Sunteți pe pagina 1din 1

Bunatatea

Sunt de acord cu afirmaţia lui Vasile Voiculescu, “A vorbi de bunătate în vremurile acestea când
principiul luptei pentru existenţa umple, ca un Dumnezeu neînduplecat, tot cerul creaţiunii pare o
naivitate sau o ironie”, deoarece aceasta exprimă o realitate a zilelor noastre.

În primul rând, cred că într-adevăr pare ironic să aducem vorba despre bunătate, când valorile
promovate astăzi sunt egoismul, nepăsarea, şi când toţi cei din jurul nostru sunt cuprinşi doar de lupta
pentru existenţa. În aceste condiţii, cu greu ne putem închipui cum cineva ar mai putea în zilele noastre
să facă o faptă bună doar pentru că ştie că a proceda aşa este corect şi frumos.

În al doilea rând, cred câ toţi oamenii au devenit atât de preocupaţi de ei înşişi, de dorinţa de a le fi lor
mai bine, încât a devenit un lucru obişnuit să crezi că cel care încă mai speră în existenţa bunătăţii, a
generozităţii şi a ajutorului neinteresat este doar un naiv incurabil, şi că el trebuie tratat ca atare.

În concluzie, consider că remarca lui Vasile Voiculescu exprimă succint un adevăr profund şi trist al
zilelor noastre, şi, totodată, remarcă pericolul în care se află omenirea, de a pierde una din valorile ei
esenţiale: acel sentiment nobil, bunătatea.

S-ar putea să vă placă și