Eseu: Iubirea este un spațiu al împlinirilor

Iubirea, pare a fi un simplu cuvânt, însă câte emoții, amintiri și fiori trezește
in sufletul fiecărui om. Este unicul sentiment pur și inocent care e simțit pe
parcursul vieții de oricine , pentru fiecare ea pare diferită și simțită în diverse
forme cum ar fi: dragostea de familie, prieteni, de persoana iubită și chiar cea de
patrie și neam.

Iubirea este acel sentiment despre care cel mai des se cântă, vorbește,
exprimă și se scrie. Iar poeții sunt acei care prin prisma poeziilor lor ne proiectează
frumusețea, puritatea și unicitatea acestui puternic sentiment. Ca exemplu, marele
poet al dragostei : Mihai Eminescu, el a fost cel care a scris mii de poezii pe tema
dragostei perceput-o ca un sentiment întemeietor, un mit fundamental al poeziei orale si
culte. Mihai Eminescu se poate numi un om norocos fiindcă a cunoscut ce înseamnă acest
sentiment de la o varstă fragedă, de doisprezece ani și l-a avut prezent cu el întreaga viață. În
realitate, așa cum se poate constata din poeziile și scrisorile sale, viața i-a fost o suprapunere de
perioade formate din vise frumoase, iubitoare și din dureri datorate impactului cu realitatea,
tristeția provocată de neîmplinirea viselor, aceste antiteze le observăm în majoritatea poeziilor
de dragoste cum ar fi : “Dorința”, “Sara pe deal”, “Atît de fragedă”,etc... Întâmplarea care i-a
marcat perioada poeziilor de dragoste a fost întâlnirea cu Veronica Micle, întâlnirea pasională
dintre doi poeți, numită „perioada veroniană”, când Eminescu a scris cele mai frumoase poezii
de dragoste. Iubirea pentru femeie și natură luminează și tulbură ființa, cele două sentimente
însumându-se, ajung să aibă o energie cosmică care la un moment dat scapă de sub imperiul
voinței . Sentimentul iubirii este integral, pare a fi infinit, lumea sa de vis , aspirația spre o iubire
totală în mijlocul naturii este redată superb în poezia “Lasă-ți lumea.” Mai târziu, dezămăgit de
loviturile vieții și realizând neîmplinirea viselor erotice, Eminescu creează poezii cât mai
profunde, din ce în ce mai triste și mai pline de renunțări. Întâlnim regretul, tristeția și durerea
din cauza dragostei în poezia “Ce e amorul”. Perioade de pasiuni și despărțiri, poetul devine
dezămăgit și dezamagirea a dat limbii românești o capodoperă –“Luceafărul”, poezie în care e
mistuit de iubire, gata să-i jertfească iubitei nemurirea, dar în cele din urmă este copleșit de
drama renunțării, a izolării.

Eminescu a redat farmecul și durerea dragostei, căci iubirea înseamnă a primi și a dărui,
uneori dăruiești prea mult, și simți că nu mai primești nimic din ceea ce ți-ai dori…Până în
ultima clipă a vieții lui creatoare s-a aflat în cautarea echilibrului lăuntric, a privit iubirea și
natura ca pe o evadare din realitatea brutală căci doar iubirea este un spațiu al împlinirilor.