Tema 4.

Mecanismele de reducere a populației organismelor nocive

4.1. Cultivarea soiurilor și hibrizilor rezistenți
4.2. Modificarea condițiilor de mediu în scopul comprimării organismelor nocive
4.3. Introducerea și transferarea intra areală a dușmanilor naturali
4.4. Ameliorarea organismelor utile

4.1. Cultivarea soiurilor și hibrizilor rezistenți

Crearea de soiuri și hibrizi de plante rezistente și introducerea lor în cultură, rezolvă
în cele mai bune condiții problemele protecție plantelor împotriva dăunătorilor și bolilor. În
prezent, folosirea hibrizilor și soiuri de plante rezistente la atacul bolilor și dăunătorilor
reprezintă una din verigile importante ale conceptului de luptă întergrată în agricultură.
Rezistența plantelor la atacul dăunătorilor este o însușire foarte complexă, care se
formează în urma unui proces evolutiv îndelungat al interacțiunii plantă-organism dăunător. Sunt
considerante rezistente specii, hibrizi și soiuri de plante care reunesc un complex de însușiri și
caractere, care permit, pe de o parte fie evitarea atacului, iar pe de altă parte refacerea după atac
și asigură în acest fel producții mai mari în condițiile în care factorii climatici sunt favorabili
dezvoltării bolilor și dăunătorii.
După gradul de manifestare a rezistenței față de atacul unui anumit dăunător, plantele
pot prezenta: imunitate, atunci când plantele nu sunt atacate deloc de un anumit dăunător sau
agent patogen; rezistența, atunci când plantele pot fi atacate mai mult sau mai puțin de dăunători
sau agent patogen, dar pagubele sau vătămările înregistrate sunt mai mici decât cele înregistrate
de plante ce nu dispun de o astfel de rezistență.
Particularitățile morfologice și anatomice ale diferitelor organe ale plantelor pot împedica
infestarea plantelor cu anumite specii de insecte și acarieni, sau le împedică hrănirea și deci
dezvoltarea ulterioară. Particularitățile fiziologice ale plantei (presiunea osmotică a sucului
celular, activitatea fermenților, etc.) pot influența gradul de atac al unor dăunători. În ceea ce
privește compoziția chimică a plantelor, s-a constatat ca prezența în plante a taninului, fenolilor,
alcaloizilor etc, împiedică adesea infestarea plantelor cu anuți dăunători.
In cazul în care genele implicate în procesul de rezistenta sunt numeroase caracterele de
rezistenta tind sa devina cantitative, caz în care exprimarea fenotipica este puternic influentata de
comditiile de mediu, respectiv de agrotehnica aplicata culturii si de conditiile climatice specifice.
În culturile principale și pentru bolile chee se folosesc adesea soiuri tolerante sau cu
resistență medie. Soiurile tolerante față de boli permit abordarea PED și aplicarea tratamentelor
în funcție de valorile acestora.
Rezistența genetică implică existența și intervnția a două categorii de gene: oligogene
sau gene majore (rezistența verticală) și poligene sau gene minore (rezistența orizontală).
Rezistența verticală – rezistența de scurtă durată și față de anumite rase fiziologice ale
patogenului. În populația acestuia apar, însă, rase noi, mult mai virulent.
Rezistența orizontală se manifestă față de toate rasele patogenului și este de lungă durată (cât
timp există soiul în cultură):
Toleranța globală caracterizează o plantă care suportă un atac sever al unei boli fără a se
înregistra pierderi însemnate din puct de vedere vantitativ și calitativ.
Hipersensibilitatea – intensificarea, în celulele infectate și în câteva celule învecinate, a
sintezei de ADN, ARN, proteinelor, enzimelor, a procesului de respirație, vacuolizarea
citoplasmei, celulele transformându-se, astfel, într-un mediu toxic pentru patogen.

4.2. Modificarea condițiilor de mediu în scopul comprimării organismelor nocive

Organismele dăunătoare și plantele pe care acestea le vatămă în cadrul sistemului
agroecologic se află în strânsă dependență de complexul factorilor abiotici și biotici. Prin
schimbarea acestor factori se poate influența în mod activ asupra numărului și a gradului de
nocivitate a fitofagilor, cât și asupra activității organismelor folositoare.
 Dintre cele mai eficiente metode și procedee în scopul schimbării mediului de trai al
componenților agrocenozei fac parte:
· aplicarea asolamentelor;
· înlocuirea soiurilor;
· asanarea materialului semincer și săditor;
· lucrarea calitativă a solului;
· respectarea termenilor de semănat;
· respectarea normelor de însămânțare;
· respectarea desimii de plantare;
· aplicarea îngrășămintelor și irigarea;
· combaterea buruienilor și crearea fâșiilor forestiere;
· folosirea semănăturilor pentru atragerea dăunătorilor;
· respectarea termenilor și metodelor de recoltare a roadei;
· aplicarea măsurilor agrotehnice specifice în plantațiile multianuale.

4.3. Întroducerea și transferarea intra areală a dușmanilor naturali

Una dintre cele mai străvechi preocupări ale omului a fost introducerea și aclimatizarea
diferitelor specii de animale și de plante, esența căreia constă în strămutarea unei sau altei specii
ale organismelor folositoare pe un teritoriu nou.
Animalele și plantele aduse din alte țări și continente în mare măsură sunt lipsite de dușmanii
lor narturali. În lipsa acestor mecanisme de reglare, în noile locuri de colonizare ele au anumite
avantaje de viețuire. Pentru combaterea acestor organisme este eficientă introducere dușmanilor
lor naturali, aduși din patria inițială. Aceasta se face prin mai multe etape:
· căutarea organismelor folositoare,
· selectarea formelor eficiente;
· aprecierea acțiunii asupra speciilor fără destinație specială;
· asanarea coloniei inițiale;
· înmulțirea în masă în condiții de laborator;
· răpândirea în natură;
· aprecierea eficienței.
În baza datelor obținute în urma studiilor grupelor principale de micro- și macroorganisme are
loc selectarea unui număr limitat de organisme dintre cele mai eficiente specii, cu care se și
lucrează ulterior.
În afară de introducerea organismelor de dinafara arealului, este rațională transferarea lor
dintr-un loc în altul în cadrul aceluiași areal.

4.4. Ameliorarea organismelor utile

Ameliorarea activității vitale a organismelor utile contribuie la înbunătățirea stării
sanitare a semănăturilor și a plantațiilor de culturi agricole. Una dintre cele mai eficiente metode
de păstrare a entomofagilor și a altor organisme utile constă în aplicare unei tactici speciale de
întrebuințare a pesticidelor.
O metoda eficientă de păstrare a diversității componenței speciilor de zoofagi este crearea
de microrezervații pe terenuri neprelucrate, unde s-a păstrat o anumită diversitate de specii
arbustiforme și ierbacee. Pe aceste terenuri se interzice pășunatul, cositul și alte măsuri, dar se
seamănă plante nectarifere, astfel creîndu-se condiții favorabile pentru activitatea vitală a
dușmanilor naturali ai fitofagilor.
BIBLIOGRAFIE
1. Busuioc, M. Entomologia agricolă. Centrul editorial al UASM, Chişinău, 2006. ISBN 978-
9975-64-020-6.
2. Bădărău, S. Bivol, A. Fitopatologia agricolă. Centrul Editorial al UASM, Chişinău, 2007.
ISBN 978-9975-64-086-2
 3. Bădărău, S. Fitopatologia. Ch.: Centru Editorial al UASM, 2009.
4. Gulii, V., Pamujac, N. Protecţia integrată a plantelor. Editura ”Universitas, Chişinău, 1994.
ISBN 5-362-00973-7
5. Hatman, M. și colab. Protecţia plantelor cultivate. Editura CERES, Bucureşti, 1986.
6. Registrul de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, permise pentru utilizare în
Republica Moldova. Editura „Print-Caro”, Chișinău, 2016. 424 p. ISBN 978-9975-56-306-2
Suplimentară
1. Busuioc, M. Dăunătorii principali ai culturilor agricole din Republica Moldova. Editura
Tipografia Centrală, Chişinău, 2002.
ISBN 9975-78-191-8
1. Bădărău, S. și colab. Fitopatologie agricolă: Practicum. Editura „Print-Caro”, Chișinău,
2013. 260 p. ISBN 978-9975-56-118-1
2. Îndrumări metodice pentru testarea prodselor chimice și biologice de protecție a
plantelor de dăunători, boli și buruieni în Republica Moldova. Tipografia Centrală,
Chișinău, 2002. 286 p. ISBN 9975-9597-3-3
3. Lazari, I. și colab. Migrația, invazia și combaterea integrată a buruienilor, bolilor și
dăunătorilor culturilor agricole. Tipografia Centrală, Chișinău, 2014. 304 p. ISBN 978-9975-53-
375-1
4. Perju, T. Entomologia agricolă componentă a protecţiei integrate a agroecosistemelor.
Editura CERES, Bucureşti, 1995. ISBN 973-40-0312-7.
5. Petanec, D. I. și colab. Acarieni și nematozi dăunători ai agroecosistemelor. Editura Mirton,
Timișoara, 2009. 222 p. ISBN 978-973-52-0572-0
6. Roșca, I. și colab. Combaterea integrată a bolilor, buruienilor și dăunătorilor culturilor
agricole. Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 2000. 302 p.
7. Timuș, A., Toderaș, I., Croitoru, N. Entomofauna alogenă invazivă din Republica Moldova
(fișe fitosanitare entomologice). Editura Print-Caro, Chișinău, 2015. ISBN 978-9975-56-322