Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
BURSUFLESCU
LUNCEANU, primar
UN LACHEU
(Scena se petrece la moșia Bursufleni.) (Teatrul reprezintă o livadă, cu casa boierească în fund printre
copaci. În stînga actorului, un gard cu o portiță. În dreapta, o laiță sub un copac.)
SCENA I
BURSUFLESCU (în halat și cu fes cusut pe cap): Plăcut e de a fi proprietar pe o moșie cumpărată ieftin,
după împărțeala pămînturilor!… Nu te mai îngrijești de legea rurală și, dacă natura te-a înzăstrat cu darul
poeziei, poți în toată liniștea să te hîrjonești cu muzele… Iaca eu, de pildă, Anastasi Bursuflescu, m-am
născut poet și cred că m-ați cetit și chiar admirat ades în calendare… Am făcut multe ode la Anul Nou,
cîteva cîntice de amor și un șir de satire pipărate în contra guvernului… Acum m-am retras la moșia mea,
la Bursufleni, ca să respir aerul cîmpiei, să visez să mă alint și să-mi caut amorul… (În taină.) Căci sînt
înamorat de vecina mea, d-na Tarsița Garofeasca, o văduvă nurlie, care a binevoit a primi ca să-și
schimbe numele grădinăresc de Garofească în acel armonios de Bursuflească… O aștept chiar azi de
dimineață să vie ca să ne cununăm aici, în castelul meu, și am dat de știre primarului, domnului
Lunceanu, ca să-și aducă registrul și să ne unească după legea cea nouă… Ba încă l-am mai poftit ca,
odată cu registrul, să aducă și pe Tarsița de la moșia ei… Ah! ce zi fericită pentru mine! am să cunosc în
fine deliciurile căsătoriei… Trebuie însă ca să ies cu plin înaintea miresei, să o primesc cu o poezie
improvizată ad-hoc… Ian să cerc.
Așteptînd a mea mireasă cu-o nespusă nerăbdare, Simt că sîngele meu ferbe, că pe frunte mă fac roș…
Inima me bate… bate ca… ciocanul… pe-o… căldare, Și că-n ea răsună, cîntă un glas dulce de… cucoș!
Ian auziți-l… Nu pot trăi liniștit de răul lui; cînd îi sar cînii peste gard, de-mi mănîncă păsările; cînd mojicul
își întinde rufele cele strențeroase pe spini, sub ochii mei; cînd își scapă vaca în grădina mea… Ce să mai
spun?… I-am propus să-mi vîndă răzășia lui, ca să scap de el… Unde!… mi-a cerut cît dracu pe tatăsău… a
simțit, hoțul, că am nevoie de el și mă ține de nas… (Ascultînd.) Nu mai aud nimic… a fi ieșit de acasă…
Să-mi urmez poezia. (Declamă:)
(Se aude după gard glasul lui Harță, strigînd: „Tio, malac!”. Furios.) Malac!… Ei! nu mai e de suferit.
(Strigă:) Harță!… Bade Harță…
SCENA II
BURSUFLESCU: Știi d-ta pentru ce am scos din pungă 8319 galbeni, 27 lei și cîteva parale și le-am dat pe
moșia asta?
HARȚĂ: Pentru că ai găsit-o ieftină, domnule.
HARȚĂ: Pricep.
Ba cade ploaie,
Și curg șivoaie,
Ba prețul scade,
Grindina cade,
Și peste toate
Alte păcate
…………………………………..
De a fi proprietar.
HARȚĂ: Care?
HARȚĂ: Locul meu de baștină? unde au trăit și murit părinții mei, Dumnezeu să-i ierte!…
HARȚĂ: Așa este, dar am clădit-o pe locul caselor celor vechi… livada răsădită de bietul bunul meu Vasile
Harță…
HARȚĂ: Da bine, domnule, ce ți-a făcut răzășia me, de nu poți încăpea de dînsa?
BURSUFLESCU: Ce mi-a făcut?… Știi ce-i muza?
HARȚĂ: Mursa?
HARȚĂ: Îi pămînt mult și bun… numai pe perje prind sume mari de bani.
BURSUFLESCU: Cinci mii? pentru un petic de loc?… Ai nebunit?… mai dăunăzi ai cerut numai trii mii.
BURSUFLESCU: Gîndește-te, bade Harță… De te-i îndărătnici, eu sînt în stare să ridic de-a lungul gardului
un zid nalt cît plopul cela.
BURSUFLESCU: Dar portița d-tale se deschide pe proprietatea mea și pot s-o închid.
HARȚĂ: Ferească sfîntul! E un drept de șerbire statornicit din bătrîni, care îmi învoiește trecerea prin
livada asta.
BURSUFLESCU: Ba patru.
BURSUFLESCU: Nu?… Să nu te căiești, bade Harță, atîta-ți zic… Răzgîndește-te bine… Eu mă duc să gătesc
banii…
BURSUFLESCU: Nu te scumpi, că te-i căi… Scumpul mai mult păgubește… Știi vorba… (Iese prin fund.)
SCENA III
HARȚĂ: M-oi căi eu?… Nu cumva-i bate gîndu la giudecată?… Poftească, dacă vrea să guste moara lui
Harță Răzășul… de 20 de ani de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor, doar am deprins eu să
întorc șuruburi cîrciogărești și am agiuns a putea ținea clanț cu oricare avocat.
De ciocoi, de scriitori
Și de mulți judecători.
Și procesul cîrciocos.
Și nume de Hărță…gos.
De ciocoi, de scriitori
Și de mulți judecători.
Umblă Bursuflescu să-mi cumpere răzășia cu o nimică toată… S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus
mîna pe moșia cucoanei Săfticăi, stăpîna cea vecinică a Bursuflenilor… Sărmana! bărbatu-său o calicit cu
cheltuielile, vrînd să se aleagă deputat, și, după moartea lui, i s-o scos averea la mezat… Încît biata
cucoana Săftica o rămas lipită pămîntului și șede la preotu din sat… Cum aș face, cum aș drege, ca să-i
cîștig măcar o căsuță, unde să-și odihnească bătrîne țile… De-aș pute să-l smulg de pene pe ciocîr lanul ist
de proprietar nou… Cine știe? bun e Dumnezeu, meșter îi dracu!… Dar ce s-aude?… Ha! Măriuca!
SCENA IV
HARȚĂ, MĂRIUCA (vine din dreapta, purtînd pe cap un val de pînză ghilită)
MĂRIUCA
MĂRIUCA
HARȚĂ: Ba aiure… Da de unde vii tu, fa?… Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap.
MĂRIUCA: Apoi dă, numai de două ori păn-acu am dat-o în undă… Mai așteaptă vro trii-patru zile și-i
vide-o mai albă decît cinstita fața dumitale.
HARȚĂ (rîzînd): Te cred, fa, și nu ți-a fi greu, căci cinstita fața mea îi albă ca labele tale.
MĂRIUCA: Labe?… Labe-s aceste?… Mai alaltaieri vătavul moșiei zicea că-s de caș dulce și că vre să le
mănînce.
MĂRIUCA: Eu?… i-am tras un caș peste gură de i-a fi părut brînză sărată.
HARȚĂ: Și nu s-o mîniet?… Vătajii-s cam iuți… Măriuca; Atîta grijă să am eu pe fața pămîntului!… Cucoana
Săftica, nînașa mea, mi-o zis în mai multe rînduri: „Fa, Măriucă, să te ferești de minciunile flăcăilor ca
dracu de tămîie!…” De atunci, cînd se leagă vreun hîtru de mine, am leac de alungat dracu.
HARȚĂ: Care leac?
MĂRIUCA: Pe d-ta nu, bădica, că m-ai crescut în casă și mi-ai purtat de grijă ca un frate mai mare. D-ta
ești om de omenie și știu că, dacă ți s-ar aprinde călcăile, ai alerga la popa, ca să-l rogi să ne cunune.
MĂRIUCA: Și de ce nu?… mai găsești multe fete ca mine, harnice și voinice? (Arătîndu-și brațele goale.)
Ian privește brațe bune de lucru. (Arătîndu-și picioarele.) Ian privește picioare, care nu mai ostenesc
niciodată…
HARȚĂ (plecîndu-se): Ce-i drept!… și-s mici, fa, le-aș cuprinde-n palmă. (Întinde mîna.)
MĂRIUCA: Atîta ar fi trebuit, s-o faci și într-adins… Poftim!… acum trebuie să mă întorciar la izvor… să-mi
perd ziulica cu spălatu Aste-s glume vătăjești.
HARȚĂ: Măriucă…
MĂRIUCA: Dă-mi bună pace… Bunătate depînză! (Iese prin dreapta plîngînd.)
SCENA V
HARȚĂ: Biata fată!… Ian auzi-o cum se bocește! (Strigă:) Taci, fa, că sparii tamazlîcu satului. (Măriuca
începe a rîde cu hohot.) Na!… acu rîde… așa-s fetele… Cînd senin, cînd ploaie. (Se aude afară un glas de
surugiu și pocnete de bici.) Oare ce să fie?… Cine vine? (Caută în dreapta.) O trăsură cu poștalioni… Se
coboară o cucoană și un domnișor. Iaca!… Primarul nostru, d-l Lunceanu, nepotu cucoanei Săfticăi… Vin
amîndoi încoaci… Acasă, Harță, și la pîndă din dosu gardului, fătu meu. (Iese pe portiță.)
SCENA VI
TARSIȚA, LUNCEANU
LUNCEANU: Doamna mea, iată-vă sosită cu bine în parcul d-lui Bursuflescu, care în curînd are să fie al d-
voastră. (Oftează.)
LUNCEANU: Oftez, pentru că v-am adus chiar eu însumi în această capcană căsătorească!
TARSIȚA: Ce vrei să zici?
TARSIȚA: Ce?
TARSIȚA: Ce?
LUNCEANU: Că acum trii luni, pe cînd moșia Bursufleni era încă a măiușei mele, v-am făcut o declarație
de amor chiar aici… pe laița asta?
TARSIȚA: Te flatezi, domnul meu; însă chiar așa să fie, înțălegi că, fiind în ajunul căsătoriei mele, nu se
cuvine să mai pomenim de cele trecute.
LUNCEANU: Înțăleg și oftez cu atît mai adînc, că tocmai eu sînt condamnat a vă cununa.
TARSIȚA: D-ta?… Cum?
LUNCEANU: Mă iertați, doamna mea… Cine servă țara lui, fie postul cît de mic, nu se înjosește, ci se
înalță.
LUNCEANU: Mă duc să-i dau de știre că ai sosit… (În taină.) Și, zău, Tarsiță, ai uitat tot?
TARSIȚA: Iar?
TARSIȚA (cu nerăbdare): Mări dă-mi bună pace. Lunceanu (ieșind prin fund): O! femei, femei! Vîrtelniți
fermecătoare!
SCENA VII
TARSIȚA
(recitativ)
Ah! iată-mă-s în fine pe pragul fericirei,
De-acum în avere,
În dulce plăcere
Am să viețuiesc,
De astăzi aice,
Stăpînă ferice
Eu am să domnesc.
Și mintea-mi s-exaltă
Cuprinse de-amor,
Mă simt sprintioară,
Ca orișice zboară,
Ca flutur ușor.
Căci eu în avere
De-acum eu aice
Stăpînă ferice
Am să-mpărățesc!
SCENA VIII
BURSUFLESCU (vine alergînd și se oprește la mijlocul scenei): Ah! doamna mea! Ce fericire!… Dați-mi
voie! (Declamă:)
TARSIȚA: La coteață!
BURSUFLESCU: Nu băgați de seamă… Harță răzășul își adună rudele… Dați-mi voie! (Declamă:)
TARSIȚA: Rață!
BURSUFLESCU: Harță se ceartă cu rățoiul cel pestriț… D-le primar, ai adus registrul de căsătorie?
LUNCEANU: Prea bine, mă duc și mă întorc îndată cu el. (Iese prin dreapta.)
SCENA IX
BURSUFLESCU (foarte uimit): În fine… suntem singuri… Singuri! Nu ne vede decît seninul ceriului… care
ne zîmbește… din naltul ceriului… unde ca niște ochi deschiși… stelele ceriului… mă cuprind de o fericire…
de o uimire (i se leagă limba) care mă uimește.
TARSIȚA: Liniștește-te, amice, și fii felice… din toată felicitatea cea mai fericită, căci și sufletul meu…
plană în regiunile ceriului… care ne privește… din naltul ceriului… unde stelele ceriului… (Se perde.)
BURSUFLESCU (cu foc): Destul… destul, îngere! Nu mă face să mor. (Scapătă din picioare.) Hai să ne
punem pe laiță… (În parte.) De cînd sînt, n-am pățit ceea ce pățesc acum… mi s-au tăiat picioarele. (Se
pun amîndoi pe laița de sub copac și caută lung unul la altul.)
BURSUFLESCU: Ah! nu coborî ochii, zînă!… Lasă-mă să mă oglindesc în ei… să mă scald în văpaia lor
voluptoasă.
BURSUFLESCU (admirînd gîtul Tarsiței): O omidă! (Ia omida.) Fericită dihanie! ai atins gîtul de ivoriu al
zînei!
BURSUFLESCU (urmînd cu sentiment): Auzi freamătul frunzelor, armoniile naturei, care serbează amorul
nostru?
Trio
BURSUFLESCU
(cochetînd)
Pentru-amantul meu.
HARȚĂ
(după gard)
BURSUFLESCU
TARSIȚA
Ba, ba.
HARȚĂ
(după gard)
(Împreună.)
BURSUFLESCU și TARSIȚA
(furioși)
Harță-i de nesuferit,
Trebuie-alungat de-aici.
HARȚĂ
(după gard)
BURSUFLESCU
(tare)
Bade Harță!
HARȚĂ
(după portiță)
Ce poftești?
BURSUFLESCU
Strigi ca surzii.
HARȚĂ
(după portiță)
Iaca, mă!
BURSUFLESCU
HARȚĂ
(după portiță)
Mare poznă!
BURSUFLESCU
Ai tăcut?
HARȚĂ
(după gard)
Am tăcut.
BURSUFLESCU
Așa, prea bine.
(Cătră Tarsița)
HARȚĂ
(după gard)
BURSUFLESCU
Lasă-mă cu-amoare
S-o respir …
TARSIȚA
Ba, ba …
HARȚĂ
(după gard)
(Împreună.)
BURSUFLESCU și TARSIȚA
Harță-i de nesuferit,
Trebuie-alungat de-aici.
HARȚĂ
(după gard)
Ce-a fost verde s-a uscat,
BURSUFLESCU: Am cercat să-i cumpăr răzășia, dar hoțul cere scump… cît nu face.
TARSIȚA: Scump, nescump, îți declar, d-le Bursuflescu, că nu mă mărit, dacă nu-i depărta pe Harță din
vecinătate.
BURSUFLESCU (urmînd-o pănă-n fund): Tarsițo!… (Reviind.) S-a dus furioasă… Are dreptate zîna! (Arătînd
casa lui Harță.) Hoțul dracului!… o face înadins… De-oi ști chiar că m-oi calici, trebuie să mîntui
numaidecît cu el… (Strigă.) Harță, măi Harță!
SCENA X
BURSUFLESCU și HARȚĂ
BURSUFLESCU: Vină-ncoace… ascultă: mi-ai cerut cinci mii de lei pe peticul tău de răzășie… Fie!… îți dau
cinci mii, numai să te duci dracului pomană.
BURSUFLESCU: Cum opt mii? Dar n-ai spus tu mai dinioare că vrei cinci?… Cinci! (Îi dă tifla.)
HARȚĂ: Degeaba îmi dai tifla, domnule, că mai gios. de opt mii, nici o para frîntă.
BURSUFLESCU (în parte): Ce l-aș ciomăgi! (Tare.) Măi Hărțușorule, fii om de omenie.
HARȚĂ: Chiar de m-ai săruta, domnule, nu pot… moșioara mea de baștină, cu perjerie…
BURSUFLESCU: Nu vrei?
HARȚĂ: Nu.
BURSUFLESCU: Ghidi, hoț șiret!… Ai înțeles că am. nevoie să mă dezbăr de vecinătatea ta…
BURSUFLESCU: Ei! lasă. Harță, c-am glumit… Nu tesupăra… (În parte.) Să videți că o să fiu silit a-i face și
curte acum.
BURSUFLESCU: Hai!… ți-i dau… adă mîna-ncoaci… Noroc să deie Dumnezeu!… dar să peri îndată, de lîngă
grădina mea… Auzi? (în parte.) M-am. calicit!
SCENA XI
BURSUFLESCU: Mai pe urmă, mai pe urmă, d-le primar. Acum fă bine de te-ntoarce la cancelarie ca să-mi
redigi un act de vînzare a răzășiei lui Harță, în preț de 8500 lei, și cu condiție să mi-o deie îndată în
stăpînire.
LUNCEANU: Prea bine, domnule… să-ți fie cu noroc. (Iesă.)
BURSUFLESCU (în parte): Merg sâ duc veste bună Tarsițăi, ca s-o împac. Și de acum zîna-i a mea!… Am
scăpat de Harță!
BURSUFLESCU
HARȚĂ
BURSUFLESCU
HARȚĂ
(Împreună.)
BURSUFLESCU
(în parte)
Bun de ciomăgit!
Răzășia lui,
HARȚĂ
(în parte)
Și ca pe un năuc
Ți l-am învîrtit.
HARȚĂ: Iaca Măriuca!… Se întoarce de la izvoare cu pînza… Veselă păsăruică!… Am s-o pun în cușcă; dar
păn-atunci hai să scutur de colb ispisoacele răzășiei. (Iese pe portiță zicînd:) 8500 lei un petec!…
(Bufnește de rîs.)
SCENA XII
MĂRIUCA: Iată-mă-s iar eu… mi-am spălat din nou valul de pînză și acum s-o întind la soare… cole pe
iarbă verde. (Întinde pînza cîntînd:)
Măriuca-i româncuță
Și la sînu-i busuioc,
Cămeșuică de mireasă,
SCENA XIII
MĂRIUCA: Ș-apoi?
MĂRIUCA: Iaca… ai vorbit de te-ai pripit… Doar n-am să-ți mănînc pămîntul…
BURSUFLESCU: Aud? încă te și obrăznicești?… Na pînză, dacă-i așa. (Calcă pe pînză.)
MĂRIUCA: Ian vezi-l, bată-l crucea nebun!… Vai, mînca-te-ar cioarele… (Trage de capătul pînzei.)
MĂRIUCA (furioasă, plîngînd): Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu!… (Înfășură cu pînza pe Bursuflescu,
care cearcă în zadar a să scula.) Ian să te satur eu de gioc pe pînzele fetelor…
SCENA XIV
MĂRIUCA (adunîndu-și valul): Ba-i drege tu. pe cine ai mai dres, stropșitule… Iaca, iar trebuie să clătesc
valu la fîntînă.
BURSUFLESCU: Pe mine?
MĂRIUCA: Așa se vede, bădică… Dacă-i lumea plină de sturluibați… (Se duce de se pune pe laiță și așează
pînza-n val.)
BURSUFLESCU: Care 8000? Unde a fost vorba de 8000? (Scoate un cuțitaș țărănesc din buzunar.)
BURSUFLESCU: Ce?
BURSUFLESCU: Unde l-am găsit?… (Schimbindu-și tonul.) A! hoțule! sari noaptea peste gardul viei ca să-
mi furi poama?
HARȚĂ: Eu?
BURSUFLESCU: Taci, minciunosule… Chiar acum a venit vierul și mi s-a jăluit că în toate nopțile îi fură, nu
știe cine, poame cu cofele… Tu ești furul…
BURSUFLESCU: Tu… Căci vierul ți-a găsit cuțitașul la piciorul unui butuc.
HARȚĂ: Domnule…
BURSUFLESCU: Taci din gură, potlogariule… Te-oi învăța eu să te anini de proprietatea altuia, am să te
duc în Criminal.
HARȚĂ: Care?
BURSUFLESCU: Ba nu, măi badeo; să facem hîrtiile mai întîi… (În parte.) Îl țîn la mînă.
SCENA XV
BURSUFLESCU: Badea Harță, care-i crcștin cu frica lui Dumnezeu, a avut mustrare de cuget și mi-a lăsat
răzășia lui cu 500 de lei… pe cît face… Nu-i așa, jupîne Harță?
LUNCEANU: Bucuros.
BURSUFLESCU: Sau mai bine, hai cu mine, ca sâ ți-l dictez eu însumi într-un stil mai poetic. Să ne videm
sănătoși, cumătre Harță… (În parte.) L-am pus în cofă pe răzăș. (Iese prin fund împreună cu Lunceanu.)
SCENA XVI
HARȚĂ și MĂRIUCA
HARȚĂ: Tu?
MĂRIUCA: Eu!… de-oi ști că mă-i da pe ușă afară, ți-oi spune tot… De cîte ori treceam pe lîngă via
boierească, poama-mi făcea cu ochiul; ș-așa, nu mai tîrziu decît astă-noapte, m-o împins păcatu de-am
sărit gardu, și cum tăiam struguri cu cosorul d-tale, m-o spăriet un cîne ș-am scăpat cosorul în vie. Aista-i
tot adevărul. Dar de-oi mai sări eu garduri de azi înainte, să rămîn fată mare. Eu ți-am făcut șotia, bădică;
eu sînt greșită… Na, bate-mă… bate-mă… Nu mă bați?
HARȚĂ: Drace-mpelițat!… Nu te-am bătut cînd erai mică, și tocmai acum oi să te bat?
MĂRIUCA
Tu cu blîndeță nemărginită
HARȚĂ
(Împreună.)
MĂRIUCA
HARȚĂ
HARȚĂ: Nu te măhni, copilă hăi, că doar nu mi-ai vrut răul cînd ai luat un strugur de poamă. Slavă
Domnului! în țara noastră cel ce are dă cu mulțămire celui ce n-are! Trebuie să fie cineva un frige-linte ca
d-nu Bursuflescu, pentru ca să facă gură pentru un strugur.
HARȚĂ: L-aș face eu să-i ducă dorii, dacă n-ar avea cosoru meu la mînă.
MĂRIUCA: Îi vide… Iaca vine cucoana cea văduvă, care ședea cu săptămînele la cucoana Săftica, păn-a nu
scăpăta biata bătrînă. Mă rog, adevărat e, bădică, că se mărită cu Bursuflescu?
MĂRIUCA: Să te scap de nevoie… Fugi iute. (Harfă iese pe portiță, împins de spate de Măriuca.)
SCENA XVII
MĂRIUCA și TARSIȚA
TARSIȚA (veselă): Bursuflescu mi-a adus veste că a isprăvit tîrgul cu Harță și că de azi înainte visurile mele
poetice nu vor mai fi îngînate de miorlăitul motanilor și de urletul dulăilor… Cît mă iubește Nastasachi!
MĂRIUCA: Știi… Măriuca, fina cucoanei Săfticăi… Eu mă găsam colo sus în copacul ista, de culegeam
mere, acu două luni, cînd d-ta ședeai pe laiță cu d-nu Alecu… nepotu nînașei.
MĂRIUCA (rîzînd încet): Ba încă mi-aduc aminte că am scăpat un măr din sîn, de-a căzut buf! în spinarea
cuconașului… Cuconașul era plecat și-ți vorbea la ureche… știi, cuconiță.
MĂRIUCA: Da cum. Doamne, . iartă-mă?… Cuconașul îți zicea că te iubește: (imitînd) „Ah!… te iubesc…
Îngerașule… fie-ți milă… mă rog matale” și îți săruta mînile cu foc… și d-ta le lăsai să le sărute… Știi,
cuconiță.
TARSIȚA (in parte): Ne-a văzut drăcoaica. (Tare.) Bine, bine… taci și să nu pomenești nimănui de ce ai
văzut.
TARSIȚA: Lui încă mai puțin… Dar poate că ai ceva de cerut de la mine, dragă Măriucă?… Spune… vrei
ceva?… (O dismeardă.)
MĂRIUCA: Am, cuconiță… Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi scoți de la boieriu un cuțitaș,
care mi l-o luat zăloagă.
TARSIȚA: Un cuțitaș?
MĂRIUCA: Așa… un cosor de vie… Însă vezi d-ta… să-l iei cu meșteșug… să nu priceapă…
MĂRIUCA: Că de l-îi cere, n-a vre să ți-l deie… Iaca vine domnu Bursuflescu… eu merg să mă ascund după
portiță… să te văd, cuconiță, dacă ești meșteră. (Iese și se pune după portiță.)
SCENA XVIII
BURSUFLESCU: Ah! scumpa mea Muză, te caut peste tot locul… am crezut că te-a răpit Apolon.
TARSIȚA: Ah! știi prea bine, tiranule, că alt Apolon nu există pentru mine decît Nastasachi Bursuflescu.
BURSUFLESCU: Pentru ca să începem acel duo amoros, care a fost întrerupt mai dinioare prin miorlăitul
motanului lui Harță. Am multe de spus, căci inima mea debordă.
TARSIȚA: Hai dacă vrei… Nu am nimic de refuzat fidanțatului meu… Dă-mi brațul.
TARSIȚA: Nu pune mîna… că nu sîntem cununați… Lasă că mi-o scot eu. (Se întoarce cu spatele la
Bursuflescu, se pleacă și se face că deznoadă șiretul de la botină.)
BURSUFLESCU (in estaz): Ce talie de silfidă!.. .parcă-i o floare îndoită de suflul aurorei. (Se uimește.) O
zar… na… ca… de… (I se leagă limba.)
TARSIȚA: Na… c-am înnodat șiretul. (Se văietă.) Ah! ah!… rău mă doare!… Îmi vine să leșin.
TARSIȚA: Ah! îți mulțămesc… Însă de-oi scoate botina, am să rămîn numai în colțun…
MĂRIUCA: Să-ți spun drept, cuconiță… meșteră ești! (Ieșind pe portiță.) Bădică, bădică…
BURSUFLESCU (aducînd o păreche de papuci): Iaca, iaca papucii… am alergat de m-am umplut de suflet.
(Gîftie.)
BURSUFLESCU: Eu? (Își pipăie buzunarul.) Să-l fi. prăpădit? Nu se poate… unde să fie?
SCENA XIX
BURSUFLESCU: Iaca și Harță, iubitul meu vecin… ai venit la bani, hoțule… să iei bani cu dimerlia… așa-i?
BURSUFLESCU: Ei! na, ca să nu te fac să aștepți mai mult… mie-mi place să plătesc peșin… Iaca 500 de
lei… (Scoate punga.)
HARȚĂ: Vrei să rîzi, domnule? Fie! hai să rîdem. (Măriucăi.) Rîde, fa!
BURSUFLESCU (îngrijăt, caută prin buzunar): Măi Harță, se vede că ai uitat cosorul!
HARȚĂ: Ce cosor, domnule?
BURSUFLESCU: La tine-i? Cum de se găsește la tine, hoțule?… Mi l-ai furat din buzunar?
HARȚĂ: Ei!… am înțăles că d-tale nu-ți e de cumpărat răzășia… Bine. Hai, fa Măriucă.
HARȚĂ: Ce să fie!… D-l Bursuflescu vroiește numaidecît să mă alunge de pe locul meu și acum nu vre să-
mi plătească prețul tocmelei, adică 10500 lei… asta-i tot.
QUATUOR
BURSUFLESCU și TARSIȚA
HARȚĂ MĂRIUCA
BURSUFLESCU
Mă Harță, vecine, să stăm la tocmală.
HARȚĂ
BURSUFLESCU
HARȚĂ
Ba nu.
BURSUFLESCU
HARȚĂ
Nu.
BURSUFLESCU
Trei și cinci?
HARȚĂ
Baiu.
BURSUFLESCU
Al naibii să fii!
TARSIȚA
BURSUFLESCU
Pe vrute, nevrute
HARȚĂ
Baiul … Zece mii cinci sute!
(Împreună.)
BURSUFLESCU și TARSIȚA
HARȚĂ și MĂRIUCA
TARSIȚA
HARȚĂ
TARSIȚA
Nu.
TARSIȚA
Opt și cinci?
HARȚĂ
Baiu.
TARSIȚA
MĂRIUCA
TARSIȚA
Să dau’ pe nevăzute?
(Împreună.)
BURSUFLESCU și TARSIȚA
HARȚĂ și MĂRIUCA
MĂRIUCA: Nu se scumpește, cuconiță, că livada-i plină de copaci mari cît mărul cel cu laiță… Știi d-ta…
(Arată copacul din mijlocul scenei.)
TARSIȚA (în parte): Auzi, șerpoaica! (Lui Bursuflescu.) Dacă are copaci roditori, nu-i tocmai scump.
TARSIȚA (privind cu dragoste la Bursuflescu): Ce este o sumă de bani mai mare sau mai mică, pe lîngă
fericirea de a rămînea singuri, noi doi, și… fără marturi.
BURSUFLESCU (încîntat): Ah! ai dreptate, suflete. (Lui Harță.) Fie!… Îți dau cît ceri, numai te cară îndată
din casa asta.
BURSUFLESCU: Ba dau.
HARȚĂ: Bine, însă să-mi adaugi pe deasupra via cea părăginită cu casele din ea, ca să am unde mă muta.
BURSUFLESCU: Ce-ai zis?… (Tarșiței.) Ce-a zis?… Patru pogoane… cu poamă grasă și bina cu patru odăi,
unde am putea să ședem chiar noi… și cu poamă bosuioacă… auzi pretenție!… cu poa…mă… coar… nă… (I
se leagă limba.)
TARSIȚA: Bade Harță… m-am înșălat… ești mai lacom și decît un jidan.
TARSIȚA: Merele?
MĂRIUCA: Să vezi d-ta… Se găsește în vie un măr cu laiță dedesubt, ca aista… știi d-ta…
TARSIȚA: Mă iubești?
BURSUFLESCU: Mă mai întrebi?
BURSUFLESCU: D-apoi…
HARȚĂ: Cu casele?
BURSUFLESCU: Cu.
HARȚĂ: Noroc să deie Dumnezeu! (Măriucăi.) Biata cucoană Săftica!… a avea unde să-și petreacă
bătrînețile.
SCENA XX
Cei dinainte, LUNCEANU (un lacheu cu o tablă pe care sînt pahare de șampanie)
BURSUFLESCU (oftînd): Trebuie schimbat, Luncene… M-am spetit!… Zece mii cinci sute de lei, frate, și via
cu poamă coarnă… asta… cu poamă coarnă.
MĂRIUCA: Apoi dă, domnule, știi vorba: Leneșul mai mult aleargă și scumpul mai mult păgubește.
BURSUFLESCU: Ba nu, îi face actul de vînzare după ce îi îndeplini formalitățile căsătoriei mele cu doamna
Tarsița Gărofeasca.
MĂRIUCA: I!… bădică… acu te sărut… Nu mai aștept… (Sare în brațele lui Harță.)
TARSIȚA (asemene): Nastasachi… (Se repede să se arunce în brațele lui Bursuflescu, dar se oprește
coborînd ochii.) Ba nu… după cununie. (Întră lacheul cu tablaua.)
LUNCEANU: Eu i-am poroncit, din partea d-voastră, ca să aducă o garafă de șampanie, pentru ca să bem
aldamașul…
COR FINAL
(ciocnete de pahare)
Aldamașl aldamaș,
Obicei drăgălaș.
Pentru-acel păgubaș
Și acel cîștigaș.
Aldamaș, te iubim
Să trăim, să ciocnim,
(Cortina cade.)