BIOPOLIMERI

Biopolimerii – sunt polimeri produsi de organismele vii.

Se incearca inlocuirea materialelor plastice provenite din
petrol cu materiale biodegradabile cu proprietati
competitive. Biopolimerii au fost consideraţi ca fiind cele
mai promiţătoare materiale pentru aceste scopuri.

Materialele polimerice fabricate pornind de la

biopolimeri naturali, pot fi biodegradabile si pot juca un
rol considerabil in rezolvarea problemelor de mediu
ridicate de folosirea materialelor polimerice.
Polimerii biodegradabili se pot obtine si prin biosinteza
bacteriana din materiale naturale (poliesteri din
polizaharide), sau prin sinteze chimice din materiale
naturale regenerabile (poliesteri din acidul lactic - obtinut
prin fermentare pornind de la amidon.
CLASIFICAREA BIOPOLIMERILOR

• Polizaharide (amidon, chitosan,

celuloza, pectine, gume)
• Proteine
naturali
• Lipide (acetogliceride,ceruri)
• Polimeri speciali (lignina,
shellac, cauciuc natural)

• derivaţi ai celulozei
seminaturali • derivaţi ai amidonului
Lemnul
Utilizări ca material:
- ambalaje din lemn (lăzi, tamburi pentru cabluri)
- cutii de transport, paleţi
- construcţii
- industria mobilei - lemn, PAL, MDF (Medium Density
Fiberboard)
- combustibil
- composturi in agricultură (imbunătăţirea calităţii
solurilor)
Compoziţia chimică a lemnului (Fibre Celulozice
naturale):
- celuloza (42 - 55%)
- hemiceluloza (10-25%)
- lignina (18-33%)
- substanţe extractibile - ceruri, răşini, substanţe
pectice
Polizaharide
Celuloza
- este un compus organic constituient al membranelor
celulelor vegetale. Alaturi de lignina intra in structura
peretilor celulelor vegetale si confera organismelor
vegetale rezistenta mecanica si elasticitate.

Celuloza este constituită dintr-o catenă liniară, în care se

regăsesc mii de unități de D-Glucoza, legate între ele prin
intermediul unor legaturi beta.
Fibre celulozice
Obţinerea fibrelor celulozice:
- simpla colectare → bumbac (celuloză 82,7%,
hemiceluloză 5,7%,
pectină 5,7%, lignină 0%)
- proceduri complicate pentru indepărtarea ligninei, in
cazul lemnului, prin procedee:
- chimice (alcaline, acide, neutre, oxidative)
- mecanice
- termomecanice
- chimico-termomecanice
- explozie cu abur
- microbiene (enzimatice)
Fibre celulozice
De ce se folosesc?
- prezintă proprietăţi mecanice specifice comparabile cu
cele ale fibrelor de sticlă, datorită densităţii mai mici (dar
mai slabe ca fibrele carbon)
- sunt netoxice → fără efecte negative asupra sănătăţii
operatorului in timpul prelucrării compozitului
- sunt flexibile → nu se rup atunci cand formează unghiuri
ascuţite in timpul procesului de prelucrare.
- nefiind abrazive, se pot realiza compozite cu conţinut
ridicat de fibre celulozice, fără a apare probleme de uzură
ridicată a echipamentului (maşinilor) de procesare
- sunt biodegradabile → tendinţa actuală: compozite
biodegradabile din fibre biodegradabile + polimer
biodegradabil → pentru protejarea mediului
Utilizari ale fibrelor celulozice
- ţevi, panouri - cu matrice poliesterică (ex. panouri
de uşi)
- industria de automobile
- componente fabricate din compozite polimerice
armate cu fibre celulozice (ex. discul de frană -
inlocuieşte fibrele de azbest, panouri pentru uşi).
- industria ambalajelor - ex. cutiile pentru ouă
- materiale de construcţii, industria mobilei - MDF
Clasificarea fibrelor celulozice
Fibre celulozice monocelulare. Bumbacul
Bumbacul este un polimer liniar.
Unitatea care se repeta este
celobioza care este alcatuita din
doua unitati de glucoza. Polimerul
bumbac este alcatuit din aproape
5000 unitati celobiozice.
Fibre celulozice pluricelulare (liberiene) iuta, in,
canepa
Hemicelulozele
-polizaharide compuse din glucoză şi alte zaharide
- sunt amorfe
- răman in general asociate cu celuloza după indepărtarea
ligninei (structuri similare compatibile).
- au catena ramificată şi masa moleculară mai redusă
decat celuloza
(de 10-100 ori)
Lignina
- polimer cu structură complexă
- proprietăţi mecanice mai reduse decat ale celulozei.
- participă la rigidizarea materialului lemnos (lemnul =
compozit = fibre celulozice in matrice de lignină)
- are caracter hidrofob → reduce pătrunderea apei in
peretele celular (plante + arbori) → făcand astfel posibil
transportul soluţiilor apoase de nutrienţi prin ţesutul
lemnos
- conferă rezistenţă la atacul microorganismelor (nu
permite pătrunderea enzimelor ce pot degrada celuloza)
Acidul hialuronic
Din punct de vedere chimic, HA este o polizaharidă
liniară formată din acid D-glucuronic și N-acetil-d-
glucozamină care sunt legate între ele printr-o legătură
β-(1 → 3). Ar putea fi 250-25.000 de astfel de unități de
dizaharidă de bază într-un lanț polimeric de HA,
conectat prin legătura β-(1 → 4).

Acid hialuronic poate reține până la de 1.000 de ori

greutatea sa în apă.
Cauciucul natural
Cauciucul natural
- produs de origine vegetală → se găseşte in latexul
(emulsia apoasă) secretat de unele plante (cca 1000
specii)
- plantaţiile braziliene au fost distruse de un parazit
- este secretat şi de păpădie (Teraxacum officinale)
- cea mai importantă sursă = arborele de cauciuc
(Hevea brasiliensis) → furnizează >99% din producţia
mondială de cauciuc natural
- in 1875-1880 englezii au luat seminţe de arbore de
cauciuc şi, după numeroase incercări, au plantat in
coloniile din Asia de Sud (Thailanda, Indonezia,
Malaiezia, Sri Lanka, India) – peste 92% din producţia
mondială
- in Africa – Congo, Liberia, Nigeria
Arborele de cauciuc incepe să producă latex la 5-7 ani
de la plantare şi furnizează latex o perioada de aprox.
25-30 de ani.
- latexul este produs de aşa-numitele "celule de lapte"
localizate intre scoarţă şi cambiu → se extrage prin
crestarea coajei arborelui şi colectarea lichidului care
se scurge
- latexul constă in principal dintr-o dispersie de poli(cis
1,4-izopren) in apă (aprox. 30-38%) şi alte substanţe
(aprox. 5%)
Separarea cauciucului din latex:
- coagulare cu ajutorul acidului acetic (metoda
principală) → particulele de cauciuc se aglomerează →
separare prin filtrare, stabilizare şi uscare.
- evaporarea apei – metodă mai puţin răspandită
Proprietăţi:
- material solid, de culoare gălbuie
- insolubil in solvenţi polari (apă, acetonă, alcool)
- solubil in solvenţi nepolari (de ex. benzen, toluen,
tetraclorura de carbon)
Un arbore de cauciuc produce aprox. 2 kg de
cauciuc natural/an
- elasticitate inaltă şi rezistenţă mecanică f. bună atat in
stare vulcanizată cat şi in stare crudă (avantaj faţă de
cauciucurile sintetice)
Avantaje:
- se obţine din surse naturale regenerabile↔spre
deosebire de cauciurile sintetice ce au ca materii prime
petrolul şi gazele naturale
Utilizări: anvelope, elemente elastice, elemente
tampon de preluare a şocurilor.
Dezavantaje:
- rezistenţă scăzută la uleiuri
- rezistenţă scăzută la imbătranire
POLIMERI DIN CLASA PROTEINELOR

Caseină, proteine din zer, colagen, gelatină; zeină, soia,

gluten, albumine, colagen, fibroina din mătase,
polilisine, poliaminoacizi, elastina, acid poliarginil-
poliaspartic

Caseina
 FIBROINA

Fibroina este o proteină insolubilă prezentă în mătase

produsă de numeroase insecte, cum ar fi larvele
Bombyx mori și alte molii, cum ar fi Antheraea, Cricula,
Samia și Gonometa. Mătasea în starea sa brută
constă din două proteine ​principale, sericina și fibroina.
Viermele de mătase produce fibroină cu trei lanțuri,
ușoară, grea și glicoproteina P25 (Fibrohexamerin).
Lanțurile grele și ușoare sunt legate printr-o legătură
disulfurică, iar P25 se asociază cu lanțurile grele și
ușoare legate de disulfură prin interacțiuni necovalente.
Proteina fibroină grea este formată din straturi de foi
beta antiparalel. Structura sa primară constă în principal
din secvența recurentă de aminoacizi (Gly-Ser-Gly-Ala-
Gly-Ala) n. Conținutul ridicat de glicină (și, într-o măsură
mai mică, alanină) permite ambalarea strânsă a foilor,
ceea ce contribuie la structura rigidă a mătăsii și
rezistența la tracțiune. O combinație de rigiditate și
rezistență îl fac un material cu aplicații în mai multe
domenii, inclusiv biomedicină și fabricarea textilelor.
Proprietati fizico-mecanice sunt determitate de prezenta
sau absenta sericinei.
Matasea este una dintre cele mai rezistente fibre naturale.
Rezistanta la rupere 41-48 den/mm².
Aminoacizii dominanti sunt
cei cu catene scurte:
alanina, glicina, serina,
tiosina. Matasea spre
deosebire de lina nu
contine cistina, proprietatile
fibrei nu sunt controlate de
puntile de sulf ci de
ponderea legaturilor Van
der Walas.
Acidul polilactic PLA
- este un un poliester alifatic termoplastic produs din
resurse regenerabile, cum ar fi amidonul din porumb (în
Statele Unite) sau trestia de zahăr în restul lumii.
SINTEZA
Aplicatii

Se foloseste pentru:
- ambalaje,
- folii de compost
- veselă de unică folosință
- sub formă de fibre PLA articole de îmbrăcăminte de
unică folosință
- produse de igienă pentru femei și scutece.
- membrane polimerice pentru medicamentelor.
Acidul polilactic poate fi reciclat chimic în monomer prin
depolimerizare termică sau hidroliză. Când este purificat,
monomerul poate fi utilizat pentru fabricarea PLA virgin fără
pierderi de proprietăți originale.
 DEGRADAREA

- Hidroliza: grupările esterice ale lanțului principal sunt

clivate, reducând astfel greutatea moleculară.
- Degradare termică: un fenomen care duce la apariția
diferiților compuși, cum ar fi molecule mai ușoare și
oligomeri liniari și ciclici cu diferite mase
- Fotodegradare: radiațiile UV produc degradarea

PLA poate fi, de asemenea, degradat de unele bacterii,

cum ar fi Amycolatopsis și Saccharothrix.
ZEINA
Zeina este proteina continuta in boabele de porumb.
Are o serie de caracteristici și funcționalități unice,
ceea ce face zeina foarte valoroasă în diverse
aplicații comerciale.

Este un polimer:
- rezistent la pătrunderea apei și a grăsimilor.
- termoplastic, ceea ce înseamnă că materialele
plastice biodegradabile pot fi fabricate din zeină.
- Non-alergenic, care permite utilizarea sa în produsele
alimentare.
- Clasificat ca „GRAS”, (în general recunoscut ca
sigur) de F.D.A.
Zeina este compusa în principal din aminoacizi nepolari
precum leucina, prolina, alanina, glicina și valina. Mai
mult, filmele de zeină sunt în general luminoase și
prezintă o permeabilitate redusă la O2 și CO2.
Compozitia zeinei este: glutamină (21-26%), leucină
(20%), prolină (10%) și alanină (10%), care sunt
aminoacizi nepolari.
Zeina se prezinta:α, β, γ și δ.