PROIECT

PENTRU
EXAMENUL DE ATESTARE
A COMPETENȚELOR POFESIONALE
NIVEL IV DE CALIFICARE

Domeniul: Producție media

Calificare profesională: Tehnician procesare text – imagine

Îndrumător,
Absolvent,

Clasa a XII-a

Anul 2025
Negrești-OAȘ

Cuprins:

1
Argument………………………………………………….….pag.1
Generalități………………………………………………..….pag.2
Cap.I. Activităţi de tipărire.....................................................pag.3
1.1. Procesul de caserare a cartonului
1.2. Activităţi de tipărire
1.3. Lucrări tipografice pe toate tipurile de hârtie şi carton
Cap. II .Tehnologia tiparului................................................pag.13
Cap. III .Transferul cernelii..................................................pag.15
Cap. IV. Tehnica imprimării ………….............…...............pag.17
4.1. Serigrafia
4.2. Masca (ecranul)
Bibliografie............................................................................ pag.27

Argument

Ţinând seama de necesitatea întocmirii unei documentaţii de specialitate

2
pentru obţinerea diplomei de calificare am ales tema „Activităţi de tipărire” prin care mi-am
propus să prezint modul cum se poate tipări într-o tipografie.
Apariţia tipografiei este legată de necesitatea reproducerii în mai multe exemplare a
unui semn sau grupe de semne cu ajutorul unei forme fixe.
Încă de la începutul celui de-al III-lea mileniu înaintea erei noastre, în Asiria şi
Babilon, scrierea se practica prin săparea literelor cuneiforme pe plăci de argilă, care erau
apoi uscate, arse şi aşezate în locuri special destinate, care s-au păstrat până în zilele noastre
(un exemplu este cunoscuta biblioteca de la Ninive).
Tipărirea de reviste şi de alte periodice, cărţi, broşuri, partituri şi manuscrise muzicale,
hărţi, atlase, afişe, cataloage publicitare, prospecte şi alte tipărituri publicitare, timbre poştale,
timbre fiscale, bilete de bancă, cecuri, registre, albume, jurnale de zi, calendare, formulare
administrative şi alte materiale imprimate comerciale, hârtie de scris cu antet personal si alte
tipărituri (de ex. etichete de plastic, pungi de plastic şi placi de sticla, articole din metal), cu
ajutorul presei de tipar înalt, la offset, prin fotogravură, imprimare flexografică, tipărire de pe
ecran şi cu alte prese de tipărit, maşini de multiplicat, imprimante de calculator, maşini de
tipărit în relief, fotocopiatoare şi termocopiatoare.

Generalităţi

3
 Câteva noţiuni generale despre apariţia tipografiei la noi în ţară.
Cărţile româneşti au apărut însă în număr mai mare începând cu secolul al XVII-lea, în timpul
domniei lui Matei Basarab (în Ţara Românească) şi Vasile Lupu (în Moldova). În această
perioadă au apărut primele cărţi cu caracter laic (legi pravile etc.).
De menţionat că în 1640 este semnalată o tipografie la mânăstirea “Trei Ierarhi” din
Iaşi, dăruită de Petre Movilã, mitropolitul Kievului (de origine românã), lui Vasile Vodã.
În 1679, mitropolitul Dosoftei obţine o nouă tipografie din partea patriarhului
Ioachim al Moscovei, care este autorizat de Ţarul Teodor Alexeievici.
Printre cãrţile acestei perioade menţionăm: “Cazania mitropolitului Varlaam” (1643),
« Molitvenicul de la Câmpulung » (1635), « Biblia de la Bucureşti » a lui Şerban (1688).
Dezvoltarea tiparului în ţara noastră se leagă, în continuare, de nume ca D. Cantemir,
Constantin Brâncoveanu şi alţii. În acelaşi timp s-au dezvoltat şi “morile de hârtie” care au
produs materia primă necesară imprimării.
Au început să apară şi primele tipografii particulare, cum ar fi a lui Gh. Asachi, Ion
Heliade Rãdulescu (1830), Anton Pann (1843).
Apariţia tipografiei este legată de necesitatea reproducerii în mai multe exemplare a
unui semn sau grupe de semne cu ajutorul unei forme fixe.
Încã de la începutul celui de al III-lea mileniu înaintea erei noastre, în Asiria şi Babilon,
scrierea se practica prin sãparea literelor cuneiforme pe plãci de argilã, care erau apoi uscate,
arse şi aşezate în locuri specialdestinate, care s-au păstrat pânã în zilele noastre (un exemplu
este cunoscuta bibliotecã de la Ninive).

Capitolul I . Procesul de caserare a cartonului

4
1.1Procesul de caserare a cartonului

 Se introduce cartonul în spaţiul destinat acestuia pe benzile transportoare, de unde va

fi preluat de primul set de valţuri, acestea conduc cartonul la al doilea set de valţuri,
unde are loc impregnarea cu adeziv;
 Hârtia ce trebuie caserată este introdusă în suportul destinat acesteia, de unde va fi
preluată de al treilea set de valţuri, împreună cu cartonul impregnat cu adeziv, din
acest moment începe caserarea propriu-zisa;
 Cartonul şi hârtia care au fost caserate trec prin alte trei rânduri de valţuri care exercită
o forţă de presare asupra hârtiei şi cartonului pentru o mai buna uniformizare;
 Adezivul ce impregnează cartonul se depoziteaza in cutia aflata deasupra suportului de
hirtie, de unde ajunge apoi la al doilea rind de valturi, printr-un set de conducte de
distribuire, debitul adezivului se poate regla din caneaua aflata in spatele suportului de
hirtie; surplusul de adeziv de pe valturi este colectat intr-o cuva aflata sub valturile de
ungere; eliminarea surplusului din cuva se va efectua prin deschiderea canelei aflate
sub cuva.

5
Particularitati
-regim automat sau manual;
-posibilitatea reglării dimensiunilor materialului şi a vitezei de procesare;
-sistem de contorizare;
-întreţinere minimă;
-alimentare 230V / 50Hz / 16A.
Elementele panoului de comanda
-automat programabil;
-invertor;
-senzori optici;
--sursa stabila 24V;
-butoane de comanda;
-intrerupator general.
Lucrări tipografice pe toate tipurile de hârtie şi carton:
- materiale publicitare: pliante, afişe, broşuri, fluturaşi, mape cu buzunar, etc.;
- formulare tipizate comune sau personalizate;
- agende personalizate, calendare, felicitări şi plicuri;
- ambalaje (cutii din carton), meniuri, pungi pentru cadouri;
- etichete pentru băuturi, produse alimentare, confecţii, medicamente şi altele;
- autocolante publicitare şi etichete autoadezive;
- cărţi, reviste.
Imprimări serigrafice:
- materiale promoţionale: pixuri, brichete, brelocuri;
- folie autocolantă (PVC).
Creaţie - design şi prepress:
- logo, sigle, identitatea firmei, concepţie ambalaje;
- grafică, culegere şi prelucrare text;
- cărţi de vizită;

6
- prelucrare imagini complexe.
Finisare lucrări:
- lăcuire totală sau selectivă;
- legătorie cu arc, prin coasere cu sârma sau aţă, prin broşare;
- ştanţare la orice formă;
- plastifiere mată sau lucioasă.
Produse de papetărie:
- hârtie copiator 80g/mp;
- hârtie de scris;
- registre, dosare.

1.2 Alte activităţi de tipărire n.c.a.

Această clasă include:

7
- tipărirea de reviste şi de alte periodice, cărti, broşuri, partituri şi manuscrise muzicale, hărţi,
atlase, afişe, cataloage publicitare, prospecte şi alte tipărituri publicitare, timbre poştale,
timbre fiscale, bilete de bancă, cecuri, registre, albume, jurnale de zi, calendare, formulare
administrative şi alte materiale imprimate comerciale, hârtie de scris cu antet personal şi alte
tipărituri (de ex. etichete de plastic, pungi de plastic şi plăci de sticlă, articole din metal), cu
ajutorul presei de tipar înalt, la offset, prin fotogravură, imprimare flexografică, tipărire de pe
ecran şi cu alte prese de tipărit, maşini de multiplicat, imprimante de calculator, maşini de
tipărit în relief, fotocopiatoare si termocopiatoare.

Aceasta clasa exclude:

- tipărirea etichetelor
- editarea,
Arhivarea documentelor pe serverul CREO permite un print identic celui iniţial, la
repetarea lucrării.
Se poate utiliza atât hârtie laser cu grad ridicat de alb, cât şi hârtie offset, fără rabat de
la calitatea imprimării.
Greutatea hârtiei poate varia în intervalul 64 – 300 gmp. Dimensiunea maximă a
hârtiei este de 330 x 487 mm

Gravarea laser se realizează pe carton,lemn,plastic,granit,textile in timp extrem de

scurt şi fără costuri exagerate. Ne adaptăm la nevoile clientului! Tipărire postere,broşuri sau
bannere indoor si outdoor în timp record.

Descriere
Ataşează durabil pe un fond dur (carton...) materialul tipărit.
Particularitati
 regim automat sau manual;
 posibilitatea reglarii dimensiunilor materialului si a vitezei de procesare;
 sistem de contorizare;
 întreţinere minimă;

8
 alimentare 230V / 50Hz / 16A.
Elementele panoului de comandă
 automat programabil Mitsubishi;
 invertor Mitsubishi;
 senzori optici Matsushita;
 sursă stabilă 24V;
 butoane de comandă Telemecanique;
 întrerupător general Metop.

9
Serigrafia

Din punct de vedere tehnoredacţional, al caracterului şi execuţiei, ilustraţiile pot fi

clasificate astfel:
- desene de creaţie – executate în linii ce pot fi subţiri şi dese, în linii mari şi bine conturate, în
linii şi haşuri diferite;
- desene în tonuri - executate în tente, în creion gras sau cãrbune sau în combinaţie de tuş şi
cãrbune;
- desene tehnice - sunt în majoritatea cazurilor desene liniare conturate, executate dupã
prevederile standardelor de specialitate;
- hãrţile sunt un gen de desen aparte, care cere din partea executantului o specializare
deosebitã.

10
 Ele pot fi executate într-o culoare sau mai multe culori. Se întâlnesc foarte des în
manualele didactice (nu vorbim de atlase, care sunt de strictã specialitate);
- fotografii - ce se folosesc de obicei la lucrãri ştiinţifice, albume cu diferite reproduceri, studii
critice, în general la lucrãrile cu caracter ştiinţific şi didactic. Ele pot fi alb-negru sau color pe
suport opac sau transparent (diapozitive).
Fotografiile trebuie sã fie clare, cu contrast accentuat, cu detalii uşor de deosebit.

Noțiuni generale despre finisarea producției poligrafice:

Finisarea este un complex de operații de definitivare a producției poligrafice,materialului

tipărit dândui-se forma necesară difuzării.
Astfel, pentru ca o revistă să capete forma necesară difuzării este necesar ca hârtia
imprimată să se îndoaie o dată sau de mai multe ori.Colițele obținute se adună,se cos etc.
Principalele produse care se finisează în secțiile de legătorie ale întreprinderiilor poligrafice
sunt: revistele,cărțiile broșate și cărțiile legate.
Revistele sunt lucrări periodice formate din una sau mai multe fascicule, adunate prin
intercalare sau suprapunere, coperta îmbrăcînd toate fasciculele.Filele se fixează prin coasere
cu clame de sîrmă, coasere cu sîrmă au prin lipire.Coperta se fixează prin coasere cu sîrmă
sau prin lipire.Revista obţinută este tăiată la cap, picior şi în faţă pentru a se separe filele.
Cărţile broşate sunt alcătuite din mai multe fascicule care în urma operaţiei prin suprapunere
formează blocul cărţii. Fasciculele sunt unite între ele fie prin coasere cu aţă sau cu sîrmă, fie
lipite cu o substanţă adezivă.Blocul rezultat este îmbrăcat într-o copertă flexiblilă din carton
tipărit,apoi se uneşte cu coperta prin lipire sau prin coasere cu sîrmă .

11
 Capitolul II . Tehnologia tiparului

Procesul de reproducere a ilustraţiilor este mai complex decât reproducerea textului şi

se realizeazã prin procese fotomecanice sau pe cale electronicã, prin scanarea originalului,
prelucrarea şi expunerea acestuia pe material fotosensibil (film).
În mod deosebit trebuie arătat că imaginile liniare, şi în special cele în semitonuri (alb-
negru sau color), nu pot fi reproduse identic cu originalul, pentru simplul motiv cã atât
suportul originalului cât şi natura sa, cantitatea sau repartizarea materialelor ce conferã
tonalitãţile (acuarelã, guaşe, cãrbune, ulei, vopsele, coloranţi sau fotografii) sunt în cele mai
multe cazuri altele decât cele folosite pentru reproducerea tipograficã, iar posibilitãåile
tehnologice de reproducere pe cale tipograficã sunt încã mult limitate.
Astãzi, reproducerea ilustraţiilor se executã în cele mai multe cazuri pe cale
electronicã. Totuşi, o parte din mecanismele de fotoreproducere clasicã (de exemplu

12
developarea şi fixarea filmelor) este inclusã şi folositã în reproducerea electronicã.
Prin procese fotomecanice se înţelege ansamblul de procedee fotografice, chimice şi
mecanice care sunt folosite pentru obţinerea formelor de tipar pentru ilustraţii.
Cu ajutorul acestor procese se realizeazã modificarea caracteristicilor suprafeţei
materialului din care se confecţioneazã forma de tipar, în aşa fel încât sã se diferenţieze partea
activã (elementele imprimabile) de cea neutrã (elemente neimprimabile).
Pentru formele de tipar utilizate la tipar înalt, tipar flexografic şi tipar adânc, între cele
douã tipuri de elemente (imprimabile şi neimprimabile) se realizeazã o diferenţã de înãlţime
iar, pentru tiparul plan, o diferenţã de caracteristici fizicochimice (elemente oleofile şi
hidrofile).
Dupã natura proceselor utilizate, utilaje, materiale folosite şi procesul tehnologic de
realizare a formelor de tipar, se disting:
- procese tehnologice de fotoreproducere sau scanare şi prelucrare electronicã, ce constau în
operaţii de fotografiere sau scanare care urmãresc obţinerea imaginii fotografice a originalului
pe un suport transparent;
- procese de copiere, care sunt procese care pornesc de la filmele obţinute prin
fotoreproducere şi urmãresc sã realizeze, pe suprafaa materialului din care se confecţioneazã
forma de tipar, elemente de protecţie care sã asigure o gravare selectivã a elementelor
tipãritoare şi netipãritoare;
- procese de gravare, ce realizeazã diferenţierea elementelor imprimabile de cele
neimprimabile, fie ca înãlţime (la tiparul înalt, flexografic şi adânc), fie din punct de vedere al
caracteristicilor fizico-chimice (la tiparul offset).

13
 Capitolul III. Transferul cernelii

Transferul cernelii este influenţat de o serie de factori, dintre care cel mai important
este presiunea. În procesul de transfer al cernelii de pe formã (sau cauciucul imprimator la
ofset), pe hârtie este necesar sã se realizeze un contact cât mai bun între stratul de cernealã şi
suprafaţa hârtiei. Acest contact se realizeazã cu ajutorul presiunii.
Deoarece hârtia are o suprafaţã neregulatã, microporoasã, numai anumite zone ale
suprafeţei sale ating stratul de cernealã în timpul imprimãrii. Ca rezultat al presiunii, hârtia se
va deforma, se va netezi, cerneala va fi presatã în porii hârtiei şi va pãtrunde în neregularitãţi,
realizându-se un contact bun între cernealã şi suprafaţa pe care se imprimã. Astfel, presiunea
asigurã fixarea cernelii pe hârtie.
Cu cât hârtia este mai rugoasã (are o suprafaţã mai neuniformã), cu atât presiunea de
imprimare trebuie sã fie mai mare.
Când presiunea nu este suficientã, nu se poate obţine un tipar corespunzãtor. Pe
porţiunile unde contactul nu este asigurat, nu apar forţele de atracţie între cernealã şi hârtie
(nu apare fenomenul de umectare) şi cerneala nu poate fi transferatã. În acelaşi timp, un plus
de presiune peste valoarea optimã duce la deformarea hârtiei, la expulzarea cernelii de pe
suprafeţele de imprimat etc.
Presiunea este un mijloc de realizare a efectului tehnologic – tiparul. Pentru aceasta,
presiunea trebuie cunoscutã în procesul de imprimare. În contextul imprimãrii avem presiune
totalã, adicã aceea care acţioneazã pe întreaga suprafaţã de contact între formã şi hârtie şi
presiune specificã, aceea ce revine pe unitatea de suprafaţã a formei.
Presiunea specificã optimã este presiunea minimã ce asigurã obţinerea unui tipar de
calitate.
Aceastã presiune depinde de procedeul de tipar, de caracteristicile materialelor
folosite, de gradul de neregularitate a distribuirii presiunii pe formã etc.
La tiparul înalt şi ofset, pentru determinarea presiunii specifice se vor avea în vedere
numai elementele imprimabile ale formei. La tiparul adânc şi flexografic, pentru determinarea
presiunii specifice se va avea în vedere toatã suprafaţa de contact între formã (respectiv
cauciuc imprimator la ofset) şi hârtie.

14
 Pentru a asigura contactul necesar între formã şi hârtie, având în vedere
neregularităţile formei ale hârtiei, ale suprafeţei de presiune a maşinii de tipar, se foloseşte
aşternutul elastic.
La toate genurile de tipar unde are loc transmiterea directã a cernelii de pe forma pe
hârtie, este necesar aşternutul pe suprafaţa de presiune pentru a obţine un tipar corespunzãtor.
În cazul tiparului ofset, unde cerneala de pe forma de tipar se transmite cauciucului
imprimator, nu este necesar aşternutul pe suprafaţa de presiune, întrucât contactul pentru
transmiterea cernelii se asigurã prin deformarea cauciucului.
caþie distribuitã lunar

15
 Capitolul IV .Tehnica imprimãrii

Maşini pentru imprimarea pe hârtie în sul.

Data apariţiei rotativelor ofset poate fi consideratã ca fiind anul 1912, când firma
VOMAG (mai târziu Plamag din Planen - Germania) a produs o rotativã ofset faţã/verso, cu 4
cilindri şi care avea o vitezã de 6000 de rotaţii/orã. Pânã în anul 1939 a avut loc o dezvoltare
destul de lentã datoritã concurenţei tiparului înalt. Al doilea rãzboi mondial a întrerupt totul şi
abia prin anul 1960 interesul pentru rotativele ofset a crescut, la început pentru ziare şi apoi
pentru reviste.
Avantajele maşinilor ofset erau foarte clare din punct de vedere al productivitãţii, însã
explozia nu s-a produs decât odatã cu progresul altor tehnologii, precum cele de producere a
plãcilor de formã, a aşternuturilor de cauciuc, a noilor tipuri de hârtie şi cernealã, a
electronicii etc.
Maşinile ofset cu hârtia în sul se construiesc pentru imprimarea lucrãrilor în mai multe
culori şi sunt prevãzute, dupã imprimare, cu aparate de fãlţuit sau aparate de eliminare a
hârtiei în sul.
Maşinile ofest cu hârtia în sul se folosesc pentru reviste, afişe, ambalaje, etichete etc.
în mai multe culori şi bogat ilustrate. De asemenea, se mai folosesc pentru imprimarea
ziarelor, cãrţilor, suplimentelor ilustrate în culori etc.
Maşinile de acest tip imprimã pe format fix, în sensul de avans al benzii de hârtie,
putând fi folosite, în anumite limite, doar lãþimi diferite ale sulurilor. Principiile constructive
ale acestor maşini sunt foarte diferite: agregarea unor grupuri de imprimare, formate din câte
trei, patru sau cinci cilindri la fiecare grup şi maşini pe principiul planetar, la care împrejurul
unui cilindru de presiune
sunt aşezaţi câţiva cilindrii de formă şi de ofset.

16
 În figura de mai jos este prezentat drumul hârtiei într-o rotativã în care bobina de
hârtie circulã pe orizontalã.
Banda de hârtie din derulor trece prin grupul de tensionare, care are rolul de a menţine
constant echilibrul dintre forţa de tracţiune şi cea de frânare a
bobinei de hârtie. Dacã nu existã acest sistem de tensionare, hârtia poate sã penduleze sau sã
se rupã.

În continuare, banda de hârtie trece prin cele patru grupuri de imprimare faţã/verso,
prin uscãtorul de aer cald şi prin grupul de rãcire.

17
 Grupul de rãcire nu trebuie sã aibã temperatura mai micã de 40 oC deoarece apare
efectul de rouã. Trebuie menţionat cã lângã sau în grupul de rãcire se aflã un aparat de
siliconare peste banda de hârtie tipãritã. Rolul siliconãrii este de a-i conferi tiparului strãlucire
şi de a evita murdãrirea tiparului în falţaparat. În falţaparat banda de hârtie este pliatã şi tãiatã
conform produsului proiectat (ziar, revistã, carte etc.).

4.1. Serigrafia

Serigrafia este procedeul prin care se imprimã pe suporţi din cele mai diferite
materiale, începând cu hârtie, ceramicã, materiale plastice şi terminând cu textilele sau
metalele.

18
 Aproape orice material plan sau care prezintã foarte mici abateri de la planeitate se
poate imprima serigrafic. Datoritã flexibilitãţii tehnologice şi numãrului de restricţii mai mic
decât la alte procedee de imprimare, serigrafia a fost abordatã cu mijloace dintre cele mai
diverse, începând cu cele rudimentare pânã la maşini performante.
Serigrafia face parte din grupa tehnologiilor straturilor groase utilizate în special în
electronicã şi producţia bunurilor de larg consum. Procedeul este simplu şi constã în aplicarea
pe suportul pe care se imprimã a unui strat de cernealã printr-o mascã.
Originile acestui procedeu de imprimare se gãsesc în Japonia, dar pãrinţii serigrafiei
moderne sunt Samuel Simon (Anglia, 1900) şi John Pilsworth (San Francisco, 1914).

Cele mai cunoscute produse realizate industrial în perioada de început au fost

steagurile din timpul Primului Rãzboi Mondial.

Tehnica imprimãrii serigrafice este în plinã dezvoltare datoritã apariţiei unor maşini
rotative cu apariţie simultanã on-line pe automate, îmbunãtãţirii performanţelor emulsiilor

19
fotosensibile, solvenţilor şi a altor substanţe utilizate la recuperarea sitelor şi apariţiei
cernelurilor cu uscare rapidã sub acţiunea razelor ultraviolete.
Productivitatea maşinilor serigrafice este limitatã de capacitatea de a usca cerneala
depusã pe obiectele imprimate. Necesitatea creşterii productivitãţii acestor tipuri de maşini a
determinat dezvoltarea unor sisteme de uscare tip cuptor tunel cu aer cald şi ultraviolete, a
unor noi tipuri de cerneluri cu uscare rapidã şi a maşinilor rotative, în special a celor care
imprimã pe hârtie.
Serigrafic se imprimã în serii mici, medii şi mari, cele mai multe obiecte
promoţionale, de publicitate, casnice, electronice, electrocasnice etc. Uzual se imprimã pe
brichete, pixuri, ceasuri, agende, cãrţi de vizitã, portofele, serviete, mape de birou, scrumiere,
ambalaje pentru cadouri, afişe, panouri publicitare etc.
Procedeul este deosebit de versatil, substratul putând avea grosimi dintre cele mai
diferite, pornind de la zecimi de milimetru şi ajungând pânã la zeci sau sute de centimetri.
Totodatã, dacã operaţia de serigrafiere se executã manual,
suprafaţa ce se imprimã poate fi oricât de mare; în acest caz, imprimarea se executã pe rând,
cu mai multe mãşti, fiecare dintre ele fiind o parte a imaginii finale.
Principial, serigrafia constã din plasarea unei mãşti la o distanţã micã faţã de suportul
pe care se imprimã, dar paralel cu acesta şi forţarea cernelurilor sã treacã prin ochiurile sitei
pentru a ajunge pe suprafaþa suportului.
Forţarea cernelurilor pentru a trece prin ochiurile sitei se face cu ajutorul unei raclete
care, în acelaşi timp, preseazã şi asupra sitei, punând-o în contact cu suportul pe care se
imprimã.

20
 4.2. Masca (ecranul)
Masca (ecranul sau şablonul) se compune dintr-o ramã, o sitã întinsã şi lipitã pe
marginile ramei şi o emulsie fotosensibilã.

Emulsia fotosensibilã sau fotorezistul se depune pe suprafaţa sitei, se expune printr-un

film şi se developeazã, formându-se astfel, prin obturarea selectivã a ochiurilor sitei, zone prin
care cerneala poate penetra şi zone prin care nu poate penetra.

21
 Cerneala este forţatã sã penetreze prin ochiurile neobturate ale sitei cu ajutorul unei
raclete din cauciuc, neopren, poliuretan sau metal acoperit cu materiale plastice.
Pentru aplicaţiile uzuale se utilizeazã raclete din poliuretan care prezintã flexibilitate şi
rezistenţã la acţiuni repetate putând ajunge pânã la 25.000 de imprimãri fãrã a afecta calitatea
imprimãrii.
Flexibilitatea racletei este impusã de necesitatea acţionãrii asupra cernelurilor cu o
forţã suficient de mare pentru a le face sã treacã prin ochiurile sitei dar, în acelaşi timp,
aceastã forţã nu trebuie sã fie foarte mare, pentru a nu le deforma. Este astfel explicabil
motivul pentru care, în cazul utilizãrii unor site fine, acestea trebuie sã fie robuste, condiţie pe
care o îndeplinesc numai sitele cu fire metalice.
Ramele pe care se monteazã sitele se construiesc din metal sau lemn. Ramele de metal
sunt preferate deoarece nu sunt afectate de contactul cu apa. Metalele utilizate sunt oţelul sau
aluminiul, aluminiul fiind cel mai des utilizat datoritã slabei sale reacþii cu apa şi a greutãţii
specifice cu mult mai mici decât a oţelului. Ramele de oţel se utilizeazã numai pentru
suprafeţe mari de imprimare.
Ramele de lemn sunt preferatedatoritã costului lor mai scãzut. Ele se construiesc din
lemn de cedru sau pin fiert în ulei de in sau impregnat cu substanţe care împiedicã absorbţia
apei. Pinul este mai rezistent la acţiunea apei iar greutatea sa specificã este micã.

22
 Montarea sitelor pe rame se va face urmãrind:
– întinderea sitei se va face cu forţe egale pe toate cele patru laturi, urmãrind ca dupã întindere
paralelismul firelor sitei sã rãmânã uniform pe întreaga suprafaţã;
– lipirea pe laturile ramei se va face cu un adeziv care sã reziste la eventuala acţiune a
solvenţilor şi a cernelurilor utilizate.
Sitele sunt ansamble care se prezintã sub forma unor plãci subţiri flexibile. Ele se
realizeazã din împletituri de fire subţiri mono sau multifilament, astfel încât ochiurile se
dispun liniar, pe linii paralele.
Cei mai importanţi parametri ai unei site, care influenþeazã calitatea imprimãrii, sunt
grosimea şi numãrul de ochiuri pe unitatea de suprafaţã. Este evident cã, cu cât acest numãr
este mai mare, cu atât sita este mai finã.
Emulsia fotosensibilã sau fotorezistul se depune pe suprafaţa sitei, se expune printr-un
film şi se developeazã, formându-se astfel, prin obturarea selectivã a ochiurilor sitei, zone prin
care cerneala poate penetra şi zone prin care nu poate penetra.
Cerneala este forţatã sã penetreze prin ochiurile neobturate ale sitei cu ajutorul unei
raclete din cauciuc, neopren, poliuretan sau metal acoperit cu materiale plastice.
Pentru aplicaţiile uzuale se utilizeazã raclete din poliuretan care prezintã flexibilitate şi
rezistenţã la acţiuni repetate putând ajunge pânã la 25.000 de imprimãri fãrã a afecta calitatea
imprimãrii.
Flexibilitatea racletei este impusã de necesitatea acţionãrii asupra cernelurilor cu o
forţã suficient de mare pentru a le face sã treacã prin ochiurile sitei dar, în acelaşi timp,
aceastã forţã nu trebuie sã fie foarte mare, pentru a nu le deforma. Este astfel explicabil
motivul pentru care, în cazul utilizãrii unor site fine, acestea trebuie sã fie robuste, condiţie pe
care o îndeplinesc numai sitele cu fire metalice.
Ramele pe care se monteazã sitele se construiesc din metal sau lemn. Ramele de metal
sunt preferate deoarece nu sunt afectate de contactul cu apa. Metalele utilizate sunt oţelul sau
aluminiul, aluminiul fiind cel mai des utilizat datoritã slabei sale reacţii cu apa şi a greutãþii

23
specifice cu mult mai mici decât a oţelului. Ramele de oţel se utilizeazã numai pentru
suprafeţe mari de imprimare.
Sitele sunt ansamble care se prezintã sub forma unor plãci subţiri flexibile. Ele se
realizeazã din împletituri de fire subţiri mono sau multifilament, astfel încât ochiurile se
dispun liniar, pe linii paralele.
Cei mai importanţi parametri ai unei site, care influenţeazã calitatea imprimãrii, sunt
grosimea şi numãrul de ochiuri pe unitatea de suprafaţã. Este evident cã, cu cât acest numãr
este mai mare, cu atât sita este mai finã.
O sitã finã determinã o imprimare de o bunã acurateþe şi rezoluţie.
În serigrafia pentru scopuri comerciale se utilizeazã site cu fineţea de 80 300
ochiuri/inch. Practic, alegerea unei site se va face în corelaţie cu elementele grafice care
urmeazã a fi imprimate ţi dimensiunea maximã a particulelor care intrã în compoziţia
cernelurilor folosite. O sitã cu 80 ochiuri/inch produce un strat de cernealã de grosime 150-
250 μm, iar una de 180, de 100-150 μm.
Pentru a obţine un strat mai gros de cernealã este necesarã o sitã cu grosime mai
mare.

Sitele metalice pot fi utilizate pentru 50.000-100.000 imprimãri, iar cele din alte
materiale pentru 5.000-10.000.
Constructiv, sitele sunt de douã feluri: site care constau dintr-o folie de oţel inoxidabil
perforatã. Perforaţiile se practicã pe linii paralele, foarte apropiate între ele, gãurile fiind de
ordinul sutelor de microni.
Aceste site se utilizeazã la aparate care distribuie cerneala serigraficã cu ajutorul unei
role şi au avantajul posibilitãţii de a fi curãţate uşor.

24
 Sitele monofilament sau multifilament sunt construite din fire metalice (oţel
inoxidabil, aliaj cupruberiliu, nichel sau alamã), fibre de sticlã sau materiale plastice (nylon,
poliester, mãtase artificialã, bumbac organic) împletite. Împletitura se realizeazã astfel încât
firele sunt paralele între ele pe ambele axe. Acestea se utilizeazã pentru cele mai multe
aplicaţii, cerneala fiind forţatã sã penetreze suprafeţele neobturate cu ajutorul unor raclete.
Dezavantajul acestora este generat de curãţirea greoaie pentru a fi reutilizate.
Sitele din mãtase şi bumbac organic au dezavantajul deformãrii dupã un numãr
relativ mic de utilizãri şi necesitã pentru curãţire dizolvanţi care sã nu atace firele. Se
utilizeazã, în special, pentru lucrãrile de artã sau care necesitã imprimarea unor elemente
grafice fine.
Sitele din nylon (multifilament sau monofilament) prezintã o bunã stabilitate
dimensionalã şi sunt mai puţin rigide decât cele din polyester.
Sitele din polyester, multifilament sau monofilament (monofilament polyester
calandrat, polyester monofilament metalizat) prezintã o bunã stabilitate dimensionalã, fiind
rezistente la utilizãri repetate, motiv pentru care se utilizeazã pentru cele mai multe tipuri de
imprimãri. Alegerea sitei potrivite unei aplicaţii se va face analizând caracteristicile tehnice
puse la dispoziţie de fabricanţi; se vor lua în considerare în primul rând: diametrul firelor,
grosimea sitei, numãrul de ochiuri pe unitatea de suprafaţã, stabilitatea dimensionalã la
variaţii ale temperaturii, umiditãţii şi acţiunii repetate a racletei. Alegerea unei site foarte fine
dã posibilitatea redãrii detaliilor dar, în procesul de imprimare creeazã depozit de particule
care nu pot trece prin ochiurile suprafeţelor neobturate.
Sitele folosite de obicei pentru cele mai multe aplicaţii au fineţea de 100-250
ochiuri/inch. Pentru imprimarea materialelor textile sau a celor care prezintã mici deviaţii de
la planeitate se utilizeazã site cu 100-180 ochiuri/inch.
Ansamblul format din ramã şi sitã se numeşte mascã, ecran sau şablon. Acesta se
realizeazã dintr-o sitã serigraficã montatã pe o ramã. Obturarea de suprafeţe ce aparţin sitei se
poate face prin mai multe procedee: lipirea pe suprafaţa sitei a unor materiale obturatoare.
Materialele care prin decupare pot lua forma suprafeţelor necesar a fi obturate sunt: hârtie,
hârtie autoadezivã, şerlac sau lacuri, film fotografic sau orice alt material plan, subţire şi
insolubil în cernelurile sau dizolvanţii utilizaţi.

25
 Practic, se decupeazã forma suprafeţelor care nu vor fi imprimate şi se lipesc pe
suprafaţa sitei în locul corespunzãtor. Acest procedeu este utilizat pentru un numãr mic de
imprimãri ale unor forme simple care se pot realiza cu mijloace manuale (foarfece, cutter) sau
mecanice-computerizate (cutterplotter).

26
 BIBLIOGRAFIE

 Stoica Grădinaru, Elvira Bîzdoacă, Cristina Rocşoreanu, Alina

Ionişor, Gabriela Sandu-
“Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor”, clasa a X-a, editura
Economică Preuniversitaria, 2005
 Tay Vaughan-„Multimedia Ghid practic”, editura Teora,2002
 Dan Marinescu, Mihai Trandafirescu-„PC manualul începătorului”,
editura Teora, 2003
 Internet
 Stoica Grădinaru, Elvira Bîzdoacă, Cristina Rocşoreanu, Alina
Ionişor, Gabriela Sandu-
“Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor”, clasa a X-a, editura
Economică Preuniversitaria, 2005
 Nancz D. Warner-„Microsoft Excel 2000 în imagini”, editura
Teora, 2001
 Dan Marinescu, Mihai Trandafirescu-„PC manualul începătorului”,
editura Teora, 2003
 Internet

27