CURS IV

NOXELE PROFESIONALE DIN LABORATORUL

TEHNIC
 CONDITIILE DE MUNCA

 Conditiile de munca deosebite reprezinta acele locuri de munca care, in mod permanent sau in
anumite perioade, pot afecta esential capacitatea de munca a asiguratilor datorita gradului mare de
expunere la risc. Locurile de munca in conditii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de
munca sau, in cazul in care nu se incheie contracte colective de munca, prin decizia organului de
conducere legal constituit (H.G. nr. 261/2001 si art. 19 alin. (1) si alin. (4) din Legea nr. 19/2000).

 Incadrarea tuturor categoriilor de salariati in locurile de munca in conditii deosebite se face numai
in cazul in care activitatea lor se desfasoara efectiv in aceste locuri de munca potrivit programului
normal de lucru.
Locurile de munca in conditii deosebite, pentru care angajatul si angajatorul datoreaza impreuna CAS (34%) se
stabilesc potrivit urmatoarelor criterii prevazutede H.G. nr. 261/2001:
a) in mediul de munca sa existe noxe profesionale fizice ce constau in zgomot, vibratii, unde electromagnetice,
presiune, radiatii ionizante, radiatii laser de putere neprotejate, noxe profesionale chimice sau biologice
prevazute in Normele generale de protectie a muncii, care nu respecta limitele admise prevazute in aceste
norme;
b) agresiunea noxei profesionale sa determine un raspuns specific al organismului potrivit indicatorilor de
expunere si/sau de efect biologic, stabiliti prin ordin al ministrului sanatatii si familiei;
c) la locurile de munca respective exista morbiditatea, exprimata prin boli profesionale inregistrate la locul de
munca in ultimii 15 ani.
Pentru ca o noxa din mediul de munca sa fie recunoscuta ca factor etiologic al unei boli profesionale, trebuie sa
existe dovada unei relatii cantitative între doza noxei respective absorbita de organism si efectul produs asupra
acesteia. Relatia doza-efect a fost stabilita pentru un mare numar de factori nocivi, impunându-se limite maxim
admise.
Noxele profesionale reprezinta acei factori din conditiile de munca care influenteaza negativ starea de sanatate
a organismului personalului muncitor, determinând sau favorizând starea de boala sau scaderea capacitatii de
munca.
Factoriinocivi care pot provoca boli profesionale sunt numerosi: unii dintre ei sunt bine cunoscuti si studiati
din punctul de vedere al actiunii asupra organismului, altii apar si sunt identificati o data cu dezvoltarea unor noi
 Clasificarea noxelor profesionale:

 noxe profesionale care apartin organizarii muncii - organizare nefiziologica, nerationala -

intensitate mare a efortului predominant musculo-osteo-articular (efortul fizic) sau efortul neuro-
psiho-senzorial; durata exagerata a muncii peste durata normala a zilei de lucru; ritm de munca
nefiziologic, prea rapid si timp îndelungat; regim de munca necorespunzator (raportul dintre
perioadele de munca si cele de repaos necorespunzatoare fiziologic); efort static prelungit al
anumitor grupe musculare; alternanta necorespunzatoare din punct de vedere fiziologic a celor trei
schimburi de munca; pozitii vicioase sau fortate prelungite; munca monotona cu suprasolicitari
etc;
 noxe profesionale ce apartin mediului de munca: factori fizici, chimici, fizico-chimici, biologici;
 noxele profesionale ce apartin relatiei om-masina;
 noxele profesionale ce apartin relatiilor psiho-sociale dintr-un colectiv de munca (relatia om-om).
 Dupa criteriul specificitatii noxelor profesionale:

 noxeprofesionale generate exclusiv la locul de munca de anumite procese

tehnologice;
 noxe profesionale care sunt prezente si în mediul înconjurator în general, dar
concentratiile sau intensitatile lor nu sunt suficient de mari în mediul înconjurator
pentru a produce îmbolnaviri la persoanele neexpuse profesional;
 noxele profesionale prezente si la locul de munca si în mediul înconjurator în general,
care pot genera îmbolnaviri si la persoanele neexpuse profesional dar majoritatea
îmbolnavirilor se înregistreaza la muncitorii expusi profesional la aceste noxe;
 noxe profesionale prezente predominant în mediul înconjurator general, dar putând
constitui uneori si o noxa profesionala.
Actiunea noxelor profesionale - este complexa, ele putând exercita actiunea în 4 directii:

ca factori etiologici principali cauzând boli profesionale, relatia noxa profesionala - etiologia bolii
este 100% (expunere la plumb - colica saturnina, expunere la mercur - intoxicatie cronica cu mercur)
ca factori etiologici favorizanti, secundari, în acest caz apar bolile legate de profesiune (în aceste
situatii noxele profesionale participa la etiologia bolii împreuna cu alti factori etiologici
neprofesionali, cum ar fi: bronsita cronica la un fumator care lucreaza la expunere de noxe
pneumotrope);
ca factori de agravare a unor boli cronice preexistente (expunerea la tetraclorura de carbon,
agraveaza evolutia unei hepatite cronice preexistente);
cafactori ce împiedica vindecarea unor boli cronice (vindecarea unei bronsite acute este împiedicata
de o expunere la iritanti respiratori).
Din considerente practice legislatia limiteaza numarul bolilor profesionale. În tara noastra se aplica
un sistem limitativ, în care s-a stabilit o lista a bolilor profesionale si a meseriilor în care acestea pot
sa apara, lista care se revizuieste periodic
 Clasificarea bolilor profesionale se face dupa mai multe criterii:

intoxicatii provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu substante toxice

pneumoconioze provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice
boli prin expunere la energie radianta
boli prin expunere la temperaturi ridicate sau scazute
boli prin expunere la zgomot sau vibratii
boli prin expunere la presiune atmosferica ridicata sau scazuta
alergii profesionale
dermatoze profesionale
cancerul profesional
boli infectioase si parazitare
boli prin suprasolicitare
alte boli
 

Clasificare dupa timpul de expunere la actiunea factorului nociv

boli cronice provocate de doze mici care actioneaza timp îndelungat
 boli acute generate de o scurta durata de expunere la actiunea factorului nociv, dar în doze mari

 
Dupa modul de actiune al factorului nociv asupra organismului se pot distinge:
boli cu actiune generala care afecteaza întregul organism
boli cu actiune locala care afecteaza o parte a organismului, un aparat sau un organ
 Diagnosticul bolilor profesionale

Diagnosticul unei boli profesionale se pune pe cunoasterea a trei elemente de baza:

1. Stabilirea expunerii profesionale
- Subiectiv: prin anamneza profesionala, care cuprinde date relatate de bolnav în legatura cu întregul trecut profesional al
muncitorului (profesiuni avute, riscuri profesionale existente la fiecare loc de munca, perioada de expunere de la începutul
activitatii profesionale pâna în momentul examinarii)
- Obiectiv: prin documente oficiale (carnete de munca, adeverinte) din care reiese profesiunea si durata activitatii la fiecare
loc de munca si buletine de analiza privind determinarea de noxe la locul de munca
2. Tabloul clinic
- Simptome: rezulta din motivele prezentarii la medic si istoricul bolii, se completeaza cu antecedentele personale si
heredocolaterale
- Semne: rezulta în urma examenului clinic al pacientului
3. Examene de laborator si paraclinice
- Indicatori de expunere: reprezinta identificarea toxicelor incriminate în organism sau a produsilor de metabolism
(biotransformare) ale toxicelor
- Indicatori de efect biologic: reprezinta modificari de constante biochimice sau hematologice produse sub actiunea
toxicelor, modificari morfologice sau functionale ale diferitelor aparate si sisteme
 Erorile de diagnostic survin în urma:

necunoasterii sau cunoasterii superficiale a expunerii profesionale

interpretarii gresite a manifestarilor clinice, istoricului bolii sau examinarii obiective superficiale
interpretariieronate a datelor de laborator sau erori rezultate din prelevarea incorecta, efectuarea
incorecta a probelor functionale si analizelor paraclinice
 Semnalarea si declararea bolilor profesionale

Conform legislatiei în vigoare semnalarea bolilor profesionale se poate face de

catre orice medic, prin completarea fisei de semnalare BP1, care este trimisa la
Directia de Sanatate Publica, Biroul de Medicina Muncii din judetul unde îsi are
sediul întreprinderea.
Consecutiv anchetei la locul de munca realizate de catre medicii de medicina
muncii din cadrul DSP, se infirma sau se confirma cazul de boala profesionala, prin
completarea fisei de declarare a cazului de îmbolnavire profesionala BP2.
 Tratamentul bolilor profesionale

se bazeaza pe trei principii:

1. Tratamentul etiologic:
- întreruperea contactului cu factorul etiologic se realizeaza în cazuri acute prin
scoaterea din mediul nociv si îndepartarea toxicului neabsorbit înca, iar în cazuri
cronice prin spitalizare/concediu medical, schimbarea temporara sau permanenta a
locului de munca
- eliminarea toxicului absorbit în organism
2. Tratamentul patogenic: actiuni medicale specifice de contracarare a efectului
toxicului si a evolutiei bolii
3. Tratamentul simptomatic: tratament medical care se adreseaza simptomelor si
disfunctionalitatilor aparatelor si sistemelor organismului
 Expertiza medicala

Forta de munca este una din avutiile cele mai importante ale unui popor. Gospodarirea acesteia este de natura sa-i asigure bunastarea.
Evaluarea capacitatii de munca si încadrarea într-un grad de invaliditate nu reprezinta un scop în sine, ci reprezinta doar o etapa a
procesului de recuperare, în care se asigura conditiile de subzistenta a individului (prin indemnizatia de invaliditate) si tratamentul
recuperator corespunzator.
Evaluarea capacitatii de munca si stabilirea gradului în care capacitatea de munca poate fi recuperata dupa boli profesionale sau accidente
de munca se realizeaza de catre medicul expert al asigurarilor sociale prin cabinetele si oficiile judetene de expertiza a capacitatii de munca
pe baza:
* diagnosticului clinic stabilit de medicul de medicina muncii (în cazul bolilor profesionale) sau a medicului specialist curant (în cazul
accidentelor de munca)
* diagnosticului functional, care reprezinta, de fapt, o estimare a gradului tulburarilor functionale, pe baza examenului clinic si paraclinic,
generate de boala sau accidentul care a produs invaliditatea, diagnostic functional stabilit de catre medicul expert al asigurarilor sociale.
Acest medic are obligatia sa efectueze verificarea elementelor pe baza carora s-a stabilit diagnosticul clinic, confruntând documentatia
medicala de fundamentare întocmita de medicul curant propunator de pensie cu criteriile necesare pentru precizarea diagnosticului
respectiv.
Aceste criterii sunt stabilite de Ministerul Sanatatii si au la baza Clasificarea Internationala a Maladiilor (CIM 10), respectiv criteriile
stabilite de forurile stiintifice autorizate.
În cazul bolilor profesionale, diagnosticul trebuie confirmat de catre Directia de Sanatate Publica si (dupa caz) de Comisia de
Pneumoconioze.
În cazul accidentelor de munca, este necesar sa existe procesul verbal de cercetare al accidentului de munca, întocmit de Inspectoratul
Teritorial de Munca.
În ceea ce priveste diagnosticul functional, acesta se elaboreaza tinând cont de elemente
clinice si paraclinice de cuantificare a tulburarilor functionale pe 5 trepte de intensitate,
criterii elaborate separat pentru fiecare afectiune, sau aparat. Sistemul de cuantificare este
conceput astfel încât sa faciliteze elaborarea diagnosticului capacitatii de munca.
Cumulul de afectiuni invalidante, pe lânga boala profesionala sau consecintele accidentului
de munca, obliga la ierarhizarea afectiunilor respective în raport cu importanta lor în
determinarea incapacitatilor, dar cu pastrarea diagnosticului de boala profesionala sau
accident de munca pe primul loc, daca aceasta a fost afectiunea care a determinat initial
invaliditatea.
Stabilireanivelului incapacitatii adaptative la activitatile profesionale si viata cotidiana se
face în procente de incapacitate, deduse din nivelul deficientei functionale si al elementelor
de investigatie sociala care atesta aceste incapacitati adaptative.
Raspunderea medicului expert al asigurarilor sociale în declararea aptitudinii
partiale sau totale de munca a unei persoane cu anumite deficiente este deosebita si
de aceea ea trebuie sustinuta pe urmatoarele elemente obiective:
particularitatile de vârsta si sex
bilantul morfologic care evidentiaza tulburarile integritatii corporale
bilantul functional cu evidentierea capacitatii de prestatie fizica, psihica si
intelectuala a persoanei în cauza si limitele acestora
cunoasterea nivelului de pregatire generala si de pregatire profesionala, ruta
profesionala a persoanei expertizate
compararea capacitatii adaptative cu solicitarile muncii profesionale sau ale unui
anumit loc de munca
cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca de catre piata muncii
 Prognosticul de recuperabilitate se face pe baza urmatoarelor criterii:

 criterii medicale - stadiul de evolutie al bolii, reversibilitatea leziunilor, complicatii

li gradul tulburarilor functionale, respective raspunsul la tratament;
 criterii psihologice - particularitatile de personalitate ale bolnavilor, reactia psihica
fata de boala, motivatia pentru munca, pentru profesie;
 criterii sociale - problemele sociale, familiale si generale si gradul de înrâurire
asupra motivatiei;
 criterii profesionale - posibilitatea reîncadrarii în munca, conditiile de munca,
sarcina de munca, noxele profesionale existente;
În cazul în care prognosticul este favorabil, se întocmeste un plan de
recuperare care trebuie, dupa caz, sa cuprinda masurile medicale, profesionale
si sociale necesare pentru realizarea obiectivelor recuperarii.
Întocmirea unui plan de recuperare cuprinde actiuni medicale (propuse de
medical curant), actiuni profesionale (reorganizarea si amenajarea locului sau
programului de munca, în colaborare cu conducatorul locului respective de
munca, schimbarea locului de munca, eventual recalificarea lui) si actiuni
sociale (care privesc persoana afectata si familia acesteia).
Aceste actiuni presupun o buna investigatie medicala, psihologica si sociala,
astfel încât cheltuielile pentru recuperare, care reprezinta o investitie, sa duca
la rezultatele scontate, adica reintegrarea socio-profesionala a persoanei cu
deficiente.
 Activitati de preventie
Sanatatea ocupationala ca parte a sanatatii publice
 
Medicina muncii se regaseste cel mai bine în cadrul medicinii preventive, necesitând cunostinte din multe ramuri ale sanatatii
publice.
Unitatile industriale de diferite marimi sunt trebuie sa fie preocupate de pastrarea sanatatii angajatilor întrucât au tot interesul
sa previna morbiditatea profesionala, sa reduca absenteismul si sa îmbunatateasca productivitatea angajatilor.
Teoretic, majoritatea accidentelor de munca si bolilor profesionale pot fi prevenite.
Din pacate, bolile profesionale descrise de Ramazzini în textul clasic din 1777 sunt întâlnite si acum.
De aceea, furnizorii de servicii de sanatate ocupationala trebuie sa-si cunoasca si sa aplice masurile preventive la locul de
munca.
În sanatatea publica, preventia are trei componente: primara, secundara si tertiara.
Preventia primara este orice interventie care identifica si reduce factorii de risc pentru boli profesionale sau accidente de
munca.
Preventia secundara se refera la depistarea precoce a bolii profesionale în scopul de a o vindeca, de a opri sau de a încetini
progresia ei.
Preventia tertiara are rolul de a minimiza efectele bolii si de a preveni complicatiile.
Programele eficiente de sanatate ocupationala trebuie sa ia în considerare toate cele trei aspecte, insistând însa pe etapele
precoce ale preventiei.
 Activitati de preventie primara

identificarea si monitorizarea nivelului noxelor profesionale

 înlocuirea substantelor toxice cu altele mai putin toxice
delimitarea si izolarea surselor de noxe profesionale
 alte masuri tehnice
 purtarea echipamentului individual de protectie
 alte masuri organizatorice de natura a reduce expunerea la noxe

Comitetul de sanatate si securitate în munca, din care face parte conform legislatiei si medicul de
medicina muncii, alaturi de angajati cu diferite responsabilitati de la diferite nivele ierarhice din
organizatie are în sarcina urmarirea si impunerea luarii masurilor de protectie a muncii, adica de
preventie primara a bolilor profesionale.
 Activitati de preventie secundara a bolilor profesionale

Aceste activitati au ca scop diagnosticarea precoce a îmbolnavirilor profesionale, chiar

înainte ca muncitorul sa prezinte simptome.
Supravegherea medicala a angajatilor cade în seama medicului de medicina muncii si se
realizeaza acest deziderat prin examinarile medicale la angajare, controlul medical periodic
si de adaptare în munca, prin examenele clinice generale si de specialitate, examinarile
paraclinice si de laborator (determinarea indicatorilor de expunere si de efect biologic).
În urma supravegherii medicale, medicul de medicina muncii face recomandarile necesare
pentru prevenirea dezvoltarii în continuare a afectiunii profesionale, care includ masuri
medicale sau tehnico-organizatorice care vizeaza angajatul în cauza, elaborarea de rapoarte
si recomandari catre angajator în vederea îmbunatatirii masurilor de preventie primara si
control al factorilor de risc profesional, semnalarea cazului de boala profesionala catre
autoritati.
 Activitati de preventie tertiara a bolilor profesionale
 
Aceste activitati presupun managementul clinic al angajatilor bolnavi în vederea
maximizarii capacitatii lor de munca si recuperarii lor, îmbunatatirea prognosticului
pe termen lung.
Încadrul acestor activitati sunt incluse acordarea primului ajutor, tratarea bolilor
profesionale, alte masuri de reabilitare.
 Echipamentul individual de protectie
 

- reprezinta
mijloacele cu care este dotat fiecare participant în procesul de munca pentru a fi protejat
împotriva factorilor de risc.
Else acorda obligatoriu si gratuit tuturor salariatilor, precum si altor categorii participante la
procesul muncii, în conformitate cu Normativul cadru de acordare si utilizare a echipamentului
individual de protectie, elaborat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si aprobat
prin Ordinul nr. 225/1995.
Pebaza acestuia, angajatorul este obligat sa întocmeasca lista interna de dotare cu EIP adecvat
executarii sarcinilor de munca în conditii de securitate.
Alegereaechipamentului individual de protectie se face in functie de riscuri, alegandu-se tipul,
aplicandu-se anumite standarde si folosind anumite marcaje.
Prevenirea accidentelor de munca si bolilor profesionale prin introducerea pe piata si utilizarea
doar a acelor echipamente individuale de protectie care mentin sanatatea si asigura securitatea
utilizatorilor, fara a aduce atingere sanatatii sau securitatii altor persoane, animale domestice ori
bunuri, atunci când sunt întretinute adecvat si utilizate conform scopului prevazut.
 Utilizarea EIP este permisa daca:

 este conform reglementarilor tehnice aplicabile;

 este corespunzator riscurilor pe care le previne, fara a induce el însusi un risc suplimentar;
 raspunde conditiilor existente la locul de munca;
 tine seama de cerintele ergonomice si de sanatate ale angajatului;
 este adaptat conformatiei purtatorului.
 
Încazul dereglarii sau degradarii normale a acestuia, respectiv al pierderii calitatii de protectie, se
acorda obligatoriu un nou echipament.
Degradarea sau pierderea lui, înainte de termenul de utilizare prevazut, din vina purtatorului, atrage
raspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii (art. 13, Legea nr. 90/1996, republicata).
 Activitatile medicale de preventie sunt reprezentate de:
 
 recunoasterea
riscului profesional la locurile de munca prin studiul atent al procesului tehnologic si al conditiilor
de munca, determinari obiective si precizarea cantitativa a noxelor profesionale, studii epidemiologice
 examenul medical la încadrarea în munca cu respectarea examinarilor ce trebuiesc efectuate si a
contraindicatiilor medicale (conform NGPM 2002), examinarea clinica a aparatelor si sistemelor organismului
(respirator, cardio-vascular, digestiv, renal, ORL, oftalmologic, dermatologic, osteoarticular, neuropsihic),
examinarea radiologica pulmonara (MRF sau RPS), examen de laborator al sângelui (examen serologic pentru
lues), examen IDR pentru tuberculina la tinerii pâna la 24 de ani, precizarea starii fiziologice a femeii
(graviditate, alaptare), alte examene conform NGPM 2002
 controlul
medical periodic, efectuat prin examinari clinice si de laborator, în functie de tipul noxelor
profesionale si intensitatea lor, care orienteaza si periodicitatea examinarilor
 educatiasanitara, care se adreseaza cadrelor de conducere tehnica si administrativa, în scopul realizarii de catre
acestia a masurilor tehnico-organizatorice amintite în conditii de eficienta maxima si în ordinea amintita,
personalului muncitor în scopul respectarii regulilor de igiena individuala, purtarea corecta a echipamentului
individual de protectie, suprimarea fumatului si diminuarea consumului de alcool, acordarea primului ajutor,
cunoasterea si recunoasterea primelor simptome de intoxicatie acuta si cronica profesionala, prezentarea la
examenele medicale periodice.