Mihai Ignat

FERMOARE, NASTURI ŞI CAPSE

(piesă de teatru)

Personajele:
ANA
CRIS
PAUL

Acţiunea poate fi plasată oriunde permite/sugerează natura replicilor şi a situaţiilor:

acasă la unul dintre eroi, într-o sală de aşteptare, la periferia unui oraş etc. Sugerez ca în
anumite situaţii replicile să se suprapună parţial, pentru a creşte gradul de naturaleţe al
dialogului.

- 2007 -
2
 LA ÎNCEPUTUL PIESEI NU E NICI UN PERSONAJ ÎN SCENĂ. DUPĂ UN TIMP
INTRĂ CRIS, CARE SE AŞEAZĂ. ARE O MINĂ GRAVĂ ŞI PRIVEŞTE ÎN GOL. LA UN
MOMENT DAT INTRĂ PAUL, CARE PARE ŞI EL FRĂMÎNTAT DE CEVA, DOAR CĂ SE
FOIEŞTE ÎNTRUNA. DUPĂ UN INTERVAL DE TĂCERE, PAUL ÎNCEPE SĂ VORBEASCĂ
FĂCÎND NUMEROASE PAUZE.

PAUL: Am nevoie de-o ţigară. (PAUZĂ) Ce bine că nu fumezi. Uite, acum mie-mi arde buza după
o ţigară, pe cînd tu poţi sta liniştit. Din punctul ăsta de vedere, vreau să zic. (PAUZĂ) Deşi,
pe de altă parte, dacă fumai, acuma puteai să-mi dai o ţigară. (PAUZĂ) Dacă aveai,
bineînţeles. Se putea întîmpla să n-ai nici tu. (PAUZĂ) Deşi am observat o chestie: dacă
într-o încăpere sau la o masă sau oriunde-ar fi sînt cel puţin doi fumători, niciodată nu se
întîmplă ca nici unul să nu aibă ţigări la el. Aşa că dacă erai fumător, ai fi avut cu siguranţă
ţigări la tine. (PAUZĂ) Asta dat fiind că eu n-am ţigări. (PAUZĂ) Îţi dai seama: dacă erai
şi tu fumător, şi n-aveai ţigări, trebuia să am eu. Ar fi fost obligatoriu. (PAUZĂ) Ce
chestie! (PAUZĂ) Nu? (PAUZĂ) Aşa că era imposibil ca tu să n-ai ţigări, dacă ai fi fost
fumător. Dar fiindcă nu eşti, n-are cum să se aplice regula…
CRIS: (BRUSC, ÎNTRERUPÎNDU-L) Am o brichetă.
PAUL: Te-ai apucat de fumat.
CRIS: Nu.
PAUL: Păi, la ce-ţi trebuie o brichetă ?
CRIS: Aşa, să fie. (PAUZĂ LUNGĂ, TIMP ÎN CARE PAUL SE TOT FOIEŞTE)
PAUL: Spune ceva.
CRIS: Ce să spun?
PAUL: Nu ştiu. Orice.
CRIS: Da’ de ce trebuie să spun ceva?
PAUL: Nu ştiu. Aşa.
CRIS: De ce nu spui tu?
PAUL: Păi am spus. Cine-a vorbit despre ţigări, nu eu?
CRIS: Mai spune.
PAUL: Despre ţigări?
CRIS: Despre ce vrei tu. Mie nu-mi vine nimic în minte.
PAUL: Vezi? Nici mie. (PAUZĂ) Ana unde e?
CRIS: Nu ştiu.
3
PAUL: Mai ţii minte? Acum opt luni eram tot aici, şi aşteptam să termine ăia de la florărie
coroana…
CRIS: Da, întîrziaseră.
PAUL: Ne spuseseră să venim la ora două, dar nu era gata. Au zis să revenim la trei. (PAUZĂ)
Dacă ne-ar fi zis să venim la trei, veneam la trei.
CRIS: Aşa ai zis şi-atunci. Te grăbeai undeva?
PAUL: Nu, da’ mă gîndeam că nu-s parolişti. Halal firmă!
CRIS: Au zis c-au avut multe comenzi.
PAUL: (DUPĂ O SCURTĂ PAUZĂ) Ştii, m-am tot gîndit: dacă aveau atîtea comenzi de coroane,
înseamnă că zilele alea… au fost mulţi.
CRIS: Mulţi?
PAUL: Ştii tu…
CRIS: De ce nu le zici pe nume?
PAUL: Doar ştii despre ce vorbesc.
CRIS: Nu e mare lucru să le spui pe nume. Nu te ştiam superstiţios.
PAUL: Nici nu sînt.
CRIS: Atunci zi-le pe nume.
PAUL: Văd că nici tu nu le zici.
CRIS: Ba da, le zic.
PAUL: De cinci minute vorbim despre ei, şi nu le-ai spus niciodată pe…
CRIS: (ÎNTRERUPÎNDU-L) …Morţi. (PAUZĂ LUNGĂ) Acum e bine?
PAUL: Mă gîndeam că o fi fost una din perioadele alea.
CRIS: Poftim?
PAUL: …În care mor mai mulţi decît de obicei. Ştii, cînd sînt călduri mari sau cînd e foarte frig.
(SCURTĂ PAUZĂ) Da’ nu era cazu’: din cîte-mi amintesc, zilele alea n-a fost nici prea
frig, nici prea cald.
CRIS: (SEC) Ce baftă pe capu’ meu: tu întrebi, tu răspunzi.
PAUL: Bine, nu mai zic nimic.
CRIS: Ţi-am cerut eu asta?
PAUL: Gata, am tăcut.
CRIS: Paul, ţi-am cerut eu asta? (PAUZĂ LUNGĂ, ÎN CARE PAUL SE TOT FOIEŞTE)
PAUL: Auzi, spune-mi şi mie: la ce-ţi trebuie bricheta?

4
CRIS: Îţi spun dacă-mi spui şi tu de ce nu te duci să-ţi cumperi ţigări.
PAUL: M-am lăsat de fumat.
CRIS: Aha, acuma-nţeleg de ce te foieşti atîta. (SCURTĂ PAUZĂ) De cînd te-ai lăsat?
PAUL: De trei zile, unsprezece ore şi… cît e ceasu’?
CRIS: (SE UITĂ LA CEAS) Trei şi şaişpe.
PAUL: …Şi… (DUPĂ CÎTEVA CLIPE DE GÎNDIRE) 43 de minute. Trei zile, unşpe ore şi 43 de
minute.
CRIS: Prin urmare de trei zile-jumate eşti nefumător.
PAUL: Mda, poţi zice şi aşa.
CRIS: A, deci să-nţeleg că în aceeaşi încăpere pot fi doi nefumători.
PAUL: (SEC) Amuzant.
CRIS: Nu, tu eşti.
PAUL: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Care-i faza cu bricheta?
CRIS: Nici una. Pur şi simplu ţin o brichetă în buzunar.
PAUL: Nimeni nu ţine o brichetă în buzunar dacă nu fumează.
CRIS: Pînă la urmă n-ai spus cuvîntu’ ăla.
PAUL: Care?
CRIS: “Morţi”.
PAUL: Păi acum de ce să-l mai zic?
CRIS: Aşa, ca să-mi dovedeşti că-l poţi zice.
PAUL: O să-l folosesc cînd o fi nevoie. (PAUZĂ)
CRIS: Ştii, mă tot gîndesc… Îl şi visez.
PAUL: Pe Eugen?
CRIS: Da. (PAUZĂ) Înainte nu visam. De fapt, visam, da’ nu-mi aduceam aminte ce visam. Aşa
zic doctorii. Acuma, dimineţile îmi amintesc frînturi de vise. Apare şi el, uneori.
PAUL: Vise de-alea urîte?
CRIS: De obicei, nu. De fapt, doar de vreo două-trei ori. Prima dată, chiar a doua zi după ce…
(SCURTĂ PAUZĂ) Eram cu el la McDonald’s, iar acolo un chelner…
PAUL: (ÎNTREURPÎNDU-L) La McDonald’s nu sînt chelneri.
CRIS: Ştiu şi eu asta, da’ aşa era visu’. Şi chelneru’…
PAUL: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Ar fi mişto să fie chelneri la McDonald’s.
CRIS: Dacă mă laşi să termin de povestit, discutăm şi problema cu chelnerii de la McDonald’s.

5
PAUL: Aşa, şi chelneru’…
CRIS: Chelneru’ ne aduce la masă o tavă cu trei obiecte: un brici, o brichetă şi…
PAUL: (ÎNTRERUPÎNDU-L) O brichetă?
CRIS: (IGNORÎND ÎNTRERUPEREA) …şi un capsator. Iar Eugen se repede la capsator şi-mi
zice: “Trebuie să-ţi capsez urechile de cap, altfel îţi iei zborul. Mi-eşti prieten, nu pot să te
pierd.”
PAUL: (RÎS SEC) Chiar ai visat tîmpenia asta?
CRIS: Ce, crezi că inventez?
PAUL: Nu, sună prea cretin ca s-o fi inventat.
CRIS: …Iar eu mă gîndeam, în vis, ştii, îmi ziceam: “Bine că n-a ales briciul.”
PAUL: În vis eşti mai haios decît în realitate.
CRIS: În realitate eşti mai tîmpit decît în visele mele.
PAUL: M-ai visat şi pe mine?
CRIS: Erai la masă cu noi. Tu ai ales briciul.
PAUL: Briciul? În realitate aş fi ales bricheta.
CRIS: De ce? Doar te-ai lăsat de fumat.
PAUL: Da’ tu, că nici nu fumezi, de ce-ai la tine o brichetă?
CRIS: Aşa, de sanchi! Şi nu mă mai fute la cap! (PE ULTIMELE CUVINTE ALE LUI CRIS
INTRĂ ANA.)
ANA: …Oraşu’ ăsta e de tot rahatu’!
CRIS: Hei, Ana, ziceai că vii mai repede!
ANA: Mai repede traversezi jungla amazoniană decît oraşu’ ăsta! Mă mut la ţară!
CRIS: Tu?! Ai muri în cîteva zile.
ANA: Ce tot spui acolo?
CRIS: Dacă nu inhalezi gaze de eşapament şi nu urci nici o scară rulantă vreme de-o săptămînă, te-
mbolnăveşti. Zi tu, Paul, n-am dreptate?
ANA: Nu, pe bune, oraşu’ ăsta devine din ce în ce mai mare: pînă-l traversezi, îmbătrîneşti.
CRIS: O, dar tu, Ana, vei îmbătrîni frumos…
ANA: Paul, ce-are prietenul tău?
PAUL: Ce, nu e şi-al tău? (SCURTĂ PAUZĂ) Ana, nu te-ai apucat cumva de fumat?
ANA: Ce, n-ai ţigări?
CRIS: Păi ziceai că te-ai lăsat.

6
PAUL: Întrebam şi eu aşa, ca să treacă vremea…
ANA: Ce, te-ai lăsat?
PAUL: Da. Nu te-apuci?
ANA: De ce? N-am nevoie de ţigări ca să crăp. O să crăp într-un ambuteiaj, făcută sandviş într-un
autobuz aglomerat, şi n-o să-şi dea seama nimeni decît la capăt de linie.
PAUL: O, Ana e-ntr-o pasă lirică…
ANA: Să ţi-o trag! Uite cum facem: eu ies şi mai intru o dată. Poate îmi faceţi o primire mai
călduroasă.
CRIS: “Faceţi”? Da’ eu ce ţi-am făcut?
ANA: Deci ne-am înţeles. (IESE)
CRIS: Eu vorbesc, eu aud…
PAUL: Ce se întîmplă cu fata asta?
CRIS: De unde să ştiu eu? Întreab-o.
PAUL: Dacă stă locului, o-ntreb. (SCURTĂ PAUZĂ) Mişto geacă. E nouă?
CRIS: Nu.
PAUL: Se vede. E demodată.
CRIS: Atunci de ce-ntrebi dacă-i nouă?
PAUL: Să văd dacă minţi.
CRIS: Şi dacă minţeam, ce?
PAUL: Băi, ce face Ana? Zicea că numa’ iese şi se-ntoarce.
CRIS: Fată deşteaptă: nu se mai întoarce.
PAUL: S-o fi dus să… (SE OPREŞTE)
CRIS: Să…?
PAUL: Habar n-am. E ciudată de cînd Eugen… (SE OPREŞTE)
CRIS: De ce te-ai oprit? (SCURTĂ PAUZĂ) Hai, spune! Ce mare lucru? De cînd Eugen…?
PAUL: (IZBUCNIND) …Şi-a făcut-o cu mîna lui, ca bou’! Eşti mulţumit?
CRIS: Dacă Ana era aici, îţi scotea ochii.
PAUL: Cînd s-o întoarce, poţi să-i spui ce-am zis.
CRIS: Dacă eşti tare, o să-i spui tu.
PAUL: Ce, vrei să spui că-nţelegi de ce-a făcut-o?
CRIS: Nu mă interesează.

7
PAUL: De fapt, nici pe mine. A făcut o chestie atît de idioată, încît nu mă interesează ce-a făcut,
de ce-a făcut, cum a făcut-o…! Unde naiba-i fata asta ?! (PAUZĂ) Auzi, Cris, tu cum
crezi c-o să mori?
CRIS: De unde să ştiu?
PAUL: Da’ nu eşti curios?
CRIS: E ultimul lucru pe care vreau să-l aflu.
PAUL: Dă-ţi cu presupusu’.
CRIS: Ce rost are? E ca şi cum aş juca la loterie.
PAUL: Asta e! Poate că Eugen… a vrut să elimine aleatoriul. A vrut să deţină controlul.
CRIS: Tare-aş vrea să-ţi deţii tu controlul…
PAUL: Vorbesc serios.
CRIS: Şi eu. (PAUZĂ) Nu era decît un excentric.
PAUL: Excentric, pe naiba! Scuză-mă, dar… era cel mai previzibil tip pe care-l cunoşteam. Atîta
tot.
CRIS: Psihologie de doi bani. Dacă era aşa de previzibil, spune: de ce s-a… de ce s-a sinucis?
PAUL: Voia controlul, ţi-am zis.
CRIS: (IRONIC) …Şi-atunci şi-a luat zilele! Logic!
PAUL: Bine că ştii tu de ce şi le-a luat!
CRIS: Poate-mi spui de ce haina asta ţi se pare demodată.
PAUL: Păi e plină de fermoare.
CRIS: Ce, sînt prea multe?
PAUL: Îţi plac fermoarele? Văd că geaca e plină de fermoare.
CRIS: Ţi se par prea multe?
PAUL: Pentru vîrsta ta, da.
CRIS: Pentru vîrsta mea?!
PAUL: Păi jachete din astea cu fermoare argintii, metalice, cu zimţi mari, poartă adolescenţii care
se cred rebeli şi care vor să impresioneze fetele.
CRIS: Nu e cazul meu.
PAUL: Atunci induci în eroare.
CRIS: Port ce vreau.
PAUL: Dar îi faci pe oameni să vadă în tine… pe altcineva. Sincer, Cris, nu te vedeam… îmbrăcat
aşa… După haină pari mult mai… tînăr… Aş zice… infantil chiar…

8
CRIS: “Infantil” nu e de bine, nu?
PAUL: Spune-mi, după fermoare, ce preferi: nasturii sau capsele?
CRIS: Capsele, cred… Ştii, nu m-am gîndit prea mult la subiectul ăsta… De fapt nici la fermoare
nu mi-a prea stat gîndul…
PAUL: De ce capsele?
CRIS: Nu ştiu… Aşa, pur şi simplu…
PAUL: Ce-i aşa de greu să spui de ce-ai ales capsele?
CRIS: Pe bune că nu ştiu… (PAUZĂ) Fin’că sînt haioase? Nu, nu de-aia… Fin’că… Ştii, dacă mă
gîndesc bine, nu-mi plac aşa de mult capsele. Cred că prefer nasturii.
PAUL: De ce?
CRIS: Dacă mă gîndesc bine, nasturii sînt pe primul loc. Fermoarele sînt pe locul doi. Haina asta
de piele nu mă reprezintă, de fapt. Chiar tu ai zis-o. O am de la taică-meu, mi-a adus-o din
Germania, cînd eram în liceu. De-atunci, uite, înc-o mai am. Ştii, mie liceul mi-a lăsat
numai amintiri frumoase… De ce mă priveşti aşa? N-am omorît pe nimeni…
PAUL: Nu divaga! Spuneai ceva de nasturi…
CRIS: Păi nasturii sînt cei mai siguri. Uite, de pildă la şliţ. Nasturii sînt cei mai siguri pentru şliţ.
Dacă se rupe vreunul, nu e aşa de grav, rămîn ceilalţi. Nu se pot rupe toţi odată, decît
intenţionat, evident. Or fermoarul e mai… Ştii tu… Dacă se defectează fermoarul de la şliţ,
e albastră. Nu e un nasture, nu-s doi… Un fermoar defect e ca şi cum ţi-ar zbura toţi
nasturii dintr-un foc. Ceea ce, trebuie să recunoşti, e improbabil. Iar de capse nu mai
vorbesc. Nu sînt practice, nu sînt sigure… Dar sînt perfecte pentru marii gagicari…
PAUL: (IRONIC) Tu şi… marii gagicari! (PE ULTIMA REPLICĂ INTRĂ, PREOCUPATĂ,
ANA)
ANA: Băieţi, nu mi-aţi văzut cercelul? Uite, unul ca ăsta de la ureche. Cred că l-am pierdut
adineauri. (PAUL ŞI CRIS CAUTĂ)
PAUL: O fi pe undeva pe jos, că te-ai agitat ca apa minerală.
CRIS: Nu-i aici. (SUNĂ UN TELEFON. ANA ÎŞI SCOATE MOBILUL ŞI RĂSPUNDE)
ANA: Da? Da. Da. Nu. Tu, ascultă-mă. Tu, ascultă-mă. Ascultă-mă! Eu ce ţi-am… Mă asculţi?
Mă asculţi? (RĂSTIT) Tu, uită-te la mine cînd îţi vorbesc! (CĂTRE CEI DOI) A-nchis.
Mi-a-nchis, deşteapta! O să moară proastă!
PAUL: Ei, vezi, de-aia o iubesc eu pe Ana: o zice de-a dreptu’.
ANA: Aţi găsit cercelu’?

9
PAUL: Nu-i în zonă.
ANA: Unde l-oi fi pierdut? Băieţi, cînd am intrat, îl aveam? Că nu mai ştiu.
CRIS: N-am fost atent.
PAUL: La cît eşti de zăpăcită, probabil că nici nu ţi l-ai pus de-acasă…
ANA: Mulţumesc de compliment.
PAUL: Nu era un compliment, ci o constatare.
ANA: Cîteodată eşti mai mult decît nesuferit: eşti porc! (IESE)
PAUL: E clar, are nevoie de… (SE OPREŞTE)
CRIS: Mă bucur pentru tine.
PAUL: Poftim?
CRIS: Mă bucur tare pentru tine, să ştii. Mă bucur că te-ai oprit.
PAUL: Altfel, ce?
CRIS: Nici nu ştii cît mă bucur…
PAUL: Te bucuri, pe dracu! Ce, n-am dreptate? Nu vezi că-i isterică? (CRIS NU RĂSPUNDE.
SCURTĂ PAUZĂ. PAUL ÎŞI SCOATE MOBILUL, BUTONEAZĂ.) Trebuie să-mi iau
alt mobil. Ăsta e un jaf: se descarcă-n două zile. (SCURTĂ PAUZĂ) Cris, uite-o
problemă. Eşti pe WC. Ai telefonul mobil la tine. Sună. Ce faci?
CRIS: Lasă-mă cu chestiile astea…
PAUL: Hai, mă, spune-mi. Ce te costă?
CRIS: Ţi s-a întîmplat ţie asta?
PAUL: Nu. Da’ punem cazu’.
CRIS: Ce importanţă are?
PAUL: Tu răspunde la-ntrebare.
CRIS: Păi… dacă e un telefon important, răspund. Poate e o urgenţă, poate…
PAUL: Deci răspunzi.
CRIS: Da, şi?
PAUL: Şi nu ţi se pare aiurea? Adică eşti pe budă şi vorbeşti cu cineva la telefon.
CRIS: Stai puţin: ce fac? Pipi sau caca?
PAUL: Nu contează! Contează doar că eşti pe budă.
CRIS: Şi dacă fac pipi din picioare?
PAUL: Nu contează.
CRIS: Răspund.

10
PAUL: Răspunzi?
CRIS: Da, deşi e cam aiurea, mai ales cînd fac din picioare: poate-mi scapă mobilu’ în pisoar.
PAUL: Deci răspunzi.
CRIS: Ce, e-aşa aiurea?
PAUL: Mă gîndesc şi eu… Eşti pe budă şi vorbeşti cu cineva…
CRIS: Pizda mă-sii: tu mi-ai pus situaţia, şi tot tu-mi spui că nu e bine!
PAUL: Stai, bă! În fond puteai să alegi cealaltă variantă: să nu răspunzi.
CRIS: Da’ ce-i aşa greşit să răspund?
PAUL: Păi hai să vedem: eşti pe budă şi vorbeşti cu cineva.
CRIS: Ai mai zis asta.
PAUL: Stai aşa! Deci: eşti pe budă… te sună cineva. Tu răspunzi.
CRIS: Aşa, răspund…
PAUL: E aproape ca şi cum ar fi cu tine acolo.
CRIS: Cine? Ăla cu care vorbesc?
PAUL: Da.
CRIS: E, nu-i totuna. Nu-i ca şi cum te-ar vedea pe budă.
PAUL: Da, dar poate şi-ar da seama că eşti pe budă.
CRIS: După ce, doamne iartă-mă?!
PAUL: După zgomote.
CRIS: Păi doar n-o să mă screm la telefon!
PAUL: Ce ştiu eu? Dacă te-apucă tocma’ atunci?
CRIS: Mă abţin.
PAUL: Şi-o să-şi dea seama: cînd te-abţii, nu mai ai vocea normală. Vorbeşti mai repede, mai
altfel.
CRIS: Să zicem că nu mă screm sau că reuşesc să vorbesc normal.
PAUL: Păi poate se aude apa din ţevi. Sau ecoul.
CRIS: Ce ecou?
PAUL: Ce, n-ai observat că-n baie se aude altfel? Aşa, cu ecou.
CRIS: Ecou pe dracu’!
PAUL: Pe bune! Din cauza faianţei şi fiindcă e mică.
CRIS: Ce e mică?
PAUL: Baia.

11
CRIS: A, da. Şi crezi că şi-ar da seama?
PAUL: Cel cu care vorbeşti? Se poate.
CRIS: Sau poate că nu.
PAUL: Şi chiar dacă nu. Tu oricum ştii că eşti pe budă.
CRIS: Şi ce dacă?
PAUL: Şi nu te-ai simţi aiurea? Stai pe WC şi vorbeşti cu prietena ta. Sau cu maică-ta. Sau cu
şeful tău.
CRIS: Păi stai puţin, n-am stabilit cu cine vorbesc.
PAUL: Păi stabilim acum. Uite, vorbeşti cu… (ÎN ACEST MOMENT INTRĂ ANA) Ana, să
zicem.
ANA: Ce-i cu mine?
PAUL: Ţi-ai găsit cercelu’?
ANA: Lasă cercelu’. Vorbeaţi de mine.
PAUL: Păi cine mişcă aeru’ pe-aici, nu tu?
ANA: Asta ce mai înseamnă?
CRIS: Lasă-l, că-i cu capsa pusă.
PAUL: Eu sînt cu capsa pusă?! Eu?!
CRIS: A, am uitat: aşa eşti tu.
PAUL: Uite cine-i cu capsa pusă!
ANA: Şi totuşi, care era faza?
CRIS: Nici una. Pe cuvîntul meu că nici una.
ANA: Nu te cred.
CRIS: (OBOSIT) Pisălogul ăsta de Paul m-a pus să-mi închipui că sînt pe WC şi că vorbesc la
telefon cu tine. Eşti mulţumită?
ANA: Nu te cred.
PAUL: Spune adevărul.
ANA: Nu vă cred. E prea cretin ca să vă cred.
CRIS: Tocmai de-aia ar trebui să ne crezi.
ANA: Las’ că ştiu eu despre ce vorbeaţi!
PAUL: Ştii o laie!
ANA: Sigur că ştiu! Şi-acum trei zile, acasă la Cris, tot despre asta vorbeaţi.
CRIS: De unde-ai scos-o?!

12
PAUL: Nici nu mai ştiu ce vorbeam acu’ trei zile…
ANA: Despre mine şi Eugen! Las’ c-am auzit eu!
CRIS: Ţi-ai făcut o impresie greşită, să ştii… E adevărat, l-am pomenit pe Eugen cît tu erai la
toaletă…
PAUL: …Sau cît credeam că tu erai la toaletă…
ANA: Deci l-aţi pomenit!
PAUL: Şi ce, nu mai avem voie? Noi l-am pus să…?! (SE OPREŞTE)
ANA: Eram sigură! Eram sigură!
PAUL: (O MAIMUŢĂREŞTE) “Eram sigură, eram sigură!”
ANA: (DISPERATĂ) Toţi cred asta, nu? Toţi, nu?
CRIS: Ce anume, Ana?
ANA: Ştiţi voi! Că eu l-am împins la… (SE OPREŞTE)
CRIS: Tu?! Cine zice?
ANA: Las’ că ştiu eu! Da’ ce, cîţi alţii nu-s părăsiţi de prietene? Şi nu se sinucid! (IZBUCNEŞTE
ÎN PLÎNS. INTERVAL ÎN CARE SE AUDE NUMAI PLÎNSUL ANEI)
CRIS: Hai, Ana, linişteşte-te. Nimeni n-a zis că tu eşti de vină. Cine ştie ce-l muncea pe Eugen, iar
tu acum…
ANA: Ce, nu despre asta vorbeaţi adineauri?
CRIS: Ţi-am zis despre ce vorbeam şi nu m-ai crezut.
ANA: Adică voi chiar vorbeaţi despre cum ar sta Cris pe WC de vorbă la telefon cu mine? Sînteţi
amîndoi nişte porci! Toţi bărbaţii sînt porci!
PAUL: Trebuie să-ţi îmbogăţeşti vocabularu’: “porci” în sus, “porci” în jos, şi nimic altceva.
ANA: Îţi scot ochii, porcule! (SE REPEDE LA PAUL. ACESTA SE APĂRĂ ŢINÎND-O DE
MÎINI, CRIS SARE SĂ-I DESPARTĂ, PRINZÎNDU-I BRAŢELE ANEI. PAUL SE
DESPRINDE DIN ÎNCĂIERARE ŞI ÎŞI ARANJEAZĂ HAINELE. ANA RĂMÎNE ÎN
BRAŢELE LUI CRIS, PLÎNGÎND ÎN SURDINĂ)
CRIS: Paul, ce-ar fi să ieşi după ţigări?
PAUL: Ţi-am zis că vreau să… că m-am…
CRIS: Te duci odată?
PAUL: Bine, mă duc, da’ dacă mor de cancer la plămîni, tu o să fii de vină.
CRIS: Ai ieşit?

13
PAUL: Poate că fac doar o plimbare… (PAUL IESE SUB PRIVIREA PLINĂ DE REPROŞ A
LUI CRIS)
CRIS: (DÎNDU-I DRUMUL DIN BRAŢE ANEI) Nu merită, Ana. E un dobitoc cu acte, asta e!
ANA: (ŞTERGÎNDU-ŞI LACRIMILE) Spune-mi, Cris, şi tu crezi că… el… din cauza mea…
CRIS: Tu te uiţi în gura lui?
ANA: Dar dacă… are dreptate?
CRIS: Ana!
ANA: Ştii, m-am tot frămîntat lunile astea: îl părăsisem, se simţea probabil singur…
CRIS: Nu, nu! Ascultă-mă, Ana: nimeni nu e vinovat.
ANA: Cineva trebuie să fie.
CRIS: Nimeni nu este vinovat. Altfel ar fi lăsat vreun bilet, vreo scrisoare, în care să…
ANA: Crezi c-ar fi fost în stare să arate cu degetul pe cineva? Chiar dacă ar fi fost cineva, n-ar fi
făcut aşa ceva. Îl ştii, doar…
CRIS: Ascultă-mă : nu ştiu ce l-a apucat pe Eugen, nu mi s-a părut niciodată mai cîş decît alţii.
Poate făcuse vreo prostie din aia nasoală. Apoi ştii că nu se-nţelegea cu-ai lui…
ANA: Nici tu nu te-nţelegi cu-ai tăi şi totuşi nu…
CRIS: Unii oameni sînt mai slabi de înger… Lucrurile nu sînt niciodată simple…
ANA: Dacă lăsa măcar un bilet, o scrisoare, ceva…
CRIS: Un bilet ca să dormim noi liniştiţi acum? Dar putea să mintă. Ştii, unii nu scriu acolo
adevărul. De ruşine sau ca să lase o anumită imagine în urma lor…
ANA: Cred c-a făcut-o din răzbunare.
CRIS: Nu fi ridicolă.
ANA: Ba da, ca să mă simt eu mizerabil. (PAUZĂ)
CRIS: Ştii, eu n-am putut să plîng… Ştii, atunci… (PAUZĂ) De fapt n-am plîns la nici-o-
nmormîntare. Eu plîng numai la filmele indiene.
ANA: Putea să-mi trimită măcar un e-mail înainte să…
CRIS: Mint: am mai plîns de cîteva ori, atunci cînd am înţeles că nu pot face nimic. Ai trăit
sentimentul ăsta vreodată?
ANA: Nu m-a prevenit, nu m-a ameninţat. Pur şi simplu a făcut-o. Ultima dată cînd ne-am văzut,
n-am ştiut că va fi pentru ultima oară.
CRIS: Trebuie să ştii cum e: ai vrea să faci ceva, orice, şi nu poţi. În cazuri de-astea, te poţi da cu
capu’ de zid, poţi să jefuieşti o bancă, poţi să omori un om, şi tot nu ajută.

14
ANA: E ca şi cum te-ai despărţi de cineva fără să ştii că e o despărţire.
CRIS: E ca şi cum ai vrea să te fi născut american, deşi tu eşti iremediabil fătat român.
ANA: La întîlnirea aia care n-am ştiut că e ultima ploua şi Eugen n-avea umbrelă, aşa că sub
scaunul lui se făcuse o băltoacă din apa scursă din haine. Am băut vin fiert. Poate că
plîngea, dar fiindcă îi curgea apa din păr, am crezut că pe faţă are picături de ploaie. Sau
poate nu plîngea, şi sînt eu acum proastă şi sentimentală. Ştii, dacă nu s-ar fi sinucis, totul
ar fi intrat pe un făgaş normal, pînă la urmă. Nu? Tu ce zici?
CRIS: Hm?
ANA: Adică mergea fiecare pe drumul lui şi…
CRIS: Da.
ANA: Atunci, la întîlnire, mi-a dat înapoi CD-ul cu Radiohead, “Kid A”. De fapt albumul “nostru”
era “ Napster”, dar nu l-am contrazis, eu nu-l aveam pe ăla, chipurile “al nostru”. L-am
întrebat dacă vrea să-i dau înapoi lănţişorul de argint pentru gleznă pe care mi-l cumpărase
de la Mall. Mi-a zis că nu, fiindcă eu îl părăsisem, nu invers. Apoi mi-a înapoiat tricoul pe
care-l purtam în loc de pijama cînd rămîneam la el noaptea. De ăsta chiar aveam nevoie – el
oricum nu l-ar fi putut purta, chiar dacă era un excentric.
CRIS: Aşa ziceam şi eu, că-i un excentric.
ANA: Şi mi-a dăruit o carte, tocmai o cumpărase: am citit-o de şase ori pîn-acum.
CRIS: Ce carte?
ANA: “Spuma zilelor”, de Boris Vian. (PAUZĂ) M-am simţit şi i-am dăruit şi eu ceva. Tocmai îi
făcusem rost lui frate-meu de o brichetă Zippo, o aveam la mine. Mi-am spus: lasă că lui
Doru îi mai fac eu rost, acum e frumos să-i fac şi eu un cadou de despărţire lui Eugen…
CRIS: O brichetă Zippo?! (PAUZĂ)
ANA: Originală. M-a costat o avere, dar Eugen merita… (REÎNCEPE SĂ PLÎNGĂ)
CRIS: O brichetă Zippo…?
ANA: Ce, nu era un cadou frumos?
CRIS: Ba da, ba da, stai liniştită. Sînt convins că Eugen l-a apreciat…
ANA: (PLÎNGÎND) Ce păcat că n-a folosit-o… (PAUZĂ DE PLÎNS) Scuză-mă, cred c-arăt ca
o… Mă simt varză. (IESE. CRIS ÎŞI SPRIJINĂ CAPUL ÎN MÎINI. TRECE O VREME.
LA UN MOMENT DAT INTRĂ PAUL.)
PAUL: La rînd la alimentară am văzut o femeie cu mustaţă. Nu era aşa bătrînă, da’ avea o mustaţă
de ofiţer din armata austro-ungară. Ce pula mea nu se epilează?! Ar trebui să se interzică

15
 prin lege ca femeile să iasă pe stradă cu asemenea… cu asemenea… (CRIS TACE. PAUL
ÎŞI APRINDE O ŢIGARĂ CU O BRICHETĂ PE CARE O SCOATE ODATĂ CU
PACHETUL DE ŢIGĂRI.) Mmmm…! Ce bine e…! Şi cînd te gîndeşti că ne vînează ca
pe… ca pe… hiene. Ne bagă în ţarcuri, în separeuri sau ne dau afară. Ţie ce-ţi pasă, habar
n-ai… Bine că nu te-ai apucat, că uite, eu… (PAUZĂ) Băi, ce mustaţă avea! Ştii că pe
mine mă enervează şi unii bărbaţi care au mustaţă? Ăia care-şi lasă firele să le intre în gură,
brrr! Sigur ai văzut d-ăştia: sînt de-a dreptul scîrboşi! Nu-mi închipui cum mănîncă fără să-
şi înmoaie “flocii” în mîncare. L-am văzut o dată pe unu’, cre’ că tocmai mîncase, şi avea
firimituri în barbă şi-n mustaţă, şi fire ude, ieah! (PAUZĂ) Şi ştii ce mă mai enervează?
Vînzătoarele care-ţi pun mai mult decît ceri. E una la mezeluri, la alimentara de unde-mi
iau de obicei mezeluri: îi spun că vreau patru crenvurşti – ea îmi pune întotdeauna şase. Sau
şapte. Sau cîţi vrea muşchii ei! Vrea să-mi bage pe gît mai mult, ca să-i fac vînzare! Băi, ce
mă enervează! Ca să nu mai vorbesc de faza cu pupatu’ pe gură. Ştii, cînd în filmele
americane tatăl îşi sărută fiica pe gură. Pe gură, băi! Ceva mai greţos n-am văzut! Nici
măcar chestia cu soţul care se aşează pe WC fără să închidă uşa, de faţă cu soţia! (SE
OPREŞTE BRUSC) Auzi, tu te simţi bine?
CRIS: (SURPRINS) Hm? N-am nimic, stai liniştit.
PAUL: Nu mă duci. Necazuri cu Silvia?
CRIS: De unde-ţi veni?
PAUL: Auzi, chiar vreau să te-ntreb: am auzit că Silvia are o soră geamănă.
CRIS: Da. Mona. De ce?
PAUL: Mişto, bă!
CRIS: Zici tu…
PAUL: Adică, nu e mişto?
CRIS: A, ştiu la ce te gîndeşti. Da’ nu…
PAUL: Nu…?
CRIS: Nu le poţi confunda.
PAUL: Păcat.
CRIS: Şi-au cultivat diferenţele.
PAUL: Nasol.
CRIS: Zici tu…
PAUL: Adică nu e nasol? Dacă nu seamănă, ştii tu…

16
CRIS: Ce?
PAUL: Nu le poţi confunda.
CRIS: Şi ce? Voiai să le confund?
PAUL: Ar fi fost mişto. (SCURTĂ PAUZĂ) Da’ poate seamănă, totuşi.
CRIS: Mă crezi tîmpit?
PAUL: Stai, bă, nu te şucări! Da’ ziceam… poate că ştiind mai multe despre prietena ta, e normal,
nu? o vezi altfel pe sor-sa.
CRIS: N-o văd altfel: este altfel.
PAUL: Păi de unde ştii că nu ţi se pare?
CRIS: Îşi vopsesc părul diferit, şi-l tund diferit, una e mai rotundă la faţă decît cealaltă, una poartă
numa’ ţoale strîmte şi scurte, cealaltă şi le ia lălîi, una e isterică, cealaltă e depresivă… Mai
vrei?
PAUL: Unele chestii-s numa’ aşa…
CRIS: Aşa, cum?
PAUL: Ştii tu… D’exemplu ţoalele…
CRIS: A, că şi una şi cealaltă pot purta ţoale strîmte?
PAUL: … Sau lălîi…
CRIS: Nu Mona. Dacă nu crapă pe ea, nu se simte bine.
PAUL: Da’ poate Silvia îşi pune şi ea haine strîmte.
CRIS: Poate. Da’ nu prea cred…
PAUL: Ştiu! Ştiu!
CRIS: Ştii…
PAUL: Da, ştiu! S-au schimbat între ele! (SCURTĂ PAUZĂ) Ce te uiţi aşa? Dacă te culci nu cu
Silvia, ci cu soră-sa?
CRIS: Mult ţi-a trebuit să…?
PAUL: Stai, mă, stai! Gîndeşte-te! Dacă Silvia… nu e Silvia? Hă?
CRIS: Dacă tu… nu eşti tu? Ce zici de-asta?
PAUL: Eu vorbesc serios.
CRIS: Şi eu.
PAUL: Păi dacă-s gemene!
CRIS: Şi dacă tu eşti tîmpit!
PAUL: Hai, mă, n-o lua aşa personal!

17
CRIS: Ce-ar fi să… (INTRĂ ANA)
PAUL: Ana, tu ştiai că Silvia are o soră geamănă?
ANA: Silvia? A, da. Ştiam.
PAUL: O cunoşti?
ANA: Nu. Abia o cunosc pe Silvia.
PAUL: Poate o cunoşti doar pe Mona. (SCURTĂ PAUZĂ) Ce te uiţi aşa? Poate c-au făcut schimb
şi voi habar n-aveţi.
CRIS: Pe tine nu te mai repară nici un doctor.
ANA: De ce să facă schimb?
PAUL: Aşa, de fun.
CRIS: Lasă-l, Ana, că e la ciclu.
PAUL: Sînt impresionat. Pe bune. Ana e-n pase dramatice, ar fi-n stare să ia proba de admitere la
teatru. Iar tu eşti plin de poante ca un cîine de purici, numa’ că n-ai haz.
CRIS: Mă plictiseşti. (IESE)
PAUL: Aşa, întinde-o! Părăseşte terenul cu coada-ntre picioare!
ANA: Terenul? Eraţi într-o competiţie şi eu nu ştiam? (PAUL NU RĂSPUNDE. ÎŞI SCOATE
ŢIGĂRILE ŞI BRICHETA.) Ce faci, ţi-ai luat ţigări? Parcă ziceai că nu mai fumezi.
PAUL: (IRONIC) Sînt un om slab. Ba, dacă mă gîndesc bine, sînt doar o femeie.
ANA: Eşti un porc.
PAUL: Ce-mi place cînd te enervezi. Devii… mai frumoasă.
ANA: Ba pe-a mă-tii!
PAUL: Vorbesc serios. Furia te face… sexy.
ANA: Lasă vrăjeala. Mai bine dă-mi şi mie o ţigară.
CRIS: Parcă nu fumai.
ANA: Încep acum. Îmi dai sau ţii cu tot dinadinsul să mă salvezi?
CRIS: Te rog, serveşte-te. (ANA IA O ŢIGARĂ, O APRINDE. SE STRÎMBĂ, SE ÎNEACĂ,
TUŞEŞTE ETC.)
ANA: Uăh, ce porcărie… Cum poţi să…? E un viciu pe care nu-l înţeleg.
PAUL: Ce-i de-nţeles?
ANA: Să bagi fum în tine mi se pare cel mai stupid lucru. Pot înţelege băutul, pot înţelege
mîncatul, pot înţelege sexul, pot înţelege şofatul. Trupul are nevoie de lichide, de hrană, de
adrenalină. Da’ nu văd de ce-ar avea nevoie de fum în plămîni…

18
CRIS: Vezi, asta-mi place la tine: eşti cea mai raţională tipă pe care o cunosc.
ANA: Iar tu, cel mai… cel mai… (SE ÎNEACĂ) Nu-mi prieşte ţigara…
PAUL: Chestie de obişnuinţă. (DUPĂ O PAUZĂ) Ana…
ANA: Da?
PAUL: Vreau să te-ntreb ceva. Da’ nu te superi… (PAUZĂ) Nu ţi-a dat nimic de-nţeles? Eugen,
zic.
ANA: Ştii, n-am chef să…
PAUL: Ana, nu-ţi cer să-mi povesteşti ce făceaţi voi în pat.
ANA: Ast-ar mai lipsi!
PAUL: N-a zis nimic la… la ultima întîlnire?
ANA: De unde era să ştiu că e ultima? (IRONICĂ) Dacă ştiam, îl rugam să-mi spună ceva extrem
de important. Eventual ceva important pentru ţară!
PAUL: Nu-i nevoie să dramatizezi, ţi-am spus. Mă întrebam, te întrebam dacă…
ANA: Ştiu ce mă-ntrebai. (DUPĂ O PAUZĂ) Nu ţin minte să fi spus ceva care să… (PAUZĂ)
PAUL: Dac-ai fi ştiut… i-ai mai fi dat papucii?
ANA: Ţie chiar îţi place să mă chinuieşti, nu?
PAUL: Dacă-mi…?
ANA: Eşti bolnav la cap, sau ce?
PAUL: Poate-ai ştiut, poate ţi-a sugerat sau chiar te-a ameninţat. Şi-atunci tu ai rîs. I-ai zis să nu
fie ridicol. Că se poartă copilăreşte. Nu?
ANA: (GATA SĂ IZBUCNEASCĂ ÎN PLÎNS) Nu! Nu mi-a spus şi nu mi-a dat de-nţeles nimic.
Eşti mulţumit?
PAUL: Ana, n-am vrut să…
ANA: Nu ştiu de ce mai stau să te-ascult! Eşti… (SE OPREŞTE)
PAUL: …Atîta doar că… nu-mi vine să cred c-a făcut-o. (PAUZĂ) Ana, de ce nu mai ieşi din
casă? (PAUZĂ) De ce nu răspunzi la telefon? (PAUZĂ) S-a întîmplat şi gata. Nu-l mai
poţi… (PAUZĂ) N-ai mai dat nici pe la “Bavaria”.
ANA: Tot acolo vă pierdeţi sîmbetele?
PAUL: S-au întors fraţii Ganea. (AMUZAT) Ăştia nici în Canada n-au stat în banca lor! Să-i auzi
ce povestesc…!
ANA: Da, le ştiu gogoşile.
PAUL: Au întrebat de tine.

19
ANA: Să fie sănătoşi.
PAUL: Pe bune, chiar voiau să ştie ce-i cu tine. Tavi te-a sunat chiar de-acolo, de la “Bavaria”.
(SCURTĂ PAUZĂ) Eram de faţă. (SCURTĂ PAUZĂ) Eram tot la masa din colţ, aia
rezervată pentru noi de…
ANA: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Paul? Poate că nu mă mai interesează.
PAUL: Da’ te interesează tavanul camerei tale.
ANA: Măcar aşa sînt sigură că… (SE OPREŞTE)
PAUL: Ce obicei ai să te-ntrerupi aşa…
ANA: Poftim?
PAUL: De ce te-ai oprit? Ştii, am observat, nu-ţi termini frazele.
ANA: Cum adică?
PAUL: Ce nu-nţelegi? Să-ţi traduc? Nu-ţi duci frazele pînă la capăt.
ANA: Nu despre asta-i vorba. Am înţeles de prima dată. Da’ de unde-ai scos-o?
PAUL: Ce, n-ai observat? Nu termini ce ai de zis. De parcă toată lumea ar şti ce gîndeşti şi n-ar
mai fi nevoie să…
ANA: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Ce tot zici acolo?!
PAUL: Ce, nu mă crezi?
ANA: Cum să te cred? Vrei să spui că tot timpu’ îmi las propoziţiile neterminate?
PAUL: De foarte multe ori, în orice caz.
ANA: Ţi se pare.
PAUL: Mi se pare?! Aud, aud, aud şi deodată… nu mai aud! Vrei să spui c-aud cu pauze?! Sau ce?
Că-mi închipui… pauze?
ANA: Bineînţeles că nu! Doar că… aberezi.
PAUL: Uite, şi adineauri: “doar că…” şi ai băgat o pauză. Era cîte pe ce să nu termini…
ANA: Hai că mă enervezi!
PAUL: Bine! Să mor eu dacă nu te-nregistrez! Într-o zi îţi pun s-asculţi o casetă-ntreagă cu…
neterminatele tale!
ANA: O înregistrare poate fi trucată. Mai ales că trebuie să bagi numai pauze.
PAUL: Întreabă-i şi p-alţii!
ANA: Chiar o să-i întreb, să ştii!
PAUL: Întreabă pe cine vrei. (PAUZĂ) Acuma pe bune: cu statu’-n casă nu rezolvi nimic.
ANA: Da’ nici nu fac rău nimănui.

20
PAUL: Hai, termină cu tîmpeniile! Doar nu… (SE OPREŞTE) Doar nu vorbeşti serios.
ANA: Vezi că şi tu faci pauze. Adineauri ai făcut o pauză.
PAUL: Lasă, nu schimba vorba.
ANA: Acum te deranjează şi că stau în casă.
PAUL: Ana, sîntem prieteni şi…
ANA: Tu nu ştii, da’ eu am adus mereu ghinion. Bunicu’ a rămas fără un deget din cauza mea. S-a
uitat după mine cînd tăia lemne şi… Aveam şase ani şi atunci nu mi-am dat seama că eu…
că din cauza mea… (PAUZĂ) Claudia, colega mea de bancă din generală, tot aşa, a avut un
accident fiindcă îi destăinuisem înainte de-a ne despărţi după ore că băiatul de care e
îndrăgostită mi-a ridicat fusta în recreaţie.
PAUL: Ana, doar nu crezi toate bazaconiile astea?!
ANA: M-am gîndit bine: dacă stau deoparte, nu influenţez viaţa nimănui.
PAUL: Ana, acum chiar că-ncepi să mă bagi la idei. Că te-apuci de fumat, mai treacă-meargă,
dar…
ANA: Ce, n-am dreptate? Schimb viaţa tuturor celor care au de-a face cu mine. Le influenţez
vieţile…
PAUL: Da’ asta se întîmplă cu noi toţi, Ana! Din clipa-n care te-ai născut, ai început să influenţezi
vieţile oamenilor. (INTRĂ CRIS) Cris, Ana noastră cre’ c-a luat-o razna. (CĂTRE ANA)
Ai băut ceva, Ana?
CRIS: Galant, ca de obicei.
PAUL: Stai s-auzi ce zice…
CRIS: Las-o-n pace, Paul.
PAUL: Da’ ce i-am făcut? Spune, Ana, ce ţi-am făcut?
CRIS: O laşi sau nu?
PAUL: Ana, spune-i şi lui ce mi-ai zis mie.
CRIS: Eşti incurabil. Tot timpu’! Tot timpu’ trebuie să toci nervii cuiva!
PAUL: Ce vrei, Cris?
CRIS: Las-o naibii în pace! Eşti ca musca ţeţe: o bîzîi întruna! Sau închiriaţi o cameră!
ANA: Cris!
PAUL: O, cavalerul fără teamă şi fără prihană îi ia apărarea domniţei.
CRIS: O-nnebuneşti de cap, pisălogule! Aş-ai făcut şi cu… (SE OPREŞTE)
PAUL: (INDIGNAT) Ceee?! (PAUZĂ LUNGĂ) Deci aşa crezi? Că din cauza mea… Eugen…?

21
CRIS: Ai uitat cum îl tot luai la mişto, îl terorizai cu defectele lui, cum i le scoteai pe nas?
PAUL: Stai puţin, stai puţin!
CRIS: L-ai făcut să se simtă ca un vierme şi-acum faci la fel cu Ana! Ce urmăreşti? Să ne
extermini pe toţi?! Sau e vorba doar de plăcere?
ANA: Lasă-l în pace, Cris!
CRIS: Ce faci, îi iei apărarea?! Te toacă mărunt şi-apoi îl aperi?
ANA: Lasă-l, te rog! M-am săturat, m-am săturat! Vă tot certaţi, vă tot împungeţi, şi faceţi atîta
gălăgie!
PAUL: Nu fi isterică!
ANA: Eu mă duc! (DĂ SĂ IASĂ)
CRIS: Stai locului.
PAUL: Cris, nu ştiu, zău, care din noi e teroristul: mie-mi ordoni să ies, ei îi ordoni să stea…
CRIS: Ana, te rog să rămîi.
ANA: Dar chiar tu ai spus că mă tot…
CRIS: Tocmai de-aia trebuie să stai. Cum se ia de tine, dai bir cu fugiţii!
ANA: Bine, dar…
CRIS: (ÎNTRERUPÎND-O) E speriat şi el, ca şi tine, da’ nu vrea să recunoască.
PAUL: Căcat!
CRIS: Îi e teamă că Eugen a făcut-o şi din cauza lui…
PAUL: Ascultă, bă! Îţi dai seama ce zici?! Eu n-am omorît pe nimeni, să ştii! Dacă Eugen şi-a luat
zilele ca prostu’, n-o să mă stresez eu că i-am făcut nu ştiu ce!
CRIS: Nici n-am zis că l-ai omorît tu. Am zis doar că…
PAUL: Ştiu ce-ai zis! Şi? Vrei să mă-nchid în casă ca tîmpita asta, ca să nu “interferez” cu
nimeni?! Dumnezeii ei de viaţă!! Ce, crezi că mie nu-mi pasă de Eugen? (ÎŞI SCOATE,
ÎN TIMP CE VORBEŞTE, ŢIGĂRILE ŞI BRICHETA. DAR BRICHETA REFUZĂ SĂ
SE APRINDĂ) Futu-ţi bricheta mă-tii! Acu’ te-am luat, şi gata?!
CRIS: Uite, recunosc, am sărit calu’…
PAUL: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Dă-mi bricheta aia a ta, că asta… (ÎŞI ARUNCĂ BRICHETA)
CRIS: (LUAT PRIN SURPRINDERE) Bricheta?
PAUL: Da, bricheta.
CRIS: Păi…
PAUL: Hai că n-am chef să fac iar drumu’ pînă la alimentară.

22
ANA: Cris, fumezi?
CRIS: Nu.
ANA: Atunci ce faci cu-o brichetă?
CRIS: Agăţ gagici. Ce vă uitaţi aşa? La bar le ofer un foc. E un bun pretext ca să intru în vorbă.
PAUL: Mi-o dai odată?
CRIS: Păi n-are gaz, trebuie umplută.
PAUL: Şi-atunci cum le-agăţi pe tipe? A, ai dreptate, intenţia contează.
ANA: De cînd ai tu brichetă?
CRIS: De mai demult.
ANA: Nu te-am văzut niciodată agăţînd tipe cu bricheta.
CRIS: O fac cînd sînt singur, nu cu voi.
PAUL: (IRONIC) Măi, cîtă discreţie… Bine, prefă-te că mă agăţi şi scoate bricheta.
CRIS: Eşti bărbat, n-am chef să te agăţ.
PAUL: Te prefaci doar… Hai, mă, ce te codeşti atîta? Pe cuvîntu’ meu, parcă ţi-aş cere fecioria!
CRIS: Nu funcţionează, ţi-am zis.
PAUL: Bine, nu funcţionează, dar acum m-ai făcut curios: arată-mi şi mie bricheta aia, aşa, de
chestie, şi încheiem discuţia.
CRIS: Păi dacă nu funcţionează, ce mai contează?
ANA: (ÎNCET) E o brichetă Zippo?
PAUL: Zippo e o brichetă bună. Cea mai bună, de fapt...
ANA: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Zippo…?! Cris, e adevărat?
CRIS: Ana, ştii…
ANA: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Arată-mi-o! Vreau s-o văd!
PAUL: Uite, şi Ana vrea s-o vadă. Ana, de unde ştii că e Zippo?
ANA: (VOCE DIN CE ÎN CE MAI RIDICATĂ ŞI MAI TENSIONATĂ) De unde ai o brichetă
Zippo, Cris? De unde… (SE OPREŞTE) Ce coincidenţă… De ce taci, Cris? Hai, spune-mi,
de unde ai tocmai o blestemată de brichetă Zippo?! Tu, un nefumător…
PAUL: Ce atîta caz pentru o briche…
ANA: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Spune, Cris…!
PAUL: Îmi scapă mie ceva?
ANA: O ai de la el, nu? De ce ţi-a dat-o ţie, Cris?
CRIS: Habar n-am.

23
PAUL: Cine-i “el”? Despre cine vorbiţi?
ANA: Tu nu fumezi. De ce ţi-a dat-o tocmai ţie…?
CRIS: Nu ştiu, Ana. Pe cuvîntul meu că nu ştiu.
ANA: Păi nu ţi-a zis nimic cînd ţi-a dat-o?
CRIS: …Mi-a dat-o maică-sa, după ce…
PAUL: A, despre Eugen era vorba… Păi de ce nu spuneţi aşa?
CRIS: Era într-o cutie pe care scria “Pentru Cris”.
PAUL: O fi greşit, de emoţie. Trebuia să fie “Pentru Paul”.
ANA: Chiar, poate era pentru Paul.
CRIS: Era pentru mine. Nu ştiu de ce, dar era pentru mine.
PAUL: Ciudat… (CRIS SCOATE BRICHETA DIN BUZUNAR)
ANA: E bricheta pe care i-am dat-o eu! De ce ţi-a dăruit bricheta dăruită de mine? Cadourile nu se
dau mai departe.
PAUL: Poate-a vrut să vă spună ceva.
CRIS: Un căcat! Asta a vrut să ne spună! Cred că-n creieru’ lui era un ghiveci!
PAUL: Ciudat băiatu’ ăsta. Şi eu care ziceam că-i un pămpălău.
CRIS: A, deci se sinucide omu’, şi deodată devine cel mai tare din parcare!
PAUL: Deci aşa: tu, Ana, i-ai dat lu’ Eugen o brichetă Zippo. Cînd i-ai dat-o?
ANA: Cu cîteva zile înainte de-a se…
PAUL: Iar el i-a dăruit-o lui Cris. Dacă era în viaţă, i-aş fi zis că nu se face. Dar aşa…
ANA: Aşa are voie orice? Ce bine e să fii mort!
CRIS: (IRONIC) Ei, Paul, la ce concluzie ai ajuns?
PAUL: Păi Ana, la ce-i folosea bricheta în mormînt? Aşa că e firesc s-o fi lăsat…
CRIS: (ÎNTRERUPÎNDU-L) …Unui nefumător, nu?
PAUL: E-adevărat, faza asta n-o pricep. (SCURTĂ PAUZĂ) Doar dacă… nu cumva a vrut să vă
dea de-nţeles ceva.
CRIS: Da, că nu mai ştia pe ce lume trăieşte.
PAUL: …Că ştia ceva ce n-ar fi trebuit să ştie, de pildă.
ANA: Ce tot spui acolo?
PAUL: …Ceva legat de voi doi… Tu, Ana, i-ai dat bricheta, el i-a dat-o lui Cris. Deci Cris şi cu
tine… (REVELAŢIE) Auzi, voi v-aţi…? Nu cumva v-aţi culcat înainte ca Eugen să…?
CRIS: Căcat!

24
ANA: Mult ţi-a trebuit s-ajungi la… tîmpenia asta colosală?
CRIS: Paul, cum poţi să te gîndeşti că…
ANA: (ÎNTRERUPÎNDU-L) Te ţii de glume tîmpite, Paul!
PAUL: Oare?
CRIS: (RÎDE) Nici nu merită să discutăm.
PAUL: Şi dacă e… adevărat?
ANA: Adică tu ştii mai bine decît noi doi ce-am făcut… noi doi!
PAUL: Deci aţi făcut-o.
CRIS: Bineînţeles că n-am făcut-o!
ANA: Cît de josnici ne crezi?
PAUL: Josnici? Cine-a folosit cuvîntul josnici? Eu?
CRIS: Sau vrei să te răzbuni? Îţi iei revanşa, nu?
PAUL: Eu? No, nici gînd. Eu doar pun lucrurile cap la cap.
CRIS: Ce face?! Pui cap la cap ce? O brichetă şi… ce? Poate fermoare şi nasturi. Eventual
telefoane mobile. Şi, hocus-pocus, scoţi o teorie: eu şi Ana l-am trădat pe prietenul nostru
Eugen!
PAUL: Nu-ţi convine să fii acuzat c-ai provocat… ştii tu ce.
CRIS: Tot nu poţi s-o spui, nu?
PAUL: Lasă, nu schimba vorba.
CRIS: Hai, zi! Începe cu “m”.
ANA: Nici nu ştiu de ce stăm de vorbă despre aşa ceva…
CRIS: Ştii ce zic eu? Paul, vrei să ştii ce cred eu?
PAUL: Nu ţin morţiş, da’ ştiu că n-am cum să nu aflu.
CRIS: Cred c-a vrut să facă pe interesantu’. Era un nimeni, ca noi toţi, da’ el a vrut să fie mai cu
moţ.
PAUL: Cris, cre’ că trebe să te răcoreşti.
CRIS: Uită-te şi tu cum ne stoarcem creierii să-nţelegem de ce-a făcut-o. Uită-te cum dăm vina
unul pe altul, de parcă l-am fi omorît cu mîinile noastre!
PAUL: A, deci, totuşi, l-am omorît.
CRIS: N-am cu cine să discut! (SCURTĂ PAUZĂ)
ANA: Eu tot nu-nţeleg de ce ţi-a dat ţie bricheta…
PAUL: Păi parc-am stabilit de ce…

25
ANA: Ai stabilit tu! (SCURTĂ PAUZĂ) Poate c-a fost pur şi simplu un gest de prietenie.
CRIS: Paul, înainte de-a te avînta ca detectiv, vezi că pe fundul brichetei e gravat ceva.
PAUL: (CITEŞTE) “Cu drag…, lui Paul”. Ce-i asta?!
ANA: Dă-mi să văd!
CRIS: Un mesaj de dincolo de moarte.
ANA: (MAIMUŢĂRINDU-L, IRONICĂ) “Un mesaj de dincolo de moarte.” Morţii nu vorbesc.
CRIS: Eugen vorbeşte.
PAUL: Ce tîmpenie mai e şi asta?
CRIS: Eu ştiu? Poate… o declaraţie… de dragoste. (PAUL PUFNEŞTE ÎN RÎS)
ANA: Cris, acuma-ncepi tu?
PAUL: Ce declaraţie?!
CRIS: Păi, nu vezi: “Cu drag…”
PAUL: Cu prietenie, adică. Tu nu foloseşti niciodată expresia asta?
CRIS: Uită-te, vezi că după “drag” sînt trei puncte. Asta-nseamnă că lipseşte ceva.
PAUL: Înseamnă pe dracu’!
CRIS: …Cîteva litere, de exemplu. “Cu drag… oste”.
PAUL: Hai că…! (RÎDE) A, acuma te răzbuni tu! Nu zic, am meritat-o. (RÎDE)
CRIS: Îţi ştiam toţi înclinaţiile, nu? Da’ poate că şi Eugen avea…
ANA: Eugen?! Cum îndrăzneşti ?!
CRIS: Păi ce-ai vrea să cred? Îmi dă mie o brichetă pe care i-ai dăruit-o tu, Ana, şi pe care e gravat
un mesaj pentru Paul. Poate că-l… iubea pe Paul.
ANA: Căcat!
PAUL: Poate c-a vrut să-şi bată joc de noi!
CRIS: Da’, vezi să nu! N-a avut altceva de făcut decît să se distreze pe seama noastră anticipat!
ANA: Cris, asta-i cea mai mare idioţenie! Eugen nu era gay! Sînt sigură de asta. Am fost prietena
lui, ce Dumnezeu!
CRIS: Şi de bisexuali n-ai auzit?
ANA: Eu cu tine nu mai vorbesc! Eşti… imposibil!
PAUL: (REVELAŢIE) A, ştiu! Tu ai gravat chestia asta pe brichetă! Hai, Cris, recunoaşte! Ai vrut
să pice măgăreaţa pe Eugen, nu pe tine şi pe Ana.
CRIS: (AMUZAT) Numai ţie putea să-ţi vină o asemenea idee.
ANA: Cris, cum ţi-a putut veni o asemenea idee?!

26
CRIS: Ana, tu-l crezi pe Paul?
ANA: Păi cum să cred că Eugen era… îndrăgostit de… Paul?!
PAUL: Adică ce? Crezi că-s de lepădat? (CRIS RÎDE, ANA ŢIPĂ)
ANA: Nu vă e ruşine?! Murdăriţi memoria lui Eugen! V-a fost prieten, pentru numele lui
Dumnezeu!
CRIS: Ce fel de prieten a fost, că nu ştim nimic despre el?
PAUL: Un prieten care-ţi face asemenea surprize după ce moare… nu ştiu dacă se poate numi aşa.
ANA: Poate-a vrut să ne spună adevărul despre el însuşi.
PAUL: Şi de ce nu ne-a lăsat ceva scris? De ce nu ne-a spus înainte? Erau atîtea moduri de-a spune
adevărul.
ANA: Poate că s-a jenat…
CRIS: A, deci recunoşti că putea să fie şi-n căruţă şi-n teleguţă!
ANA: Nu recunosc nimic! Vă suceşte minţile, atîta tot!
PAUL: Ana, vorbeşti despre un mort.
CRIS: Paul, dacă ai fi ştiut că Eugen e… că, mă rog, ţine la tine aşa…
PAUL: Da?
CRIS: …Ai fi… făcut-o cu el?
ANA: Cris, eşti de-a dreptul bolnav! La cap! Cum poţi să te gîndeşti la aşa ceva?!
PAUL: Chiar, Cris, cum poţi să-ţi închipui că eu…?
ANA: Tu de ce nu-ţi termini frazele?
CRIS: Da’ tu ai putut să-ţi închipui că eu şi Ana...
PAUL: Cu voi e altceva… (SE OPREŞTE)
CRIS: De ce? Fiindcă nu sîntem… tu?
PAUL: N-aş fi făcut-o. Pur şi simplu. În schimb, voi aţi… Discutăm despre ceva ce s-a petrecut
deja…
ANA: Paul, uită-te la mine. Te uiţi?
PAUL: Da, mă uit. Şi?
ANA: Atunci bagă la cap: n-am făcut nimic.
PAUL: Ştii, stau să mă-ntreb de ce l-ai părăsit.
ANA: Treaba mea.
PAUL: Te săturaseşi de el, aşa, pur şi simplu? Sau… îţi plăcea de altcineva…?
ANA: Nu-ţi dau ţie raportul! Cine te crezi?!

27
PAUL: …De Cris, poate?
ANA: Cris, tu ce păzeşti? Spune-i şi tu că-ntre noi n-a fost nimic!
CRIS: Nu eşti obligată să te justifici. Lasă-l să bată cîmpii.
ANA: Da’ n-auzi ce zice?
CRIS: Tocmai de-aia.
ANA: Atunci nu-mi rămîne decît… să-mi caut cercelu’. Aici nu-i, aşa că o să-l caut în altă parte.
(IRONICĂ) Cris, pot să plec? (CRIS NU RĂSPUNDE) Ne mai vedem.
CRIS: Ne mai vedem.
PAUL: Îhîm… (ANA IESE. O VREME CEI DOI RĂMÎN TĂCUŢI.) Aş mai fuma o ţigară. Da’
încerc să mă abţin. În fond, fac nişte economii. Nu? (CRIS NU RĂSPUNDE) Am citit o
chestie, de curînd. S-a făcut un sondaj. O mie de bărbaţi au trebuit să spună ce-ar alege: să
se culce cu cea mai frumoasă femeie din lume fără să ştie nimeni, sau să nu se culce cu
cea mai tare tipă de pe planetă, dar toţi să creadă că a făcut-o. Tu ce-ai alege?
CRIS: Tu chiar n-ai la ce te gîndi?
PAUL: Ce-ai alege?
CRIS: M-aş culca cu ea.
PAUL: Eşti sigur?
CRIS: A, tu nu vrei doar să-ţi răspund. Tu vrei să-ţi dau un anumit răspuns.
PAUL: Cică 82 la sută dintre cei întrebaţi au ales cealaltă variantă.
CRIS: Şi eu cu ce-s de vină?
PAUL: Păi eşti sigur că te-ai culca cu ea?
CRIS: Glumeşti? Fără ezitare.
PAUL: …Fără să ştie nimeni c-ai făcut-o.
CRIS: Fără.
PAUL: Mai gîndeşte-te.
CRIS: Băi, eşti culmea! Pot să răspund ce vreau?
PAUL: Mai gîndeşte-te, nu răspunde aşa, imediat.
CRIS: (SCURTĂ PAUZĂ) M-am gîndit: m-aş culca cu ea.
PAUL: Gîndeşte-te, n-ar fi mai mişto să creadă toţi că aţi făcut-o? Ţi-ar creşte cota pînă la etaju’
zece.
CRIS: Poate nu mă interesează cota asta.
PAUL: Aiurea! Îţi dai seama cîte tipe s-ar lipi de tine dac-ar şti c-ai avut-o pe Miss World în pat?

28
CRIS: Deci tipele astea n-ar face-o cu mine de dragul meu, ci numai pentru că am făcut-o cu cea
mai tare tipă de pe planetă.
PAUL: Păi ce te interesează de ce-o fac? Important e s-ajungă-n patul tău, nu?
CRIS: Şi eu care credeam că am o părere proastă despre tine…
PAUL: Sînt superficial, dar nu ipocrit, ca tine.
CRIS: Păi e mult mai uşor să fii superficial, nu crezi?
PAUL: Evident. E dificil să fii profund. Profunzimea e plictisitoare. Şi periculoasă. (CRIS RÎDE)
Şi pică greu la stomac. Şi ştii că stomacul e cel mai sensibil organ, nu? Cînd nu-ţi cade
ceva bine, îţi iese herpes la gură. Cînd eşti stresat, faci ulcer. Sau măcar un pui de gastrită.
Iar cînd eşti împuşcat în stomac, mori la sigur. Unii trăiesc cu gloanţe în cap, da’ cu
gloanţe în stomac n-ai nici o şansă. Ce faci, nu spui nimic?
CRIS: Nimic.
PAUL: Tu nu spui niciodată nimic despre tine. Mă mir că-ţi ştiu numele-ntreg.
CRIS: Ce-ai vrea să spun?
PAUL: Să mai zici şi tu una sau alta. Să ştie de unde să te ia omu’. De un’ să te-apuce. Vezi, de-aia
nu-mi plac taciturnii. Ăştia ştiu să tacă, indiferent că-s deştepţi sau proşti. De-aia-s
periculoşi: nu ştii ce zace-n capu’ lor: un şvaiţer sau creieru’ lui Einstein. (PAUZĂ)
Apropo de găuri: te-ai gîndit vreodată cîte găuri are un om?
CRIS: Ai dreptate, cred c-ar fi sănătos, mai ales pentru mine, să vorbesc şi eu.
PAUL: Fii atent: e vorba de gură, deci unu, două nări, deci trei, urechi, cinci, anus, şase, sex, şapte.
Ei, acum apar problemele: ochii. Ochii le putem considera găuri? Practic, nu. Eu aşa zic.
Tu ce zici? (PAUZĂ) Tehnic vorbind, ochii nu sînt găuri. Deşi unii zic că sînt. Adică prin
ei intră lumina în cap. Deci sînt, într-un fel, nişte găuri... (PAUZĂ) Bun, să punem şi ochii
– am ajuns la nouă. (PAUZĂ) Dar unii pun şi buricul.
CRIS: Buricul?!
PAUL: Păi nu?
CRIS: Practic, nu-i o gaură.
PAUL: Depinde de perspectivă. Buricul e, pînă la urmă, o gaură… înnodată. E capătul cordonului
ombilical, nu? Pe-acolo s-a hrănit fătul, nu?
CRIS: După ce te naşti, buricul nu mai e o gaură. De fapt, abia din momentu’ ăla devine… buric.
PAUL: Şi totuşi, unii zic că e o gaură. O fostă gaură, mă rog, da’ tot gaură. Deci, zece.
CRIS: Îmi spui şi mie unde vrei s-ajungi?

29
PAUL: Păi odată, Tavi mi-a zis că-s unşpe găuri. Atunci n-am stat să le număr. Da’ zilele astea mi-
am amintit şi… (SE OPREŞTE) Hm… (PAUZĂ)
CRIS: Hm? Ai zis ceva?
PAUL: Nimic. (PAUZĂ) Mă gîndeam… Ce l-o fi apucat pe Eugen?
CRIS: Ce mai contează?
PAUL: Ce n-aş da să aflu adevărul…
CRIS: Eu n-aş da nimic. Nu vreau să ştiu.
PAUL: De ce?
CRIS: Nu cred că poţi înţelege un sinucigaş decît dacă ai gînduri de sinucidere.
PAUL: Totuşi, de ce-a făcut-o?
CRIS: Habar n-am.
PAUL: Tre’ să recunoşti c-a fost tare. A avut ceva sînge-n el. Eu n-aş putea s-o fac. (PAUZĂ)
Spune-mi, Cris, aşa, ca-ntre bărbaţi: te-ai culcat cu Ana sau nu?
CRIS: Întreabă-l pe Eugen.
PAUL: (RÎDE) Cu tine nu se poate discuta.
CRIS: Tu nici n-ai nevoie să discuţi cu cineva.
PAUL: (DUPĂ O PAUZĂ) Îmi laşi mie bricheta?
CRIS: Păi cred că-ţi aparţine.
PAUL: Mda… (PAUZĂ. PAUL ÎNCEPE SĂ SE JOACE CU BRICHETA, DESCHIZÎND-O ŞI
ÎNCHIZÎND-O)
CRIS: Termină…
PAUL: Ce-i?
CRIS: Mă enervează să tot zdrăngăni din bricheta aia. (PAUL SE OPREŞTE)
PAUL: Auzi, de ce nu mi-ai dat-o de la-nceput? Voiai s-o ţii tu?
CRIS: Nu.
PAUL: Şi cînd aveai de gînd să mi-o dai?
CRIS: Azi. De-aia am şi adus-o cu mine.
PAUL: De ce-ai ţinut-o atîta vreme? De ce mi-ai adus-o numai azi?
CRIS: Nu ştiu. În primul rind, că n-am observat de la început inscripţia. Apoi… m-am tot gîndit.
Pe cutie scria “pentru Cris”. Pe brichetă – “lui Paul”.
PAUL: (DUPĂ O PAUZĂ) Şi-ai agăţat vreo tipă cu bricheta asta?
CRIS: Niciodată.

30
PAUL: Nu, pe bune? (RÎDE. DUPĂ O PAUZĂ) Păi mă duc şi eu.
CRIS: Auzi, pînă la urmă de ce-ai zis să ne vedem? Că tot nu mi-ai spus.
PAUL: Întreab-o pe Ana. Ea m-a sunat că să ne-ntîlnim aici şi să te sun şi pe tine.
CRIS: Păi Ana…
PAUL: Da. A plecat şi nu ne-a zis nimic.
CRIS: Probabil se simţea singură şi a vrut să ne revedem. Ştii, ca pe vremuri.
PAUL: Ştii, îmi lipseşte. Eugen, zic.
CRIS: Da, îmi dau seama. Şi mie.
PAUL: Nici lui nu-i plăceau mustăcioşii. Şi nici capsele.
CRIS: Ţi-a zis ţie asta?
PAUL: Da, odată. (PAUZĂ) Da’-i plăceau fermoarele. (PAUZĂ) Îi plăcea să rişte. (PAUZĂ)
Păi… ne mai vedem.
CRIS: Îhîm…
PAUL IESE. CRIS RĂMÎNE PE GÎNDURI, PRIVIND ÎN GOL. DIN OFF I SE AUDE
VOCEA, CA ŞI CUM AM PUTEA AUZI CE GÎNDEŞTE.
CRIS: Fermoare… Cît poate vorbi omu’ ăsta! O să mă duc şi eu… (PAUZĂ) Aş vrea să-nvăţ să
dansez. Nici să patinez nu ştiu. N-am învăţat cît am fost mic, şi-acuma e cam tîrziu. Deşi,
dacă-ţi pui ambiţia, poţi învăţa şi mai tîrziu. Nu ştiu nici să schiez. Da’ ştiu să-not. Mă
descurc, în orice caz. (PAUZĂ) Şi Ana… A slăbit. E de-nţeles… Fac pariu că nu mă mai
caută. O s-aştepte s-o caut eu pe ea… Şi Paul, cu teoriile lui! La-nceput, cînd ne-am
cunoscut, mi s-a părut haios. Şi Ana… Arăta atît de mişto… Da’ ea îl iubeşte pe… Îl
iubea, adică… (PAUZĂ) Nu pot să-l înţeleg pe Eugen. Cînd l-am văzut pe catafalc…
Uăh! Era de nerecunoscut. Parcă nu era el. Supt la faţă, uscat, pămîntiu. Nu era el. Cu
siguranţă nu era el! Am mai văzut de două ori un mort. Pe bunicu’ şi pe mătuşă-mea.
Arătau la fel. Nici bărbat, nici femeie. Nu erau ei. (PAUZĂ) Toţi morţii arată la fel. Şi eu
o să mor… Mai bine nu mă mai gîndesc. Vreau să trăiesc cît mai mult. O să-nvăţ să
schiez, o să fac sport cît mai mult. Nu, fără schiat, e prea periculos, îţi poţi rupe gîtu’ un-
doi. Înotul e mai sănătos. Şi jogging. O s-alerg prin parc. Unii o să-ntoarcă privirile după
mine, alţii nici n-o să se uite. Şi-o să beau puţin. Un pahar de vin pe zi. Parc-aşa
recomandă medicii. Da’ nu ştiu cîtă bere pe zi… O să mă interesez. (PAUZĂ) O să-mi fac
analizele o dată la… cît? La vreo doi-trei ani cred că e tocmai bine. N-o să mai stau atîta
în casă. Zidurile alea de beton nu-s sănătoase. Îţi bagă frigul în oase. (PAUZĂ) Şi cred că

31
mă uit prea mult la televizor. Îmi stric ochii, capăt migrene, îmi scade tonusul. (PAUZĂ)
Trebuie să fac o mulţime de lucruri. Mai am timp, de fapt. (PAUZĂ) Ba nu. Mai bine mai
din timp, ca să cîştig… timp. Neapărat să mă duc să-nvăţ să dansez! Să mă dau în
maşinuţele electrice! Vreau să fac… nu ştiu! De toate! Vreau să călătoresc în toată lumea.
Vreau mulţi bani. Dar şi să mă distrez. Vreau… Doamne, cîte vreau! Vreau… vreau să
cerşesc la colţ de stradă timp de o zi, vreau să ating o mie de kilometri pe oră, vreau să cer
cu voce sigură şi fără să clipesc cel mai mare diamant din lume la băcănia din colţ, vreau
să ating o vedetă de cinema, vreau să călătoresc o zi întreagă printr-o pădure de
mesteceni, vreau să văd Himalaya, Marele Zid Chinezesc, Turnul Eiffel şi Taj Mahalul,
vreau să fiu natural, vreau să învăţ limba portugheză, vreau să fac autostopul, vreau să
călăresc un ponei, un butoi şi acoperişul unei case, vreau să fac pipi în toate mările şi
oceanele, vreau să dansez sirtaki în Grecia, vreau să mănînc supă de broască ţestoasă la
Paris, vreau să filmez canguri în Australia, vreau îngheţată de fistic, vreau miere în cafea,
vreau o cagulă neagră pentru momentele cînd sînt trist, vreau compot de piersici, vreau să
nu mai gătesc niciodată, vreau să ţip pînă se sparg toate geamurile, vreau să omor gîndaci,
vreau să fac dragoste în fiecare zi, vreau concediu pînă la pensie şi dincolo de ea, vreau
mure. Da, vreau mure.

Heblu

32