Portretul profesional al Pedagogului

„Educatoarea joacă oarecum rolul cristalului care polarizează lumina difuză și o

transformă în raze, care se răspândesc într-un splendid curcubeu.”

(S. Herbiniere-Lebert)

Nimeni nu încearcă să pună la îndoială gândul și fapta precum că munca

educatorului nu este dinamică, bazată pe știință și talent, mereu în schimbare, cere
permanent autoeducație. Educatorul lucrează cu pici, cu scopul cel mai nobil – de a
trezi sentimente și gânduri, învață, educă, formează personalitatea și
profesionalismul viitoarelor cadre în toate domeniile veții.

Într-un cuvânt, munca educatorului constituie un act de creație, de artă. Dar

dacă să intrăm în esență mai adânc în acest act de creație, de artă, de vocație, ce
vom vedea?

Educatorul este pus mereu în situația de scriitor, el își alcătuiește scenariul

tehnologic în care este descris cât mai amănunțit procesul interacțiunii educator-
copil, proces în care se înfăptuiește actul educațional destul de complicat.

Poate oare un scenariu de activitate să fie în afara necesității de a educa

pasiune, optimism, umor, atenție, sensibilitate...

Tot la o activitate educatorul va fi în situații când se va bucura, se va

indigna, se va întrista , se va supăra, va admira... Toate acestea și încă multe alte
lucruri trebuie să le facă educatorul cu un sistem nervos aparte, special înzestrat cu
dar, cu har, cu vocație. Proiectul nu solicită talent de scriitor-scenarist, ci doar
capacități de a înregistra câteva etape principale ale activității: tema, obiectivele,
metodele, jocurile, resursele...; toate acele elemente scrise în modul cel mai
general pentru a proiecta predarea-învățarea-evaluarea. Un proiect didactic
cuprinde dispoziția de creație a educatorului, adică crearea, plastic vorbind, a unor
vase comunicante între educator și copii. Protagonistul rolului principal, conform
scenariului și regiei, gândite din timp, va intra în rol improvizând cele mai nobile
valențe umane: exigența, noblețea, etica, bunătatea, moralitatea, dragostea,
principialitatea, hărniciea, dărniciea, sârguința... și toate la o activitate, la alta, la
alta. Căci educatorul nu prezintă doar o singură activitate ca actorul – un spectacol
pe zi, ci mult mai mult.

Actorul pe scenă, intrând în rol, improvizează, retrăind acele sentimente,

emoții, gânduri, fapte ale eroului conform scenariului.

Educatorul improvizează rolul său propriu, trăindu-l real și nu virtual.

 Și toate aceste munci întrunesc și se unesc într-un singur om, de parcă ar fi o
„Sfântă Treime”. Educatorul creează în fiecare minută, în fiecare ceas o realitate
pedagogică, conducându-se de legitățile științei educației, binelui, adevărului și
frumosului. În fiecare scenariu, la fiecare activitate, educatorul își joacă
(realizează) premiera în conformitate cu viziunile sale regizorale.

În procesul comunicării pedagogice educatorul va folosi situații

problematice de joc în rol în care copilul trebuie să găsească rezolvarea corectă.
Anume aici și se începe regia pedagogiei, adică arta de a construi logică
interacțiunii copilului în situații de joc. Fiecare situație pedagogică de joc este o
situație artificială care presupune „dacă”.

Pentru a schimba ceva în instituțiile de educație timpurie , educatorul trebuie

să înceapă schimbarea mai întâi de la sine. Cu atât mai mult astăzi, când se
vorbește de o revoluție informațională.

Nu calculatorul, nu internetul, nu cunoștințele pot schimba omul. Adevărata

noutate, adevărata schimbare nu se va obține în rezultatul schimbării programelor,
curriculumurilor etc.

Adevărata noutate în educație și instruire poate aduce numai educatorul cu

duh tare, cu inima mare, deschisă, cu suflet bogat. Numai el poate aduce lumina
cunoștințelor, care ar fi direcțiile oficiale. Numai el, pedagogul cu cultură
interioară, de viață spirituală, deschidere, armonie emoțională, cu dragoste,
frumusețe, cu ecologia sufletească poate manifesta arta educației.

Să nu uităm cuvinte alese al unui învățat despre educator și educație: „Nu

este o artă mai valoroasă ca arta educației. Pictorii și sculptorii creează o figură
fără viață, iar educatorul înțelept făurește un chip viu, pe care, văzîndu-l, se bucură
Dumnezeu și oamenii. ”

Profesia de educator este un domeniu în care nu poți activa fără vocație.

Prin vocație se înțelege „aptitudinea deosebită pentru o anumită artă sau știință”,
iar prin misiune se înțelege „însărcinarea, împuternicire dată cuiva, sarcină de a
face un anumit lucru, rol, rost, datorie, menire. ”

Interacțiunea dintre dat și dobândit în profesia de educator, ca și în alte

domenii de artă și știință, necesită o muncă permanentă și creatoare, pentru a
îndreptăți „chemarea”, „misiunea”care i-a fost acordată educatorului, persoana ce
veghează dezvoltarea copilului mic.

Elaborat: Gligor Diana