2.4.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

Cerinţele faţă de lumină. Mărul, alături de păr, prun şi vişin, faţă de lumină,
are cerinţe mijlocii.
Condiţii optime pentru fotosinteză se creează cînd intensitatea luminii este
cuprinsă între 0,7-0,8 cal/cm2 min (V.V.Grinenko, 1982). Deşi lumina nu este un
factor limitativ pentru creşterea şi fructificarea mărului, este necesar de creat un
regim raţional de luminare a coroanei prin optimizarea verigilor tehnologice care îl
condiţionează: orientarea rîndurilor, distanţa de plantare, conducerea şi tăierea
pomilor.

Cerinţele faţă de căldură. Mărul face parte din speciile pomicole cu cerinţe
reduse faţă de căldură. El creşte şi fructifică bine în zonele unde temperatura medie
anuală este de 7,5-11,0°C, iar temperatura medie a perioadei de vegetaţie, în
funcţie de soi, - de 13-18°C.
Faţă de temperaturile din perioada de repaos, mărul suportă bine iernile de la
noi. Mugurii floriferi rezistă pînă la - 33 - 35°C, iar organele epigee şi mai mult.
Rădăcinile îngheaţă cînd temperatura în sol este de - 7 - 12°C. Totuşi, în cele mai
aspre ierni, în zona pomicolă de nord, unele soiuri sînt afectate de ger. În acest caz
pe trunchiul şi şarpantele pomilor, de regulă, ale soiurilor de iarnă, apar plăgi de
ger. Cele mai rezistente la ger sînt soiurile de vară.
Necesităţile de frig ale soiurilor de măr în timpul iernii sînt satisfăcute în
condiţiile ţarii noastre pe deplin.
După M.Gautier (1993), bobocii florali sînt afectaţi la - 4°C, florile deschise
la - 2°C, iar fructele legate de cîteva zile la - 1,5°C.

Cerinţele faţă de apă. Mărul se numără printre speciile pomicole cu cerinţe

mari, atît faţă de umiditatea din sol, cît şi faţă de umiditatea relativă a aerului.
Cultura mărului reuşeşte bine în condiţiile în care apa din sol reprezintă 70-75%
din capacitatea de cîmp. Aceasta se realizează în zonele unde cad anual cca 700
mm de precipitaţii repartizate bine în cursul perioadei de vegetaţie, preponderent,
în prima jumătate a ei. În condiţiile climatice din republică este necesară
completarea deficitului hidric prin irigare.
Mărul nu suporta excesul de apă din sol. În perioada de vegetaţie inundarea
poate să se menţină pînă la 4-5 zile, iar în timpul repaosului pînă la 10-14 zile
(Gr.Mihăescu, 2000). În cazul în care cantitatea de apă din sol depăşeşte 75% din
capacitatea de cîmp, fructele au calităţi gustative inferioare şi durata de păstrare
scăzută.

Cerinţele faţă de sol şi relief. Mărul preferă soluri fertile, profunde, aerisite
şi bine drenate. Poate reuşi pe diferite terenuri, indiferent de textură, şi tipul de sol.
Mai favorabile sînt texturile luto-nisipoasă şi lutoasă. Dintre tipurile de sol, cele
mai bune sunt cernoziomurile levigate, podzolice, tipice şi obişnuite, şi solurile de
pădure cenuşii şi cenuşii-închise. Mai puţin favorabile sînt cernoziomurile
obişnuite de grosime mijlocie.
 Nu sînt indicate pentru măr solurile compacte, slab aerisite, cu exces de
umiditate şi de săruri, salinizate, mlăştinoase, carbonate şi alte tipuri cu textură
argiloasă. Nu poate fi folosit pentru cultura mărului terenul care conţine peste 0,1%
săruri în stratul de 25 cm de la suprafaţă sau 0,25% în orizontul 25-50 cm, ori
0,44% la adîncimea de peste 50 cm.
Faţă de reacţia solului, mărul are un interval cuprins între 6,8 şi 7,3. Dacă
terenul este bine drenat, mărul suportă pînă la 12-15% de calcar activ. Conţinutul
de substanţă organică în solul livezilor intensive de măr să fie de cea 3%.
Adîncimea apei freatice, pe parcursul anului, inclusiv primăvara, nu trebuie să fie
mai mică de 2 m.
În ceea ce priveşte condiţiile de relief, pentru măr sînt favorabile terenurile
plane sau cu panta de 1-5°, cu expoziţii nordice, nord-vestice şi vestice. Se
recomandă treimea inferioară a pantei.