Flavius Lucacel - Mica si marea eruptie (5B+3F)

PERSONAJE:

DISPERATUL

BOSCHETARUL

CONSUELA

SANDALA

ALICE

HINGHERUL

PROCURORUL

MAIDANEZUL 
 
 

ACTUL I

  

Scena I 

Un parc, câţiva copaci, o bancă şi multă  linişte. Boschetarul doarme învelit în ziare. Dimineaţă de toamnă, oricând
în România. Disperatul se opreşte atras de un lucru anume, citind pe una din paginile ziarului. 
 

BOSCHETARUL (trezit, puţin speriat): Tu? Nu ai ce să-mi furi.

DISPERATUL (confuz): …

BOSCHETARUL: Eşti… (dă din mână, dormitează).

DISPERATUL: Deranjez?  
 

(Se aşează la picioarele boschetarului, continuând să citească). 

 

BOSCHETARUL: Situaţia…

DISPERATUL (uluit)

BOSCHETARUL (întinzându-şi oasele): Mai am puţin.

DISPERATUL: L-au săltat şi pe ăsta.

BOSCHETARUL: Nu ştiţi cum mai e… mâncarea la primărie?

DISPERATUL: Nevinovat. (pauză lungă) A făcut totul îndemnat de soţie.

BOSCHETARUL: Ia-l domnule, nu-ţi mai strica… ochii. Şi asta, cu soţia, e răsuflată. Adică, au uzat-o alţii rău în
celelalte regimuri. Soţia în sus, soţii în jos... Eu cred că nouă bărbaţilor de pe aici, ne lipseşte curajul, organul, chestia
aia cu care îţi asumi în general, erecţia.

DISPERATUL: Un pic rece. Unele sunt malefice. La început, dulci, amabile, cu timpul… pline de răutate.

BOSCHETARUL: Încă e bine. Eu am cunoscut doar femei bune, mame iubăreţe şi iubitoare. Femeia noastră are un
statut de tot rahatul. Cum clachează bărbăţelul, corul ruginit al misoginilor urlă că femeia era o hoaţă, nesătulă… plină
de ifose… Nu zic, ceva-ceva o fi, că de… femeii noastre îi plac aranjamentele. Zic eu, încă e bine.

DISPERATUL: Bine pentru cine? Citeşte şi tu, nu mai are scăpare!

BOSCHETARUL: Acest… (rupe ziarul).

DISPERATUL: Lasă-l domnule, nu-l brusca, ţi-a ţinut de cald azi-noapte.

BOSCHETARUL: Sărăcuţul… Toate îi mergeau din plin… cât de frumos vorbea… Un domn… Dar copiii…

DISPERATUL: Educaţi. Tovarăşul, şeful meu – prieten.

BOSCHETARUL: E groasă. Ce e?

DISPERATUL: Citeşte şi dumneata.

BOSCHETARUL: A, aha… da… este căutat încă de autorităţi complicele. Dumneavoastră?

DISPERATUL: Neînţelegeri, răutate, poate o înscenare.

BOSCHETARUL (speriat de-a binelea): Ooo, dar asta ce mai e? (Citeşte din ziar) „Din ordinul municipalităţii, toţi
boschetarii vor fi instituţionalizaţi.

DISPERATUL: Măsură disperat a unui guvern disperat.

BOSCHETARUL: Dumneavoastră sunteţi guvernul.

DISPERATUL: O parte. Cea hăituită.

BOSCHETARUL (îşi priveşte ceasul): M-am luat cu vorba şi îmi ratez masa. Ia ţine dumneata hainele mele până
revin. Eşti la loc sigur. O să te caute, adică pe mine, o femeie. Pentru marfă. 

Scena a II-a 

(Disperatul, deghizat în boschetar, doarme pe bancă, învelit în ziare.) 

 

PROCURORUL (intră pe trotinetă): Hei, băi, scoală.

DISPERATUL (sforăie)
PROCURORUL: Un domn cu pelerină neagră. Ascultă-mă, nu a trecut pe aici?

DISPERATUL: Nimic. Nimeni. Frumoasă trotinetă.

PROCURORUL: Lasă linguşelile. Trebuia să… Dar nu e treaba ta.

DISPERATUL: O iau spre primărie… Mâncarea…

PROCURORUL (întinzându-i o poză): Dacă-l vezi prin zonă…

DISPERATUL: Sigur că da, domnule.

  

Procurorul iese din scenă, intră Consuela. 

 

CONSUELA: Celălalt?...

DISPERATUL: Eu…

CONSUELA: Bine, asta e tot ce a ieşit azi-noapte.

DISPERATUL: Eu – nimic. Nu m-ai ating. Am o groază de belele cu ai mei.

CONSUELA: Ia-i, frate, dacă el te-a lăsat aici, ia-i şi dă-mi prafurile.

  

Disperatul priveşte suspicios spre boscheţi, Consuela iese. Intră Sandala, cu două sacoşe burduşite, lenjerii de dame,
cămăşi de noapte, etc. 
 

SANDALA: Tu?

DISPERATUL (surprins).

SANDALA: Asta e pentru şeful, iar astea sunt ale Consuelei, e tot ce am putut scoate din fabrică. Au lăsat banii?

DISPERATUL (încremenit)

SANDALA: Nou în branşă? Sărăcuţul de tine, tremuri. Vino la mămica. Prima zi de muncă în parc... 

Scena a III-a 

Boschetarul, acum un domn elegant, se plimbă  pe alee. Hingherul, de vorbă  cu Consuela. 

HINGHERUL: Trebuie să-l fi văzut. Îşi duce veacul tolănit pe câte o bancă.

CONSUELA: Poate.

HINGHERUL: Nu… vreau să-l ridic.

CONSUELA: Traversăm parcul.

BOSCHETARUL: Doamna e cu mine. Vreo confuzie?

HINGHERUL (derutat): Scuzaţi ma interesam de un anume… ceva ce trebuia să ridic de aici… Nimic de fapt
suspect, legat de munca mea… Probabil o potaie, nu? (iese).

CONSUELA: Curajosule…

BOSCHETARUL: Câtă prestanţă, şi e doar un amărât de palton. L-ai văzut? Se fâstâcise, nu m-a recunoscut. Venise
pentru partea lui din afacere.

CONSUELA: Am lăsat banii ăluia nou. Plec, nu mai ţine. Un contract dincolo. Într-un bar. Dansatoare. Şi bărbaţii,
aud, că-s mai galanţi, dornici.

BOSCHETARUL: Delirezi, fetiţo. Aici e paradisul. Tu nu mai citeşti ziarele? Spaţiul politic e zguduit. Cel căruia i-
ai lăsat tu banii e unul mare de tot. Pentru moment, eu îl ascund. Dar trece nebunia şi ne-am ales cu un colaborator
prima mână. Şi, nu uita: noi suntem cei mai dotaţi bărbaţi din Europa.

CONSUELA: Lehamitea asta m-a cuprins în universitate… două masterate… dacă mai stau mult mă trezesc şi cu
doctoratul… Cine o să mă dorească? O să-mi spună toţi tocilara, fiţoasa.

BOSCHETARUL: Cea mai bună secretară a mea. Te-am trimis acolo pentru clienţi. Ce vină port că ai început să iei
şi examenele.

CONSUELA: Bine, lasă astea. Unde-mi sunt lenjeriile?

BOSCHETARUL: Ai putea-a să-i fii consilieră.

CONSUELA: Cui?

BOSCHETARUL: Ăluia de-l ascund eu. 

Scena a IV-a 

Procurorul şi hingherul între boscheţi. 

 

HINGHERUL: ‘trăiţi, şefu’.

PROCURORUL: Noutăţi prin parc?

HINGHERUL: Nimic. Azi nu a ieşit nimic, domnule.

PROCURORUL: Se strică vremea.

HINGHERUL: Încă o zi ca asta şi s-a dus bunăstarea familiei mele.

PROCURORUL: Al meu a fugit, speriat de un fâs apărut în ziare. A clacat, sărăcuţul. Totul mergea ca uns, de ani de
zile.

HINGHERUL: Nu mai e incredere Bunele şi vechile înţelegeri cad, se prăvălesc, şi nimeni nu ia atitudine.
PROCURORUL: Vechiul preşedinte era un adevărat baraj, o multilaterală construcţie proletară.

HINGHERUL: Pielea mea e plină. Se extinde. Centimetru cu centimetru sunt acoperit.

PROCURORUL: 70 de ani. Ce vigoare. Era abia la început. Cu câtă cruzime l-au îndepărtat.

HINGHERUL: Domnule, erupţia lui se vedea din avion.

PROCURORUL: Era o erupţie de nivel înalt. Eu la a mea nu-i mai dau importanţă. Mâncărimea e uşor deranjantă.

HINGHERUL: Şi mâinile?

PROCURORUL: Îndeasă-le în buzunar.

HINGHERUL: Cu aşa ceva nu se glumeşte.  

Scena a V-a 

Disperatul se sărută pe bancă cu Sandala. 

 

DISPERATUL: O femeie ca dumneata…

SANDALA: Mâncărimea asta… (îşi freacă spatele de bancă). Erupţia e foarte serioasă.

DISPERATUL: O femeie ca dumneata ar trebui să stea alături de cel mai important om din stat… A mea e veche…
Se cicatrizează, aproape nu se vede.

SANDALA: Minunat. Nu lasă urme. Uite, îţi zic un secret. De fapt, numele meu real e Elena.

DISPERATUL: Un nume frumos, încărcat de istorie.

SANDALA: Chiar de asta. Erau adunate prea multe. Aia din Troia, a lui Carol, Ceauşeasca, şi acum eu… Sandala e
OK. Cel mult o să mă asocieze cu numele unei reviste, aceea pentru gospodine.

DISPERATUL: Câtă abilitate. În spatele oricărui bărbat ca mine ar trebui să stea o femeie ca tine.

SANDALA: Un citat plin de poezie.

DISPERATUL: L-am citit pe undeva, e la modă.  

 

(O sărută pătimaş. Intră boschetarul). 

 

BOSCHETARUL: Aşa, porumbeilor. (Disperatului) Eu îţi accept jocul şi tu îmi sufli venitul?

DISPERATUL: Zice că-i liberă.

BOSCHETARUL: Dumnealui e şarmant, dă tunuri, nu mici ciupeli ca noi ăştia din parc.

SANDALA: Pielea lui e aşa de fină... Erupţia aproape că nu a lăsat urme…

BOSCHETARUL: Tratament european. Ăia au tradiţie, specialişti. Aici e greu de găsit o clinică serioasă.

DISPERATUL: Adevărat, în parc e greu.

SANDALA: Dânsul e managerul nostru. Ne mişcăm cum putem, aranjamente, ciordeli, chestii de astea, periferice.

DISPERATUL: Ce se mai văd pe piele…

BOSCHETARUL: Mâncarea gratis la primărie, trece timpul…

DISPERATUL: La noi la guvern s-au făcut studii serioase. Contrar aşteptărilor, mica erupţie e mai vizibilă decât
marea erupţie. Cazul meu a devenit public în urma consultului din străinătate. Aici nu mi-au găsit nimic. Mereu curat,
uscat.

BOSCHETARUL: Straniu. Uite., asta iubesc eu: discuţiile, socializarea, bârfuliţele, micile găinării, acestea sunt baza
succesului în afacerile noastre. Parcul… Dar toate astea ies pe piele cât ai clipi, şi mai e hingherul, mereu pregătit cu
laţul lui, îi plac buzunarele mele burduşite, cât timp sunt aşa e tare blând, binevoitor.

SANDALA: O bestie. Dacă un om ca dumneata ar devenit protectorul…

BOSCHETARUL: Sponsorul nostru, capitalul de trafic.

SANDALA: Influenţa de care noi, locatarii parcului ducem lipsă…

DISPERATUL: (o îmbrăţişează pătimaş pe Sandala). Dar cum nu, dragii mei. Voi sunteţi alegătorii, puterea mea,
chipul meu drag.

  

Intră  Consuela. 
 

CONSUELA: Plec. Cu un tir. Dincolo. Un turc mă lasă în Veneţia.

SANDALA: Acum când ne-am găsit un protector cu adevărat influent… Ai putea să-i fii consilieră în probleme… (se
gândeşte mult) …intime!

CONSUELA: Şi cât mi-ar putea oferi? Acolo curg miile de euro.

BOSCHETARUL: Veneţia! Ăia nu au spaţii verzi. Parcuri din acestea, generoase, în care profitul e 100% Doar apă
şi iar apă.

DISPERATUL: E o remarcă pertinentă. Veneţia e foarte acoperită de apă.

CONSUELA: Bine. Fie Milano. Macaronarii te hrănesc, plus că mai sunt şi drăguţi, poetici…

DISPERATUL: Un prieten diplomat zicea că sunt un adevărat pericol. Te ţin în ceaţă şi îţi trag la plozi… Ale lor nu
au timp. Fac carieră.

SANDALA: Nevestele lor se tăvălesc între ele. Ăsta e adevărul.

DISPERATUL: Ăsta nu e un lucru rău.

SANDALA: Ei, am citit-o într-o revistă de bârfe mondene. N-am spus nimic.

DISPERATUL: Suntem între prieteni. Oricum, tu nu faci politică.

  

Boschetarul se aşează pe bancă şi  îşi freacă spatele de spătarul ei. La fel Consuela, apoi Sandala şi Disperatul. 
 

Scena a VI-a 
 

PROCURORUL: Nu e de găsit. Parcă l-a înghiţit pământul.

HINGHERUL: Al meu la fel. Să-i fi ridicat cineva fără să ştim?

PROCURORUL: În câteva ore cade guvernul şi după el şeful meu, eu şi tu.

HINGHERUL: Asta ar fi o adevărată tragedie locală.

PROCURORUL: Am fost declaraţi cei mai stabili. Despre performanţele noastre a vorbit şi regele Norvegiei.

HINGHERUL: Împăratul Japoniei scrie versuri.

PROCURORUL: Şi?

HINGHERUL: O fi bun?

  

Procurorul îl priveşte contrariat. 

 

PROCURORUL: Trebuie găsit. Presa… s-a liniştit, a înghiţit povestea cu interesul naţional.

HINGHERUL: Adevăratul interes naţional suntem noi, domnule.

PROCURORUL: Noi, câţiva.

HINGHERUL: Un pic m-aţi liniştit. (Îi arată mâinile pline de erupţie) La dumneavoastră cum se manifestă.

PROCURORUL: Mult mai vizibil. Şi nu e de mirare, la câte au trecut pe aici (îşi mângâie mâinile).

HINGHERUL: Câţiva şefi din departament s-au internat. Nu mai puteau ieşi în societate, atât de grav.

PROCURORUL: Astfel de probleme au cam toate departamentele.

HINGHERUL: Atâta linişte înainte… De când cu agonia asta a integrării… numai scandal şi poveşti. Mica erupţie
provoacă marea erupţie. Cancerul sistemului… Ce legătură poate fi între câteva pete şi milenarul nostru sistem social.
Istoria noastră…

PROCURORUL: Astea-s idei de afară. Le-am dat prea mult nas străinilor.

HINGHERUL: Pe vremuri oamenilor le pria erupţia. Îi echilibra. Acuma, uite-i. Deprimaţi, dezorientaţi…

PROCURORUL: Pericolul e să nu-i poata supravieţui. Praful se alege de meserii cum ar fi cea a mea.

HINGHERUL: Într-o societate eruptă, munca de procuror e cea mai cea mai.

PROCURORUL: Dragul meu, şi cea de hingher e la fel de nobilă.

HINGHERUL: Mie îmi place meseria mea (se aşează pe bancă şi începe să-şi frece spatele de spătar)

PROCURORUL (la fel): Şi mie, şi mie. O, dar e plăcut. Faci demult asta?

HINGHERUL: De mic.

PROCURORUL: Acum îmi spui? Dacă i-am învăţa acest remediu, ar supravieţui.

HINGHERUL: Ştiu. Marii majorităţi îi place.

PROCURORUL: Informat mai eşti, domnule.

HINGHERUL: Datoria. Neînsemnatul meu aport în sistem.

PROCURORUL: Lasă, lasă, nu e chiar aşa neînsemnat. 

  

ACTUL II

  

Scena I 
 

ALICE (fugind prin parc): Ajutor, prieteni!

HINGHERUL (cu un laţ încearcă să o prindă): Prindeţi-o, hoaţa!

  

Boschetarul, Sandala, Consuela şi Disperatul stau pe bancă.

  

BOSCHETARUL: ‘rut mâna, doamnă.

HINGHERUL: Semănaţi cu un colaborator al meu, parcă. Nici un sărut mâna, e o hoaţă.

BOSCHETARUL: Nu permit. În parc, o femeie cinstită, pe această proprietate a iubirii, să fie apelată cu „Hoaţă”.

HINGHERUL: Persoana aceasta, printr-un şiretlic diavolesc, i-a săltat în boscheţi, iubitului nostru procuror,
portmoneul.

BOSCHETARUL: În boscheţi spui, domnule? Cu atâta cruzime vorbeşti despre biata adunătură de tufe ce-mi poartă
cu demnitate numele. Şi, e loc, casă, pentru faună şi iubire.

DISPERATUL: Cam agitat, domnule, cu laţul acela.

HINGHERUL: Dumneavoastră? (cade în genunchi) Guvernul e aproape sufocat. S-a prăvălit. Şi băncile… Părerea
unanimă e: dacă nu vă întoarceţi, e rău.

DISPERATUL: Cere mulţimea asta.

HINGHERUL: Toţi, toate. Afacerile sunt în agonie. Încrederea, aranjamentele, sfintele noastre înţelegeri zac în
uitare. Prosperă micii întreprinzători - boschetarii.
BOSCHETARUL: Nu permit! Am fete care produc în toată Europa! Sunt… corporaţie!

HINGHERUL (continuînd să încerce să o prindă cu laţul pe Alice): Se tăvăleşte cu un maidanez!

BOSCHETARUL: Maidanez? Aici în parcul meu? Sub tiranica mea autoritate?

  

Intră  Procurorul, foarte obosit. Disperatul dă  să fugă. 

 

PROCURORUL: Prindeţi-l! Prindeţi-l!

  

Maidanezul traversează scena apatic. 

 

PROCURORUL: Excelenţă! O, dar ce-i cu ţinuta asta, aţi fost şi dumneavoastră jefuit?

DISPERATUL: Credeam că pe mine…

PROCURORUL: Ei, doar n-o să ne ridicăm între noi. Am făcut şi eu puţină zarvă. Pentru presă. Dă bine un
ingredient al democraţiei.

DISPERATUL (îl îmbrăţişează): Doamne, dragi mi-s adevăraţii patrioţi!

PROCURORUL: Patriotismul, legăturile noastre de sânge, acestea sunt adevăratele noastre valori. Iar patria,
lucrurile noastre, merită protecţia unui om de stat cu putere şi prestanţă. (Toţi aplaudă)

BOSCHETARUL: Acela era un maidanez?

SANDALA: Ce iute de picioare!

PROCURORUL: Aici în parc e linişte. Dar oraşul a luat foc. Arde de-a binelea. Trebuie să vă întoarceţi.

HINGHERUL: Neîntârziat.

PROCURORUL: S-a prăbuşit bursa.

SANDALA: Iubiţel, ce important eşti!

PROCURORUL: Toate astea datorită unui maidanez.

TOŢI: Maidanez?!?

DISPERATUL: Eu, maidanez?!?

PROCURORUL: Nu, domnule, savanţii noştri ce manevrează sateliţii au descoperit o anomalie.

BOSCHETARUL: Ano…

PROCURORUL: În parc, aici, există…

BOSCHETARUL: În parcul meu?

PROCURORUL: Un cuplu fără de pată… Păcat, erupţie, sau cum vreţi să spuneţi…

CONSUELA: Haideţi… parcul acesta nu e paradisul, domnilor. E o simplă cloacă de cartier. Milano, Veneţia…
Acolo…

BOSCHETARUL: Tăcere! Savanţi dumitale mă acuză pe faţă de incompetenţă! Că aici, în minunatul meu parc ar fi
un cuplu fără nici o particulă de erupţie!

PROCURORUL: Hărţile de la satelitul nostru Napoleon…

DISPERATUL: Astea sunt secrete militare. Vă rog, multă discreţie.

PROCURORUL: Eram în boscheţi. Cercetând spatele acestei doamne, aparent curat. Când, l-am văzut, tolănit la
soare, cu pielea lui lăptoasă, gol-puşcă.

DISPERATUL: Dacă acest aşa-zis Maidanez e fără pată se va declanşa e criză regională, securitatea internă e în
pericol, trebuie imediat contaminat.

CONSUELA: Mă ocup eu.

ALICE: Puţine speranţe. Sunt uimită de viteza cu care alerga. E un leneş fără pereche.

DISPERATUL: Cum adică leneş?

ALICE: În toţi anii petrecuţi cu el, mai tot timpul şedea tolănit la soare. Un sărut, o mângâiere. Cu nimic nu m-am
ales. Când maidanezul alerga pe alee, mi-aţi distras atenţia.

HINGHERUL: Cât ai clipi îl vom avea în mână.

PROCURORUL: Negreşit, chiar acum, dacă se poate.

DISPERATUL: Mâna pe el!

  

Ies toţi  în toate direcţiile, strigând: Mâna pe el! 

Scena a II-a 
 

MAIDANEZUL (tolănit la soare, vorbeşte alene, foarte rar, cu un efort aproape supranatural): Nebunii! Mă aleargă
de câteva ore! Nu am mai făcut atâţia paşi de când sunt! Eram tolănit la soare, când a trecut ăla cu trotineta, s-a dus în
boscheţi cu Alice, a început să ţipe ca un descreierat „Băăăăă, tu de ce nu ai erupţie!”, am luat-o la fugă, şi uite-aşa o
ţin, strigau toţi ca nişte nebuni „Opriţi-l, da-ţi-i la gioale!”, nu înţeleg nimic. Eu doar stăteam, cum stau dintotdeauna,
la soarele cald, oh, dar cât am vorbit, mai multe cuvinte decât toate celelalte rostite în viaţa mea… (adoarme) 

Scena a III-a 

Intră  toţi obosiţi 

 
DISPERATUL: Scăpat.

PROCURORUL: Fiţi fără grijă. Deja graniţele s-au închis.

DISPERATUL: Dacă şi-au băgat coada serviciile secrete?

PROCURORUL: Acum lucrăm împreună. Sunt partenerii noştri.

SANDALA: De ce e aşa important pentru noi acest maidanez?

DISPERATUL: Ce-ar spune partenerii noştri? Europa? Dacă s-ar afla că unul – cineva dintre noi – nu e erupt. Nici ei
nu mai au un astfel de exemplar. Asta ar pune semne de întrebare asupra eficienţei sistemului.

PROCURORUL: Erupţia are laturile ei bune. Fără ea cine ar mai prospera?

BOSCHETARUL: Prosperitatea noastră, a tuturor, ţine de erupţie. Prosperitatea Europei, bătrâna mare doamnă, a
trecut prin epoci succesive de mari erupţii. Acum e bine mersi, o doamnă bătrână, respectabilă…

CONSUELA: La Milano am să devin şi eu respectabilă…

BOSCHETARUL: Când o să fii şi tu bătrână…

DISPERATUL: Se întunecă, trebuie prins, e o necesitate.

PROCURORUL: Stare de necesitate. 

Scena a IV-a 

Afinţit Maidanezul doarme, înconjurat de toţi urmăritorii lui. 

 

DISPERATUL: Nici o pată. Un miracol!

BOSCHETARUL: Miracol pe dracu! Lenea lui l-o fi făcut să nu atingă nimic, nici o implicaţie de a-şi însuşi măcar
un fir de iarbă.

PROCURORUL: O declaraţie! (Îi aplică un picior) Procedura… Maidanezule, trezirea!

MAIDANEZUL: Uuu! (deschide un ochi)

DISPERATUL: Ce zice?

ALICE: Cred că… unde?

CONSUELA: Pronunţă un nume! Unul…

PROCURORUL (maidanezului): Ce spui?

MAIDANEZUL: Aaaa…

DISPERATUL: Zice că…

ALICE: Arde!

CONSUELA: Ba nu! A zis…

DISPERATUL: Mi-a zis pe nume! Adi!

BOSCHETARUL: Adio a zis!

MAIDANEZUL: Uuuu…

ALICE: Sărăcuţul, nu ştie unde se află.

CONSUELA: Ăsta zice „Uau!”

DISPERATUL: Adică „Uau”?

BOSCHETARUL: Ce-o fi vrând să însemne?

PROCURORUL: Vreun cod, un mesaj? Transmis cui?

DISPERATUL (suspicios): Oare cui? Puţină seriozitate, domnule. Noi, locuitorii, îţi vrem binele. Hotărăşte-te şi
imediat primeşti acest bun comun al nostru, erupţia, pe imaculatul tău, de pildă, spate.

BOSCHETARUL: Da, spatele e o suprafaţă perfectă. O foloseşte, pare-se, continuu.

ALICE: Şi pe burtă îi face o plăcere deosebită să stea.

DISPERATUL: Ridicaţi-l. (Toţi îl ridică pe picioare. Maidanezul – fără reacţie. Îi întinde o bancnotă). Ţine. E cea
mai igienică formă de a lua erupţie. (Maidanezul – fără reacţie). Îndesaţi-i-o voi undeva!

PROCURORUL: Unde, domnule? Şi dacă nu o ia de bună voie, tot degeaba.

DISPERATUL: Te avertizez cu un ultim avertisment guvernamental să iei această hârtie, altfel…

TOŢI: Altfel…

DISPERATUL: Te… spânzurăm.

MAIDANEZUL (reacţie uşoară)

ALICE: A mişcat.

CONSUELA: Da, puţin.

PROCURORUL: Aşaaa, ne e frică de spânzurătoare.

MAIDANEZUL (reacţie uşoară).

BOSCHETARUL (îi urlă în ureche): Spânzurătoarea nu e o glumă,.băiete!

MAIDANEZUL: Uuuu!...

SANDALA: Ungeţi?

BOSCHETARUL(scoate o frânghie): Să ungem frânghia?

MAIDANEZUL (eforturi vizibile pentru a avea o reacţie): Aaaaa!

ALICE: Aşteptaţi! A spus aşteptaţi!

CONSUELA: O să ia hârtia.

PROCURORUL: Pun pariu că o să o ia.

MAIDANEZUL: Uoooo!

CONSUELA: Uau! A spus din nou „Uau!”. El, sărăcuţul, încearcă să comunice.

BOSCHETARUL: Hmmm… nu, nu e un limbaj. Poate un cod. Dar cui? Că aici toţi suntem de ai noştri. (Trece
frânghia după o creangă şi după gâtul Maidanezului) Sus cu el!  
 

(Îl trag. Maidanezul se zbate uşor.) 

 

CONSUELA: Opriţi-vă! Am găsit! Uau, uau, aşa spun unii bărbaţi când trec eu prin faţa lor. Cred că e ceva legat de
uimire!  
 

(Trupul maidanezului cade în iarbă.) 

 

ALICE: Sărăcuţul. Suflă, dar atât de rar. Şi uitaţi-l. A apucat hârtia. O strânge cu atâta putere.

CONSUELA: Respiră! Respiră!

PROCURORUL: Ca specialist, propun un masaj cardiac, ceva gură-la-gură, etc.

DISPERATUL: Un biet leneş căruia laţul i-a arătat că poate să fac economie de respiraţii, un adevărat monument al
lenei umane. Cât de frumoasă ar fi fost erupţia pe corpul lui.

SANDALA: Respiră, omule! Reintră în sistem! (Îl zgâlţâie)

BOSCHETARUL: Îl pierdem!

DISPERATUL: Mare pagubă! Atâta agitaţie, aproape să-mi cadă guvernul! Pentru cine?

PROCURORUL: Pentru ce pentru cine?

DISPERATUL: Un nimic. Nimeni. Leneş. Să fi avut o părticică cât de mică de voinţă…

CONSUELA: Chemam salvarea!

DISPERATUL: Ar fi fost şi el ca toată lumea – erupt.

PROCURORUL: Dispăreau suspiciunile. Europa ar fi spus că suntem o societate matură.

DISPERATUL: Abia acum suntem o societate matură. Ăstuia îi e lene să respire.

  

Toţi  îl încurajează să  respire: „Respiră! Respiră!” 

 
DISPERATUL: Parcă vrea să spună ceva.

MAIDANEZUL (efort total): Uau! Ce mâncărime! (Amuţeşte).

PROCURORUL (îi descoperă o pată foarte mică pe una dintre fese)

SANDALA: Sărăcuţul! În ce chinuri o fi murit!

DISPERATUL: E în zadar!

BOSCHETARUL: Ştiinţific, cum o fi luat-o?

PROCURORUL: Cred… sigur… extrem de sigur… erupţia e un… un… virus!

TOŢI: Virus?!?

CONSUELA: Atunci, domnilor, aceste pete sunt legale. Iar bietul Maidanez e victima lor.

PROCURORUL: Sperăm, prima, singura şi ultima victimă a erupţiei.

DISPERATUL: Să-i pregătim o înmormântare cu funeralii de stat.

PROCURORUL: Cu multiple şi lacrimogene onoruri.

BOSCHETARUL: Iar pe catafalc, puţinele cuvinte, singurei victime a micii şi marii erupţii: „Răpus de virusul
viclean, pe când dormea adânc, neimplicat, sărmanul!”

DISPERATUL: Poate mai inspirat: „Răpusu-la, viclean/Un virus marţian/Pe când dormea în câmp/Erupţie – nici
gând/ Pe corpul lui plăpând”.

CONSUELA: Fiind prea leneş n-ai putut să fii şi tu, normal, un bun naţional… erupt. 
 
 

SFÂRŞIT