SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ (scenetă )

 Personajele nu sunt nominalizate (cu câteva excepţii cu rol fix) pentru

a da posibilitatea regizorilor să împartă dialogurile în funcţie de
numărul de elevi pe care vor să îi implice. (Intreaga acţiune se
desfăşoară într-un loc deschis. Poate fi o sală de clasa)

Un grup de copii veseli fac planuri pentru vacanţa de iarnă:

– Eu merg la munte!
– Eu rămân în oraş fiindcă în fiecare zi voi merge la patinaj. Mă pregătesc
pentru concurs.
– Şi eu particip la acest concurs, aşa că vom merge împreună la
antrenamentele zilnice.
– Eu am promis bunicilor mei că vacanţa de iarnă am să mi-o petrec la ei!
Locuiesc la ţară şi este minunat. Abia aştept să mă joc cu pisicuţa Griuţa
şi cu Lăbuş, un câine alb cu o pată maro pe spate. Au si o văcuţă! In satul
acela am o mulţime de prieteni pe care sunt nerăbdător să îi revăd!
– Ce frumos trebuie să fie! Si eu voi merge la bunici, dar la vară. Acum
rămân acasă fiindcă mi-am propus să citesc mai multe cărţi ale căror
titluri m-au făcut tare curios.
– Văd că toţi aveţi ceva planificat, dar cred că nimeni nu are o perspectivă
a vacanţei mai frumoasă ca a mea!!!
– Măi să fie? M-ai făcut curioasă. Ce poate să fie aşa deosebit încât să
crezi că tu eşti „cel mai-cel mai”?
– RELU: Eheeee! Eu am o mătuşă în Provincia Laponia din Fiinlanda şi
în vacanţa aceasta m-a invitat împreună cu toată familia acolo ca să-l
vedem pe Moş Crăciun la el acasă!!!
– TOTI : Adevărat???
– Sigur şi precis! Sută-n sută… Garantat !
– Intr-adevăr este extraordinar!
– Relu, ştii, mi-a venit o idee! Dacă tu mergi în Laponia, nu vrei să duci
cu tine scrisorile noastre pentru Moş Crăciun?
– TOTI: DA, da, da!!!
– Ce idee bună!! Le vei pune direct în cutia poştală specială a lui Moş
Crăciun! Aşa vor ajunge mult mai repede şi sigur nu se vor rătăci!
– RELU: Da, nu am nimic împotrivă, chiar mă bucur să pot face ceva
pentru voi. Doar îmi sunteţi colegi!
– Uite eu ti-o voi da chiar acum, fiindcă era scrisă.
– TOTI, (care mai de care, dezordonat, se grăbesc să îi dea scrisorile) : Şi
eu… şi eu… şi eu ! (Relu ia scrisorile de la toţi)
– RELU: Eu nu mai pot întârzia fiindcă am de făcut bagajul. Chiar aztăzi
vom pleca.. (Ies toţi din scena în directii diferite, făcându-şi semne de
rămas bun cu mâna, strigând : în mod neorganizat):
– Pa! La revedere! Pe curând! Sărbători fericite!
– (Intră 2 povestitori):
– – Hm! Observi ce linişte este? Parcă nici nu-mi vine să cred!
– Aşa esrte, dar e firesc: elevii sunt în vacanţă şi şcoala într-adevăr pare
pustie fără ei.
– Nimic din gălăgia perioadelor de cursuri. Şi totuşi cineva se bucură! Nu
ştii cine?
– Păi… spre exemplu:
– Uşile! Uşile răsuflă uşurate că nu mai sunt trântite!
– Pereţii! Şi ei se bucură! Nu-i vezi cum se privesc uimiţi ? Nici nu le
vine să creadă că nu se mai freacă nimeni de ei !
– Balustrada! Şi ea se bucură fiindcă se se simte în sfârşit „balustradă” şi
nu tobogan!
– Parchetul e vesel şi el fiindcă nu mai stă pe post de patinoar.
– Aaa! Şi geamurile! Mai ales geamurile care nu mai tremură de teamă că
o minge le poate face ţăndări.!
– Ne-am luat cu vorba şi deja au trecut câteva zile de vacanţă.
– Oare ce- or mai face colegii noştri ?
– (In timp ce prezentatorii se retrag intră un grup de copii, mai mic decât
cel initial vorbind între ei în timp ce din directia opusă vine un alt elev
fluturând o scrisoare):
– NELU:-Hei!! Am primit prin curier rapid o scrisoare de la Relu. Este
pentru noi toţi. Am, citit-o ce-i drept , dar …hm! Sunt ni;te probleme cu
scrisoarea aceasta….dar mai bine las să vedeţi singuri!
– Citeşte-o,! Citeşte-o!
– NELU: Aşaaa: Dragii mei MOLEGI …..
– Ce? Cum ai zis?
NELU. Păi… aşa scrie aici: dragii mei MO-LEGI. Probabil a vrut să scrie
dragii mei colegi, dar voi nu ştiţi cum caligrafiază Relu?
– TOTI ( dând din mână a lehamite) Daaaaaa!
– Parcă scrie cu picioarele!
– NELU: Deci : Dragii mei molegi. Am ajuns cu bine în Rovaniemi –
FORAŞUL din Laponia în care LĂCUIEŞTE mătuşa mea.
– Aoleuuuu! Stai aşa că nu înţeleg nimic: Cum ai zis? A ajuns cu bine în
foraşul în care lăcuieşte mătuşa?
– Ei, nu… Precis a vrut să spună că a ajuns în oraşul în care locuieşte
mătuşa! Nu LĂCUIEŞTE!
– AAAaaa! Da, mai departe!
– RENUL nu a fost aglomerat şi am stat pe nişte TOCURI la fereastră…
– Păi a mers călare pe ren?
– Nuuuuu cu trenul , dar a mâncat o literă. Pe T şi trenul s-a transformat
în ren…!
– Bine , bine, dar mai departe zice că a stat pe nişte TOCURI la fereastră!
– Probabil pe LOCURI la fereastră dar a nu făcut din bucla literei „ l”
decât o liniuţă şi a ieşit „t”
– NELU: Nu mă mai întrerupeţi! Deci…. am stat pe tocuri la fereastră aşa
că am putut PLIVI toate peisajele fără nici un fel de probleme. Nu ne-a
scăpat nimic!
– Vrei să spui că el şi familia lui au PLIVIT tot, fără să le scape nimic…
chiar aşa în mersul trenului?
– Uf! Ce nu înţelegi?: A PRIVIT nu a PLIVIT peisajele! A scris L în loc
de R!
– Nelu (citeşte mai departe) Hai ascultaţi mai departe: Când a oprit trenul
în BARĂ.. (se opreste puţin în timp ce ,
– TOŢI exclamă: Aoleu! A oprit trenul în bară? A fost un accident
feroviar?
– Nu…a vrut să spună : „Când a oprit trenul în gară”.
– NELU ::Când a oprit trenul în bară , pe peron ne aştepta MĂTURA
mea şi cei doi MERISORI. I-am îmbrăţişat cu mare drag.
– – Mătura lui?: şi merişorii? I-a îmbrăţişat cu drag? Dar cine i-a dus
înainte pe peron ?
– Nuuuu! Precis că a nu a vrut să spună că îl aştepta pe peron MĂTURA
ci mătuşa şi nu cei doi MERIŞORI, ci cei doi verişori.
– Daaaa! Vai şi amar cu scrisul lui! Ne trebuie un translator!
– NELU: Mai departe: Oraşul este minunat: străzile sunt ZEMOASE şi
copacii sunt ÎMBROBODIŢI cu CECURI multicolore care
LAMINEAZĂ trecătorii.
– Stai aşa că aici chiar că nu mai înţeleg nimic. Mai zi o dată:
– NELU: străzile sunt ZEMOASE şi copacii sunt ÎMBROBODIŢI cu
CECURI multicolore care LAMINEAZĂ trecătorii.
– Adică vrea să spună că străzile sunt zemoase adică ude?
– Nu zemoase ci frumoase, dar… aşa scrie el!
– Şi copacii nu sunt îmbrobodiţi ci împodobiti. Cu becuri multicolore nu
cu cecuri.
– Care laminează trecătorii? Adică îi striveşte aşa… ca la desene
animate ?
– Nu !!! Nu laminează ci îi luminează a vrut să zică!!!
– Aaaaahh! E o intreagă aventura cititul acestei scrisori!
– NELU: (citeşte) In vitrine sunt o mulţime de ŢUCURI de nu mai ştii ce
să ALERGI.
– Pe asta am înţeles-o eu! Vroia să spună: lucruri nu ţucuri şi alegi nu
alergi. M-am plictisit rău!
– NELU. Mai este puţin:” Fiindcă era târziu am mers direct la mătuşa
acasă . Ne-a ospătat cu mămăliguţă cu PETE DE APĂ DULCE şi
prăjitură cu cremă de … CUCI.
– Mătuşa şi mama au băut o limonadă DEMENTĂ, iar eu cu verişorii mei
am băut câte un ceai îndulcit cu FIERE , în care am pus multă
TĂMÂIE… A fost minunat!
– —Bleah!, bleah! Ce porcărieeee! Ce gusturi ciudate au cei din
Laponia!!!
– – Stai , stai… ai spus mămăliguţă cu PETE de apă dulce, dar eu nu cred
că a mâncat o mămăligă pătată. Eu cred că a vrut să spună PEŞTE adică a
mâncat mămăliguţa cu peşte de apă dulce…
– A….
– Şi prăjitura cu cremă de cuci? Poate că era aperitiv… dar CUCII sunt
comestibili?
– Ha, ha, ha! Era vorba de prăjitură cu nuci presupun!
– Şi Ceaiul era indulcit cu miere nu cu fiere . Si au adăugat lămâie nu
tâmâie.
– Vezi că abia înţelegem ce scrie ? Si mai zice că este în clasa IV. I se
părea că este nedreptăţit când primea o notă mică din cauza felului în care
scrie!
– Simt că îmi pierd răbdarea, dar te rog citeşte mai departe
– NELU.. Unde am rămas… da… „Eram foarte obosiţi aşa că ne-am
CUŞCAT pe nişte canapele de PILE şi ne-am învelit cu PATURILE cele
mai mari pe care le avea mătuşa.
– S-au Cuşcat pe nişte canapele din pile? Aaaaa!… Probabil s-au culcat,
dar vai de spinările lor sărmanii! Să se culce pe canapele de pile!?!!. Cum
or arăta canapelele acestea? O fi pilă lângă pilă… sau cum? Că nu înţeleg.
– Stiu şi eu…
– A! Staţi că precis este vorba despre canapele de PIELE pe care s-au
culcat şi s-au învelit cu… aoleu! cu paturile cele mai mari!!!
– Dar cum de s-au învelit cu PATURILE cele mari? Au dormit pe sub
paturi?
– Nuuuuu! Eu cred că a scris A in loc de Ă. Era vorba de pături! S-au
învelit cu pături!!
– NELU … Ia te uită! Zice în continuare că a dormit ca-n FÂNUL lui
Avram!
– Dar cine este Avram? . Vreun cioban şi are căpiţe cu fân în care dorm
oamenii?
– Hei.hei! Nu ştiţi expresia „ Mă simt ca-n sânul lui Avram”care se
foloseşte atunci când vrei să spui că cineva se simte foarte bine ? Cred că
de fapt asta a vrut să ne spună : că a dormit ca-n SÂNUL lui Avram!
– NELU.. deja am transpirat citind aşa încâlcitură. Văleu! Ia… ia… ia
uite ce scrie aici…” In graba plecării am uitat acasă scrisorile pe care mi
le-aţi dat pentru Moş Crăciun, dar să nu vă faceţi griji pentru că eu am
ţinut minte tot ce a cerut fiecare dintre voi şi i-am scris eu o singură
scrisoare în numele vostru .
– TOTI CU FEŢE SPERIATE: Vai de noi şi de noi! Mai bine nu i le
dădeam! Cine ştie ce aiureli o să scrie!
– NELU.: Gata, uite că .. in sfârşit încheie scrisoarea:
– RAG mult. MIE să vă scriu, dar acum trebuie să ies la LIMBARE cu
matuşa fiindcă afară LINGE frumos. Al vostru BELU !
– Cum adică RAGE MULT?
– Incerc si eu să descifrez. A! Uite: aici cred că a mancat o litera, a scis
mi-a împreunat si a pus şi un punct aiurea. A vrut să spună: DRAG
MULT MI-E să vă scriu dar
– trebuie să ies la … limbare … adică la plimbare cu MĂTUŞA
FIINDCĂ LINGE AFARĂ…phiii doar nu linge mătuşă-sa pe afară!
Trebuia să pună virgulă după mătuşă şi să scrie ninge afară, nu linge
afară. Şi uite cum semnează : Işi zice BELU în loc de Relu. De acum
Belu să-l strigăm până când o învăţa să scrie corect.
– NELU : (Aruncând scrisoarea jos) Abia aştept să vină înapoi. Am să
merg la el zilnic şi am să fac dictare cu el până când o învăţa să scrie
corect.
– Da, ai dreptate, este un lucru bun. Dar trebuia să facem noi demult
treaba asta. O să vină Moş Crăciun şi cine ştie ce a scris Relu ! Mi-e şi
frică să gândesc
– (Copii toţi ies din scenă vociferând)
– TOTI:aşa ceva nu se poate! Lasă că vine el înapoi…
– (Intră povestitorii): Aşa se întâmplă când nu se dă importanţă felului în
care scriem. Chiar şi la calculator! O mulţime de greşeli ! Este adevărat
că poţi atinge greşit tastele, dar nimic nu ne împiedică să recitim ce am
scris şi să corectăm. Ca să nu mai vorbim de temele pe care le avem de
făcut, lucrările la examene, testele… Degeaba cunoaştem subiectul dacă
vom scrie un cuvânt greşit care să denatureze răspunsul!
– Mai sunt situaţii în care elevii au folosit cuvinte fără să le cunoască
perfect sensul, sau au uitat să pună o virgulă, sau nu pun cuvintele corect
în frază din neatenţie dând naştere la interpretzări greşite. Imi amintesc că
într-o lucrare de control un elev scria:
– Impăratul avea o livadă mare şi un măr în fund. Sau ;”creierul este un
organ oarecum indispensabil capului”
– Ha-ha-ha! Cred că pe-asta ar trebui să o ştie şi Relu!!!!.
– Sau: Un fiu trimite telegramă tatălui şi-i cere să-i trimită urgent două
paturi, când de fapt îi trebuiau două pături!
– De-asta stau şi mă gândesc la scrisoarea pentru Moş Crăciu pe care a
scris-o Relu în numele colegilor lui. Oare o fi scris corect?
– Rămâne să vedem acum, fiindcă Moş Crăciun tocmai a sosit la ei….
– (Se retrag povestitorii şi din directii diferite se intră în scenă. Dintr-o
parte copiii , din cealaltă parte Moş Crăciun cu un sac mare…)
– Copiii TOTI:scandează)Moş Cră-ciun! Moş Cră-ciun!
– Moş Crăciun: Ho-ho-ho! Bine v-am găsit dragii Moşului! Cât de mult
îmi plac copiii când sunt voioşi! Tare îmi place să vă aud glăscioarele!
Vreţi să îmi cântaţi ceva?
– TOTI: Daaaa!
– ( copiii cântă „Moş Crăciun cu plete dalbe sau orice alt cântec despre
Moş Crăciun)
– Moş Crăciun: Ce mult mi-a plăcut!! Eiiii… Măi copii, Spiriduşii mei
mi-au povestit multe despre voi. Şi bune şi mai puţin bune… dar eu am
mare încredere în voi şi sunt convins că vă veţi corecta greşelile, aşa că
am încercat să vă îndeplinesc dorinţele. Am primit scrisoarea voastră.
Aveţi gusturi destul de ciudate, dar… dacă voi aţi cerut, eu … am
încercat să aduc tot. Şi ca să nu mai pierdem vremea, că am muuuuult de
umblat, am să vă strig pe fiecare în ordine…
– (Moş Crăciun strigă fiecare copil: Ioana, ţie ţi-am adus darul pe care l-ai
cerut, dar să ştii că spiriduşii mei au căutat mult până au găsit. Iată, aici în
cutie este CĂPUŞA cerută de tine..
– (-toţi râd) O căpuşă?
– Ioana: Poftim? Căpuşă? Dar eu am cerut o PĂPUŞĂ!
– Moş Crăciun: Imi pare rău , dar uite, am scrisoarea aici: Priveşte ce
scrie! (Toţi privesc şi spun: Da, aşa scrie…
– (Ioana i-a cutia şi se îndepărtează plângând)
– Ionel, tu trebuie să fii un copil foarte vrednic! Tu cureţi vasele cu TIX?
– Ionel : Eu? Nu!
– M.C- Atunci mama ta? Pentru dânsa mi-ai cerut TIX ?
– Ionel. Nu…. eu am cerut un PIX deosebit, care să aibă patru mine
diferite
– M.C… of, of… aşa scrie…..! Ia-l!Altceva nu ţi-am adus.
– M. C. Viorica, tu mergi afară la sania mea. Ceea ce mi-ai cerut tu este
prea voluminos si nu puteam pune în sac. O să-ţi dea darul spiriduşul meu
care mă ajută . .
– (Viorica iese bucuroasă)
– MC (Moş Crăciun). Cristian, la tine este o problemă. Ce mi-ai cerut tu
n-am putut aduce. Cum ai crezut tu că pot aduce un CANION?
– Cristian: Moş Crăciun, cum puteam cere aşa ceva? Canionul este o vale
îngustă și adâncă, între doi pereți verticali, săpată de apa unui râu! Eu am
cerut un CAMION!!!
– M-C. Vizibil necăjit. Of, of! Eu am adus numai ce scrie aici.
– Camion, canion… ! Este scris M în loc de N.
– (Copiii sunt din ce în ce mai neliniştiţi, şuşotesc între ei şi fac gesturi
care exprimă supărarea, grija.)
– M. Crăciun: Vladimir, tu ce faci băiatule cu o haină ROASĂ? Uite, ţi-
am adus-o!
– Vladimir. Moş Crăciun , eu am vrut o haină GROASĂ!
– M.Cr. (Se ia cu mâinile da cap) Aşa ceva nu mai mi s-a întâmplat. Sunt
atât de supărat încât îmi vine să plec de aici! Să golesc totuşi sacul fiindcă
trebuie să merg şi la alţi copii!
– (Tocmai intră Viorica furioasă ) Moş Crăciun! Spiriduşul mi-a dat din
sanie o… Oaie! Ce să fac eu cu oaia?
– -M. Cr. In scrisoare scrie negru pe alb că tu îţi doreşti o MIOARĂ,
adică o oiţă . Mioare se numesc oile mai tinere.
– Viorica: dar eu am cerut o VIOARĂ, nu o mioară! (plânge)
– M.C.Nu, nu, nu! Aşa ceva nu se poate. N-am să mai vin nicodată la
voi !
– (M. C. Este din ce în ce mai supărat) Poftim! Ionel îmi cere o
SURCICĂ de GUINEEA! Am trimis spiriduşul tocmai în Guineea să-i
aduc o surcică lui Ionel ! Poftim, ia-o!
– Ionel. Moş Crăciun, nu te supăra, dar eu am acasă un purceluş de
guineea şi am vrut să am pereche. Eu am cerut purcică de guineea , nu
surcică de guineea!
– M. C. Nici nu mai comentez. V-am spus că sunt taaaare supărat. Poate
la Sandu am adus ce mi-a cerut. Ia această cuşcă mică. Ai un hamster?
– Sandu: Nu Moş Crăciun, eu nu o CUŞCĂ mică ci o puşcă mică am
vrut.
– Moş Crăciun. Nici nu mai vreau să aud! Luaţi-vă lucrurile aşa cum le-
aţi cerut şi să plec mai repede de aici. Silvia! Ai aici în această cutie cei
doi doi CÂRCEI din sârmă ceruţi.
– Silvia, izbucnind în plâns. Eu vroiam CERCEI, nu cârcei!
– M.Cr. Nelu mi-a cerut un TREIULEŢ. I-am adus un treiuleţ din carton
sclipitor, dar acum mă gândesc să vă dea doamna învăţătoare la toţi câte
un treiuleţ în catalog pentru felul în care scrieţi să ţineţi minte!.
– TOŢI! Moş Crăciun, Moş Crăciun , te rugăm să nu mai fii supărat. Nu
noi am scris, ci colegul nostru care a fost în Laponia.
– Moş Crăciun. ( Se mai inseninează puţin.) Aaaaa! Aşadar un singur
copil a făcut toate aceste greşeli. Trist, foarte trist, dar bine că nu sunteţi
toţi la fel, fiindcă eram hotărât să nu mai vin deloc. Totuşi şi voi sunteţi
vinovaţi. V-aţi amuzat probabil de greşelile de scriere ale colegului vostru
în loc să luaţi atitudine şi să-l ajutaţi să înţeleagă cât este de important să
scrie corect. Uite ce se poate întâmpla. Să vă fie învăţătură de minte şi la
anul să aveţi grijă cum scrieţi. Aaaaa! Uitasem ! Ho-ho-ho! (râde ) . Mai
am aici în sac din partea celui care a scris , un dar comun. Dar acum stau
şi mă întreb oare ce o fi vrut de fapt să ceară.
– TOTI: Dar ce a scris ? Ce a scris?
– Moş Cr. (Se scutură de atâta râs) Pentru fiecare dintre voi câte o
pereche de SCAIEŢI !
– TOTI: Scaieţi?
– Mos Craciun.(râde şi scutură sacul din care cad o mulţime de scaieţi,
sau pachetele in care se presupune că sunt scaieţi)
– Moş Crăciun, cred că nu SCAIEŢI, ci SCARPEŢI a vrut Relu să ne
aduci. Hotărâsem împreună ca la orele de sport să fim încălţaţi toţi la fel.
– – Precis a vrut să ne facă o surpriză!
– M.C. Şi v-a făcut într-adevăr o maaaare surpriză.
– O să-i facem şi noi o surpriză când v-a veni. O să-l aşteptăm toţi în gară
şi fiecare o să avem câte o mătură în mână. Ba o să ne arătăm foarte
supăraţi dacă nu le pupă pe toate.
– Mos. Crăciun. : Cum aşa?
– Păi el ne-a scris că în gară în oraşul din Laponia l- a aşteptat mătura şi
cei doi merişori
– Şi a fost atât de fericit încât i-a îmbrăţişat pe toţi. Noi ne vom preface că
nu am înţeles că el a vrut să spună că era aşteptat de mătuşa şi cei doi
verişori şi-i vom zice că ne-am gândit să-i repetăm bucuria de a fi aşteptat
la fel şi în gara de la noi, ba chiar de mai multe mături pe care să le şi
sărute ! La fel ca acolo! Exact cum ne-a scris! Şi-i arătăm scrisoarea pe
care a scris-o.
– (Toţi râd)
– Toţi: Moş Crăciun, îţi promitem că de acum înainte vom da importanţa
cuvenită scrisului şi sigur îl vom ajuta şi pe Relu .
– Mos Crăciun: Ei, aşa vă vreau! Este târziu, dar tot mai vreau să aud un
cântec.
– Toţi copiii cântă un alt cantec specific, sau un colind.
– – Sfârşit –