2.1.

Definirea gestiunii financiare a întreprinderii şi a elementelor sale

Gestiunea financiară a întreprinderii reprezintă un ansamblu corelat al activităţilor
specifice orientate către alegerea, formarea şi utilizarea optimă a resurselor financiare în
scopul asigurării mijloacelor necesare desfăşurării eficiente a activităţilor economice, în
contextul influenţelor exercitate de mediu, dar şi de caracteristicile întreprinderii.
Înfăptuirea gestiunii financiare presupune existenţa deciziilor şi a operaţiunilor de realizare
a acestora, într-un cadru organizatoric al activităţii financiare. Prin urmare, elementele gestiunii
financiare sunt următoarele:
1) deciziile financiare:
2) operaţiunile financiare;
3) cadrul organizatoric al activităţii financiare.
1) Decizia financiară este rezultatul unui proces de analiză complex care cuprinde etapele
de cunoaştere a realităţii financiare sub forma fenomenelor şi acţiunilor financiare, luând în
considerare soluţia optimă ce va constitui conţinutul deciziei. Decizia financiară reprezintă
procesul raţional de alegere a unei linii de acţiune, în baza analizei mai multor soluţii, pentru
atingerea obiectivelor întreprinderii. Acestea se bazează pe analiza financiară care furnizează
informaţii privind echilibrul financiar al întreprinderii prin prisma potenţialului de degajare a
fluxurilor financiar-monetare.
La nivelul întreprinderii se disting trei mari categorii de decizii financiare pe termen lung
aflate într-o strânsă interdependenţă:
 decizii de investiţii;
 decizii de finanţare;
 decizii privind repartizarea profitului (de dividend).
1.1. Decizia de investiţie priveşte convertirea capitalului din forma bănească în formele
materiale ale activelor imobilizate. Selecţia activelor necesare mai ales activităţii de producţie
constituie obiectul deciziilor de investiţii, distingându-se ca fiind prima categorie de decizii care
definesc politica financiară a întreprinderii. Criteriile urmărite în cadrul acestor decizii sunt
rentabilitatea, lichiditatea şi riscul plasamentelor de fonduri în activele imobilizate ale
întreprinderii. Prin intermediul costului surelor de finanţare a activelor, deciziile de investiţii se
fundamentează în strânsă interdependenţă cu deciziile de finanţare.
1.2. Decizia de finanţare vizează selectarea surselor de procurare a capitalurilor. Decizia
de finanţare vizează opţiunile întreprinderii de a-şi acoperi nevoile de finanţare a ciclului de
investiţii fie din fonduri proprii, fie din împrumuturi. Deciziile de finanţare au influenţă directă
asupra structurii pasivelor, modificând gradul de exigibilitate al acestora şi costul capitalului.
 În cadrul deciziei de finanţare se face alegerea pe de o parte, între sursele interne
reprezentate de autofinanţare şi din dezinvestiţii de active fixe şi circulante şi, pe de altă parte,
între sursele externe provenite din atragerea de capitaluri de pe piaţa financiară: de la acţionari
sau asociaţi şi din credite bancare şi/sau obligatare. Principalul criteriu urmărit în cadrul
deciziilor de finanţare îl reprezintă costul procurării capitalurilor, urmărindu-se cea mai redusă
valoare a acestuia în condiţiile unui grad rezonabil şi controlabil al îndatorării. Adoptarea acestor
decizii trebuie să vizeze, se asemenea, menţinerea echilibrului financiar al întreprinderii, în
condiţiile asigurării unei protecţii împotriva riscurilor.
1.3. Decizia de repartizare a profitului net priveşte opţiunile unei societăţi comerciale de a
distribui sau a nu distribui dividende acţionarilor pe parcursul exerciţiului financiar. Decizia la
care ne referim prezintă particularităţi privind efectele sale asupra valorii întreprinderii
caracterizată de creştere continuă, de reducere, sau de păstrare nemodificată a cuantumului
dividendelor de la un an la altul.
Indiferent de natura acestora, deciziile de repartizare a profitului net are implicaţii directe
asupra investiţiilor şi autofinanţării. În acest sens, decizia de distribuire a dividendelor către
acţionari are drept consecinţă reducerea nivelului de autofinanţare în baza căreia poate fi
susţinută creşterea întreprinderii – premisă a majorării valorii ei de piaţă. Pe de altă parte,
distribuirea dividendelor are drept consecinţă creşterea valorii de piaţă a capitalurilor proprii prin
majorarea cursului bursier al acţiunilor existente. Politica optimă a dividendelor este aceea care
asigură echilibrul între dividendele curente de plată şi creşterea economică viitoare a
întreprinderii, determinată de necesitatea efectuării de investiţii care să conducă la maximizarea
cursului bursier al acţiunilor.
Cele trei categorii de decizii fac obiectul gestiunii financiare pe termen lung, a activelor şi
pasivelor permanente. Gestiunea financiară pe termen lung vizează strategia financiară de
creştere şi consolidare a valorii întreprinderii.
Gestiunea financiară pe termen scurt are ca obiectiv asigurarea echilibrului financiar
între nevoile de capitaluri circulante şi de trezorerie, pe de o parte, şi sursele de capitaluri
circulante (proprii, atrase temporar, credite de trezorerie şi de scont), pe de altă parte. În cadrul
gestiunii financiare pe termen scurt se urmăreşte optimizarea cantitativă şi valorică a stocurilor, a
creanţelor-clienţi, a soldurilor de trezorerie. Printre deciziile prioritare ale gestiunii financiare pe
termen scurt se disting, cu precădere, relaxarea scadenţelor datoriilor de exploatare şi reducerea
costului creditelor pe termen scurt prin analizarea mai multor tipuri de credite: bancare, de scont,
etc. Criteriile decizionale sunt, de asemenea, creşterea rentabilităţii şi lichidităţii, în condiţii de
diminuare a riscurilor.
 2) Operaţiunile financiare cuprind totalitatea activităţilor concrete de punere în practică a
opţiunilor formulate în cadrul deciziilor financiare. Ele privesc acţiunile concrete de procurare şi
utilizare a capitalurilor firmei şi, de repartizare a rezultatelor obţinute.
Operaţiunile financiare se referă la activităţile de prospectare şi emisiune de acţiuni şi
obligaţiuni; negocierea şi încheierea contactelor de credite bancare; efectuare de încasări şi plăţi
la datele scadente ale întregii activităţi economice; relaţiile cu clienţii şi furnizorii, cu personalul
angajat şi cu bugetele administraţiilor de stat; cuantificarea costului capitalului; fundamentarea
preţurilor; calcularea şi repartizarea profitului; gestiunea activelor patrimoniale; efectuarea de
analize curente şi de control financiar, ş.a.
3) Organizarea activităţii financiare trebuie concepută astfel încât să exprime
particularitatea funcţiei financiare a întreprinderii, cât şi legătura sa necesară cu celelalte
operaţiuni ale gestiunii economice prin schimburile de informaţii. Organizarea activităţii
financiare cunoaşte forme concrete de realizare în funcţie de mărimea firmei, de complexitatea
operaţiunilor şi domeniul de activitate.
În structura organizatorică a întreprinderilor funcţionează compartimentul financiar care
cuprinde o serie de componente (resoarte, sectoare) ce rezolvă sarcinile specifice care revin
activităţii financiare a acestora. Structura pe sectoare a activităţii financiare poate fi dezvoltată
sau restrânsă în funcţie de eficienţa activităţilor financiare aferentă sectoarelor respective.
Coordonarea activităţii financiare a întreprinderii este asigurată de directorul financiar aflat în
directa subordine a managerului general al firmei.
Principalele resoarte în care se concretizează organizarea activităţii financiare a unei
întreprinderi sunt: previziune financiară; decontări; salarizare; casierie; preţuri; analize
economico-financiare şi de control financiar. Principalele atribuţii ce revin fiecărui resort sunt:
 resortul de previziune financiară întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli şi
celelalte planuri de finanţare pe termen lung, mediu şi scurt în concordanţă cu planul
economic al întreprinderii; fundamentează deciziile financiare; asigură mobilizarea
rezervelor financiare şi previne imobilizările de fonduri; asigură fondurile necesare atât
desfăşurării ritmice a programului de fabricaţie, cât şi finanţării investiţiilor; întocmeşte
documentaţiile pentru obţinerea de mijloace de finanţare externă şi încheie contractele
obţinerii de fonduri; asigură informaţii privind realizarea indicatorilor financiari;
urmăreşte modul de executare a bugetelor, previne imobilizările de fonduri, stabileşte
cauzele abaterilor indicatorilor realizaţi faţă de mărimile previzionate şi adoptă măsurile
corective necesare, ş.a.;
 resortul de decontări efectuează lucrări privind operaţiunile băneşti ce însoţesc
realizarea tuturor programelor economice, cum sunt: întocmirea şi ordonanţarea
documentelor de încasări şi plăţi în numerar şi prin virament; ţinerea evidenţei
mijloacelor băneşti; organizarea şi controlul încasărilor şi plăţilor prin urmărirea
încasărilor tuturor facturilor pentru produsele livrate clienţilor şi asigurarea tuturor
plăţilor privind obligaţiile întreprinderii. Acest resort întreţine relaţii permanente cu
banca, prin supravegherea circulaţiei documentelor de decontări cu banca;
 resortul salarizare efectuează operaţiile de stabilire a drepturilor băneşti de
personal, stabileşte volumul obligaţiilor fiscale de plată ale salariaţilor, întocmeşte statele
de plată a salariilor şi a altor drepturi şi obligaţii băneşti aferente;
 resortul casierie realizează operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar potrivit
normelor de casă; întocmeşte registrul de casă; asigură legătura cu unitatea bancară la
care sunt deschise conturile firmei; adoptă măsuri privind securitatea banilor şi a altor
valori aflate în casierie;
 resortul preţuri are ca atribuţii întocmirea documentelor pentru stabilirea
preţurilor. În acest sens, urmăreşte şi analizează evoluţia preţurilor şi a costurilor cuprinse
în produsele şi serviciile firmei, elaborează previziunea (antecalculaţia) costurilor de
producţie;
 resortul analize economico-financiare realizează ca operaţii: examinarea
periodică a echilibrului financiar al întreprinderii pe baza bilanţului, stabilind măsuri de
eliminare a stării de insolvabilitate; urmăreşte şi analizează periodic eficienţa rezultatelor
întreprinderii, structura cheltuielilor materiale, a structurii producţiei, rentabilitatea
capitalului, eficienţa utilizării activelor fixe şi circulante, precum şi evoluţia indicatorilor
financiari, cu adoptarea de măsuri corespunzătoare atunci când se constată deficienţe;
 resortul control financiar intern şi de control financiar preventiv exercită
controlul gestiunii de fond şi controlul financiar preventiv privind modul de gospodărire
a resurselor materiale şi băneşti; sistează cheltuielile neeconomicoase, inoportune şi
ilegale; combate abuzurile, urmăreşte aplicarea sancţiunilor, precum şi stabilirea
răspunderilor materiale, civile sau penale a celor vinovaţi; propune îmbunătăţirea
activităţii economico-financiare a întreprinderii. Prin intermediul controlului, se
urmăreşte şi verifică întreaga activitate desfăşurată de întreprindere din momentul
aprovizionării şi până în cel al desfacerii produselor fabricate şi/sau serviciilor. Controlul
financiare este exercitat de organele specializate din cadrul întreprinderii, alături de cele
din afara sa, precum şi de organele bancare.