Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MARIN GRĂDINARUL
O SLUJNICĂ A ANICĂI
SĂTENI
(Teatrul reprezintă o grădină frumoasă cu copaci, straturi de flori, basinuri cu apă ș.c.l. În mijlocul scenei,
pe al doilea plan, un boschet de verdeață deschis. În fața boschetului, o canape de iarbă și o ghitară aninată
de crengi. În dreapta și-n stînga scenei, pe intîiul plan, două pavilionuri cu uși și cu balcoane deasupra
ușilor. Dinaintea pavilionului din dreapta, o scară înaltă îndoită. La ridicarea cortinei începe faptul zilei și
se aude cînticul unui cucoș.)
SCENA I
MARIN (cu o greblă în mînă): Hîș, cucurigu dracului, că-i trezi cuconița… (Vine în fața scenei.) Biata
cucoana Anica!… De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă!… și adică mult mă mir pentru ce atîta
supărare?… că era un matuf răposatul… să fugi în lume… pare că era un snop de urzici! Doamne, iartă-
mă, că o răposat… dar bine-o făcut!… (Se apucă de grebluit.) Hei, hăc!… Florico… Florico!… Urît ți-a fi
făr’ de bărbățel! că-i numai o lună de cînd ne-am cununat… numai o lunicică, și povestea vorbei… parcă-
ar fi plouat cu piper între noi!… Tu te afli la tîrg cale de-o poștă de mine, și eu la țară la Florinești, cu
grebla-n mînă și cu doru-n suflet.
Vai de tine.
Măi Marine!
Cînd departe
Tu n-ai parte
O garofă pe guriță
Dar, Marine,
Vai de tine,
Iaca… crestatul! că nu-i mai tace pliscul… Vai mînca-te-ar ulii!… hîș încolo… la poiată.
SCENA II
MĂGDIAN și ANICA (ies pe balconul din dreapta. Anica in toaletă de noapte și Măgdian în costum de
călător.)
ANICA: Oricum, du-te mai bine păn’ce nu se trezesc oamenii din sat.
MĂGDIAN: Ce necaz! Doamne, Doamne! să fim siliți a ne tot ascunde de ochii lumei.
ANICA: Răbdare, iubite Măgdiene, încă zece zile pănă s-a înplini vremea cernirei mele… ș-apoi vom
descoperi taina noastră la toți.
MĂGDIAN: Zece zile încă!
ANICA: Adu-ți aminte că tu m-ai rugat să ne cununăm numaidecît… Într-ascuns… deși nu se împlinise
încă anul de la moartea bărbatului meu.
MĂGDIAN: Ai dreptate, dragă Anicuță. Fie cum vrei tu… dar după zece zile?
ANICA: Îi avea dreptul de a întră la mine pe ușă ziua mare, iar nu tot pe fereastră ca acum, și noaptea.
MĂGDIAN: Că, zău, drept să-ți spun, m-am cam săturat de scara mîței și mai ales de alergări călare, de la
Roman aici și de aici la Roman seara și dimineața. De două săptămîni de cînd ne-am cununat, sînt bărbatul
cel mai struncinat de pe fața pămîntului.
SCENA III
Cei dinainte, MARIN (ivindu-se după copaci)
Trio
MĂGDIAN
Adio, iubită!
Rămîi fericită.
Precum doresc eu
Gîndește la mine,
Adio, iubitei
Pe căi înflorite.
Precum doresc eu
Cu gîndul la mine.
O sufletul meu!
MARIN
Cucoana cernită
A dat de ispită.
Ce poznă, valeu!
MĂGDIAN
ANICA
MARIN
Ian privește poznă, fac amor pe scară.
ANICA
Adio, deseară!
MĂGDIAN
Deseară!
MARIN
Deseară!
(Împreună.)
MĂGDIAN
ANICA
MARIN
(Măgdian sărută mîna Anicăi și se coboară. Anica întră în casă și închide fereastra.)
MARIN (în parte): Măi Marine, aține-te vîrtos că aice-i treaba pe drăguș la căuș. (Iese dintre copaci și
trece în dreapta.)
MĂGDIAN (pe gînduri): Cînd m-ar vedea împricinații cățărîndu-mă zi și noapte pe scară, oare ce ar
socoti în gîndul lor despre prezidentul din Roman?
MĂGDIAN: De 15 zile m-am făcut mai tainic decît comoara zgîrcitului. În taină vin aici, în taină petrec
cu Anica, în taină mă întorc acasă la Roman, ca să nu mă vadă nime și, slavă Domnului! pănă acum am
izbutit de nu m-a zărit nici un om.
MARIN (Închinîndu-se): Bună dimineața, cucoane… frumoasă vreme-i azi, senin, răcoare… numai bine
de primblat.
MARIN: Aud?… Eu unul nu pot pricepe cum de pot dormi boierii păn-amiazi vara?… da eu cînd aș fi
boier, m-aș trezi ca d-ta în faptul zilei, și aș deschide frumos ferestrile și aș ieși în balcon, ca să aud
păserile făcînd ceah, ceah, ceah…
MARIN (în parte): Mă… ă…! că nu pricepe. (Tare.) Zău așa, cucoane… și alta; pentru ca să nu fac huiet
în casă, mi-aș face înadins o scară… ia ca asta care-mi slujește de curățit copacii… și m-aș coborî
frumușel pe furiș din balcon în grădină de-a dreptul.
MĂGDIAN (În parte): Bate șeua… (Tare, arătînd o pungă.) Jupîne Marine, vezi punga asta?
MĂGDIAN (puindu-i punga în mînă): Iată-o chiar sub ochi. Acum spune-mi: văzut-ai ceva mai
adinioare… Într-acoace? (Arată scara.)
MARIN: Într-acoace?… cînd te scoborai de sus?… Ba m-a ferit Dumnezeu. N-am văzut nimica, nici pe d-
ta, nici pe cuconița.
MĂGDIAN (dîndu-i punga): Foarte bine. Văd că ești priceput… Na cu ce să-ți astupi ochii și de-acum
înainte… (Vrea să iasă.)
MARIN (în parte): O merță! și cele multe înainte… (Tare.) Cucoane Măgdiene… cucoane!…
MĂGDIAN: Cu adevărat… uitasem!… poftim și pentru gură… (Îi dă încă o pungă; în parte.) M-a scurs
de bani hoțul.
MARIN (în parte): Două merțe! noroc să deie Dumnezeu. (Tare, alergînd după Măgdian.) Cucoane…
cucoane… dar de astupat urechile nu-mi dai ceva?
MĂGDIAN (viind supărat lîngă Marin): Cît pentru urechi, să știi că ți le-oi bate la stîlp dacă te-a împinge
păcatul să auzi ceva cu ele… Auzitum-ai? (Iese prin fund în stînga.)
MARIN: Bunătatea d-tale, cucoane… sărut mînile… De-acum sînt și surd și mut. (Viind în fața scenei.)
Mă!… ‚da bine ți-a curs laptele în păsat, Marine… hăi!… două pungi de bani deodată!… Ian vezi-le cîtu-s
de grele… parcă-s două prepeliți de toamnă. (Sărutîndu-le.) Că mare drăgălașe mai sînteți pe fața
pămîntului!… Am să cumpăr o rochie de halastîncă Floricăi… da știi? cole, ghiurghiulie… să-ți ieie ochii
cale de-o poștă… și mie am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s Bimbașa-Sava… Ei,
de-acum, Mărinaș dragă, destulă vorbă… și mi te apucă de lucru, că azi îi ziua cuconiței. Să te văd,
tătucă… să mi-i durezi un snop de flori cît o dimerlie, tot cu bujori și cu ciuboțica cucului. (Merge de
ridică scara de sub balcon și o așează în fund.) Ia scara asta mi-a adus noroc astăzi… Bine-a zis cine-a zis,
că norocu-i ca o scară!…
SCENA IV
ANICA (pe pragul ușei pavilionului din dreapta, vorbește în cantonadă): Un răvaș pentru mine?… De
unde?… de la Roman?… Adu-l încoace… (Vine în scenă, deschizînd răvașul.) Cine să-mi scrie de la
Roman? Măgdian?… nu cred ca să fi putut ajunge. (Citește:) „Sărut albele mînușiți a verișoarei Anicăi.
Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet tocmai din copilărie… (Vorbit.) Ha, ha, ha, ha!… iar
de la nebunu cel de Ghiță Făurin… vărul meu… Ian să videm ce mai zice? (Citește:) D-ta însă, Anicuță
mult adorată, m-ai izgonit cu cruzime din ochii matale și mi-ai hotărît să nu mă înfățișez dinaintea lor,
decît numai cînd oi fi însurat… (Vorbit.) Ce era să fac dacă nu mai înceta cu declarații de amor…
(Citește:) Iată dar că nemaiputînd învinge dorul ce am de a te videa, iubită verișoară, m-am jertfit pe
altarul lui Isaia-dănțuiește; și nu mai tîrziu decît astăzi voi zbura la Florinești unde este îngerul vieței mele.
Nevasta mea mi-a sluji de pașaport, spre a trece hotarul moșiei matale… Al matale în veci robit. — Ghiță
Făurin. Post-scriptum: Nevasta mea este un rod cîmpenesc, fiind răsărită și crescută tot la țară. Te rog,
iubită Anicuță, să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale.” Ce supărare! Tocmai cînd vreu
să fiu singură, să-mi vie oaspeți… și-apoi încă cine?… nebunu cel de Ghiță! Nici că poate cineva să fie un
ceas în liniște… (Se primbla supărată.)
II
(Se aude în fund, în dreapta, glasuri multe de țărani. Anica întră în boschet.)
SCENA V
ANICA, SLUJNICA (ieșind din dreapta) și, mai pe urmă MARIN (cu săteni)
SLUJNICA: Cuconiță! o venit sătenii cu pocloane de ziua d-tale și să roagă să vie aice.
ANICA (singură) Curios lucru! Cînd eram măritată cu Florinescu, număram zilele pe degete… și acum
nici nu știu cum trec.
(Sătenii vin din fund cu pocloane. Marin în fruntea lor aduce un buchet mare.)
SĂTENII
Pe stăpîna de moșie
Ce iubește pe sărmani!
MARIN
Cuconiță, sănătate,
MARIN
Pui de găină,
Flori de grădină.
TOȚI
Pui de găină,
Flori de grădină.
MARIN
Mere și pere,
Ouă și miere.
TOȚI
Mere și pere,
Ouă și miere.
MARIN
Și fragi și mure,
De la pădure.
TOȚI
Și fragi și mure,
De la pădure.
MARIN
Și trei meioare,
De sărbătoare.
TOȚI
Și trei meioare,
De sărbătoare.
ANICA
Sănătate, fericire
Să jucați cu veseliei
SĂTENII
Să trăiască-n veselie!
Stăpînica de moșie
Ce ajută pe sărmani!
(Se aude în fund, în dreapta, vuiet de cai de trăsuri fi răcnete șurugiești. Sătenii se trag cîntînd pintre
copacii din dosul boschetului.)
SCENA VI
ANICA și SLUJNICA (in boschet), MARIN și SĂTENII (împrejur în fund),
FLORICA (în toaletă bogată dar prea încărcată: brațile, cortel, evantail).
FLORICA (în culisa din fund în dreapta): încet, oblu… că mi-i prăvăli.
FLORICA (întrînd iute, apărîndu-se cu evantailul): Ba că chiar… Uf! Slavă Domnului c-am scăpat pe
uscat, că era să-mi vie zumaricale… să leșin.
GHIȚĂ: Sărut picioruțile, iubită verișoară… Am luat îndrăzneală să venim să te videm, cu soția mea, cu
Calipsica.
FLORICA (se închină): Sărut gurița, cuconiță verișoară Anică. (O sărută de multe ori.) Să am pardon…
De mult doream să te văd, că auzisem că ești tare hazlie și ai un bucătar foarte meșter… Mă rog, sorioară,
să-i poroncești să-mi facă un borș cu perișoare și alivence… că mi-i poftă…
FLORICA: Ce fel cam?… Te poftesc, monșerică, c-apoi știi… (Anicăi.) Și puțintel bulgur, verișoară, cu
învîrtită la sfîrșit… dar să fie cam mare.
ANICA: Bucuros, verișoară… dacă poftești. (Vorbește încet slujnicei, care îndată și întră în pavilionul din
dreapta.)
MARIN (în parte): Bulgur și alivence!… Ei, apoi îi Florica!… (Se apropie de ea.) Fio… ri… co…
FLORICA: Mări, ce tot mi se vîră în ochi țărănoiu ista?… Dă-te într-o parte, țopîrlane… (Scoate o
oglindioară din buzunar și-și drege sprîncenile și zulufii.)
GHIȚĂ (apropiindu-se de Anica): Iubită Anică, am urmat, precum vezi, poroncilor matale… M-am
însurat!…
ANICA: Și foarte bine-ai făcut, verișorule.
ANICA: îmi place prea mult… căci are un caracter vesel… deschis…
GHIȚĂ: Vei să zici necioplit?… Așa este… dar apoi ce era să fac?… M-am însurat cum am putut» numai
ca să cîștig dritul de a mă apropia de îngerul…
FLORICA (viind între amîndoi): Ce vorbiți împreună?… Ian spuneți-mi și mie că mă nebunesc după
cabazlîcuri.
FLORICA: Ce face?… te dau de rușine?… Mă rogi verișoară, scăpat-am vro prostie de cînd am venit?
Așa-i că nu?… Apoi ce mă tot dondănește degeaba monșerică?… Ba că grăiesc prea mult; ba că nu stau
locului. Da ce! Doamne, iartă-mă! că doar nu-s par, să șed înfiptă… așa…
FLORICA: Mări, ian dă-mi pace cu botosul d-tale, că mă pricep eu cum să mă port pe lume.
FLORICA
Și să placi la cavaleri,
Pe cordeluțe,
Pe capeluțe,
Pe danteluțe
Lucrate-ajur,
Și pe brațele
Și pe inele
Și pe mantele
De satintur,
Și pe manșonari,
Și pe bulionuri,
Și pe jambonuri
De la Paris,
Pe orice mîncare
Ce arătare
SĂTENII
(rîzînd)
Să fie așa
ANICA ȘI GHIȚĂ
Îi zău așa
FLORICA II
Și madamă de bonton;
Curtizani să ai o sută…
E destul într-un salon:
Să treci măreață
Cu gura creață
Și îndrăzneață
Lîngă femei;
Dar totodată
Nevinovată,
Blîndă, plecată
Lîngă holtei.
Să critici tare,
În gura mare
Pe orișicare
Se detestable
Abominable
Ensiuportable
Parol d’onior!
SĂTENII
Să fie așa
GHIȚĂ ȘI ANICA
FLORICA: Uf! c-am răgușit… mi s-a uscat gîtița. Anicuță dragă, nu cumva ai ceva poame prin grădină, să
mă răcoresc.
FLORICA: Ce se potrivește! Nu te supăra că le-oi găsi eu singură… Am mai scuturat eu copaci în viața
mea. (Vrea să plece.)
GHIȚĂ (în parte, răsărind): He?… rău am făcut c-am adus-o cu mine.
FLORICA (sărutînd pe Anica): Mașerică, a revuar cu plecăciune. (Plecînd să iasă, zice lui Marin:) Da vină
azi, leneșule. Ian vezi-l că de-abia se urnește… Hăis ța, Tălășmane… ha, ha, ha, ha.
SCENA VII
GHIȚĂ și ANICA
GHIȚĂ (în parte): Ne-au lăsat singuri!… Acum îi vreme de făcut un asalt inimei. (Se apropie de Anica.)
Stai pe gînduri, verișoară?…
ANICA: Dar; te fericeam în gîndul meu că ai găsit o soție atît de frumușică și de… vioaie.
GHIȚĂ: În adevăr, Calipsica e destul de plăcută, și m-aș ferici eu însumi, dacă n-aș avea în sufletul meu o
patimă care se mărește din zi în zi… O știi prea bine, iubită Anicuță. (Vrea să-i ieie mîna.)
ANICA: Vere Ghiță… văd că iar ai să începi cu declarațiile d-tale, și, drept să-ți spun… mă mir, zău, cum
de nu te-ai săturat de ele de atîția ani, de cînd le tot spui de rost?
GHIȚĂ (cu foc): Să mă satur de a iubi… cînd toată viața mea să razămă numai în dragostea ce mi-ai
însuflat chiar din copilărie?… Crezi că se poate?…
GHIȚĂ: Însurat, însurat… Cu adevărat am făcut nebunia de m-am însurat… dar pentru cine?… din a cui
poroncă?… din poronca ta, Anică, căci alt chip nu aveam ca să mă apropiu de tine.
Tinerețe-mbelșugate
ANICA
Că ai suflet cu simțire,
GHIȚĂ
(în genunchi)
ANICA: Ha, ha, ha… mă duc să-ți trimit o oglindă, vere Ghiță, ca să vezi cît îți șede de bine. (Iese rîzînd
și întră în pavilionul din dreapta.)
GHIȚĂ (sculîndu-se): Se vede c-am luat-o cam răpide și că s-a spăriat… Dovadă că-i e frică de mine!…
dovadă că voi birui!… Bine c-am apucat a răzbate păn-aici prin viclenie… Anica mă crede însurat… lasă
să creadă… Cu chipul acesta o fac de nu se sfiește nicicum de mine… și cu o minciună de ici, cu o
minciună de cole, ajung frumos la capătul izbîndei… La război toate armele sînt bune.
(Caută în culisele din dreapta.) Pare că zăresc slujnica Anicăi. (Scoțînd o pungă.) Mă duc să-i șoptesc
două vorbe la ureche… Să-mi pregătesc mînă de ajutor în cetatea dușmanului. (Iese alergând în dreapta.)
SCENA VIII
FLORICA și MARIN (vin alergînd veseli din stingă), Anica (mai pe urmă, în balcon)
MARIN: Ha, ha, ha, ha! și, zău, Florico, nu mă-nșeli?… Tu ești Florica, nevăstuica mea?… Ha, ha, ha,
mare poznă!
FLORICA (mîncînd mere): Mai eu, Marine, n-am cum mai fi… Ți-am spus că toate cîte le-ai văzut să nu
le crezi… Da bune mere!
FLORICA: Cine?… cuconașu Ghiță?… Ha, ha, ha! (Mușcînd un alt măr.) Valeu! că acru-i! (Rîd amîndoi
cu hohot.) Anica (în parte, ieșind in balcon): Cine rîde așa în grădină?… verișoara cu Marin!…
FLORICA: Se vede că i s-au aprins călcăile de mult după cuconița Anica, și pentru ca să se poată apropia
de dumneei, o fost silit să-i toarne o minciună de cele gogonate… Anica (în parte): O minciună!…
FLORICA: Iaca! ba n-oi primi, cînd îmi dă rochii de mătasă și capele și pantofi… Ba încă și 50 de galbeni
pe deasupra.
ANICA (în parte): Așa, vere Ghiță!… bine că ți-am aflat secretul. (întră în casă.)
FLORICA: Numai de două ceasuri… Da pune-ți în gînd, Mărinaș dragă, ce bucurie pe capul meu, cînd m-
am trezit la Florinești, aici unde știam că te aflai și tu ca grădinar.
MARIN: Așa!… de aceea poate că nici m-ai cunoscut, cînd ai întrat în grădină… ba încă m-ai și țopîrlănit
dinaintea oamenilor și a boierilor.
FLORICA: Iaca prostu!… dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît?… ș-apoi ce ar fi zis cuconu Ghiță și
cucoana Anica?
MARIN: Mări, că bine zici… dacă-s prost tot prost, uitasem că ești cucoană… Da ian spune-mi, Florico
hăi… Florică?… mai dinioarea era grădina plină de oameni și nu se putea… dar acum.. hei?… parcă
sîntem numai noi amîndoi…
FLORICA: Ba și-n cap, dacă vrei, Mărinaș dragă. (Aleargă la Marin, care o ridică in brațe ș-o sărută.)
MARIN
Neică, neiculiță.
FLORICA
MARIN
Neică, neiculiță.
FLORICA
Neică, neiculiță.
MARIN
Neică, neiculiță.
FLORICA
Neică, neiculiță.
MARIN
Neică, neiculiță.
FLORICA
Neică, neiculiță.
MARIN (luînd pe Florica de mînă, o duce deoparte): Singură ai venit în trăsură cu cuconașu Ghiță?
FLORICA: Singură.
(Împreună.)
MARIN
Neică, neiculiță.
Neică, neiculiță.
Neică, neiculiță.
Neică, neiculiță.
FLORICA
Neică, neiculiță,
Neică, neiculiță.
Neică, neiculiță,
(Anica iese pe pragul pavilionului. Florica o zărește și se oprește îndată de la joc, zicînd în parte:
„Cuconița Anica!” și își ia iarăși aer de damă. Marin urmează a dănțui singur.)
SCENA IX
FLORICA, MARIN, ANICA și, pe urmă, GHIȚĂ
FLORICA: Ian privește-l cum țopăiește! (Mergînd înaintea Anicăi.) Verișoară dragă, nu cumva l-a lovit
strechea pe grădinarul d-tale?
FLORICA: Da, dă, mișcă-te azi, degeratule! că mi s-au lungit urechile de foame.
MARIN: Iaca mă mișc, cucoană Pisică… (în parte.) Iar s-a cuconit Florica. (Întră in pavilionul din stîngă.)
ANICA (în parte, zărind pe Ghiță): Iaca și Făt-Frumosu nostru!… Cum am să-l rîd acuș…
ANICA: Bine zice verișoara… De ce nu șezi lîngă… soția dumitale… care te iubește atît de mult!…
GHIȚĂ: Mă iertați, vă rog, dacă am lipsit. Am fost să privesc hora din sat. (în parte.) M-am pus la cale cu
slujnica. (Marin iese din pavilion.)
MARIN (apropiindu-se pe furiș de Florica, ii zice încet): Florico, ți-am văzut odăile, cole… (Arată în
stîngă.)
FLORICA (încet lui Marin): Să vii după ce ne vom scula de la masă… (Tare.) Da deschide ușa, bre
omule… măi, că încă așa lighioaie n-am văzut. Verișoară… să am pardon… (întră in pavilion.)
GHIȚĂ (mergînd cu Anica spre pavilion): Dragă verișoară, dacă m-ai cunoaște mai de aproape, n-ai avea
nici o îndoială asupră-mi… crede…
GHIȚĂ: Ei, apoi, făgăduiește-mi că mă-i primi mai tîrziu în pavilionul matale!
FLORICA (arătîndu-se la ușă, cu gura plină): Ian lăsați vorba că se răcește borșul…
MARIN (singur): Mă…ă…ă!… că mari pozne o fost să mai văd pe lumea asta!… Florica șede la masă cu
boierii și eu postesc la ușă!… ș-apoi vezi mă rog cum știe să se prefacă, de mă ia de ochi și mă sucește ca
pe un fus!… Macar! dă, dacă o fost fată în curte!… ce să mă mai mir… Da ian să videm ce mai fac
înuntru?… (Caută pintre ușă.) Mănîncă Florica sănătos… și bea, da bea…
SCENA X
MARIN (în ușă),
MĂGDIAN (în parte, viind în scenă): Auzi, mă rog, minune!… să uit eu că azi e sărbătoarea Anicăi?…
MĂGDIAN: Ce privești?
MARIN: Uită-te de vezi.
MĂGDIAN (căutînd pintre ușă): Ce comedie-i asta? Anica la masă cu un străin!… cine să fie?…
DUO
MĂGDIAN
Marine!
MARIN
Cucoane!
MĂGDIAN
Grăiește …
Ba zău?
MĂGDIAN
Cu cine-i Anica?
MARIN
MĂGDIAN
Dragă Marine.
MARIN
Căci dimineață
C-o săculteață
Gura și ochii mi-ai astupat.
(Împreună.)
Văzutu-mi-ai hoțul
Șiret și smerit
La pungi de parale
Drăguș la căuș.
MĂGDIAN
Marine!
MARIN
Cucoane!
MĂGDIAN
(arătînd o pungă)
Privește.
MARIN
Valeu!
MĂGDIAN
MARIN
(luînd punga)
MĂGDIAN
Spune, grăiește;
Spune, grăbește.
MARIN
Ce-alung neveste
Și joacă feste,
(Împreună)
MĂGDIAN
(în parte)
Ce aud! de mînie,
De-abia cu soție,
Să fiu inșălat!
MARIN
(în parte)
Trei merțe cu asta.
Să joc ca nebunii
MARIN (auzind vuiet de scaune în pavilion): Îra! iaca se scol de la masă… Fugi, cucoane, să nu te vadă.
Cît pentru mine, pe-aici mi-i drumu. (Fuge prin fund În dreapta.)
MĂGDIAN (singur): Auzi!… Anica să petreacă cu un străin, în vreme ce eu îmi pisăz trupul calare,
alergînd pe cîmpuri!… Cine ar fi crezut că… nici o lună nu-i macar de cînd ne-am cununat și… Îi aud
viind… mă duc să nu mă vadă… dar n-am să-i perd din ochi… (Iese prin fund, în stîngă.) Auzi!… un
hîtru!…
SCENA XI
ANICA, GHIȚĂ, FLORICA
ANICA (ieșind din pavilion): Cu seara bună, verișoară… Vă las… că, la țară, noi ne culcăm de cu
vreme… Noapte bună. (Închide ușa pe dinafară cu cheia.)
ANICA: Noapte bună… Ha, ha, ha… vere Ghiță, te-ai prins singur în capcană!… A! te însori d-ta cu
nevestele grădinarilor?… Te învoiește de-acum cu Marin…
FLORICA (dinîntru): Ha, ha, ha! cuconașule, cînd te-ai videa în oglindă, ai bufni de rîs… tare ești
mucalit! Ha, ha, ha… Ce face?… Ba să nu te apropii, că te botez cu vin de Cotnari.
ANICA (în parte, mergind spre pavilionul din dreapta): S-a întărtat vărul Ghiță… Cînd ar ști Marin, mare
haz aș mai face… (Întră in pavilionul din dreapta.)
(Se aude în pavilionul din stînga vuiet de alergături, de scaune și de pahare stricate.)
GHIȚĂ (ieșind în balcon): Parcă eu sînt nebun să te las. (Vre s-o ieie în brațe.) (Se aude Marin cîntînd
doina.)
SCENA XII
FLORICA și GHIȚĂ (în balcon), MARIN
MARIN (în parte):. Florica mi-a zis pe sub apărătoare, ca să viu la ea după ce s-or scula de la masă… Iată-
mă-s… Halal de tine, Marine. (Merge de bate la ușa din stînga.) Florico… Florico?…
MARIN: Florico… deschide că ți-o venit bărbatul… Florico?… ți-o venit sufletul… Ce, Doamne, iartă-
mă, de nu răspunde?… Florico!… Se vede că o adormit!… Ei, apoi ce fac eu acum? Ha!… Mări să fac și
eu ca cuconu Măgdian… Amandea la scară. (Merge de ia scara și o apropie de balconul din stînga.)
FLORICA: Cum?
FLORICA: Să horăiesc?
MARIN: Biata Florica!… A fi apucat-o somnul, gîndind la mine. Am s-o spariu prin somn… Hai, Marine,
și Doamne-ajută.
(În vreme ce Marin se suie pe o parte a scării, Ghiță se coboară pe ceealaltă parte.)
GHIȚĂ (în parte): Unul cînd se suie, altul se coboară. Parcă ne jucăm de-a scara mîței. (Sare jos.)
SCENA XIII
GHIȚĂ [ANICA]
GHIȚĂ: (singur): Uf! iată-mă-s pe uscat!… A! verișoară, îmi făgăduiești o întîlnire ș-apoi mă-nchizi cu
cheia?… Poate că ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pănă la tine?…
Hei, dragă Anicuță, cu Ghiță Făurin nici dracu nu poate să se lupte… Iată-mă-s scăpat dintr-o casă. Să
videm acum de-oi pătrunde în ceealaltă. (Cearcă la ușă.) Ușa-i închisă pe dinîntru? Ian să cerc a-i da de
știre verișoarei că sînt sub ferestrele ei… Anica-i cam romantică și-i plac serenadele… (Merge de ie
ghitara din boschet.) Parcă zăream azi o ghitară în boschet… Iat-o… Să te văd, Ghiță…
Eu suspin și mori
Nu se zărește încă nimic?… Ba iată o lumină la fereastră. Curagiu, Făurine, norocul se apropie.
Înger de amor,
Că de-o tainică durere
Eu suspin și mori
Pare că zăresc o umbră pe perdele… Ea-i! Anica!… Ce aud… o ghitară în pavilion?… Verișoara m-a
auzit și vrea să-mi răspundă?… romanu-i gata!…
ANICA
(în pavilion)
Gingașul amor,
Trece ca o nălucire,
Ca flutur ușor.
Tu ce ai simțire vie,
GHIȚĂ (vesel): Să prind fluturul din zbor?… las pe mine… Da oare cum s-ajung păn’la flutur? Ha… cu
scara! Să fac și eu ca Marin. (Merge de ie scara și o așează lîngă balconul din dreapta.)
SCENA XIV
GHIȚĂ, MĂGDIAN (viind din fund prin întunerec și mergînd spre pavilionul din dreapta)
MĂGDIAN: Un hîtru cu Anica!… Ei, nu mă pot liniști, și pace… Îmi vîjie fel de fel de prepusuri prin
cap… Mă duc să mă tălmăcesc cu Anica… Da unde să fie scara?… De abia văd prin întunerec… A! iat-o
lîngă balcon… Bietu Marin, mi-a purtat de grijă!… Da de n-a fi Marin… ș-a fi domnișorul cela?… I!…
m-am răcit… iute, Măgdiene. (Aleargă de se suie pe scară.)
(Măgdian se suie răpide pe o parte a scării, în vreme ce Ghiță se suie pe ceealaltă parte și se-ntîlnesc
amîndoi în vîrf.)
MĂGDIAN (din balcon): Dacă o ții, caută să n-o scapi… Cu seara bună, ha, ha, ha… (Întră in pavilion.)
GHIȚĂ (furios): Cum?… ce fel?… ce vrea să zică?… Domnule!… a întrat la verișoara pe fereastră?… A
fi vrun tălhar, căci altfel s-ar fi coborît să se tălmăcească. Un tălhar!… verișoara-i în primejdie!… (Strigă
în gura mare în fund:) Tălharii! tălharii! săriți, oameni buni!… Tălharii!
SCENA XV
GHIȚĂ, SĂTENII (vin alergînd din fund, avînd torțe aprinse in mini, coase, pari)
FINAL
(Împreună.)
GHIȚĂ
Tâlharii, tâlharul
Săriți,
Cu coase, cu parii
Veniți!
SĂTENII
Tâlharii, tâlharii!
Sărim,
Cu coase, cu parii
Venim!
SCENA XVI
Cei dinainte, MĂGDIAN și Anica (ies în balconul din dreapta), MARIN și FLORICA (se arată în
balconul din stînga; truspatru au în mîni lumînări aprinse)
MĂGDIAN și ANICA
Ce este? tâlharii!
SĂTENII
Sărim!
MARIN Și FLORICA
Ce este? tălharii!
SĂTENII
Venim!
GHIȚĂ
ANICA
Ce văd? Ghiță, noaptea, suspinînd la lună!
FLORICA
Ce văd? monșerică!
MARIN
(în parte)
TOȚI
Ca un strigoi
GHIȚĂ (Anicăi)
MARIN
(în parte)
Hm! nerușinatul…
ANICA
(lui Ghiță)
Să știi de la mine
MARIN
TOȚI
Și dișălați
GHIȚĂ
(închinîndu-se la Anica)
De-acum
De drum.
SĂTENII și CEIALALȚI
Pe drum
Și prinde la minte
De-acum.
(Sătenii se dau în lături și fac loc lui Ghifă, care se închină și pleacă spre fund.)
(Cortina cade.)