietăților particulare pe mal. În condițiile
arătate, singura soluție fezabilă pare a fi prin pompare. Conducta de refulare de diametru mic poate
fi pozată pe podul de acces la stația de epurare, care oricum trebuie reconstruită din temelii, apoi
pozată la doar adîncimea de îngheț de-a lungul drumului județean DJ 132 fie cel puțin pînă la aleea
de acces la stăvilar, fie mai în aval, pe un drum de acces la rîu. Lungimea conductei în aceste
ipoteze ar fi de cca. 300 m, respectiv cca. 400 m.
Prin alegerea secțiunii de evacuare din stația de epurare, sînt posibile deci două
subvariante:
- varianta 2a: menținerea secțiunii de evacuare existente în amonte de confluența cu
Canalul Vîrghiș
- varianta 2b: mutarea secțiunii de evacuare existente în aval de confluența cu Canalul
Vîrghiș cu cca. 100 m
Stația de epurare Sud va trebui să fie echipată în viitor în mod corespunzător în vederea
primirii cantităților de nămol proaspăt, rezultate de la instalațiile de epurare din localitatea Minele
Lueta și transportate aici cu autovidanjorul, la o distanță medie de cca. 2,7 km.
De asemenea, este nevoie și de rezolvarea corespunzătoare a apărării incintei stației de
epurare împotriva inundațiilor, în strînsă concordanță cu cerințele de apărare împotriva inundațiilor
și a zonei adiacente a străzii Rákos, iar concomitent, în strînsă legătură cu regularizarea rîului, și
reconstruirea din temelii a podului de acces actual, improvizat. Avînd în vedere situația din zonă, pe
tronsonul dintre stația de epurare și podul rutier peste rîul Homorodul Mic îndiguirea este
imposibilă, dovedită cu ocazia proiectului de dezvoltare din 1995, singura soluție viabilă rămînînd o
regularizare radicală, cu albie unică, protejată perimetral cu îmbrăcăminte impermeabilă.
Stația de epurare propusă se va proiecta astfel încît să se asigure apărarea platformei
împotriva inundațiilor la debitul de calcul corespunzător clasei de importanță conform STAS 4273-
83, modificat. Căminele de canalizare, stațiile de pompare și instalațiile de epurare individuale sau
colective amplasate în zona inundabilă vor fi proiectate astfel încît să fie apărate de inundațiile la
debitul de calcul corespunzător clasei de importanță conform STAS 4273-83, modificat, și să nu
permită inundarea rețelei din cursurile de apă.
Mențiunea de exercițiu pur teoretic din punct de vedere al stației de epurare se referă la
faptul că, prin aportul semnificativ de ape uzate menajere al stațiunii Harghita Mădăraș, combinată
cu variația extremă a debitelor și de reducere a temperaturii apelor uzate menajere, pe de o parte
exploatarea stației de epurare va deveni deosebit de anevoioasă, dacă nu și imposibilă în ceea ce
privește respectarea parametrilor de calitate impuși pentru efluentul stației, și care și în prezent
întîmpină dificultăți serioase, iar pe de altă parte, sporește și mai mult pericolul eutrofizării apei
rîului Homorodul Mic.
Avînd în vedere multiplele probleme și neajunsuri în legătură cu amplasarea și exploatarea
stației de epurare, nu se recomandă adoptarea acestei variante.
248
Varianta 3
Această variantă este în esență identică cu varianta 1, cu deosebirea că, stația de epurare
EST se realizează în aval de zona construită înșirată de-a lungul rîului Vargyas, denumită Szeltersz,
respectiv în aval de perimetrul de protecție hidrogeologică a izvoarelor minerale de pe acest sector
de rîu, aproximativ cu 300 m aval de podul rutier al drumului comunal DC 29, sau la cca. 500 m
aval de confluența afluentului de dreapta, rîul Drumul Vîrghiș (Vargyas útja). Acest amplasament ar
fi la cca. 6,5 km de intersecția cu drumul național DN 13A. În lipsa unei linii electrice de 20 kV,
linia existentă de la nodul electric PT 1 Selters de cca. 1,3 km lungime va trebui întărită și
prelungită cu cca. 4,2 km pînă la amplasamentul stației de epurare. Chiar și așa se impune dotarea
stației de epurare cu un generator de rezervă.
Acest amplasament necesită prelungirea colectorului menajer EST cu cca. 5,8 km.
Prelungirea colectorului și stația de epurare în această variantă vor fi amplasate pe teritoriul
administrativ al comunei Lueta. Se menționează că, impus de configurația terenului (este de preferat
amplasarea colectorului în zona de protecție a drumului), dar și de necesitatea rezolvării a șase
subtraversări de rîu, va fi nevoie de intercalarea pe trase a unor stații de repompare, numărul
acestora fiind apreciat la cinci. Fiecare stație de repompare va trebui să fie prevăzut cu generator de
rezervă. De asemenea, stațiile de pompare se propune a fi echipate cu cîte 2 (1+1) electropompe cu
turație variabilă prin convertizoare de frecvență pentru a se putea adapta cît mai economic la
variația în limite foarte largi a debitului.
Bineînțeles că, în acest caz colectorul menajer va prelua și apele uzate din zona construită
traversată aparținînd UAT Lueta, iar capacitatea stației de epurare se va determina în funcție și de
aportul suplimentar de ape uzate menajere.
Această variantă de amplasament a stației de epurare EST are următoarele avantaje
comparativ cu varianta 1:
- se elimină devierea conductei magistrale a gazelor naturale
- asigură realizarea perimetrului de protecție sanitară de 300 m
- elimină pericolul poluării apelor de suprafață cauzate de evacuările neorganizate și
neconforme din prezent, prin asigurarea posibilității racordării imobilelor de pe traseu în viitor
Adoptarea acestei variante depinde însă de posibilitatea conlucrării constructive între UAT
Vlăhița și UAT Lueta, dar după opinia proiectantului, în primul rînd de decizia autorității de GA și
de mediu.

Conform standardului STAS 4273-83, clasa de importanță hidrotehnică a lucrărilor de
canalizare menajeră este IV.

Debitul apelor uzate menajere ale localității se apreciază în perspectiva a 25 ani.
Considerînd anul de bază anul 2017, anul de perspectivă rezultă 2042.
debitul cerinței de apă, respectiv: Qu= Qs. Debitul cerinței de apă s-a estimat în capitolul 3.5.1.2,
fiind estimat la:
Qu.zi.max= Qs.zi.max= 67,4 m3/zi= 0,78 l/s

În acest sens sînt valabile precizările din capitolul 3.5.2.1. Caracteristicile apelor uzate
menajere canalizate trebuie să se încadreze în limitele maxime admise stabilite în normativul NTPA
002/2002 cu mcu.
249
normativul NTPA 002/2002 cu mcu. Obligații asemănătoare sînt prevăzute conform art. 31 al O.
MS 119/2014 cu mcu și pentru unitățile sanitare, ale căror ape uzate trebuie dezinfectate înainte de
evacuarea în rețeaua de canalizare menajeră publică.
Singurul amplasament posibil pentru construirea rețelei de canalizare menajeră este în
acostamentul drumului județean DJ 132, față de care o parte însemnantă a locuințelor se află la cote
mai joase, necesitînd racordarea prin pompare. De-a lungul DJ 132 canalul menajer va trebui să
traverseze albia minoră a rîului Homorodul Mic de două ori, ceea ce implică necesitatea construirii
a două stații de pompare pe traseu. De asemenea, determinat de configurația văii înguste, repartiția
imobilelor este mai mult izolată sau în grupuri mici, în special în partea amonte (spre nord) față de
centrul localității. Din aceste motive se propune o soluție combinată, cu canalizare locală grupată a
zonei amonte de centru și canalizarea în sistem centralizat a jumătății inferioare a intravilanului,
începînd de la podul Margit, respectiv de la nr. 8. Prin această soluție se pot economisi cele două
stații de pompare necesare pe jumătatea amonte.
Astfel, pentru canalizarea centralizată a jumătății inferioare a intravilanului va fi nevoie de
construirea unui canal menajer principal în lungime de cca. 1,5 km în acostamentul drumului
județean DJ 132 pînă la o stație de epurare containerizată, lungimea totală a rețelei de canalizare
menajeră aferente fiind de cca. 1,95 km. Rețelele noi de canalizare menajeră se propun a se realiza
din țevi PVC, cu căminele de curățire din material plastic (PVC sau HDPE) cu diametrul D 400 și
căminele de vizitare din elemente de beton prefabricat cu diametrul D 1000, îmbinate cu inele din
cauciuc. Canalul menajer principal va avea diametrul D 250 și restul D 200. Chiar și în această
zonă, unele dintre gospodăriile situate în special pe malul stîng al rîului Homorodul Mic, nu vor
putea fi racordate la canalul principal decît numai prin pompare individuală.
Stația de epurare
Homorodul Mic, stabilită de autoritatea de GA dintre cele 5 clase de calitate reglementate.
proiectantului.
În acord cu propunerea privind alcătuirea rețelei de canalizare menajeră, pentru epurarea
apei uzate menajere se propune un sistem combinat, cu instalații de epurare locale individuale sau
deservind micile grupuri de locuințe în jumătatea nordică a intravilanului, respectiv în sistem
centralizat, cu racordarea jumătății inferioare a intravilanului cu centrul inclusiv, la o stație de
epurare cu bazine acoperite (de ex. containerizată), amplasată la distanța reglementată de 20 m față
de axul DJ 132 conform OG 43/1997/1998 cu m.c.u și la cca. 200 m în aval de limita perimetrului
construibil, față de cei 150 m conform O. MS 119/2014. Această îndepărtare din urmă este impusă
de configurația terenului și de obligativitatea de respectare a zonelor de siguranță a drumurilor
250
conform OG 43/1997/1998 cu mcu privind regimul drumurilor, de 20 m față de axul drumului
județean DJ 132, respectiv de 15 m față de malul albiei minore conform legii apelor 107/1996 cu
mcu. Amplasamentul propus pentru stația de epurare, între rîul Homorodul Mic și drumul județean,
este ilustrat în foto 454.
Suprafața necesară pentru incinta stației de epurare se
propune de 720 m2, de formă dreptunghiulară cu dimensiunile
24x30 m, amenajată pe o platformă cu cota deasupra cotei de
inundație corespunzătoare debitului maxim de calcul aferent
clasei de importanță. Stația de epurare necesită amplasarea pe
teritoriul administrativ al comunei Lueta.
Avînd în vedere necesitățile de protecție a calității apei
emisarului, respectiv rîului Homorodul Mic, precum și existența
în amonte a stației de epurare a orașului, instalațiile de epurare
individuale vor trebui să asigure epurarea mecano-biologică, iar
cele deservind grupurile și jumătatea inferioară a intravilanului,
epurarea mecano-biologică avansată a apelor uzate menajere.
Debitul de calcul al stației de epurare deservind
jumătatea inferioară a intravilanului, se apreciază la cca. Qu.zi.max= Qs.zi.max= 57 m3/zi= 0,66 l/s.
Alimentarea cu energie electrică a instalațiilor de epurare, cu excepția celei din aval, se
poate asigura din rețeaua de distribuție existentă, iar a celei din aval, printr-un post de transformare
aerian (PTA) din linia de medie tensiune de 20 kV existentă de-a lungul DJ 132, dublat de un grup
generator cu funcționare automată în cazul căderii rețelei, cu o putere egală cu cea instalată a stației.
Nămolul evacuat prin vidanjare din aceste instalații de epurare se va transporta la stația de
epurare existentă a orașului, care va trebui să fie echipată în viitor în mod corespunzător în vederea
primirii acestor cantități de nămol proaspăt. Distanța medie de transport cu autovidanjorul este de
cca. 2,7 km.

La alegerea soluției va trebui să se țină seama și de faptul că, practic întregul intravilan
(amonte de confluența rîului Pîrîul cu Hopuri (Gödrös) cu rîul Homorodul Mare) se află în
interiorul perimetrului de protecție hidrogeologică a izvoarelor minerale din stațiune.
În legătură cu canalizarea menajeră a stațiunii se impune și canalizarea menajeră urgentă a
trupului de intravilan Kútmocsár al comunei Căpîlnița, determinat chiar de necesitatea de protecție a
captărilor din subteran existente aici, practic întreaga zonă fiind inclusă în zona de protecție
hidrogeologică a acestei surse, aflată la rîndul ei în interiorul zonei de protecție hidrogeologică a
izvoarelor minerale.

Debitul apelor uzate menajere ale localității stațiune turistică se apreciază în perspectiva a
25 ani. Considerînd anul de bază anul 2017, anul de perspectivă rezultă 2042.
Tabelul 3.5.2.3.1. Debitul apelor uzate aferente stației de epurare Băile Homorod în 2042
251
Debit de calcul ape uzate
menajere, QIu.zi.max Pondere
Specificații
(%)
m3/zi l/s
Debit de bază localitate 25 0,29 6,5
Debit aferent serviciilor turistice 362,1 4,19 93,5
Total 1 387,1 4,48 100
Întreținere rețele 5 % 18,9 0,22 -
TOTAL 1 406 4,70 -
Debit aferent trupului Kútmocsár
80 0,92 20,7
(numai servicii turistice)
Întreținere rețele 5 % 4 0,05 -
TOTAL 2 84 0,97 -
TOTAL GENERAL 490 5,67 -

debitul cerinței de apă, respectiv: Q u= Qs. Debitul cerinței de apă s-a estimat în tabelul 3.5.1.3.2. La
acest debit se mai adaugă debitul apelor uzate menajere din trupul de intravilan Kútmocsár al
comunei Căpîlnița, conform fundamentării prezentate la cap. 3.5.1.3. Valoarea debitului s-a estimat
pe baza informațiilor sumare din PUG Căpîlnița, proiect nr. 6/2011 elaborat de URBAN DESIGN
srl din Odorheiu Secuiesc și a informațiilor din PUZ Munții Harghitei. La totalul astfel obținut se
mai adaugă aportul necesităților tehnologice de întreținere a rețelei de canalizare menajeră în
cuantum de cca. 5 % din debitul total, cu care debitul apelor uzate menajere canalizate va rezulta
conform tabelului 3.5.2.3.1.
Conform calculului estimativ, ponderea debitului apelor uzate menajere aferent serviciilor
turistice din Băile Homorod este de cca. 93,5 %, respectiv în raport de peste 1:14, ceea ce atrage
atenția asupra necesității conceperii foarte flexibile a tehnologiei de epurare. Conform datelor
prezentate, debitul apelor uzate menajere din trupul Kútmocsár reprezintă o cincime din totalul
apelor uzate menajere aferente stațiunii. Considerînd aportul debitului apelor uzate menajere din
trupul de intravilan Kútmocsár, care este destinat exclusiv activităților de servicii de recreere și
turistice, aporul total al acestor categorii de ape uzate din totalul canalizat va spori la
(362,1+80)/(387,1+80)= 0,946, respectiv 94,6 %, fapt ce subliniază și mai mult necesitatea
conceperii foarte flexibile a tehnologiei de epurare. Această cerință este determinată și de variațiile
sezoniere în limite largi ale caracteristicilor hidrologice, hidraulice și de calitate ale apelor uzate
menajere canalizate.

002/2002 cu mcu.
normativul NTPA 002/2002 cu mcu. Obligații asemănătoare sînt prevăzute conform art. 31 al O.
MS 119/2014 și pentru unitățile sanitare, ale căror ape uzate trebuie dezinfectate înainte de
evacuarea în rețeaua de canalizare menajeră publică.
Ținînd cont de necesitatea asigurării protecției calității apei izvoarelor minerale și
cursurilor de apă ce traversează stațiunea turistică, sănătății publice și aspectului ambiental,
coroborat cu debitul de diluție extrem de redus al cursurilor de apă, sistemul de canalizare se
propune exclusiv în sistem centralizat. Nu se admit instalații de epurare locală.
252
Determinat de forma stelată a intravilanului, de relieful brăzdat de numeroasele cursuri de
apă și de configurația topografică a terenului, rețeaua de canalizare menajeră în sistem gravitațional
va trebui să subtraverseze cursurile de apă și va fi nevoie și de cîteva stații de pompare. Aceste
împrejurări atrag atenția asupra necesității execuției încă din prima fază de proiectare, a unei ridicări
topografice asistate de proiectantul rețelei, suficient de detaliate, în scopul reducerii la minim al
numărului stațiilor de pompare necesare, chiar cu prețul pozării canalelor la adîncimi mai mari pe
tronsoane cu lungimi relativ reduse.
La dezvoltarea în viitor a rețelei de canalizare menajeră trebuie avut în vedere faptul că,
din rețeaua existentă nu se poate utiliza nimic, fie din cauza vechimii tronsoanelor principale și
secundare din tuburi din beton prefabricat, deteriorate, parțial înfundate și neetanșe, fie că unele
tronsoane mai recent executate din țevi PVC D 200 și de calitate incertă a execuției, nu pot fi
încadrate în schema nouă a rețelei.
Ținînd cont de condițiile speciale enumerate anterior, intravilanul poate fi deservit de trei
tipuri de bazine de canalizare menajeră:
- cu rețea gravitațională, constituind rețeaua de bază
- cu rețea gravitațională zonală, racordată la rețeaua de bază printr-o stație de pompare
- cu rețea gravitațională, deservită de instalații de epurare biologică individuale și/sau
colective, cu evacuare în emisar, independent de rețeaua de bază
Rețeaua de bază deservește cea mai mare parte a intravilanului și este racordată la stația de
epurare a stațiunii. Datorită condițiilor de teren foarte variate, cîteva imobile nu vor putea fi
racordate la canalele publice, decît numai prin pompare individuală.
Bazinele de canalizare menajeră locale deservite de stații de pompare sînt răspîndite în
zonele periferice și zona centrală, fiind în număr de 7.
Bazinul de canalizare menajeră în care deservirea imobilelor poate fi soluția probabilă prin
instalații de epurare biologică individuale și/sau locale, se situează la partea de sud a stațiunii,
reprezentată de extinderea propusă de comuna Mărtiniș. Această zonă se află în aval de confluența
afluentului Pîrîul cu Hopuri (Gödrös sau Gidics) cu rîul Homorodul Mare, și preponderent între
drumul județean DJ 131A și Homorodul Mare, pe malul drept al acestuia, precum și la sud în afara
perimetrului de protecție hidrogeologică a izvoarelor minerale. Lungimea totală necesară a rețelelor
de canalizare menajeră este prezentată sintetic în tabelul 3.5.2.3.2.
Tabelul 3.5.2.3.2. Lungimea rețelei de canalizare menajeră propusă în PUG
Conducte de
Specificații Rețele gravitaționale din PVC cu
refulare
TOTAL
tip bazin de
subbazin D 250 D 200 Total HDPE
canalizare
- 1.585 3.020 4.605 - 4.605
gravitațional,
canal colector 3.980 - 3.980 85* 4.065
de bază
Total 5.565 3.020 8.585 85* 8.670
SPau1 680 385 1.065 50 1.115
SPau2 30 1.170 1.200 110 1.310
SPau3 - 25 25 5 30
gravitațional, SPau4 - 25 25 35 60
zonal SPau5 - 235 235 65 300
SPau6 - 125 125 40 165
SPau7 - 280 280 145 425
Total 710 2.245 2.955 450 3.405
cu instalații de
epurare
- - - - - -
individuală
și/sau colective
TOTAL GENERAL 6.275 5.265 11.540 535 12.075
* Aferent stațiilor de pompare de pe traseu, SPauA și SPauB.
253
Pentru materialul conductelor de canalizare se propune PVC-ul, cu diametre D 200 și D
250. Căminele de curățire se propun din material plastic (PVC sau HDPE) cu diametrul D 400, iar
căminele de vizitare din elemente de beton prefabricat cu diametrul D 1000, îmbinate cu inele din
cauciuc. Colectorul menajer, cu diametrul DN 250 s-a considerat pornind din capătul estic
Vészfarka, prin zona centrală, în care se produce cea mai mare parte a cantității de apă uzată
menajeră. Un alt argument în acest sens este și aceea că, din această direcție se vor prelua și apele
uzate menajere ale trupului de intravilan Kútmocsár aparținînd UAT Căpîlnița. Preluarea apelor
uzate menajere în sistemul de canalizare al localității Băile Homorod se impune în primul rînd de
necesitatea protecției calității apei rîului Homorodul Mare, acesta fiind propus ca sursă de apă
potabilă în viitor, cu captarea la numai cca. 200 m aval de confluența cu afluentul de stînga Băile
Homorod, trupul Kútmocsár fiind amplasat tocmai la limita intravilanului stațiunii, pe valea acestui
afluent, respectiv la cca. 1,3 km. Desigur, acest lucru depinde foarte mult de decizia autorității de
GA și de mediu.
Lungimea totală estimată a rețelei în viitor rezultă conform tabelului de cca. 12,1 km, din
care rețele gravitaționale 11,5 km și conducte de refulare aferente stațiilor de pompare cca. 0,5 km.
O lungime de rețea gravitațională de cca. 0,2 km, precum și conducta de refulare aferentă stației de
pompare SPau2 se va amplasa în zona drumului național DN 13A. O lungime de colector menajer
de cca. 3,1 km și conducte de refulare în lungime de cca. 85 m se vor amplasa în zona drumului
județean DJ 131A. Din această lungime cca. 0,93 km de colector și conducta de refulare de cca. 40
m a stației de pompare SPauB, precum și aceasta se află în extravilan.
În zona de est, Vészfarka, pe o lungime de cca. 120 m, colectorul menajer amplasat pe
malul stîng al rîului Băile Homorod, determinat de forma intravilanului, trebuie amplasat în
extravilan. În această zonă colectorul va prelua apele uzate menajere canalizate în trupul de
intravilan Kútmocsár al comunei Căpîlnița.
O lungime însemnată a rețelei va trebui amplasată pe parcelele private, însă preponderent
în zona de protecție a cursurilor de apă. Lățimea acestei fîșii, pe fiecare mal, prevăzută în legea
apelor 107/1996 cu m.c.u este de 15 m în cazul rîului Homorodul Mare și de 5 m pentru celelalte
cursuri de apă. De asemenea, o lungime de cca. 1,46 km va trebui amplasată în extravilan,
preponderent (cca. 1,2 km) în zona drumurilor de acces la marginea cărora este trasată limita
intravilanului. Astfel, lungimea totală a tronsoanelor de canal menajer din extravilan va însuma cca.
2,53 km.
Apreciat doar pe baza curbelor de nivel, în această fază rezultă un număr de 9 stații de
pompare a apelor uzate menajere, dintre care două (SPauA și SPauB) pe colectorul menajer de pe
Valea Ilona a rîului Homorodul Mare, în zona drumului județean DJ 131A. Cele 7 zone cu racordare
prin pompare vor fi deservite de stațiile de pompare SPau1...SPau7. Dintre acestea două, SPau2 și
SPau5 vor fi amplasate în zona drumului național DN 13A. SPau2 deservește trupurile de intravilan
și o parte de intravilan de lîngă drumul națuional DN 13A, iar stația de pompare SPau5 zona
Vészfarka, situat la est de drumul național DN 13A, pe valea rîului Băile Homorod.
Stațiile de pompare se propune a fi echipate cu cîte 2 (1+1) electropompe, cele două de pe
colectorul menajer principal cu turație variabilă prin convertizoare de frecvență pentru a se putea
adapta cît mai economic la variația în limite foarte largi a debitului.
Alimentarea cu energie electrică a celor 9 stații de pompare dispersate în intravilan trebuie
studiată în ansamblul siguranței în alimentarea cu energie electrică a localității. Cele două stații de
pompare de pe colectorul menajer principal din Valea Ilona pot fi alimentate prin cîte un post de
transformare din noua linie electrică de 20 kV necesară pentru stația de epurare și dublate de cîte un
generator de rezervă cu funcționare automată. Restul stațiilor de pompare pot fi alimentate din
rețeaua de distribuție de joasă tensiune. De asemenea, determinat de cerințele de protecție a
mediului acvatic în special, dar și din considerente tehnice, și celelalte stații de pompare vor trebui
echipate cu generator de rezervă cu funcționare automată.
Incinta tuturor stațiilor de pompare va trebui împrejmuită, amplasamentul lor fiind ales
astfel încît să se poată asigura în cît mai mare măsură zona de protecție sanitară de 10 m conform
reglementărilor în vigoare.
254
Stația de epurare

Homorodul Mare, stabilită de autoritatea de GA dintre cele 5 clase de calitate reglementate. Chiar
dacă în aplicarea ulterioară a prevederilor O. MMGA 161/2006, criteriile și valorile parametrilor au
fost modificați și, contrar prevederilor ordinului, nepublicați în Monitorul Oficial al României
(MO), aceste elemente ar trebui să fie publice în PABH, și în orice caz, puse la dispoziția
proiectantului.
Odată cu dezvoltarea propusă a sistemului de canalizare menajeră, stația de epurare
existentă de la nr. 61 din interiorul intravilanului, împreună cu canalele de evacuare, va trebui
desființată, precedată de golirea bazinelor și curățirea acestora, urmată de dezinfectarea
construcțiilor înainte de demolare.
Amplasamentul propus în PUZ Munții Harghitei pentru stația de epurare nouă se află la
cca. 200 m de limita perimetrului construibil, față de cei 300 prevăzuți în O. MS 119/2014, și în
afara perimetrului de protecție hidrogeologică a izvoarelor minerale. PUZ-ul a primit avizul de GA
nr. 104/03.09.2015 emis de ANAR București. Ca atare, acest amplasament se propune și prin
prezentul PUG, cu mențiunea că, acesta se află pe teritoriul administrativ al comunei Mărtiniș. Față
de poziția și forma propuse în PUZ Munții Harghitei se propun modificări pentru a respecta
prevederile OG 43/1997/1998 cu mcu privind regimul drumurilor, în scopul respectării zonei de
siguranță de 20 m, măsurată din axul drumului județean. Amplasarea la limita zonei de siguranță
impune reconfigurarea incintei între drumul județean DJ 131A și albia minoră a rîului Homorodul
Mare și în plus, respectarea zonei de protecție de 15 m de la malul albiei minore conform legii
apelor 107/1996 cu mcu, rezultînd o incintă mai alungită cu suprafața de cca. 2.180 m2.
Receptorul apelor uzate epurate va fi rîul Homorodul Mare.
Debitul de calcul al stației de epurare estimat în tabelul 3.5.2.3.1 este de :
Qu.zi.max= 406 m3/zi= 4,7 l/s,
cu o variabilitate a debitului influent de peste 1:14, determinat de caracterul sezonier al stațiunii.
Stația de epurare va trebui să asigure epurarea mecano-biologică avansată a apelor uzate.

Tehnologia va trebui să fie foarte flexibilă în scopul adaptării optime la variația în limite foarte largi
a debitelor influente. De asemenea, trebuie asigurată tratarea și depozitarea temporară a nămolului
rezultat din procesul de epurare, pînă în momentul îndepărtării în vederea utilizării ca îngrășămînt
în agricultură. Se apreciază că, suprafața desemnată în prezent, de cca. 1.704 m 2 pare să fie
insuficientă, însă acest fapt trebuie analizat în cadrul studiului de fezabilitate, ținînd cont atît de
necesitatea asigurării distanțelor de protecție tehnică și sanitară cu regim sever pe conturul
255
perimetrului incintei, cît și a distanței de protecție față de DJ 131A, de 20 m conform OG
43/1997/1998 cu m.c.u, ceea ce nu este respectată în propunerea PUZ Munții Harghitei. Din aceste
motive, prin prezentul PUG se propune reamplasarea incintei cu modificarea formei acesteia, cu
respectarea distanței față de DJ 131A și creșterea suprafeței împrejmuite la cca. 2.182 m2.
Alimentarea cu energie electrică a stației de epurare impune construirea unui racord aerian
de 20 kV de-a lungul DJ 131A, de la stația de transformare PTA 2 de lîngă nr. 62D, în lungime de
cca. 2,1 km și a unui post de transformare local, dublat de un generator de rezervă pentru puterea
instalată a stației, cu funcționare automată.
Amplasamentul propus pentru stația de epurare este arătat în colecția foto 455-456.


Debitul apelor uzate menajere se apreciază în perspectiva a 25 ani. Considerînd anul de
bază anul 2017, anul de perspectivă rezultă 2042. Conform standardului SR 1846-1:2006, debitul
apelor uzate menajere se consideră egal cu debitul cerinței de apă, respectiv: Qu= Qs.
Asigurînd funcția de locuire temporară în case de vacanță, canalizarea menajeră se
propune a se asigura prin instalații locale individuale, containerizate. Receptorul general al apelor
uzate epurate va fi rîul Gheopiu (Gyepű).

002/2002 cu mcu.


În privința canalizării menajere se impune precizarea că, numai trupul principal Harghita
Mădăraș de sub vîrful Stînca Bufniței, compus din două trupuri separate conform reconsiderării de
către autorități la începutul lui 2018, precum și numai unul dintre celelalte 6 trupuri satelit din
partea superioară a UAT Vlăhița, amplasat la confluența rîului Nagykétág cu Vîrghiș, vor fi
deserviți de sistem centralizat de canalizare menajeră, propuse a se racorda la sistemul de canalizare
menajeră a orașului. Ca urmare, debitele considerate se referă doar la acestea. Celelalte trupuri
satelit, în funcție de dotările preconizate vor putea fi deservite de instalații individuale de canalizare
256
menajeră și de epurare mecano-biologică.
Cu precizările de mai sus, debitul apelor uzate menajere ale stațiunii turistice se apreciază
în perspectiva a 25 ani. Considerînd anul de bază anul 2017, anul de perspectivă rezultă 2042.
debitul cerinței de apă, respectiv: Qu= Qs. Debitul cerinței de apă s-a estimat în tabelul 3.5.1.5.1, cu
care avem debitul de bază:
Qu.zi.max= 377,8 m3/zi= 4,37 l/s.
Considerînd aportul necesităților tehnologice de întreținere a rețelei de canalizare
menajeră în cuantum de cca. 5 % din debitul total, debitul apelor uzate menajere canalizate va fi:
Qu.zi.max= 1,05·377,8 m3/zi≈ 395 m3/zi= 4,57 l/s.

002/2002 cu mcu.
normativul NTPA 002/2002 cu mcu.
Deoarece o parte (majoritatea covîrșitoare) a unităților de cazare din trupul principal
Harghita Mădăraș de sub vîrful Stînca Bufniței se află de cealaltă parte a versantului munților
Harghita, respectiv spre vest, în bazinul hidrografic (b.h.) al rîului Tîrnava Mare (Mureș), în vederea
aducerii apelor uzate aferente în sistemul de canalizare al orașului Vlăhița, aflat în bazinul
hidrografic al rîului Olt, rețeaua locală de canalizare menajeră se va compune din două zone.
Rețeaua zonelor dinspre vest nu se poate racorda la rețeaua zonelor estice, decît printr-o stație de
pompare.
Pentru materialul rețelei de canalizare menajeră se propune PVC cu diametrul D 200, cu
căminele de curățire din material plastic (PVC sau HDPE) cu diametrul D 400 și căminele de
vizitare din elemente de beton prefabricat cu diametrul D 1000, îmbinate cu inele din cauciuc.
Lungimea totală a rețelei locale de canalizare menajeră se estimează la cca. 1,95 km.
Stația de pompare se propune din elemente de beton prefabricat cu diametrul D 1500,
îmbinate cu inele din cauciuc, echipată cu 2 (1+1) electropompe submersibile. Conducta de refulare
a stației se propune din polietilenă HDPE, a cărei lungime se apreciază la cca. 0,15 km.
În privința alimentării cu energie electrică a stației de pompare sînt valabile considerațiile
avute în vedere la alimentarea cu apă. Incinta stației de pompare se va împrejmui.
Deși, ținînd cont de panta generală de cca. 6 % a rîului Vîrghiș pe acest sector, se
apreciază că, nu este nevoie de stații de pompare pe traseu, acest aspect deosebit de important va
trebui analizat în studiul de fezabilitate cu atenția cuvenită, bazat pe un studiu topografic suficient
de detaliat, asistat pe teren de către proiectantul canalizării, tocmai în vederea reducerii la minim a
acestor cheltuieli.
Lungimea colectorului menajer de racord la capătul amonte al rețelei de canalizare
menajeră existentă din orașul Vlăhița este de cca. 9,9 km (pînă la capătul intravilanului propus cca.
9,2 km) și se propune din PVC D 250. Traseul se desfășoară pe un teren accidentat, stîncos, cu
subtraversarea cîtorva afluenți ai rîului Vîrghiș și a aducțiunii MHC Vîrghiș. Analizînd traseul
propus prin PUZ Munții Harghitei, primul tronson din amonte pînă la trupul de la confluența rîurilor
Vîrghiș, Nagykétág și Kiskétág se propune pe un traseu mai convenabil mult mai accessibil,
respectiv la marginea sudică a unei piste de schi. Prin adoptarea acestei variante, lungimea
257
tronsonului de canal prin pădure se reduce de la cca. 1,5 km la numai cca. 0,35 km.
Trebuie menționat că, zonele vestice ale trupului principal aparțin UAT Căpîlnița și Zetea.
Ca urmare, pentru rezolvarea canalizării menajere a acestor zone este nevoie de o colaborare
constructivă între cele trei autorități locale.
3.5.3. Canalizare pluvială
3.5.3.1. Calitatea apelor pluviale
De obicei apa de ploaie este considerată o apă „convențional curată” și nu se tratează

înainte de deversarea în receptorii naturali. Studiile însă au evidențiat faptul că, apele meteorice pot
fi foarte poluate datorită spălării depunerilor îndeosebi de pe suprafețele pavate, dar și de pe
suprafețele verzi (depunerile uscate pe frunze și iarbă). Concentrația poluanților are valori maxime
în primele minute ale ploii, depinzînd de intensitatea acesteia, într-un interval de 5-15 minute. Acest
prim val de scurgere se numește „first flush” (prima spălare). Descărcarea în emisari a apelor de
ploaie netratate conținînd materii solide în suspemsie, toxine (hidrocarburi policiclice aromate –
PAHs, etc.), nutrienți (materii organice) și alți poluanți organici consumatori de oxigen cauzează în
receptor un prim efect de încărcare șoc, așa-numitul „shock-loading effect”. Efectul secundar de
lungă durată este acumularea sedimentelor contaminate și contaminarea sedimentelor existente. Pe
timpul unei furtuni, din cauza încărcării organice se poate produce o scădere bruscă a oxigenului
dizolvat în apă, însă efectul pare să fie o problemă cu cîteva zile mai tîrziu, datorită creșterii cererii
de oxigen a sedimentelor (Pitt 1979, citat de Amy A. Rowe, Thomas P. O’Connor: Assessment of
Water Quality of Runoff from Sealed Asphalt Surfaces. EPA/600/R-10/178 | September 2011.).
Crunkilton et al. (1997) a găsit în apele pluviale urbane o corelare strînsă între concentrația MTS și
PAHs, dar și PAHs dizolvate în apa supusă testelor de toxicitate.
Tabelul 3.5.3.1 preluat din lucrarea citată exemplifică încărcarea inițială a apelor pluviale
urbane comparativ cu suprafețele extravilane (non-urbane).
Tabelul 3.5.3.1. Încărcarea inițială a apelor pluviale urbane (SUA)
Materii solide în Consumul chimic de
Sursa suspensie totale (MTS) oxigen (CCO)
(mg/l) (mg/l)
Apă pluvială urbană (mediia)1 415 113
NURP2 (medianb)
zone rezidențiale 101 73
zone mixte 67 65
zone comerciale 69 57
zone libere (non-urbane) 70 40
NSQD3 (median) 58 53
Studii EPA pe scară largă
suprafețe nepavate (medie) 12 29
emulsie asfaltică (medie) 25 55
gudron de cărbune (medie) 11 27
1
Lager et al. (1997)
2
program NURP (Nationwide Urban Runoff Program) EPA
3
Pitt et al. (2004) National Stormwater Quality Database (NSQD)
a
medie – media aritmetică a rezultatelor
b
median – media localizată; valoarea de la mijlocul unui șir de măsurători
Într-un studiu din Austria (Land Salzburg. Reinigung von Straßenabwässern. 2005)
poluanții apelor pluviale urbane sînt grupate în 4 categorii de surse: benzină și catalizatori, frînele
autovehiculelor, depunerile de pe suprafețele pavate (străzi, parcări) și întreținerea străzilor.
258
Tabelul 3.5.3.2. Categoriile de surse de poluanți ai apelor pluviale urbane
Sursa Poluanți
Benzină Plumb, nichel, cobalt, platină, paladiu, rhodiu,
Catalizatori PAHs*, MTBE**
Frîne Cupu, crom, nichel, plumb, zinc, fier
Depuneri stradale Nichel, mangan, plumb, crom, zinc, arsen, PAHs*
Întreținerea străzilor Pesticide, săruri
* PAHs – hidrocarburi policlice aromate
** MTBE – metil terț-butileter
Pe lîngă studiile citate numeroase alte studii arată că, apele pluviale urbane de departe nu
mai pot fi considerate ape convențional curate. Din acest motiv în țările occidentale au fost
elaborate metode și tehnologii simple pentru tratarea apelor pluviale înainte de evacuarea lor în
receptori. Marea majoritate a metodelor au la bază utilizarea plantelor, combinînd astfel beneficiile
zonelor verzi cu cele ale îmbunătățirii calității apelor.
În tabelul 3.5.3.3 de mai sus, preluat din studiul citat se prezintă încărcarea apelor pluviale
urbane determinate pe baza măsurătorilor din 3 state europene (Elveția, Germania și Anglia).
Tabelul 3.5.3.3. Concentrația poluanților în apele pluviale urbane
Poluant UM Elveția Germania Anglia
pH 7,0-7,5 7,6
Consumul chimic de oxigen (CCO) mg/l 36-141 61-138
Carbon organic total (TOC) mg/l 10-20 22-28,3
Carbon organic dizolvat (DOC) mg/l 5-10 9,3-16
Reziduu filtrat mg/l 150-250 84-564 46-318
Nitrați (NO3-) mg/l 6 0,1-8
Azot amoniacal (NH4-N) mg/l 0,20-2,31 0,13-0,35
Cloruri (Cl-) mg/l 4-357 59-536
Fosfor total (Ptot) mg/l 0,25-0,49
Aluminiu (Al) μg/l 11-2.848
Plumb (Pb) μg/l 300 80-340 4,4-51,4
Cadmiu (Cd) μg/l 4,5 1,4-6,4 0,21-0,99
Crom (Cr) μg/l 5,2-24,2 2,72-11,5
Cupru (Cu) μg/l 150 40-140 24-68
Zinc (Zn) μg/l 500 160-620 53-221,5
PAH μg/l 3 0,24-2,97 0,35-1,09
sub limita de
MTBE μg/l
detecție
Sursa: Land Salzburg. Reinigung von Straßenabwässern. 2005

proiectantul RAPIDPROIECT srl a încadrat lucrările de canalizare pluvială conform STAS 4273-
83, în clasa a IV-a de importanță. Încadrarea determină gradul de asigurare și ca urmare, mărimea
debitelor de calcul și de verificare ale lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor ale obiectelor
componente ale sistemului de canalizare. Astfel conform STAS 4068/2-87 asigurarea (probabilitatea
de depășire) debitului de calcul este de 5 %, iar cea de verificare de 1 %.
debitul de calcul. În acest ultim caz însă, există o contradicție între prevederile standardului,
normativelor pe de o parte, și cele ambigui și exagerate ale HGR 846/2010 pentru aprobarea
Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung. Aceasta
prevede pentru asigurarea debitului de calcul valoarea de cel puțin 1 % și chiar 0,5 %, ceea ce
conduce la soluții și valori de investiții mult disproporționate comparativ cu necesitățile reale. Acest
259
aspect a fost tratat pe larg în capitolul 2.3 Inundații.
Debite de canalizare pluvială

Debitul apelor pluviale se apreciază în perspectiva a 25 ani. Considerînd anul de bază anul
2017, anul de perspectivă rezultă 2042.
Perspectiva considerată conform standardului SR 1846-2/C91:2007 se traduce prin
adoptarea în calcul a unor coeficienți de scurgere mai mari (ținînd cont de creșterea previzibilă a
suprafețelor construite și pavate) și/sau a unei frecvențe mai rare a ploii de calcul. Trebuie ținut cont
și de cerințele de protecție a calității apei receptorului, știind că, în apele meteorice scurse în
primele 5-15 minute concentrația poluanților specifici: suspensii, hidrocarburi, materii organice,
este mare și foarte mare.
Conform standardului SR 1846-2/C91:2007, UAT Vlăhița se încadrează în zona 2 în
privința precipitațiilor cu durata de 24 h. Pentru frecvența de proiectare a ploii de calcul se propune
valoarea 1/5, deoarece nu există posibilitatea (din lipsa suprafețelor de teren necesare) construirii
unor amenajări conexe cu rol de control asupra inundațiilor.
Rețeaua de canalizare pluvială

Determinarea debitului ploii de calcul implică în primul rînd delimitarea corectă a
bazinului de canalizare aferent colectorului pluvial. De cele mai multe ori, limita superioară a
bazinului de canalizare depășește limita perimetrului construibil, extinzîndu-se pînă la cumpăna
apelor. În cazul în care suprafața dintre limita superioară a perimetrului construibil (intravilanului)
și cumpăna apelor este mare, ori în valoare absolută ori ca pondere din suprafața bazinului de
canalizare, există pericolul înfundării canalelor de către cantitățile mari de noroi și resturi vegetale
antrenate de apele de șiroire. Prevenirea înfundării se realizează în aceste cazuri prin construirea de
șanțuri de gardă la limita superioară a intravilanului și conducerea apelor colectate direct în emisari,
pe cît posibil pe calea cea mai scurtă posibil, de preferință prin canale deschise sau prin canale
subterane închise supradimensionate. În cazul canalelor închise, gura de captare trebuie prevăzută
cu un grătar rar pentru reținerea plutitorilor antrenate de curentul de apă și amplasată astfel încît
cota terenului să nu fie depășită de remuul creat la intrarea în canal.
La alcătuirea rețelei de canalizare pluvială se poate utiliza în mod avantajos configurația
terenului, ceea ce permite reducerea la minim a lungimii canalelor subterane. În acest sens
modernizarea rețelei stradale trebuie concepută în strînsă colaborare cu modernizarea rețelei de
canalizare pluvială. Astfel rigolele centrale, în special pe străzile laterale mai înguste pot oferi
soluția cea mai economică în ansamblu.
În ceea ce privește adoptarea soluției cu canale subterane, în primul rînd trebuie relevate
canalele existente, realizate preponderent prin pozarea unor tuburi circulare din beton sau PVC în
șanțurile existente, ceea ce numai aparent și numai temporar pare să fie o soluție economică, practic
toate fiind repede și deja demult colmatate sau chiar înfundate. În cazul adoptării soluției cu canale
subterane, gurile de scurgere trebuie realizate cu sifon și depozit (obligatoriu dealtfel conform
normelor tehnice în vigoare), singura modalitate prin care se poate preveni colmatarea canalelor.
Parcările amenajate trebuie prevăzute în mod obligatoriu cu instalații de reținere a
hidrocarburilor și nisipului îmbibat cu produse petroliere.
Rețeaua hidrografică densă, reprezentată de rîurile Vîrghiș, Homorodul Mic, Canalul
Vîrghiș și afluenții acestora oferă premisa realizării unui sistem economicos de evacuare a apelor
pluviale. Aceste cursuri de apă sînt receptorii apelor pluviale.
Cota de vărsare a debușeelor canalelor pluviale subterane trebuie să prevină inundarea
terenului din amonte prin revărsarea apelor din canalizare prin remuul provocat de punerea sub
presiune a rețelei de către nivelul debitelor maxime de calcul din cursurile de apă receptoare.
Conform normelor tehnice în vigoare, dimensiunea minimă a canalelor pluviale va trebui
să fie DN 300. Pentru materialul canalelor pluviale se propune adoptarea PVC sau HDPE, însă
această alegere trebuie să țină seama și de viteza maximă admisă pentru materialele plastice.
Alcătuirea gurilor de vărsare trebuie corelată cu amenajarea cursurilor de apă în intravilan.
Orificiul trebuie prevăzut cu grătar rar care să împiedice accesul animalelor mici, respectiv în cazul
260
dimensiunilor mai mari, a copiilor, și înfundarea de plutitorii antrenați de cursul de apă. În unele
cazuri grătarul poate fi înlocuit cu un clapet batant liber.

canalizare pluvială este IV.
Încadrarea determină gradul de asigurare și ca urmare, mărimea debitelor de calcul și de
calcul este de 5 %, iar cea de verificare de 1 %. Conform standardului, pentru lucrările de apărare
împotriva inundațiilor se consideră doar debitul de calcul. În privința asigurării debitului de calcul
există contradicții severe între diferitele acte normative în vigoare, referite în capitolul 3.5.2.1.

unor amenajări conexe cu rol de control asupra inundațiilor, dar care nici nu se justifică în acest caz.
apelor, caz în care este necesară analizarea mai multor soluții.

Avînd în vedere că versanții împăduriți diminuează considerabil coeficientul de scurgere,
se consideră că în cazul localității nu se justifică realizarea șanțurilor de gardă.
Evacuarea apelor pluviale se poate realiza eficient și economic prin rigole și șanțuri,
concomitent cu amenajarea străzilor. În cazul străzilor înguste rigola centrală oferă cea mai potrivită
soluție.
Receptorul apelor pluviale canalizate este rîul Homorodul Mic.

Încadrarea determină gradul de asigurare și ca urmare, mărimea debitelor de calcul și de
261
calcul este de 5 %, iar cea de verificare de 1 %. Conform standardului, pentru lucrările de apărare
împotriva inundațiilor se consideră doar debitul de calcul. În privința asigurării debitului de calcul
există contradicții severe între diferitele acte normative în vigoare, referite în capitolul 3.5.2.1.

unor amenajări conexe cu rol de control asupra inundațiilor.
apelor, caz în care este necesară analizarea mai multor soluții. Pentru apărarea intravilanului
împotriva acțiunii dăunătoare a apelor pluviale în principiu există două soluții de bază: cu sau fără
șanțuri de gardă. În cazul variantei fără șanțuri de gardă prima linie de colectare trebuie să fie
amplasată cît mai aproape de limita intravilanului.

Avînd în vedere că pe o mare parte a perimetrului intravilanului versanții împăduriți
diminuează considerabil coeficientul de scurgere, forma complicată a perimetrului și existența
numeroaselor cursuri de apă, se consideră că, realizarea șanțurilor de gardă trebuie aplicată
diferențiat de-a lungul perimetrului construibil. Evacuarea apelor colectate în receptorii naturali se
va face în mod obligatoriu prin sisteme independente de cele ale apelor pluviale colectate din
intravilan.
Evacuarea apelor pluviale din intravilan se poate realiza eficient și economic prin rigole și
șanțuri, concomitent cu amenajarea străzilor. În cazul străzilor înguste rigola centrală sau unilaterală
pe partea spre versant oferă cea mai potrivită soluție.
Canalul pluvial existent la intrarea în centrul stațiunii turistice pe drumul județean DJ
131A se va înlocui cu țevi din PVC D 300, iar pentru colectarea corespunzătoare a apelor pluviale
aduse de cele două șanțuri se vor construi guri de captare alcătuite în mod corespunzător.
Conform normelor tehnice în vigoare, dimensiunea minimă a canalelor pluviale va trebui
să fie DN 300. Pentru materialul canalelor pluviale se propune adoptarea PVC sau HDPE, însă
această alegere trebuie să țină seama și de viteza maximă admisă pentru materialele plastice.
Cota de vărsare a debușeelor canalelor pluviale subterane trebuie să prevină inundarea
terenului din amonte prin revărsarea apelor din canalizare prin remuul provocat de punerea sub
presiune a rețelei de către nivelul debitelor maxime de calcul din cursurile de apă receptoare.
Alcătuirea gurilor de vărsare trebuie corelată cu amenajarea cursurilor de apă în intravilan.
Orificiul trebuie prevăzut cu grătar rar care să împiedice accesul animalelor mici și înfundarea de
plutitorii antrenați de cursul de apă. În unele cazuri grătarul poate fi înlocuit cu un clapet batant
liber.
Receptorul apelor pluviale canalizate este asigurat de rețeaua hidrografică densă,
reprezentată de rîurile Homorodul Mare, Băile Homorod, Homorodul Cărbunești și afluenții
acestora.
262


suprafețelor construite și pavate) și/sau a unei frecvențe mai rare a ploii de calcul.
apelor, caz în care este necesară analizarea mai multor soluții.

Avînd în vedere importanța zonei construite, nu se justifică realizarea șanțurilor de gardă.
concomitent cu amenajarea drumurilor.
Receptorul apelor pluviale canalizate este reprezentat de rîul Gheopiu (Gyepű) și afluentul
acestuia, rîul Köves.

suprafețelor construite și pavate) și/sau a unei frecvențe mai rare a ploii de calcul.
apelor.
263
Avînd în vedere configurația terenului, nu este nevoie de șanțuri de gardă.

concomitent cu amenajarea drumurilor.
hidrocarburilor și nisipului îmbibat cu produse petroliere. În cazul acestora apele epurate nu pot fi
evacuate decît prin canale subterane, pentru care se propune utilizarea țevilor din PVC. Gurile de
vărsare ale acestor canale vor debușa inevitabil pe versanți. După caz, canalul pluvial se va continua
pe versant pînă aproape de talvegul văii, printr-un canal deschis special, de tip casiu, care asigură și
disiparea energiei. Pentru prevenirea eroziunii versanților și distrugerea canalizării, gurile de vărsare
trebuie realizate suficient de masiv din materiale durabile: beton sau zidărie de piatră cu mortar de
ciment. Orificiul de ieșire trebuie prevăzut cu grătar rar sau eventual cu un clapet batant liber care
să împiedice accesul animalelor mici și înfundarea de plutitorii antrenați de cursul de apă, după caz.
Receptorul apelor pluviale canalizate este reprezentat de partea superioară a bazinelor
hidrografice ale rîurilor Vîrghiș, Brădești și Șopotul, ultimele două afluenți ai rîului Tîrnava Mare.
3.6. Dezvoltarea echipării hidrotehnice

3.6.1. Considerații generale
Dimensionarea lucrărilor hidrotehnice este nemijlocit legată de considerarea unor debite

normate pe cursurile de apă. Din punct de vedere hidrotehnic, toate lucrările în legătură cu apele se
încadrează în așa-numitele clase de importanță hidrotehnică printr-un act normativ. În cazul
lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor, aceste debite normate reprezintă debite maxime, ale
căror valori sînt stabilite cu un anumit grad de asigurare (probabilitate de depășire).
Actul normativ prin care se stabilește clasa de importanță hidrotehnică a lucrărilor, este
standardul STAS 4273-83. Asigurarea debitelor maxime de dimensionare (de calcul și de verificare,
după caz) a lucrărilor hidrotehnice de apărare împotriva inundațiilor este stabilit prin standardul
STAS 4068/2-87. Conform standardului STAS 4273-83, pentru lucrările de apărare împotriva
inundațiilor se consideră doar debitul de calcul. În acest ultim caz însă, există o contradicție între
prevederile standardului, normativelor pe de o parte, și cele ambigui și exagerate ale HGR 846/2010
pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi
lung. Aceasta prevede pentru asigurarea debitului de calcul valoarea de cel puțin 1 % și chiar 0,5 %,
ceea ce conduce la soluții și valori de investiții mult disproporționate comparativ cu necesitățile
reale. Acest aspect a fost tratat pe larg în capitolul 2.3 Inundații.
Conform O. MLPAT+DAPL+MAPPM 62N+19o-288+1955/1998 privind delimitarea
zonelor expuse riscurilor naturale, în documentațiile de urbanism trebuie delimitate aceste zone,
dintre care fac parte și zonele expuse inundațiilor. HGR 382/2003 conține Normele metodologice
privind exigenţele minime de conţinut ale documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism
pentru zonele de riscuri naturale. HGR 447/2003 modificat prin HGR 663/2013 conține Normele
metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la alunecări de teren.
Conform acestor acte normative, hărțile de risc natural se elaborează în cadrul planurilor de
amenajare a teritoriului județean și se detaliază numai în cadrul documentațiilor de urbanism, ca
documentații distincte. Astfel, hărțile de risc natural la inundații pot fi elaborate numai de către
instituții specializate, certificate de Ministerul Apelor. Prin HGR 663/2013 se stipulează că,
elaborarea hărților de hazard la inundații cade în sarcina ANAR, iar a hărților de risc la inundații în
sarcina Consiliilor județene. De asemenea, conform art. 23 (2) din HGR 663/2013, „Harta de risc
la inundaţii se actualizează periodic la 6 ani şi ori de cîte ori intervin modificări ale datelor
iniţiale.” Colaborarea celor două instituții ale statului este stabilită în O. MAPP+MDRAP
170+3423/2013 prin care este stabilit conținutul protocolului de colaborare. Conform art. 3 al
ordinului comun de mai înainte, „(1) Prezentul protocol intră în vigoare de la data semnării sale de
264
către părţi şi se încheie la data finalizării hărţilor de risc la inundaţii, a planurilor de amenajare
a teritoriului şi a planurilor de urbanism general, valabilitatea sa putîndu-se prelungi, cu condiţia
notificării de către oricare dintre părţi a intenţiei de prelungire cu cel puţin 30 de zile anterior
expirării duratei de valabilitate. (2) Arealele declarate ca zone de risc la inundaţii vor constitui
anexe ale planurilor de urbanism general şi ale planurilor de amenajare a teritoriului judeţean,
aprobate şi aflate în termen de valabilitate, până la actualizarea acestora.” HGR 642/2005
stabilește Criteriile de clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice şi
operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei civile, în funcţie de tipurile de riscuri
specifice. Harta de risc la inundaţii trebuie actualizată periodic şi ori de cîte ori intervin modificări
ale datelor iniţiale. INCD-URBANPROIECT din București a elaborat Metodologia de elaborare a
documentațiilor privind zonele de risc la inundații, versiunea finală fiind din 2002.
Se subliniază faptul că, în concordanță cu prevederile actelor normative menționate
anterior, așa cum este și firesc de altfel, suportul topografic al acestor hărți trebuie elaborat în
mod unitar în sistemul de proiecție Stereo '70 și sistem de referință Marea Neagră 75, cu
echidistanța curbelor de nivel de 2 m, la scara de 1:25000 pentru PATJ și la scări adecvate
pentru documentații de urbanism. Este deosebit de important de reținut că, echidistanța
planurilor topografice reprezentînd suportul documentațiilor PUG este de regulă de 5 m, oferind
deci o precizie mult mai mică în comparație cu echidistanța minimă stabilită pentru hărțile de
risc natural.
Scara obișnuită pentru PUG este 1:5000. În orice caz însă, așa cu este menționat și în
actele de reglementare menționate, hărțile de hazard și de risc au doar caracter general, de
informare deoarece, gradul de detaliere a acestora este cu totul insuficient pentru a putea servi ca
bază a unei decizii finale privind gradul de inundabilitate a zonei și pe baza acestuia, la proiectarea
obiectivului afectat cu respectarea prevederilor legii apelor 107/1996 cu m.c.u., a legii autorizării
execuției construcțiilor nr. 50/1991/1997/2004 cu m.c.u și a legii calității în construcții nr. 10/1995
cu m.c.u. Mai precis, pentru promovarea investițiilor, în proiectare sînt necesare studii (topografice,
hidrologice și hidraulice) aprofundate la nivel local. În consecință, aceste hărți au menirea doar
să indice autorităților locale faptul că o zonă oarecare este sau nu expusă riscului la inundații,
neacoperirea unei zone nu conduce automat și neapărat la concluzia că zona respectivă nu
poate fi expusă riscului de inundații, și în niciun caz nu absolvă autoritățile locale de
obligativitatea pretinderii de la solicitanții de autorizații de construcții, obținerea de către
aceștia de la autoritățile de gospodărire a apelor a avizului de amplasare a obiectivelor în
albia majoră și a avizului de gospodărire a apelor, inclusiv de apărare împotriva inundațiilor,
precum nu absolvă nici solicitanții de obligativitatea obținerii de către aceștia a avizelor
respective de la autoritățile de gospodărire a apelor competente.
Este important de subliniat și faptul că, în privința determinării inundabilității unui tronson
de rîu, semnificația termenului „local” diferă de la caz la caz, în funcție de condițiile
topohidrografice și alte constrîngeri locale și care nu se rezumă doar la limitele incintei, socotite
de-a lungul cursului de apă. Aceste condiții topohidrografice și constrîngeri impun lungimea
minimă a sectorului necesar de studiat și în amonte și aval față de limitele obiectivului necesar de
apărat cu multe zeci de metri și chiar mult mai mult, în special în cazul podurilor. Acesta este
motivul pentru care o soluție de amenajare urbană sau teritorială bazată pe analiza inundabilității
extinsă pe întregul sector străbătut de un curs de apă este de preferat, datorită economicității net
superioare, unor soluții fragmentate în timp pe sectoare reduse, care se influențează reciproc de cele
mai multe ori negativ.
Pentru amenajarea corespunzătoare a intravilanelor este deci neapărat necesară efectuarea
unui studiu hidraulic de inundabilitate cuprinzător, pornind de la o distanță amonte minimă și
extinsă în aval la o distanță adecvată suficiente pentru ca rezultatele să aibă un grad de acuratețe
corespunzător. În acest caz, cerințele impuse pentru baza topografică sînt mult mai mari, fiind
necesare detalii la scara 1:500 sau 1:1000, secțiuni transversale la scări și mai mari, precum și alte
detalii, dintre care unele nominalizate în actele de reglementare menționate. Limitarea acestor studii
pe sectoare limitate și fără legătură între ele vor avea inevitabil două rezultate negative: cheltuirea
nejustificată a banilor și obținerea unor rezultate total incerte. Numai în condițiile arătate pot fi
265
obținute rezultate care să poată fi ulterior utilizate pentru fundamentarea lucrărilor de apărare a
inundațiilor și planificarea execuției etapizate a acestora.
Practica arată însă din păcate nu numai faptul că, că hărțile de hazard și de risc la inundații
– contrar obligației legale, nu sînt disponibile pe siturile de internet ale autorităților de GA și
Consiliilor Județene într-un format adecvat care să permită vizualizarea inteligibilă a zonei
interesate, ci și că autoritățile de GA, ignorînd propriile reglementări, pretind de la solicitanții
individuali efectuarea unui calcul de inundabilitate chiar în cazul zonelor cu densitate mare a
elementelor expuse hazardului la inundaţii pe cursuri de apă şi pe torenţi. Mai mult, formatul
utilizat nu permite nici preluarea directă de pe site în vederea integrării corespunzătoare în
documentațiile de urbanism și de amenajare a teritoriului.
Evidențierea zonelor inundabile pe planurile urbanistice servesc pentru delimitarea zonelor
cu interdicția de construire definitivă sau temporară. Conform O. MMGA 6/2006, amplasarea în
zona inundabilă a albiei majore sau în zonele de protecţie prevăzute la art. 40 din Legea apelor nr.
107/1996 cu mcu, de noi obiective economice şi/sau sociale, amplasarea unor obiective şi
desfăşurarea de activităţi în zonele de protecţie ale platformelor meteorologice, precum şi pe o
distanţă de 500 m în jurul acestora sînt permise numai în baza unui aviz de amplasament. Conform
O. MMGA 6/2006:
„art. 6 Pentru amplasarea obiectivelor economice sau sociale în zona inundabilă a albiei
majore, documentaţia tehnică necesară va fi însoţită de acceptul riveranilor, obţinut de
beneficiarul sau titularul de investiţie, precum şi de avizele sau acordurile prevăzute în anexa nr. 1c)
la prezentele norme.
art. 9 (1) Documentaţia tehnică necesară obţinerii avizului de amplasament … va conţine
declaraţia pe propria răspundere, completată pe formularul prevăzut în anexa nr. 1d) şi
autentificată la biroul notarului public, cu privire la asumarea riscurilor şi pagubelor în caz de
inundaţie, Administraţia Naţională "Apele Române" nefiind obligată să suporte contravaloarea
acestora.
art. 10 (2) Avizul de amplasament se emite numai pentru lucrările care sînt prevăzute în
planurile urbanistice generale (PUG) ale localităţilor.
art. 14 (1) Avizul de amplasament este aviz conform.
Anexa nr. 1c: ACTE, AVIZE ŞI ACORDURI necesare, după caz, în activitatea de
elaborare a avizului de amplasament
a) Avizul organelor silvice de specialitate pentru plantarea sau tăierea arborilor ori arbuştilor
de pe terenurile situate în albiile majore ale cursurilor de apă şi pe ţărmul mării
b) Acceptul în scris al deţinătorilor lucrărilor existente în zonă sau al sistemului hidroedilitar
orăşenesc, industrial, zonal sau microregional, pentru situaţii în care, prin soluţiile tehnice adoptate,
se propun cooperări cu acestea în ceea ce priveşte amplasarea, funcţionarea sau exploatarea din
punct de vedere al gospodăririi apelor
c) Actele de proprietate sau de concesiune a terenului de amplasament sau, după caz, avizul
deţinătorilor cu orice titlu ai terenului de amplasament, precum şi acordul scris al deţinătorilor cu
orice titlu ai terenurilor învecinate
d) Acordul autorităţii publice centrale din domeniul transporturilor, pentru situaţii în care
lucrările ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele se efectuează în zona căilor naţionale
navigabile
e) Dovada includerii lucrărilor pentru care se solicită aviz de amplasament în planurile de
urbanism general (PUG).”
După obținerea avizului de amplasament trebuie obținut și acordul/autorizația de GA
conform O. MMP 799/2012, în care printre altele, se precizează că: „art. 4 (1) Pentru lucrările
existente amplasate în zone inundabile, documentaţia tehnică pentru emiterea autorizaţiei de
gospodărire a apelor, cu toate măsurile şi lucrările necesare, trebuie să cuprindă şi Planul de apărare
împotriva inundaţiilor, beneficiarii asumîndu-şi pe propria răspundere riscurile şi valoarea
pagubelor în caz de inundaţii.”
Conform legii apelor 107/1996 cu mcu, obținerea avizului de amplasament și a avizului de
GA condiționează eliberarea autorizației de construire.
266
Procedura şi competenţele de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor este
reglementată prin O. MMGA 662/2006, conform căruia:
„art. 11 (2) Prin prevederile avizului de gospodărire a apelor, emitentul acestuia poate obliga
beneficiarul sau titularul de investiţie să execute şi alte lucrări necesare, necuprinse în documentaţia
tehnică de fundamentare prezentată la avizare, dar care se impun a fi realizate, în scopul evitării
producerii de pagube utilizatorilor de apă existenţi sau riveranilor din amonte sau din aval.
art. 12 În cazul traversării digurilor, barajelor şi a altor construcţii hidrotehnice cu rol de
apărare împotriva inundaţiilor, de către conducte de transport, linii şi cabluri electrice sau de
telecomunicaţii, este necesară obţinerea, la faza detaliu de execuţie, a permisului de traversare a
acestor construcţii. ...
art. 15 (1) Avizul de gospodărire a apelor: b) este aviz conform şi trebuie respectat ca atare
de către beneficiarul, titularul de investiţie, proiectant şi constructor, la contractarea şi execuţia
investiţiei.
art. 25 (2) Pentru execuţia lucrărilor noi şi a intervenţiilor constructive care modifică
parametrii de bază ai lucrărilor existente la baraje, pentru retenţii permanente sau nepermanente de
apă a barajelor şi digurilor care realizează depozite de deşeuri industriale depuse prin
hidromecanizare şi a lucrărilor hidrotehnice speciale, emiterea avizului de gospodărire a apelor este
condiţionată de existenţa acordului de funcţionare în siguranţă emis de autoritatea competentă, în
conformitate cu prevederile legale.”
Permisul de traversare a lucrărilor de GA cu rol de apărare împotriva inundațiilor se obține
conform O. MMP 3404/2012. Conform legii apelor 107/1996 cu mcu, acordul/autorizația de
funcționare în siguranță a barajelor este obligatorie pentru obiectivele noi și în cazul intervențiilor la
cele existente și se emite conform O. MAPM 118/2002 de aprobare a procedurii NTLH-032.
Este de menționat că, în ceea ce privește necesitatea calculelor de inundabilitate, în
prezent nu sînt clarificate și rezolvate contradicțiile între actele normative menționate mai sus.
Concret, reglementările privind obținerea diferitelor tipuri de avize, acorduri și permise pe linia
de GA prevăd obligativitatea efectuării calculelor de inundabilitate pentru fiecare investiție în
parte, pe cînd reglementările privind delimitarea zonelor de risc natural la inundații prevăd
obligativitatea elaborării acelorași calcule în cadrul planurilor urbanistice la nivelul fiecărei
localități în parte. Astfel, dacă se dispune de aceste date la nivelul localității, logic nu ar mai fi
necesare calculele individuale pentru fiecare obiectiv în parte, dacă acestea se solicită în
intervalul de valabilitate de 6 ani al hărților de risc la inundații, conform art. 23 (2) din HGR
663/2013, detaliate deja în cadrul planurilor urbanistice. În plus, un calcul pe un tronson foarte
redus va fi inevitabil mai puțin exact și mult mai putțin relevant față de unul global și în orice
caz, de obicei cu rezultate mult diferite.
În sprijinul autorităților locale au fost elaborate și manualul primarului și manualul
prefectului pentru managementul situațiilor de urgență în caz de inundații şi secetă hidrologică,
aprobate prin O. MMSC+MAI+MDRAP 300+44+2178/2013.
Se apreciază că, în zonele cu situația moștenită de sute de ani de amplasare a
locuințelor și anexelor gospodărești în apropierea apelor curgătoare, aplicarea prevederilor
legale în vigoare ar trebui să se facă mai nuanțat, punînd în balanță interesul colectiv și cel
individual.
Pentru atingerea obiectivelor de mediu din domeniul apelor, O. MMGA 1163/2007
stabilește „cadrul general pentru abordarea unitară a elementelor de concepţie şi realizare a
lucrărilor hidrotehnice de amenajare a cursurilor de apă, pentru diminuarea impactului negativ al
acestora asupra mediului şi asigurarea dezvoltării durabile.”. Conform art. 3 „Proiectarea şi
realizarea soluţiilor tehnice inginereşti de amenajare a cursurilor de apă trebuie să ţină seama de
dinamica acestora şi să respecte conceptele ecologice cunoscute, prin care cursul de apă este
considerat un sistem continuu cu conectivitate hidrologică (longitudinală, laterală şi verticală) şi
cu regim variabil în timp.”. Soluţia tehnică trebuie să conducă la o influenţă negativă minimă asupra
ecosistemelor şi să asigure, într-o măsură cît mai mare, echilibrul cursului natural de apă şi al zonei
adiacente acestuia. În vederea asigurării conservării diversității biologice şi a menţinerii coerenţei
reţelei ecologice de arii naturale protejate, se va urmări aplicarea prioritară a conceptului „mai mult
267
spațiu pentru rîuri”, protejarea sau renaturarea după caz, a zonelor umede existente, limitarea la
minim necesar a lungimii sectoarelor de rîu artificializate, încadrarea în peisagistica zonei folosind
cu precădere soluții elastice și materialele de construcție naturale, iar în cazul îndiguirilor reducerea
dezatenuării (creșterii nivelului apelor mari) prin asigurarea unui spaţiu corespunzător între diguri
și, în cazul terenurilor disponibile, crearea de poldere (acumulări temporare, cu inundare dirijată).
Prin O. MMDD 1215/2008 s-a aprobat normativul tehnic NTLH-001/2008 de stabilire a
criteriilor de evaluare și selecție a soluțiilor de proiectare și execuție a lucrărilor hidrotehnice de
amenajare/reamenajrare a cursurilor de apă, de punere în practică a principiilor stabilite în O.
MMGA 1163/2007.
Conform legii 255/2010 cu mcu, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,
(printre altele) lucrările hidrotehnice sînt de utilitate publică și pot fi de interes național, județean
sau local. În cazul lucrărilor specificate, legea 255/2010 cu mcu stabilește, în contrast cu prevederile
legii 33/1994/2011 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, proceduri simplificate, dar
și foarte severe pentru cei afectați, respectiv populație și autorități locale. De aceea, acest fapt
trebuie să fie avut în vedere cu maximă atenție de către autoritățile locale, dar și de populație, care
beneficiază de dreptul liberului acces la informațiile de interes public. În caz contrar, foarte ușor se
poate ajunge în situația unor rezolvări gen „regularizarea” rîului Feernic (Fehér-Nyikó) la Lupeni
(Farkaslaka) și a multor asemenea cazuri similiare, în care cele mai elementare principii ecologice
cuprinse în legea apelor 107/1996 cu mcu și cele două ordine ministeriale menționate anterior au
fost pur și simplu călcate în picioare.
În toate cazurile în care prima concluzie a analizei indică necesitatea unor soluții radicale,
trebuie cîntărită și utilizarea variantei cu un grad de apărare mai redus, deci cu prețul acceptării
producerii unor pagube la trecerea viiturii teoretice de calcul. În asemenea cazuri nu trebuie uitat că,
orice încorsetare artificială a cursului de apă creează în spatele lucrărilor de apărare (ziduri de
sprijin ridicate deasupra terenului, îndiguiri) probleme permanente mult mai mari și mai grave în
comparație cu cele create de trecerea undei de viitură într-un interval de doar cîteva zile. Astfel, în
afara distrugerii complete și iremediabile a rîului și mediului de viață a populației, este suficient de
amintit exemplul podurilor și podețelor, care nu pot fi ridicate brusc ca o treaptă la înălțimea
coronamentului de peste 3 m a lucrărilor de apărare longitudinale gen Lupeni. Soluțiile de „apărare”
gen Lupeni provoacă mai mult suferință decît sentiment de siguranță. În acest sens se subliniază
faptul că, din păcate în practica curentă, aceste probleme deosebit de grave și păguboase pentru
comunitățile locale, sînt complet neglijate tocmai de autoritățile de GA.
O problemă generală și permanentă în privința apărării împotriva inundațiilor, neglijată cu
consecvență practic în totalitate de foarte multe decenii, este cea a redimensionării și reconstrucției
podurilor existente. Practica chiar contemporană arată că, în proiectele de apărare împotriva
inundațiilor nu sînt incluse nici în prezent cheltuielile necesare pentru refacerea podurilor
necorespunzătoare. Ceea ce este foarte important de reținut de aici este oferirea unei impresii
de apărare corespunzătoare false. Aceasta din cauza că, de obicei, podurile existente menținute în
cadrul lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor, reprezintă rezistențe hidraulice – și ca urmare
producerea de remuu (supraînălțare de nivel) mult mai mare în comparație cu cea din situația
anterioară. Rezolvarea problemei podurilor face parte din acele probleme care implică colaborarea
mai multor autorități ale statului. În acest proces rolul PUG printre altele este și aceea a planificării,
prin semnalarea problemelor necesare de rezolvat.
În art. 5 (1) din legea 255/2010 cu mcu se stipulează că, odată cu aprobarea indicatorilor
tehnico-economici ai obiectivului de investiții se aprobă atît lista proprietarilor afectați, cît și
cuantumul despăgubirii, estimată de către expropriator și de asemenea, că „Amplasamentul lucrării
se aduce la cunoştinţa publică prin afişarea la sediul consiliului local respectiv, prin afişare pe
pagina proprie de internet a expropriatorului şi va fi comunicat spre avizare şi recepţie Agenţiei
Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.” În același paragraf se mai stipulează că:
„Amplasamentul va fi materializat prin bornarea tuturor punctelor de coordonate care îl definesc
pe acesta. Autorităţile administraţiei publice locale vor include coordonatele coridorului de
expropriere în planurile urbanistice generale ale localităţilor. Actualizarea planurilor urbanistice
generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism poate fi finanţată şi de către
268
expropriator.”
În art. 8 din legea 255/2010 cu mcu se stipulează că:
„(1)Notificarea intenţiei de expropriere a imobilelor, precum şi lista imobilelor ce urmează
a fi expropriate se transmit prin poştă către proprietari. Lista imobilelor se face publică prin afişarea
acesteia la sediul consiliului local respectiv şi pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
(2) În termen de 30 de zile lucrătoare de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii
imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea
stabilirii unei juste despăgubiri.
(3)Sumele individuale prevăzute la art. 7 pot fi suplimentate, prin hotărâre a Guvernului,
la cererea expropriatorului, în situaţia modificării numărului de imobile necesar a fi expropriate,
precum şi în orice alte situaţii, temeinic motivate, inclusiv pentru situaţia prevăzută la alin. (2).”.
Legea 255/2010 cu mcu este însoțită de normele de aplicare stabilite prin HGR 53/2011 cu
mcu.
Participarea publică
Asigurarea accesului la informație și a participării publicului în procesul de inițiere și

elaborare a planurilor și programelor, inclusiv modificare ori revizuirea acestora, constituie
obligația legală a autorităților publice.
Actul de bază privind asigurarea acestui drept este legiferat în România prin legea 86/2000
pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei
şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus (Danemarca) la 25 iunie 1998. Printre
altele, legea prevede că:
- „Fiecare parte va asigura ca persoanele care îşi exercită drepturile conform prevederilor
prezentei convenţii să nu fie penalizate, persecutate sau hărţuite în vreun fel pentru implicarea lor.”
- la solicitarea informației nu este necesară declararea interesului
- „Publicul interesat va fi informat, prin anunţ public ori în mod individual, când este
cazul, despre demararea unei proceduri de luare a deciziei de mediu şi într-o manieră adecvată, în
timp util şi efectiv, ...
- „Procedurile de participare publică vor include limite de timp rezonabile pentru diferitele
faze, care să permită timp suficient pentru informarea publicului, în concordanţă cu prevederile pct.
2, şi timp suficient pentru ca acesta să se pregătească şi să participe efectiv în timpul procesului de
luare a deciziei de mediu.”
Prin O. MAPPM 1325/2000 este reglementată participarea publicului, prin reprezentanţii
săi, la pregătirea planurilor, programelor, politicilor şi legislaţiei privind mediul, înțelegînd prin
reprezentanți persoanele delegate de către organizațiile neguvernamentale (ONG), participarea
manifestîndu-se în grupurile de lucru.
Legea 544/2001 cu mcu, prevede printre altele că:
- autoritățile și instituțiile publice trebuie să organizeze fie compartimente specializate, fie
să desemneze persoane cu atribuții în acest domeniu
- asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes
public se face din oficiu sau la cerere verbală sau scrisă
- autoritățile și instituțiile publice au obligația să comunice din oficiu anumite informații
prevăzute în art. 5 (1), prin afișare la sediul autorității/instituției și să publice și să actualizeze anual
un buletin informativ care va cuprinde acele informații
- modalitatea de acces la justiție.
Detalierea modalităților privind liberul acces la informaţiile de interes public conform legii
544/2001 cu mcu sînt prevăzute în normele metodologice aprobate prin HGR 123/2002 cu mcu, în
care se stipulează că accesul publicului la informațiile de interes public este gratuit, numai costul
serviciilor de copiere trebuie suportate de solicitant și de asemenea că, informațiile pot fi solicitate
și obținute și în format electronic.
Accesul publicului la informația privind mediul este reglementat prin HGR 878/2005 cu
mcu, care în art. 3 (3) stipulează că, „Autorităţile publice sînt obligate să pună la dispoziţia oricărui
269
solicitant, la cererea acestuia, informaţia privind mediul deţinută de sau pentru ele, fără justificarea
scopului în care această informaţie a fost cerută.”.
HGR 1115/2002 reglementează accesul liber al publicului la informația privind mediul,
subliniind că, autoritățile publice trebuie să asigure accesul liber al publicului la aceste informații
deținute și examinarea acestora pe loc în mod gratuit.
Prin O. MAPM 1182/2002 s-a aprobat metodologia de gestionare şi furnizare a informaţiei
privind mediul, deţinută de autorităţile publice pentru protecţia mediului, inclusiv avizele,
acordurile și autorizațiile de mediu.
O. MMGA 1012/2005 cu mcu reglementează procedura privind mecanismul de acces la
informaţiile de interes public privind gospodărirea apelor.
O. MMGA 1044/2005 reglementează procedura privind consultarea utilizatorilor de apă,
riveranilor şi publicului la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor, precizînd la art. 2 a) că,
„aceasta trebuie să aibă loc într-o etapă anterioară elaborării deciziilor, la un nivel în care
opţiunile sunt încă deschise, iar influenţa utilizatorilor de apă, a riveranilor şi a publicului
poate fi exercitată;”. Ordinul prevede că, orice intenție de solicitare de aviz de amplasament sau
aviz/autorizație de GA trebuie publicată într-un ziar local, pentru ca utilizatorii de apă, riveranii și
publicul interesat să poată participa la dezbaterea publică.
O. MMGA 1387/2006 reglementează procedura de participare a publicului la elaborarea,
modificarea sau revizuirea programelor de acţiune pentru zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi
din surse agricole.
HGR 564/2006 reglementează cadrul de realizare a participării publicului la elaborarea
anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul. Astfel prevede că, publicul este informat prin
anunţ public, făcut prin orice mijloace, inclusiv prin mijloace electronice, despre iniţierea
procesului de elaborare a unui plan sau program la care se face referire în actele normative
prevăzute în anexă sau despre orice modificare ori revizuire a acestor planuri sau programe, și
dreptul publicului de a participa la luarea deciziei. De asemenea, în art. 8 prevede că:
„(1) Modalităţile de participare a publicului includ cel puţin posibilitatea transmiterii
de comentarii şi organizarea unei dezbateri publice.
(2) Publicul are la dispoziţie 30 de zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 5 alin.
(1) pentru transmiterea comentariilor cu privire la propunerea de plan sau program ori de modificare
sau revizuire a unui plan ori program.
(3) Dezbaterea publică a propunerii de plan sau program ori de modificare sau revizuire a
unui plan ori program are loc la 45 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
(4) Anunţul privind organizarea dezbaterii se publică într-un ziar naţional sau local, se
afişează pe pagina de internet a autorităţii competente şi la sediul autorităţilor publice locale cu 30
de zile înainte de data dezbaterii publice.
(5)Propunerea de plan sau de program ori de modificare sau revizuire a unui plan ori
program, rezultată în urma includerii comentariilor şi opiniilor justificate ale publicului primite
conform alin. (2), se pune la dispoziţie publicului, spre consultare, în acelaşi timp cu publicarea
anunţului prevăzut la alin. (4).”.
Tot în privința asigurării transparenței publice, legea apelor 107/1996 cu mcu prevede că, în
fiecare bazin hidrografic se organizează un comitet de bazin, care, pe lîngă atribuțiile de avizare și
alte atribuții specifice, trebuie „să asigure informarea publicului, garantarea unei perioade de
timp necesare primirii comentariilor publicului, să organizeze audieri publice asupra tuturor
aspectelor propuse pentru aprobare şi să asigure accesul publicului la documentele sale.”.
Participarea publicului în comitetele de bazin este asigurat printr-un reprezentant al ONG-urilor cu
sediul în b.h. respectiv. Prin acest reprezentant, informațiile de interes public pot ajunge direct la
ONG-urile interesate, care la rîndul lor au posibilitatea să informeze publicul, constituind o sursă
alternativă de informare a publicului. De asemenea, prin contactele mai directe cu publicul,
problemele semnalate de acesta pot ajunge repede la reprezentantul ONG-urilor din comitetele de
bazin.
HGR 270/2012 aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a comitetelor de bazin și
prevede că, data, locul de desfăşurare şi ordinea de zi ale şedinţelor de lucru şi ale dezbaterilor
270
publice trebuie anunţate public cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de desfăşurarea
acestora. Comitetul poate decide constituirea de grupuri de lucru formate din membrii comitetului
și după caz, alți experți.
Legea 350/2001cu mcu privind amenajarea teritoriului şi urbanismul conține o serie de
prevederi privind caracterul public al acestor documentații, precum:
- art. 481 (5) „Toate restricţiile impuse prin documentaţiile de urbanism legal aprobate se fac
publice de către autorităţile publice locale responsabile cu aprobarea planului, inclusiv prin
publicarea pe site-ul instituţiei.”
- art. 57 (2) „Participarea publicului asigură dreptul acestuia la informare, consultare şi acces
la justiţie, referitor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, potrivit legii, pe tot
parcursul elaborării strategiilor şi documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului,...”
- art. 58 „Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au responsabilitatea
organizării, desfăşurării şi finanţării procesului de participare a publicului în cadrul activităţilor de
amenajare a teritoriului şi de urbanism.”.
O. MDRT 2701/2010 cu mcu conține Metodologia de informare şi consultare a publicului
cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism și:
- la art. 6 stabilește că, „Informarea şi consultarea publicului în etapa aprobării fiecărei
categorii de plan în parte se face conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică, cu completările ulterioare, şi conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces
la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.”
- pentru toate documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului, procesul de
informare şi consultare a publicului se finalizează cu raportul informării şi consultării publicului,
care fundamentează decizia autorităţilor administraţiei publice responsabile cu aprobarea sau
respingerea planului propus, în vederea respectării principiilor de dezvoltare urbană durabilă şi
asigurării interesului general
- în vederea informării și consultării publicului autoritățile publică anunțul în mass-media,
afişează, pe toată perioada consultărilor, pe propria pagină de internet, la sediul propriu şi în alte
locuri special amenajate, datele şi reprezentările grafice succinte ale propunerilor şi ale anunţului
publicat în mass-media și expun materialele grafice cu explicaţii formulate într-un limbaj nontehnic
- la art. 32 prevede că, „Informaţiile conţinute în PUG şi RLU aferent reprezintă
informaţii de interes public şi vor fi puse la dispoziţie automat prin publicare pe site-ul
primăriei şi vor fi eliberate la cerere conform Legii nr. 544/2001, cu modificările şi completările
ulterioare.”
- în privința PUZ și PUD prevede că, acestea reprezintă informaţii de interes public şi vor
fi furnizate şi puse la dispoziţie în urma solicitărilor, conform Legii nr. 544/2001 cu mcu”.
Legea autorizării executării lucrărilor de construcții 50/1991/1997/2004 cu mcu conține de
asemenea, prevederi referitoare la accesul liber al publicului la informațiile specifice, prin
stipularea, în art. 21 (7) că:
„Autorizația de construire și anexa la cererea pentru emiterea autorizației de
construire stabilită potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi au caracter
public și se pun la dispoziția publicului spre informare pe pagina proprie de internet a
autorității administrației publice emitente sau prin afișare la sediul acesteia, după caz.”,
respectiv în art. 431:
„(1) Publicul are dreptul să participe efectiv și din timp la procedura de autorizare a
executării lucrărilor de construcții, să se documenteze și să transmită comentarii și opinii
autorităților administrației publice locale competente, înaintea luării unei decizii asupra cererii
pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții aferente investiției pentru care autoritatea
competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evalăurii efectelor acesteia asupra
mediului.
(2) Informarea și consultarea publicului se realizează în conformitate cu prevederile
legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.”.
Prevederile citate anterior sînt reluate și în O. MDRL 839/2009 cu mcu referitor la normele
de aplicare a legii 50/1991/1997/2004 cu mcu. Ordinul stipulează că, lista certificatelor de urbanism
271
și autorizațiile de construire/desființare împreună cu anexele acestora, respectiv actele de
respingere a cererii au caracter public și se pun la dispoziția publicului pe pagina proprie de internet
și prin afișare la zi la sediul emitentului.
Accesul la informaţiile de interes public la nivelul Inspectoratului de Stat în Construcţii –
ISC este reglementat prin O. ISC 261/2016.
Principalele lucrări propuse de ANAR pentru atingerea gradului acceptat de protecție

împotriva inundațiilor în zona studiată, extrase din lucrarea Studii Olt 6, sînt următoarele:
- lucrări propuse și aprobate la nivelul anului 2009
- Amenajarea pentru combaterea inundațiilor în b.h. Rîul Negru și b.h. Olt, jud.
Covasna, Harghita și Brașov (241 km supraînălțări de diguri, 15,3 km diguri noi, 64,5 km
regularizări de albii, 25,8 km consolidări de albii), termen de punere în funcțiune (PIF) anul 2015;
Nu există însă detalii, care să indice lucrări și în zona studiată.
- lucrări noi propuse
- Regularizare pîrîul Racu, jud. Harghita (0,8 km regularizare albie); Avînd în vedere
haosul în denumirile cursurilor de apă, semnalate anterior, nu se știe exact despre care curs de apă
este vorba.
În PPPDEI Olt - versiunea 1, elaborat de ABA Olt (fără menționarea anului), la pct. 2.5
Lucrări propuse, în zona studiată din județul Harghita sînt prevăzute următoarele lucrări de apărare
împotriva inundațiilor, din b.h. Homorod:
- pîrîu Băile Homorod (cod VIII.1.71.2), în zona localității Căpîlnița (Kápolnásfalu):
- regularizare albie, L= 1,0 km
- zid de sprijin, L= 1,58 km
- praguri îngropate din anrocamente, 7 buc
- pîrîu Homorodul Cărbunești, în zona localității Băile Homorod (Homoródfürdő):
- pîrîu Homorodul Mare (cod VIII.1.71), în zona localităților Băile Homorod, Comănești
(Homoródkeményfalva), Aldea (Abásfalva), Rareș (Recsenyéd), Sînpaul (Homoródszentpál),
Petreni (Homoródszentpéter) și Orășeni (Városfalva):
- apărări de mal cu pereu zidit, L= 4,25 km
- diguri, L= 5,52 km
- supraînălțări de diguri existente, cu parapet din beton, L= 15,1 km
- pîrîu Homorodul Mic (cod VIII.1.71.6), în zona localităților Căpîlnița, Vlăhița, Minele
Lueta, Lueta (Lövéte), Merești (Homoródalmás), Crăciunel (Homoródkarácsonyfalva), Ocland
(Oklánd) și Satu Nou (Homoródújfalu):
- apărări de mal, L= 10,88 km
- diguri, L= 4,55 km
- parapet din beton, L= 17,1 km
Regularizarea rîului Homorodul Mic în lungime de 2,12 km în zona Vlăhița, menționată în
PATJ Harghita faza I - Studii de fundamentare, analiză și diagnoză (HALCROW și INCD Urban-
INCERC, 2010) pentru situația existentă 2012, nu există, acest lucru fiind confirmat de SGA
Harghita.
În legătură cu eventualitatea inițierii în perioada următoare a lucrărilor enumerate mai sus
se menționează că, ministerul de resort aplică în majoritatea covîrșitoare a situațiilor procedura
simplă, însă cît se poate de păguboasă, constînd numai din reactualizarea valorii investițiilor
propuse (de altfel sumar și superficial studiate), fără reactualizarea soluțiilor necesare ca urmare a
272
multiplelor schimbări intervenite în perioada anilor trecuți. Din acest motiv, dar și din motivul lipsei
de transparență a ministerului de resort, autoritățile locale trebuie să fie deosebit de vigilente la
eliberarea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire și la organizarea
consultanței/dezbaterilor publice.
Este de remarcat îndeosebi lungimea foarte mare a lucrărilor din beton și anrocamente,
ceea ce înseamnă artificializarea cursurilor de apă, distrugerea habitatelor acvatice și limitrofe
albiilor, întreruperea conectivității longitudinale, distrugerea peisajelor și afectarea gravă a
intravilanelor localităților. Astfel vigilența autorităților publice și populației locale afectate este
mai mult ca necesară la organizarea și desfășurarea dezbaterii publice, pentru ca soluțiile finale
adoptate să reflecte într-adevăr conceptele și principiile prevăzute în reglementările legale pe
linia de gospodărire a apelor și de mediu.
Se menționează că, pe harta de risc la inundații primit de la CJ Harghita în format GIS,

transformată în format utilizabil dwg se poate constata că, tronsoanele studiate pe rîurile Vîrghiș,
Homorodul Mic și Homorod (Homorodul Mare) se opresc mult sub limita administrativă a UAT
Vlăhița, deci nu cuprind și zona administrativă studiată. Pentru zona studiată s-au obținut de la CJ
Covasna în format pdf și jpg hărțile de risc la inundații studiate numai pe rîul Vîrghiș, extinse cu
mult în amonte de clădirea MHC, aferente debitelor maxime cu asigurarea de 10 %, 1 %, 0,5 % și
0,2 %.

apărare împotriva inundațiilor este III. Conform STAS 4068/2-87 asigurarea (probabilitatea de
depășire) debitului de calcul este de 2 %, iar cea de verificare de 0,5 %. Se vor avea în vedere și
aspectele contradictorii privind alegerea gradului de asigurare semnalate în capitolul 2.3 Inundații.
Cursurile de apă naturale

Cursurile de apă naturale ce străbat sau delimitează intravilanul orașului, sînt rîul Vîrghiș
cu afluenții Zmeuriș, Bogat, Toknál, Köpü (Vész) și nenominalizați și rîul Homorodul Mic cu
afluenții Visloc și nenominalizați.
În prezent niciunul dintre rîurile menționate nu este amenajat. Pentru apărarea
intravilanului orașului împotriva inundațiilor, este nevoie de amenajarea acestora. Soluțiile finale în
acest scop trebuie să respecte prevederile legii apelor 107/1996 cu mcu, O. MMGA 1163/2007 și O.
MMDD 1215/2008.
În cazul rîului Vîrghiș, pe sectorul dintre podul de pe str. Bradului și confluența cu rîul
Toknál, determinarea debitelor maxime constituie o problemă hidrologică complexă, din cauza a
foarte multe combinații realmente posibile, datorită intersecției dintre afluenții Zmeuriș și Bogat,
precum și într-o măsură mai mică, a punctelor de derivații ale Canalului Vîrghiș, tratate în capitolul
1.12 și arătate în tabelele aferente din Anexă.
Avînd în vedere constatările de pe teren, în scopul apărării intravilanului împotriva
inundațiilor la clasa de importanță, primele concluzii conduc la necesitatea adoptării unor soluții
radicale. De aceea, în asemenea cazuri trebuie cîntărită și utilizarea variantei cu un grad de apărare
mai redus, deci cu prețul acceptării producerii unor pagube la trecerea viiturii teoretice de calcul.
Probleme speciale de rezolvat sînt cele legate de reconsiderarea captării noi (nr. 2) a
Uzinei de Apă, prezentată în capitolul 3.5.1.1 și barajul de la Ștrandul termal Perla Vlăhiței. În acest
sens se propune desființarea lui și înlocuirea cu un prag de fund de cel mult 30 cm înălțime. În acest
fel se poate asigura continuitatea migrației peștilor, dar și îmbunătăți substanțial trecerea viiturilor,
reducînd pericolul inundațiilor.
Se consideră că, studierea posibilităților de apărare împotriva inundațiilor pe rîul Vîrghiș
273
este inseparabilă de amenajarea complexă a Canalului Vîrghiș, care constituie o derivație de debite
între două rîuri. Soluția de amenajare a rîului Vîrghiș din punct de vedere al inundațiilor trebuie să
conțină și rezolvarea definitivă a punctelor de derivație existente ale Canalului Vîrghiș.
În cazul rîului Homorodul Mic probleme speciale de rezolvat sînt cele create de extinderea
depozitelor de zgură ale fostei Uzini Metalurgice în zona SRMP (Stație de reglare-măsurare-
predare) a gazului de alimentare a orașului, cele legate de consecințele depozitului vechi de zgură
ale fostei Uzini Metalurgice și de existența Stației de epurare. Trebuie luat în considerare și remuul
creat de podul boltit de pe drumul județean DJ 132 (aici str. Spitalului).
O situație cu totul deosebită este reprezentată de rîul Bogat în traversarea incintei
păstrăvăriei SILVER FORELLE. După terminarea lucrărilor de modernizare, finanțate preponderent
din fonduri europene, se poate constata că, amenajarea rîului în scopul apărării incintei împotriva
inundațiilor nu a fost inclusă în proiect, contrar prevederilor legale în vigoare. În schimb, albia
rîului ce traversează și împarte incinta în două, a fost înghesuită printre obiectele tehnologice ale
păstrăvăriei și modificată radical prin diferite intervenții neadecvate, creînd astfel o situație cu totul
deosebită – practic imposibilă în ceea ce privește viitoarea amenajare necesară din punct de vedere
al apărării împotriva inundațiilor. Determinarea debitelor maxime asigurate întîmpină și în cazul
rîului Bogat dificultăți din cauza interconexiunii și ramurii derivate existente a rîului Zmeuriș.
Rîul Homorodul Mic prezintă particularități speciale în privința amenajării în scopul
protecției împotriva inundațiilor, diferite pe sectoarele amonte, mijlociu și aval pe tronsonul din
intravilan. Astfel, în zona amonte se impune stabilizarea versantului drept vertical subspălat, înalt de
15-25 m. Pe sectorul mijlociu, în zona stației de epurare, albia minoră este încorsetată și înghesuită
între platforma stației de epurare și zona construită îngustă de la baza versantului drept. Pe sectorul
aval se produce confluența cu Canalul Vîrghiș, iar imediat aval de confluență se află stăvilarul forjei
monument istoric de tehnică industrială Vashámor, care necesită reconstrucție integrală.
Afluenții celor două rîuri importante nu ridică probleme deosebite în privința amenajării
în scopul apărării împotriva inundațiilor, cu excepția celor care intersectează drumul național DN
13A. În aceste cazuri se impune verificarea podurilor existente.
Podurile existente pe cursurile de apă trebuie verificate și în cazul în care este necesară
refacerea lor, refăcute individual sau incluse în proiectele de apărare împotriva inundațiilor.
Podurile existente reprezintă un obstacol în continuitatea longitudinală a cursurilor de apă,
împiedicînd migrarea peștilor (ihtiofaunei). Din acest motiv, în orice caz este nevoie de
reconstrucția radierului într-un mod care să redea aspectul albiei minore, asigurînd la debite minime
condiții de viteză și adîncime a apei suficiente pentru a permite trecerea peștilor.
Podurile noi trebuie proiectate și executate cu respectarea principiilor de mai sus referitor
la asigurarea migrației peștilor.
Cursurile de apă artificiale - Canalul Vîrghiș

Sub aspectul apărării împotriva inundațiilor, prima problemă intervine în privința
determinării debitului maxim. Aceasta din cauza punctelor multiple de derivații din rîul Vîrghiș,
dintre care numai una – cea din aval de podul de pe str. Bradului, este echipată cu stavilă, oferind
posibilitatea unui control – deși arbitrar în prezent. Aceste aspecte au fost tratate pe larg în capitolul
1.12.2.
Canalului Vîrghiș are o mare importanță în viața orașului și în perioada actuală, deși în alt
mod decît cel de odinioară. Printr-o amenajare atent profesionistă, acesta va putea fi pusă și mai în
evidență, asigurînd un coridor ecologic prin oraș, contribuind în mare măsură la îmbunătățirea
microclimatului și ambientului, oferind prin prezența luciului de apă și posibilitatea amenajării unor
zone verzi de recreere valoroase. De asemenea, printr-o amenajare inspirată, ecologică, Canalul va
putea contribui nu numai la ridicarea nivelului de confort în oraș, dar ar putea servi și ca un obiectiv
turistic inedit, unicat, foarte valoros, contribuind astfel la sporirea veniturilor locuitorilor și orașului.
Canalul Vîrghiș prezintă importanță și prin aceea că, este menționat în PMBH Olt printre
derivații. Din acest motiv se consideră că, în scopul cunoașterii mai bune și mai corecte a regimului
hidrologic al celor două cursuri de apă (rîul Vîrghiș și rîul Homorodul Mic), cu beneficii și în
privința cunoașterii regimului hidrologic al Canalului Vîrghiș, se justifică realizarea unui post
274
hidrometric principal (de bază) pe Canal, considerînd pentru amplasarea acestuia o secțiune
imediat amonte de podul Kettősfűrész de pe str. Ady Endre, precum și prin reabilitarea stăvilarului
de pe ramura sudică, dotarea acestuia cu o miră hidrometrică. Desigur, cea mai potrivită soluție va
trebui definitivată cu reprezentanții SGA Harghita, organ de gospodărire a apelor teritorial al
Administrației Bazinale de Apă (ABA) Olt.
Avînd în vedere cele de mai sus, se recomandă ca amenajarea Canalului Vîrghiș să fie
studiată nu numai sub aspectul apărării împotriva inundațiilor, ci și în privința debitelor mici prin
prisma îmbunătățirii confortului urban, deci cu satisfacerea concomitentă a celor două necesități.
Podurile și podețele existente trebuie verificate, și în cazul în care este necesară refacerea
lor, incluse în proiectul de amenajare complexă a Canalului, ținînd cont de repartiția debitelor pe
ramurile existente și cerințele urbanistice.
3.6.3. Minele Lueta

apărare împotriva inundațiilor este IV. Conform STAS 4068/2-87 asigurarea (probabilitatea de
depășire) debitului de calcul este de 5 %, iar cea de verificare de 1 %. Se vor avea în vedere și
Cursurile de apă
Localitatea este străbătură de un singur curs de apă important, rîul Homorodul Mic,
împreună cu afluenții mici, cu caracter torențial.
La alegerea soluțiilor de amenajare împotriva inundațiilor trebuie avute în vedere în mod
obligatoriu și amenajările hidrotehnice vechi, aferente monumentelor istorice de tehnică industrială,
respectiv piua lui Silye Lőrinc și Cuptoarele Minei vechi. Se menționează că, deși piua lui Demeter
Lajos nu este inclusă în lista monumentelor istorice, amenajarea lui Silye Lőrinc este în strînsă
legătură cu aceasta, fapt ce impune și considerarea acesteia în cadrul proiectului de apărare
împotriva inundațiilor.
Podurile existente pe rîul Homorodul Mic trebuie verificate și în cazul în care este
necesară refacerea lor, refăcute individual sau incluse în proiectele de apărare împotriva
inundațiilor.

Cursurile de apă
Localitatea este străbătută de rîul Homorodul Mare, cel mai important curs de apă, precum
și de afluenții acestuia, rîurile Băile Homorod, Homorodul Cărbunești, împreună cu afluenții
acestora, cele mai multe cu caracter torențial.
275
Fiind o stațiune turistică, cu izvoare minerale importante, înșirate de-a lungul albiilor
minore ale rîurilor, cu întregul intravilan cuprins în perimetrul de protecție hidrogeologică a
izvoarelor minerale, cerințele ecologice în amenajarea cursurilor de apă prezintă nu numai
prioritate, ci și cerință fără compromis.
Dintre aceste cursuri de apă numai rîul Băile Homorod, pe tronsonul de traversare a
centrului stațiunii turistice, este parțial amenajat, însă aceasta făcută vizibil fără proiect și fără nicio
concepție tehnică și urbanistică adecvată.
În amenajarea foarte necesară a rîului trebuie acordată o atenție specială apărării împotriva
inundațiilor a izvoarelor minerale, care constituie de secole faima stațiunii.
Odată cu amenajarea rîului, trebuie rezolvată și amenajarea sectorului aval al unui torent,
afluent de stînga, denumit în mod arbitrar în prezentul PUG Kislikat, în traversarea zonei inferioare
a pîrtiei de schi, și introdus în prezent într-un tub din PVC D 400, provocînd inundații și distrugeri
la fiecare ploaie torențială.
Și în acest caz, podul rutier șubrezit de pe drumul județean DJ 131A, trebuie cuprins în
proiectul de apărare împotriva inundațiilor.
Pe rîul Homorodul Mare trebuie ținut cont de necesitatea păstrării și reconstrucției
stăvilarului din amonte de drumul național DN 13A, propus în viitor într-una din variantele de
captare (varianta 2, cap. 3.5.1.3) ca o amenajare hidrotehnică complexă, cu rol de alimentare cu apă
și de agrement. În oricare dintre variantele de alimentare cu apă studiate, stăvilarul existent se
propune pentru reabilitare.
Stăvilarul constituie o secțiune de separare a două biefuri și ca urmare, necesită atenție
specială din punct de vedere al racordării corespunzătoare a acestora. Pe lacul de retenție creat de
stăvilar pot fi admise activități nautice de genul plimbărilor cu barca cu vîsle, cu respectarea strictă
a normelor de conduită, de igienă și de protecție a mediului, similar altor asemenea situații, ca de
exemplu cea de la Tg. Mureș. De asemenea, pe maluri pot fi amenajate bănci pentru odihnă și
recreere. Pentru protecția sursei de apă se propune plantarea unui gard viu pe malul stîng dinspre
drum, plantarea de copaci pe maluri, balizaj de interdicție pe lac la 15 m amonte de stavilă,
colectarea apelor pluviale pe ambele maluri prin șanțuri și evacuarea acestora în aval de stăvilar,
etc. De asemenea se va prevedea și o scară pentru pești, precum și cu o golire de fund. Cuveta
lacului se va reamenaja.
Proiectul de amenajare împotriva inundațiilor, în cazul variantei de menținere a barajului
de captare a MHC, trebuie să fie corelat cu acesta, deoarece barajul constituie o secțiune de separare
a două biefuri și ca urmare, necesită atenție specială din punct de vedere al racordării
corespunzătoare a acestora.
Podurile existente pe DN 131A, DJ 131A și cele improvizate pentru accesul la imobile, în
stare tehnică slabă, sînt necorespunzătoare și din punct de vedere hidraulic, ceea ce impune
necesitatea includerii acestora în proiectul de amenajare împotriva inundațiilor.
De asemenea este necesară corelarea proiectului de amenajare a rîului cu cel de
modernizare a drumului județean DJ 131A, care urmărește îndeaproape Homorodul Mare, dar și cu
proiectul de dezvoltare a alimentării cu apă și a canalizării menajere.
Situația moștenită pe toate cele trei cursuri de apă principale constînd din construcții de
vile și case pe sau în imediata apropiere a malurilor este agravată de existența preponderent a
malurilor joase, fapt, ce impune analiza foarte amănunțită a situației, ceea ce foarte probabil va
conduce la propunerea acceptării pe anumite zone a inundării parțiale chiar în situația amenajată.
276
Alimentarea cu apă pentru producerea zăpezii artificiale
În localitate există o singura pistă de schi de importanță strict locală, dotată cu mini-
teleschi. Configurația terenului nu este favorabilă amenajării altor pîrtii de schi, precum și pentru
că cea existentă prezintă o importanță strict locală, în studiul de dezvoltare al domeniului schiabil
din PUZ Munții Harghitei localitatea nu a fost studiată sub acest aspect.
Suprafața pîrtiei de schi existente este de cca. 1,4 ha. Pentru estimarea alimentării cu apă
în scopul producerii de zăpadă artificială sînt considerate datele din studiul elaborat pentru PUZ
Munții Harghitei de un specialist din Austria. Pentru acoperirea pîrtiei cu un strat de zăpadă de 0,6
m grosime este nevoie de o cantitate de zăpadă de 8.400 m3. Pentru producerea acestei cantități de
zăpadă este nevoie de un volum de 3.360 m3 apă. Ținînd cont de pierderile inveitabile prin
evaporare pe parcursul perioadei de acumulare, apreciate la 15 %, volumul total de apă necesar de
acumulat rezultă de Vt= 3.360·1,15= 3.864≈ 3.900 m3.
Considerînd durata sezonului de schi la 4 luni, rezultă că, acest volum poate fi realizat prin
captarea pe durata a 8 luni a unui debit constant de:
Qc= Vt/T= 3.900·1000/(8 luni·30 zile·24 ore·3600 s)= 0,19 l/s.
Această valoare foarte mică permite asigurarea și prin captarea propusă pentru alimentarea
cu apă a localității. În acest caz însă este nevoie de construirea unui rezervor cu capacitatea utilă de
3.900 m3. Prelungirea duratei de utilizare a pîrtiei de schi nu justifică o asemenea investiție
costisitoare, chiar dacă în partea superioară a pîrtiei există suprafață de teren necesară.
O posibilă alternativă ar putea fi utilizarea volumului de apă din lacul de acumulare creat
în spatele stăvilarului existent în amonte de podul rutier de pe drumul național DN 13A peste rîul
Homorodul Mare, propus pentru reabilitare în scopul alimentării cu apă a localității. Chiar dacă
volumul posibil de acumulat pare să reprezinte doar o parte din cel teoretic calculat, totuși,
utilizarea lui ar putea contribui la îmbunătățirea funcționării pîrtiei de schi în perioadele deficitare în
zăpadă naturală. Din acest motiv se propune ca în proiectul alimentării cu apă potabilă modul de
alcătuire al stăvilarului și al amenajării lacului de acumulare să se studieze și sub aspectul creerii
posibilității de utilizare a acestora și pentru producerea zăpezii artificiale.

apărare împotriva inundațiilor ar fi IV, dar cel mai probabil V. Conform STAS 4068/2-87
asigurarea (probabilitatea de depășire) debitului de calcul aferent clasei IV este de 5 %, iar cea de
verificare de 1 %, iar pentru clasa V, debitul de calcul are asigurarea de 10 %. Se vor avea în vedere
și aspectele contradictorii privind alegerea gradului de asigurare semnalate în capitolul 2.3
Inundații.
În special în acest caz, încadrarea în clasa de importanță necesită o consultare cu
autoritatea teritorială de GA, SGA Olt.
Cursurile de apă
Trupul de intravilan este străbătut de rîul Gheopiu și afluentul acestuia de dreapta, Köves.
Fiind o aglomerare din case de vacanță private, răspîndite haotic pe parcele, se apreciază că, nu este
necesară amenajarea cursurilor de apă corespunzător debitelor aferente clasei de importanță,
indiferent care ar fi aceea. Se apreciază că cel mult apărări sau consolidări de mal locale ar fi
justificate. Aceste lucrări hidrotehnice ar putea fi realizate numai sub îndrumare tehnică de
specialitate, fără a necesita proiect.
277

Cursurile de apă
Dintre cele 6 trupuri de intravilan (dintre care 5 propuse), numai două dintre cele propuse
sînt străbătute de cursuri de apă, respectiv rîul Vîrghiș și afluenții. Acestea sînt desemnate ca zone
de primire a turiștilor, ca stații de plecare a transporturilor cu cablu, respectiv ca zone de sosire a
pîrtiilor de schi. Amenajarea acestor zone trebuie rezolvată la cote neinundabile, concomitent cu
eventualele poduri necesare dimensionate și amplasate conform normelor tehnice în vigoare.
În cazul celor patru trupuri de intravilan, printre care și cel existent, Harghita Mădăraș,
apărarea împotriva apelor mari se rezolvă prin soluții de canalizare pluvială.
Alimentarea cu apă pentru producerea zăpezii artificiale

Acest aspect a constituit o componentă importantă a PUZ Munții Harghitei, care a avut ca
obiect principal dezvoltarea infrastructurii aferente sporturilor de iarnă. Dată fiind complexitatea în
general, a problemei alimentării cu apă în scopul producerii de zăpadă artificială, oricare ar fi zona
respectivă, acest aspect a fost atins în cadrul PUZ doar la nivelul propunerii de principiu de
amplasamente pentru lacurile artificiale cu rol de înmagazinare a volumului de apă necesar
deservirii pîrtiilor de schi arondate, fără studierea surselor de apă și a schemei hidrotehnice.
Astfel au fost propuse 6 amplasamente. Dintre acestea numai unul se află pe teritoriul
UAT Vlăhița, în bazinul hidrografic al rîului Vîrghiș, iar unul propus în apropiere pe cumpăna
apelor, la nord de stațiunea de schi (trupul) Harghita Mădăraș. Lacul de acumulare din b.h. al
Vîrghișului s-a propus la confluența rîului cu afluentul de dreapta Bányapatak (Pîrîul Minei).
Studiul de specialitate privind dezvoltarea facilităților de schi a fost elaborat de un
specialist din Austria. În acest studiu s-a apreciat că, pentru acoperirea 100 % a pîrtiilor propuse,
însumînd 360,7 ha, este nevoie de cca. 2.164.200 m3 zăpadă artificială, pentru care este nevoie de
înmagazinarea unui volum de apă de cca. 866.000 m3. În acest calcul s-a considerat că, grosimea
stratului de zăpadă artificială este de 0,6 m, iar pentru producerea unui m 3 de zăpadă artificială este
nevoie de 0,4 m3 de apă.
Dezvoltarea facilităților de schi în jurul – inclusiv stațiunea Harghita Mădăraș s-a propus
ca prioritatea nr. 2. Lacul artificial din b.h. Vîrghiș face parte din prioritatea de dezvoltare nr. 2, iar
cel de pe creastă este destinat să deservească așa-numita „Zona de legătură vest” (la NNW de vîrful
Harghita Mădăraș, în b.h. al rîului Ivó (Băutor)), într-un orizont de dezvoltare propus după
finalizarea amenajărilor aferente celor trei priorități prevăzute. Însă pînă la finalizarea PUZ Munții
Harghitei traseele și suprafețele propuse inițial pentru amenajarea pîrtiilor de schi au suferit
modificări importante.
Cu toate acestea, calculul bazat pe datele inițiale se consideră a avea importanța de a
scoate în evidență magnitudinea gradului de influență asupra regimului hidrologic al bazinelor
hidrografice afectate. Un prim aspect de reținut în acest sens este aceea că, prin acoperirea cu
zăpadă artificială, o parte a apei prelevate din bazinul hidrografic al rîului Vîrghiș (b.h. al rîului Olt)
este transferat în b.h. al rîului Tîrnava Mare (respectiv al rîului Mureș), deci prin instalațiile de
producere și distribuție a zăpezii artificiale se realizează un transfer de apă între două bazine
hidrografice vecine.
278
Al doilea aspect este legat de mărimea debitelor necesare de captat. Suprafața pistelor de
schi arondate stațiunii Harghita Mădăraș însumează 87,4 ha, pentru acoperirea căreia cu grosimea
de 0,6 m este nevoie de cca. 525.000 m 3 zăpadă artificială. Pentru producerea acestei cantități este
nevoie de înmagazinarea unui volum de apă de cca. 210.000 m3.
Suprafața pistelor de schi arondate Zonei de legătură vest însumează 27,8 ha, pentru
acoperirea căreia cu un strat de zăpadă de 0,6 m grosime este nevoie de cca. 167.000 m3 zăpadă
artificială. Pentru producerea acestei cantități este nevoie de înmagazinarea unui volum de apă de
cca. 67.000 m3.
Ținînd cont de datele climatice prezentate în capitolul 1.4 și de experiența practică a
deținătorilor de facilități de schi din munții Harghita Mădăraș, sezonul sporturilor de iarnă se poate
situa în perioada medie între 15.11.-15.03, respectiv 4 luni pe an. Rezultă că, volumul de apă
necesar trebuie acumulat cel tîrziu pînă în 15 noiembrie, în decursul restului perioadei de 8 luni. De
aici rezultă al treilea aspect important din punct de vedere al gospodăririi apelor și protecției
mediului, respectiv cel legat de perioada captării și redării, adică de redistribuirea debitelor în
decursul unui an hidrologic.
Volumul de apă total necesar de acumulat este de:
V= 210.000+67.000= 277.000 m3.
Ținînd cont de pierderile inveitabile prin evaporare pe parcursul perioadei de acumulare,
apreciate la 15 %, volumul total de acumulare rezultă de:
Vt= 277.000·1,15= 318.550≈ 320.000 m3.
Rîul Vîrghiș este cea mai apropiată și bogată sursă de apă din apropierea celor două lacuri.
Debitul necesar de captat, uniform distribuit pe perioada celor 8 luni de zile rezultă la:
Qc= Vt/T= 320.000·1000/(8 luni·30 zile·24 ore·3600 s)= 15,43 l/s.
În comparație se arată că, în secțiunea barajului de captare al MHC Vîrghiș, aflat la cca.
2,9 km în aval de amplasamentul lacului de acumulare propus în valea rîului Vîrghiș prin PUZ
Munții Harghitei, debitul mediu zilnic al rîului Vîrghiș cu asigurarea de 95 % este, conform avizului
de GA 302/2010, de Qm.zi.an95= 31 l/s, iar conform autorizației de GA, de Qm.zi.an95= 47 l/s. Oricare ar
fi debitul real, acesta arată că, în secțiunea lacului de acumulare propus în valea rîului Vîrghiș nu se
poate preleva din rîu debitul necesar umplerii lacurilor.
O secțiune de captare posibilă teoretic ar putea fi în aval de confluența rîului Vîrghiș cu
afluentul de stînga, Nagypatak (Iova), la cca. 2,1 km aval de amplasamentul lacului artificial propus
în valea rîului Vîrghiș, respectiv la cca. 0,8 km amonte de barajul de captare al MHC Vîrghiș. Însă
chiar și în această secțiune trebuie ținut cont de existența în aval a captării MHC și îndeosebi a
captării Uzinei de Apă a orașului.
Avînd în vedere faptul că, sursa de apă a orașului, respectiv rîul Vîrghiș, este subasigurată,
pentru evitarea agravării situației în perioadele cu debite mici, perioada de funcționare a captării
pentru alimentarea lacurilor de acumulare necesare pentru producerea zăpezii artificiale trebuie
limitată la perioadele cu debite mai mari. De aici rezultă că, și debitul captat trebuie să fie mai mare
ca 15,43 l/s. Aceste considerente conduc la necesitatea construirii hidrografelor în secțiunile de
captare, pe baza cărora se va putea studia posibilitatea satisfacerii tuturor cerințelor menționate, și în
final, alege soluția optimă pentru captarea apei necesare producerii zăpezii artificiale.
Este de la sine înțeles că, pentru alimentarea celor două lacuri artificiale, la captare trebuie
construită și o stație de pompare, cu aducțiunea aferentă. Puterea instalată a captării cu stația de
pompare va determina la rîndul lui, împreună cu cea aferentă celorlaltor funcțiuni, capacitatea și
gradul de siguranță necesar al liniilor aeriene (LEA) de medie tensiune de 20 kV propuse în PUZ
Munții Harghitei din trei direcții: pe valea rîului Vîrghiș dinspre Vlăhița, dinspre Harghita-Băi și
dinspre Mădăraș (Ciuc) prin stațiunea Harghita Mădăraș.
În ceea ce privește amplasamentul propus în PUZ Munții Harghitei pentru lacul artificial
în b.h. al rîului Vîrghiș se apreciază că, această propunere avea doar scopul să materializeze ideea și
nicidecum o propunere tehnică. Aceasta pentru că un asemenea lac nu poate fi realizat prin bararea
unor cursuri de apă.
Ca urmare, prin prezentul PUG se propune un amplasament situat cu cca. 600 m aval, la
limita sudică a unui trup de intravilan, vizavi de confluența rîului Vîrghiș cu afluentul Nagykétág,
279
pe versantul de pe malul stîng al rîului Vîrghiș, unde panta terenului este mai domoală. De
asemenea, din cauza modificărilor ulterioare în propunerile privind traseele pîrtiilor de schi rezultă
că, lacul de acumulare de pe cumpăna apelor se suprapune peste una dintre noile trasee. Din acest
motiv se propune mutarea acestui lac mai spre nord.
În final mai trebuie subliniat faptul că, soluția prezentată constituie doar o parte din
ansamblul lucrărilor hidrotehnice necesare asigurării volumelor de apă necesare producerii zăpezii
artificiale pentru acoperirea necesităților domeniului schiabil propus în Munții Harghita.
Asigurarea acestor volume de apă necesită studierea obligatorie în ansamblu a schemei
hidrotehnice în vederea stabilirii variantei optime. În acest studiu trebuie ținut cont de folosințele de
apă existente, dar și de cele propuse sau necesare în alte scopuri (îndeosebi cele pentru alimentarea
cu apă).
De asemenea, se apreciază că este nevoie și de elaborarea unui studiu de gospodărire a
apelor și a unui studiu de impact asupra mediului, ca urmare a influenței acestui ansamblu de
amenajări hidrotehnice asupra gradului de exploatare a resurselor de apă de suprafață, a
redistribuirii debitelor cursurilor de apă în decursul anului hidrologic, a modificării gradului și
lungimii perioadei de acoperire a terenului cu zăpadă, cu implicații asupra biodiversității, mediului
acvatic, a florei și faunei.
Aspectele legate de asigurarea amenajărilor hidrotehnice necesare preparării zăpezii
artificiale nu au fost tratate nici în documentația pentru obținerea avizului de GA și nici în avizul de
GA nr. 104/03.09.2015 emis de ANAR București pentru PUZ Munții Harghitei.
4. Aspecte de gospodărire a apelor
4.1. Considerații generale
Avînd în vedere caracterul limitat – deși regenerabil al resurselor de apă, cît și necesitățile
diverse și crescînde ale consumului, în scopul asigurării unui echilibru între cele două aspecte
contradictorii, este nevoie de cunoașterea resurselor de apă și a cerințelor de apă. Conform legii
apelor 107/1996 cu m.c.u., gospodărirea apelor reprezintă ansamblul activităţilor care prin mijloace
tehnice şi măsuri legislative, economice şi administrative, conduc la cunoaşterea, utilizarea,
valorificarea raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor
sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la
prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor.
Gospodărirea apelor este reglementată prin legi specifice. Fiind parte a Uniunii Europene
(UE) din 2007, România și-a armonizat legislația specifică și în domeniul apei. În UE gospodărirea
apelor este reglementată prin Directiva Cadru a Apei 2000/60/CE, transpusă în legislația română
prin legea apelor 107/1996 cu m.c.u. Conform noii terminologii, termenul „gospodărirea apelor”
este înlocuit de termenul „gestionarea apelor”. Conform acestei Directive, gestionarea apelor se
realizează conform unei proceduri numite Plan de gestionare a apelor în bazinul hidrografic
(PGBH) sau după caz, în districtul hidrografic (PGDH). Districtul hidrografic reprezintă cazuri
speciale, în care unui bazin hidrografic i se asociază o suprafață adiacentă în strînsă legătură
hidrologică. Această formulare din Directivă s-a adaptat în România prin termenul „Schema
directoare de amenajare şi management a bazinului hidrografic” (SDABH), împărțită în două
componente, elaborate separat: Planul de management al bazinului hidrografic (PMBH) și Planul
de amenajare al b.h. (PABH). Primul conține obiectivele, principiile și metodele, pe cînd al doilea
lucrările de investiții (măsurile structurale) necesare realizării obiectivelor stabilite în PMBH și
măsurile nestructurale (introducerea și utilizarea tehnicii de calcul în sistemul de culegere și de
prelucrare a datelor și în elaborarea și utilizarea modelării hidrologive și hidraulice, etc.). PMBH se
bazează printre altele pe principiul utilizării „celor mai bune tehnici disponibile”. Sub aspectul
gestionării cantitative și calitative a apelor dintr-un bazin hidrografic acest principiu se traduce și
280
prin utilizarea resurselor naturale de apă (de suprafață și subterane) astfel încît, să se asigure într-o
largă perspectivă regenerarea naturală a acestora fără înrăutățirea calității și cu menținerea
echilibrului ecologic.
Directiva Cadru a Apei 2000/60/CE introduce și noțiuni fundamental noi, cum ar fi „corp
de apă”. Astfel „corpul de apă de suprafață” este un element discret şi semnificativ al apelor de
suprafaţă, de exemplu: lac, lac de acumulare, curs de apă-rîu sau canal, sector de curs de apă-rîu sau
canal; „corp de apă subterană”: volum distinct de apă subterană dintr-un acvifer sau mai multe
acvifere; „corp de apă artificial”: corp de apă de suprafaţă creat prin activitate umană; „corp de apă
puternic modificat”: corp de apă de suprafaţă care, datorită unei modificări fizice cauzată de o
activitate umană, şi-a schimbat substanţial caracterul lui natural.
De asemenea, pentru caracterizarea cantitativă și calitativă a apelor au fost definite noțiuni
noi, sub numele generic de „starea apelor”. Dintre acestea amintim următoarele:
- „starea unei ape de suprafață” este expresia generală a stării unui corp de apă de
suprafață, determinată pe baza cele mai nefavorabile valori a stării sale ecologice și chimice;
- „starea bună a unei ape de suprafață” înseamnă starea unui corp de apă de suprafață,
atunci cînd atît starea sa ecologică, cît și cea chimică sunt cel puțin „bune”;
- „stare chimică bună a unei ape de suprafață” înseamnă starea chimică necesară pentru a
atinge obiectivele de mediu stabilite…;
- „starea unei ape subterane” este expresia generală a stării unui corp de apă subterană,
determinată pe baza celei mai nefavorabile valori a stării sale cantitative și chimice;
- „starea bună a unei ape subterane” înseamnă starea unui corp de apă subterană, atunci
cînd atît starea sa cantitativă, cît și cea chimică sunt cel puțin „bune”;
- „stare cantitativă” reprezintă gradul în care un corp de apă subterană este afectat de
captările directe și indirecte;
- „stare cantitativă bună” este starea definită în tabelul 2.1.2 din anexa V;
- „stare chimică bună a unei ape subterane” este starea chimică a unui corp de apă
subterană care îndeplinește toate condițiile prevăzute în tabelul 2.3.2 din anexa V;
- „stare ecologică” este expresia calității structurii și a funcționării ecosistemelor acvatice
asociate apelor de suprafață, clasificată în conformitate cu anexa V;
- „stare ecologică bună” este starea unui corp de apă de suprafață, clasificată astfel în
conformitate cu anexa V;
- „potențial ecologic bun” este starea unui corp de apă puternic modificat sau a unui corp
de apă artificial, clasificate astfel în conformitate cu dispozițiile aplicabile din anexa V.
Starea apelor este definită pe baza unui set riguros de criterii, indicate în anexele
Directivei, cu posibilitatea adaptării de către țările membre la situațiile speciale întîlnite.
Conform legii apelor 107/1996 cu m.c.u. art. 21:

„(1) Obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane sînt:
a) prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de apă de suprafaţă;
b) protecţia şi îmbunătăţirea calităţii corpurilor de apă de suprafaţă în scopul atingerii stării
bune a acestora, în conformitate cu prevederile anexei nr. 11, pînă la data de 22 decembrie 2015;
c) protecţia şi îmbunătăţirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate în
scopul realizãrii unui potenţial ecologic bun sau a unei stãri chimice bune a acestora, în
conformitate cu prevederile anexei nr. 11, pînă la data de 22 decembrie 2015;
d) reducerea progresivă a poluării datorate substanţelor prioritare şi încetarea sau eliminarea
treptată a evacuărilor şi a pierderilor de substanţe prioritar periculoase;
e) prevenirea sau limitarea aportului de poluanţi în apele subterane şi prevenirea deteriorării
stării tuturor corpurilor de apă subterane;
f) protecţia şi îmbunătăţirea calităţii corpurilor de apă subterane şi asigurarea unui echilibru
între debitul prelevat şi reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei stări bune a apelor
subterane, în conformitate cu prevederile anexei nr. 11, pînă la data de 22 decembrie 2015;".
g) inversarea oricărei tendințe semnificative şi durabile de creştere a concentrației oricărui
281
poluant rezultate din impactul activităţii umane, pentru a reduce în mod progresiv poluarea apei
subterane.
(2) Condiţiile şi obiectivele de protecţie a apelor şi a ecosistemelor acvatice, specifice
zonelor protejate cuprinse în anexa nr. 12, trebuie sa fie îndeplinite pînă la data de 22 decembrie
2015, cu excepţia cazului cînd este altfel prevăzut în legislaţia pe baza căreia au fost stabilite în mod
individual aceste zone protejate.
(3) În cazul în care unui corp de apă dat îi sînt aplicabile mai mult decît un obiectiv dintre
cele prevãzute la alin. (1) şi (2), corpul de apă trebuie să îndeplinească cel mai sever dintre aceste
obiective.”
Pentru atingerea obiectivelor de mediu, trebuie aplicate diferite măsuri, ierarhizate pe două
nivele:
- „măsuri de bază”, ce constituie cerințele minime enumerate care trebuie respectate
- „măsuri suplimentare”, sînt acele măsuri proiectate şi implementate în plus faţă de
măsurile de bază, în scopul realizării obiectivelor de protecţie a calităţii apelor şi mediului acvatic şi
a zonelor protejate asociate bazinului hidrografic.
În noua abordare se acordă o atenție sporită și corpurilor de apă puternic modificate sau
artificiale, care pot fi desemnate astfel atunci cînd:
(a) modificarea caracteristicilor hidromorfologice ale corpului de apă respectiv, necesare
pentru a obține o stare ecologică bună ar avea un impact negativ semnificativ asupra: mediului în
general, navigaţiei, inclusiv asupra instalațiilor portuare sau asupra activităților de recreere,
activitãţilor pentru care este necesară stocarea apei, cum ar fi alimentarea cu apă potabilă, generarea
de curent electric sau irigatiile, reglării nivelului apelor, protecției împotriva inundațiilor și drenării
şi a altor activitãţi de dezvoltare umană durabilă la fel de importante;
(b) din motive care țin de fezabilitatea tehnică sau de costuri disproporționate, obiectivele
benefice urmărite de caracteristicile artificiale sau modificate ale corpului de apă nu pot fi atinse în
mod rezonabil prin alte mijloace care să constituie o opțiune mult mai bună din punct de vedere
ecologic.
În UAT Vlăhița există un corp de apă artificial, Canalul Vîrghiș, care a fost prezentat în
detaliu în capitolul 1.12.2. Rețeaua hidrografică artificială – Canalul Vîrghiș.
Directiva și în consecință și legea apelor 107/1996 cu m.c.u. acordă o atenție specială

desemnării zonelor protejate în legătură strînsă cu apa, pentru evidența cărora trebuie întocmite
registre speciale. Conform Anexei IV din Directivă, transpusă în legea apelor ca Anexa 1 2, aceste
zone protejate sînt de următoarele tipuri:
- zonele desemnate pentru captarea apei destinate consumului uman;
- zonele desemnate pentru protecţia speciilor importante din punct de vedere economic;
- corpurile de apă desemnate ca ape pentru recreere, inclusiv zonele desemnate ca ape de
îmbăiere în temeiul Directivei 2006/7/CE;
- zonele sensibile la nutrienţi, inclusiv ariile desemnate ca zone vulnerabile în temeiul
Directivei 91/676/CEE (referitor la protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse
agricole) și zonele desemnate ca sensibile în temeiul Directivei 91/271/CEE (referitor la epurarea
apelor uzate urbane);
- zonele desemnate pentru protecția habitatelor sau a speciilor, în care menținerea sau
îmbunătățirea stării apelor este un factor important al acestei protecții, inclusiv siturile Natura 2000
relevante desemnate în temeiul Directivei 92/43/CEE (privind conservarea habitatelor naturale şi a
speciilor de floră şi faună sălbatice, modificată prin Directiva 97/62/CE) și al Directivei
79/409/CEE (privind conservarea păsărilor sălbatice, modificată prin Directiva 94/24/CE și
Directiva 97/49/CE).
Din motivul evitării fragmentării care ar dăuna astfel prezentării unitare, zonele protejate se
tratează integral în capitolul 5.2. Arii și zone protejate. Întregul teritoriu al UAT Vlăhița, precum și
cursurile de apă din zonă se află în bazinul hidrografic al rîului Olt.
282
4.2. Gospodărirea cantitativă a apelor
4.2.1. Generalități
Gospodărirea cantitativă a apelor tratează următoarele aspecte legate de ape:

- gospodărirea apelor mici (ale apelor de suprafață)
- gospodărirea apelor mari (ale apelor de suprafață)
- gospodărirea apelor subterane
- gospodărirea debitelor solide (ale apelor de suprafață)
Conform legii apelor 107/1996 cu mcu, art. 26 (1) se precizează că, „În cadrul fiecărui
district de bazin hidrografic se identifică toate corpurile de apă folosite pentru captarea apei
destinate consumului uman, care furnizează în medie mai mult de 10 m3/zi sau care deservesc mai
mult de 50 de persoane, precum şi acele corpuri de apă care se intenţionează să se folosească în
viitor în acest scop.” Responsabilitatea identificării acestor corpuri de apă revine în mod exclusiv
autorităților de GA.
Sub aspectul gospodăririi debitelor mici, după anularea standardului STAS 1343/0-89 care
stabilea gradul minim de asigurare a sursei de apă în funcție de categoria de folosință, prin
adoptarea Directivei Cadru a Apei 2000/60/CE prin legea apelor 107/1996 cu m.c.u, în acest sens s-
a instituit procedura de gospodărire a apelor prin așa-numitele „planuri de gestionare a apelor”.
Dezavantajul metodei din standardul anulat era aceea că, nu ținea cont de debitele salubre.
Comparînd efectul noilor principii cu cele ale standardului amintit se poate constata că,
noile principii sînt flexibile în comparație cu prevederile rigide ale standardului anulat și permit o
mult mai bună adaptare a soluțiilor la realitățile sursei în evoluția acesteia, necesitînd în schimb o
mult mai aprofundată cunoaștere a acesteia. O bună cunoaștere presupune nu numai utilizarea
tehnicilor avansate de teledetecție, de măsurare, înregistrare și transmitere automată a datelor, de
instituirea și îndesirea rețelelor de observație, a tehnicilor avansate de prelucrare a datelor, a
modelelor matematice, dar și o pregătire profundă și perfecționarea continuă a personalului implicat
în aceste activități. Cu toate progresele făcute, în acest sens încă mai este foarte mult de lucru.
Nefiind obiectul PUG, în lucrarea de față sînt tratate numai aspectele privind datele de
intrare într-un calcul de gospodărire cantitativă sau calitativă a apelor de suprafață și ale apelor
subterane, care au putut fi obținute de la autorități sau care au putut fi estimate pe baza datelor și
informațiilor furnizate de autorități.
4.2.2. Gospodărirea cantitativă a apelor mici
Gospodărirea cantitativă a apelor mici se referă la apele de suprafață, respectiv rîurile și

lacurile și la apele subterane, dulci și minerale sau termale. Realizarea în practică a gospodăririi
apelor mici implică cunoașterea sursei de apă prin prisma unor debite mici normate și cerința,
respectiv restituția apei folosințelor, care odată comparate, servesc la luarea deciziilor.
Sub aspect cantitativ, cel mai important indicator pentru caracterizarea sursei de apă este
gradul de satisfacere a cerinţei folosinţei de apă, definit pentru apele de suprafață în standardul
anulat STAS 1343/0-89 ca un raport între debitele normate minime ale sursei, respectiv cele
normate maxime ale cerinţei. Este important de menționat faptul că, în ciuda anulării standardului
STAS 1343/0-89, standardul în vigoare SR 1628-2:1996 (Alimentări cu apă. Surse de apă de
suprafață. Investigații, studii și cercetări de laborator) la cap. 8 Studii hidrologice, în privința
determinării debitului de calcul normat cu anumită asigurare al sursei de apă face trimitere la
standardul anulat. În acest sens putem presupune doar că, elaboratorii acestui standard au pornit de
la premisa – justificată că, în asigurarea comparabilității calculelor tehnice de gospodărire a apelor
se impune asigurarea unicității bazei de calcul.
Debitul normat minim al sursei de apă de suprafață era stabilit de la caz la caz, ţinînd cont
de necesitatea asigurării în aval de captare a unui debit minim, fie de servitute, fie de curgere
283
salubră. Debitul de servitute include debitul salubru (sau de curgere salubră sau ecologic, definit în
legea apelor 107/1996 cu mcu ca debitul minim necesar într-o secţiune pe un curs de apă, pentru
asigurarea condiţiilor naturale de viaţă ale ecosistemelor acvatice existente) și debitul suplimentar
necesar pentru acoperirea cerinței folosințelor din aval.
Valoarea debitului minim normat al sursei de apă de suprafață era stabilit prin standardul
anulat STAS 1343/0-89 (revizuirea îmbunătățită a standardului STAS 1343-66, în vigoare în
perioada de elaborare a primului proiect de alimentare cu apă a orașului), ca fiind debitul mediu
zilnic minim anual cu o anumită asigurare, în funcție de amploarea consecințelor social-economice
pe care le provoacă livrarea incompletă sau nelivrarea apei de către sursă, avînd gradul de asigurare
în cazul orașului, de 95 %.
Dezavantajul fundamental al metodei consta în faptul că, în lipsa specificării exprese a

necesității considerării în calcul a debitului de servitute, respectiv debitului salubru, după caz, cu
care să se diminueze debitul minim normat, precum și omiterea formulei de calcul, calculul bazat pe
raportul dintre debitul minim normat și debitul cerinței de apă furniza rezultate eronate, false.
În noile condiții, debitele de curgere salubră ar fi trebuit să fie reconsiderate, ceea ce nu s-a
întîmplat. Între timp, valoarea debitului salubru a fost impus uniform pentru toată țara de
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE (ANAR), fără nicio justificare și fără a fi
făcută public, prin Decizia directorului ANAR nr. 30/16.01.2012 (doar menționarea acesteia se face
fără detalii, și ea numai în PMBH), cu obligativitate pentru INHGA aflat în coordonarea ANAR.
Acest debit impus este debitul mediu zilnic anual cu probabilitatea de nedepășire de 95 %. După
cum se poate constata, într-o problemă de specialitate de extrem de mare importanță, ignorînd
complet principiile ecologice stipulate în legea apelor 107/1996 cu mcu, ministerul a luat o decizie
pur administrativă, interzicînd implicit specialiștilor de la INHGA dreptul de a aplica criterii
științifice la determinarea debitului salubru (ecologic), în mod diferențiat în funcție de
caracteristicile fiecărui curs de apă.
Se subliniază că, debitul mediu zilnic minim anual este întotdeauna mai mic ca debitul
mediu zilnic anual, la același grad de asigurare, indiferent de gradul de asigurare (probabilitatea de
nedepășire). Ca urmare, aplicarea rigidă a noii definiții a debitului salubru va conduce în anumite
cazuri – printre care și cele de alimentări cu apă pentru localități la situații imposibile, deoarece prin
scădere, pentru debitul normat disponibil al sursei de apă se obține o valoare negativă.
Prin construirea Canalului Vîrghiș, gospodărirea cantitativă a apelor mici ale rîurilor
Vîrghiș și Homorodul Mic constituie deja de secole o problemă inseparabilă. Acest aspect a devenit
în prezent și mai complex, din cauza realizării sistemelor centralizate de alimentare cu apă și de
canalizare menajeră a localităților din bazinul superior al celor două rîuri, respectiv orașul Vlăhița,
localitatea componentă Minele Lueta și comuna Căpîlnița, precum și a amenajării hidroenergetice
pe rîul Vîrghiș.
În viitor, în gospodărirea cantitativă a apelor mici va trebui ținut cont și de folosința
preconizată în b.h. al rîului Vîrghiș, respectiv alimentarea cu apă pentru producerea zăpezii
artificiale. În lucrarea de față prin bazinul superior al celor două rîuri se înțelege bazinul hidrografic
de la limita sudică (inferioară) a teritoriului UAT.
Avînd în vedere situația specială a captărilor pentru alimentarea cu apă a orașului, din rîul
Vîrghiș și afluentul de stînga al acestuia, rîul Zmeuriș, în tabelul 4.2.2.1.1 se prezintă situația
sintetică a evoluției alimentării cu apă în raport cu debitul natural al surselor. Datele din tabel sînt
organizate pe două perioade distincte, separate de anul 2012, anul apariției Deciziei directorului
ANAR privind stabilirea unitară a debitului de servitute.
Tabelul 4.2.2.1.1. Tabel sintetic de GA din p.d.v. al surselor de apă Vlăhița

284
situația din 1995 situația actuală
situația
inițială aviz GA
PIF aviz GA acord de AQUA- RAAR-FT Decizia aviz GA aviz GA aviz GA
Specificații 1972 OGA principiu PROIECT INMH Rîmnicu- ANAR ABA Olt ABA Olt ABA Olt
breviar calcul breviar
(proiect Harghita CNA 4555/ 1995
SF 460/1995
Vîlcea 30/
calcul
272/ 516/ 595/
ISPIFGA, 1974/16/ 30492/ 24.06. (?) 745/ 16.01. 23.08. 16.01. 09.12.
ISPGC) 1973 03.1987. 1991. 18.10. 2012. 2010. 2013. 2013.
1995.
Clasa de importanță
III - III III - - IV IV IIII
conf. STAS 4273-83
Debit normat sursa
de apă,
Qm.zi.min.an.95* (l/s) (77) (77)
- Vîrghiș n.a. n.a. n.a. n.a. 40 - (40) - n.a. - - -
- Zmeuriș n.a. n.a. n.a. n.a. 373) - (373)) - n.a. - - -
Debit salubru (l/s) Qm.zi.an.95**
- Vîrghiș (19)*** n.a. n.a. 13 - - 13 n.a. n.a. - - -
- Zmeuriș (19)*** n.a. n.a. 10 - - 10 n.a. n.a. - - -
Capacitate captare
(debit instalat) Qi (l/s) (150) (150) (150) (150) (150)/54 - n.a. (150) (150) (110)
- Vîrghiș 70 n.a. 70 70 - 70 70/27 n.a. 70 70 70
- Zmeuriș 80 n.a. 80 80 - 80 80/27 n.a. 80 80 40
Debitul furnizat în
prezent de surse: 42 54 - - - 42/54 - n.a. (58) (58) -
- Vîrghiș, Qs= n.a. 15 27 - - - 15/27 n.a. 40 40 -
- Zmeuriș, Qs= n.a. 27 27 - - - 27/27 n.a. 18 18 -
44,454)+
Cerința de apă, (44,45)7)
381) n.a. n.a. - - 7,435)=51,88 - n.a. - - -
Qs (l/s) 36,7
(71,77/83,33)6)
Capacitatea stației de
tratare, Qct (l/s) 77,7 63,7 - n.a. 32 32 73,72
- linia existentă, Qt1 42/242) n.a. n.a. - - 23,7 23,7 n.a. - - 42
- linia proiectată, Qt2 - - - - - 54 40 n.a. - - 31,72
n.a. - date indisponibile
* conform STAS 1363/0-89, preluînd această definiție din edițiile anterioare
** debitul mediu zilnic anual este mai mare ca debitul mediu zilnic minim anual, cu aceeași asigurare
*** valori deduse din datele inițiale, presupuse arbitrar egale
1)
Nu conține debitul de refacere a rezervei intangibile de incendiu (Q RI) conform reglementărilor în vigoare. Explicația
ar putea fi aceea că, sursa fiind subasigurată, pentru această situație fie s-a admis refacerea rezervei pe termen mai lung,
fie prelevarea directă din Vîrghiș sau Canalul Vîrghiș, după caz.
2)
debitul capabil al filtrelor rapide deschise/decantoarelor; De fapt capacitatea unei stații de tratare este determinată
inevitabil de capacitatea obiectului tehnologic cu debitul capabil cel mai mic.
3)
Valoarea pare foarte mare în raport cu caracteristicile bazinului hidrografic. Foarte probabiil că INMH a considerat și
b.h. al rîului Bogat, deși la intersecția celor două cursuri de apă distribuția debitelor este aleatorie.
4)
numai debitul pentru populație la nivelul anului 2020; În 1995 Uzina Metalurgică era în funcțiune și proiectul a ținut
cont și de cerința de apă a Uzinei.
5
) reprezintă debitul pentru refacerea rezervei intangibile de incendiu, QRI
6)
valori totale, inclusiv Uzina Metalurgică, pentru etapa 1995/2020
7)
valoare adoptată implicit, fiind explicitat numai debitul necesarului de apă, de 36,7 l/s
Deoarece pentru cerința de apă nu există date oficiale, din motivul posibilității de
asimilare s-au cuprins și date privind capacitatea de captare, debitul furnizat de surse și capacitatea
stației de tratare. Valoarea considerată arbitrar egală a debitelor salubre de Qsal= 19 l/s, apreciate
pentru perioada punerii în funcțiune (PIF) a primului sistem de alimentare cu apă s-a determinat
pornind de la valoarea debitului furnizat de surse conform avizului de GA 1974/16/1973 și debitele
normate. În scopul evidențierii situației gradului de satisfacere a cerinței de apă s-a întocmit tabelul
4.2.2.1.2. Deși numai o parte din datele de bază sînt oficiale, se apreciază că, rezultatele – chiar
orientative, sînt elocvente.
Tabelul 4.2.2.1.2. Evoluția gradului de satisfacere a cerinței de apă pe rîul Vîrghiș și Zmeuriș,
considerînd numai alimentarea cu apă
285
Debite caracteristice Gradul de satisfacere a folosinței
(l/s) (%)
teoretic real
debitul
Anul de debitul debitul debitul salubru, disponibil al conf. STAS considerînd conside-
referință Rîul debitul rînd debitul
normat al debitul disponibil conf. Dec. sursei, în 1343-66, debitul
(Etapa) cerinței de salubru
sursei, salubru, al sursei, ANAR ipoteza revizuit ca salubru
apă1), conf.Dec.
Qns= Qsal Qns.d= 30/2012, ANAR, 1343/0-89, stabilit prin
Qs ANAR
Qm.zi.min.an95 Qns-Qsal Q'sal= Qm.zi.an953) Q'ns.d= anulat studii
'
Qns-Q sal 30/2012
(2)/(3) (5)/(3)
(7)/(3)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
19,8 202 106 -
Vîrghiș 40 192) 21 - -
38 105,2 55,3 -
1972 (PIF)
Zmeuriș 37 18,2 192) 18 - - 203 98,9 -
global 77 38 38 39 - - 202,6 102,6
17,1/20,94 233,9/191,0 157,9/128,9 -
Vîrghiș 40 134) 27 - -
1995 32,9/40,315) 121,6/99,2 82,1/67,0 -
(SF 460/1995 Zmeuriș 37 15,8/19,37 104) 27 - - 234,2/191 170,9/139,4 -
global 77 32,9/40,315) 23 54 - - 234/191 164,1/134 -
23,1/26,95 173,1/148,4 116,9/100,2 <0
2020 Vîrghiș 40 13 27 50 <0
44,45/51,885) 90,0/77,1 60,7/52,0 <0
(conform
SF 460/1995) Zmeuriș 37 21,35/24,93 10 27 46,2 <0 173,3/148,4 126,4/108,3 <0
global 77 44,45/51,885) 23 54 96,2 <0 173,2/148,4 121,5/104,1 <0
38,3 104,4 70,5 <0
2013 Vîrghiș 40 13 27 50 <0
73,72 54,3 36,6 <0
(conform aviz
GA 595/2013) Zmeuriș 37 35,42 10 27 46,2 <0 104,5 76,2 <0
global 77 73,72 23 54 96,2 <0 104,4 73,2 <0
2042 17,2/25,04 232,5/159,7 157,0107,8 <0
Vîrghiș 40 13 27 50 <0
(conform 33,1/48,145) 120,8/83,1 81,6/56,1 <0
prezentul Zmeuriș 37 15,9/23,1 10 27 46,2 <0 232,7/160,2 169,8/116,9 <0
studiu) global 77 33,1/48,145) 23 54 96,2 <0 232,6/160,0 163,1/121,2 <0
1)
fără debitul pentru refacerea rezervei intangibile de incendiu, Q RI și cu repartizarea arbitrară a cerinței totale în funcție
de debitele normate ale sursei
2)
valori deduse din datele inițiale, presupuse arbitrar egale
3)
apreciat pentru cursurile de apă montane la 1,25·Qm.zi.min.an95
4)
conform studiului AQUAPROIECT 4555/1991
5)
debitul cerinței, inclusiv debitul pentru refacerea rezervei intangibile de incendiu
NOTĂ: S-a presupus că, valoarea debitelor salubre pe cele două rîuri, stabilite de AQUAPROIECT în 1991, adoptată de
autoritatea de GA, rămîn nemodificate și ulterior.
În rîndul al doilea la rîul Vîrghiș s-a examinat situația în care numai această sursă funcționează.
Evidențierile cu roșu reprezintă situațiile conflictuale.
Se subliniază că, în realitate gradul de satisfacere a cerinței de apă trebuie considerat pe

fiecare sursă în parte. Ca exercițiu pur teoretic, s-a calculat și gradul global de satisfacere a cerinței
de apă. Pentru comparație se menționează că, în condiții normale gradul real de satisfacere a
cerinței de apă trebuie să fie de minim 1,00, respectiv 100 %.
Din rezultatele obținute în tabelul 4.2.2.1.2 rezultă trei concluzii importante:
- în situația considerării doar a rîului Vîrghiș, deja în perioada realizării primului sistem
centralizat de alimentare cu apă s-a demonstrat prin gradul real de asigurare de numai cca. 55 %
faptul că, sursa este subasigurată; Din acest motiv s-a adoptat soluția suplimentării debitelor prin
captarea din rîul Zmeuriș.
- în situația menținerii debitelor salubre stabilite de AQUAPROIECT în 1991 și pentru
viitor, debitele cerinței de apă pentru alimentarea cu apă pot fi satisfăcute de cele două rîuri numai
împreună
- în situația considerării debitului salubru conform Deciziei ANAR 30/2012, se ajunge în
situația absurdă că, pentru alimentarea cu apă la nivelul debitelor normate asigurate nu rămîne
niciun strop de apă.
Observînd valoarea debitului salubru stabilit de autoritatea de GA prin autorizația de
GA 245/2011 pentru captarea MHC, de Qs= 47 l/s și datele hidrologice estimate pentru rîul
286
Vîrghiș în tabelul 1.12.39.1, acesta pare să fie tocmai debitul mediu zilnic anual cu asigurarea de
95 % în secțiunea captării Uzinei de Apă, fără considerarea efectului de prelevare în amonte
pentru MHC. Din aceste date pare să rezulte cu foarte mare probabilitate că, autoritatea de GA
dîndu-și seama ulterior eliberării avizului de GA 302/2010 de faptul că în secțiunea captării
Uzinei de Apă nu se poate asigura condiția debitului salubru și în scopul îmbunătățirii situației,
a „corectat” valoarea debitului salubru la captarea MHC, însă fără justificarea acțiunii, prin
sporirea valorii stabilite prin studiul hidrologic care a stat la baza avizului de GA 302/2010, cu
aproape 50 % ! Altfel spus, cel puțin în perioadele deficitare, ce pot avea o durată individuală
estimată de cel puțin două săptămîni, este obligatorie utilizarea simultană a celor două captări
pentru a nu lăsa albiile în aval fără strop de apă.
De observat că, aproximarea făcută pe baza literaturii de specialitate, conform mențiunii 3)
de la subsolul tabelului 4.2.2.1.2, concordă foarte bine cu valoarea debitului salubru reconsiderat în
autorizația de GA 345/2011 pentru MHC Vîrghiș. Acest aspect prezintă importanță prin aceea că,
întărește nu numai concluziile calitative, dar și cele cantitative.
Situaţia normată se întîlneşte rar, numai în anii secetoși și înseamnă că, debitul rîului în
regim natural scade în acei ani sub valoarea normată pe o perioadă scurtă de timp. Totuși, rezultă de
aici importanța reabilitării rezervorului de 2x500 m3 și includerea lui în sistemul de distribuție,
deoarece în acesta vor putea fi înmagazinate volume suplimentare de rezervă, cu ajutorul cărora se
vor putea limita perioadele de restricții severe în alimentarea cu apă în perioadele deficitare ale
sursei. În tabelul 4.2.2.1.3 se prezintă comparativ caracteristicile surselor și folosințelor de apă,
considerate pentru dezvoltarea cerinței de apă în etapa de perspectivă a anului 2042.
Tabelul 4.2.2.1.3. Sursele și folosințele de apă în b.h. Vîrghiș și Homorodul Mic, pentru 2042
Folosința de apă Sursa de apă
rîul Vîrghișc rîul Zmeurișd rîul Homorodul Mic
Cerința/ Debit Debit Debit
Tipul
Denumirea Resti- Lungime Supra- mediu Debit Lungime Supra- mediu Debit Lungime Supra- mediu Debit
Localitatea folo- de la fața bh, multi- salubru* de la fața bh, multi- salubru* de la fața bh, multi- salubru*
folosinței tuția
sinței izvor, L F anual, Qs izvor, L F anual, Qs izvor, L F anual, Qs
(l/s)
(km) (km2) Q0 (l/s) (km) (km2) Q0 (l/s) (km) (km2) Q0 (l/s)
(l/s) (l/s) (l/s)
producere
zăpadă captare 15,43 3,96 11,2 300** 34** - - - - - - - -
artificialăi
321
MHC Vîrghiș captare 527 4,76 12,1 310** - - - - - - - -
472
MHC Vîrghiș restituție 527 10,31 18,3 400** 50** - - - - - - - -
Vlăhița alimentare cu captare
33,1a,b 10,46 18,3 400** 50** - - - - - - - -
apă Vîrghiș
alimentare cu captare
33,1a,b - - - - 7,46 12,6 270*** 32*** - - - -
apă Zmeuriș
3
captare 150
Canalul 10,85-
multiplă 3784 32,99 678*** 82*** - - - - - - - -
Vîrghiș 12,029
derivație 3255
alimentare cu
captare 5,556 - - - - - - - - 0e 0,054 - -
apă
Căpîlnița
canalizare
restituție 5,556 - - - - - - - - 7,0 7,0 90** 11**
menajeră
Canalul 1503
Vîrghiș restituție 3784 - - - - - - - - 10,29 15,1g 175**,g 20**,g
3255
Vîrghiș-
canalizare 15,347
(10,1)h 11,3f 134**,f 16**,f
Vlăhița menajeră, restituție +Hom. 16,7110,c 44,710,c 84510,c 10210,c - - - -
10,29 15,1g 175**,g 20**,g
varianta 1 Mic-
23,157
canalizare
(10,1)h 11,3f 134**,f 16**,f
menajeră, restituție 38,487 - - - - - - - -
10,29 15,1g 175**,g 20**,g
varianta 2
canalizare
Minele Lueta restituție 0,788 - - - - - - - - 14,07 20,7g 228**,g 28**,g
menajeră
* Conform Deciziei ANAR 30/16.01.2012, debitul de servitute al unui curs de apă este debitul mediu zilnic anual cu
asigurarea de 95 %. Debitul de servitute este mai mare sau egal cu debitul salubru.
287
** Valori stabilite pe baza literaturii de specialitate.
*** Valori stabilite pe baza literaturii de specialitate, fără considerarea distribuției debitelor în intersecția rîurilor
Zmeuriș și Bogat.
1
Conform avizului de GA 302/26.11.2010.
2
Conform autorizației de GA 245/25.10.2011.
3
Conform PABH Olt, 2008, volumul 1A, pag. 129 jos, elaborat de INHGA.
4
Conform adresei SGA Harghita nr. 4743/DJ/18.11.2015.GRA, transformat în debit mediu anual.
5
Conform unei măsurători expediționare proprii în 07.03.2014.
6
Estimat pe baza datelor INSSE privind populația comunei în 2016, N= 2120 locuitori, pentru etapa 2042.
7
conform capitolului 3.5.2.1 inclusiv apele uzate menajere din stațiunea Harghita Mădăraș conform capitolului 3.5.2.5.
8
conform capitolului 3.5.2.2.
9
Lungimile indică tronsonul pe care sînt înșirate captările multiple existente ale Canalului Vîrghiș, iar suprafața
corespunde lungimii din aval.
10
amonte confluența cu rîul Toknál
a
inclusiv localitatea componentă Minele Lueta, conform capitolului 3.5.1.1.
b
Captarea Zmeuriș poate să funcționeze singur sau în paralel cu captarea Vîrghiș. În acest ultim caz, debitele captate
pot fi împărțite prin înjumătățire sau după alte criterii, în raporturi diferite între cele două captări.
c
suprafața b.h. determinată fără suprafața b.h. al Canalului Vîrghiș
d
suprafața fără considerarea aportului rîului Bogat ca urmare a intersecției dintre cele două cursuri de apă
e
conform informațiilor disponibile, sursa captării sînt izvoarele de la obîrșia rîului Homorodul Mic
f
amonte confluența cu Canalul Vîrghiș
g
aval confluența cu Canalul Vîrghiș, cu considerarea Canalului Vîrghiș ca afluent
h
cifra în ( ) reprezintă secțiunea de evacuare din stația de epurare existentă
i
Apa acumulată în lacul din b.h. Vîrghiș se restituie integral după topirea zăpezii în bazin, pe cînd majoritatea apei
acumulate în lacul de pe cumpăna apelor se restituie după topire în b.h. al rîului Ivó, adică în b.h. al Mureșului.
Așa cu s-a arătat în capitolul 3.1.1, gradul de asigurare a rezultat încă din 1969 subunitar,
ceea ce înseamnă că sursele de apă ale orașului, respectiv rîurile Vîrghiș și Zmeuriș sînt
subasigurate. Acest fapt, în lipsa altor posibilități convenabile, a fost acceptat de autoritatea de GA
de atunci în mod explicit, ceea ce nu se mai regăsește în avizele și autorizația de GA emise pentru
proiectul de dezvoltare a alimentării cu apă a orașului.
După abrogarea standardului nu au mai fost introduse criterii similare, în acest sens prin
legea apelor 107/1996 cu m.c.u fiind instituit procedura de gospodărire a apelor prin așa-numitele
„planuri de gestionarea apelor”, lăsînd determinarea acestui criteriu la latitudinea exclusivă a
autorității de GA. Acest criteriu însă nu este explicitat în avizele și autorizația de GA emise pentru
proiectul de dezvoltare a alimentării cu apă a orașului.
În privința captării de apă pentru producerea zăpezii artificiale este de menționat că, prin
captarea debitului în perioada caldă a anului și restituția prin topirea zăpezii primăvara se va
modifica ciclul hidrologic natural al apei în b.h. al rîului Vîrghiș.
Oricum am considera însă, din datele tabelului 4.2.2.1.3 rezultă cît se poate de evident că,
prin creșterea cerinței de apă a orașului, prin menținerea MHC, cît și prin apariția probabilă în viitor
a captării de apă pentru prelevarea apei necesare producerii zăpezii artificiale, precum și din
necesitatea reconsiderării debitelor salubre, suprasolicitarea rîului Vîrghiș se va intensifica, ceea ce
în combinație cu modificarea ciclului hidrologic natural va avea drept consecința foarte probabilă
de agravare a stării ecologice a acestuia. Ca urmare se impune elaborarea unui studiu de
gospodărire a apelor și a unui studiu de impact pe rîul Vîrghiș, prin care să se poată stabili
cea mai bună soluție în asigurarea unui echilibru sustenabil între cerințele de gospodărire a
apelor pe de o parte și de protecția mediului, în special a celui avcatic, pe de altă parte.
Pe rîul Homorodul Mic putem distinge două sectoare, cele amonte și aval de oraș. Pe
sectorul amonte, inclusiv prin tronsonul de traversare a intravilanului comunei Căpîlnița se
manifestă efectul de reducere a debitelor minime datorită captării pentru apa potabilă, însă numai
pînă la restituția din stația de epurare, aflată la 2,5 km amonte de limita intravilanului orașului
Vlăhița, unde bilanțul debitelor va fi zero.
Începînd din secțiunea de restituție din stația de epurare existentă a orașului la 0,19 km
amonte de confluența cu Canalul Vîrghiș, debitele rîului sînt suplimentate cu debitul captat pentru
alimentarea cu apă din rîurile Vîrghiș și Zmeuriș, pentru ca apoi să fie majorate cu debitul derivat
prin Canalul Vîrghiș. În plus, în varianta 2 de dezvoltare a canalizării menajere a orașului, cu
288
concentrarea debitelor numai în stația de epurare existentă, un aport suplimentar va reprezenta și
debitul de ape uzate menajere al stațiunii de schi Harghita Mădăraș, cu debitul pentru alimentarea
cu apă captat din sursă subterană. Aportul total de debit va fi deci de cca. 165-390 l/s, reprezentînd
între cca. 23-190 % din debitul mediu multianual în amonte de confluența cu Canalul Vîrghiș în
varianta 1 de dezvoltare a canalizării menajere a orașului, respectiv de cca. 190-415 l/s,
reprezentînd între cca. 42-210 % din debitul mediu multianual în amonte de confluența cu Canalul
Vîrghiș în varianta 2 de dezvoltare a canalizării menajere. Aceasta înseamnă că, din punct de
vedere cantitativ, în special datorită aportului Canalului Vîrghiș, starea rîului Homorodul Mic se
îmbunătățește semnificativ comparativ cu regimul natural de curgere.
În bazinul hidrografic (b.h.) al rîului Homorodul Mare singura localitate în zona studiată
este stațiunea turistică Băile Homorod, localitate componentă a orașului Vlăhița. La est de localitate
se conturează un trup de intravilan cu funcțiuni turistice, denumită după zonă Kútmocsár, aparținînd
comunei Căpîlnița.
În tabelul 4.2.2.2.1 se prezintă comparativ caracteristicile surselor și folosințelor de apă,
considerate pentru dezvoltarea cerinței de apă în etapa de perspectivă a anului 2042.
Din tabel rezultă că, în b.h. al rîului Băile Homorod, afluent de stînga de ordinul 1 al rîului
Homorodul Mare, bilanțul debitelor este zero, deoarece restituția apelor uzate menajere se face în
cadrul bazinului.
Tabelul 4.2.2.2.1. Sursele și folosințele de apă în b.h. Homorodul Mare
rîul Homorodul Mare rîul Băile Homorod
Cerința/ Lungime Debit Debit
Denumirea Tipul Debit Lungime Debit
Localitatea Restituția Suprafața mediu Suprafața mediu
folosinței folosinței de la salubru* de la salubru*
(l/s) bh, F multianual bh, F multianual
izvor, L Qs izvor, L Qs
(km2) Q0 (km2) Q0
(km) (l/s) (km) (l/s)
(l/s) (l/s)
Băile Homorod alimentare cu apă captare 6,271 12,37 28,4 354** 42** - - - -
alimentare cu apă captare 0,733,b - - - - ~ 10,0c - 0,25a -
Căpîlnița – trup
Kútmocsár canalizare 10,23d
restituție 0,733,b - - - - (9,4)e 131** 15**
menajeră (10,57)e
MHC Homorodul
captare 7604 12,67 41,13 507** 61** - - - -
Mare***
Băile Homorod
canalizare
restituție 5,672 16,35 52,4 622** 75** - - - -
menajeră
* Conform Deciziei ANAR 30/16.01.2012, debitul de servitute al unui curs de apă este debitul mediu zilnic anual
cu asigurarea de 95 %.
*** Amenajarea hidroenergetică nu este finalizată. Se propune reutilizarea captării pentru alimentarea cu apă.
1
2
3
estimat conform capitolului 3.5.1.3.
4
conform avizelor de GA 308/07.12.2010 și 537/05.04.2013
a
Sursa subterană: „izv. 0005” PABH Olt etapa 1, Studiu INHGA 2008 volum 1B Anexa 17 poz. 5
b
debit maxim captat conform evidențe HARVIZ SA
c
reprezintă poziția km a grupului de izvoare captate de pe versantul stîng
d
reprezintă secțiunea evacuării din instalația de epurare proprie, considerată cu amplasare la 100 m aval de limita
intravilanului, conform O. MS 119/2014
e
caracteristici aferente barajului de captare al stațiunii, abandonat; Suprafața b.h. aferentă secțiunii de evacuare
presupuse din instalația de epurare aferentă trupului este practic egală cu aceasta.
În privința captării pentru alimentarea cu apă a localității se remarcă faptul că, debitul
cerinței de apă estimat reprezintă cca. 10 % din debitul salubru, încadrîndu-se lejer în marja de
eroare admisă pentru determinarea debitelor pe rîurile și în secțiunile cu stație hidrometrică
furnizînd un șir de date hidrometrice directe, continue și concludente pe o perioadă de cel puțin 20
289
ani. Ca atare se poate considera că prelevarea debitului cerinței de apă chiar într-o perspectivă de 25
ani nu va afecta negativ echilibrul ecologic al rîului Homorodul Mare.
4.2.3. Gospodărirea apelor subterane
Studiul gospodăririi apelor subterane se impune în următoarele cazuri:

- la alimentarea cu apă a bazei turistice propuse de AUTO GASPAR srl din Vlăhița
- la alimentarea cu apă a stațiunii de schi Harghita Mădăraș
- la alimentarea cu apă a trupului de intravilan Kútmocsár al comunei Căpîlnița.
Aceste surse de apă vor trebui incluse în lista ariilor protejate prevăzute în Anexa nr. 12 din
legea apelor 107/1996 cu mcu, care în art. 26 (1) mai prevede că, „În cadrul fiecărui district de
bazin hidrografic se identifică toate corpurile de apă folosite pentru captarea apei destinate
consumului uman, care furnizează în medie mai mult de 10 m 3/zi sau care deservesc mai mult de 50
de persoane, precum şi acele corpuri de apă care se intenţionează să se folosească în viitor în acest
scop.”
Fiind în strînsă legătură cu studiul restituțiilor apelor uzate menajere, aceste surse au fost
incluse în capitolul 4.2.2.
Avînd în vedere faptul că, debitul însumat al izvoarelor naturale utilizate în prezent pentru
alimentarea cu apă a stațiunii Harghita Mădăraș este insuficient și în prezent, în acest scop pentru
viitor se propune, conform PUZ Munții Harghitei, exploatarea apei subterane prin foraje de
adîncime. Poziția și numărul acestor foraje se va putea stabili numai pe baza unui studiu
hidrogeologic special.
Spre deosebire de situația stațiunii Harghita Mădăraș, sursa subterană preconizată pentru
alimentarea cu apă în viitor a trupului Kútmocsár este apa subterană freatică, exploatată și în
prezent prin trei captări de izvoare de coastă.
Se menționează că, în timp ce sursa de apă subterană preconizată pentru alimentarea cu
apă a stațiunii de schi Harghita Mădăraș, aflată la obîrșia văilor rîurilor Vîrghiș din b.h. Olt și Ivó
(Băutor) (afluent de stînga al rîului Tîrnava Mare) din b.h. Mureș, foarte probabil se întinde sub
cumpăna apelor în ambele bazine hidrografice mari, sursa subterană utilizată în prezent pentru
alimentarea cu apă a stațiunii Băile Homorod și preconizată a deveni sursa de apă a trupului de
intravilan aparținînd comunei Căpîlnița, se află în întregime în b.h. al rîului Homorodul Mare și prin
acesta în b.h. al Oltului.
4.2.4. Gospodărirea apelor minerale
Gospodărirea cantitativă a apelor minerale în zona studiată se referă la izvoarele minerale

sub formă de foraje în orașul Vlăhița, situate pe valea rîului Vîrghiș și Homorodul Mic, la izvoarele
minerale naturale și sub formă de foraje din localitatea Minele Lueta, situate pe valea rîului
Homorodul Mic și la izvoarele minerale naturale din localitatea Băile Homorod. Acestea au fost
inventariate și prezentate detaliat în capitolul 1.13, în tabelele 1.13.3, 13.4 și 1.13.7 din Anexă.
Dintre aceste izvoare numai unele sînt funcționale (precizate în tabelele respective), iar
dintre cele funcționale numai forajul de la Ștrandul termal Perla Vlăhiței, la care s-a constatat
reducerea drastică a debitelor, este utilizat în prezent exclusiv pentru băi, restul numai pentru băut.
Se menționează că, în afara informațiilor cuprinse în aceste tabele, nu s-au putut obține
informații referitoare la evoluția istorică a debitelor.
De asemenea, conform coordonatelor perimetrului de protecție hidrogeologică a izvoarelor
minerale din Băile Homorod, furnizate de ANRM rezultă că, acest perimetru se extinde în b.h. ale
rîurilor Homorodul Mare și Homorodul Mic. Perimetrul de protecție hidrogeologică a forajului FA
de pe parcela str. Republicii nr. 58F din orașul Vlăhița este delimitat în cadrul b.h. al rîului Vîrghiș.
Pentru forajul F8 care alimentează Ștrandul termal Perla Vlăhiței nu se dispune de perimetrul de
protecție hidrogeologică. Conform art. 7 HGR 930/2005 cu mcu, „perimetrul de protecţie
hidrogeologică cuprinde arealul dintre domeniile de alimentare şi de descărcare la suprafaţă şi/sau
în subteran a apelor subterane prin emergențe naturale (izvoare), drenuri şi foraje şi are rolul de a
290
asigura protecţia faţă de substanţe poluante greu degradabile sau nedegradabile şi regenerarea
debitului prelevat prin lucrările de captare.”
4.2.5. Gospodărirea apelor mari
Prin gospodărirea apelor mari se înțelege în mod implicit gospodărirea apelor mari de
suprafață, care are ca obiect ansamblul de lucrări și de măsuri necesare combaterii efectelor
dăunătoare ale undelor de viitură. Aceste lucrări pot fi de tipul acumulărilor (permanente sau
temporare), amenajărilor longitudinale ale rîurilor prin regularizări și îndiguiri, derivații sau
combinația acestora. Se apreciază că, în cazul UAT Vlăhița, apărarea împotriva inundațiilor poate fi
rezolvată în mod corespunzător prin lucrări de amenajare longitudinală. Considerentele detaliate au
fost prezentate în capitolul 3.6.
În privința măsurilor necesare, în sprijinul autorităților locale au fost elaborate și manualul
primarului și manualul prefectului pentru managementul situațiilor de urgență în caz de inundații şi
secetă hidrologică, aprobate prin O. MMSC+MAI+MDRAP 300+44+2178/2013.
4.3. Gospodărirea calitativă a apelor
Gospodărirea calitativă a apelor reprezintă aspectul dualist al gospodăririi durabile a

resurselor de apă (împreună cu gospodărirea cantitativă) și în acest scop,, una dintre obiectivele de
mediu cuprinse în legea apelor 107/1996 cu mcu, exprimate prin prevenirea deteriorării corpurilor
de apă de suprafață, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii acestora în scopul atingerii stării bune,
protecţia şi îmbunătăţirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate în scopul
realizării unui potenţial ecologic bun sau a unei stări chimice bune a acestora, precum și protecţia şi
îmbunătăţirea calităţii corpurilor de apă subterane şi asigurarea unui echilibru între debitul prelevat
şi reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei stări bune a acestora.
Măsurile de gospodărire calitativă a apelor sînt completate de măsuri administrative și de
protecție fizică, prin instituirea zonelor de protecție pe malurile apelor de suprafață naturale și
artificiale conform legii apelor 107/1996 cu mcu, prin instituirea zonelor de protecție sanitară față
de obiectivele protejate conform O. MS 119/2014, precum și prin instituirea zonelor de protecție
sanitară cu regim sever, cu regim de restricție și de protecție hidrogeologică conform HGR
930/2005. Prin aceste reglementări sînt prevăzute interdicții și restricții privind utilizarea
terenurilor, indiferent de proprietar.
4.3.1. Gospodărirea calitativă a apelor de suprafață
În gospodărirea calitativă a apelor de suprafață prezintă importanță toate sursele de

poluare, punctiforme și difuze. În cazul de față sursele de poluare punctiforme sînt reprezentate de
evacuările din stațiile și instalațiile de epurare a apelor. Surse punctiforme de poluare constituie și
depozitele de gunoi neconforme și cele ilegale, precum și depozitele neadecvate de material
antiderapant (datorită substanțelor chimice conținute), concentrate în anumite secțiuni ale
drumurilor publice. Printre sursele de poluare difuze se numără depozitele industriale de șlam și
zgură, depozitele de rumeguș, evacuările neorganizate de ape uzate menajere neepurate, depozitele
de gunoi de grajd tradiționale, îngrășămîntele aplicate pe terenurile agricole, aplicarea incorectă a
substanțelor fitosanitare, traficul rutier prin scăpările de produse petroliere din autovehicule și
gazele arse evacuate (prin depunere uscată și precipitare umedă în special prin ploi) și materialele
antiderapante.
Tot din această categorie fac parte deșeurile și gunoaiele aruncate de localnici și turiști.
Din punct de vedere sanitar deosebit de periculoase sînt deșeurile organice provenite din grajdurile
cu animale bolnave de tuberculoză, dar și depozitarea necorespunzătoare a hoiturilor de animale,
nemaivorbind despre hoiturile de animale aruncate fără discernămînt în cursurile de apă sau pe
malurile acestora.
291
În continuare se prezintă sursele de poluare punctiformă reprezentate de evacuările din
stațiile de epurare.
Prin construirea Canalului Vîrghiș, gospodărirea cantitativă a apelor mici ale rîurilor
Vîrghiș și Homorodul Mic constituie deja de secole o problemă inseparabilă, detaliată în capitolul
4.2.2.1. Este de menționat că, în contrast cu definiția debitului de diluție înainte de 1989, conform
căreia acesta este egal cu debitul mediu lunar minim anual cu asigurarea de 95 %, noua definiție
din normativul NP 133/2-2013 (Normativ privind proiectarea, execuţia şi exploatarea sistemelor de
alimentare cu apă şi canalizare a localităţilor. Partea a II-a: Sisteme de canalizare a localităţilor,
aprobat prin O. MDRAP 2901/2013), debitul de diluție normat al rîului este definit ca debitul
mediu lunar cu asigurarea de 95 %, care este mai mare ca cel definit anterior și ca urmare conduce
la rezultate mai puțin severe.
În cazul rîului Vîrghiș restituția de ape uzate menajere epurate intră în discuție în cazul
variantei 1 de dezvoltare a canalizării menajere a orașului Vlăhița, în care se propune construirea
unei stații de epurare separate pentru preluarea apelor uzate menajere din partea de nord și de est a
orașului, împreună cu cele provenite din stațiunea de schi Harghita Mădăraș. În acest caz rezultă un
grad de diluție foarte favorabil, chiar în situația considerării debitului de diluție conform noii
definiții, respectiv: gd= 220/15,34= 14,3, adică 1:14,3. Astfel se poate considera justificat că,
restituția apelor uzate menajere epurate nu va afecta negativ calitatea apelor rîului în aval,
traversînd stațiunea turistică Băile Selters cu izvoare minerale, aparținînd comunei Lueta.
Tabelul 4.3.1.1.1. Sursele și folosințele de apă în b.h. Vîrghiș și Homorodul Mic
rîul Vîrghișc rîul Zmeurișd rîul Homorodul Mic
Cerința/ Debit Debit Debit
Tipul
Denumirea Resti- Lungime Supra- mediu Debit de Lungime Supra- mediu Debit de Lungime Supra- mediu Debit de
Localitatea folo- de la fața bh, multi- diluție* de la fața bh, multi- diluție* de la fața bh, multi- diluție*
folosinței tuția
sinței izvor, L F anual, Qd izvor, L F anual, Qd izvor, L F anual, Qd
(l/s)
(km) (km2) Q0 (l/s) (km) (km2) Q0 (l/s) (km) (km2) Q0 (l/s)
(l/s) (l/s) (l/s)
producere
zăpadă captare 15,43 3,96 11,2 300** 73** - - - - - - - -
artificialăi
MHC Vîrghiș captare 527 4,76 12,1 310** 75** - - - - - - - -
MHC Vîrghiș restituție 527 10,31 18,3 400** 105** - - - - - - - -
Vlăhița alimentare cu captare
32,48a,b 10,46 18,3 400** 105** - - - - - - - -
apă Vîrghiș
alimentare cu captare
32,48a,b - - - - 7,46 12,6 270*** 70*** - - - -
apă Zmeuriș
1
captare 150
Canalul 10,85-
multiplă 3782 32,99 678*** 108*** - - - - - - - -
Vîrghiș 12,027
derivație 3252
alimentare cu
captare 5,554 - - - - - - - - 0e 0,054 - -
Căpîlnița apă
Căpîlnița canalizare
restituție 5,554 - - - - - - - - 7,0 7,0 90** 24**
menajeră
1503
Canalul
restituție 3784 - - - - - - - - 10,29 15,1g 175**,g 64**,g
Vîrghiș
3255
Vîrghiș-
canalizare 15,345 (10,1)h 11,3f 134**,f 18****,f
Vlăhița menajeră, restituție +Hom. 16,718,c 44,78,c 8458,c 2208,c - - - - 36**,f
varianta 1 Mic- 10,29 15,1g 175**,g 64**,g
23,155
canalizare (10,1)h 11,3f 134**,f 18****,f
5
menajeră, restituție 38,48 - - - - - - - - 36**,f
varianta 2 10,29 15,1g 175**,g 64**,g
canalizare
Minele Lueta restituție 0,786 - - - - - - - - 14,07 20,7g 228**,g 71**,g
menajeră
* Conform O. MDRAP 2901/2013 debitul de diluție normat este egal cu debitul mediu lunar cu asigurarea de 95 %.
292
*** Valori stabilite pe baza literaturii de specialitate, fără considerarea distribuției debitelor în intersecția rîurilor
Zmeuriș și Bogat.
**** conform studiu INM București, 1995
1
Conform PABH Olt, 2008, volumul 1A, pag. 129 jos, elaborat de INHGA.
2
Conform adresei SGA Harghita nr. 4743/DJ/18.11.2015.GRA, transformat în debit mediu anual.
3
Conform unei măsurători expediționare proprii în 07.03.2014.
4
Estimat pe baza datelor INSSE privind populația comunei în 2016, N= 2120 locuitori, pentru etapa 2042.
5
conform capitolului 3.5.2.1 inclusiv apele uzate menajere din stațiunea Harghita Mădăraș conform capitolului 3.5.2.5.
6
7
Lungimile indică tronsonul pe care sînt înșirate captările multiple existente ale Canalului Vîrghiș, iar suprafața
corespunde lungimii din aval.
8
amonte confluența cu rîul Toknál
a
inclusiv localitatea componentă Minele Lueta, conform capitolului 3.5.1.1.
b
Captarea Zmeuriș poate să funcționeze singur sau în paralel cu captarea Vîrghiș. În acest ultim caz, debitele captate
pot fi împărțite prin înjumătățire sau după alte criterii, în raporturi diferite între cele două captări.
c
suprafața b.h. determinată fără suprafața b.h. al Canalului Vîrghiș
d
suprafața fără considerarea aportului rîului Bogat ca urmare a intersecției dintre cele două cursuri de apă
e
conform informațiilor disponibile, sursa captării sînt izvoarele de la obîrșia rîului Homorodul Mic
f
amonte confluența cu Canalul Vîrghiș
g
aval confluența cu Canalul Vîrghiș, cu considerarea Canalului Vîrghiș ca afluent
h
cifra în ( ) reprezintă secțiunea de evacuare din stația de epurare existentă
i
Apa acumulată în lacul din b.h. Vîrghiș se restituie integral după topirea zăpezii în bazin, pe cînd majoritatea apei
acumulate în lacul de pe cumpăna apelor se restituie după topire în b.h. al rîului Ivó, adică în b.h. al Mureșului.

considerate pentru dezvoltarea cerinței de apă în etapa de perspectivă a anului 2042, în care în
scopul ilustrării efectului transferurilor de debite sînt trecute și prelevările de apă.
În acest tabel în lipsa informațiilor nu s-au cuprins restituția de ape uzate menajere și cea
industrială provenite din procesul tehnologic al păstrăvăriei SILVER FORELLE de pe rîul Bogat,
epurate prin instalații proprii, deși ultima – avînd în vedere mărimea păstrăvăriei, poate avea valori
mari în raport cu debitul minim normat al rîului Bogat. Restituția acestor ape uzate epurate se face
într-o secțiune aflată la 0,52 km amonte de confluența rîului cu rîul Vîrghiș, întreg sectorul fiind în
intravilan.
Din tabel mai rezultă că, rîul Homorodul Mic este supraîncărcat cu ape uzate menajere
epurate. Prima restituție de ape uzate menajere epurate este în aval de comuna Căpîlnița. În această
secțiune gradul de diluție rezultă de gd= 24/5,55= 4,3, adică 1:4,3, reprezentînd un raport favorabil
pentru asigurarea capacității de autoepurare a rîului pînă la limita intravilanului orașului Vlăhița.
Apreciind prin extrapolare grosieră, pe baza studiului hidrologic elaborat de INM București pentru
secțiunea evacuării din stația de epurare a orașului Vlăhița că, debitul de diluție este de numai cca.
12 l/s, gradul de diluție rezultă de gd= 12/5,55≈ 2,2, adică 1:2,2, un raport acceptabil.
La 3,1 km în aval, restituția apelor uzate menajere epurate ale orașului aduce, în secțiunea
actuală de evacuare, în varianta 1 de dezvoltare a canalizării menajere, un aport de debit de 23,15
l/s, cu care gradul de diluție în varianta cu debitul de diluție apreciat pe baza literaturii de
specialitate rezultă de gd= 36/23,15≈ 1,5, adică 1:1,5, încă supraunitar, însă prezentînd riscul
eutrofizării rîului. În aceeași variantă, în ipoteza debitului de diluție conform noii definiții, apreciate
pe baza studiului hidrologic al INM București din 1995, gradul de diluție rezultă de numai g d=
18/23,15≈ 0,8, adică 1:0,8, respectiv subunitar, comportînd un risc ridicat de eutrofizare a rîului.
Considerînd în aceeași variantă mutarea secțiunii de evacuare în aval de confluența cu Canalul
Vîrghiș, făcînd abstracție de aportul masiv de debit al acestuia prin derivație din rîul Vîrghiș, gradul
de diluție rezultă de gd= 64/23,15≈ 2,8, adică 1:2,8, mult mai favorabil. În realitate situația este mult
mai bună. Astfel, considerînd debitul minim al rîului în aval de secțiunea de confluențăcu Canalul
Vîrghiș echivalat cu debitul de diluție, ca avînd valoarea conform PABH Olt 2008, gradul de diluție
rezultă de gd= 150/23,15≈ 6,5, adică 1:6,5, un raport deosebit de favorabil. În varianta 2 de
dezvoltare a canalizării menajere a orașului, cu concentrarea tuturor debitelor de apă uzată menajeră
în stația de epurare existentă, gradul de diluție calculat în ipotezele de mai sus rezultă în mod
succesiv de:
293
gd= 36/38,48≈ 0,9, adică 1:0,9, respectiv subunitar, insuficient
gd= 18/38,48≈ 0,5, adică 1:0,5, respectiv subunitar, insuficient
gd= 64/38,48≈ 1,7, adică 1:1,7, foarte modest
gd= 150/38,48= 3,9, adică 1:3,9, favorabil.
Aceste rezultate demonstrează justețea adoptării variantei 1 de dezvoltare a canalizării
menajere a orașului cu propunerea de mutare a secțiunii de evacuare a apelor uzate epurate din
stația de epurare existentă în aval de confluența rîului cu Canalul Vîrghiș. În această rezolvare se va
putea proteja și în viitor calitatea apei rîului Homorodul Mic și de asemenea, asigura un mediu de
viață adecvat și locuitorilor din Minele Lueta situat imediat aval.
Evacuările multiple de ape uzate menajere epurate din localitatea Minele Lueta, însumînd
0,78 l/s, reprezintă un aport neglijabil și ca urmare, nu prezintă risc de înrăutățire a calității apei
rîului Homorodul Mic. În plus, distanța pe rîu de la ultima evacuare de ape uzate menajere epurate
din Minele Lueta și pînă la limita amonte a intravilanului comunei Lueta, de cca. 0,7 km asigură un
parcurs foarte lung convenabil pentru manifestarea pe deplin a capacității de autoepurare a rîului și
astfel neutralizarea poluării din amonte pentru a asigura în aval cel puțin clasa de calitate A2
conform normativului NTPA-013/2002 aprobat prin HGR 100/2002 cu mcu.
În bazinul hidrografic (b.h.) al rîului Homorodul Mare singura localitate în zona studiată
este stațiunea turistică Băile Homorod, localitate componentă a orașului Vlăhița. La est de localitate
se conturează un trup de intravilan cu funcțiuni turistice, denumită după zonă Kútmocsár, aparținînd
comunei Căpîlnița.
Forma stelată a intravilanului este dezvoltată de-a lungul cursurilor de apă Homorodul
Cărbunești, Băile Homorod și preponderent pe valea rîului Homorodul Mare. Extinderea
intravilanului este propus de asemenea spre sud pe această vale, prin alipirea de trupuri aparținînd
UAT Căpîlnița și UAT Mărtiniș.
considerate pentru dezvoltarea cerinței de apă în etapa de perspectivă a anului 2042:
Tabelul 4.3.1.2.1. Sursele și folosințele de apă în b.h. Homorodul Mare
rîul Homorodul Mare rîul Băile Homorod
Cerința/ Lungime Debit Debit
Denumirea Tipul Lungime
Localitatea Restituția Suprafața mediu Debit de Suprafața mediu Debit de
folosinței folosinței de la de la
(l/s) bh, F multianual diluție* Qd bh, F multianual diluție* Qd
izvor, L izvor, L
(km2) Q0 (l/s) (km2) Q0 (l/s)
(km) (km)
(l/s) (l/s)
Căpîlnița – trup canalizare 10,23c
restituție 0,731,b - - - - (9,4)d 131** 35**
Kútmocsára menajeră (10,57)d
canalizare
Băile Homorod restituție 5,672 16,35 52,4 622** 165** - - - -
menajeră
* Conform O. MDRAP 2901/2013 debitul de diluție normat este egal cu debitul mediu lunar cu asigurarea de 95 %.
1
estimat conform capitolului 3.5.1.3.
2
a
Sursa subterană: „izv. 0005” PABH Olt etapa 1, Studiu INHGA 2008 volum 1B Anexa 17 poz. 5
b
debit maxim captat conform evidențe HARVIZ SA
c
reprezintă secțiunea evacuării din instalația de epurare proprie aferentă trupului Kútmocsár, considerată cu
amplasare la 100 m aval de limita intravilanului, conform O. MS 119/2014, în ipoteza canalizării separate
d
caracteristici aferente barajului de captare al stațiunii, abandonat; Suprafața b.h. aferentă secțiunii de evacuare
presupuse din instalația de epurare aferentă trupului Kútmocsár este practic egală cu aceasta.
În cazul rîului Băile Homorod, afluent de stînga de ordinul 1 al rîului Homorodul Mare,
gradul de diluție rezultă de: gd= 35/0,73= 48, adică 1:48, deosebit de favorabil. Astfel se poate
afirma că, distanța de cca. 0,17 km dintre secțiunea de evacuare a instalației de epurare aferente
trupului Kútmocsár (prevăzut la 100 m aval de limita intravilanului conform O. MS 119/2014) și
294
limita intravilanului localității Băile Homorod este pe deplin suficientă pentru manifestarea
capacității de autoepurare a rîului. Se menționează că, varianta de canalizare menajeră cu stație de
epurare proprie a trupului Kútmocsár aparținînd UAT Căpîlnița reprezintă o variantă ipotetică,
pesimistă în contextul gospodăririi calitative a apelor. Considerînd varianta cea mai plauzibilă,
propusă pentru alimentarea cu apă în viitor a stațiunii Băile Homorod, respectiv utilizînd pentru
captarea apei barajul captării MHC, singurul obiectiv realizat din amenajarea hidroenergetică
propusă și părăsită de peste 3 ani, precum și faptul că, zona de intravilan al stațiunii, limitrofă
trupului (mai precis trupul este alipit intravilanului stațiunii), va fi prevăzută oricum cu rețea de
canalizare menajeră, dar și faptul că, prin alipirea intravilanelor nu va mai exista nici amplasament
și nici spațiu de protecție sanitară pentru stația de epurare a trupului Kútmocsár, singura posibilitate
reală pentru canalizarea acestui trup este aceea a racordării acestuia la canalizarea menajeră a
stațiunii. În acest mod se va putea elimina una dintre sursele de poluare ale apelor de suprafață.
În cazul rîului Homorodul Mare gradul de diluție rezultă de: gd= 165/4,7= 35, adică 1:35,
deosebit de favorabil. Un alt aspect favorabil este aceea că, restituția se va face cu cca. 4,0 km în
aval, nu numai în afara perimetrului de protecție hidrogeologică a izvoarelor minerale, dar și într-o
secțiune în care debitul minim al rîului este considerabil mai mare.
De asemenea, distanța pe rîu dintre secțiunea de evacuare din stația de epurare și pînă la
limita amonte a sitului de importanță comunitară din rețeaua NATURA 2000, arie de protecție
specială avifaunistică ROSPA 0027 Dealurile Homoroadelor, este de cca. 5,0 km, fără așezări
umane și fără unități industriale, reprezentînd condiții deosebit de favorabile pentru prevenirea
degradării mediului natural. În acest sens se mai menționează că, la încă cca. 2,2 km în aval, la
capătul amonte al satului Comănești (Homoródkeményfalva) aparținînd comunei Sînmartin
(Homoródszentmárton), deja în anul 2007 s-a constatat instalarea castorului (breb) (Castor fiber), ca
urmare a acțiunii de repopulare a unor rîuri, printre care și rîul Olt în perioada 1998-2003, în cadrul
unui program comun al ICAS Brașov și Ministerul Mediului din Bavaria (Germania), castorul
migrînd cu succes în amonte pe rîul Homorodul Mare din Olt. Acest fapt arată că, castorul a găsit un
mediu prielnic instalării și supraviețuirii și ca atare nu este exclus ca în cei 10 ani trecuți să fi
cucerit și alte sectoare de rîu în amonte. După cum castorul este inclus pe lista speciilor protejate
din România (cu risc scăzut conform listei roșii IUCN), este necesară protejarea în continuare a
mediului natural pe acest sector de cca. 7,2 km lungime (și nu numai).
4.3.2. Gospodărirea calitativă a apelor subterane
Studiul gospodăririi calitative a apelor subterane se impune în următoarele cazuri:

- la alimentarea cu apă a bazei turistice propuse de AUTO GASPAR srl din Vlăhița
- la alimentarea cu apă a stațiunii de schi Harghita Mădăraș
- la alimentarea cu apă a trupului de intravilan Kútmocsár al comunei Căpîlnița.
În privința gospodăririi calitative a apelor subterane sînt valabile considerațiile din
capitolele 4.1, 4.2.3 și partea introductivă a capitolului 4.3.
Condițiile de protecție a calității apei subterane sînt diferite în cele două cazuri din motivul
că, în cazul stațiunii Harghita Mădăraș este vorba despre apa subterană de adîncime, pe cînd în
cazul trupului Kútmocsár de apa subterană freatică, mult mai sensibilă la poluare. În plus, în cazul
trupului Kútmocsár zona de alimentare a apei freatice se extinde pe sub un versant cultivat ca teren
agricol.
4.3.3. Gospodărirea calitativă a apelor minerale
Gospodărirea cantitativă a apelor minerale în zona studiată se referă la izvoarele minerale

sub formă de foraje în orașul Vlăhița, situate pe valea rîului Vîrghiș și Homorodul Mic, la izvoarele
minerale naturale și sub formă de foraje din localitatea Minele Lueta, situate pe valea rîului
Homorodul Mic și la izvoarele minerale naturale din localitatea Băile Homorod. Acestea au fost
inventariate și prezentate detaliat în capitolul 1.13, în tabelele 1.13.3, 13.4 și 1.13.7.
Dintre aceste izvoare numai unele sînt funcționale (precizate în tabelele respective), iar
295
dintre cele funcționale numai forajul de la Ștrandul termal Perla Vlăhiței este utilizat în prezent
exclusiv pentru băi, restul numai pentru băut.
Se menționează că, în afara informațiilor cuprinse în aceste tabele, nu s-au putut obține
informații referitoare la calitatea și evoluția istorică a calității apelor minerale.
Dintre toate aceste izvoare minerale în prezent numai cele din Băile Homorod au delimitat
perimetrul de protecție hidrogeologică prin avizul ANRM 2/04.11.1998. Pentru forajul FA de pe
parcela str. Republicii nr. 58F din orașul Vlăhița perimetrul de protecție hidrogeologică este propus
prin PUZ nr. 453/2010, elaborat de PFA Herța Ioan-Paul din Miercurea Ciuc. Pentru restul
izvoarelor și forajelor, inclsiv forajul F8 care alimentează Ștrandul termal Perla Vlăhiței, nu se
dispune de perimetrul de protecție hidrogeologică.
Se menționează că, în cadrul PUZ nr. 508/2011 elaborat de ARHITECTURA srl din
Miercurea Ciuc, avînd ca obiect construirea unei pensiuni agroturistice pe teritoriul adimistrativ al
comunei Lueta, dintre cele două perimetre de protecție hidrogeologică a izvoarelor minerale
propuse (Chirui și Selters), perimetrul Selters se suprapune parțial și peste intravilanul orașului
Vlăhița. Acest fapt instituie restricții în utilizarea terenului.
---------------------------------------------------------------------
În încheierea capitolului 4 se menționează că, în vederea ilustrării recapitulative a
interdependenței aspectelor hidrografice, problemelor de alimentare cu apă și de canalizare
menajeră, hidrotehnice, precum și ale celor de gospodărire a apelor în bazinele hidrografice
superioare ale rîurilor Vîrghiș, Homorodul Mic și Homorodul Mare, pînă la limita studiată din aval,
s-au întocmit trei scheme hidrotehnice și de GA.
În figura 68a din Anexă se prezintă schema ce include situația existentă a alimentării cu
apă și de canalizare menajeră a UAT Vlăhița și Căpîlnița, cu observația că, informațiile referitoare la
alimentarea cu apă și canalizare menajeră a UAT Căpîlnița sînt insuficiente și nesigure. În figura
68b din Anexă se prezintă schema ce include situația alimentării cu apă și de canalizare menajeră a
UAT Vlăhița în varianta 1, propusă în viitor, precum și situația canalizării menajere inclusiv stația
de epurare pentru comuna Căpîlnița, conform proiectului PT+DE 38/2015 elaborat de EURO K&D
srl Odorheiu Secuiesc. În figura 68c din Anexă se prezintă schema ce include situația alimentării cu
apă și de canalizare menajeră a UAT Vlăhița în varianta 2, studiată pentru viitor, precum și situația
canalizării menajere inclusiv stația de epurare pentru comuna Căpîlnița, conform proiectului
PT+DE 38/2015 elaborat de EURO K&D srl Odorheiu Secuiesc.
5. Aspecte de mediu
5.1. Habitate și specii caracteristice
Acest capitol este preluat practic integral din PUZ Munții Harghitei, elaborat de VALLUM
srl Miercurea Ciuc, fiind adaptat, corectat și completat pentru aria mai restrînsă a zonei studiate.
5.1.1. Prezentarea habitatelor și speciilor caracteristice
Prin art. 3 (1) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului Comunitãților Europene s-a instituit
o rețea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare, cu denumirea
de Natura 2000. Aceasta este compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale
enumerate în anexa I și habitatele speciilor enumerate în anexa II, cu scopul de a permite
menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de
extindere naturală a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective. În enumerările
ce urmează, conform Directivei 92/43/CEE, semnul „*” indică tipurile de habitate prioritare,
respectiv un asterisc (*) înainte de numele unei specii indică faptul că este vorba despre o specie
prioritară.
296
Din punct de vedere al biodiversității, Munții Harghita se remarcă prin densitatea
mlaștinilor oligotrofe și populațiile însemnate de carnivore mari și specii de păsări de munte.
Habitatele-cheie pentru faună sînt pădurile, pășunile și fînețele montane, respectiv pîrîurile.
Mlaștinile oligotrofe reprezintă refugii pentru elementele de floră și asociații de origine
glaciară. Cîteva dintre aceste specii sînt Ligularia sibirica (ligularia - szibériai hamuvirág), Betula
nana (mesteacănul pitic - törpe nyír), Lysimachia thyrsiflora (Naumburgia thyrsiflora) (gălbinele de
apă - vízi lizinka), Drosera rotundifolia (D. anglica) (roua cerului - kereklevelű harmatfű), Arnica
montana (arnica - (hegyi) árnika), Eriophorum vaginatum (bumbăcăriţă - hüvelyes gyapjúsás).
Pădurile reprezintă habitatele cele mai importante pentru urs și rîs, respectiv o serie de
specii de păsări și mamifere mici. Dintre acestea se remarcă populațiile de Tetrao urogallus (cocoşul
de munte - siketfajd) și Bonasa bonasia (Tetrastes bonasia) (ieruncă - császármadár), o serie de
specii de ciocănitoare, păsări prădătoare de zi și nocturne. Pîrîurile sînt habitate pentru o serie de
pești ca Salmo trutta fario (păstrăvul indigen (păstrăvul de munte) - sebes pisztráng), Cottus gobio
(zglăvoaca (zglăvoc) - botos kölönte, ördöghal), Lota lota (mihalț, sulastru, mântuș - menyhal),
Cobitis taenia (C. elongatoides) (zvîrlugă - vágó csík), Eudontomyzon danfordi (chișcar - tiszai
ingola), respectiv unor mamifere prioritare ca Lutra lutra (vidră - (európai) vidra), Neomys fodiens
(chițcan de apă - közönséges vízicickány). Amfibienii tipici sînt Lissotriton montandoni (Triturus
montandoni) (triton carpatic (sălămîzdră carpatică) - kárpáti gőte), Mesotriton alpestris
(Ichthyosaura alpestris, Triturus alpestris) (triton alpin - alpesi gőte), Rana temporaria (broasca
roșie de munte - gyepi béka) și Bombina variegata (Rana variegata L., Bombina igneus var.
brevipes Koch) (izvorașul cu burta galbenă (buhaiul de baltă cu burta galbenă) - sárgahasú unka).
În analiza de mai jos sînt evidențiate pricipalele probleme în legătură cu conservarea
carnivorelor mari, dintre care în mod deosebit a ursului brun, precum și a cocoșului de munte.
5.1.2. Analiza distribuției faunei protejate
Distribuția și probleme de conservare a carnivorelor mari în Harghita Centrală și Nordică

(sursă: APM Harghita)
Munții Harghita constituie unul dintre cele mai mari zone împădurite compacte din judeţul
Harghita. Presiunile antropice asupra valorilor naturale în această zonă sînt încă destul de reduse,
procentul zonelor construite este foarte scăzut, activităţile practicate aici sînt în general cele
tradiţionale (silvicultură, creşterea animalelor). Multe zone sînt foarte greu accesibile în lipsa
drumurilor amenajate, ceea ce favorizează conservarea faunei. Zona este practic lipsită de efectele
de fragmentare, pădurile nu sunt străbătute prin drumuri cu trafic intens, cale ferată, sau alte
elemente de infrastructură liniară, care ar putea afecta negativ migraţia/dispersia speciilor ocrotite.
Zona cuprinde numeroase tipuri de habitate de interes comunitar, enumerate în anexa I a
Directivei Habitate 92/43/CEE, precum: 91D0* - Mlaștini împădurite, 4060 Pajiști alpine şi boreale,
6430 Liziere de ierburi înalte hidrofile de cîmpie și de nivel montan pînă la alpin, 7110* Turbării
active, 9410 Păduri acidofile de Picea de la nivel montan la nivel alpin (Vaccinio-Piceetea), de
asemenea, mai multe specii de plante şi animale de interes comunitar, enumerate în anexa II a
Directivei (cu codificarea NATURA 2000, EUNIS), precum: 4070* Campanula serrata (C.
napuligera) (clopoțel - fűrészes harangvirág), 1352* Canis lupus (lup - farkas), 1354* Ursus arctos
(urs brun – barna medve), 1193 Bombina variegata (buhaiul de baltă cu burtă galbenă - sárgahasú
unka), 2001 Triturus montandoni (triton carpatic, sălămîzdră carpatică - kárpáti gőte), 4036
Leptidea morsei (albul de lemn Fenton - keleti mustárlepke).
Din acest motiv în această zonă a fost desemnat situl Natura 2000, sit de importanță
comunitară „Harghita Mădăraş” ROSCI0090, cu o suprafaţă de 13.373,2 ha. Majoritatea zonelor
împădurite sînt incluse de asemenea în aria specială de conservare avifaunistică „Depresiunea şi
Munţii Ciucului” ROSPA0034.
Conform datelor de evaluare a carnivorelor mari efectuate de APM Harghita, în șapte
fonduri cinegetice (Nr. 35 Ivo – integral, Nr. 34 Zetea – integral, Nr. 30 Homorod – integral, Nr. 22
Miercurea Ciuc – în proporţie de cca. 65 %, Nr. 17 Mădăraş – integral, Nr. 16 Cărţa –în proporţie de
cca. 75 %, Nr. 14 Voşlobeni – în proporţie de cca. 60 %), efectivele evaluate pe această zonă în
297
primăvara anului 2012 sînt cele redate în tabelul 5.1.2.1.
Se estimează că un procent de 12-16 % din efectivele judeţene ale acestor specii trăiesc în
zona centrală a Munţilor Harghita.
Tabelul 5.1.2.1. Efectivul speciilor sălbatice
Efectivul speciei sălbatice (exemplare)
Număr fond Urs (medve) Lup (farkas) Rîs (eurázsiai hiúz) Pisică sălbatică
Denumire fond cinegetic
cinegetic (Ursus arctos) (Canis lupus) (Lynx lynx) (vadmacska)
1354 1352 1361 (Felis silvestris) 1363
14 Voșlobeni 32 10 8 6
16 Cîrța 12 6 3 6
17 Mădăraș 38 8 8 12
22 Miercurea Ciuc 15 3 2 3
30 Homorod 38 17 12 15
34 Zetea 35 12 5 15
35 Ivo 43 12 6 12
TOTAL 213 68 44 69
Probleme de conservare a ursului brun
În cadrul proiectului LIFE+ intitulat „Cele mai bune practici şi acţiuni demonstrative
pentru conservarea populaţiei de Ursus arctos din zona central-estică a Carpaţilor Orientali
LIFE/NAT/RO000500” s-au constatat următoarele:
S-a efectuat o analiză a calităţii habitatelor prin metoda modelării GIS, prin luarea în
calcul a timpului de acoperire a terenurilor, altitudinea, distanţa faţă de drumuri şi zonele locuite,
etc. În urma analizelor a fost confirmat faptul că majoritatea zonelor împădurite din această regiune
sînt foarte propice pentru urs, fiind incluse în general în categoria de „Habitat optim” sau „Habitat
suboptim unde reproducerea poate să aibă loc cu succes”.
Întreaga zonă a Harghitei de Nord este inclusă într-un singur teritoriu de supravieţuire a
unei populaţii (population patch) a cărei suprafaţă minimă pentru specia urs este considerat ca fiind
de 40.000 ha, conform bibliografiei de specialitate. Situl Natura 2000 „Harghita Mădăraş” fiind
situat exact în această zonă, trebuie neapărat considerat ca o zonă centrală (core area) unde trebuie
menţinut în mod obligatoriu starea de conservare favorabilă a habitatelor şi care poate constitui un
punct de plecare pentru realizarea coridoarelor ecologice către celelalte zone favorabile, care în
cazul nostru sînt situate în Munţii Gurghiu, zona Şumuleu-Amza la nord şi Munţii Harghita de Sud,
zona în jurul Vîrfului Cucului la sud.
În urma analizelor s-a evidenţiat de asemenea faptul că sînt foarte reduse costurile de
deplasare în interiorul zonei care indică faptul că dispersia speciilor se poate face cu uşurinţă, fără a
exista bariere ecologice serioase în interiorul zonei.
Prin analiza GIS a degradării habitatelor s-au evidenţiat tendinţele de schimbare în termen
lung, dintre care unele constituie un pericol asupra valorilor naturale ocrotite. Astfel putem asista la
un fenomen de fragmentare a tipurilor de habitate, crescînd numărul petecelor de habitat şi reducînd
dimensiunile acestora. În ultima perioadă a crescut considerabil procentul zonelor antropizate şi a
habitatelor de tip tranziţie (în urma tăierilor de păduri şi abandonarea păşunatului), cele mai
reprezentative zone de iernare şi de reproducere a urşilor. Acestea se află cu precădere pe versantul
vestic a Muntelui Harghita de Nord, în zonele cu un grad mare de fragmentare geologică a
terenului, greu accesibile. În ceea ce priveşte rutele de migraţie/dispersie a speciilor s-a evidenţiat
că există două direcţii majore de deplasare în zona centrală a munţilor Harghita. Direcţia de
deplasare nord-sud este utilizat mai ales pentru dispersia animalelor. Mai mulţi urşi reabilitaţi şi
urmăriţi prin radiolocaţie au utilizat acest traseu traversînd zona spre Munţii Gurghiu sau Harghita
de Sud. Direcţiile est-vest sînt utilizate cu precădere în cursul mişcării sezoniere a animalelor, de la
zonele de iernare spre zone cu culturi agricole sau livezi în perioadele de coacere a recoltelor sau
fructificaţie.
298
Probleme de conservare a cocoșului de munte
Avînd în vedere faptul că pînă în sezonul de vânătoare 2010-2011 specia inclusă în anexa
Directivei 79/409/CEE, cocoşul de munte (Tetrao urogallus) la nivel naţional a fost inclusă în lista
speciilor la care vînătoarea este permisă, gestionarii fondurilor cinegetice au avut obligaţia să facă
evaluarea efectivelor şi în cazul acestei specii. Din evidenţele gestionarilor şi datele incluse în
Fişele fondurilor cinegetice, efectivul de cocoş de munte în această zonă este situat între 120 şi 155
perechi. Specia fiind extrem de sensibilă la deranj în zone de rotit, menţinerea efectivelor în stare
actuală de conservare, obligaţie asumată ca membru al Uniunii Europene, este posibilă numai prin
menţinerea la nivel scăzut a presiunii antropice, mai ales în perioada 1 aprilie - 15 mai.
5.2. Arii protejate
5.2.1. Introducere
„Ariile protejate joacă un rol critic în menţinerea vieţii pe Pămînt.” se afirmă în

„Managementul ariilor protejate”, Ghidul Global al IUCN publicat în 2006. Cele 188 de ţări
semnatare ale Convenţiei Diversităţii Biologice, recunosc faptul că ariile protejate reprezintă cea
mai importantă metodă de a conserva biodiversitatea şi de a oferi modele de dezvoltare în armonie
cu natura în contextul dezvoltării economice accelerate din ultimele decenii. România a ratificat
Convenția privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, prin legea
58/1994. De asemenea, prin legea 13/1993, România a aderat la Convenția privind conservarea
vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, iar prin
legea 13/1998 la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată
la Bonn la 23 iunie 1979.
Uniunea Mondială pentru Conservarea Naturii (IUCN - International Union for
Conservation of Nature) defineşte aria protejată astfel (Ghid pentru utilizarea Categoriile de
Management ale ariilor protejate, IUCN, 2008): Aria protejată este „un spaţiu geografic clar
delimitat, recunoscut, desemnat şi administrat în baza unor acte legale sau prin alte mijloace
eficiente, cu scopul de a se realiza conservarea pe termen lung a naturii precum şi a serviciilor de
mediu şi a valorilor culturale asociate”.
În România, regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi
faunei sălbatice, este reglementat prin OUG 57/2007, aprobată cu modificări prin legea 49/2011 cu
mcu. În art. 4 sînt definite termenii și expresiile specifice, dintre care amintim următoarele:
- „habitate naturale - zonele terestre, acvatice sau subterane, în stare naturală sau
seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice”
- „sit de importanţă comunitară - situl/aria care, în regiunea sau în regiunile
biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea ori restaurarea la o stare de
conservare favorabilă a habitatelor naturale prevăzute în anexa nr. 2 sau a speciilor de interes
comunitar prevăzute în anexa nr. 3 şi care contribuie semnificativ la coerenţa reţelei "Natura 2000"
şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea ori regiunile
biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de
importanţă comunitară trebuie să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenţi factori abiotici
şi biotici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestor specii”
- „arie specială de conservare - situl de importanţă comunitară desemnat printr-un act
statutar, administrativ şi/sau contractual în care sunt aplicate măsurile de conservare necesare
menţinerii sau de refacere la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a
populaţiilor speciilor de interes comunitar pentru care situl este desemnat”
- „arii de protecţie specială avifaunistică - ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt
conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, refacerea la o stare de conservare favorabilă a
speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate pentru protecţia de păsări migratoare, mai
ales a celor prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 A”
299
- „mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor şi proceselor fizico-geografice,
biologice şi biocenotice naturale, terestre şi acvatice, având calitatea de păstrător al vieţii şi
generator de resurse necesare acesteia”
- „patrimoniu natural - ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice,
floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural, ale căror importanţă şi valoare ecologică,
economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică şi recreativă au o semnificaţie relevantă sub
aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a
ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea
cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare”
- „peisaj - zona percepută de către populaţie ca având caracteristici specifice rezultate în
urma acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani”
- „arie naturală protejată - zona terestră şi/sau acvatică în care există specii de plante şi
animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice,
speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un
regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform prevederilor legale”
- „coridor ecologic - zona naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare,
reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice şi în care se aplică unele măsuri
de protecţie şi conservare”
- „activităţi cu impact negativ semnificativ din vecinătatea ariilor naturale protejate
şi/sau coridoarelor ecologice - activităţi din afara limitei unei arii naturale protejate care pot genera
un impact negativ semnificativ asupra habitatelor naturale sau speciilor sălbatice pentru care au fost
desemnate”
Conform art. 15, „Ariile naturale protejate şi coridoarele ecologice vor fi evidenţiate în
mod obligatoriu de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în planurile
naţionale, zonale şi locale de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în planurile cadastrale şi în
cărţile funciare, precum şi de către autoritatea publică centrală pentru agricultură, în sistemul
informatic de identificare a parcelelor (LPIS).”
La art. 5 sînt definite următoarele categorii de arii naturale protejate:
- de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii,
rezervaţii naturale, parcuri naturale;
- de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal,
geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei;
- de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară,
arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;
- de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al
unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.
Conform art. 26 (1), „Pentru terenurile din arii naturale protejate, deţinute în regim de
proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensaţii pentru
respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate.
Modalitatea de solicitare, de calcul şi de acordare a compensaţiilor se stabileşte prin hotărâre a
Guvernului.”, iar conform art. 26 (3), „Proprietarii de terenuri extravilane situate în arii naturale
protejate supuse unor restricţii de utilizare sunt scutiţi de plata impozitului pe teren.”.
Conform art. 27 „(1)Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol sau silvic de
terenuri de pe raza ariei naturale protejate, cu excepţia celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă,
se poate face numai pentru obiective care vizează asigurarea securităţii naţionale, asigurarea
securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor şi prevenirea catastrofelor naturale sau pentru
obiectivele destinate cercetării ştiinţifice şi bunei administrări a ariei naturale protejate.” (2)
Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei
naturale protejate, conform alin. (1), se face numai cu acordul administratorului sau, după caz, al
custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului şi a autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii şi/sau silviculturii.”
Conform art. 28, „(1) Sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate
sau din vecinătatea acestora care pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor
300
sălbatice şi habitatelor naturale pentru care au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare
specifice. (2) Planurile şi/sau proiectele publice ori private pentru care trebuie stabilită necesitatea
efectuării evaluării de mediu/evaluării impactului asupra mediului sunt cele care sunt realizate în
cadrul unei arii naturale protejate, indirect legate de aceasta sau necesare pentru managementul ariei
naturale protejate, şi care, fie individual, fie împreună cu alte planuri/proiecte, pot avea efecte
negative semnificative asupra ariei naturale protejate, avându-se în vedere obiectivele de
conservare. (3) Acordul de mediu sau avizul de mediu pentru proiectele şi/sau planurile prevăzute la
alin. (2) se emit numai dacă proiectul/planul nu afectează în mod negativ integritatea ariei naturale
protejate respective.” Excepții la emiterea avizului de mediu/acordul de mediu se admit conform
alineatului (4) numai în cazurile în care proiectul/planul trebuie totuşi realizat din considerente
imperative de interes public major, inclusiv din raţiuni de ordin social sau economic și numai în
lipsa unor soluţii alternative, numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesare.
În anexa 1 la OUG 57/2007 sînt definite următoarele categorii de arii naturale protejate ce
compun reţeaua naţională de arii protejate și care se diferenţiază în principal în funcţie de regimul
de ocrotire, conservare şi utilizare:
- Rezervaţii ştiinţifice
- Parcuri naţionale
- Monumente ale naturii
- Rezervaţii naturale
- Parcuri naturale
- Rezervaţii ale biosferei
- Zone umede de importanţă internaţională
- Situri naturale ale patrimoniului natural universal
- Arii speciale de conservare
- Arii de protecţie specială avifaunistică
- Situri de importanţă comunitară
- Geoparc.
Ariile protejate se constituie în principal pentru conservarea biodiversităţii şi a valorilor
naturale şi culturale. Obiectivele de management în ariile protejate în care se pune accent în
principal pe protecţie strictă pentru menţinerea ecosistemelor şi proceselor naturale, diferă faţă de
cele din ariile protejate în care se caută soluţii pentru menţinerea şi promovarea utilizării durabile a
resurselor naturale. Ariile protejate pot avea unul sau mai multe obiective de management:
1. cercetarea ştiinţifică;
2. protecţia sălbăticiei (zonelor fără intervenţie umană) – excluderea oricărei forme de
exploatare a resurselor naturale care contravin obiectivelor de management;
3. protecţia diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice;
4. menţinerea serviciilor de mediu;
5. protecţia caracteristicilor naturale şi culturale;
6. turism şi recreere;
7. educaţie;
8. utilizarea durabilă a resurselor şi ecosistemelor naturale;
9. menţinerea activităţilor culturale şi tradiţionale.
În funcţie de principalele obiective de management dintr-o arie protejată, aceasta aparţine
unei anumite categorii de management sau categorii de arii protejate. O categorie de management
sau de arii protejate grupează arii protejate cu obiective şi măsuri de management asemănătoare.
Încadrarea ariilor protejate în categorii este necesară în primul rînd din punct de vedere
tehnic, pentru ca cei implicaţi în activităţi de conservare să dispună de un sistem unitar de definire a
obiectivelor de management pentru ariile protejate şi pentru a stabili măsurile minime de
management ce se impun în funcţie de obiectivele principale de management. În acest fel se
stabilesc standarde de management caracteristice fiecărei categorii, cu scopul de a se impune un
nivel minim de conservare, acceptat de majoritatea specialiştilor şi se evită numeroase confuzii şi
dezbateri inutile pe tema nivelului de protecţie/conservare ce se realizează într-o arie protejată. În
tabelul 5.2.1 din Anexă se prezintă categoriile IUCN cu principalele caracteristici și obiective,
301
împreună cu corespondența conform OUG 57/2007 și legii 5/2000. Tabelul 5.2.2 prezintă în mod
sintetic obiectivele de management principale şi secundare caracteristice categoriilor de arii
protejate, precum şi cele care nu sînt relevante pentru o anumită categorie de management.
Tabelul 5.2.2. Obiective de management caracteristice categoriilor de arii protejate
Categorii IUCN
Obiectiv de management
Ia Ib II III IV V VI
Cercetare ştiinţifică
Protecţia sălbăticiei (zonelor fără intervenţie umană)
Protecţia diversităţii speciilor/genetice, ecosistemelor şi habitatelor
Protecţia geodiversităţii
Menţinerea proceselor naturale
Menţinerea serviciilor de mediu
Protecţia caracteristicilor culturale X
Turism şi recreere X
Educaţie X
Utilizarea durabilă a resurselor naturale X X
Activităţi tradiţionale de utilizare a resurselor naturale desfăşurate
X X
de către şi în beneficiul comunităţilor
Menţinerea atributelor cultural-tradiţionale X X X X
Legendă
Obiectiv primar Obiectiv secundar
Obiectiv potenţial aplicabil Obiectiv nerelevant
NOTĂ: Tabelul s-a alcătuit pe baza lucrării: Ariile protejate din România: noţiuni introductive; autori:
Erika Stanciu, Florentina Florescu; editura Green Steps – Braşov, 2009
De obicei fiecare ţară îşi defineşte propriile categorii de arii protejate. Pentru a evita
confuziile ce se crează prin denumirile ariilor protejate şi pentru a reflecta cît mai bine obiectivele
ariilor protejate, IUCN a definit şase categorii principale de arii protejate în funcţie de obiectivele
principale de management, prezentate la Congresul Mondial de Conservare al IUCN de la
Barcelona din 2008. Chiar dacă fiecare ţară îşi defineşte propriile categorii de arii protejate, este de
dorit ca fiecare ţară să accepte şi să realizeze o corespondenţă cu categoriile definite de IUCN, care
se constituie într-un standard global pentru planificarea, desemnarea şi managementul ariilor
protejate. IUCN încurajează utilizarea categoriilor de management în următoarele situaţii (Ghidul
pentru utilizarea Categoriilor de Management al ariilor protejate, IUCN, 2008):
1. pentru planficarea ariilor protejate şi a sistemelor de arii protejate, constituindu-se într-
un instrument util pentru definirea obiectivelor de management adaptate la condiţiile naţionale şi
locale
2. ajută la îmbunătăţirea managementului informaţiilor despre arii protejate prin:
a. stabilirea unui standard internaţional pentru colectarea de date la nivel mondial şi
regional şi pentru raportări legate de eforturile de conservare, precum şi pentru a permite comparaţii
între ţări şi stabilirea unor sisteme de evaluare globale sau regionale
b. oferirea unui cadru unitar pentru colectarea, prelucrarea şi diseminarea datelor
despre arii protejate
c. îmbunătăţirea comunicării între cei implicaţi în conservarea naturii
d. reducerea confuziilor ce pot apărea din utilizarea a numeroşi termeni diferiţi
pentru a descrie aceleaşi tipuri de arii protejate în diverse părţi ale lumii.
3. ajută la reglementarea activităţilor din arii protejate, prin stabilirea unor activităţi
corespunzătoare obiectivelor de management.
Încadrarea unei arii protejate într-o categorie IUCN se face plecînd de la obiectivul sau
obiectivele de management prioritare, care se aplică pe cel puţin 75 % din suprafaţa ariei protejate.
„Regula celor 75 %” s-a stabilit avîndu-se în vedere faptul că în ariile protejate pot exista zone în
care sînt permise şi alte utilizări decît cele admise pentru categoria respectivă. De exemplu în ariile
protejate din categoria II pot exista staţiuni turistice sau mici aşezări umane sau în categoria V pot
302
exista zone de protecţie strictă.
5.2.2. Valori şi beneficii asociate ariilor protejate
În general, beneficiile oferite de ariile protejate sînt cuantificate preponderent prin

valoarea beneficiilor directe, ușor cuantificabile, cum ar fi prețul unui metru cub de lemn, prețul
unui kilogram de ciuperci sau fructe de pădure sau prețul vînatului. Dar evaluarea economică a
serviciilor ecologice (asigurarea rezervelor de apă, epurarea apelor, diminuarea inundațiilor,
asigurarea calităţii aerului, asigurarea sănătăţii comunităţilor, asigurarea biodiversității, valoarea
istorică şi spirituală, etc.) este mai greu de realizat, fiind necesare studii complexe sau estimări.
În perioada recentă se pune accent și pe evaluarea valorilor intrinsece (indirecte, non-
economice) oferite de ariile protejate. Conform unor evaluări internaționale, aceste valori reprezintă
cu aproximație dublul valorii directe.
În ultimii ani s-au realizat numeroase studii pentru determinarea valorilor şi beneficiilor
asociate ariilor protejate. Numeroși specialiști consideră însă că aceste cuantificări ale valorilor
intrinsece, care sînt privite de fapt tot prin prisma îngustă și egoistă a unor beneficii economice, sînt
departe de a reflecta importanța reală a acestora.
În tabelul 5.2.3 se redă una din clasificările concepute pentru valorile ariilor protejate,
clasificare realizată de M. Lockwood (Managing Protected Areas - A global guide, 2006). Acest
sistem propune 5 categorii de valori, și anume: valoarea intrinsecă, bunuri și servicii locale, bunuri
și servicii generale, valori ale comunităților (non-materiale) și valori individuale (non-materiale).
Tabelul 5.2.3. Clasificarea valorilor ariilor protejate
Categorie valori Exemple
flora
fauna
Valoarea intrinsecă
ecosisteme
peisaje terestre și acvatice
produse din plante
produse animaliere
recreere și turism
Bunuri și servicii locale prezentări media (de ex. filme)
locuri istorice și artefacte
cunoștințe și cercetări științifice
educație
suport de viață pentru om
suport de viață pentru alte viețuitoare
calitatea și cantitatea apelor
Bunuri și servicii generale calitatea aerului
protecția resurselor piscicole
protecție pentru agricultură
protecția așezărilor umane
cultură
identitate
Valori ale comunităților
spiritualitate
(non-materiale)
bunăstare socială
moștenirea generațiilor viitoare
satisfacție existențială
satisfacție experimentală
Valori individuale
sănătate fizică
(non-materiale)
sănătate mentală
bunăstare spirituală
O altă abordare îşi are bazele în Abordarea Serviciilor Ecosistemice (SE). Ecosistemul
(de exemplu, pădure, zonă umedă, regiune marină) este o unitate naturală alcătuită din vieţuitoare
(animale, plante şi microorganisme) şi mediul înconjurător al acestora (de exemplu, pădure, rîu).
Abordarea Serviciilor Ecosistemice recunoaşte în mod explicit faptul că ecosistemele (de
exemplu, pădurile, zonele umede) şi diversitatea biologică din cadrul acestora contribuie la
bunăstarea individuală şi socială. De asemenea, recunoaşte că această contribuţie înseamnă mai
mult decît aprovizionare cu bunuri, cum sunt cheresteaua şi peştele, şi anume funcţii de reglare,
cum ar fi sechestrarea carbonului.
303
Serviciile ecosistemice (SE) se referă la un flux de resurse sau servicii din mediul
înconjurător de care oamenii beneficiază în mod direct sau indirect. Este important de menţionat că
evaluarea economică se concentrează asupra „beneficiilor finale” sau asupra „rezultatelor” realizate
de societate din serviciile furnizate de ecosisteme, și nu pe serviciile şi funcţiile care contribuie la
aceste rezultate. Acest lucru are ca scop evitarea dublei contabilizări.
Evaluarea Ecosistemelor Mileniului (Millenium Assessment, MA, 2005) subliniază
faptul că Ariile Protejate oferă servicii ecosistemice esenţiale care susţin prosperitatea şi
supravieţuirea populaţiei, cum ar fi apa curată, reducerea riscului inundaţiilor şi furtunilor,
reconstituirea stocurilor de peşte şi sechestrarea carbonului.
Conceptual, ecosistemele viabile, cu grad înalt de biodiversitate, generează cantităţi mai
mari, calitate superioară şi fluxuri de servcii ecosistemice mai stabile în timp. Aşadar, este extrem
de important ca ţările să stabilească sisteme de arii protejate care să protejeze populaţiile longevive
de diverse specii şi specimene de ecosisteme reprezentative.
Abordarea la nivel de sistem are obiectivul de a extinde ariile protejate de la o serie de
situri disparate care protejează câteva specii la un sistem care asigură sprijin de durată
biodiversităţii şi ecosistemelor la nivel naţional sau regional (Flores în Bovarnick et al, 2010),
intensificînd astfel furnizarea unor servicii ecosistemice vitale.
Evaluarea Ecosistemelor Mileniului (MA, 2005) prezintă un cadru care ajută la
identificarea SE, clasificîndu-le în patru categorii, conform tabelului 5.2.4. Acestea sînt:
- servicii de aprovizionare
- servicii de reglare
- servicii culturale
- servicii adiacente
Tabelul 5.2.4. Posibile servicii ecosistemice din ariile protejate şi legături cu sectoarele productive
Tip
Serviciu de Serviciul oferit Beneficiu rezultat
Ecosistem
vînat, fructe, miere de albine, ciuperci, pește de apă proaspătă și
hrană specialități marine recoltateîn scopuri comerciale și de
subzistență, pășunat
lemn lemn pentru construcții și unelte gospodărești, nuiele, fibre
Servicii de apă alimentare cu apă, apă minerală
aprovizionare
medicamente naturale medicamente naturale
biochimicale biochimicale și genetică
resurse ornamentale resurse ornamentale
sursă de energie lemn de foc, hidroenergie
reglarea emisiilor gazelor cu efect de
sechestrarea carbonului
seră (GES)
stabilizarea microclimatului calitatea aerului
reglarea regimului apelor retenție,stocare, diminuarea inundațiilor și furtunilor
Servicii de procesarea apei detoxifierea apei, sedimentelor și solului
reglare
retenția substanțelor nutrritive creșterea calității apei și solului
controlul eroziunii solului sporirea calității apei, menținerea productivității solului
polenizare menținerea calității materialului genetic al plantelor
combaterea dăunătorilor evitarea utilizării chimicalelor
prezentarea mediului în cărţi, filme, picturi, folclor, simboluri
patrimoniu spiritual, religios și cultural
naţionale, arhitectură, publicitate
un „laborator natural de teren” pentru înţelegerea proceselor
învățămînt
biologice
Servicii culturale
recreere și ecoturism observaţia faunei și ornitologică, drumeţii, canoe
peisagistică și agrement venituri mai mari datorită calității priveliștilor și ambianței
bunăstare sporită asociată, de exemplu, moştenirilor sau
neutilizarea biodiversității
motivaţiilor altruiste
servicii necesare pentru realizarea
Sînt diferite de celelalte servicii prin faptul că efectele asupra
Servicii celorlalte servicii ecosistemice, de
oamenilor fie sînt indirecte (prin servicii de aprovizionare, de
adiacente exemplu formarea solului, reciclarea
reglare sau culturale), fie au loc după foarte mult timp.
substanțelor nutritive, etc.
NOTĂ: Tabelul a fost preluat și completat după Bann & Popa 2012.
304
Fiecare tip de serviciu de ecosistem cuprinde o serie de servicii specifice, autorii
identificînd în total 21 astfel de servicii. Tabelul conține și beneficiul rezultat, asociat serviciilor
respective.
5.2.3. Presiuni și amenințări asupra ariilor protejate
Ariile protejate au fost „inventate” şi apoi înfiinţate peste tot în lume pentru a se proteja
cele mai deosebite valori ale diversităţii biologice şi geologice, precum şi valori culturale
excepţionale. Menţinerea acestor valori este posibilă doar dacă ariile protejate au un management
corespunzător, un management care poate preveni şi chiar opri efecte negative ale activităţii umane.
Managementul ariilor protejate trebuie să asigure măsuri de prevenire a ameninţărilor care le pot
distruge în viitor şi dacă pot reduce efectele numeroaselor presiuni existente în prezent (Erika
Stanciu, Florentina Florescu, 2009).
Conform IUCN se consideră presiune o acţiune/fenomen care a avut efect negativ în
ultimii – de obicei 5 ani - în timp ce ameninţarea este o acţiune/fenomen ce va continua sau poate
apărea în viitor şi cu potenţial efect negativ în următorii ani.
Lista ameninţărilor la adresa valorilor din ariile naturale protejate a fost adaptată după
„Conservation Measures Partnership Taxonomy of Direct Threats” (Taxonomia ameninţărilor
directe al Parteneriatului pentru Măsuri de Conservare (a se vedea http://fosonline.org/CMP/IUCN/
browse.cmf?TaxID=DirectThreats) şi s-a preluat din lucrarea „Management Effectiveness Tracking
Tool”, elaborat de WWF şi Banca Mondială, ediţie revizuită publicată de WWF Internaţional în
iulie 2007.
Tabelul 5.2.6. Presiuni și amenințări, și condițiile favorizante ale acestora
Presiuni și amenințări Condiții favorizante
1. „modernizarea” (pierderea) 17. cîinii vagabonzi (animale 17. întîrzierea desemnării ca sit
1. cadrul juridic
tradiţiilor domestice) Natura 2000
2. sistem de colectare deşeuri 18. hrănirea artificială a speciilor
2. politici locale neadecvate 18. lipsa consultanţilor legislaţiei
ineficient cinegetice
3. sporturi extreme – cu motor / 19. agricultură intensivă şi
3. sistemul juridic nespecializat 19. lipsa studii de specialitate
superschi în Carpaţi arderea resturilor vegetale
4. specii invazive 20. exploatarea resurselor 4. dezinteres politic 20. lipsă infrastructură specifică
21. restricţionarea activității
5. schimbări climatice 21. braconaj piscicol şi cinegetic 5. interes politic
economice
22. dezvoltarea infrastructurii
6. turism de masă (turism) 6. atitudine ostilă f. localnici 22. lipsa amenajamentelor silvice
turistice
23. modificarea normelor tehnice
7. centrale eoliene 23. construcţii legale şi ilegale 7. disponibilizări
în silvicultură – amenajamente
8. dezvoltarea economică la 24. suprapunerea zonelor de
8. păşunatul 24. tăieri legale şi ilegale
modul general vînătoare pe suprafaţa parcului
9. pescuitul industrial 25. proiecte industriale 9. lipsă de resurse financiare 25. statut juridic terenuri
10. modul de desemnare 26. utilizarea neadecvată a
10. braconaj arheologic 26. deşeuri
(+ zonare) a ariilor protejate terenurilor
11. schimbarea categoriei de
27. vînătoare 11. lipsa reacţiei autorităţilor 27. dezvoltarea transporturilor
folosinţă a terenurilor
12. exploatarea resurselor
28. infrastructură rutieră 12. corupţie şi trafic de influenţă 28. lipsa de educaţie
nelemnoase, neregenerabile
13. conflicte de interese la nivel
13. poluare transfotalieră 29. accesul la resurse limitat
local
14. sisteme de epurare a apelor 14. tensionarea relaţiilor cu
30. lipsa de comunicare
uzate ineficiente comunităţile
15. organismele modificate
15. pierderea credibilităţii 31. resurse umane necesare
genetic (OMG)
16. lipsa unui sistem de
16. gripa aviară
compensaţii
În tabelul 5.2.6 se prezintă lista principalelor presiuni şi ameninţări aşa cum au fost
identificate de managerii ariilor protejate din România şi reprezentanţi ai instituţiilor responsabile
pentru arii protejate la Seminarul naţional de evaluare a managementului parcurilor naţionale şi
305
naturale şi a rezervaţiilor biosferei din România din martie 2006, dar şi condiţiile favorizante
indicate de participanţi ca fiind determinante pentru menţinerea sau chiar intensificarea acestor
presiuni şi ameninţări.
Conform Coaliției ONG Natura 2000 România, problemele identificate din 2005 au rămas
în cea mai mare parte nesoluționate, și chiar s-au accentuat în ultimii ani, iar tendințele nu sînt
încurajatoare.
Ameninţările pot avea intensitate diferită. Ca urmare în lucrarea „Instrument de Evaluarea
a Eficienţei Managementului” (“Management Effectiveness Tracking Tool”) lista ameninţărilor
posibile se prezintă sub forma unui tabel ce se poate utiliza ca prim pas în analizarea ameninţărilor
prezente într-o arie protejată.
Ameninţările clasificate ca fiind de intensitate mare sînt cele care degradează serios
valorile; cele de valoare medie sînt ameninţările care au un anumit impact negativ, cele
caracterizate ca fiind de intensitate scăzută sînt cele care sînt prezente dar nu afectează în mod
serios valorile, iar în cazul în care ameninţarea respectivă nu este prezentă, se notează că opţiunea
nu este aplicabilă (n/a). Tabelul 5.2.5 din Anexă cuprinzînd clasificarea amenințărilor a fost alcătuit
pe baza prelucrării tabelului original.
5.2.4. Managementul ariilor protejate
Ariile protejate, odată constitute, trebuie gospodărite în aşa fel încât să se menţină valorile
naturale şi chiar cele culturale care există pe teritoriul lor şi, în multe cazuri, chiar să contribuie la o
dezvoltare durabilă, armonioasă a zonei, în beneficiul comunităţilor locale de pe teritoriul lor şi din
imediata lor vecinătate. Un management efectiv şi eficient al ariei protejate permite prevenirea şi
chiar stoparea eventualelor efecte negative ce pot apărea ca urmare a numeroaselor presiuni şi
ameninţări posibile.
Indiferent de sistemul de administrare şi chiar de cel de decizie, managementul unei arii
protejate este elementul cheie pentru atingerea scopului pentru care s-au desemnat ariile protejate.
Pentru ilustrarea administrării ariilor protejate se prezintă figura 69:
Un management eficient presupune utilizarea resurselor – umane, financiare, fizice şi

informaţionale – în modul cel mai eficient cu putinţă pentru realizarea scopului pentru care s-a
constituit aria protejată. resursele necesare unui management efectiv şi eficient al ariilor protejate
sînt limitate. Un management eficient implică următoarele funcţii: planificare, organizare,
306
conducere, control. În marea majoritate a situaţiilor, nu numai în România, dar şi în alte ţări,
resursele necesare unui management efectiv şi eficient al ariilor protejate sînt limitate. De aceea, cei
implicaţi în managementul ariilor protejate, pe lîngă cunoştinţele necesare pentru a îndeplini
funcţiile de management amintite, trebuie să dispună de abilităţi necesare pentru o bună
comunicare, pentru a influenţa factori de decizie, pentru a instrui colegi sau parteneri şi pentru a
identifica şi atrage surse de finanţare.
Avînd în vedere complexitatea problemelor legate de arii protejate, precum şi
complexitatea procesului de management, ariile protejate au nevoie de oameni de o calitate
profesională deosebită. Adesea resursele echipelor de management sînt atît de limitate, încît fiecare
om devine indispensabil şi îndeplineşte mai multe atribuţiuni în acelaşi timp. De exemplu, numărul
mediu al personalului angajat într-o arie protejată în România era estimat în 2009 la 7 pers/100 km 2,
cu mult sub media UE de 41 pers/100 km 2 și cea globală la nivel mondial de 27 pers/100 km 2. În
privința pregătirii profesionale, doar 11 % dintre persoanele implicate în managementul ariilor
protejate au o pregătire de specialitate adecvată în conservarea naturii (știința mediului, biologie,
ecologie sau experiență practică în conservare), iar 48,9 % au pregătire silvică (Ioja, C.I. et al.: The
efficacy of Romania’s protected area network in conserving biodiversity. Biol. Cons. 2010, doi:
10.1016/j.biocon2010.06.013). O altă problemă cu care se confruntă administratorii ariilor protejate
este lipsa dotărilor necesare, oglindind finanțarea insuficientă.
Ca urmare, parteneriatele, colaborarea cu diverse instituţii şi organizaţii neguvernamentale
devine esenţială în măsura în care aceste pot oferi un sprijin real administraţiilor de arii protejate.
Astfel, managementul participativ devine o necesitate: cei care pot fi influenţaţi în mod direct sau
indirect de managementul ariei protejate trebuie implicaţi în procesul de management. Administraţia
ariei protejate trebuie să facă tot posibilul pentru a afla care sînt punctele de vedere, opiniile,
problemele factorilor interesaţi, care sînt cunoştinţele şi experienţele lor cu care pot contribui la
managementul ariei protejate. Echipele administraţiilor de arii protejate trebuie de asemenea să
adopte un management adaptativ, abordare care devine esenţială avînd în vedere faptul că ariile
protejate se confruntă cu condiţii în permanentă schimbare, informaţii mereu insuficiente,
ecosisteme extrem de complexe şi dinamice şi de un mediu politic, social şi economic, (respectiv
„sisteme umane”) în continuă schimbare (Appleton., M.: Protected Area Management in Romania –
A manual and toolkit, după Erika Stanciu, Florentina Florescu, 2009).
5.2.5. Arii protejate în zona studiată
Regiunea biogeografică este un teritoriu cu

anumite comunități de plante și animale caracteristice,
care conviețuiesc în condiții naturale relativ omogene
și între care și peisaj există o interdependență specifică.
Dintre cele șase (cinci - conform sitului
http://atlas.anpm.ro/atlas# , regiunea biogeografică a
Mării Negre este distinctă de cea pontică) regiuni
biogeografice din România, zona studiată se încadrează
în zona biogeografică alpină, ilustrată în figura 70.
Pe teritoriul administrativ al UAT Vlăhița se
suprapun două arii naturale protejate din categoria
ariilor Natura 2000:
- situl de importanţă comunitară ROSCI
0090 Harghita Mădăraș
- aria de protecţie specială avifaunistică
ROSPA 0034 Depresiunea şi Munţii Ciucului
Acestea sînt cuprinse și în Hotărîrea CJ
Harghita nr. 162/2005.
Amplasarea UAT Vlăhița în raport cu ariile naturale protejate în zona studiată este
prezentată în figura 71a și figura 71b din Anexă. Prima are ca suport harta cu pădurile reprezentate
307
cu un grad de densitate a coroanei de 30 %, iar a doua cu un grad de densitate a coroanei de 75 %,
conform Global Forest Watch. În cele două figuri sînt ilustrate și distanțele între limita
intravilanelor UAT Vlăhița și limita cea mai apropiată a ariilor protejate.
5.2.5.1. ROSCI 0090 Harghita Mădăraș
Principalele caracteristici ale sitului

Este un sit Natura 2000 cu o suprafața de 13.373,2 ha, situat în totalitate în județul
Harghita, încadrat în regiunea biogeograficã alpinã, desemnat prin O. MMDD 1964/2007. Este o
rezervație naturală, cod RO04.
Conform O. MMDD 1964/2007, suprafața sitului se află, în proporția din paranteză, pe
teritoriul administrativ al comunelor Cãpîlnița (20 %), Cîrța (2 %), Dãnești (34 %), Mãdãraș (46
%), Racu (15 %), Suseni (6 %), Vlãhița (11 %) și Zetea (17 %). Conform administratorului sitului,
majoritatea suprafețelor sînt în proprietatea composesoratelor din comunele menționate.
Din suprapunerea suprafețelor rezultă că, suprafața sitului pe teritoriul administrativde
bază al UAT Vlăhița (de 7419,73 ha) este de 850 ha, reprezentînd 6,35 %, iar din teritoriul
administrativ 11,45 %. În același timp, suprafața comună a siturilor ROSCI0090 și ROSPA0034 pe
teritoriul administrativ al UAT Vlăhița este de 488,2 ha. Se menționează că, prin suprafața
teritoriului administrativ al UAT Vlăhița trebuie înțeles suprafața direct aferență orașului, fără
suprafața localităților componente Minele Lueta, Băile Homorod și a trupului Gheopiu, care se află
în afara acestui teritoriu, aflate pe teritoriul administrativ al UAT vecine. Situl acoperă parțial partea
nordică și vestică a teritoriului administrativ, urmărind dinspre NE valea rîului Nagykétág pînă la
confluența acestuia cu rîul Vîrghiș, apoi valea Vîrghișului spre sud, părăsind valea și teritoriul
administrativ spre est în zona Havasbéli kert. Șase dintre cele 8 trupuri de intravilan (unități
teritoriale de referință – UTR) se află în interiorul acestui sit, iar dintre acestea trei numai parțial.
Partea arondată orașului din stațiunea de schi Harghita Mădăraș se află integral în interiorul sitului.
Suprafața acestor UTR în interiorul sitului însumează 29,13 ha. Barajul de captare al MHC Vîrghiș
și aducțiunea centralei se află la limita sitului.
Situl este caracterizat printr-un relief înalt (altitudine maximă 1800 mdMN, minimă 882
mdMN și medie 1310 mdMN), acoperită cu vegetație forestieră de tip molidiș, subordonat molidiș-
făgetum. Din punct de vedere geologic face parte din lanțul vulcanic neogen Călimani-Gurghiu-
Harghita, fiind constituit din roci andezitice (curgeri de lavă și piroclastite). Rețeaua hidrografică
este bogată în cursuri de apă, afluenți ai râurilor Tîrnava Mare (a Mureșului) în partea vestică, și
Oltului pe partea estică.
Din suprafața totală a sitului 89 % este fond forestier, 9 % sînt pãșuni montane și
subalpine, iar restul de 2% reprezintã fînețe private.
Administratorul (custodele) sitului din iulie 2010, este Ocolul Silvic Particular Liban-
Zetea, cu adresa în comuna Zetea, str. Principală nr. 272, jud. Harghita, telefon/fax 0266-241192, e-
mail: ospliban@yahoo.com, pagina web: Pagina web: www.ospliban.ro.
Calitate și importanță
Situl cuprinde arealul cu cea mai mare densitate de specii de carnivore mari (urs, lup,
pisică sălbatică, rîs). Este acoperită cu păduri compacte, care adăpostesc locurile de iernare a urșilor.
Vulnerabilitate
Factori de influență nefavorabilă asupra sitului sînt exploatările forestiere, prin tăierea rasă
a pădurilor (de foarte multe ori ilegală), braconajul și într-o măsură mai redusă turismul
neorganizat. Mai nou sporturile extreme practicate cu mașinile de teren și motociclete perturbă
liniștea acestor zone, în toate anotimpurile anului.
Prin suprapunerea hărții reprezentînd pierderile de păduri (definite ca îndepărtarea sau
mortalitatea suprafeței împădurite, atribuită unor factori variați, incluzînd îndepărtarea mecanică-
defrișarea, incendii, boli sau doborîturi de vînt) în perioada 1990-2006 conform Corine Land Cover
rezultă că, pierderile de păduri din suprafața ariei protejate aferente teritoriului administrativ al UAT
308
Vlăhița însumează 383,6 ha, din care în perioada 1990-2000 o suprafață de 240,1 ha și în perioada
2000-2006 o suprafață de 143,5 ha, evidențiind o tendință de scădere.
Pe suprafața comună a ariilor protejate ROSPA0034 și ROSCI0090, aceleași suprafețe
însumează 218,2 ha, din care în perioada 1990-2000 o suprafață de 102,0 ha și în perioada 2000-
2006 o suprafață de 116,2 ha, evidențiind o tendință de reștere. Pe suprafața însumată (neglijînd
suprafața comună) a celor două arii protejate de pe teritoriul administrativ al UAT Vlăhița,
pierderile de păduri din perioada 1990-2006 reprezintă 476,0 ha, din care în perioada 1990-2000 o
suprafață de 291,4 ha și în perioada 2000-2006 o suprafață de 184,6 ha, evidențiind o tendință de
scădere. Conform Global Forest Watch, pentru perioada 2000-2014 rezultă pierderi de suprafețe
împădurite și mai mari.
Habitate
Habitatele reprezentative și clasele de habitat identificate în cadrul sitului sînt prezentate
în tabelele 5.2.7 și 5.2.8.
Tabelul 5.2.7. Tipurile de habitat prezente și ponderea acestora

Cod Denumire Pondere (%)
4060 Tufărișuri alpine și boreale 5,0
9410 Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana 70,0
7110* Turbării active 5,0
Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul cîmpiilor, pînă la
6430 1,0
cel montan și alpin
8310 Peșteri în care accesul publicului este interzis 5,0
91D0* Turbării cu vegetație forestieră 2,0
Din tabelul 5.2.7 se desprinde faptul că, în aria protejată au fost identificate 6 habitate,
precum și faptul că, singur, pădurile acidofile de Picea abies domină covîrșitor cu o pondere de 70
%. Se menționează că, tabelul preluat din PUZ Munții Harghitei nu explică lipsa unor eventuale alte
habitate ce însumează 12 %.
Tabelul 5.2.8. Clasele de habitat prezente și ponderea acestora
Cod CLC Denumire Pondere (%)
N09 Pajiști uscate, stepe 3,0
N16 Păduri caducifoliate 6,0
N17 Păduri de conifere 67,0
N19 Păduri mixte 11,0
N26 Habitate de păduri (păduri în tranziție) 13,0
TOTAL 100,0
Din tabelul 5.2.8 se remarcă ponderea covîrșitoare, de 67 % a prezenței pădurilor de

conifere.
Specii enumerate în anexa II a Directivei 92/43/CEE (cu codul EUNIS)
Plante: 4070* Campanula serrata (clopoțel - fűrészes harangvirág), 1758 Ligularia sibirica
(ligularia - szibériai hamuvirág), 1389 Meesia longiseta (muschi de turbă, mosișoară -
tőzegmohaféle, nincs magyar neve (hosszúszárú tőzegmoha)).
Nevertebrate: 4036 Leptidea morsei (albul de lemn Fenton - keleti mustárlepke)
Amfibieni: 1193 Bombina variegata (buhaiul cu burta galbenă - sárgahasú unka), 2001 Triturus
montandoni (triton carpatic (sălămîzdră carpatică) - kárpáti gőte), 2353 Triturus alpestris (triton
alpin - alpesi gőte)
Mamifere: 1152* Canis lupus (lup – farkas), 1154* Ursus arctos (urs brun – barnamedve)
309
Flora
Campanula serrata (clopoțel - fűrészes harangvirág). Este o specie amenințată în Europa,
un endemism carpatic, perenã, frecventă în etajul subalpin. Florile sînt de formã clopoțel de culoare
violetã, înflorește în iulie-septembrie. În situl Harghita Mãdãraș se poate întîlni destul de frecvent în
a doua parte a verii, în habitatele însorite, marginile de plantații, goluri de munte. Habitatele în care
trăiește, sînt: turbării cu vegetație forestieră, turbării active, pãduri acidofile de Picea abies,
tufărișuri alpine și boreale, comunitãți de lizierã cu ierburi înalte higrofile de la nivelul cîmpiilor,
pînã la cel montan și alpin și în peșteri în care accesul publicului este interzis.
Ligularia sibirica (ligularia - szibériai hamuvirág). Face parte din familia Asteraceae,
ordinul Asterales, relict glacial. Este o plantã perenã de 80-150 cm înălțime. Frunzele de bazã sînt
ovale, de regulã cu marginea adînc dințatã. Frunzele de pe tulpinã au formã de viorã, fãrã pețiol și
îmbrãțișeazã cu baza tulpina. Florile sînt de culoare galbenã.
Meesia longiseta (muschi de turbă, mosișoară – tőzegmohaféle). Face parte din familia
Meesiaceae, ordinul Splachnales. Este o plantã tipicã a florei de tinoave și turbãrii cu vegetaþie
forestierã. Este foarte rãspînditã în partea nord – vesticã oceanicã a Canadei și SUA. În România
este prezentã numai în habitatele ocrotite din zonele de munte, preferã clima cu precipitații
abundente și temperaturi mai scãzute. Este un muschi de 15 –20 cm, cu frunze scurte și corpul de
fructificație pe un pețiol lung de 20 –25 cm. Este o specie periclitatã datoritã pãșunatului abuziv.
Fauna
Nevertebrate
Leptidea morsei (albul de lemn Fenton - keleti mustárlepke). Fluturele de muștar are
habitatul în pajiștile de munte, în pãduri și la margini de pãdure. Fluture dificil de separat de
speciile înrudite, din aceastã cauzã nu se cunoaște cu exactitate rãspîndirea acesteia. Este greu de
deosebit deci și de Leptidea sinapis (kis mustárlepke), totuși Leptidea morsei este mai mare. Fluture
de zi, zboarã primãvara și vara în douã generații, respectiv în perioada mijlocie aprilie-mai și în
iunie-iulie, la marginea cvercetelor sau în luminișurile mai umede. Este periclitat de alterarea
microclimatului specific, dar mai ales de modificarea regimului hidrologic al habitatului.
Amfibieni și reptile
Bombina variegata (buhaiul cu burta galbenă - sárgahasú unka). Este o broascã fãrã coadã,
cu corpul aplatizat, capul mare, spate cafeniu pãmîntiu. Buhaiul de baltã cu burta galbenã trãiește de
preferințã în ape stãtãtoare, bãlți mici, tinoave de la altitudini mai mici din situl Harghita Mãdãraș,
ierneazã ascuns în nãmol sau se îngroapã în turbã. Este o specie rezistentã și longevivã, secreția
toxicã a glandelor dorsale îl protejeazã foarte bine de prãdãtori. Poate realiza aglomerãri de indivizi
în bãlțile mici. Este o specie cu activitate atît diurnã cît și nocturnã, preponderent acvaticã,
euritropã. Este sociabilã, indivizii de diferite vîrste conviețuiesc pașnic. Apare la mal dimineața și
cãtre searã. În noiembrie adulții se ascund în nãmol sau în sol pentru iernare. Masculii se deosebesc
de femele printr-o formã mai zveltã a corpului.
Triturus montandoni (triton carpatic (sălămîzdră carpatică) - kárpáti gőte). Este o specie
montanã, nepretențioasã pentru reproducere la calitatea apei, dar puțin rezistentã la cãldurã.
Hiberneazã pe uscat, deseori împreunã cu Triturus vulgaris (Lissotriton vulgaris) (tritonul comun
transilvănean - pettyes gőte), cu care se hibrideazã frecvent, forma hibridã avînd caracter
intermediar între cele douã specii, ceea ce le face greu de deosebit. Hibrizii au pete pe gușã sau pe
abdomen, iar corpul este mai zvelt. Are un areal relativ limitat, frecvent între 500-1500 mdMN.
Folosește orice ochi de apã stãtãtoare reproducere, de la șanțuri de drumuri pînã la lacuri.
Triturus alpestris (triton alpin - alpesi gőte). Este rãspândit în Europa. În perioada de
împerechere masculii au colorații albastre, iar pe abdomen au o bandã albastră. Femelele pe spate
sunt gri-marou și pete slab evidențiate. Masculii au dimensiunea de 9 cm, iar femelele de 12 cm.
Împerecherea are loc în apã rece, dar de regulã trãiesc pe sol.
310
Mamifere
Canis lupus Lupul (lup – farkas) este un animal carnivor de talie mijlocie-mare avînd
greutatea medie de aproape 40 de kg (maximă de 79 kg). Trãiește în așa-numite haite sau haiticuri
care sînt constituite din 4-5 indivizi, dar uneori și 7-8 sau mai mulți, din nevoia de a captura animale
mari cum sînt cerbii, care constituie hrana lor de bazã pe timpul sezonului rece. Lupii au un rol
important în pãdure, realizînd o selecþie naturalã, eliminînd exemplarele bolnave, slabe și în general
neadaptate la condițiile ambientale. Reprezintã o prezențã beneficã în ecosistem, asigurînd
menținerea vigorii populațiilor de faunã din speciile pradã.
Ursus arctos (urs brun – barnamedve) este cel mai mare mamifer din fauna europeanã
terestrã, cu greutatea medie de 250 kg (maximă 481 kg). Este un animal omnivor, deși uneori poate
deveni carnivor, ceea ce poate avea un impact negativ asupra celorlalte specii coabitante, mai ales
cînd densitatea populației lui depãșește anumite valori. Habitatul natural al ursului brun îl constituie
zona montanã și uneori premontanã, situatã la interferența pãdurilor de fag cu cele de molid, unde
acesta gãsește adãpost, liniște și hranã constituitã din fructe de pãdure, dar și semințe forestiere de
fag, scoruș sau stejar.
5.2.5.2. ROSPA 0034 Depresiunea și Munții Ciucului
Este un sit Natura 2000 situat în totalitate în județul Harghita, încadrat în regiunea
biogeograficã alpinã, desemnat prin HGR 1284/2007. Este o rezervație naturală, cod RO04.
În privița suprafeței sitului există contradicții între diferitele surse. Astfel, conform
formularului standard NATURA 2000, suprafața sitului este de 51.744 ha, conform sitului EEA
(Agenția Europeană de Mediu), formularul N2K de 51.784,3 ha, iar conform hărții în format digital,
de 42.381,9 ha brut, respectiv 42.291,0 ha net cu excluderea celor două insule.
Conform HGR 1284/2007, suprafața sitului se află, în proporția din paranteză, pe teritoriul
administrativ al comunelor Cîrța (3 %), Ciucsîngeorgiu (11 %), Frumoasa (34 %), Leliceni (55 %),
Lunca de Sus (< 1 %), Mihăileni (73 %), Păuleni-Ciuc (61 %), Racu (8%) și Sîncrăieni (< 1 %) și
municipiului Miercurea Ciuc (6 %), Vlăhița nefiind menționat. Majoritatea terenurilor care
alcătuiesc situl, sînt în proprietate privată.
Din suprapunerea suprafețelor rezultă că, suprafața sitului pe teritoriul administrativ de
bază al UAT Vlăhița (de 7419,73 ha) este de 1.085,0 ha, reprezentînd 2,1 %, iar din teritoriul
administrativ 14,6 %, respectiv 2,56 %. În același timp, suprafața comună a siturilor ROSCI0090 și
ROSPA0034 pe teritoriul administrativ de bază al UAT Vlăhița este de 488,2 ha. Se menționează că,
prin suprafața teritoriului administrativ de bază al UAT Vlăhița trebuie înțeles suprafața direct
aferentă orașului, fără suprafața localităților componente Minele Lueta, Băile Homorod și a trupului
Gheopiu, care se află în afara acestui teritoriu, aflate pe teritoriul administrativ al UAT vecine.
Situl acoperă partea nordică a teritoriului administrativ, pe care o taie aproximativ după
direcția SE-NW, de la nord de vîrful Cetatea Bufniței (Nagy Bagolykő) prin zona superioară a
bazinelor hidrografice ale rîurilor Holoșag Halaság) și Zmeuriș (Málnavész), pe care îl urmărește
prin zonele Hátulsó puszta, Meggyes mezeje și Fügés, apoi pe valea rîului Iova (Nagypatak),
traversînd rîul Vîrghiș (Vargyas), urmărind apoi valea rîului Ebédlőkő, părăsind valea și teritoriul
administrativ la sud de vîrful Pintenul Cazanului (Kazánsarka).
Toate cele 8 trupuri de intravilan (unități teritoriale de referință – UTR), printre care și
stațiunea de schi Harghita Mădăraș, se află în interiorul acestui sit. Dintre acestea cel mai important,
existent, se află doar parțial în interiorul sitului (cea mai mare parte aflîndu-se într-o zonă de
excludere insulară din interiorul sitului) și parțial pe teritoriul administrativ al UAT Vlăhița.
Suprafața acestor UTR în interiorul sitului însumează 27,23 ha.
Situl cuprinde lunca de sus a Oltului în depresiunea Ciucului, de la linia Mădăraş, Livezi,
pînă la Băile Tuşnad, într-o lăţime de cca. 5-7 km pe ambele părţi ale rîului. Include o serie de
habitate umede, fîneţe şi păşuni, terenuri agricole, precum şi păduri de pe versanţii Munţilor
Harghita şi Munţii Ciucului. Altitudinea maximă a sitului este 1800 mdMN, cea minimă 640
311
mdMN și cea medie 953 mdMN.
Administratorul (custodele) sitului, din iulie 2010, este Ocolul Silvic Frumoasa srl, cu
sediul în Miercurea Ciuc, str. Progresului nr. 18, telefon 0744-763528, e-mail:
osfrumoasa@hr.astral.ro.
Calitate și importanță
Situl este clasificat cu prioritate nr. 17 dintre cele 68 de situri propuse de Grupul Milvus.
Situl găzduiește: C1 – specii de interes conservativ global – 1 specie: cristelul de cîmp - haris (Crex
crex, Crex pratensis); C6 – populaţii importante din specii ameninţate la nivelul Uniunii Europene -
3 specii: barză albă – fehér gólya (Ciconia ciconia), cristel de cîmp - haris (Crex crex, Crex
pratensis), cocoş de munte - siketfajd (Tetrao urogallus).
Zona propusă constă din două părţi: pajiştile semi-naturale din depresiune şi pădurile de
molid (respectiv puţine păduri mixte) de pe versanţi. Pe pajiştile din depresiune cuibăreşte o
populaţie de cristel de cîmp semnificativă pe plan global şi una din cele mai importante din
România. Tot acest tip de habitat este folosit şi ca loc de hrănire de berzele albe, ale căror populaţie
din depresiune este printre cele mai numeroase din România. În pădurile de conifere găsim efective
însemnate de cocoş de munte. În afara speciilor menţionate, în zona propusă cuibăresc efective mari
din două specii de păsări răpitoare de zi şi două specii de bufniţe caracteristice molidişurilor.
Vulnerabilitate
Amenințările asupra sitului pot fi de următoarele categorii: 1. intensificarea agriculturii –

schimbarea metodelor de cultivare a terenurilor din cele tradiţionale în agricultură intensivă, cu
monoculturi mari, folosirea excesivă a chimicalelor, efectuarea lucrărilor numai cu utilaje şi maşini
2. schimbarea habitatului semi-natural (fîneţe, păşuni) datorită încetării activităţilor agricole ca
cositul sau păşunatul 3. braconaj 4. desecarea zonelor umede prin canalizare de-a lungul rîurilor, pe
zone de şes 5. cositul în perioada de cuibărire 6. distrugerea cuiburilor, a pontei sau a puilor 7.
deranjarea păsărilor in timpul cuibăritului (colonii de stîrci și ciori) 8. cositul prea timpuriu (ex.
poate distruge poantele de cristel de cîmp) 9. arderea vegetaţiei (a miriştii şi a pîrloagelor) 10.
scoaterea puilor pentru comerţ ilegal 11. folosirea pesticidelor 12. regularizarea rîurilor 13.
electrocutare și coliziune în liniile electrice 14. practicarea sporturilor extreme: enduro, motor de
cross, maşini de teren 15. înmulţirea necontrolată a speciilor invazive 16. defrişările, tăierile la ras şi
lucrările silvice care au ca rezultat tăierea arborilor de pe suprafeţe mari 17. tăierile selective ale
arborilor în vîrstă 18. adunarea lemnului pentru foc, culegerea de ciuperci 19. amenajări forestiere şi
tăieri în timpul cuibăritului speciilor periclitate 20. vînătoarea în timpul cuibăritului prin deranjul şi
zgomotul cauzat de către gonaci 21. vînătoarea în zona locurilor de cuibărire a speciilor periclitate
22. împăduririle zonelor naturale sau seminaturale (păşuni, fîneţe etc.) 23. industrializare şi
creşterea zonelor urbane 24. lucrări îndelungate în vecinătatea cuibului în perioada de reproducere.
Prin suprapunerea hărții reprezentînd pierderile de păduri (definite ca îndepărtarea sau
mortalitatea suprafeței împădurite, atribuită unor factori variați, incluzînd îndepărtarea mecanică-
defrișarea, incendii, boli sau doborîturi de vînt) în perioada 1990-2006 conform Corine Land Cover
rezultă că, pierderile de păduri din suprafața ariei protejate aferente teritoriului administrativ al UAT
Vlăhița însumează 310,6 ha, din care în perioada 1990-2000 o suprafață de 153,3 ha și în perioada
2000-2006 o suprafață de 157,3 ha, evidențiind o tendință de reștere.
Pe suprafața comună a ariilor protejate ROSPA0034 și ROSCI0090, aceleași suprafețe
însumează 218,2 ha, din care în perioada 1990-2000 o suprafață de 102,0 ha și în perioada 2000-
2006 o suprafață de 116,2 ha, evidențiind o tendință de reștere. Pe suprafața însumată (neglijînd
suprafața comună) a celor două arii protejate de pe teritoriul administrativ de bază al UAT Vlăhița,
pierderile de păduri din perioada 1990-2006 reprezintă 476,0 ha, din care în perioada 1990-2000 o
suprafață de 291,4 ha și în perioada 2000-2006 o suprafață de 184,6 ha, evidențiind o tendință de
scădere. Conform Global Forest Watch, pentru perioada 2000-2014 rezultă pierderi de suprafețe
împădurite și mai mari.
312
Habitate
În tabelul 5.2.9 sînt prezentate cele 8 habitate codificate identificate în aria protejată,
împreună cu ponderea lor. Se poate observa dominarea a două habitate, cea a pajiștilor ameliorate și
cea a pădurilor de conifere, care însumează 65 % din total.
Tabelul 5.2.9. Clasele de habitat prezente și ponderea acestora
Cod CLC Denumire Pondere (%)
N07 Mlaștini (vegetație de centură), smîrcuri, turbării 2,0
N09 Pajiști uscate, stepe 2,0
N12 Culturi cerealiere extensive (inclusiv culturile de rotație cu dezmiriștire) 10,0
N14 Pajiști ameliorate 30,0
N15 Alte terenuri arabile 10,0
N17 Păduri de conifere 35,0
N19 Păduri mixte 2,0
N26 Habitate de păduri (păduri în tranziție) 9,0
TOTAL 100,0
Specii de păsări enumerate în anexa I a Directivei 92/43/CEE

Speciile de păsări semnalate în sit, identificate în anexa I a Directivei 92/43/CEE se
prezintă în tabelul 5.2.10:
Tabelul 5.2.10. Specii de păsări
Denumire Tip populație Evaluare
Cod
științifică română maghiară rezidentă migratoare globală sit
A030 Ciconia nigra barză neagră fekete gólya reproducere B
A031 Ciconia ciconia barză albă fehér gólya reproducere B
reproducere,
A072 Pernis apivorus viespar, șorecarul viespilor darázsölyv B
pasaj
A080 Circaetus gallicus șerpar(ul european) kígyászölyv reproducere B
erete de stuf, uliu de reproducere,
A081 Circus aeruginosus barna rétihéja B
trestie pasaj
A082 Circus cyaneus erete vînăt, uliu vînăt kékes rétihéja pasaj C
A084 Circus pygargus erete sur hamvas rétihéja pasaj
A089 Aquila pomarina acvilă țipătoare mică békászó sas reproducere B
A104 Bonasa bonasia (Tetrastes bonasia) ieruncă császármadár x B
A108 Tetrao urogallus cocoş de munte siketfajd x B
A119 Porzana porzana crestet pestriț pettyes vízicsibe reproducere B
A122 Crex crex (Crex pratensis) cristelul de cîmp haris reproducere C
A217 Glaucidium passerinum ciuvică európai törpekuvik x B
A220 Strix uralensis huhurez mare uráli bagoly x B
A223 Aegolius funereus minuniță gatyáskuvik x B
A224 Caprimulgus europaeus caprimulg európai lappantyú reproducere C
A234 Picus canus ghionoaie sură hamvas küllő, szürke küllő x
A236 Dryocopus martius ciocănitoare neagră fekete harkály, sapkás lamur x B
fehérhátú fakopáncs,
A239 Dendrocopos leucotos ciocănitoare cu spate alb x
fehérhátú harkály
háromujjú hőcsik, háromujjú
A241 Picoides tridactylus ciocănitoare de munte x B
harkály
A320 Ficedula parva muscar mic kis légykapó reproducere
A321 Ficedula albicollis muscar gulerat örvös légykapó reproducere B
A338 Lanius collurio sfrîncioc roșiatic tövisszúró gébics reproducere B
balkáni fakopáncs, balkáni
A429 Dendrocopos syriacus ciocănitoare de grădină x
tarkaharkály
Evaluare globală: A - excelentă, B - bună, C - considerabilă
313
5.2.5.3. Poiana narciselor de la Vlăhița (Lueta)

Este o rezervație naturală botanică (floristică) de interes județean, desemnată prin legea
5/2000, încadrat în categoria IV IUCN. În Hotărîrea CJ Harghita 162/2005 este denumit „Poiana
narciselor de la Lueta”, cu suprafața sitului de 20,0 ha. Conform paginii web
https://www.protectedplanet.net/poiana-narciselor-de-la-vlahita-nature-reserve , este înregistrat cu
denumirea „Poiana narciselor de la Vlăhița”, cu suprafața de 16,0 ha. Conform hărții digitale,
suprafața este de 21,185 ha. Pe pagina web http://www.greenharghita.ro/index.php/ro/arii-naturale-
protejate/poiana-narciselor-de-la-vlahi-a/ este denumită „Poiana narciselor de la Lueta”, cu
suprafața de 21,18 ha.
Rezervația se află pe platoul vulcanic al Harghitei, numit Lazul Iadului (Pokolláz, Pokol-
láz) în locurile depresionare şi umede ale platoului, între văile rîurilor Homorodul Mic şi
Homorodul Mare, la nord de localitatea Lueta, la vest de drumul județean DJ 132 şi localitatea
Minele Lueta, la o altitudine úntre 830-875 mdMN. Are o formă alungită aproximativ pe direcția E-
W, desfășurîndu-se de-a lungul cursului superior al rîului Fîntîna albă (Fehérkút), un afluent de
stînga de ordinul 1 al Homorodului Mare. Această poiană este considerată una dintre cele mai mari
poieni de narcise din ţară. Se evidențiază de asemenea și prin densitatea foarte mare a plantelor, de
pînă la 180-200 de exemplare/m2. Datorită substratului impermeabil, pe asemenea platouri se
formează bălți, tinoave și mlaștini, precum Ördögtó (Lacul Dracului) la NE, drenat de un afluent de
dreapta de ordinul 1 al Homorodului Mic, și Molytó. Asemenea teritorii umede, cu microclimat
rece, constituie habitatul unor specii de plante și animale deosebite, iar bălțile locuri execlente
pentru reproducerea amfibienilor.
Deși nu se află pe teritoriul administrativ al UAT Vlăhița, ci pe teritoriul administrativ al
comunei Lueta, aria protejată prezintă o importanță deosebită pentru oraș și prin aceea că, festivalul
narciselor a devenit una dintre evenimentele culturale importante din viața orașului, fiind organizat
în luna mai, începînd cu 1976, la inițiativa fostului director al Uzinei Metalurgice, d-l Rusz Sándor.
Uzina a sprijinit organizarea și desfășurarea anuală a festivalului narciselor pînă la privatizare, după
care inițiativa a fost preluată și continuată de primăria orașului. Locul destinat festivalului se află în
partea de SW a orașului, pe versantul drept al rîului Homorodul Mic, amonte de podul rutier de pe
drumul județean DJ 132, vizavi cu stația de epurare.
Administratorul (custodele) sitului este primăria Lueta, str. Principală 397, telefon/fax
0266-220729, fax 0266-220534.
Vegetația
Speciile de plante întîlnite în rezervație sînt (cu codul EUNIS): 1857 Narcissus stellaris
Haw. (Narcissus pseudonarcissus subsp. nobilis (Haw.) A.Fern., Narcissus poeticus subsp.
radiiflorus (Salisb.) Baker) (narcisă - csillagos nárcisz, kákvirág), Iris sibirica (Iris acuta Willd.,
Iris bicolor Mill., Iris stricta Moench, Xiphion pratense Parl., Xiphion sibiricum (L.) Schrank)
(stînjenel siberian, stînjenel sălbatic - szibériai nőszirom), Trollius europaeus (bulbuci -
zergeboglár), 2303 Narcissus poeticus (N. angustifolius Curtis ex Haw., N. majalis Curtis) (narcisă -
fehér nárcisz), 1902 Cypripedium calceolus (papucul doamnei - boldogasszony papucsa), Veratrum
album (Veratrum lobelianum Bernh.) (steregoaie - fehér zászpa), Carex vesicaria (rogoz - hólyagos
sás), Carex rostrata (rogoz - csőrös sás), Plantago minor (pătlagina - kis útifű), Serratula tinctoria
(serratula - festő zsoltina), Anemone sylvestris (floarea vîntului, floarea paștelui - erdei szellőrózsa),
Scutellaria galericulata (mirgău - vízmelléki csukóka), Sanguisorba officinalis (sorbestrea - őszi
vérfű, orvosi vérfű), Geranium palustre (frigări - mocsári gólyaorr), Caltha laeta ssp. palustris
(calcea calului, floare de baltă - mocsári gólyahír), Geum montanum (mărțișor - hegyi
gyömbérgyökér), Rumex aquaticus (măcrișul-calului - vízi lórom), Polygala major (poligală,
amăreală, șopîrliță, șerpăriță - nagy pacsirtafű), Primula excelsior (ciuboțică - kankalin),
Taraxacum officinale (păpădie, cicoare, crestățea, lăptucă, lilicea, papalungă, pilug - gyermekláncfű,
pongyola pitypang), Medicago sativa (lucernă – takarmánylucerna, kék lucerna), Stellaria media
(răcovină, aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scînteiuță, iarba-găinii - tyúkhúr), Hypericum
314
perforatum (sunătoare, pojarniță, drobișor, harnică - közönséges orbáncfű, lyukaslevelű orbáncfű),
Rubus idaeus (zmeur - málna), Euphorbia sp. (laptele cîinelui, alior de pădure, euforbie -
kutyatejfélék), Petasites albus (brusturele-mare, cucuruz - fehér acsalapu), Digitalis lutea (degețel
mic - kisvirágú gyűszűvirág), Ranunculus repens (piciorul cocoșului - kúszó boglárka), Iris
graminea (stînjenel - pázsitos nőszirom), Filipendula ulmaria (crețușcă, barba-caprei, pepenică -
réti legyezőfű), Myosotis scorpioides (Myosotis palustris) (nu-mă-uita - nefelejcs), Vicia cracca
(măzăriche - kaszanyűg bükköny), Geranium robertianum (G. eriophorum H.Lév., G. graveolens
Stokes, G. palmatisectum Dulac, G. rubellum Moench) (năpraznicul - nehézszagú gólyaorr),
Potentilla erecta (sclipeți - vérontó pimpó, vérhasgyökér, vérontófű), Alchemilla vulgaris
(Alchemilla monticola) (crețișoară - közönséges palástfű), Leontopodium (Leontodon) alpinum
(Leontopodium nivale) (floare de colţ, floarea reginei, albumiţă – havasi gyopár), Campanula
patula (Campanula patula var. vajdae Soó) (clopoței - terebélyes harangvirág), Viola canina (violă,
viorele - sovány ibolya), Viola tricolor (trei fraţi pătaţi - háromszínű árvácska, vadárvácska), Juncus
effusus (Juncus communis var. effusus (L.) Meyer) (rugină - békaszittyó, káka), Luzula luzuloides
(Juncus luzuloides Lam.) (mălaiul cucului - szittyó), Dentaria heptaphylla (Dentaria pinnata,
Cardamine heptaphylla (Vill.) O.E.Schulz) (dentaria - fogasír), Veronica chamaedrys (șopîrlița,
stejerel - ösztörűs veronika, fattyúveronika, cserszigoráll, ördögcsíptefű), Peucedanum palustre (L.)
Moench (chimin-porcesc - mocsári kocsord).
Fauna-amfibieni
În lacurile mici apar amfibieni precum tritonul cu creastă (tarajos gőte) (Triturus
cristatus), tritonul comun transilvănean (pettyes gőte) (Triturus vulgaris) (Lissotriton vulgaris),
broasca roşie de pădure (erdei béka) (Rana dalmatina), broasca de mlaştină (mocsári béka) (Rana
arvalis), broasca rîioasă brună (barna varangy) (Bufo bufo), buhaiul de baltă cu burta galbenă
(sárgahasú unka) (Bombina variegata).
5.2.5.4. Mlaștina Dumbrava Harghitei

Este o rezervație naturală floristică și faunistică de interes național și județean, desemnată
prin legea 5/2000, încadrată în categoria IV IUCN și inclusă în Hotărîrea CJ Harghita 162/2005, cu
suprafața sitului de 2,00 ha. Conform paginii web https://www.protectedplanet.net/mlastina-
dumbrava-harghitei-nature-reserve , este înregistrată cu codul WDPA ID 184036, cu suprafața de
0,01 km2 (1,0 ha). Rezervația mai este cunoscută și sub denumirile „Szortyogó borvízláp”și
„Kamilla-liget”. Diferitele surse indică contururi și forme diferite pentru rezervația naturală.
Zona protejată a fost desemnată ca rezervație naturală în anul 1980 și se află pe raza
comunei Lueta, în amonte de satul aparținător Băile Chirui. Amplasamentul este situat pe malul
stîng al rîului Tolvajos sau Kiruly (Tolvaios, Hoților sau Chirui), la cca. 200 m amonte de
confluența pîrîului Köves (Covas) sau Határ (Hotar), unde se găsește și un izvor mineral cunoscut
sub numele „Festő”. Pe teritoriul rezervației se găsește o zonă mlăștinoasă de tip tinov (smîrc)
(mlaștină umflată - dagadó forrásláp) cu dimensiunile de cca. 120x50 m (0,6 ha). Tinovul este o
mlaștină eutrofă, formată pe un teren plat sau concav, fără scurgere, unde pînza de apă freatică se
află aproape de suprafață, favorabilă dezvoltării vegetației higrofile și unde materialul vegetal
acumulat pe fundul apei se transformă în lipsa oxigenului în mediu acid prin descompunere lentă și
mineralizare. Ca urmare a îngroşării stratului de turbă, tinovul are un aspect bombat. Mlaștina este
alimentată și de izvoare minerale feruginoase, cu proprietăți terapeutice cunoscute de mult. Din
acest motiv s-a și săpat aici un mic bazin pentru băi, care însă nu mai este folosit de mult.
Subsolul andezitic slab permeabil și microclimatul răcoros și umed au permis
supravieţuirea unor comunităţi speciale de plante din era glaciară, considerate astăzi relicte.
Administratorul (custodele) sitului este APM Harghita prin compartimentul PNAP, cu
adresa în Miercurea Ciuc, str. Márton Áron 43, telefon 0266-371313, fax 0266-310041, e-mail:
office@apmhr.anpm.ro.
315
Vegetația
Covorul vegetal este alcătuit dintr-un amestec de rogoz și plante rare care au supraviețuit
aici din ultima eră interglaciară Riss-Würm.
Speciile de plante întîlnite în rezervație sînt: Ligularia sibirica (curechi de munte,
gălbenele, ligularia - szibériai hamuvirág), trei varietăți de Drosera rotundifolia (roua cerului -
kereklevelű harmatfű), o plantă carnivoră, adaptată solului sărac în nitrogen, pe care îl procură prin
prinderea în capcană şi digerarea insectelor, Saxifraga hirculus (ochii-șoricelului - mocsári
kőtörőfű), Saxifraga aizoon Mill. (Saxifraga paniculata Mill.) (iarba surzilor, saxifraga albă - fürtös
kőtörőfű), Paludella Squarrosa ( ), o varietate de mușchi, o plantă specifică regiunilor subarctice-
boreale glaciare, foarte rară și care se găsește în România numai în trei locuri, Menyanthes trifoliata
(trifoiul de baltă - hármaslevelű vidrafű), Gentiana asclepiadea L. (ghinţura – fecsketárnics),
Eriophorum angustifolium (bumbăcăriţa - keskenylevelű gyapjúsás), Epipactis palustris
(dumbrăviţa de baltă - mocsári nőszőfű), Parnassia palustris (șopîrliţa albă – fehérmájvirág,
tőzegboglár) și varietățile de orhidee Dactylorhiza incarnata (L.) Soó (hússzínű ujjaskosbor) și
Dactylorhiza maculata (L.) Soó (poroinic - foltos ujjaskosbor).
Dintre arbori şi arbuşti se menționează prezenţa speciilor: Alnus incana (arinul alb -
hamvas éger) și salciile Salix cinerea (zălog - rekettyefűz, hamvas fűz) și Salix pentandra L. (salcie
– babérfűz).
Fauna
Fauna sitului este reprezentată de păsări, reptile și batracieni.
5.2.5.5. Rezervația geologică Szeltersz
Este o rezervație naturală situată pe raza comunei Lueta, la capătul amonte al trupului de
intravilan Băile Szeltersz sud, pe versantul de pe malul drept al rîului Vîrghiș. Suprafața rezervației
este de 0,75 ha și cuprinde stîncării andezitice.
5.2.6. Alte aspecte de arii protejate
Deși zona nu este inclusă într-o arie protejată, totuși găzduiește specii rare și chiar
protejate de elemente de floră și faună. Astfel, în Ghidul practic pentru identificarea și
managementul pădurilor cu valoare ridicată de conservare (PVRC), realizată în 2005 și revizuită în
2013, de către un grup de lucru condus de WWF România (Ghid-pvrc-web.pdf), sînt enumerate
plante rare, care se regăsesc și în această zonă. Aceste plante se prezintă în extrasul din tabelul din
Anexa 1 al Ghidului amintit, în tabelul 5.2.11 de mai jos:
Tabelul 5.2.11. Plante rare identificate în zona studiată
Biotop Categorie de
Nr. Statut de conservare
Specia Etaje-zone de Ecologie Geoelement conservare IUCN
crt. (Oltean et al., 1994)
vegetație (Sîrbu et al., 2007)
Chimaphila umbellata pădure, sol nisipos
(L.) W.P.C. Barton xero-mezofil, euriterm,
Carpați R VU
(verdeața iernii, e.g.-e.b. acid-neutrofil
10 ernyős kürtike)
Răspîndire: HR: Mereşti, Tuşnad-Băi pe Mt. Puciosul, Tuşnad pe Cetăţuia, Valea Albă, Băile Homorod; CV: Vîlcele, Reci; BV: Cristian,
Zizin pe Comboş, Noa, Săcele; SB: Dumbrava Sibiu; SV: Călineşti-Cuparenco, Călineşti-Enache, Benea pe dl. Glodului, Dumbrava-
Grăniceşti; BT: Dorohoi la “Zvorişte”; M-ţii Nemira; Bîrsei (Mt. Postăvarul)
Orchis pallens L. pa., ra. mezofil,
(poroinic galben, micromezoterm, Euc (Mont) R VU
sápadt kosbor) e.g.-e.f. slab acid-neutrofil
39 Răspîndire: CJ: Cluj-Napoca; HR: Harghita, Praid, Lueta; BV: Braşov „Printre Grădini”, Măgura Codlei, „Poiana Cetăţii”, „Dealul Morii”,
Poiana Braşov; CS: Reşiţa, Oraviţa pe Mt. Simion, Bozovici în pd. „Poiana Opreştilor”, Moldova Nouă în „Valea Mare”, rez. Valea Mare-
Moldova Nouă, Mt. Domogled în Poiana Domogled, Malu Mare, Secui; MH: Vârciorova pe v. Bahnei, spre Iloviţa, v. Slătinicului, gura
„Cerovăţului”, Orşova pe dl. Olimp; DJ: Malu Mare, Secui; ? TL: Ciucurova, Nicolae Bălcescu, Babadag; M-ţii: Bîrsei, incl. Postăvarul; Bucegi;
Făgăraş (Vf. Galaţi); Plopiş: dl. Linul, dl. Ponor
pa.= pajişte; ra.= rarişte de pădure
316
e.b.= etajul boreal; e.f.= subetajul fagului; e.g.= subetajul gorunului
Euc (Mont)= Central european (Montan)
R= specie rară
VU= specie vulnerabilă
Cu ocazia recunoașterii de pe teren din martie 2016, la cca. 90 m amonte de captarea

păstrăvăriei Silver Forelle de pe rîul Bogat, s-a identificat prezența castorului (breb), prin existența
unei barări caracteristice de cca. 0,6 m înălțime. În același timp însă s-a mai constatat și intervenția
omului, se pare cu intenția de a scăpa de prezența acestui animal, prin tăierea la ras nu numai a
trunchiurilor copacilor roși și astfel îndepărtarea urmelor prezenței castorului, ci și practic defrișînd
dumbrava (crîngul) de pe malul stîng, eliminînd sursa de hrană și de material de construcție a
acestuia. Aceste aspecte sînt arătate în colecția foto 457-458. În octombrie 2018 acest baraj era
dispărut fără urme și nici prin cercetarea albiei pe o lungime de cca. 500 m amonte de captarea
respectivă nu s-a mai putut găsi vreun indiciu al prezenței castorului.
Conform celor mai recente informații, castorul ar fi prezent în rîul Vîrghiș, în amonte de
captarea MHC, într-o zonă în care drumul forestier se află pe versanul drept al văii, iar fundul văii
se lărgește un pic, rîul traversînd o zonă cu albie majoră. Depășind însă cadrul acestei lucrări,
informația nu s-a putut verifica.
5.3. Tendințe climatice
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat o sinteză a studiilor privind

schimbările climatice în România, în cartea Schimbările climatice - de la bazele fizice la riscuri și
adaptare (2015), din care se prezintă cîteva elemente în continuare.
Schimbările climatice se traduc în modificări semnificative ale caracteristicilor statistice
pentru mărimile fizice care caracterizează geosistemul. Cantitatea de dioxid de carbon din
atmosferă a crescut cu peste 40 % față de epoca preindustrială, iar cantitatea de metan s-a dublat ca
urmare a activităților umane (Raportul IPCC 2013), contribuind astfel la intensificarea efectului de
seră. Cantitatea sporită de energie care apare ca urmare a intensificării efectului de seră (prin
creșterea concentrației atmosferice a gazelor radiativ-active) este transportată în sistem de
circulațiile atmosferice și oceanice și poate determina geosistemul să evolueze spre o nouă stare de
referință, adică spre o nouă climă.
Rezultatele studiilor se bazează pe prelucrarea datelor stațiilor meteorologice din perioada
de observație 1961-2013. Anotimpurile sînt reprezentate prin inițialele denumirii engleze ale lunilor
(conform uzanței programelor cu finanțare externă), astfel: iarna (Decembrie-Ianuarie-Februarie,
DJF), primăvara (Martie-Aprilie-Mai, MAM), vara (Iunie-Iulie-August, JJA), toamna (Septembrie-
Octombrie-Noiembrie, SON).
În scopul înțelegerii abrevierilor utilizate în continuare și pe figuri, întîi se prezintă pe
scurt înțelesul și conținutul acestora. În diferitele scenarii de modelare a climei au fost uilizate
317
următoarele scenarii (standarde):
- SRES - Special Report on Emissions Scenarios (Raport special asupra scenariilor de
emisii), utilizate pînă în 2014, în număr de 40
- RCP - Representative Concentration Pathways (Evoluția concentrațiilor reprezentative),
este denumirea noilor scenarii, denumire mult mai sugestivă, care evidențiază mai bine scopul
primordial al modelelor utilizate și anume, a evoluției în timp a concentrației atmosferice ale celor
mai importante gaze cu efect de seră (GES – GHG – greenhouse gases) (dioxidul de carbon – CO 2,
metanul – CH4 și protoxidul de azot – N2O), în număr de 4; Acestea au fost codificate cu valoarea
estimată a forțajului radiativ, de exemplu RCP8.5 (punctul reprezintă în sistemul de unități de
măsură anglo-saxon virgula în sistemul metric internațional, valabil și în România).
- forțaj radiativ (radiative forcing): Schimbarea în radiația netă (radiația primită de la
Soare minus radiația emisă de Pămînt, exprimată în W/m 2) la nivelul tropopauzei datorită
modificării unui factor climatic extern ca spre exemplu modificări în concentrația gazelor cu efect
de seră sau a cantității de radiație solară
Dintre cele 4 scenarii noi, ANM prezintă pentru România două, respectiv RCP8.5
(scenariul cel mai pesimist, considerînd politici neprietenoase climei) și RCP4.5 (una dintre cele
două scenarii intermediare, de stabilizare a concentrațiilor). Scenariul RCP8.5 a fost elaborat de
institutul IIASA din Austria, pe baza datelor din literatura de specialitate, considerînd o creștere în
timp a concentrației GES la valoarea de 1.370 ppm CO2e (echivalent CO2) în 2100. Scenariul
RCP4.5 a fost elaborat de echipa GCAM din SUA, în care se consideră stabilizarea forțajului
radiativ la scurt timp după anul 2100 la valoarea de 650 ppm CO 2e, fără a depăși ținta preconizată
de mare perspectivă (anul 2300).
Tendințe observate în valorile medii
În privința regimului precipitațiilor se constată creșteri semnificative toamna, fapt ce se

reflectă direct în tendințele de creștere a debitelor din anotimpul respectiv. În ansamblu însă regimul
precipitațiilor prezintă stabilitate pe perioada analizată.
Temperatura medie a aerului prezintă exclusiv tendințe de creștere, semnificative statistic
pe întreg cuprinsul României în timpul primăverii și verii; există de asemenea tendințe de creștere a
temperaturii aerului în timpul iernii, pentru zonele centrală și de nord-est ale țării. Toamna este
singurul anotimp stabil din punct de vedere al temperaturii.
Durata (numărul de ore) de strălucire a Soarelui este în creștere semnificativă pe suprafețe
extinse ale României în timpul iernii, în special în partea de sud a țării, și în mod special primăvara
și vara. În perioada de creștere a duratei de strălucire a Soarelui (din 1987), atît temperaturile
minime, cît și cele maxime au crescut considerabil.
În general, se constată o scădere consistentă la nivel de țară în ceea ce privește viteza
medie a vîntului. Aceasta este mai pronunțată în regiunile extracarpatice și în Carpații Meridionali
și de Curbură, însă este semnificativă în toate anotimpurile.
Stratul de zăpadă are efecte majore asupra albedoului și bilanțului de energie, fiind, de
asemenea, un mare rezervor de apă. El influențează aerul de deasupra sa, solul peste care se așază și
atmosfera din aval (Vavrus 2007). Durata stratului de zăpadă influențează sezonul de creștere a
vegetației la altitudini ridicate (Keller și colaboratorii 2005). O diminuare a intervalului cu zăpadă
intensifică încălzirea solului datorată absorbției solare (Lawrence & Slater 2010). Modificările în
acoperirea cu zăpadă afectează nu numai reflectivitatea suprafeței terestre, ci și resursele de apă,
flora și fauna împreună cu ecologia lor, agricultura, resursele forestiere, turismul, sporturile de
iarnă, transporturile și producția de energie electrică.
În Europa, studii despre variabilitatea stratului de zăpadă au fost realizate în Elveția,
Franța, Italia și Finlanda.
În România, rezultatele analizelor din perioada 1961-2010 arată faptul că numărul de zile
cu strat de zăpadă prezintă tendințe negative semnificative la 40 % din stații; la 20 % din stații
grosimea medie a stratului mediu de zăpadă este de asemenea în scădere. Din punct de vedere
regional, centrul și vestul țării și Moldova sînt regiunile cele mai afectate.
318
Variația duratei acoperirii cu zăpadă în funcție de altitudine, pe baza înregistrărilor de la 15
stații meteorologice situate la altitudini peste 1000 mdMN, din intervalul 1961-2003 și perioada
DJF (lunile XII-I-II) (Micu, D., Micu M.: Winter temperature trends in the Romanian Carpathians –
a climate variability index, 2008), este prezentată în figura 72a, iar variația grosimii medii
multianuale a stratului de zăpadă în funcție de altitudine, pe baza înregistrărilor stațiilor
meteorologice, din intervalul 1961-2010, din sezonul rece (perioada X-IV) (Dumitrescu, Al.:
Principii și metode aplicate în spațializarea parametrilor climatici, 2012) în figura 72b.
Distribuția de frecvență și sumarul statistic al grosimii medii a stratului de zăpadă, pe baza

înregistrărilor stațiilor meteorologice, din intervalul 1961-2010, octombrie-aprilie și sezonul de
iarnă (perioada X-IV, valorile mediate ale celor 7 luni) este prezentată în figura 73 din Anexă
(Dumitrescu, Al., 2012).
Tendințe observate în valorile extreme
Cu toate că nu există creșteri ale cantităților sezoniere de precipitații iarna, primăvara și

vara, se remarcă tendințe de creștere în maximele anotimpuale ale precipitațiilor zilnice, atît iarna
(datorate probabil schimbării raportului ploaie/zăpadă), cît și vara.
În privința extremelor termice, cele mai importante rezultate sînt: o scădere a numărului de
zile de îngheț, în special în nordul, estul și sud-estul țării, dar și în unele zone din sud și în Munții
Apuseni; o creștere a valurilor de căldură în majoritatea zonelor țării, mai puțin în nord.
În ceea ce privește zona studiată, se constată o scădere semnificativă a numărului zilelor
geroase (FD - frost days, zile geroase: numărul de zile din an cu temperatura minimă zilnică sub 0
°C, conform OMM – Organizația Meteorologică Mondială; În România, conform ANM, din punct
de vedere agrometeorologic, perioada de îngheț (frig) este considerat intervalul în lunile XI-III, cu
temperatura medie a zilelor sub 0 °C) și a zilelor de îngheț (ID - icing days, zile de îngheț: numărul
de zile din an cu temperatura maximă zilnică sau 0°C, conform OMM; În România, conform ANM,
din punct de vedere agrometeorologic, perioada de ger este considerat intervalul în lunile XII-II, cu
319
temperatura medie a zilelor egal sau sub -15 °C). În privința valurilor de căldură (WSDI - warm
spell duration index: numărul de zile din an care fac parte dintr-un val de căldură; un val de
căldură este definit ca durata de șase sau mai multe zile consecutive în care temperatura maximă
zilnică depășește 90 % a temperaturii maxime zilnice din perioada de referință) și valurilor de frig
(CSDI - cold spell duration index: numărul de zile din an care fac parte dintr-un val de frig; un val
de frig este definit ca durata de șase sau mai multe zile consecutive în care temperatura minimă
zilnică depășește 90 % a temperaturii minime zilnice din perioada de referință), pentru zona
studiată nu s-au constatat schimbări majore. În România, valul de căldură este definit ca o perioadă
de minim două zile consecutive cu temperaturi maxime cel puțin egale cu 37 °C.
5.4. Păduri
Pădurea reprezintă o componentă fundamentală a biodiversităţii naturii, o resursă şi o

condiţie esenţială a existenţei şi progresului umanităţii. După Laurenţiu N. Popescu (Aspecte
teoretice şi metodologice ale sistemului de indicatori de evidenţă, analiză şi previziune în
silvicultură şi economia forestieră, An. Inst. de Ist. „G. Bariţiu” din Cluj-Napoca, Series
Humanistica, tom. VII, 2009, p. 281–306), principalele funcţii pe care le îndeplineşte pădurea în
cadrul mediului natural şi economico-social, în asigurarea condiţiilor vieţii umane sînt: funcţia
climatică, funcţia hidrologică, funcţia antierozională, funcţia oxică, funcţia antipoluantă, funcţia
antinivală, funcţia mediogenă, funcţia bioforă, funcţia estetică, funcţia sanitar igienică, funcţia
antifonică, funcţia turistică şi recreativă, funcţia educativ-ştiinţifică, funcţia economică, funcţia
militar-strategică. Aceste funcţii sînt interdependente şi interfuncţionale. Prezentarea unor detalii
acestor funcții se prezintă în continuare.
Funcţia climatică constă în atenuarea şi reglarea excesivităţilor termice, hidrice şi eoliene
ale factorilor climatici, precum şi în favorizarea şi regularizarea precipitaţiilor în cadrul diferitelor
anotimpuri ale anului. Pădurea exercită o reglare a temperaturii solului și aerului. Astfel, vara
temperatura aerului în pădure este ma coborită cu 6-10 ºC față de suprafețele libere, iar iarna
răcirea aerului este mai mică cu cîteva zecimi de grad (dr. Vahid Yousefi, dr. Vahidné Kóbori Judit:
A világ erdőgazdálkodása és fakitermelése, GÉS 2006. április, 18. (57.) évfolyam, 2. szám), în
continuare (Vahid, Y., V. Kóbori, J., 2006).
Funcţia hidrologică constă în infiltrarea apei în sol şi diminuarea la maximum a scurgerii
precipitaţiilor la suprafaţa solului. Unul dintre factorii esenţiali ai efectelor pădurii asupra ciclului
hidric constă în optimizarea stării solului sub raportul porozităţii şi permeabilităţii în vederea
infiltrării apei şi aprovizionării subterane continue a izvoarelor, cursurilor de apă şi plantelor
terestre. Un sol forestier normal poate asigura infiltrarea unei ploi cu o intensitate de 146 l/m 2,
respectiv a unui volum de apă de 1.460 m3/ha. Conservarea şi ameliorarea acestei capacităţi de
înmagazinare subterană a precipitaţiilor constituie una dintre funcţiile importante ale învelişului
vegetal şi o cerinţă a asigurării apei.
Pădurea captează şi reţine apa, acționînd ca un imens rezervor natural de apă. Solul pădurii
reține chiar și în perioada uscată o cantitate de pînă la 100 l apă/m2, ceea ce echivalează cu o
precipitație de 100 mm (Vahid, Y., V. Kóbori, J., 2006). Un metru pătrat de muşchi de pădure reţine
5 litri de apă. Pădurile au o capacitate de reţinere şi înmagazinare în sol a cca 10.000 m 3 apă/an·ha.
Pentru a produce lemn, pădurile consumă din această apă 3.000–4.000 m 3 apă/an·ha. Restul de
6.000–7.000 m3 se stochează în sol ca o rezervă, care, prin stratul freatic alimentează izvoarele,
menţinînd prin aceasta un regim echilibrat şi permanent al cursurilor de apă. Pădurea reglează deci
debitul şi calitatea apei.
Funcția hidrologică poate fi ilustrată și prin capacitatea de evapotranspirație. Astfel,
capacitatea de evapotranspirație medie a pădurii este de 70 %, în comparație cu cea de 58 % a
pajiștilor, de 35 % a terenurilor arabile și de 30 % a terenurilor fără vegetație.
Funcţia antierozională constă în absorbţia şocului picăturilor violente de ploaie la
impactul cu componentele supraterestre ale pădurii şi evitarea perturbării solului. Spre deosebire de
terenurile despădurite, într-o pădure formată, precipitaţiile sînt reţinute de coronament pînă în
320
litieră. Se apreciază că în coronament se anulează peste 90 % din şocul de impact al ploii, iar litiera
restul de circa 10 %. Rolul antierozional al pădurii constă şi în capacitatea componentelor
subterestre ale pădurii (tulpini, rădăcini) de consolidare a solului, malurilor etc. Copacii reţin în
coronamentul lor 30–50 % din cantitatea de apă căzută în timpul ploilor normale. Într-o pădure
matură, eroziunea solului este sub 0,2 t/ha·an, în vreme ce pe terenurile despădurite situate pe
versanţi, eroziunea poate ajunge şi la 1.500 t/ha·an, adică de 7.500 de ori mai mare. În acest sens
este de amintit că 2 cm de sol are nevoie de 500 de ani pentru refacere. După Füleky (1988, citat de
Mátyás, Cs. et al.: Erdészeti ökológia, 2005), pentru formarea a 1 cm de sol este nevoie de cca. 100
de ani. Cercetările rusești, bazate pe determinările cu radiocarbon arată de exemplu că, pentru
formarea solurilor cernoziomice este nevoie de 8000 de ani. Toate acestea arată că, pe de o parte,
rolul pădurii în păstrarea solului în special pe terenurile în pantă este mai importantă în comparație
cu rolul de producție, iar pe de altă parte că, ipoteza conform căreia o singură generație de pădure-
pionier este suficientă pentru regenerarea solurilor degradate-erodate, este mult prea exagerată.
Dar rolul antierozional al pădurii nu se limitează doar la apărarea împotriva acțiunii apei,
ci și la apărarea împotriva eroziunii de către vînt, adică a deflației, prin acțiunea dublă de reținere cu
rădăcinile și prin depunerea particulelor de sol antrenate de vînt prin reducerea vitezei vîntului.
Funcţia oxică constă în capacitatea pădurii de producere a oxigenului. În procesul de
formare a unei tone de masă lemnoasă, pădurea eliberează circa 1,3 tone oxigen şi consumă
aproximativ 1,8 tone bioxid de carbon. O suprafață foliară de 1600 m2 absoarbe 2,3 kg CO2 și
eliberează (produce) 1,7 kg O2. Pădurea planetară are rolul de purificare a mediului ambiant,
deoarece ea reprezintă o însemnată parte a fotosintezei. Prin fotosinteză pădurea realizează trei
procese cu consecinţe economice şi ecologice importante: produce materie primă fără poluare şi
fără consum de energie terestră, absoarbe bioxid de carbon şi diferite noxe din biosferă, emană
oxigenul indispensabil vieţii animale şi umane. Eliberarea de oxigen este o funcţie a pădurii
indispensabilă vieţii. Pădurea reprezintă „plămînii verzi” ai biosferei.
Funcţia antipoluantă constă în capacitatea pădurii de a fixa substanţele poluante. Ea este
un „filtru” biologic de o eficienţă considerabilă. Depunerile se datorează turbulențelor din
apropierea coroanei și în special din coroana arborilor. vîrtejurile locale aruncă aerosolii pe ambele
părți ale frunzelor. Cantitatea de aerosoli absorbită depinde printre altele de Indexul de Suprafață
Foliară (LAI - Leaf Area Index), caracteristicile de suprafață ale frunzelor și structura coroanei.
Gradul de filtrare a depunerilor uscate și umede de către păduri este de cîteva ori mai mare ca cel al
suprafețelor libere și depinde și de specia de arbori. Cele mai mari cantități de depuneri au fost
măsurate în pădurile de molidișuri, așa cum se arată în figura 74 din Anexă.
Arborii sînt capabili să absoarbe diferite gaze, precum protoxidul de azot (dinitrogen oxid,
oxid azotos – N2O) și dioxidul de sulf (SO2), prevenind astfel poluarea apei de către acestea.
Vegetaţia forestieră este un filtru natural pentru praf, fum şi alte noxe, putînd reţine în medie între
0,5-50 tone pulberi/ha·an. O pădure de 40 de ani este capabil să rețină într-o perioadă de vegetație
70 de tone de materii poluante din aer pe hectar. În unele cazuri, turbulența ridicată generată de un
grad mai mare de acoperire a terenului cu arbori poate conduce la un grad mai mare de depunere a
poluanților atmosferici în ploi, ceea ce în consecință poate acidifia solurile și apa subterană,
conducînd la probleme de mediu. Această interacțiune dintre păduri și ape este reprezentată în
figura 75 din Anexă.
Praful, bacteriile și alte materii poluante ale aerului ajung apoi la sol fie spălate de ploi, fie
prin căderea frunzelor, din care cauză gradul de impurificare al apei de ploaie căzută pe sol după
traversarea coroanei este de cîteva ori mai mare ca a ploii căzute în afara pădurii. Acest fapt este
ilustrat prin exemplul unor măsurători din Germania, reprodusă în figura 76 din Anexă.
Peste anumite limite ale poluării însă, pădurea devine vulnerabilă la poluare, fie direct prin
perturbarea proceselor metabolice, fie indirect prin dezechilibre ecologice (moartea pădurii).
Într-o perioadă de vegetație, un hectar de pădure absoarbe o cantitate de dioxid de carbon
eliminată în aceeași perioadă de 200 de persoane. Un hectar de pădure de foioase poate asigura
necesarul de oxigen a 30 de persoane. Un hectar de pădure poate reține într-un an între 70-100 tone
de poluanți sub formă de pulberi. Un hectar de pădure cu vîrsta de 70-80 de ani absoarbe din
atmosferă cca. 900 tone carbon pe perioada respectivă.
321
În legătură cu capacitatea de producție a pădurii, respectiv a vegetației în general, este
important de menționat că, deși de obicei se folosește termenul „într-un an”, de fapt este vorba
despre perioada de vegetație dintr-un an. Perioada de vegetație în cazul copacilor foioși este de 5-
6 luni de la începutul formării frunzișului.
Funcţia antinivală constă în capacitatea pădurii de a preveni declanşarea de avalanşe şi
de a proteja de avalanşele care se produc.
Funcţia mediogenă constă în proprietatea pădurii de a genera factori de mediu. Pădurea
are capacitatea de a forma solul, îndeosebi humusul, stratul cel mai fertil al solului. Pădurea
contribuie şi la conservarea solului, la îmbogăţirea biogeosferei fertile indispensabile vieţii,
influenţînd favorabil factorii climatici. Din punct de vedere al capacității biogene, solul este
clasificat ca sol organic, dacă conținutul de materie organică (humusul) este de cel puțin 20 %,
conform FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations - Organizația pentru
Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite), 1998. Trebuie avut în vedere că biomasa foliară (care
reprezintă circa 45 % din bioproducţia pădurii), odată căzută la sol, formează litiera şi, prin
descompunere, este transformată în humus. În decursul ciclului vital al pădurii, jumătate din
bioproducţia acesteia reintră în circuitul natural ca autofertilizanţi. Pădurea are capacitate protectivă
(hidrologică şi antierozională) şi de formare a litierei şi humusului, de consolidare a solului în
profunzime.
Funcţia bioforă constă în capacitatea pădurii de a purta şi asigura perpetuarea vieţii.
Plantele reprezintă suportul vieții pe Pămînt. Prin evaporarea a 1 litru de apă plantele produc 1-5 g
biomasă (Bonan, 2002, citat de Ács Ferenc și Breuer Hajnalka, 2013).
Capacitatea de producție (a biomasei) a pădurilor este de departe cea mai mare dintre toate
ecosistemele de pe Pămînt, fiind în medie dublul terenurilor cultivate și cu un ordin de mărime mai
mare ca cea a oceanelor (respectiv de cca. 10 ori). De exemplu, capacitatea medie a producție a
pădurii tropicale este de 22 t biomasă/ha·an, a unei păduri de conifere din zona climatică
temperată,de 13 t biomasă/ha·an, a unei păduri de foioase din zona climatică temperată, de 12 t
biomasă/ha·an, a tufărișurilor de 7 t biomasă/ha·an, a rîurilor și lacurilor de 2,5 t biomasă/ha·an, a
oceanelor de 1,52 t biomasă/ha·an, iar a suprafețelor cultivate de 6,5 t biomasă/ha·an. Între
cantitatea anuală a precipitațiilor și productivitatea pădurilor există o relație cvasilogaritmică, iar
între temperatura medie anuală și productivitatea pădurilor o relație cvasiliniară. (Mátyás, Cs. et al.:
Erdészeti ökológia, 2005). Datele din literatura de specialitate referitoare la consumul de apă pentru
producerea biomasei sînt puține și foarte diferite, însă cercetătorii sînt de acord asupra faptului că,
cerința specifică de apă a diferitelor specii de arbori este foarte diferită. Conform unor date din
literatura de specialitate (Polster), pentru producerea unei tone de biomasă, pădurile diferitelor
specii de lemn consumă între cca. 250-350 m3 de apă/ha.
Prin marea varietate a mediilor de viaţă, pădurea oferă o infinitate de habitate pentru
diferitele forme şi asociaţii de viaţă. Pădurile găzduiesc numeroase specii de plante şi animale.
În acest sens este de subliniat importanța deosebită a prezenței vegetației lemnoase de-a
lungul cursurilor de apă. Copacii riverani asigură umbrirea suprafeței apei, hrana și detritusul
vegetal, precum și prin rădăcini stabilizarea malurilor, adăpost pentru pești și alte viețuitoare
acvatice și a unui regim hidraulic adecvat la variațiile de debit (în special cu ocazia ploilor). În
aceste circumstanțe este evident că defrișarea copacilor din zonele riverane deteriorează
semnificativ cursul de apă și biocenoza acvatică.
Funcţia estetică constă în producerea de peisaje ce înfrumuţesează viaţa. Ea este legată de
conservarea şi amplificarea diversităţii formelor, structurilor, luminilor şi contrastelor, de armonie,
proporţionalitate şi echilibru, adică de conservare şi ameliorare a peisajului şi transfigurarea
perspectivelor, precum şi a calităţii estetice a pădurii.
Funcţia sanitar-igienică constă în capacitatea pădurii de igienizare a aerului şi de
exercitare a mijloacelor climatice şi terapeutice. Pădurea este un filtru antibacterian. Frunzele
pădurii şi florile plantelor de pădure emană în atmosferă substanţe volatile antiseptice – fitoncidele
– de ordinul a 5 kg/ha·zi în cazul unei păduri de răşinoase, care distrug microorganismele patogene
din atmosferă, inclusiv pe cele care generează boli grave, cum ar fi: febra tifoidă, difteria,
tuberculoza ş.a. În pădure aerul este aproape pur. Pădurea este, totodată, un important factor de
322
reglare şi conservare a fondului hidrologic curativ. Cea mai mare parte a izvoarelor minerale îşi
datorează existenţa precipitaţiilor căzute în zonele împădurite, care, filtrîndu-se prin solul de pădure
şi prin straturile geologice, se mineralizează şi reapar la suprafaţă sub formă de izvoare minerale şi
curative.
Funcția terapeutică: Contactul omului cu zonele verzi, împădurite, exercită o influenţă
binefăcătoare asupra organismului, îndeosebi a funcţiilor fiziologice – frecvenţa pulsului,
micşorarea tensiunii arteriale, temperatură etc. Ambianţa forestieră influenţează favorabil psihicul
uman şi, implicit, întregul organism.
Funcţia antifonică constă în capacitatea pădurii de atenuare a zgomotului. Efectele
nocive ale zgomotului afectează o mare parte a populaţiei, mai ales în zonele urbane. Ele sînt
directe a climate variability indexşi indirecte (secundare). Zgomotul afectează auzul, duce la
modificări electroencefalografice, perturbă ritmul cardiac, circulaţia periferică, contractă organele
interne, generează tulburări de somn etc. Prevenirea şi combaterea zgomotului sînt de mare
importanţă pentru sănătatea omului şi calitatea vieţii. În această acţiune, vegetaţia forestieră are
roluri majore.
Funcţia turistică şi recreativă constă în capacitatea pădurii de deconectare, recreere,
refacere şi stimulare a spiritului şi organismului uman. În acest scop, se cer create categoriile de
păduri cu caracter turistic şi de recreere: păduri parc (în apropierea sau în zona centrelor populate),
păduri de agrement pentru sfîrşit de săptămînă, păduri de interes turistic şi sportiv (în special în
zonele de deal şi munte) cu caracter de permanenţă.
Funcţia de protecţie constă în apărarea obiectivelor construite (infrastructurale,
industriale, civile) şi a aşezărilor umane. Perdelele forestiere de protecţie pot apăra eficient căile de
transport, obiectivele economice şi aşezările umane, în momente de manifestare a intemperiilor şi
catastrofelor naturale (inundaţii, avalanşe, spulberări şi depuneri de zăpadă), precum şi în perioadele
cu temperaturi extreme (înalte sau joase). Eficiența perdelelor de protecție forestiere este de cea mai
mare importanță în zonele joase, de cîmpie, cu suprafețe libere întinse.
Pădurile bine întreținute pot reduce semnificativ probabilitatea apariției alunecărilor de
teren de mică adîncime (< 1 m), exceptînd versanții cu înclinare mare. Cu toate acestea,
probabilitatea alunecărilor de teren în păduri cu goluri de suprafață mare datorită defrișării sau cu
mari suprafețe de arbori bolnavi.
În mod similar, pădurile au doar o capacitate limitată de a reduce amplitudinea
inundațiilor: ele pot prelua cu succes precipitațiile torențiale de scurtă durată, dar nu pot preveni
inundațiile cauzate de furtuni cu precipitații intense de mari dimensiuni și de mare durată (FAO,
2007). Însă pădurile din luncile inundabile, creînd o rezistență mare în calea apelor, încetinesc
viteza de curgere, reducînd astfel forța de distrugere a apei.
Funcţia cinegetică constă în oferirea de condiţii pentru apariţia, creşterea, înmulţirea şi
vînarea animalelor şi păsărilor sălbatice.
Funcţia educativă, ştiinţifică şi de păstrare a monumentelor naturii constă în
capacitatea pădurii de a fi sursă de cercetare, cunoaştere şi dezvoltare a ştiinţei, mijloc de educaţie,
cultură şi civilizaţie umană, factor de conservare a diversităţii peisagistice, ecologice şi biologice.
Funcţia economică constă în capacitatea pădurii de a asigura resursa principală de masă
lemnoasă din diferite specii forestiere şi resursele secundare ale mediului forestier – vînat, fructe
(cca. 1 % (Vahid, Y., V. Kóbori, J., 2006)), flori, plante medicinale, iarbă, frunze, ciuperci, coajă,
răşină, răchită etc., care servesc la dezvoltarea economiei şi asigurarea necesităţilor de consum ale
populaţiei.
Funcţia militar-strategică constă în capacitatea pădurii de apărare a teritoriului.
Pădurile exercită o influență semnificativă asupra vremii și climei. Aceste influențe sînt
exercitate prin două mecanisme principale: fizice și chimice. Mecanismele fizice sînt asociate cu
procesele implicînd albedoul (reflectanța), răcirea evaporativă și rezistența aerodinamică (de ex.
Betts, 2006; Bonan, 2008). Mecanismele chimice importante sînt absorbția și interacțiunea cu
dioxidul de carbon (CO2) și ozonul (O3), eliberarea de hidrocarburi și formarea de particule de
aerosoli (Arneth et al., 2010).
323
Pădurile au un albedo (raportul dintre cantitatea reflectată și cea incidentă în spectrul
radiației de unde scurte vizibile) mai mic în comparație cu alte tipuri de vegetație sau soluri și ca
urmare absorb o mare cantitate din radiația solară incidentă, pe care o eliberează sub formă de
căldură ce încălzește aerul de deasupra pădurii (Betts and Ball, 1997).
Albedoul diferitelor tipuri de păduri și comparativ, a cîtorva altor tipuri de suprafețe se
prezintă în tabelul 5.4.1.
Tabelul 5.4.1. Albedoul terenurilor cu diferite acoperiri
Tipul suprafeței Albedo (%) Autor
conifere 0,1-0,16 Bauer, L., Dutton, J.
conifere 0,09-0,1 Baumgartner, A.
mixtă de foioase 0,15-0,2 Budyko, M. J.
Păduri de fag-stejar 0,154 Grulois, J.
făget 0,13 Kiese, O.
mestecăniș 0,16-0,17 Privovarova, Z. J.
cer-stejar 0,161-0,167 Nagy, L.
pășune uscată 0,3-0,32
teren arabil 0,15-0,3
pajiști 0,18-0,22
suprafețe de apă, la amiază 0,05
suprafețe de apă, cu Soarele la unghiuri joase ≤ 0,7
zăpadă proaspătă 0,81-0,85
Sursa: Mátyás, Cs. et al.: Erdészeti ökológia, 2005
Pădurile absorb mai multă umiditate din sol ca alte tipuri de vegetație. Transferul acestei
umidități prin corpul arborilor și evaporația prin frunze în atmosferă răcește aerul prin transferul de
căldură latentă a vaporilor de apă, proces cunoscut sub denumirea de evapotranspirație. Nivelul
crescut de umiditate deasupra pădurilor poate stimula formarea norilor și precipitațiilor. De
asemenea, pădurile prezintă o suprafață rugoasă aerodinamic, ceea ce crește turbulența (Rotenberg
and Yakir, 2010) și astfel reduce viteza vîntului (Vautard et al., 2010), precum și ca urmare poate de
asemenea, să sporească convecția, formarea norilor și a precipitațiilor (Pielke et al., 2007).
În absența influenței umane, variabilitatea climatică și interacțiunea acesteia cu pădurile
poate conduce la modificări importante ale climei locale (Houghton, 2009). De exemplu, creșterea
concentrației dioxidului de carbon cauzează închiderea stomatelor (porilor frunzelor). Ca urmare, se
reduce evapotranspirația și prin urmare la reducerea cantității de umiditate eliberate în atmosferă.
Temperaturile mai ridicate cauzează uscarea pădurilor, respectiv migrarea (în sensul
modificării zonalității) acestora spre nord. În ambele cazuri se reduce evapotranspirația cu toate că,
în zonele nordice creșterea suprafeței pădurilor crește și evapotranspirația, însă în măsură mai mică.
În final, temperaturile mai ridicate cresc ritmul respirației solului, avînd ca rezultat creșterea
emisiilor de dioxid de carbon din sol, ceea ce sporește și mai mult încălzirea. În completare este
important de menționat că, deși, concentrația mai mare de dioxid de carbon poate stimula creșterea
plantelor, efectul poate fi de scurtă durată, iar aceasta va depinde de asemenea, de disponibilitatea
umidității și nutrienților din sol (Solomon et al., 2007).
Pădurile pot elibera de asemenea, o mare varietate de hidrocarburi și compușii acestora (de
ex. izoprene și (mono)terpene (izoprenoide)) care pot modifica concentrația locală și globală a
ozonului (Wang and Shallcross, 2000; D. V. Spracklen; B. Bonn; K. S. Carslaw 2008) și forma
particule de aerosoli (Arneth et al., 2010). Acești aerosoli răcesc clima locală prin sporirea
strălucirii norilor și dispersia și reflecția radiației solare incidente (Quaas et al., 2004; D. V.
Spracklen; B. Bonn; K. S. Carslaw 2008). Acești aerosoli pot de asemenea, că sporească formarea
de nori și interacționează cu norii existenți, alterînd proprietățile și durata de viață ale acestora
(Spracklen et al., 2008; Pöschl, 2010; O’Donnell et al., 2011).
Incendiile forestiere sînt responsabile pentru eliberarea în atmosferă de mari cantități de
carbon (preponderent sub formă de dioxid de carbon), funingine, fum și aerosoli. Tendința de
creștere în viitor a frecvenței apariției incendiilor de pădure în Europa este foarte probabilă; de
asemenea, prognozele arată cu mare probabilitate creșterea suprafețelor arse și a duratei perioadelor
324
de incendii forestiere (Camia et al., 2008).
Efectul unei perdele forestiere de protecție asupra producției vegetale, umidității solului,
umidității relative a aerului, temperaturii aerului și solului, evaporației și vitezei vîntului în funcție
de raportul dintre distanța și înălțimea perdelei forestiere este ilustrată în graficul din figura 77.
Se subliniază că, curbele prezentate reprezintă efectul influenței perdelei forestiere mai
mult calitativ. În realitate efectul asupra diverselor elemente depinde de foarte mulți factori, dintre
care lățimea perdelei, înălțimea, modul de alcătuire, gradul de opacitate (de închidere a spațiului în
plan vertical), speciile de arbori și arbuști folosite, unghiul fîșiei față de direcția dominantă a
vîntului, etc., respectiv de tipul de cultură, tipul solului, șamd. Din graficul prezentat se poate
observa că, la distanța de x= 4·h (h – înălțimea perdelei de protecție) se poate obține o sporire a
producției vegetale cu cca. 20 % în comparație cu zonele neadăpostite, expuse vîntului.
Aproximativ la aceeași distanță rezultă și maximul de creștere a umidității solului și temperaturii
aerului în timpul zilei. În privința evaporației se poate observa că, aproximativ tot la distanța de x=
4·h prezența perdelei forestiere reduce aceasta la cca. 65 % comparativ cu zona expusă. Viteza
vîntului se reduce la cca. 35 % din valoarea dinaintea perdelei forestiere, la distanța de cca. x= 4·h,
respectiv la cca. 60 % la distanța de x= 10·h din zona adăpostită. Se poate observa de asemenea că,
efectul de reducere a vitezei vîntului începe să se manifeste deja de la cca. x= 4·h dinaintea perdelei
forestiere. Acest fapt se datorează efectului de dirijare în sus a curentului de aer, forțat să se ridice
deasupra coronamentului.
Zonarea vitezei vîntului în zona de influență a perdelei forestiere este ilustrată în figura 78.
325
Influența perdelei forestiere de protecție în timpul iernii în reținerea zăpezii purtate de vînt
este exemplificată în figura 79.
Ca și în alte domenii, în scopul asigurării unei calități superioare a activității în domeniul

forestier, au fost formulate cîteva concepte și elaborate sisteme de certificare. Astfel, Conceptele de
„gestionare durabilă” și de „management forestier responsabil” sînt o consecință directă a
Conferinței de la Rio de Janeiro din 1992 asupra schimbărilor climatice, ratificată de România prin
legea 24/1994.
Conform definiției date de Comisia Internațională pentru Mediu și Dezvoltare, 1987:
„Dezvoltarea este durabilă atunci cînd îndeplineşte cerințele generațiilor actuale fără a
compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile lor necesități.”.
Managementul forestier durabil se defineşte ca: „gospodărirea pădurilor și terenurilor

forestiere într-un mod și la un nivel la care se menţine biodiversitatea, productivitatea, capacitatea
de regenerare, vitalitatea și potentialul de a îndeplini acum și în viitor funcţiile ecologice,
economice și sociale relevante, la nivel local, naţional și global și care nu aduce prejudicii altor
ecosisteme” (Conform MCPFE 1993. Rezoluția H1 de la Helsinki a Conferinței Ministeriale
privind Protecția Pădurilor în Europa).
Deși ambii termeni sînt frecvent utilizați, nu există o convenție unanim acceptată, este de
preferat ca termenul de gestionare durabilă să se utilizeze atunci cînd este vorba de resurse, iar
termenul de management responsabil atunci cînd se fac referiri atît asupra gestionării resurselor, cît
și asupra acțiunilor de ordin administrativ care conduc la realizarea acestui deziderat.
Cu alte cuvinte, managementul este responsabil atunci cînd resursele sînt utilizate în mod
durabil.
În privința celor doi termeni amintiți, Codul silvic-legea 46/2008/2015 formulează
următoarele definiții:
„Gestionarea durabilă a pădurilor: administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încît să îşi
menţină şi să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea,
sănătatea, în aşa fel încît să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile
multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global fără
a crea prejudicii altor ecosisteme.
Management forestier durabil: administrarea şi utilizarea pădurilor şi terenurilor cu
vegetaţie forestieră astfel încÎt să îşi menţină şi să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea,
capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea, în aşa fel încÎt să asigure, în prezent şi în viitor,
capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel
local, regional, naţional şi global fără a crea prejudicii altor ecosisteme.”
Pădurile cu Valoare Ridicată de Conservare (PVRC) (High Conservation Value Forests

326
- HCVF) reprezintă un instrument de evaluare a managementului forestier responsabil. Cu alte
cuvinte, pentru a face dovada practicării unui management forestier responsabil, devine imperios
necesar a se identifica, carta și manageria corespunzător acele păduri ce prezintă valori ridicate de
conservare.
Conceptul de PVRC a fost elaborat de Forest Stewardship Council (FSC) (Consiliul de
administrare a pădurilor), se regăseşte în cadrul principului al 9-lea din sistemul de certificare FSC
și a fost publicat pentru prima dată în 1999 (Jennings et al. 2003). Compania ProForest (Anglia) a
elaborat în anul 2003 primul ghid pentru identificarea PVRC. Acest ghid a fost ulterior adaptat la
specificul fiecărei țări.
În România, adaptarea Ghidului practic pentru identificarea PVRC a fost realizată în 2005
și revizuită în 2013 (Ghid-pvrc-web.pdf), de către un grup de lucru condus de WWF România, în
urma unei cooperări între WWF şi IKEA pentru proiecte în domeniul forestier. Ghidul practic
pentru identificarea PVRC furnizează metodologii practice pentru definirea valorilor ridicate de
conservare şi pentru identificarea pădurilor ce conțin aceste valori.
Ghidul introduce 6 categorii, pentru care definește și pragurile acestora. Categoriile PVRC
sînt prezentate în tabelul 5.4.2, din care se desprinde faptul că pentru categoriile PVRC 1 și PVRC 4
au fost definite și cîte trei subcategorii.
Tabelul 5.4.2. Categoriile de păduri cu valoare ridicată de conservare (PVRC)
Categorii PVRC Subcategorii PVRC
PVRC 1: Păduri care conţin concentraţii de biodiversitate PVRC 1.1.: Suprafețe forestiere din arii protejate
(specii endemice, rare, ameninţate sau periclitate) PVRC 1.2: Păduri care adăpostesc specii rare, ameninţate,
semnificative la nivel global, regional sau naţional periclitate sau endemice
PVRC 1.3: Păduri cu utilizare sezonală critică
PVRC 2: Peisaje forestiere extinse, semnificative la nivel
global, regional sau naţional, în care există populaţii viabile
speciilor autohtone, în forma lor naturală din punct de
vedere al distribuţiei şi densităţii
PVRC 3: Păduri ce cuprind ecosisteme rare, ameninţate
sau periclitate
PVRC 4: Păduri care asigură servicii de mediu esenţiale în PVRC 4.1: Păduri de importanţă deosebită pentru sursele de
situaţii critice apă
PVRC 4.2: Păduri critice pentru prevenirea şi combaterea
procesului de eroziune
PVRC 4.3: Păduri cu impact critic asupra terenurilor agricole
şi calităţii aerului
PVRC 5: Păduri esenţiale pentru satisfacerea necesităţilor
de baza ale comunităţilor locale
PVRC 6: Păduri esenţiale pentru păstrarea identităţii
culturale a unei comunităţi sau a unei zone
Una dintre organizațiile de certificare este NEPcon, acreditată de FSC. Conform „Standard
NEPCon interimar pentru evaluarea managementului forestier in Romania, Versiunea 19 Decembrie
2014, au fost stabilite 10 principii de bază pentru evaluarea managementului forestier, redate în
tabelul 5.4.3. Aceste principii sînt detaliate în mai multe categorii și subcategorii, care pot fi studiate
în materialul citat.
În materialul UE privind starea pădurilor în Europa, din 2011 (Full State of Europe's
Forests 2011 Report, http://www.foresteurope.org/full_SoEF), partea III Tabele anexă, România
prezintă indicatorii extrași și centralizați în tabelul 5.4.4 din Anexă. Dintre acestea se remarcă
îndeosebi valoarea foarte mare a indicatorului „Raportul doborîturi/CAN**fond forestier pe picior,
2005” (CAN- creșterea anuală netă), de 60,27 %.
Tabelul 5.4.3. Principii de evaluare a managementului forestier
327
Principiul 1: CONFORMAREA CU CERINȚELE LEGALE ȘI PRINCIPIILE FSC. Managementul forestier trebuie să respecte toate legile aplicabile
ale țării in care desfășoară activitate precum și tratatele și acordurile internaționale la care România este semnatară și să respecte toate principiile
și criteriile FSC.
PRINCIPIUL 2: PROPRIETATEA, DERPTURILE DE FOLOSINȚĂ ȘI RESPONSABILITĂȚILE AFERENTE. Drepturile de proprietate și de folosință
îndelungată asupra terenului și resurselor pădurii vor fi definite clar, documentate și stabilite pe cale legală.
PRINCIPIUL 3: DREPTURILE POPULAȚIEI INDIGENE. Drepturile de proprietate și de folosință pe termen lung asupra terenului și a resurselor
forestiere trebuie explicit definite, documentate și stabilite în mod legal.
Neaplicabil pentru România.
PRINCIPIUL 4: RELAȚIILE CU COMUNITATEA ȘI DREPTURILE ANGAJAȚILOR. Activitățile de management forestier vor menține sau vor
îmbunătăți bunăstarea socială și economică pe termen lung a muncitorilor și a comunităților locale.
PRINCIPIUL 5: BENEFICII OFERITE DE PĂDURE. Operațiunile de management forestier vor încuraja utilizarea eficientă a produselor multiple și
a serviciilor oferite de păduri pentru a asigura viabilitatea economică și o gamă largă de beneficii sociale și de mediu.
PRINCIPIUL 6: IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI. Managementul forestier trebuie să conserve diversitatea biologică și valorile legate de aceasta,
resursele de apă, solul, ecosistemele și peisajele deosebite, prin aceasta menținînd funcțiile ecologice și integritatea pădurii.
PRINCIPIUL 7: PLANUL DE MANAGEMENT. Planul de management - în funcție de nivelul și intensitatea operațiunilor - va fi redactat, implementat
și actualizat. Obiectivele pe termen lung ale managementului și modalitățile de realizare a acestora trebuie să fie clar explimate.
PRINCIPIUL 8: MONITORIZARE ȘI EVALUARE. Monitorizarea se va desfășura - în funcție de nivelul și intensitatea managementului forestier -
pentru a evalua starea pădurii, producția, custodia, activitățile de management și impactul lor asupra mediului și societății.
PRINCIPIUL 9: MENȚINEREA PĂDURILOR CU VALOARE RIDICATĂ DE CONSERVARE. Activitățile de management în pădurile cu o valoare
ridicată de conservare (PVRC) trebuie să mențină sau să lărgească caracteristicile care definesc asemenea păduri. Deciziile privind PVRC trebuie
luate întotdeauna în contextul unei abordări precaute.
Notă: pentru România ghidul pentru identificarea PVRC este disponibil pe www.certificareforestiera.ro. Ghidul a fost elaborat de un grup de lucru
în cadrul unui proiect WWF România Programul Dunăre - Carpați, în strînsă colaborare cu diferite părți interesate.
PRINCIPIUL 10: PLANTAȚIILE. Plantațiile trebuie proiectate și administrate conform principiilor și criteriilor 1-9 și principiului 10 și criteriile sale.
Deși plantațiile pot oferi o serie de avantaje economice și sociale și pot contribui la satisfacerea necesității de produse forestiere din lumea
întreagă, ele trebuie să fie complementare administrării pădurilor naturale, să reducă presiunile asupra acestora și să contribuie la regenerarea și
conservarea lor.
Explicarea claselor de vătămare prin defoliere se prezintă conform documentului „Manual

for visual assessment of forest crown condition (Manual pentru evaluarea vizuală a stării coroanei
forestiere), Food and Agriculture Organization of the United Nations - FAO (Organizația Națiunilor
Unite pentru Alimente și Agricultură), Pristina, 2014” (după Hanisch & Kilz 1991), reprodus în
tabelul 5.4.5.
Tabelul 5.4.5. Clase de vătămare a coroanei forestiere
Clasa de Caracterizare conform Proporția defolierii
Gradul de defoliere
defoliere O. MAAP 244/2002 (%)
0 niciunul arbore sănătos 0-10
1 ușor arbore slab vătămat 10-25 (stadiu de avertizare)
2 moderat arbore moderat vătămat 25-60
3 sever arbore puternic vătămat 60-100
4 copac mort arbore mort 100
Explicitarea claselor MCPFE se prezintă pe baza materialului „MCPFE Information

Document on Data Collection and Compiling the Statistics On Protected and Protective Forest and
Other Wooded Land in Europe, 2006” este prezentată în tabelul 5.4.6:
Tabelul 5.4.6. Clasificarea ariilor forestiere
Clase MCPFE EEA* IUCN**
1: Obiectiv de management (administrare) 1.1: ″Fără intervenție activă″ A I
″Conservarea biodiversității″ 1.2: ″Intervenție minimă″ A II, (IV)
1.3: ″Conservare prin management activ″ A IV, (V)
2: Obiectiv de management (administrare) ″Protecția peisajului și elementelor naturale specifice″ B III, (V, VI)
3: Obiectiv de management (administrare) ″Funcții de protecție″ (B) na
* EEA – European Environmental Agency (Agenția Europeană de Mediu – AEM); Referințe conform celor utilizate în
Formularul standard de date NATURA 2000 și rețeaua Emerald
** IUCN - Internațional Union for Conservation of Nature (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii);
328
Referințe orientative:
- Echivalarea categoriilor IUCN poate varia în funcție de obiectivul specific de management (a zonei
împădurite) a fiecărei arii protejate.
- Categoriie IUCN III, V și VI au ca obiectiv prioritar de management conservarea biodiversității. În orice
caz, ele se potrivesc mai bine clasei 2 MCPFE, decît clasei 1.
Conform Codului silvic-legea 46/2008/2015, art. 25 al. (1) „În raport cu funcţiile pe care le
îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale:
a) grupa I, care cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei
şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi a
ecofondului, precum şi pădurile din ariile naturale protejate de interes naţional;
b) grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie, în care se
urmăresc realizarea masei lemnoase de calitate superioară şi a altor produse ale pădurii, precum şi,
concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.”
Cele mai valoroase păduri sînt incluse în categoria pădurilor virgine. Definiția acestora este
dată în O. MMP 3397/2012, astfel:
„Pădurea virgină este acea pădure care s-a format şi dezvoltat exclusiv sub acţiunea
factorilor naturali şi în care procesele ecosistemice în dinamica lor se produc fără nicio influenţă
antropică directă sau indirectă.
Pădurea cvasivirgină este pădurea virgină din trecut, care, între timp, a suferit modificări
antropice observabile, nesemnificative asupra structurii, staţiunii şi proceselor ecosistemice*. (*
Majoritatea pădurilor considerate virgine din Europa şi din ţara noastră sînt în realitate
cvasivirgine.).”
În reglementarea respectivă sînt definite și criteriile de încadrare a pădurilor în categoria

pădurilor virgine și semivirgine. Prin O. MMAP 1417/2016 s-a aprobat constituirea Catalogului
naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România. Conform GREENPEACE, se estimează că
suprafața pădurilor virgine și cvasivirgine a scăzut constant, de la aproximativ 2 milioane de hectare
spre 1900, la 700.000 hectare la începutul perioadei comuniste, spre 400.000 hectare în 1984 și doar
246.700 în 2001, conform primului studiu dedicat lor. GREENPEACE mai menționează că, se
poate presupune că, ulterior apariției O. MMP 3397/2012, s-a mai pierdut prin exploatare o parte
însemnată a acestui patrimoniu, astfel că astăzi estimările indică existența a puțin peste 100.000
hectare de păduri virgine și cvasivirgine rămase, din care pînă în prezent s-au identificat puțin peste
20.000 ha.
Conform „Virgin Forests in Romania” (Inventory and strategy for sustainable management
and protection of virgin forests in Romania - Extended English summary, proiectul PIN-MATRA /
2001/018), editat în 2005, elaborat de KNNV (Royal Dutch Society for Nature Conservation -
Societatea Regală Olandeză de Conservare a Naturii) în colaborare cu ICAS (Institutul Naţional de
Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea"), pădurile din grupa I reprezintă 53,3 %, iar
329
cele din grupa II 46,7 % din suprafața forestieră totală, iar în cadrul proiectului au fost identificate
păduri virgine în suprafață totală de 218.500 ha. În scrisoarea nr. 89/24.02.2016., Asociația WWF-
Programul Dunăre-Carpați România arată că, analizînd pădurile identificate în studiul PIN-
MATRA/2001/018, prin aplicarea criteriilor stabilite în O. MMP 3397/2012, suprafața acestor
păduri se reduce la numai 7.652,2 ha.
Continuitatea pădurilor este un element important în menținerea biodiversității habitatelor
forestiere și în managementul sustenabil al faunei cinegetice. Datele privind conectivitatea
peisajelor forestiere și modificarea acestora au fost extrase din Raportul la a 7-a Conferință
Ministerială FOREST EUROPE din 2015 și sîn prezentate în figura 80.
Datele prezentate pentru anul 2012 pe ansamblul României arată predominarea unei
conectivități reduse (sub 30 %), precum și o creștere mică a unităților peisagere forestiere cu un
grad de conectivitate mare (peste 50 %).
Masa lemnoasă pe picior reprezintă volumul brut de masă lemnoasă pe picior din toate
speciile forestiere, constituind principala resursă şi produs al pădurii. Ea se cuantifică şi exprimă
anual, în m3 şi tone. Speciile forestiere se formează şi dezvoltă, ajung la maturitate (vârsta optimă
de recoltare a masei lemnoase), într-o perioadă relativ lungă de timp. De exemplu, vîrsta medie de
formare a masei lemnoase este cuprinsă între 80–140 ani la speciile de răşinoase, între 60–80 ani la
fag, între 100–200 ani la speciile de stejar, între 50–70 ani la diverse specii tari şi între 25–40 ani la
diverse specii moi. Viteza de creștere a biomasei este accelerată în general în primii 30 de ani, după
care scade lent. În România, capacitatea medie naturală de producţie a tuturor speciilor forestiere
este evaluată la cca. 213 m3 masă lemnoasă pe picior/1 ha suprafaţă a pădurilor; 280 m3/ha la
speciile de răşinoase; 256 m3/ha la fag; 151 m3/ha stejar; 113 m3/ha la diverse specii tari şi moi. În
comparaţie cu alte ţări europene, România deţine locul 4 ca volum mediu pe un hectar forestier de
masă lemnoasă pe picior (după Elveţia, Austria şi Cehia).
Capacitatea naturală de producţie a pădurilor este influenţată de creşterea medie

anuală de masă lemnoasă pe picior la un hectar. Productivitatea medie anuală a pădurilor este
evaluată in România la circa 5,6 m3/ha·an la toate speciile, cu excluderea clasei de vîrstă 1-20 ani
(4,1 m3/ha·an cu includerea clasei de vîrstă 0-20 ani), 6,5 m 3/ha·an la răşinoase, 5,5 m3/ha·an la fag,
4,7 m3/ha·an la stejar, 5,3 m3/ha·an a la diverse specii de foioase tari şi moi. Din acest punct de
vedere, România ocupă locul 4 în Europa, după Irlanda, Austria şi Danemarca.
Densitatea drumurilor forestiere în România este de 6,1 m/ha. În comparație, în Germania
este de 45 m/ha, în Elveția 44 m/ha și Franța, de 26 m/ha. (Barbu, I., Barbu, C., 2005)
În condiţii de normalitate, volumul anual al masei lemnoase recoltate trebuie să fie egal cu
masa lemnoasă ajunsă la vîrsta recoltării. Ea este denumită şi posibilitatea maximă a pădurii de a
oferi masa lemnoasă ajunsă la vîrsta optimă de recoltare. Din Raportul la a 7-a Conferință
Ministerială FOREST EUROPE din 2015 rezultă că, în România, în perioada 1990-2010, tăierile
anuale reprezintă între 40-70 % din creșterea medie netă anuală, iar consumul de lemn (lemn brut și
produse din lemn) între 0,5-1,0 m3/locuitor·an.
Conform INSSE, fondul forestier al României în 2014 ocupă o suprafaţă de 6,545
milioane de hectare (reprezentînd o pondere de 27,45 % din suprafața României, de 238.391 km²),
din care suprafaţa efectiv acoperită cu păduri este de 6,387 milioane de hectare, reprezentînd 97,6 %
din fondul forestier naţional, restul reprezintă terenuri destinate nevoilor de cultură, de producţie,
administraţiei silvice, drumuri forestiere, terenuri neproductive, ocupaţii şi litigii, scoateri temporare
din fondul forestier.
În raport cu populaţia, România dispune de cca. 0,33 ha fond forestier/locuitor (19,953
milioane locuitori în 2014 conform INSSE), din care efectiv păduri 0,32 ha/locuitor, situîndu-se cu
mult sub media mondială şi cea europeană, ocupînd locul 10 în Europa şi locul 13 după procentul
de împădurire.
Inventarul forestier național (IFN) este principalul instrument de evaluare a resurselor

forestiere dintr-o țară. De asemenea, IFN este principalul furnizor de date pentru raportarea
indicatorilor de gestionare durabilă a pădurilor, conform angajamentelor asumate de România în
330
cadrul Conferinței ministeriale pentru protecția pădurilor în Europa (MCPFE). MCPFE, în prezent
FOREST EUROPE (http://foresteurope.org) este o inițiativă pan-europeană la nivel înalt de
cooperare în scopul realizării unei politici comune de gospodărire durabilă a pădurilor.
Una dintre rezultatele cooperării este elaborarea criteriilor privind inventarul forestier. IFN
este conceput ca un inventar forestier continuu, cu o periodicitate a ciclului de inventariere de cinci
ani, conform art. 89 din legea 46/2008/2015 a Codului silvic. În România, elaborarea Inventarului
Forestier Național (IFN) este în sarcina ICAS (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în
Silvicultură "Marin Drăcea" - INCDS) și a fost inițiat în 2006.
Conform datelor finalizate ale primului ciclu al IFN (2008-2012), suprafața totală a
fondului forestier este de 7,046 milioane ha, din care efectiv păduri 6,901 milioane ha. Din totalul
suprafeței efective a pădurilor, coniferele ocupă 1,796 milioane ha (26,0 %) și foioasele
(caducifoliatele) 5,105 milioane ha (74,0 %). Din suprafața efectivă a pădurilor, pădurile virgine
reprezintă 126.880 ha (1,84 %) și pădurile semivirgine 110.572 ha (1,6 %), în total 237.453 ha (3,84
%). În zona studiată nu au fost identificate păduri virgine și semivirgine.
O parte din suprafața fondului forestier din zona studiată se află în administrarea Ocolului
silvic Homorod (OSH), cu sediul în Odorheiu-Secuiesc. Ocolul silvic nu a răspuns solicitărilor.
Conform lucrării de doctorat al lui Benke József (2003), suprafața totală a OSH este de 16.728 ha,
din care păduri din grupa I (de protecție) 4.142 ha (24,8 %) și din grupa II (de producție) 12.586 ha
(75,2 %), posibilitatea totală 35.500 m3/an și productivitatea medie anuală, conform studiului ICAS
Brașov „Amenajamentul Ocolului Silvic Homorod 1999”, de 7,3 m3/ha·an, cu peste 30 % mai mare
ca media pe țară.
Capacitatea de producție a pădurilor administrate de OSH este următoarea: 26 % bună
(Bs), 68 % medie (Bm), 6 % slabă (Bi). Pe suprafața administrată de OSH se găsesc următoarele
tipuri de biotopuri forestiere, conform tabelului 5.4.7:
Tabelul 5.4.7. Tipuri de biotopuri forestiere la OS Homorod
Denumirea biotopului forestier Formula Proporția (%)
Molidișuri de munte înalt
FM3 Bs TII-III HIV-V Ue4 30
(magashegyvidéki lucfenyvesek) (Mo - LF)
Arborete montane mixte
FM2 Bm TIV-V HIV-V Ue3-2 30
(elegyes montán termőhelyek) (Mo, Br, Fa - LF, JF, B)
Făgete montane și submontane
FM1 + FD4 Bm TIII-IV HIII Ue2 6
(montán és szubmontán bükkös) (Fa - B)
Făgete și gorunete de deal (dombvidéki bükkös és kocsánytalan FD3 Fa Bm TIII-IV HIII Ue2
34
tölgyes) (Fa, Go - B, KTT) FD3 Go Bi TII-III HII Ue2-1
Total 100
Speciile de arbori existente pe suprafața forestieră administrată de OSH sînt conform

tabelului 5.4.8. Astfel au fost identificate un număr de 8 clase de specii, totalizînd 11 specii de
arbori. Din tabel rezultă două specii dominante, molidul în proporție de 48 % și fagul în proporție
de 25 %, totalizînd împreună 73 %, adică peste două treimi din speciile de arbori existenți.
Tabelul 5.4.8. Specii de arbori la OS Homorod
Specia de arbore (simbol)
pin silves- paltin de
plop
Suprafața tru (~ de munte, ulm Total
molid fag gorun carpen brad tremurător,
pădure), de munte
(Mo) (Fa) (Go) (Ca) (Br) mesteacăn
larice (Pa.m,
(Pl.t, Me)
(Pi, La) Ul.m)
(ha) 8.025 4.197 2.246 750 584 454 255 217 16.728
(%) 48 25 13 5 4 3 1 1 100
Clasele de vîrstă ale pădurilor pe teritoriul forestier administrat de OSH se prezintă

conform tabelului 5.4.9:
Tabelul 5.4.9. Clasele de vîrstă ale pădurilor la OS Homorod
331
Clasele de vîrstă (simbol / ani)
Suprafața I II III IV V VI Total
0-20 21-40 41-60 61-80 81-100 101-120
(ha) 2054 2910 3314 4805 2732 913 100
(%) 13 17 20 28 16 6 Total
Răspîndirea habitatelor forestiere este arătată în tabelul 5.4.10:

Tabelul 5.4.10. Răspîndirea habitatelor forestiere la OS Homorod
Denumirea habitatului forestier Proporția (%)
Molidișuri (Lucfenyvesek) (Piceetum abieti) 21
Brădeto-molidetum (Jegenyefenyves-lucos) (Bazzanio-Abietum) 3
Făgete montane (Magashegyi-bükkösök) (Aconito-Fagetum) 34
Carpeto-făgete (Gyertyános-bükkösök) (Melliti-Fagetum) 28
Carpeto-gorunete (Gyertyános-kocsánytalan tölgyesek) (Querco petraee-Carpinetum) 12
Pinete (Erdeifenyvesek) (Pinetum sylvestris cultum) 2
Total 100
În concluzia studiului autorul menționează că, OSH dispune de situri forestiere (arborete)
care permit regenerarea naturală a pădurilor și subliniază că, dinamica dezvoltării pădurilor este
influențată în mod determinant de factorii antropogeni și nu de aptitudinile siturilor.
Deoarece zona studiată este acoperită de teritoriul forestier administrat de OSH, datele
preluate din lucrarea lui Benke József (2003) pot fi considerate valabile și pentru UAT Vlhița.
5.4.1. Efectul pădurilor asupra bilanțului de dioxid de carbon (CO2)
Pădurile pot influența semnificativ clima prin modificarea concentrației dioxidului de

carbon în atmosferă, care era de 280 ppm (părți per milion= 0,028 % V/V (procente volumice)) din
era preindustrială și pînă în urmă cu 100 de ani, 379 ppm în 2005 și 404 ppm (valoare corectată) în
2016. Dioxidul de carbon este cel mai important gaz cu efect de seră (GES, în engleză greenhouse
gas - GHG), a cărui concentrație este în continuă creștere datorită îndeosebi arderii combustibililor
fosili și defrișării pădurilor (în special a pădurilor tropicale, mai ales a celor amazoniene). Pădurile
(în special pădurile tropicale), absorb dioxidul de carbon din atmosferă, reducînd concentrația
acestuia, ceea ce, în absența altor influențe, ajută la răcirea climei (Bonan, 2008).
Rolul vegetației în stocarea naturală a dioxidului de carbon se datorează faptului că, prin
respirația pe timpul nopții din acesta se eliberează în atmosferă o cantitate mai mică decît cantitatea
absorbită ziua pentru fotosinteză. Creșterea plantelor se realizează prin fotosinteză, proces biologic
prin care plantele acumulează biomasă prin absorbția dioxidului de carbon din atmosferă și îl
transformă în materie organică (carbohidrați) cu ajutorul energiei solare. Fiecare gram de carbon
asimilat încorporează o cantitate de energie de 39 kJ. Prin procesul invers – de ardere, fiecare
kilogram de carbon stocat (acumulat) în biomasă eliberat în atmosferă se transformă în dioxidul de
carbon echivalent absorbit în timpul fotosintezei.
În raportul tehnic 12/2015 al Agenției europene de mediu (EEA), capacitatea ecosistemică
a pădurilor este clasificată după capacitatea de înmagazinare (stocare) a carbonului și cpacitatea de
absorpție a carbonului din atmosferă, în 3 clase, conform tabelului 5.4.11:
Tabelul 5.4.11. Clasele de stocare și sechestrare a carbonului de către păduri
Capacitatea de stocare a carbonului Capacitatea de absorpție a carbonului
Clasa
(t C/ha) (t C/ha·an)
redusă (3) 0-25 0,016479–2.25
medie (2) 25-100 2,25-6,7
mare (1) 100-130 6,7–15,697465
Sursa: Exploring nature-based solutions: The role of green infrastructure in mitigating the
impacts of weather- and climate change-related natural hazards, EEA Technical report No 12/2015
332
Tabelul 5.4.12. Acumularea carbonului în păduri
Sursa
State of Europe’s
Forests 2015
FutMon Scientific Report, 2013*
Denumire zăcămîntului (depozitului) de acumulare a carbonului (a 7-a Conferință
(valori simulate pentru 2009)
ministerială FOREST
EUROPE, Madrid)
(%) (%) (tC/ha) (%) (%)
deasupra trunchi, ramuri, crengi 125 39,0
28,5
solului frunze/ace 3,9 1,2
sub nivelul rădăcini groase 18 5,4
biomasă 7,1 45,8 53,0
solului rădăcini subțiri 1,8 0,6
biomasă lemn mort (uscat pe picior, căzut) 1,2
22 6,8
moartă litieră (frunze căzute, rădăcini moarte) 9,0
sol (0-
humus (carbon organic) și solul mineral 54,1 54,1 152 47,0 47,0
100 cm)
TOTAL 99,9 99,9 322,7 100 100
* Valorile de simulare s-au bazat pe măsurători în 28 de locații, acoperind Germania (16), Italia (7), Slova-
cia (2), Austria (1), Belgia (1) și Grecia (1), preponderent din clasele de vîrstă între 60-160 ani, din speciile
Pinus sylvestris L. (pin de pădure - erdeifenyő) (9), Picea abies [L.] Karst. (molid - közönséges lucfenyő)
(9), Fagus sylvatica L. (fag – bükk) (7), Quercus cerris L. (cer - csertölgy) (1), Quercus frainetto Ten.
(gîrniță - magyar tölgy) (1) și Quercus robur L. (stejar - kocsányos tölgy) / petraea [Matt.] Liebl. (gorun -
kocsánytalan tölgy) (1), situate la altitudini și condiții climatice diverse.
În circuitul carbonului din pădure masa foliară căzută, care se transformă în humus, are o
contribuție importantă, avînd valori între 1-7 t materie uscată/ha (Mátyás, Cs. et al.: Erdészeti
ökológia, 2005). Contribuția diferitelor segmente ale pădurii în acumularea carbonului se arată
exemplificativ în tabelul 5.4.12, bazat pe două documente privind pădurile europene.
Repartiția detaliată a conținutului de carbon în pădurile analizate în studiul FutMon
Scientific Report, 2013, se prezintă în figura 81.
Calculul dioxidului de carbon sechestrat (reținut) în păduri se face prin procedura

următoare:
333
- se estimează biomasa vie conținută în trunchiul lemnului pe picior (m3/ha)
Pentru un calcul mai exact trebuie ținut cont de clasa de vîrstă și de starea de sănătate a
arboretului. Volumul mediu specific de lemn pe picior s-a estimat pe baza primului Inventar
Forestier Național (IFN), elaborat de ICAS pentru perioada 2008-2012.
- biomasa obținută se transformă în biomasă vie materie (substanță) uscată (SU), prin înmulțirea
volumului biomasei cu densitatea lemnului, D (t/m3), rezultînd biomasa în (tSU/ha)
Densitatea materiei uscate se consideră de obicei cea corespunzătoare lemnului de foc
(oven-dry), lemnul fiind uscat la temperatura de 70 ºC. Pentru un calcul mai exact trebuie ținut cont
de densitatea lemnului în funcție de specie. De exemplu, asemenea valori sînt date în lucrarea
„Monitoring and Indicators of Forest Biodiversity în Europe – From Ideas to Operationality” (EFI
Proceedings No. 51, 2004), tabelul 3A.1.9-1 și „Ákos László: Erdészeti, vadászati, faipari lexikon”
(Enciclopedie forestieră, de vînătoare și industria lemnului). În materialul „CO2-Effekte der
Schweizer Wald- und Holzwirtschaft” din 2007 (Efectele CO2 ale gospodăririi pădurilor și industriei
lemnului elvețiene) de exemplu, pentru conifere se utilizează densitatea de 0,385 t/m 3 și 0,556 t/m3
pentru foioase. Pentru calcul estimativ se utilizează diferite aproximări, fie pe grupuri de specii
(conifere-foioase, conifere-foioase tari-foioase moi), fie prin adoptarea unei valori medii. În calculul
nostru vom utiliza valorile densităților adoptate de România în contribuția la studiul „Harmonized
Methods for Assessing Carbon Sequestration in European Forests” (JRC MASCAREF Report,
2010, p. 196), respectiv 0,4 t/m3 pentru conifere, 0,655 t/m3 pentru fag, 0,645 t/m 3 pentru stejar și
0,6 t/m3 pentru foioase tari.
- biomasa vie materie uscată se transformă în total biomasă vie materie uscată (partea de deasupra
solului plus partea de sub nivelul solului - rădăcinile) prin înmulțirea cu un coeficient de conversie
KR= 1+R, rezultînd biomasa totală materie uscată (tSU/ha)
Valoarea coeficientului de conversie depinde de cantitatea de biomasă materie uscată la
hectar și specia de lemn. În materialul „CO2-Effekte der Schweizer Wald- und Holzwirtschaft” din
2007 de exemplu, pentru coeficientul de conversie au fost adoptate valori între R= 1,46-1,70.
Ghidul „Good Practice Guidance for Land Use, Land-Use Change and Forestry” (GPG for
LULUCF), elaborat în 2003 în cadrul programului „IPCC National Greenhouse Gas Inventories
Programme”, în tabelul 3A.1.8 indică valori pentru coeficientul R (root-shoot ratio, în română ar
suna coeficientul rădăcină-vlăstar), pe baza căruia în calculul nostru adoptăm R= 0,25 pentru
pădurile de conifere, și R= 0,30 pentru foioase.
- biomasa moartă, încluzînd copacii uscați pe picior, copacii căzuți la pămînt, și rădăcinile copacilor
morți, se estimează în funcție de tipul de pădure, specia de lemn și biomasa vie la hectar, prin
inmulțirea biomasei vii cu un coeficient KD= 1+DWR (dead wood ratio, în română coeficientul
lemnului mort)
Pentru acest coeficient sînt indicate valori în lucrarea „Monitoring and Indicators of Forest
Biodiversity în Europe – From Ideas to Operationality” (EFI Proceedings No. 51, 2004), la pag.
185, de unde adoptăm DWR= 0,25 pentru conifere și foioase.
- biomasa din litieră include toate materiile moarte căzute pe sol (frunze, crengi cu diametrul sub 10
cm)
Valori pentru carbonul din litieră sînt date în GPG for LULUCF, tabelul 3.2.1,
considerînd conținutul de carbon în biomasa materie uscată, de 37 % (0,37), pe baza căruia, avînd în
vedere climatul temperat rece uscat, adoptăm 27 tC/ha pentru pădurile de conifere și 28 tC/ha
pentru pădurile de foioase.
- biomasa uscată se transformă în carbon prin înmulțirea cu fracțiunea de carbon a materiei uscate,
respectiv coeficientul CF
Fracțiunea de carbon a materiei uscate depinde de specia de lemn sau vegetație. În
literatura de specialitate sînt indicate aceste valori. În materialul „CO2-Effekte der Schweizer Wald-
und Holzwirtschaft” din 2007 de exemplu, fracțiunea de carbon se consideră 0,5. Pentru calcule
estimative, ghidul GPG for LULUCF și JRC MASCAREF Report, citate mai sus, indică valoarea
de 50 % (0,5). Vadász Elemér din Ungaria, citat de Buzás Zoltán, indică pentru fracțiunea de carbon
valoarea medie de 49,65 % (0,4965), valoare ce se adoptă în calculele următoare.
- carbonul din sol
334
Pentru acest rezervor de carbon adoptăm valoarea indicată în GPG for LULUCF, tabelul
3.4.4, pentru solurile vulcanice în climatul temperat rece uscat, respectiv 20 tC/ha.
- pentru transformarea carbonului sechestrat (reținut) în ecosistemele forestiere se utilizează
raportul dintre greutatea molară a carbonului și dioxidului de carbon, respectiv: c= 44/12= 3,667
[tCO2/tC]
În materialul „CO2-Effekte der Schweizer Wald- und Holzwirtschaft” din 2007 de
exemplu, pentru acest raport se utilizează valoarea rotunjită la 3,67. Într-un calcul mai rapid, avînd
în vedere că produsul k= CF·c este o constantă specifică speciei de lemn, se poate utiliza direct
înmulțirea volumului biomasei cu aceasta. Considerînd valoarea CF= 0,4965, rezultă constanta k=
0,4965·3,667= 1,821 [tCO2/tC].
Cu elementele și datele de mai sus, pentru pădurile administrate de OSH, carbonul,
respectiv dioxidul de carbon reținut rezultă conform tabelului 5.4.13 din Anexă. Din rezultatul final
se poate calcula carbonul sechestrat de aceste păduri, astfel: C= 728,0 t CO2/ha·12/44= 198,5 t C/ha.
Această valoare situează pădurile administrate de OS Homorod în clasa 1 din punct de vedere al
capacității de stocare a carbonului.
O mențiune importantă se impune în legătură cu tabelul 5.4.13, și anume că, rezultatele
servesc în mod exclusiv demonstrativ, nicidecum cantitativ. Cu toate estimările făcute, impuse de
lipsa datelor concrete, tabelul 5.4.13, pe lîngă demonstrația unui asemenea calcul într-un caz
concret, are și rolul de a arăta importanța pădurilor, pe lîngă celelalte servicii ecosistemice, și în
ceea ce privește rolul deosebit de important de echilibrare a bugetului dioxidului de carbon,
principalul gaz cu efect de seră, la nivel global.
Astfel, chiar în lipsa datelor numai pentru teritoriul UAT Vlăhița, se poate aprecia că,
pădurile de aici au o contribuție importantă la nivel local în sechestrarea naturală a carbonului, de
unde și importanța necesității gospodăririi sustenabile a acestora.
5.4.2. Efectele schimbării climatice asupra pădurii
În concepția actuală de gospodărire a pădurilor, clima este un factor de influențare a

siturilor de creștere cu variabilitate dinamică. Observațiile ecofiziologice și analiza proceselor de
viață ale pădurilor au arătat indubitabil că aprovizionarea cu apă a principalului interval de creștere
(utilizare) (lunile V-VII) și a lunilor critice (VII-VIII) influențează în mod determinant creșterea și
vitalitatea pădurii. Relația cauzală între condițiile climatice și creșterea diametrală a arborilor poate
fi caracterizată cu Indicele de Ariditate Forestieră (Forestry Aridity Index) FAI simplificată, definită
ca: FAI= 100·TVII-VIII/(HV-VII+HVII-VIII), în care T este temperatura medie a perioadei și H suma
precipitațiilor în perioadele respective. Metoda se bazează pe rezultatele analizelor inelelor de
creștere ale arborilor, care au arătat că, în privința grosimii acestora, suma precipitațiilor din
perioada vegetativă (de creștere) în accepțiunea clasică (aprilie-septembrie) este mai puțin relevantă
în comparație cu suma precipitațiilor din perioada mai-iulie. Cu acest indice pot fi caracterizate nu
numai clasele climatice forestiere, dar și clima generală a unei regiuni sau unui loc. Astfel clima
făgetelor este caracterizată de valoarea FAI de pînă la 4,75, clima carpeto-stejăretă cu indicele FAI=
4,75-6,00, clima goruniană și ceriană de indicele FAI= 6,00-7,25, iar clima de silvostepă cu indicele
FAI peste 7,25. Metoda a fost elaborată de Führer Ernő în cadrul proiectului NKFP6-00047/2005 și
prezentată în articolul „A fák növekedése és a klíma” (Dezvoltarea arborilor și clima) în „KLÍMA-
21” FÜZETEK, 2010, nr. 61. Deși valorile indicelui FAI pot fi considerate valabile numai în
condițiile climatice ale Ungariei, prin asimilare pot avea o aplicabilitate și în regiunile studiate, prin
înlocuirea parametrilor corespunzători.
În studiul FutMon Scientific Report din 2013 (proiectul LIFE „Further Development and
Implementation of an EU-level Forest Monitoring System – FutMon” - „Dezvoltarea în continuare
și punerea în aplicare a unui sistem de monitorizare a pădurilor la nivelul UE”), în care a luat parte
și România prin ICAS, precum și în proiectul RoK-FOR (The Influence of Climate Change on
European Forests and the Forest Sector, 2013) se arată că, cele mai probabile efecte ale schimbării
climatice asupra pădurilor sînt alarmante, acestea fiind următoarele:
- schimbările în precipitații vor conduce cel mai probabil la condiții extreme, la ambele
335
capete ale scării conținutului de apă din sol; Consecințele vor fi perioade anoxice mai lungi în
timpul iernii și perioade de secetă mai prelungite în timpul verii.
- generat de decalajul mai mare dintre cele două valori extreme ale conținutului de apă din
sol, acesta va crește și scade mai rapid decît în prezent; Productivitatea pădurilor în zonele
vulnerabile la stresul indus de disponibilitatea de apă în sol va scădea.
- temperaturile în creștere ar putea la fel de bine spori extremele prin aceea că, acestea duc
la creșterea pierderilor de apă în timpul verii și infiltrarea apei mai mare în lunile de iarnă (din
cauza ploii în loc de zăpadă). Alte efecte ale temperaturilor în creștere (accelerarea proceselor de
creștere, prelungirea perioadei de vegetație, creșterea pierderilor de respirație) pot contracara parțial
aceste evoluții. Iernile mai blînde scad întărirea de iarnă a copacilor, crescînd vulnerabilitatea
acestora la îngheț.
- tulburări abiotice mai pronunțate (incendii forestiere, doborîturi de vînt, secetă, etc.)
- deplasări altitudinale, izbucnirea și dezvoltarea de generații suplimentare ale anumitor
insecte dăunătoare
- scăderea calității lemnului datorită creșterii neuniforme de la un an la altul
5.5. Vulnerabilitatea urbană și adaptare
5.5.1. Factori de vulnerabilitate urbană
Ariile urbane sînt deosebit de vulnerabile la impacturile cauzate de modificările climatice.

Aceasta datorită densității infrastructurii, populației, serviciilor și activității economice. Tipul
impactului depinde de zona geografică și de topografia terenului. Severitatea impactului este în
strînsă dependență de caracteristicile fizice ale intravilanului, precum țesătura urbană, densitatea
construcțiilor, a rețelelor edilitare, etc.
La ora actuală nu există o metodă consensuală în privința cuantificării vulnerabilității
urbane la schimbările climatice. În studiul intitulat „Urban regions: Vulnerabilities, Vulnerability
Assessments by Indicators and Adaptation options for Climate Change Impacts – Scoping Study”,
publicat în raportul ETC/ACC Technical Paper 2010/12, elaborat de un grup de autori (Schauser, I.,
Otto, S., Schneiderbauer, S., Harvey, A., Hodgson, N., Robrecht, H., Morchain, D., Schrander, J.,
Khovanskaia, M., Celikyilmaz-Aydemir, G., Prutsch, A. and McCallum, S.), sînt enumerate
următoarele tipuri și grupări de vulnerabilitate:
- temperaturi mai ridicate, valuri de căldură, probleme de sănătate
- scăderea cantității precipitațiilor, deficit de apă și secetă
- incendii forestiere
- precipitații intense și inundații fluviatile
- precipitații extreme și inundații cauzate de incapacitatea rețelei de canalizare
- creșterea nivelului mării și inundații cauzate de valuri provocate de furtuni puternice
Pe baza datelor furnizate de organismele de resort din țările membre (în cazul României
INMH), EEA prezintă hărți interactive și în privința vulnerabilității urbane. Aceste hărți, decupate
pentru zona studiată, prezentate în Anexă, sînt următoarele:
- figura 82. Expun erea la secetă și deficit de apă pentru perioada 2071-2100; Acest tip de
vulnerabilitate este reprezentat prin modificarea prezumată a duratei perioadelor de secetă (dry
spells). Pentru perioada 2071-2100 raportată la perioada 1971-2000, în zona studiată modificarea
duratei acestor perioade se încadrează în zona neutră, respectiv cu numărul zilelor între -1...1 zi.
- figura 82a. Estimarea riscului potențial de inundații pentru perioada 2071-2100; Acest tip
de vulnerabilitate este reprezentat prin modificarea numărului mediu al zilelor cu precipitații
extreme (> 20 mm/zi). Pentru perioada 2071-2100 raportată la perioada 1971-2000, în zona studiată
modificarea numărului acestor zile se încadrează de asemenea în zona neutră, respectiv cu numărul
zilelor între -0,9...1 zi.
- figura 83. Gradul de impermeabilizare a terenului în Vlăhița; EEA furnizează hărți
336
interactive elaborate pe baza relevărilor satelitare, pentru toate localitățile, cu periodicitatea
imaginilor CLC, cu mențiunea că din cauza rezoluției (celule de 20x20 m) și a scării maxime
limitate, zonele construite cu densitate mică nu apar pe hartă. Aceasta este și cazul stațiunii Băile
Homorod. Astfel pentru Vlăhița se dispune de hărțile cu gradul de impermeabilizare a terenului din
2006, 2009 și 2012. Se poate constata creșterea gradului de impermeabilizare a terenului. Creșterea
gradului de impermeabilizare a terenului este un factor agravant, de depreciere a confortului urban,
prin modificarea ciclului hidrologic și accentuarea efectului insulei de căldură.
- figura 84. Confortul termal exterior; Acesta este ilustrat prin estimările Agenției europene
de mediu (EEA) pentru perioada 2021-2050 și 2071-2100 prin indicatorul numărul combinat al
nopților tropicale (cu temperatura > 20 ºC) și al nopților caniculare (cu temperatura > 35 ºC). Pentru
perioada 2021-2050 estimările arată posibilitatea apariției a unui număr între 2-6 zile pentru zona
spre vest de meridianul central al orașului Vlăhița (intersecția dintre drumul național DN 13A și
drumul județean DJ 132) și fără modificări spre est. Pentru perioada 2071-2100 estimările arată
posibilitatea apariției a unui număr între 18-22 zile pentru zona spre vest de meridianul central al
orașului Vlăhița, respectiv între 10-14 zile spre est, cu excepția bazinului superior al rîului Vîrghiș
spre nord, unde acest număr se estimează între 6-10 zile.
5.5.2. Măsuri de adaptare-infrastructura verde
În literatura de specialitate măsurile de adaptare la schimbările climatice sînt grupate în

trei categorii principale și una derivată:
- măsuri „gri”, respectiv măsuri tehnologice și inginerești, precum: creșterea eficienței
energetice, soluții constructive la clădiri și infrastructură
- măsuri „verzi”, respectiv soluții ecosistemice, care utilizează tehnicile bazate pe cele
oferite de natură, precum: diversificarea culturilor agricole, restaurarea, protejarea și menținerea
ecosistemelor, utilizarea plantelor indigene, utilizarea materialelor naturale, etc. Acțiunile de
adaptare verzi caută să utilizeze natura pentru conservarea sau sporirea stocului de carbon și pentru
a micșora emisiile de carbon cauzate de degradarea sau pierderea ecosistemelor. Atunci cînd
acțiunile de adaptare verzi sînt integrate într-un plan organizat spațial, atunci ele poartă numele de
„infrastructură verde”.
- măsuri „soft”, respectiv manageriale și legislative, precum: planificare, legiferare
coerentă, gospodărirea resurselor și consumurilor de apă în scopul diminuării riscului cauzat de
secetă și deficitul de apă, sisteme de avertizare meteorologică timpurii a valurilor de căldură,
furtunuilor și precipitațiilor extreme, sisteme de avertizare timpurii a undelor de viitură, sisteme de
monitorizare a hazardurilor naturale și umane, managementul utilizării terenurilor și planificare
spațială, diversificarea activității economice și îmbunătățirea serviciilor de asigurare, informarea,
conștientizarea și sensibilizarea publicului asupra riscurilor de sănătate, valurilor de căldură și
perioadelor de ger
- măsuri combinate, prin combinarea a două sau trei dintre primele trei măsuri
De regulă, combinarea celor trei măsuri oferă calea efectivă de asigurare a rezilienței,
respectiv a capacității de revenire a comunității afectate de un dezastru la starea normală.
Cele trei măsuri de adaptare menționate anterior pot fi categorisite în funcție de măsura în
care ele pot fi justificate de diferitele scenarii climatice. Astfel, acțiunile „low-regret” (regret
minim) sînt acelea care pot fi justificate în orice scenariu climatic plauzibil pentru viitor, necesită
costuri relativ mici și asigură beneficii relativ mari, pe cînd cele „high-regret” (regret maxim) sînt
acelea care au sens numai în foarte puține scenarii climatice. Se menționează că nici în acest sens nu
există un consens în terminologie. Astfel, unii autori mai deosebesc și scenariul „no-regret” (fără
regrete), definit ca o acțiune cu costuri minime în condițiile climatice actuale, corespunzător
scenariilor climatice viitoare și care nu necesită compromisuri puternice cu alte politici și obiective.
Autorii care preferă termenul „low-regret” în favoarea „no-regret” argumentează pe drept că, din
moment ce orice acțiune necesită costuri ocazionale (adiționale), acesta este mult mai precis ca
termenul „no-regret”.
În literatura de specialitate de asemenea mai este utilizat și termenul „win-win” (cîștig-
337
cîștig, în sensul reciproc avantajos), definit ca o acțiune care contribuie la adaptare, avînd în același
timp și alte beneficii de ordin social, economic și de mediu, inclusiv cele legate de diminuare a
efectelor. Se poate observa că în fond, definițiile diferă în special prin omitere, deoarece orice
acțiune de adaptare are sens numai dacă aduce beneficii comunității.
O altă cale de analiză a diferitelor tipuri de acțiuni de adaptare este cea din punct de vedere
al procesului decizional prin care se ajunge la implementarea (realizarea practică) acțiunilor de
adaptare. Adaptarea planificată urmărește luarea de măsuri pentru contracararea efectelor actuale
sau anticipate ale schimbărilor climatice în contextul schimbărilor sociale în curs și în prognozate.
Ea este rezultatul unei decizii deliberate, bazată pe conștientizarea faptului că, condițiile s-au
schimbat (adaptare reactivă) sau sînt pe punctul de a se schimba (adaptare anticipativă) și că
este necesară o acțiune pentru a reveni la, a menține sau a obține o stare dorită. Adaptarea
anticipativă este de preferat adaptării reactive, deoarece aduce mult mai multe beneficii. Adaptarea
reactivă este o formă a soluțiilor de tip „end-of-pipe” (la capătul țevii, adică după producerea unui
fenomen sau ca urmare a neglijării acțiunilor preventive), care se concentrează pe eliminarea
poluanților din mediu după ce aceștia au fost descărcate, în locul luării măsurilor în timpul
proceselor pentru diminuarea cantității acestora.
Soluții bazate pe natură (Nature-based solutions - NbS)
Soluțiile bazate pe natură (Nature-based solutions – NbS) sînt definite de IUCN

(International Union for Conservation of Nature) (Uniunea Internațională pentru Conservarea
Naturii - UICN), ca acțiunile menite să protejeze, să administreze în mod sustenabil și să restaureze
ecosistemele naturale sau modificate, care abordează provocările societale (de ex. modificarea
climatică, securitatea hranei și apei sau dezastrele naturale) efectiv și adaptiv, furnizînd în același
timp bunăstare umană și beneficii biodiversității (Cohen-Shacham, E., Walters, G., Janzen, C. and
Maginnis, S. (eds.) (2016). Nature-based Solutions to address global societal challenges. Gland,
Switzerland: IUCN. xiii + 97pp.). Conceptul NbS, așa cum este utilizat în științele de mediu și în
contextele de conservare a naturii a apărut aproximativ în ultimul deceniu, cînd organizațiile
internaționale au început să caute modalități de a lucra cu natura – mai degrabă decît să se bazeze pe
soluțiile inginerești convenționale (precum diguri maritime) – pentru a se adapta la și să diminueze
efectele schimbării climatice, îmbunătățind în același timp traiul sustenabil și protejînd ecosistemele
naturale și biodiversitatea. Conform IUCN, soluțiile bazate pe natură aplică următoarele principii:
1. cuprind normele (și principiile) de conservare a naturii;
2. pot fi aplicate singur sau într-o manieră integrată cu alte soluții pentru provocările
societale (de ex. soluții tehnologice sau inginerești);
3. sînt determinate de contextele naturale și culturale specifice locului, care includ
cunoștințe tradiționale, locale sau științifice;
4. produc beneficii societale într-un mod onest și echitabil într-o manieră care promovează
transparența și participarea largă;
5. mențin diversitatea biologică și culturală și aptitudinea ecosistemeleor de a evolua în
timp;
6. sînt aplicate la scara peisajului;
7. recunosc și soluționează compromisurile dintre producția ce oferă cîteva beneficii
economice imediate pentru dezvoltare și opțiunile viitoare pentru producerea întregii game de
servicii ecosistemice;
8. sînt parte integrantă a proiectării generale a politicilor sau măsurilor ori acțiunilor,
pentru a face față unor provocări specifice.
Pînă în prezent termenul NbS a fost utilizat în principal în comunicările care vizează
factorii de decizie politică și cu excepția a două cazuri de lucrări științifice (MacKinnon et al., 2011;
MacKinnon & Hickey, 2009), numai recent a început să fie utilizat în literatura științifică (de ex.
Eggermont et al., 2015; Kabisch et al., în pregătire.; Kabisch et al., 2016; Maes & Jacobs, 2015).
Termenul are mai multe definiții, determinat de modul de aplicare. Dintre acestea două
sînt cele mai importante.
338
Conform IUCN, NbS sînt definite ca: „Acțiuni pentru protejarea, administrarea sustenabilă
și restaurarea ecosistemelor naturale sau modificate, care abordează provocările societale efectiv și
adaptiv, furnizînd în același timp bunăstare umană și beneficii biodiversității.”
Conform definiției Comisiei Europene, NbS sînt: „Soluții vii, inspirate de, susținute
continuu de și utilizate ca cele concepute de Natură pentru a aborda provocările societale într-o
manieră eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor și adaptabilă și pentru a furniza
simultan beneficii economice, sociale și de mediu.” (a se vedea Maes & Jacobs, 2015)
Analiza efectuată de BiodivERsA ERA-NET, o rețea de organizații naționale și regionale
care susțin cercetările pan-Europene asupra biodiversității și serviciilor ecosistemice, a condus la
conturarea a trei tipuri de intervenții de tip NbS. Tipologia propusă este definită în funcție de doi
parametri, ilustrabile și grafic: (i) pe axa orizontală (abscisă), nivelul necesar de inginerie a
biodiversității și ecosistemelor implicate în soluțiile NbS; și (ii) pe axa verticală (ordonată), nivelul
de îmbunătățre a serviciilor ecosistemice obtenabile prin aplicarea NbS (Eggermont et al., 2015).
Această tipologie identifică trei tipuri principale de soluții de tip NbS:
Tipul 1: soluții care implică o mai bună utilizare a ecosistemelor existente naturale sau
protejate (de ex. măsuri pentru creșterea stocului de pește într-o zonă umedă în scopul creșterii
securității alimentare);
Tipul 2: soluții bazate pe dezvoltarea unor protocoale de management sustenabil și
proceduri pentru ecosistemele administrate sau restaurate (de ex. refacerea sistemelor agroforestiere
tradiționale bazate pe specii comerciale de copaci în scopul susținerii dimiuării sărăciei);
Tipul 3: soluții care implică crearea de noi ecosisteme (de ex. construirea de clădiri verzi
(pereți verzi, acoperișuri verzi)).
În acest mod termenul NbS incorporează toate abordările bazate pe ecosisteme (sisteme
ecologice), devenind astfel un termen umbrelă (recapitulativ). Aceste abordări pot fi incluse în
cinci categorii principale conform tabelului 5.5.2.1:
Tabelul 5.5.2.1. Categoriile soluțiilor bazate pe natură (NbS)
Categorii de abordări NbS Exemple
Abordări de tip restaurare ecosisteme Restaurare ecologică
Inginerie ecologică
Restaurarea peisajelor forestiere
Abordări adresînd probleme specifice legate de ecosisteme Adaptare bazată pe ecosisteme
Diminuare bazată pe ecosisteme
Servicii de adaptare climatică
Diminuarea riscurilor dezastrelor bazată pe ecosisteme
Abordări legate de infrastructură Infrastructură naturală
Infrastructură verde
Abordări de management bazat pe ecosisteme Managementul integrat al zonei costiere
Managementul integrat al resurselor de apă
Abordări de tip protecția ecosistemelor Abordări de conservare areal-specifică, incluzînd
managementul ariilor protejate
Din tabelul de mai sus rezultă foarte clar poziționarea soluțiilor de tip infrastructură verde.
Pentru transpunerea în practică a soluțiilor NbS, este nevoie de definirea unor parametri
operaționali. IUCN propune următorii parametri operaționali:
a. Complexitatea ecologică. Acest parametru ar susține intervențiile destinate să mențină
sau să promoveze complexitatea la diferitele scări ecologice.
b. Stabilitatea pe termen lung. Acest parametru ar susține intervențiile care pot persista
mulți ani.
c. Scara organizării ecologice. Acest parametru ar susține implementarea la o scară care
ajută la medierea relațiilor 'amonte și aval', dependențe și beneficii.
d. Beneficii societale directe. Acest parametru ar susține furnizarea unui aport concret și
continuu de beneficii societale directe.
e. Guvernanță adaptivă. Acest parametru ar putea asigura că intervențiile de tip NbS și
339
ecosistemele de care depind sînt susținute de aranjamente instituționale și de luare a deciziilor care
pot fi suficient de flexibile ca să se adapteze în timp pentru a îndeplini nevoile în schimbare a
oamenilor care administrează și se bazează pe aceste ecosisteme.
Infrastructura verde (IV) - (Green infrastructure - GI)
Infrastructura (tehnică) este indispensabilă pentru funcționarea unei localități, căpătînd o

importanță capitală în funcționarea marilor orașe. Recunoașterea importanței infrastructurii
(tehnice) este oglindită în România prin apariția OUG 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi
protecţia infrastructurilor critice, cu mcu, care transpune Directiva 2008/114/CE. Infrastructura este
definită în art. 3 a) din OUG 98/2010 ca „infrastructură critică naţională, denumită în continuare
ICN - un element, un sistem sau o componentă a acestuia, aflat pe teritoriul naţional, care este
esenţial pentru menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii, a sănătăţii, siguranţei, securităţii,
bunăstării sociale ori economice a persoanelor şi a cărui perturbare sau distrugere ar avea un
impact semnificativ la nivel naţional ca urmare a incapacităţii de a menţine respectivele funcţii;”.
Sectoarele ICN definite sînt următoarele:
- energetic (energie electrică, petrol, gaze, resurse minerale)
- tehnologia informației și comunicații (telecomunicații, radio-tv, etc)
- alimentare cu apă
- transporturi (rutier, feroviar, aerian, naval)
- alimentație
- sănătate
- securitate
- industria chimică și nucleară
- spațiu și cercetare
- administrație
Este de remarcat că, OUG 98/2010 include în lista infrastructurii critice și cele non-
tehnice, ca sănătatea, securitatea, spațiul și cercetarea și administrația, în timp ce definiția clasică a
infrastructurii se referă doar la cea fizică sau tehnică. Acesta este motivul utilizării parantezei la
începutul prezentării. Această infrastructură tehnică constă în lucrări inginerești de rețele de
transport a energiei electrice, rețele de conducte de petrol, gaze, apă, canalizare, telecomunicații,
drumuri, căi ferate, căi navigabile, aeroporturi. În sens tradițional, aceste lucrări inginerești poartă
denumirea de „infrastructură gri” (IG). Aceste sisteme de infrastructură necesită mari cheltuieli de
investiții și de exploatare și de obicei sînt singurii utilizatori ai unor mari suprafețe de teren urbane
(Wolf, 2003).
Prin contrast „infrastructura verde” (IV) este definită de Naumann et al. (2011a) ca „o
rețea de arii naturale și seminaturale, caracteristici și zone verzi în ariile urbane și rurale, în ariile
terestre, de ape dulci, zone de coastă și marine, care împreună sporesc sănătatea și reziliența
ecosistemelor, contribuie la conservarea biodiversității și ajută populația umană prin menținerea și
dezvoltarea serviciilor ecosistemice. Infrastructura verde poate fi întărită prin acțiuni strategice și
coordonate, concentrate pe menținerea, restaurarea, îmbunătățirea și conectarea ariilor și
caracteristicilor existente, precum și pe crearea de noi asemenea arii și caracteristici”.
Nu există însă o singură definiție universal acceptată pentru infrastructura verde. Acesta
este un termen relatic recent și utilizat din ce în ce mai mult, motiv pentru care definiția poate varia
în funcție de context. Infrastructura verde face parte din grupul de soluții bazate pe natură.
Infrastructura verde este un concept relativ nou, bazată pe recunoașterea faptului că
sistemele naturale pot furniza o gamă largă de servicii inginerești și umane în oraș, cunoscute ca
„servicii de ecosistem” (Bolund și Hunhammar 1999; Nowak și Dwyer 2007; Pataki et al. 2011).
Conceptul a apărut în SUA în mijlocul anilor 1990, evidențiind „funcțiile de suport al vieții” oferite
de mediul natural, însă originile datează de prin 1850 cu primele referiri la perdelele forestiere de
protecție din Anglia și la rețelele de spații libere în orașe din SUA. În Europa, se pare că acest
concept a fost studiat încă din anii 1970 sub denumirea de „proiectarea peisajului” („landscape
planning”). Infrastructura verde poate furniza o gamă largă de servicii ecosistemice tangibile,
340
incluzînd managementul apei de ploaie, îmbunătățirea calității aerului, asimilarea carbonului și
diminuarea efectului de insulă de căldură urbană. De asemenea, conceptul de infrastructură verde
(IV) include și funcțiile mult mai antropocentrice ale mediului natural, incluzînd cele legate de
valorile umane sociale, recreaționale și culturale. Astfel de exemplu, infrastructura verde a fost
descrisă de Benedict și McMahon (2002), ca „o rețea interconectată de zone verzi care conservă
valorile și funcțiile ecosistemelor naturale și furnizează populației umane beneficii asociate”.
Documentul de lucru al Comisiei Europene [SWD (2013) 155, COM (2013) final]
„Infrastructurile ecologice — Valorificarea capitalului natural al Europei” (Környezetbarát
infrastruktúra — Európa természeti tőkéjének növelése) definește infrastructura verde astfel:
„Infrastructurile ecologice sînt un instrument testat cu succes, care oferă avantaje
ecologice, economice și sociale bazate pe soluții naturale. Ele ne ajută să înțelegem valoarea
avantajelor oferite de natură societății umane și să mobilizăm investiții pentru a le susține și a le
consolida. De asemenea, ele ne ajută să evităm dependența de infrastructuri cu costuri de
construcție ridicate, atunci când, așa cum se întâmplă deseori, natura poate oferi soluții mai ieftine
și mai durabile. Multe dintre aceste infrastructuri creează oportunități de angajare la nivel local.
Infrastructurile ecologice se bazează pe principiul integrării conștiente a protejării și consolidării
naturii și a proceselor naturale, pe de o parte și a numeroaselor avantaje pe care natura le oferă
societății umane, pe de altă parte, în amenajarea și dezvoltarea teritoriului. În comparație cu
infrastructura gri, care nu vizează decât un singur obiectiv, infrastructurile ecologice prezintă o
serie de avantaje. Ele nu reprezintă o piedică în calea dezvoltării teritoriale, ci promovează soluții
naturale, atunci când acestea reprezintă cea mai bună opțiune. Uneori, acestea pot oferi o
alternativă, sau pot veni în completarea soluțiilor „gri” clasice.
Există o mulțime de definiții ale infrastructurilor ecologice (Infrastructurile ecologice și
coeziunea teritorială. Agenția Europeană de Mediu (2011) Raportul tehnic nr. 18/2011. A se vedea,
de asemenea, http://ec.europa.eu/environment/nature/ecosystems/docs/Green_Infrastructure.pdf).
De aceea, tratarea tuturor aspectelor în câteva rânduri se dovedește dificilă. În sensul prezentei
comunicări, va fi utilizată totuși definiția prezentată în cele ce urmează.
Infrastructură ecologică: o rețea planificată strategic, alcătuită din zone naturale și
seminaturale, precum și din alte elemente de mediu, care este concepută și gestionată pentru a oferi
o gamă largă de servicii ecosistemice. Ea integrează spații verzi (sau acvatice, în cazul
ecosistemelor de acest tip) și alte elemente fizice ale zonelor terestre (inclusiv de coastă) și ale
celor marine. Pe uscat, infrastructurile ecologice sunt prezente atât în mediul rural, cât și în cel
urban.”.
În privința infrastructurii verzi (IV) în literatura de specialitate pot fi identificate trei

perspective principale:
a) Abordarea de tip servicii ecosistemice.
În această abordare IV apare într-o perspectivă globală în termenii serviciilor de ecosistem
(ESS) furnizate de natură și ciclurile naturale (Costanza et al. 1997; Millennium Ecosystem
Assessment 2003). Aceste cicluri naturale operează global, însă pot fi reținute, restaurate și
menținute și în orașe pentru a produce beneficii locale. Din punct de vedere istoric, această
perspectivă este strîns legată de dezvoltarea conceptelor de dezvoltare durabilă și de ecologie
urbană (Spirn 1984; Hough 2004).
b) Abordarea de tip spații verzi legate.
În această abordare IV scoate în evidență importanța reținerii și legăturii între spațiile
verzi, coridoarelor naturale și rețelei hidrografice în orașe în scopul îmbunătățirii funcționării
ecosistemelor (Benedict and McMahon 2002). În acest sens rețeaua de IV este privită analog cu
infrastructura inginerească convențională (infrastructura gri – IG) care susține funcționarea orașului.
Rețeaua de IV poate furniza un cadru „verde” (ecologic) pentru o dezvoltare urbană mult mai
sustenabilă.
c) Abordarea de tip inginerie verde.
În această abordare IV este văzută ca o formă specială a infrastructurii inginerești,
înlocuind structurile inginerești convenționale prin elemente „verzi” care pot îndeplini funcții de
341
servicii ecosistemice, precum managementul deșeurilor sau eficiența energetică a clădirilor
(Margolis and Robinson 2007).
Asemenea exemple sînt acoperișurile verzi, fațadele vii care răcesc clădirile, utilizarea
vegetației pentru purificarea apei de ploaie în instalațiile de Proiectare urbană sensibilă la apă
(PUSA) (Water Sensitive Urban Design – WSUD), cogenerarea (producerea combinată de energie
electrică și căldură) sau trigenerarea (producerea combinată de energie electrică, căldură și răcire).
Beneficiile multiple ale infrastructurii verzi sînt ilustrate sugestiv în figura 85 (sursa: CE),
iar elementele acesteia în figura 87 din Anexă (după Trinomics, Supporting the Implementation of
Green Infrastructure, Final report for EC, 2015).
Infrastructura construită (inginerească) are corespondente naturale de exemplu în bazinele

hidrografice, care completează, sporesc sau înlocuiesc infrastructura construită convențională ca
rezervoare, baraje, diguri și canale (Krchnak et al., 2011). Spre exemplu, deși reprezintă mai puțin
de 1 % din suprafața terestră, se estimează că albiile majore ale rîurilor furnizează cca. 25 % din
serviciile de ecosistem terestre, cu beneficiile primare de atenuare a viiturilor, productivitatea de
pește, reîncărcarea acviferelor și filtrarea apei (Costanza et al., 2014).
Serviciile ecosistemice
Serviciile ecosistemice care pot fi furnizate de infrastructura verde pot fi grupate astfel:
● sociale
○ sănătate și bunăstare umană
- fizică
- socială și psihologică (mentală)
- comunitate
○ culturală
○ vizuală și estetică
● economice
○ vitalitate comercială
○ valoare crescută a proprietății
○ valori ecosistemice
● de mediu
○ modificări climatice
- scăderea temperaturii
- umbrire
- evapotranspirație
- modificarea vitezei vîntului
342
○ diminuarea efectelor schimbării climatice
- înmagazinarea (stocarea) și asimilarea (sechestrarea) carbonului
- reducerea emisiilor (mai puțină energie utilizată)
○ îmbunătățirea calității aerului
- reducerea poluanților
- reducerea emisiilor
○ modificarea ciclului apei
- controlul debitelor și diminuarea inundațiilor
- intercepție în coroana copacilor
- infiltrație și înmagazinare în sol
- îmbunătățrea calității apei
○ îmbunătățirea solului
- stabilizarea solului
- creșterea permeabilității
- descompunerea deșeurilor și reciclarea nutrienților
○ biodiversitate
- diversitate de specii
- habitate și coridoare
○ producția de hrană
- pămînt agricol productiv
- agricultură urbană
În lucrarea „Ecosystems and Human Well-being” (2003, World Resources Institute),

grupul Millennium Ecosystem Assessment din SUA a elaborat un cadru pentru categorizarea
beneficiilor societale ale ecosistemelor în patru grupări diferite, preluat în figura 86, astfel:
- servicii de furnizare (aprovizionare) (care furnizează hrană și materiale)
- servicii de reglare (care moderează condițiile și calitatea mediului)
- servicii culturale (care furnizează beneficii culturale și psohologice)
- servicii suport (care susțin toate celelalte servicii ecosistemice)
Toate acțiunile de adaptare sînt evaluate și economic. De cîteva decenii, de cînd au început
să fie studiate și recunoscute efectele benefice ale soluțiilor naturale asupra mediului, au fost
dezvoltate concepte economice noi, menite să argumenteze și să fundamenteze evaluarea
343
economică a beneficiilor oferite de ecosisteme.
Conform unei lucrări recente (Pat Snowdon, Amy Binner, Greg Smith, Matthew Agarwala,
Brett Day, Ian Bateman, Amii Harwood: Valuing the social and environmental contribution of
woodlands and trees in England, Scotland and Wales, 02. 2017, FCRN027.), aproximarea bazată pe
utilizarea serviciilor de ecosistem oferă un cadru prin care putem simplifica complexitatea acestora
și organiza gîndirea în sarcina de evaluare economică a acestora. Ideea centrală a abordării bazate
pe serviciile ecosistemelor este aceea că, putem caracteriza lumea naturală ca un sistem de
producție, unul înrudit cu cel al activității umane. În context uman, probabil cel mai familiar sistem
de producție este cel al unei societăți comerciale. În mod simplificat, aceasta utilizează diverse
„intrări” pentru a produce „ieșiri”, adică rezultate. În știința economiei aceste ieșiri sînt numite
„bunuri și servicii”. În prezent economiștii disting două tipuri de bunuri și servicii:
- intermediare, care se vînd sau sînt achiziționate de alte firme
- finale, care pot fi oferite direct consumatorilor, contribuind astfel la bunăstarea acestora.
În completarea activității unei societăți comerciale, economiștii identifică și o a doua
formă de activitate productivă, cea întreprinsă de gospodării, respectiv de indivizi.
Ideea centrală a abordării serviciilor ecosistemice este aceea de a folosi aceleași concepte
pentru a ne structura înțelegerea asupra funcționării lumii naturale. Pe scurt, abordarea serviciilor
ecosistemice caracterizează mediul ca o fabrică naturală complexă angajată într-o multitudine de
procese productive. La fel ca omologii lor controlați de oameni, funcțiile de producție ale mediului
necesită intrări și furnizează rezultate. În unele părți ale literaturii, în special din afara celei
economice, aceste rezultate sînt numite servicii ecosistemice. În locul acestui termen mulți autori
preferă utilizarea termenului mult mai cuprinzător „bunuri și servicii ecosistemice”. Aceasta
deoarece termenul „servicii ecosistemice” este fără îndoială întrucîtva mai restrictiv și poate crea
confuzie în privința importanței contribuției resurselor abiotice la asigurarea bunăstării umane, iar
pe de altă parte funcțiile de producție a mediului se pot materializa atît în rezultate tangibile cît și
intangibile. Iar pentru economiști a considera aceste rezultate tangibile ca „bunuri” mai degrabă
decît „servicii” este mult mai la îndemînă.
O altă distincție crucială clarificată de caracterizarea serviciilor ecosistemice ale naturii

constă în bunurile și serviciile de mediu intermediare și finale (Boyd și Krupnick, 2009). Acestea,
similar celor rezultate din activitatea umană, sînt definite după cum urmează:
- bunuri și servicii de mediu intermediare - BSMI (Intermediate environmental goods
and services – IEGS) sînt acele bunuri și servicii de mediu care reprezintă intrări pentru alte procese
de mediu
- bunuri și servicii de mediu finale - BSMF (Final environmental goods and services –
FEGS) sînt acele bunuri și servicii de mediu carecare intră în funcțiile de producție ale
gospodăriilor sau firmelor, fără o altă transformare biofizică; Cu alte cuvinte, BSMF reprezinte acel
subset al bunurilor și serviciilor de mediu care au o influență directă și imediată asupra activităților
productive în economia umană.
În evaluarea economică a bunurilor și serviciilor de mediu finale sînt considerate
următoarele elemente:
- caracteristicile: Acestea reprezintă natura BSMF așa cum este furnizat de funcțiile
productive ale mediului. Ele sînt dimensiunile BSMF recunoscute de oameni și determină valoarea
atașată lor de aceștia. Ceea ce rămîne de stabilit, care este cea mai potrivită unitate de măsură a
acelor servicii.
- contextul: Valoarea BSMF este determinată nu numai de modul în care acestea sînt
produse, ci și de modul în care sînt consumate. Trebuie să înțelegem modul în care BSMF se
potrivesc în procesul de producție umană probabil destul de complicat, influențat de mulți alți
factori.
- agregarea: Cîți oameni se bucură de acele valori și cum sînt acestea influențate de
proximitate.
344
5.5.2.1. Zonele verzi urbane
Zonele verzi urbane, în special prin copaci conferă o gamă largă de beneficii locuitorilor.
Din acest motiv printre acțiunile de adaptare prioritare se numără și acțiunile de conservare și de
creștere a spațiilor verzi. Cu toate acestea, oamenii de știință de diferite specializări definesc
conceptul de „beneficiile copacilor” („tree benefits‟) și „serviciile copacilor” („tree services‟) în
mod diferit (Tyrväinen et al., 2005, citat de Sudipto Roy, Jason Byrne, Catherine Pickering
(Australia) în lucrarea „A systematic quantitative review of urban tree benefits, costs, and
assessment methods across cities in different climatic zones). Economiștii ecologiei disting explicit
funcțiile ecosistemice de bunurile și serviciile ecosistemice (ESS). Funcțiile ecosistemice se referă
la „capacitatea proceselor și componentelor naturale de a furniza bunuri și servicii care satisfac
necesitățile omului ” și includ: funcții de reglare (de ex. suport pentru viață), funcții de habitat
(spații pentru refugiu și reproducție), funcții de producție (conversia energiei în biomasă), funcții de
informare (de ex. oportunități pentru experiențe estetice) și funcții de cărăușerie (purtătoare) (de ex.
transport), pe cînd produsele/rezultatele specifice ecosistemelor legate de beneficiile umane
identificabile și măsurabile (de ex. bunuri și servicii) sînt definite ca servicii de ecosistem (De Groot
et al., 2002; De Groot, 2006; Boyd and Banzhaf, 2007; Kroeger and Casey, 2007 and De Groot et
al., 2010, citat ibidem). Parafrazînd pe Escobedo et al., (2011), serviciile ecosistemice (sau
serviciile de ecosistem) sînt „rezultatele specifice ale funcțiilor ecosistemelor sau aspectele
ecosistemelor utilizate activ sau pasiv, direct sau indirect, în scopul susținerii sau îmbunătățirii
vieții umane și non-umane” (a se vedea la fel și Chee, 2004; Brown et al., 2007; Wallace, 2007, and
Fisher et al., 2009, citat ibidem). Conform definiției date de Costanza, d’Arge et al. 1997,
„Serviciile ecosistemice reprezintă avantajele oferite omului prin transformarea resurselor (sau a
activelor de mediu, inclusiv pămînt, apă, vegetație și atmosferă) într-un flux de bunuri și servicii
esențiale, de ex. aer curat, apă și alimente.”.
Deși economiștii reușesc să cunatifice în bani aproape orice, cu toate acestea nu s-a reușit
încă cuantificarea monetară cea mai potrivită a beneficiilor recreaționale și estetice ale zonelor
verzi, printre care și a copacilor. Fără a intra aici în detalii, se menționează că, există mai multe
metode de evaluare economică a serviciilor ecosistemice (Yung En Chee: An ecological perspective
on the valuation of ecosystem services, 2004): analiza funcțiilor de producție (production function –
PF, propusă de Ellis and Fisher, 1987; Mäler et al., 1994), tehnica costurilor de înlocuire (restoration
cost – RC sau compensatory value, propusă de Garrod and Willis, 1999), metoda costurilor de
transport (travel cost method – TCM, propusă de Sinden, 1994; Garrod and Willis, 1999), metoda
prețurilor hedonice (hedonic pricing – HP, introdusă de Garrod and Willis, 1999) și metoda evaluării
contingente (contingent valuation – CV, atribuită lui Ciracy-Wantrup, 1947). Fiecare dintre aceste
metode presupune definirea unor indicatori care pot fi evaluate economic. Dintre acestea metoda
RC (CV) presupune utilizarea unor indicatori cel mai ușor de definit și cuantificat. Din acest motiv
în occident cuantificarea economică a copacilor se exprimă prin așa numita „valoare
compensatorie” („compensatory value” - CV), bazată pe costul de înlocuire a unui copac similar,
care reprezintă valoarea de decontare a cheltuielilor necesare în litigiile în cazul vătămării ori morții
copacului, creanțe de plată directe în asigurări sau pierderea valorii proprietății pentru deducerea
impozitului pe venit. La acestea se pot adăuga și alte valori de mediu cuantificabile, ca de exemplu
reducerea poluanților. În SUA de exemplu, metodologia de determinare a valorii de înlocuire a
copacilor este elaborată de o asociație profesională neguvernamentală, cu valabilitate pe întreg
teriroiul SUA. În acest sens există și în Europa cîteva propuneri.
Prin contrast în România, deși în reglementările oficiale privind proiectarea și promovarea
investițiilor este prevăzută obligația efectuării unor calcule economice în scopul evaluării
beneficiilor economice, din acest calcul lipsește cu desăvîrșire componenta referitoare la beneficiile
spațiilor verzi. Anume în acest calcul în estimarea beneficiilor unei investiții cîntarul are numai un
singur taler, deoarece se rezumă la un calcul simplu copilăresc: numai cheltuielile cu obținerea
terenului, cu construcții și de întreținere și exploatare sînt raportate la profitul obtenabil, fără
considerarea implicațiilor circulației și a celor derivate, precum efectele asupra sănătății și
beneficiilor pierdute prin distrugerea zonelor verzi. Acestea din urmă parțial sînt gratis, pe de altă
345
parte cheltuielile respective sînt suportate de societate și nu de către investitor.
Bazat pe o lucrare recentă în acest domeniu, în tabelul 5.5.2.1.1 din Anexă se prezintă
categorizarea beneficiilor sociale și de mediu ale copacilor și zonelor împădurite, care la rîndul ei
preia sistemul elaborat de Agenția Americană de Mediu (US EPA), prezentată în lucrarea lui
Landers și Nahlik (2013).
Conform sursei citate anterior, explicitarea funcțiilor de producție se prezintă în tabelul
5.5.2.1.2. din Anexă.
În OUG 114/2007 aprobată prin legea 70/2013, de modificare a OUG 195/2005 privind
protecția mediului (aprobată prin legea 265/2006, cu mcu) se prevede că, „Autorităţile
administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu
verde de minimum 20 m2/locuitor, până la data de 31 decembrie 2010, şi de minimum 26
m2/locuitor, până la data de 31 decembrie 2013.”. Prin OUG 59/2007 s-a instituit Programul
naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, obiectivele
programului conform art. 3 fiind „creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi din localităţi şi apropierea
mărimii acestora, pe cap de locuitor, de standardele europene prin dezvoltarea şi modernizarea
spaţiilor verzi din localităţi şi înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate ori
reabilitarea celor existente.”. Ordinul MDLPL 1549/2008, modificat prin O. MDRT 1466/2010
aprobă Normele tehnice pentru elaborarea Registrului local al spațiilor verzi. În legea 24/2007/2009
cu mcu privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor se prevede
că:
- „art. 10 (3) Extinderea intravilanului localităţilor, transformarea zonelor cu alte funcţiuni
în zone rezidenţiale şi construirea pe terenuri de peste 3.000 m2 aflate în proprietatea statului, a
unităţilor administrativ-teritoriale, a autorităţilor centrale şi locale se pot realiza exclusiv pe baza
documentaţiilor de urbanism care să prevadă un minimum de 20 m 2 de spaţiu verde pe cap de
locuitor şi un minimum de 5% spaţii verzi publice.”
- „art. 18 (5) Este interzisă schimbarea destinaţiei, reducerea suprafeţelor ori strămutarea
spaţiilor verzi definite de prezenta lege.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), se pot amplasa pe un spaţiu verde: alei
pietonale, mobilier urban, amenajări pentru sport, joc şi odihnă, construcţii pentru expoziţii şi
activităţi culturale, construcţii uşoare cu caracter provizoriu pentru activităţi de comerţ şi
alimentaţie publică, grupuri sanitare, spaţii pentru întreţinere, dar numai în baza unei documentaţii
de urbanism pentru întreaga suprafaţă a spaţiului verde şi cu obligaţia ca suprafaţa cumulată a
acestor obiective să nu depăşească 10% din suprafaţa totală a spaţiului verde.”.
În definițiile spațiului verde intră și copacii izolați, suprafețele neproductive și terenurile
libere, ca zone verzi potențiale.
Reproducem aici evidențele statistice conform datelor INSSE referitor la spațiile verzi din
UAT Vlăhița, preluată din capitolul 1.9. Astfel, evoluția istorică a suprafeței spațiilor verzi poate fi
urmărită în tabelul 1.9.j, iar a suprafeței specifice în tabelul 1.9.k.
Tabelul 1.9.k. Suprafața spațiilor verzi, conform INSSE
an 1993-2009 2010-2014
ha 32 34
Tabelul 1.9.l. Suprafața specifică a spațiilor verzi, conform INSSE

an 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
m2/loc 40,39 40,13 40,21 40,42 40,66 40,85 41,01 41,12 41,38 41,4 41,67
an 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
m2/loc 41,78 41,95 41,93 41,9 42 41,81 44,08 44,12 44,45 44,58 44,44
Observație: Din confruntarea numărului populației cu suprafața totală a spațiilor verzi din tabelul precedent rezultă cu
certitudine că, suprafețele specifice au rezultat din împărțirea celor totale cu numărul populației. În plus, cifrele din
tabel comportă incertitudine și din motivul că, se referă la ansamblul UAT, pe cînd suprafața specifică este
reprezentativă doar pe localități și nu pe ansamblul UAT.
346
În legătură cu datele din tabelele de mai sus se menționează că, potrivit informațiilor
disponibile, pînă în prezent nu a fost elaborat un studiu privind spațiile verzi. De asemenea, în
intravilan există suprafețe mari de teren agricol, precum și iazul de decantare părăsit al vechii Uzini
metalurgice. Avînd în vedere valorile specifice de suprafață verde foarte mari, se poate presupune
cu foarte multă probabilitate că, acestea au fost considerate suprafețe verzi, deoarece constatările pe
teren nu justifică nici pe departe acele valori, datele din evidențe fiind evident distorsionate, mult
supraevaluate. Ca urmare este nevoie de cartografierea intravilanului în vederea elaborării
registrului spațiilor verzi conform normelor tehnice aprobate prin O. MDLPL 1549/2008, modificat
prin ordinul MDRT 1466/2010.
În ceea ce privește beneficiile zonelor verzi, studiile sînt focusate pe copaci, fără însă a
ignora importanța covoarelor vegetale. Aceste studii evidențiază importanța chiar și a unui singur
copac sănătos. O prezentare recapitulativă este prezentată în figura 88 din Anexă. Cîteva evidențe
mai detaliate în acest sens se prezintă în continuare, pe baza mai multor studii.
În privința beneficiilor vegetației, printre care și a capacității de depoluare este important
de reținut că, aceasta se manifestă îndeosebi pe perioada vegetativă. Astfel în cazul speciilor de
foioase (decidue sau caducifoliate) această perioadă este de 5-6 luni/an, începînd în general din luna
martie, odată cu apariția frunzelor, iar în cazul celor sempervirescente (cum sînt coniferele în
general) tot timpul anului. Alte beneficii ale tuturor speciilor însă se manifestă (deși cu intensitate
variabilă) în mod permanent, cum este efectul de reducere a vitezei vîntului, atenuarea vibrațiilor și
cele asupra sănătății generale ale omului. Beneficiile vegetației, printre care și capacitatea de
depoluare depinde deci în cea mai mare măsură de existența frunzelor, care „fac toată treaba”.
Activitatea vegetației este caracterizată printr-un indice special, numit „indice vegetativ”
(Normalized Difference Vegetation Index – NDVI), un indicator fără unitate de măsură. Valoarea
acestui indice se determină în funcție de radiația solară în domeniul infraroșu inferior (NIR) și roșu
vizibil (RED) reflectată de vegetație, cu formula NDVI= (NIR-RED)/(NIR+RED) și variază între -
1...+1. Valoarea apropiată de zero indică lipsa vegetației, ca suprafețele stîncoase, pietroase sau
acoperite cu zăpadă. Valorile între 0,2-0,3 caracterizează suprafețele de pajiști și tufișuri, iar valori
între 0,8-0,9 se referă la suprafețele acoperite cu vegetație densă, ca pădurile. Acolo unde
intensitatea zonelor verzi este ridicată (NDVI≤ 0,4 adică ponderea suprafețelor verzi este peste 80
%), acolo temperatura suprafeței este scăzută, iar acolo unde ponderea zonelor verzi este redusă
(NDVI≥ 0,1 adică sub 20 %), temperatura suprafeței este mare.
Influența asupra climei locale- insula de căldură urbană
Studiile arată o modificare netă a climei zonelor urbanizate în raport cu suprafețele libere,
înțelegînd prin acestea zonele neconstruite. Deoarece modificările climei locale ale orașelor sînt
mult mai pregnante față de cele ale localităților rurale, aceste studii sînt concentrate aupra orașelor.
În figura 89 se oferă o prezentare sintetică a factorilor de modelare a climei urbane,

347
preluată din lucrarea „Városökológia, Településinformatika” (Ecologie urbană, informatica
așezărilor umane) (Szilassi, P., Ronczyk, L., 2012, după Unger J. et.al 2012.
Modificarea parametrilor climatici ai orașelor în comparație cu zonele rurale este ilustrată
în tabelul 5.5.2.1.3.
Tabelul 5.5.2.1.3. Modificarea parametrilor climatici ai orașelor în comparație cu zonele rurale
Denumirea elementului Parametrul ce descrie elementul Diferența medie în oraș
Principalele cauze ale diferenței
climatic climatic comparativ cu zonele rurale
condiții de radiație radiația globală mai puțin cu 20 %
radiația UV iarna mai puțin cu 30-40 %
radiația UV vara mai puțin cu 10-20 % Particulele solide și lichide ajunse în
albedo mai mic cu 12-14 % atmosferă datorită efectului unităților
industriale, circulației și încălzirii, aerosolii
durata de însorire mai puțin cu 5-15 %
compoziția atmosferei numărul nucleelor (particulelor) de
de 10 ori mai mult
condensație
condiții de temperatură temperatura medie anuală mai mare cu 1,5-2 ºC
temperatura medie iarna mai mare cu 3 ºC Albedoul scăzut și căldura specifică mare al
clădirilor și pavajelor și surplusul de căldură
frecvența gerului de iarnă mai mic cu 25 % din încălzirea de iarnă
numărul zilelor de încălzire iarna mai puțin cu 10 zile
umiditatea relativă iarna mai mic cu 2 % Precipitațiie căzute sînt transportate de
canalizare și din cauza insulei de căldură
vara mai mic cu 8 % urbană evaporația suprafeței este mai mare
față de zonele rurale
condiții de precipitații cantitatea anuală a precipitațiilor mai mare cu 10 % Numărul aerosolilor și nucleelor de
condensație este mai mare în orașe față de
numărul zilelor cu precipitații sub zonele rurale din cauza surselor de poluare
mai mare cu 10 %
5 mm/zi de origine industrială și a circulației
frecvența zăpezii mai mic cu 5 %
durata stratului de zăpadă mai mic cu 15 % Din cauza insulei de căldură urbană
brumă mai puțină cu 50 %
condiții de vînt intensitatea vîntului mai slab cu 25 %
Din cauza frecării induse de clădiri
numărul perioadelor de calm mai frecvent cu 5-20 %
nebulozitate proporția zilelor noroase este Numărul aerosolilor și nucleelor de
acoperirea cu nori
mai mare cu 5-10 % condensație este mai mare în orașe față de
ceața de iarnă mai frecvent cu 100 % zonele rurale din cauza surselor de poluare
ceața de vară mai frecvent cu 30 % de origine industrială și a circulației
Sursa: Szilassi, P., Ronczyk, L.: Városökológia, Településinformatika, 2012.
Dintre caracteristicile climei urbane cel mai semnificativ parametru este surplusul de
căldură, așa-numita „insulă de căldură urbană” (Urban heat island – UHI). Intensitatea insulei de
căldură este în strînsă legătură cu numărul populației și se manifestă perceptibil deja de la un număr
de cca. 1000 locuitori. O primă semnalare a fenomenului de insulă de căldură urbană datează din a
doua jumătate a deceniului 1810, cînd chimistul și meteorologul amator englez Luke Howard a
publicat un articol despre observațiile sale în care arată că în centrul Londrei noaptea era mai cald
cu 2,1 ºC față de zonele rurale adiacente.
Dintre parametri spațiali ai UHI o primă caracteristică este cea a distribuției pe verticală.
În general intensitatea surplusului de căldură urbană scade pe verticală în raport cu înălțimea față de
suprafață. Însă scăderea nu este uniformă. S-a constat că, pînă la limita maximă a acoperișurilor
clădirilor (denumit „Urban canopy layer – UCL” („stratul (învelișul) limită a acoperișului urban”)
abia scade, scăzînd apoi pînă la o limită denumită „Urban boundary layer – UBL” („stratul
(învelișul) limită urban”). Apoi pana formată deasupra orașului este delimitată de zonele adiacente
de așa-numitul „Rural boundary layer – RBL” („stratul (învelișul) limită rural”). Structura
verticală a atmosferei urbane este ilustrată în figura 90 din Anexă (după: Annie Hunter Block,
Stephen J. Livesley, Nicholas S.G. Williams: Responding to the Urban Heat Island: A Review of
the Potential of Green Infrastructure, 2012. (după Voogt 2004).
Distribuția în plan și secțiunea verticală a acesteia arată în zona periferică o profilare sub
formă de promontoriu, unde creșterea temperaturii este pronunțată. Avansînd spre centru se remarcă
o zonă de tranziție unde modificarea temperaturii este în limite reduse, motiv pentru care aceastăî
348
zonă este numită „platou” ca în zona centrală să prezinte o alură sub formă de cupolă cu temperaturi
mai ridicate, zona fiind denumită generic „culme”. Această distribuție spațială este prezentată în
figura 91 din Anexă (după Szilassi, P., Ronczyk, L.: Városökológia, Településinformatika, 2012.).
Creșterea intensității insulei de căldură urbană de la periferie spre centru, în afara
rezultatelor măsurătorilor de temperatură, este ilustrată elocvent și de deplasarea în timp a fazelor
fenologice ale vegetației. Și anume, momentul înfloririi vegetației se instalează din ce în ce mai
timpuriu dinspre periferie spre centru.
Schița profilului variației de temperatură a insulei de căldură urbană se arată în figura 92.
A altă caracteristică importantă a insulei de căldură urbană este legată de mersul zilnic al
temperaturii aerului. Datorită căldurii specifice mari suprafețele urbane artificiale (clădiri, pavaje,
drumuri) în general se încălzesc mai repede și se răcesc mai lent comparativ cu suprafețele libere
sau acoperite cu vegetație. De asemenea, suprafețele artificiale sînt în general de culoare mai
închisă și astfel datorită albedoului mai mic (figura 93 din Anexă) absorb mai multă căldură. De
aceea, una dintre modalitățile de diminuare a efectului de insulă de căldură urbană constă în
utilizarea unor culori mai deschise care reflectă mai multă căldură. În mod surprinzător, deși după
culoarea mai închisă a vegetației aceasta ar trebui să aibă un albedo mic, în realitate acesta este mai
mare. Explicația constă în capacitatea evaporativă a vegetației, care mărește albedoul acesteia
atribuibilă pe baza culorii, de pînă chiar de două ori.
Mersul zilnic al temperaturii insulei de căldură urbană este influențat de ritmul diferit de
încălzire și răcire a suprafețelor urbane și a celor extravilane. Pe timp senin diferența de temperatură
dintre zonele urbane și zonele adiacente atinge um maxim de regulă la 3-5 ore după răsăritul
soarelui și scade după apusul soarelui. Comportamentul zonelor urbane și a celor adiacente sub
aspectul temperaturii în condiții optime de timp senin este prezentat în figura 94 din Anexă, sub
aspectele: (a) mersul zilnic al temperaturii, în (ºC); (b) ritmul încălzirii și răcirii, în (ºC/h);
intensitatea insulei de căldură urbană, în (ºC), după Szilassi, P., Ronczyk, L.: Városökológia,
Településinformatika, 2012, după Oke, 1982 in Balázs B. 2008.
Variația temperaturii suprafeței terenului și aerului în diferitele zone ale orașului pe timpul
zilei și a nopții este arătată în figura 95 din Anexă. Se remarcă faptul că, în timp ce ziua suprafețele
se încălzesc mult mai tare față de aer, noaptea diferențele sînt nesemnificative.
În comparație, în figura 96 din Anexă se prezintă variația temperaturii deasupra unor zone
din extravilan, acoperite cu vegetație și deasupra unui drum. Se remarcă faptul că, diferența de
temperatură dintre temperatura aerului deasupra drumului și deasupra pădurii atinge valorile
maxime, de pînă la 50 ºC.
Studiile din occident arată că, datorită capacității evaporative a plantelor, temperatura
aerului deasupra unei suprafețe mai mari de pajiște este mai mică cu 8-10 ºC față de cea de deasupra
suprafețelor pavate. În cazul parcurilor, în umbra copacilor temperatura aerului este mai răcoroasă
cu 10-13 ºC față de cea de deasupra acelorași suprafețe.
Iarba micșorează amplitudinea diurnă cu 3-4 ºC, iar pădurea cu 5-6 ºC. De asemenea,
datorită căldurii specifice mari, variațiile de temperatură ale apei se produc mai lent comparativ cu
349
solul. Astfel, la latitudini medii (zonele temperate), amplitudinea oscilațiilor termice la suprafața
apei este de 3-6 ºC, valoarea maximă a temperaturii se înregistrează în perioada august-septembrie,
iar cea minimă în februarie-martie (Rodica Povară, 2006).
Copacii contribuie la răcirea suprafețelor și prin efectul de umbrire. Excluzînd cel mai
mare unghi de incidență solară la latitudinile medii (66º la 21 iunie) și cel mai mic (20º la 21
decembrie), în medie se poate calcula cu un ughi de incidență de 48º. Cu tangenta acestui unghi, de
1,11, considerînd de exemplu un parc de 1 ha cu un număr de 90-110 copaci de 40-60 ani, suprafața
umbrită poate fi de cca. 35 %, adică cca. 3.500 m2.
Observațiile arată că, pentru a-și exercita efectul de răcire a aerului, lățimea unui parc
trebuie să fie de cel puțin 60-80 m. S-a constatat că, efectul de răcire a unui parc de tip luminiș, cu
vegetație arboricolă suficient de multă, cu tufișuri și înierbat, se manifestă pînă la o distanță egală
cu lățimea lui.
Influența asupra vitezei vîntului
Insula de căldură urbană modifică și circulația locală a aerului, generînd formarea unui
sistem eolian propriu. Din cauza încălzirii puternice a zonei centrale ale orașelor, aerul cald se
ridică și astfel se formează o zonă cu presiune atmosferică mai mică. Această presiune atinge
intensitatea maximă în orele de după apusul soarelui. În această perioadă dinspre zonele periferice
cu presiune atmosferică mai mare se formează un curent de aer mai rece spre zona centrală. Această
circulație a aerului este însă puternic influențată de configurația tramei stradale, de gradul de
acoperire cu vegetație și amplasarea teritorială a zonelor verzi compacte (parcurile). Bulevardele
drepte din centru spre periferii acționează ca niște coridoare de ventilație, care aduc aer proaspăt în
centru. Acest curent de aer are întotdeauna aceeași direcție, însă cu intensitate diferită, cu efect de
temperare a insulei de căldură urbană noaptea. S-a constatat că, vîntul care se ridică deasupra
orașelor, transportă cantități semnificative de praf în afara orașului.
Datorită rugozității mari a zonei urbane și frecării, viteza vîntului în orașe este în general
mai mică față de zonele rurale. În schimb local, în străzile înguste și pe bulevardele mărginite de
clădiri înalte viteza vîntului se poate amplifica din cauza efectului de tunel, iar la intersecții de străzi
și aliniamente de clădiri se pot forma vîrtejuri și turbulențe uneori periculoase.
Pe baza simulărilor se apreciază că, în zonele suburbane cu densitatea mică a
construcțiilor, creșterea suprafeței zonelor verzi cu 10 % poate reduce viteza vîntului în jurul
clădirilor cu pînă la 10-20 % (Heisler, 1988), citat de Annie Hunter Block, Stephen J. Livesley,
Nicholas S.G. Williams: Responding to the Urban Heat Island: A Review of the Potential of Green
Infrastructure. 2012). O constatare interesantă a cercetărilor a fost aceea că, iarna, copacii foioși
fără frunze au un afect de reducere a vitezei vîntului în comparație cu cea din spațiile deschise, între
50-90 % (Heisler & Dewalle 1988). Cu toate acestea s-a mai constatat că, efectul de reducere a
vitezei vîntului de către copaci scade odată cu creșterea înălțimii clădirilor și a densității
construcțiilor.
Influența asupra calității aerului
În urma activității umane în atmosferă sînt eliberate vapori de apă și o gamă largă de
poluanți (praf, pulberi, gaze, fum, funingine, aerosoli, metale grele) care singuri sau în combinație
exercită un efect nociv asupra sănătății umane. Efectele nocive ale aerului poluat din orașe asupra
sănătății umane este cunoscut de mult.
Cei mai importanți poluanți ai aerului din orașe sînt particulele de aerosoli, ozonul
troposferic (troposfera este stratul inferior de cca. 11 km grosime, al atmosferei), dioxidul de azot
(NO2), dioxidul de sulf (SO2) și plumbul.
Particulele de aerosoli rezultă îndeosebi din arderea combustibililor fosili – în special
cărbunele și motorinei, sînt de natură solidă și lichidă și conțin cenușă, funingine, săruri minerale,
oxizi și alte materii organice. Ozonul troposferic rezultă din reacția chimică a doi poluanți primari ai
atmosferei: dioxidul de azot și monoxidul de carbon (CO). Timpul de rezidență în atmosferă a
350
dioxidului de azot este de 10 zile, a dioxidului de sulf de 3 zile, iar a monoxidului de carbon de 110
zile (0,3 ani).
În zona studiată cea mai mare sursă de poluare a aerului este circulația rutieră. În cazul
motoarelor pe benzină (motor Otto) în cazul ideal, de ardere completă a amestecului de carburant și
aer (raport masic aer/carburant= 14,5) gazele de ardere conțin numai dioxid de carbon și apă. În
cazul arderii incomplete rezultă peste 1000 de poluanți, printre care o serie întreagă de poluanți
gazosi, precum monoxid de carbon (CO), hidrocarburi (C xHy sau HC), oxizi de azot (NO x),
hidrocarburi policiclice aromate (PAH), compuși organici volatili (VOC), aerosoli, funingine,
metale grele (zinc -Zn, nichel-Ni, crom-Cr, plumb-Pb, etc.), brom (Br), benzol și aldehide. În scopul
reducerii cantității gazelor nocive, motoarele pe benzină se echipează cu catalizatoare. Acestea
conțin trei metale nobile: platină (Pt), paladiu (Pd) și rodiu (Rh). În timp catalizatoarele se uzează și
metalele respective ajung și ele în gazele arse. Aceste metale sînt deosebit de toxice pentru
organismele vii, chiar în concentrații extrem de mici, fiind citotoxice (otravă celulară) și alergene.
S-a descoperit că, cca. 30 % din platina evacuată în atmosferă este sub formă dizolvabilă în apă,
ceea ce o face asimilabilă de către plante și de organismele avcatice.
În cazul motoarelor Diesel combustibilul este motorina, iar din arderea amestecului cu aer
rezultă în special NOx, aerosoli și funingine și într-o proporție mai mică față de motoarele Otto, CO 2
și CO, dar și o listă lungă de alți poluanți, ca metale grele, PAH, compuși de sulf. În contrast cu
motoarele pe benzină, cantitatea de aer este constantă și cea a motorinei variabilă. Reducerea
poluanților se face în două trepte. Într-un filtru special se reține funinginea, apoi NO x se reduc cu
ajutorul unui catalizator. Soluția catalizatorului a fost descoperită abia la începutul anilor 2000,
numele tehnologiei fiind SCR. Catalizatorul funcționează cu un lichid special (AdBlue), care nu
este altceva decît carbamidul (ureea) (CO(NH2). Catalizatorul transformă NOx în nitrogen gazos
(N2) și apă (H2O).
Concentrația mare a poluanților în aer în anumite condiții meteorologice favorizante pot
forma deasupra orașelor un nor dens, foarte puțin transparent, care poate reduce vizibilitatea la
numai cîteva zeci de metri, numit smog. Conform observațiilor, smogul poate fi de două tipuri: de
tip London (reductiv) și de tip Los Angeles (oxidativ). Smogul de tip London a primit denumirea
de la smogul observat prima dată la London la începutul anilor 1950, cînd în numai cîteva zile au
murit cîteva mii de oameni. Acest smog se datorează arderii masive a combustibililor fosili și se
formează îndeosebi iarna, în condiții de calm și umiditatea mare a aerului. Smogul de tip Los
Angeles a primit denumirea după observarea acestuia prima dată în acest oraș încă de la începutul
deceniului 1940, unul deosebit de puternic producîndu-se în 1962. Spre deosebire de London, unde
în oraș există o puternică industrie grea și încălzirea locuințelor se făcea cu cărbune, în Los Angeles
asemenea lucruri nu există, în schimb există o circulație foarte intensă, datorită milioanelor de
navetiși care vin la muncă din și se întorc zilnic în zonele periurbane. Deci sursa emisiilor smogului
este circulația. Din cauza emisiilor de gaze arse emanate de autovehicule, în atmosferă crește
îndeosebi concentrația oxizilor azotului, monoxidului de carbon și hidrocarburilor. Acest smog se
formează îndeosebi vara, pe timp senin, fiind amplificat de radiația ultravioletă (UV). În urma
reacțiilor chimice oxizii azotului scindează oxigenul din aer în oxigen elementar, atomic. Apoi în
urma reacțiilor fotochimice atomii de oxigen atomic este transformat în forma sa triatomică,
respectiv ozon (O3), peroxid de hidrogen (H2O2), radicali liberi și PAN (peroxi-acetil-nitrat,
CH3COOONO2). Ozonul troposferic este deosebit de dăunător sănătății, fiind carcinogen. Deoarece
formarea ozonului este catalizată de radiația solară, concentrația ozonului troposferic în orașe arată
un ritm zilnic bine definit. Această concentrație crește în orele amiezii, ca să atingă maxima în
primele ore ale după-amiezii. Nocivitatea ozonului este amplificată și de timpul de timpul de
rezidență de 2 ani în atmosferă. De asemenea, ozonul se dizolvă foarte bine în apă, cauzînd
intoxicarea ihtiofaunei (peștilor).
Capacitatea de depoluare a arborilor este oglindită prin faptul că, un metru cub foliar verde
(care reprezintă în medie cca. 4 m2 suprafață foliară de asimilare) produce anual (respectiv într-o
perioadă de vegetaţie) cca. 420 g de oxigen, absoarbe 590 g de dioxid de carbon, filtrează un volum
de cca. 1.100 m3 de aer, elimină cca. 47 l de apă prin procesul de transpiraţie (prin care mărește
umiditatea aerului cu 5-6 %) şi reţine cca. 4,5 kg de materii poluante (mai precis praf și pulberi
351
împreună cu metalele grele adsorbite, funingime, picături de produse petroliere, particule de azbest,
etc.). Un arbore sănătos de 50 de ani într-o perioadă de vegetație asimilează 68,75 kg CO 2,
eliberează (produce) 50 kg de O2, elimină în aer 4,23 m3 de apă și reține (filtrează) 405 kg de
materii poluante.
Capacitatea de depoluare a copacilor este ajutat și de ploi, care spălînd frunzele de
depunerile solide, le sporește capacitate de reținere a poluanților. S-a constatat că, grupurile mai
răsfirați de copaci pot reține mai mult praf decît aliniamentele închise de copaci. S-a arătat că, un
singur copac matur sănătos poate scădea conținutul de praf din aer între 66-80 %. Un arțar matur de
30 ani reține într-o perioadă de vegetație 100 kg de praf.
În reducerea poluanților din aer datorită circulației autovehiculelor este important ca, de-a
lungul drumurilor foarte circulate să nu se limiteze doar la șirurile de copaci, ci să se creeze o
amenajare de vegetație organizată pe trei nivele. Aceste nivele sînt reprezentate de pajiștea, arbuștii
și tufișul la nivelul mediu și coroana copacilor la nivelul superior. Capacitatea de depoluare a ierbii
nu trebuie subestimată. În funcție de densitatea pajiștii, numărul firelor de iarbă este între 15.000-
40.000/m2, și astfel suprafața lor asigură o capacitate de depoluare și alte servici similare
echivalentă cu 0,5-2,5 m3 de coroană foliară.
Studii recente (Pugh, MacKenzie et al. 2012) arată că, vegetația formată din copaci,
arbuști și pajiști, și chiar adăugarea la fațadele clădirilor a plantelor agățătoare (cățărătoare) (de ex.
iedera - borostyán) poate reduce concentrația dioxidului de azot (NO2) și a pulberilor (particulate
matter – PM) de la nivelul străzii de pînă la 8 ori mai mult decît s-a crezut înainte, respectiv cu 40
% în cazul NO2 și cu 60 % în cazul PM. Acest aspect este deosebit de important deoarece oxizii
azotului formează cu vaporii de apă din atmosferă acid azotic (HNO 3), iar dioxidul de sulf cu
vaporii de apă acid sulfuric (H2SO4), cauzînd ploile acide.
Conform rezultatelor unor studii din SUA, un paltin argintiu (Acer saccharinum) de 30 cm
diametru DBH (DBH - Diameter at breast height, Diametru de bază, măsurată la înălțimea de 1,3 m
de la suprafața terenului), plantat pe stradă, poate reține într-o perioadă de vegetație 60 mg cadmiu
(Cd), 140 mg crom (Cr), 820 mg nichel (Ni) și 5.200 mg plumb (Pb).
În legătură cu particulele solide (particulate matter - PM) purtate în aer s-a demonstrat că
acestea sînt dăunătoare sănătății în mod diferențiat de mărimea (diametrul) lor. Astfel se disting trei
categorii de particule solide:
- TSP: include particule solide de diametre mari, capabile totuși să intre în tractul
respiratoriu uman; În Europa limita superioară a mărimii este stabilit la diametrul aerodinamic de
160 μm (micron, micrometru), în SUA la 45 μm.m (micron, micrometru), în SUA la 45 μm (micron, micrometru), în SUA la 45 μm.m.
- PM10: particule solide cu diametrul aerodinamic ≤ 10...> 2,5 μm (micron, micrometru), în SUA la 45 μm.m; Nu există metode de
conversie universale între TSP și PM10. Conform USEPA (1982b), proporția particulelor PM 10 din
TSP este între 40-70 %. Aceste particule pot ajunge în plămîni, din acest motiv se mai numesc și
particule toracice.
- PM2,5: particule solide cu diametrul aerodinamic ≤ 2,5 μm (micron, micrometru), în SUA la 45 μm.m; Acestea sînt cele mai
periculoase deoarece pot ajunge chiar în alveolele plămînului.
O subcategorie este denumită „black carbon” (BC). Acestea sînt particule solide care
conțin cel puțin 50 % particule respirabile cu diametrul aerodinamic ≤ 4,5 nm (nanometru= 0,001
μm (micron, micrometru), în SUA la 45 μm.m). Particulele BC reprezintă o fracțiune din particulele PM 2,5 și rezultă din arderea incompletă a
combustibililor fosili. Prima dată au fost descoperite în Anglia, prin studierea smogului și au fost
denumite „black smoke” sau „british smoke” (BS). Această denumire a perpetuat pînă în primul
deceniu 2000. Aceste particule s-au dovedit a fi cele mai periculoase dintre particulele aeropurtate.
Ulterior s-a demonstrat că, dintre toate sursele de ardere, motoarele Diesel emit cea mai mare
cantitate de particule BC raportată la cantitatea de combustibil.
Particulele solide aeropurtate constau din praf, pulberi, funingine, fum și picături de
lichide. Aceste particule rezultă fie din emisii directe (PM primare), fie prin formarea lor în
atmosferă în urma reacțiilor chimice dintre precursorii gazoși și compușii organici volatili non-
metanici (COV) (PM secundare). Ele pot fi constituite dintr-un amestec complex de substanțe
anorganice și organice. Nivelul concentrației masice a lor în aer se măsoară în μm (micron, micrometru), în SUA la 45 μm.g/m 3 (microgram/
m3. Efectul lor asupra organismului uman este în funcție de compoziția chimică, durata expoziției și
352
susceptibilitate individuală. ele pot cauza boli respiratorii, boli cardiopulmonare, dar pot fi și
carcinogene. Mai mult, particulele solide aeropurtate pot avea efecte dăunătoare și asupra
ecosistemelor terestre.
Ecosistemele urbane pot funcționa și ca indicatori ai calității aerului. Lichenii de exemplu
nu se pot dezvolta în condiții de aer poluat, astfel lipsa lor este un semn sigur al aerului poluat
(Miller, 1994, citat de Per Bolund, Sven Hunhammar: Ecosystem services in urban areas. 1999).
Pe lîngă oxigen și vapori de apă, copacii (vegetația forestieră) emit în atmosferă și

compuși organici volatili biogenici (după unele variante, biologici) (Biogenic Volatile Organic
Compounds - BVOC), dintre care în special isoprene (IS)(C5H8) și monoterpene (MT, terpenoizi
C10). Un studiu recent foarte cuprinzător (Elena Paoletti, Tommaso Bardelli, Gianluca Giovannini,
Leonella Pecchioli: Air quality impact of an urban park over time, 2011) efectuat asupra unui parc
urban în Florența, Italia, între 1985-2004, prezintă rezultate foarte interesante în ceea ce privește atît
capacitatea de depoluare a aerului de către copaci, cît și în privința capacității acestora de emisii
BVOC. Studiul și rezultatele sînt cu atît mai valoroase cu cît, ele cuantifică acești parametri pe
speciile diferite de copaci.
Aceste emisii pot contribui la formarea ozonului troposferic și a monoxidului de carbon
(de ex. Brasseur and Chatfield 1991). Cu toate acestea, în cazul unei atmosfere cu nivel scăzut al
dioxidului de azot (de ex. în unele zone rurale), BVOC pot chiar reduce ozonul. Deoarece emisia de
BVOC depinde direct de temperatură, iar copacii răcesc aerul prin evapotranspirație, sporirea
numărului copacilor poate scădea emisiile de BVOC în ansamblu și în consecință și concentrația
ozonului. Cele mai mari emisii de BVOC au fost constatate la speciile de platan (Platanus ssp.),
plop (Populus ssp.), stejar (Quercus spp.), salcîm (Robinia ssp.) și salcie (Salix spp.). Însă, datorită
multiplelor incertitudini în modelarea atmosferei, nu se pot trage concluzii general valabile în sensul
contribuției vreunei specii în formarea netă de ozon tropsferic (adică dacă formarea ozonului
datorită BVOC este mai mare ca reducerea ei din alte motive). Aceleași studii din SUA (The effects
of urban trees on air quality, David J. Nowak, USDA Forest Service, Syracuse, NY) arată că
speciile de plante care exercită cel mai mare efect relativ în reducerea ozonului troposferic sînt
dudul (Morus spp.), cireșul (Prunus avium), teiul (Tilia spp.) și glădița (roșcovul sălbatic - tövises
lepényfa) (Gleditsia triacanthos).
Reducerea zgomotului
Zgomotul este definit ca un complex de sunete fără un caracter periodic, cu insurgență

dezagreabilă aleatoare, care afectează starea psihologică și biologică a oamenilor și a altor
organisme din natură. Caracteristicile fizice sau obiective ale zgomotului privesc tăria sau
intensitatea sonoră, durata și frecvența. Intensitatea este caracterul cel mai important care depinde
de trăsăturile sursei, de distanță și posibilitățile de transmitere sau multiplicare. Ea se măsoară în
decibeli (dB) sau foni. Fonul este unitatea de măsură fiziologică de percepție de către urechea
umană a celei mai slabe excitații sonore.
Decibelul este logaritmul raportului a două mărimi fizice. Inițial a fost utilizat ca raportul
puterilor sau intensităților, pentru ca ulterior să fie utilizat și în acustică. Pe lîngă avantajul
simplității în utilizarea practică, în acustică, scara logaritmică a decibelului are și avantajul
corespondenței cu funcționarea fiziologică a urechii și ochiului uman. Unitatea de măsură a
presiunii acustice este bel-ul (B). Fiind o valoare mare, în utilizarea practică s-a generalizat valoarea
mai mică, decibel-ul (dB)= 0,1 B. Definirea intensității sonore se raportează la un oarecare nivel 0
dB. Această presiune acustică de referință în gaze se consideră la 20 μm (micron, micrometru), în SUA la 45 μm.Pa (micropascal), care
corespunde limitei de audibilitate umane, aceasta fiind aproximativ intensitatea sunetului unui țînțar
în zbor la 3 m distanță. O intensitate a sunetului de 3 dB este percepută de urechea umană ca fiind
de două ori mai mare, cea de 10 dB de 10 ori mai mare, cea de 20 dB de 100 ori mai mare, ș.a.m.d.
O intensitate de -3 dB înseamnă o intensitate înjumătățită, iar una de -10 dB desemnează o
intensitate de o zecime (0,1). Utilizînd două surse de zgomot de aceeași intensitate sonoră, sunetul
perceput nu se dublează. De exemplu, două surse cu intensitatea sonoră de 60 dB sînt percepute ca
353
o intensitate de 63 dB și nu de 120 dB. O sursă de zgomot de 70 dB este de 10 ori mai puternic decît
una de 60 dB. Picuratul unui robinet produce un zgomot de 30 dB. Un singur camion produce un
zgomot de 90 dB la distanța de 15 m, un trafic obișnuit 65-75 dB, iar unul intens peste 85 dB, un
concert rock 135 dB. Pragul de suportabilitate este de 120 (130) dB.
Deoarece urechea umană în gama sunetelor audibile nu percepe în mod egal sunetele de
aceeași intensitate cu frecvență diferită, fiind mai sensibilă în domeniul mijlociu, în măsurătorile din
securitatea muncii se utilizează patru filtre de sunet de diferite caracteristici, A, B, C și Z. acestea
sînt utilizate în funcție de durata de expunere admisă pentru un anumit tip de zgomot. În mod
corespunzător, unitatea de măsură poartă atașat litera respectivă. Filtrul de tip A se folosește pentru
caracterizarea percepției subiective a zgomotelor, iar cel de tip C pentru vîrfurile de zgomot.
În natură, zgomotul exercită multiple efecte dăunătoare. De exemplu, păsările cîntătoare
din orașe, care astfel își caută perechea, fie încearcă să se manifeste mai răsunător (de ex.
privighetoarea - fülemüle), fie au renunțat la această metodă, fie au ales alte perioade (în loc de ziua
cîntă noaptea) (de ex. măcăleandrul - vörösbegy), dar au și devenit mai vulnerabile în fața
prădătorilor, pe care nu-i pot sesiza din cauza zgomotului. În oceane, orientarea cetaceelor este
deranjată de radarele acustice (smog acustic).
Zgomotul, respectiv poluarea acustică (poluare fonică sau poluare sonoră), este un perfid
dăunător al epocii moderne, la care organismul uman nu se poate adapta. Percepția zgomotului este
prin excelență subiectivă, în schimb în prezent există metode obiective de determinare a
zgomotului.
Sursa principală și cea mai constantă în același timp este reprezentată de circulația în
general și în special circulația rutieră. Potrivit studiului OMS (Organizația mondială a Sănătății),
zgomotul provocat de traficul rutier este al doilea factor de mediu favorizant al îmbolnăvirilor, după
poluarea atmosferică. Alte surse moderne de zgomot sînt diferitele instalații de producere a
zgomotului (amplificatoarele de sunet la întruniri, concerte, aniversări, petreceri), sirenele mașinilor
de poliție, pompierilor, serviciilor de urgență, utilajele de lucru (în special picamerele),
motocositoarele.
S-a constatat că, în privința reducerii zgomotului, de departe de cea mai mare efciciență s-
a dovedit a fi vegetația. Această capacitate se datorează structurii speciale a vegetației. Astfel aerul
cuprins între frunze sau firele ierbii acționează caun prim factor, apoi elasticitatea frunzelor și
firelor de iarbă absoarbe vibrațiile aerului. O proprietate specială a frunzelor, foșnetul, acționează
suplimentar nu numai ca un zgomot acoperitor, dar este și un sunet liniștitor, de calmare, relaxant.
Măsurători instrumentale dovedesc că o vegetație etajată pe trei nivele (pajiște, tufiș, copaci) apără
mai mult de zgomot decît un perete solid. Ca exemplu, pereții din materiale solide de-a lungul
drumurilor publice intens circulate, deși pot reduce zgomotul pe partea ferită cu 10-15 dB(A), în
schimb amplifică zgomotul circulației în zona drumului, generînd un zgomot foarte puternic,
aproape insuportabil pentru participanții la trafic. Acest efect - deși într-o măsură mai mică, se
manifestă chiar și în cazul utilizării unor panouri absorbante de zgomot. Pe de altă parte pereții
pentru reducerea zgomotului, de 3-5 m înălțime, creează un efect de disconfort vizual foarte
puternic.
O modalitatea la îndemînă pentru reducerea zgomotului în orașe este construirea de
drumuri ocolitoare, care preiau circulația de tranzit. Conform experienței țărilor occidentale, prin
această măsură intensitatea zgomotului în orașe se poate reduce cu cca. 5 dB. Mai trebuie reținut că,
scăderea traficului la jumătate nu înseamnă și scăderea intensității zgomotului la jumătate !
Modelările efectuate pe baza unor măsurători de trafic urban intens au arătat că, prin reducerea
teoretică la jumătate a traficului, nivelul zgomotului scade de la 75 dB la doar 72 dB (Muntag A.
2008).
Distanța de la sursa de zgomot este un factor cheie. Dublarea distanței scade nivelul de
zgomot cu 3 dB(A). De asemenea, o zonă de pajiști (suprafață elastică) scade intensitatea
zgomotului cu încă 3 dB(A) (Sou, 1993). Unele surse (Naturvårdsverket, 1996) arată că un gard viu
de tufiș de 5 m lățime reduce zgomotul cu 2 dB(A), iar o plantație de 50 m lățime cu 3-6 dB(A).
Capacitatea de reducere a zgomotului a unei perdele de vegetație (perdea forestieră)
depinde de lățimea fîșiei, de compoziția de specii, înălțimea barierei și de gradul de penetrare
354
(porozitatea). Figura 77a din Anexă (sursa: Bentrup, G. 2008. Conservation buffers: design
guidelines for buffers, corridors, and greenways. Gen. Tech. Rep. SRS-109. Asheville, NC:
Department of Agriculture, Forest Service, Southern Research Station.) ilustrează exemplificativ
efectul zonei tampon verzi (bariere) din copaci și tufișuri în atenuarea zgomotului în raport cu
distanță. Unele surse (Coder, 1996) indică o reducere a zgomotului în pădure cu 7 dB la fiecare 33
m. Alte surse (Cook, 1978) arată că o fîșie largă de copaci înalți des plantați, combinată cu pajiște
poate reduce zgomotul aparent cu cel puțin 50 % (6-10 dB).
Aliniamentele de copaci nu diminuează zgomotul, însă indirect, prin efectul fiziologic de
mascare datorită foșnetului frunzelor joacă un rol important în acest sens (O'Brien, 1993). De
asemenea, cercetăriile au arătat că, prin combinarea efectului vizual pozitiv și al caracteristicilor
acustice ale copacilor, aceștia joacă un rol important în percepția zgomotului de către oameni, în
sensul că sînt percepute mai puțin deranjante (Mulligan, Goodman et al. 1982).
Atenuarea vibrațiilor
Vătămările corpului uman cauzate de vibrații sînt în general ireversibile. Frecvența este
numărul vibrațiilor într-o secundă, unitatea ei de măsură fiind hertz-ul: 1 Hz= 1/s. Efectul vibrațiilor
este în funcție de frecvență, amplitudine și viteză. Amplitudinea se măsoară transformată în
accelerație. Domeniul frecvențelor în care diferitele organe și membre sînt sensibile (intră în
rezonanță) este între 1-100 (300) Hz. Corpul uman nu poate transmite frecvențe mai înalte, acestea
producînd efecte locale acolo unde este afectat. Din acest motiv, în studiul efectului vibrațiilor
asupra corpului uman acestea sînt denumite „vibrații-corp”, spre deosebire de „vibrațiile mînă-
braț”. Percepția vibrațiilor este prin excelență subiectivă, în schimb în prezent există metode
obiective de determinare a acestora.
Corpul uman este sensibil îndeosebi pe direcția verticală, în domeniul frecvențelor
cuprinse între 4-8 Hz. Vibrațiile sub 16 Hz sînt denumite infrasunete și sînt cele mai dăunătoare
pentru organismul uman. Acestea sînt produse de vînt, furtuni, unele mașini grele și locomotivele
Diesel. Vibrațiile cu frecvența între 0,1-3 Hz produc efecte similare cu răul de mare. Vibrațiile
exterioare au frecvența în general între 1-200 Hz, la poduri cel mai frecvent între 1-20 Hz, iar în
clădiri cel mai frecvent între 1-45 Hz. Operațiile de detonare (pușcare) în cariere și traficul induc în
teren frecvențe între 5-25 Hz, cu accelerație 0,005-2 m/s2 și viteza de 0,05-25 mm/s.
În studiul efectului asupra organismelor vii se utilizează așa-numita „accelerație
echivalentă ponderată”. Aceasta se măsoară cu un instrument utilizînd un filtru asemănător
filtrelor de zgomot, care amplifică vibrațiile dăunătoare corpului uman. Accelerația echivalentă
ponderată cu efecte dăunătoare asupra corpului uman este în domeniul aeq= 0,1-40 m/s2, adică aeq=
0,01-4 g, unde g este accelerația gravitațională terestră, avînd valoarea la latitudinile medii de ag=
9,81 m/s2. Exprimat în decibeli, 0,1 m/s2 corespunde la 100 dB, iar 10 m/s2 la 140 dB.
Viteza vibrațiilor este de asemenea un element determinant. Și în acest caz se utilizează
valori echivalente. Limita de percepție umană a vibrațiilor (surse SUA) este de 0,045 mm/s. După
alte surse (Dulácska Endre) limita perceptibilă umană este între 0,2-0,5 mm/s, iar neplăcută la valori
de 1,0-2,0 mm/s. În funcție de caracterul clădirii, limita admisă variază între 2-10 mm/s. După
Dulácska E., domeniul valorilor admise în funcție de frecvența vibrațiilor și caracterul clădirii este
între 3-50 mm/s.
Vibrațiile induse în teren de trafic se produc prin șocul de contact direct al cauciucurilor cu
terenul și prin transmiterea undelor prin aer. Pămîntul la rîndul lui transmite vibrațiile la clădiri.
Vibrațiile induse de trafic în clădiri se produce și direct, prin undele de șoc ale zgomotului
circulației. Efectul vibrațiilor devine dramatic și chiar fatal în cazul în care vibrațiile induse sînt
apropiate sau coincid cu frecvența de vibrație proprie a pămîntului sau structurii. În cazul podurilor
de exemplu, în caz de coincidență a frecvențelor vibrațiilor, acestea cedează și se rup.
Un trafic rapid intens produce o viteză a vibrațiilor de 0,25 mm/s la 15 m de sursă. La
aceeași distanță, un autobuz sau camion pe un drum în stare bună produce o viteză a vibrațiilor de
cca. 0,02 mm/s. Se admite că, vibrațiile produse de trafic produc efecte directe asupra clădirilor
numai la amplitudini de la 1-2 mm, care sînt deja foarte deranjante pentru oameni. Efectul dăunător
355
al vibrațiilor produse de trafic asupra clădirilor se poate manifesta și indirect, prin tasarea
pămîntului. Vibrațiile pot produce tasarea pămînturilor necoezive (granulare, nisipoase), de cca. 15
% a straturilor de suprafață și de cca. 10 % a celor dedesubt. În terenurile coezive (argiloase,
lutoase) acest efect nu se produce. Tasarea diferențiată (inegală) este cea mai periculoasă pentru
clădirile cu fundația slabă, cele cu subsol parțial și cele construite pe terenuri în pantă.
Propagarea vibrațiilor în teren se produce prin unde longitudinale, transversale și de
suprafață. Dintre acestea cele mai importante din punct de vedere al efectului sînt undele de
suprafață. Acestea se propagă de obicei la distanțe între 10-20 m, dar în anumite condiții foarte rar
chiar și la 100 m. În funcție de lungimea de undă, de caracteristicile terenului și adîncimea pînzei de
apă freatică, ele se atenuează la dublarea distanței față de sursă cu 3-6 dB. Frecvența proprie a
terenurilor stîncoase este de 2-6 Hz, a celorlaltor tipuri de terenuri de 2-4,5 Hz.
În figura 97 din Anexă, preluată după surse canadiene, se prezintă un grafic sintetic cu
reacția umană la vibrațiile induse de trafic, în funcție de 4 parametri: frecvența, viteza, amplitudinea
și accelerația vibrațiilor.
În literatura de specialitate cercetată pe internet nu s-au găsit referințe privind efectul
concret de reducere a vibrațiilor de către copaci. Mențiunile precizează doar că, în practică s-a
constatat faptul că, rădăcinile copacilor vii pot reduce efectul vibrațiilor produse de trafic.
Explicația este că, sistemul radicular al copacilor pe de o parte preia vibrațiile și le transmite
trunchiului, iar pe de altă parte, atenuează șocul prin masa pămîntului întrețesut.
Protecție climatică
Vegetația are un rol important în protecția climatică. Această influență se manifestă direct
și indirect, prin multiple aspecte. Influența directă constă în înmagazinarea și asimilarea
carbonului, iar cea indirectă prin umbrire și reducerea vitezei vîntului.
Vegetația constituie cea mai eficientă soluție pentru combaterea efectului de seră, prin
acțiunea triplă de reducere a CO2 din atmosferă, înmagazinarea carbonului și reducerea emisiilor în
centralele electrice și de preparare centralizată a căldurii, prin economisirea energiei necesare răcirii
clădirilor prin umbrirea acestora, respectiv a necesarului de căldură pentru încălzire iarna, prin
micșorarea pierderilor de căldură.
În estimarea capacității de protecție a copacilor cifrele cheie considerate sînt raportate la
cifrele metabolismului uman, considerînd că o persoană „medie” consumă 175 kg de oxigen și
expiră 332 kg de bioxid de carbon. În același sens, în SUA estimările au ca bază faptul că, o
persoană „medie” în repaos consumă, la 20 ºC și presiunea atmosferică standard la nivelul mării, de
760 mmHg (milimetri coloană de mercur, 1 atmosferă) o cantitate de oxigen între 161-201 kg O2/an,
adicî în medie 181 kg O2/an. Timpul de rezidență a bioxidului de carbon în atmosferă este de 10 ani,
iar a oxigenului de 5.000 de ani.
Datele statistice arată că, un autovehicul consumă pe parcursul a 15.000 km 5.250 kg de
oxigen, necesarul anual a 30 de oameni. Un automobil mediu produce la fiecare 100 km parcurși
între 20-27 kg CO2, iar un autocamion încărcat în circulație poluează aerul pe același parcurs cu
150-200 kg CO2.
Tabelul 5.5.2.1.4. Evoluția capacității vitale a unui tei
Producția de Absorbția de bioxid
Vîrsta Volumul coroanei
oxigen de carbon
(ani) (m3)
(kg O2/an) (kg CO2/an)
4 0,2 0,1 0,1
10 2 1,3 1,2
20 8,5 5,5 5
70 205 133 121
Sursa: A köztünk élő fák. Levegő munkacsoport, 2005, după dr. Radó Dezső.
Conform studiilor, un număr de 52 de copaci tineri (sub 20-30 ani) pot absorbi într-un an o
cantitate de 100 kg de bioxid de carbon. Un arbore sănătos de 80 de ani produce 200 kg O2/an.
356
Aceeași cantitate este produsă de 2 copaci de 70 de ani și 5 copaci de 50 de ani. Un arbore sănătos
de 50 de ani într-o perioadă de vegetație asimilează 68,75 kg CO 2, eliberează (produce) 50 kg O2,
elimină în aer 4,23 m3 de apă și reține (filtrează) 405 kg de materii poluante. Evoluția capacității de
protecție climatică a unui tei este exemplificată în tabelul 5.5.2.1.4.
Capacitatea vitală medie a unor specii de copaci din mediul urban, în funcție de vîrsta
acestora, conform unor studii din SUA este exemplificată în tabelul 5.5.2.1.5:
Tabelul 5.5.2.1.5. Capacitatea vitală a copacilor urbane în funcție de vîrstă
Clasa de diametru de bază (DBH) (cm)
Caracteristici
0-7,5 23-30 46-53 68-76 ≥ 99 (99+)
Producția de oxigen (kg O2/an) 2,7 22 52 67 112
Absorbția de bioxid de carbon
0,9 / 3,3 8,6 / 31,5 19,5 / 71,5 24,9 / 91,3 42 / 154
(kg C/an)/(kg CO2/an)
Reținere poluanți din aer (kg/an) 0,03 0,36 1,0 0,9 2,4
Sursa: Benefits of Trees In Urban Areas, Appendix A, USA (după Nowak 1994a, Nowak et al.).
Dintr-un alt studiu (Nowak, David J.; Hoehn, Robert E. III; Bodine, Allison R.; Crane,
Daniel E.; Dwyer, John F.; Bonnewell, Veta; Watson, Gary. 2013. Urban trees and forests of the
Chicago region. Resour. Bull. NRS-84. Newtown Square, PA: U.S. Department of Agriculture,
Forest Service, Northern Research Station. 106 p.) din regiunea Chicago (SUA), în privința
capacității medii de reducere a efectului de seră și de depoluare a copacilor de diferite specii (161
specii, 9.731 de copaci cu diametrul DBH mediu de 13,5 cm și diametrul median DBH de 7,9 cm)
rezultă valorile prezentate în tabelul 5.5.2.1.6:
Tabel 5.5.2.1.6. Efectul mediu al copacilor în regiunea Chicago, 2010
Stocarea carbonului Absorbția de carbon Reducerea
Diametru DBH
poluanților
(cm) (kg C) (km parcurși)* (kg C/an) (km parcurși)* (kg/an)
2,5-7,6 2,72 32,2 0,77 9,65 0,018
7,6-15,2 17,7 225,3 2,4 30,6 0,045
15,2-22,9 61,2 804,5 4,58 59,5 0,14
22,9-20,5 140 1.818 7,75 101,4 0,23
30,5-38,1 249,2 3.234 10,3 135,2 0,36
38,1-45,7 411,8 5.358 15,1 196,3 0,45
45,7-53,3 603,8 7.852 18,3 238,1 0,50
53,3-61 869,8 11.311 23,1 300,9 0,59
61-68,6 1.102 14.336 28,8 374,9 0,72
68,6-76,2 1.516 19.726 33,0 429,6 0,72
> 76,2 (76,2+) 2.790 36.283 49,2 638,8 1,18
* parcursul în care emisia de carbon este egală cu efectul copacului
Conținutul de carbon organic în solul urban (avînd în general o mare capacitate de

absorbție și acumulare datorită în principal lipsei de deranjare) este estimată în SUA cu aproximare
grosieră la 5-8 kgC/m2 (Pouyat et al, 2006). De asemenea, studiile efectuate în SUA și Anglia arată
un potențial deloc neglijabil de absorbție (sechestrare) și acumulare a carbonului de vegetația
urbană (în particular a parcurilor și pădurilor urbane), variind între 3,3-51,2 tC/ha (Nowak & Crane,
2002). Conform acestor studii, capacitatea medie de acumulare a carbonului de către pădurile
urbane în SUA se situează între 25,1-31,6 tC/ha, ceea ce, în comparație cu cei 53,5 tC/ha a pădurilor
tradiționale, reprezintă valori semnificative (Nowak & Crane, 2002; Davies et al, 2011, citați în
lucrarea Urban Forestry Background Issues Paper, Melbourne, 2011).
Studiile efectuate în orașe cu spații verzi dezvoltate și bine întreținute au relevat faptul că,
efectul copacilor în reducerea consumului de energie datorat aparatelor de climatizare (condiționare
a aerului) este mult mai semnificativ în comparație cu capacitatea lor de asimilare și stocare a
carbonului. Dintr-o analiză LCA de mediu efectuată de Nowak și Crane (2002) a reieșit faptul că
ecosistemele forestiere urbane vor deveni eventual „emițători nete de carbon”, dacă stocarea de
carbon pe termen lung nu va putea fi realizată-asigurată pentru a compensa emisiile de carbon
357
asociate gestionării (întreținerii) lor pe tot parcursul ciclului de viață (Annie Hunter Block, Stephen
J. Livesley, Nicholas S.G. Williams: Responding to the Urban Heat Island: A Review of the
Potential of Green Infrastructure. VCCCAR 2012).
---------------------------------------------------------
Life cycle analysis - Evaluarea ciclului de viață (LCA) este o tehnică de management de
mediu care identifică fluxurile de materiale, de energie și de deșeuri ale unui produs pe durata unui
ciclu de viață al produsului și impactul acestora asupra mediului. Conform definiției din
Dicționarul enciclopedic de mediu (2005): „Evaluarea ciclului de viață al unui produs reprezintă
evaluarea și analizarea consecințelor acțiunii produsului asupra mediului; evaluarea urmărește
produsul de la extracția și prelucrarea materiei prime, trecînd prin toate fazele sale de producție,
transport și distribuție, utilizare, rentabilizare, întreținere și reciclare, mergînd pînă la depozitarea
finală sau pînă la reintegrarea sa în mediul înconjurător.”. Formele timpurii ale LCA au fost
utilizate în SUA, în decada 1960, pentru definirea strategiei de mediu a corporațiilor și ulterior, în
anii 1970, de agenții guvernamentale, ca instrument auxiliar pentru dezvoltarea politicilor publice.
Abordarea LCA bazată pe considerarea aspectelor ecologice (Eco-LCA) ia în considerare un
impact ecologic mult mai larg. Dezvoltat de Ohio State University Center for resilience (Centrul de
reziliență al Universității de Stat din Ohio), Eco-LCA este o metodologie care ia în considerare
cantitativ serviciile de reglare și suport în timpul ciclului de viață al bunurilor și produselor
economice. În această abordare, serviciile sînt clasificate în patru grupe principale: sprijin,
reglare, furnizare și servicii culturale.
---------------------------------------------------------
Copacii reduc consumul de energie în clădiri vara prin reducerea temperaturii aerului prin
evapotranspirație și umbrire, iar iarna prin micșorarea vitezei vîntului. Acest efect de răcire se
numește în literatura de specialitate „vegetative cooling” (răcire vegetativă). Copacii interceptează
radiația solară, umbrînd suprafețele înconjurătoare ce absorb căldura soarelui. În acest fel își
exercită efectul de reducere a temperaturii. De asemenea, copacii interceptează radiația difuză
reflectată de cer și suprafețele înconjurătoare, modificînd schimbul de căldură în sistemele urbane
(Akbari 2002; Shahidan et al. 2010). Răcirea vegetativă se poate obține și prin fațade (pereți) verzi
și acoperișuri verzi. Cu toate acestea există situații cînd copacii contribuie la creșterea consumului
de energie în clădiri vara prin blocarea brizelor de vară și iarna prin umbrire. Din acest motiv,
alegerea speciilor de copaci și alegerea locului de plantare a lor este sînt factori importanți în
obținerea de economie de energie în clădiri. S-a constatat că, utilizarea copacilor foioși plantați pe
partea vestică a clădirilor în emisfera nordică are cel mai mare efect de răcire pe timpul verii. În
schimb, plantarea în emisfera nordică a copacilor din speciile sempervirescente au un efect de
umbrire puternic iarna, în schimb unul aproape neglijabil vara, ceea ce în ansamblu cauzează
creșterea consumului energetic al clădirii (Gomez-Munoz et al. 2010; Heisler 1986).
În marile orașe răcirea vegetativă constituie obiectul unor studii aprofundate. În Tokyo de
exemplu s-a constatat că aparatele de aer condiționat în timp ce răcesc interiorul, cresc temperatura
aerului exterior cu 1-2 ºC, ceea ce amplifică și mai mult efectul de insulă de căldură urbană (Ohashi
et al. 2007, citat de Annie Hunter Block, Stephen J. Livesley, Nicholas S.G. Williams: Responding
to the Urban Heat Island: A Review of the Potential of Green Infrastructure. 2012). Un copac matur
într-un an răcește cît 10 aparate de condiționare a aerului funcționînd continuu.
În privința acoperișurilor verzi numeroasele studii au arătat capacitatea puternică a
acestora în reducerea temperaturii. Un studiu de exemplu (Saiz et al. 2006) efectuat în Madrid a
arătat o diferență de temperatură de 30 ºC între un acoperiș-terasă convențional și unul acoperit cu
vegetație. Trebuie subliniat că, efectul acoperișurilor verzi nu se manifestă în mod pozitiv numai la
nivelul superior, ci și la nivelele inferioare, deși din ce în ce mai diminuat.
În ceea ce privește fațadele (pereții) verzi, deși oamenii au utilizat acest sistem de umbrire
și răcire, întocmai ca acoperișurile verzi, de sute dacă nu de mii de ani (Kohler 2008), abia prin anii
1980 au început arhitecții și peisagistii să încorporeze aceste elemente în proiectarea clădirilor.
Aceste inițiative au fost aplicate prima dată în Europa, în Berlin. Aceste sisteme poartă denumirea
în literatura de specialitate de „vertical greening systems” (VGS) (aproximativ: sisteme de
ecologizare verticale) și au un mare potențial în ansamblul infrastructurii verzi din orașe. Umbrirea
358
pereților cu vegetație are ca efect vara de reducere a temperaturii superficiale și astfel transferul
căldurii înspre interiorul clădirii, pe cînd iarna se produce fenomenul invers: prin stratul de aer
încorporat și contribuția vegetației se reduce transferul de căldură înmagazinată de pereți înspre
exterior. Pînă în prezent, spre deosebire de sistemele constructive artificiale de izolare termică, nu s-
a reușit modelarea fațadelor verzi, deoarece plantele reprezintă sisteme de control termic dinamice,
autoregulatoare. Cele mai utilizate plante în sistemele VGS sînt Hedera helix (iederă - közönséges
borostyán), Parthenocissus tricuspidata (vița japoneză – repkény vadszőlő), Parthenocissus
quinquefolia L. Planch. (Ampelopsis hederacea Ehrh., Ampelopsis quinquefolia Michx.) (viță
sălbatică – vadszőlő). Printre celelalte tipuri de plante utilizate sînt menționate: Luffa cylindrica
(Poppya Neck. ex M.Roem., Trevauxia Steud., orth. var., Trevouxia Scop., Turia Forssk.) (lufă -
szivacstök), Vitus spp. (vitis - szőlőfélék), Wisteria sinensis (glicină (toxic) – (kínai) lilaakác,
kúszóakác, kékakác), Lonicera japonica (Caprifolium chinense S.Watson ex Loudon., Caprifolium
chinense S.Watson ex Loudon, Caprifolium roseum Lam., Lonicera brachypoda Siebold, Lonicera
chinensis P. Watson, Lonicera fauriei H. Lév. & Vaniot, Lonicera shintenensis Hayata) (mana maicii
domnului, lonicera, caprifoi (toxic) - japán lonc) and Thunbergia grandiflora (Flemingia
grandiflora Roxb. ex Rottler) (thunbergia – szárnyas feketeszem). Un exemplu de modelare a unei
clădiri parter din cărămidă de 1C (o cărămidă) grosime, acoperită cu Parthenocissus tricuspidata
arată un efect de reducere a temperaturii (mediată pe grosimea peretelui) de 10,79 ºC. Ceamai mare
redudere s-a obținut pe peretele vestic (18,17 ºC) și estic (20,08 ºC) și de 7,6 ºC pe peretele sudic
(Kontoleon & Eumorfopoulou 2010, citat de Annie Hunter Block, Stephen J. Livesley, Nicholas
S.G. Williams: Responding to the Urban Heat Island: A Review of the Potential of Green
Infrastructure. 2012). Work by Sternberg et al (2011), investigînd efectul plantei Hedera helix pe
clădirile istorice britanice din piatră a constatat diferențe semnificative în variația temperaturii medii
la clădirile acoprite cu această plantă și cele neacoperite (de numai 2,27 ºC față de 8,21 ºC), în
condițiile în care variația umidității relative a fost de 2,7 ori mai mare la pereții expuși față de cei
acoperiți.
Există puține studii comparative privind capacitatea de izolare a fațadelor verzi și cele
artificiale, ca vata minerală sau polistirenul. Cu toate acestea, Kohler et al. (1993 in 2008, p. 427)
declară că, o fațadă verde izolează mai bine decît un perete bine izolat artificial al unei clădiri
moderne, iar Eumorfopoulou and Kontoleon (2009) au găsit că, conductivitatea termică a unui strat
de Parthenocissus tricuspidata de 250 mm grosime are valoarea de cca. 2 W/m2, echivalent grosso-
modo cu cea a unui geam termopan dublu sau a unui strat de aer static de 75 mm grosime.
Influența asupra circuitului apei
După McPherson (2010, citat de Martin Ely and Sheryn Pitman: Green Infrastructure -
Life support for human habitats. The compelling evidence for incorporating nature into urban
environments. 2013), copacii îndeplinesc în circuitul apei în natură cel puțin 8 funcții hidrologice:
1) intercepția în coroană; Frunzele copacilor și arbuștilor acționează ca niște umbrele sau
boluri plate care colectează precipitațiile, reducînd în mod obișnuit într-o pădure sănătoasă cca. 10
% din precipitația anuală, în funcție de compoziția în foioase și conifere (sempervirescente.
2) scurgere pe trunchi; Trunchiurile și crengile copacilor asigură o captare a apei tot timpul
anului și asigură întîrzierea vîrfurilor de scurgere. Studii arată că într-o pădure deasă, scurgerea pe
trunchi poate reține cca. 15 % din precipitațiile anuale.
3) absorbția în stratul de frunze moarte; Frunzele moarte absorb apele de ploaie și
protejează solul de eroziune. Se apreciază că, stratul de frunze moarte poate înmagazina cca. 2-4 %
din precipitațiile anuale.
4) infiltrarea în sol; Solurile naturale cu straturi organice dezvoltate constituie „bureții”
ecosistemelor naturale: porii acestora înmagazinează apa și o infiltreaz încet vertical și o difuzează
în direcție orizontală și interacționează cu sistemul radicular și cu ciupercile. Această funcție asigură
cea mai mare parte a captării precipitațiilor, guvernînd evapotranspirația, pomparea hidraulică,
încărcarea acviferelor și distribuția furtunilor puternice.
5) evapotranspirație; Copacii, arbuștii și mușchii eliberează în atmosferă mari cantități de
359
vapori de apă prin procesul de fotosinteză. Scurgerea într-un bazin hidrografic împădurit este cu
mult mai mică față de unul urbanizat. În SUA se apreciază că cca. 57 % din precipitațiile anuale sînt
capturate prin evapotranspirație.
6) pomparea hidraulică și redistribuire; Documentată pentru prima dată în mijlocul
deceniului 1990, s-a arătat că, sistemul radicular al copacilor poate ridica apa conținută în sol de la
adîncimi mari, în beneficiul nu numai a lor, ci și a altor plante.
7) încărcarea acviferului; Capacitatea de încărcare se referă nu numai la reaprovizionarea
cu apă a acviferelor, ci și a apelor mici din rîuri. Rădăcinile în simbioză cu ciupercile lărgesc porii
terenului, mărind porozitatea și capacitatea de înmagazinare a apei.
8) distribuța furtunilor puternice; Un bazin hidrografic bine împădurit are capacitatea de a
distribui ploile din furtunile puternice în mai multe fîșii. Furtunile puternice de ploaie saturează
repede straturile superioare ale solului, cauzînd o scurgere sub suprafață (interflow - scurgere
intermediară). Apariția acestor ape la suprafață sub formă de firișoare și izvorașe duc la apariția de
pîraie temporare și scurgeri efemere.
Într-un studiu (Coder, 1996, citat de Chris Hastie: The benefits of urban threes. 2013) s-a
estimat că, fiecare 5 % de creștere a acoperirii cu copaci reduce curgerea superficială cu 2 %.
Conform unor rezultate bazate pe modelare din SUA (US Forest Service’s Tree Benefit
Calculator), un paltin (arțar de zahăr – cukorjuhar) (Acer saccharum) de mărime mijlocie (40 cm
DBH) poate intercepta anual o cantitate de 5,867 m3 apă de ploaie. Alte surse indică faptul că un
copac matur (media diferitelor specii) poate absorbi anual o cantitate de 3,4 m3 apă de ploaie.
Beneficii economice
Foarte puține studii tratează direct economia de energie atribuibilă vegetației. Aceasta din
motivele foarte întemeiate datorate faptului că sînt foarte greu de studiat și extrem de greu de
modelat. Însă este evident că, reducerea temperaturii aerului exterior în perioada caldă și a
pierderilor de căldură în perioada rece datorită capacității de izolare termică, umbririi și micșorare a
vitezei vîntului, reflectate în diferențele de temperatură, pot fi transformate în energie. Acesta este
motivul pentru care acest aspect se tratează separat.
Efectul de economisire a energiei se manifestă în economiile de combustibil în cazul
sistemelor individuale de încălzire și a sistemelor centralizate de încălzire pe de o parte, iar pe de
altă parte în economia de combustibil fosil (respectiv a apei în hidrocentrale) la producerea energiei
electrice pentru sistemele de aer condiționat, respectiv a celor individuale de încălzire cu radiatoare
electrice. Studii din SUA au arătat că, la o creștere a temperaturii aerului în orașe ca efect al insulei
de căldură urbană, cu numai 1 ºC conduce la o creștere a consumului de energie electrică de 2,9 %.
Astfel, în sens invers, o scădere a temperaturii prin creșterea zonelor verzi cu 1 ºC poate conduce la
o economie de energie electrică de 2,9 %.
Conform studiilor, într-un cartier de locuințe cu suficiente și bine gîndite zone verzi
preponderent cu copaci, se poate obține o economie anuală în facturile de energie între 15-35 %.
Wilraith (2002) (citat de Dr. Martin Ely and Sheryn Pitman: Green Infrastructure - Life support for
human habitats. The compelling evidence for incorporating nature into urban environments. iulie
2013, p. 234) a constatat că, aplicînd în model efectul de umbrire a copacilor pe fațadele estice și
vestice ale clădirilor parter și etaj (P+1) din clasa energetică de 3⁕ (⁂) dintr-un cartier din Brisbane
(Australia), se poate obține o economie anuamă de energie de pînă la 50 %. Un alt studiu din
Toronto (Canada) (Sawka et al. 2013) a arătat că, plantarea a 577 copaci în curtea din spate a unor
clădiri rezidențiale între 1997-2000 a redus necesarul de energie electrică în 2009 numai prin efectul
de umbrire, cu 54,4 %, adică cu 77.140 kWh/an (167 kWh/an·copac). Aceste studii mai arată că, un
copac matur mediu la vîrsta de 25 ani poate furniza o economie anuală de energie electrică între
435-483 kWh/an.
Studiile privind efectul zonelor verzi asupra valorii proprietății arată incontestabil faptul
că, atît valoarea proprietăților, cît și zonele urbane în general cu suficiente spații verzi, au o valoare
și apreciere crescută față de cele fără spații verzi. Studii din SUA de exemplu (Wolf, 1998 (c), citat
de Chris Hastie: The Benefits of Urban Trees. 2003) arată că, valoarea proprietății în zonele
360
rezidențiale cu aliniamente de copaci este în general cu pînă la 6 % mai mare ca în zonele fără
copaci. Alte studii arată că, proprietățile cu spații verzi individuale se vînd cu un preț între 3,5-7 %
mai mare față de cele fără copaci.
Alte studii arată că, oamenii sînt dispuși să plătească un preț mai scump în medie cu 12 %
în magazinele aflate pe străzi cu aliniamente de copaci față de cele de pe străzi pustii. Studii din
Anglia (Whitehead et al. 2005, citat de Dr. Martin Ely and Sheryn Pitman: Green Infrastructure -
Life support for human habitats. The compelling evidence for incorporating nature into urban
environments. iulie 2013, p. 234), prin exemplul orașului Manchester arată că în zonele
„pedestrianizate”(pietonale) traficul pietonal a crescut cu 20-40 %, iar chiriile cu 22 %. Studii
multiple evidențiază creșterea valorii terenului de chiar 3 ori în zonele urbane cu zone verzi
funcționale.
Efectul asupra confortului termic uman - Human Thermal Confort (HTC)
Senzația de confort este expresia stării de bine a unui individ în mediu. Senzația de confort
termic depinde nu numai de parametri fizici, ci și de percepția, psihologia și caracteristicile omului
ca individ. Ca urmare, senzația de confort termic este prin excelență individuală, deci eminamente
subiectivă, ceea ce îngreunează foarte mult stabilirea unor criterii de determinare a unui indicator de
confort termic care să se potrivească unui grup cît mai mare de oameni.
Deja Hipocrate (400 iC) a descris calitativ principalii parametri ce influențează confortul
termic uman: temperatura, umiditatea, vîntul și radiațiile (MONTEIRO, Leonardo Marques:
REVIEW OF NUMERICAL MODELLING OF OUTDOOR THERMAL COMFORT, SB05Tokyo,
2005). Pînă în zilele noastre au fost elaborate peste 100 formule pentru caracterizarea confortului
termic uman, ceea ce demonstrează importanța acordată acestei probleme.
În general, confortul termic (confortul termal) se clasifică după tipul de mediu: exterior
(outdoor), semi-exterior (semi-outdoor) și interior (indoor).
Condițiile microclimatice care influențează în principal senzația de confort termic uman,
sînt următoarele (Annie Hunter Block, Stephen J. Livesley, Nicholas S.G. Williams: Responding to
the Urban Heat Island: A Review of the Potential of Green Infrastructure. VCCCAR 2012):
- temperatura aerului, care influențează temperatura corpului prin conducție
- umiditatea relativă, care influențează pierderile de căldură ale corpului prin transpirație
(evaporare)
- mișcarea aerului, care influențează pierderea de căldură atît prin conducție, cît și prin
evaporare, și
- temperatura medie radiantă, care însumează toate energiile radiante cu impact asupra
corpului din toate direcțiile. Aceasta include radiația solară directă și căldura radiată de pereți,
automobile și teren.
Efectul combinat al acestor factori este un bun indicator al climei asupra confortului
termic uman (Brown and Gillespie 1995). În medii calde și uscate (precum zonele urbane centrale),
răcirea evaporativă a copacilor și zonelor verzi urbane irigate în mod adecvat (incluzînd suprafețele
de apă) îmbunătățesc dramatic confortul termic uman (Pearlmutter et al. 2009; Shashua-Bar et al.
2011). În final, confortul termic uman individual este de asemenea determinat în mare măsură de
alți factori, non-climatici, precum genul, vîrsta, starea de sănătate, activitatea (plimbare, alergare),
îmbrăcămintea, hidratarea, anxietatea și starea și atitudinea mentală. Considerînd toți acești factori,
confortul termic uman este deseori cuantificat în termeni de „temperatura echivalentă fiziologic”
(physiologically equivalent temperature – PET), după Mayer & Höppe (1987) și Höppe (1999).
PET este un indice biometeorologic uman și poate fi calculat cu ecuația balanței energetice a
corpului uman, Münich Energy balance Model for Individuals (MEMI). Ideea fundamentală a
indicelui PET este aceea de a transfera bioclimatul extern actual într-un mediu interior fictiv în care
se poate aștepta la aceeași percepție termică.
În exterior nu numai temperatura, ci și schimbul de radiații termice pot determina
confortul termic (termal) uman (Human Thermal Confort - HTC) (Annie Hunter Block, Stephen
J. Livesley, Nicholas S.G. Williams: Responding to the Urban Heat Island: A Review of the
361
Potential of Green Infrastructure. 2012). Contribuția trunchiului, crengilor și ramurilor este frecvent
subestimată. De exemplu Heisler (1986) a constatat că, un paltin (arțar de zahăr – cukorjuhar, Acer
saccharum) poate reduce intensitatea radiației solare dedesubt, chiar în starea fără frunze, cu cca. 40
%. Prin evaporația de la suprafața apei, zonele învecinate întinse sînt răcite, reducîndu-se atît
temperatura maximă, cît și amplitudinea diurnă a variației temperaturii aerului. Astfel, zonele verzi
și suprafețele de apă din parcuri și fîntînile publice, precum și apele curgătoare, prin influențarea
favorabilă a microclimatului, îmbunătățesc considerabil și confortul termic resimțit de om.
Avînd în vedere cele de mai sus, trebuie subliniat că, noțiunea de confort termic exterior
nu trebuie confundată cu cea de confort termic interior. Aceasta din motivul că, în exterior asupra
corpului uman se exercită o serie de factori ce nu se manifestă în interior, precum efectul vîntului,
radiațiile, comportamentale, etc. Pe plan internațional în ultimele decenii s-a intensificat mult
interesul pentru studierea confortului uman, atît din spațiile protejate interioare, cît și în exterior.
Astfel, studii numeroase și pe baza lor, recomandări au fost elaborate pentru planificarea urbană, în
vederea îmbunătățirii microclimatului urban și prin acesta, a confortului termic al pietonilor, adică a
utilizatorilor spațiilor publice.
Cele mai simple formule matematice pentru determinarea indicelui de confort termic
utilizează doi parametri. În România se utilizează o formulă bazată pe temperatura și umiditatea
aerului în umbră și spații protejate, elaborată și recomandată de Institutul Național de Meteorologie
(INM, Dragotă, cf. *** 2003) (Teodoreanu, Elena: Thermal Comfort Index, PESD, VOL. 10, no. 2,
2016, p. 4 (108)), denumită „Indicele de temperatură-umiditate” (ITU), conform căreia disconfortul
termic este considerat la valori de cel puțin egale cu 80. Se menționează că, formula oferă rezultate
acceptabile în foarte puține situații, în timp ce pe plan european/mondial există formule mult mai
potrivite pentru determinarea indicelui de confort termic, avînd diferite denumiri.
În mod exemplificativ în această lucrare se prezintă o diagramă ce oferă rezultate foarte
362
bune pentru toate anotimpurile, deși într-un domeniu restrîns (S. Reiter & A. De Herde: Qualitative
and quantitative criteria for comfortable urban public spaces). Spre deosebire de majoritatea
studiilor care încearcă să extrapoleze studiile referitoare la confortul termic interior la condițiile din
exterior, studiul efectuat de Olgyay (1963) în SUA a fost realizat exclusiv în mediul exterior și s-a
concretizat în așa-numita Diagrama bioclimatică Olgyay (Olgyay’s Bioclimatic Chart). Aceasta era
prima încercare de reprezentare sub o formă grafică a relației dintre climă și confortul uman. În
articolul-sursă citat este prezentată diagrama Olgyay adaptată climei moderate din Europa, precum
și varianta de interpretare a acesteia, foarte utilă pentru urbaniști. Cele două diagrame, prelucrate
prin inscripționarea în limba română, se prezintă în figura 98.
În 1999 Societatea Internațională de Biometeorologie (International Society of
Biometeorology, ISB) a alcătuit o comisie specială pentru elaborarea așa-numitului Universal
Thermal Climate Index (UTCI) (Indice climatic termal universal), acțiune încheiată în februarie
2009 prin finalizarea UTCI. Noul indice UTCI reprezintă temperatura aerului în condiția de
referință cu același răspuns fiziologic ca și condiția actuală. UTCI se poate determina printr-o
formulă de calcul și este exprimat prin unități de temperatură (ºC). În final, indicele UTCI este
clasificat în 10 categorii de confort, conform tabelului 5.5.2.1.7, preluat în forma redusă din
articolul „Principles of the new universal thermal climate index (UTCI) and its application to
bioclimatic research in European scale” (8 autori, dintre care Krzysztof Blazejczyk, Peter Bröde,
George Havenith și Bernhard Kampmann, 2010).
Tabelul 5.5.2.1.7. Categoriile confortului termic uman după UTCI
Clasa UTCI
peste +46 +38...+46 +32...+38 +26...+32 +9...+26 +9...0 0...-13 -13...-27 -27...-40 sub -40
(ºC)
stres de
Categoria stres de stres de stres de stres de frig
căldură nu există stres de frig stres de frig stres de frig stres de frig
de stres căldură căldură căldură foarte
foarte stres termic slab moderat puternic extrem
uman extrem puternic moderat puternic
puternic
În figura 99 se prezintă exemplificativ diagrama valorilor UTCI pentru cîteva orașe

europene, pentru luna reprezentativă a verii
(iulie), respectiv a iernii (ianuarie). Se poate
observa că, pentru Budapesta de exemplu,
indicele UTCI în luna iulie corespunde
temperaturii de +39 ºC, iar pentru luna
ianuarie, temperaturii de +15 ºC.
Ca urmare a recunoașterii
importanței sectoarelor de infrastructură și de
sănătate în dezvoltarea localităților, la nivelul
UE s-a conceput proiectul Urban SIS (Urban
Sectoral Information System), în scopul
deservirii în special ale sectoarelor
infrastructurii și de sănătate în orașe. Indicele
UTCI este una dintre indicatorii proiectului Urban SIS.
Alte efecte benefice ale zonelor verzi urbane
Studiile au demonstrat că, amplasarea corespunzătoare a copacilor, contrar miturilor

urbane false, îmbunătățește confortul traficului motorizat și pedestrian. Aliniamentele de copaci
urbani creează coridoare de dirijare și puncte de reper pentru conducătorii de autovehicule,
ajutîndu-i să-și adapteze mai bine viteza de deplasare. În final, influența copacilor se manifestă prin
scăderea generală a vitezei prin sporirea prudenței conducătorilor auto. Studiile din SUA au arătat o
scădere a vitezei autovehiculelor între 5-24 km/h.
Aliniamentele de zone verzi creează benzi de separație între transportul motorizat și
zonele pietonale, crescînd siguranța pietonilor. De asemenea, acestea creează un mediu urban
363
plăcut, care îmbie la deplasarea pe jos.
S-a demonstrat că, magazinele amplasate pe străzi plantate cu arbori înregistrează o
creștere a vînzărilor cu pînă la 20 % față de cele din zonele urbane fără zone verzi.
Așa cum s-a arătat mai înainte, zonele verzi reduc scurgerea superficială, ceea ce are ca
rezultat direct reducerea debitelor de ape pluviale necesare de canalizat și ca urmare, costuri mai
mici pentru infrastructura de canalizare pluvială.
Copacii sănătoși oferă o bună protecție împotriva ploilor ușoare, razelor solare, căldurii,
protejînd și pielea. În orașele cu suficienți copaci este nevoie de mult mai puține produse chimice de
protecție împotriva razelor solare. Pe străzile umbrite de aliniamente de copaci se îmbunătățește
confortul termic resimțit de pietoni, datorită reducerii temperaturii în umbra copacilor între 5-15 ºC.
Aliniamentele de zone verzi reduc simțitor vătămările datorate poluării aerului de către
autovehicule la nivelurile din apropierea terenului, contribuind la sporirea confortului pietonilor.
Pe străzile fără copaci temperatura aerului la nivelul îmbrăcăminții crește mult, ceea ce
sporește formarea ozonului troposferic, iar în cazul asfaltului și a altor gaze foarte toxice, extrem de
dăunătoare sănătății.
Zonele pavate ale străzilor și parcărilor cresc temperatura aerului cu 3-7 ºC. Acest fapt
conduce la creșterea consumului energetic vara pentru răcirea aerului în interior și creează
disconfort participanților la traficul motorizat și pietonal. Umbrirea străzilor cu copaci poate reduce
cheltuielile energetice ale clădirilor cu 15-35 %.
Copacii creează un impact vizual pozitiv, favorabil în comparație cu pereții goi ai
clădirilor. Aceștia exercită o influență favorabilă asupra stării de bine, prin reducerea presiunii
arteriale, îmbunătățind starea generală emoțională și psihologică a pietonilor.
S-a demonstrat de asemenea că, străzile și drumurile însoțite de aliniamente de copaci
modifică esențial și percepția asupra duratei de deplasare. Astfel, un mediu fără copaci dă impresia
că deplasarea durează mult mai mult în comparație cu unul cu copaci.
Influența copacilor se manifestă pozitiv și în privința reducerii furiei rutiere. S-a
demonstrat că, aceasta este mult mai redusă în zonele urbane cu mult verde față de cele fără zone
verzi.
Aliniamentele de zone verzi asigură și zone tampon pentru prevenirea stropirii pietonilor
pe timp de ploaie, precum și iarna pentru depozitarea zăpezii îndepărtate de pe zonele circulate.
Umbrirea pavajelor de către coroana copacilor crește mult și durata de viață a acestora.
Aceasta din cauza micșorării diferențelor de temperatură care reduc solicitările termice ale
îmbrăcăminții (expansiunea și contracția), care au ca efect reducerea tendinței, numărului și
deschiderii crăpăturilor. Studii efectuate în diverse medii din California (SUA) au arătat o reducere
a cheltuielilor de exploatare și întreținere a pavajelor asfaltice între 40-60 %.
Daunele provocate copacilor în mediul urban
Copacii din mediul urban sînt expuși numeroaselor acțiuni dăunătoare. Se constată
generalizarea percepției deformate și greșite conform căreia copacii împiedică amplasarea unor
construcții, rețele adilitare aeriene și subterane, „murdăresc” pavajul și autovehiculele parcate sub
ele, împiedică vederea din imobile, etc. Toate acestea sînt însă fie adevăruri parțiale, fie false
adevăruri deoarece, de regulă copacii „deranjează” numai datorită acțiunii neadecvate sau lipsei de
acțiune a omului în ceea ce privește întreținerea și îngrijirea spațiilor verzi.
Cele mai multe conflicte provin din cauza rețelelor edilitare, urmate de crearea locurilor de
parcare longitudinale în dauna trotuarelor și eventualelor zone verzi longitudinale și aliniamentelor
de copaci. Trebuie avut în vedere că, în situațiile existente, gabaritul disponibil între aliniamentele
construcțiilor sînt destul de reduse. Trebuie creat (lăsat) loc pentru trotuare, pentru rețelele edilitare
din ce în ce mai multe și dacă mai rămîne loc, și pentru aliniamentele de copaci. În ciuda faptului
însă că, deși copacii sînt lăsați în picioare, aceștia fie sînt vătămați de utilaje prin spargerea scoarței,
fie se taie rădăcinile lor.
Dacă se taie de exemplu rădăcina de sprijin, copacul rămîne în viață, însă stabilitatea lui
devine precară, căzînd pradă furtunilor mai puternice care îl pot smulge din pămînt. Dacă i se taie
364
rădăcinile fine care îi asigură nutriția, după cîțiva ani copacul se ofilește și moare. Nu sînt rare nici
situațiile în care șanțurile sau gropile de fundație săpate sînt lăsate deschise săptămîni sau luni de
zile, timp în care pămîntul adiacent se usucă, devenind fatal pentru copaci. Cu ocazia construcțiilor
de multe ori este nevoie și de coborîrea nivelului apelor subterane pe durate lungi, cu efect dăunător
similar. Cu ocazia amenajării parcărilor sau sistematizării terenului de obicei cota terenului
amenajat va diferi – uneori în mare măsură, de cea a terenului existent. Astfel, în jurul copacilor se
fac fie umpluturi, fie se decopertează terenul, ambele situații fiind dăunătoare copacilor. În cazul
umpluturii, trunchiul se va îngropa parțial, ceea ce va avea ca efect sufocarea în timp. În cazul
decopertării, rădăcinile de sprijin rămîn parțial în aer, iar uneori se îndepărtează și o parte din
rădăcinile fine care asigură nutriția. Astfel scade stabilitatea copacului și i se periclitează
supraviețuirea. La fel de dăunătoare sînt și substanțele chimice folosite pentru dezghețarea
carosabilului.
Greșeli grave se comit și la plantarea noilor copaci. Solul urban rareori este potrivit pentru
copaci, fiind alcătuit preponderent din moloz și sărac în substanțe nutritive. De aceea, săparea unei
gropi de plantare corespunzătoare este de cea mai mare importanță. Cu toate acestea, de obicei se
sapă o groapă foarte mică, cît să încapă strîns rădăcinile puietului, după care se umple cu pămîntul
săpat. Astfel, copacul, dacă reușește să pătrundă în teren, își dezvoltă mai mult rădăcini superficiale,
care nu-i pot asigura stabilitatea. Acești copaci crapă apoi îmbrăcămintea trotuarelor cu rădăcinile
de sprijin superficiale. Suplimentar se mai introduc și tuburi gofrate de diametru mic pentru udarea
directă a rădăcinilor. Aceste tuburi reprezintă însă un mare pericol pentru puieți deoarece înlesnesc
atît aerisirea excesivă a terenului în zona rădăcinilor, cît și pătrunderea substanțelor chimice folosite
pentru dezghețarea pavajelor. În final, împrejurul puieților se lasă un spațiu liber foarte mic, care
uneori se și acoperă cu un pavaj din blocuri din beton prefabricat traforate.
Efectul dăunător al sării de bucătărie (clorură de sodiu, NaCl) se manifestă în felul
următor: Prin dizolvarea în apă, sarea se disociază în ionii constitutivi de natriu (sodiu) și clor și se
acumulează în sol. Ionii de clor sînt ușor asimilați de copac (plante) și transportați pînă la lăstari.
Sub efectul lor, frunzele se dezvoltă primăvara mai tîrziu și devin mai mici. Aceste frunze mici
foarte curînd vor începe să-și schimbă culoarea în maro începînd de la periferie, iar căderea lor va
începe de multe ori deja la începutul verii. Ionii de sodiu ajunși în circuitul fluidelor împiedică
asimilarea magneziului cu rol în formarea clorofilei în celule. De asemenea, împiedică absorbția
potasiului (kaliu) din sol. Ca urmare, copacul devine mai sensibil și mai expus bolilor. Soluția
saturată cu sare în sol este mai concentrată decît fluidul din copac, împiedicînd absorbția apei din
sol. Acumularea sării în sol disturbă structura acestuia, care își pierde structura granulară, se tasează
și devine mai puțina aerată.
Cîteva reguli pentru o plantare reușită și durabilă de copaci
Literatura de specialitate oferă soluții detaliate în privința plantării copacilor. Cîteva dintre
acestea se prezintă în continuare. Perioada optimă de plantare pentru majoritatea speciilor de arbori
este toamna, în perioada dintre mijlocul lunii octombrie și pînă la sfîrșitul lui noiembrie, pînă la
instalarea primelor înghețuri mai puternice. Înrădăcinarea este optimă dacă plantarea se face în
mijlocul lui octombrie. Speciile de mesteacăn (nyírfa, Betula sp.), carpen (gyertyán, Carpinus sp.),
sîmbovină (nyugati ostorfa, Celtis occidentalis) și fag (bükkfa, Fagus sylvatica) însă se pretează
pentru plantarea primăvara, în lunile martie-aprilie.
La alegerea locului trebuie avut în vedere și faptul că, zona rădăcinilor se întinde pe o
suprafață aproximativ egală cu cea a proiecției coroanei. Dacă este posibil, trebuie asigurată o
distanță minimă de 6 m de la clădiri. Unde acesta nu este posibil, distanța poate fi redusă la 3 m, cu
condiția alegerii speciei de arbore potrivite. Dacă locul de plantare este în dreptul unor ferestre,
acolo trebuie alese specii cu coroană puțin deasă care permit pătrunderea luminii suficiente.
Distanța între copaci se recomandă la minim 5-6 m, optim cca. 15 m. Trebuie ținut cont, pe cît
posibil, și de reglementările tehnice referitoare la distanța minimă de la diferitele rețele edilitare
subterane. Mărimea gropii de plantare trebuie să fie de minim 1x1x1 m (1 m 3). Pămîntul de
umplutură trebuie să fie numai pămînt vegetal sănătos, bogat în humus. Pentru preluarea tasării
365
inevitabile, umplutura se va profila sub forma unei cupole în jurul puietului. Imediat după plantare
se va face o primă udare bogată. După tasarea pămîntului, înjurul puietului se va forma o tavă cu
marginile ridicate care împiedică scurgerea apei pentru udat.
Zona liberă neacoperită în jurul puietului trebuie să fie de minim 1x1 m (1 m 2). Acesta
poate fi acoperită cu grilaj metalic potrivit traficului pietonal, care se sprijină pe perimetru pe pavaj,
cu o geogrilă din material plastic sau cu dale traforate ușoare din beton prefabricat. În ambele
cazuri, orificiul central trebuie să fie suficient de larg pentru a permite dezvoltarea liberă a
trunchiului cel puțin pentru primii 10 ani. După plantare este recomandabilă udarea și îngrijirea mai
frecventă a copacului încă 10 ani. Dacă pentru udare se folosesc totuși tuburi gofrate, atunci trebuie
avut grijă ca acestea să fie pline cu apă în permanență. Din cauza neajunsurilor amintite, folosirea
tuburilor gofrate nu este recomandabilă în zonele expuse pericolului reprezentat de sarea folosită
pentru dezghețare și topirea zăpezii.
Copacii și sănătatea umană
În deceniile recente peste tot în lume s-a constatat creșterea îmbolnăvirilor alergice.
Acestea se datorează polenului plantelor polenizate cu ajutorul vîntului. Printre aceste plante
figurează și copacii. Simptomele frecvente ale bolilor alergice sînt tulburările tractului respirator
superior, febra de fîn, senzație de zgîriere în faringe și conjunctivita.
În cazul copacilor, perioada de polenizare cu ajutorul vîntului durează cîteva săptămîni.
Studiile medicale au arătat că, frecvența îmbolnăvirilor alergice este mai mare în orașe comparativ
cu satele. Motivul este reprezentat de faptul că, în orașe funingimea rezultată din poluarea aerului se
aderă la suprafața polenului și ajung împreună cu acesta pe mucoasa tractului respirator, unde se
transformă în gudron, care înlesnește pătrunderea polenului în organism.
În orașe, îmbolnăvirea copacilor se datorează preponderent fie vătămării lor cu diverse
utilaje, fie lipsei de îngrijiri sau unei întrețineri necorespunzătoare. Foarte multe daune pot produce
motocoasele, care taie scoarța copacului la nivelul terenului, permițînd instalarea ciupercilor
oportuniste. Acestea îmbolnăvesc copacii, dar pot îmbolnăvi și oamenii, îndeosebi pe cei cu
organismul slăbit sau care suferă de alte tipuri de afecțiuni.
În acest sens următoarele informații se prezintă după lucrările lui Radó Dezső. Descoperiri
recente (de numai cîteva decenii) arată că, o serie de familii de ciuperci patogeni ai copacilor
(taxoni) pot îmbolnăvi atît oamenii, cît și animalele. Dintre îmbolnăvirile cauzate omului de
diferitele specii de ciuperci (fungi) patogeni ai copacilor se pot enumera (în paranteză denumirea
științifică a ciupercii): infecția pielii (Alternaria sp., Colletotrichum spp.), infecția ficatului
(Coniothyrium fuckeli), sinusită maxilară (Schizophyllum commune), inflamația fungală pneumotică
(Valsa sordida), pneumonie (Schizophyllum commune), micoza unghiilor (onychomycosis)
(Fusarium spp.), conjunctivită (Fusarium spp.), septicemie (fungaemia) (Fusarium lateritium),
infecție oculară (endophtalmitis) (Fusarium species associated), artrită ((Fusarium solani), abces
cerebral (Schizophyllum commune).
Într-o lucrare de patologie, Anne K. Vidaver (2004, cercetătoare la Universitatea Nebrasca,
SUA) caracterizează microbii cu capacitatea de infestare încrucișată (cross-infective) a copacilor și
oamenilor sau animalelor ca fiind neobișnuite și mult mai subtile ca cele transmise omului prin
simplu contact sau consumare a plantelor. Bolile cauzate omului de asemenea ciuperci se numesc
„phytoze”. Taxonul Schizophyllum commune are capacitatea de a infecta și animale. Cercetările
arată că numărul acestor specii de ciuperci și microbi crește foarte rapid.
În concluzie, trebuie acordată atenția cuvenită îngrijirii și întreținerii copacilor și zonelor
verzi, intervențiile trebuie făcute numai de personal calificat, iar copacii bolnavi trebuie îndepărtați
imediat și distruși prin ardere.
5.5.2.2. Apa și orașele
Rolul apei în localități are o importanță specială din mai multe puncte de vedere:
● apa este un important biotop; Mediul acvatic asigură condiții de viață pentru o serie de plante și
366
fauna acvatică (crustacee, moluște, pești, amfibieni).
● apa constituie un factor important în atenuarea extremelor de temperatură; Prin capacitatea
calorică mare (4183 J/kg·ºK) reduce temperatura aerului vara și crește umiditatea realtivă a aerului.
● ca resursă de apă de suprafață și subterană poate constitui sursa pentru alimentarea cu apă.
Influența mediului urban asupra circuitului apei este exemplificat în figura 100 din Anexă,
alcătuit pe baza lucrării unui colectiv de autori de la Universitatea Tehnică din Braunschweig
(Germania) (H.M. Schöniger, Euripedes do Amaral Vargas Jr., Rogéiro de Oliveira: Surface and
groundwater hydrology interaction with landscape in urban environments - Urban Hydrology.
2007.). Într-un ecosistem natural cca. 50 % din apele meteorice se infiltrează în teren, cca. 40 %
este transformat în vapori prin evapotranspirație și cca. 10 % se scurge pe suprafața terenului.
Figura (a) din stînga arată cum creșterea suprafețelor acoperite cu clădiri și pavaje diminuează
dramatic infiltrația apei în sol și conduce la creșterea evaporației și a scurgerii superficiale. La un
grad de acoperire a terenului între 10-20 % (corespunzător unui cartier rezidențial de medie
densitate) scurgerea se dublează, între 30-50 % (corespunzător unui cartier rezidențial dens
construit) se triplează, iar între 75-100 % (cazul zonelor comerciale și industriale) devine
predominantă, cînd practic toată apa căzută se transformă în scurgere, iar infiltrația se reduce la mai
puțin de 1/3 față de cea din situația de dinainte.
În figura 101 este exemplificat impactul impermeabilizării terenurilor asupra modificării
circuitului apei în orașe (EC 2012, citat de Bojariu, R., Bîrsan, M-V., Cică, R. et al.: Schimbările
climatice: de la bazele fizice la riscuri şi adaptare, ANM, editura PRINTECH București, 2015).
De obicei apa de ploaie este considerată o apă „convențional curată” și nu se tratează
înainte de deversarea în receptorii naturali. Studiile însă au evidențiat faptul că, apele meteorice pot
fi foarte poluate datorită spălării depunerilor îndeosebi de pe suprafețele pavate, dar și de pe
suprafețele verzi (depunerile uscate pe frunze și iarbă). O prezentare mai detaliată s-a făcut în
capitolul 3.5.3.1.
În vederea diminuării efectelor negative ale modificării circuitului hidrologic al apei în
orașe construite și dezvoltate în mod tradițional (cu scăderea dramatică a spațiilor verzi), reducerii
poluării și consumului de energie, reducerii cantității deșeurilor și refolosirea acestora, creșterii
calității vieții, precum și restaurării și creșterii biodiversității, au foat elaborate o serie de concepte
și soluții, întrunite sub diverse denumiri sugestive.
Se pare că, istoric vorbind, prima dată a apărut conceptul „Smart growth” (dezvoltarea
inteligentă). Ideea a fost conturată în SUA la începutul deceniului 1970 de către urbaniștii și
proiectanții de trafic urban. Teoria se bazează pe conceptul de concentrare a dezvoltării în centre
urbane dense în vederea evitării extinderii acestora. În acest scop pledează pentru utilizarea
compactă, tranzit orientată, circulabilă pietonal și cu bicicleta a terenului, cu școli ușor accesibile,
străzi complete (o politică și un concept de proiectare, care prevede planificarea, proiectarea,
construirea, exploatarea și întreținerea străzilor în așa fel încît să permită utilizarea acestora pentru
transport și acces sigur, potrivit și confortabil de către toți utilizatorii indiferent de vîrstă și
capacități locomotorii, indiferent de modalitatea de transport) și urbanizare mixtă, cu o mare
varietate a locuințelor.
În Europa, dar mai ales în Anglia, conceptul s-a adoptat sub denumirea „Oraș compact”.
Conceptul se bazează pe următoarele 10 principii de bază acceptate:
1. Crearea unor serii de oportunități de angajare.
2. Utilizarea mixtă a terenului.
3. Utilizarea avantajelor oferite de un design compact al clădirii.
4. Crearea de cartiere circulabile pietonal și a unor serii de oportunități și opțiuni de locuit.
5. Promovarea unor comunități distincte și atractive, cu un puternic sentiment al locului.
6. Păstrarea (conservarea) spațiilor deschise, terenurilor agricole, frumuseților naturale și
ariilor naturale sensibile.
7. Consolidarea și direcționarea dezvoltării către comunitățile existente.
8. Furnizarea în avans a unor varietăți de opțiuni de transport, infrastructură urbană și
socială bazate pe așteptările populației.
9. Luarea de decizii de dezvoltare durabile, previzibile, corecte și rentabile.
367
10. Încurajarea colaborării între comunități și părțile interesate în elaborarea deciziilor de
dezvoltare.
Ulterior, tot în SUA această teorie a inspirat alte cîteva similare, printre care începînd cu
anii 1980, conceptul de „New Urbanism” (urbanism nou). Aceasta este un curent de urbanism, care
promovează condițiile de locuire prietenoase cu mediul, prin crearea de zone de locuit practicabile
pietonal, cu o marea varietate de locuințe și tipuri de angajări.
Conceptul SUDS (Sustainable drainage systems) (Sisteme durabile de drenaj - SDD) are
în vedere reducerea impactului potențial al dezvoltărilor existente și planificate în ceea ce privește
deversările din canalizarea apelor de suprafață. Termenul a fost utilizat inițial în Anglia în abordarea
problemelor cauzate de canalizările urbane. Foarte curînd însă cuvîntul „urban” din termenul inițial
„Sustainable urban drainage systems” a fost abandonat pentru a arăta că acest concept poate fi
utilizat în egală măsură și în comunitățile rurale. Alte țări folosesc alte denumiri, însă cu conținut
similar, precum BMP (Best Management Practice – Cele mai bune practici) și LID (Low Impact
Development – Dezvoltare cu impact redus) în SUA sau WSUD (Water-sensitive urban design -
Proiectare urbană sensibilă la apă) în Australia. SUDS utilizează următoarele tehnici:
- controlul sursei (bioretenție) (de ex. sistemul Rain Garden – Grădina pluvială)
- pavaje permeabile (de ex. betonul poros, pavaje cu goluri)
- bazin de detenție (dry pond, retarding basin) (iaz uscat, bazin de întîrziere)
- bazin de retenție (wet pond – iaz umed)
- infiltrarea apei de ploaie (de ex. French drain, sub-surface drain, sub-soil drain - dren
de infiltrație, dren perimetral, drenaj agricol), swale (groapă, depresiune mică), tree pit (puț de
infiltrare cu copac))
- evapotranspirația (de ex. de pe acoperișurile verzi).
O înțelegere greșită comună a SUDS este aceea că reduce inundațiile în zona deservită. De
fapt, SUDS este proiectat pentru a reduce efectul unui sistem de drenaj de suprafață a unei zone
asupra unei alte zone. Sistemele SUDS au ca scop minimizarea scurgerilor superficiale dintr-o zonă,
reducînd astfel impactul acestor ape. În același timp, contrar sistemelor de canalizare pluvială
clasice, SUDS îmbunătățește și calitatea apelor pluviale evacuate în receptori. Prin prelucrarea foii
informative elaborate de CIRIA (Construction industry research and information association,
Anglia), în figura 102 din Anexă se prezintă principalele tehnici utilizate în SUDS.
În cadrul infrastructurii verzi apa constituie un element definitoriu. Pentru ilustrarea
managementului apei în cadrul infrastructurii verzi se prezintă figura 103 în Anexă, elaborată prin
prelucrarea informațiilor dintr-un material informativ elaborat de IUCN (www.waterandnature.org
or www.iucn.org/water_wiseup). Se poate observa că, printre tehnicile prezentate se regăsesc
tehnicile SUDS.
Multiplele avantaje bazate pe soluțiile din natură constituie obiectul unui ghid, intitulat
„Ghid pentru susţinerea selectării, proiectării şi implementării Măsuri naturale de retenţie a apei în
Europa”, editat de Comisia Europeană (CE) în 2014. Ghidul este accesibil și în limba română și în
limba maghiară. Măsuri naturale de retenţie a apei sau MNRA sînt măsuri cu funcţia principală
de a îmbunătăţi şi/sau reconstitui capacitatea de retenţie a solului natural şi a celui realizat de om şi
a ecosistemelor acvatice. Ca rezultat, acestea furnizează o gamă de servicii şi multiple avantaje
persoanelor, în timp ce contribuie la atingerea obiectivelor diverselor strategii şi politici de mediu.
MNRA este acronimul în limba română a NWRM (Natural Water Retention Measures). Aşa cum se
defineşte în documentul politicii UE cu privire la MNRA:
- reţine apa (scurgeri sau deversări ale râurilor) peste capacitatea existentă a sistemelor,
eliberînd-o cu o viteză controlată sau inflitrînd-o în apele subterane;
- foloseşte capacitatea de retenţie a solurilor şi a ecosistemelor acvatice pentru a asigura
alte îmbunătăţiri ale mediului şi ale bunăstării, ca de exemplu calitatea apei, biodiversitatea,
valoarea de agrement sau rezistenţa şi adaptarea la impacturile datorate schimbărilor climatice;
- sînt aplicate de obicei la ‘scară relativ mică’, în comparaţie cu dimensiunea bazinului
hidrografic sau a teritoriului pe care sînt implementate;
368
- imită un proces natural, deşi nu sînt întotdeauna caracteristici naturale în sine (aşa cum
este clar ilustrat de acoperişurile verzi).
Multe măsuri MNRA nu sînt noi şi sînt deja implementate. Măsuri similare sub diverși
termeni, ca de exemplu: infrastructuri verzi, abordări bazate pe ecosisteme sau natură; practici
bazate pe sol; practici de conservare a solului; a ‘face loc rîului’ sau a ‘face loc apei’; refacerea
zonelor umede; gestionarea durabilă sau naturală a inundaţiilor; Sisteme durabile de drenaj (SDD);
practici de bioinginerie; recoltarea apei; caracteristici de atenuare a scurgerilor (CAS) şi probabil
multe altele. Aceşti termeni nu sînt sinonimi, dar se referă la unii membri şi la unele caracteristici
ale familiei MNRA extinse. MNRA individuale sînt rar implementate izolat: acestea sînt în principal
implementate împreună cu alte MNRA şi adesea cu infrastructuri gri. Provocarea o reprezintă
găsirea combinaţiei corecte de măsuri care răspund caracteristicilor şi problemelor de gestionare a
bazinului hidrografic respectiv sau a procesului de planificare.
Măsurile MNRA sînt sintetizate în 4 grupuri:
- agricultură: 13 tehnici (soluții)
- silvicultură: 14 tehnici (soluții)
- hidromorfologie: 14 tehnici (soluții)
- urbane: 12 tehnici (soluții).
În toate tehnicile inventariate vegetația, și îndeosebi copacii joacă un rol important. Acest
lucru nu este întîmplător, evidențiind influența reciprocă și efectul cumulat benefic al vegetației și a
apei în mediu în general și în mediul urban și rural în special.
5.5.2.3. Activitatea turistică
Studierea și elaborarea
indicatorului bioclimatic are o mare
importanță și în activitatea turistică. În
zilele noastre din ce în ce mai mulți oameni
își planifică vacanța ținînd cont și de
condițiile meteorologice (vreme), iar acest
aspect capătă o importanță deosebită în
cazul turiștilor străini.
Interviurile au dezvăluit faptul că,
81 % dintre turiști ar vrea să poată obține
informații despre condițiile climatice pentru
zona țintă. În acest sens pare că nu este
lipsit de importanță menționarea faptului
aproape banal, respectiv aceea că, „Vremea
ca factor de recreere este conștientizat de
oameni numai atunci cînd se strică.” (citat tradus după Németh Ákos: Turisztikai klimatológia,
2012, citînd pe Kéri M., 1974, In: Béll B. és Takács L. [szerk]: A Balaton éghajlata, „Az időjárás
mint üdülési tényező akkor jut az emberek tudatáig, amikor rosszra fordul.”). În lucrarea citată,
Németh arată că, factorul vreme ocupă locul 2 în lista factorilor considerați de oameni în
planificarea și alegerea locului și perioadei de vacanță.
În figura 104 este prezentată relația dintre potențialul turistic și climă, iar în figura 105
gradul de apreciere a temperaturii de către turiști pentru vacanțele urbane, după lucrarea lui Németh.
Asemănător indicelui bioclimatic al confortului termic uman, similar celor prezentate
anterior, au fost elaborate și indicatori bioclimatici pentru turism. Singurul indicator de acest gen
pînă recent este cel elaborat de Mieczkowski, Z. (1985), denumit Tourism Climatic Index (TCI)
(Indice climatic turistic). Ca toți indicatorii bioclimatici, și acesta are deficiențele inevitabile ale
sale. Acest indicator are la bază de asemenea o formulă de calcul, utilizînd 5 parametri, fiind
concretizat în 11 categorii, simbolizate cu -1...9, prezentate în tabelul 5.5.2.3.1. Categoria
simbolizată cu -1 cele mai rele condiții de vreme, în timp ce codul 9 este atribuit condițiilor de
vreme ideale.
369
Avînd în vedere particularitățile climatice ale diferitelor zone ale Europei, în multe țări au
fost elaborați indici TCI specifici, precum de exemplu în Serbia (Anđelković G., Pavlović S.,
Đurđić S., Belij M., Stojković S.: Tourism climate comfort index (tcci) – an attempt to evaluate the
climate comfort for tourism purposes: the example of Serbia. Global NEST Journal, Vol 18, No 3,
pp 482-493, 2016).
Tabelul 5.5.2.3.1. Clasificarea confortului turistic după Mieczkowski
Valoarea
Cod Categorie detaliată Categorie de hartă
indicelui TCI
90-100 9 ideal
excelent
80-89 8 excelent
70-79 7 foarte bun
foarte bun și bun
60-69 6 bun
50-59 5 acceptabil
acceptabil
40-49 4 marginal
30-39 3 nefavorabil
20-29 2 foarte nefavorabil
condițiile climatice ale
10-19 1 extrem de nefavorabil
turismului sînt rele
-9...9 0 imposibil
-30...-10 -1 imposibil
În cadrul proiectului PESETA sub egida EEA (Agenția Europeană de Mediu) au fost
modelate condițiile existente și preconizate pentru turismul de vară în Europa, în diferite scenarii
climatice, utilizînd formula TCI. Astfel pentru intervalul 2071-2100, în condițiile scenariului cel
mai defavorabil (emisii mari de gaze cu efect de seră, IPCC SRES A2), pentru toată zona Carpaților
Orientali, inclusiv zona studiată, au rezultat condiții foarte bune, respectiv TCI= 70-80
(https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/figures/modelled-conditions-for-summer-tourism).
În scopul eliminării deficiențelor indicelui TCI, care îi limitează aplicabilitatea, ulterior s-a
elaborat un indicator îmbunătățit, denumit Holiday Climate index (HCI) (Indicele climatic de
vacanță), bazat pe lucrările lui Scott et al. (2008), Moreno (2010), Rutty and Scott (2010, 2013). În
ceea ce privește cuvîntul „vacanță”, se subliniază că, în acest caz este utilizat în sensul cel mai larg.
Pentru a reprezenta cît mai bine diferitele zone turistice, pentru fiecare dintre acestea au fost
370
elaborați indicatori specifici, ca de exemplu, pentru zonele urbane indicatorul HCI:Urban, pentru
zonele de plajă indicatorul HCI:Beach, etc. Și acest indicator se calculează pe baza unei formule,
considerînd însă 4 parametri. Indicatorul HCI poate fi elaborat pentru diverse scopuri și zone: la
nivelul teritoriului, la nivelul unei localități și pentru diverse sezoane sau chiar pe lunile anului, etc.
În privința zonei studiate prezintă interes indicatorul HCI:Urban.
În tabelul 5.5.2.3.2 se prezintă comparativ indicatorii TCI și HCI:Urban (Daniel Scott,
Michelle Rutty, Bas Amelung, Mantao Tang: An Inter-Comparison of the Holiday Climate Index
(HCI) and the Tourism Climate Index (TCI) in Europe, 2016).
Tabelul 5.5.2.3.2. Compararea indicatorilor TCI și HCI:Urban
Scorul TCI Scorul HCI:Urban
Scor Clasificarea descriptivă Scor Clasificarea descriptivă
90-100 ideal 90-100 ideal
80-89 excelent 80-89 excelent
70-79 foarte bun 70-79 foarte bun
60-69 bun 60-69 bun
50-59 acceptabil 50-59 acceptabil
40-49 marginal 40-49 marginal
30-39 nefavorabil 30-39
20-29 foarte nefavorabil 20-29 inacceptabil
10-19 extrem de nefavorabil 10-19
9-0 imposibil 9-0 periculos
Diferențele în aplicarea indicatorilor TCI și HCI:Urban pot fi urmărite pe baza lucrării

citate mai sus prin exemplul orașului Paris în figura 106.
Se menționează că, curbele TCI și HCI pot avea poziții reciproce diferite față de exemplul
Parisului din figura 94, pot fi inversate sau se pot chiar intersecta într-un punct sau mai multe
puncte, în funcție de condițiile climatice ale zonei.
Pentru evaluarea vremii și climei în regiunile turistice ale Europei, a fost elaborată așa-
numita Schemă de informare climatică turistică, Climate-Tourism-Information-Scheme (CTIS).
CTIS reprezintă probabilități, frecvențe și valori-prag ale factorilor climatici și bioclimatici turistici
(Andreas Matzarakis, Timm Schneevoigt, Olaf Matuschek, Christina Endler: Climate-Tourism-
Information-Scheme (CTIS)).
371
5.5.2.4. Green Cities Index
În orașe calitatea vieții și mediului – situația locuințelor, starea circulației, calitatea

aerului, suprafața verde pe cap de locuitor, gospodărirea deșeurilor, consumul de energie, etc,
reprezintă componente importante ale calității locuirii.
Cunoașterea indicatorului are un rol important în îmbunătățirea conștiinței civice a
locuitorilor, constituind și un instrument al autorităților locale în elaborarea și planificarea
strategiilor de dezvoltare.
Clasificarea orașelor după calitatea mediului și nivelul conștiinței de mediu este o
problemă deosebit de dificilă. Tocmai din acest motiv au fost elaborate numeroase metodologii de
clasificare, dintre care puține (CUTTER, S. L. 1992 și KERÉNYI, A. 1995, citat de MAKRA, L. și
SÜMEGHY, Z. 2010) sau firma de consultanță olandeză ARCADIS de exemplu, subliniază
criteriile de mediu.
Tabelul 5.5.2.4.1. Structura indicatorului Sustainable cities index după ARCADIS
Denumirea indicatorului Descrierea indicatorului SUB-INDEX
Rata de alfabetizare
Educație Clasamentul universităților
Ponderea populației cu educație terțiară
Speranța de viață
Sănătate
Rata de obezitate
Demografie Raport de dependență
Populația
Inegalitatea veniturilor Coeficientul lui GINI (GINI index)*
Indicele prețurilor de consum (IPC)
Suportabilitate
Prețul imobilelor
Balanța între viața profesională și cea
Numărul anual al orelor lucrate
privată
Criminalitate Rata criminalității
Riscurile de mediu Expunerea la catastrofe naturale
Spații verzi Ponderea suprafeței spațiilor verzi din suprafața intravilanului, în %
Consumul de energie
Energie Ponderea energiilor regenerabile
Consumul de energie pe 1 $ PIB**
Poluarea aerului Nivelul mediu al poluanților
Planeta
Emisii de gaze cu efect de seră (GES)
Emisii în t/locuitor
(GHG)
Gospodărirea deșeurilor solide (depozitare versus reciclare)
Gospodărirea deșeurilor
Ponderea apelor uzate epurate
Accesul la apa potabilă (% din gospodării)
Apa potabilă și condițiile sanitare
Accesul la condiții sanitare îmbunătățite (% din gospodării)***
Aglomerația (congestionarea)****
Infrastructura de transport Infrastructura feroviară
Satisfacția aeroportuară
Dezvoltarea economică PIB pe cap de locuitor
Ușurința de a face afaceri Ease of Doing Business Index*****
Numărul anual al turiștilor (vizitatorilor) străini, total și pe cap de Profit
Turism
locuitor
Conectivitate prin telefonie mobilă
Conectivitate Conectivitate prin internet de bandă largă
Importanța în rețeaua globală
Ocuparea forței de muncă Numărul persoanelor angajate, în % din numărul total al populației
Sursa: Sustainable cities index 2016, ARCADIS
* După numele statisticianului și sociologului italian Corrado Gini (1912), și este o măsură a dispersiei statistice
folosită pentru a reprezenta distribuția veniturilor populației, dar mai ales pentru a reprezenta disproporția în distribuirea
veniturilor sau averilor. Are valorile între 0-1 sau în procente, între 0-100 (%). Cu cît valoarea este mai mică, cu atît mai
mică este inegalitatea distribuției. Conform United Nations 2006 Development Programme Report (p. 335), valoarea
coeficientului lui GINI pentru România în 2003 era de 0,31 (31 %).
** PIB - Produsul Intern Brut (GDP – Gross Domestic Product). Este un indicator macroeconomic care reflectă suma
valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în
372
interiorul unei țări în decurs de un an. Acesta se poate calcula și la nivelul unei regiuni sau localități. PIB= consum
privat + consumul statului+ investiții + (exporturi − importuri).
*** Indicatorul se referă la dotarea locuințelor cu baie și dotarea cu instalații de preparare a apei calde.
**** Este caracterizat prin indicatorul TomTom Traffic Index. Este exprimat în % și exprimă cu cît durează mai
mult în medie călătoria cu mașina în oraș în comparație cu cea în condiții normale, neaglomerate. Pentru București de
exemplu, în 2016, acest indicator avea valoarea de 50 %, adică nivelul de la care se consideră un trafic foarte
aglomerat..
***** Acest indicator a fost elaborat de Banca Mondială și exprimă printr-o cifră număr întreg începînd cu 1, prin
sintetizarea a 10 indici componenți ușurința cu care se poate înființa și desfășura o activitate economică.
Trebuie subliniat că, indicatorii se bazează pe datele instituțiilor și autorităților

guvernamentale și autorităților locale. Ca urmare, rezultatul depinde în mod exlusiv de și reflectă
acuratețea datelor furnizate de aceștia. După cum se va observa din tabelele prezentate, în România
aprecierea unui indicator verde (indiferent de metodă) este posibilă numai în cazul celor cîteva
orașe mari, și chiar în cazul acestora, cu omiterea unor indicatori.
Se menționează că, indicatori similari pot fi elaborați și pentru județe, regiuni și țări.
Indicatorul elaborat de ARCADIS se numește Sustainable cities index și are structura
prezentată în tabelul 5.5.2.4.1.
La prima s-a variantă din 2010, acest indicator conținea mai puține elemente față de
varianta mai dezvoltată din 2016. După cum se observă din tabel, indicatorul se compune din suma
a 3 sub-indici. Cu cît valoarea indicatorului este mai mare, cu atît orașul ocupă un loc mai
prestigios. Pentru anul 2016, într-o listă cu 100 de orașe analizate, Zürich este pe locul 1, Berlin pe
locul 17, iar Bruxelles pe locul 40.
Tabelul 5.5.2.4.2. Indicatorul Green Cities Index (GCI), după S. L. Cutter
Indicatori
Categorii
Descrierea indicatorului UM
Consumul de apă Consumul de apă m3/pers·an
Consumul de gaz Nm3/gospodărie·an
Consumul de energie electrică kWh/gospodărie·an
Consumul de energie suma gradelor-zile
Numărul de grade-zile pentru încălzire și
răcire
Ponderea numărului gospodăriilor racordate la rețeaua de
%
distribuție a gazelor naturale
Numărul locuințelor racordate la rețeaua de distribuție a apei %
Utilități publice Numărul locuințelor racordate la rețeaua publică de canalizare
%
menajeră
m/km rețea distribuție
Dezvoltarea rețelei publice de canalizare menajeră
apă
număr
Traficul Dotarea cu automobile proprii
locuitori/automobil
Ape uzate menajere canalizate m3/pers·an
Total deșeuri solide colectate m3/pers·an
Gospodărirea deșeurilor
Numărul total al locuințelor deservite de colectarea regulată a
%
deșeurilor
2
Spații verzi publice m /locuitor
Ponderea suprafeței drumurilor din intravilan %
Factori de confort în localitate
Ponderea suprafețelor publice curățate regulat %
Indice de locuire pers/locuință
Concentrația medie a particulelor depuse g/m3/30 zile
Calitatea aerului Concentrația medie a dioxidului de sulf (SO2) μg/m3
Concentrația medie a dioxidului de azot (NO2) μg/m3
Sursa: Makra, L., Horváth, Sz., Sümeghy, Z.: An objective analysis and ranking of cities on environ-
mental and social factors, 2002
NOTE: Nm3 – normal metri cub; μm (micron, micrometru), în SUA la 45 μm.g – microgram (10-6 g, o milionime de gram)
Cel mai mult s-a impus însă indicatorul Green Cities Index (GCI) sau Green Index
(Indicatorul verde), elaborat de CUTTER, S. L. (1992). Indicatorul Green Index este de fapt o
373
clasificare a clasificării, în care numerele de ordine mai mici reprezintă o calitate a mediului mai
bună sau un randament mai bun.
Analizele arată că, numărul și densitatea populației exercită o influență nesemnificativă
asupra indicatorului Green Index. La fel a rezultat și în privința numărului de grade-zile (de
încălzire și de răcire. NOTĂ: În România nu sînt reglementate numărul gradelor-zile de răcire,
necesare pe timpul verii.). Deoarece orașele nu-și pot alege clima, considerarea acestui parametru
avantajează în mod nejustificat orașele din zonele calde.
Structura indicatorului elaborat de Cutter se prezintă în tabelul 5.5.2.4.2, după articolul lui
Makra, L., Horváth, Sz., Sümeghy, Z.: An objective analysis and ranking of cities on environmental
and social factors, 2002.
După cum se poate observa, indicatorul Green Cities Index este structurat pe 7 categorii și
19 indicatori.
În cadrul UE prin programul de cercetare desfășurat de divizia de cercetare și analiză
Economist Intelligence Unit (EIU) a companiei britanice The Economist Group, finanțat de firma
Siemens, s-a elaborat în 2009 un alt indicator verde, European Green City Index (EGCI).
Indicatorul este structurat pe 8 categorii – emisii de dioxid de carbon (CO 2), energie, clădiri,
transport, utilizarea apei, deșeurilor și terenului, calitatea aerului și guvernanța locală – și 30 de
indicatori individuali.
Tabelul 5.5.2.4.3. Indicatorul European Green City Index – EGCI, după EIU
Categorie Indicator Tip Pondere Descrierea și UM Metoda de normalizare
emisii de CO2 cantitativ 33 % Total emisii de CO2, în t/locuitor min-max
min-max; limita minimă fixată la
Total emisii de CO2, în g/PIB real (an
Dioxid de intensitatea CO2 cantitativ 33 % 1000 g pentru a exclude valorile
de referință 2000)
carbon (CO2) extreme
O evaluarea a ambițiozității de
strategia de reducere a CO2 calitativ 33 % punctat de EIU între 0-10
reducere a emisiilor de CO2
Consumul final total de energie, în
consumul de energie cantitativ 25 % min-max
GJ/pers
min-max; limita minimă s-a fixat la
Consumul final total de energie, în MJ/
intensitatea energetică cantitativ 25 % 8 MJ/€PIB pentru a exclude valorile
PIB real (în euro, an de referință 2000)
extreme
Energie Procentajul energiei totale din surse de cuantificat în raport de limita de
consumul de energie
cantitativ 25 % energie regenerabilă din consumul total referință superioară de 20 % (ținta
regenerabilă
de energie a localității, în TJ UE)
O evaluare a efectivității politicilor de
politici de energii curate și
calitativ 25 % promovare a energiilor regenerabile și punctat de EIU între 0-10
eficiente
curate
Consumul final total de energie în toate
consumul de energie al
cantitativ 33 % clădirile de locuit, raportat la suprafața min-max
clădirilor de locuit
totală a acestora
standarde de eficiență O evaluare a extensivității standardelor
Clădiri calitativ 33 % punctat de EIU între 0-10
energetică a clădirilor de eficiență energetică pentru clădiri
O evaluare a extensivității eforturilor de
inițiative pentru clădiri
calitativ 33 % promovare a clădirilor eficiente punctat de EIU între 0-10
eficiente energetic
energetic
Ponderea angajaților care călătoresc la
utilizarea transportului
cantitativ 29 % serviciu și înapoi cu mijloace de trans- convertit la o scală între 0-10
nemotorizat
port în comun, cu bicicleta și pe jos
lLngimea pistelor de biciclete și a ben- min-max; pentru excluderea
mărimea rețelei de transport
cantitativ 14 % zilor desemnate pentru mijloacele de valorilor extreme s-a fixat o limită
nemotorizat
Transport transport în comun, în km/km2 intravilan superioară de 4-5 km/km2
O evaluare a extensivității eforturilor de
promovarea transportului
calitativ 29 % creștere a utilizării transportului mai punctat de EIU între 0-10
verde
curat
politici de reducere a O evaluare a eforturilor de reducere a
calitativ 29 % punctat de EIU între 0-10
aglomerației (congestionării) transporturilor cu autovehicule în oraș
Apă consumul de apă cantitativ 25 % Consumul total anual de apă potabilă, min-max
în m3/pers
374
Procentul pierderilor de apă în rețeaua
pierderi de apă în rețea cantitativ 25 % raportat la limita superioară de 5 %
de distribuție
cuantificat între limita superioară
epurarea (colectarea) apelor Procentajul locuințelor racordate la
cantitativ 25 % de 100 % și limita inferioară de 80
uzate menajere rețeaua publică de canalizare menajeră
%
O evaluare a exhaustivității măsurilor
politici de utilizare eficientă a de îmbunătățire a eficienței de utilizare
calitativ 25 % punctat de EIU între 0-10
apei și tratare a apelor uzate a apei și de tratare (epurare) a apelor
uzate
cuantificat în raport de limita de
referință superioară de 300 kg/pers
Cantitatea anuală totală a deșeurilor
producția de deșeuri cantitativ 25 % (ținta UE); pentru excluderea
colectate, în kg/pers
valorilor extreme s-a fixat o limită
inferioară de 1000 kg/pers
Deșeuri și reciclarea deșeurilor cantitativ 25 % ponderea deșeurilor reciclate referință superioară de 50 % (ținta
utilizarea UE)
terenului
O evaluare a extensivității măsurilor de
diminuarea deșeurilor și
calitativ 25 % reducere a producției de deșeuri și de punctat de EIU între 0-10
politici aferente
reciclare și reutilizare a acestora
O evaluare a exhaustivității politicilor de
politici de utilizare a
calitativ 25 % limitare a extinderii intravilanului și de punctat de EIU între 0-10
suprafețelor verzi
promovare a utilizării spațiilor verzi
Valoarea medie zilnică anuală a
dioxidul de azot (NO2) cantitativ 20 % referință inferioară de 40 μg/m3
emisiilor de NO2
(ținta UE)
ozonul (O3) cantitativ 20 % referință inferioară de 120 μg/m3
emisiilor de O3
(ținta UE)
Calitatea cuantificat în raport de limita de
aerului particule solide cantitativ 20 % referință inferioară de 50 μg/m3
emisiilor de particule solide PM10
(ținta UE)
dioxidul de sulf (SO2) cantitativ 20 % referință inferioară de 40 μg/m3
emisiilor de SO2
(ținta UE)
O evaluare a extensivității politicilor de
politici pentru aerul curat calitativ 20 % punctat de EIU între 0-10
îmbunătățire a calității aerului
O evaluare a ambițiozității și exhaus-
Plan de acțiune verde calitativ 33 % tivității strategiilor de îmbunătățire și de punctat de EIU între 0-10
monitorizare a performanțelor de mediu
O evaluare a managementului
Guvernanța de problemelor de mediu și a determinării
Management verde calitativ 33 % punctat de EIU între 0-10
mediu de a atinge standarde de mediu
internaționale
O evaluare a măsurii în care cetățenii
Participarea publică în
calitativ 33 % pot participa la luarea deciziilor privind punctat de EIU între 0-10
politicile verzi
mediul
Sursa: European Green City Index. EIU, München, 2009
NOTE: PIB real – Produsul Intern Brut determinat cu valoarea corectată cu modificările de preț (inflația sau deflația).
GJ – gigajoule (109 J); MJ – megajoule (106 J); TJ – terajoule (1012 J)
În contradicție cu textul, din tabel rezultă că, există 17 indicatori cantitativi (față de 16) și 13 indicatori calitativi
(față de 14).
Dintre aceștia 16 indicatori rezultă din date cantitative, reflectînd performanța orașului, iar
restul de 14 indicatori sînt date calitative, reflectînd aspirațiile sau ambițiile orașului (Observație:
din tabelul citat rezultă că, există 17 indicatori cantitativi și 13 indicatori calitativi.). Pentru ca
datele să poată fi comparate, pentru fiecare indicator cantitativ s-a fixat un prag de referință,
preluate din directivele europene sau internaționale, față de care datele concrete au fost
„normalizate”. Indicatorii pentru care nu există asemenea reglementări, se obțin prin prelucrarea
statistică a datelor. Indicatorii calitativi se determină prin filtrul unei liste de criterii. De exemplu, în
cazul indicatorului „Strategia de reducere a CO2”, orașele se evaluează după frecvența monitorizării
emisiilor de CO2, ce obiective sînt fixate și cît de ambițioase sînt acestea, raportat la perioada în
375
care se estimează atingerea lor. În final, fiecare dintre cei 30 de indicatori primesc un punctaj între
0-10. Apoi fiecărui indicator parțial i se atribuie o pondere, prin aplicarea cărora se calculează
scorul categoriei (sursa: European Green City Index, München, 2009). Tabelul 5.5.2.4.3 prezintă
sintetic cele 8 categorii, cu cei 30 indicatori, împreună cu descrierea lor.
Pentru exemplificarea utilizării indicatorului EGCI, în tabelul 5.5.2.4.4 se prezintă un
extras din lista a 30 de orașe europene studiate, cu explicitarea categoriilor, pe anul 2009:
Tabelul 5.5.2.4.4. European Green City Index, pentru cîteva orașe din Europa în anul 2009 (EIU)
Deșeuri
Guver-
și Calitatea
Orașul Locul Total CO2 Energie Clădiri Transport Apă nanța de
utilizarea aerului
mediu
terenului
Copenhaga 1 87,31 8,35 8,69 9,17 8,29 8,88 8,05 8,43 10,00
Bruxelles 9 78,01 8,32 6,19 7,14 7,49 9,05 7,26 6,95 10,00
Budapest 17 57,55 4,85 2,43 5,01 6,64 6,97 6,27 5,85 8,00
București 28 39,14 3,65 3,42 4,79 4,55 4,07 3,62 4,54 2,67
Sursa: European Green City Index. EIU, München, 2009
Din datele prezentate în tabelul de mai sus se poate constata că, municipiul București
ocupă un loc codaș la indicatorii constitutivi, iar din lucrarea citată rezultă că, din punct de vedere al
indicatorului „Guvernanța de mediu” ocupă chiar ultimul loc, ceea ce demonstrează lipsa politicilor
coerente și realiste, precum și lipsa aproape totală a comunicării și conlucrării cu societatea civilă.
Punctajul foarte mic și la celelalte capitole demonstrează de asemenea, o gestionare slabă a
problemelor orașului.
Avînd în vedere lipsa majorității datelor necesare, pentru orașul Vlăhița la ora actuală nu
se poate elabora un indice European Green City Index.
376
Proiect nr. 25/2012
Studii de fundamentare
6. Surse de documentare
Enumerarea surselor documentare nu este exhaustivă, ea conține la pct. A documentațiile
care au putut fi obținute mai mult sau mai puțin parțial, incluzînd diversele autorități și instituții ale
statului și nu numai, la capitolele B-J referitoare la diferite tipuri de reglementări un extras din cele
valabile la data elaborării documentației, iar la cap. K adresele cu răspunsurile primite de la diverse
autorități și instituții. Internetul a reprezentat o sursă bogată de informații, furnizînd date importante
prin documente elaborate de diverse instituții ale statului în cadrul unor programe internaționale, dar
care nu pot fi regăsite pe pagina de internet ale acestora.
Prin termenul „modificările și completările ulterioare” (în continuare mcu) referitor la
actele de reglementare se înțelege data de 30.09.2018.
A) STUDII ȘI PROIECTE
1. Realizarea canalizării menajere în zona Nagyfalu și extinderea stației de epurare în zona Délő,
proiect nr. 1763/2006, faza SF+PT, proiectant TOTAL PROIECT SRL, Odorheiu Secuiesc,
programul OG 7/2006
1.a. Aviz de gospodărire a apelor nr. 79/2006, emis de SGA Harghita
2. Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita – Aglomerarea
Vlăhița, proiect nr. 123051, faza SF, consultant Asocierea EPTISA România SRL București - MVV
DECON GmbH Germania sucursala București – RODECO Consulting GmbH, proiectant de
specialitate HYDROTEAM SRL Miercurea-Ciuc, programele ISPA 2005/RO/16/P/PA/001-03 și
POS Mediu Axa Prioritară 1 – apa, apa uzată
2.a. Aviz de gospodărire a apelor nr. 516/2013, emis de ABA Olt
3. Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita – contract CL7-
HR-VL-P&DB „Reabilitarea și rextinderea stațiilor de epurare din Vlăhița și Mădăraș”, consultant
Asocierea EPTISA România SRL București și EPTISA Servicios de Ingenieria SL Spania, 2015,
faza DTAC, proiectant general ADISS SA Tăuții Măgherăuș jud. Maramureș, proiectant de
specialitate MULTINVEST SRL Tîrgu Mureș, programul POS Mediu Axa Prioritară 1 – apa, apa
uzată
3.a. Aviz de gospodărire a apelor nr. 76/2015, emis de ABA Olt pentru stația de epurare Vlăhița
4. Reactualizare studiu de fezabilitate sistem de canalizare în oraș Vlăhița, jud. Harghita, proiect nr.
61/2014, faza SF, proiectant ARENA DESIGN SRL Brașov, programul POS Mediu Axa Prioritară 1
– apa, apa uzată
5. Lucrări la sursele de apă, aducțiune și stații de tratare în Sîndominic și Vlăhița, proiect nr.
103/2013, faza PT+DE, proiectant PECTA SRL Odorheiu Secuiesc
5.a. Aviz de gospodărire a apelor nr. 595/2013, emis de ABA Olt
6. Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și apă uzată din localitatea Vlăhița, 2012, proiectant
Consorțiul EPTISA România SRL București și EPTISA Servicios de Ingenieria SL Spania
7. PUZ Munții Harghitei, proiect nr. 313/2012, proiectant VALLUM SRL Miercurea-Ciuc
8. PUZ Construire camping turistic, pensiune turistică, dotări sport și de agrement, proiect nr.
1049/2012, proiectant ARHITECTURA SRL Miercurea-Ciuc
9. PUZ Zona Cîmpul Florilor Vlăhița - Construire centru de incubare pentru păstrăvi, proiect nr.
919/2011, proiectant ARHITECTURA SRL Miercurea-Ciuc
10. PUZ Construire hală de producție tipografică cu anexe, împrejmuire incintă și rezolvarea
utilităților, proiect nr. 120/2011, proiectant CONFORM-IMPEX SRL Miercurea-Ciuc
11. PUZ Bază de servicii pentru recreere cu apă termală, proiect nr. 453/2010, proiectant PFA Herța
377
Ioan-Paul, Miercurea-Ciuc
12. PUZ Ștrand termal Vlăhița, proiect.nr. 955/2010, proiectant KONTUR SRL Miercurea-Ciuc
13. PUZ Comuna Lueta – extravilan trup V-UTR 8, zona Colț Chirui, loc cu denumirea „VÁGÁS”
prin includere în intravilan pentru construire pensiune agroturistică,proiect nr.508/2011, proiectant
ARHITECTURA SRL Miercurea-Ciuc
14. Strategia de dezvoltare economică durabilă, inovativă și orientată spre atragerea de fonduri
monetare naționale și europene al județului Harghita, 2009
15. Plan județean de gestionare a deșeurilor 2008-2013, revizuit 2011
16. Strategia de dezvoltare a turismului din județul Harghita, versiune finală 2009, elaborat de
AQUAPROFIT Consulting SRL Miercurea-Ciuc
17. Strategia de protecția monumentelor istorice din județul Harghita 2013-2023, elaborat de arh.
Tövissi Zsolt, specialist atestat MC nr. 286
18. Strategie de dezvoltare județul Harghita 2002-2013, elaborat de PRO PROFESSIONE
Tanácsadó és Szolgáltató Közhasznú Társaság, Budapest
19. Strategia de sport a județului Harghita 2010-2020
20. Oportunități de dezvoltare regională a ariilor ocrotite și a patrimoniului natural din Carpați -
Managementul integrat al diversității biologice și peisagistice pentru dezvoltarea regională durabilă
și conectivitatea ecologică în Carpați, elaborat de WWF-DCP, 2014
21. Extinderea alimentării cu apă potabilă în oraşul Vlăhiţa, proiect nr. 460.1/1995, faza SF,
proiectant RAPIDPROIECT SRL Tg. Mureş
22. Extinderea canalizării menajere în oraşul Vlăhiţa, proiect nr. 460.2/1997, faza PT, proiectant
RAPIDPROIECT SRL Tg. Mureş
23. Dinamica energiilor regenerabile în UE şi România, elaborat de Academia Română – INCE-
CIDE, 2013
24. Studiu privind evaluarea potenţialului energetic actual al surselor regenerabile de energie în
romania (solar, vânt, biomasă, microhidro, geotermie), identificarea celor mai bune locaţii pentru
dezvoltarea investiţiilor în producerea de energie electrică neconvenţională - Sinteză, elaborat de
ICEMENERG București, 2005
B) REGLEMENTĂRI DE URBANISM
1. Lege 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările

ulterioare (m.c.u.)
2. HGR 525/1996/2002 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, cu m.c.u.
3. O. MLPAT 13/N/1999 Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul-cadru al Planului
Urbanistic General, GP 038-1999
4. O. MLPAT 21/N/2000 Ghid privind elaborarea și aprobarea Regulamentelor Locale de Urbanism,
GM 007-2000
5. Lege 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I -
Reţele de transport
6. Lege 171/1997/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a
II-a Apa
7. Lege 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a -
zone protejate
8. Lege 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a
- Reţeaua de localităţi, cu m.c.u.
9. Lege 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a -
Zone de risc natural
10. OUG 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII
- a - zone cu resurse turistice, aprobată cu modificări prin Legea 190/2009
11. HGR 410/1991 privind stabilirea categoriei județelor, municipiilor si orașelor
12. CARTA EUROPEANĂ A AMENAJĂRII TERITORIULUI - CARTA DE LA
TORREMOLINOS, adoptată la 20 mai 1983 la Torremolinos (Spania)
378
13. Schema de dezvoltare a spaţiului comunitar (SDSC), aprobat la Potsdam (Germania) în 1999
14. CARTA NOUĂ DE LA ATENA (Viziunea Consiliului European al Urbaniștilor asupra orașelor
din secolul al XXI-lea), Lisabona, 2003
15. DECLARAȚIA DE LA TOLEDO-Spania privind dezvoltarea urbană, 2010
16. Declarația privind orașele și celelalte așezări umane în noul mileniu (Declaration on Cities and
Other Human Settlements in the New Millennium), ONU, 2001
17. CARTA DE LA LEIPZIG pentru orașe europene durabile, 2007
18. CARTA WASHINGTON privind protecția orașelor și zonelor urbane istorice, ICOMOS, 1987
19. DECLARAȚIA DE LA VANCOUVER despre așezările umane (The Vancouver Declaration on
human settlements), Vancouver-Canada, 1976
20. Viitorul nostru comun (Our common future) – Raportul Brundtland despre necesitatea instituirii
de politici privind dezvoltarea durabilă, elaborată sub egida ONU, publicată în 1987 (denumit după
numele primului ministru norvegian, Gro Harlem Brundtland)
21. Principiile directoare pentru dezvoltarea teritoriala durabila a continentului european, adoptată
la Hanovra (Germania) în septembrie 2000
22. Strategia de dezvoltare durabilă a UE - revizuită, Bruxelles, 2006
23. HGR 1460/2008 privind Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României -
Orizonturi 2013-2020-2030, elaborat de MMDD prin programul PNUD, 2008
24. Strategia de dezvoltare teritorială a României (SDTR), versiunea 2, februarie 2015
25. Lege 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu m.c.u.
26. Strategia națională pentru dezvoltare regională 2014-2020 (SNDR), elaborat de MDRAP în
2013
27. OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobată prin Legea
89/2015, cu m.c.u.
28. O. MDRAP 1851/2013/2015 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în
aplicare a prevederilor OUG 28/2013, cu m.c.u.
29. Carta internațională privind conservarea și restaurarea monumentelor istorice, ICOMOS,
Veneția, 1964
30. Lege 157/1997 privind ratificarea Conventiei pentru protectia patrimoniului arhitectural al
Europei, adoptata la Granada la 3 octombrie 1985
31. Lege 422/2001/2006 privind protejarea monumentelor istorice, cu m.c.u.
32. Lista monumentelor istorice din județul Harghita, acualizată de MCCPN, 2010
33. DECLARAȚIA DE LA QUÉBEC despre spiritul locului, ICOMOS, Québec-Canada, 2008
34. Lege 150/1997 privind ratificarea Convenției europene pentru protecția patrimoniului
arheologic (revizuită), adoptată la La Valetta la 16 ianuarie 1992
35. OG 43/2000/2005/2006 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri
arheologice ca zone de interes naţional
36. Lege 347/2004/2009 legea muntelui, cu m.c.u.
37. HGR 1779/2004 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane
38. O. MAAP 102/2002 privind aprobarea listei cuprinzând localităţile din zona montană din care
vor face parte beneficiarii sprijinului ce se acordă producătorilor de lapte şi ai sprijinului ce se
acordă producătorilor agricoli pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale,
pentru anul 2002, cu m.c.u.
39. O. MADR 355/2007 privind aprobarea criteriilor de încadrare, delimitării şi listei unităţilor
administrativ-teritoriale din zona montană defavorizată
40. OUG 24/1998/1999 privind regimul zonelor defavorizate, cu m.c.u.
41. HGR 728/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG 24/1998/1999
privind regimul zonelor defavorizate, cu m.c.u.
42. Orientări strategice naționale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane defavorizate (2014–
2020) - Anexă memorandum UE
43. STUDIU cu privire la delimitarea zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte
constrîngeri specifice și ajustarea (fine-tuning) zonelor – MADR versiune consolidată februarie
2015
379
44. PATJ Harghita, Faza I – Studii de fundamentare, analiză și diagnoză – 2010, Analiza situației
existente, proiectant Asocierea HALCROW SRL – INCD Urban-INCERC SA București, 2012
44.a. Raport de mediu pentru PATJ Harghita
45. Lista parcurilor naţionale, rezervaţiilor naturale şi monumentelor naturii din judeţul Harghita
46. Master Planul pentru dezvoltarea turismului național 2007-2026, draft, elaborat de World
Tourism Organization
47. Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România - faza I,II, elaborat de INCDT
București, 2009
48. Lege 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în
România», cu m.c.u.
49. Lege 72/2014 pentru ratificarea Protocolului privind turismul durabil, adoptat la Bratislava la 27
mai 2011 şi semnat de România la Bratislava la 27 mai 2011, la Convenţia-cadru privind protecţia şi
dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003
50. DECLARAȚIA DE LA QUÉBEC privind turismul ecologic, semnat la Québec, Canada, 2002
51. OUG 62/2004 privind regimul de organizare şi funcţionare a parcurilor turistice, aprobată cu
modificări prin Legea 536/2004
52. OG 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu
modificări prin Legea 755/2001, cu m.c.u.
53. HGR 1122/2002 pentru aprobarea condiţiilor şi a procedurii de atestare a staţiunilor turistice,
precum şi pentru declararea unor localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, cu
m.c.u.
54. HGR 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, cu
m.c.u.
55. Lege 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare
56. Ghid informativ privind regenerarea urbană – principii și practici europene, MDLPL, 2007
57. Ghid practic de dezvoltare durabilă la nivel local (Try it this Way), ECTP-CEU
58. O. MTCT 562/2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice „Metodologie de elaborare şi
conţinutul-cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)”, publicat
în MO 125/2004
C) REGLEMENTĂRI SECTORIALE – APA
1. Directiva 2000/60/EC de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (Directiva
Cadru Apă)
2. Directiva 2007/60/EC privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații (Directiva
Inundații)
3. Lege 107/1996 legea apelor, cu m.c.u.
4. O. MMGA 326/2007 privind aprobarea Metodologiei pentru delimitarea albiilor minore ale
cursurilor de apă care aparţin domeniului public al statului
5. Planul de Management al bazinului hidrografic Olt 2009-2015 (ABA Olt, INHGA)
6. Planul de Management al bazinului hidrografic Olt 2016-2021 (ABA Olt, INHGA)
7. Planul de management al riscului la inundaţii ABA Olt, draft 2015
8. HGR 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a
apelor uzate, modificată prin HGR 352/2005 și HGR 210/2007, respectiv:
- Normele tehnice privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate orăşeneşti,
NTPA-011/2002
- Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale
localităţilor şi direct în staţiile de epurare, NTPA-002/2002
- Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale
şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali, NTPA-001/2002
9. OUG 244/2000/2002 privind siguranța barajelor
10. Lege 259/2010/2014 a siguranței digurilor
11. HGR 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele
380
de suprafaţă utilizate pentru potabilizare (NTPA-013) şi a Normativului privind metodele de
măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii
de apă potabilă (NTPA-014), cu m.c.u.
12. O. MMGA 9/2006 pentru aprobarea Metodologiei privind elaborarea planurilor de restricţii şi
folosire a apei în perioadele deficitare
13. O. MMDD 1163/2007 privind aprobarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea soluţiilor tehnice de
proiectare şi de realizare a lucrărilor hidrotehnice de amenajare şi reamenajare a cursurilor de apă,
pentru atingerea obiectivelor de mediu din domeniul apelor
14. O. MMDD 1215/2008 privind aprobarea Normativului tehnic pentru lucrări hidrotehnice
NTLH-001 „Criterii şi principii pentru evaluarea şi selectarea soluţiilor tehnice de proiectare şi
realizare a lucrărilor hidrotehnice de amenajare/reamenajare a cursurilor de apă, pentru atingerea
obiectivelor de mediu din domeniul apelor”
15. HGR 546/2008 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate
pentru îmbăiere, modificat prin HGR 389/2011
16. HGR 202/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor de suprafaţă care
necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii piscicole, cu m.c.u.
17. O. ANRM 87/2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind clasificarea şi evaluarea
resurselor/rezervelor de apă minerală naturală, apă minerală terapeutică, apă geotermală, gazele care
le însoţesc şi de gaze necombustibile, cu m.c.u.
18. O. MAPP 621/2014 privind aprobarea valorilor de prag pentru apele subterane din România
19. HGR 53/2009 pentru aprobarea Planului naţional de protecţie a apelor subterane împotriva
poluării şi deteriorării, cu m.c.u.
20. HGR 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de
protecţie sanitară şi hidrogeologică
21. O. MS 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de
viaţă al populaţiei, cu m.c.u.
22. O. MMP 1278/2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind delimitarea zonelor de protecţie
sanitară şi a perimetrului de protecţie hidrogeologică
23. Recomandări privind Aprovizionarea cu Apă şi Canalizare în cazul Fenomenelor Meteorologice
Extreme – proiect, versiunea iunie 2009, OMS
24. OUG 105/2010 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii, aprobată
cu modificări prin Legea 15/2011, cu m.c.u.
25. HGR 251/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea proiectelor prioritare
din cadrul Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 105/2010, realizate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
26. O. MAPDR 424/2005 pentru aprobarea Normei tehnice interne cu privire la ocrotirea şi
gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii din apele de munte administrate de Regia Naţională a
Pădurilor – Romsilva
27. OUG 23/2009 privind pescuitul şi acvacultura, cu m.c.u.
28. O. MADR+MMP 44+1195/2011 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele
acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele
piscicole naturale din ariile naturale protejate, modificat prin O. MMAP+MADR 1889+2514/2015
D) REGLEMENTĂRI DE MEDIU
1. OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, cu
m.c.u.
2. O. MMDD 1170/2008 pentru aprobarea Ghidului privind adaptarea la efectele schimbărilor
climatice – GASC
3. Lege 24/1994 pentru ratificarea Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992
4. Lege 111/1998 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea
deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare, în special în Africa, adoptată la
381
Paris la 17 iunie 1994
5. Lege 3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite
asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997
6. Lege 251/2015 pentru acceptarea Amendamentului de la Doha, adoptat la Doha la 8 decembrie
2012, la Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997
7. HGR 1877/2005 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune privind schimbările climatice
(PNASC)
8. HGR 923/2007 privind aprobarea Programului de măsuri pentru elaborarea Strategiei naţionale
pentru reducerea efectelor secetei pe termen scurt, mediu şi lung
9. Al III-lea raport naţional privind implementarea convenţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea
deşertificării în România, colectiv autori, ETS, 2006
10. Lege 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20
octombrie 2000
11. Lege 389/2006 pentru ratificarea Convenţiei-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a
Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003
12. Lege 137/2010 pentru ratificarea Protocolului privind conservarea şi utilizarea durabilă a
diversităţii biologice şi a diversităţii peisajelor, adoptat şi semnat la Bucureşti la 19 iunie 2008, la
Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai
2003
13. Lege 58/1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, semnată la Rio de
Janeiro la 5 iunie 1992
14. Lege 76/2013 pentru ratificarea Protocolului privind managementul durabil al pădurilor, adoptat
la Bratislava la 27 mai 2011 şi semnat de România la Bratislava la 27 mai 2011, la Convenţia-cadru
privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003
15. Lege 5/1991 pentru aderarea României la Convenția asupra zonelor umede, de importanță
internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971,
sub egida UNESCO, și amendată prin Protocolul de la Paris din 3 decembrie 1982
16. Lege 13/1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a
habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979
17. OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a
florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea 49/2011, cu m.c.u.
18. Planul local de acţiune pentru mediu judeţul Harghita 2007-2013
19. HGR 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa,
sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
20. HGR 570/2016 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi
pierderilor de substanţe prioritar periculoase şi alte măsuri pentru principalii poluanţi
21. HGR 1570/2007 privind înfiinţarea Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor
antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului
de carbon, reglementate prin Protocolul de la Kyoto, cu m.c.u.
22. O. MAPPM 462/1993 pentru aprobarea Condițiilor tehnice privind protecția atmosferică și
Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de poluanți atmosferici produși de surse
staționare
23. PROTOCOLUL DE LA GOTHENBURG despre poluarea transfrontalieră a aerului la distanțe
mari în scopul combaterii acidificării, deșertificării și ozonului troposferic (ground-level ozone),
semnat la Gothenburg Suedia, 1979-1999, precum și anexele ulterioare
24. Lege 271/2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării atmosferice
transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24
iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999
25. HGR 1856/2005 privind plafoanele naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi atmosferici
26. Lege 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, modificat prin HGR 806/2016
27. Lege 24/2007/2009 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul
localităţilor, cu m.c.u.
382
28. OUG 59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin
realizarea de spaţii verzi în localităţi, aprobată cu modificări prin legea 343/2007, cu m.c.u.
29. O. MDLPL 1549/2008 privind aprobarea Normelor tehnice pentru elaborarea Registrului local
al spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, modificat prin O. MDRT 1466/2010
30. HGR 1470/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor şi a Planului
naţional de gestionare a deşeurilor, modificat prin HGR 358/2007
31. Lege 211/2011/2014 privind regimul deșeurilor, cu m.c.u.
32. HGR 870/2013 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor 2014-2020
33. MMGA 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor
34. MMGA 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor
35. HGR 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu m.c.u.
36. O. MMGA+MAPDR 344+708/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia
mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură, modificat
prin O. MMGA 27/2007
37. O. MMGA+MAPDR 1182+1270/2005 privind aprobarea Codului de bune practici agricole
pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, modificată prin O.
MMAP+MADR 990+1809/2015
38. O. MADR+MMAP+ANSVSA 352+636+54/2015 pentru aprobarea normelor privind
ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România
39. O. MADR 726/2015 privind aprobarea Ghidului pentru practici agricole benefice pentru climă
şi mediu în anul 2015
40. HGR 321/2005/2008 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, cu m.c.u.
41. Lege 92/2003 pentru aderarea României la Convenţia privind efectele transfrontiere ale
accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992
42. Lege 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sînt implicate
substanţe periculoase
43. HGR 570/2016 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi
pierderilor de substanţe prioritar periculoase şi alte măsuri pentru principalii poluanţi
44. O. MDRAPFE+MM+MAI 3710+1212+99/2017 privind aprobarea Metodologiei pentru
stabilirea distanţelor adecvate faţă de sursele potenţiale de risc din cadrul amplasamentelor care se
încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în
care sunt implicate substanţe periculoase în activităţile de amenajare a teritoriului şi urbanism
45. HGR 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi
programe
46. O. MMGA 117/2006 pentru aprobarea Manualului privind aplicarea procedurii de realizare a
evaluării de mediu pentru planuri şi programe (manualul s-a publicat separat)
47. Ghid metodologic privind elaborarea analizelor de evaluare a impactului asupra mediului, ca
parte integrantă a planurilor de amenajare a teritoriului și a Planurilor de urbanism, indicativ GM
008-2000, aprobat prin O. MAPPM+MLPAT 1184/R.T./01.09.2000+201/N.N./15.09.2000., publicat
în MO 461/2000
48. O. MT 1836/2017 pentru aprobarea Normelor privind protecţia mediului ca urmare a impactului
drum-mediu înconjurător
E) REGLEMENTĂRI CONEXE
1. Lege 114/2006/2007 a locuinței, cu m.c.u.

2. HGR 647/2013 privind stabilirea serviciilor publice esenţiale la nivelul unităţilor administrativ-
teritoriale
3. Lege 51/2006/2013 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu m.c.u.
4. Lege 241/2006/2013/2015 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, modificată prin
Legea 224/2015
5. Lege 101/2006/2014 a serviciului de salubrizare a localităţilor
383
6. Lege 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică
7. OG 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului
public şi privat de interes local, aprobată prin Legea 3/2003, cu m.c.u.
8. Lege 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu m.c.u.
9. Lege 230/2006 a serviciului de iluminat public
10. OG 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare
pentru situaţii de urgenţă, aprobată prin Legea 363/2002, cu m.c.u.
12. Lege 85/2003 a minelor, cu m.c.u.
13. Lege 37/2015 privind clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole, cu m.c.u.
14. Lege 46/2008/2015 Codul silvic, cu m.c.u.
15. Lege 100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate
16. O. MAPAM 454/2003 privind aprobarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor şi a
Îndrumărilor privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor
17. Lege 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional, cu m.c.u.
18. O. MAPPM 264/1999 pentru aprobarea Normelor tehnice silvice privind gospodărirea
vegetaţiei forestiere de pe terenurile din afara fondului forestier naţional
19. Lege 289/2002/2011/2014 privind perdelele forestiere de protecţie, cu m.c.u.
20. O. MAAP 636/2002 privind aprobarea Îndrumărilor tehnice silvice pentru înfiinţarea, îngrijirea
şi conducerea vegetaţiei forestiere din perdelele forestiere de protecţie
21. O. MMP 3397/2012 privind stabilirea criteriilor şi indicatorilor de identificare a pădurilor
virgine şi cvasivirgine în România
22. Lege 138/2004/2009 a îmbunătăţirilor funciare, cu m.c.u.
23. HGR 1872/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor
funciare nr. 138/2004, modificat prin HGR 1574/2008
24. Lege 348/2003/2008 a pomiculturii, cu m.c.u.
25. HGR 156/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii pomiculturii nr.
348/2003
26. OG 43/1997/1998 privind regimul drumurilor
27. HGR 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a
drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, cu m.c.u.
28. O.MLPTL+MAP 6+139/2003 privind măsuri pentru respectarea disciplinei în domeniul
urbanismului şi amenajării teritoriului în scopul asigurării fluidizării traficului şi a siguranţei
circulaţiei pe drumurile publice de interes naţional şi judeţean
29. Lege 287/2009/2011 - CODUL CIVIL, cu m.c.u.
30. Lege 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu m.c.u.
F) REGLEMENTĂRI PRIVIND UTILIZAREA ENERGIEI
1. HGR 890/2003 privind aprobarea „Foii de parcurs din domeniul energetic din România”
2. HGR 163/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul eficienţei energetice
3. HGR 882/2004 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termică a
localităţilor prin sisteme de producere şi distribuţie centralizate
4. Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 actualizată pentru perioada 2011-
2020 (SER 2011-2020)
4.a. Raport de mediu privind SER 2011-2020, elaborat de EPC Consultanță de mediu București,
2011
4.b. Aviz de mediu nr. 10938/10.12.2012. emis de MMP pentru SER 2011-2020
5. Lege 121/2014 privind eficiența energetică
6. MDRAP 2008/2015 privind aprobarea Instrucţiunii pentru aplicarea unitară a prevederilor art. 6
alin. (1) din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică
7. HGR 1661/2008 privind aprobarea Programului naţional pentru creşterea eficienţei energetice şi
utilizarea surselor regenerabile de energie în sectorul public, pentru anii 2009-2010, cu m.c.u.
8. HGR 122/2015 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice
384
9. Lege 372/2005/2013/2016 privind performanţa energetică a clădirilor
10. OUG 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu
modificări prin Legea 158/2011, cu m.c.u.
11. HGR 1535/2003 privind aprobarea Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie
12. Lege 220/2008/2010 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse
regenerabile de energie, cu m.c.u.
13. Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PNAER), elaborat de
ICEMENERG București, 2010
14. Planul de acţiune pentru bioenergie/biomasă – regiunea centru pentru perioada 2014-2020
15. Decizia ANRE 2819/2014 privind aprobarea Planului de dezvoltare a sistemului naţional de
transport al gazelor naturale pentru perioada 2014-2023
16. GHID - Cum să pregăteşti un plan de acţiune privind energia durabilă (PAED), UE, 2010
17. STUDIU EFICIENȚA ENERGETICĂ – Prioritate națională pentru reducerea sărăciei
energetice, creșterea calității vieții și siguranța consumatorilor de energie, ACADEMIA ROMÂNĂ,
2015
18. Pactul primarilor - pentru energii regenerabile locale (inițiativă EU)
19. Ghid privind utilizarea surselor regenerabile de energie la clădirile noi și existente, indicativ
Gex 13-2015, aprobat prin O. MDRAP 825/2015, publicat în MO 826bis/2015
G) ORGANIZAREA TERENULUI
1. Lege 18/1991/1998 a fondului funciar, cu m.c.u.

2. Lege 50/1991/1997/2004 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu m.c.u.
3. Lege 33/1994/2011 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
4. Lege 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor
obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu m.c.u.
5. Lege 7/1996/2006/2013/2015 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare
6. O. MAP 534/2001 privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general,
cu m.c.u.
7. O. MAPDR+MAI 897+798/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul
documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol
8. O. MMAP 694/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind scoaterea definitivă, ocuparea
temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti a terenurilor din fondul forestier
naţional
9. OG 4/2010/2014 privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România
– INIS (INSPIRE)
10. HGR 579/2015 privind stabilirea responsabilităţilor specifice ale autorităţilor publice, precum şi
a structurilor tehnice pentru realizarea temelor de date spaţiale şi aprobarea măsurilor necesare
pentru punerea în comun a acestora
11. O. ANCPI 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în
evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu m.c.u.
12. OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru
modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu m.c.u.
13. O. MAAP+MAP 212+145/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice de întocmire a proiectelor
de organizare a teritoriului exploataţiilor agricole
14. O. MMP 3814/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modificarea prevederilor
amenajamentelor silvice şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier,
modificat prin O. MAPP 670/2014
15. O. MAPDR 227/2006 privind amplasarea şi dimensiunile zonelor de protecţie adiacente
infrastructurii de îmbunătăţiri funciare
16. O. MT 1835/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind condiţiile de proiectare şi
amplasare a construcţiilor, instalaţiilor şi a mijloacelor de publicitate în zona drumurilor, pe poduri,
pasaje, viaducte, în tuneluri rutiere, precum şi amenajarea căilor de acces la drumurile publice
385
17. O. MT 1294/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind amplasarea lucrărilor edilitare, a
stâlpilor pentru instalaţii şi a pomilor în localităţile urbane şi rurale
18. O. MT 1293/2017 pentru aprobarea Normelor privind amplasarea şi exploatarea balastierelor
din zona drumurilor şi a podurilor
19. O. ANRE 4/2007, modificat prin O. ANRE 49/2007 Normă tehnică privind delimitarea zonelor
de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice
20. O. ANRE 118/2013 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea şi execuţia
conductelor de transport gaze naturale, modificat prin O. ANRE 75/2014 (conține distanțele de
protecție și de siguranță)
21. O. ANRE 5/2009 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi
exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, NTPEE-2008, cu m.c.u. (conține distanțele
de protecție și de securitate)
H) METODOLOGII
1. O. MLPAT+DAPL+MAPPM 62/N+19.o/288+1955/1998 privind delimitarea zonelor expuse

riscurilor naturale
2. Metodologie de elaborare a documentaţiilor privind zonele de risc la inundaţii, proiect nr.
235/2002 reactarea a III-a finală, elaborator URBANPROIECT SA București
3. HGR 382/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind exigenţele minime de conţinut
ale documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru zonele de riscuri naturale
4. HGR 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul
hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi inundaţii, cu m.c.u.
5. Ghid privind identificarea și monitorizarea alunecărilor de teren și stabilirea soluțiilor cadru de
intervenție, în vederea prevenirii și reducerii efectelor acestora, pentru siguranța în exploatare a
construcțiilor, refacerea și protecția mediului, indicativ GT 006-1997, elaborat de ISPIF București,
aprobat prin O. MLPAT 18/N/19.02.1997, publicat în BC 10/98
6. Ghid de redactare a hărților de risc la alunecare a versanților pentru asigurarea stabilității
construcțiilor, indicativ GT 019-1998, elaborat de ISPIF București, aprobat prin O. MLPAT
80/N/19.10.1998, publicat în BC 6/2000
7. Metodologie de elaborare a hărţilor de hazard seismic local (HSSLU) pentru localităţi urbane,
indicativ MP 026-2004, elaborat de INCDFP București, aprobat prin O. MTCT 782/2004, publicat
în MO 1221/2004
8. HGR 1286/2004 privind aprobarea Planului general de măsuri preventive pentru evitarea şi
reducerea efectelor inundaţiilor
6. HGR 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale,
instituţiilor publice şi operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei civile, în funcţie de
tipurile de riscuri specifice
7. HGR 1309/2005 privind aprobarea Programului de realizare a Planului naţional pentru
prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor şi a finanţării acestuia, cu m.c.u.
8. HGR 1854/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii
9. HGR 846/2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe
termen mediu şi lung
10. OUG 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă - SNMSU,
aprobată cu modificări prin Legea 15/2005, cu m.c.u.
11. O. MAI 132/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a Planului de analiză şi acoperire
a riscurilor şi a Structurii-cadru a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor
12. HGR 762/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţă
13. O. MAI 181/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă
specifice tipurilor de risc repartizate Ministerului Administraţiei şi Internelor
14. O. MAI 89/2013 privind aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregătire şi
desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă executate de Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate
386
15. O. MAPDR+MAI 551+1475/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea şi
gestionarea riscurilor cauzate de căderile de grindină şi secetă severă, a Regulamentului privind
gestionarea situaţiilor de urgenţă în domeniul fitosanitar - invazii ale agenţilor de dăunare şi
contaminarea culturilor agricole cu produse de uz fitosanitar şi a Regulamentului privind
gestionarea situaţiilor de urgenţă ca urmare a incendiilor de pădure
16. O. MTCT+MAI 1995+1160/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren
17. O. MMSC+MAI+MDRAP 330+44+2178/2013 pentru aprobarea Manualului primarului pentru
managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă hidrologică şi a Manualului
prefectului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă hidrologică
18. OG 8/1999, aprobată prin Legea 153/1999 pentru ratificarea Acordului dintre guvernele statelor
participante la Cooperarea Economica a Marii Negre (C.E.M.N.) de colaborare in interventia si
raspunsul de urgenta la dezastre naturale si provocate de om, semnat la Soci la 15 aprilie 1998
19. Lege 64/2007 pentru ratificarea Protocolului adiţional, semnat la Kiev la 20 octombrie 2005, la
Acordul dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre (C.E.M.N.)
privind colaborarea în domeniul asistenţei şi răspunsului de urgenţă la dezastre naturale şi provocate
de om, semnat la Soci la 15 aprilie 1998
20. CARTE VERDE privind asigurarea împotriva dezastrelor naturale și a celor provocate de om,
final 2013, adoptată de CE la Strasbourg
21. O. MAI 135/2015 pentru aprobarea "Normelor tehnice privind managementul activităţilor de
intervenţie pentru asanarea terenurilor de muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor
armate şi executarea lucrărilor de distrugere a zăpoarelor"
22. HGR 741/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă
generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, precum şi pentru modificarea Hotărârii
Guvernului nr. 74/1991 privind înfiinţarea Regiei autonome "Administraţia română a serviciilor de
trafic aerian" - ROMATSA
23. Lege 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu m.c.u.
24. O. MAI 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de aparare impotriva incendiilor
25. Lege 481/2004/2008 privind protecția civilă
26. HGR 547/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de protecţie civilă
25. OUG 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice, aprobată cu
modificări prin Legea 18/2011, modificată prin Legea 344/2015
26. O. MECMA 1178/2011 pentru stabilirea criteriilor sectoriale şi a pragurilor critice aferente
sectorului ICN/E - infrastructură critică naţională/europeană – "Energetic"
27. MADR+MECMA+MECTS+ANSVSA 180+2320+5240+41/2011 pentru stabilirea criteriilor
sectoriale şi pragurilor critice aferente sectorului ICN - infrastructură critică naţională -
"Alimentaţie"
28. Directiva 2008/114/CE privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și
evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora
29. O. MMGA 326/2007 privind aprobarea Metodologiei pentru delimitarea albiilor minore ale
cursurilor de apă care aparţin domeniului public al statului
30. Lege 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sînt implicate
substanţe periculoase
31. O. MMP 3299/2012 pentru aprobarea metodologiei de realizare şi raportare a inventarelor
privind emisiile de poluanţi în atmosferă
32. HGR 257/2015 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor de calitate a aerului, a
planurilor de acţiune pe termen scurt şi a planurilor de menţinere a calităţii aerului
33. EMEP/EEA air pollutant emission inventory guidebook 2013 – update 2015 (EEA Technical
Report 12/2013) (Ghid AEM privind întocmirea inventarului emisiilor de poluanți în aer)
(EEA/AEM - Agenția Europeană de Mediu)
34. O. MAPPM+MLPAT 214/RT+16/NN Ghid metodologic privind elaborarea analizelor de
evaluare a impactului asupra mediului, ca parte integrantă a Planurilor de Amenajare a Teritoriului
și a Planurilor de Urbanism, indicativ GM 008-2000
387
35. Ghid privind evaluarea de mediu pentru planuri și programe de amenajare a teritoriului și
urbanism, elaborat de firma de consultanță RAMBOLL
36. Ghid generic privind Evaluarea de mediu pentru planuri și programe, elaborat de firma de
consultanță RAMBOLL
37. HGR 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi
programe, cu m.c.u.
38. O. MMGA 117/2006 pentru aprobarea Manualului privind aplicarea procedurii de realizare a
evaluării de mediu pentru planuri şi programe
39. HGR 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii (aici: Anexa 3
- REGULAMENT privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor)
40. GHID privind regionalizarea serviciilor de salubrizare a localităţilor, elaborat de Cabinetul de
Avocat „Cătălina Marcu”, 2009
41. GHID privind stocarea temporară a deşeurilor industriale periculoase, MMDD, 2008
42. GHID privind stocarea temporară a nămolurilor nepericuloase rezultate din procese industriale
şi din epurarea apelor uzate, MMDD, 2008
43. Îndrumar de gestiunea deșeurilor pentru municipalități, 2007, elaborat de ARPM Timișoara în
cadrul proiectului PHARE RO04/IB/EN/03
44. Ghid privind managementul deșeurilor, elaborat de ARPM Sibiu și Asociația Autorităților
Locale și Regionale din Norvegia, ISBN 978-973-7749-42-0
45. O. MTCT 782/2004 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare a
hărţilor de hazard seismic local pentru localităţi urbane", indicativ MP 026-2004, elaborat de
INCDFP Bucureşti
46. GHID privind protecția și revitalizarea zonelor fragile ecologic, indicativ GT 034-2001,
redactarea a III-a finală, elaborat de INCD-URBANPROIECT SA București, 2002
I) DIVERSE
1. Lege 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la
15 octombrie 1985
2. Legea-cadru 195/2006 a descentralizării
3. HGR 139/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru a
descentralizării nr. 195/2006
4. Lege 215/2001/2007 a administrației publice locale, cu m.c.u.
5. Lege 273/2006 privind finanțele publice locale, cu m.c.u.
6. Lege 500/2002 privind finanțele publice, cu m.c.u.
7. Lege 233/2016 privind parteneriatul public-privat
8. Ghid metodologic pentru elaborarea de parteneriate public-privat, MDRAP, 2015
9. Lege 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu m.c.u.
10. HGR 113/1992 privind stabilirea unor măsuri pentru defalcarea şi trecerea în patrimoniul
comunelor, oraşelor sau, după caz, al judeţelor a bunurilor şi valorilor de interes local din domeniul
public şi privat al statului, precum şi trecerea sub autoritatea consiliilor locale sau, după caz,
judeţene a regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital integral de stat, care prestează
servicii publice
11. OG 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, aprobată cu modificări prin
Legea 515/2002
12. OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică,
aprobată cu modificări prin Legea 22/2007
13. HGR 168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică
14. GHID pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrări publice și servicii în România,
ediția I, 2009
15. Harta geologică a României la scara 1:200.000, de Ionuț Ovejanu, Bogdan Candrea, Vasile
Crăciunescu, publicată la data 12.12.2011. (http://www.geo-spatial.org/download/harta-geologica-a-
388
romaniei-scara-1-200-000)
16. Karte des Grossfürstentums Siebenbürgen - Harta Marelui Principat al Transilvaniei, de Mihai-
Daniel Niță, publicată la data 04.10.2013. (http://www.geo-spatial.org/download/karte-des-
grossfuerstentums-siebenbuergen-harta-marelui-principat-al-transilvaniei) (din anul 1862)
17. Hărțile austriece (1910) reproiectate în Stereo70, de Vasile Crăciunescu, 30.03.2006.
(http://www.geo-spatial.org/download/harile-austriece-1910-reproiectate-in-stereo70)
18. Ridicarea topografică iozefină, Wikipedia (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Ridicarea_topografic%C4%83_iozefin%C4%83&oldid=5824336) (Transilvania în perioada
1769-1773)
19. Magyarország második katonai felmérése (A doua ridicare topografică a Ungariei), Wikipedia
(https://hu.wikipedia.org/wiki/Magyarorsz%C3%A1g_m%C3%A1sodik_katonai_felm%C3%A9r
%C3%A9se) (în perioada 1806-1869)
20. Magyarország harmadik katonai felmérése (A treia ridicare topografică a Ungariei), Wikipedia
(https://hu.wikipedia.org/wiki/Magyarorsz%C3%A1g_harmadik_katonai_felm%C3%A9r
%C3%A9se (Transilvania în perioada 1869-1873)
21. Orbán Balázs, A Székelyföld leírása (Descrierea Ținutului Secuiesc), volumul I, Pest, 1868
22. Acoperirea cu păduri și modificările acesteia în perioada 2000-2014: Hansen, M. C., P. V.
Potapov, R. Moore, M. Hancher, S. A. Turubanova, A. Tyukavina, D. Thau, S. V. Stehman, S. J.
Goetz, T. R. Loveland, A. Kommareddy, A. Egorov, L. Chini, C. O. Justice, and J. R. G.
Townshend. 2013. “High-Resolution Global Maps of 21st-Century Forest Cover Change.” Science
342 (15 November): 850–53. Data available on-line from:
http://earthenginepartners.appspot.com/science-2013-global-forest. Accessed through Global Forest
Watch on [date]. www.globalforestwatch.org
23. Seturi de date ale Agenției Europene de Mediu (EEA Datasets), accesate la adresa web:
http://www.eea.europa.eu/data-and-maps/data#c5=all&c11=landuse&c17=&c0=5&b_start=0
24. Acoperirea și utilizarea terenului, după Copernicus Land Monitoring Services, Corine Land
Cover (CLC)accesat la adresa web: http://land.copernicus.eu/
25. Ursu, A., Sfîcă, L., Stoleriu, C., Roșca, B. (2006), Adaptarea nomenclaturii CORINE Land
Cover la specificul utilizării terenului în România,Geographia Tehnica, No. 1, 2006, 193-198.
26. Harta bioclimatică a Europei: Bioclimatic & Biogeographic Maps of Europe. S. Rivas-Martínez,
A. Penas & T.E. Díaz, 2004, University of León, E-24071, Spain. ISBN 84-9773-276-6 / Depósito
Legal LE-1110/06, accesat a dresa web: http://www.globalbioclimatics.org/form/maps.htm
27. Proiectul CECILIA (Central and Eastern Europe Climate Change Impact and Vulnerability
Assessment), avînd ca prim obiectiv evaluarea schimbărilor climatice și vulnerabilității teritoriului
Europei Centrale și de Est: http://www.cecilia-eu.org/index.htm
28. Micu, D., Micu, M. (2008), WINTER TEMPERATURE TRENDS IN THE ROMANIAN
CARPATHIANS - A CLIMATE VARIABILITY INDEX
29. INSSE, cu date statistice despre Vlăhița:
http://edemos.insse.ro/portal/faces/
wcnav_defaultSelection;jsessionid=mTzDXwFf6qP9n0NZf1hbhrdp9d6r5d1V2ngJJ3v5wFh3l1Mh1
2yh!15509467?_afrLoop=3974825570527218&_afrWindowMode=0&_afrWindowId=null#
%2Foracle%2Fwebcenter%2Fportalapp%2Fpages%2Fharta.jspx%40%3F_adf.ctrl-state
%3D5ltvgh78s_4
30. Péter Elek, Makfalvi Zoltán.: Száraz gázömlések és az ásványvizeket kísérő gázok a Kelemen-
Görgény-Hargita vulkáni vonulat övezetében (Emanații uscate de gaze și gazele însoțitoare ale
apelor minerale în zona lanțului vulcanic Căliman-Gurghiu-Harghita). A Miskolci Egyetem
Közleménye, A sorozat, Bányászat, 81. kötet (2011)
31. Feru, Adrian: Ghidul apelor minerale naturale (2012)
32. Kis Boglárka, SzászÁrpád, Pál Zoltán: Ásványvíz-definíciók és besorolások fejlődése
(Progresul definițiilor și categorizarea apelor minerale). Acta Siculica, 2007, 37-47.
33. Hankó Vilmos, Székelyföld (Țara Secuilor). Budapest, 1896
34. Bányai János, A Magyar Autonóm Tartomány hasznosítható ásványkincsei (Bogățiile minerale
utilizabile ale Regiunii Mureș Autonome Maghiare). Bukarest, 1957
389
35. Gergelyffi András M., De aquis et thermis mineralibus Terrae Siculorum Transylvaniae. Sibiu,
1911
36. Vofkori László, Székelyföld útikönyve (Ghidul Țării Secuilor), I, II. Budapest, 1998
37. Hankó Vilmos, A fürdők helyes berendezése és az ásványvizek okszerű kezelése (Instalațiile
corecte ale băilor și tratarea rațională a apelor minerale). Cluj, 1900, editat de Societatea Carpatină
Ardeleană
38. Jánosi Csaba, Péter Éva, Berszán József, Jánosi Kincső, UDVARHELYSZÉK ÁSVÁNYVIZEI
(Apele minerale din Scaunul Odorhei). Anuarul Muzeului Secuiesc Ciuc, 2009-II, 221-232
39. Zepeczaner Jenő, Fürdők a Hargita nyugati oldalán a dualizmus korában (Băi în partea vestică a
munții Harghita în perioada dualismului). Korunk 2009.08.
40. Makfalvi Zoltán, Erdély ásvány- és gyógyvizei (Apele minerale și curative ale Transilvaniei).
Hidrológiai tájékoztató, 2005
41. Kővári László, Erdélyfölde ritkaságai (Raritățile pămîntului Transilvaniei). Cluj, 1853
42. Novák Károly-István, Fürdõk a dualizmuskori Székelyudvarhelyen és környékén (Băi la
Odorheiu Seciuesc și împrejurimi în perioada dualismului). AREOPOLISZ Történelmi és
társadalomtudományi tanulmányok V. Miercurea Ciuc, 2006
43. Péter Elek, Makfalvi Zoltán, A romániai ásványvíz palackozás fejlődésének korszakai (Epocile
dezvoltării îmbutelierii apelor minerale din România). A Miskolci Egyetem Közleménye, A sorozat,
Bányászat, 77. kötet (2009)
44. Makfalvi Zoltán, Péter Elek, Ásványvizek, gázömlések, hévizek a Hargita nyugati oldalán (Ape
minerale, emanații de gaze, ape termale în partea vestică a munților Harghita). Korunk, 1978.09.,
762-767
J) STANDARDE
1. STAS 4273-83. Construcţii hidrotehnice. Încadrarea în clase de importanţă

2. SR 8591:1997. Reţele edilitare subterane. Condiţii de amplasare
3. STAS 6054-77 (reconfirmat în 2000). Teren de fundare. Adâncimi maxime de îngheţ. Zonarea
teritoriului Republicii Socialiste România
4. SR 11100-1:1993. Zonare seismică. Macrozonarea teritoriului României
5. STAS 2900-89. Lucrări de drumuri. Lăţimea drumurilor
6. STAS 10144/1-90. Străzi. Profiluri transversale. Prescripţii de proiectare
7. STAS 10144/2-91. Străzi. Trotuare, alei de pietoni şi piste de ciclişti. Prescripţii de proiectare
8. STAS 10144/3-91. Elemente geometrice ale străzilor. Prescripţii de proiectare
9. STAS 11210-88. Lucrări de drumuri. Plantaţii rutiere. Prescripţii generale de execuţie
10. STAS 7468-80. Calculul gradului de ocupare a terenului la amplasarea lucrărilor de investiţii
K) RĂSPUNSURI LA SOLICITĂRI
1. Primăria Vlăhița
2. ISU Oltul Harghita, adresa nr. 3110667/26.01.2015.
3. E.ON Distribuție România SA Tg. Mureș, adresa nr. 21958/GDA/06.02.2015.
4. ELECTRICA DTS SA - FDEE Harghita, adresa nr. 348/16.02.2015.
5. DSP Harghita, adresa nr. 414/19.02.2015.
6. ANRM București, adresa nr. 2308/25.02.2015.
7. CJ Harghita, adresa nr. 2661/11.03.2015.
- hărțile de hazard și de risc la inundații județul Harghita, format GIS (ulterior, prin e-mail)
8. ABA Olt-SGA Harghita, adresa nr. 4743/DJ/18.11.2015. GRA
9. TRANSGAZ SA Mediaș-ET Brașov, adresa nr. 4513/22.12.2015.
10. HARVIZ SA, adresa din 2015
11. APM Harghita, adresa nr. 3432/03.05.2016.
390
Proiect nr. 25/2012
7. ANEXE
1
Proiect nr. 25/2012
Tabele
2
Tabelul 1.9.a – Bilanțul teritoriului administrativ conform clasificării CLC
Clase de utilizare a terenului conform clasificării CORINE Land Cover
Suprafața
(CLC)
Nivelul 1 Nivelul 2 Nivelul 3 ha % % %
1. Suprafețe 1.1.2. Zone urbane discontinue (țesut
1.1 Zone urbane 643,8* 8,68 8,68
artificiale urban discontinuu)
1.2. Unități
industriale, 1.2.1. Unități industriale sau
- - -
comerciale și de comerciale
transport
8,68
1.3. Zone miniere, în 1.3.1. Zone de extracție a minereurilor - -
construcție sau cu 1.3.2. Gropi de gunoi (halde) - - -
deșeuri 1.3.3. Zone în construcție (șantiere) - -
1.4. Zone artificiale
neagricole acoperite 1.4.2. Facilități pentru recreere și sport - - -
cu vegetație
2. Zone 2.1. Terenuri arabile 2.1.1. Terenuri arabile neirigate 708,0 9,56 9,56
agricole 2.3. Pășuni 2.3.1. Pășuni 928,0 12,52 12,52
2.4. Arii agricole 2.4.2. Agricultura complexă (culturi 24,05
67,8 0,91
heterogene complexe)
1,97
2.4.3. Teren în principal agricol, cu
79,0 1,06
zone naturale semnificative
3. Păduri și 3.1. Păduri 3.1.1. Păduri de foioase 1080,0 14,57
zone semi- 3.1.2. Păduri de conifere 2160,0 29,14 48,40
naturale 3.1.3. Păduri de amestec 348,0 4,69
3.2. Asociații de 67,27
tufișuri și vegetație 3.2.1. Pășuni (pajiști) naturale 78,0 1,05
ierboasă 18,87
3.2.4. Tufișuri de tranziție (Zone de
1321,0 17,82
tranziție păduri-tufișuri (liziere))
TOTAL 7413,6 100 100 100
* Suprafața totală nu include suprafața intravilanelor localităților componente Minele Lueta și Băile Homorod, ci numai
cea aferentă orașului propriu-zis.
În suprafața clasei 1.1.2. nu s-au inclus cele aferente trupului Gheopiu și celor șase trupuri izolate de la poalele Munții
Harghita, tratate în proiectul „PUZ Munții Harghita” destinate deservirii domeniilor schiabile, elaborat de VALLUM
SRL din Miercurea-Ciuc.
3
Tabelul 1.9.b – Bilanțul intravilanului orașului Vlăhița conform clasificării CLC
Suprafața
(CLC)
1. Suprafețe 1.1.2. Zone urbane discontinue (țesut
1.1 Zone urbane 168,48 25,9 25,9
artificiale urban discontinuu)
1.2. Unități
industriale, 1.2.1. Unități industriale sau
62,3 9,6 9,6
comerciale și de comerciale 39,95
transport
1.3. Zone miniere, în
construcție sau cu 1.3.2. Gropi de gunoi (halde) 29,0 4,45 4,45
deșeuri
57,17
2.4. Arii agricole 2.4.2. Agricultura complexă (culturi
29,7 4,57 4,57
heterogene complexe)
zone semi- 1,26
3.1.2. Păduri de conifere 3,6 0,55
naturale 3.2. Asociații de 2,88
tufișuri și vegetație 3.2.1. Pășuni (pajiști) naturale 10,6 1,62 1,62
ierboasă
TOTAL 651,18 100 100 100
Tabelul 1.9.b.1 – Bilanțul detaliat al intravilanului orașului Vlăhița conform clasificării CLC
Suprafețe aferente b.h. Suprafețe aferente b.h.
Total
Vîrghiș Homorodul Mic
Clase de utilizare a terenului conform clasificării CORINE
aferent aferent aferent
Land Cover (CLC)
Total Canalului Total Canalului Total Canalului
Vîrghiș Vîrghiș Vîrghiș
Nivelul 1 Nivelul 2 Nivelul 3 ha % ha % ha % ha % ha % ha %
1. Suprafețe 1.1.2. Zone urbane
artificiale 1.1 Zone urbane discontinue (țesut urban 61,3 20,3 21,5 71,7 107,2 30,6 100,7 42,65 168,5 25,9 122,2 45,9
discontinuu)
1.2. Unități
industria-le, 1.2.1. Unități industriale
- - - - 62,3 17,8 40,5 17,2 62,3 9,6 40,5 15,2
comerciale și de sau comerciale
transport
1.3. Zone miniere,
1.3.2. Gropi de gunoi
în construcție sau 0,78 0,3 - - 28,2 80,6 21,3 9,0 29,0 4,45 21,3 8,0
(halde)
cu deșeuri
2. Zone 2.1.1. Terenuri arabile
2.1. Terenuri arabile 176,9 58,7 5,4 18,0 132,9 38,0 65,9 27,9 309,8 47,5 71,3 26,8
agricole neirigate
2.3. Pășuni 2.3.1. Pășuni 28,0 9,3 3,1 10,3 5,1 1,5 5,1 2,15 33,1 5,1 8,2 3,1
2.4.2. Agricultura
2.4. Arii agricole
complexă (culturi 29,7 9,9 - - - - - - 29,7 4,57 - -
heterogene
complexe)
3. Păduri și 3.1. Păduri 3.1.1. Păduri de foioase 4,6 1,5 - - - - - - 4,6 0,71 - -
zone semi- 3.1.2. Păduri de conifere - - - - 3,6 1,0 2,6 1,1 3,6 0,55 2,6 1,0
naturale 3.2. Asociații de
3.2.1. Pășuni (pajiști)
tufișuri și vegetație - - - - 10,6 3,04 - - 10,6 1,62 - -
naturale
ierboasă
TOTAL 301,28 46,3 30,0 100 349,9 53,7 236,1 100 651,18 100 266,1 100
4
Tabelul 1.9.c – Bilanțul intravilanului Băile Homorod conform clasificării CLC
Suprafața
(CLC)
1. Suprafețe 1.4. Zone artificiale
artificiale neagricole acoperite 1.4.2. Facilități pentru recreere și sport 19,57 26,0 26,0 26,0
cu vegetație
39,46
2.4. Arii agricole 2.4.3. Teren în principal agricol, cu
4,2 5,58 5,58
heterogene zone naturale semnificative
zone semi- 34,54 34,54
3.1.2. Păduri de conifere 14,1 18,73
naturale
TOTAL 75,27* 100 100 100
* fără cele patru trupuri aferente din prezentul PUG și cele trei extinderi conform PUG Căpîlnița
Tabelul 1.9.d – Bilanțul intravilanului Minele Lueta conform clasificării CLC

Suprafața
(CLC)
1.3. Zone miniere,
1. Suprafețe
în construcție sau cu 1.3.1. Zone de extracție a minereurilor 21,1 84,9 84,9 84,9
artificiale
deșeuri
3. Păduri și
zone semi- 3.1. Păduri 3.1.3. Păduri de amestec 3,75 15,1 15,1 15,1
naturale
TOTAL 24,85 100 100 100
Tabelul 1.9.e – Bilanțul intravilanului trupului Gheopiu (Gyepű) conform clasificării CLC
Suprafața
(CLC)
3. Păduri și
zone semi- 3.1. Păduri 3.1.3. Păduri de amestec 6,38 100 100 100
naturale
TOTAL 6,38 100 100 100
5
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.1: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea baraj captare MHC
Caracteristici Suprafață Pondere
Nr. crt. Simbol UM Valoare Categorie utilizare teren
Parametri hidromorfometrici (km2) (%)
1 Codul cursului de apă VIII.1.67.7 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) - -
2 Tipologia cursului de apă RO01 - - Facilități pentru sport și loisir 0,24 2,0
3 Ecoregiunea 10 - Carpatică Unități industriale sau comerciale - -
4 Stare ecologică M - moderată Zone de halde - -
5 Suprafața bazinului hidrografic F km2 12,1 Zone de extragere a minereurilor - -
6 Suprafața versantului stîng Fst km2 4,76 Șantiere de construcții - -
7 Suprafața versantului drept Fdr km2 7,34 Pășuni 1,25 10,3
8 Perimetrul bazinului hidrografic P km 15,45 Pajiști naturale - -
9 Lungime maximă bazin hidrografic Lb km 4,86* Culturi complexe - -
10 Lățime maximă bazin hidrografic Bb km 3,71 Teren arabil neirigabil - -
11 Lungime medie bazin hidrografic L km 5,54 Teren în principal agricol, cu zone naturale
- -
12 Lățime medie bazin hidrografic B km 2,18/2,49* semnificative
13 Coeficient de asimetrie Ca - -0,43 Păduri de foioase - -
14 Coeficient de formă Rf - 0,51*/0,39 Păduri de conifere 7,98 66,0
15 Indicator de formă If - 1,96*/2,56 Păduri de amestec - -
16 Raport de circularitate Rc - 0,64 Zone de tranziție păduri-tufișuri (liziere) 2,63 21,7
17 Raport de alungire (elongația) Ra - 0,81*/0,71 TOTAL 12,1 100
Coeficient de formă (compactitate)
18 KG (Cc) - 1,25
GRAVELIUS
19 Coeficient de profil Rp - 0,80
20 Altitudine maximă bazin hidrografic Zmax mdMN 1766
21 Altitudine minimă bazin hidrografic Zmin mdMN 1207
22 Altitudine medie bazin hidrografic Zm mdMN 1475
Altitudine maximă bazin hidrografic în
23 Zb mdMN 1690
prelungirea medianei
24 Energie de relief E m 559
25 Panta medie a bazinului hidrografic Ib ‰ 309
Numărul de ordine al cursului de apă, conf.
26 n - 5
clasificării HORTON-STRAHLER
27 Altitudinea izvorului Zizv mdMN 1570
28 Altitudinea confluenței Zconfl mdMN 1205
Numărul total al segmentelor cursurilor de apă
29 N - 127
de diferite ordine
Numărul segmentelor cursurilor de apă de
30 N1 - 95
ordinul 1
31 Lungimea cursului de apă Lr km 4,76
32 Lungimea rețelei de drenaj Ld km 42,42
33 Coeficient de sinuozitate totală Kst - 1,34
34 Coeficient de sinuozitate hidraulică Ksh - 1,06
35 Panta medie a cursului de apă ir ‰ 76,7
36 Densitatea rețelei hidrografice Dr km/km2 3,51
2
37 Constanta de menținere a albiei C km /km 0,28
38 Intensitatea drenajului Di nr.N/km∙km2 36,18
39 Textura drenajului Dt nr.N/km 8,22
40 Raport de textură Rt nr.N1/km 6,15
41 Coeficientul de frecvență a drenajului Cfd nr.N/km2 10,5
42 Indice de infiltrație Ii - 36,85
* Valoarea mai mică a acestei valori (9) care se determină prin apreciere pe baza unor convenții formale, comparativ cu
valoarea medie rezultată dintr-o formulă de calcul arată dificultățile întîlnite în cazul unor forme de bazin speciale.
Celelalte valori notate cu * rezultă din utilizarea valorii maxime, iar cele după linia / din considerarea în formule pentru
valoarea maximă a bazinului, a valorii medii.
Valoarea minus a coeficientului de asimetrie indică predominarea versantului drept.
6
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.2a: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea captare superioară Uzina de apă,
cu considerarea efectului de deconectare al șanțului drumului
1 Codul cursului de apă VIII.1.67.7 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,0 0,0
2
6 Suprafața versantului stîng Fst km 8,04 Șantiere de construcții - -
10 Lățime maximă bazin hidrografic Bb km 3,71 Teren arabil neirigabil 0,08 0,44
- -
12 Lățime medie bazin hidrografic B km 1,,72/1,78* semnificative
17 Raport de alungire (elongația) Ra - 0,48*/0,45 TOTAL 18.3 100
18 KG (Cc) - 1,63
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 138
de diferite ordine
30 N1 - 105
ordinul 1
37 Constanta de menținere a albiei C km2/km 0,38
7
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.2b:Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea captare superioară Uzina de apă,
fără considerarea efectului de deconectare al șanțului drumului
2
- -
18 KG (Cc) - 1,63
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 139
de diferite ordine
30 N1 - 106
ordinul 1
8
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.3a:Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea captare inferioară cu baraj Uzina
de apă, cu considerarea efectului de deconectare al șanțului drumului
2
- -
18 KG (Cc) - 1,65
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 138
de diferite ordine
30 N1 - 105
ordinul 1
* Valoarea mai mică a acestei valori care se determină prin apreciere pe baza unor convenții formale, comparativ cu
9
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.3b:Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea captare superioară Uzina de apă,
fără considerarea efectului de deconectare al șanțului drumului
2
- -
18 KG (Cc) - 1,64
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 139
de diferite ordine
30 N1 - 106
ordinul 1
10
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.4a: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea derivației superioare (nordice) a
Canalului Vîrghiș, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului
2
- -
18 KG (Cc) - 1,68
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 140
de diferite ordine
30 N1 - 107
ordinul 1
11
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.4b:Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea derivației Canalului Vîrghiș, fără
considerarea efectului de deconectare al Canalului
2
- -
12 Lățime medie bazin hidrografic B km 1,69 semnificative
18 KG (Cc) - 1,68
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 140
de diferite ordine
30 N1 - 107
ordinul 1
12
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.5a: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu derivația
Zmeuriș, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
- -
18 KG (Cc) - 1,80
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 142
de diferite ordine
30 N1 - 109
ordinul 1
13
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.5b: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu derivația
Zmeuriș, fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
- -
18 KG (Cc) - 1,79
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 142
de diferite ordine
30 N1 - 109
ordinul 1
14
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.6a: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea aval confluența cu derivația
Zmeuriș, cu derivația Zmeuriș, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
- -
18 KG (Cc) - 1,80
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 146
de diferite ordine
30 N1 - 112
ordinul 1
15
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.6b: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea aval confluența cu derivația
Zmeuriș, cu derivația Zmeuriș, fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
- -
18 KG (Cc) - 1,78
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 146
de diferite ordine
30 N1 - 112
ordinul 1
16
Proiect nr. 25/2012
Zmeuriș, cu Zmeuriș fără Bogat, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
8 Perimetrul bazinului hidrografic P km 27,73 Pajiști naturale 0,03 0,09
9 Lungime maximă bazin hidrografic Lb km 11,56 Culturi complexe - -
0,01 0,03
13 Coeficient de asimetrie Ca - 0,71 Păduri de foioase - -
14 Coeficient de formă Rf - 0,25 Păduri de conifere 17,61 53,5
15 Indicator de formă If - 4,00 Păduri de amestec 0,94 2,9
17 Raport de alungire (elongația) Ra - 0,56 TOTAL 32,9 100
18 KG (Cc) - 1,62
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 185
de diferite ordine
30 N1 - 141
ordinul 1
Valoarea plus a coeficientului de asimetrie indică predominarea versantului stîng.
17
Proiect nr. 25/2012
Zmeuriș, cu Zmeuriș fără Bogat, fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
0,01 0,03
18 KG (Cc) - 1,36
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 185
de diferite ordine
30 N1 141 141
ordinul 1
18
Proiect nr. 25/2012
Zmeuriș, cu Zmeuriș cu Bogat, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
0,01 0,03
18 KG (Cc) - 1,34
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 191
de diferite ordine
30 N1 - 146
ordinul 1
19
Proiect nr. 25/2012
Zmeuriș, cu Zmeuriș cu Bogat, fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
0,01 0,03
18 KG (Cc) - 1,34
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 191
de diferite ordine
30 N1 - 146
ordinul 1
20
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.9a: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu Bogat, cu
derivația Zmeuriș, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
9 Lungime maximă bazin hidrografic Lb km 13,11* Culturi complexe 0,29 1,34
- -
18 KG (Cc) - 1,90
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 149
de diferite ordine
30 N1 - 114
ordinul 1
21
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.9b: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu Bogat, cu
derivația Zmeuriș, fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
- -
18 KG (Cc) - 1,88
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 149
de diferite ordine
30 N1 - 114
ordinul 1
22
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.10a:Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu Bogat, cu

Zmeuriș fără Bogat, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
9 Lungime maximă bazin hidrografic Lb km 13,11 Culturi complexe 0,29 0,85
- -
18 KG (Cc) - 1,46
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 188
de diferite ordine
30 N1 - 143
ordinul 1
2
23
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.10b:Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu Bogat, cu

Zmeuriș fără Bogat, fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
- -
18 KG (Cc) - 1,45
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 188
de diferite ordine
30 N1 - 143
ordinul 1
2
24
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.11a:Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu Bogat, cu

Zmeuriș și Bogat, cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
0,01 0,03
18 KG (Cc) - 1,44
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 194
de diferite ordine
30 N1 - 148
ordinul 1
2
25
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.11b:Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu Bogat, cu

Zmeuriș și Bogat, fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
0,01 0,03
18 KG (Cc) - 1,42
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 194
de diferite ordine
30 N1 - 148
ordinul 1
2
26
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.12a: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea aval confluența cu Bogat, cu
considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
0,38 0,93
13 Coeficient de asimetrie Ca - 0,95 Păduri de foioase 0,35 0,86
18 KG (Cc) - 1,37
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 200
de diferite ordine
30 N1 - 153
ordinul 1
2
27
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.12b: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea aval confluența cu Bogat, fără
considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
0,38 0,92
18 KG (Cc) - 1,36
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 200
de diferite ordine
30 N1 - 153
ordinul 1
2
28
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.13a: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu Toknál,
cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
0,41 0,92
18 KG (Cc) - 1,50
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 210
de diferite ordine
30 N1 - 162
ordinul 1
2
29
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.13b: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea amonte confluența cu Toknál,
fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
0,41 0,91
18 KG (Cc) - 1,49
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 210
de diferite ordine
30 N1 - 162
ordinul 1
2
30
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.14a: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea aval confluența cu Toknál,
cu considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
0,41 0,80
15 Indicator de formă If - 4,55*/6,25 Păduri de amestec 2,45 4,78
18 KG (Cc) - 1,63
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 243
de diferite ordine
30 N1 - 185
ordinul 1
31
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.14b: Principalele caracteristici ai rîului Vîrghiș, secțiunea aval confluența cu Toknál,
fără considerarea efectului de deconectare al Canalului Vîrghiș
2
0,41 0,79
18 KG (Cc) - 1,60
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1690
26 n - 5
29 N - 243
de diferite ordine
30 N1 - 185
ordinul 1
32
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.15a: Principalele caracteristici ai rîului Zmeuriș, secțiunea amonte confluența cu Bogat
1 Codul cursului de apă (*) VIII.1.67.7.1 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,00 0,0
2 Tipologia cursului de apă RO01 - - Facilități pentru sport și loisir - -
2
- -
18 KG (Cc) - 1,26
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1766
26 n - 3
29 N - 38
de diferite ordine
30 N1 - 28
ordinul 1
(*)
Rîul Zmeuriș este considerat în mod oficial cursul superior al rîului Bogat, avînd codul acestuia.
33
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.15b: Principalele caracteristici ai rîului Zmeuriș, secțiunea aval confluența cu Bogat
(Bogat, aval confluența cu Zmeuriș)
1 Codul cursului de apă (*) VIII.1.67.7. - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,00 0,0
2 Tipologia cursului de apă 1
RO01 - - Facilități pentru sport și loisir - -
- -
18 KG (Cc) - 1,17
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1766
26 n - 3
29 N - 44
de diferite ordine
30 N1 - 33
ordinul 1
2
(*)
Rîul Zmeuriș este considerat în mod oficial cursul superior al rîului Bogat, avînd codul acestuia.
34
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.16a: Principalele caracteristici ai rîului Zmeuriș, secțiunea captare cu baraj Uzina de apă,
fără Bogat
1 Codul cursului de apă (VIII.1.67.7.1) - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,00 0,0
- -
18 KG (Cc) - 1,29
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1766
26 n - 3
Numărul total al segmentelor cursurilor de
29 N - 39
apă de diferite ordine
30 N1 - 29
ordinul 1
2
35
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.16b: Principalele caracteristici ai rîului Zmeuriș, secțiunea captare cu baraj Uzina de apă,
cu Bogat
0,01 0,06
18 KG (Cc) - 1,20
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1766
26 n - 3
29 N - 45
30 N1 - 34
ordinul 1
2
36
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.17a: Principalele caracteristici ai rîului Zmeuriș, secțiunea confluență nod Vîrghiș,
fără Bogat
1 Codul cursului de apă (VIII.1.67.7.1 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,21 1,53
2 Tipologia cursului de apă )
RO01 - - Facilități pentru sport și loisir - -
- -
18 KG (Cc) - 1,42
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1766
26 n - 3
29 N - 45
30 N1 - 34
ordinul 1
2
37
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.17b: Principalele caracteristici ai rîului Zmeuriș, secțiunea confluență nod Vîrghiș,
cu Bogat
2
5 Suprafața bazinului hidrografic F km 18,3 Zone de extragere a minereurilor - -
- -
18 KG (Cc) - 1,32
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1766
26 n - 3
29 N - 51
30 N1 - 39
ordinul 1
38
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.18a: Principalele caracteristici ai rîului Bogat, secțiunea amonte confluența cu Zmeuriș
1 Codul cursului de apă VIII.1.67.7.1 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) - -
0,01 0,22
18 KG (Cc) - 1,26
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1431
26 n - 2
29 N - 6
30 N1 - 5
ordinul 1
35 Panta medie a cursului de apă ir ‰ 104
39
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.18b: Principalele caracteristici ai rîului Bogat, secțiunea de confluență cu Vîrghiș

1 Codul cursului de apă VIII.1.67.7.1 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,08 0,41
2
0,01 0,05
18 KG (Cc) - 1,41
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1766
26 n - 3
29 N - 50
30 N1 - 38
ordinul 1
40
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.19: Principalele caracteristici ai rîului Holoșag, la confluența cu rîul Zmeuriș (Bogat)
1 Codul cursului de apă - - - Țesut urban discontinuu (intravilan) - -
2
- -
18 KG (Cc) - 1,50
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1729
26 n - 2
29 N - 3
de diferite ordine
30 N1 - 2
ordinul 1
41
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.20: Principalele caracteristici ai rîului Vereșcut, la confluența cu rîul Zmeuriș (Bogat)
1 Codul cursului de apă - - - Țesut urban discontinuu (intravilan) - -
2
- -
18 KG (Cc) - 1,31
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1680
26 n - 2
29 N - 3
de diferite ordine
30 N1 - 2
ordinul 1
42
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.21: Principalele caracteristici ai rîului Toknál, la confluența cu rîul Vîrghiș

1 Codul cursului de apă - - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 1,69 25,6
- -
14 Coeficient de formă Rf - 0,53*/0,25 Păduri de conifere - -
18 KG (Cc) - 1,41
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 875
25 Panta medie a bazinului hidrografic Ib ‰ 37,6
26 n - 4
29 N - 33
de diferite ordine
30 N1 - 23
ordinul 1
2
43
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.22: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, la postul hidrometric din
Căpîlnița
1 Codul cursului de apă VIII.1.71.6 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,89* 13,9
5 Suprafața bazinului hidrografic F km2 6,4 (7,3)** Zone de extragere a minereurilor - -
0,52 8,12
14 Coeficient de formă Rf - 0,19 Păduri de conifere - -
18 KG (Cc) - 1,48 * intravilan Căpîlnița conf. PUG propus
GRAVELIUS
22 Altitudine medie bazin hidrografic Zm mdMN 975 (1006)**
23 Zb mdMN 1265
26 n - 3
29 N - 28
de diferite ordine
30 N1 - 22
ordinul 1
2
** Conform PABH Olt, 2008, Vol. 1B, Anexa 11, poz. 26, (INHGA)
44
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.23: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, aval stația de epurare Căpîlnița
2
0,52 7,43
18 KG (Cc) - 1,55 * intravilan Căpîlnița conf. PUG propus
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1265
26 n - 3
29 N - 31
de diferite ordine
30 N1 - 24
ordinul 1
45
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.24: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, aval confluența cu Visloc
2
0,52 6,05
13 Coeficient de asimetrie Ca - 0,47 Păduri de foioase -
14 Coeficient de formă Rf - 0,17 Păduri de conifere -
Coeficient de formă (compactitate) * din care 1,254 km2 intravilan Căpîlnița
18 KG (Cc) - 1,50
GRAVELIUS conf. PUG propus
23 Zb mdMN 1265
26 n - 3
29 N - 34
de diferite ordine
30 N1 - 27
ordinul 1
46
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.25a: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, amonte de confluența cu

Canalul Vîrghiș
0,52 4,6
18 KG (Cc) - 1,74
23 Zb mdMN 1265
26 n - 3
29 N - 44
de diferite ordine
30 N1 - 36
ordinul 1
2
47
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.25b: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, aval confluența cu Canalul
Vîrghiș, cu Canalul Vîrghiș
2
0,52 3,44
18 KG (Cc) - 1,60
23 Zb mdMN 1265
26 n - 3
29 N - 59
de diferite ordine
30 N1 - 47
ordinul 1
48
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.26a: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, la limita administrativă, fără
Canalul Vîrghiș
0,52 4,44
18 KG (Cc) - 1,80
23 Zb mdMN 1265
26 n - 3
29 N - 45
de diferite ordine
30 N1 - 37
ordinul 1
2
49
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.26b: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, la limita administrativă, cu

Canalul Vîrghiș
0,52 3,35
18 KG (Cc) - 1,58
23 Zb mdMN 1265
26 n - 4
29 N - 60
de diferite ordine
30 N1 - 48
ordinul 1
2
50
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.27a: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, aval Minele Lueta, fără
Canalul Vîrghiș
5 Suprafața bazinului hidrografic F km2 16,8 Zone de extragere a minereurilor 0,14 0,83
0,85 5,06
18 KG (Cc) - 2,02
23 Zb mdMN 1265
26 n - 3
29 N - 64
de diferite ordine
30 N1 - 52
ordinul 1
51
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.27b: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mic, aval Minele Lueta, cu
Canalul Vîrghiș
5 Suprafața bazinului hidrografic F km2 20,7 Zone de extragere a minereurilor 0,14 0,68
0,85 4,11
18 KG (Cc) - 1,77
23 Zb mdMN 1265
26 n - 4
29 N - 79
de diferite ordine
30 N1 - 63
ordinul 1
52
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.28: Principalele caracteristici ai rîului Visloc, la confluența cu Homorodul Mic

1 Codul cursului de apă - - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,283* 20,51
2
- -
15 Indicator de formă If - 5,88 Păduri de amestec - -
16 Raport de circularitate Rc - 0,45 Zone de tranziție păduri-tufișuri (liziere) - -
18 KG (Cc) - 1,49
23 Zb mdMN 900
26 n - 2
29 N - 3
de diferite ordine
30 N1 - 1
ordinul 1
53
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.29: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mare, în secțiunea stăvilarului amonte
de podul rutier pe DN 13A
1 Codul cursului de apă VIII.1.71 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) - -
2 Tipologia cursului de apă RO01 - - Facilități pentru sport și loisir 0,32* 1,13
2
1,68 5,92
18 KG (Cc) - 1,51 * intravilan Băile Homorod
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1545
26 n - 4
29 N - 71
de diferite ordine
30 N1 - 54
ordinul 1
54
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.30a: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mare, în secțiunea amonte de

confluența cu rîul Băile Homorod
1 Codul cursului de apă VIII.1.71 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) - -
2
2,08 7,00
18 KG (Cc) - 1,58 * intravilan Băile Homorod
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1545
26 n - 4
29 N - 83
de diferite ordine
30 N1 - 62
ordinul 1
55
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.30b: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mare, în secțiunea aval de

confluența cu rîul Băile Homorod
1 Codul cursului de apă VIII.1.71 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,454** 1,11
2
2,47 6,02
Coeficient de formă (compactitate) * intravilan Băile Homorod
18 KG (Cc) - 1,42
GRAVELIUS ** intravilan Căpîlnița conf. PUG propus
23 Zb mdMN 1545
26 n - 4
29 N - 107
de diferite ordine
30 N1 - 81
ordinul 1
56
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.31: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mare, în secțiunea postului
hidrometric (dintre confluența cu rîul Băile Homorod și barajul MHC)
5 Suprafața bazinului hidrografic F km2 41,1 (40,0)** Zone de extragere a minereurilor - -
2
2,47 6,01
18 KG (Cc) - 1,41
22 Altitudine medie bazin hidrografic Zm mdMN 953 (954)**
23 Zb mdMN 1545
26 n - 4
29 N - 107
de diferite ordine
30 N1 - 81
ordinul 1
* Valoarea mai mică a acestei valori (9) care se determină prin apreciere pe baza unor convenții formale, comparativ cu valoarea
medie rezultată dintr-o formulă de calcul arată dificultățile întîlnite în cazul unor forme de bazin speciale.
Celelalte valori notate cu * rezultă din utilizarea valorii maxime, iar cele după linia / din considerarea în formule pentru valoarea
maximă a bazinului, a valorii medii.
** Conform PABH Olt, 2008, Vol. 1B, Anexa 11, poz. 24, (INHGA)
57
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.32: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mare, în secțiunea barajului MHC
2,47 6,00
18 KG (Cc) - 1,41
23 Zb mdMN 1545
26 n - 4
29 N - 107
de diferite ordine
30 N1 - 81
ordinul 1
2
58
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.33: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mare, aval confluența cu rîul
Tîrbucul Mare (capăt aval stațiune, la limita propusă pentru intravilan)
2
3,5 7,14
18 KG (Cc) - 1,43
23 Zb mdMN 1545
26 n - 4
29 N - 134
de diferite ordine
30 N1 - 102
ordinul 1
59
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.34: Principalele caracteristici ai rîului Homorodul Mare, aval stație de epurare propusă
(amonte confluența cu rîul Mărtiniș)
2
3,5 6,68
18 KG (Cc) - 1,42
23 Zb mdMN 1545
26 n - 4
29 N - 147
de diferite ordine
30 N1 - 113
ordinul 1
60
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.35a: Principalele caracteristici ai rîului Băile Homorod, în secțiunea barajului de captare
a Uzinei de apă
1 Codul cursului de apă VIII.1.71.2 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,396** 4,21
2
0,46 4,89
18 KG (Cc) - 2,06
23 Zb mdMN 1461
26 n - 3
29 N - 18
de diferite ordine
30 N1 - 14
ordinul 1
61
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.35b: Principalele caracteristici ai rîului Băile Homorod, în secțiunea de confluență cu

rîul Homorodul Mare
1 Codul cursului de apă VIII.1.71.2 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,454** 3,98
2
0,53 4,65
18 KG (Cc) - 2,08
23 Zb mdMN 1461
26 n - 3
29 N - 24
de diferite ordine
30 N1 - 19
ordinul 1
62
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.36: Principalele caracteristici ai rîului Kislikat, afluent de stînga din centrul stațiunii, în
secțiunea de confluență cu rîul Băile Homorod
1 Codul cursului de apă - - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,055** 3,31
2
7 Suprafața versantului drept Fdr km2 0,37 Pășuni - -
0,07 4,22
18 KG (Cc) - 1,44
23 Zb mdMN 866
26 n - 2
29 N - 6
de diferite ordine
30 N1 - 5
ordinul 1
63
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.37a: Principalele caracteristici ai rîului Gheopiu, în secțiunea podului rutier pe DN 13A
1 Codul cursului de apă VIII.1.67.7.2.2 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,063 0,67
2 Tipologia cursului de apă - - - Facilități pentru sport și loisir - -
4 Stare ecologică - - - Zone de halde - -
- -
13 Coeficient de asimetrie Ca - -0,91 Păduri de foioase 4,597 48,9
18 KG (Cc) - 1,33
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1488
26 n - 4
29 N - 42
30 N1 - 34
ordinul 1
2
64
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.37b: Principalele caracteristici ai rîului Gheopiu, la confluența cu rîul Chirui

1 Codul cursului de apă VIII.1.67.7.2.2 - - Țesut urban discontinuu (intravilan) 0,343* 1,88
1,917 10,53
13 Coeficient de asimetrie Ca - -1,03 Păduri de foioase 7,74 42,53
Coeficient de formă (compactitate) * din care 0,279 km2 intravilan Lueta conf.
18 KG (Cc) - 1,54
GRAVELIUS PUG propus, diferența fiind trupul Gheopiu
23 Zb mdMN 1488
26 n - 4
29 N - 75
30 N1 - 60
ordinul 1
2
65
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.38a: Principalele caracteristici ai Canalului Vîrghiș, la confluența ramurilor

2
- -
18 KG (Cc) - 1,69
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1014
26 n - 2
29 N - 4
de diferite ordine
30 N1 - 3
ordinul 1
66
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.38b: Principalele caracteristici ai Canalului Vîrghiș, la podul rutier de pe DN 13A

2
- -
18 KG (Cc) - 1,61
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1014
26 n - 2
29 N - 5
de diferite ordine
30 N1 - 4
ordinul 1
67
Proiect nr. 25/2012
Tabel 1.12.38c: Principalele caracteristici ai Canalului Vîrghiș, la confluența cu rîul Homorodul Mic
4 Stare ecologică - - - Zone de halde 0,045 1,08
- -
18 KG (Cc) - 2,12
GRAVELIUS
23 Zb mdMN 1014
26 n - 3
29 N - 14
de diferite ordine
30 N1 - 11
ordinul 1
2
68
Tabelul 1.12.39.1 Rîul Vîrghiș-date hidrologice
Debit Debit Debit maxim cu asigurarea de p%
mediu mediu Qmax.p
Suprafața Altitudinea Debit lunar zilnic (m3/s)
bazinului medie a mediu minim minim
Rîu Secțiune hidrografic b.h. multianual anual cu anual cu
F A Q0 asigurarea asigurarea
1% 5% 10 %
(km2) (mdMN) (m3/s) de 95% de 95%
Qm.L.min.an.95 Qm.zi.min.an.95
(m3/s) (m3/s)
0,029
baraj captare MHC 12,1 1475 0,31*** 0,060 0,032*** 77*** (63) 42*** (34) 31*** (47)
(0,047)
captare superioară/inferioară
Uzina de Apă, cu considerarea
18,3 1389 0,400 0,084 0,040 87 47 36
efectului de deconectare al
șanțului drumului*
derivație nordică (superioară) a
Canalului Vîrghiș, cu
19,0 1376 0,408 0,086 0,041 89 49 36,5
considerarea efectului de
deconectare al acestuia
amonte confluența cu derivația
Zmeuriș, cu considerarea
19,2 1369 0,410 0,086 0,041 90 49 37
Canalului Vîrghiș
aval confluența cu derivația
Zmeuriș, cu considerarea
20,4 1345 0,416 0,087 0,042 92 50 38
Canalului Vîrghiș
Zmeuriș, cu Zmeuriș fără Bogat, 0,678 0,142 0,068
32,9 1359 118 65 49
cu considerarea efectului de 0,560** 0,116** 0,056**
deconectare al Canalului Vîrghiș
Vîrghiș
Zmeuriș, cu Zmeuriș cu Bogat, 0,765 0,161 0,077
37,5 1347 127 70 52
cu considerarea efectului de 0,591** 0,124** 0,059**
amonte confluență Bogat, cu
derivația Zmeuriș, cu
21,6 1320 0,428 0,090 0,043 95 52 39
considerarea efectului de
Zmeuriș fără Bogat, cu 0,695 0,146 0,070
34,1 1342 120 66 49
considerarea efectului de 0,556** 0,117** 0,056**
Zmeuriș și Bogat, cu 0,774 0,163 0,078
38,7 1332 129 71 53
considerarea efectului de 0,597** 0,125** 0,060**
aval confluență Bogat, cu
considerarea efectului de 40,8 1315 0,807 0,169 0,081 132 72 54
amonte confluență Toknál, cu
aval confluență Toknál, cu
* Captarea inferioară a Uzinei de Apă se află pe o derivație a rîului Vîrghiș.
** În ipoteza repartiției egale a debitelor la intersecția rîurilor Zmeuriș și Bogat. Se poate considera în mod justificat că
această variantă este mai aproape de realitate, nu pentru împărțirea egală a debitelor la intersecție (care este o ipoteză
arbitrară), ci pur și simplu pentru că existența acestei împărțiri este o certitudine.
*** Debitele sînt conform studiului hidrologic INHGA 5139/17.11.2010. menționat în avizul de GA 302/26.11.2010, iar
cele în ( ) conform autorizației de GA 245/25.10.2011. Cifrele îngroșate reprezintă debitul mediu zilnic anual cu
asigurarea de 95 %.
Debitele din aval de confluența cu derivația Zmeuriș au fost estimate cu neglijarea efectului derivațiilor de debit de
către Canalul Vîrghiș.
69
Tabelul 1.12.39.2 Rîul Zmeuriș și Bogat-date hidrologice
mediu mediu Qmax.p
1% 5% 10 %
(km2) (mdMN) (m3/s) de 95% de 95%
(m3/s) (m3/s)
amonte confluență Bogat 12,5 1380 0,268 0,056 0,027 71 39 29
aval confluență Bogat
17,1 1347 0,349 0,073 0,035 84 46 35
(Bogat, aval confluența Zmeuriș)
baraj captare Uzina de Apă, fără
Zmeuriș 12,6 1377 0,270 0,057 0,027 72 39 30
Bogat
(Bogat)
baraj captare Uzina de Apă, cu
17,2 1346 0,350 0,074 0,037 85 46 35
Bogat
confluență Vîrghiș, fără Bogat 13,7 1344 0,279 0,059 0,028 75 46 31
confluență Vîrghiș, cu Bogat 18,3 1323 0,362 0,076 0,037 87 48 36
amonte confluența Zmeuriș 4,6 1256 0,083 0,017 0,008 40 22 16,4
Bogat
confluență Vîrghiș 19,2 1311 0,380 0,080 0,038 90 50 37
Tabelul 1.12.39.3 Rîul Gheopiu-date hidrologice

Suprafața Altitudinea Debit maxim cu asigurarea de p%
bazinului medie a Qmax.p
Rîu Secțiune hidrografic b.h. (m3/s)
F A
1% 5% 10 %
(km2) (mdMN)
pod rutier DN 13A 9,4 1085 48 27 21
Gheopiu
confluența Chirui 18,2 980 66 38 28
Tabelul 1.12.39.4 Rîul Homorodul Mic-date hidrologice

mediu mediu Qmax.p
1% 5% 10 %
(km2) (mdMN) (m3/s) de 95% de 95%
(m3/s) (m3/s)
975 0,079
post hidrometric Căpîlnița 6,4 (7,3)* 0,017 0,008 39,4 22 17
(1006)* (0,118)*
aval stație epurare Căpîlnița
7,0 964 0,090 0,019 0,009 41 23 18
(propunere PUG Căpîlnița)
Homorodul aval confluența Visloc 8,6 945 0,108 0,022 0,011 46 26 20
Mic 0,028
amonte confluența Canal Vîrghiș 11,3 918 0,134 0,013 53 30 23
(0,014)**
aval confluența Canal Vîrghiș 15,1 907 0,175 0,051 0,017 61 35 26
aval Minele Lueta
20,7 880 0,228 0,057 0,023 71 40 31
(cu Canalul Vîrghiș)
* Conform PABH Olt, 2008, Vol. 1B, Anexa 11, poz. 26, (INHGA)
Diferența în plus de 0,9 km2 provine cel mai probabil din gradul de precizie al hărții utilizate de INHGA. Pe hărțile de
detaliu la scări mai mici de 1:5000 utilizate în PUG, delimitarea este mult mai precisă datorită evidențierii mai exacte a
cumpenei apelor. Astfel o diferență de 0,46 km2 provine sigur din zona de obîrșie a rîului, limitrofă bazinului hidrografic
al rîului Vîrghiș. Ca atare, restul de diferență de 0,44 km 2 provine din zona de delimitare cu b.h. al rîului Homorodul
Mare.
** Conform studiu hidrologic INM București, 1995.
70
Tabelul 1.12.39.5 Rîul Homorodul Mare-date hidrologice
mediu mediu Qmax.p
1% 5% 10 %
(km2) (mdMN) (m3/s) de 95% de 95%
(m3/s) (m3/s)
stăvilar amonte pod rutier
28,4 942 0,354 0,075 0,035 82 47 35
DN13A
amonte confluența Băile
29,7 936 0,365 0,077 0,036 84 48 36
Homorod
aval confluența Băile Homorod 41,0 953 0,507 0,082 0,051 96 55 42
41,1 0,507
post hidrometric Băile Homorod 953 (954)* 0,082 0,051 96 55 42
Homorodul (40,0)* (0,508)*
Mare baraj captare MHC 41,13 953 0,507 0,082 0,051 96 55 42
aval confluența Pîrîul cu Hopuri
(Gödrös) (capăt aval intravilan, 49,0 928 0,594 0,118 0,059 105 60 45
propus prin PUG)
amonte confluența Mărtiniș
(aval stație de epurare propusă 52,4 917 0,622 0,132 0,062 109 62 47
prin PUG)
* Conform PABH Olt, 2008, Vol. 1B, Anexa 11, poz. 24, (INHGA)
Diferența în minus de 1,1 km2 provine cel mai probabil din gradul de precizie al hărții utilizate de INHGA. Pe hărțile de
detaliu la scări mai mici de 1:5000 utilizate în PUG, delimitarea este mult mai precisă datorită evidențierii mai exacte a
cumpenei apelor. Astfel o diferență de cel puțin 0,44 km 2 provine sigur din zona limitrofă cu b.h. al rîului Homorodul
Mic. Ca atare, restul de diferență de 0,66 km2 provine din zona de delimitare cu b.h. al rîului Tîrnava Mare.
Tabelul 1.12.39.6 Rîul Băile Homorod-date hidrologice

mediu mediu Qmax.p
1% 5% 10 %
(km2) (mdMN) (m3/s) de 95% de 95%
(m3/s) (m3/s)
Băile baraj captare Uzina de Apă 9,4 1040 0,131 0,028 0,013 48 27 21
Homorod confluență Homorodul Mare 11,4 999 0,150 0,032 0,015 53 30 23
Tabelul 1.12.39.7 Rîul Kislikat-date hidrologice

Suprafața Altitudinea Debit maxim cu asigurarea de p%
bazinului medie a Qmax.p
Rîu Secțiune hidrografic b.h. (m3/s)
F A
1% 5% 10 %
(km2) (mdMN)
Kislikat confluența Băile Homorod 1,66 813 18 10 8
71
Tabelul 1.13.1. Compoziția apelor minerale ale izvorului Lobogó din Vlăhița (1820)
Analiza chimică originală (dr. Pataki Sámuel, 1820) Analiza chimică în unitățile de măsură contemporane
Cantitate
Denumire izvor într-un
Denumire Denumire actuală parametru/
UM pfund UM Cantitate
parametru/substanță substanță
(polgári
font)
Lobogó hévmérséklet ºR 16-18 temperatura ºC 12,8-14,4
aránysúly - 1,0016 greutate specifică kg/m3 1,0016
kénsavas szikéleg szemer 1,800 sulfat de sodiu (Na2SO4) mg/l 225,4
kénsavas mészéleg szemer - sulfat de calciu (CaSO4) mg/l -
szikhalvag szemer 2,800 clorură de sodiu (NaCl) mg/l 350,6
szénsavas szikéleg szemer 4,000 carbonat de sodiu (Na2CO3) mg/l 500,9
szénsavas mészéleg szemer 2,800 carbonat se calciu (CaCO3) mg/l 350,6
carbonat de magneziu
szénsavas keseréleg szemer 1,600 mg/l 200,4
(MgCO3)
szénsavas vasélecs szemer 0,640 carbonat de fier (FeCO3) mg/l 80,1
kovasav szemer 0,664 acid silicic mg/l 83,1
14,364
összesen szemer total mg/l 1791,1
(14,304)
szénsav k. h. (köbhüvelyk) 27,720 dioxid de carbon (CO2) cm3 454
vízhozam akó/nap - debit l/zi -
72
Tabelul 1.13.2. Caracteristicile și compoziția chimică a apelor minerale unor izvoare din Vlăhița
și Minele Lueta
Denumire izvor / Localizare
Vlăhița Minele Lueta
Specificații UM Izvorul de Izvor mineral
F8 F7 Hámori Lobogó lîngă drum (Küpüs - F509 Lueta
(Bányatelep) Ladó kút)
Debit, Q l/s 2,5 0,125 0,01 0,777 10 0,028 0,625
Temperatura apei ºC 26 24 14 17 14 14 17
Temperatura aerului ºC 10 11 10 10 10 10 10
pH - 6,9 7,8 7,5 8 7,1 8 8,9
Hidrogen sulfurat (HS) mg/l abs abs abs abs abs abs abs
cloruri(Cl-) mg/l 3,54 92,2 344 458 390 1702 1488
nitrați (azotați( (NO3-) mg/l abs 0,6 1,4 0,4 0,6 2,7 0,9
nitriți (azotiți) (NO2-) mg/l abs abs abs 3 abs abs 8
anioni
sulfați (SO42-) mg/l 11,6 32,8 18,8 19,6 355 32,5 8,4
hidrogenfosfați (HPO42-) mg/l abs abs abs abs abs abs 0,1
hidrogencarbonați (HCO3-) mg/l 273,5 664,9 759,3 1025 683,2 1409 1543
natriu (sodiu) (Na+) mg/l 38,9 157 357 454 350 831 754
kaliu (potasiu) (K+) mg/l 11 19 33 65 72 45 54
litiu (Li+) mg/l abs 0,3 0,7 0,9 0,1 2 0,8
amoniu (NH4+) mg/l abs abs abs abs abs 0,32 abs
calciu (Ca2+) mg/l 8,9 90 89 100 220 600 560
cationi magneziu (Mg2+) mg/l 28,6 27,8 12,6 42,5 5,3 50 53,8
fier total (Fe2++Fe3+) mg/l 1,5 1,3 17 4 26 1,3 3,6
mangan (Mn2+) mg/l abs abs abs abs 0,2 0,1 0,1
aluminiu (Al3+) mg/l abs abs abs abs abs abs abs
cupru (Cu2+) mg/l abs abs abs abs abs abs abs
crom (Cr) mg/l abs abs abs abs abs abs abs
Duritate totală ºdG 7,88 18,7 15,4 23,9 32 95,6 90,8
Acid silicic (H2SiO3) mg/l 112,8 187,13 109,16 122,67 87,33 103,9 107,6
Acid metaboric (HBO2) mg/l 0,6 15,19 34,44 60,79 65,85 149,1 155,6
Dioxid de carbon liber (CO2) mg/l 220 836 1716 1762 1986 1672 1628
Substanțe organice mg/l 15,8 15,8 25,28 41,08 18,96 37,92 53,72
Mineralizare totală mg/l 726,28 2139,9 3516,8 4158,8 4261,7 6638,57 6401,5
bicarbonatată cloorosodică,
clorosodică, bicarbonatată, bicarbonatată clorosodică,
bicarbonatată sodică, calcică,
bicarbonata- clorosodică, clorosodică, borică,
Caracterizarea apei - magneziană, calcică, bicarbonata-
tă, carboga- carboga- carboga- carboga-
sodică carboga- tă, carboga-
zoasă zoasă zoasă zoasă
zoasă zoasă
Notă: abs= absent.
73
Tabelul 1.13.3. Izvoarele de apă minerală din Vlăhița
Amenajare,
Nr. Cod Tip Specificații, Tipul apei Recomandări
Denumire Localizare stare de
crt. ANRM apariție caracteristici minerale medicale
conservare
sodică, calcică,
Csíkútja (Drumul În zona izvoarelor
1 - izvor neamenajat - A≈ 1600 mdMN magneziană,
Ciucului) rîului Vîrghiș
bicarbonatică
- executat: 1975, IPEG
Harghita
- A≈ 827 mdMN
- H= -540 (-276) m
- Q= 25 l/s=2160 m3/zi în
1975, în prezent ~2,5
l/s= 216 m3/zi din cauza
colmatării
bicarbonatată,
- T= 26(25,5)ºC
magneziană,
- artezian
Mal drept rîu sodică
- compoziția chimică
Vîrghiș ~43 m,
(mg/l): Cl--3,54; SO42--
~405 m pe direcția (hipotermală,
F8, Ștrand termal amenajat, 11,6; HCO3--273,5; Na+-
2 - foraj perpendicu-lară slab
Vlăhița în exploatare 38,9; K+-11; Ca2+-8,9;
nord ax DN13A, bicarbonatată,
Mg2+-28,6; Fe-1,5; TDS=
intravilan, locul calcică,
726,28; H2SiO3-112,8;
Sóhely magneziană,
HBO2-0,6; CO2 liber-
bromurată,
220;
carbogazoasă)
- substanțe organice=
15,8 mg/l
- pH= 6,9
- duritate totală=7,88ºdG
(- TDS (total substanțe
minerale dizolvate)
(mineralizare)= 726 mg/l
(redusă))
- executat 1975, IPEG
Harghita
- A≈ 815 mdMN
- H= -552 (-276)(502) m
- Q= 0,125 l/s= 10,8
m3/zi (1,5 l/s= 130 m3/zi,
iar în 1978, 0,4 l/s= 34,6
m3/zi)
bicarbonatată,
- T= 24ºC (32ºC, iar în
sodică, calcică,
Mal stîng rîu 1978, 30ºC)
slab
Vîrghiș ~30 m, ~55 - artezian
neamenajat, în carbogazoasă
3 - F7 foraj m nord ax pod - compoziția chimică
conservare (slab
DN13A km (mg/l): Cl--92,2; NO3--0,6;
mineralizată,
105+053, intravilan SO42--32,8; HCO3--664,9;
bicarbonatată,
Na+-157; K+-19; Li+-0,3;
alcalină)
Ca2+-90; Mg2+-27,8; Fe-
1,3; TDS= 2139,92;
H2SiO3-187,13; HBO2-
15,19; CO2 liber-836;
15,8 mg/l
- pH= 7,8
colmatat, sur-
- executat ~1980, IPEG
pat,
Intravilan, probabil Harghita (1997,
abandonat
parcela din str. Re- GEOLEX SA Harghita)
(În iarna 1997- (clorosodică, cu
publicii 58F, locul - A≈ 832 mdMN
1998 în jurul conținut foarte
4 - F713 foraj Sóhely, la sud ~95 - H= -522 m
fo-rajului din mare de gaze
m în direcția per- - Q= bogat
vapo-rii de apă sub presiune)
pendiculară pe ax - T= 30ºC
mine-rală s-a
DN 13A - artezian ~30 m
format un
-conținut ridicat de săruri
crater.)
5 - FA foraj Intravilan, parcela - în funcțiune, - executat 2007 conținut ridicat
74
în pregătire
utilizarea prin
din str. Republicii PUZ 453/2010
- A= 832,5 mdMN de amestec de
58F, locul Sóhely, la - licența
- H= -400 m gaze (metan
sud ~120 m în exploatare
- Q= 3,75 l/s= 324 m3/zi (CH4) și CO2)
direc-ția ANRM nr.
- T= 35-41ºC sub presiune
perpendiculară pe 15429/2012
-artezian ciclic ~30-40 m mare
ax DN 13A - cu perimetru
de protecție
hidrogeologică
partea estică Lazul
Vîrghiș, între rîul
abandonat
6 - F506 foraj Majzos și limita
dispărut (?)
estică intravilan
oraș
- A≈ 816 mdMN
- carbogazoase
Analiza chimică dr. Pata-
- După Jánosi
ki Sámuel, 1820:
Cs.-Péter É.-
-T = 12,8-14,4ºC
- amenajat pe- amestec Jánosi K.
(un izvor cu apă rece ca
ntru băi (sec. (2005): „În
gheța, celălalt fierbinte)
bază versant mal XVIII-început zilele noas-tre
- compoziție amestec
grup de drept Canal Vîrghiș, sec. XX) numai apele
(mg/l): Na2SO4-225,4;
Lobogófürdő 2 izvoare partea sudică - dispărut prin călduțe mixte
7 - NaCl-350,6; Na2CO3- băi curative
(Băile Lobogó) înveci- intravilan, probabil 1975 (?) carbogazoase
500,9; CaCO3-350,6;
nate parcela nr. 82 str. - În 2015 nu s- sodice-calcice-
MgCO3-200,4; FeCO3-
Ștrandului au găsit bicarbonatate
80,1; acid silicic-83,1;
aceste clorosodice ...
total TDS= 1791,1 mg/l.
izvoare. mai amintesc
CO2= 506,6 cm3
de renumitele
După Vofkori László
băi ale sec.
(1998):
XIX.”
- Q= 500 m3/zi (5,79 l/s)
- După Orbán
Balázs (1868),
citînd analiza
- amenajat
dr. Pataki
(sec. XVIII-
Sámuel din
început sec.
1820: simila-ră
XX)
Lobogófürdő grup 2 în apropierea Băilor cu cea a cură internă băut
8 - - dispărut
(Băile Lobogó) izvoare Lobogó izvoarelor băii
- În 2015 nu s-
- După Vofkori
au găsit
László (1998):
aceste
feruginoasă,
izvoare.
bicarbonatată,
acidulată
- amenajat
(sec. XVIII-
la mal stîng rîu XIX)
Üzemi Homorodul Mic, la - dispărut prin
9 - izvor
(Uzinei) limita sudică Uzina acoperire cu
de Fier, intravilan halda de zgură
a Uzinei de
Fier
- A≈ 787 (775 ?) mdMN
- Q= 0,01 l/s= 0,86 m3/zi
(0,02 l/s= 1,73 m3/zi)
la ~20 m de mal - neamenajat, - T= 14ºC
stîng rîu Homorodul într-o - compoziția chimică
- bicarbonatată,
Mic, la baza unui excavație în (mg/l): Cl--344; NO3--1,4;
calcică, sodică,
perete stîncos, la aglomerate SO42--18,8; HCO3--759,3;
grup feruginoasă
10 - Hámori ~100 m aval de vulcanice, Na+-357; K+-33; Li+-0,7;
izvoare - (clorosodică,
Vashámor, în neglijat, în Ca2+-89; Mg2+-12,6; Fe-
bicarbonatată,
dreptul Spitalului 2015 găsit 17; TDS= 3516,8;
carbogazoasă)
(Centrului sanitar), practic H2SiO3-109,16; HBO2-
intravilan colmatat 34,44; CO2 liber-1716;
25,28 mg/l
- pH= 7,5
75
(- TDS≈ 3000 mg/l, din
care CO2 liber > 1000
mg/l)
la ~28 m de mal - neamenajat,
stîng rîu Homorodul dar curat, cu - A≈ 775 mdMN
Mic, la baza aspect îngrijit, - Q= 0,03 l/s= 2,6 m3/zi - bicarbonatată,
11 - Izvor izvor versantului, într-o între cîțiva - TDS≈ 3000 mg/l, din calcică, sodică,
mică poiană, la bolovani de care CO2 liber > 1000 feruginoasă
~155 m aval de mari mg/l
izvorul Hámori dimensiuni
- A≈ 766 mdMN
- Q= 200 m3/zi (2,31 l/s) - feruginoasă, în 1868: boli de
în mal drept rîu - amenajat
Dobogófürdő - lăsată netulburată, du- puternic hipertrofie a
Homorodul Mic, cu pentrru băi
(Băile Dobogó) pă cca. 24 ore suprafața acidulată ganglionului limfatic
cca. 20-30 m mai într-un bazin
12 - Székely-füred izvor apei din bazin se acope- - Vofkori cauzată de
jos de izvorul de căptu-șit cu
Ugronfürdő ră cu un văl gros irizat, (1998): alcalin, tuberculoză, boli de
foraj Lobogó, piatră
(Băile Ugron) care ar indica un conți- calcic, bogat paraziți intestinali,
scensional - dispărut
nut de petrol sau eter de acidulat răceli
petrol (petroleum)
- amenajat
în mal drept rîu
Dobogófürdő într-un bazinaș
Homorodul Mic, cu
(Băile Dobogó) hexagonal din - feruginoasă,
cca. 20-30 m mai
13 - Székely-füred izvor piatră, cu puternic în 1868: cură de băut
jos de izvorul de
Ugronfürdő țeavă de acidulată
foraj Lobogó,
(Băile Ugron) scurgere
scensional
- dispărut
- executat 1952
- A≈ 775 mdMN
- H= -180 m
- Q= 0,777 l/s=67,1 m3/zi
(1,4 l/s= 121 m3/zi)
(-Q≤ 250 m3/zi= 2,89 l/s)
[- Q= 1,5 l/s= 130 m3/zi]
- T= 17(14)ºC
- amenajat,
(- T= 20-21ºC)
cap-tat într-un
[- T= 18ºC]
clopot circular,
cu 3 țevi de
(mg/l): Cl--458; NO3--0,4;
curgere, cea
la ~38 m de mal NO2--3; SO42--19,6;
din mijloc
drept rîu HCO3--1025; Na+-454; - bicarbonatată,
prevăzută cu
Homorodul Mic, K+-65; Li+-0,9; Ca2+-100; clorosodică,
14 - Lobogó foraj un dop cu 2
între nr. 61-63 str. Mg2+-42,5; Fe-4; TDS= feruginoasă,
țevi-șoare,
Spitalului (DJ 132), 4158,8; H2SiO3-122,67; carbogazoasă
acoperit cu un
artezian HBO2-60,79; CO2 liber-
pavilion
1762;
pătratic
[- CO2 era
41,08 mg/l
utilizat la
- pH= 7,8
Uzina de Fier]
(- TDS în 1957: 2335,34
mg/l)
[- TDS= 3900 mg/l, din
care CO2 liber= 1600
mg/l]
[gaze liber:e: N2= 79 %,
CO2= 19 %]
NOTĂ:
- În cazul izvoarelor cunoscute sub mai multe nume, denumirea lor s-a trecut în ordinea descrescîndă a gradului de cunoaștere, respectiv vechimii.
- Cifrele în paranteză reprezintă datele altor surse documentare, iar tipul apelor minerale este cel menționat identic de majoritatea surselor
documentare. Datele din diferitele paranteze aparțin aceleași surse documentare.
- Deși Vofkori László (1998) se referă la izvoarele băii, el mai menționează că, „actualmente (adică în perioada premergătoare scrierii articolului,
n.n.) apa acestor izvoare este folosită pentru băut”. Coroborată cu datele lui Orbán Balázs (1868), care scrie despre izvoarele băii că unul este
rece ca gheața și celălalt fierbinte rezultă că, nu poate fi vorba decît despre izvoarele folosite pentru băut din apropierea fostei băi. Din acest motiv
s-a menționat la poz. 8.
76
Tabelul 1.13.4. Izvoarele de apă minerală din Minele Lueta
Amenajare,
conservare
la ~8 m de mal
stîng rîu Homorodul
- A≈ 697 (725) mdMN
Mic, între DJ 132 și
- Q= 10 l/s= 864 m3/zi
rîu, la 46 m amonte
- T= 14(19)ºC
de gardul parcelei
nr. 8, 109 m
(mg/l): Cl--390; NO3-- - bicarbonatată,
amonte pod rutier amenajat într-o
0,6; SO42--355; HCO3-- clorosodică,
„Margit” pe DJ 132, cuvă din piatră
Bányatelep 683,2; Na+-350; K+-72; carbogazoasă
captat pe par-tea brută zidită, cu +
(Minele Lueta) Li -0,1; Ca2+-220; Mg2+- - mixt sodic-
1 - izvor opusă a drumu-lui adîncimea de
Kerekfenyő 5,3; Fe-26; Mn2+-0,2; calcic-
la intrarea în ~0,9 m, cu 3
(Bradul Rotund) TDS= 4261,7; H2SiO3- magnezian-
podețul cu 3 m țevișoare de
87,33; HBO2-65,85; bicarbonatic
amonte; emergența curgere
CO2 liber-1986; feruginos
reală se află în
gale-ria de mină
18,96 mg/l
părăsită „Margit-
- pH= 7,1
táró” din versantul
- duritate totală= 32ºdG
stîng, la ~130 m
aval
- A≈ 676 mdMN
- Q= 0,625 l/s= 54 m3/zi
- T= 17ºC
(mg/l): Cl--1488; NO3--
mal stîng rîu Homo- 0,9; NO2--8; SO42--8,4;
rodul Mic, la ~10 m HPO42--0,1; HCO3--
de albie, în curtea 1543; Na+-754; K+-54;
clorosodică,
ABA Olt, de sub neamenajat, în Li+-0,8; Ca2+-560; Mg2+-
2 - F509 foraj borică,
galeria de mină conservare 53,8; Fe-3,6; Mn2+-0,1;
carbogazoasă
părăsită „Gusztáv- TDS= 6401,5; H2SiO3-
főtáró” din versantul 107,6; HBO2-155,6;
stîng, artezian CO2 liber-1628;
53,72 mg/l
- pH= 8,9
- duritate
totală=90,8ºdG
- A≈ 667 (715) mdMN
- Q= 0,028 l/s= 2,4 m3/zi
pe malul drept rîu
- T= 14ºC
Homorodul Mic,
între rîu și DJ 132,
(mg/l): Cl--1702; NO3--
la 292 m aval de la
2,7; SO42--32,5; HCO3--
ramificația
1409; Na+-831; K+-45;
accesului la piua lui
Li+-2; NH4+-0,32; Ca2+-
Silye Lőrinc de pe amenajat într-n
600; Mg2+-50; Fe-1,3;
Küpüs malul opus de la nr. bazinaș de cloorosodică,
Mn2+-0,1; TDS=
Ladó-kút 13; accesul se face 20x30 cm din calcică,
3 - izvor 6638,57; H2SiO3-103,9;
(Fîntîna Ladó) prin trepte scînduri dede- bicarbonatată,
HBO2-149,1; CO2 liber-
Ladók-kút ? amenajate în subt și sus cu carbogazoasă
1672;
taluzul DJ 132, de piatră brută
la bifurcația unui
37,92 mg/l
acces rutier peste
- pH= 8
pod la o parcelă de
- duritate
pe malul opus,
totală=95,6ºdG
aflată la 16 m aval
- pe suprafața apei se
de izvor
formează o peliculă
irizîndă
NOTĂ:
77
Tabelul 1.13.5. Analiza chimică a apei minerale ale izvoarelor Lobogó și Mária din Băile Homorod
(1820)
Analiza chimică originală (dr. Pataki Sámuel, 1820) Analiza chimică în unitățile de măsură contemporane
Cantitate
Denumire izvor într-un
Denumire Denumire actuală parametru/
UM pfund UM Cantitate
parametru/substanță substanță
(polgári
font)
Lobogó hévmérséklet ºR 9 temperatura ºC 7,2
(Felső forrás) aránysúly - 1,0022 greutate specifică kg/m3 1,0022
(Izvorul de sus) kénsavas szikéleg szemer 1,60 sulfat de sodiu (Na2SO4) mg/l 200
kénsavas mészéleg szemer 0,40 sulfat de calciu (CaSO4) mg/l 50
szikhalvag szemer 1,00 clorură de sodiu (NaCl) mg/l 125
szénsavas szikéleg szemer 3,90 carbonat de sodiu (Na2CO3) mg/l 488
szénsavas mészéleg szemer 1,60 carbonat se calciu (CaCO3) mg/l 200
szénsavas keseréleg szemer 1,00 mg/l 125
(MgCO3)
szénsavas vasélecs szemer 0,40 carbonat de fier (FeCO3) mg/l 50
kovasav szemer 0,60 acid silicic mg/l 75
összesen szemer 10,50 total mg/l 1.313
vízhozam akó/nap 450 debit l/zi 25.470
Mária hévmérséklet ºR <9 temperatura ºC <7
(Alsó forrás) aránysúly - - greutate specifică -
(Izvorul de jos) késavas szikéleg szemer 1,20 sulfat de sodiu (Na2SO4) mg/l 150
kénsavas mészéleg szemer 0,64 sulfat de calciu (CaSO4) mg/l 80
szikhalvag szemer 1,28 clorură de sodiu (NaCl) mg/l 160
szénsavas szikéleg szemer 3,08 carbonat de sodiu (Na2CO3) mg/l 385
szénsavas mészéleg szemer 2,81 carbonat se calciu (CaCO3) mg/l 352
szénsavas keseréleg szemer 1,72 mg/l 215
(MgCO3)
szénsavas vasélecs szemer 0,60 carbonat de fier (FeCO3) mg/l 75
kovasav szemer 0,52 acid silicic mg/l 65
11,91
összesen szemer total mg/l 1.491
(11,85)
vízhozam akó/nap - debit l/zi -
78
Tabelul 1.13.7. Izvoarele de apă minerală din Băile Homorod
Amenajare,
conservare
?
- se află în peri-
mal stîng rîu Homo- - A≈ 756 mdMN cu conținut
metrul de pro-
rodul Cărbunești, la - T= 9-12ºC redus de dioxid
1 - Izvor izvor tecție hidrogeo-
~310 m amonte de - CO2 liber= 1540-2110 de carbon,
logică conform
ultima casă mg/l feruginos
aviz ANRM
2/04.11.1998.
- amenajat prin - ANRM:
captare în tub carbogazos,
circular din bicarbonatat,
la ~12 m mal drept - A= 737 mdMN
beton DN400, sodic și/sau
rîu Băile Homorod, - Q (ANRM)= 0,0027
înglobat într-o carbogazos,
într-o poiană forma- l/s= 0,23 m3/zi
placă din clorurat, sodic
tă într-o meandră a ANRM pentru cele 12
Felső Vészfarka beton, acoperit - mixt, slab
rîului,pe parcela izvoare codificate:
(Vészfarka de cu capac din mineralizat,
vecină amonte de TDS= 3299,7-4364,2
Sus) tabllă clorosodic,
2 1104 izvor parcela nr. 40C, la mg/l
Homoródi (De la - expus bicarbonatat,
50 amonte baraj - TDS= 3500 mg/l, din
Homorod) inundațiilor feruginos
captare abandonat, care CO2 liber= 1300
ANRM: Veszfarki - cuprins în - de tip
la 138 m pe firul mg/l
perimetrul de „Szeltersz”:
apei amonte pod - în emanațiile de gaze
protecție mixt, calcic,
rutier DN 13A km însoțitoare CO2= 51-63
hidrogeologică magnezian,
97+871 %, N2= 29-40 %
conform aviz slab clorosodic,
ANRM feruginos,
2/04.11.1998. carbogazos
- ANRM:
carbogazos,
- amenajat prin - A≈ 726 mdMN bicarbonatat,
captare în tub - Q (ANRM)= 0,02 l/s= sodic și/sau
circular din 1,73 m3/zi carbogazos,
Alsó Vészfarka beton DN1000, ANRM pentru cele 12 clorurat, sodic
la ~18 m mal drept
(Vészfarka de neacoperit, izvoare codificate: - sodic, calcic,
rîu Băile Homorod,
Jos) neîngrijit TDS= 3299,7-4364,2 magnezian,
la 75 m pe firul apei
3 1103 Csorgó (Șipot) izvor - cuprins în mg/l bicarbonatat,
aval pod rutier DN
Pál Emris perimetrul de - TDS= 2800-4500 mg/l, clorosodic
13A km 97+871,
ANRM: Izvor protecție din care CO2 liber= 800- - de tip
între drum și rîu
curbă hidrogeologică 2100 mg/l „Szeltersz”:
conform aviz - în emanațiile de gaze mixt, calcic,
ANRM însoțitoare CO2= 51-63 magnezian,
2/04.11.1998. %, N2= 29-40 % slab clorosodic,
feruginos,
carbogazos
- amenajat prin
captare în tub
circular din
beton DN400,
cu capac
- A≈ 720 mdMN - ANRM:
la ~18 m mal stîng impro-vizat din
- Q (ANRM)= 0,005 l/s= carbogazos,
rîu Băile Homorod, panou placaj,
0,43 m3/zi bicarbonatat,
la 305 m pe firul cu țevi-șoară
ANRM pentru cele 12 sodic și/sau
apei aval pod rutier preaplin, într-o
izvoare codificate: carbogazos,
Vajas DN 13A km cuvă
TDS= 3299,7-4364,2 clorurat, sodic
Szent János 97+871, între semicirculară
4 1101 izvor mg/l - de tip
Zente fostele vile 38 și din piatră brută
- TDS= 2800-4500 mg/l, „Szeltersz”:
ANRM: Izvor 39A (pe mal stîng zidită, cu adîn-
din care CO2 liber= 800- mixt, calcic,
fostul tronson final cimea de ~1,2
2100 mg/l magnezian,
pîrîu Kislikat amon- m, de sub un
- în emanațiile de gaze slab clorosodic,
te confluență Băile pavilion
însoțitoare CO2= 51-63 feruginos,
Homorod) semicircular
%, N2= 29-40 % carbogazos
deschis, alipit
unei terase
acoperite
- cuprins în
perimetrul de
79
protecție
hidrogeologică
conform aviz
ANRM
2/04.11.1998.
- amenajat prin
captare în
bazin circular
- A≈ 720 mdMN
din beton,
- Q (ANRM)= 0,66 l/s=
acoperit cu
57 m3/zi
capac beton, - afișaj tăbliță:
- Q= 7.200 l/zi= 0,083 l/
prevăzut cu 3 - afișaj tăbliță: ● cură înternă:
s
țevi de curgere, carbogazoasă, gastrite cronice cu
ANRM pentru cele 12
într-o cuvă clorosodică, hipoacidicate al
izvoare codificate:
pătratică din alcalină, intestinului subțire și
TDS= 3299,7-4364,2
piatră brută feruginoasă, gros, afecțiuni cronice
mg/l
zidită, cu adîn- hipotonă ale ficatului și căilor
- TDS= 2800-4500 mg/l,
pe malul drept rîu cimea de ~1,2 - ANRM: biliare
din care CO2 liber= 800-
Băile Homorod, m, de sub un carbogazos, ● baie: afecțiuni ale
2100 mg/l
între rîu și parcarea pavilion pătratic bicarbonatat, aparatului
- în emanațiile de gaze
DN 13A, la 331 m deschis; pe tub sodic și/sau cardiovascular
însoțitoare CO2= 51-63
Lobogó pe firul apei aval de este fixat un carbogazos, - în cură de băut
%, N2= 29-40 %
Kápolnás pod rutier DN 13A basorelief din clorurat, sodic pentru bolnavii cu
5 1102 izvor Analiza chimică dr.
Mikó (?) km 97+871, la 20 m bronz, - de tip litiază renală
Pata-ki Sámuel, 1820:
ANRM: Lobogo aval fosta vilă 39A înfățișînd o „Szeltersz”: - la o temperatură
- T= 7,2ºC
(azi hotel- pereche de mixt, calcic, adecvată, băile cu
- Q= 25.470 l/zi= 0,295
restaurant Lobogó) tineri în costu- magnezian, apa minerală
l/s
(la fosta confluență me populare slab clorosodic, carbogazoasă ar
- compoziție amestec
cu pîrîul Kislikat) secuiești, ținînd feruginos, putea fi folosite în
(mg/l): Na2SO4-200;
în mînă un carbogazos bolile de circulație și
ulcior din care
CaSO4-50; NaCl-125; - sodic, boli de inimă, iar în
Na2CO3-488; CaCO3-
varsă apa magnezian, combinație cu aerul
200; MgCO3-125;
- expus calcic, subalpin în cazuri de
FeCO3-50,1; acid silicic-
inundațiilor bicarbonatic, hipertiroidie și alte
75; total TDS= 1313
- cuprins în clorosodic tulburări hormonale și
mg/l. CO2= 503 cm3;
perimetrul de nervoase
lăsată 24 de ore, apa se
protecție
tulbură și primește o
hidrogeologică
peliculă irizîndă
conform aviz
ANRM
2/04.11.1998.
- amenajate și
funcționare
pînă la Orbán Balázs (1868):
începutul sec. apa izvorului de sus
XX este ma caldă cu 2
grup 2
- dispărute; grade față de cea de
izvoare pe mal stîng rîu
6 - Lobogó dar se pare că, jos; compoziția lor ar
înveci- Băile Homorod
izvorul rece din putea fi identică cu cele
nate
clădirea SPA ale izvoarelor pentru
Lobogó ar fi băut din apropiere
tocmai izvorul (Lobogó și Maria)
rece de
altădată
- amenajat,
cele 3
- la ~4 m mal drept emergențe
- A≈ 719 mdMN
rîu Băile Homorod, captate într-un
- Q (ANRM)= 0,02 l/s=
la baza taluzului tub circular din
1,73 m3/zi - ANRM:
ANRM: Grup DN 13A km beton DN500,
ANRM pentru cele 12 carbogazos,
izvoare 97+381, la ~120 m acoperit cu
grup 3 izvoare codificate: bicarbonatat,
7 1100 - propunere: aval de izvorul capac din lemn
izvoare TDS= 3299,7-4364,2 sodic și/sau
Homoród Lobogó parțial putrezit,
mg/l carbogazos,
(Homorod) - greu accesibil de acces din DN
- în emanațiile de gaze clorurat, sodic
pe malul stîng, 13A prin potecă
însoțitoare CO2= 51-63
numai pe pietrele amenajată în
%, N2= 29-40 %
din albie trepte din lemn
și piatră brută
- expus
80
inundațiilor
- cuprins în
perimetrul de
protecție
hidrogeologică
conform aviz
ANRM
2/04.11.1998.
- A≈ 715 mdMN
- amenajat prin - afișaj tăbliță:
- Q (ANRM)= 0,066 l/s= - afișaj tăbliță:
captare în ● cură înternă:
5,7 m3/zi carbogazoasă,
bazin circular gastrite cronice cu
- Q= 6.000 l/zi= 0,069 l/ clorosodică,
din beton, hipoacidicate și
s alcalină,
acoperit cu anaciditate, afec-țiuni
ANRM pentru cele 12 feruginoasă,
capac beton, inflamatorii cronice ale
izvoare codificate: hipotonă
prevăzut cu intes-tinului subțire și
TDS= 3299,7-4364,2 - ANRM:
țeavă de gros, afecțiuni cronice
mg/l carbogazos,
la 6 m de malul curgere, într-o ale ficatu-lui și căilor
- TDS= 2800-4500 mg/l, bicarbonatat,
stîng amenajat rîu cuvă circulară biliare
din care CO2 liber= 800- sodic și/sau
Homorodul Mic, în din piatră brută ● baie: afecțiuni ale
Mária (Maria) 2100 mg/l carbogazos,
dreptul vilei 37A, la zidită, cu adîn- aparatului
Felső-kút - în emanațiile de gaze clorurat, sodic
8 1099 izvor ~10 m amonte de cimea de ~1,2 cardiovascular
(Fîntîna de Sus) însoțitoare CO2= 51-63 - de tip
vila 37 (clădirea băii m, de sub un - la o temperatură
ANRM: Maria %, N2= 29-40 % „Szeltersz”:
vechi), la ~80 m pavilion octo- adecvată, băile cu
Analiza chimică dr. mixt, calcic,
aval de Grupul de gonal deschis apa minerală
Pata-ki Sámuel, 1820: magnezian,
izvoare cod 1100, - expus carbogazoasă ar
- T< 7ºC slab clorosodic,
inundațiilor putea fi folosite în
- compoziție amestec feruginos,
- cuprins în bolile de circulație și
(mg/l): Na2SO4-150; carbogazos
perimetrul de boli de inimă, iar în
protecție
CaSO4-80; NaCl-160; - sodic,
combinație cu aerul
Na2CO3-385; CaCO3- magnezian,
hidrogeologică subalpin în cazuri de
352; MgCO3-215; calcic,
conform aviz hipertiroidie și alte
FeCO3-75; acid silicic- bicarbonatic,
ANRM tulburări hormonale și
65; total TDS= 1491 clorosodic
2/04.11.1998. nervoase
mg/l. CO2= 585 cm3;
- amenajat prin
captare într-un
bazin pentru
scăldat din
lemn,
înconjurat de o
platformă din - ANRM:
scînduri, carbogazos,
prevăzut pe - A≈ 712 mdMN bicarbonatat,
laturile opuse și - Q (ANRM)= 0,1 l/s= sodic și/sau
la ~8 m de mal
paralele cu rîu 8,64 m3/zi carbogazos,
stîng rîu Băile
cu cîte 2 bănci ANRM pentru cele 12 clorurat, sodic
Hidegfürdő Homorod, la ~15 m
și în colțul NE izvoare codificate: - de tip
(Baia Rece) aval de vila 37
cu 2 cabine de TDS= 3299,7-4364,2 „Szeltersz”:
Homoród (clădirea băii
9 1098 izvor dezbrăcare ce mg/l mixt, calcic,
(Homorod) vechi), ~60 m aval
încadrează sub - TDS= 2800-4500 mg/l, magnezian,
ANRM: Bazin de izvorul Mária,
același din care CO2 liber= 800- slab clorosodic,
respectiv ~93 m
acoperiș o 2100 mg/l feruginos,
amonte pod
bancă pentru - în emanațiile de gaze carbogazos
DJ131A
odihnă însoțitoare CO2= 51-63 -sodic, calcic,
- expus %, N2= 29-40 % magnezian,
inundațiilor bicarbonatic,
- cuprins în clorosodic
perimetrul de
protecție
hidrogeologică
conform aviz
ANRM
2/04.11.1998.
Tábor (Tabără) la ~3 m de mal - amenajat, - A≈ 709 mdMN - ANRM: - în afecțiuni biliare și
Klotild stîng rîu Băile captat în pere- - Q (ANRM)= 0,05 l/s= carbogazos, constipație cronică
Fosó (Purgativ) Homorod, la 19 m tele unei cuve 4,32 m3/zi bicarbonatat, - a fost îmbutelia-tă în
10 1097 izvor
Mikes aval de izvorul Baia zidite din piatră ANRM pentru cele 12 sodic și/sau perioada 1881-1890,
Főforrás (Izvorul Rece, în dreptul km brută de ~1,7 m izvoare codificate: carbogazos, apoi în perioada
Principal) 97+229 DN 13A, adîncime, pre- TDS= 3299,7-4364,2 clorurat, sodic 1936-1938 sub denu-
81
văzut cu țeavă
de curgere, de - de tip
sub un pavilion „Szeltersz”:
dreptunghiular mixt, calcic,
mg/l
deschis magnezian,
Gyárfás - TDS= 2800-4500 mg/l,
- expus slab clorosodic,
Alsó-kút (Fîntîna respectiv ~74 m din care CO2 liber= 800-
inundațiilor feruginos, mirea Lacrima
de Jos) amonte pod DJ 2100 mg/l
- cuprins în carbogazos Homorod
Szent István 131A - în emanațiile de gaze
perimetrul de -calcic, sodic,
ANRM: Tabără însoțitoare CO2= 51-63
protecție magnezian,
%, N2= 29-40 %
hidrogeologică clorosodic,
conform aviz bicarbonatic,
ANRM feruginos
2/04.11.1998.
- la ~3 m de mal
- expus
stîng rîu Băile
inundațiilor - A≈ 710 mdMN - de tip
Homorod, la ~36 m
- cuprins în - TDS= 2800-4500 mg/l, „Szeltersz”:
aval de izvorul
perimetrul de din care CO2 liber= 800- mixt, calcic,
Tabără, respectiv
11 - Anna (Ana) izvor protecție 2100 mg/l magnezian,
~38 m amonte pod
hidrogeologică - în emanațiile de gaze slab clorosodic,
DJ 131A
conform aviz însoțitoare CO2= 51-63 feruginos,
- dispărut prin
ANRM %, N2= 29-40 % carbogazos
astupare cu cîteva
2/04.11.1998.
decenii în urmă
- pe Valea Ilona a
rîului Homorodul - neamenajat,
Mare, aval pod DN într-o excavație
13A în taluzul
- la limita parcelei șanțului
vila 21, la marginea - expus -calcic, sodic,
Izvor vila 21 șanțului DJ 131A, inundațiilor magnezian,
12 - Malom (?) izvor la ~18 m aval pod - cuprins în - A≈ 695 mdMN clorosodic,
(La Moară) (?) peste afluent stînga perimetrul de bicarbonatic,
rîu Homorodul protecție feruginos
Mare dintre vila 21 hidrogeologică
și 21A conform aviz
- vizavi de moara ANRM
cu apă veche la nr. 2/04.11.1998.
52
- amenajate
- pe Valea Ilona a
- cuprins în
rîului Homorodul -calcic, sodic,
perimetrul de
Mare, aval pod DN magnezian,
grup 2 protecție
13 - Izvoare vila 19 13A - A≈ 694 mdMN clorosodic,
izvoare hidrogeologică
- în pivnița vilei 19 bicarbonatic,
conform aviz
distruse în incendiu feruginos
ANRM
în 17.09.1989.
2/04.11.1998.
- amenajat prin
captare în tub
beton circular
- pe Valea Ilona a
DN500, protejat
rîului Homorodul - ANRM:
improvizat cu - A≈ 691 mdMN
Mare, aval pod DN carbogazos,
un acoperiș - Q (ANRM)= 0,01 l/s=
13A bicarbonatat,
înclinat din 0,86 m3/zi
- în albia rîului sodic și/sau
scînduri și ANRM pentru cele 12
Homorodul Mare, carbogazos,
Ilona (Ileana) azbociment izvoare codificate:
14 1096 izvor mal stîng, la baza clorurat, sodic
ANRM: Ilona - expus TDS= 3299,7-4364,2
taluzului DJ 131A, -calcic, sodic,
inundațiilor mg/l
la 131 m aval pod magnezian,
- cuprins în - TDS= 3.400-4.400 mg/
peste afluent stînga clorosodic,
perimetrul de l, din care CO2 liber=
rîu Homorodul bicarbonatic,
protecție 1.200-1.500 mg/l
Mare dintre vila 21 feruginos
hidrogeologică
și 21A
conform aviz
ANRM
2/04.11.1998.
Kálmán György - pe Valea Ilona a - amenajat - A≈ 689 mdMN - ANRM:
Papó rîului Homorodul sumar într-o - Q (ANRM)= 0,028 l/s= carbogazos,
15 1095 izvor
Fenyves (Brădet) Mare, aval pod DN excavație 2,42 m3/zi bicarbonatat,
Fenyőkút 13A - expus ANRM pentru cele 12 sodic și/sau
82
- în versant, în
inundațiilor
albie, mal drept rîu carbogazos,
- cuprins în izvoare codificate:
Homo-rodul Mare, clorurat, sodic
perimetrul de TDS= 3299,7-4364,2
(Fîntîna Brădet) în par-tea opusă -calcic, sodic,
protecție mg/l
István vilei 12 magnezian,
hidrogeologică - TDS= 3400-4400 mg/l,
ANRM: Kalman - greu accesibil de clorosodic,
conform aviz din care CO2 liber=
pe malul stîng, bicarbonatic,
ANRM 1.200-1.500 mg/l
numai pe pietrele feruginos
2/04.11.1998.
din albie
- desoperit și
amenajat prin
captare într-un
tub circular din
beton cu
- pe Valea Ilona a DN800,
- A≈ 685 mdMN
rîului Homorodul acoperit cu
- Q (ANRM)= 0,04 l/s=
Mare, aval pod DN capac tip cu-
3,46 m3/zi - ANRM:
13A polă cu fund
ANRM pentru cele 12 carbogazos,
- pe o terasă plat din beton,
izvoare codificate: bicarbonatat,
îngustă a prevăzut cu
TDS= 3299,7-4364,2 sodic și/sau
versantului drept, la țeavă curgere
mg/l carbogazos,
Tódor Sándor ~7 m de mal drept din PVC, în
16 1094 izvor - TDS= 3400-4400 mg/l, clorurat, sodic
ANRM: Todor înalt ~4 m albie rîu colțul unei gropi
din care CO2 liber= -calcic, sodic,
Homorodul Mare, în dreptunghiulare
1.200-1.500 mg/l magnezian,
curtea nr. 53, vizavi din piatră brută
- probe de apă au fost clorosodic,
parcela nr. 62 zidită și trepte
luate și analizate anual bicarbonatic,
- poate fi vizitat acces din piatră
de o echipă de cercetă- feruginos
doar cînd brută zidită
tori din Oradea, pînă în
proprietarul este - cuprins în
1989
acasă perimetrul de
protecție
hidrogeologică
conform aviz
ANRM
2/04.11.1998.
- pe Valea Ilona a
rîului Homorodul
Mare, aval pod DN
13A
- la ~3 m de mal
drept rîu
Homorodul Mare, în - A≈ 677 mdMN
- amenajat într-
curtea - Q (ANRM)= 0,25 l/s=
un șopron din
proprietarului, 21,6 m3/zi - ANRM:
lemn cu acope-
vizavi de parcela nr. ANRM pentru cele 12 carbogazos,
riș în 2 ape din
65D de pe malul izvoare codificate: bicarbonatat,
țiglă
opus, la ~32 m aval TDS= 3299,7-4364,2 sodic și/sau
- expus
Szász Mózes de traversarea mg/l carbogazos,
inundațiilor
17 1093 ANRM: Szasz izvor aeriană a conductei - TDS= 3400-4400 mg/l, clorurat, sodic
- cuprins în
Mozes TRANSGAZ din care CO2 liber= -calcic, sodic,
perimetrul de
- poate fi vizitat 1.200-1.500 mg/l magnezian,
protecție
doar cînd - probe de apă au fost clorosodic,
hidrogeologică
proprietarul este luate și analizate anual bicarbonatic,
conform aviz
acasă; accesul se de o echipă de cercetă- feruginos
ANRM
face printr-o tori din Oradea, pînă în
2/04.11.1998.
ramificație într-o 1989
curbă la stînga a
DJ 131A, la 33 m
aval de podul rutier
peste Homorodul
Mare de la parcela
nr. 69
NOTĂ:
Denumirea izvorului scrisă cu carcatere oblice (italice) este cea sub care figurează în evidența ANRM pe baza documentației tehnice elaborate de
GEOLEX SA Miercurea Ciuc în 1998.
83
Tabelul 2.4.3. Categorii, grupe și clase ale sistemului de clasificare EFFIS
Categorie Grupă Clasă
100 Necunoscute 100 Necunoscute 100 Necunoscute
200 Naturale 200 Naturale 201 Fulger
202 Vulcanism
203 Emisii de gaze
300 Accidentale 300 Accidentale 301 Electrice
302 Căi ferate
303 Vehicole
304 Construcții
305 Arme (arme de foc, explozibil, etc.)
306 Autoaprindere (aprindere spontană)
307 Alte accidente
400 Neglijențe 410 Utilizarea focului 411 Gospodărirea vegetației
412 Arderi agriculturale
413 Gospodărirea deșeurilor
414 Recreere (Turism)
415 Alte utilizări neglijente ale focului
420 Utilizarea obiectelor 421 Artificii, pocnitori, rachete de semnalizare
incandescente 422 Țigări
423 Cenușă fierbinte
424 Alte utilizări de obiecte incandescente
500 Intenționate 510 Responsabilă (arson) 511 Din interes (profit)
512 Conflict (răzbunare)
513 Vandalism
514 Piromanie
515 Ascunderea crimei
516 Extremism
520 Iresponsabilitate 521 Boli mintale
522 Copiii
600 Reaprindere 600 Reaprindere 600 Reaprindere
84
Tabel 3.1.1.9. Repartizarea populației pe zone de presiune Vlăhița
Strada Populație (locuitori)
Zona de Control din ponderea
Mod de integrare aferentă tronso- aferentă
presiune amonte Denumirea străzii din total
în zona de nului de stradă: zonei de
Obiectiv populație
presiune total/în bloc presiune
(%)
Turiștilor parțial 10
hidrofor
0** Uzina de apă - - 10 0,2
Uzina de apă
MHC - -
Rîndunicii integral 15
Cuza Vodă integral 39
rezervor Harghita parțial 235
1** 943 14,2
2x750 m3 Bradului integral 260
Voinței integral 34
Școlii integral 62
Carpați parțial 133
Dózsa György integral 98
Harghita parțial 30
Carpați parțial 3
Vînătorilor integral 71
Aurora integral 143
Ady Endre integral 160
2 CRP 1 Intr. Cîmpului integral 14 978 14,8
Vitusok integral 80
Intr. Vitusok integral 30
Intr. Szelesek integral 12
Gyertyánffy Jónás integral 66
Intr. Spicului integral 11
Bethlen Gábor parțial 260
3 CRP 2 Bethlen Gábor parțial 20 4.000 60,4
Intr. Vulturii integral 8
Sportivilor integral 43
1 Mai integral 146
Intr. Aluniș integral 9
Intr. Lupului integral 16
Primăverii integral 114
Intr. Stelei integral 14
Republicii (DN 13A) integral 120
Petőfi Sándor integral 37
Uzinei integral 180
Cooperativei integral 22
8 Martie integral 27
Salcîm integral 91
Intr. Fagului integral 10
Mihail Kogălniceanu integral 47
Tineretului integral 155
Márton Áron integral 43
Berényi Margit integral 200
Turnătorilor integral 110/46
Nouă integral 50/35
85
Mihai Eminescu integral 1.160/1.160
Muncitorilor integral 280/280
Aleea Teilor integral 220/220
József Attila integral 600/600
Ștrandului parțial 8
Gábor Áron parțial 270/270
Primărie - -
Uzina Metalurgică (incinta) - -
KARSAI Harplast - -
Ștrand termal Perla Vlăhiței - -
Ștrand Napsugár - -
SILVER FORELLE - -
SELWERK - -
4 CRP 3 144 2,2
drum-stradă viitoare (paralel pe versant) integral -
Gábor Áron parțial 9
Muzeului parțial 18
Podișului integral 44
Intr. Toamnei integral 6
5 CRP 4 283 4,3
Progresului integral 33
Budai Nagy Antal integral 102
Rákos parțial 42
Spitalului parțial 29
6 CRP 6 Eroilor integral 44 128 1,9
Intr. Cerbului integral (?) 12
Rákos parțial 8
străzi versant drept rîu Homorodul Mic
integral -
7 CRP 5 (ramificație str. Spitalului) 132 2,0
Stație de epurare - -
Spital - -
Salvare - -
- - TOTAL - 6.618* 6.618* 100
NOTĂ: Estimarea numărului populației pe străzi s-a făcut pe baza datelor avute în vedere în proiectul
de dezvoltare din 1995 (nefinalizat), coroborat cu considerațiile făcute în prezentul memoriu pentru
estimarea numărului populației totale și în blocuri de locuințe pe baza datelor istorice.
Numărul populației efectiv alimentate (branșate) este mai mic în cazul unor străzi.
* Numărul populației totale corespunde datelor pentru anul 2014, considerat nemodificat în 2016.
** Repartizarea corespunde situației existente, provizorii.
Zonele de presiune s-au înserat în ordinea amonte-aval.
86
Tabelul 3.1.1.11. Lungimea străzilor și drumurilor publice din Vlăhița
Perioada / Lungimi (km)
Specificații Sursa 1971- 1990- 1992- 1994- 1996- 1998- 2000- 2002- 2006- 2010- 2013-
2015
1972 1991 1993 1995 1997 1999 2001 2005 2009 2012 2014
Total UAT Vlăhița INSSE - 30 35 35 35 35 35 35 35 35 40 -
primărie - - - - - 28,67 1
- - - - 35,031
măsurători pe hartă - - - - - 58,442 - - - - 64,28 (64,28)
din care: INSSE - 13,0 18,0 18,0 18,0 18,0 18,0 18,0 18,0 18,0 18-22 -
- modernizate primărie - - - - - 10,22 1
- - - - - -
măsurători pe hartă - - - - - - - - - - - -
oraș Vlăhița INSSE - - - - - - - - - - - -
primărie - - - 23,0 - 26,42 - - - - 26,896 (26,896)
din care: INSSE - - - - - - - - - - - -
- modernizate primărie - - - - - 8,42 - - - - 13,124 (13,124)
măsurători pe hartă - - - - - - - - - - - -
Minele Lueta INSSE - - - - - - - - - - - -
primărie - - - - - 2,25 - - - - 3,385 (3,385)
din care: INSSE - - - - - - - - - - - -
- modernizate primărie - - - - - 1,80 - - - - - -
măsurători pe hartă - - - - - 1,674 - - - - - 1,735
Băile Homorod INSSE - - - - - - - - - - - -
primărie - - - - - - - - - - 4,75 (4,75)
din care: INSSE - - - - - - - - - - - -
- modernizate primărie - - - - - - - - - - - -
1
Fără Băile Homorod.
( ) Valori asimilate.
NOTĂ: INSSE conform 6.I.29.
Valorile măsurate includ pe lîngă străzile din evidența primăriei și drumurile locale măsurate pe hartă.
Tabelul 3.1.1.12. Situația drumurilor publice din UAT Vlăhița

Localitatea / Lungime (km)
Categoria drumului public Vlăhița Minele Lueta Băile Homorod Total UAT
1999 2015 1999 2015 1999 2015 1999 2015
- - - - - -
Drum național, DN 13A - -
(2,936) (2,715) (0,689) (0,943) (3,625) (3,658)
- - 1,80 - - -
Drum județean, DJ 132 - -
(3,584) (3,558) (1,674) (1,735) (5,268) (5,293)
- - - -
Drum județean, DJ 131A - - - -
(1,839) (2,205) (1,839) (2,205)
- - - -
Drum comunal, DC 26 - - - -
(0,708) (0,62) (0,708) (0,62)
- - 1,80 - - - - -
Total drumuri publice
(7,228) (6,893) (1,674) (1,735) (2,528) (3,148) (11,43) (11,776)
26,42 26,896 2,25 3,385 - 4,75 - -
Total străzi
[26,42] [26,896] (2,614) (2,675) (8,628) (9,805) (37,662) (39,376)
Pondere drumuri publice din - - 80,0 - - - - -
total străzi (%) (27,36) (25,63) (64,04) (64,86) (29,3) (32,11) (30,35) (29,91)
( ) Valori măsurate.
[ ] Valori adoptate.
87
Tabelul 3.1.1.18. Numărul populației în UAT Vlăhița
Numărul populației (loc)
Localitatea Sursa
1850 1910 1968 1977 1980 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
Total UAT INSSE (6.I.29) - - - - - 7958 7922 7953 7979 7938 7911 7847 7826 7791 7754
Vlăhița primărie - - - - - - - - - - - - - - -
Demeter Csa-
- 2289 6250 6636 7024 - - - - - - - - - -
nád, 2012
Varga E. Árpád,
1651 2289 54821 6636 - 7667 - - - - - - - - -
2007
estimare
- - - - - - - - 7559 - - - 7229 - -
proprie
oraș Vlăhița INSSE (6.I.29) - - - - - - - - - - - - - - -
primărie - - - - - - - - - - - 7599 - - -
Varga E. Árpád,
1651 2289 50601,2 6307 - 7319 - - - - - - - - -
2007
estimare
- - - - - - - - 7250 - - - 6972 - -
proprie
Minele Lueta Varga E. Árpád,
- 3394 3101 237 - 275 - - - - - - - - -
2007
estimare
- - - - - - - - 237 - - - 187 - -
proprie
Băile Homorod Varga E. Árpád, 92 73
- - 1121 - - - - - - - - - -
2007 845 755,6
estimare
- - - - - - - - 72 - - - 70 - -
proprie
Numărul populației (loc)
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Total UAT 7746 7721
INSSE (6.I.29) 7694 7679 7635 7624 7611 7644 7632 7698 7684 7653 7643 7679 -
Vlăhița 70423 68983
primărie 7043 - - - - - - - - - - 6821 (6821) (6821) -
Varga E. Árpád,
7042 - - - - - - - - - - - - - -
2007
oraș Vlăhița -
INSSE (6.I.29) - - - - - - - - - - - - - -
66513
primărie 6825 - - - - - - - - - - 6618 (6618) (6618) -
Varga E. Árpád,
6824 - - - - - - - - - - - - - -
2007
Minele Lueta -
INSSE (6.I.29) - - - - - - - - - - - - - -
1633
primărie 149 - - - - - - - - - - 138 (138) (138) -
Varga E. Árpád,
149 - - - - - - - - - - - - - -
2007
Băile Homorod -
INSSE (6.I.29) - - - - - - - - - - - - - -
843
primărie 69 - - - - - - - - - - 65 (65) (65) -
Varga E. Árpád,
69 - - - - - - - - - - - - - -
2007
1
în anul 1966
2
idem, din care 2993 în Vlăhița și 2067 în Vlăhița Nouă (Uzina de Fier Gábor Áron)
3
conform date finale recensămînt
4
inclus în numărul total
5
Demeter Csanád: Homoródfürdő a szocializmus szolgálatában (Băile Homorod în slujba socialismului), ME.dok,
2014/3, IX. évfolyam, 3. szám (http://www.medok.ro/sites/default/files/Publications/ME.dok-2014-3.pdf)
6
în 1988
( ) valori adoptate
Tabelul 3.1.1.19. Datele INSSE (6.I.29) referitoare la numărul locuințelor

An 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Total locuințe 2207 2297 2304 2307 2320 2333 2340 2344 2345 2364 2408 2603 2613
Locuințe proprietate privată - - - 2171 2230 2247 2258 2265 2275 2306 2327 2474 2484
Locuințe proprietate publică - - - 129 83 79 75 72 63 58 81 129 129
An 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Total locuințe 2620 2632 2642 2676 2699 2710 2762 2773 2694 2699 2703 2711 2716
Locuințe proprietate privată 2491 2503 2513 2512 2520 2531 2535 2546 2603 2608 2612 2620 2625
Locuințe proprietate publică 129 129 129 164 179 179 227 227 91 91 91 91 91
88
Tabelul 3.1.1.20. Numărul locuințelor din UAT Vlăhița, conform prelucrării datelor
Număr locuințe / din care apartamente în blocuri
Localitatea Sursa
1968 1972 1992 1995 1999 2002 2011 2014 2015 2016
Total UAT 2694
INSSE (6.I.29) - - 2304 2333 2364 2613 2711 2716 -
Vlăhița 26341
primărie, corectată după - - - - - - - - - -
Demeter Csanád, 20072 164 308 (750) 910 972 (972) (972) (998) 998 998
oraș Vlăhița INSSE (6.I.29) - - - - - - - - - -
primărie, corectată după - - - - - - - - - -
Demeter Csanád, 20072 164 308 (750) 910 972 (972) (972) (998) 998 998
Minele Lueta3 INSSE (6.I.29) - - - - - - - - - -
primărie - - - - - - - - - -
estimare4 - - - - - - - 55 55 55
Băile Homorod3 INSSE (6.I.29) - - - - - - - - - -
primărie - - - - - - - - - -
estimare4 - - - - - - - 83 83 83
1
rezultate preliminare
2
datele includ și cele 68 de apartamente apreciate pentru capacitatea celor 7 clădiri cu locuințe comune pentru
închiriat, existente în 1962 în apropierea Uzinei de Fier, asimilate aici cu blocurile de locuințe
3
nu există blocuri de locuințe
4
numărate pe hartă
( ) estimat
Tabelul 3.1.1.21. Datele de calcul finale adoptate privind numărul populației și locuințelor
Categoria de Număr populație / Număr locuințe
Localitatea
locuințe 1968 1972 1992 1995 1999 2002 2011 2014 2015 2016
Total UAT Vlăhița 5692 6111 7667 7559 7229 7042 6898 6821 - -
total
- - 2304 2333 2364 2613 2694 2711 2716 -
locuințe 4962 4740 4569 4221 4052 4097 4198 4210 - -
particulare - - 1554 1423 1392 1641 1722 1713 - -
730 1371 3098 3338 3177 2945 2700 2611 - -
blocuri
164 308 750 910 972 972 972 998 998 998
oraș Vlăhița 5270 5740 7319 7250 6984 6824 6651 6618 - -
total
- - - - - - - - - -
locuințe 4540 4369 4221 3912 3807 3879 3951 4007 - -
particulare - - - - - - - - - -
730 1371 3098 3338 3177 2945 2700 2611 - -
blocuri
164 308 750 910 972 972 972 998 998 998
Minele Lueta 310 270 275 237 175 149 163 138 138 138
total
- - - - - - - 55 55 55
locuințe 310 270 275 237 175 149 163 138 138 138
particulare - - - - - - - 55 55 55
blocuri - - - - - - - - - -
Băile Homorod 112 101 73 72 70 69 84 65 65 65
total
- - - - - - - 83 83 83
locuințe 112 101 73 72 70 69 84 65 65 65
particulare - - - - - - - 83 83 83
blocuri - - - - - - - - - -
Tabelul 3.1.1.22. Numărul branșamentelor în orașul Vlăhița, conform HARVIZ SA

Numărul branșamentelor
populație agenți economici instituții Total
Anul grad de grad de grad de grad de
cu fără cu fără cu fără cu fără
total contori- total contori- total contori- total contori-zare
contor contor contor contor contor contor contor contor
zare (%) zare (%) zare (%) (%)
2014 1108 208 1316 84,19 121 0 121 100 13 0 13 100 1242 208 1450 85,66
2015 1124 191 1315 85,48 123 0 123 100 13 0 13 100 1260 191 1451 86,84
VI.2016 1124 191 1315 85,48 123 0 123 100 13 0 13 100 1260 191 1451 86,84
89
Tabelul 3.1.1.27. Tabel sintetic privind calitatea apei brute
HGR 100/2002 cu mcu, NTPA 013/2002
Lege 458 /
Nr. crt. Parametrii UM categoria A1 categoria A2 categoria A3 HARVIZ SA
2002r2011
R O R O R O
1 pH - 6,5-8,5 5,5-9 5,5-9 ≥6,5...≤9,5 7
2 colorație mg/l pe scara de Pt 10 20 (C) 50 100 (C) 10 - -
3 culoare - - - - - - acceptabilă -
4 gust - - - - - - consuma- -
torilor şi
nicio
miros - - - - - - modificare -
5
anormală
miros (factor de diluție la 25ºC) 3 10 20 - -
6 materii în suspensie, total mg SS/l 25 - -
7 temperatura ºC 22 25 (C) 22 25 (C) 22 25 (C) - -
8 conductivitate μS/cm la 20ºC 1.000 1.000 1.000 2.500 -
9 duritate totală ºdG - - - - - - >5 2,82
10 nitrați mg NO3-/l 25 50 (C) 50 (C) 50 (C) - 1,5
11 nitriți mg NO2-/l - - - - - - - 0
12 fluoruri mg F/l 0,7...1 1,5 0,7...1,7 0,7...1,7 - -
13 fier dizolvat mg Fe/l 0,1 0,3 1 2 1 0,2 -
14 mangan mg Mn/l 0,05 0,1 1 0,05 -
15 zinc mg Zn/l 0,5 3 1 5 1 5 5 -
16 aluminiu μg Al/l - - - - - - 200 -
17 sulfați mg SO42-/l 150 250 150 250 (C) 150 250 (C) 250 -
18 cloruri mg Cl-/l 200 200 200 250 -
19 fosfați mg P2O5/l 0,4 0,7 0,7 - -
20 sodiu mg Na/l - - - - - - 200 -
21 amoniu mg NH4+/l 0,05 1 1,5 2 4 (C) 0,5 0,06
gradul de saturație în
22 % O2 > 70 > 50 > 30 - -
oxigen dizolvat
consum chimic de oxigen
23 mg O2/l 10 20 30 - 8,1
(CCO-Cr)
24 oxidabilitate (CCO-Mn) mg O2/l - - - - - - 5,0 2,04
consum biochimic de
25 oxigen (CBO5) (la 20ºC, mg O2/l <3 <5 <7 - -
fără nitrificare)
26 număr de colonii la 22ºC - - - - - - - nicio -
modificare
27 număr de colonii la 37ºC - - - - - - - anormală 19
28 coliformi totali la 37ºC nr/100 ml 50 5.000 50.000 0 33
29 coliformi fecali nr/100 ml 20 2.000 20.000 - -
30 streptococi fecali nr/100 ml 20 1.000 10.000 - -
31 Escherichia coli (E. coli) nr/100 ml - - - - - - 0 -
32 enterococi nr/100 ml - - - - - - 0 -
absent în absent în
33 Salmonella - - -
5.000 ml 5.000 ml
Clostridium perfringens
34 nr/100 ml - - - - - - 0 -
(specia, inclusiv sporii)
35 clor rezidual liber mg/l - - - - - - ≥0,1...≤0,5 -
36 turbiditate UTN - - - - - - ≤5 3,55
37 oxigen dizolvat mg/l - - - - - - - 10,31
38 aciditate mval/l - - - - - - - 0,09
39 alcalinitate mval/l - - - - - - - 0,83
O - valori obligatorii
R - valori recomandate
(C) - în condiții climatice și geografice excepționale
NOTĂ: Conform ABA Olt, apa rîurilor Vîrghiș și Zmeuriș se încadrează în categoria de calitate A2, însă avînd în
vedere că la tratare se utilizează dezinfecția cu ozon și filtrarea cu carbon activ granulat (CAG), ar trebui avuți în vedere
valorile CMA pentru categoria A3.
Din lista parametrilor s-au omis acei cîțiva care nu au relevanță în cazul de față.
Coloana referitoare la apa potabilă s-a introdus deoarece HARVIZ SA a raportat rezultatele la această reglementare.
90
Tabelul 3.1.1.28. Tabel sintetic privind calitatea apei potabile pe baza datelor HARVIZ SA
Parametri (indicatorii) de calitate analizați, UM
Număr probe Număr analize
valori / concentrații maxime admise (CMA) conf. Lege 458/2002/2011 - valori determinate, media anuală, min/, /max
Esche
clor clor oxida- nr. de nr. de strep-
amo- durita- con- alumi- clo- bacte- richia
rezi- rezi- turbi- bilitate nitriți*, nitrați* culoa- colonii colonii tococi
pH niu, - - te ducti- niu, ruri, gust miros rii coli- coli
dual dual ditate CCO- NO2 NO3 re la la fecali
NH4+ totală vitate Al3+ Cl- forme (E.
liber1 total1 Mn 22ºC 37ºC 2
Punct de coli)
An
control μS/cm necon- necon-
nr/100 nr/100 total total
mg/l mg/l - UNT mg/l mg/l mg/l mg/l ºdG la μg/l mg/l acceptabil forme forme
nicio ml ml
20ºC consuamtorilor și
modificare ab-
≥ 0,50 nicoi modificare
anormală sent*
≥0,1... 0,125 ≥6,5... (0,1 la anormală
≤5 5,0 0,50 50 >5 2.500 200 250 (nma) 0 0
≤0,5 ... ≤ ≤9,5 ieșire (afma)
0,625 stație)
nma
iesire stație 0,25 0,35 7 2,42 1,66 - - - - - 70 - - - - - (-) (-) (-)
14
ieșire rezervor
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
2x750 m3
2010 (12 (12) (57) (22)
ieșire rezervor
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
2x500 m3
0,025 0,025 3,73
rețea 7,1 1,53 - - - - - - - - - - - (-) (-) (-) (-)
0,11 0,13 6,15
0,050 0,070
4,96 80 (0)
iesire stație 0,246 0,300 7,55 1,89 6,76 - - - - - - - - nma nma nma (0)
10,19 390 1x6
0,568 0,611
ieșire rezervor
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
2x750 m3
2011 (36) (36) (396) (86)
ieșire rezervor 0,010 0,010 6,40 4,65 130 (0)
1,72 - - - - - - - - - - nma nma nma
2x500 m3 0,075 0,094 6,71 11,30 580 1x9
0,030 (0)
0,020 5,75 90 (0) (0)
rețea 0,203 6,71 1,69 - - - - - - - - - - nma 1x1,
0,179 10,02 460 1x3 1x3
0,540 1x3
0,025 0,045 60 1 x microbiologic
iesire stație 6,85 1,97 1,68 - - - - - - - - - -
0,230 0,296 500 necorespunzător
ieșire rezervor
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
2x750 m3
2012 92 8 814 11
ieșire rezervor 0,018 0,020
6,97 2,16 1,69 - - - - - 30 - - - - - nma (0) (0) (0)
2x500 m3 0,058 0,083
0,020 0,045 1 x microbiologic
rețea 6,89 1,84 1,61 - - - - - 50 - - - - -
0,163 0,204 necorespunzător
0,025 0,072 6,40 6,90 1,0 1,37 500 din 26 probe 2 x microbiologic
iesire stație 1,88 0,0 2,19 80,6 11,69 afma afma afma
0,249 0,283 6,98 2,38 0,1 2,10 100 necorespunzător
ieșire rezervor 0,025 0,060 din 24 probe 2 x microbiologic
7,01 2,17 1,87 - - - - - 30 - - - -
2x750 m3 0,241 0,208 necorespunzător
2013 129 18 (889) (81)
ieșire rezervor 0,023 0,038 7,69 350 din 31 probe 6 x microbiologic
3 6,96 1,85 0,0 0,0 - - 82,7 46,09 afma afma afma
2x500 m 0,082 0,054 2,48 90 necorespunzător
0,029 0,060 6,29 1,89 360 din 48 probe 8 x microbiologic
rețea 6,93 2,01 0,0 0,1 1,99 79,7 11,78 afma afma afma
0,178 0,165 2,49 3,90 90 necorespunzător
84 abs
iesire stație 0,302 0,353 6,96 1,61 1,94 0,021 0,012 2,45 - 86,4 3,89 - - - 5x1 1x2 1x3 1x1
350 0
10x1,
4x2,
7x1,
0,014 0,09 2x4, 1x1,
ieșire rezervor 91 4x2, abs 1x2,
3 0,458 0,554 6,96 1,54 1,89 0,00 0,00 - - 84,4 - - - - 1x5, 1x3,
2x750 m 500 3x3, 0 1x3
1,04 1,21 2x6, 1x4
1x4
2x17,
1x22
2014 (314) (120) (1.265) (161)
0,00 0,048 6x1, 2x1,
ieșire rezervor 92 abs abs abs
3 0,195 0,269 7,01 1,46 1,99 0,00 0,00 1,36 - 87,6 - - - - 1x2, 3x2,
2x500 m 800 0 0 0
0,68 0,76 1x92 1x12
1x1
0,272 0,346 101 abs abs abs
rețea 6,93 1,89 1,64 0,022 0,009 2,87 - 85,7 - - - - nma abs
0,57 0,65 500 nma 0 0
nma
1x2
capăt rețea abs abs abs
- - 7,15 1,25 1,2 0,04 0,01 2,64 - - - - - - - nma abs
Spital nma 0 0
nma
0,05 0,058
123 1x1,
iesire stație 0,455 0,54 7,21 1,45 2,06 0,025 0,01 2,16 - 74,5 1,96 - - - 1x3 1x10 0 0
350 1x2
1,30 1,37
ieșire rezervor 0,05 0,059
- 1,53 - - - - - - - - - - - 0 0 0 0 0
2x750 m3 0,197 0,25
0,05 0,058 4x1,
2015 ieșire rezervor 2x1, (91) (50) (365) (90)
0,207 0,268 - 1,71 - - - - - - - - - - - 1x2, 0 0 1x13
2x500 m3 1x2
0,57 0,639 1x4
0,05 0,059
rețea 7,02 1,50 2,06 0,017 0,012 2,17 - 73,2 70 - - - - - - 0 0 0
0,124 0,172
capăt rețea
0,05 0,07 - - - - - - - - - - - - - - - - 0 0
Spital
* nu este reglementat
1
clorul rezidual total nu este reglementat, însă trebuie îndeplinită condiția: clor rezidual liber >0,8 clor rezidual total
2
streptococii fecali nu se reglementează deoarece nu se admite în niciun caz în apa tratată pentru potabilizare
( ) apreciat pe baza tabelelor; Proiectantul nu-și asumă nicio responsabilitate decurgînd din aprecierile făcute. 2x4 - nr. analize x nr. colonii
NOTĂ: Conform HARVIZ SA, secțiunea de control „ieșire stație” după filtrele cu CAG, înaintea clorinării finale.
S-au făcut și determinări de oxidabilitate (consum chimic de oxigen) prin metoda CCO-Cr, necuprinse în legea 458/2002r2011. Acestea nu
au fost trecute, însă valorile se încadrează lejer în limita maximă admisă.
91
Tabelul 3.1.1.29. Tabel sintetic privind calitatea apei potabile pe baza datelor DSP Harghita
Parametri indicatori Valori CMA Valori medii anuale conform DSP Harghita
conf. Lege 2008 2009 2010 Media
Nr. crt.
Denumire UM 458/ Nr. determinări/ Nr. determinări/ Nr. determinări/ perioa-
2002/2011 Valoare Valoare Valoare dei
det. neconforme det. neconforme det. neconforme
1 Populația totală loc. 6.924 6.950
Populație
2 loc. 6.000 6.900 6.900
alimentată
3 m3/an 851.545 840.230 839.500
Volum apă furnizat
4 m3/zi 2.333 2.302 2.300
clor rezidual liber
5 mg/l ≥0,1...≤0,5 - 76/1 - 64/0 - 76/0
(CRL)
clor rezidual total ≥0,125...≤0,
6 mg/l
(> 80% CRL) 625
7 pH - ≥6,5...≤9,5 - 76/0 - 64/0
8 turbiditate UNT ≤5 - 76/16 - 64/2 - 76/8
oxidabilitate CCO-
9 mg/l 5,0 - 76/0 - 64/0
Mn
10 amoniu, NH4- mg/l 0,50 - 76/0 - 64/0
11 nitriți, NO2- mg/l 0,50 - 18/0 - 18/-
12 nitrați, NO3- mg/l 50 - 9/0 - 9/-
13 (NO3-/50+NO2-/3) mg/l ≤1 - 9/0 - 9/-
14 duritate totală ºdG >5 - 76/76** - 64/62** - 76/76**
15 conductivitate μS/cm la 20ºC 2.500
16 aluminiu, Al3+ μg/l 200
17 cloruri, Cl- mg/l 250
sulfuri și hidrogen informația cerută informația cerută
18 μg/l 100 nu este disponibilă* nu este disponibilă*
- -
sulfurat
informația cerută informația cerută
19 zinc, Zn2+ μg/l 5.000 nu este disponibilă* nu este disponibilă*
- -
20 culoare acceptabil 76/- afma 64/-
consumatorilor şi
21 gust nicio modificare
76/- afma 64/-
22 miros anormală (afma) 76/- afma 64/-
număr de colonii la
23 - - - -
22 °C nicio modificare
număr de colonii la anormală (nma)
24 nma 51/0 nma 38/0 nma 111/-
37 °C
25 bacterii coliforme nr./100 ml 0 - 9/- - 38/0
Escherichia coli
26 nr./100 ml 0 30/0 - 38/0
(E. coli)
27 enterococi nr./100 ml 0 30/0 - 38/0
activitatea alfa (α) ) informația cerută informația cerută
28 Bq/l 0,1 nu este disponibilă* nu este disponibilă*
- -
globală
activitatea beta (β)) informația cerută informația cerută
29 Bq/l 1 nu este disponibilă* nu este disponibilă*
- -
globală
* DSP nu explică cum trebuie înțeleasă această mențiune
** neconformitatea se datorează faptului că valorile sînt mereu mai mici ca cea minimă de 5 ºdG
92
Tabelul 3.1.1.30. Tabel sintetic privind calitatea apei potabile în perioada 2011-2014,
pe baza datelor DSP Harghita
Analize fizico-chimice (nr.) Analize bacteriologice (nr.)
total: 42 total: 254
rețea: 31 rețea: 241
Specificații
monitorizare monitorizare
Alte solicitări fîntîni și izvoare: 11 Alte solicitări fîntîni și izvoare: 13
HARVIZ SA HARVIZ SA
22 9 219 22
Analize conforme
25 2 231 9
(nr.)
- enterococi (1,1,3,5) - enterococi (2,4,46,110)
turbiditate, pH, clor rezidual turbiditate, conductivitate, mangan (Mn),
Depășiri - bacterii coliforme - bacterii coliforme (18,20)
liber fier (Fe), cloruri (Cl-)
(1,2,2,3,9,100) - Escherichia coli (E. coli) (6,6)
- turbiditate: ≤5 UNT - conductivitate: 2500 μS/cm la 20ºC
Valori maxime - enterococi: 0/100 ml
- pH: ≥6,5...≤9,5 - mangan (Mn): 50 μg/l
admise conf. Lege - bacterii coliforme: 0/100 ml
458 /2002/2011
- clor rezidual liber: - fier (Fe): 200 μg/l - Escherichia coli (E. coli): 0/100 ml
≥0,1...≤0,5 mg/l - cloruri (Cl-): 250 mg/l
Notă: Tabel întocmit prin prelucarea elementelor comunicate de DSP Harghita în adresa nr. 414/19.02.2015.
În rîndul de depășiri cifrele din ( ) reprezintă numărul bacteriilor întîlnite în probe.
Tabelul 3.2.1.9. Repartizarea populației existente la bazinele de canalizare menajeră

Bazin de canalizare Strada Populație (locuitori)
ponderea
aferentă din total populație (%)
Denumire Mod de integrare aferentă
Tip bazin de Starea stației Denumirea străzii tronsonului aferentă
stație de în bazinul de bazinului de aferentă
canalizare de pompare Obiectiv de stradă:
pompare canalizare canalizare bazinului de tipului de
total/în bloc bazin de
canalizare
canalizare
gravitațional - - Turiștilor parțial 172 5.554 83,9 83,9
Intr. Rîndunicii integral 15
Cuza Vodă parțial 27
Voinței parțial 19
Școlii integral 62
Carpați integral 136
Dózsa György integral 98
Vînătorilor integral 71
Aurora integral 143
Ady Endre integral 160
Intr. Cîmpului integral 14
Vitusok integral 80
Intr. Vitusok integral 30
Intr. Szelesek integral 12
Gyertyánffy Jónás integral 66
Intr. Spicului integral 11
Bethlen Gábor integral 280
Intr. Vulturii parțial 8
Sportivilor integral 43
1 Mai integral 146
Intr. Aluniș integral 9
Intr. Lupului integral 16
Primăverii integral 114
Intr. Stelei integral 14
Petőfi Sándor parțial -
Republicii (DN 13A) parțial 75
Uzinei integral 180
93
Cooperativei integral 22
Salcîm parțial 62
Intr. Fagului integral 10
Mihail Kogălniceanu integral 47
Tineretului integral 155
Márton Áron integral 43
Berényi Margit integral 200
Turnătorilor integral 110/46
Nouă parțial 50/35
Mihai Eminescu integral 1.160/1.160
Muncitorilor integral 280/280
Aleea Teilor integral 220/220
József Attila integral 600/600
Gábor Áron integral 279/270
Primărie - -
Uzina Metalurgică (incinta) - -
SELWERK sistem local -
Podișului parțial 8
SPauD în funcțiune Bradului integral 260 294 4,44
SPauG în funcțiune Cuza Vodă parțial 12 12 0,18
SPau2 neconstruit Petőfi Sándor parțial 37 37 0,56
SPau3 neconstruit Republicii (DN 13A) parțial 17 17 0,26
SPauF în funcțiune 8 Martie integral 27 27 0,41
SPauE în funcțiune Salcîm parțial 29 29 0,44
SPau1 în funcțiune Ștrandului parțial 144 144 2,18
cu pompare SPauA în funcțiune Rákos parțial 28 28 0,42 14,45
Podișului parțial 36
Intr. Toamnei integral 6
SPauB în funcțiune Progresului integral 33 278 4,2
Budai Nagy Antal parțial 85
Eroilor integral 44
Intr. Cerbului integral 12
SPauC în funcțiune 90 1,36
Rákos parțial 7
MHC sistem local -
Uzina de apă sistem local -
Voinței***** parțial 15
Intr. Vulturii*** parțial -
Republicii (DN 13A) amonte** parțial 28
Republicii (DN 13A) aval intersecția
parțial -
cu DJ 132*****
SILVER FORELLE sistem local -
necanaliza- KARSAI Harplast***** sistem local -
bile gravita- Ștrand Napsugár***** sistem local -
țional la - - 108 1,65 1,65
rețeaua Ștrand termal Perla Vlăhiței***** sistem local -
existentă Alte unități de-a lungul str. Republicii aval
sistem local -
intersecția cu DJ 132*****
Petőfi Sándor***** parțial -
Salcîm**** parțial -
Nouă parțial -
Rákos** parțial 15
Muzeului**** parțial 10
Budai Nagy Antal**** parțial 17
Spitalului**** parțial 23
- - - TOTAL - 6.618* 6.618* 100 100
94
NOTĂ: Estimarea numărului populației pe străzi s-a făcut pe baza datelor avute în vedere în proiectul de dezvoltare din
1995 (nefinalizat), coroborat cu considerațiile făcute în prezentul memoriu pentru estimarea numărului populației totale
și în blocuri de locuințe pe baza datelor istorice.
Numărul populației efectiv racordate este mai mic în cazul unor străzi.
** Recomandat a fi canalizată izolat, cu racordare prin pompare la rețeaua gravitațională existentă.
*** Recomandabil a se canaliza într-un sistem local separat, cu stație de epurare containerizată proprie.
**** Se recomandă desființarea pe amplasamentul existent și reconstruirea stațiilor de pompare SPauB, SpauC
și SPauE pe noi amplasamente astfel încît întreaga zonă aferentă să poată fi deservită de acestea.
***** Se recomandă racordarea la un sistem de canalizare nou, cu racordare la o stație de epurare nouă. Se
recomandă ca stațiile de pompare Spau2 și SPau3 neconstruite să nici nu mai fie realizate.
Bazinele de canalizare menajeră s-au înserat în ordinea amonte-aval.
Tabelul 3.2.1.12. Elementele principale ale calculului debitelor de ape uzate menajere conform SF
1763/2006 elaborat de TOTAL PROIECT srl Odorheiu Secuiesc
Debite de ape uzate generate Gradul de Debite de ape uzate canalizate
Etapa de conectare
Specificații Qu.zi.med Qu.zi.max Qu.o.max Qu.o.min Qu.zi.med Qu.zi.max Qu.o.max Qu.o.min
dezvoltare la rețea
(m3/zi) (m3/zi) (m3/h) (m3/h) (%) (m3/zi) (m3/zi) (m3/h) (m3/h)
Clădiri de locuit 350,5 456,8 52,17 4,76 65 227,83 296,89 33,91 3,09
Clădiri publice 42,1 54,7 8,40 0,57 90 37,89 49,26 7,56 0,51
actuală
(2006) Activități industriale 5,1 6,6 0,98 0,07 80 4,08 5,30 0,78 0,06
N= 3.000 Activități zootehnice 0,2 0,2 0,01 0,00 50 0,09 0,12 0,01 0,00
locuitori
TOTAL 397,9 518,3 61,56 5,40 - 269,9 351,6 42,26 3,66
TOTAL (l/s) 4,60 6,00 17,1 1,5 3,12 4,07 11,74 1,02
Clădiri publice 46,9 61,0 9,40 0,64 90 42,24 54,91 8,46 0,57
etapa de 10 ani
locuitori
TOTAL 423,1 551,0 64,89 5,74 - 380,5 495,5 58,35 5,16
TOTAL (l/s) 4,90 6,38 18,02 1,59 4,40 5,73 16,21 1,43
Clădiri publice 54,1 70,3 10,90 0,73 100 54,08 70,30 10,90 0,73
etapa de 25 ani
locuitori
TOTAL 466,3 606,5 71,05 6,32 - 446,0 580,1 68,13 6,04
TOTAL (l/s) 5,40 7,02 19,74 1,76 5,16 6,71 18,92 1,68
NOTĂ: Calculul se referă la numai cca. jumătate din populația totală a orașului, respectiv 3000 locuitori !
95
Tabelul 3.2.1.13. Caracteristicile proiectate ale stației de epurare Vlăhița,
altitudinea A= 794-796 mdMN
proiect SF 61/2014
aviz GA ARENA Design srl Brașov
proiect SF 1763/2006 aviz GA aviz GA
79/2006 proiectul aviz GA 76/2015
Specificații TOTAL PROIECT srl 272/2010 516/2013
DA Olt, SGA major prin ABA Olt
Odorheiu Secuiesc ABA Olt ABA Olt citînd SF 1763/2006
Harghita POS
Mediu 1
populația deservită 3.000 3.000 - - - - - - -
(loc)
Qu.zi.med - 450,0 m3/zi= 450,0 m3/zi= - - - - 1.343. m3/zi= -
5,21 l/s 5,21 l/s 56,0 m3/h=
15,54 l/s
Qu.zi.max 600 m3/zi; 600,0 m3/zi= 600,0 m3/zi= - - 580 m3/zi; 600,0 m3/zi= 1.605. m3/zi= -
580 m3/zi; 6,94 l/s 6,94 l/s 600 m3/zi și nu 6,94 l/s 66,88 m3/h=
600 m3/zi și poate face față 18,58 l/s
nu poate face debitului
față debitului estimat în SF
estimat de 1763/2006, de
1.200 m3/zi 1.200 m3/zi
Qu.o.max - 70,0 m3/h= 70,0 m3/h= - - - 70,0 m3/h= 114,0 m3/h= -
19,44 l/s 19,44 l/s 19,44 l/s 31,67 l/s
Qu.o.min - 4,69 m3/h= 4,69 m3/h= - - - 4,69 m3/h= - -
1,30 l/s 1,30 l/s 1,30 l/s
capacitate grătar - - 45 l/s 45 l/s= 45 l/s= - Qu.o.max= 45 l/s 45 l/s= -
162 m3/h 162 m3/h 162 m3/h
capacitate - - - 7.600 l.e. 7.600 l.e. - - - 7.400 l.e.
proiectată (conform proiect)
concentrația CBO5 - 210,0 mg/l - - - - 210 mg/l 276,6 mg/l -
încărcarea în CBO5 - 122,01 kg/zi - - - - 126 kg/zi 444 kg/zi -
(sarcina)
concentrația CCO - - - - - - - 553,3 kg/zi -
încărcarea în CCO - - - - - - - 888 kg/zi -
concentrația MS - - - - - - - 322,8 mg/l -
încărcarea în MS - - - - - - - 518 kg/zi -
concentrație azot - - - - - - - 50,5 mg/l -
(N) total
încărcarea în azot - - - - - - - 81 kg/l -
(N) total
concentrație fosfor - - - - - - - 11,8 mg/l -
(P) total
încărcarea în fosfor - - - - - - - 19 kg/zi -
(P) total
măsurare debit - - - - - - - - domeniu:
influent 35 l/s
măsurare debit - - - - - - - - domeniu:
efluent 32 l/s
Parametrii de calitate ai efluentului NTPA 001-
2005 și
NTPA 011-
2005
temperatura - - 35 ºC - -
pH 6,5-8,5 6,5-8,5 6,5-8,5 - 6,5-8,5
suspensii totale (MS) 60,0 60 35,0 (60,0)1 35,0 60,0
(mg/l)
reziduu filtrat la 105ºC (mg/l) 2000 2000,0 - 1000,0
consum chimic de oxigen, CCO-Cr (mg/l) 125 125 125,0 125,0 125,0
(CCO-Mn)
consum biochimic de oxigen, CBO5 (mg/l) 25,0 25 25,0 25,0 25,0
azot total, N (mg/l) - 15 10,0 (15,0)2 - 15,0
azot (nitrogen) amoniacal, NH4+ (mg/l) 3,0 3 2,0 (3,0)2 - -
nitrați (azotați), NO3- (mg/l) - 37 25,0 (37,0)2 - -
nitriți (azotiți), NO2- - 2 1 (2,0)2 - -
(mg/l)
96
fosfor total, P (mg/l) 2,0 2 1,0 (2,0)2 - 2,0
detergenți sintetici biodegradabili (mg/l) 1,0 0,5 0,5 - 0,5
substanțe extractibile cu solvenți organici (mg/l) 20,0 20 20,0 - 20,0
fenoli antrenabili cu vapori de apă (mg/l) - 0,3 0,3 - -
produse petroliere (mg/l) - 5 5,0 - -
sulfați, SO42- - 600 600,0 - -
(mg/l)
clorurui, Cl- (mg/l) - 500 500,0 - -
crom total, Cr3++Cr6+ (mg/l) - 1 1,0 - -
nichel, Ni2+ (mg/l) - 0,5 0,5 - -
fier total ionic, Fe2++Fe3+ (mg/l) - 5 5,0 - -
zinc, Zn2+ (mg/l) - 0,5 0,5 - -
clor rezidual liber, Cl2 (mg/l) 0,2 - 0,2 - -
1
2
97
Tabelul 3.2.1.15. Calitatea efluentului stației de epurare Vlăhița
Valoare limită admisibilă Date HARVIZ SA
apa
2012
uzată
apa uzată epurată prelucrat din
influ- 2011 2012 2013 2014 2015
(efluentul stației) raportarea
entă
Nr. României la UE
Indicator de calitate UM (brută)
crt.
NTPA NTPA NTPA
autori-
002- 001- 011-
zație
2002, 2002, 2002, influent efluent influent efluent influent efluent influent efluent influent efluent influent efluent
GA
mod. mod. mod.
37/2016
2005 2005 2005
1 debit l/s - - - 164 - - 11,453 11,453 11,11 11,11 - - - - - -
2 temperatura ºC 40 35 - - - - - - - - - - - 23,0 - 21,9
7,06 7,07
3 pH - 6,5-8,5 6,5-8,5 - 6,5-8,5 7,47 7,33 - - - - 7,48 9,07 7,70 7,52
7,064 7,193
materii în suspensie 35,0 95,6
4 mg/l 350 35 60,0 83,0 60,0 73,0 - - - 76,8 230,8 106,7 123,3 78,2
(MS) (60,0)1 88,24
consum biochimic de 25
mg 56,1 47,9 42,1
5 oxigen la 5 zile 300 25,0 (70- 25,0 72,4 69,0 140,9 - 48,3 162 68,3 105,0 113,8
O2/l 63,54 46,23 (70,0%)
(CBO5) 90%)
consum chimic de mg 125 181,5 141,2
6 500 125,0 125,0 156 161,1 116,3 564,9 - 128,9 305,9 186,9 168,2 178,9
oxigen, CCO-Cr O2/l (75%) 168,04 (75,0%)
consum chimic de mg
7 - - - - 99,6 73,3 44,8 28,6 - - - 23,9 63,7 37,2 - -
oxigen*, CCO-Mn O2/l
2,0 24,4
8 azot amoniacal (NH4+) mg/l 30 - 3,0 45,8 21,7 21,4 - - - 22,7 24,8 17,3 23,8 19,9
(3,0)2 25,74
10,0 15,1
9 azot total (N) mg/l - - - - - - - 23,1 - - - 23,0 56,85 19,3
(15,0)2 (35,0%)
25,0
10 azotați (NO3-) mg/l - - - - - - - - - - - - 3,92 - 22,2
(37,0)2
-
11 azotiți (NO2 ) mg/l - 1 (2,0)2 - - - - - - - - - - - 2,97 - 0,11
sulfuri și hidrogen
12 mg/l 1,0 0,5 - - - - - - - - - - - - - -
sulfurat (H2S) (S2-)
13 sulfiți (SO32-) mg/l 2 11,0 - - - - - - - - - - - - - -
14 sulfați (SO42-) mg/l 600 600,0 - - - - - - - - - - - - - -
substanțe extractibile
15 cu solvenți organici mg/l 30 20,0 - 20,0 - - - - - - - - - 12,3 - 9,5
(grăsimi)
16 produse petroliere mg/l - 5,0 - - - - - - - - - - - - - -
1,0 2,06
17 fosfor total (P) mg/l 5,0 - - 4,77 1,80 1,65 - - - 2,07 3,14 4,41 5,00 1,83
(2,0)2 1,064
detergenți sintetici
18 mg/l 25 0,5 - 0,5 - - - - - - - - - - - -
biodegradabili
19 clor rezidual liber (Cl2) mg/l 0,5 0,2 - - - - - - - - - - - - - -
- 32,8
20 cloruri (Cl ) mg/l - 500,0 - - - 40,1 35,2 - - - 31,1 - 28,0 - 31,6
32,74
21 reziduu filtrat la 105ºC mg/l - 2.000,0 - 1000,0 - 207,3 - 209,4 - - - 201,6 - 215,3 - 261,6
fier total ionic (Fe2+,
22 mg/l - 5,0 - - - - - - - - - - - - - -
Fe3+)
23 oxigen dizolvat* mg/l - - - - 11,56 - - - - - - - - - - -
1
2
3
Valori medii pentru luna iunie 2012, conform proiectului nr. 2710/2012 „Raportul la bilanțul de mediu nivel I și nivel
II aferent stației de epurare și rețelei de canalizare menajeră în orașul Vlăhița, jud. Harghita” întocmit de TOTAL
PROIECT srl Odorheiu Secuiesc, citînd datele HARVIZ SA.
4
debit zilnic maxim, Qu.zi.max
4
Valori medii 2012, conform proiectului nr. 2710/2012 „Raportul la bilanțul de mediu nivel I și nivel II aferent stației
de epurare și rețelei de canalizare menajeră în orașul Vlăhița, jud. Harghita” întocmit de TOTAL PROIECT srl Odorheiu
Secuiesc, citînd datele HARVIZ SA.
( ) procentul de reducere; Se aplică rezultatul cu valoarea mai mică.
* acest indicator nu este prevăzut în reglementări
NOTĂ: Datele prezentate au rezultat din prelucrarea datelor furnizate de HARVIZ SA în tabele „așa cum sînt” și ca
urmare nu-și asumă nicio răspundere pentru rezultatele astfel obținute.
98
Tabelul 3.2.1.16. Date privind canalizarea și epurarea apei uzate în Vlăhița – 2012. Prelucrare după:
http://www.eea.europa.eu/data-and-maps/uwwtd/interactive-maps/urban-waste-water-treatment-maps-1
Codul aglomerării Vlăhița: ROAG_83758
Tipul sistemului de colectare: b) separativ
Încărcarea apelor uzate generată în aglomerare: 6.651 l.e.
Gradul de colectare al încărcării: 48 %
Gradul de colectare al încărcării intrate în stația de epurare: 48,0 %
Denumirea operatorului stației de epurare urbane (orășenești): ROWP SC HARVIZ SA - sector Vlahita
Codul stației de epurare urbane: ROWP_83758_01
Regiunea: RO074 (Harghita) Coordonate geografice*: Latitudine 25,589 Longitudine: 46,373
Capacitatea proiectată a stației de epurare
5.400 l.e. Tipul tratării: secundară (biologică)
urbane:
Datele cheie ale stației de epurare urbane
volumul încărcarea în CBO5 încărcarea în CCO încărcare cu N eficiența încărcare în P
eficiența eficiența eficiența
încărcare apei reducerii
efluent reducerii efluent reducerii efluent efluent reducerii
influentă uzate influent influent influent azotului influent
tratate (evacuat) CBO5 (evacuat) CCO (evacuat) (N) (evacuat) azotului (N)
l.e. m3/an t/an t/an % t/an t/an % t/an t/an % t/an t/an %
3.192 351.227 49,5 14,8 70,0 198,4 49,6 75,0 8,1 5,3 35,0 - - -
l/s mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l
11,11 140,0 42,1 564,9 141,2 23,1 15,1 - -
Îndeplinirea criteriilor de către stația de epurare
performanța privind performanța privind performanța privind
performanța privind performanța privind
îndeplinirea crite- îndeplinirea crite- îndeplinirea crite-
îndeplinirea crite- îndeplinirea crite-
riului de reducere a riului de reducere a riului de reducere a
riului de reducere a riului de reducere a
încărcării organice materiilor în sus- azotului
încărcării în CCO fosforului (P)
în CBO5 pensie totale (MS) (nitrogenului) (N)
îndeplinit îndeplinit îndeplinit nerelevant nerelevant
* Pe hartă amplasamentul este indicat greșit. Se pare că aceste coordonate sînt incorecte.
99
Tabelul 3.2.1.17. Analiza nămolului stabilizat de la stația de epurare Vlăhița
Valoare Concentrații
determinată maxime
conf. Raport admisibile conf.
Nr. crt. Specificații UM
încercare O. MMGA 344+
122.153 / MAPDR
12.11.2012. 708/2004
1 pH - 5,91 -
2 umiditate, w % 26,1 -
3 substanță uscată % 73,9 -
4 azot (nitrogen) total (N) g/kg SU 5,25 -
5 carbon organic total (TOC) % m/m 7,3 -
6 cadmiu (Cd) mg/kg SU 2,88 10
7 cupru (Cu) mg/kg SU 280 500
8 nichel (Ni) mg/kg SU 17,8 100
9 plumb (Pb) mg/kg SU 80,3 300
10 zinc (Zn) mg/kg SU 407 2.000
11 mercur (Hg) mg/kg SU 0,542 5
12 crom (Cr) mg/kg SU 26,4 500
13 cobalt (Co) mg/kg SU - 50
14 arsen (As) mg/kg SU - 10
AOX (suma compușilor mg/kg SU - 500
15
organohalogenați) % m/m 88 -
16 PAH (hidrocarburi aromatice suma mg/kg SU 1,68 5
policiclice) antracen 0,028
benzoantracen 0,098
benzofluoranten
benzo (b) fluoranten* 0,088
benzo (k) fluoranten* 0,090
benzoperilen 0,079
benzopiren
benzo (a) piren* 0,076
benzo (e) piren* 0,135
chrisen 0,271
fluorantren 0,204
indeno (1,2,3)piren 0,075
naftalină 0,058
fenantren 0,168
piren 0,310
17 PCB (bifenili policloruraţi)** suma mg/kg SU 0,13 0,8
PCB 28 0,10
PCB 52 0,03
PCB 101 < 0,01
PCB 118 < 0,01
PCB 138 < 0,01
PCB 153 < 0,01
PCB 180 < 0,01
* Acești compuși nu sînt explicitați.
** Explicitarea compușilor individuali este conform O. MAPPM 756/1997.
100
Reactualizare PUG Vlăhița Anexe
Proiect nr. 25/2012 Tabelul 3.4.1.2.1.
TABEL CU GATERELE, MORILE ȘI PIUILE

din orașul Vlăhița
conform cărții funciare și planșelor cadastrale din 1909
Număr Numărul
Nr. topo- Numele posesorilor conform membrilor Denumirea uzuală a Denumirea actuală a
Observații
crt. grafic înscrierii din 1909 cimbora instalației străzii și nr.
parcelă (fîrtatului)
0 1 2 3 4 5 6
Vízi fűrészek (gáterek) (Gatere cu apă)

Ambrus Ignác és közbirtokosok belső fűrész (gaterul de
1 5906 17 Gábor Áron 2
(közb.) (~ și composesori (comp.)) intravilan)
külső fűrész (gaterul de
2 5905 Tankó Dávid és közb. (~ și comp.) 12 Öntők (Turnători) 10
extravilan); Tankók
3 5904 Sándor Imre és közb. (~ și comp.) 13 Sándorfiak fűrésze (gaterul lui ~) Strand (Ștrand) 11
Finta András ifj. és közb. (~jr. și
4 954 8 Fintáék fűrésze (gaterul lui ~) Kohászok (Furnaliști) 63
comp.)
Balázs István alsó és közb. (~ și Albertfiak, alsó Balázsok fűrésze
5 934/1 9 Kohászok (Furnaliști) 23
comp.) (gaterul lui ~)
6 17 Mihály Mihály és közb. (~ și comp.) 12 Mihályfiak fűrésze (gaterul lui ~) Tudor Vl. 2/A
Ferencz Imre Andrásné és közb. (~ Ferenczfiak fűrésze (gaterul lui
7 61 11 Március 8 (8 Martie) 1
și comp.) ~)
Márton János örökösei és közb. Kőház fűrész (gaterul de la casa
8 109 8 Tavasz (Primăvară) 1/A
(legatarii lui ~ și comp.) de piatră)
9 110 Ambrus Imre és közb. (~ și comp.) 9 Tankófiak fűrésze (gaterul lui ~) Tavasz (Primăvară) 3/A
Farkas bejárat (intrarea
10 785 Dániel Áron és közb. (~ și comp.) 11 Dánielek fűrésze (gaterul lui ~)
Farkas) 4
Farkasfiak; alsó Gotthárdok
11 732 Gothárd Antal és közb. (~ și comp.) 15 Gyertyánffi Jónás 2
fűrésze (gaterul lui ~)
Mártonfiak; új fűrész (~, gater
12 212-3 Márton Péter István és Imre 2 Bethlen Gábor 33
nou)
Márton Antal István és közb. (~ și Kerestélyek fűrésze (gaterul lui Vitusok bejárat (intr.
13 696 5
comp.) ~) Vitusok) 22
Szeles Péter örökösei és közb.
14 638/1 7 Szelesek fűrésze (gaterul lui ~) Ady Endre 16
(legatarii lui ~ și comp.)
15 622 Kozán Imre és közb. (~ și comp.) 9 kettős fűrész (gater dublu) Dózsa György 2
János György id. és közb. (~sr. și
16 332 11 kettős fűrész (gater dublu) Ady Endre 23/A
comp.)
se află în muzeul
Lőrincz Balázs fűrésze (gaterul
17 489 Lőrincz Balázs 1 Dózsa György 39 Molnár István din
lui ~)
Cristuru Secuiesc
18 497 György Lajos és közb. (~ și comp.) 13 Gálok fűrésze (gaterul lui ~) Hargita (Harghita) 23
19 516 Hatos András és közb. (~ și comp.) 12 Tamásfiak fűrésze (gaterul lui ~) Hargita (Harghita) 57
Simó Mihály felső és közb. (~ de
20 527 16 Farkasfiak fűrésze (gaterul lui ~) Cuza Vodă 3/A
sus și comp.)
Gergely József-kádár örökösei és Kicsihídi fűrész (gaterul de la
21 2066 10 Turista (Turist) 20
közb. (legatarii lui ~ și comp.) Podul mic)
101
Număr Numărul
Observații
0 1 2 3 4 5 6
Elekes Mihály ifj.-marós és közb. (~
22 2067 17 Szőcsök fűrésze (gaterul lui ~) Turista (Turist) 24
jr. și comp.)
Mihály András ifj. és közb. (~ jr. și
23 2063/1 12 fűrészmalom hely (loc de gater) Turista (Turist) 26
comp.)
Oláh Gyula fűrésze (gaterul lui
24 2529/1 Pál Izrael 1 Turista (Turist) 54
~)
25 2529/2 Pál Izrael és Péter 2 Pálok fűrésze (gaterul lui ~) Turista (Turist) 54
26 2068 Gergely Ábel és közb. (~ și comp.) 20 Mártonok; felső gödörbeli Turista (Turist) 62
Turista u. folytatása ÉK
Hegedüsök fűrésze (gaterul lui
27 2070 Farkas Miklós és közb. (~ și comp.) 15 irányban (continuarea
~)
str. Turist spre NE)
Tankó Gy. Antal és közb. (~ și
28 2072 8 alsó délői; Álózi Andrásék u.a. (idem)
comp.)
29 2074 Tamás Balázs és közb. (~ și comp.) 8 Felső délő; Szőcs Menyhárdék u.a. (idem)
bolond fűrész (gaterul cu
30 2076 Hatos Mihály és közb. (~ și comp.) 23 u.a. (idem)
balamuc)
Márton András György és közb. (~
31 2078 5 Vitusok fűrésze (gaterul lui ~) u.a. (idem)
și comp.)
(csak rajzon szerepel) (este figurat Mózes Keresztes fűrész (gaterul
32 2079/2 1 u.a. (idem)
numai pe desen) lui ~)
2080/1 Szentegyházasfalu (Vlăhița) 1 közbirtokosok (composesori) u.a. (idem)
33
2080/2 Vitus Péter és Simó Gy. Mihály 2 fűrészmalom hely (loc de gater) u.a. (idem)
Hatos Keresztes és közb. (~ și
34 2085 10 alsó Kozánok (~ de jos) u.a. (idem)
comp.)
35 2086/2 Hatos György Ferenc 7 felső Kozánok (~ de sus) u.a. (idem)
Gothárd Farkas és közb. (~ și felső Gothárdok (a hídon felül)
36 2086/3 6 u.a. (idem)
comp.) (~ de sus de pod)
Márton Józsi István és közb. (~ și
37 2087 9 Márton Miskák u.a. (idem)
comp.)
Elekes András György és közb. (~
38 2089 7 Elekesek fűrésze (gaterul lui ~) u.a. (idem)
și comp.)
Liter fűrész (csotora) (gaterul ~)
39 2091 Elekes István-horgas 8 u.a. (idem)
(ciutura)
Tankó Balázs Ferenc és közb. (~ și
40 2093 6 György Alberték; Kapott Albert u.a. (idem)
comp.)
Both Jánosék fűrésze (gaterul
41 2095 Both András János 6 u.a. (idem)
lui ~)
legfelső fűrész (gaterul cel mai
42 2444/2 Dániel Fülöp és közb. (~ și comp.) 7 u.a. (idem)
de sus)
a Halaság patakon DNy
Balázs Ignác örökösei és közb. Maróskák fűrésze (gaterul lui ~);
43 2499 9 fele (pe pîrîul Halaság
(legatarii lui ~ și comp.) Lőrincz Péterék
spre SW)
44 2497/2 Hatos Albert és közb. (~ și comp.) 6 felső Hatosok u.a. (idem)
Lőrinczfiak Miskák fűrésze
45 2498 György Lajos és közb. (~ și comp.) 6 u.a. (idem)
(gaterul lui ~)
Simók; Gabrisok fűrésze
46 2500 Simó Ferenc és közb. (~ și comp.) 4 u.a. (idem)
(gaterul lui ~)
102
Număr Numărul
Observații
0 1 2 3 4 5 6
Tamásfiak felső hídnál való
47 2497/3 Simó György Gál 4 fűrésze (gaterul lui ~ de la podul u.a. (idem)
de sus)
Balázs Ignác örökösei és közb. György Jakabok fűrésze (gaterul
48 2497/4 6 u.a. (idem)
(legatarii lui ~ și comp.) lui ~)
Mesterek; Sebestyének fűrésze
49 2501 Péter Imre és közb. (~ și comp.) 5 u.a. (idem)
(gaterul lui ~)
felső Kádárbeli; Györgyfiak
50 2502 Kozán Imre és közb. (~ și comp.) 7 u.a. (idem)
fűrésze (gaterul lui ~)
Kovács József és közb. (~ și
51 2503 8 alsó Kádárbeli; alsó Tamásfiak u.a. (idem)
comp.)
Tamás L. István és közb. (~ și korongos fűrész (gaterul cu
52 2506 14 u.a. (idem)
comp.) turnantă)
Balázs István-katona és közb. (~ și
53 2507 10 Bálintok fűrésze (gaterul lui ~) u.a. (idem)
comp.)
Balázs Ferenc örökösei és közb. felső Balázsok fűrésze (gaterul
54 2508 14 u.a. (idem)
(legatarii lui ~ și comp.) lui ~ de sus)
Balázs Ferenc örökösei és közb. közbelső Balázsok fűrésze
55 2509 13 u.a. (idem)
(legatarii lui ~ și comp.) (gaterul mijlociu al lui ~ mijlociu)
Lőrincz Imre (Sánta) és közb. (~ și alsó Hatosok fűrésze (gaterul ~
56 2514/2 6 u.a. (idem)
comp.) de jos)
Gergelyfiak fűrésze (gaterul lui
57 2510 Ambrus Imre és közb. (~ și comp.) 8 u.a. (idem)
~)
58 2511 Ambrus Ignác és közb. (~ și comp.) 23 Orbánok fűrésze (gaterul lui ~) u.a. (idem)
Lőrincz András és közb. (~ și felső Hegyvészbeli fűrész
59 2512 11 u.a. (idem)
comp.) (gaterul superior din ~)
Ambrus János és közb. (~ și alsó Hegyvészbeli fűrész
60 2513 12 u.a. (idem)
comp.) (gaterul inferior din ~)
dombonlevő; Lőrinczfiak fűrésze
61 2515 Lőrincz István és közb. (~ și comp.) 10 u.a. (idem)
(de pe deal); (gaterul lui ~)
Balázs Gy. János és közb. (~ și alsó gödörbeli (domb alatti)
62 2516 14 u.a. (idem)
comp.) fűrész (gaterul de sub deal)
Márton Áron-fekete és közb. (~ și Mártonfiak (gát alatti) fűrésze
63 400 15 u.a. (idem)
comp.) (gaterul lui ~ de sub stăvilar)
Gőzgáterek (Gatere cu abur)

1476 Oláh Gyula gőzgátere (gaterul Köztársaság funcționează și în
1 Both J. János és Hatos András 2
1477 cu aburi al lui ~) (Republicii) 4 prezent
Lőrincz József és társai (~ și
2 5439/2 Gedő Mihály alsó 1 Petőfi 8
asociații)
Malmok (Mori)
Mihály György ifj. és közb. (~ jr. și Mihály Györgyék malma, 2 kövű
1 913 5 Tudor Vl. 2/B
comp.) (moara lui ~, cu 2 pietre)
Ferencz Antal örökösei és közb. mezei malom, 2 kövű (moara lui
2 902 5 Üzem (Uzina) 21
(legatarii lui ~ și comp.) ~, cu 2 pietre)
Dániel malom, 2 kövű (moara ~, Köztársaság
3 77/78 Dániel Gábor 1
cu 2 pietre) (Republicii) 42
4 133 Elekes Joakim János (Both Károly) 1 malomhely-utólag fűrész Tavasz (Primăvara) 50
5 759 Simó G. József és közb. (~ și 16 Gedők malma; Both Soósé, 2 Május 1 (1 Mai) 28
103
Număr Numărul
Observații
0 1 2 3 4 5 6
comp.) kövű (moara lui ~, cu 2 pietre)
Menyhért Elek malma, 2 kövű
6 201 Menyhért Elek és Lőrincz József 2 Bethlen Gábor 19
(moara lui ~, cu 2 pietre)
Nagy Elek malma, 2 kövű
7 231 Nagy Elek-kádár 1 Bethlen Gábor 53
(moara lui ~, cu 2 pietre)
Miskák malma, 2 kövű (moara
8 251/1 Márton Imre és Antal Ignác 2 Vitusok 1
lui ~, cu 2 pietre)
Dániel Bálint malma, 1 kövű
9 290 Simó György 1 Ady Endre 6
(moara lui ~, cu 1 piatră)
János Dávid malma, 1 kövű
10 637 László Ferenc 1 Ady Endre 14
Both István malma, 1 kövű
11 493 Both István 1 Hargita (Harghita) 13
Birki Józsefék malma, 1 kövű
12 581 Balázs István és közb. (~ și comp.) 4 Hargita (Harghita) 9
Lőrincz Miska János és közb. (~ și Lőrinczfiak malma, 2 kövű
13 438 5 Iskola (Școală) 25
comp.) (moara lui ~, cu 2 pietre)
Márton György felső örökösei és
Mártonfiak malma, 1 kövű
14 2564 közb. (legatarii lui ~ de sus și 10 Akarat (Voință) 3/A
comp.)
Ványolók (Piui)
1 1005/1 Sándor Imre 1 Sata ványoló (piua ~) Kohász (Furnalist) 55
Egyed István ványolója (malom)
2 5855 Sándor Lázár 1 Kohász (Furnalist) 35
(piua lui ~)(moară)
Szőcs Dávid ványolója (malom)
3 748 Szőcs Dávid 1 Május 1 (1 Mai) 59/A
(piua lui ~)(moară)
NOTĂ: Tabelul original a fost furnizat de Sándor Lajos (†) din Vlăhița.
cimbora(ság): fîrtat, grup
În paranteză s-au adăugat denumirile corespunzătoare în limba română.
Întocmit,
ing Kelemen Árpád
104
Tabelul 3.4.1.4.2. Principalele caracteristici constructive ale amenajării MHC Vîrghiș
Conform
Conform aviz GA
Obiect Component Specificații UM autorizație GA Realizat, existent
302/2010
245/2011
lățime m (15,0) (8,5) 8,8
înălțime m 1,45 1,45 1,45
Front de captare
cotă talveg mdMN 1198,55 1205,55 ?
cotă coronament aripi de închidere, Z1 mdMN 1203,70 1209,0 ≈ Z+2,25
lățime m 12,0 6,0 6,0
cotă coronament, Z mdMN 1200,0 1207,0 ?
deversor ape mari
grosime lamă deversantă la debit de calcul 5 % m 3,69 - (5,86) / (2,62)
grosime lamă deversantă la debit de verificare 1 % m 3,25 1,74 (5,16) / (1,74)
lățime constructivă m (1,5) (1,1) 0,85
lățime utilă m 1,2 0,80 0,55
lungime m 10,0 10,0 (10,5)
scară de pești număr trepte buc 9 11 11
Captare
înălțime treaptă m 0,6 0,65 ?
cotă prag mdMN 1199,75 1206,30 ≈ Z-0,5
debit de servitute l/s 32 47 ?
lățime perete separație m - - 0,5
priză de vară (tip
lățimea deschiderii m 1,5 1,4 1,45
tiroleză)
cotă coronament mdMN 1200 1206,50 ≈ Z-0,5
lățimea deschiderii m 0,5 1,6* ? (0,85)**
priză de iarnă
cotă radier mdMN - 1205,80 ?
deznisipator
lungime utilă m 12,0 9,0 (9,0)
lățime utilă m 1,8 2,9 (2,5)
cameră de încărcare
lungime utilă m 4,6 3,75 (4,85)
material - PAFSIN PAFSIN PAFSIN
Aducțiune diametru nominal mm 650 600 600
lungime m 5.250 5.160 5.225
deasupra
nivelului apei la
cotă platformă mdMN - ? (954,23)
debitul maxim de
1% (955)
cotă parter mdMN - - ? (954,23)
cotă radier centrală mdMN - 954,23 ? (954,23)
bazin de liniștire - da da nu există
Centrală canal dreptunghiular
canal deschis canal
canal de fugă tip constructiv - cu bifurcație Y,
trapezoidal dreptunghiular
parțial acoperit
lățime bază mică m 1,00 - -
înclinare taluze - 1:1,5 - -
lungime*** m 10,0 15,5 / 11,0 (15,5) / 9,0
lățime m - 2,2 / 2,4 ~ 2,25 / 2,4
cotă restituție în rîu mdMN 953,50 954,23 ?
* Fereastra de priză nu este frontală, ci se află în peretele galeriei de golire dintre priza de vară și deznisipator.
** Este lățimea galeriei de spălare, aflat în peretele frontal.
*** Prima cifră reprezintă lungimea galeriei de evacuare din centrală direct în lacul de acumulare al captării Uzinei de
Apă, iar a doua lungimea ramificației de ocolire a captării Uzinei de Apă, continuat cu un canal de fugă deschis, din
pămînt, cu lungimea de 300 m.
NOTĂ: Din descrierea amenajării conform avizului și autorizației de GA nu rezultă dacă dimensiunile sînt brute
(globale) sau utile (nete, interioare). Astfel, valorile lățimilor s-a trecut apreciativ în rubrica lățimilor utile.
În varianta efectiv realizată, cota parterului centralei este egală cu cota platformei amenajate.
Cifrele în ( ) sînt valori apreciate.
105
Tabelul 3.4.3.1.2. Principalele caracteristici constructive ale AHE Homorodul Mare
Conform aviz GA Conform aviz GA
Obiect Component Specificații UM Realizat, existent
308/2010 537/2013
lățime m - 21,3
înălțime m 1,45 1,95 (1,95)
Front de captare
cotă talveg mdMN 701,55 697,05 (699,56)
cotă coronament aripi de închidere mdMN 705,25 701,00 704,93
lățime m 6,0 16,0 18,4
cotă coronament mdMN 703,00 699,00 701,51
deversor ape mari
grosime lamă deversantă la debit de calcul 5 % m 1,31 - (0,62) / (0,60)
grosime lamă deversantă la debit de verificare 1 % m 1,72 - (0,81) / (0,79)
lățime constructivă m 1,20 1,20 0,80
lățime utilă m (0,90) (0,90) 0,50 / (0,15)
lungime m 10,0 10,0 10,0
scară de pești număr trepte buc 11 11 11
înălțime treaptă m 0,80 0,80 -
cotă prag mdMN 702,30 698,00 (701,20)
debit de servitute l/s 82 82 ?
lățime perete separație m - - -1
priză de vară (tip
Captare lățimea deschiderii m 1,30 0,80 -1
tiroleză)
cotă coronament mdMN 702,50 698,35 -1
lățimea deschiderii m 1,60* - -1
priză de iarnă
cotă radier mdMN - - -1
lățime brută m - - 2,1
canal de spălare și lățime utilă m - - 1,5
golire2 lungime m - - 17,7 / 7,65 3
cotă radier mdMN - - (699,56)
lățime m - 6,0 (6,0)
priză înălțime m - 0,80 (0,80)
cotă prag mdMN - - (699,80)
lățime utilă m - 1,5 1,5
canal colector (?)
lungime m - 7,0 7,15
deznisipator
lungime utilă m 10,0 8,0 8,0
cameră de încărcare
lungime utilă m 4,6 4,0 4,0
1
Nu există asemenea prize, ci un singur tip de priză, o priză laterală, amplasată în peretele lateral al canalului de
spălare.
2
În același timp canalul de acces la priză. În avizul de GA este numit canal colector. Misterul s-a putut dezlega numai la
recunoașterea de pe teren.
3
Cifrele reprezintă lungimea totală, respectiv lungimea în secțiune închisă.
4
Cele două valori au fost calculate cu lățimea efectivă a barajului deversant, respectiv cu lățimea totală a deschiderii
deversante, incluzînd lățimea scării de pește.
NOTĂ: Din descrierea amenajării conform avizelor de GA nu rezultă dacă dimensiunile sînt brute (globale) sau utile
(nete, interioare). Astfel, valorile lățimilor s-a trecut apreciativ în rubrica lățimilor utile.
Cifrele în ( ) sînt valori apreciate.
106
Tabelul 3.5.2.1.1. Repartizarea populației existente aferente stației de epurare existente în varianta 1
ponderea
canalizare
canalizare
gravitațional - - restul intravilanului integral/parțial - 5.170 88,3 88,3
SPauG în funcțiune Cuza Vodă parțial 12 12 0,20
SPauF în funcțiune 8 Martie integral 27 27 0,46
SPauE** în funcțiune Salcîm parțial 29 29 0,50
SPau1 în funcțiune Ștrandului parțial 144 144 2,46
cu pompare 11,1
SPauA în funcțiune Rákos parțial 28 28 0,48
Muzeului și aferente, cu
SPauB** în funcțiune integral/parțial - 305 5,2
Budai Nagy Antal parțial (17)
SPauC** în funcțiune Spitalului integral 106 106 1,8
MHC sistem local -
Uzina de apă sistem local -
necanaliza- Intr. Vulturii*** parțial -
bile gravita- Republicii (DN 13A) amonte**** parțial 28
țional la - - 33 0,6 0,6
rețeaua SILVER FORELLE sistem local -
existentă Salcîm** parțial -
Nouă*** parțial -
Rákos**** parțial 15
- - - TOTAL - 5.854* 5.854* 100 100
** Prin reamplasarea stațiilor de pompare SpauB, SPauC și SPauE.
*** Recomandabil a se canaliza parțial într-un sistem local separat, cu stație de epurare containerizată proprie.
**** Recomandat a fi canalizată izolat, cu racordare prin pompare la rețeaua gravitațională existentă.
107
Tabelul 3.5.2.1.2. Repartizarea populației existente aferente stației de epurare propuse în varianta 1
ponderea
canalizare
canalizare
Intr. Rîndunicii integral 15
Voinței integral 34
Carpați integral 136
Vînătorilor parțial 18
Petőfi Sándor** parțial 37
gravitațional - - Republicii (DN 13A) aval intersecția 470 61,5 61,5
parțial 17
cu DJ 132**
KARSAI Harplast*** - -
Alte unități de-a lungul str. Republicii aval
- -
intersecția cu DJ 132***
Ștrand Napsugár*** - -
Ștrand termal Perla Vlăhiței*** - -
SILVER FORELLE sistem local -
cu pompare ! SPauD ! în funcțiune Bradului integral 260 294 38,5 38,5
- - - TOTAL - 764* 764* 100 100
** Prin renunțarea la stațiile de pompare Spau2 și SPau3 neconstruite.
*** Prin desființarea sistemului local existent.
! Se poate renunța odată cu construirea canalului menajer aferent tronsonului str. Voinței adiacent Canalului Vîrghiș.
108
Tabelul 5.2.1. Clasificarea ariilor naturale protejate
Categorii IUCN Categoria conf. OUG
Cod Denumire Definiție Obiective și caracteristici 57/2007 și L 5/2000
Ia Rezervație Arii protejate stricte desemnate pentru protec- ● conservarea ecosistemelor şi speciilor rezervație științifică
naturală strictă ţia biodiversităţii şi eventual a caracteristicilor excepţionale şi/sau ale caracteristicilor de Suprafața poate varia de la
geologice/geofizice, cu un control strict şi geodiversitate (geologice, geomorfologice) cîteva zeci de ha la cîteva
limitarea vizitării, utilizării şi impactului uman ● pentru cercetări stiințifice și monitorizare sute, mii sau zeci de mii de
ha.
pentru a se asigura protecţia valorilor de ● păstrarea valorilor culturale şi spirituale
Posibilă corespondență:
conservare. Asemenea arii protejate pot servi asociate cu natura
● situri naturale ale
ca zone de referinţă indispensable pentru ● protecție strictă
patrimoniului natural
cercetare ştiinţifică şi monitorizare. ● control strict al vizitatorilor
universal - UNESCO
Ib Zonă de Arii protejate constituite pe suprafeţe întinse, ● protejarea pe termen lung a integrității -
sălbăticie nemodificate sau puţin modificate, ce îşi ecologice a ariilor naturale neafectate în mod România nu dispune de
menţin caracterul natural, fără a avea aşezări semnificativ de activităţi umane asemenea zone.
umane permanente sau semnificative, adică ● protecție strictă Posibilă corespondență:
aşezări cu consum relativ redus de resurse ● fără prezență umană semnificativă ● situri naturale ale
naturale şi impact redus, arii protejate permanentă patrimoniului natural
administrate pentru menţinerea stării naturale. ● fără infrastructură modernă universal - UNESCO
II Parc național Arii protejate cu suprafeţe naturale sau aproa- ● protejarea biodiversității naturale împreună parc național
pe naturale întinse desemnate pentru a prote- cu structurile ecologice şi procesele naturale Suprafața variază de la cîteva
ja procese ecologice la scară mare împreună asociate mii la zeci de mii de ha, cu
cu complexul de specii şi ecosisteme caracte- ● promovarea activităților educative, de specii şi ecosisteme rare,
peisaje deosebite şi un
ristice zonei, care oferă bazele necesare recreere și vizitare
impact redus al activităţilor
pentru experienţe spirituale, ştiinţifice, educa- umane pe cea mai mare
tive, de recreere şi de vizitare compatibile parte a suprafeţei. În general
ecologic şi cultural cu zona respectivă. activităţile umane nu sînt
permise pe mare parte din
suprafaţa acestor parcuri,
excepţie făcînd unele activi-
tăţi tradiţionale pe care lo-
calnicii le desfăşoară de se-
cole. Dar şi aceste activităţi
tradiţionale sînt reglemen-tate
astfel încît biodiversitatea şi
procesele naturale să fie cît
mai bine menţinute. Trebuie
însă menţionat că, în majori-
tatea parcurilor naţionale din
România există suprafeţe,
uneori destul de întinse, în
care este permisă exploata-
rea resurselor naturale şi cu
scop comercial, nu neapărat
în beneficiul comunităţilor
locale. Dar, în cazul în care
parcul naţional este gospodă-
rit în conformitate cu obiecti-
vele de management ce se
impun categoriei II IUCN, şi în
cazul acestor activităţi de
exploatare a resurselor ar
trebui să se impună standar-
de deosebite, care să reducă
în mod semnificativ impactul
asupra biodiversității.
Majoritatea parcurilor
naţionale nu au aşezări
umane pe suprafaţa lor.
● geoparc-UNESCO
universal - UNESCO
III Monument al Arii protejate desemnate pentru a proteja ● protejarea formaţiuniunilor naturale excep- monument al naturii
naturii monumente naturale specifice, respectiv o ţionale cu biodiversitatea şi habitatele
anumită formaţiune terestră, cavernă subma- asociate
rină, formaţiune geologică cum ar fi o peşteră ● valoare ridicată pentru turism
sau chiar un organism viu cum ar fi un arbore
secular. Sînt în general arii protejate mici şi
adesea au valoare deosebită pentru vizitatori.
109
IV Arie de Arii protejate desemnate pentru protecţia anu- ● menţinerea, conservarea şi refacerea rezervație naturală
management mitor specii sau habitate şi în care manage- speciilor şi habitatelor Suprafața acestora poate fi
pentru mentul reflectă această prioritate. Multe arii de câţiva ari sau pe zeci,
habitat/specie protejate din categoria IV necesită intervenţii foarte rar pe cîteva mii de
hectare. Adesea sînt înfiinţate
periodice active pentru a satisface cererile
pentru conservarea unor
anumitor specii sau pentru menţinerea habita- habitate ce au apărut
telor, dar acest management activ nu este prin modificarea celor natu-
obligatoriu pentru ariile protejate din această rale sub acţiunea umană,
categorie. cum ar fi de exemplu mozaic-
urile de fîneţe şi păduri ex-
trem de bogate în specii şi din
ce în ce mai rare în Europa.
universal - UNESCO
V Peisaj Arie protejată în care interacţiunea dintre ● protejarea ecosistemelor naturale și utiliza- parc natural
terestru/marin oameni şi natură de-a lungul timpului a rea durabilă a resurselor naturale atunci cînd Sînt arii protejate care se
protejat produs o zonă cu un caracter distinctiv, cu o conservarea şi utilizarea durabilă pot fi reci- întind de obicei pe suprafeţe
semnifi-cativă valoare ecologică, biologică, proc benefice una alteia mari, de ordinul zecilor de mii
culturală şi estetică şi în care păstrarea ● omul a interacționat cu natura de-a lungul de hectare, cele mai mari
depăşesc 150.000 de
integrităţii acestei interacţiuni tradiţionale este timpului, s-au creat valori ecologice, hectare. Pe suprafaţa lor se
vitală pentru pro-tecţia şi menţinerea zonei şi biologice, culturale si peisagistice regăsesc şi aşezări umane,
a valorilor de con-servare a naturii asociate, ● interacțiunea om-natură este esențială de multe ori chiar şi oraşe. Ca
precum şi a altor valori. şi în cazul parcurilor naţiona-
le, se realizează o zonare
internă prin care se indică
activităţile permise.
Restricţiile, cînd sînt nece-
sare, se impun în funcţie de
valorile de biodiversitate şi
culturale. Suprafeţele în care
se impun restricţii importante
pentru conservarea biodiver-
sităţii sînt semnificativ mai
reduse decît în cazul catego-
riei II. În aceste arii protejate
se recomandă ca toate
activităţile economice să se
desfăşoare cu o atenţie
deosebită la valorile pentru
care sau fost declarate. Ele ar
trebui să se constituie în ade-
vărate modele de dezvoltare
durabilă, avînd la bază prin-
cipiile conservării naturii.
● arii speciale de
conservare (SAC)
● arii speciale de pro-
tecție avifaunistică (SPA)
● situri de importanță
comunitară (SCI)
● geoparc-UNESCO
universal - UNESCO
VI Arie protejată Arii protejate desemnate pentru conservarea ● protecţia ecosistemelor naturale şi -
destinată utilizării ecosistemelor şi habitatelor împreună cu valo- utilizarea durabilă a resurselor naturale cu România nu dispune de
durabile a rile culturale asociate şi sisteme tradiţionale condiţia ca una să fie în beneficiul celeilalte asemenea zone.
resurselor de management ale resurselor naturale. Sînt ● utilizarea durabilă a resurselor naturale
naturale în general suprafeţe mari, predominant în devine mijlocul de conservare a naturii, fiind
stare naturală, cu o parte aflată sub un combinată cu alte măsuri specifice celorlalte
manage-ment durabil al resurselor naturale şi categorii, cum ar fi de exemplu protecţia
unde aceste resurse sînt utilizate într-o anumitor zone
măsură mică, neindustrial, utilizare
considerată ca fiind unul din scopurile
principale pentru aceste arii protejate, fiind
compatibilă cu conservarea
naturii.
NOTĂ: Tabelul s-a alcătuit în special pe baza lucrării: Ariile protejate din România: noţiuni introductive; autori: Erika
Stanciu, Florentina Florescu; editura Green Steps – Braşov, 2009
110
Tabelul 5.2.5. Amenințări pentru ariile naturale protejate
Gradul de severitate al
Nr. amenințării (ntensitatea)
Denumirea amenințării Definirea amenințării Categorii de amenințări
crt.
mare medie mică n/a
Ameninţări provenite din extinde- 1.1. Locuinţe şi aşezări umane
Dezvoltarea rezidenţială şi rea aşezărilor umane sau a altor 1.2. Zone comerciale şi
1 comercială în cadrul unei folosinţe nonagricole ale terenu- industriale
arii protejate lui, care pun o amprentă semni- 1.3. Infrastructură turistică şi de
ficativă asupra ariei protejate. recreere
2.1. Culturi anuale şi perene
2.1a. Culturi de plante
Ameninţări provenite din cultiva- medicinale
rea pământului şi păşunat ca re-
2.2. Plantaţii de arbori şi de cul-
Agricultură şi acvacultură zultat al expansiunii şi
2 turi speciale pentru celuloză
în cadrul unei arii protejate intensifică-rii agriculturii,
incluzînd silvicultu-ra, 2.3. Ferme zootehnice şi
maricultura şi acvacultura. păşunat
2.4. Acvacultură marină şi
dulcicolă
3.1. Foraje pentru ţiţei şi gaze
3.2. Minerit şi exploatare în
Producţia de energie şi
Ameninţări provenite din produ- carieră
3 minerit în cadrul unei arii
cerea de resurse non-biologice. 3.3. Generarea de energie, inclu-
protejate
zînd cea de la barajele hidro-
electrice
4.1. Drumuri şi căi ferate (include
animalele ucise pe acestea)
Ameninţări provenite de la cori-
doare înguste şi lungi de trans- 4.2. Linii de comunicaţii şi utilităţi
Transport şi servicii de (de ex. cabluri electrice, linii de
port şi vehiculele care le utilizea-
4 legătură în cadrul unei arii telefonie)
ză, incluzînd mortalitatea asocia-
protejate
tă în rîndul speciilor de plante 4.3. Culoare şi canale de
şi animale sălbatice. navigaţie
4.4. Culoare aeriene
5.1. Vînătoarea, uciderea şi co-
lectarea animalelor terestre (in-
Ameninţări din utilizarea în scop cluzînd uciderea animalelor ca
de consum a resurselor biologice rezultat al conflictului om/viaţă
„sălbatice” incluzînd efectele re- sălbatică)
Utilizarea şi deteriorarea coltării deliberate şi respectiv ne- 5.2. Culegerea de plante terestre
5 resurselor biologice în intenţionate; de asemenea, per- sau produsele acestora
cadrul unei arii protejate secutarea sau controlul unor (nelemnoase)
specii specifice (atenţie!, această
categorie include vînătoarea şi 5.3. Exploatarea forestieră şi
uciderea animalelor). recoltarea lemnului
5.4. Pescuitul, uciderea şi recol-
tarea resurselor acvatice
6.1. Activităţi recreaţionale şi
turism
6.2. Război, revoluţii şi exerciţii
militare
6.3. Cercetare, educare şi alte
Ameninţări rezultate din activităţi activităţi legate de munca în arii
umane care modifică, distrug protejate
Intruziunea umană şi
sau perturbă habitatele şi 6.4. Activităţi ale managerilor de
6 perturbarea în cadrul unei
speciile asociate utilizării în alt arii protejate (de ex. construcţii
arii protejate
scop decît cel de consum al sau folosirea vehiculelor, puncte
resurselor. de irigare artificială şi baraje)
6.5. Vandalism deliberat,
activităţi distructive sau
ameninţări la adresa
personalului ariei prote-jate sau
a vizitatorilor
7 Modificări ale sistemelor Ameninţări rezultate din alte acti- 7.1. Focul şi stingerea focului
naturale vităţi ce transformă sau degra- (incluzînd incendierea)
dează habitatul sau schimbă 7.2. Baraje, modificări
modul de funcţionare al hidrologice şi
ecosistemului. managementul/utilizarea apei
7.3a. Fragmentare crescută în
cadrul ariei protejate
111
7.3b. Izolare de alt habitat
natural (de ex. despădurire,
baraje fără pasaje efective
pentru viaţa sălbatică acvatică)
7.3c. Alte „efecte de margine”
(„edge effects”) asupra valorilor
parcului
7.3d. Pierderea speciilor cheie
(de ex. prădători de vîrf, poleni-
zatori, etc.)
8.1. Plante invazive non-native/
Ameninţări din partea plantelor şi alohtone (buruiene)
animalelor terestre şi acvatice 8.1a. Animale invazive non-
native şi nonnative, a patogenilor native/alohtone
/microbilor şi materialului
Specii invazive şi alte 8.1b. Patogeni (non-nativi sau
8 genetic, care au sau pot avea
specii şi gene problematice nativi dar care creează probleme
efecte dăunătoare asupra
biodiversităţii ca urmare a noi/crescute)
introducerii, răspîn-dirii şi/sau 8.2. Material genetic introdus (de
creşterii. ex. organisme modificate gene-
tic - OMG)
9.1. Apă uzată menajeră şi apă
reziduală urbană
9.1a. Apă uzată şi apă reziduală
de la facilităţile din aria protejată
(de ex. toalete, hoteluri, etc.)
9.2. Efluenţi industriali, de mină
sau de origine militară şi dever-
sări (de ex. deversări de ape de
calitate inferioară de la baraje,
Ameninţări rezultate din introdu- cum ar fi ape cu temperaturi
Poluarea introdusă sau
cerea de materiale sau energie anormale, dezoxigenate, altă
9 generată în cadrul ariei
exotică şi/sau în exces de la sur- poluare)
protejate
se punctuale sau nepunctuale.
9.3. Efluenţi rezultaţi din agricul-
tură şi silvicultură (de ex.
fertiliza-tori în exces sau
pesticide)
9.4. Resturi menajere şi deşeuri
solide
9.5. Impurităţi în suspensie
9.6. Surplus de energie (de ex.
poluare termică, luminoasă, etc.)
Evenimentele geologice pot fi 10.1. Vulcani
parte a regimurilor de perturbare 10.2. Cutremure/tsunami-uri
naturală în multe ecosisteme.
Dar ele pot fi o ameninţare dacă 10.3. Avalanşe/alunecări de
o specie sau un habitat este teren
10 Evenimente geologice
distrus(ă) şi şi-a pierdut rezilienţa
şi este vulnerabil(ă) la perturbări. 10.4. Eroziune şi aluviune/depu-
Capacitatea de management nere (de ex. schimbări în linia de
pentru a răspunde unor aseme- litoral sau albia râurilor)
nea schimbări poate fi limitată.
Ameninţări rezultate din schim- 11.1. Schimbarea şi alterarea
bări climatice pe termen lung ca- habitatului
Schimbări climatice şi re pot fi legate de încălzirea glo- 11.2. Secete
11
vreme foarte rea bală şi alte evenimente climatice
sau de vreme foarte rea, în afara 11.3. Temperaturi extreme
intervalului natural de variaţie. 11.4. Furtuni şi inundaţii
12.1. Pierderea legaturilor cultu-
rale, a cunoştinţelor tradiţionale
şi/sau a practicilor de
management
Ameninţări culturale şi 12.2. Deteriorarea naturală a
12
sociale specifice valorilor culturale importante ale
sitului
12.3. Distrugerea clădirilor, gră-
dinilor, siturilor culturale de
patrimoniu, etc.
112
Tabelul 5.4.4. Starea pădurilor în România în 2011
Țara Tabel 87: Criteriul 1. Resurse forestiere și stocul global de carbon
1.1 1.2 1.3 1.4
Modificarea anuală în Modificarea anuală a Modificara anuală în
Procentul pădurilor mai în
aco-perirea cu păduri creșterii masei lemnoase/ stocul viu de carbon în
vîrstă din clasa 0-40 ani
1990-2010 ha 1990-2010 păduri, 1990-2010
2 (%)
(puncte procentuale) (m ) (%)
0,01 0,00 35,2 0,15
Tabel 88: Criteriul 2. Sănătate și vitalitate
2.1 2.2 2.3 2.4 2.4
Procentajul ecosistemelor
Ponderea pădurilor Ponderea pădurilor
naturale la riscul de eutro- Procentul arborilor de test
Raportul carbon/azot vătămate (exclusiv vătămate prin incendii,
fizare pentru scenariul de din clasele de defoliere
(C/N), valoarea medie incendii) țări selectate
emisii bazat pe legislația 2+3+4
(%) (%)
curentă (%)
20 FD* 18,9 24,4 -
Tabel 89: Criteriul 3. Funcții de producție
3.1 3.2 3.3 3.4 3.5
Raportul doborîturi/CAN** Raportul lemn rotund Procentajul PATC cu plan
Valoarea pe hectar a Valoarea pe hectar a
fond forestier pe picior, comercializat/stoc de de management sau
bunurilor nelemnoase serviciilor comercializate
2005 creștere, 2005 echivalent
(€/ha PATC***) (€/ha PATC***)
(%) (€/1000 m3) (%)
60,27 FD* 1,7 FD* 94
Tabel 90: Criteriu 4. Biodiversitate în ecosistemele forestiere
4.1 4.2 4.3 4.4 4.5 4.6 4.7 4.7 4.8 4.9
Ponderea
terenurilor Tendința în
Suprafața
forestiere proporția Date
Ponderea protejată
România Ponderea Ponderea Volumul administrate medie disponibile
regenerării Ponderea Indicele (clasele
efectivului speciilor lemnului pentru națională a privind
naturale din plantațiilor împrăștierii MCPFE****
unei singure introduse în mort în conservarea zonelor de speciile
totalul din PATC spațiale 1.1, 1.2, 1.3
specii PATC PATC materialului pădure de forestiere
regenerării (%) (0-5) și 2) ca %
(%) (%) (m3/ha) genetic ′nucleu periclitate
(%) din PATC
(numai în și- natural′ (scara 1-4)
(%)
tu și ex situ) 1990-2006
(%)
FD* 78 22,0 5,30iv,v FD* 0,173 3 - 0,0039 1 8,4 iv,vi
Tabvel 91: Criteriu 5. Funcții de protecție
5.1 5.2
Indicele funcției de Indicele funcției de
protecție: sol și apă protecție: infrastructură
(scara 1-4)1 (scara 1-4)1
3 3
Tabel 92: Criteriu 6. Funcții socio-economice
6.1 6.2 6.3 6.4 6.5 6.6 6.7 6.8 6.9 6.10 6.11
Cheltuielile
Disponibili- guverna- Consumul Indicele
Forța de Ponderea
tatea infor- Venitul net mentale Numărul pe cap de disponibilității
Ponderea muncă Importurile energiei pe Numărul
mațiilor des- antrepreno- pentru servi- accidentelor locuitor în de date
sectorului ocupată în nete, ca % bază de anual al
pre forma rial la cii forestiere nefatale pe perioada despre
forestier la servicii din lemn din vizitatorilor
de hectar, pe hectar de 1000 de 2007-2009, numărul
PIB (GDP), forestiere, consumul producția pe hectar
proprietate media anilor suprafață a lucrători, în în m3 lemn siturilor
în 2010 din totalul aparent, totală de de PATC
și exploatații raportați pădurii, 2010 rotund vii culturale și
(%) populației 2007-2009 energie (pers/ha.an)
private (EUR) media anilor (nr) echivalent spirituale
(%) (%)
(3-4) furnizate (m3/loc) (scara 3-4)xi
(EUR)
3 1,8 FD* FD* 0,9 2,1 0,7 - 18,7 4,4 FD* FD*
* fără date (FD) - no data (ND)
** creșterea anuală netă (CAN) - net annual increment (NAI)
*** păduri și alte terenuri cu copaci (PATC) - Forest and other wooded land (FOWL)
**** MCPFE – denumirea fostei Ministerial Conference on the Protection of Forests in Europe (Conferința ministerială
pentru protecția pădurilor în Europa), acum FOREST EUROPE
i 2000; iv 2005; v ponderea speciilor introduse numai din suprafața pădurilor, nu din PATC; vi numai păduri; vii net
importatorii au valori pozitive și net exportatorii valori negative; xi 3-date parțiale, 4-date disponibile pentru fiecare tip
de sit
1
Indicele funcției de protecție: 1-Evidența pierderii capacității de asigurare a funcției de protecție; 2-Nu există date
disponibile despre pădurile de protecție; 3-Date disponibile despre suprafețele pădurilor de protecție, însă fără o
desemnare formală; 4-Date disponibile despre suprafețele pădurilor de protecție desemnate în mod oficial
113
Tabelul 5.4.13. Sechestrarea (înmagazinarea) carbonului în pădurile OS Homorod
Specii lemnoase
Specificații UM Carpeto- Total
Rășinoase Făgete Carpeto-făgete
gorunete
Suprafața, S ha 4.349 5.688 2.007 4.684 16.728
Volum mediu specific lemn pe 3
m /ha 334 354 300 340 338
picior, v
Biomasă lemn pe picior, VP= S·v m 3
1.452.566 2.013.552 602.100 1.592.560 5.660.778
Densitate lemn uscat, D t/m3 0,4 0,65 0,63 0,62 0,575
Biomasă vie uscată lemn pe
tSU 581.026 1.308.809 379.323 987.387 3.256.545
picior, MP= VP·D
Biomasă vie uscată lemn pe
tSU/ha 133,6 230,1 189,0 210,8 194,7
picior, specifică, mP= MP/S
Coeficient de conversie biomasă
- 0,25 0,3 0,3 0,3 0,29
vie totală uscată, R
Biomasă vie uscată totală,
tSU 726.282 1.701.452 493.120 1.283.603 4.204.457
MV= MP·KR= MP·(1+R)
Biomasă vie uscată totală,
tSU/ha 167,0 299,1 245,7 274,0 251,3
specifică, mV= MV/S
Coeficientul biomasei moarte,
- 0,25 0,25 0,25 0,25 0,25
DWR
Biomasa moartă uscată,
tSU 145.256 327.202 94.831 246.847 814.136
MM= MP·KD= MP·(1+DWR)
Biomasă moartă uscată,
tSU/ha 33,4 57,5 47,2 52,7 48,7
specifică, mM= MM/S
Total biomasă uscată vie și
tSU 871.538 2.028.654 587.951 1.530.450 5.018.593
moartă, M1= MV+MM
Total biomasă uscată vie și
tSU/ha 200,4 356,6 292,9 326,7 300,0
moartă, specifică, m1= M1/S
Fracțiunea de carbon din biomasa
- 0,4965 0,4965 0,4965 0,4965 0,4965
vie și moartă, CF
Carbonul din biomasa vie totală,
tC 360.599 844.771 244.834 637.309 2.087.513
CV= MV·CF
tC/ha 82,9 148,5 122,0 136,0 124,8
specifică, cV= CV/S
Carbonul din biomasa moartă,
tC 72.120 162.456 47.084 122.560 404.220
CM= MM·CF
Carbonul din biomasa moartă,
tC/ha 16,6 28,6 23,5 26,2 24,2
specifică, cM= CM/S
Carbonul din biomasa vie și
tC 432.719 1.007.227 291.918 759.868 2.491.732
moartă, C1= M1/S
tC/ha 99,5 177,1 145,5 162,2 149,0
specifică, c1= C1/S
Carbonul din litieră, specifică, cL tC/ha 27 28 28 28 27,7
Carbonul din litieră, CL= cL·S tC 117.423 159.264 56.196 131.152 464.035
Total carbon din biomasă deasu-
tC 550.142 1.166.491 348.114 891.020 2.955.767
pra solului, C2= C1+CL
Total carbon din biomasă dea-
tC/ha 126,5 205,1 173,5 190,2 176,7
supra solului, specifică, c2= C2/S
Coeficient de transformare
tC/tCO2 3,667 3,667 3,667 3,667 3,667
C-CO2, c
Dioxid de carbon reținut în bioma-
tCO2 2.017.371 4.277.522 1.276.534 3.267.370 10.838.797
sa deasupra solului, CO22= C2·c
Dioxid de carbon reținut în bioma-
sa deasupra solului, specific, tCO2/ha 463,9 752,0 636,0 697,6 647,9
co22= CO22/S
Carbonul din sol, specific, cS tC/ha 20 20 20 20 20
Carbonul din sol, CS= cS·S tC 86.980 113.760 40.140 93.680 334.560
Carbon total, C3= C2+CS tC 637.122 1.280.251 388.254 984.700 3.290.327
Dioxid de carbon reținut de pădu-
tCO2 2.336.326 4.694.680 1.423.727 3.723.977 12.178.710
re, CO2= C3·c
Dioxid de carbon reținut de pădu-
tCO2/ha 537,2 825,4 709,4 795,0 728,0
re, specific, co2= CO2/S
114
Tabelul 5.5.2.1.1. Categorizarea beneficiilor sociale și de mediu ale copacilor și zonelor împădurite
Funcții de producție
Hra-
Categoriile nă
de bunuri Pro- Insu- Asi-
(agri- Ate- Să- Spi- Va-
și servicii Ma- duc- Far- Hid- la de mila- Să-
Descriere cultu Apă nua- năta- Re- ritua- loare
de mediu terial ție ma- roe- Tran căl- rea Lo- năta- Artis- Învă-
-ră și pota- rea te crea- lă și in-
lem- in- ceu- ner- sport dură car- cuire te tică țare
finale sub- bilă viitu- men- ție cultu trin-
nos dus- tice gie urba- bo- fizică
(BSMF) zis- rilor tală -rală secă
trială nă nului
ten-
ță)
Starea apei sub aspectul
Calitatea caracteristicilor chimice,
apei fizice, biologice, radiologice
X X X X X X X X X X X X
și/sau estetice
Cantitatea
apei
Volumul și debitul apei X X X X X X X X X X X X
Starea aerului, incluzînd
Calitatea
aerului
compoziția chimică (de ex. X
NOx, SO2) și mirosul
Temperatura, precipitațiile și
Clima concentrația gazelor cu X X X X X X X X
efect de seră
Flora, fauna
și ciupercile
Viața plantelor și animalelor X X X X X X X X X X
Caracteristicile ambientale
Serviciile de și/sau condițiile în care
mediu beneficiarii trăiesc, lucrează
X X X X X X X X
sau se recreează
Sursele de zgomot și de
Zgomotul și
mirosurile
mirosuri, precum și X X X X X X X X
magnitudinea emisiilor
Caracteristicile vizibile, în
Priveliștea care beneficiarii trăiesc, X X X X X X X X
lucrează sau se recreează
Măsuri ale condiției solului,
inclusiv tipul de sol (de ex.
Solul
argilos, lutos, nisipos),
X X X X X X X
aciditatea (pH), umiditatea
Cantitatea producției directe
Cherestea de cherestea și fibre ale
și fibre copacilor și suprafețelor
X X X X X X X X X
împădurite
Sursa: Pat Snowdon, Amy Binner, Greg Smith, Matthew Agarwala, Brett Day, Ian Bateman, Amii Harwood: Valuing
the social and environmental contribution of woodlands and trees in England, Scotland and Wales, 02. 2017, FCRN027.
115
Tabelul 5.5.2.1.2. Descrierea categoriilor de funcții de producție ale copacilor și zonelor împădurite
Funcție de
Descriere
producție
Materialul lemnos și fibra fizică.
Material lemnos Acesta include materialul lemnos pentru exploatare (de ex. lemn pentru construcție, combustibil) și lemnul pentru
subzistență (de ex. lemn pentru construcție, combustibil).
Materiile comestibile și beneficiile indicrecte (de ex. polenizare).
Hrană (agricultură și Aceasta include extragerea materiilor comestibile din copaci și zonele împădurite, atît în scop comercial, cît și de
subzistență) zubzistență (de ex. ciuperci, fructe, nuci) și beneficiile indirecte, precum habitat pentru populațiile sănătoase de
polenizatori ai copacilor sau protecție pentru culturile agricole.
Beneficiile furnizate de copaci activităților comerciale și industriale.
Producție industrială
Acestea includ impactul asupra apei și atmosferei, de ex. oferind industriei posibilitatea de evacuare a deșeurilor.
Produsele și intrările medicinale.
Farmaceutică Acestea includ lemnul, coaja (scoarța), rădăcinile, frunzele, florile, fructele și semințele extrase utilizate în
medicină.
Hidroenergie Beneficiile oferite de copaci prin impactul asupra mediului acvatic pentru producătorii de hidroenergie.
Apă potabilă Beneficiile oferite de copaci prin impactul asupra mediului acvatic pentru producătorii de apă potabilă.
Beneficiile oferite de copaci prin impactul asupra mediului acvatic pentru transportatorii pe apă a bunurilor și
Transport
oamenilor.
Atenuarea viiturilor Beneficiile oferite de copaci prin impactul asupra mediului acvatic în privința atenuării inundațiilor.
Insula de căldură
Beneficiile oferite de copaci prin umbrire, reglarea temperaturii și economisire de energie.
urbană
Asimilarea carbonului Înmagazinarea și asimilarea carbonului și emisii de gaz cu efect de seră.
Beneficiile oferite de copaci pentru gospodăriile populației.
Locuire Acestea includ beneficiile prin impactul asupra apei și aerului (inclusiv beneficii de sănătate), oportunități pentru
valori de recreație și distracție.
Beneficiile oferite de copaci pentru sănătatea fizică a populației prin îmbunătățirea calității aerului, apei, oprtunități
Sănătate fizică
de exerciții fizice și altele asemenea.
Sănătate mentală Beneficiile oferite de copaci pentru sănătatea mentală a populației.
Oprtunități pentru activități recreative.
Recreație Acestea includ observarea naturii (de ex. observarea păsărilor), drumeții și oportunități de a experimenta priveliști,
sunete și mirosuri.
Oportunități pentru artiștii profesionișiti și amatori.
Artistică Acestea includ utilizarea mediului pentru a produce artă, precum oportunități de a experimenta priveliști, sunete și
mirosuri.
Învățare Oportunități pentru educatori, elevi și cercetători pentru a învăța din sau experimenta în mediu.
Spirituală și culturală Beneficiile oferite de copaci pentru scopuri spirituale, ceremoniale sau de celebrare.
Beneficiile oferite de copaci pentru oamenii care prețuiesc valoarea existenței mediului natural (cei care din
convingeri morale/etice cred că este importantă conservarea mediului sau din teama de consecințele
Valoare intrinsecă
neintenționate) sau valoarea de moștenire (cei care cred că este importantă conservarea mediului pentru
generațiile viitoare).
116
Proiect nr. 25/2012
Figuri
117
118
119
120
121
122
123
124
125
126
127
128
129
130
131
132
133
134
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154
155
156
157
158
159
160
161
162
163
164
165
166
167
168
169
170
171
172
173
174
175
176
177
178
179
180
181
182
183
184
185
Proiect nr. 25/2012
Fotografii
Exceptînd mențiunile exprese, fotografiile au fost realizate de elaborator.
186
187
188
189
190
191
192
193
194
195
196
197
198
199
200
201
202
203
204
205
206
207
208
209
210
211
212
213
214
215
216
217
218
219
220
221
222
223
224
225
226
227
228

Studii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

reactualizare PUG Vlăhița Proiect nr.

Șef proiect: arh. Bakó Lóránt

Proiectant de specialitate, colaborator:

Data: 2018 octombrie

Coordonator general: tehn. Leitmann Péter

Șef proiect: arh. Bakó Lóránt

Elaborator: ing. Kelemen Árpád

1. Elemente ale cadrului natural

1. Elemente ale cadrului natural

1.1. Încadrarea în teritoriu

Teritoriul administrativ al unității

Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea din PUZ Munții Harghitei.

Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea din PUZ Munții Harghitei.

Alte surse (Weatherchart) furnizează cîte un grafic pentru precipitații respectiv

Pentru stațiunea turistică Băile

Conform normativului CR 1-1-3/2012 Cod de proiectare-Evaluarea acțiunii zăpezii asupra

1.5. Condițiile pedogeografice-solurile

Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea din PUZ Munții Harghitei.

1.6. Litologia (stratificația) – condiții geotehnice

Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea din PUZ Munții Harghitei.

În vederea determinării condițiilor de fundare trebuie avute în vedere prevederile

Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea din PUZ Munții Harghitei.

Zona pădurilor de molid (D37)

Păşunile şi fîneţele montane

Zona pădurilor de de fag (F125 și F135)

Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea din PUZ Munții Harghitei.

1.9. Utilizarea terenului

Tabelul 1.9.f. Bilanțul terenurilor UAT Vlăhița, conform Registrului Agricol

- suprafața spațiilor verzi:

- suprafața acoperită cu spații verzi per capita (m2/locuitor):

În acest capitol s-au preluat elemente din PUZ Munții Harghitei.

Elementele care favorizează producerea viiturilor rapide pot fi grupate în:

Tabelul 1.10.2. Date hidrologice pe cursurile de apă din zonă

Apele de suprafaţă sînt slab mineralizate, cu concentrația sub 1 g/l.

Acest capitol se bazează preponderent pe descrierea

1.12. Hidromorfometria și -morfografia bazinelor hidrografice

1.12.1. Rețeaua hidrografică naturală

Rețeaua hidrografică este de tip paralel și dendritic, cu forma bazinelor hidrografice

Principalele caracteristici hidrogeomorfologici ale principalelor cursuri de apă, studiate în

1.12.2. Rețeaua hidrografică artificială - Canalul Vîrghiș

Toate aceste elemente evidențiază importanța Canalului Vîrghiș în viața orașului și

1.13. Apele minerale

În privința apelor minerale terapeutice, HGR 1154/2004 conține printre altele,

1.13.2. Apele minerale din orașul Vlăhița și Minele Lueta

1.13.3. Apele minerale din Băile Homorod

În privința calității apelor

1.14. Resurse minerale

Constituţia petrografică a teritoriului judeţului Harghita a determinat varietatea

Dezastrele naturale sînt fenomene naturale distructive, generatoare de pagube materiale şi

Prin cutremur de pămînt (seism), se întelege o solicitare preponderent elastică a planetei

Scara fiind logaritmică, magnitudinea se exprimă în numere fracționare cu o zecimală, de

2.2. Alunecări de teren

2.4. Incendii de pădure (forestiere)

Incendiile de pădure nu sînt doar un răspuns la încălzirea globală ci ele au și un efect de

IGSU mai definește și alte două tipuri de incendiu forestier:

Explicitate, clasele de risc la incendiu forestier sînt definite de Serviciul Canadian al

În lucrarea „Cercetări privind prevenirea și stingerea incendiilor de pădure” elaborat de

2.5. Schimbări climatice

Schimbările climatice afectează în mod negativ întreg ecosistemul, sănătatea umană,

În privința alimentării cu apă și de canalizare se precizează că, în cazul orașului Vlăhița

3.1. Alimentare cu apă

3.1.1. Orașul Vlăhița

3.1.1.a. Scurt istoric