CURS VIII

PROFILAXIA TRANSMITERII INFECŢIEI

IN LABORATORUL DE TEHNICĂ
DENTARĂ
 INFECŢIA = proces rezultat din pătrunderea şi dezvoltarea în organism a
unor agenţi patogeni (paraziţi, microbi sau viruşi) şi din reacţia ţesuturilor la
acest atac, manifestată prin inflamaţii, supuraţii, gangrene, etc.
 Activitatea echipei stomatologice implică un cumul de noxe legate de
expunerea ocupaţională la:
      agenţi fizici (zgomot, efort, postură, surse luminoase de fotoactivare,
leziuni accidentale);
     chimici (substanţe medicamentoase, dezinfectante) şi
       biologici (expunerea la agenţi patogeni transmişi prin contact direct sau
indirect şi pe cale aeriană)
 DEFINITIA INFECTIEI NOSOCOMIALE

Orice boală:
• datorată microorganismelor,
• contactata in spital sau alte unitati sanitare,
• care poate fi recunoscuta clinic sau microbiologic si
• care afecteaza fie bolnavul – datorita ingrijirilor medicale primite, fie personalul
sanitar – datorită activităţii sale,
• legată prin incubaţie de perioada asistării medicale în unitatea respectivă,
indiferent daca simptomele bolii apar sau nu pe perioada spitalizării.
 MECANISMUL DE TRANSMITERE a infecţiilor nosocomiale:
 CONTACT
• DIRECT cu sursa de microorganisme (salivă, sânge, mucoase sau secreţii infectate);
presupune contactul suprafeţei unui corp cu suprafaţa altui corp şi transferul fizic de
microorganisme în cadrul activităţilor de îngrijire a pacienţilor; de la pacient la personalul
medical
 CONTACT
     INDIRECT – contactul cu un obiect intermediar contaminat:
    suprafeţe contaminate (mobilier, îmbrăcăminte, mâini nespălate)
    intrumente medicale contaminate (ace, seringi, mănuşi, etc)
    aerosoli contaminaţi.
    infecţia încrucişată: prin intermediul unui intermediar - de la un pacient la altul prin
intermediul suprafeţelor contaminate, de la un pacient la asistente sau chiar tehnicieni, prin
intermediul amprentelor.
  CONTACTUL DIRECT SAU INDIRECT POATE AVEA LOC: (CĂILE DE
TRANSMITERE A INFECŢIEI):

      prin inoculare: prin înţepare cu instrumente ascuţite care lezează pielea sau
mucoasele = contact indirect; prin contactul direct al sângelui infectat cu leziuni de pe
piele sau cu mucoasele (conjunctiva, mucoasa nazală, bucală); se transmit prin
inoculare: hepatita virală B, hepatita virală C, SIDA, sifilisul (treponema pallidum);

       prin inhalare: directă (de la pacient) a aerosolilor sau picăturilor formate în

timpul  manoperelor stomatologice sau rezultate din tuse, strănut, vorbire: virusurile
gripale, bolile copilăriei (varicelă, oreion, rubeolă), mycobacterium
tuberculosis; indirectă prin inhalarea aerosolilor rămaşi suspendaţi în aer (TBC).
 IMPORTANT! TRANSMITEREA AERIANĂ:
• are loc prin diseminarea aeriană a aerosolilor sau picăturilor rezultate din tuse,
stranut, vorbire, manevre terapeutice stomatologice (piesa de mână, turbina,
aparatul de detartraj cu ultrasunete) sau de altă specialitate (bronhoscopie);
 Dacă picăturile se depun la nivelul conjunctivei, mucoasei nazale sau bucale,
fenomenul se numeşte INOCULARE  sau
 Dacă picăturile sunt inhalate = INHALARE
AEROSOLIZAREA = proces prin care particule infectate generate mecanic de
manevrele terapeutice stomatologice (şi nu numai) rămân suspendate în aer
perioade îndelungate şi pot transmite o infecţie pe cale aeriană, prin inhalare.
AGENŢII CONTAMINANŢI AI AERULUI:
 aerosolii = particule invizibile cu diametrul de 5 – 10 microni, şi care pot „călători”
pe distanţe lungi; pot fi sub formă solidă sau lichidă; transmit de obicei agenţii
etiologici ai infecţiilor respiratorii (nu şi infecţii virale de tipul hepatitei B sau virului
HIV);
- „ceaţa” = particule cu diametrul de 50 microni, care devin vizibile într-un spot
luminos şi care se dpun treptat (10 – 15 min.) pe suprafeţe;
- picăturile = particule cu diametrul mai mare de 50 microni, vizibile cu ochiul liber,
şi care au o traiectorie distinctă pe o rază de 30 – 40 cm în jurul cavităţii orale a
pacientului, deci se pot depune pe faţa, mâinile şi vestimentaţia personalului medical
precum şi pe suprafeţe;
- nucleii uscaţi – provin din particulele umede eliminate în aer, conţin
microorganisme potenţial viabile, pot rămâne suspendate în aer perioade nedefinite, şi
pot fi transportate pe distanţe mari.
MICROORGANISMELE ASOCIATE CU TRANSMITEREA AERIANĂ:

FUNGI: aspergillus (frecvent);

BACTERII: mycobacteriun tuberculosis (depistat frecvent în unităţile sanitare);

staphilococcusaureus, streptococcus grupa A( depistate ocazional);

VIRUSURI: virusurile rubeolei şi varicelei zoster (frecvent); virusurile gripale,

adenovirusurile (ocazional).
 LANŢUL INFECŢIEI ŞI MĂSURI DE CONTROL
- lanţul infecţiei = modelul epidemiologic utilizat pentru descrierea modului de transmitere a
infecţiei în unităţile sanitare ;
- are 6 componente ;
- eliminarea uneia dintre componente previne apariţia infecţiei nozocomiale (ruperea lanţului
infecţiei).
1. AGENTUL CAUZAL – repezintă agentul biologic, fizic sau chimic care poate cauza boala.
MĂSURI DE CONTROL:
- identificare rapidă;
- dezinfecţie şi sterilizare (pentru obicetele inerte contaminate);
- igiena mâinilor şi terapie specifică (antimicrobiană şi antimicotică) pentru personal.
 2. SURSA DE INFECTIE – locul în care agentul infecţios supravieţuieşte şi se poate multiplica.
Poate fi:
• Pacientul;
• Personalul medical (echipa stomatologică);
• Alte persoane (vizitatori, însoţitori)  purtătoare de germeni ;
• Instrumentar ;
• Aparatură ;
• Dispozitive şi echipament medical.
         MĂSURI DE CONTROL :
- dezinfecţie şi sterilizare ;
- utilizarea dispozitivelor de unică folosinţă (unde se poate);
- limitarea activităţii personalului infectat până la un stadiu necontagios.
 3.  POARTA DE IEŞIRE – calea pe care agentul infecţios părăseşte sursa (respiratorie,
sangvină, gastro-intestinală).
         MĂSURI DE CONTROL:
- stoparea agentului infecţios (acoperirea nasului şi gurii ăn caz de strănut sau tuse),
- igiena mâinilor;
- (limitarea activităţilor terapeutice stomatologice pe pacienţi infectaţi;)
- echipament de protecţie pentru personalul medical;
- dezinfecţie şi sterilizare pentru obiectele inerte contaminate.
  4. MODUL DE TRANSMITERE – calea pe care agentul infecţios se deplasează de la sursă la gazda susceptibilă:
- contact direct;
- contact indirect;
- transmitere aeriană;
- transmitere prin intermediari = vehicule = sursă de agenţi patogeni ce serveşte ca intermediar de trasnmitere a
infecţiei:
- comune: dispozitive şi echipament medical, instrumentar, medicamente, apă, alimente;
- vectori (organism purtător de genul insectelor care adăposteşte agentul patogen sau determină evoluţia sa către un
stadiu infecţios):
- ţânţari, muşte, şobolani, gândaci.

                 MĂSURI DE CONTROL:
- utilizarea echipamentului de protecţie pentru personal;
- dezinfecţie şi sterilizare a instrumentarului, aparaturii şi suprafeţelor contaminate;
- controlul calităţii apei şi aerului.
  5. POARTA DE INTRARE – calea prin care agentul infecţios pătrunde în organismul gazdă (mucoase, piele).
                MĂSURI DE CONTROL:
- tehnică aseptică;
 utilizarea echipamentului de protecţie.
    6. GAZDA SUSCEPTIBILĂ – individul care nu dispune de suficientă imunitate la agentul patogen

    Receptivitatea gazdei este mai crescută în functie de:            

• afecţiunile de bază;
• vârsta (mai afectati copii si vârstnicii);
• status-ul nutriţional;
• stil de viaţă;
• imunitatea naturală, activă (prin vaccin) sau pasivă (imunoglobuline);
• starea fiziologică si constitutională
• infectii alergizante;
• traumatisme;
• tratamente chirurgicale;
• investigatii traumatizante;
• terapia imunosupresiva;
• terapia intensivă cu antibiotice.
 MĂSURI DE CONTROL:
- imunizarea personalului medical;
- identificarea pacienţilor cu risc de transmitere a unor boli infecţioase;
- tratamentul afecţiunilor generale;
- măsuri de creştere a stării generale de sănătate;
- evaluare periodică a stării de sănătate a personalului medical.
 ALŢI FACTORI FAVORIZANTI pentru transmiterea infecţiei:

 CONDIŢIILE DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ:

• absenţa separării spaţiale şi funcţionale a secţiilor şi serviciilor (circuite functionale necorespunzatoare);

• lipsa izolatoarelor;
• anexe inexistente sau improprii;
• funcţionarea necorespunzătoare a instalaţiilor (ventilatie, încălzire, tehnico-sanitare);
• aglomerarea saloanelor  (numar de paturi peste capacitatea salonului);
• nerespectarea destinatiei iniţiale ale spatiului;
• neglijarea normelor de igienă;
• nerespectarea tehnicilor de sterilizare;
• insuficienta şi/sau slaba pregătire a personalului;
• tratarea cu superficialitate a autocontrolului în unitatile spitalicesti (autofinantare deficitară, colaborare defectuoasă cu
laboratorul);
• nivelul educational sanitar scazut al populatiei;
• utilizarea abuzivă a antibioticelor în unităţile spitalicesti care conduce la selectarea de tulpini microbiene rezistente la tratament;
• aparitia unor tehnici avansate de investigare si tratament ale bolnavilor (endoscopie, cateterisme, transplanturi, etc.) care
predispun la riscuri suplimentare (tehnici complicate – invazive, cu aparate greu de sterilizat.
 EXPUNEREA  OCUPAŢIONALĂ
 Personalul medical în general prezintă un risc ridicat de expunere ocupaţională la infecţii transmise:
-          pe cale sangvină
-          pe cale aeriană
 Expunerile se produc prin contact direct sau indirect.
 ! Controlul infecţiei cuprinde toate procedurile care previn răspândirea infecţiei şi/sau transmiterea
potenţială a bolii
 ! Controlul expunerii – se referă la procedurile de prevenire a expunerii la agenţi microbieni cu
potenţial infecţios
 INCIDENTUL DE EXPUNERE = un contact al ochilor, pielii, mucoaselor sau parenteral cu sânge sau alte
fluide potenţial infectate, care a avut loc în timpul exercitării profesiei; în termeni mai generali este un
eveniment care expune o persoană ricurilor unui contact/ unei leziuni biomedicale sau chimice în timpul
exercitării profesiei.
-  în contextul incidentului de expunere, un „individ-sursă” = orice individ viu sau decedat al cărui sânge sau
alte materiale potenţial infectate pot constitui o sursă de expunere ocupaţională;
- studenţii, deşi nu sunt angajaţi, trebuie să respecte standardele de practică profesională menite să prevină
transmiterea potenţială a bolii;
-  evaluarea riscului de expunere ocupaţională începe cu evaluarea sarcinilor efectuate şi cu frecvenţa
realizării lor; dacă o sarcină implică posibilitatea contactului chiar întâmplător cu orice fluid potenţial infectat
(sânge sau derivate de sânge), atunci acel angajat este expus riscului ocupaţional şi trebuie pregătit pentru a
diminua sau elimina acel risc;
- controlul tehnic al dispozitivelor tehnologice ce izolează sau îndepărtează riscurile din mediul de lucru
poate reduce riscul unui incident de expunere;
-  ex: sistemele de ventilaţie, design-ul ergonomic al echipamentului şi mobilierului;  controlul tehnic al
dispozitivului de recapare a acelor, deoarece este un container pentru obiecte ascuţite – are rolul de a izola
obiectele ascuţite, sticla şi sârma; utilizarea digăi - serveşte drept barieră între operator şi fluidele pacientului,
potenţial infectate; reduce aerosolii, picăturile şi stropii rezultaţi în timpul tratamentului.