Sunteți pe pagina 1din 12

MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE

Fiecare ştiinţă are un limbaj propriu şi un mod de gândire propriu.


Economia nu face excepţie de la această realitate. De exemplu, economiştii
utilizează concepte proprii: ofertă şi cerere, elasticitate, avantaj comparativ,
surplus al consumatorului, pierdere socială.

2.1 ECONOMIA CA ŞTIINŢĂ

Economiştii încearcă să abordeze analizele lor cu obiectivitatea specifică


ştiinţei: formulează o teorie, culeg date şi apoi analizează datele pentru a
verifica dacă teoria formulată se susţine sau este respinsă.

Esenţa ştiinţei este metoda ştiinţifică – dezvoltarea neutră a unor teorii care
explică modul în care funcţionează lumea şi testarea acestor teorii.

Metoda ştiinţifică: observare, formularea teoriei şi reluarea observării

Exemplul 1:

Un economist dintr-o anumită ţară observă că preţurile cresc rapid. Plecând


de la această observare, el încearcă să elaboreze o teorie a inflaţiei.

Teoria ar putea presupune că inflaţia apare atunci când autorităţile măresc


prea rapid cantitatea de bani din economie. (Acesta este şi unul dintre cele
10 principii ale economiei).

Pentru a testa această teorie, economistul poate culege şi analiza date cu


privire la preţuri şi la cantitatea de bani din mai multe ţări. În cazul în care
nu ar exista nici o legătură între ritmul de creştere al preţurilor şi creşterea
cantităţii de bani, economistul ar începe să aibă îndoieli cu privire la
validitatea teoriei sale. Dacă, însă, creşterea preţurilor şi creşterea cantităţii
de bani sunt semnificativ corelate – aşa cum în realitate este cazul –
economistul ar deveni mult mai încrezător în validitatea teoriei lui.
Modul economic de gândire

Spre deosebire de alte ştiinţe, în Economie experimentele sunt foarte greu


de realizat. De exemplu, un economist care studiază inflaţia nu are
posibilitatea să manipuleze politica monetară a unei ţări doar pentru a
genera date utile studiului său.

În mod obişnuit, economiştii trebuie să foloseasă datele care sunt


disponibile. Pentru economişti, evoluţiile întâlnite de-a lungul timpului – şi
care sunt surprinse de istorie – sunt cel mai bun înlocuitor al experimentelor.

Rolul ipotezelor

Ipotezele uşurează înţelegerea realităţii.

Exemplul 2:
Pentru studierea efectelor comerţului internaţional să considerăm că în lume
există doar două ţări şi două produse.

Desigur, lumea reală este mult mai complexă. Dar, odată înţelese efectele
comerţului internaţional pentru doar două ţări şi două produse – într-o lume
imaginară – aceste efecte pot fi mult mai uşor înţelese în contextul unei lumi
mult mai complexe.

Arta gândirii ştiinţifice constă în selectarea ipotezelor utilizate pentru a


explica un fenomen. Întotdeauna utilizarea unor ipoteze diferite conduce la
concluzii diferite în studierea aceleiaşi probleme.

Exemplul 3:

Ce se întâmplă în economie atunci când autorităţile alterează cantitatea de


bani din economie? (care este răspunsul preţurilor?)

Plecând de la faptul că multe preţuri din economie se modifică în mod


aleator, pentru studierea efectelor pe termen scurt ale unei asemenea politici,
se pot formula două ipoteze:

Prima ipoteză: mişcarea preţurilor nu este semnificativă.

A doua ipoteză: preţurile sunt rigide.

Pentru studierea efectelor pe termen lung ale acestei politici, se poate


formula o altă ipoteză: preţurile sunt flexibile.
Microeconomie

Modele economice
În mod frecvent, modelele economice constau în grafice şi ecuaţii; ele omit,
în mod deliberat, multe detalii pentru a permite concentrarea atenţiei asupra
aspectelor considerate importante.
Model O reprezentare simplificată a modului în care
se desfăşoară anumite fapte economice.
Previziune condiţională O predicţie asupra viitorului evenimentelor
economice, formulată adesea astfel: „Dacă A,
atunci B, celelalte condiţii rămânând neschimbate”.
Modelul fluxului circular
Fluxul circular Un model simplificat al economiei care arată
fluxurile monetare şi de bunuri dintre
gospodării şi firme.
Figura 2.1 Modelul fluxului circular

PIEŢELE BUNURILOR
Venituri Cheltuieli
ŞI SERVICIILOR
Firmele vând
Gospodăriile cumpără
Bunuri Bunuri
şi servicii şi servicii
vândute cumpărate

FIRMELE GOSPODĂRIILE
Produc şi vând bunuri Cumpără şi consumă bunuri
şi servicii şi servicii
Angajează şi utilizează Deţin şi vând factori
factori de producţie de producţie

Inputuri Muncă,
pentru pământ
producţie PIEŢELE FACTORILOR şi capital
DE PRODUCŢIE
Gospodăriile vând
Salarii, Firmele cumpără Venit
rentă
şi profit
Modul economic de gândire

Această diagramă este o reprezentare simplificată a modului de organizare a


economiei. Milioane de gospodării şi firme decid individual. Gospodăriile şi
firmele interacţionează pe pieţele bunurilor şi serviciilor – unde firmele
vând şi gospodăriile cumpără – şi pe pieţe factorilor – unde gospodăriile
sunt vânzători şi firmele sunt cumpărători. Săgeţile dinspre exterior
reprezintă fluxul de lei, iar săgeţile dinspre interior reprezintă fluxul de
bunuri şi servicii.

Frontiera posibilităţilor de producţie

Figura 2.2 Frontiera posibilităţilor de producţie

B
Pantofi (miloane
perechi/an)

D
E

Costul de oportunitate este


înclinaţia frontierei
A
Compact discuri (milioane/an)

Frontiera posibilităţilor Un grafic care arată combinaţiile posibile de


de producţie bunuri care pot fi produse într-o economie în
condiţii date de înzestrare cu factori de
producţie şi tehnologie.
Microeconomie

Figura 2.3 Expansiunea frontierei posibilităţilor de producţie

Pantofi (milioane perechi/an)


FPP3

FPP2

FPP1

Compact discuri (milioane/an)

Microeconomie şi macroeconomie

Domeniul de cercetare al Economiei este divizat în două sub-domenii:


Microeconomie şi Macroeconomie.

Microeconomie Studiul alegerilor şi acţiunilor agenţilor


economici (gospodării, firme, guvern etc.).

De exemplu, un microeconomist ar putea studia efectele controlului chiriilor


asupra pieţei imobiliare din Bucureşti, impactul concurenţei firmelor străine
asupra industriei alimentare din România, sau efectele învăţământului
obligatoriu asupra veniturilor lucrătorilor.

Macroeconomie Studiul fenomenelor economice generale,


incluzând inflaţia, şomajul şi creşterea
economică.
Modul economic de gândire

De exemplu, un macroeconomist ar putea studia efectele împrumuturilor


contractate de guvern asupra ratelor dobânzii, modificarea ratei şomajului
sau diferite politici de creştere a standardului de viaţă.

2.2 ECONOMISTUL ŞI DECIZIA DE POLITICĂ ECONOMICĂ

Economie pozitivă şi economie normativă

Economie pozitivă O abordare a ştiinţei economice care operează


cu afirmaţii despre faptele economice şi
despre legăturile dintre ele.

Exemplu: „Legislaţia salariului minim generează şomaj.”

Economie normativă O abordare a ştiinţei economice concentrată


pe elaborarea de judecăţi de valoare în legătură
cu politici economice sau în legătură cu
condiţiile economice (ce condiţii economice
sunt bune sau rele).

Exemplu: „Guvernul ar trebui să mărească bursele studenţilor.”

2.3 DE CE EXISTĂ DIVERGENŢE ÎNTRE ECONOMIŞTI

Economiştii pot să nu fie de acord în legătură cu validitatea teoriilor


pozitive alternative care explică diverse fenomene.

Economiştii pot avea credinţe în valori diferite şi, prin urmare, diferite
concepţii normative asupra obiectivelor de politică economică.

2.4 MODELUL AVANTAJULUI COMPARATIV

Avantaj comparativ Abilitatea de a produce un bun sau un serviciu


cu un cost de oportunitate mai mic decât alt
individ sau decât o altă ţară.
Microeconomie

Principiul avantajului comparativ (exemplu)

SUA România
1 tractor = 100 ore de muncă 1 tractor = 500 ore de muncă
1 pereche pantofi = 2 ore de muncă 1 pereche pantofi = 5 ore de muncă

SUA: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare


pentru a produce cu un tractor mai mult înseamnă renunţarea la producerea a
50 perechi de pantofi.

România: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de


tractoare pentru a produce cu un tractor mai mult (500 ore) înseamnă
renunţarea la producerea a 100 perechi de pantofi.

Aşadar, România are un avantaj comparativ în producţia de pantofi.

Presupunem că fiecare ţară produce iniţial 1 milion de tractoare pe an şi


100 milioane perechi de pantofi pe an. Apoi, fiecare ţară îşi modifică
producţia în direcţia în care are un avantaj comparativ.

ƒ SUA produc în plus 100.000 tractoare pe an, modificând astfel


producţia de pantofi cu 10 milioane ore de muncă; producţia de
pantofi scade cu 5 milioane perechi;

ƒ România îşi măreşte producţia de pantofi cu 7 milioane perechi pe


an, modificând astfel cu 35 milioane ore de muncă producţia de
tractoare; producţia de tractoare scade cu 70.000 tractoare.

În urma acestor modificări, producţia anuală din ambele bunuri a crescut:

ƒ În SUA, producţia de tractoare a crescut cu 100.000 bucăţi. În


România producţia de tractoare a scăzut cu 70.000 de bucăţi.
Câştigul total net este de 30.000 tractoare;

ƒ În România, producţia de pantofi a crescut cu 7 milioane perechi. În


SUA producţia de pantofi a scăzut cu 5 milioane perechi. Câştigul
total net este de 2 milioane perechi de pantofi.
Modul economic de gândire

Câştiguri din comerţ (exemplu)

SUA România
A. Înainte de schimb

Tractoare produse 1.000.000 Tractoare produse 1.000.000


consumate 1.000.000 consumate 1.000.000
Pantofi (perechi) Pantofi (perechi)
produse 100.000.000 produse 100.000.000
consumate 100.000.000 consumate 100.000.000
B. După schimb

Tractoare produse 1.100.000 Tractoare produse 930.000


exportate ............... exportate ...............
consumate ............... consumate ...............
Pantofi (perechi) Pantofi (perechi)
produse 95.000.000 produse 107.000.000
exportate ............... exportate ...............
consumate ............... consumate ...............

Stabiliţi o cale de negociere între cele două ţări pe marginea repartizării


surplusului total de producţie (tractoare şi pantofi).

2.5 INTERDEPENDENŢĂ ŞI CÂŞTIGURI DIN SCHIMB

Emil şi Mihai lucrează fiecare 40 de ore pe săptămână. Ei îşi pot aloca


timpul pentru a cultiva cartofi, pentru a creşte animale sau, în diferite
proporţii, pentru ambele activităţi. Emil şi Mihai au condiţii diferite şi,
firesc, nu au aceeaşi pricepere şi îndemânare (vezi tabelul de mai jos).

Oportunităţile de producţie pentru Emil şi Mihai

Ore necesare producerii Cantitate produsă


unui kilogram de: în 40 de ore:
Cartofi Carne Cartofi Carne
Emil 10 ore/kg 20 ore/kg 4 kg 2 kg
Mihai 8 ore/kg 1 oră/kg 5 kg 40 kg
Microeconomie

Figura 2.4 Frontierele posibilităţilor de producţie pentru Emil şi Mihai

Emil Mihai

Carne (kg) Carne (kg)


40

B
2 20
A
1

0 2 4 0 2,5 5
Cartofi (kg) Cartofi (kg)

Frontierele posibilităţilor de producţie arată combinaţiile de carne şi cartofi


pe care le pot produce Emil şi Mihai.

Dacă Emil alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine
(săptămânal) 4 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul
pentru creşterea animalelor, obţine 2 kg de carne şi zero kg de cartofi. Dacă
Emil îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de ore
pentru fiecare), obţine 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne (punctul A pe
frontiera posibilităţilor de producţie).

Dacă Mihai alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine
(săptămânal) 5 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul
pentru creşterea animalelor, obţine 40 kg de carne şi zero kg de cartofi.
Dacă Mihai îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de
ore pentru fiecare), obţine 20 kg de carne şi 2,5 kg de cartofi (punctul B pe
frontiera posibilităţilor de producţie).

Dacă Emil şi Mihai rămân izolaţi unul faţă de celălalt, fiecare va consuma
exact ceea ce produce. Bunăstarea lor poate să crească dacă fiecare se
specializează într-o anume activitate şi intră în relaţii de schimb.
Modul economic de gândire

După câţiva ani, în care cei doi consumă combinaţiile din punctele A şi B,
Mihai face o propunere:

Mihai: Emil, îţi propun o afacrere! Tu ar trebui să nu mai creşti animale şi


să îţi aloci tot timpul cultivării cartofilor. În acest fel, dacă aloci
40 de ore pe săptămână cultivării cartofilor vei produce (săptămâ-
nal) 4 kg de cartofi. Dacă îmi dai mie un kilogram de cartofi îţi dau
în schimb 3 kg de carne. Astfel, vei putea consuma săptămânal
3 kg de cartofi şi 3 kg de carne, mai bine decât situaţia de acum,
când consumi 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne.

Emil: Pare o afacere bună pentru mine. Dar, nu înţeleg de ce îmi propui
aşa ceva. Dacă afacerea este atât de bună pentru mine nu poate fi
bună şi pentru tine…

Mihai: Este o afacere bună şi pentru mine! Dacă aloc 24 de ore pe


săptămână pentru creşterea animalelor şi 16 ore pentru cultivarea
cartofilor, obţin (săptămânal) 24 kg de carne şi 2 kg de cartofi.
După ce îţi dau ţie 3 kg de carne în schimbul 1 kg de cartofi voi
avea 21 kg of carne şi 3 kg de cartofi. În acest fel, voi avea cantităţi
de carne şi cartofi mai mari decât am acum.

Figura 2.5 Creşterea oportunităţilor de consum datorită schimbului

Emil Mihai

Carne (kg) Consumul Carne (kg)


după schimb
40
C Consumul
3 după schimb
D
Consumul în 21
2
condiţii de 20 B Consumul în
A izolare condiţii de
1
izolare

0 2 3 4 0 2,5 3 5
Cartofi (kg) Cartofi (kg)
Microeconomie

Schimbul propus oferă ambilor posibilitatea de a dispune de cantităţi mai


mari din ambele bunuri. Acest lucru nu ar fi fost posibil în condiţii de
izolare. După schimb, Emil poate să consume combinaţia din punctul C, în
loc de cea din punctul A, iar Mihai poate dispune de combinaţia din punctul D,
în loc de cea din punctul B.

Costul unei activităţi poate fi privit şi dintr-o altă perspectivă: în loc să se


compare inputurile necesare unei activităţi, se pot compara costurile de
oportunitate.

Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Mihai:

Pentru a produce 1 kg de cartofi, Mihai are nevoie de 8 ore de muncă.


Alocând 8 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Mihai alocă 8 ore
mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Mihai are nevoie de numai 1 oră
pentru a produce 1 kg de carne, 8 ore de muncă generează 8 kg de carne.
Prin urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru
Mihai este 8 kg de carne.

Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Emil:

Pentru a produce 1 kg de cartofi, Emil are nevoie de 10 ore de muncă.


Alocând 10 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Emil alocă 10 ore
mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Emil are nevoie de 20 ore pentru a
produce 1 kg de carne, 10 ore de muncă generează 0,5 kg de carne. Prin
urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru Emil este
0,5 kg de carne.

Costurile de oportunitate ale producerii de cartofi şi carne

Costul de oportunitate al producerii de:

Cartofi Carne

Emil 0.5 kg carne 2 kg cartofi

Mihai 8 kg carne 1/8 kg cartofi


Modul economic de gândire

În acest exemplu, Emil are un cost de oportunitate mai mic în producerea


cartofilor decât Mihai (0,5 kg de carne faţă de 8 kg de carne). Mihai are un
cost de oportunitate mai mic decât Emil în producerea de carne
(1/8 kg de cartofi, faţă de 2 kg de cartofi). Aşadar, Emil are un avantaj
comparativ în producerea cartofilor şi Mihai are un avantaj comparativ în
producerea cărnii. Ar fi imposibil ca o persoană să aibă un avantaj
comparativ în producerea ambelor bunuri!