Lucrare pentru certificarea competențelor

profesionale

Îndrumător, Candidat,
Vintilă Daniela Georgiana Soare Alexandra Elena

1
FONTURILE

2
 CUPRINS

FONTURILE.........................................................................................................................................2
CUPRINS...............................................................................................................................................3
Argument....................................................................................................................................................4
Capitolul I..............................................................................................................................................5
Fonturile. Noțiuni de bază....................................................................................................................5
I.1 O scurtă istorie a fontului...................................................................................................................5
I.2 Etimologie...........................................................................................................................................6
I.3 Noțiuni de bază...................................................................................................................................6
Capitolul II.............................................................................................................................................8
Atributele fonturilor................................................................................................................................8
II.1 Familia de fonturi..........................................................................................................................8
II.1.1 Fonturi raster (bitmap)...........................................................................................................8
II.1.2 Fonturi vectoriale (conturate)................................................................................................9
II.3 Înglobarea fonturilor "TrueType"................................................................................................11
II.4 Dimensiunea în puncte...............................................................................................................11
II.5 Greutatea.....................................................................................................................................11
II.6 Panta...........................................................................................................................................12
Capitolul III.........................................................................................................................................13
III.1 Fonturile cu serife......................................................................................................................13
III.2 Fonturile sans serif.....................................................................................................................15
Clasificarea fonturilor sans serif........................................................................................................15

3
 Argument

Tema lucrării mele pentru certificarea competențelor profesionale poartă numele de

Fonturi. Această lucrare este structurată pe trei capitole:
Capitolul I: Fonturile. Notiuni de bază.
Capitolul II: Atributele fonturilor.
Capitolul III: Fonturi sans serif vs fonturi cu serife.
În primul capitol am făcut o scurtă prezentare a fonturilor, respectiv etimologie și
noțiuni de bază.
În capitolul al II-lea am prezentat atributele fonturilor. În alfabeturile latin, chirilic și
grec, principalele proprietăți sunt: stilul, greutatea și lățimea caracterului.
După stil, fonturile se clasifică, la rândul lor, după modul de memorare a informației
privind forma: fonturi raster (bitmap) și fonturi vectoriale (conturate).
După etapa istorică a apariției, fonturile pot fi: fonturi de tip Type 1și fonturi de tip True
Type.
După pantă, fonturile pot fi: Roman (sau vertical) și Italic.
În capitolul al III-lea am prezentat fonturi sans serif vs fonturi cu serife. Am clasificat
pe scurt fonturilor cu serife (old style, transitional, modern, latin serif și slab serif) și fonturile
sans serif: Grotești și Neogrotești. Fonturile sans serif se folosesc pentru titluri și subtitluri iar
fonturile cu serife pentru corpul de text, pentru că perechile serif-sans serif asigură contrastul
necesar.

Alegerea unui font cu serife sau a unuia fără serife ar trebui făcută în funcție de context,
de mesajul ce trebuie transmis, de publicul căruia i se adresează și de obișnuința acestuia cu
unul sau altul dintre aceste tipuri de fonturi; generația Internet, de exemplu, e mult mai
obișnuită să citească online și este larg acceptat faptul că fonturile fără serife se văd mai bine
pe ecran și există familii de fonturi care se pot folosi cu succes pentru un aspect plăcut și o
lizibilitate crescută. Totuși atracția hârtiei va rămâne o permanență pentru consumatorul de
informație, iar în cazul acesta, fonturile cu serife sunt alegerea preferată în materie de conținut
printat.
Am ales această lucrare întrucât fontul mă fascinează, îl consider ca o oglindire a
emoțiilor transmise de către cuvinte și se adaptează perfect specializării mele.

4
 Capitolul I
Fonturile. Noțiuni de bază.

I.1 O scurtă istorie a fontului

Din punct de vedere istoric, cuvântul font, sau fount, însemna un set de caractere diferite
care erau sculptate în lemn ori turnate în forme cu metal încins. Primul font a apărut o dată cu
dezvoltarea primei tehnici de imprimare. Aceasta s-a întâmplat în Asia de Est, undeva între 206
î.e.n – 220 e.n, când artizanii chinezi au început să folosească imprimarea cu blocuri de lemn pe
țesături și pe hârtie. Până la finalul secolului 11, în Asia de Est se inventase presa manuală cu
literă de tipar din lemn, iar până la finalul celui de-al 13-lea secol, Coreea dezvoltase presa
manuală cu literă de tipar din metal.
Cronologic, următorul pas important a fost invenția presei tipografice mecanice, de către
Johannes Gutenberg, în Europa, undeva în 1450. Acesta a fost momentul în care Gutenberg a
angajat un scrib pentru a îl ajuta să deseneze și să creeze primul font din Lumea Vestică.
Conform Wikipedia, el avea doar 202 caractere, dar ele au servit pentru imprimarea primelor
cărți tipărite din Europa. Nu mult timp după aceasta, Gutenberg a creat un al doilea font cu 300
de caractere, pe care l-a folosit pentru a crea prima Biblie imprimată din lume. Este cunoscută
sub numele de Biblia Gutenberg, sau Biblia cu 42 de linii, Biblia Mazarin sau B42. Indiferent de
numele pe care îl poartă, aceasta marchează începutul erei cărții imprimate în Europa și în
general în lume.

Fig 1 Biblia Gutenberg

5
 După acel moment, au apărut multe tipuri de fonturi, dar cea mai semnificativă perioadă
de creștere a numărului lor a fost secolul 20, când tipăritul a devenit o industrie și presele de tipar
industriale au devenit comune. Aceasta a fost perioada răspândirii cărților și ziarelor tipărite și,
ca urmare, au apărut și foarte multe fonturi.
În cele din urmă, începând cu ultima parte a secolului 20, oamenii au început să facă
trecerea de la a citi pe hârtie la a citi pe ecrane. Datorită expansiunii internetului, cititul știrilor și
descoperirea de informații noi, în general, au devenit activități din ce în ce mai populare pe
calculatoare, tablete, smartphone-uri și alte dispozitive similare. Oamenii nu numai că au început
să acorde mai multă atenție la cum arată fonturile afișate pe ecrane, ci din ce în ce mai mulți
oameni au început să creeze fonturi. Astfel, în prezent, probabil că este aproape imposibil să știi
câte fonturi diferite există în lume.

I.2 Etimologie
Termenul de font provine din faptul că primele fonturi au fost făcute dintr-un aliaj de
plumb și stibiu topit, pentru a reproduce mai multe caractere identice într-un singur mod.
Termenul font provine din a cuvântul francez „fondue”, având sensul de "(ceva ce a fost) topit",
referindu-se la produsul obținut prin turnarea de metal topit care era folosit în tipografie înainte
de introducerea calculatorului. Ulterior, vorbitori de limba engleză au folosit termenul fount, care
apoi a devenit termenul internațional de „font”. În prezent, în tipografiile românești învechite,
încă se mai folosește termenul de „fontă” pentru acest tip de fonturi.

I.3 Noțiuni de bază

În prezent, termenul de „font” este frecvent folosit ca sinonim cu termenul de set de

caractere, deși inițial au avut sensuri diferite înainte de apariția tipografiei digitale și
tehnoredactării. Fonturile de caractere se disting prin stilul de scriere, care include toate corpurile
și grosimile caracterelor.
În fostele tipografii manuale tradiționale, cuvântul “font” s-ar referi la un set complet de
forme de metal, folosit pentru a culege o pagină întreagă. Spre deosebire de un font digital,
acesta nu include o definiție unică a fiecărui caracter, dar caracterele utilizate în mod obișnuit
(cum ar fi vocalele și consoanele) ar avea mai multe tipuri de piese fizice incluse. Linia de
spațiere este încă adesea numită "leader", deoarece aceste linii erau înainte făcute din plumb,

6
spre deosebire de alt aliaj greu utilizat pentru alte piese. Motivul pentru această bandă de spațiere
era făcută din plumb era că plumbul era un metal mai moale decât aliajul din care erau alcătuite
celelalte piese tradiționale (una aliaj alcătuit din stibiu și staniu), și putea fi comprimat mai ușor
în procesul de imprimare.
În anii 1880-90, a fost inventată "culegerea la cald", în care caracterele erau culese fie bucată cu
bucată, fie în linii întregi.
Începând cu anii 1980, odată cu introducerea fonturilor computerizate, o definiție mai
largă pentru termenul de "font" a evoluat. Dimensiunile diferite ale unui singur stil de fonturi
separate care înainte erau confecționate din metal sunt acum generate de un singur font
computerizat, prin intermediul unui vector. Fonturile sunt memorate în calculator în fișiere având
de obicei extensia „FON” sau „TTF”. Ele se instalează odată cu sistemul de operare, cu un
program utilitar, sau pot fi instalate independent. De exemplu, în Windows, fonturile sunt
memorate într-un subdirector al directorului sistemului de operare, cu numele „Fonts”.

7
 Capitolul II
Atributele fonturilor
În alfabeturile europene, și anume alfabetul latin, chirilic și grec, principalele proprietăți
sunt: stilul, greutatea și lățimea caracterului.

II.1 Familia de fonturi

Mulțimea fonturilor având aceeași forma a fiecarui caracter in parte, indiferent de

celelalte atribute (dimensiune, grosime, etc.) reprezintă o familie de fonturi. O familie de fonturi
este o colecție completă de fonturi având același stil al corpului de litera, și concepute pentru a
lucra împreună. Astfel, „Helvetica” este o familie de fonturi, „Helvetica Bold Roman 10 puncte”
este un font, iar „Helvetica Bold Roman 12 puncte” este un alt font.
Caractere normale (sau standard) sunt de obicei numite roman, atât pentru a le distinge de
aldin sau bold, îngroșat, cât și de italic sauoblic. Cuvântul cheie pentru cazul implicit este adesea
omis și niciodată repetat, altfel se spune: Bulmer italic regulat,Bulmer bold regulat și chiar
Bulmer regulat regulat. Roman se mai poate referi, de asemenea, la limba de acoperire a unui
font, ca o prescurtare pentru "vest-european."
După stil, fonturile se clasifică, la rândul lor, după modul de memorare a informației
privind forma:
*fonturi raster (bitmap)
*fonturi vectoriale (conturate)

II.1.1 Fonturi raster (bitmap)

Aceste fonturi au informația referitoare la forma literelor memorată sub forma unei
matrici de biți, de obicei de dimensiune 8x8. Primele fonturi au fost de tip raster. Astfel, atunci
când dimensiunea literelor se mărește, literele acestor fonturi nu arată estetic.

8
II.1.2 Fonturi vectoriale (conturate)

Aceste fonturi au informația referitoare la forma literelor memorată sub forma ecuațiilor
curbelor care compun literele. Astfel, atunci când dimensiunea literelor variază, literele se
redimensioneaza in mod proportional, dar isi păstrează aspectul.

II.2 Clasificarea fonturilor vectoriale

II.2.1 După formă

 fonturi cu serife
 fonturi fără serife
 fonturi script
 fonturi decorative

II.2.1.1 Fonturi cu serife

Tipurile de caractere pot fi cu serife sau fără serife. Serifele sunt,"piciorușele" (sau
prelungirile) literelor. Exemple de fonturi cu serife sunt: Times, New Century Schoolbook,
Palatino, Garamond, Goudy Old Style. Cele mai multe tipuri de caractere cu serife se folosesc
pentru corpul de text, deoarece sunt ușor de citit. Când sunt folosite caractere cu dimensiuni mai
mari, tipurile de caractere cu serife devin mai decorative.

II.2.1.2 Fonturi fără serife

„Sans serif” înseamnă in limba franceză „fără serife”. Exemple de fonturi fără serife sunt:
Arial, Helvetica, Avant Garde, Futura. În mod tradițional, tipurile de caractere fără serife sunt
utilizate pentu titluri si subtitluri. De asemenea, unele dintre acestea pot fi folosite pentru corpui
de text care si au un aspect modern.

II.2.1.3 Fonturi script

Au aspectul scrisului de mana (Brush Script, Vivaldi).

II.2.1.4 Fonturi decorative

Fonturile decorative decorative pot fi:

9
  elegante (Algerian, Bernard Tango)
 amuzante (Comic Sans MS, Jokerman)
 cu caractere speciale sau desene (Symbol, Windings, Webdings). Acestea sunt mai greu
de încărcat având o dimensiune mai mare a fișierului aferent; de aceea se folosesc numai
pentru titluri scurte sau pentru a atrage atenția.

II.2.2 După etapa istorică a apariției

 fonturi de tip Type 1

 fonturi de tip True Type

II.2.2.1 Fonturi de tip Type 1

Inițial, fonturile Type 1 au fost create pentru a fi utilizate împreună cu limbajul PostScript
de descriere a paginii, creat de firma Adobe. Pentru a le utiliza in Windows, trebuie să aveți
instalat pentru acestea un gestionar de fonturi, ca de exemplu Adobe Type Manager.
Principalul avantaj al fonturilor Type 1 este acela că ele sunt disponibile pe piață pe o
perioadă mai lungă de timp decât fonturile TrueType, constituind astfel principala alegere a
designerilor si a celor ce lucrează in domeniul tehnoredactării computerizate. Cele mai multe
birouri de servicii tipografice (care oferă servicii de tipărire a materialelor tipărite la imprimante
de înaltă rezoluție, a diapozitivelor etc.) utilizează fonturi Type 1.

II.2.2.2 Fonturi de tip True Type

“True Type”, o componentă a sistemului Truelmage al firmei Microsoft, ulterior preluat

și de alte sisteme de operare cum ar fi MacIntosh. Fonturile TrueType au fost introduse pentru
prima dată în sistemul de operare Windows 3.1. Singurul domeniu în care TrueType este
superior sistemului Type 1 este acela al compatibilității, nu numai între diferite sisteme
Windows, ci și între platforme.
Primul algoritm de descriere a fonturilor TrueType a fost construit de Donald Knuth în
limbajele de programare Metafont și TeX.

10
II.3 Înglobarea fonturilor "TrueType"

Prin această metodă, atunci când creăm un document care va fi citit sau tipărit pe un alt
calculator, fonturile pe care le-am utilizat pot fi incluse in fișierul documentului respectiv.
Această facilitate a fost introdusă odată cu TrueType, nefiind prezentă în Type 1.

II.4 Dimensiunea în puncte

Dimensiunea textului este de obicei măsurată în unități numite „puncte tipografice”. Un

inch are 72 de puncte tipografice

II.5 Greutatea

Greutatea unui anumit font este raportul dintre grosimea unui caracter și înălțimea lui.
Greutatea fontului Helvetica Neue.
Un font poate veni cu mai multe greutăți, de la ultra-light, extra-bold sau negru; în
general, fiecare font are între 4-6 greutăți. Fonturile pentru birou, internet și non-profesionale vin
doar cu o greutate normală și bold. Fonturile profesionale pot avea greutățile standard:

 fonturi subțiri:
o Hairline
o Thin
o Ultra-light
o Extra-light
o Light
o Book
 fonturi de grosime normală:
o Normal / regular / roman / plain
 fonturi îngroșate:
o Medium
o Demi-bold / semi-bold
o Bold

11
 o Extra-bold / extra
o Heavy
o Black
o Extra-black
o Ultra-black / ultra

Formatul TrueType a introdus o scală de la 100 la 900 pentru greutate, unde 400
înseamnă „Regular”.

II.6 Panta

În fonturi contemporane europene, în special cele romane, stilul de font este de obicei
conectat la un unghi constant pentru toate caracterele.

După pantă, fonturile pot fi:

 Roman (sau vertical)

 Italic, literele sunt înclinate de la stânga la dreapta, se apropie mai mult de scrisul de
mână, iar distanțele dintre caractere sunt mai apropiate.

12
 Capitolul III
Fonturi sans serif vs fonturi cu serife

În tehnoredactarea computerizată și grafica pe calculator, un font este definit ca o unitate

ce compune un set complet de caractere având aceeași politică tipografică și același stil, corp
tipografic și grosime.

III.1 Fonturile cu serife

Fonturile cu serife își au originea în alfabetul roman inventat în timpul Imperiului

Roman, exemplul clasic fiind majusculele de pe coloana lui Traian (113 e.n.), deși primele
inscripții cu caractere cu serife provin din Grecia antică (secolele IV-II î.e.n.). Originea lor nu
este stabilită clar: Edward Catich, în studiul său, “The Origin of the Serif”, consideră că
serifele sunt o rămășiță a procesului de pictare a literelor pe piatră înainte de sculptarea
efectivă cu dalta.
Originea cuvântului în sine nu este clară, cele mai credibile explicații fiind cea din
Dictionarul Oxford de Limba Engleză potrivit căruia cuvântul s-a format dupa apariția lui
“sanserif”, citat în Dictionarul Oxford în 1841 și cea oferită de un al doilea dictionar,
Webster’s Third New International Dictionary, care leagă noțiunea de cuvântul “schreef” care
în olandeză înseamnă “linie” sau “semn de peniță”.
Clasificarea pe scurt a fonturilor cu serife (old style, transitional, modern, latin serif
și slab serif):

Old Style: apărute în secolele al XV-lea și al XVI-lea în timpul Renașterii, au avut

drept inspirație inițialele romane și minuscula carolingiană, motiv pentru care se mai numesc
și “anticve” sau “antique”, termen folosit de altfel pentru toate fonturile create după epoca
“Blackletter”. Aceste fonturi sunt lizibile și elegante, iar formele lor târzii din secolul al XVI-
lea au o lățime variabilă a liniilor, deci contrast mai mare (în special pe diagonală) și serife
curbate. Exemple: Garamond, Bembo, Minion, Goudy Old Style.

13
 Fig.2 Fonturi Old Style

Tranzitionale: numite astfel pentru că aparțin ca timp secolului al XVIII-lea, între

epoca fonturilor Old Style și a celor moderne. Sunt fonturi cu contrast mare pe verticală, deci
mai greu de citit decât cele Old Style, cu design neutru și serife triunghiulare.
Exemple: Times New Roman, Baskerville

Fig.3 Fonturi Tranzitionale

Moderne: create la finalul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea,

fonturile moderne au un contrast foarte ridicat între liniile subțiri și cele groase, serife orizontale
foarte fine și un aspect foarte rigid datorat lipsei linilor curbate și a colțurilor rotunjite. Exemple:
Bodoni, Didot

Fig.4 Fonturi Moderne

14
 III.2 Fonturile sans serif

Denumirea le-a fost dată de Vincent Figgins în 1832 și provine din combinația între
“sans” care în franceză înseamnă fără și “serif”; este considerată oarecum nepotrivită pentru
că implică ceva negativ, o lipsă. Recent, în Anglia, se recomandă termenul “lineal”, care nu a
prins însă la public. Această denumire este totuși incompletă deoarece aduce în discuție doar
aspectul de monolinearitate: sans serifele nu au aparenta alternanță între subțire-gros pe care o
au fonturile cu serife (într-un fel, serifele imită scrisul de mână pentru că ilustrează felul în
care se subțiază linia descrisă de peniță).
Fonturile sans serif își au originea la începuturile istoriei scrierii, când se foloseau
unelte rudimentare: bucăți de trestie sau lemn pentru a descrie scheletul literelor, forma lor de
bază. Grecii antici, etruscii și romanii din perioada Republicii Romane (509 î.Hr. – 27 î.Hr.)
foloseau caracterele fără serife, alfabetul roman cu serife fiind inventat abia în perioada
Imperiului Roman (după cei 500 de ani de republică romană). Existența fonturilor fără serife a
continuat până în vremea Renașterii, dar a încetat temporar odată cu introducerea caracterului
metalic. Istoria fonturilor sans serif tipărite a reînceput apoi în timpul revoluției industriale
când noi forme de literă au fost produse pentru a capta mai ușor atenția, în condițiile în care
mesajul imprimat căpătase o putere fără precedent. Fonturile sans serif au rezistat și au
devenit simbolul modernismului în designul grafic.

Clasificarea fonturilor sans serif

Clasificarea lor este relativ controversată pentru că diferitele sisteme de clasificare nu

permit diferențieri între diverse tipuri de sans serif; mai mult există și anumite lipsuri în
clasificare (Optima și Pascal nu sunt clasificate ca sans serif de anumite sisteme datorită
serifelor lor reziduale – vezi Standardul Britanic 2961 din 1967 care nu le clasifica ca
“lineale”, ci la categoria “glyphic”).
Categoriile general acceptate sunt:
Grotești și Neogrotești : apărute la începutulul secolului al XIX-lea, urmate în anii ’50
de neogrotești.
Numele de “grotesc” le-a fost dat tocmai pentru accentua aspectul lor estetic necizelat
comparativ cu fonturile cu serife care dominau în perioada apariției primelor fonturi sans
serif. Cele mai reprezentative fonturi din această perioadă sunt: fontul “Two line great primer

15
sans serif” al lui Vincent Figgins (un font doar cu inițiale și cu alternanță între subțire-gros),
primul font sans serif cu minuscule creat de William Thorowgood în 1832 (care a introdus și
termenul “grotesc”, cuvânt provenit din italianul “grottesco” – “în peșteră”).
În Germania, fonturile grotești (sau “grotesk” în germană) au devenit extrem de
populare și toti producătorii de fonturi puneau la dispoziție propriile versiuni de “grotesk”, o
mare parte dintre acestea fiind mai târziu reunite într-o singură familie coerentă, lansată în
1898 sub numele de Akzidenz Grotesk de către producătorul Berthold. Multe din aceste
fonturi au avut drept sursă de inspirație nimic altceva decât fonturi cu serife cunoscute la
vremea aceea, precum Walbaum și Didot, iar versiunile italice sunt de fapt false italice
născute din deformarea versiunilor normale romane. Caracteristica aceasta s-a păstrat până
astăzi la fonturile sans serif. În toată această perioadă fonturile sans serif erau foarte
condensate, monolitice, singurul scop fiind acela de a aduna cât mai multă informație într-un
spațiu cât mai mic. Alte exemple: Univers, Arial, Franklin Gothic.

Fig.5 Fonturi Grotesti

Geometrice (1920-1930): își au inspirația în normele de design ale curentului Bauhaus

și sunt caracterizate în principal prin lipsa de contrast, prin aspectul minimalist (principiul
filozofic al școlii germane Bauhauss fiind “less is more”) și prin formele geometrice care stau
la baza designului lor. Pot fi recunoscute și datorită inițialei “G” care e compusă doar din
două elemente: o linie curbă și una orizontală care încheie arcul descris de cea curbă și
datorită minusculei “a” care e formată dintr- un cerc și o linie verticală. Apariția Futura creat
de Paul Renner (o creație originală care nu se inspiră din niciunul din fonturile existente,
literele împrumutând formele din cercuri și pătrate), dublată de lansarea “The new
typography” a lui Jan Tschichold au stârnit curentul modernist în typography. Alt font
geometric demn de menționat este Metro al lui William Addison Dwiggins.

16
 Fig.6 Fonturi Geometrice

Umaniste: fonturi caracterizate printr-o mai mare cursivitate, fiind inspirate de scrisul
de mână. Începând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea și până pe la începutul
secolului XX, fonturile sans serif nu au suferit nici o îmbunătățire. Cel care a adus un nou
suflu în evoluția fonturilor sans serif a fost Edward Johnston care în 1916 a creat Johnston
Sans, fontul folosit pentru metroul londonez, un font relativ asemănător celui creat de William
Caslon și care folosea proporțiile clasice ale alfabetului roman. Fontul mult mai celebru al
acestei perioade care i-a urmat lui Johnston Sans este Gill Sans creat de Eric Gill pentru
Monotype Corporation, primul sans serif cu o versiune italică (relansat de Monotype cu multe
din ideile originale ale lui Gill). Alte exemple: Optima, Verdana, Tahoma, Myriad.

Fig.7 Fonturi Umaniste

III.3 Ce alegem: cu serife, fără serife sau ambele?

Răspunsul clasic ar fi: sans serif pentru titluri și subtitluri și fonturi cu serife pentru
corpul de text, pentru că perechile serif-sans serif asigură contrastul necesar. Părțile unei astfel
de perechi trebuie alese astfel încât contrastul dintre ele să nu fie unul exagerat sau ciudat:

17
închipuiți-vă ce ar rezulta din combinația unui font cu serife Old Style și a unui sans serif
geometric; pe măsură ce trecem însă prin etapele istorice ale acestor două tipuri de fonturi,
vom vedea că o pereche font cu serife tranzițional – sans serif neogrotesc sau o pereche font
cu serife Old Style – sans serif umanist vor produce rezultate mult mai bune

Personalitatea unui font trebuie înțeleasă foarte bine, altfel riscăm combinații
infructuoase de fonturi. Fonturile sans serif sunt simple și au un aspect foarte curat și clar,
arată mult mai modern, deci atrag mai mult atenția, pe când fonturile cu serife sunt mult mai
formale, mai tradiționale și, deși au (în general) mai multă personalitate, distrag mai puțin
atenția deoarece designul lor este rafinat și echilibrat. În aceste condiții nu este recomandată o
combinație între un font elaborat pentru titluri și unul la fel de elaborat pentru corpul de text
pentru că ambele vor reclama în mod egal atenția cititorului.
În strânsă legătură cu personalitatea unui font se află și caracteristicile sale istorice și
culturale: fonturile reprezentative pentru epoci marcate de idei și principii asemenănătoare vor
forma perechi reușite, spre deosebire de combinarea de fonturi produse în perioade marcate de
curente cu direcții diferite: un font Old Style combinat cu un sans serif geometric se potrivește
în aceeași măsură în care ideile Renașterii și principiile școlii Bauhauss converg către un
punct comun. Mai mult decât atât, emoția și energia pe care o emană fontul respectiv poate să
completeze și să scoată în evidență mesajul textului sau, dimpotrivă, să creeze asocieri cel
puțin ciudate (imaginați-vă un roman SF scris cu Garamond sau o istorie a Greciei antice
scrisă cu Akzidenz Grotesk).
Cele câteva aspecte suplimentare care pot să completeze în mod fericit contrastul cu noi
valențe sunt atributele fizice ale fontului, respectiv culoarea, dimensiunea (negru pe alb versus
alb pe negru sau asortări mai exotice), greutatea, valoarea x-height și structura internă
complementară a caracterelor (origini comune – un font sans serif inspirat de un font cu
serife, principii comune – geometrice sau caligrafice), așa cum recomandă și Robert
Bringhurst în lucrarea sa “The Elements of Typographic Style”.
În alegerea unei astfel de perechi trebuie să se țină cont și de variațiile de greutate: cele
mai multe fonturi sans serif nu au versiuni italice adevărate, iar fonturile cu serife au
probleme în a-și păstra același nivel de contrast în variantele semibold sau bold. Așa că veți
vedea mai degrabă fonturi sans serif bold combinate cu fonturi serife italice decât invers.

18
 Dimensiunea este un alt aspect de luat în seamă: pe ecran, dimensiunile care
exploatează cel mai bine fonturile sans serif sunt cele mici (sub 8 puncte) și cele foarte mari,
deci sunt în general utile pentru titluri, subtitluri, note de subsol și eventual pentru texte sau
linii foarte scurte de text. Dimpotrivă, un font cu serife foarte fine setat la 8pt va avea de
suferit pe ecran pentru că multe din detaliile delicate se vor pierde
Tehnic vorbind, sans serifele sunt redate mult mai bine ca fonturile cu serife pe toate
sistemele de operare, deși există în prezent diverse tehnologii menite să îmbunătățească
lizibilitatea serifelor. Sans serifele sunt lizibile la aproape orice dimensiune, spre deosebire de
fonturile cu serife care, la dimensiuni mici, pierd detalii și apar estompate și cu forme
confuze.
Controversa cea mai faimoasă legată de fonturile sans serif este aceea privind
oportunitatea folosirii lor pentru corpul de text: s-a spus de multe ori că fonturile cu serife
sunt recomandate pentru corpul de text datorită micilor terminații care conduc privirea și
ușurează citirea, însă părerea general acceptată în acest moment este că ambele sunt la fel de
potrivite și că depinde doar de ceea ce este obișnuit consumatorul de text să citească.
Alegerea unui font cu serife sau a unuia fără serife ar trebui făcută în funcție de context,
de mesajul ce trebuie transmis, de publicul căruia i se adresează și de obișnuința acestuia cu
unul sau altul dintre aceste tipuri de fonturi; generația Internet, de exemplu, e mult mai
obișnuită să citească online și este larg acceptat faptul că fonturile fără serife se văd mai bine
pe ecran și există familii de fonturi care se pot folosi cu succes pentru un aspect plăcut și o
lizibilitate crescută. Totuși atracția hârtiei va rămâne o permanență pentru consumatorul de
informație, iar în cazul acesta, fonturile cu serife sunt alegerea preferată în materie de conținut
printat. Pe lângă aceste argumente, mai trebuie menționate două: obișnuința și clișeul.
Regulile pot fi încălcate atâta vreme cât rezultatul obținut este mai mai bun decât cel produs
prin respectarea lor.

III.4 Type, typeface și tipuri de fonturi

O discuție despre fonturi nu poate începe decât cu explicarea terminologiei specifice.

Înțelegerea acestor termeni este esențială pentru a putea dezvolta și înțelege concepte din sfera
“typography”

19
 Trebuie menționat că termenii și explicațiile vor fi bilingvi sau poate doar în engleză,
deoarece sunt termeni consacrați și (lăsând la o parte faptul că de cele mai multe ori nu au un
echivalent în română) trebuie înțeleși și învățați în limba lor “maternă”.
Type : Este un termen generic pentru toate caracterele folosite pentru a ilustra cuvinte.
În epoca modernă, a computerelor, cuvintele digital type (caracterele digitale) și font definesc
standardele. Există și alte tipuri precum metal type (confecționate din metal) sau wooden type
(din lemn).
Typeface : Este o colecție de caractere, litere, cifre, simboluri și semne de punctuație,
care au același aspect (design). Reprezintă rezultatul finit al producției, felul cum arată
caracterul “imprimat”.
Font : Fontul este mijlocul de a transpune un caracter pe un anumit mediu (pe o
suprafață imprimabilă). Poate fi o mașină de scris, un stencil, o tiparniță, un cod PostScript,
etc

Clasificarea fonturilor

Împărțirea pe categorii are ca scop structurarea multitudinii de fonturi existente și este

foarte utilă pentru înțelegerea și alegerea cât mai bună a caracterelor
Există mai multe sisteme: după formă, după perioada când au fost create, după felul în
care sunt folosite de obicei. Cea mai simplă și mai cunoscută clasificare este Serif și Sans serif
(pe românește cu sau fără “serife”)

20
 Fig.8 Fonturi Serif si Sans serif

Clasificarea după dată

A fost dezvoltată de Alexander Lawson; se poate observa la numele multor fonturi

epoca din care provin: Old English, Blackletter, etc… Cunoașterea acestei categorisiri este
utilă de exemplu la alegerea fontului care poate reda atmosfera dorită.
Blackletter sunt caracterizate de ornamentele specifice Evului Mediu. Mai sunt numite
Block, Gothic, Old English… (font – Old English)
Old Style se referă la fonturile romane create în secolele 15-16 în Italia, cum ar fi
Venetians și Garalde. (font – Venetian 301)
Italic sunt bazate pe scrisul de mână din Italia Renascentistă, literele sunt mai
condensate. Inițial erau o categorie separată, acum sunt de obicei o variantă a formelor de tip
Roman (regular). (font – Minion italic)
Script reproduc scrisul caligrafic. Cele mai multe, când sunt aranjate, au caractere care
se unesc precum în scrisul de mână. (font – Bank Script SB)
Transitional sunt acele fonturi care au făcut trecerea de la Old Style la cele mai
moderne de la sfârșitul secolului 17. Liniile lor au contrast crescut. (font – Baskerville)
Modern au apărut la jumătea secolului 18 și au un contrast foarte puternic între liniile
care le alcătuiesc. Serifele sunt în general orizontale. (font – Bodoni)

21
 Slab serif au liniile cu un contrast aproximativ uniform și serife groase, pătrate. (font–
Clarendon Bold)
Sans serif – nu au serife și au liniile uniforme. Au fost introduse de William Caslon în
1816. (font – News Gothic Roman)
Serif / Sans serif – fonturi recente care includ caractere atât cu, cât și fără serife. Un
exemplu este fontul Rotis.
Alte tipuri importante care trebuie menționate (deși intră în alte clasificări) sunt:
Graphic – pot fi considerate imagini în sine și se încadrează foarte bine în stilul în care
au fost desenate. (font – Graphic)
Decorative, numite și “display fonts” sau “title fonts” sunt folosite în principal pentru
decorarea paginii, pentru conceperea unui design deosebit. (font – Plazza Decorative).

Bibliografie:

Robin Williams, Inițiere în design, Editura Corint, 2003

Ro.m.wikipedia.org
Sarah Hyndman, Why Fonts Matter, Virgin Books, 2016
Typographic.wordpress.com
http/typography.ro
Www.digitalcitizen.ro

22