CURSUL VII

MĂSURI DE PROTECŢIE A
MUNCII ÎN
LABORATORUL DE
TEHNICĂ DENTARĂ
Protecţia muncii constituie un ansamblu de măsuri

instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune

condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii,

integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane

participante la procesul de muncă (Legea nr. 90/1996).

Activitatea tehnicianului dentar face apel la serviciile unui

număr mare de aparate şi utilaje. Prin specificul funcţionării

lor, acestea reprezintă pericole potenţiale pentru sănătatea celor

care le manipulează. Pentru minimalizarea acestor riscuri,

tehnicienii dentari trebuie să cunoască şi să respecte normele

de protecţia muncii în acest domeniu.

Amplasarea, exploatarea şi întreţinerea utilajelor, instalaţiilor,

aparatelor şi instrumentarului din unităţile stomatologice

(cabinete şi laboratoare de tehnică dentară) se vor face

conform prevederilor, normelor, standardelor, instrucţiunilor

referitoare la acestea.
Personalul medical, mediu sanitar şi de îngrijire, inclusiv

medicii, tehnicienii dentari, studenţii în practică, vor fi instruiţi

să poarte întregul echipament de protecţie sanitară prevăzut în

Normele Ministerului Sănătăţii Publice: halate, bonete,

mănuşi, mască, ochelari de protecţie. Acest echipament ar

trebui în colectivităţi să fie de unică folosinţă.

 Este de preferat ca laboratoarele dentare să fie amplasate în

poziţii retrase faţă de arterele de mare circulaţie sau de alte

surse de zgomot, pentru a nu depăşi nivelul maxim admis

de zgomot de 50 – 70 db;

CRITERII DE PROIECTARE ŞI
AMPLASARE
 Amplasarea şi orientarea clădirilor faţă de punctele cardinale

şi direcţia vânturilor dominante trebuie să asigure condiţii cât

mai favorabile pentru iluminarea şi ventilarea naturală a

acestora. Pentru încăperile amplasate în subsoluri, vor fi

prevăzute sisteme de ventilaţie şi iluminare adecvate;

 Încărcarea planşeelor nu va depăşi sarcina maximă sau

eforturile dinamice şi vibraţiile pentru care au fost calculate;

 Uşile vor fi vizibile, se vor deschide în sensul de evacuare şi

vor fi menţinute permanent neblocate;

 Se asigură grupuri sanitare pentru personal;

 Amplasarea utilajelor, aparatelor şi instalaţiilor se va face

astfel încât să se evite executarea de mişcări inutile şi

obositoare din partea persoanelor care le manipulează,

asigurând în acelaşi timp libertatea lor de mişcare la locul de

muncă;

 Se vor asigura condiţii de muncă în poziţii corecte şi

neobositoare pentru personal.

 Pardoseala trebuie să satisfacă anumite condiţii:

 Să aibă o suprafaţă plană şi netedă pentru a nu îngreuia

circulaţia, dar suficient de rugoasă şi antiderapantă pentru a nu

permite alunecarea;

 Să nu se deformeze sub acţiunea greutăţilor depozitate sau a

obiectelor grele căzute în mod obişnuit;

 Prin uzură normală să nu ducă la producerea de praf;

 Să fie hidrofugă;

 Să aibă un coeficient de conductibilitate termică foarte redus;

 Să aibă o pantă de scurgere de minimum 2%.

 Acestea trebuie astfel concepute şi construite încât să nu

prezinte riscul de incendii sau electrocutare.

 Toate echipamentele şi aparatele electrice utilizate în instalaţiile

electrice trebuie să fie omologate.

 Instalaţiile electrice şi dispozitivele de protecţie trebuie să fie

adecvate tensiunii.
PROTECŢIA FAŢĂ DE
INSTALAŢIILE ELECTRICE:
 Intervenţiile le instalaţiile electrice se fac numai de

persoane autorizate. Toate intervenţiile la instalaţiile

electrice trebuie să fie făcute numai după scoaterea de

sub tensiune a acestora.

 Instalaţiile electrice (prize şi continuităţi) vor fi verificate

la 6 luni de personalul specializat.

 Toate aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de siguranţă,

supraveghere, semnalizare şi control.

 Elementele conducătoare de electricitate vor fi legate la

pământ.

 Aparatele de mare putere trebuie să aibă întrerupătoare de

urgenţă care să le deconecteze de la reţea în caz de necesitate.

 Se contraindică improvizaţiile de orice fel la instalaţiile

electrice.

 Instalaţiile electrice, de apă şi gaz trebuie izolate

corespunzător şi orice derivaţie de la traseul principal

necesită robinet separat.

 Acestea trebuie astfel concepute şi construite încât să nu prezinte riscul de

incendii sau explozie.

 Instalaţiile care utilizează gazele naturale vor fi verificate la 6 luni de personalul

specializat.

 În încăperile în care se utilizează gaze naturale se vor monta senzori de gaz

pentru a detecta scăpările.

PROTECŢIA FAŢĂ DE
INSTALAŢIILE DE GAZE
NATURALE:
 Studiile efectuate au demonstrat prezenţa infecţiei încrucişate între

cabinet, laborator şi pacient în proporţie de 67%.

 Micro-organismele, virusurile şi levurile (ciupercile) pot fi transmise

prin intermediul amprentelor (cu hidrocoloizi ireversibili sau

siliconi), probelor intermediare de ceară, protezelor de reparat, etc.

PROTECŢIA ANTIMICROBIANĂ
ŞI ANTIVIRALĂ:
 La nivelul cavităţii orale cei mai frecvenţi germeni întâlniţi
sunt:

 streptococii;

 stafilococii (alb şi auriu);

 escherichia;

 lactobacilii;

 fusobacteriile;

 anaerobii spiralaţi;

 levuri numeroase.
 Agenţii infecţioşi sunt entităţi vii, acelulare (virusurile),

celulare de tip procariot (bacteriile), celulare de tip

eucariot (fungii, protozoarele) şi multicelulare (helminţii)

capabile să producă infecţii prin pătrunderea, dezvoltarea

şi multiplicarea într-un organism – gazdă susceptibil.

 În prezent există şase mari grupe de dezinfectanţi recunoscuţi de
A.D.A. (American Dental Asociation):

 Hipocloritul de sodiu în diverse soluţii;

 Iodoforii;

 Spray-urile cu fenoli - alcooli;

 Compuşii sintetici pe bază de fenoli;

 Spray-urile apoase fenolate;

 Glutaraldehida.
Dispozitivele medicale care prin modul de proiectare sau

prin natura materialului din care sunt construite nu suportă

nici un tip de sterilizare, trebuie să fie supuse unei

dezinfecţii adecvate, al cărui efect să fie bactericid,

fungicid, virulicid şi sporicid.

Decontaminarea protezelor, a amprentelor şi modelelor

trebuie efectuate de către asistenta medicală, sub

îndrumarea medicului, deci în cabinet. Se realizează

spălarea cu apă călduţă a urmelor de sînge şi salivă şi

apoi dezinfectarea acestora.

Recipientul pentru transport va fi şi el dezinfectat.

Urmează o a doua etapă de dezinfecţie în laborator.

Tehnicianul dentar va purta mănuşi până la realizarea

dezinfecţiei complete. Se va amenaja un colţ special

pentru stocarea şi dezinfecţia amprentelor.

 Protezele dentare vor fi în mod obligatoriu dezinfectate prin

imersia într-o soluţie de:

 Iodofori sau hipoclorit de sodiu pentru protezele mobile totale;

 Iodofori şi hipoclorit pentru protezele parţiale (acrilice sau

metalice);

 Iodofori sau glutaraldehidă pentru protezele fixe.

Măsurile de protecţie individuală, - halat, bonetă, mască,

ochelari, - sunt obligatorii. Sistemul de aspiraţie de la

masa de lucru reduce încărcarea microbiană a aerului din

laborator, la care se adaugă instalaţia centrală şi lămpile

cu ultraviolete.
Igienizarea incintei unui laborator de tehnică dentară se va face

folosind doar aspiratoarele de praf (nu măturile). Pentru pulberile,

aşchiile rezultate din prelucrarea aliajelor sau a răşinilor trebuie să

existe sisteme de aspiraţie de tipul exhautoarelor.

Pavimentele se vor şterge cu pufuri înmuiate în diverse soluţii

dezinfectante.
La spălarea suprafeţelor apa va fi schimbată la fiecare

încăpere, iar în cazul încăperilor mai mari aceasta se va

schimba de două sau mai multe ori. Principiul celor “două

găleţi”este bine de urmat. Acesta constă în spălarea

consecutivă de două ori a pavimentului, bineînţeles schimbând

apa cu soluţia decontaminantă.

Pereţii protejaţi cu vopsele de ulei sau cu faianţă cât şi

mobilierul din fiecare încăpere se va şterge cel puţin

săptămânal cu o soluţie dezinfectantă. Dezinfecţia

suprafeţelor se realizează cu soluţii specifice oferite de

diverse firme comerciale sau cel mai simplu cu hipoclorit

de sodiu.
 Protejarea ochiului urmăreşte evitarea contactului direct cu
diverse particule sau substanţe şi cu sursele luminoase
exagerate sau prost amplasate. Împiedicarea efectelor
nocive asupra analizatorului vizual reduc oboseala vizuală.

Organizarea locului de muncă se va face în aşa fel încât să

se evite acomodările prea frecvente ale analizatorului
vizual, urmărindu-se:

PROTECŢIA ANALIZATORULUI
VIZUAL:
 Plasarea instrumentarului în câmpul vizual, adică într-un unghi de

40 – 45 grade în jurul practicianului;

 Înălţimea planului de lucru la 20 – 40 cm distanţă şi într-un unghi

de 30 – 60 grade în raport cu planul simetric al tehnicianului;

 Lampa individuală de la nivelul mesei va fi astfel amplasată încât

să nu fie percepută în mod direct;

 Lampa să emită un fascicul paralel cu direcţia privirii

tehnicianului dentar;

 Vor fi evitate instrumentele strălucitoare cât şi umbrele în

câmpul vizual;

 Purtarea obligatorie a ochelarilor de protecţie mai ales la

prelucrarea prin aşchiere efectuată atât la protezele fixe cât şi

la cele mobile sau mobilizabile;

 Utilizarea prelungită a lupei nu este indicată pentru că

oboseşte analizatorul vizual;

 Apelarea la coduri de culori de intensitate mare şi sisteme

specifice asigură şi o diferenţiere mai facilă;

 Lumina rece, emisă de instrumente cu fibră optică (lămpi şi

cuptoare de fotopolimerizare) nu trebuie să ajungă niciodată

în contact direct cu ochiul, existând riscul distrugerii

definitive a conurilor vizuale sensibile la lumina emisă;

 Utilizarea ecranelor de protecţie când se lucrează cu diferite

aparate – sablator, soclator, motorul cu ax orizontal, etc.

 Analizatorul auditiv asigură integrarea fiinţei umane în

mediul bio-psiho-social. Dacă expunerea personală zilnică

depăşeşte 85 db, purtarea echipamentului de protecţie

devine obligatorie. Protecţia se poate realiza cu:

PROTECŢIA ANALIZATORULUI
AUDITIV:
 Căşti speciale antizgomot (antifoane externe) care
diminuează cu 25 db sunetele de înaltă frecvenţă, cele de
joasă frecvenţă rămânând perceptibile;

 Antifoane interne – sunt tampoane, dopuri din materiale

spumoase sau flexibile care se introduc şi se mulează în
conductul auditiv extern şi reduc nivelul de zgomot cu cel
puţin 20%.
Acestea prezintă dezavantajul că sunt greu de tolerat

vreme îndelungată şi pot da iritaţii locale.

Se recomandă ca mesele, sertarele, rafturile pe care se

aşează instrumente de laborator, să prezinte folii de

cauciuc care absorb zgomotul produs de repunerea acestor

instrumente.
Credem că cel mai plăcut este să se pună un fond muzical

adecvat, o muzică armonioasă, plăcută, va spori puterea de

concentrare a tehnicianului dentar.

 Sunetul este reprezentat de oscilaţia mecanică periodică a
aerului.
 Zgomotul este definit ca întreaga senzaţie auditivă
dezagreabilă sau jenantă.
Parametrii zgomotului sunt:
 Frecvenţa măsurată în Hz - peste 1000 devine nocivă;
 Intensitatea măsurată în db – peste 50 devine periculoasă.
 Zgomotul poate influenţa sănătatea prin:
 Instalarea oboselii;
 Creşterea presiunii sistolice şi diastolice;
 Creşterea riscului de hipertensiune arterială;
 Creşterea colesterolemiei şi glicemiei;
 Accelerează respiraţia;
 Scade tonusul muscular;
 Încetineşte peristaltismul tubului digestiv.
 Din punct de vedere psihic duce la:
 Diminuarea atenţiei;
 Iritabilitate;
 Astenie;
 Cefalee;
 Nevroze.
 În laboratorul de tehnică dentară vibraţiile
produse de piesele de mână au fost reduse
semnificativ prin înlocuirea lor cu
micromotoare. Vibraţia mecanică generează
riscuri pentru sănătatea şi securitatea
tehnicianului dentar. Valoarea limită de
expunere zilnică pe o perioadă de referinţă
de opt ore trebuie să fie de 2,5 m/s2.

PROTECŢIA ÎMPOTRIVA
VIBRAŢIILOR:
Automatizarea etapelor tehnologice,
sub forma diverselor aparate
electronice sau controlate de
computer, a redus mult intervenţia
omului.
Pentru compresoare se recomandă plasarea
de amortizoare sub aparate, la nivelul
zonelor de fixare sau manipulare pentru
reducerea vibraţiilor. La alte dispozitive se
pot utiliza vibro-izolatori, care reprezintă
elemente elastice a căror deformare face
posibilă mişcarea vibratorie, respectiv
izolarea antivibratorie.
 Masa de lucru a tehnicianului dentar
trebuie să prezinte un sistem individual de
aspiraţie a pulberilor sau aşchiilor
rezultate prin diferite prelucrări.
 Aparatele care elimină noxe vor fi însoţite
de hote absorbante dacă nu sunt prevăzute
cu sisteme de aspiraţie sau filtre din
construcţie.

PROTECŢIA ÎMPOTRIVA
PULBERILOR, GAZELOR ŞI
ACIZILOR:
 Pentru spaţiile în care au loc procese tehnologice
ce degajă căldură, umiditate, pulberi, gaze,
vapori toxici, etc., înălţimea şi volumul
încăperilor se stabilesc prin calcul ţinându-se
seama de asigurarea schimburilor de aer şi de
mijloacele de combatere a noxelor.
 Sistemele generale de ventilare a aerului vor fi
(în general) naturale şi mecanice, circulaţia
aerului realizându-se în tot spaţiul zonei de lucru.
Circularea aerului se poate realiza
într-un singur sens (sistem deschis,
fără recirculare), sau cu recirculare
(implică prezenţa unor elemente de
tratare a aerului: filtre, aeroterme,
separator de noxe, baterii de
încălzire sau răcire).
 Mijloacele individuale de protecţie
reprezentate de mască şi ochelari
sunt obligatorii. Esenţial este ca
masca să acopere orificiul bucal şi
orificiile nazale, să se adapteze intim
pe reliefurile feţei şi să fie perfect
etanşă.
Orice leziune trebuie imediat tratată:
curăţire, dezinfecţie, pansare.

PROTECŢIA CONTRA
TRAUMATISMELOR:
 Alternarea poziţiei de lucru şezândă cu
cea ortostatică;
 Practicarea unui repaus activ – exerciţii
fizice specifice grupurilor musculare mai
puţin solicitate, tehnici de relaxare
adecvate, odihnă pentru oboseala
musculară, - pe parcursul unei zile de
lucru.

PROTECŢIA ÎMPOTRIVA
SEDENTARISMULUI:
EFECTELE SEDENTARISMULUI
 Boli de inimă: atunci când stăm jos pentru mult timp,
muşchii ard mai puţine calorii, iar sângele curge mai lent,
permiţându-le acizilor graşi să blocheze mai uşor inima.
Şederea prelungită a fost asociată de mult timp cu niveluri
crescute ale presiunii arteriale şi ale colesterolului. De
asemenea, oamenii care sunt extrem de sedentari au de
două ori mai multe şanse de a suferi de o boală de inimă,
comparativ cu cei care au o viaţă activă. 

SEDENTARISMUL POATE
PROVOCA LEZIUNI ALE
URMĂTOARELOR ORGANE:
 Pancreas hiperproductiv: pancreasul produce insulină, un hormon care
transportă glucoza la celule pentru a asigura necesarul de energie. Însă,
celulele din muşchii inactivi nu răspund la fel de uşor la insulină, iar
pancreasul produce din ce în ce mai multă. Acest proces poate duce la
diabet sau alte boli. Un studiu realizat în anul 2011 a indicat că răspunsul la
insulină începe să decline chiar şi după o singură zi de stat mult pe scaun. 
 Cancer de colon: studiile au asociat statul mult pe scaun cu un risc mai
mare de cancer de colon. Motivul pentru care statul pe scaun favorizează
apariţia aceste boli este neclar încă. Însă, oamenii de ştiinţă au formulat o
teorie care spune că producerea în exces a insulinei încurajează creşterea în
exces a celulelor. O altă teorie spune că mişcarea creşte nivelul de
antioxidanţi naturali care distrug celulele dăunătoare şi pe cele care care
cauzează cancerul, cunoscute sub numele de radicali liberi. 
 Abdomen moale: când stăm în picioare sau
când ne mişcăm, muşchii abdominali ne
ajută să stăm în poziţie verticală. Însă, atunci
când stăm pe scaun ei nu mai sunt folosiţi.
Muşchii tensionaţi ai spatelui şi cu cei
abdominali slabi formează o alianţă care
poate forţa arcul natural al coloanei
vertebrale ducând la hiperlordoză şi lordoză. 

DEGENERAREA MUSCULARĂ
 Contracţia şoldurilor: încheieturile flexibile ale şoldurilor ne ajută să ne
menţinem echilibrul, însă oamenii care stau mult timp pe scaun îşi extind
rare ori muşchii flexori în faţă, motive pentru care aceştia se scurtează şi
devin mai rigizi. Acest fenomen limitează o gamă de mişcări şi lungimea
pasului. Studiile au indicat că mobilitatea redusă a şoldurilor este unul
dintre motivele principale pentru care cad persoanele în vârstă. 
 Gluteus maximus moale (muşchiul
fesierul mare): când stăm jos, gluteusul
nu este solicitat. Pentru că stăm mult
timp pe scaun, el se obişnuieşte cu acest
sedentarism şi devine moale. Este un
lucru deja dovedit că un gluteus moale
afectează stabilitatea şi capacitatea de a
face paşi mari. 
 Circulaţie proastă: statul pe scaun
pentru perioade lungi de timp încetineşte
circulaţia sângelui, lucru care face ca
fluidele să se acumuleze la nivelul
picioarelor. Problemele cauzate de acest
fenomen variază de la glezne umflate şi
varice la formarea cheagurilor de sânge,
adică la tromboză venoasă profundă. 

PROBLEME LA NIVELUL
PICIOARELOR
 Oase moi: activităţile precum mersul pe
jos sau alergatul stimulează şoldurile şi
oasele din partea inferioară a corpului, cu
scopul de a le determina pe acestea să
devină mai groase, mai dense şi mai
puternice. În prezent, medicii spun că
actuala creştere a cazurilor de osteoporoză
este cauzată de lipsa de activitate.  
 Creier înceţoşat: când ne punem
muşchii la treabă pompăm oxigen şi
sânge în creier şi declanşăm eliberarea
de tot felul de substanţe chimice care
îmbunătăţesc starea creierului şi starea
noastră de spirit. Când suntem sedentari
pentru mult timp, totul se încetineşte,
chiar şi funcţiile cerebrale. 

PROBLEME ÎN PARTEA
SUPERIOARĂ A CORPULUI
 Gât încordat: dacă, în majoritatea
timpului stăm la masa de lucru, ne
putem afecta vertebrele cervicale prin
înclinarea capului în faţă, spre lucrare
sau înclinarea lui în lateral, pentru a ţine
un telefon mobil cu umărul. Acest obicei
poate duce la dezechilibre permanente. 
 Spate şi umeri inflamaţi: gâtul nu
este singurul care are de suferit din
cauza poziţiei nefireşti pe care o
adoptăm noi. Atunci când stăm
aplecaţi spre masa de lucru, umerii şi
muşchii spatelui fac o extensie
exagerată. 
 Coloana inflexibilă: dacă nu mişcăm
coloana vertebrală, ea devină inflexibilă şi
uşor de vătămat în activităţi banale. Atunci
când ne deplasăm, discurile moi dintre
vertebre se extind şi se contractă ca nişte
bureţi care absorb sânge şi substanţe nutritive
proaspete. Când stăm jos mult timp, discurile
sunt strivite inegal şi îşi pierd din
spongiozitate. 

PROBLEME DE SPATE
 Probleme ale discurilor
intervertebrale: oamenii care stau
mai mult timp jos au mai multe
şanse de a suferi de hernie de disc
lombară. 
 Organele externe în mişcare (curele, roţi
dinţate, arbori, cuplaje, etc.) vor fi
prevăzute cu apărători complete;
 Motoarele cu ax orizontal vor fi
racordate la sisteme de ventilare prin
aspiraţie şi vor fi prevăzute cu apărători
şi ecrane de protecţie;

ALTE NORME PENTRU

LABORATOARELE DE TEHNICĂ
DENTARĂ
 Aparatele de centrifugare de tip “rotax”
necesită paravane de protecţie cu o înălţime de
circa 1,7 m măsurată de la pardosea;
 Compartimentul de topire-turnare trebuie
prevăzut cu un covor de cauciuc gros de un
centimetru;
 Tuburile de oxigen şi acetilenă vor fi plasate în
spaţii zidite în afara laboratoarelor.
 ŢINUTA
TEHNICIANULUI
DENTAR
În concordanţă cu această ţinută psiho-
socială, tehnicianul dentar se caracterizează
printr-o ţinută vestimentară profesională
specifică, la care face apel în momentul în
care pătrunde în laborator. Aceasta trebuie
să înlocuiască complet ţinuta de stradă,
pentru ca hainele să fie protejate de
pulberile şi de noxele din laborator.
 După 5 ani de activitate, 15% din
medicii stomatologi se infectează cu
hepatita B;
 După 25 de ani de activitate
procentajul ajunge la 55%.

DATE STATISTICE:
Posibilitatea transmiterii agenţilor
patogeni prin amprente de alginat a
fost clar dovedită. Germenii nu sunt
înlăturaţi prin spălarea amprentelor
cu apă, ei rămânând activi mult timp
chiar şi după aceea.
 Cele mai expuse zone ale
laboratorului de tehnică dentară sunt:
 Masa pentru gips;
 Masa de lucru a tehnicianului;
 Locul de prelucrare;
 Telefonul.
 tipuri:
 lungi;
 scurte;
 cu mâneci lungi;
 cu mâneci scurte (sunt cele
recomandate pentru medicina
dentară);
 încheiate în faţă;
 încheiate la
MIJLOACELE DEspate.
PROTECŢIE:
 De asemenea, pot fi utilizate şi costume formate din bluzon plus pantalon (sau
fustă). Halatele pot fi confecţionate din pânză, rezistente la spălări şi sterilizări,
sau din fibre celulozice neţesute pentru unică utilizare, presterilizate şi livrate
în ambalaj etanş (pentru cabinetul de medicină dentară).
 Ele trebuie confecţionate într-o linie modernă, lejeră, pentru a permite
efectuarea cu uşurinţă a mişcărilor. Culoarea lor poate varia, de la alb până la
culori pastelate, în armonie cu cromatica întregului laborator.
 Pot fi utilizate:
 măşti de tifon din patru straturi cu patru
şnururi, care acoperă numai nasul şi treimea
inferioară a feţei;
 măşti dreptunghiulare din tifon de 50/30 mm
cu fantă pentru ochi şi două şnururi de
fixare, care acoperă faţa şi părul;
 măşti prefabricate din textile neţesute
(dreptunghiulare sau convexe anatoforme),
mulate pe etajul inferior şi mijlociu al feţei,
cu şnururi elastice de fixare.

MASCA:
TIPURI DE MĂŞTI
TIPURI DE MĂŞTI
Pentru a fi eficientă masca trebuie să
aibă trei straturi, să nu fie din bumbac
(care reprezintă un mediu prielnic
pentru dezvoltarea germenilor), să
acopere gura şi nasul cât mai mult şi să
coboare până sub menton, să se aplice
intim pe faţă şi să prezinte o etanşeitate
marginală maximă.
au rolul de a proteja mâinile şi de a
împiedica infecţiile încrucişate. Ele
reprezintă o barieră fizică împotriva
transferului micro-organismelor.

MĂNUŞILE:
Sunt confecţionate din:
 latex (cauciuc natural);
 nitril (cauciuc sintetic);
 materiale plastice (polietilenă,
polivinil, policlorură de vinil).
Acestea sunt foarte fine şi fragile,
dar confortabile.
 Pentru a-şi îndeplini rolul, ele trebuie să
prezinte o serie de caracteristici:
 să fie testate de fabricant pentru a fi
impermeabile;
 să menţină sensibilitatea tactilă;
 suprafaţa lor să fie uşor aderentă (nu
lucioasă) pentru a împiedica alunecarea
obiectelor;
 să se potrivească perfect. În acest
scop s-au realizat mănuşi pentru
ambele mâini,- dreapta şi stânga, -
pe mărimi diferite care sunt notate
cu cifre, sau numai pe trei mărimi:
lungi (L), medii (M), şi scurte (S).
Există şi mănuşi nepereche.
Mănuşile pot să fie sau nu sterile, lucru
indicat de fabricant. Pentru examinare
sau manopere nechirurgicale nu sunt
necesare mănuşi sterile. După aplicare
pe mâini ele se spală cu apă şi săpun
sau amestec de detergent şi antiseptic.
În acest caz se folosesc mănuşi de
cauciuc sau polietilenă.
 Refolosirea mănuşilor nu este indicată căci se
deteriorează, iar purtarea lor continuă face ca
tegumentele să transpire. Pot să apară şi
probleme alergice care se pot datora pudrei de
talc, proteinelor din latex, nivelurilor înalte de
acceleratori de vulcanizare reziduali, dar şi
utilizării unor săpunuri şi antiseptice
neadecvate. Pacienţii alergici la cauciuc îi
depistăm printr-o anamneză bine condusă.
ALERGIE LA LATEX
În tehnica dentară mănuşile sunt
rezervate situaţiilor în care sunt
trataţi pacienţi cu risc (HIV, hepatită,
TBC) şi oricând se manipulează
piese protetice sosite din cabinet.
sunt confecţionate din pânză sau textile
neţesute, pot avea diferite forme, este
bine ca ele să acopere părul în
totalitate, având rolul de a împiedica
pătrunderea accidentală a acestuia în
câmpul operator sau agăţarea de
elementele echipamentului.

BONETELE:
 sunt din ce în ce mai utilizaţi. Au diferite
forme în funcţie de firma producătoare, pot
fi simpli, numai din sticlă sau şi cu lupe.
Pot prezenta şi apărători laterale, care îi fac
mai eficienţi. Ei sunt utilizaţi pentru a evita
contaminarea globilor oculari cât şi
accidentarea acestora cu diverse fragmente
ce pot sări în timpul lucrului.

OCHELARII DE PROTECŢIE:
 Pentru protecţia vizuală, când utilizăm lumina
de la lampa de fotopolimerizare, cuptorul de
fotopolimerizare sau un aparat cu laser, ei
trebuie să blocheze lungimea de undă a
radiaţiei emise.
O ţinută vestimentară corectă, curată, îngrijită,
impune şi reflectă întrucâtva poziţia
profesională şi modul de organizare interioară
a laboratorului. Respectarea în permanenţă a
unei ordini perfecte, a unei dispuneri
sistematice şi logice a instrumentarului, indică
şi o gândire logică, organizată, sistematizată,
seriozitate în muncă.
 Ochelarii de protecţie – au lentile colorate şi o bandă de
cauciuc elastic cu care se fixează pe cap;
 Mânuşi de piele – confecţionate pe diverse mărimi;
 Şorţul de piele – are o lungime mare şi protejează de
scântei şi metal topit.

ECHIPAMENT DE PROTECŢIE LA
TOPIREA-TURNAREA
ALIAJELOR/METALELOR