TĂIEREA CAPULUI SF.

IOAN BOTEZĂTORUL

În temnita castelului e noapte Tetrarhul cu privirea otravită

– O noapte fără zi și fără zori – De pofte, nu mai rabdă, o oprește:
În care pier, se sting, de-atatea ori, – Ascultă, Salomee! Poruncește!
Vieți de obidiți, ca niște șoapte. Ce vrei să-ți dau, făptură de ispită?

Acolo, jos, – o știe tot poporul – Poruncă dă – și fac să ți se deie

În tainița cea umedă și-adâncă, Orice și-oricât poftesti, de-ar fi să fie
În lanțuri nituite-n ștei de stâncă, Chiar jumătate din împărăție!
E ferecat Ioan Botezatorul! Irod îți dă cuvântul Salomee!

Ioan era ’Nainte Mergătorul! O clipă, Salomeea nu-si dă seama:

Pe toți cei oropsiți îi mângâia, Răsplata este prea neașteptată…
Pe toți asupritorii-i biciuia – – Regescu-ți dar, slăvite domn și tată,
Și-l asculta, cu sete, tot poporul. Voi cere să mi-l dai cum spune
mama…
Cuprins de spaimă grea, se zvârcolea
Chiar si-nălțatul domn Irod Antipa: Ci sfatul n-a fost lung. Si iată zborul
El nu putea nicicând să uite clipa Poftitei Salomeei. Îngenunchiată
Când glasul Proorocului l-ardea. În fața lui Irod, îi spune: Tată,
Vreau capul lui Ioan Botezătorul!
Castelul lui Irod e în beție
De pofte si de vin, de îmbuibare, – Da, capul lui Ioan să mi se dea
De dansuri și cântări amețitoare, Repetă gura tânără, suavă…
Cum gem cei obidiți nu vrea să știe… – Da, capul lui îl cer aici pe tavă:
Il vrea Irodiada, maica mea!
Cu păr de noapte, umeri ca zăpada
Frumoasă-ntre frumoase, în Pereea -Norodul îl iubeste – și mi-e teamă!
În fața lui Irod stă Salomeea: Imi ceri răsplată hâdă și cumplită,
Vlăstar din maica sa, Irodiada! Ce peste veacuri fi-va osândită,
Câci sângele varsat – tot sânge
Un semn – și Salomeea vălu-și lasă cheamă!…
Să-i cada în picioare, și – săgeată –
Se-avântă-n dansul sângelui, ca Irod petrece iarași. Dusu-i norul!…
beată, Dansează Salomeea: Pe tipsie,
Veșmânt păstrand doar păru-i de Aduce dar de moarte și urgie:
mătasă… E capul lui Ioan Botezătorul!
Pe mâini de fată – albe ca zăpada –
Se-ncheagă sânge roș, nevinovat!…
Irod petrece-n falnicu-i palat!…
Si râde, hohotind, Irodiada!…

…Irod petrece – dar Mântuitorul

Privește blând spre cel ce se jertfește
Căci, iată, jos în iad, Botezătorul,
Pe Domnul, tuturor ce-așteaptă, el
vestește!