De ce iubim femeile – Mircea Cartărescu (povestire)

Acum câțiva ani am dat peste un CD ce cuprindea teste de personalitate.

Unul dintre ele se numea “Cine sunt eu?”, un joc, care iți cerea pe scurt,
mai întâi, să alegi unul din șase tipuri de case. În grădină trebuia să plasezi
casa, lângă casă un pom, iar langă pom un lac. De-asupra casei trebuia să
pui un soare, și lângă soare un nor, mai pufos sau mai întunecat, mai gros
sau mai firav, după preferință. Mai era și un șarpe, ales și el din șase șerpi
mai mult sau mai puțin încolăciți, pe care puteai să-l plasezi oriunde în
gradina, în pom, sau chiar în lac.

Cu aceste elemente m-am apucat eu să fac un peisaj drăguț, armonios, bine

proporționat. Casa mea era înaltă, cu ferestre frumoase arcuite în partea de
sus, un lac ca o mica piscina, langă lac un pom cu o coroana bogată, de-
asupra casei am pus un soare stralucitor pe care norișorul firav nu-l
împiedica să ardă cu putere. Șarpele l-am pitit într-un colț departe de
locuitorii vilei mele. Foarte mândră de isprava mea am dat F4 și pe ecran
mi-a apărut sentința: “Ești o conformistă. Nu ai nici pic de romantism, nici
vreun talent deosebit. Cariera cea mai potrivită, contabilă. În dragoste
aspiri spre o situație confortabilă, iar bani vei avea câți îți trebuie. Dar
niciun sfanț în plus.”

“Acum între noi doi!” i-am strigat. De data asta am făcut cele mai țicnite
alegeri: o casă pe o rână, un pom numai crăci uscate, un soare pipernicit
pus câș într-un colț al bolții, și în schimb ditamai norul prăvălit de-asupra
casei. Lacul l-am pus pervers exact în fața ușii ca atunci când locuitorii
casei ies, să nimerească în el. Cât despre șarpe, am ales cel mai mare și
mai gras animal pripașit în lac exact ca monstrul din Lochness.

Am dat și de data aceasta F4 și am citit: “ Ești o artistă, o visătoare.” Așa

începea textul și continua ținându-mă numai în elogii. De data asta eram
sortită unei cariere de star. Actriță poate.