Tema 6.

METODE CURATIVE DE COMBATERE A ORGANISMELOR

DĂUNĂTOARE
6.1. Măsuri fizice de combatere
6.2. Măsuri mecanice de combatere
6.2. Metoda biologică de combatere a organismelor dăunătoare
6.3. Metoda chimică aplicată în combatere organismelor dăunătoare

6.1. Măsuri fizice de combatere

Metodele fizice de combatere a organismelor dăunătoare cuprind acele lucrări care se
realizează prin utilizarea unor factori ca: temperatura, lumina și razele X, α, β și γ.
Temperaturile ridicate sau scăzute pot fi folosite în combaterea unor dăunători din
depozite, magazii și sere. Astfel, mulți dăunători din depozite pot fi distruși prin ridicarea
temperaturii din spațiul respective la 50-550C; din contra, gărgărița fasolei este intactivă la
temperature sub 100C.
Temperatura sub formă de apă caldă sau vapori are o largă aplicare la dezinfectarea
solului, seminţelor şi a materialului săditor. Majoritatea patogenilor care produc pagube în teren
protejat (Clavibacter michiganense, Botrytis cinerea, Phytophthora parasitica, Verticillium albo-
atrum, Fusarium oxysporum) sunt distruse la 50-70oC, după 10-60 minute. Pentru Nicotiana
virus 1 este necesară temperatura de peste 90oC, timp de 15 minute. În solarii combaterea pe cale
termică a agenţilor patogeni din sol poate fi realizată în lunile de vară prin acoperirea solului cu
folie de polietilenă.
În cazul materialului semincer temperatura şi durata tratării sunt alese în aşa mod încât
să determine distrugerea agenţilor patogeni fără a afecta facultatea germinativă a seminţelor.
Astfel, tuberculii de cartof pot fi eliberaţi de virusul Potato leaf roll virus prin menţinerea
lor timp de 3- 6 săptămâni la temperatura de 37oC. Pentru combaterea virusurilor viţei de vie
plantele infectate vor fi ţinute 2-4 luni la 38oC. Seminţele de castraveţi pot fi eliberate de
Cucumis virus 2 prin tratarea timp de 72 ore la temperatura de 70oC.
Lumina solară poate fi utilizată ca agent de dezinfectare a seminţelor împotriva unor
bacterioze şi pentru sporirea rezistenţei tuberculilor de cartof la atacul Phytophthora infestans,
Macrosporium solani şi Erwinia phytophthora, în timpul păstrării, prin expunerea acestora la
soare, timp de 3-4 zile.
Radioterapia este o direcţie nouă în practica combaterii bolilor plantelor. Radiaţiile alfa,
beta şi gama pot fi letale pentru unele specii de agenţi patogeni. Tratarea cu raze X poate fi
utilizată pentru combaterea bacteriei Agrobacterium tumefaciens la pomii fructiferi. Combatere
adirectă a insectelor cu ajutorul radiațiilor ionizante se realizează pe două căi: iradierea
produselor vegetale și iradierea dăunătorilor.

6.2. Măsuri mecanice de combatere

Metoda mecanică include o serie de lucrări efectuate manual sau cu unelte de muncă şi
maşini, cum ar fi înlăturarea ramurilor atacate de boli cronice şi extragerea pomilor uscaţi din
cauza unor boli, extirparea tumorilor canceroase, îndepărtarea scleroţilor de Sclerotinia
sclerotiorum, sortarea tuberculilor de cartof destinaţi plantării cu înlăturarea celor atacaţi de
Phytophthora infestans, Macrosporium solani.
Metoda mecanică are o utilizare limitată, mai ales în gospodării individuale, datorită
eficacității mai reduse față de alte metode și include o serie de operații:
Ø adunarea insectelor, manual sau cu diferite aparate pentru adunarea diferitor insecte
dăunătoare (cărăbușeii cerealelor – Anisplia spp., ploșnița cerealelor - Eurygaster
integriceps etc.);
Ø șanțurile capcană se folosesc pentru captarea unor insecte care se mișcă pe sol (Gryllotalpa
gryllotalpa, Margaritia sticticalis etc.);
Ø omizitul, constă în ruperea sau tăierea ramurilor cu cuiburi de Hyphantria cunea (fluturele
alb american), Lymantria dispar (fluturele păros al stejarului) etc.;
Ø brâul capcană, se utilizează la pomii fructiferi pentru adunarea unor dăunători ca Cydia
pomonella, Hyphantria cunea ș.a. la iernare și distrugerea ulterioară a lor;
Ø benzile sau inelele cu clei, se utilizează la pomii fructiferi pentru capturarea femelelor de
cotari care nu zboară (Operopthera brumata), dar și altor dăunători ca Eranis defoliaria,
Aporia crataegi etc.);
Ø momelile alimentare, pentru combaterea insectelor cu aparatul bucal de rupt și masticat, dar
și a rozătoarelor dăunătoare (Gryllotalpa gryllotalpa).
Ø curse mecanice pentru capturarea rozătoarelor de camp și din magazii.

6.2. Metoda biologică de combatere a organismelor dăunătoare

În sistemele de protecţie integrată a plantelor, luptei biologice îi revine un rol important.
Protecţia biologică este o “metoda de luptă cu organismle dăunătoare culturilor agricole cu
ajutorul altor organisme vii sau cu produşi ai activităţii lor metabolice”. Combaterea biologică a
organismelor dăunătoare se poate realiza prin: bacteriofagie, hiperparazitism, antagonism
microbian, premuniţie, control genetic al bolilor.
Bacteriofagia. Bacteriofagii sunt virusuri cu ADN care distrug bacteriile. Bacteriofagii
pot fi specifici (acţionează numai asupra bacteriilor dintr-o singură specie – fagul bacteriei
Agrobacterium tumefaciens) şi polivirulenţi (eficienţi împotriva bacteriilor din mai multe
genuri), cu ar fi Pentafag-5 pentru combaterea bacteriilor Erwinia amylovora, Xanthomonas
pruni şi Pseudomonas syringae la pomii fructiferi.
Hiperparazitismul. Hiperparaziţii sunt specii de ciuperci saprofite care trăiesc pe seama
şi în detrimentul unor specii de ciuperci fitopatogene, distrugându-le miceliul sau împiedicând
sporogeneza (ciuperca Ampelomyces quisqualis parazitează pe Podosphaera leucotricha;
ciuperca Darluca filum – pe Puccinia recondita).
Antagonismul microbian. Antagoniştii sunt specii de bacterii sau ciuperci saprofite care,
prin produsele de metabolism, inhibă creşterea şi fructificarea unor agenţi patogeni. Sunt
cunoscute multe specii de microorganisme antagoniste faţă de ciupercile fitopatogene, cum ar fi:
Trichoderma lignorum, Trichoderma viride, Trichoderma harzianum, Pythium oligandrum,
Coniothyrium minitans, Trichothecium roseum, Chaetomium globosum, Pseudomonas
fluorescens etc. În Moldova, pe baza ciupercii Trichoderma lignorum, se produce preparatul
biologic Trichodermin–BL, recomandat împotriva putrezirii rădăcinilor la culturile legumicole.
Premuniţia plantelor (cross protection). Constă în inocularea în plante a unor tulpini de
virusuri hipovirulente sau tulpini avirulente de bacterii, care contribuie la sporirea rezistenţei
plantelor. Un exemplu clasic de premuniţie bacteriană este combaterea bacteriei Agrobacterium
tumefaciens la pomii fructiferi prin tratarea lor cu tulpini ale bacteriei saprofite Agrobacterium
radiobacter sau cu tulpina K 84 de Agrobacterium tumefaciens la care lipseşte Ti plasmida
responsabilă de oncogenitate. Un alt exemplu de premuniţie a plantelor este inocularea plantelor
de tomate cu tulpini slab virulente de Nicotiana virus 1, procedeu care sporeşte rezistenţa
tomatelor la virusul mozaicului tutunului.
Combaterea biologică a dăunătorilor se poate realiza prin următoarele metode:
folosirea microorganismelor utile (virusuri, bacterii, ciuperci) sub formă de biopreparate (Virin -
CP, Virin ABB-3, Virin-OS, Virin-MB, Virin-HS, Forai 48 B, Verticilină granulară-Bl etc.;
utilizarea paraziților și prădătorilor crescuți în laboratoare și lansarea lor în focarele de dăunători
(Trichogramma evanescens - Cydia pomonella, Prospaltella perniciosi – Quadraspidiotus
perniciosus, Telenomus chloropus – Eurygaster integriceps, Phytoseilus persimilis – acarieni
fitofagi în sere, Encarsia formosa – musculița albă de seră, Perillus bioculatus – Leptinotarsa
decemlineata, Aphelinus mali – Eriosoma lanigerum etc.); introducerea și aclimatizarea de noi
paraziți și prădători în zonele unde aceștia lipsesc; lupta autocidă (sterilizarea masculilor); lupta
hormonală (ArmiGALI, FeroBRAS, FeroFun, FeroMOL, Merenol, Pernicil etc.); lupta genetică.

6.3. Metoda chimică aplicată în combatere organismelor dăunătoare

În practica protecţiei plantelor, în cazul când măsurile organizatorice, culturale,
agrofitotehnice, fizico-mecanice şi biologice nu dau efectul scontat, apare necesitatea stopării
evoluţiei agenţilor patogeni prin tratamente chimice.
Chimioterapia este metoda de protecţie a plantelor bazată pe utilizarea în combaterea
organismelor nocive a unor substanţe, compuşi şi produse chimice finite cu denumirea generică
de pesticide (lat. pestis = infecţie, molimă + caedere = a ucide).
După organismele pe care le combat pesticidele poartă diferite denumiri: fungicide,
bactericide, insecticide, acaricide, nematocide, rodenticide, zoocide, moluscocide etc
Aplicată raţional şi corect, combaterea chimică prezintă eficacitate ridicată, efect rapid,
eficienţă economică, producţii salvate, care depăşesc valoric cheltuielile efectuate.
Cu toate acestea, chimioterapia are şi unele dezavantaje, cum ar fi: acţiunea toxică
asupra omului şi animalelor agricole; poluarea recoltei, solului şi apelor; apariţia la
microorganismele fitopatogene a unor forme rezistente la pesticide, schimbări ireversibile în
genotipul organismelor utile, inclusiv al omului şi plantelor de cultură.
Dat fiind că pestcidele, în majoritatea cazurilor, sunt substanţe toxice pentru om şi mediul
ambiant, tratamentele chimice se vor aplica numai în cazuri strict necesare.
După organismele nocive împotriva cărora se utilizează pesticidele pot fi: fungicide,
erbicide, insecticide, acaricide, nematocide, moluscocide, zoocide etc.
După modul de acţiune asupra agenţilor patogeni, fungicidele se împart în două grupe: de
contact şi sistemice.
Fungicide de contact, fiind aplicate pe suprafaţa organelor plantei, acţionează asupra
agenţilor patogeni numai prin contact direct, înainte de pătrunderea acestora în plantă şi
declanşarea procesului de patogeneză.
Fungicide sistemice, care sunt absorbite în plante şi prin sistemul circulator, asigură
distrugerea sau stoparea agenţilor patogeni aflaţi în ţesuturi sau neutralizează toxinele acestora.
Insecticidele după modul de acțiune se împart în: insecticide de contact, care acționează
prin atingerea directă a insectei cu preparatul utilizat; insecticide de ingestie, care pătrund odată
cu hrana; insecticide fumigante, care pătrund prin căile respiratorii (gaze, vapori, aerosoli);
insecticide complexe, care acționeză prin ingestie, contact direct și prin asfixie.
În funcţie de forma preparativă, pesticidele pot fi: CS – suspensie de capsule; EC –
concentrat emulsionabil; EW – emulsie apoasă; GR – granule; PTS - pulbere pentru tratarea
seminţelor; SC – suspensie concentrată; SA – concentrat solubil; SP – pulbere solubilă în apă;
WG – granule dispersabile în apă; WP – pulbere umectabilă; WS – pulbere umectabilă pentru
tratarea umedă a seminţelor; UL - lichid pentru tratamente cu volum ultraredus; SU - suspensie
pentru tratamente cu volum ultraredus; PA - pastă.
După compoziţia chimică, produsele de uz fitosanitar folosite în combaterea bolilor se
clasifică în două grupe: produse anorganice şi produse organice de sinteză.
Fungicidele anorganice sunt reprezentate de produse pe bază de cupru şi sulf.
Produsele pe bază de cupru (sulfatul de cupru CuSO4 x 5 H2O) în componenţa soluţiei
de zeamă bordoleză, oxiclorura de cupru sau cupru verde şi hidroxidul de cupru sau cupru
albastru) sunt recomandate în combaterea bacteriozelor, manelor, pătărilor de frunze etc. În
Republica Moldova sunt omologate mai multe fungicide cuprice, cum ar fi: Bouille Bordelaise,
 Caldo Bordeles 25, Champion WP, Champ 77 WP, Cuprumax 50 WP, Kocide 2000, Oxiclorură
de cupru 90 WP, Cuproxat SC, CuproStar, SC, B. B. ş.a.
Fungicidele pe bază de sulf se utilizează prin ardere la dezinfectarea spaţiilor închise,
prin prăfuit sau stropit în combaterea făinărilor. Mai frecvent se utilizează produsele: Sulf
muiabil, Sulf coloidal, Kumulus DF, Microthiol special, Thiovit 80 WG ş.a.
Fungicidele organice de sinteză pot avea acţiune de contact (Captan, Fosetil de
aluminiu, Mancozeb, Karathane, Rovral - utilizate în combaterea manelor, făinărilor,
putregaiului alb şi cenuşiu), precum şi acţiune sistemică (Carboxină, Difenoconazol,
Dimetomorf, Flutriafol, Kresoxim-metil, Penconazol, Propiconazol, Tebuconazol, Tiophanat-
metil) - eficiente în combaterea tăciunilor zburători, manelor, făinărilor, ruginilor etc.).
Produsele organice de sinteză prezintă o toxicitate scăzută faţă de om, animale şi
plantele tratate, însă au o remanenţă redusă, datorită descompuneri sub acţiunea factorilor
atmosferici şi sporesc riscul apariţiei de forme ale agenţilor patogeni rezistente la fungicide.

BIBLIOGRAFIE
Obligatorie
1. Busuioc, M. Entomologia agricolă. Centrul editorial al UASM, Chişinău, 2006. ISBN 978-
9975-64-020-6.
2. Bădărău, S. Bivol, A. Fitopatologia agricolă. Centrul Editorial al UASM, Chişinău, 2007.
ISBN 978-9975-64-086-2
3. Bădărău, S. Fitopatologia. Ch.: Centru Editorial al UASM, 2009.
4. Gulii, V., Pamujac, N. Protecţia integrată a plantelor. Editura ”Universitas, Chişinău, 1994.
ISBN 5-362-00973-7
5. Hatman, M. și colab. Protecţia plantelor cultivate. Editura CERES, Bucureşti, 1986.
6. Registrul de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, permise pentru utilizare în
Republica Moldova. Editura „Print-Caro”, Chișinău, 2016. 424 p. ISBN 978-9975-56-306-2
Suplimentară
1. Busuioc, M. Dăunătorii principali ai culturilor agricole din Republica Moldova. Editura
Tipografia Centrală, Chişinău, 2002.
ISBN 9975-78-191-8
1. Bădărău, S. și colab. Fitopatologie agricolă: Practicum. Editura „Print-Caro”, Chișinău,
2013. 260 p. ISBN 978-9975-56-118-1
2. Îndrumări metodice pentru testarea prodselor chimice și biologice de protecție a
plantelor de dăunători, boli și buruieni în Republica Moldova. Tipografia Centrală,
Chișinău, 2002. 286 p. ISBN 9975-9597-3-3
3. Lazari, I. și colab. Migrația, invazia și combaterea integrată a buruienilor, bolilor și
dăunătorilor culturilor agricole. Tipografia Centrală, Chișinău, 2014. 304 p. ISBN 978-9975-53-
375-1
4. Perju, T. Entomologia agricolă componentă a protecţiei integrate a agroecosistemelor.
Editura CERES, Bucureşti, 1995. ISBN 973-40-0312-7.
5. Petanec, D. I. și colab. Acarieni și nematozi dăunători ai agroecosistemelor. Editura Mirton,
Timișoara, 2009. 222 p. ISBN 978-973-52-0572-0
6. Roșca, I. și colab. Combaterea integrată a bolilor, buruienilor și dăunătorilor culturilor
agricole. Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 2000. 302 p.
7. Timuș, A., Toderaș, I., Croitoru, N. Entomofauna alogenă invazivă din Republica Moldova
(fișe fitosanitare entomologice). Editura Print-Caro, Chișinău, 2015. ISBN 978-9975-56-322