UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

TEHNICĂ DENTARĂ
CADRU DIDACTIC: S.L.DR. BARTOK-NICOLAE CRISTINA

CURS 4

APARATE ORTODONTICE MOBILIZABILE

Aceste aparate se ancorează pe arcadele dentare prin intermediul unor elemente de

retenţie cum sunt croşetele sau gutierele. Sunt reprezentate de plăcile palatinale şi plăcile
linguale care au ca şi caracteristici principale următoarele:
● Pot fi oricând aplicate şi îndepărtate din cavitatea bucală de medic şi de pacient.
● Declanşarea forţelor ortodontice se realizează prin deformarea componentei elastice
(arcul) sau prin acţiunea unor elemente mecanice (şurubul).
● Aparatele au o agregare fermă la nivelul arcadelor astfel încât să fie permisă desfăşurarea
funcţiilor aparatului dento-maxilar şi deplasările dentare în scop ortodontic.
● Dacă sunt utilizate pentru corectarea anomaliilor dento-maxilare, plăcile au nevoie de
forţă ortodontică, retenţie şi ancoraj. Dacă sunt utilizate ca aparate de contenţie, este nevoie
doar de retenţie.

Avantajele aparatelor mobilizabile sunt:

- Permit adăugarea de elemente funcţionale, lărgindu-se aria indicaţiilor terapeutice
- Se sprijină pe dinţi şi pe parodonţiu, pericolul suprasolicitării unor dinţi fiind redus
- Realizarea în laborator este simplă şi implică un preţ de cost redus
- Se pot utiliza şi elemente prefabricate
- Adaptarea în cavitatea bucală este uşoară şi rapidă
- Prin îndepărtarea de pe arcade sunt posibile tratamentele odontale sau parodontale
- În cazul hiperactivării unor elemente apare o instabilitate a aparatului
- Unele elemente pot fi activate de copil sau de aparţinător
- Se pot repara în cabinet sau în laborator.

Dezavantajele:
- Pot fi îndepărtate de pacient nerespectându-se indicaţiile de tratament
- Unele elemente necesită activări frecvente şi implicit mai multe controale periodice
- Nu permit redresări ortodontice de fineţe
- Elementele componente se pot deforma sau fractura la pacienţii neglijenţi
- La pacienţii alergici la acrilat, pot să apară reacţii gingivale sau parodontale.

Răşinile acrilice baropolimerizabile şi fotopolimerizabile utilizate în realizarea bazei

plăcilor ortodontice au modernizat complet tehnologia confecţionării aparatelor ortodontice.
Elementele de ancorare şi elementele active ale plăcilor se confecţionează din sârmă
de wiplă cu diametrul între 0,1-2mm, secţiune rotundă, dreptunghiulară sau ovală şi cu grad
de elasticitate diferit (sârmă moale pentru ligaturi, sârmă tare pentru aparatele de contenţie şi
sârmă elastică pentru confecţionarea elementelor active şi de ancorare).

1
 În componenţa plăcilor ortodontice sunt cuprinse:
1. baza plăcii ortodontice care se realizează din răşini acrilice
2. elementele active biomecanice (arcul, şurubul) sau funcţionale
3. elementele de ancorare (croşete, gutiere).

1. BAZA PLĂCII ORTODONTICE

Baza din acrilat a plăcilor ortodontice reprezintă zona de sprijin mucozal a aparatului.
La nivelul ei sunt fixate celelalte elemente componente ale plăcilor: şurub, arcuri, croşete.

Caracteristicile şi importanţa bazei plăcii sunt următoarele:

- participă la stabilitatea aparatului ortodontic
- participă la menţinerea arcurilor din sârmă principale şi auxiliare
- participă la transmiterea forţelor ortodontice
- poate fi secţionată în două sau în mai multe fragmente unite între ele prin elemente
de acţiune (arcuri sau şuruburi)
- trebuie să fie suficient de rezistentă, dar nu foarte groasă pentru a asigura un bun
confort pacientului (2-3mm grosime, atât superior, cât şi inferior)
- marginile să fie uşor îngroşate şi rotunjite pentru a nu determina leziuni de decubit
- faţa mucozală vine în contact intim şi uniform cu mucoasa câmpului maxilar; faţa
opusă, lucioasă, trebuie să fie cât mai netedă, mai plană şi foarte bine lustruită pentru
a evita aderenţele, pentru a nu crea dificultăţi suplimentare mişcărilor limbii şi pentru
a permite o bună întreţinere
- baza acrilică poate fi extinsă la nivelul unor spaţii edentate, având rol de menţinător
de spaţiu.

Modul de acţiune al bazei plăcilor:

Sub acţiunea elementului activ (şurub ortodontic, arc din sârmă), baza plăcii exercită
forţe atât pe suprafaţa dinţilor cât şi pe suprafaţa periostului procesului alveolar, prin
intermediul părţilor moi (mucoasa câmpului maxilar). Aceste forţe determină modificări în
poziţia dinţilor şi structurii osului (procese de remodelare osoasă cuprinzând faze de
resorbţie şi de apoziţie).

Baza plăcii superioare acoperă palatul urmărind fidel feţele palatinale ale dinţilor
superiori şi pătrunde în triunghiurile interdentare sub punctele de contact sub forma unor
prelungiri acrilice cu rol în menţinerea aparatului. Posterior se extinde până la nivelul feţelor
distale ale ultimilor molari prezenţi pe arcadă, fiind răscroită pe linia mediană şi în zona
elementelor active.

În zona frontală, forma şi contactul plăcii cu dinţii sunt variabile în funcţie de scopul
terapeutic urmărit, în laborator baza aparatului extinzându-se până la muchia incizală.
Ulterior, medicul ortodont va face şlefuiri succesive în această regiune.
În zona laterală placa se extinde pe faţa orală a dinţilor până la unirea treimii medii
cu treimea incizală.

Baza plăcii inferioare este în contact intim cu rebordul alveolar urmărind festonul

2
 gingival până la ultimul molar prezent pe arcadă.
Se întinde până în fundurile de sac paralinguale pentru a-şi putea exercita acţiunea şi
pe faţa internă a osului mandibular. Prezintă o uşoară răscroire anterioară pentru a nu apărea
leziuni de decubit la nivelul limbii.
Se recomandă ca baza plăcilor inferioare să fie mai groasă, în special la plăcile cu
şurub, pentru a fi mai rigidă şi pentru a transmite mai bine forţa până la extremităţile distale
ale plăcilor. Poate fi armată cu fire de oţel inoxidabil.

Secţiunile bazei plăcilor

Baza acrilică a aparatelor ortodontice mobilizabile poate fi unică sau din fragmente
multiple ce rezultă prin secţionarea acesteia. În funcţie de modul de secţionare, acţiunea
bazei aparatului asupra dinţilor şi proceselor alveolare este diferită.

a. La maxilar, baza plăcii poate fi secţionată pe linia mediană, în „L”, în „Y”, în

trapez sau atipic sectorial.
● Dacă baza plăcii este secţionată pe linia mediană, prin îndepărtarea celor două
jumătăţi ale arcadei dentare sub acţiunea elementului activ (şurubul), efectul ortodontic va fi
de dilatare simetrică a arcadei.

a - baza plăcii
b - şurubul
c – sensul deplasării

3
 ● Dacă placa este secţionată în „Y”, cele trei fragmente sunt unite prin două elemente
active (şuruburi, arcuri Coffin). Prin activarea acestora, se va produce o mărire radiară a
arcadei.

a - baza plăcii
b - şuruburile
c – sensul deplasării

Baza plăcii secţionate în „Y”.

Efect de mărire radiară a arcadei prin utilizarea
unui şurub tridimensional.

● Dacă placa este secţionată în „L” şi deplasarea fragmentului mic al bazei plăcii se
face pe latura mare a „L”-ului, se produce o dilatare asimetrică a arcadei: fragmentul mare al
bazei rămâne aproape pe loc, iar fragmentul mic suferă maximum de acţiune ortodontică.
Dacă deplasarea fragmentului mic al bazei plăcii se face pe latura mică a „L”-ului, se
produce o deplasare a acestuia spre distal, în timp ce fragmentul mare al bazei se va
mezializa uşor şi se va rota anterior.

a1 – fragmentul mare al
bazei; a2 – fragmentul mic;
b – elementul activ (şurubul)
c1, c2 – sensul acţiunii
ortodontice

● Dacă placa superioară este secţionată în trapez, fragmentul mic se deplasează spre
vestibular, efectul ortodontic fiind de alungire a arcadei.

4
 a – baza plăcii secţionate în trapez
b – şurubul
c – sensul deplasării

Placă maxilară cu trei zone de secţiune:

- secţionare anterioară în trapez
- două secţionări laterale în „L” şi montări ale şuruburilor
pe latura mică, respectiv pe latura mare a „L”-ului

● Dacă baza plăcii este secţionată atipic sectorial, efectul ortodontic va fi concentrat
pe fragmentul mai mic care se va deplasa în sensul de acţiune al elementului activ.
Regulă: Elementul activ se montează astfel încât forţa declanşată să fie
perpendiculară pe dinţii cuprinşi în fragmentul mai mic al bazei plăcii.

b. La mandibulă, baza plăcii poate fi secţionată pe linia mediană, paramedian

unilateral sau bilateral.
● Dacă placa inferioară este secţionată pe linia mediană, cele două fragmente ale
bazei se deplasează simetric în sens transversal, efectul fiind de lărgire simetrică a arcadei
inferioare.

● Dacă baza plăcii inferioare este secţionată asimetric unilateral, fragmentul mai mic
se va deplasa spre distal, iar fragmentul mare va suferi o deplasare redusă spre vestibular cu
uşoară rotaţie.
● Dacă baza inferioară este secţionată paramedian simetric, acţiunea va fi de
expansiune sau lărgire radiară a arcadei inferioare.

5
 Placă inferioară secţionată Plăci inferioare secţionate
paramedian unilateral paramedian bilateral

Realizarea bazei plăcilor ortodontice din acrilat baropolimerizabil

Design-ul bazei plăcii trebuie să fie atractiv pentru pacient, să aibă o culoare plăcută
şi chiar se pot încorpora diverse figurine sau elemente strălucitoare. Fazele de lucru în
realizarea bazei plăcii sunt următoarele:

a. Pregătirea modelului
Modelul trebuie să fie umed, saturat cu apă şi izolat cu un izolator specific maselor acrilice.
Această operaţie poate fi înlocuită cu fierberea modelului în soluţie saturată de săpun bazic
timp de un minut. Se îndepărtează porţiunile de ghips în exces de pe suprafaţa modelelor, iar
dacă dinţii nu au erupt complet se va degaja cu grijă spaţiul interdentar şi coletul prin
gravare cu aproximativ 1-2mm, protejând cu multă grijă părţile de model care reprezintă
substanţă dură dentară.

b. Fixarea pe model a elementelor din sârmă, croşete

şi arcuri

c. Realizarea propriu-zisă a bazei plăcii posibilă prin

două tehnici diferite:

c.1. Tehnica pulberii şi a lichidului

- Se presară pulbere pe suprafaţa modelului, pornind de la o extremitate a bazei şi se adaugă
lichid până la saturarea lui.
- Operaţiunea se repetă până la obţinerea unei grosimi a bazei dorite. Se urmăreşte ca
materialul depus pe model să prezinte în permanenţă exces de lichid. În caz contrar, vor
apărea zone cretoase în masa acrilatului sau pe suprafaţa ce vor da un aspect neplăcut.
- Saturarea cu lichid se continuă într-un ritm relativ lent, până când aspectul translucid al
plăcii devine uşor opac. În acest moment modelul este introdus într-un vas de presiune, la o
temperatură de 40˚C şi 2,1-2,5atm timp de 20 minute.

c.2. Tehnica pastei

- Într-un godeu se prepară pastă acrilică prin amestecarea în proporţie de 2,5/3 pulbere cu
lichidul. Amestecul trebuie să fie saturat de lichid, astfel încât după 2-3 minute, când începe

6
să se tragă în fire, consistenţa lui să permită întinderea cu ajutorul spatulei pe suprafaţa
modelului.
- Se urmăresc cu atenţie zonele „mai ascunse” de sub retenţiile croşetelor sau ale părţilor
laterale ale şuruburilor, astfel încât la aceste nivele să nu apară goluri de aer. Pentru a evita
acest neajuns, în aceste zone materialul se poate aplica prin tehnica pulberii şi lichidului.
- Se întinde materialul pe suprafaţa modelului, se modelează cu exces de lichid la grosimea
şi întinderea dorită şi la final baza aparatului va fi lustruită cu o cantitate de monomer.
- Se introduce într-un vas de presiune ca la tehnica precedentă.

Tehnica pastei are avantajul obţinerii unor structuri mai compacte ale bazelor
aparatelor ortodontice, de calitate superioară.
Confecţionarea aparatelor din acrilat fotopolimerizabil este asemănătoare cu tehnica
utilizării acrilatului baropolimerizabil. Aparatele au precizie foarte bună şi un design
deosebit.

Secţionarea aparatelor se face cu un disc metalic de tip Horico, cu o freză cilindrică

subţire sau de preferat cu ajutorul unui fierăstrău cu pânză îngustă deoarece aspectul
secţiunii va fi continuu şi perfect.

Realizarea unui aparat mobilizabil de tip menţinător de spaţiu.

Faze de lucru