Din această afirmaţie a lui Mircea Eliade rezultă că valoarea tinereţii rezidă în efemeritatea ei.

Eu sunt de
acord cu acest fapt, consider că tinereţea este perioada în care omul are un potenţial maxim de
dezvoltare şi afirmare, potenţial pe care trebuie să îl utilizeze cu înţelepciune şi raţiune, pentru că nu va
dispune de el pentru totdeauna.

Cu siguranţă, dacă tinereţea ar fi singurul stagiu al vieţii, dacă oamenii ar rămâne pururea tineri, probabil
că nu ar sti să aprecieze acest lucru, nu ar cunoaşte altceva şi nu ar avea un element de comparaţie.

Bătrâneţea este etapa ce survine tinereţii, în care omul, deşi are mai multă experienţă de viaţă şi
probabil este mai înţelept decât a fost până atunci, nu mai are puterile pe care le avea cand era tânăr,
nu are capacitatea de acţiune pe care o avea cu ani în urmă.

De aceea cred că, văzând uneori neputinţa sau slăbiciunea celor în vârstă, cei tineri ajung să preţuiască
mai mult ceea ce au, conştienţi că îmbătrânirea este un proces care nu iartă pe nimeni.

Prin urmare, consider că preţuirea fiecărei perioade din viaţa este mai ales urmarea conştientizării că şi
aceasta este doar o etapă trecătoare şi ireversibilă.