Sunt de accord cu părerea lui Mircea Eliade despre dor, anume că: „Orice ar fi, pasiune sau dorinţă,

sete
sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima prin cuvântul dor, care a devenit expresia
oricărei dorinţe şi care implică omul în totalitatea sa.”.

În primul rând, putem preciza că acest cuvânt este intraductibil în alte limbi din cauza semanticii sale
deosebit de bogate. „Dor” poate semnifica dragoste, pasiune, frământare sentimentală, năziunţă,
aspiraţie, alean, nostalgie, suferinţă din dragoste, dorinţă de a revedea persoana dragă, durere, atracţie
erotică… Toate trăiri ce reprezintă omul în totalitatea sa. De exemplu, expresiile uzuale: „mi-e dor de
tine” (a-ţi lipsi persoana dragă), „a zice cu dor” (cu patimă), „cântă să-şi mai potolească dorul”
(tristeţea), „de dorul cireşelor abia aştepţi primăvara” (poftă), exprimă frământări sentimentale de la
pasiune până la senzaţii cu semnificaţii mai puţin profunde, dar ce se identifică la fel de bine cu firea
umană.

În al doilea rând, prin cuvântul „dor” ne putem exprima şi nevoia de experienţă reală, aspiraţia spre
aceasta, deoarece cuvântul sugerează doar dorinţa (faţă de persoana dragă aflată departe, erotică,
culinară), dar fără a şti dacă va fi îndeplinită sau este doar utopie.

În concluzie, cuvântul „dor” reflectă toate faţetele firii umane, reprezentând-o în totalitatea sa.